CREŞTEREA ECONOMICĂ ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ

2.1. Rezultatele activităţii economice. Indicatorii macroeconomici

Rezultatele activităţii economice pot fi:

- microeconomice - sunt rezultatele obţinute de agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea
la nivelul firmelor, al întreprinderilor;
- mezoeconomice - reliefează activitatea desfăşurată la nivelul ramurilor şi al unor zone
administrativ-teritoriale;
- macroeconomice - privesc ansamblul economiei naţionale şi al teritoriului naţional.
Rezultatele macroeconomice sunt ieşirile generate de activitatea agenţilor economici
agregaţi, ieşiri pe care piaţa le validează, iar societatea le recunoaşte utilitatea de a satisface
multitudinea nevoilor sociale
Rezultatele macroeconomice se exprimă prin indicatori economici specifici în formă brută şi
netă. Noţiunea de brut ce se atribuie unui indicator are în vedere includerea consumului de capital fix
în calculul producţiei finale, iar noţiunea de net se utilizează când se elimină consumul de capital fix
din calculul producţiei finale (amortizarea).
Noţiunea de intern se referă la produsul sau venitul consumat de către locuitorii permanenţi ai
ţării respective (rezidenţii), în timp ce noţiunea de naţional are în vedere apartenenţa statală a
agenţilor economici, indiferent dacă aceştia îşi desfăşoară activitatea în propria ţară sau în alte ţări.
Indicatorii macroeconomici se exprimă în preţurile pieţei şi în preţurile factorilor de producţie.
Preţurile pieţei sunt > decât preţurile fact. de producţie, deoarece includ şi obligaţiile fiscale plătite de
cumpărători (TVA sau accizele).
Indicatorii macroeconomici evidenţiază sintetic volumul bunurilor şi serviciilor produse pentru
uz final şi vândute pe piaţă într-o perioadă determinată, de obicei un an, în întreaga economie şi se
calculează numai în expresie valorică.
În ţările cu economie de piaţă, în statisticile ONU şi ale altor organisme internaţionale se
utilizează S.C.N. Componentele procesului reproducţiei (producţie, repartiţie, schimb şi consum) sunt
reflectate în patru conturi sintetice: producţie, consum, acumulare şi restul lumii (relaţii cu
străinătatea).
În S.C.N. se calculează următorii indicatori sintetici, care reflectă mărimea rezultatelor
macroeconomice:
1. Produsul global brut (P.G.B.) – exprimă valoarea globală totală a bunurilor şi serviciilor
produse într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an.
P.G.B. = P.I.B. + Ci
unde Ci = consumul intermediar
Consumul intermediar exprimă valoarea bunurilor materiale şi serviciilor produse în perioada
de calcul şi folosite pentru a produce noi bunuri economice.
2. Produsul intern brut (P.I.B.) – exprimă valoarea brută a producţiei de bunuri şi servicii finale
create în decursul unei perioade, de obicei un an, de agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în
interiorul ţării.

În funcţie de metoda care stă la baza determinării sale, PIB poate fi definit sub trei forme.

a) Determinarea PIB prin metoda producţiei

PIB reprezintă valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor destinate consumului final realizat în
interiorul unei ţări într-o perioadă determinată.
PIB se referă la bunurile produse pe parcursul unei perioade, deci este variabilă de flux. În altă
ordine de idei, trebuie reţinut că indicatorul menţionat cuprinde bunurile şi serviciile destinate
consumului final, adică exclude consumului intermediar.
Definit astfel, PIB reprezintă suma valorilor adăugate brute (VAB) realizate în interiorul unei
economii naţionale în decursul unei perioade.
PIB = ΣVAB
VAB = Veniturile firmei - costurile bunurilor intermediare

