1.

Titluri de credit şi instrumente de plată

1.1. Definiţie

Titlurile de credit sunt documente negociabile, care permit titularilor sa-si

exercite, la scadenţă, drepturile menţionate în cuprinsul lor (literale si autonome).
În literatura de specialitate titlurile de credit mai sunt denumite efecte de comerţ,
instrumente negociabile, valori mobiliare sau titluri de valoare.
Efect de comerţ – termen generic utilizat în practica comercială pentru a
desemna un titlu negociabil care dă dreptul la plata unei sume de bani, cum este cambia
sau un alt titlu de valoare, prin care se constată o creanţă întemeiată pe o livrare de
mărfuri sau o prestare de servicii.
Distincţie:
 titluri care au vocaţie unică, respectiv doar de instrument de plată, cum este
cazul cecului;
 titluri cu o vocaţie dublă, respectiv de instrument de plată şi de instrument de
credit, cum este cazul cambiei sau biletului la ordin;

Caracteristici:
- negociabilitatea,
- obiectul său să reprezinte o sumă de bani,
- angajamentul de plată,
- termenul scurt şi
- posibilitatea de a fi acceptat pentru plată
-
Cerinţe:
- să aibă caracter constitutiv de drepturi,
- să aibă caracter formal,
- să aibă caracter literal şi
- să confere un drept autonom.

Clasificare după criterii ce decurg din caracteristicile fiecărei forme de credit:

a) înscrisuri care dau dreptul la încasarea unei sume de bani:
- cambia;
- biletul la ordin;
- cecul;
- obligaţiunile;
- bonurile de casă;
- bonurile de tezaur;
- certificatele de investitor;
- cardurile (cărţile de credit).
b) înscrisuri emise de către stat prin instituţiile sale sau de bănci cu drept de
monopol:
- moneda de hârtie (emisă de stat);
- bancnota (sau biletul de bancă).
c) înscrisuri care asigură posesorilor un drept asupra unor bunuri reale (mărfuri

1
depozitate sau aflate în curs de transport):
- warantul;
- conosamentul;
- scrisoarea de trăsură,
cu condiţia ca acestea să fie depuse la bancă, drept garanţii pentru obţinerea de credite.
Dintre aceste înscrisuri, în cadrul temei abordate prezintă importanţă: cambia,
cecul, biletul la ordin şi ordinul de plată, considerate ca reprezentând instrumente
clasice, datorită utilizării pe scară largă în decursul unei perioade îndelungate de timp şi,
cardurile (cărţile de plată), care prin caracteristici, utilizare şi grad de generalizare
constituie un instrument modern de plată.

CAMBIA

În ceea ce priveşte cadrul legal al utilizării cambiei există reglementări, atât la

nivel internaţional, cât şi intern.

La nivel internaţional, în anul 1930, în cadrul Conferinţei de la Geneva s-au semnat trei
convenţii având drept scop unificarea legislaţiei în ceea ce priveşte cambia şi biletul la
ordin:
- Convenţia privind o Lege Uniformă pentru cambie şi bilet la ordin;
- Convenţia privind soluţionarea unor litigii în legătură cu legile privind cambia şi
biletul la ordin;
- Convenţia privind legea taxei de timbru în legătură cu cambia şi biletul la ordin.

Cadrul legal al utilizării cambiei în România este reprezentat de următoarele acte

normative:
- Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin , cu modificările şi
completările ulterioare;
- Norma BNR nr. 6/1994 privind comerţul făcut de instituţiile de credit cu cambii
şi bilete la ordin, cu modificările şi completările ulterioare;
- Norma tehnică a BNR nr. 5/2008 privind cambia şi biletul la ordin, publicat în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 500 din 03/07/2008;
- Norma tehnică a BNR nr. 4/2009 pentru modificarea Normei tehnice nr. 5/2008
privind cambia şi biletul la ordin, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 114
din 25/02/2009;
- Noul Cod civil, în vigoare de la 1 octombrie 2011;
Legea nr. 58/1934 nu defineste cambia si nu cuprinde dispoziţii cu privire la
condiţiile de fond, aplicându-se regulile din dreptul comun în materia actelor juridice
prevăzute de Noul Codul civil, dar cu unele distincţii.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 58/1934, daca o cambie poarta semnături ale unor
persoane incapabile de a se obliga prin cambie, semnături false sau semnături ale unor
persoane imaginare ori semnături care pentru orice alt motiv nu ar putea oblige
persoanele care au semnat cambia sau în numele cărora ea a fost semnată, obligaţiile
celorlalţi semnatari rămân totuşi valabile.

2
 1.2. Cambia

a) Noţiune şi trăsături
Cambia este înscrisul care cuprinde ordinul dat de o persoana, trăgător, unei alte
persoane, tras, de a plati unui beneficiar, la scadenta si la locul stabilit, o suma de bani
determinată. Este un titlu de credit esentialmente girabil, formal si complet, ce contine o
obligatie de plata.
Istoric, a aparut in sec XVII, din nevoia de a permite executarea facila a unui
contract de schimb, in sensul in care o persoana, de obicei bancher, isi lua angajamentul
de a plati clientului sau, printr-un corespondent situat in alta localitate, o suma de bani, in
aceeasi moneda ori in moneda diferita, atunci cand clientul va ajunge la
destinatie...drumurile nefiind sigure. Scrisoarea cambială era așadar o dovadă a plății
făcută bancherului si a obligatiei asumată de acesta din urmă. In sec XIX multe state au
ajuns sa legifereze domeniul, insa de o maniera neunitara, astfel in cat prin Conventia de
la Geneva din 1930 s-a ajuns la o modalitate de a reglementa uniform situatiile juridice
privitoare la cambie si biletul la ordin. ROMANIA NU A ADERAT LA CONVENTIA
DE LA GENEVA..deci legea uniforma ( Conventia) nu e izvor de drept la noi...insa
interpretarea Legii 58/1934 trebuie facuta in acord cu scopul Conventiei.
Legea 58/1934 a preluat modelul italian; nu permite partilor sa deroge de la
prevederile stricte ale acesteia, astfel incat participantii la raportul juridic cambial trebuie
sa respecte cu strictete aceste cerinte.
Consecinte:
- o cambie careia ii lipseste vreunul dintre elementele prevazute in lege este
considerata nevalida
- orice neregularitate trebuie invocata din oficiu
- partile nu pot valida prin vointa proprie o cambie necorespunzatoare prescriptiilor
legale
- clauzele straine de normele legale sunt considerate nescrise.
Cambia implica participarea a trei persoane: tragatorul ( creditorul sau
exportatorul, care emite titlul ), trasul ( debitorul sau importatorul, caruia îi este adresat
ordinul de a plati o anumita suma), beneficiarul sau terta persoana, catre care/la ordinul
careia se face plata.
Trasaturile generale cu ale oricarui titlu de credit:
- caracterul necesar al inscrisului ( pentru liberarea debitorului e necesara
remiterea);
- caracterul literal ( intinderea obligatiei strict cat scrie in cambie – document
complet)
- caracterul autonom ( un drept nou, originar, pentru fiecare nou posesor al
documentului).
Trasaturile specifice ale cambiei sunt:
- cambia este un titlu complet, neputând fi dovedit prin elemente exterioare; Quod
non est in cambio, non est in mundo.
Regula suficientei: din continutul cambiei trebuie sa rezulte toate informatiile
necesare referitoare la obligațiile cambiale.

