TO DO 2

1. Pe ce criterii se selectează proiectele de investiţii?

Opiniile teoreticienilor finanţişti ca şi a experţilor în domeniul investiţiilor sînt

foartediverse în ceea ce priveşte analiza rentabilităţii şi selecţia proiectelor de
investiţii. Mulţi dintreei vorbesc despre două metode:

- metoda contabilă care operează cu criteriile rentabilitatea medie

( randamentului ) şi aduratei de recuperare ( a termenului sau a perioadei );

- metoda financiară care operează cu criteriile:

■ valorii actualizate nete,

■ ratei interne de rentabilitate;

■ duratei de rambursare sau durata de recuperare actualizată;

■ duratei de viaţă minimală;

■ anuităţii echivalente;

■ ratei de rentabilitate globală

2. Definiţi studiul de fezabilitate şi capitolele sale standard.

Un studiu de fezabilitate este acela pe care o companie îl face pentru a

determina posibilitatea de a putea dezvolta o afacere sau un proiect pe care
speră să îl implementeze.

Studiul de fezabilitate standard cuprinde urmatoarele capitole:

Date privind identitatea agentului economic (societate comerciala, institutie

publica, etc.).

Analiza diagnostic privind situatia actuala a societatii comerciale.

Prognoza produselor, tehnologiilor, factorilor de productie.

Variante optime de dezvoltare si de restructurare.

Calcule de eficienta economica pentru variantele analizate.

Analize privind incertitudinea, riscul si sensibilitatea variantei alese.

Formularea deciziei de investitie.

3. Definiţi părţile componente ale proiectului tehnic.

Un proiect tehnic pentru constructii cuprinde doua parti importante: partea

scrisa si partea desenata.

Partea scrisa are cateva componente comune: foaia de capat, colectivul de

elaborare, borderoul, memoriul tehnic, breviarul de calcul, caietele de sarcini.

Foaia de capat trebuie sa cuprinda denumirea proiectului, beneficiarul

acestuia, proiectantul, numarul proiectului impreuna cu anul in care a fost
executat si daca se cunoaste si constructorul. In borderou se prezinta toate
componentele ce apartin fiecarei parti, separat partea scrisa si partea desenata
sau se poate prezenta cate un borderou pentru fiecare din aceste parti
importante. Memoriul tehnic este o parte importanta a proiectului deoarece
aici sunt expuse situatia existenta, ce s-a dorit prin realizarea proiectului,
prezentarea pe scurt a situatiei proiectate, categoria de importanta a lucrarii,
clasa tehnica, impreuna cu date despre ridicarea topografica, studiul geotehnic
(calitatile pamantului din fundatie), calitatea constructiilor, mediul inconjurator
(unde se vor depozita materialele rezultate din daramaturi, sau resturi de
materiale de constructii, pamanturile din sapaturi, etc.).

Pe baza studiului geo, a traficului existent si preconizat, se dimensioneaza o

structura rutiera apoi se efectueaza calculele de rezistenta ale acesteia in
breviarul de calcul. Aici se prezinta calculul structurii rutiere in functie de
traficul existent si/sau rezistenta la inghet-dezghet.

Trebuie de asemenea sa existe un program de control, in care sa fie precizat

cine participa la etapele pentru fazele determinante ale lucrarii.

Caietele de sarcini pentru fiecare strat din infrastructura si suprastructura fac

parte tot din partea scrisa.
 Partea desenata include plansele proiectului, in functie de care se va executa
lucrarea.

Prima plansa trebuie sa fie un plan de situatie din care se va deduce zona in
care se afla calea de acces.

4. Care este importanţa evaluării riscului la nivel de ţară?

Importanta si utilitatea evaluarii riscului de tara sunt puse în evidenta si de

marele interes de care se bucura acest concept pe plan international, dar în
România termenul este putin cunoscut. Riscul de tara exprima probabilitatea
pierderilor financiare în afacerile internationale, datorate unor evenimente
macroeconomice sau politice specifice unei tari. Riscul suveran depinde de
performantele economice si de schimbarile politice dintr-o tara.

