MACROECONOMIE

Venitul și consumul
 La scară macroeconomică,
cunoaşte mai multe forme, constituite prin
mecanismele distribuirii şi redistribuirii:

-  Venitul personal

-  Venitul disponibil

-  Venitul național
 Venitul personal = veniturile curente ale
persoanelor, provenite dintr-o activitate şi din
transferurile de la guvern şi întreprinderi.

Mărimea venitului personal influenţează într-o

măsură sau alta mărimea şi structura cererii finale
de bunuri de satisfacţie şi de bunuri investiționale
Venitul disponibil = acea parte a venitului personal
din care s-au dedus impozitele pe veniturile personale
plătite administraţiei centrale, federale şi locale.

Acest gen de venit se concretizează în veniturile

menajelor ce pot fi folosite atât pentru satisfacerea
trebuinţelor personale cât şi pentru economisire.
Venitul naţional exprimă mărimea agregată a
veniturilor obţinute de proprietarii factorilor de
producţie, în calitatea lor de participanţi la
producerea de bunuri economice.
 Venitul naţional reprezintă suma veniturilor personale
la care se adaugă sau se scad următoarele elemente:

a. se adaugă profiturile obţinute de societăţile

anonime, cotizaţiile pentru asigurările sociale şi
excedentele de salarii,

b. din rezultatul obţinut se scad transferurile efectuate de

întreprinderi şi de stat, dobânzile la
împrumuturile de consum şi dividendele.
 Calculul V.N. se realizează prin trei metode:

a) metoda producţiei

b) metoda repartiţiei

c) metoda utilizării finale

Metoda de producţie (directă) constă în scăderea
din producţia globală a valorii mijloacelor de
producţie (bunurile de capital) consumate,
obţinându-se producţia netă (
în activitatea productivă a unităţilor).
Metoda de repartiţie constă în:

- însumarea elementelor veniturilor primare ale

populaţiei din sfera productivă, ale unităţilor
economice din această sferă şi ale statului.

Suma obţinută reprezintă venitul naţional

repartizat.
 Metoda utilizării finale constă în însumarea
veniturilor care rezultă după distribuirea şi
redistribuirea venitului naţional şi care formează
venitul naţional utilizat.
Ultima etapă a mişcării veniturilor deţinute este
întrebuinţarea sau folosirea acestuia.

Întrebuinţarea acestor bunuri economice de către

populaţie şi administraţie pentru satisfacerea
trebuinţelor lor reprezintă consumul.
 opinii despre consum

K. Marx: “Consumul creează imboldul pentru

producţie deci consumul fixează în mod ideal
obiectul producţiei, ca imagine interioară, ca
trebuinţă, ca mobil şi ca scop”

J. M. Keynes : "Consumul este singurul scop şi

singura ţintă a oricărei activităţi economice"
Noi considerăm consumul ca fiind ultimul act - actul
final al activităţii şi mişcării economice, prin
intermediul căruia se asigură existenţa oamenilor,
satisfacerea unor trebuinţe generale ale societăţii
 TIPOLOGIA CONSUMULUI

Sub aspectul nivelului la care se desfăşoară, al scării

la care are loc consumul se dovedeşte a fi:

a) consum microeconomic — consumul individual,

al gospodăriei sau al familiei

b) consum macroeconomic
 după subiecţii consumului

-  Consum privat care se concretizează într-un

individ, într-o familie, într-o gospodărie

-  Consum public concretizat în consumul final

guvernamental, consumul altor instituţii componente
ale statului
 în funcţie de natura bunului care face obiectul
consumului

-  consum de bunuri material-obiectuale sau de

bunuri corporale (consumul de bunuri obiectuale
de satisfacţie)

-  consumul de bunuri nemateriale sau consumul

de servicii
 din punctul de vedere al duratei în care bunurile se
consumă

-  consumului propriu-zis care cuprinde bunurile de

satisfacţie ce îşi pierd utilitatea într-un singur act de
folosire

-  consumul bunurilor durabile cu folosinţă

îndelungată
 din punctul de vedere al de modului de
procurare a bunurilor obiectuale și serviciilor

-  consumului de mărfuri

-  forma autoconsumului
 Încercarea de a măsura şi exprima nivelul consumului personal,
presupune elaborarea unui subsistem de indicatori:

a) Consumul mediu anual de produse alimentare pe locuitor, în unităţi

naturale;
b) Înzestrarea populaţiei cu bunuri de folosinţă îndelungată;
c) Cheltuielile pentru consumul alimentar şi băuturi;
d) Cheltuielile pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte;
e) Cheltuieli pentru locuinţă;
f) Cheltuieli pentru medicamente şi îngrijire medicală;
g) Cheltuieli pentru transport şi telecomunicaţii;
h) Cheltuieli pentru cultură, învăţământ şi educaţie
 Costul vieţii se exprimă prin analizarea mărimii
consumului de bunuri materiale şi nemateriale pe
individ, pe microgrupuri şi pe totalul populaţiei.

