Capitolul VIII

Contractul de report si contractul de cont curent

§1. Contractul de report

1. Reportul este un contract care consacra o vanzare cu plata imediată a unor titluri
de credit sau a unor valori mobiliare circulând în comerț si un angajament
bilateral de revanzare viitoare a unor titluri sau valori mobiliare de aceeasi specie,
catre aceeasi persoana, pe un pret determinat cu ocazia perfectarii primei vanzari.
Cumparatorul-revanzator este denumit reportator, iar vanzatorul-rascumparator
este denumit reportat.
Reportul este menit, asa cum rezulta din definitia sa normativa (art. 1772 Cciv), a
opera un dublu si reciproc transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor
vandute, unul imediat, in favoarea reportatorului, si cel de-al doilea amanat pana la
termenul prevazut in contract, in favoarea reportatului. Obligatia de revanzare
trebuie sa fie asumata in baza aceluiasi act juridic, in favoarea aceleiasi persoane,
adica a reportatului. Atat pretul primei vanzari, cat si pretul celei de-a doua vanzari
sunt stabilite la momentul incheierii contractului de report.
Contractul de report nu poate avea ca obiect orice bunuri, drepturi sau valori, ci
numai titluri de credit sau valori mobiliare. Angajamentul de revanzare priveste
titluri de credit sau valori mobiliare de aceeasi specie cu cele vandute la incheierea
contractului de report, si nu titluri de credit sau valori mobiliare privite ca bunuri
de gen sau ca bunuri individual determinate. In baza angajamentului de revanzare,
reportatorul este obligat sa restituie reportatului actiuni emise de societatea A,
obligatiuni emise de banca B, titluri de stat din emisiunea C etc., si nu orice
actiuni, obligatiuni, titluri de stat sau titluri de credit pe care le-ar putea detine la un
moment dat si nici titlurile sau valorile initial vandute, privite in individualitatea
lor. De aceea, reportul nu este o vanzare cu pact de rascumparare. Intr-o vanzare cu
pact de rascumparare, ceea ce se revinde de catre cumparator poate fi o cantitate de
bunuri generice sau un bun individual determinat.
Titlurile de credit care pot face obiectul reportului sunt cambia si biletul la ordin.
Din definitia normativa a reportului (art. 1772 Cciv) rezulta ca nu pot fi obiect al
reportului titlurile reprezentative ale marfurilor (conosament, warrant, recipisa de
depozit), ceea ce este o decizie de politica legislativa gresita, intrucat si aceste
titluri reprezentative ale marfurilor circula in comert, unele dintre ele fiind listate la
bursele de marfuri sau constituindu-se in active-suport pentru instrumente
financiare derivate.
Valorile mobiliare circulând în comerț sunt nu numai valorile mobiliare listate la
bursa (adica actiuni si obligatiuni emise de societatile comerciale, liber
negociabile, integral achitate, in sensul art. 220 din Legea pietei de capital
nr.297/2004), ci si titlurile de stat cu scadenta mai mare de 12 luni negociabile la
bursa, obligatiunile municipale, actiunile emise de societatile nelistate si titlurile de
participare la fondurile de investitii (valori mobiliare in sens larg, asa cum sunt
definite de art. 2 pct.33 din Legea pietei de capital nr.297/2004). Din modul in care
este reglementat contractul de report rezulta ca, in mod neasteptat, nu pot fi obiect
al reportului si alte instrumente financiare, care sunt liber negociabile si, deseori,
sunt listate la burse de marfuri sau de valori, cum ar fi contractele futures sau
options, precum si swap-urile valutare sau pe dobanzi. Acest gen de instrumente
financiare sunt deseori utilizate ca asigurari contra riscului (in operatiuni de
hedging) sau in constructia de garantii financiare. Excluderea (implicita) a
instrumentelor financiare din perimetrul contractului de report este nejustificata.
Operatiunile repo (cumparari reversibile) si reverse repo (vanzari reversibile) de
pe piata monetara privesc exclusiv titlurile de stat. Reglementarile referitoare la
datoria publica, respectiv, Legea nr.313/2004 si OUG nr. 64/2007, definesc titlurile
de stat ca instrumente financiare emise in forma materializata sau dematerializata
care atesta datoria publica sub forma de bonuri, certificate de trezorerie (inclusiv
cele emise pentru populatie, dar nerescumparate la scadeta si transformate in
certificate de depozit) sau alte instrumente financiare constituind imprumuturi ale
statului. Imprumuturile se denomineaza in moneda nationala sau in valuta, sunt cu
termen scurt, mediu sau lung, sunt rambursabile la scadenta sau convertibile in
certificate de depozit, contin o dobanda anuala sau un cupon de reducere (se vand
cu un pret mai mic decat valoarea nominala), sunt destinate investitorilor
institutionali sau populatiei (caz in care, de regula, emisiunea si circulatia juridical
a titlurilor de stat se deruleaza prin bursa de valori) si, in fine, permit sau nu
rambursarea inainte de scadenta. Cu toate ca legislatia pietei de capital include in
notiunea de valoare mobiliara doar titlurile de stat cu scadenta mai mare de un an,
ceea ce, in conditiile Codului civil, ar duce la excluderea din obiectul contractului
de report a titlurilor de stat cu scadenta mai mica de un an, totusi, reglementarile
privitoare la datoria publica si, respectiv, cele referitoare la operatiunile repo si
reverse repo mentin in perimetrul acestor operatiuni si titlurile de stat pe termen
scurt.
Reportul nu poate privi, insa, si partile sociale, care nu au caracteristica valorilor
mobiliare.
Plata imediata a pretului titlurilor de credit sau al valorilor mobiliare este de esenta
reportului. Figura juridica a reportului evoca o cumparare cu “bani gata”, dublata
de asumarea obligatiei de revanzare viitoare, la un pret determinat. Contractul de
report are doua preturi, unul pentru cumpararea imediata, iar cel de-al doilea pentru
rascumpararea viitoare, dar amandoua preturile sunt stabilite la momentul
incheierii contractului de report.
Este, de asemenea, de esenta reportului faptul ca pretul rascumpararii este
determinat. Definitia normativa a reportului impune ca revanzarea sa se faca la un
anumit termen, in schimbul unei sume determinate. Pretul rascumpararii va ramane
acelasi indiferent de fluctuatiile pretului de piata al titlurilor de credit sau al
valorilor mobiliare reportate (cu exceptia unui acord contrar al partilor sau al unei
situatii de impreviziune). Fixitatea pretului rascumpararii este chiar emolumentul
contractual al reportatorului.
Pretul celei de-a doua vanzari nu poate fi omis din contract si nici nu poate fi
neclar sau indirect determinabil. In caz contrar, reportul ar trebui recalificat ca o
alta figura juridica, de exemplu, ca o vanzare cu pact de rascumparare in care
pretul rascumpararii se stabileste dupa regulile relative la pretul determinabil sau la
pretul curent ori rezonabil (prevazute de art. 1661 si, respective, art. 1664 Cciv).
Reportul este un contract real, intrucat presupune remiterea titlurilor de credit sau a
valorilor mobiliare, daca sunt la purtator. In cazul in care acestea sunt nominative,
reportul se incheie prin indeplinirea formalitatilor necesare transmiterii lor (gir,
respectiv, inscrierea in registrul actiunilor). Spre exemplu, transmiterea proprietatii
asupra actiunilor este conditionata, conform art.98 din Legea societatilor
comerciale nr.31/1990, de mentiunea pe titlu si de inscrierea in registrul de actiuni
a transferului1. Valorile mobiliare sau titlurile de stat dematerializate se transfera
prin inscrierea cesiunii in contul deschis la Depozitarul Central sau, dupa caz, in
registrul independent de actiuni ori in registrul electronic de obligatiuni si titluri de
stat contractat de emitent. Intrucat si reportul este un (dublu) transfer al dreptului
de proprietate asupra actiunilor, inseamna ca reportatorul va fi inscris in registrul
actionarilor ca proprietar dupa care, in pasul doi, reportatul va fi reinscris in acelasi
registru, ca proprietar care si-a redobandit actiunile. Drepturile aferente actiunilor
reportate vor fi in patrimoniul reportatorului sau al reportatului in functie de faptul
ca aceste inscrieri succesive vor fi fost facute inainte sau dupa data de referinta la
care se refera art. 123 din Legea nr.31/1990.