5. Definiţi părţile componente ale devizului general

Piesa componenta de baza a proiectului de executie, care contine toate

lucrarile si cheltuielile necesare realizarii unui obiectiv de investitii.Pentru
uniformizare, corespunzator necesitatilor de evidenta si analiza, lucrarile si
cheltuielile cuprinse in devizul general sunt grupate pe parti structurate in
capitole, care la randul lor sunt defalcate pe categorii de lucrari si feluri de
utilaje.Lucrarile si cheltuielile cuprinse in devizul general se evalueaza pe baza
de preturi plafon, preturi curente, indici de pret rezultati din proiectele de
executie a lucrarilor asemanatoare realizate anterior, cataloage de preturi
pentru utilaje, proiecte tip sau pe baza unor calcule analitice tinand seama de
specificul cheltuielilor respective.Cheltuielile de investitii pentru lucrarile de
constructii-montaj, inclusiv utilajele aferente acestora, se evidentiaza in cadrul
fiecarui capitol pe obiecte.Gradul de precizie a stabilirii valorii totale de
investitii prin deviz general depinde de sursele de informare, precum si de
modul de aprofundare a calculelor la faza de proiect de executie.Pe baza
devizului general conducerea unitatilor beneficiare contracteaza lucrarile de
constructii-montaj cu antreprenorul general, banca deschide finantarea
obiectivului de investitii si se urmareste incadrarea decontarii lucrarilor si
cheltuielilor in valoarea totala a devizului general.
 6. Definiţi conceptul de investiţii străine directe şi formele lor de
manifestare?

Există două tipuri de investiții străine

investiții străine directe;

investiții nedirecte (investiții de portofoliu)

Investițiile străine directe (ISD) au loc atunci când o societate, o societate

multinațională sau o persoană dintr-o țară investește în activele unei alte țări
sau deține participații în societățile sale. În general, aceasta ia forma de a
achiziționa participații într-o întreprindere existentă în țara străină sau de a
înființa o filială pentru a extinde funcționarea unei întreprinderi existente din
țara respectivă.

ISD pot lua două forme diferite: „greenfield” („greenfield”) sau fuziuni și
achiziții (M &).

-Investițiile de tip greenfield implică crearea unei noi întreprinderi sau

înființarea de unități în străinătate. O investiție de tip „greenfield” este o formă
de intrare pe piață utilizată în mod obișnuit atunci când o întreprindere dorește
să obțină cel mai înalt grad de control asupra activităților din străinătate

-Fuziunile și achizițiile reprezintă transferul dreptului de proprietate asupra

activelor existente către un proprietar din străinătate. În cadrul unei fuziuni,
două societăți sunt unite pentru a forma unul singur, în timp ce, într-o achiziție,
o societate este preluată de o alta.

Investițiile nedirecte — denumite, de asemenea, „investiții străine de

portofoliu” — are loc atunci când întreprinderile, instituțiile financiare sau
persoanele fizice cumpără pachete de acțiuni în societăți din cadrul unei burse
de valori străine. Acest tip de investiție nu se face cu intenția de a dobândi
participații de control în societatea emitentă. De obicei, acest tip de investiție
are un caracter de scurtă durată și se face pentru a profita de variațiile
favorabile ale cursurilor de schimb sau pentru a obține profituri pe termen
scurt pentru diferențele de rată a dobânzii. Aceasta oferă investitorilor
oportunitatea de a-și diversifica portofoliile și de a gestiona mai bine riscurile
asociate.
Investițiile străine de portofoliu pot contribui, de asemenea, la consolidarea
piețelor interne de capital prin îmbunătățirea lichidității și prin contribuția la
îmbunătățirea funcționării acestora. Acest lucru va duce, la rândul său, la o
alocare optimă a capitalului și a resurselor în economia națională. În cazul unei
economii emergente, investițiile de portofoliu în străinătate se pot dovedi a fi
un factor care contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea sa, creând o
bogăție semnificativă.

7. Analizaţi şi explicaţi rolul fiecărui indicator cu caracter general al

eficienţei economice.

Indicatorii folositi in aprecierea variantelor de investitii se pot clasifica dupa

mai multe criterii, dupa cum urmeaza:

Dupa sfera de cuprindere si de referinta:

indicatori care reflecta efectele economice (capacitatea de productie, valoarea

productiei, profitul, incasarile valutare etc);

indicatori care cuantifica eforturile pentru realizarea activitatii respective

(volumul investitiilor, marimea imobilizarilor, cheltuieli de productie, numarul
total de salariati etc);

indicatori referitori la perioada in care se desfasoara activitatea analizata

(dimensiunea perioadei de cercetare – proiectare, productie – desfacere,
marimea vietii unui produs, durata de executie a unei activitati, perioada pina
la marginea parametrilor proiectati, durata de amortizare a utilajelor etc), care
nu sunt indicatori propriu zisi de eficienta economica, deoarece nu asigura
comparabilitatea intre efectul economic obtinut si efortul care a generat acest
effect

