Tema 9

Produsul naţional ca rezultat al activităţii economice şi utilizarea lui

Planul temei
1. Avuţia naţională şi produsul naţional.
2. Consumul: esenţa, formele, funcţiile, factorii, tendinţele.
3. Economiile: esenţa, rata medie şi marginală, motivele.
4. Investiţiile: esenţa, factorii, rolul economic. Multiplicatorul şi
acceleratorul investiţional.

Scopul temei: cunoaşterea studenţilor cu indicatorii macroeconomici şi cu

tendinţele în domeniul consumului, economiilor şi investiţiilor.

Obiectivele temei
 determinarea noţiunii de avuţie naţională şi structura ei;
 determinarea noţiunii de potenţial economic şi elementele lui;
 analiza indicatorilor macroeconomici;
 analiza metodelor de calcul al produsului intern brut;
 analiza dinamicii produsului intern brut în Republica Moldova;
 analiza consumului şi tendinţelor lui;
 analiza economiilor şi rata medie şi marginală a economiilor;
 analiza investiţiilor şi factorii care le influenţează;
 dinamica investiţiilor în Republica Moldova;
 evidenţierea rolului economic al investiţiilor;
 analiza multiplicatorului şi acceleratorului investiţional.

9.1. Avuţia naţională şi produsul naţional

Avuţia naţională reprezintă totalitatea bunurilor materiale şi spirituale

create şi acumulate în societate şi de care dispune ea la momentul respectiv. În
aspect structural avuţia naţională include: a) bunurile materiale acumulate prin
muncă; b) resursele naturale utilizate sau utilizabile în procesul de producţie; c)
resursele umane; d) potenţialul de cercetare, învăţământ şi cultură.
Avuţia naţională se manifestă în următoarele forme:
 avuţie individuală, care include bunurile aflate în proprietate particulară;
 avuţie colectivă, care include bunurile ce aparţin întreprinderilor,
cooperativelor, diferitor organizaţii obşteşti, etc.;
 avuţie publică, care include bunurile ce aparţin administraţiilor de stat şi
locale existente la momentul dat.
 Avuţia naţională determină potenţialul economic, care la rândul său
cuprinde: resursele de muncă sub aspect cantitativ, calitativ şi structural; resursele
naturale atrase şi utilizate în procesul de producţie; stocurile de capital fix şi
circulant, inclusiv investiţiile în curs de valorificare; bunurile populaţiei; soldul
dintre creanţele şi angajamentele externe; potenţialul creativ şi patrimoniul
ştiinţific cultural.
Rezultatele sintetice ale dezvoltării economice îşi găsesc expresia în
următorii indicatori macroeconomici:
 Produsul Global Brut (PGB) reprezintă valoarea totală a bunurilor şi
serviciilor obţinute într-o anumită perioadă de timp (de regulă, într-un
an). PGB include şi elementele de consum intermediar (valoarea materiei
prime, semifabricatele, energia etc.).
 Produsul Intern Brut (PIB) exprimă mărimea valorii adăugate a
bunurilor economice produse în interiorul ţării de către agenţii economici
autohtoni şi străini în timp de un an. PIB se determină ca o diferenţă între
PGB şi consumul intermediar(Ci): PIB=PGB - Ci. PIB nu include: plăţile
transferate populaţiei în formă de pensii, ajutoare, indemnizaţii ş. a.,
deoarece persoanele care se bucură de aceste plăţi nu participă la crearea
produsului intern brut; plăţile de transfer particulare în formă de subsidii
bancare, sponsorizare, binefacere, deoarece aceste plăţi deja au fost
înregistrate în formă de venituri la agenţii economici respectivi; afacerile
cu hârtiile de valoare, cumpărarea şi vânzarea acţiunilor, care la fel nu
majorează PIB-ul; realizarea obiectelor parţial utilizate, deoarece
valoarea lor iniţială a fost înregistrată în anii precedenţi.