14
 De regulă, PIB se calculează la preţurile pieţei (PIB PP), preţuri care includ taxele indirecte, cum ar
fi TVA sau accizele. PIB la preţurile pieţei (PIBPP) se va determina astfel:
PIBPP = PIBPF + IIND – SV
unde:
PIBPF = PIB la preţurile factorilor;
IIND = impozite indirecte;
SV = subvenţii.

b) Determinarea PIB prin metoda cheltuielilor (utilizării)

Din perspectiva cheltuielilor, PIB reprezintă suma următoarelor categorii de cheltuieli:
cheltuielile de consum ale populaţiei, investiţiile brute, cheltuielile administraţiilor publice şi private şi
exportul net.
Cheltuielile pentru consum se referă la sumele cheltuite de gospodării pentru achiziţionarea de
bunuri de consum durabile, cum ar fi autoturismele, aparatura pentru menaj ş.a., non-durabile, ca
mâncarea şi îmbrăcămintea, şi de servicii, cum sunt serviciile medicale, de cosmetică etc.
Investiţiile brute cuprind cheltuielile pentru bunurile capital. În această categorie se include:
- formarea brută de capital fix, care cuprinde cheltuielile cu bunuri care participă la mai multe
cicluri de producţie, se consumă treptat şi se înlocuiesc după mai mulţi ani de utilizare;
- variaţia stocurilor, atât a celor de materii prime, cât şi a celor de produse finite;
- construcţiile de locuinţe noi, numite şi investiţii rezidenţiale, sunt incluse în investiţii pentru că
pot fi valorificate în scopul obţinerii unor venituri; în plus, ele sunt bunuri de folosinţă îndelungată
asemănătoare întrucâtva capitalului fix.
În legătură cu investiţiile apare şi o altă distincţie importantă, cea dintre investiţia brută şi
investiţia netă.
Investiţia brută include:
- cheltuielile destinate creşterii stocului de capital, care formează investiţia netă, şi
- cheltuielile destinate înlocuirii utilajelor şi echipamentelor uzate, care trebuie casate, numite
investiţii de înlocuire (A).
Frecvent, apare o confuzie în ceea ce priveşte investiţiile: cea dintre investiţiile nete sau brute şi
cele financiare. Investiţiile financiare destinate achiziţionării titlurilor de valoare nu se include în PIB,
deoarece ele nu reprezintă cheltuieli cu bunuri nou-create, ci reprezintă un simplu transfer al
proprietăţii asupra bunurilor deja existente.

Cheltuielile guvernamentale includ plăţile curente ale guvernului pentru achiziţionarea de

bunuri şi servicii. În PIB nu se include transferurile realizate de guvern, chiar dacă ele reprezintă o
cheltuială, pentru că nu au corespondent în producţie (guvernul nu primeşte nimic în schimbul lor).
Exportul net se determină ca diferenţă între valoarea exporturilor şi valoarea importurilor.
Exportul reprezintă o cheltuială pe care străinătatea o face pentru achiziţionarea de bunuri produse de
economia naţională; importul, o cheltuială a unităţilor economice de pe teritoriul ţării în favoarea celor
din străinătate. Exportul net reflectă contribuţia comerţului exterior la formarea PIB.
În consecinţă, PIB se va determina astfel:
PIB = C + IB + G + EN
unde: C = consumul final al gospodăriilor; IB =investiţiile brute;
G = consumul guvernamental; EN = exportul net (export - import).

c) Determinarea PIB prin metoda veniturilor

PIB calculat prin metoda veniturilor reprezintă suma veniturilor aferente factorilor de
producţie antrenaţi în activitatea economică dintr-o ţară. Astfel, PIB va include:
- veniturile factorului de producţie muncă, formate în principal din salarii; la salarii se adaugă
însă toate cheltuielile ocazionate firmei de utilizarea factorului muncă, şi anume: impozite, cotizaţii la
asigurările sociale, contribuţia la fondul de pensii ş.a.;
- venituri din munca pe cont propriu, obţinute de acele persoane care îşi oferă serviciile în mod
independent, fără a îmbrăca statutul de angajat, cum ar fi: consultanţii juridici, zilierii ş.a.;