3
 Regula certitudinii: aceste informatii trebuie sa fie clare, fara putinta de
interpretare. Si conforme cu legea, altfel sunt nescrise.
- forma cambiei este prevăzută de lege; Cambia este un document riguros formal,
pentru a garanta securitatea creditului, pentru a atrage atentia celui ce se obliga
asupra importantei operatiunii de semnare a titlului. Totodata, datorita faptului ca
noul posesor nu cunoaste detaliile raportului jruidic initial ori a celor anterioare.
- obiectul ei consta în plata unei sume de bani;
- cambia se transmite prin gir;
- cambia este un titlu la ordin ( se plateste la ordinul...) poarta inscris pe ele numele
primului creditor cu mentiunea ca obligatia va fi executa la ordinul acestuia
Transmiterea se va face prin gir (semnarea celui ce transmite pe spatele
inscrisului- andosare), debitorul nefiind instiintat, urmand a lua la cunostinta
despre gir doar cand i se va prezenta titlul la plata (fiind necesara succesiunea
neintrerupta a girurilor).
- cambia este un titlu executoriu.
Cât priveşte forma cambiei, trebuie mentionat ca pentru emiterea cambiei este
necesara existenta unui document sau act scris. Documentul poate fi înscris sub
semnatura privata sau autentic.
Cambia fiind negociabila, conditiile de forma asigura încrederea posesorului în
dreptul transmis si responsabilitatea semnatarului titlului.
Funcțiile cambiei:
a) procedeu de schimb in materie monetara... lettre de change
Situatie exemplu: Cel care are de primit o suma de bani intr-o alta localitate,
obtine de la un tert ( de regula bancher) o scrisoare catre corespondentul acestuia
din localitatea respectiva, iar detinatorul scrisorii va prezenta documentul
corespondentului respectiv, in acea localitate, si va incasa de la acesta suma de
bani mentionata in scrisoare.
b) servește ca instrument de plată:
- posesorul mai multor cambii isi poate achita diverse obligatii in localitatea
respectiv predand aceste cambii.
c) este instrument de credit:
Deoarece de regula cambiile nu se platesc de indata, ci la scadenta ( mai putin
cambiile la vedere). Cumparatorul beneficiaza de un termen pt a achita pretul, la
scadenta, si se emite cambia. Panma atunci el isi vinde marfa.
Cambia e efect de comert daca e emisa in virtutea unor raporturi juridice de
livrare marfa...sau e efect financiar cand e legata de operatiuni bancare.
d) mijloc de garantare a unei obligatii:
--- pentru ca e titlu executoriu, garantare prin avalizare, raspundere soliara.
--- creditorul unei obligatii incerte poate sa primeasca o cambie in alb, pe care o
va completa, ca beneficiar, doar la momentul si daca se va naste obligatia,
beneficiind astfel de garantiile oferite de cambie.
Mai poate fi instrument de garantare si in mod specific, doar pentru anumiti
creditori ( cambia de complezenta..semantura de favoare..se infrupta cu prioritate)...sau
prin darea cambiei in gaj, prin girul de garantie... ( acel creditor are prerogative speciale).

Raportul juridic cambial:

4
 Temeiul nașterii acestuia îl reprezintă o anumită operațiune juridică, precum
vânzarea, fideiusiunea, mandatul, împrumutul.
Specificul naturii autonome ( originare) a cambiei face ca un creditor dintr-un
atare raport juridic sa emita asupra debitorului sau o cambie, cambie pe care ulterior o
remite unui creditor de-al sau ( pe care astfel evita sa il plateasca in numerar). Debitorul
creditorului emitent al cambiei nu poate opune creditorului dobanditor al cambiei
apararile si exceptiile pe care le-ar fi putut opune creditorului emitent, cu care are a
realizat operatiunea juridica ce sta la baza raportului cambial.
Cranta emitentului cambiei o numim proviziune sau acoperirea cambiei iar
creanta beneficiarului cambiei impotriva creditorului emitent o numin valoare furnizata.
Exista 3 elemente ale raportului juridic cambial:
1. Subiectele:
Tragatorul: cel care emite titlul ( cambia) si care isi asuma raspunderea in caz de
neexecutare a ordinului de plata
Trasul: cel asupra caruia se emite ordinul de plata ( debitorul )... declara propria
acceptare asupra titlului
Beneficiarul: persoana in favoarea careia se face plata.
Specific este faptul ca la obligatia initiala se poate adauga cea a altor subiecti,
precum ar fi cea a avalistului ( care garanteaza executarea din partea unui tert) ori cea a
girantului ( care raspunde pentru neplata fata de toti beneficiarii succesivi).
Toti subiectii cambiali, mai putin posesorul legitim al cambiei, detin calitatea de
obligati cambiali.
Astfel, exista obligati direct ( trasul acceptat si avalistii sai), asupra carora te poti
indrepta direct la scadenta, precum si obligati prin regres, impotriva carora te poti
indrepta dupa ce a fost refuzata plata de catre obligatii direct ( tragatorul, girantii si
avalistii lui). Pozitionarea acestor categorii de debitori in cadrul raportului cambial
alcatuieste o ierarhie ce are importanta asupra procesului cambial; astfel, doar plata
efectuata de un obligat de gradul I stinge toate obligatiile cambiale si blocheaza orice
actiune cambiala, pe cand plata facuta de alt obligat ii libereaza doar pe semantarii
ulteriori, iar solvensul ( cel care a facut plata) se poate intoarce impotriva oricarui
semnatar de grad anterior lui.
2. Conținutul:
Drepturile si obligatiile pe care le au subiectii raportului cambial.
3. Obiectul:
Actiunea concreta la care e indatorat subiectul activ, de a da sau a face ceva, si la
care e indreptatit subiectul activ.
Obligatia cambiala se asuma prin semanrea cambiei, de catre tragator, de catre
trasul acceptant, de catre girant ori avalist, sau de catre acceptantul prin interventie.
Obligatiile cambiale:
- directe, cand debitorul cambial poate fi urmarit nemijlocit, fara a fi necesar
urmarirea prealabila a unui alt debitor
- indirecte ( de regres) cand debitorul va raspunde doar daca anterior creditorul s-a
adresat fara succes unui debitor cambial principal.
- abstracta si autonoma

