1.3.

Proiecte de investitii si programe de investitii

Proiect de investitii:
Definitie: o operatiune, formata dintr-un ansamblu coerent de cheltuieli care
contribuie la realizarea unui obiectiv dat (punere in
practica/implementarea/executarea unei investitii).
Plan de afaceri – proiect de investitii – legatura?
Planul de afaceri - “documentaţia tehnico-economică care ajută un antreprenor să-şi
dezvolte afacerea, să înceapă o nouă afacere, să contracteze un credit bancar, să-şi optimizeze
resursele materiale şi umane, să-şi planifice intenţiile de dezvoltare ale firmei, în general să-şi
eficientizeze activitatea economică” (Ernst & Young, 2012).
Planul de afaceri prezintă:
- tipul afacerii,
- piaţa căreia i se adresează,
- avantajele pe care afacerea le va avea asupra competitorilor,
- resursele alocate şi aptitudinile manageriale ale antreprenorului.
Planul de afaceri reprezintă o previziune a activităţii întreprinderii pentru 12 luni – un an
calendaristic, şi, în funcţie de scopul pentru care a fost dezvoltat şi cerinţele
investitorului/finanţatorului, previziunea poate fi extinsă (Burduş, 2010).

Un proiect de investitii nu poate fi tratat izolat într-o întreprindere. Fiecare

proiect vine sa se incadreze într-un program existent sau ca parte a unui nou
program de investitii.
Realizarea unor proiecte de investitii pot duce la cresterea capitalului sau pot
modifica structura de ansamblu si nivelul de rentabilitate. O investitie poate
conduce insa, uneori, la reducerea capitalului, daca antreneaza efecte negative
pentru o parte a capitalului existent.
Program de investitii:
Definitie: un ansamblu de actiuni legate de realizarea unor investitii bazate pe o
planificare sectoriala, globala, facuta la diverse niveluri (micro sau
macroeconomic) coerenta, pe baza careia, o combinatie de resurse umane,
materiale, conduce la o dezvoltare economico-sociala.

Tipologia proiectelor de investitii presupune utilizarea mai multor criterii.

Criteriu: functie de perioada de timp in care este executata/implementata
investitia:
- proiecte de investitii pe termen scurt (pentru afaceri noi): 1 an;
– proiecte de investitii pe termen mediu: 1-3 si 5 ani;
– proiecte de investitii pe termen lung > 3 si 5 ani.

În realitate, distinctia nu este foarte clara. De exemplu, o investitie de înlocuire

a activelor fixe uzate (fizic sau moral) se asociaza, adesea, cu o modernizare a
tehnologiei.
Criteriul care permite o separare a diferitelor categorii de investitii este cel al
riscului implicat.
Investitorul care isi asuma investitii cu grad mare de risc – speculatorul:
informatii
De exemplu, o investitie de înlocuire prezinta un risc minim în raport cu o
investitie de modernizare sau, mai mult, în raport cu o investitie de dezvoltare
interna sau externa.
Proiectele de investitii, implementarea in intreprinderi, conditioneaza
competitivitatea pe termen lung a întreprinderii, deoarece pregatesc conditiile de
productie viitoare si, în consecinta, conditioneaza si rezultatele viitoare si
echilibrul financiar viitor.
Prin investitii, sunt angajate resurse financiare importante, in principal pe
termen lung, si de aceea aceste proiecte prezinta riscuri deosebite, lansarea
proiectelor de investitii având, de cele mai multe ori, un caracter ireversibil.
Alegerea unei abordari financiare poate deschide perspective favorabile de
crestere, fie continuând cu activitatea actuala, fie lansând noi activitati.
Un esec al unui proiect de investitii va afecta competitivitatea viitoare, chiar
exitenta viitoare a unei întreprinderi.

