MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
IP CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN ECONOMIE ŞI FINANŢE
CATEDRA FINANŢE

Studiu Individual la Macroeconomie

Relația dintre venit, consum și economii

A elaborat:

Elevul grupei: FA2006G,

Nicolae LIVADARI

A verificat:

Adelina MISTREANU

Chişinău – 2021

1
 Cuprins:

1. Venitul......................................................................................................................3
2. Consumul…………………………..........................................................................5
3. Economiile.................................................................................................................8
4. Relaţia dintre venit şi consum..................................................................................10
4.1. Influenţa venitului asupra nivelului şi dinamicii consumului…………………......10
4.2 Influenţa venitului asupra structurii cheltuielilor de consum. Legea lui Engel…… 11
Concluzii...................................................................................................................12
Bibliografie...............................................................................................................13

2
 1.Venitul
Într-o economie de piaţă reală, circuitul economic se realizează continuu, prin înfăptuirea
proceselor esenţiale, referitoare la venit, consum şi investiţii sub formele lor diferite, în cadrul
unor mecanisme specifice.
Venitul naţional reprezintă ansamblul veniturilor încasate de agenţii economici naţionali,
indiferent unde îşi desfăşoară activitatea în lume. Ca şi la nivel microeconomic, la nivel
macroeconomic, venitul nu poate fi decât consumat sau economisit. Matematic:
V=C+E
V – venitul naţional
C – consumul
E – economisirea
Venitul se obţine atât la nivelul unui agent economic întreprinzător cât şi la nivelul
colectivităţilor mai mari. Venitul global este egal cu valoarea produselor vândute (V) minus
cheltuielile primare de producţie (C):

Veniturile la nivelurile economiei naţionale îmbracă următoarele forme:

a) venit personal;
b) venit disponibil;
c) venit naţional.
a) Venitul personal exprimă veniturile curente ale persoanelor, provenite dintr-o activitate
la care se adaugă veniturile de la guvern şi de la întreprinderi, care nu provin din participarea la
activităţile economice (transferări sub formă de ajutoare, burse, pensii etc., dobânzi nete plătite
de guvern şi de consumatori). Venitul personal constituie sursa procurării de bunuri de consum şi
servicii, precum şi a economiilor făcute în gospodării. De aceea, mărimea venitului personal are
implicaţii deosebite asupra cererii finale de bunuri de satisfacţie şi bunuri investiţionale.
b) Venitul personal disponibil reprezintă partea veniturilor personale din care sau redus
impozitele pe venit (plătite administraţiei centrale, federale şi locale). Acest venit reflectă venitul
menajelor care poate fi utilizat, pentru acoperirea cheltuielilor personale (satisfacerea nevoilor
personale cumpărarea de bunuri materiale şi servicii, plata dobânzilor, transferuri de venituri în
străinătate) şi pentru economisire.
c) Venitul naţional reprezintă suma veniturilor personale la care se adaugă sau se scad
următoarele elemente:

3
 a) Se adaugă profitul obţinut de societăţile anonime cotizaţiile pentru asigurările sociale şi
excedentele de salarii (acest excedent de salariu reprezintă o diferenţă pozitivă între salariile care
urmează a fi plătite şi cele plătite efectiv);
b) Se scad transferările efectuate de întreprinderi şi de stat, dobânzile la împrumuturile de
consum şi dividendele.
Venitul naţional constituie expresia veniturilor încasate de proprietarii factorilor de
producţie ce au contribuit la obţinerea de bunuri şi servicii destinate consumului. În ţările cu
economie de piaţă, venitul naţional se repartizează în proporţie diferită, între proprietarii
factorilor de producţie sub formă de salariu, profit, dobândă şi rentă.
Venitul naţional este supus procesului de repartiţie, care cuprinde două etape:
• distribuirea;
• redistribuirea.
Sporirea venitului naţional, ca expresie sintetică a creşterii şi dezvoltării economice, este
condiţionată de acţiunea a două grupe de factori:
a) Creşterea volumului factorilor de producţie angrenaţi în obţinerea produselor şi
serviciilor în concordanţă cu cerinţele pieţei, (exprimate prin cererea solvabilă). Această grupă
de factori este de ordin extensiv determinând caracterul extensiv al creşterii economice.
b) Creşterea productivităţii factorilor de producţie, această grupă de factori este de
ordin intensiv şi determină creşterea economică de tip intensiv.
Venitul (V) în procesul utilizării se divide în două mari componente: consum (C) şi
economii (E):

Scopul final al oricărei activităţi economice fiind satisfacerea trebuinţelor directe ale
populaţiei, venitul este utilizat în primul rând pentru consum şi apoi pentru economii.