2. Dintr-o perspectiva comerciala, reportul este fie o speculatie a reportatorului

asupra valorii reale in raport de valoarea nominala a titlurilor de credit, a valorilor
mobiliare sau a titlurilor de stat care constituie obiectul reportului, fie o forma de
finantare a reportatului. Dar reportul poate fi utilizat si ca plasament al unor
lichiditati, ca o tehnica de asigurare contra riscului devalorizarii titlurilor sau
valorilor mobiliare ori chiar ca garantie financiara. Pe piata monetara, reportul este
utilizat ca instrument de politica monetara sau ca metoda de control al lichiditatii

1
In doctrina s-a sustinut si opinia ca aceste formalitati nu sunt cerute de lege pentru validitatea transferului, ci numai
pentru opozabilitate fata de terti. A se vedea, pentru aceasta opinie, I. L. Georgescu, Drept comercial roman, vol. II,
Societatile comerciale, editura Socec, Bucuresti, 1948, p.615. In sens contrar s-a pronuntat Sorin David, in Legea
societatilor. Comentariu pe articole, colectiv, op.cit., p. 322.
din piata si al dobanzailor. Pe piata de capital, reportul poate fi utilizat ca metoda
de stabilizare a cursului valorilor mobiliare ale unor emitenti. In plus, reportul
poate fi utilizat si pentru a cumpara controlul temporar asupra unei adunari
generale a actionarilor, platind titularului actiunilor un pret de cumparare mai mare
decat pretul de rascumparare (deport).
Ambele preturi convenite de partile contractului de report sunt fixe si, in
consecinta, reportatorul poate face un profit daca pretul achitat imediat pentru
cumparare va fi mai mic decat cel ce urmeaza a fi achitat la termen pentru
rascumparare, iar reportatul se finanteaza cu suma constand in pretul titlurilor sau
valorilor mobiliare reportate (vandute pentru a fi rascumparate) in schimbul unei
diferente de pret pe care va trebui sa o achite reportatorului. In cazul reportului de
pe piata monetara, banca centrala include in pretul cumpararii reversibile (repo)
sau al vanzarii reversibile (reverse repo) dobanda pe care intentioneaza sa o
impuna pietei, cel putin cu caracter temporar.
In cazul reportului speculativ asupra valorilor mobiliare, s-ar putea spune ca
reportatorul efectueaza acelasi gen de operatiuni cu cele specifice traderului (care
efectueaza operatiuni cu valori mobiliare in nume propriu, dar pe seama clientului)
sau ca reportatorul exercita comertul speculatorului la bursa, care spera sa extraga
profit din fluctuatiile viitoare ale valorilor mobiliare, luand cu imprumut de pe
piata actiuni (pentru vanzari scurte) sau bani (pentru cumparari lungi). Cata vreme
reportul isi mentine caracterul ocazional, reportatorul nu se transforma in trader.
Asadar, spre deosebire de trader, care este obligat sa detina o licenta de operare pe
pietele de capital, […] reportatorul este nevoit sa apeleze la traderi sau la brokeri
pentru operatiunile de vanzare si rascumparare presupuse de report. Dar traderul
poate utiliza ca instrument juridic - model al afacerilor sale chiar contractul de
report. In privinta speculatorului la bursa, scopul acestuia este exclusiv speculatia,
in timp ce reportul poate avea mai multe motivatii alternative sau cumulative
(finantare, garantie, asigurare contra riscurilor). Dar si speculatorul poate face din
contractul de report un instrument juridic tipic al comertului sau. Cumpararile si
vanzarile reversibile de titluri de stat efectuate pe piata de capital sunt premise
numai acelor intermediari ai pietei de capital care sunt in prealabil autorizati de
banca centrala pentru astfel de operatiuni.
Prin contractul de report se poate perfecta o finantare a proprietarului titlurilor de
credit sau al valorilor mobiliare pentru nevoi imediate de lichiditati.
Rascumpararea la un pret mai mare inseamna achitarea imprumutului, plus profitul
reportatorului. In afara de sporul de valoare nominala, reportatorul poate face profit
si din dobanzile si dividendele aferente titlurilor de credit sau, respectiv, valorilor
mobiliare. Culegerea dividendelor si a dobanzilor de catre reportator face parte din
regulile supletive ale contractului de report (art. 1773 Cciv). In conditiile art. 67
alin.6 din Legea societatilor comerciale nr.31/1990, dividendele cuvenite dupa data
cesiunii se cuvin cesionarului, daca partile nu convin altfel. Asadar, in cazul
reportului, daca perioada pana la executarea obligatiei de revanzare este mai mare
decat cea la finalul careia se pot distribui dividende (anual sau trimestrial, dupa
cum au decis actionarii), dividendele distribuite de societatea emitenta a valorilor
mobiliare se cuvin reportatorului, chiar daca, in baza contractului de report,
cesiunea este, de fapt reversibila.
Reportul ar putea fi utilizat si cu titlu de garantie. Asa cum rezulta din OG
nr.9/2004 privind contractele de garantie financiara, care transpune Directiva
2002/47/CE, contractele de report sunt incluse in categoria garantiilor financiare. O
institutie financiara poate perfecta un report cu imprumutatul, care va fi obligat sa
isi rascumpere valorile mobiliare sau titlurile de credit la pretul convenit, sub
sanctiunea pierderii definitive a proprietatii asupra acestora.
In toate cazurile de finantare, reportul are si efectul transferului drepturilor cu
caracter personal-nepatrimonial care insotesc unele valori mobiliare, cum ar fi
actiunile. De exemplu, cata vreme este proprietar, reportatorul este titularul
dreptului la informatie cuvenit actionarilor, precum si titularul dreptului de a
partcipa la adunarile generale si de a vota. Aceste drepturi pot fi desprinse de
drepturile patrimoniale, in cazul in care reportatul este essential in structura
actionariala si manageriala a societatii emitente a actiunilor. Pastrarea drepturilor
de vot aferente actiunilor poate fi o modalitate buna de pastrare sau de crestere a
valorii actiunilor, ceea ce este in evidentul interes al reporatorului-finantator.
Desigur, insa, ca aceasta optiune nu este o consecinta directa a figurii juridice a
reportului, ci o consecinta a unor clauze speciale inserate in contractul de report.
Reportatorul poate tinti, prin incheierea contractului de report, o detinere
temporara de actiuni, pentru a putea vota in adunarea generala a actionarilor sau,
dupa caz, pentru a exercita alte drepturi cuvenite actionarilor intre adunarile
generale. Spre exemplu, actionarii, mai ales cei din societatile listate, au dreptul la
informare periodica si continua, precum si dreptul de a pune intrebari scrise si a
interpela managerii in legatura cu aspecte preocupante referitoare la societate. De
asemenea, un actionar care detine, singur sau impreuna cu altii, cel putin 5% din
actiunile emise de o societate, poate cere completarea ordinii de zi a unei adunari
generale a actionarilor, poate cere convocarea unei astfel de adunari, cu o ordine de
zi stabilita de el insusi, sau ii poate actiona in raspundere pe administratorii