Dupa natura lor :

indicatori naturali –sunt marimi care masoara caracteristicile cantitative ale

procesului de investitii(capacitatea de productie, durata de realizare a
investitiei, numarul salariatilor, consumul specific de materii prime);
indicatori valorici – reflecta raportul valoric dintre efortul de investitii si
efectele ce vor rezulta dupa punerea in functiune a obiectivelor. Acestia la
rindul lor se clasifica in:

a). indicatori de baza, care au un continut sintetic si caracterizeaza principalele

aspecte ale eficientei economice (valoarea productiei, investitia specifica,
rentabilitatea, durata de recuperare a investitiei totale);

b). indicatori specifici– care aduc precizari asupra unor aspecte particulare ale
eficientei economice a investitiilor (valoarea investitiei, volumul acumularilor
banesti, cheltuieli de exploatare etc);

c).indicatori suplimentari – care vin sa compare eforturile suplimentare cu

efectele economice corespunzatoare acestor eforturi si eficienta economica
suplimentara obtinuta in urma sporirii consumului de resurse;

Dupa modul de calcul:

- Indicatori de antecalculatie, cu care se determina efectele economice

preliminare ale viitoarei capacitati;

- Indicatori statistici, realizati in unitati similare in functiune si care servesc ca

baza de comparatie pentru noua investitie;

-indicatori normati , reprezinta limite maxime sau minime acceptabile pentru

realizarea unei investitii similare.

8. Care sunt principalele metode care asistă managerii în activitatea de

planificare şi evaluare a proiectelor de investiţii?

Activitatea de evaluare este strâns corelată cu procesul de monitorizare,

întrucât datele obţinute din acest proces reprezintă una din sursele de
informaţii folosite în evaluare. Evaluarea examinează însă mult mai multe
aspecte decât cel privind gradul în care progresele financiare şi fizice
înregistrate la un anumit moment în implementarea programului sunt în
conformitate cu planificarea iniţială.
 Pentru ca activitatea de evaluare să răspundă scopurilor urmărite de acest
proces complex, la nivelul Uniunii Europene s-au conturat 5 criterii folosite în
cadrul oricărui exerciţiu de evaluare - criteriile “DAC”.3 Acestea sunt:

• Relevanţa

• Eficienţa

• Eficacitatea

• Impactul

• Sustenabilitatea

Exerciţiile de evaluare nu examinează neapărat toate cele cinci criterii de

evaluare. Procesul unei programări multi-anuale şi sistemul de monitorizare
aferent au permis dezvoltarea unui “ciclu de evaluare”, care “urmăreşte”
exerciţiul de programare. În consecinţă, cele cinci criterii de evaluare nu sunt
examinate în mod obligatoriu în cadrul oricărei evaluări, ci sunt adaptate în
funcţie de momentul la care intervine evaluarea, stadiul implementării
programului şi obiectivele evaluării

9. Analizaţi importanţa implementării riscului la nivelul întreprinderilor din

sectorul energetic.

Activitatea de autorizare auditori energetici/atestare manageri energetici

desfăşurată susţine promovarea şi dezvoltarea unui sistem care să asigure
disponibilitatea unor audituri capabile să pună în valoare potenţialul de
economisire energetic al consumatorului final de energie.

Numărul relevant de auditori energetici autorizaţi anual indică deschiderea

pieţei de servicii energetice, oferind posibilitatea consumatorilor finali de
energie de a efectua un audit energetic conform prevederilor legale. Prin
informaţiile privind tipul autorizaţiilor şi datele de contact ale persoanelor
autorizate de ANRE disponibile pe site-ul ANRE este asigurat accesul liber,
necondiţionat al părţilor interesate.

Managementul energetic, aplicat într-o societate economică, are ca principal

obiectiv asigurarea unui consum al energiei judicios şi eficient, în scopul
maximizării profitului prin minimizarea costurilor energetice, mărind în acest
mod competitivitatea pe piaţă a societăţii.

Serviciile de management energetic prezintă o importanţă majoră în cadrul

unei societăţi comerciale în monitorizarea consumurilor energetice şi
reducerea costurilor aferente acestora prin implementarea unui plan de
îmbunătăţire a eficienţei energetice ce conţine măsuri de eficienţă energetică
care să conducă la economii de energie măsurabile şi cu efecte vizibile în
scăderea costurilor cu energia.

10. Analizaţi şi explicaţi tipurile de risc asociate activităţii economice.

În ceea ce priveşte tipologia riscurilor, în doctrina de specialitate au fost

formulate mai multe criterii de clasificare a riscurilor. Expunem, în continuare,
numai câteva dintre acestea.