4
 2. Consumul
Consumul reprezintă partea din venit cheltuită pentru achiziţionarea de bunuri materiale şi
servicii (care părăsesc sfera producţiei), destinate satisfacerii directe a trebuinţelor de consum
ale societăţii. În funcţie de anumite criterii, consumul personal şi colectiv îmbracă mai multe
forme:
a) După subiectul consumului se împarte în:
• consum privat (al unei persoane, familii sau a societăţi);
• consum public (consum final guvernamental) care se referă la stat şi la instituţiile sale;
b) După obiectivul consumului se disting următoarele categorii:
• consum material (consum de bunuri materiale de satisfacţie);
• consum nematerial (consum de servicii).
c) După modul de procurare a bunurilor există:
• consum de mărfuri;
• autoconsum.
d) După durata consumului deosebim:
• consum de bunuri de folosinţă curentă;
• consum de bunuri de folosinţă îndelungată.
e) După tipul de consum:
• consum intermediar;
• consum final.
Consumul personal constituie o componentă principală a calităţii vieţii (a nivelului de trai)
volumul, structura, calitatea şi dinamica acestuia reflectă gradul de satisfacere a multiplelor
trebuinţe fiziologice, spirituale şi sociale ale populaţiei. Indicatorul care reflectă nivelul mediu al
consumului de bunuri materiale şi servicii este consumul pe locuitor. Acest indicator se
determină prin raportarea consumului total (pe grupe de produse şi produse principale), dintr-o
anumită perioadă, la numărul mediu al populaţiei unei ţări.Cu ajutorul acestui indicator se
apreciază, capacitatea pieţei de a satisface cerinţele de consum ale populaţiei, precum şi
modificările structurale ce apar în cadrul consumului respectiv.
Mărimea consumului de bunuri materiale şi servicii pe individ, sociogrupuri şi pe totaul
populaţiei se exprimă prin costul vieţii:

în care: q – cantitatea de bunuri şi servicii achiziţionate

p – nivelul preţurilor
5
 Icv – indicele costului vieţii
Dacă Icv scade nivelul de trai creşte.
Dacă Icv creşte nivelul de trai scade.
Nivelul costurilor vieţii depinde de mărimea cheltuielilor curente efectuate într-o anumită
perioadă de timp de regulă în an, pentru procurarea de bunuri alimentare, nealimentare şi servicii
necesare consumului populaţiei. Pentru determinarea costului vieţii, a puterii de cumpărare a
populaţiei şi a nivelului de trai, se utilizează de către organisme specializate bugetele de familie.
Bugetul de familie reprezintă un sistem de evidenţă prin care se înregistrează sistematic
şi cronologic, (de regulă pe o perioadă de un an), veniturile după natura lor (din muncă, din
sume bugetare etc.), iar cheltuielile de consum după destinaţia lor: hrană, locuinţă, învăţământ,
transport etc. Prin consum se realizează scopul final al oricărei producţii, astfel J.M. Keynes
preciza: „Consumul este singurul scop şi singura ţintă a oricărei activităţi economice”. Prin
consum se recunoaşte utilitatea produselor şi utilitatea factorilor de producţie consumaţi, pe
această bază se creează dreptul la recompensarea factorilor de producţie pentru aportul adus la
crearea produsului naţional.
Consumul acţionează direct asupra producţiei, absorbându-i produsul, consumul determină
reluarea neîntreruptă a producţiei, creşterea ei, îmbunătăţirea calităţii şi structurii producţiei. Prin
influenţele sale directe asupra producţiei, consumul determină gradul de folosire a factorilor de
producţie.
Factorii care influenţează consumul. Nivelul şi dinamica consumului depinde de
influenţa a numeroşi factori obiectivi şi subiectivi.
Factorii obiectivi:
• mărimea şi dinamica venitului;
• modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul dintre venitul actual şi nivelul viitor
al venitului (speranţa ca în viitor vor creşte veniturile determină o creştere a consumului curent
şi invers) etc.
Factorii subiectivi:
• nivelul consumului atins într-o perioadă care devine cu timpul un minim psihologic;
• publicitatea şi sistemul de ofertă;
• apariţia produselor noi etc.
În teoria macroeconomică Keynes analizează legităţile evoluţiei consumului reieşind din
legea psihologică fundamentală pe care a argumentat-o şi conform căruia putem menţiona că
odată cu creşterea sau micşorarea venitului indivizii manifestă o anumită înclinaţie, de regulă
medie spre mărimea sau diminuarea consumului dar într-o proporţie mai redusă decît
modificarea venitului. Pentru explicarea legităţii Keyns a calculat următoarele indici ai
consumului:
6
• înclinaţie medie spre consumul care determină partea venitului destinată consumului şi
se calculează ca raportul din consumul şi venitul disponibil:
c = C/V
• înclinaţia marginală spre consum reflectă modificarea consumului ca urmare a
modificării venitului şi se calculează în felul următor:
c’ = ΔC/ΔV
Înclinaţiile medii şi marginale ale consumului sunt subunitare şi pozitive (întrucât
consumul nu este, de regulă, mai mare decât venitul).
De asemenea,
c+s =1
şi
c’+s’ = 1
În concepţia acestei construcţii teoretice, consumul este funcţie de venit:
C = f (V)
C(V) = C0 + c’ V
În cazul în care venitul este nul este necesar un consum minim al agenţilor economici fără
de care nu îşi pot continua activitatea. În aceste condiţii rata marginală (înclinaţia marginală) a
consumului este inferioară înclinaţiei medii şi funcţie descrescătoare de venit.
Parte din venit care nu este consumată
reprezintă economisirea. Aceasta mai este
interpretată şi ca un consum amânat.
În general, veniturile au următoarele
destinaţii: cumpărarea de bunuri şi servicii
finale (consum), cumpărarea de bunuri
pentru producţie (investiţii), achiziţia de
active financiare (plasamente), şi păstrarea
monedei (tezaurizare). Ultimele trei
destinaţii constituie direcţiile de utilizare a
economiilor. Economisirea creativă este cea
pe baza căreia se achiziţionează bunuri şi
servicii pentru producţie (şi vor genera Figura nr. 1. Evoluţia consumului şi economisirii
venituri viitoare).