Programele investitionale au la baza ideea ca investitiile sunt mijloacele prin

care se realizeaza dezvoltarea întreprinderilor pe termen lung, cresterea
eficientei siintarirea pozitiei în mediul economic/ activitatea economica din care
face parte.
Printr-un program de investitii se stabilesc:
obiectivele,
performantele,
actiunile
mijloacele necesare atingerii obiectivelor,
precum si modul de combinare si folosire a acestor mijloace.
Programele de investitii au la baza strategia de dezvoltare a întreprinderii, au o
sfera mai larga de cuprindere decât proiectele de investitii.
În cadrul programelor de investitii, pot exista mai multe tipuri de proiecte de
investitii între care exista sau nu relatii de interconditionare (Exemple –
exemplu si sa se aleaga tipul, din clasificare):
– proiecte de investitii independente: doua proiecte sunt independente
daca alegerea (sau respingerea) unui proiect nu are nici o legatura cu
alegerea (sau respingerea) altui proiect;
– proiecte de investitii complementare: proiectul de a carui alegere
depinde alegerea altui proiect. Pot fi date de succesiunea în timp a
proiectului (hala si sectie de productie);
– proiecte de investitii exclusive (care se exclud reciproc): doua proiecte
se exclud reciproc daca alegerea unui proiect exclude alegerea celuilalt
proiect.
Într-un program de investitii, proiectele nu sunt exclusive (concurente).
Urmaresc
aceleasi obiective sau obiective diferite, nu presupun acelasi spatiu de
desfasurare, nu presupun finantarea din aceeasi sursa, ci sunt luate împreuna
pentru a se reduce riscul proiectelor individuale.
De exemplu, în cadrul strategiei de restructurare a întreprinderii, programele de
investitii pot fi constituite din: proiecte de modernizare, de dezvoltare, proiecte
de specializare profesionala a personalului si/sau de realizare a sistemului
informational al întreprinderii.
Derularea în timp a programelor de investitii depinde de durata proiectelor
incluse
în program si de interconditionarile temporale dintre proiecte. Astfel, durata
unui
program poate varia între durata celui mai lung proiect (în timp) si/sau suma
duratelor tuturor proiectelor care constituie programul respectiv.
Durata programului poate varia si în functie de resursele de care dispune
întreprinderea si de modul de alocare a acestora.

1.4 Caracteristicile investitiilor

1. Derularea investitiilor se realizeaza in intervale lungi de timp, fiind însotita

de o separare a perioadelor de angajare a eforturilor (perioada propriu-zisa a
cheltuielilor investitiei) si de obtinere a efectelor (veniturilor) (abordare?).
Durata actiunilor legate de dezvoltarea investitiilor induce tipuri speciale de
riscuri, atât la nivelul cheltuielilor, cât si al încasarilor. În acelasi timp,
decalarea în timp a cheltuielilor si efectelor obliga la folosirea tehnicii
actualizarii pentru a putea compara valori (cheltuieli, încasari si beneficii).
În actiunile investitionale pot fi precizate trei perioade distincte,
identificate în raport cu eforturile implicate:
– cautarea ideilor, evaluarea, selectia si sursa de finantare;
– punerea în practica/ executie / implemetarea;
– obtinerea efectelor.

2. Complementaritatea investitiilor este evidenta în raport cu caracterul limitat

al resurselor (în principal, financiare) de care investitorul dispune sau pe care le
poate atrage pentru realizarea actiunilor sale. Astfel, alocarea unor resurse
pentru un proiect diminueaza proportional sansele alocarii de resurse pentru alte
proiecte ale investitorului.
3. Caracterul conex sau indus al investitiilor este dat de interconditionarile
dintre proiecte. Practic, orice investitie induce nevoia de alte investitii atât în
aval, cât si în amonte.

4. Ireversibilitatea investitiilor se raporteaza la imposibilitatea recuperarii ca

atare a resurselor implicate pentru realizarea lor, pana la momentul finalizarii.

5. Unicitatea proiectelor de investitii: Chiar daca proiectele au acelasi profil,

volum, calitate, ele nu sunt identic reproductibile si, de aceea, determinarile si
analizele sunt specifice pentru fiecare proiect.