 Produsul Intern Net (PIN) reflectă mărimea valorii adăugate nete a
bunurilor economice destinate consumului final. Produsul intern net este
creat în interiorul unei ţări de către agenţii economici autohtoni şi străini
în timp de un an. PIN=PIB-A(amortizarea).
 Produsul Naţional Brut (PNB) exprimă în formă bănească rezultatele
activităţii agenţilor economici autohtoni care activează în interiorul ţării
sau în afara acesteia. PNB poate fi mai mare sau mai mic ca PIB, în
dependenţă de soldul (pozitiv sau negativ) dintre PIB-ul obţinut de
agenţii economici autohtoni în afara graniţelor ţării şi PIB-ul obţinut de
agenţii economici străini care activează pe teritoriul ţării:
PNB=PIB±soldul valorii adăugate brute.
 Produsul Naţional Net (PNN) exprimă mărimea valorii adăugate nete a
bunurilor şi serviciilor finale obţinute de agenţii economici autohtoni:
PNN=PNB-A(amortizarea).
  Venitul Naţional (VN) include veniturile de la utilizarea factorilor de
producţie (salariul, renta, profitul, dobânda). VN=PNN - I i (impozitele
indirecte).
Principalul indicator macroeconomic este produsul intern brut. PIB-ul
calculat în preţuri curente este denumit nominal, iar PIB-ul calculat în preţuri fixate
(preţuri comparabile) este numit real. Raportul dintre PIB-ul nominal şi PIB-ul real
reflectă deflatorul PIB-ului. Deflatorul PIB-ului exprimă modificările survenite în
nivelul preţurilor sau în puterea de cumpărare a banilor.
Produsul intern brut poate fi calculat prin trei modalităţi: 1) metoda de
producţie, care constă în determinarea volumului producţiei finale produse în ţară
în perioada respectivă. În actuala economie de piaţă fiecare produs până a ajunge la
consumator, trece prin diferite stadii de producere şi distribuire cu implicarea mai
multor agenţi economici în acest proces; 2) metoda veniturilor, care constă în
sumarea veniturilor provenite de la remunerarea factorilor de producţie (salariul,
profitul, dobânda, renta) cu alocaţiile de la consumul de capital fix; 3) metoda
cheltuielilor, care constă în sumarea tuturor cheltuielilor pentru achiziţionarea
bunurilor care alcătuiesc producţia finală (pentru consumul privat şi public, pentru
formarea brută a capitalului fix şi variaţia stocurilor, pentru exportul net de
bunuri).
Produsul intern brut poate fi calculat ca mărime absolută (la nivelul
economiei naţionale) şi ca mărime care revine pe cap de locuitor (tab. 9.1)
Tabelul 9.1
Produsul intern brut al Republicii Moldova pe principalele tipuri de
activităţi economice(în preţuri curente; mln. lei)
1995 1998 1999 2000 2001 2002
Valoarea adăugată brută 5744,1 7718,7 10998,6 14022,1 16774,0 19193,0
din care:
Agricultura, economia 1896,8 2350,6 3065,7 4070,5 4272,0 4630,0
vânatului, sevicultură şi
pescuit
Industria 1618,6 1521,8 2093,2 2613,9 3564,0 4097,0
Construcţii 228,2 288,6 409,0 432,7 583,0 642,0
Comerţ 517,8 941,5 1884,7 2002,7 2287,0 2537,0
Transporturi şi comunicaţii 333,2 670,6 1012,7 1527,7 1974,0 2252,0
Alte activităţi 1293,1 2381,3 3226,4 3754,1 4527,0 5494,0
Serviciile intermediarilor -143,6 -435,7 -693,9 -379,5 -433,0 -459,0
financiari indirect măsurate
Impozitele nete pe produs şi 735,6 1403,4 1323,0 1997,5 2278,0 2847,0
import
Produsul intern brut 6479,7 9122,1 12321,6 16019,6 19052,0 22040,0
Sursa: Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2002. Chişinău, „Statistica”, 2002, p. 252;
Situaţia social-economică a Republicii Moldova în anul 2002. Chişinău, 2003, p. 8.
Produsul intern brut al Republicii Moldova, calculat pe cap de locuitor, a
constituit în anul 2002 – 6091 lei sau 451 dolari americani.