7
 3. Economiile
O parte a venitului naţional disponibil este destinată economisirii, formându-se
economiile nete. Economiile nete reprezintă partea din venit care nu este consumată.
Ştiind că:

rezultă că:

Dacă la economiile nete se adaugă consumul de capital fix (amortizarea) se formează

economiile brute. Relaţia dintre economiile nete şi venit se exprimă prin înclinaţia spre
economii, medie şi marginală.
a) Înclinaţia medie spre economii, denumită şi rata medie a economiilor (e) exprimă
raportul dintre economiile nete şi venit:

care arată cât se economiseşte dintr-o unitate de venit.

b) Înclinaţia marginală spre economii denumită rata marginală a economiilor (e’)
exprimă raportul dintre variaţia economiilor (ΔE) şi variaţia venitului (ΔV),

care arată cu câte unităţi variază economiile la variaţia cu o unitate a venitului.

Structura economiilor:
1) După sursele de finanţare sunt:
• economii ale sistemului privat;
• economii ale sistemului public.
2) După modul cum se iau deciziile de economisire pot fi:
• economii libere;
• economii forţate.
Motivele economisirii sunt:
a) dorinţa de organizare raţională a cheltuielilor în timp;
b) dorinţa de îmbogăţire (dorinţa de a acumula mijloacele care să permită creşterea veniturilor
viitoare);
c) întârzieri de adaptare a consumului (această situaţie există atunci când dispare dorinţa de noi
cheltuieli imediate);

8
d) preferinţa pentru lichiditate – (odată atins un anumit nivel de consum, nu se mai consumă în
plus în favoarea păstrării venitului excedentar sub formă lichidă).

Motivele care stau la baza economiilor de bani lichizi sunt:

• tranzacţia, pentru a face faţă cumpărăturilor curente;
• precauţia, pentru a face faţă cheltuielilor neprevăzute;
• speculaţia, pentru a se profita de ocaziile favorabile unor cumpărături (exemplu: titluri de
bursă);
Relaţiile dintre consum şi economii:

unde: C – consum;
V – venit;
E – economii.
Când creşte consumul trebuie să se reducă economiile şi invers cu cât cresc economiile, cu
atât trebuie să se reducă consumul:

Economia este funcţie crescătoare de nivelul venitului. Înclinaţia medie spre economii este
variabilă, urmând nivelul venitului. Deci nu se poate economisii decât pornindu-se de la un
anumit nivel al venitului.
- pentru un nivel de venit nul (V=0) economiile vor fi negative;
- pentru venituri foarte mici cu C > 0 (cazul şomerilor sau bolnavilor care fac apel la
ajutoare) economiile continuă să fie negative, dar volumul acestora se reduce pe măsura creşterii
venitului până când consumul este egal cu venitul (C = V);
- pentru un nivel al venitului egal cu consumul V = C nu se economiseşte. Acest punct
reprezintă „pragul economiei”. Economia devine pozitivă dincolo de un anumit prag al venitului
numit „prag de ruptură”;
- economisirea poate avea loc atunci când V > C respectiv Vn > Vm, deci economiile sunt
pozitive.
Economiile, în esenţa lor, au un rol progresiv în societate dacă se transformă în investiţii.