Nivelul acestuia depinde de mărimea cheltuielilor

curente efectuate într-o anumită perioadă de timp,
pentru procurarea de bunuri alimentare şi
nealimentare şi de servicii necesare consumului
populaţiei
Nivelul cheltuielilor curente, depind de:

a) Cantitatea de bunuri obiectuale şi neobiectuale

achiziţionate şi incluse într-un coş de bunuri şi
servicii;

b) Nivelul preţurilor şi tarifelor practicate pentru

aceste bunuri în perioada dată;
 BUGETELE DE FAMILIE

= un sistem de evidenţă prin care se înregistrează

sistematic şi cronologic, pe o perioadă de un an veniturile
după natura lor (din muncă, din surse bugetare etc.) şi
cheltuieli de consum după destinaţia lor: hrană, locuinţă,
învăţământ, transport etc.

Aceste bugete se întocmesc pe diferite categorii socio-

profesionale şi tipuri de familii reprezentative selectate de
organisme specializate, după anumite reguli convenite
oficial
 Structura cheltuielilor pentru consumul personal, sub aspectul
destinaţiilor şi al ponderii diferă de la o perioadă la alta şi de la o ţară la alta.

Dacă avem în vedere SUA, structura consumului personal este următoarea:

1.  alimente şi ţigări;
2.  îmbrăcăminte,
3.  accesorii şi bijuterii;
4.  cosmetică şi îngrijire personală;
5.  locuinţă, cheltuieli cu locuinţa;
6.  îngrijirea sănătăţii;
7.  afaceri personale;
8.  transport; recreere;
9.  educaţie privată, cercetare; activităţi de binefacere şi religioase
 Fiecare consumator este preocupat să-şi procure
bunurile economice care să-i permită şi să-i asigure
un maximum de plăceri.

Maximizarea satisfacţiilor de consum este dorinţa

firească a fiecărui consumator şi deci scopul spre
care el tinde în comportamentul său.
Mărimea consumului total al indivizilor are un pronunţat
caracter dinamic şi este influenţată de un şir de factori
obiectivi şi subiectivi.

factori obiectivi:
a) dimensiunea venitului
b) dimensiunile trebuinţelor;

Factori subiectivi: masa şi structura dorinţelor

consumatorilor.
 Potrivit lui Keynes, înclinaţia spre consum este
influenţată de următorii factori obiectivi:

1. Modificarea unităţii de salariu

2. Modificarea diferenţei dintre venit şi venitul net
3. Modificările neprevăzute ale valorii capitalului fix şi
circulant
4. Modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul
dintre cheltuielile pentru consumul prezent şi viitor
5. Modificările politicii fiscale
factori subiectivi:

1. Mobilul indivizilor de a a-și crea o rezervă pentru situaţii neprevăzute;

2. Tendinţa oamenilor de a beneficia de dobânzi şi de sporuri de valoare;
4. Dorinţa de a putea majora treptat cheltuielile;
5. Senzaţia de independenţă şi libertate de mişcare;
6. Intenţia indivizilor de a-şi asigura o masă de manevră pentru punerea
în aplicare a unor proiecte speculative sau comerciale;
7. Intenţia sau dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor;
8. înclinaţia indivizilor de a-şi satisface pur şi simplu zgârcenia
Studiul lui Decapetiaux

- efectuat asupra unui număr de 199 de bugete

de familie de muncitori în anul 1853

- a împărţit familiile în trei grupe:

- familii foarte sărace
- sărace
- înstărite
Legile lui Engel

1. Prima lege: odată cu creşterea venitului, cheltuielile destinate

alimentaţiei cresc în mărime absolută dar scad în mărime relativă.

2. Cea de a doua lege: ponderea cheltuielilor vestimentare rămâne

aproximativ aceeaşi, oricare ar fi mărimea venitului.

3. Cea de a treia lege: proporţia cheltuielilor pentru locuinţă, combustibil

(căldură) şi iluminat, rămâne aproximativ aceeaşi oricare ar fi mărimea
venitului.

4. Cea de a patra lege: cu cât venitul este mai mare, cu atât este mai
mare şi proporţia cheltuielilor diverse
J. M. Keynes

“de regulă şi în medie, oamenii înclină să-şi

mărească consumul atunci când venitul lor creşte,
dar nu cu atâta cu cât creşte venitul”