societatii, in cazul in care o astfel de actiune va fi fost respinsa de adunarea
generala a actionarilor din cauza influentei administratorului asupra actionarilor. In
schimb, actionarii care nu detin un astfel de pachet de actiuni nu au astfel de
drepturi. Dar ei pot, cel putin teoretic, sa apeleze la un deport, in baza caruia isi pot
procura temporar actiunile necesare dmersului vizat. Deportul este o forma
speciala de contract de report, in baza caruia reportatorul, avand nevoie de valori
mobiliare pentru scurt timp si pentru anumite scopuri punctuale, cumpara astfel de
titluri, obligandu-se la restituire catre aceeasi persoana. Pretul rascumpararii este
stabilit in mod intentionat la o valoare inferioara cumpararii, pentru a remunera
renuntarea temporara, de catre proprietarul initial, la valorile mobiliare reportate.
Aceste contracte sunt, totusi, riscante pentru siguranta societatii si a circuitului
civil, intrucat reportatorul poate orchestra un abuz de drept de vot sau un abuz de
drept procesual. In plus, in societatile listate, exista si un risc de actiune concertata
(care poate fi sanctionata de autoritatea de supraveghere si control al poietei de
capital cu suspendarea temporara a dreptului de vot), precum si un risc de
concentrare actionariala si depasire abuziva de prag2.
Operatiunile de tip repo si reverse repo sunt forme specializate de contracte de
report3. Asa cum rezulta din Regulamentul BNR nr.1/2000 privind operatiunile
efectuate de BNR pe piata monetara si facilitatile permanente acordate de BNR
participantilor eligibili4, operatiunile repo si reverse repo de pe piata monetara nu
pot fi efectuate, in calitate de reportator, decat de catre banca centrala, iar reportati
nu pot fi decat bancile sau celelalte institutii de credit considerate eligibile pentru
astfel de operatiuni. Obiect al operatiunilor repo si reverse repo nu pot fi decat
titlurile de stat (fara ca reglementarile aplicabile sa reduca sfera acestora la titlurile
cu scadenta mai mare de 12 luni). Aceasta restrictie se aplica si operatiunilor repo
si reverse repo pe care le pot efectua pe piata de capital intermediarii autorizati de
BNR, in conformitate cu Regulamentul BNR 15/2002 privind operatiunile cu titluri
de stat emise in forma dematerializata5. O restrictie sumplimentara ce rezulta din
aceasta reglementare consta in faptul ca titlurile de stat vizate nu pot fi decat cele
care circula pe piata de capital, fiind inregistrate pe o piata reglementa (bursiera
sau extrabursiera).
Reportul practicat pe piata monetara poate fi un instrument legitim si decent de
politica monetara, dar si o metoda de control al masei monetare, al lichiditatilor
aflate in piata si al nivelului dobanzilor, cu consecinte negative in planul fluctuatiei
puterii de cumparare a monedei nationale. Un exces artificial de lichiditate in piata
poate declansa sau agrava inflatia, iar un nivel ridicat al dobanzilor urmarite si
impuse de banca centrala prin pretul cumpararii sau vanzarii reversibile de titluri
de stat poate determina o crestere generalizata a preturilor tuturor produselor,
2
In societatile listate, depasirile de prag de detinere, cum ar fi 5%, 10%, 33% etc., trebuie anuntate pietei. In unele
societati, cum sunt cele din domeniul bancar sau de asigurari, depasirea pragului nu este posibila fara acordul
prealabila al autoritatii de control si supraveghere.
3
Pentru aceasta calificare juridica, a se vedea si: Andreea – Teodora Stanescu, Drept comercial. Contracte
profesionale, editia a doua, editura Hamangiu, Bucuresti, 2018, p.76.
4
Acest regulament a suferit mai multe modificari si ajustari in timp. A fost republicat in M. Of. nr. 84/2008 si
modificat de mai multe ori. Cea mai recenta modificare este operata cu ocazia Regulamentului BNR nr.3/2016,
publicat in M. Of. nr.652/2016.
5
Acest regulament este rezultatul unor ordine comune ale BNR, CNVM (actualmente, ASF) si MF, fiind vorba de
chestiuni care privesc atat piata monetara si piata de capital, cat si datoria publica. Cel mai recent astfel de ordin
comun este Ordinul nr.1408/2005.
intrucat dobanzile practicate de banca centrala in raport de bancile comerciale si
dobanzile practicate de banci atunci cand se imprumuta intre ele determina
dobanzile practicate de bancile comerciale in raport cu comerciantii, dobanzi care
sunt incluse in costul tuturor produselor si serviciilor care circula pe piata. Acest
gen de control este, in mod evident, strain de principiile economiei de piata. Este,
mai degraba, o imitatie a metodei principale a economiei centraliste, de tip
comunist – planificarea economica.
Controlul direct si imediat vizibil rezulta din caracterul fix al pretului
rascumpararii sau al revanzarii, din numarul redus de banci acceptate la acest gen
de tranzactionare si, mai ales, din obiectul exclusiv al reportului practicat de banca
centrala, adica titlurile de stat. Indirect si insidios, dar indubitabil, controlul rezulta
si din modul in care bancile sunt incurajate sa cumpere si sa detina titluri de stat,
pentru a putea sa isi procure, la nevoie, lichiditati la preturi (dobanzi) aparent
rezonabile si stabile prin operatiuni repo sau reverse repo efectuate “la nevoie” de
banca centrala. Detinerea de titluri de stat este facuta utila si pentru ca
“insanatoseste” sau “curata” bilantul bancilor, intrucat titlurile de stat sunt
considerate plasamente cu risc zero. De aici rezulta o tendinta periculoasa pentru
viitorul economic al Romaniei, impusa bancilor comerciale, prin metode de catifea
(soft power), de banca noastra centrala: statul este sistematic determinat sa isi
plaseze titlurile de stat in banci sau in portofoliile fondurilor de pensii, si nu pe
piata de capital, pentru a nu fi cumparate de particulari si, deci, pentru a nu avea
dobanzi si preturi corelate cu realitatile pietei, iar bancile renunta la a finanta
economia, intrucat este mult mai riscant decat sa finanteze statul, cu risc zero.
In plus, din perspectiva fiscala, reportul poate ascunde operatiuni intra-grup sau
tranzactii fictive menite a reduce baza impozabila, ceea ce il plaseaza in zona de
risc de evaziune fiscala, putand fi si o metoda de [..] camuflaj juridic pentru
operatiuni de spalare de bani.
Dar cele de mai sus nu inseamna ca, in sine, reportul este o operatiune juridica
ilegitima. Dimpotriva, prin intermediul reportului, care este o figura juridica destul
de supla si foarte putin formalista, se pot rezolva chestiuni care, altfel, ar fi
insolubile: o finantare imediata, fara riscul de a pune in garantie si, ulterior, de a
pierde titlurile sau valorile mobiliare vizate de contractul de report, o asigurare
contra riscului de devalorizare a monedei sau a creantelor constatate prin titluri de
credit, o garantie financiara sau o rapida gestionare a unei chestiuni actionariale de
decizie cu privire la o societate in care reportatorul are un interes, dar nu si intentia
de a deveni actionar majoritar.