5
 Abstracta, pentru ca nu are importanta motivul pentru care a fost emisa cambia,
forta sa obligatorie rezulta doar din titlu.
Autonoma, pentru ca obligatia fiecarui semnatar trebuie apreciata separat de
obligatiile celorlalti semnatari.
- obligatia cambiala este formala, trebuind sa cuprinda prescriptiile legii.
Exista principiul independentei semnaturilor, in sensul ca valabilitatea unei semnaturi
de pe cambie nu depinde de valabilitatea sau nevalabilitatea celorlalte semnaturi.
Obligatii directi se obliga sa plateasca o suma de bani determinata, iar obligatii de
regres se obliga sa ii faca pe altii sa plateasca ( pe cei directi). Dar uneori, obligatia
acestora din urma ( de regres) se poate transforma intr-o obligatie directa, de a da o
suma de bani...cand cel direct nu plateste.
Intre dreptul creditorului de a primi suma de bani la scadenta si inscrisurl
constatator al creantei exista o legatura indisolubila, constitutiva.
Detinatorul documentului are un drept de proprietate ( nascut prin posesia unui
bun mobil - prescriptie instantanee-) asupra acestuia dar asupra continutului
documentului se aplica regulile din Legea cambiei.

Raportul cambial si raportul fundamental:

Emiterea cambiei rezulta din raportul fundamental din care deriva obligatia de a
da o suma de bani, insa datorita caracterului abstract al obligatiei cambiale, acest scop nu
prezinta relevanta, nu rezulta din continutul cambiei scopul emiterii sale.
( Modul cum se interfereaza cele doua raporturi depinde de conventia de emitere a
cambiei – dintre creditorul si debitorul raportului de proviziune, adica cel dintre
creditorul initial si tragator...sau de conventia de eliberare a cambiei, dintre debitorul si
creditorul raportului de valoare frunizata....beneficiar).

Cambia de favoare:
O exceptie aparenta de de la principiile anterioare. In nexul cambial intervine un
favorizator, ce semneaza cambia, pentru a credita un alt subiect – favorizatul-, fara ca
intre cei doi sa existe un raport fundamental, un raport de proviziune ( obligatie initiala).
Cu toate acestea, chiar lispind un debit cauzal, exista si in acest caz un raport
juridic fundamental, reprezentat de angajamentul favorizatorului de a elibera o semnatura
cambiala de favoare ( conventie de favoare), existand un raport juridic ce justifica
asumarea obligatiei cambiale.

Cambia trebuie sa contina urmatoarele elemente obligatorii ( art. 1 din Legea

uniforma asupra cambiei si biletului la ordin ):
- denumirea de cambie;
- mandatul neconditionat de plata a unei sume determinate;
- numele trasului;
- scadenta;
- locul de plata;
- numele beneficiarului;
- data si locul emiterii;
- semnatura tragatorului.

6
 Lipsa elementelor obligatorii, potrivit art. 2 din Legea cambiala româna, se
sanctioneaza cu nulitatea cambiei.
Completarea cambiei se face de catre beneficiar sau de catre girator. Ea se poate
completa într-un termen de 3 ani de la emiterea titlului, în momentul prezentarii la plata
sau dresării protestului pentru neplata. Completarea titlului cu nerespectarea duratei
legale atrage nulitatea cambiei. Ordinul de plata emis de catre tragator nu creeaza
obligatii cambiale pentru tras.
Trasul devine parte în raportul cambial numai în urma acceptarii ordinului de
plata. Din momentul respectiv, el se obliga sa plateasca la scadenta suma indicata.
Cambia se prezinta la acceptare de catre posesorul sau sau detinatorul titlului.
Acceptarea poate fi ceruta pâna la ajungerea cambiei la scadenta.
Prezentarea cambiei se face la domiciliul trasului. Pentru ca sa produca efecte,
acceptarea trebuie sa îndeplineasca anumite conditii de forma si continut.
Acceptarea se mentioneaza pe titlu de catre tras. Ea se concretizeaza prin expresia
„acceptat”, sau alta forma echivelenta, dupa care urmeaza semnatura trasului. Totodata,
simpla semnatura în fata cambiei are valoarea unei acceptari.

b) Transmiterea cambiei
Cambia se transmite prin gir, scontare si rescontare.
Girul sau andorsarea reprezinta operatiunea prin care cambia circula de la un
beneficiar la altul. El se realizeaza prin declaratie sau mentiune cambiala. Posesorul care
transmite cambia prin andorsare se numeste girant, iar niul purtator al titlului, primitorul
sau beneficiarul se numeste giratar.
Girul se mentioneaza pe titlu sau pe spatele cambiei. Girul cuprinde un ordin de
plata care se exprima printr -o anumita formula sau o simpla mentiune. Ordinul de plata
se semneaza si eventual se dateaza. Girul constituie o modalitate de transmitere a
cambiei. De mentionat ca, tot prin gir se transmit si garantiile reale, cum ar fi gajul,
ipoteca sau privilegiile prevazute pentru a garanta plata cambiei.
Scontarea este operatiunea prin care beneficiarul transmite cambia catre o banca
comerciala, în vederea obtinerii sumei indicate în titlu, înainte de ajungerea la termen a
acesteia. În momentul primirii cambiei, banca plateste valoarea ei, mai putin taxa
scontului.
Rescontarea este operatiunea prin care o banca comerciala sconteaza cambia la
banca centrala. Taxa de rescont sau taxa oficiala a scontului se retine de catre banca
centrala.

c) Garantarea cambiei
Cambia se garanteaza prin gir si aval.
Girul. Prin efectul constitutiv al girului, girantul devine obligat cambial. În
aceasta calitate, el are obligatia legala de garantare a cambiei. Girantul îsi asuma obligatia
de acceptare si plata fata de toti posesorii cambiei.
Avalul. Este actul prin care o persoana numita avalist garanteaza plata cambiei de
catre un debitor cambial numit avalizat.