9
 4. Relaţia dintre venit şi consum
Relaţia dintre venit şi consum a fost denumită de J.M. Keynes „funcţia de consum” şi
semnifică cum sunt influenţate nivelul, dinamica şi structura consumului de către venit.
Înclinaţia medie spre consum, denumită şi rata medie a consumului (c) exprimă raportul
dintre valoarea totală a consumului (C) şi valoarea totală a venitului (V) deci:

Rezultă astfel o relaţie funcţională dintre un anumit venit şi cheltuielile effectuate pentru
consum:
C=f(V)
Înclinaţia marginală spre consum, denumită şi rata marginală a consumului (c’)
reprezintă raportul dintre variaţia consumului (ΔC) şi variaţia venitului (ΔV):

şi arată cu cât creşte consumul la creşterea cu o unitate a venitului.

4.1 Influenţa venitului asupra nivelului şi dinamicii consumului

După J.M. Keynes funcţia consum are următoarea proprietate fundamentală „dacă venitul
creşte atunci creşte şi consumul, dar în măsură mai mică decât venitul iar dacă venitul scade
atunci scade şi consumul dar iarăşi în măsură mai mică decât venitul”. Dacă variaţia consumului
(ΔC) este de acelaşi semn cu cea a venitului (ΔV), dar mai mică ca volum, rezultă că raportul
este pozitiv şi subunitar (fiind cuprins între 1 şi 0).

Forma funcţiei consum pe termen scurt este concavă. (figura 4.1)

Fig. 4.1. Funcţia concavă a consumului

10
4.2. Influenţa venitului asupra structurii cheltuielilor de consum. Legea lui Engel.
Din observarea bugetelor de familie rezultă importanţa relativă a diferitelor cheltuieli de
consum. Ele variază sensibil cu venitul astfel: Când venitul creşte, ponderea cheltuielilor
alimentare, după ce consumul alimentar a atins un anumit nivel, tinde să se diminueze, în
condiţiile unei creşterii absolute a acestora; ponderea cheltuielilor cu locuinţa şi îmbrăcămintea
rămâne constantă, iar ponderea cheltuielilor cu serviciile (cultură, igienă, transport etc.) creşte.
Importanţa acestor părţi (alimente, locuinţe, îmbrăcăminte, servicii etc.) variază în funcţie de
categoriile socio profesionale. Legile lui Engel arată că elasticitatea de venit a consumului este:

şi are următoarele situaţii:

• pentru cheltuielile alimentare;
• pentru cheltuielile de locuinţă şi îmbrăcăminte;
• pentru cheltuielile cu serviciile.

11
 Concluzii
Din informatia de mai sus am ajuns la concluzia ca consumul depinde in mod direct de
nivelul venitului disponibil.Cu cat este mai mare venitul disponibil cu atat mai mare este
consumul. La un nivel dat al venitului, rata consumului va fi cu atat mai mare cu cat va fi
consumata o mai mare parte de venit. In dinamica consumul creste odata cu venitul dar nu in
aceiasi masura. Aceasta inseamna ca la niveluri scazute de venit rata consumului este mai
ridicata, in timp ce pe masura ce veniturile devin tot mai mari ea se va reduce.
Ca urmare un venit in crestere sau in descrestere este insotit de cresterea sau scadere a
consumului (si economiilor), dar nu in acelasi ritm.
În macroeconomia modernă se acordă o atenţie deosebită reacţiei consumului şi
economiilor la modificările venitului.
In concluzie privitoare la dinamica consumului si a economiilor, in raport cu venitul
disponibil:
- atit consumul, cît şi economiile sporesc pe măsură ce venitul creşte, dar în proporţii
diferite; sporurile consumului sunt descrescătoare, iar sporurile economiilor sunt crescătoare.

12
 Bibliografie:

Coralia Angelescu, Economie, Bucureşti, Editura Economică, 2000, pag. 40-56

Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Constantin Popescu, Economie : manual universitar, Bucureşti :
Ed. Economică , 1999, pag 672.
Moldovanu Dumitru „Curs de teorie economică”, Editura ARC, Chişinău, 2006.
http://www.stiucum.com/economie/economie-generala/Venit-consum-economii-
investit64366.php
http://www.scribd.com/doc/49588389/19/Rela%C5%A3iile-dintre-venit-consum-%C5%9Fi-
economii

13