3. Daca emitentul titlurilor sau al valorilor mobiliare acorda detinatorului o optiune

de a majora valoarea nominala sau numarul acestora prin plati sau aporturi
suplimentare, reportatorul trebuie sa exercite aceasta optiune pe seama reportatului,
caruia ii va solicita fondurile necesare cu cel putin 3 zile inainte de scadenta
termenului de optiune. Poate fi vorba, spre exemplu, de dreptul preferential de
subscriptie la majorarea capitalului social al societatii emitente a valorilor
mobiliare (prevazut de art. 216 din Legea nr.31/1990) sau de dreptul la actiuni
gratuite emise ca urmare a majorarii capitalului social prin incorporarea rezervelor
sau a primelor de emisiune (art. 210 alin.2 din Legea nr.31/1990). Daca reportatul
nu exercita aceasta optiune, reportatorul va pune rapid in vanzare optiunea pe
seama reportatului. Din dispozitiile art. 1774 Cciv rezulta, intr-o evident
contradictie cu definitia normativa a contractului de report, ca reportatorul care
exercita optiunea reportatului (inclusive prin vanzare urgenta a acesteia) este un
mandatar fara reprezentare al reportatului, intrucat exercitiul sau, dupa caz,
vanzarea optiuniilor se fac pe seama reportatului. Chiar daca proprietatea asupra
bunurilor reportate ii apartine temporar reportatorului, aceasta nu este o proprietate
rezolubila sau anulabila, ci o proprietate pura si simpla, care poate sa fie transferata
sau nu la reportat in termenul fixat in contract. Ca orice accesoriu, optiunile de
majorare a cantitatii de valori mobiliare sau a valorii lor nominale ar trebui
considerate ca apartin proprietarului, adica reportatorului. Este foarte probabil ca
textul legal citat s-a referit, de fapt, la situatia in care optiunile de majorare ii sunt
proprii, personale reportatului, fiind create in considerarea persoanei sale (intuitu
personae). Dar, in aceasta situatie, nu se vede de ce reportatul ar urma sa fie
implicat in culegerea drepturilor si optiunilor sale printr-un mandat fara
reprezentare conferit prin lege reportatorului.
Daca titlurile sau valorile mobiliare reportate nu fusesera achitate in totalitate de
reportat inainte de incheierea reportului (spre exemplu, actiunile unei societati
comerciale pot fi achitate in proportie de doar 30% la data subscriptiei, fiind
integral platibile in termen de trei ani de la data constituirii societatii), iar obligatia
de varsamant a ajuns la scadenta, reportatul trebuie să pună la dispoziția
reportatorului sumele necesare, cu cel puțin 3 zile înainte de scadența
vărsămintelor. În caz contrar, reportatorul poate proceda la lichidarea silită a
contractului.