7
Poate fi avalist o persoana straina de cambie sau chiar un semnatar al cambiei. Avalul se
da pe cambie, înscriindu-se mentiunea „pentru aval” sau „pentru garantie” urmata de
semnatura avalistului.
Avalul poate fi dat pentru întreaga suma sau numai pentru o parte. Daca avalistul plateste
cambia, el dobândeste toate drepturile ce decurg din cambie împotriva celui avalizat, ca si
a celor tinuti de catre acesta din urma în temeiul cambiei.

d) Plata
În situatia în care trasul plateste suma care este prevazuta în cambie, acesta îi
elibereaza pe toti debitorii cambiali. În cazul când refuzul trasului de a plati cambia,
acesta antreneaza raspunderea solidara a tuturor debitorilor cambiali.
În conformitate cu Legea uniforma de la Geneva, locul platii trebuie sa fie
specificat în titlu. În cazul în care o astfel de mentiune lipseste, legea prezuma ca loc al
platii, locul specificat alaturi de numele trasului.
În legatura cu plata partiala a cambiei, Legea uniforma de la Geneva se
deosebeste de dreptul anglo-american. Dupa Legea uniforma de la Geneva, posesorul
cambiei nu poate refuza plata partiala, în schimb, în dreptul anglo-american, posesorul
cambiei nu este obligat sa accepte plata partiala. În conformitate cu acest sistem,
posesorul cambiei are posibilitatea de a alege între a accepta plata partiala si a o refuza.
În situatia în care accepta plata în parte, obligatia cambiala se stinge în întregime. În
cazul când refuza plata partiala, cambia este considerata ca fiind neonorata prin neplata.

e) Protestul
Protestul este un act prin care se constata îndeplinirea formalitatilor necesare
pentru exercitarea drepturilor cambiale. Protestul este un mijloc de proba a îndeplinirii de
catre posesor a actelor de diligenta cambiala. De mentionat ca actul de protest se
întocmeste de notarul public competent, cu respectarea termenului si formei prescrise a
protestului. Redactarea protestului se face pe cambie sau pe un adaus.
În activitatea practica, protestul poate fi: protestul de neacceptare si protestul de
neplata.
Protestul de neacceptare consta în prezentarea cambiei si refuzul acceptarii
acesteia. Protestul se formuleaza contra trasului. Acest tip de protest trebuie adresat pâna
în ziua scadentei.
Protestul pentru neplata se adreseaza împotriva trasului, la locul platii si la
adresa mentionata în cambie. El se întocmeste în cadrul termenului prevazut pentru plata.
Protestul pentru refuz de acceptare sau de neplata poate fi înlocuit printr-o simpla
declaratie. Declaratia de refuz de acceptare sau plata se scrie si se semneaza pe titlu sau
adaus. Este recomandabil ca declaratia sa fie datata.
Cu privire la cambiile interne, adresarea unui protest este facultativa, în timp ce
pentru cambiile externe întocmirea protestului este obligatorie. Neadresarea protestului
unei cambii straine are ca efect liberarea tragatorului si a girantilor ( Legea engleza;
Codul comercial uniform american ).

7.4. Cecul

a) Noţiune

8
 Cecul este un înscris care contine ordinul adresat de tragator unei banci, de a plati
o suma de bani unui beneficiar.
Persoanele care participa sunt urmatoarele: tragatorul sau emitentul titlului care
dispune efectuarea unei plati; trasul sau banca, ce primeste ordinul de a plati o suma de
bani determinata; beneficiarul, purtatorul titlului sau terta persoana care încaseaza la
scadenta suma indicata.
Titlul se trage asupra bancii în limita fondurilor de care dispune emitentul. Legea
nr 59/1934 asupra cecului a fost modificată şi completată prin O.U.G nr 38/2008.Potrivit
legii cecul nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are un disponibil la tras,iar între trăgător
şi tras există o convenţie privind emiterea de cecuri, art. 3 alin (2).
Cecul trebuie sa contina urmatoarele elemente esentiale:
- denumirea de cec;
- mandatul neconditionat de a plati o anumita suma de bani;
- numele trasului; locul de plata;
- data si locul emiterii;
- semnatura tragatorului.
Titlul în care lipseste unul din elementele esentiale, nu se socoteste ca fiind cec.
În practica comerciala internationala se utilizeaza mai multe categorii de cecuri.
a) În functie de indicarea beneficiarului sau natura lor, cecurile sunt: cecuri nominale,
cecuri la ordin, cecuri la purtator.
b) Dupa modul de încasare, cecurile pot fi: cecuri barate, cecuri circulare, cecuri
certificate, cecuri postale, cecuri de calatorie.
Cecul barat are pe fata titlului doua linii paralele. Bararea poate fi generala sau
speciala si se face de tragatorul sau posesorul cecului. Bararea generala nu contine nici o
mentiune între cele doua linii. Cecul cu barare generala se plateste unui client al trasului.
Bararea speciala cuprinde între cele doua linii numele unei banci. Cecul cu barare
speciala se plateste bancii aratate între bare. Daca banca este însasi trasul, plata se face
unui client al sau.
Bararea generala se poate transforma prin înserarea mentiunii necesare, în barare
speciala. Cecul barat evita folosirea si falsificarea titlurilor care au fost pierdute sau
furate.
Cecul circular este un titlu de credit la ordin. El se emite de o banca autorizata si
se plateste la vederea posesorului legitim al titlului. El trebuie sa cuprinda în text
denumirea de cec circular si numele beneficiarului.
Cecul certificat cuprinde semnatura trasului pe fata titlului.
Cecul postal se utilizeaza în localitatile care nu au sucursale ale bancilor de
depozit.
Cecul de calatorie este un titlu cu o valoare fixa, emis de o banca pentru a fi
utilizat de o persoana care efectueaza un voiaj în strainatate. Titlul cuprinde obligatii de
plata. El se plateste la ordinul calatorului prin agentiile sau corespondentii bancii.
Cecul se caracterizeaza, fata de celelalte titluri de credit la ordin, prin existenta
proviziunii, adica a unui disponibil la tras din care urmeaza sa se faca plata. Acest
disponibil poate fi constituit fie dintr-un depozit bancar pe care tragatorul îl are la tras, fie
dintr-un credit bancar pe care banca i -l acorda. În toate aceste cazuri proviziunea trebuie
sa fie prealabila, sa aiba o valoare cel putin egala cu cea a cecului, sa fie lichida, certa si
exigibila si sa fie disponibila la data efectuarii platii.