9.2. Consumul: esenţa, formele, funcţiile, factorii, tendinţele

Acea parte din venitul naţional care rămâne după plata impozitelor directe şi
indirecte constituie venitul disponibil. Venitul disponibil este destinat pentru
consum şi economii.
Consumul reprezintă partea din venitul disponibil cheltuită pentru
procurarea de bunuri materiale şi servicii, destinate satisfacerii directe a nevoilor
populaţiei şi societăţii.
Consumul se manifestă în următoarele forme:
 în dependenţă de subiectul consumului el se divizează în consum privat
(care se referă la o persoană, familie sau asociaţie) şi în consum public,
care se referă la achiziţiile de stat şi ale administraţiilor publice locale;
 în funcţie de obiectul consumului se distinge consum material (consum
de produse alimentare şi nealimentare) şi consum nematerial (consum
de servicii);
 în dependenţă de durata consumului el se împarte în consum de
folosinţă curentă (pâine, lapte etc.) şi consum de folosinţă îndelungată
(îmbrăcăminte, mobilă, televizoar etc.);
 în dependenţă de modul de procurare a bunurilor şi serviciilor utilizate
consumul se divizează în consum de bunuri marfare (procurate prin
cumpărare – vânzare) şi în autoconsum (consumul de bunuri şi servicii
create de sine stătător).
Consumul exercită următoarele funcţii:
1. consumul serveşte ca mijloc direct de satisfacere a cerinţelor oamenilor
în obiecte şi servicii de consum;
2. consumul serveşte ca pârghie de influenţă asupra dinamicii producţiei
(consumul poate accelera sau din contra, poate frâna procesul de
producţie);
3. consumul serveşte ca mijloc de influenţă asupra gradului de utilizare a
factorilor de producţie;
4. consumul serveşte ca mijloc de influenţă asupra echilibrului şi
dinamismului economic. În viziunea lui J.M. Keynes „consumul este
singurul scop al oricărei activităţi economice”.
 Asupra consumului influenţează două grupuri de factori – obiectivi şi
subiectivi. La factorii obiectivi se referă: mărimea şi dinamica veniturilor
disponibile; modificarea aşteptărilor referitor la cheltuielile de consum prezent şi
viitor, determinate de schimbările în puterea de cumpărare a banilor sau de unele
riscuri; modificările neprevăzute, care afectează preţul diferitor elemente de capital
fix şi capital circulant, cauzate de uzura morală; modificările politicii fiscale care
influenţează nivelul consumului personal. La factorii subiectivi se referă: dorinţa
oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii neprevăzute (ca urmare,
cheltuielile pentru consumul curent se micşorează în favoarea unui consum viitor);
acumularea de economii băneşti pentru asigurarea bătrâneţei sau protejarea
anumitor persoane (pentru copii, nepoţi etc.); dorinţa de a obţine dobânzi sau alte
avantaje prin procurarea de acţiuni, hârtii de valoare sau participarea la unele
afaceri; instinctul oamenilor de ridicare a standardului de viaţă, prin majorarea
treptată a cheltuielilor de consum în baza unor rezerve băneşti formate din timp;
dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor; manifestarea la unele persoane a zgârceniei
reflectată în scăderea cheltuielilor de consum curent.
În evoluţia consumului s-au conturat următoarele tendinţe: a) scăderea
ponderii cheltuielilor pentru produsele alimentare şi îmbunătăţirea structurii,
calităţii consumului produselor de valoare ridicată (autoturisme prestigioase,
televizoare japoneze etc.); b) menţinerea relativ constantă a părţii cheltuielilor
pentru îmbrăcăminte şi confort personal; c) creşterea ponderii cheltuielilor pentru
servicii, îndeosebi a celor legate de sporirea nivelului de cultură şi educaţie.
Pornind de la analiza acestor tendinţe ale consumului economistul austriac E.
Enghel a formulat legea potrivit căreia „partea cheltuielilor destinate alimentaţiei
este cu atât mai mare cu cât venitul este mai mic, şi invers, cheltuielile pentru
îmbrăcăminte rămân relativ constante, indiferent de mărimea veniturilor; partea
cheltuielilor pentru locuinţă are o pondere relativ constantă, oricare ar fi nivelul
veniturilor; ponderea cheltuielilor pentru confort şi recreiere creşte mai rapid decât
sporirea veniturilor, ea tinzând către zero la persoanele cu venituri foarte mici şi
fiind ridicată la persoanele cu venituri mari”1.
Raportul consumului faţă de venit şi tendinţa acestuia se exprimă prin
înclinaţia spre consum medie şi marginală. Înclinaţia medie spre consum (rata
medie a consumului) exprimă raportul dintre valoarea totală a consumului şi
C
valoarea totală a venitului disponibil: C' = V ; unde: C – rata medie a
consumului; C – valoarea totală a consumului; V – valoarea totală a venitului
disponibil. Înclinaţia marginală spre consum (rata marginală a consumului)