4. La finalizarea reportului, partile procedeaza la lichidarea diferentelor, adica se

efectueaza platile inca scadente si se predau titlurile de credit ori valorile mobiliare
inca nepredate. Este posibil ca rascumpararea sa nu se fi efectuat in termen. In
acest caz, partile pot prelungi scadenta sau proroga contractul. In lipsa unui astfel
de acord, bunurile reportate raman in proprietatea reportatorului. Pe de alta parte,
partile pot reinnoi contractul de report. Daca bunurile date in report difera de cele
initiale din punctul de vedere al calitatii, speciei sau pretului, atunci se consideră că
părțile au încheiat un nou contract (art.1776 Cviv).
In caz de incalcare a obligatiei de revanzare, reportatul care este pregatit sa
plateasca pretul rascumpararii are dreptul sa ceara instantei sa pronunte o hotarire
care sa tina loc de contract. Daca, insa, la expirarea termenului reportului, nu se
achita de catre reportat pretul rascumpararii, reportatorul ramane proprietar
definitiv al titlurilor de credit sau al valorilor mobiliare cumparate initial.

§2. Contractul de cont curent

5. Preluat din vechiul Cod comercial, contractul de cont curent a fost reglementat
in Codul civil din 2011, in intentia de a-l face general aplicabil in raporturile
juridice civile. Cu toate acestea, contul curent este specific relatiilor statornice de
afaceri, cel putin una dintre partile contractului fiind comerciant.
Contul curent este o modalitate de reglare (clearing) a creantelor reciproce
rezultate dintr-o relatie continua de afaceri, prin care partile se obliga sa treaca intr-
un cont unic (replicat in oglinda, in contabilitatea fiecareia dintre parti) creantele
rezultate din prestatiile lor reciproce6 si sa faca lichidarea acestora la inchiderea
contului, singura suma exigibila fiind soldul contului, adica diferenta de valoare
dintre creantele care se compenseaza.
Contul curent integreaza intr-un flux continuu si simplifica relatii contractuale de
durata, statornice si tipice, in care partile au pozitia reciproca de furnizor –
beneficiar, producator - vanzator cu ridicata – vanzator cu bucata (retail), locator-
locatar, mandant-mandatar, antreprenor-beneficiar etc. Pe perioada contractului,
creantele inscrise in cont se dezindividualizeaza si nu se mai cer la plata, urmand a
fi lichidate la finalul acestei perioade, cand se va fi calculat soldul compensarii.
Prin faptul ca partile nu isi mai achita creantele reciproce, asteptand lichidarea
acestora, contul curent se constituie intr-un levier al activitatii comerciale a ficaruia
dintre parti, intrucat sumele si valorile ce ar trebui alocate platilor reciproce pe
fiecare creanta in plata pot fi utilizate pentru finantarea altor activitati. Contul
curent este, din acest punct de vedere, o forma de credit comercial, utiliabili in
conditii mult mai facile si flexibile decat un credit bancar.
Contul curent nu este menit a genera creantele supuse reglarii, ci a le integra intr-
un mecanism de creditare reciproca a partilor, de novare si de compensatie.
Creantele supuse efectului integrator al contului curent provin din alte contracte si
operatiuni ale partilor, pe care contul curent se grefeaza. Adjectivul “curent” din
denumirea contractului ne indica faptul ca nu este vorba doar de o singura remitere

6
Aceste prestatii sunt denumite, in mod neindemanatic, “remiteri”, ceea ce rezulta printr-o traducere naiva,
inadecvata a cuvantului rimesse din limba italiana. In limba romana, cuvantul “remitere” are sensul de predare
efectiva a unui bun. Or, este evident ca nu orice obligatie rezultata din contract presupune o remitere, adica o
predare a unui bun.
(prestatie), ci de prestatii reciproce continue, curgatoare7. Asadar, creantele
reciproce pot fi generate de multitudinea de contracte dintre parti, nefiind necesara
grefarea contului curent pe un contract anume (cum ar fi, spre exemplu, un contract
de furnizare, un contract de vanzare cu plata pretului in rate, un contract de mandat
sau de comision, un contract de antrepriza complexa etc.).
Contractul de cont curent este un contract independent si autonom in raport de
contractele anterioare sau simultane ale partilor, contracte care au facut posibila si
utila incheierea contractului de cont curent, intrucat curent creaza o realitate
juridica noua, cuprinzand chiar o novatie a raporturilor juridice anterioare, care
unifica si da coerenta raporturilor juridice pre-existente, prezente sau viitoare ale
partilor.
Contul curent poate juca si rolul unui contract-cadru care obliga partile la
incheierea si derularea continua de acte juridice de executie, concomitente sau
viitoare. Contul curent perfectat ca un contract – cadru urmareste sa reglementeze
conduita partilor in legatura cu creantele care vor fi rezultat din raporturile lor
juridice viitoare, adaugand acestor raporturi juridice un fel de normativitate
suplimentara, o reglementare a relatiilor lor viitoare, pusa in practica prin diverse
acte juridice de executie ulterioara. In timp ca actele de executie trebuie sa se
incadreze in liniile directoare ale contractului-cadru, incheierea, interpretarea si
derularea lor viitoare fiind decisa de parti prin contractul-cadru, acesta din urma
este un contract autonom, care nu depinde de actele de executie.
Odata inscrise in cont, creantele reciproce ale partilor devin “indisponibile” si
neexigibile, ceea ce inseamna ca partile (denumite, in mod cat se poate de ingenuu,
curentisti), sub efectul contractului de cont curent, isi contopesc calitatile reciproce
de creditori-debitori8, pana la momentul inchiderii contului, cand se efectueaza
compensarea “articolelor” de active si de pasiv si se lichideaza soldul, aceasta fiind
singura creanta exigibila9. Asa cum s-a retinut in jurisprudenta 10, “in raporturile ce
decurg din contractul de cont curent, niciuna dintre partile contractante nu se
desemneaza de la inceput ca creditor sau ca debitor exclusiv si niciuna nu se
comporta ca atare in decursul derularii contractului, ci fiecare contopeste in
persoana sa, in mod indivizibil, ambele calitati, de creditor si debitor”.