15
 - profiturile firmelor, indiferent dacă acestea sunt distribuite sau nu acţionarilor; în PIB se include
şi partea din profit utilizată de firmă pentru plata impozitului;
- rentele sunt veniturile factorilor de producţie închiriaţi de unităţile economice (terenuri, sedii,
locuinţe ş.a.); în cazul locuinţelor proprietate personală, se consideră că proprietarii îşi închiriază
locuinţa lor înşişi;
- dobânzile reprezintă veniturile generate de fondurile băneşti împrumutate şi include: dobânda
plătită gospodăriilor pentru depozitele din bănci, pentru obligaţiuni ş.a.; nu se include aici dobânda
aferentă creditului guvernamental. Ea se asimilează transferurilor, deoarece nu reprezintă o plată
pentru bunuri şi servicii curente;
- impozitele indirecte, aferente consumului final, cum sunt TVA, taxele vamale, accizele ş.a.,
diferite de impozitele directe, care sunt impozite pe proprietate şi pe venit, se include în preţul
mărfurilor, deci şi în PIB pentru a determina valoarea de piaţă a acestuia. Subvenţiile pot fi considerate
impozite negative, şi în consecinţă se scad din PIB;
- deprecierea capitalului, care exprimă consumul de capital fix pe parcursul perioadei de calcul şi
reprezintă o altă formă de prezentare a investiţiei de înlocuire.
Prin urmare PIB va fi:
PIB = VF + A + IIND – SV
unde:
VF = veniturile factorilor; A = deprecierea capitalului;
IIND = impozite indirecte; SV = subvenţii.
3. Produsul intern net (P.I.N.) – reflectă mărimea valorii adăugate nete a bunurilor şi
serviciilor destinate consumului final, care au fost produse în interiorul unei anumite ţări de către
agenţii autohtoni şi străini într-un an.

P.I.N. = P.I.B. – CCF

unde: CCF = consumul de capital fix (amortizarea).

4. Produsul naţional brut (P.N.B) – exprimă rezultatele activităţii agenţilor economici

autohtoni care acţionează în interiorul ţării sau în afara acesteia, obţinute într-un an.

P.N.B.= P.I.B. + S.R.E.

unde: S.R.E. = soldul relaţiilor externe (diferenţa dintre producţia finală brută a agenţilor naţionali
care îşi desfăşoară activitatea în străinătate şi producţia finală brută a agenţilor străini care îsi
desfăşoară activitatea în interiorul ţării).
P.N.B. calculat pe baza preţurilor curente ale fiecărui an este denumit nominal; P.N.B. calculat
pe baza preţurilor comparabile (ale unui anumit an) este denumit real.
Raportul dintre P.N.B. nominal şi P.N.B. real este denumit deflatorul P.N.B.

Deflatorul este o unitate de măsură care reliefează modificările survenite în nivelul preţurilor sau
în puterea de cumpărare a banilor.

5. Produsul naţional net (P.N.N.) este expresia valorică netă curentă de piaţă a bunurilor şi
serviciilor finale produse de agenţii economici care activează în interiorul ţării şi în afara acesteia în
decursul unui an.
P.N.N. = P.N.B. – CCF

PNB şi PNN se exprimă în preţurile pieţei şi în preţurile factorilor de producţie.

Preţurile pieţei sunt mai mari decât preţurile factorilor de producţie, deoarece includ şi obligaţiile
fiscale plătite de cumpărători.