9
b) Garantarea şi plata cecului
Plata unui cec poate fi garantata printr-un aval, pentru întreaga suma sau numai
pentru o parte din ea. Avalul se poate da de un tert, altul decât trasul sau de catre un
semnatar al cecului.
De mentionat ca cecul este platibil la vedere. Orice prevedere contrara, se
socoteste ca fiind nescrisa. Deci plata cecului se face la prezentarea de către posesor a
cecului la tras.
Cu privire la termenele de prezentare la plata, acestea sunt stabilite prin lege. Ele
difera în functie de pozitia geografica a locului de emitere si de plata. În urma achitarii
cecului, trasul poate cere predarea titlului cu mentiunea „achitat”.Refuzul de plata trebuie
constatat printr-un protest sau o declaratie a trasului scrisa si data pe cec.
Întrucât cecul este un instrument de plată legea prevede că cecul emis şi plătitul în
România trebuie să fie prezent în termen de 15 zile de la data emiterii. Cecul emis într-o
ţară străină şi plătitul în România trebuie să fie prezent la plata în termen de 30 zile iar
dacă este emis într-o ţară din afara Europei,în termen de 70 de zile.
Acţiunile de regres ale posesorului cecului împotriva giranţilor trăgătorului sau a
celorlalţi aflaţi în regres se prescriu într-un termen de 6 luni de la data prezentarii cec.

1.3. Biletul la ordin

Biletul la ordin este un înscris prin care emitentul se obliga sa plateasca la

scadenta, o suma de bani, unui beneficiar.
Biletul la ordin implica doua persoane: emitentul care emite biletul la ordin prin
care se obliga sa faca plata ( debitorul ) si beneficiarul (creditorul), care urmeaza sa
primeasca plata sau la ordinul caruia trebuie sa se faca plata.
Biletul la ordin reprezintă o recunoaştere a datoriei debitorului, plata creditului
său. Emitentul prin emiterea titlului se obligă să plătească o sumă de bani la scandeţă.
Beneficiarul este îndreptăţit să primească plata ori plata se face la ordinal său.
Conditiile esentiale pe care trebuie sa le îndeplineasca biletul la ordin sunt:
- denumirea de bilet la ordin trecuta în textul titlului;
- promisiunea neconditionata de a plati o anumita suma;
- scadenta, caci altfel biletul la ordin este „la vedere”;
- locul unde trebuie sa se faca plata;
- numele celui care ( sau la ordinul caruia ) urmeaza sa se faca plata; data si locul
emisiunii;
- semnatura emitentului.
Refuzul emitentului de a da viza se constata prin protest a carui data va constitui
punctul de plecare al termenului de „la vedere”.
În legatura cu avalul, daca nu s -a prevazut pentru cine a fost prestat, acesta se
considera ca fiind dat pentru emitent.

10
 Girul biletului la ordin este un act juridic prin care posesorul biletului la ordin
transmite alti personae printr-o declaraţie scrisă şi semnată pe titlu drepturile izvorâte din
titlu.
Avalul este actul juridic prin care o persoană se obligă să garanteze obligatoriu
asumată de unul dintre debitorii biletului la ordin. Avalul trebuie să arate pentru cine este
dat. Dacă avalul nu menţionează cine a fost dat el se consideră dat emitentului.
Emitentul este obligat la scadenţă să plătească suma prevăzută a biletului la ordin
fără formalitatea prezentării acestuia la acceptare. În mod excepţional dacă bieltul la
ordin are scandenţă la un anume timp la vedere posesorul titlului trebuie sa prezinte
emitentului biletul la ordin pentru viză intr-un termen de un an de la data emiterii titlului.
Formalitatea titlului are ca scop stabilirea datei exigibilităţii obligaţiei. Refuzul
emitentului de a da viza pe titlu se constată prin protest a cărui dată va constitui punctual
de plecare al termenului plătibil ”la vedere”.
Neplata la scadenţă a sumei de bani prevazute în biletul de ordin dă dreptul
titularului la acţiuni şi la executarea nemijlocită a actului juridic respectiv.

1.4. Ordinul de plată

Definiţie: Ordinul de plată reprezintă un instrument de plată de credit care circulă de la

unitatea bancară a clientului plătitor către unitatea bancară a clientului beneficiar. Efectul
utilizării acestui instrument este debitarea contului clientului plătitor şi creditarea contului
clientului beneficiar.
 Ordinul de plată se concretizează într-o dispoziţie necondiţionată dată de
emitentul unei bănci de a pune la dispoziţia unui beneficiar o sumă de bani,
respectiv de a plăti sau de a face să se plătească această sumă.
 Dispoziţia respectivă se consideră ordin de plată, numai dacă banca dispune de
fondurile reprezentate prin suma specificată, şi nu prevede că plata trebuie făcută la
cererea beneficiarului.
 Ordinul de plată este revocabil, respectiv, poate fi anulat înainte de a fi încasat
de către beneficiar. Din acest motiv ordinul de plată prezintă anumite riscuri legate
de bonitatea şi buna intenţie a ordonatorului.
 Ordinul de plată parcurge un drum, de la plătitor la beneficiar, de-a lungul
căruia se interpun mai multe bănci, care efectuează succesiv, operaţiuni de
recepţie, de autentificare, acceptare şi executare a ordinului de plată. Aceste
operaţiuni sunt denumite transfer-credit.
Cadrul legal al utilizării ordinului de plată în România îl constituie Regulamentul
nr. 8/1994 al BNR privind ordinul de plată. Acest instrument de plată este irevocabil
pentru plăţile efectuate în lei pe teritoriul României.
 Obligaţiile participanţilor la circuitul ordinului de plată constau în
următoarele:

1. Banca emitentă
 Ordinul de plată îl obligă pe emitent să plătească o sumă de bani, dacă acesta a fost
emis de el sau de către o altă persoană care are mandatul de a-l reprezenta;
 Plata obligaţiei emitentului se consideră efectuată în una din următoarele situaţii,
astfel:

11
a) banca receptoare a debitat contul emitentului deschis la aceasta;
b) banca emitentă creditează contul băncii receptoare deschis la ea, iar aceasta din urmă
utilizează fondurile desemnate de suma respectivă;
c) banca emitentă creditează contul băncii receptoare deschis la o altă bancă şi aceasta
foloseşte fondurile respective;
d) banca centrală creditează contul băncii receptoare în cadrul decontării finale;
e) decontarea finală se face în favoarea băncii receptoare în baza unui acord de
compensare bilaterală cu banca emitentă sau a regulilor unui sistem de transfer de fonduri
care se referă la decontarea obligaţiilor dintre participanţi.