1
Economie. Ediţia a V-ea. Editura economică. Bucureşti, 2000, pag. 233.
 ΔC
'
reprezintă raportul dintre variaţia consumului şi variaţia venitului: C = ΔV ; m

unde: Cm - rata marginală a consumului; ΔC - variaţia consumului; ΔV -

variaţia venitului disponibil. Potrivit concepţiei lui J.M. Keynes, dacă venitul
disponibil creşte, atunci creşte şi consumul, dar în măsură mai mică decât venitul,
iar dacă venitul scade, atunci scade şi consumul, dar iarăşi în măsură mai mică
decât venitul.
Despre nivelul consumului raportat la un locuitor ne mărturisesc datele
statistice din tab. 9.2.
Tabelul 9.2
Nivelul consumului pe locuitor în diferite ţări în anul 2001(kg)
Republica Moldova Olanda Germania S.U.A.
Carne şi produse din carne 24 88 86 114
Lapte şi produse din lapte 155 271 442 305
Ouă (bucăţi) 139 175 226 239
Peşte 5,8 12,6 15,1 10,0
Zahăr 19,0 36 34 30
Ulei vegetal 8,2 29,2 18,3 24
Cartofi 65 83 77 57
Legume 103 119 90 119
Fructe 31 176 136 105
Produse de panificaţie 139 57 78 112
Sursa: Calculat după Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2002. Chişinău, „Statistica”, 2002,
p. 516 – 517.
După cum rezultă din tab. 9.2 structura consumului calculat pe cap de
locuitor diferă substanţial de la ţările economic dezvoltate, îndeosebi în domeniul
consumului de carne, produse lactate, peşte şi fructe.

