1.

1 Produsul Intern Brut (PIB)

1. 1. 1 Definiţie

Produsul Intern Brut este un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de
piaţă a tuturor mărfurilor şi serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile
economiei în interiorul unui stat în decurs de un an.
Prin urmare, PIB include valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor rezultate din
procesele de producţie în cadrul economiei naţionale, în scopul de a fi investite, consumate,
exportate sau stocate.
Când vorbim de bunurile finale, avem în vedere produsele şi serviciile realizate în
cursul perioadei de calcul şi care nu mai sunt folosite pentru producerea altor bunuri. În cazul
în care acestea vor face obiectul utilizării într – un proces de producţie ulterior, se vorbeşte de
producţie intermediară.
Faptul de a nu reţine în calculul PIB aceste bunuri intermediare permite evitarea dublei
înregistrări şi deci obţinerea unei imagini deformate a rezultatelor macroeconomice. Bunurile
finale, reţinute în calculul PIB, sunt destinate a intra direct în consum, fiind vândute
consumatorilor finali.
Produsul intern brut este considerat adesea drept cea mai bună măsură statistică a
performanţei unei economii1.

1. 1. 2 Mod de calcul

Exprimarea valorică a PIB, şi de fapt a tuturor indicatorilor macroeconomici,

reprezintă unica posibilitate de însumare a bunurilor eterogene realizate în cadrul economiei
naţionale.
În urma definiţiei PIB – ului, o formulă a acestuia este:
PIB = PGB – Ci.
Dacă presupunem o economie în care se produc doar două bunuri diferite 1 şi 2, în
cantităţile q1 şi q2 şi vândute la preţurile p1 şi respectiv p2. Valoarea producţiei realizate în
cursul anului se obţine prin însumarea valorilor aferente fiecărui bun în parte.
PIB = p1 q1 + p2 q2

1
Angelica Băcescu – Cărbunaru, Emilia Ţiţan, S. Ghiţă, Statistică macroeconomică, Editura Meteora Press,
Bucureşti, 2001, pag. 140
 Iar, în general, pentru o economie cu n bunuri PIB = Σ pi qi.
După aşa - numitul calcul originar PIB - ul se calculează scăzând valoarea
materialelor folosite în producţie din valoarea producţiei brute. Adăugând acestui calcul
taxele de import şi cele de producţie şi scăzând subvenţiile se obţine produsul intern brut.
După aşa - numitul calcul după întrebuinţare PIB - ul este suma cheltuielilor pentru
consum a gospodăriilor private şi a organizaţiilor private non - profit, a cheltuielilor brute
pentru investiţii, a cheltuielilor statului, a investiţiilor în scopul depozitării ca şi câştigurile din
export din care se scad cheltuielile pentru importuri.

PIB = consum + investiţii + exporturi − importuri

Economiştii - pornind de la Keynes - au împărţit termenul de consum general în două

părţi; consumul privat şi cheltuielile sectorului public. Astfel PIB poate fi exprimat:

PIB = consum privat + consumul statului+ investiţii + exporturi nete

exporturi nete = exporturi − importuri

Produsul intern brut, principalul agregat macroeconomic al contabilităţii naţionale, se

poate calcula prin următoarele metode :

a) Metoda de producţie (metoda valorii adăugate) :

PIB = VAB + IP + TV – SP, unde:
PIB = Produsul intern brut (preţuri de piaţă) ;
VAB = Valoarea adăugata brută (preţuri de bază);
IP = Impozitele pe produs inclusiv taxa pe valoare adăugata;
TV = Taxele vamale;
SP = Subvenţiile pe produs şi pentru import.
b) Metoda cheltuielilor (metoda utilizării finale) :
PIB = CF + FBCF + VS + (E – I), unde:
CF = Consumul final;
FBCF = Formarea bruta de capital fix;
VS = Variaţia stocurilor;
E = Exporturi;
I = Importuri.
c) Metoda veniturilor (metoda repartiţiei) :
PIB = R + EBE + IPRI – SE, unde :
R = Remunerarea salariaţilor ;
EBE = Excedentul brut de exploatare ;
IPRI = Impozitele legate de producţie şi import2 .
Produsul intern brut îl întâlnim în trei forme :
1) PIB nominal sau real şi cresterea PIB ;
2) Nivelul PIB nominal sau real si cresterea PIB ;
3) PIB si PIB / locuitor.
PIB nominal măsoară valoarea producţiei finale brute la preţurile din perioada când
bunurile şi serviciile au fost produse, în timp ce PIB real măsoară valoarea producţiei la
preţurile unui an de bază.
PIB real, care evaluează producţia realizată în ani diferiţi la aceleaşi preţuri, implică o
estimare a schimburilor reale sau fizice în producţie între aceşti ani.
Raportul dintre PIB nominal şi cel real reprezintă deflatorul PIB :
n
∑ pi1 q i1
PIBn i=1
DeflatorulPIB= = n
PIBr
∑ pi0 q i1
i=1

Deflatorul PIB compară preţul bunurilor într – un an cu preţul aceloraşi bunuri într –
un an considerat de bază.
Cu ajutorul deflatorului se poate determina evoluţia preţurilor în cadrul unei economii.
Totodată cunoaşterea deflatorului şi a PIB nominal permite determinarea PIB real.
PIBn = PIBr * deflatorul PIB
Deflatorul PIB nu reprezintă singurul indice care exprimă dinamica preţurilor. Cel mai
frecvent se calculează indcele preţurilor de consum (IPC), pe baza studierii evoluţiei preţurilor
unui coş de bunuri de consum în cursul unei perioade date. Totuşi între cei doi indici există şi
câteva deosebiri.
O primă deosebire rezidă în sfera lor de cuprindere. Deflatorul PIB include preţurile
tuturor bunurilor şi serviciilor produse, în timp ce preţurile cuprinse în indicele preţurilor de
consum se referă doar la bunurile achiziţionate de consumatori. În consecintă o creştere a
preţurilor bunurilor cumparate de firme sau guvern este reflectată de deflator, nu însă şi de
indicele preţurilor de consum.