6. Venitul naţional (V.N).

16
 Venitul naţional reprezintă PNN estimat la preţurile factorilor de producţie.
VN = PNN PF
Venitul naţional exprimă veniturile factorilor de producţie, respectiv veniturile provenite din
munca angajaţilor, din activitatea de întreprinzător şi cele din patrimoniu (salarii, profit, dobândă,
rentă, veniturile proprietarilor), sau prin însumarea cheltuielilor făcute consum (C) şi investiţii (I).
VN = Ʃ (s+p+D+r)

2.2. Creşterea economică: definiţie şi caracteristici

Creşterea economică este un proces complex, care vizează sistemul economic în ansamblul său şi
în dinamica sa.
Creşterea economică exprimă acele modificări care au loc într-un anumit interval de timp şi într-un
anumit spaţiu în sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice în strânsă legătură cu factorii lor
determinanţi.
Aceste rezultate pot fi măsurate cu ajutorul unor indicatori semnificativi pentru aprecierea
dinamicii economice a unei ţări: P.I.B., P.N.B. şi V.N., atât pe total, cât şi pe locuitor.
Prin conţinutul său, creşterea economică înseamnă o evoluţie pozitivă, ascendentă a economiei
naţionale, dar care nu exclude oscilaţii conjuncturale, chiar şi regrese economice temporare.
Aprecierea că o economie naţională înregistrează o creştere economică se bazează pe existenţa
tendinţei creşterii pozitive reale.
Datorită unor raţiuni de politică economică sunt utilizate şi conceptele de creştere economică zero
şi creştere economică negativă.
Creşterea economică zero (stagnată) semnifică situaţia în care rezultatele economice absolute şi
populaţia totală sporesc în acelaşi ritm, nivelul rezultatelor pe locuitor rămânând constant.
Creşterea economică negativă evidenţiază acea situaţie în care rezultatele macroeconomice pe
locuitor au o tendinţă de scădere, menţinându-se însă sub control o serie de corelaţii de echilibru.
Dezvoltarea economică a unei ţări evidenţiază ansamblul transformărilor cantitative şi calitative
ce survin în structurile economico-sociale şi ştiinţifico-tehnice, în mecanismele economice, precum şi
în modul de gândire şi în comportamentul economic al oamenilor.
Orice dezvoltare economică presupune şi o creştere economică, dar nu orice creştere
economică înseamnă şi o dezvoltare economică. Reprezintă o dezvoltare economică numai acea
creştere economică ce este asociată şi cu o modificare structural – calitativă în economia naţională şi
în calitatea vieţii oamenilor
În etapa contemporană, procesul creşterii economice prezintă următoarele caracteristici:
a) se desfăşoară pe baza unui amplu proces de formare a unui nou mod tehnic de producţie (bazat
pe folosirea unor tehnici şi tehnologii specifice);
b) se conturează un tip de creştere preponderent intensiv;
c) are o legătură intrinsecă cu finalitatea socială, cu calitatea vieţii;
d) creşterea economică a ţărilor cu economie modernă se caracterizează prin formarea unui nou
mod de gândire economică şi a unui comportament propriu integrării individului în exigenţele
economiei de piaţă.

2.3. Factorii şi tipurile creşterii economice

Totalitatea factorilor ce intervin în funcţionarea economiei naţionale şi care se manifestă prin

rezultatele macroeconomice sunt implicaţi, direct sau mediat, în procesul creşterii economice.
Factori cu influenţă nemijlocită, decisivă, sunt factorii de producţie:
- factorul uman (resursele de muncă);
- factorul material (resursele naturale şi echipamentele de producţie acumulate);
- factorul informaţional tehnologic.
Factori cu acţiune mediată, indirectă:
- rata investiţiilor;
- cheltuielile de cercetare-dezvoltare;
- politica financiară, monetară, bugetară şi fiscală statale;