9.3. Economiile: esenţa, rata medie şi marginală, motivele

După cum s-a menţionat în compartimentul 9.2, venitul disponibil este

destinat pentru consum şi pentru formarea economiilor nete. Economiile nete
reprezintă surplusul de venit peste cheltuielile de consum. Deci: E=V – C, unde: E
– economiile nete; V – venitul disponibil; C – consumul. Dacă la economiile nete
se adaugă amortizarea, atunci se formează economiile brute. Deci: Eb=En+A,
unde: Eb – economiile brute; En – economiile nete; A – amortizarea capitalului fix.
Între consum şi economii există un raport invers proporţional: cu cât creşte
consumul, cu atât trebuie să se reducă economiile, şi invers, cu cât cresc
economiile, cu atât trebuie să se reducă consumul. Dacă consumul este egal cu 1,
atunci: E=1-C, iar C=1-E.
Raportul dintre economiile nete şi venitul disponibil reflectă înclinaţiile spre
economie medie şi economie marginală. Înclinarea medie spre economii (rata
medie a economisirii) exprimă raportul dintre economiile nete şi venitul disponibil:
E
e'=
V , unde: e – rata medie a economisirii; E – economiile nete; V – venitul
disponibil. Rata medie de economisire ne demonstrează cât se economiseşte dintr-o
unitate monetară de venit. Înclinaţia marginală spre economii (rata marginală a
economisirii) exprimă raportul dintre variaţia economiilor şi variaţia veniturilor:
ΔE
e 'm=
ΔV , unde: em – rata marginală a economisirii; ΔE - variaţia
economiilor; ΔV - variaţia veniturilor. Rata marginală a economisirii ne
demonstrează cu câte unităţi variază economiile la variaţia cu o unitate a venitului.
Economiile pot fi divizate după următoarele criterii: după sursele de
finanţare economiile pot fi grupate în economii din sectorul privat şi în economii
din sectorul public; după modul cum se iau deciziile de economisire economiile
pot fi grupate în economii libere şi economii forţate (legate de necesitatea
rezistenţei la concurenţă).
Motivele de economisire sunt diverse şi sunt influenţate de mai mulţi factori,
printre care pot fi menţionaţi:
 dorinţa de organizare raţională a cheltuielilor în timp (renunţarea de
la îndestularea imediată a unei nevoi în favoarea îndestulării în viitor a
altei nevoi mai preferate);
 dorinţa de îmbogăţire (dorinţa de a acumula mijloace, care vor aduce la
creşterea veniturilor în viitor, cum ar fi acumularea capitalului, monedei,
imobilului etc.);
 preferinţa pentru lichiditate (pentru cumpărături curente, cheltuieli
neprevăzute ş. a. ).
Potrivit datelor statistice cu privire la ratele de economisire (nete şi brute) şi
ritmurilor de creştere economică, s-a constatat că S.U.A. au cel mai scăzut nivel al
economiilor brute (ponderea economiilor în PNG) şi sunt pe ultimul loc la nivelul
economiilor nete (ponderea economiilor în PNN) dintre ţările dezvoltate (Japonia,
Germania, Anglia, Italia, Canada) în perioada anilor 1981-1987. De asemenea, s-a
remarcat că ţările ce au cele mai mari rate de economisire au şi cele mai rapide
ritmuri de creştere economică. În intervalul anilor 1981-1987, rata economiilor
nete a fost de 20,2% în Japonia, 10,7% în Germania, 9,4% în Canada, 7,5% în
Italia, 6,2% în Anglia, 3,9% în S.U.A.2.
Rata de economisire poate fi analizată nu numai la nivel macroeconomic, dar
şi la nivelul unei firme sau a unei familii. Rata de economisire a unei familii este
definită ca totalul economisirii exprimat ca procent din venitul disponibil familial
şi ea diferă de la an la an. De ex., în Marea Britanie, modificările ratei de
economisire în perioada anilor 1978 – 1997 a fost: punctul maxim de peste 13% a
fost atins în 1980, iar punctul minim de numai 5,6% în 1988 3. Cauzele care au
condus la această variaţie sunt:
 rata inflaţiei. Creşterea preţurilor reduce valoarea reală a economisirilor
anterioare şi generează nesiguranţă cu privire la valoarea viitoare a averii.
Oamenii economisesc mai mult şi consumă mai puţin într-o încercare de a
restabili valoarea reală a activelor;
 rata dobânzii. De regulă, o rată înaltă a dobânzii încurajează economisirea
şi reduce consumul;
 averea familială. O creştere a averii familiale, datorată unei reevaluări a
titlurilor de valoare sau a locuinţei, ar putea determina diminuarea
economiilor, întrucât este nevoie de mai puţin timp pentru a atinge un nivel
stabil al deţinerii de proprietăţi.
 creşterea venitului familial. O majorare a ratei de creştere a venitului
familial concomitent cu o creştere a economisirilor totale, poate determina o
diminuare a ratei de economisire. Cu cât veniturile se majorează mai repede,
cu atât indivizii ajung la concluzia că pot atinge un nivel propus de bunăstare
economisind un procent mai mic din veniturile lor.