1.5 Surse pentru finantarea investitiilor

Investitia: o cheltuiala sau un plasament de sume banesti.

În momentul luarii deciziei de investitii, investitorul utilizeaza acumularile

anterioare de capital, dar nu întotdeauna acestea sunt suficiente realizarii
obiectivului propus.
La originile oricarei investitii se afla întotdeauna acumulari anterioare ale
investitorului direct sau ale altor investitori dispusi sa-si angajeze economiile, în
diferite forme, în realizarea proiectului în cauza.
Sursele din care pot fi finantate investitiile sunt:
– surse din interiorul tarii, reprezentate de fondurile proprii ale
firmelor, emitere de actiuni, credite bancare pe termen lung sau
termen mijlociu, alocatii (subventii) de la buget;
– surse din exterior, sub forma împrumuturilor bancare, a
investitiilor directe de capital etc.
Sursele investitionale mai pot fi clasificate în:
– surse proprii (rezultate din exploatarea capitalului propriu sau din
autofinantare);
– surse atrase (credite sau împrumuturi, subventii, colaborari cu alti
parteneri)
1.5.1. Surse interne de finantare (nationale)
Acoperirea nevoilor de finantare a investitiilor se sprijina, în marea majoritate a
cazurilor, pe surse interne (autohtone).
Sursele interne:
- Surse proprii
- Surse atrase

Fondurile proprii ale întreprinderii sau autofinantarea exprima capacitatea

acesteia de a produce resurse de investitii din activitatea de exploatare si din alte
activitati.
Surse proprii:
Fondul de dezvoltare ce se constituie de catre inteprinderi este alimentat din:
– o parte din profitul net repartizat pentru investitii;
– amortizarea destinata acestui scop;
– sume încasate din vânzarea activelor fixe sau a materialelor rezultate din
dezmembrarea celor scoase din functiune etc.
- emiterea si vanzarea de actiuni este o cale importanta de crestere a
capitalului intreprinderii; Cresterea capitalului se poate realiza fie prin
emisiuni de noi actiuni (crestere efectiva), fie prin emisiuni de actiuni
prin mobilizarea rezervelor (restructurarea capitalului).

Surse atrase:
Împrumuturile bancare pe termen lung si mijlociu
Firmele apeleaza la credite bancare atunci când resursele proprii sunt
insuficiente,
în cazul unora cu activitati mai putin rentabile, iar în cazul altora, cu activitate
prospera, atunci când îsi propun proiecte de mare anvergura.
Recurgerea la împrumuturi bancare este subordonata unor cerinte specifice
pietei
financiare, în sensul de a respecta principiul echilibrului financiar al firmei si
solvabilitatii sale în caz de conjunctura nefavorabila.

Creditele pentru investitii, în functie de garantiile care stau la baza acordarii,

sunt clasificate in:
a) Împrumuturi bancare ce se acorda pe baza de garantii materiale (bunuri
mobile). Aceste garantii se refera la capitalul sau patrimoniul firmei, în
special unele elemente ale activului imobilizat, care ar putea fi valorificate
la nevoie pentru recuperarea datoriei.
b) Credite ipotecare (imobile). Cel care solicita creditul ipotecheaza o
valoare, în general cladiri, terenuri.
Aceasta categorie de credite este, în general, mai restrânsa, fiind legata de
micii investitori, si se refera la locuinte, la micile investitii din agricultura,
la micile investitii ale antreprenorilor care lucreaza pe cont propriu,
asociatii familiale, mici SRL-uri etc.
c) Credite de cash-flow / linii de creditare. Aceste credite nu sunt garantate
material. Singura garantie este studiul de fezabilitate/ plan de afaceri al
afacerii bazat pe indicatori de venituri, solvabilitate si lichididate. În tarile
dezvoltate acest tip de credit este categoria cea mai raspândita.

Finantarile nerambursabile