17
 - capacitatea de absorbţie a pieţei interne;
- schimburile internaţionale;
- politica ecologică etc.
Fiecare factor al creşterii economice se abordează sub aspect tridimensional: cantitativ,
calitativ şi structural.
Dimensiunea cantitativă se referă la volumul global al resursei corespunzătoare fiecărui factor.
Dimensiunea calitativă se referă la randamentul utilizării resurselor. Dimensiunea structurală
ponderează contribuţiile de ordin cantitativ şi calitativ în funcţie de proporţiile în care se combină
diferitele categorii de resurse şi în care acestea se repartizează pe destinaţii de utilizare (ramuri
economice, grupe de produse din cadrul acestora).
În cazul fiecărui factor, există o interacţiune compensatoare între latura cantitativă şi cea
calitativă, mediată de cea structurală. Deficitul cantitativ al unui factor, de exemplu, poate fi
compensat printr-o îmbunătăţire a eficienţei utilizării lui.
Factorul uman intervine în procesul creşterii economice prin sporirea volumului muncii prestate
la scară macroeconomică, precum şi a calităţii acestui factor, exprimată sintetic prin productivitatea
muncii.
Sub aspect cantitativ se concretizează în volumul de manoperă prestată de populaţia ocupată în
cadrul timpului efectiv de muncă.
Din punct de vedere calitativ, acţiunea factorului uman în procesul creşterii economice se
exprimă prin calitatea acestuia, care este dependentă, în principal, de calificare şi motivaţia în muncă,
şi prin productivitatea muncii, influenţată şi de înzestrarea tehnică a muncii.
Dimensiunea structurală se referă la structurile specifice ocupării, respectiv pieţei muncii. În
fiecare sistem economic naţional există o ierarhizare a sectoarelor, ramurilor sau grupelor de activităţi,
atât în funcţie de numărul personalului ocupat, cât şi de productivitatea şi calitatea specifice muncii în
domeniul respectiv.
Factorul material este reprezentat de resursele naturale atrase în producţie şi de
echipamentul de producţie acumulat, care, prin combinarea şi funcţionarea lor, devin capital real.
Dimensiunea cantitativă este reprezentată sub forma volumului de capital real în exploatare şi a
stocului de bunuri capital alocate pentru investiţii într-o perioadă dată (echipament de producţie,
materii prime, energie etc.).
Dimensiunea calitativă este sintetizată prin productivitatea capitalului real. Nivelul potenţial al
randamentului capitalului real depinde de caracteristicile tehnologiei care pun în valoare atât resursele
materiale, cât şi de caracteristicile factorului uman.
Dimensiunea structurală se referă la repartizarea pe ramuri şi teritorială a resurselor de capital
real, mijlocită de piaţa bunurilor capital, la proporţia categoriilor de capital fix şi circulant.
Factorul informaţional-tehnologic în calitate de neofactor, are, în prezent, un rol decisiv în
procesul creşterii economice. Informaţia constituie o resursă economică activă, ce se concretizează
printr-un mod specific de administrare şi de utilizare în procesul economic.
Din punct de vedere cantitativ, potenţialul de inovare tehnologică a unei ţări este condiţionat de
proporţia deţinută de investiţiile pentru cercetare-dezvoltare în P.N.B.
Acţiunea conjugată a factorilor de creştere economică pune în evidenţă anumite posibilităţi de
combinare a diferitelor laturi ale acestor factori, în variante care se definesc drept tipuri de creştere
economică.
Se disting două tipuri fundamentale de creştere economică: extensiv şi intensiv. Principial,
aceste tipuri se diferenţiază în funcţie de contribuţia relativă pe care laturile de aceeaşi natură
ale factorilor direcţi o aduc la obţinerea sporului P.N.B. într-o perioadă dată.
Creşterea economică extensivă corespunde unei contribuţii majoritare a laturilor cantitative ale
factorilor direcţi la formarea sporului P.N.B.
Creşterea economică intensivă este propriu economiilor avansate, cu o structură diversificată.
Creşterea intensivă este capabilă să se autoîntreţină şi să se autoaccelereze prin efecte de conexiune
inversă pozitivă.
Tipul de creştere intensiv succede, în principiu, celui extensiv. La graniţa dintre ele se situează
tipul intermediar, în care laturile cantitative, respectiv cele calitative, au contribuţii relativ
comparabile la obţinerea sporului de rezultat macroeconomic.

18