9.4. Investiţiile: esenţa, factorii, rolul economic. Multiplicatorul şi

acceleratorul investiţional

Investiţia reprezintă totalitatea cheltuielilor destinate pentru procurarea

bunurilor de capital în vederea dezvoltării economice.
Investiţiile pot fi divizate în dependenţă de următoarele criterii:
a) în dependenţă de modul de folosire investiţiile se împart în investiţii de
înlocuire a capitalului fix uzat, sursa cărora o constituie fondurile de
amortizare şi investiţii pentru dezvoltare, numite investiţii nete, sursa
cărora o constituie la nivel macroeconomic venitul naţional.
Investiţiile de înlocuire luate în ansamblu cu investiţiile pentru dezvoltare
formează investiţiile brute de capital, ce contribuie la formarea

2
Economie. Ediţia a V-ea. Editura economică. Bucureşti, 2000, p. 239.
3
Economie politică modernă. Editura „Polirom”. Bucureşti, 2002, p.453-455.
 capitalului real. Investiţiile brute sunt destinate pentru formarea
capitalului fix şi modificarea stocurilor de materii prime, semifabricate şi
produse finite pentru vânzare;
b) în dependenţă de forma de proprietate investiţiile pot fi divizate în
investiţii private, efectuate de sectorul privat şi investiţii publice,
efectuate de către stat;
c) în dependenţă de locul de efectuare investiţiile se împart în investiţii
interne, efectuate în interiorul ţării respective şi investiţii externe,
efectuate în alte ţări;
d) în dependenţă de ramura în care se efectuează investiţiile se disting
investiţii industriale, agricole şi comerciale etc.
La nivel macroeconomic economiile şi investiţiile, de regulă, sunt egale.
Pentru ca înclinaţia spre economii să constituie un factor de progres, afirmă
J.M.Кeynes, este necesar ca economiile să se transforme în investiţii (E=I).
Asupra procesului de investire a capitalului influenţează următorii factori4:
 cererea de investiţii, randamentul viitor al bunului de capital;
 fluctuaţiile profitului la investiţiile existente, politica statului în domeniul
investiţiilor;
 starea generală a economiei naţionale;
 conjunctura economiei mondiale;
 perioada de rambursare a investiţiei;
 cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea bunurilor de capital realizate;
 tipul de progres tehnic dominant şi gradul de accelerare a inovaţiilor şi
invenţiilor;
 dimensiunea stocurilor bunurilor de capital în raport cu evoluţia
producţiei cerute pe piaţă;
 anticipările investitorilor în legătură cu evoluţia vânzărilor şi profiturilor
în domeniul unde se investeşte;
 gradul de fiscalitate în raport cu profitul;
 eficienţa marginală a capitalului şi rata dobânzii, situaţia când rata
profitului de la capitalul investit este egală cu rata dobânzii;
 riscurile acumulate de întreprinzător şi împrumutător.
Investiţiile joacă un rol important în activitatea economică: contribuie la
sporirea şi modernizarea capitalului ca factor de producţie; servesc ca sursă
materială în crearea noilor locuri de muncă; contribuie la sporirea înzestrării
tehnice a muncii, la aplicarea tehnicii moderne în producţie; contribuie la creşterea
productivităţii factorilor de producţie; servesc ca mijloc de creştere economică şi
de sporire a venitului naţional.
4
Economie. Ediţia a V-ea. Editura economică. Bucureşti, 2000, p. 243.
 Între consum, economii şi investiţii există relaţii de influenţă reciprocă.
Aceste interdependenţe sunt exprimate prin multiplicatorul şi acceleratorul
investiţional.
Multiplicatorul investiţional reprezintă un număr prin care trebuie să se
multiplice voinţa de investire netă pentru a se obţine suma corespunzătoare de
ΔV
k=
variaţie a venitului. Formula multiplicatorului investiţional: ΔI , unde: k
– multiplicatorul investiţional; ΔV - variaţia venitului; ΔI - variaţia
investiţiilor. Multiplicatorul investiţiilor ne arată de câte ori sporul de investiţii se
cuprinde în sporul de venit, adică unei anumite creşteri a investiţiilor îi corespunde
creşterea venitului de n ori.
Acceleratorul investiţional reflectă relaţia directă între variaţia volumului
de investiţii nete şi variaţia venitului naţional. Formula acceleratorului
ΔI
A=
investiţional: ΔV , unde: A – acceleratorul investiţional; ΔI - variaţia
volumului de investiţii; ΔV - variaţia venitului naţional. Principiul
acceleratorului exprimă efectul creşterii venitului asupra investiţiilor.
În Republica Moldova în ultimii ani se observă o înviorare a investiţiilor în
capitalul fix (tab. 9.3).
Tabelul 9.3
Evoluţia indicatorilor principali ai activităţii investiţionale
în Republica Moldova (mln. lei)
1995 1998 1999 2000 2001 2002
Investiţii în capital fix – total 844,8 1444,4 1591,8 1759,3 2315,1 2074,7
Investiţii în construcţia obiectelor
de menire:
- productivă 448,2 987,4 1293,5 1437,8 1622,8 1572,6
- neproductivă 396,6 457,0 298,3 321,5 692,3 502,1
Investiţii în capital fix pe forme
de proprietate:
- publică 348,6 416,5 617,2 763,1 715,2 787,4
- privată 460,7 458,2 352,7 392,9 667,9 604,1
- mixtă (publică şi privată) 11,6 114,8 68,5 81,8 148,1 73,0
- străină 16,0 83,2 49,3 93,2 219,8 100,8
- a întreprinderilor mixte 7,9 371,7 504,1 428,4 564,1 509,3
Sursa: Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2002. Chişinău, „Statistica”, 2002, p. 351 – 353;
Situaţia social-economică a Republicii Moldova în anul 2002. Chişinău, 2003, p. 22-23.