2. Banca receptoare
 Acceptarea unui ordin de plată de către bancă se apreciază că este realizată, în
următoarele condiţii:
- în momentul recepţiei;
- în momentul înştiinţării emitentului că a acceptat ordinul respectiv;
- în momentul executării ordinului (debitarea contului emitentului deschis la
bancă).
În cazul neacceptării unui ordin de plată, banca are obligaţia să comunice
neexecutarea acestuia, până la o dată care corespunde zilei bancare din perioada de
executare.
Prin acceptarea ordinului de plată, banca receptoare se obligă la următoarele:
a) să execute ordinul de plată în ziua bancară în care l-a acceptat, sau ziua următoare;
b) dacă se indică o anumită dată a plăţii, atunci aceasta să fie respectată;
c) să înştiinţeze în timp util emitentul, despre neonorarea ordinului de plată, solicitându-i
instrucţiuni suplimentare acestuia, dacă ordinul de plată nu conţine toate menţiunile
obligatorii, sau datele sunt insuficiente ori inconsecvente.

Banca destinatară
După acceptarea ordinului de plată, banca destinatară are obligaţia să pună
fondurile la dispoziţia beneficiarului, în ziua acceptării, ori cel mai târziu în ziua
următoare.
În cazul neacceptării, banca are obligaţia să comunice emitentului refuzul
acestuia, până cel târziu în ziua bancară următoare ultimei zile a perioadei de executare.
 Până la finalizarea unui transfer – credit, fiecare bancă are obligaţia de a sprijini
un plătitor sau pe orice bancă emitentă anterioară şi are dreptul de a solicita sprijinul
oricărei bănci eceptoare ulterioare în vederea completării procedurilor bancare privind
respectiva plată prin credit.
 Un transfer – credit este finalizat în momentul acceptării, caz în care, banca
devine obligată faţă de beneficiar pentru suma înscrisă pe ordinul de plată
acceptat.
 Atunci când operaţiunea de transfer nu se finalizează, banca iniţiatoare trebuie să
returneze plătitorului suma plătită de acesta, în baza ordinului de plată, la care se
adaugă dobânzile de întârziere şi penalizările.
 În cazul în care transferul este finalizat, dar banca destinatară (receptoare) nu
execută ordinul de plată, în termenul prevăzut, atunci are obligaţia faţă de
beneficiar de a-i plăti dobânzile de întârziere.

12
În concluzie, obligaţiile participanţilor la un transfer – credit sunt următoarele:
 emitentul are obligaţii în legătură cu ordinul de plată şi cu plata acestuia;
 plătitorul este obligat să plătească spezele bancare aferente procesării ordinului de
plată;
 banca iniţiatoare are obligaţii privind returnarea sumei în caz de nefinalizare a
transferului – credit şi plata dobânzilor de întârziere (în situaţia în care întârzierea
plăţii i se datorează);
 banca receptoare are responsabilitate în ceea ce priveşte recepţia, autentificarea,
acceptarea sau refuzul, executarea ordinului de plată recepţionat, plata dobânzilor
de întârziere (dacă acesteia i se datorează);
 banca destinatară se obligă în legătură cu: recepţia, autentificarea, acceptarea sau
refuzul, punerea fondurilor la dispoziţia beneficiarului, plata dobânzilor de
întârziere.

1.5. Cardul - instrument de plată modern

Definiţie
Cartea de plată sau cardul bancar reprezintă un instrument de decontare, care:
- asigură posesorului autorizat achiziţionarea de bunuri sau servicii, fără prezenţa
efectivă a numerarului;
- permite legătura financiară dintre comercianţi şi consumatori (prin acces într-un
cont bancar);
Totodată, cardul are caracteristicile unui instrument de plată, permiţând retragerea
de numerar de la ghişeele automate bancare.
Pentru clasificarea cardurilor se utilizează mai mult criterii, după cum urmează:
a) după modul de stocare a informaţiilor şi caracteristicile de securizare a cardului;
b) după funcţiile îndeplinite;
c) după calitatea emitentului;
d) după momentul în care se efectuează tranzacţia.

a) După modul de stocare a informaţiilor, se disting:

- carduri cu bandă magnetică;
- carduri cu microprocesor.
Cardurile cu bandă magnetică conţin toate informaţiile esenţiale despre
deţinătorul de card. În ultima perioadă (cu începere din anul 1992) a apărut o generaţie de
carduri care conţin încorporate un microprocesor şi o componentă de memorie (chip).
Acestea se numesc chip – carduri şi prezintă un grad de securitate ridicat, fiind
promovate pe scară largă de societăţile mitente: VISA Internaţional şi MASTER CARD.

b) După funcţiile îndeplinite (respectiv, modul de acoperire a cheltuielilor) se disting:

- debit carduri;
- credit carduri.

c) În funcţie de calitatea emitentului, se realizează distincţia între cardurile emise de

bănci şi cardurile emise de societăţi nebancare.

13
  Cardurile emise de bănci se încadrează în domeniul preocupărilor multiple al
băncilor de a identifica şi de a lansa pe piaţă instrumente de plată atractive, utile, facil de
obţinut, sigure şi profitabile. Sistemul bancar american a reuşit lansarea cardurilorpe piaţa
mondială a instrumentelor de plată cu începere din anul 1960, când Bank of America a
lansat un instrument de plată, denumit Bank Americard (în prezent VISA International).
La început, cardul a fost utilizat de foarte puţini consumatori, pentru ca numai după 10
ani statisticile să indice prelucrarea a peste 170 milioane de bonuri de vânzări (realizate
pe baza acestui tip de card). În anul 1991 numărul cardurilor a ajuns la 105 milioane.
În anul 1966 un grup de 17 bancheri din diferite instituţii financiare şi-au creat
propria reţea prin care să-şi accepte reciproc cardurile locale. Astfel, s-a creat Asociaţia
Interbancară de Carduri, care se ocupa de procedurile de autorizare, clearing şi decontare.
În anul 1979, ca urmare a dezvoltării pe plan internaţional a acestei organizaţii, numele s-
a schimbat în Mastercard, care a înregistrat o dezvoltare rapidă, ca şi visa Internaţional,
existând, în 1990 peste 90 milioane de Mastercard în circulaţie.
 Cardurile emise de societăţi non-bancare
Urmând exemplul cardurilor bancare, societăţile non-bancare, lanţurile de
magazine şi cluburi private au lansat propriile carduri. Acestea asigurau posibilitatea
efectuării de cheltuieli în timp real, fără a se mai pune problema dimensionării la un
moment dat a disponibilităţilorproprii.
În această categorie se încadrează cardul de comerciant, emis de însuşi
comerciant şi care poate fi utilizat numai la punctele de vânzare, controlate de către
emitentul de card (magazine, benzinării).
Anumite carduri din această categorie pot fi utilizate cu funcţia de carduri de
debit, atunci când comerciantul iniţiază un debit direct către banca unde deţinătorul de
card are deschis contul, dar cea mai mare parte a cardurilor sunt de credit. Motivul
acestui tip de carduri îl constituie dorinţa comercianţilor de a asigura loialitatea clienţilor.
Asemenea carduri au largă utilizare în SUA şi în Franţa.

d) După momentul în care se utilizează tranzacţia, cardurile se clasifică în:

- carduri cu plata înainte (prealimentate);
- cu plata acum (carduri de debit);
- cu plata mai târziu (carduri de credit);
- carduri de comerciant (retaiter card);
- carduri de cheltuieli (charge card).
Întrucât o parte din aceste tipuri de carduri au fost descrise, în continuare se prezintă
caracteristicile cardurilor prealimentate şi a cardurilor de cheltuieli.