7
Pentru aceasta explicatie, a se vedea M. A. Dumitrescu, Manual de Drept comercial, partea a IV-a, editura Librariei
“Universala”, Alcalay&co, Bucuresti, 1926, p.586.
8
Sensul cuvantului “indisponibil” ratasat creantelor inscrise in cont poate fi si acela ca aceste creante nu sunt
transferabile catre terti si nici nu pot fi afectate de garantii sau alte sarcini constituite in favoarea tertilor.
9
In cazul in care nu exista un sold al compensarii, contul se inchide pe zero, compensarea avand efect de stergere
totala a creantelor reciproce. Daca la inchiderea contului curent partea creditoare nu cere soldul, contractul se
considera a fi rennoit, pentru o noua perioada, nedeterminata.
10
A se vedea Curtea de Casatie, secita a III-a, dec. nr. din 14 ian. 1931, in S. Ionescu, L. Preutescu, Codul comercial
roman adnotat, editura M. O. Imprimeria nationala, Bucuresti, 1933, Claudia Rosianu, Noul Cod civil. Comentariu
pe articole, colectiv, op.cit., p. 2291.
De altfel, creantele inscrise in contul curent nu sunt nici lichide (adica, nu sunt
determinate sau determinabile), pana la momentul stabilit in contract. De aceea,
creantele inscrise in contul curent nu ar putea sta la baza unei executari silite
pornita de o parte contra celeilalte parti. Un tert nu ar putea cere poprirea vreuneia
dintre creantele inscrise in cont in vederea executarii silite a uneia dintre parti (care
ii este debitor tertului), si nici nu ar putea invoca o compensatie legala sau cere o
compensatie judiciara cu o datorie proprie fata de una dintre parti (care, de
asemenea, ii este debitor tertului). Creditorii oricareia dintre parti pot, totusi, sa
ceara instantei, pe cale de ordonanta presedintiala, sa inchida inainte de termen
contul curent, pentru a putea executa sau popri soldul rezultat in favoarea
debitorului lor (art. 2181 alin.2 Cciv). In categoria creditorilor care au la indemana
o astfel de cerere care putea pune capat inainte de termen contului curent intra atat
creditorii obisnuiti (bancile, furnizorii de utilitati), cat si creditorii bugetari,
salariatii sau, dupa caz, partea civila dintr-un proces penal care implica una dintre
parti11.
Consecintele in plan fiscal ale dezindividualizarii creantelor prin contopirea in
persoana oricareia dintre aprti a calitatii de creditor si a celei de debior si, mai ales,
consecintele “indisponibilizarii” creantelor (anterior) reciproce, pot fi deosebit de
complicate. Spre exemplu, intrucat livrarile de marfa sau prestarile de servicii sunt,
de regula, purtatoare de tva, trebuie decis daca inscrierea in cont opreste sau nu
aplicarea si, respectiv, deducerea sau rambursarea tva. S-ar putea sustine, nu fara
temei, ca operatiunile inscrise in contul curent nu sunt operatiuni impozabile in
sensul art. 127 din Codul fiscal, intrucat nu exista obligatia de plata, ci numai
obligatia de compensare la finalul contractului de cont curent, ceea ce ramane de
plata fiind doar soldul ramas in urma compensarii (daca nu cumva soldul este zero,
creantele reciproce compensate avand valori egale). De asemenea, se poate sustine
ca nu exista o persoana impozabila, deoarece curentistii contopesc calitatea de
creditor si debitor. Inexistenta obligatiei de plata si amanarea compensarii pana la
calcularea soldului ar putea, de altfel, sa influenteze si modul de calcul al
veniturilor si al cheltuielilor dedictibile, ceea ce ar determina diferente
considerabile in privinta cuantumului impozitului pe profit sau al pierderilor fiscale
reportabile in anii urmatori. Desigur, s-ar putea sustine ca, din perspectiva fiscala,
fiecare operatiune sau remitere in cont curent isi va pastra individualitatea, si de
aceea va putea fi considerata o livrare si, respectiv, o incasare sau o cheltuiala
deductibila, contul curent nefiind pentru fisc decat un res inter allios acta. Totusi,
contul curent are si efecte opozabile tertilor, rezultate din compensatie si, mai ales,
din novatie. Nu se poate considera ca fiscul are dreptul sa ignore efectul de
11
Dat fiind efectul de dezindividualizare, creantele sau “remiterile” care fac obiectul contului curent nu ar putea fi
puse sub sechestru penal (in vederea confiscarii sau a recuperarii prejudiciului), intrucat creantele nu sunt
individualizate, nefiind certa apartenenta lor la una dintre partile contractului.
novatie, adica de stingere a creantei vechi, in schimbul unei creante noi,
dezindividualizata, integrata in fluxul continuu de intrari si iesiri din cont.
O alta serioasa problema de sistematizare a reglementarilor si de efectivitate a unui
cont curent poate fi ridicata de o eventuala procedura de insolventa in care s-ar afla
partile. In mod normal, contractul de cont curent, fiind un contract caracter de
continuitate, ar trebui inclus in categoria contractelor debitorului care se prezuma a
continua dupa data deschiderii procedurii insolventei, conform art.123 din Legea
insolventei nr.85/2014. Dar atat administratorul judiciar, cat si tertul co-contractant
al debitorului pot lua initiativa denuntarii contractului, daca o astfel de masura este
in interesul maximizarii averii debitorului si, respectiv, in interesul mutual al
debitorului si al tertului co-contractant. Mai ales in cazul reorganizarii, denuntarea
contractului de cont curent ar putea fi, insa, o masura gresita de management,
intrucat contul curent este un bun instrument de finantare a activitatii debitorului si
de stabilizare sau, dupa caz, de dezvoltare a afacerilor sale curente, in cadrul
procedurii insolventei, ceea ce nu poate fi decat in cel mai bun interes al
creditorilor. Pe de alta parte, un contract de cont curent incheiat in ultimii doi ani
de dinainte de deschiderea procedurii insolventei ar putea fi supus unei actiuni in
reintregirea patrimoniului debitorului, daca a depasit limitele activitatii obisnuite a
debitorului (parte in contractul de cont curent) si daca a fost facut in frauda
creditorilor (art. 117 din Legea nr.85/2014). Nu poate fi supus unei astfel de actiuni
in anulare, fiind considerat irevocabil, un contract de cont curent care are natura
juridica a unor acorduri sau contracte de compensare si de netting avand ca obiect
instrumente ale pietei financiare (astfel cum sunt acestea definite la art.5 pct. 1 si
pct.12 din Legea nr.85/2014).