2
Angelica Băcescu – Cărbunaru, Emilia Ţiţan, S. Ghiţă, op. cit., pag. 141
 O a doua diferenţă între cei doi indici este aceea că preţurile bunurilor importate
afectează indicele preţurilor bunurilor de consum, dar nu şi deflatorul, aceasta datorită
conţinutului PIB care cuprinde doar bunurile şi serviciile produse în interiorul ţării.
O ultimă diferenţă provine din structura celor doi indici. Indicele preţurilor de consum
se determină pe baza unui coş dat de bunuri (cantităţile anului de bază) şi având ponderi fixe
de consum, în timp ce deflatorul comportă o structură variabilă determinată de bunurile
realizate în anul respectiv. Indicele preţurilor de consum este din acest motiv un indice de tip
Laspéyrès, iar deflatorul un indice de tip Paasche.
O analiză comparativă a celor doi indici privind impactul creşterii preţurilor asupra
costului vieţii nu relevă superioritatea netă a unuia sau a altuia. În condiţiile creşterii
preţurilor, indicele de tip Laspéyrès (indicele preţurilor de consum) tinde să supraestimeze
această creştere şi efectul ei asupra costului vieţii, în timp ce indicele de tip Paasche
subestimează efectul preţurilor asupra bunăstării.
O altă masură a PIB se refera la venitul pe locuitor, ajustând valoarea producţiei cu
mărimea populaţiei3.
PIB - ul pe cap de locuitor este PIB - ul împărţit la numărul locuitorilor. Acesta este
adesea dat ca ajustat, însemnând că este astfel calculat încât nivelurile diferitelor preţuri sunt
mascate în diferite ţări. Astfel poate fi comparată eficienţa diferitelor ţări.

1. 1. 3 Produsul Intern Brut şi creşterea economică

Considerat ca un indicator agregat privind rezultatele înregistrate în economie (sumă a

veniturilor participanţilor la activităţile economice desfăşurate în ţară sau sumă a cheltuielilor
acestora pentru consum, investire plus soldul comerţului exterior) variabila PIB, ca de astfel şi
venitul naţional ce revine pe un locuitor, semnalează creştere economică atunci când astfel de
indicatori înregistrează creşteri reale câţiva ani la rând.
Teoria creşterii economice analizează factorii determinanţi ai creşterii pe termen scurt,
mediu şi lung, căutând răspuns la întrebări legate de cuantumul investiţiilor necesare, eficienţa
utilizării resurselor, randamentul şi calitatea acestora. Rata economiilor şi investiţiilor,
comparată cu rata deprecierii capitalului fix şi rata creşterii populaţiei, prezintă interes în
aprecierea procesului de creştere economică în sensul că rata economiilor trebuie să „acopere”

3
Angelica Băcescu – Cărbunaru, Emilia Ţiţan, S. Ghiţă, op. cit., pag. 144 - 145
creşterea capitalului necesară înlocuirii (urmare a deprecierii) dar şi asigurării de capital
suplimentar4.
Importante pentru creşterea economică sunt investiţiile nete şi dirijarea acestora spre
industrii cu randament ridicat în care tehnologia de vârf predomină.
În ce priveste cauzele care determină creşterea economică, teoria economică
menţionează cantitatea şi calitatea factorilor de producţie (pământul, munca şi capitalul),
precum şi eficienţa îmbinării acestora. Mai concret, ceea ce asigură creşterea economică se
referă şi la condiţii precum: sistemul de creditare politică sau economică, piaţa internă, poziţia
geografică a ţării, exportul şi deschiderea spre piaţa externă, conjunctura internaţională.
Evoluţia PIB determină, la rândul ei, utilizarea forţei de muncă, bunăstarea, investiţiile
în perioadele următoare5.
Deşi produsul intern brut reflectă într-o oarecare măsură bunăstarea economică a unei
ţări, acest indicator nu este un indicator perfect.
PIB nu reflectă multe dintre elementele care pot caracteriza bunăstarea economică
dintr-o ţară – de exemplu, relaxarea, petrecerea timpului liber.Dacă toţi oamenii dintr-o
economie ar lucra permanent (şapte zile pe săptămână, fără vacanţe sau concedii) şi nu s-ar
relaxa deloc, fără îndoială că în economie s-ar produce mai multe bunuri şi servicii decât în
cazul în care oamenii au zile libere, weekend-uri şi concedii. Dar, în ciuda acestei creşteri a
PIB, nu se poate spune că nivelul de bunăstare al fiecărui individ creşte.
PIB nu reflectă nici calitatea mediului înconjurător. Dacă nu ar exista reglementări
privind protecţia mediului, firmele ar putea să producă mai multe bunuri şi servicii, astfel
încât PIB ar putea să fie mai mare. În ciuda acestei creşteri a PIB, este foarte probabil ca
bunăstarea societăţii să scadă.
PIB nu măsoară direct nici alte lucruri care dau valoare vieţii (tradiţii, integritatea,
curajul sau înţelepciunea oamenilor etc.), dar măsoară abilitatea unei societăţi de a obţine
factorii care, odată combinaţi, pot furniza o bază pentru promovarea altor valori.

4
R. Dornbusch, S. Fischer, Macroeconomia, Timişoara, Editura Sedona, p. 415
5
Eugen Ştefan Pecican, Econometria pentru … economişti, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 25