Activitatea bancară cu carduri în România

Principiile organizării plăţilor cu carduri de către societăţile bancare în România

sunt prevăzute în Regulamentul nr. 6 / 14.11.1995, care are ca obiectiv stabilirea de reguli
aplicate înactivitatea de servicii de transfer de fonduri şi decontarea prin cărţile de plată.
♦Anul debutului cardurilor bancare în România este 1992, când un grup de
bănci: Banca Agricolă, Banca Comercială Română, Banca România pentru Dezvoltare,
Bancorex, Banca comercială „Ion Ţiriac”, iar din 1995 şi Banc Post, au pus bazele
programelor de carduri în România. Prin acesta, băncile s-au angajat în emiterea

14
cardurilor cât şi în crearea condiţiilor pentru acceptarea acestor instrumente de plată ca
mijloc de decontare în mediul economic românesc.
♦Un prim pas al derulării programului a fost aderarea băncilor la sistemele
mondiale Visa International şi Europay, şi crearea unor departamente bancare
specializate dedicate operaţiunilor cu carduri.
♦Din 1993, băncile au iniţiat programe de procesare a tranzacţiilor derulate prin
carduri emise de sistemul bancar internaţional. În acest scop, s-a constituit societatea
comercială ROMCARD, specializată în prelucrarea automată a operaţiunilor derulate prin
carduri. De asemenea Romcard se constituie ca o entitate de legătură (interfaţă) între
băncile româneşti şi sistemul de utilizare internaţională a cardurilor. Romcard oferă
avantajul obţinerii de către comercianţii români, a autorizărilor într-un interval de timp de
30 sec., şi asigură facilitatea decontării valutare în două zile lucrătoare.
♦Un alt pas important, l-a constituit emisiunea de carduri în moneda naţională.
Cu începere din anul 1996, băncile comerciale româneşti, au demarat procesul de emitere
a cardurilor cu acoperire valorică în depozite exprimate în moneda naţională.
 Utilizarea de către agenţii economici români a cardurilor emise sub sigla VISA
sau
EUROCARD/MASTERCARD antrenează efecte favorabile asupra activităţii de import
export a acestora, întrucât limitează riscurile de schimb valutar şi folosirea efectivă a
valutei în efectuarea plăţilor.
 Piaţa românească a cardurilor, deşi se află în perioada de început, se
caracterizează printr-o
diversificare a produselor. Astfel, BRD a lansat primul card naţional, numit PRIMA
CARD, emis în baza unui contract de depozit în lei. Depăşirea disponibilităţilor proprii
este permisă, pentru acest instrument de plată, într-un interval de acoperire de maxim 30
zile.
Dintre produsele lansate de celelalte bănci se remarcă:
„Banca Agricolă VISA Clasic”;
„BCR Europay Maestro”;
„BCR VISA Clasic”;
„BCR Eurocard – Mastercard”;
„Banc Post – VISA Clasic Prospera”;
„Banca Ion Ţiriac – Eurocard Mastercard”
ceea ce evidenţiază preferinţa comercianţilor pentru utilizarea acestor instrumente de
plată, comparativ cu plăţile în numerar.

Emiterea, utilizarea şi acceptarea cardurilor

♦Emiterea
Pentru ca o persoană fizică sau juridică să devină posesoarea unui card, este
necesar să solicite acest lucru băncii sau companiei emitente, prin adresarea unei cereri şi
încheierea unui contract. În contractul respectiv se precizează tipul de card, facilităţile de
care va dispune deţinătorul şi obligaţiile acestuia faţă de bancă. Pentru a obţine cardul
solicitat, titularul trebuie să plătească o taxă de emitere şi o taxă anuală de utilizare. În
momentul primirii cardului, banca îi comunică titularului parola personală. Codul

15
personal de identificare aferent unui card abreviat PIN (Personal Identification Number),
reprezintă codul atribuit de emitent unui deţinător de card.
Utilizatorul trebuie să reproducă acest număr, în scopul verificării identităţii,
atunci când plata este deservită de un ghişeu automat. Pentru verificarea bonităţii
clientului căruia banca îi emitecardul, societăţile emitente de asemenea instrumente de
plată, pot apela la firmele specializate în acest scop.
Astfel, se urmăreşte în ce măsură clientul are capacitatea de rambursare a
creditului acordat, întrucât cardurile reprezintă, practic, o altă modalitate de creditare.

♦Utilizarea cardului
Posesorul cardului îl poate utiliza în unul din următoarele scopuri (după cum
rezultă din definiţia dată cardului):
- plata mărfurilor şi serviciilor;
- retragerea de numerar de la distribuitoarele automate sau de la ghişeele băncii.
Utilizarea cardului pentru plata mărfurilor şi serviciilor necesită existenţa, la
nivelulcomerciantului care acceptă acest instrument de plată, a unui terminal pentru
transferul electronic al fondurilor, denumit POS.
Rolul terminalului este acela de a prelua şi a transmite informaţiile asupra plăţii,
de la comerciant la centrul de analizare şi primirea autorizării privind plata (în maxim 30
secunde).
Pentru obţinerea de numerar de la distribuitoarele automate deţinătorul cardului
trebuie să tasteze codul personal (PIN) şi suma dorită. Distribuitoarele automate de
numerar realizează operaţiile direct şi imediat, iar în funcţie de serviciile prestate se
disting două tipuri de dispozitive:
♦distribuitorul automat de numerar – denumit bancomat sau cash dispenser, care
permite utilizatorului retragerea de numerar din contul său (sub formă de bancnote şi
monede metalice);
♦ghişeul automat de bancă – denumit ATM (Automated Teller Machines) –
reprezintă, ca şi tipul precedent de distribuitoare, un dispozitiv electromagnetic, care
permite utilizatorului atât retragerea de numerar cât şi accesul la servicii de informare cu
privire la situaţia din conturi şi la transferul de fonduri.
În România, activitatea pe bază de ATM evidenţiază creşterea numărului
tranzacţiilor realizate de la 147.000 (în 1997) la 375.000 (în 1998). Referitor la
operaţiunile de transfer electronic la punctele de vânzare (POS) este de remarcat
activitatea unei singure bănci, BCR, care în anul 1998 a realizat 23.000 de asemenea
tranzacţii. La sfârşitul anului 1998 au fost certificate pentru acceptarea tranzacţiilor de
acest tip şi băncile Ion Ţiriac şi Banca Agricolă.