6. In ciuda similaritatilor de denumire, contul curent nu trebuie confundat nici cu

contul contabil, nici cu contul curent bancar.
Operatiunile comerciantului se inscriu in contul contabil pentru evidenta proprie,
dar si pentru oglindirea fiscala a operatiunilor si a activelor sale. In schimb, contul
curent se caracterizeaza prin faptul ca operatiunile juridice inscrise se unifica,
creantele inregistrate pierzandu-si individualitatea in masa sumelor inregistrate.
Obligatiile inscrise in contul curent se noveaza si, la inchiderea contului curent, se
compenseaza pana la concurenta celei mai mari dintre ele.
Contul curent bancar, desi este creat pe scheletul contului curent, este destul de
diferit de acesta. In cazul deschiderii de credit in cont curent, debitorul poate face
oricand rambursari ale creditului si plati ale dobanzilor, chiar si in avans. In cazul
depozitului in cont current, clientul poate retrage oricand, total sau partial, sumele
din cont. Or, in cazul contului curent, creantele devin indisponibile si neexigibile,
doar soldul fiind exigibil. Asupra soldului, creditor poate fi oricare dintre parti, in
functie de volumul tranzactiilor reciproce dintre parti.
7. Nu pot face obiectul contului curent creantele care nu pot face obiectului unei
compensatii12. In cazul comerciantilor, in contul curent nu se vor putea inscrie
decat obligatiile generate de exercitiul activitatii profesionale, cu exceptia unei
stipulatii contrare a partilor.
Creantele care nu sunt certe, lichide si exigibile (in sensul art.1617 alin.1 Cciv),
creanta rezultata dintr-un act facut cu intentia de a pagubi, creanta care consta in
restituirea unui bun dat in depozit sau cu titlu de comodat si creanta avand ca
obiect un bun insesizabil (in sensul art. 1618 Cciv) nu pot fi sterse prin
compensatie si, deci, nu pot fi nici obiect al unui contract de cont curent, intrucat
acesta are, printre altele, si efectul unei compensatii amanate pana la momentul
inchiderii contului. Partile pot exclude de la compensatie anumite creante, chiar
daca acestea ar putea fi compensate conform legii.
Dispozitiile art. 2172 alin.1 Cciv, care interzic inscrierea in cont curent a creantelor
si datoriilor care nu rezulta din exercitiul comertului uneia dintre parti consacra
diviziunea patrimoniala a activelor si pasivelor comerciantului, avocata atat de art.
31-33, cat si de art. 2324 alin3-4 Ccivi. Datoriile personale ale comerciantului nu
vor interfera cu datoriile sale profesionale, ceea ce permite mentinerea segregarii
intre creditorii personali si cei profesionali, dupa distinctiile facute de art. 2324
alin.3-4 Cciv. Or, pentru creditori, o astfel de diviziune este o buna garantie de
executare a creantei lor, la adapost de concursul creditorilor aferenti celeilalte
diviziuni patriomoniale a debitorului.