1. Astfel în funcţie de numărul de variante avute în vedere în adoptarea

unei strategii identificăm:

• riscul unic, specific unei singure alternative, cu o singură probabilitate de

realizare;

• riscul multiplu, în cazul mai multor variante, diferenţiate valoric, având

probabilităţi diferite de realizare;

2. În funcţie de modul de anticipare a evenimentelor care se vor produce în

urma adoptării unei strategii, riscul poate îmbrăca două forme şi anume:

• risc potenţial, prin care se înţelege anticiparea unui eveniment care s-ar
produce în viitor sau anticiparea efectului unui eveniment în derulare;

• risc efectiv, prin care se înţelege transformarea riscului potenţial într-un

eveniment nedorit.

3. După sfera cercetată riscul poate fi:

• risc politic, care vizează în principal instabilitatea politică. Riscul politic se

referă la climatul politic şi condiţiile ţării respective. Riscul politic constă în
lipsa de siguranţă a unei investiţii datorită regimului politic dintr-o ţară.

• risc social, caracterizat în principal prin revendicările sociale;

• risc economic, caracterizat prin starea generală a structurilor economice.

4. După gradul de agregare riscul poate fi identificat pe trei niveluri:

• risc regional, care vizează o arie geografică;

• risc de ţară (macroeconomic) care caracterizează starea generală a unei

ţări;

• risc microeconomic, care se identifică la nivelul agenţilor economic.

5. După factorii care îl generează, se disting două tipuri de riscuri, şi anume:

 riscul în afaceri (de întreprindere) este generat de evoluţia progresului

tehnic în ritm rapid şi consecinţele sale greu de stăpânit; incertitudinile
pieţei referitoare la evoluţia cererii, schimbarea gusturilor consumatorilor,
modificarea preţurilor, a politicii vânzărilor promovate de unele firme;
instabilitatea economică şi politică.

 riscul financiar pentru o firmă decurge din proporţia mare a

împrumuturilor sale luate de bănci.

6. După dimensiunile pierderilor pe care le presupune, riscul poate fi

încadrat în câteva categorii reprezentative, legate de altfel de tipul
investiţiei:

 riscul de nivel minim sau zero, la investiţiile de plasament în obligaţiuni, în

împrumuturi pe termen lung, a căror rată de dobândă se menţine.

 riscul de grad redus, la investiţiile de înlocuire, la care modificările în

procesul de producţie sunt relativ reduse.

 riscul de grad mijlociu, la investiţiile de productivitate, care presupun

modernizarea producţiei, raţionalizarea locurilor de muncă.

 riscul de grad ridicat, la investiţiile de dezvoltare, ce implică incertitudinile

pieţei, legate de lansarea noilor produse, privind reacţia concurenţei, nivelul
preţurilor, volumul vânzărilor.

 riscul de grad foarte ridicat, la investiţiile de cercetaredezvoltare, ale căror

rezultate sunt deosebit de incerte.
7. După formele de manifestare a riscului în activitatea întreprinderilor
putem distinge:

 riscul de ruină (de faliment)

 riscul de insolvabilitate survine atunci când întreprinderea nu mai poate

face faţă plăţilor. Incapacitatea de a-şi achita angajamentele poate conduce
fie la lichidare, când nu mai este nici o şansă de salvare (manifestându-se
riscul de ruină), fie că se soluţionează printr-o intervenţie de conjunctură, pe
baza unui credit suplimentar de la bancă, sau firma respectivă se asociază cu
o altă întreprindere susceptibilă de a o ajuta, în acest ultim caz, este vorba
de o pierdere a independenţei, care, în unele situaţii, poate deveni
definitivă.

 riscul pierderii autonomiei se manifestă înainte de declanşarea crizei de

insolvabilitate; el se manifestă atunci când întreprinderea constată că, prin
mijloace proprii, nu are capacitatea de a-şi păstra în viitor poziţia sa în
producţie sau sub aspect comercial. Altfel spus, resursele de autofinanţare
se dovedesc insuficiente în raport cu nevoile de dezvoltare.

 riscul scăderii rentabilităţii

8. În raport cu precizia de a fi prevăzute şi acoperite, Constantin Popescu

identifică două categorii de riscuri: riscuri asigurabile şi riscuri
neasigurabile

 riscurile asigurabile cuprind categorii de evenimente care pot fi prevăzute

cu o precizie rezonabilă datorită existenţei unor informaţii acumulate în
timp cu privire la producerea faptelor respective. De exemplu, şansele
scăderii bruşte a temperaturii, care ar determina pierderea unei recolte
agricole, pot fi prevăzute cu o precizie rezonabilă pentru că există date
statistice relevante în acest sens.

 riscurile neasigurabile sunt acele categorii de riscuri ce nu pot fi acoperite

prin asigurări, deoarece ele nu pot fi analizate şi prognosticate prin calcul
statistic.