Din tab. 9.3 rezultă, că procesul de investire în capitalul fix în ultimii ani s-a
stabilizat, iar în anul 2002 a avut tendinţa de scădere faţă de anii precedenţi.
 Prezintă interes analiza investiţiilor în capitalul fix după sursele de finanţare
(tab. 9.4).

Tabelul 9.4
Investiţii în capitalul fix pe surse de finanţare în R. Moldova (mln. lei)
1995 1998 1999 2000 2001 2002
Investiţii în capital fix – total 844,8 1444,4 1591,8 1759,3 2315,1 2074,7
din care finanţate din contul:
- bugetului republican 124,6 72,3 60,5 57,3 94,5 102,0
- bugetelor locale 9,2 75,3 32,8 86,5 103,4 80,0
- mijloacelor proprii ale 515,2 807,1 758,8 992,5 1320,5 1352,5
întreprinderilor
- mijloacelor populaţiei 145,9 113,9 93,6 66,9 91,7 98,7
- mijloacelor investitorilor străini 48,0 283,7 591,8 445,3 450,2 271,6
- altor surse 1,9 92,1 54,3 110,8 254,8 169,9
Sursa: Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2002. Chişinău, „Statistica”, 2002, p. 355;
Situaţia social-economică a Republicii Moldova în anul 2002. Chişinău, 2003, p. 22.

Analiza tab. 9.4 ne permite să concludem că în ultimii ani investiţiile în

capitalul fix din sursele bugetului republican şi bugetelor locale s-a stabilizat, iar
din contul mijloacelor proprii ale întreprinderilor investiţiile au tendinţa de sporire.
Structura investiţiilor în capitalul fix, pe surse de finanţare, a constituit în
Republica Moldova în anul 2002: mijloacele întreprinderilor – 57%; investiţiile
străine – 19%; mijloacele bugetare şi ale populaţiei – câte 4%; alte surse – 12%.