8. Efectul contractului de cont curent este triplu: (i) un transfer de proprietate

asupra “remiterilor”, adica asupra bunurilor sau valorilor care rezulta din
contractele originare dintre parti; (ii) o novatie a creantelor reciproce ale partilor,
rezultate din contractile originare; (iii) o compensatie a creantelor reciproce,
amanata pana la momentul inchiderii contului curent; ceea ce se plateste este doar
soldul.
In baza efectului translativ, cel care a primit un lot de marfa pentru a fi vanduta, iar
pretul sa fie trecut in cont, devine proprietar al marfii. Proprietatea obtinuta in baza
contractului de cont curent poate fi anulata daca actul juridic care a facut posibil
contul curent (de exemplu, vanzarea sau furnizarea de bunuri) este anulat, rezolvit
sau facut ineficient in alt mod.
In baza efectului de novatie, obligatia anterioara se stinge si este inlocuita cu
inscrierea in cont, o obligatie noua, nascuta ca efect direct al contractului de cont
curent. Prin inscrierea in cont, creanta se dezindividualizeaza, pierzandu-si natura
juridica proprie, originara. Spre exemplu, pretul marfii nu se mai achita, ci se
12
Denumirea marginala a art. 2172 Cciv, care stabileste aceasta interdictie, este “creditele excluse”. Este evident ca
nu poate fi vorba de credite (care au un sens precis in dreptul bancar), ci de creante.
inscrie in cont, urmand a se dezindividualiza si a intra in operatiunea de
compensare finala, din care va rezulta sau nu un sold de achitat. Pe perioada
valabilitatii contului curent, niciuna dintre parti nu este creditor sau debitor al
celeilalte, si nici nu o poate executa sau actiona in instanta, de exemplu,
“decupand” o parte a creantelor reciproce inscrise in cont si dizolvate in masa
mare, valorica, a tuturor celorlalte creante reciproce sau detasand un “articol de
credit” pentru a-l imputa asupra unei datorii13.
Efectul de novatie se extinde si asupra garantiilor. Conform art. 2176 Cciv,
garantiile aferente creantelor inscrise in cont raman in fiinta, dar ele se vor exercita
doar asupra soldului la incheierea contului curent. In functie de titularitatea
creantei rezultand din sold, garantia va fi realizata (in caz de neexecutare a creantei
principale) de una sau alta dintre parti. De asemenea, garantia isi va mari sau
reduce amplitudinea, in functie de cuantumul soldului. Daca soldul este zero,
intrucat creantele reciproce stinse prin compensarea finala au fost egale, garantia se
stinge prin stingerea obligatiei principale.
Prin efectul de compensatie, care intervene doar la momentul inchiderii (la termen
sau anticipat) contractului de cont curent, creantele inscrise in cot se sterg, pana la
concurenta celei mai mici dintre ele. Diferenta, care reprezinta soldul contului, este
o creanta a curentistului care a inscris in cont creante mai mari. Daca diferenta nu
exista, intrucat creantele reciproce inscrise in cont au fost egale, nu exista nici sold.
Chiar daca opereaza compensatia, creantele inscrise in contul curent genereaza
dobanzi remuneratorii, cu exceptia unor clauze contrare in contract. Intrucat intra
sub efectul contractului de cont curent, dobanzile remuneratorii nu sunt exigibile
pana la inchiderea contului curent. In mod similar, partile pot inscrie in cont
drepturile la plata comisioanelor și la restituirea cheltuielilor pentru operațiunile
înscrise în cont. Poate fi vorba, de exemplu, de comisioane pentru incasarea unor
titluri de credit sau pentru depozitare, precum si cheltuieli postale, de transport,
vamale etc. Si aceste sume accesorii intra in calculul soldului, daca partile nu au
decis altfel.
Partile contractului de cont curent se crediteaza reciproc, intrucat sunt de acord ca
creantele reciproce sa fie indisponibile si neexigibile pe perioada valabilitatii
contractului. Asa cum s-a retinut in jurisprudenta relativa la contul curent din
vechiul Cod comercial, reciprocitatea de “credite” este de esenta contului curent14.

9. Contul current este independent de actele juridice care constituie izvorul

creantelor inscrise in cont. Chiar daca face ca creantele care se inscriu in cont sa fie
13
Tribunalul Ilfov, dec. din 25 aprilie 1922, S. Ionescu, L. Preutescu, Codul comercial roman adnotat, editura M. O.
Imprimeria nationala, Bucuresti, 1933, Claudia Rosianu, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, colectiv, op.cit., p.
2293.
14
Tribunalul Ilfov, sectia I, dec. din 19 oct. 1929 in S. Ionescu, L. Preutescu, op.cit., p. 340, apud Claudia Rosianu,
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, colectiv, op.cit., p. 2291.
indisponibile si neexigibile, existenta contului current nu impiedica eventualele
actiuni si exceptii privitoare la validitatea si executarea actelor juridice generatoare
ale creantelor inscrise in cont. Daca actele juridice anterioare contractului de cont
curent, care l-au facut posibil sau util, sunt desfiintate, inscrierile in cont sunt
anulate (stornate), la randul lor. Daca anularea s-a decis ulterior inchiderii contului
curent, partea interesata va putea cere restituirea soldului eventuala achitat sau
rectificare compensarilor (operatiune din care va putea reieisi un al sold).

10. Înscrierea unui titlu de credit este prezumată făcută sub rezerva încasării. În caz
de cesiune de creanță înscrisă în cont, înscrierea este făcută pe riscul cesionarului,
dacă nu este făcută cu rezerva expresă privind încasarea acesteia. Dacă creanța nu
a fost plătită, curentistul cesionar poate fie să restituie creanța cedentului, stornând
partida din cont, fie să își valorifice drepturile împotriva debitorului. Curentistul
cedent poate storna creanța în tot sau în parte, chiar și după executarea infructuoasă
a debitorului, în proporția creanței rămase neacoperită prin executare.

11. Încheierea contului curent și lichidarea soldului se fac la scadența prevăzută în

contract sau la momentul încetării inainte de termen a contractului de cont curent.
Părțile pot decide termene intermediare de încheiere a contului, iar în acest caz
soldul creditor se înscrie ca prima partidă în noul cont.
Soldul creditor constituie o creanță lichidă și exigibilă la care se va calcula
dobânda convențională de la data încheierii contului, dacă nu este trecută într-un
cont nou. Fiind o atare creanta, soldul poate fi supus executarii silite sau popririi.
Dacă soldul nu este trecut într-un cont nou, se va calcula, în lipsă de stipulație
contrară, dobânda legală, de la data încheierii contului.
Extrasul sau raportul de cont trimis de un curentist celuilalt se prezumă aprobat.
Celalalt curentist poate contesta extrasul, intr-un termen expres stabilit in contract
sau implicit rezultat din practicile statornice ale părților sau din uzanțele locului.
Contestatia se poate formula chiar si dupa aprobarea contului, dar numai pentru
erori de înregistrare sau de calcul, pentru omisiuni si dublă înregistrare. In acest
caz, contestatia se face în termen de o lună de la data aprobării extrasului sau
raportului de cont ori de la încheierea contului, sub sancțiunea decăderii.
Contestarea contului se face prin scrisoare recomandată trimisă celeilalte părți în
termenul de o lună. Dreptul la acțiune pentru rectificarea erorilor de calcul, făcute
cu ocazia stabilirii soldului, a omisiunilor, a înscrierilor duble și altora asemenea se
va prescrie în termen de un an de la data comunicării extrasului de cont curent.
Contractul de cont curent încetează de drept la expirarea termenului convenit
expres de părți în cuprinsul contractului sau ulterior, prin convenție separată
încheiată în formă scrisă. În cazul contractului încheiat pe durată nedeterminată,
fiecare parte poate declara încetarea acestuia la încheierea contului, înștiințând-o
pe cealaltă parte cu 15 zile înainte. Dacă părțile nu au convenit altfel, contractul de
cont curent pe durată nedeterminată se consideră că are ca termen intermediar de
încheiere a contului ultima zi a fiecărei luni.