Concepte-cheie

 avuţia naţională  rata medie a consumului

 potenţialul economic
 produsul global brut
 produsul intern brut
 produsul intern net
 produsul naţional brut
 produsul naţional net
 venitul naţional
 venitul disponibil
 consumul
 rata marginală a consumului
 economiile
 rata medie a economiilor
 rata marginală a economiilor
 investiţia netă
 investiţia brută
 multiplicatorul investiţional
 acceleratorul investiţional

Rezumat
1. Avuţia naţională reprezintă totalitatea bunurilor economice create şi acumulate
în societate. Ea include: bunurile materiale acumulate prin muncă, resursele
naturale, resursele umane, potenţialul creativ. Avuţia naţională se manifestă în
formă de avuţie personală, colectivă şi publică.
2. Principalii indicatori macroeconomici sunt: produsul global brut, produsul
intern brut, produs intern net, produs naţional brut, produsul naţional net,
venitul naţional. Principalul indicator e considerat produsul intern brut (PIB),
care poate fi calculat prin trei modalităţi: metoda de producţie, metoda de
venituri, metoda de cheltuieli.
3. Consumul reprezintă acea parte din venitul disponibil, care este cheltuită pentru
procurarea de bunuri materiale şi servicii. Raportul consumului faţă de venit şi
tendinţa acestuia se exprimă prin înclinaţia medie şi marginală spre consum.
4. Economiile reprezintă surplusul de venit peste cheltuielile de consum. Între
consum şi economii există un raport invers proporţional: cu cât creşte
consumul, cu atât trebuie să se reducă economiile, şi invers. Raportul dintre
economiile nete şi venitul disponibil reflectă înclinaţiile medie şi marginală spre
economii.
5. Investiţia reprezintă totalitatea cheltuielilor destinate pentru procurarea
bunurilor de capital în vederea dezvoltării economice. La nivel macroeconomic
economiile şi investiţiile, de regulă, sunt egale. Interdependenţa dintre investiţii
şi venit reflectă multiplicatorul şi acceleratorul investiţional.

Probleme de recapitulare

1. Ce reprezintă avuţia naţională şi care este structura ei?

2. Evidenţiaţi elementele potenţialului economic.
3. Analizaţi formele de manifestare a produsului naţional.
4. Analizaţi modalităţile de calcul ale produsului intern brut.
5. Ce reprezintă deflatorul produsului intern brut?
6. Ce reprezintă consumul şi care sunt funcţiile lui?
7. Analizaţi tendinţele consumului şi legea E. Engel.
8. Ce reprezintă rata medie şi rata marginală a consumului?
9. Ce reprezintă economiile nete şi economiile brute?
10.Analizaţi rata medie şi rata marginală a economisirii.
11.Determinaţi motivele economisirii.
12.Analizaţi factorii ce au impact asupra ratei economisirilor.
13.Ce reprezintă investiţia şi care sunt formele ei de manifestare?
14.Ce factori influenţează procesul de investire?
15.Analizaţi conţinutul multiplicatorului şi acceleratorului investiţional.

Bibliografie

 Niţă Dobrota. Economie politică. Bucureşti, 1997, p.279 – 298; 339 – 355.
 A. Cojuhari, V. Umaneţ. Bazele teoriei economice. Chişinău, 1993, p. 95 –
104.
 C. Gogoneaţă. Economie politică. Bucureşti, 1995, p. 130 – 135; 168 – 178.
 J.M. Keynes. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a
banilor. Bucureşti, 1970, p. 87 – 106; 119 – 150.
 Regulamentul despre coşul de consum. Monitorul oficial al Republicii
Moldova. Nr. 115, 2000.
 Strategia investiţională a Republicii Moldova. Monitorul oficial al
Republicii Moldova. Nr. 33 – 35, 2002.
 Despre întărirea măsurilor de apărare a consumatorului. Monitorul oficial al
Republicii Moldova. Nr. 147 – 149, 2001.