♦Acceptarea cardurilor
Comercianţii care au încheiat cu o bancă comercială contracte de procesare a
acestui tip de operaţiuni trebuie să beneficieze de decontarea tranzacţiilor derulate. Acest
proces este denumit acquiring system, respectiv acceptarea cardurilor.
Programul de acceptare presupune existenţa unui contract de procesare a
tranzacţiilor cu carduri între o bancă şi un comerciant, care are obligaţia afişării siglei

16
(VISA, EUROCARD, MASTERCARD), precum şi a tipurilor de carduri care operează în
mediul comercial respectiv. decontare şi servicii de autorizare carduri. Prin autorizarea
cardului, operatorul bancar asigură vânzătorul că instrumentul de plată respectiv este
valabil, iar deţinătorul acestuia se află în posesia fondurilor care să acopere tranzacţia
efectuată. Rezultatul autorizării este răspunsul, care poate conţine unul dintre următoarele
tipuri de mesaj referitor la card:
a) acceptare pentru toată suma;
b) solicitarea de instrucţiuni suplimentare într-un anumit interval de timp;
c) neacceptarea ca mijloc de plată cu solicitarea comerciantului de a confisca respectivul
card.
Operaţiunea de acceptare la plată a tranzacţiilor cu carduri se realizează prin
parcurgerea următoarelor etape (care se regăsesc în cadrul schemei logice de acceptare):
1. deţinătorul cardului solicită achiziţionarea unui bun sau serviciu de la comerciant;
2. comerciantul solicită autorizarea tranzacţiei către centrul de autorizare local /
internaţional;
3. centrul de autorizare transmite cererea de autorizare către banca emitentă a cardului;
4. banca emitentă verifică contul deţinătorului de card;
5. banca emitentă autorizează tranzacţia şi transmite informaţia către centrul de
autorizare;
6. centrul de autorizare transmite codul de autorizare către comerciant;
7. comerciantul predă bunul sau prestează serviciul către deţinătorul cardului.
Tranzacţia se derulează în timp real, prin echipamente electronice şi softuri
specializate, în condiţii de deplină siguranţă.
Schema logică a acceptării la plată a tranzacţiilor cu carduri este următoarea; în
care
semnificaţia cifrelor este indicată în descrierea etapelor prezentate anterior:

Avantajele utilizării cardurilor

17
 După tipul cardului (debit card sau credit card) pot fi identificate avantajele
utilizării acestora, care se regăsesc la nivelul utilizatorului, al comerciantului cât şi al
băncii emitente.
a) Pentru posesorii şi utilizatorii de carduri, pot fi evidenţiate următoarele
avantaje:
- dacă utilizatorul deţine un credit card, are avantajul de a alege momentul
cumpărării bunurilor sau al serviciilor; are posibilitatea de a achita datoria faţă de bancă,
fie integral la primirea situaţiei soldului, fie în rate lunare; comparativ cu plata prin CEC
sau numerar, cardul prezintă un grad ridicat de securitate;
- dacă utilizatorul deţine un debit card, avantajele pot fi enumerate astfel: se
elimină riscurile de furt aferente numerarului; valoarea tranzacţiilor nu este limitată
(comparativ cu cecurile) şi nu se completează nici un document; tranzacţia se realizează
imediat.
b) Pentru comercianţi
- Prin utilizarea credit cardului comerciantul are garanţia plăţii, în sensul că se
creditează imediat contul acestuia cu valoarea mărfurilor şi serviciilor vândute prin card,
pe baza documentelor care atestă vânzările; aceşti comercianţi atrag un număr mai mare
de clienţi; sunt eliminate riscurile pe care le antrenează utilizarea numerarului;
- Debit cardul conduce la decontarea mai rapidă decât în cazul cecului; prin
nelimitarea sumelor ce pot fi cheltuite de către clienţi, comercianţii îşi sporesc volumul
vânzărilor.
c) Pentru bănci avantajele utilizării credit şi debit cardurilor rezultă din următoarele:
- Credit cardurile generează pentru bancă dobânzi al căror nivel este mai mare
decât dobânda la alte credite; comisioanele percepute de la comercianţii care acceptă
achitarea mărfurilor şi serviciilor cu carduri sunt importante surse de venituri; volumul
operaţiilor manuale, la nivelul băncii, se reduce considerabil; plăţile sunt garantate;
- Debit cardurile conduc la reducerea cheltuielilor bancare legate de activitatea
de la ghişee; există un grad ridicat de control asupra tranzacţiilor clientului în raport cu
disponibilităţile din cont; costurile bancare pentru operarea debit cardurilor sunt reduse
comparativ cu cele aferente utilizării cecurilor sau numerarului.

Alte instrumente şi modalităţi de plată

Ca urmare a experienţei îndelungate, băncile din ţările dezvoltate oferă clienţilor şi alte
instrumente şi modalităţi de plată, faţă de cele prezentate.
• Banca la domiciliu (home banking) semnifică realizarea tranzacţiilor bancare prin
telefon. Această modalitate este utilizată de către clienţii individuali, persoane fizice şi
agenţi economici, care prin intermediul mijloacelor de comunicaţii, au acces la centrul
computerizat al instituţiei financiare.
În cazul în care se utilizează aparate telefonice, serviciul este cunoscut sub
numele de phone banking. Accesul direct la serviciile băncilor se poate asigura prin
terminale videotext (Minitel în Franţa), sau prin prestarea de către companiile telefonice a
unor servicii de transfer de fonduri sau plăţi privind facturile (SUA).

18
 La modul general, serviciile oferite prin acest sistem modern sunt:
• furnizarea de informaţii cu privire la soldul contului;
• solicitarea de carnete de cecuri;
• transferul sumelor între conturi;
• plata facturilor.
 Telebankingul
Reprezintă o modalitate de transmitere a informaţiilor privind extrasele de cont şi
instrucţiunile de plată. Datele sunt schimbate, în cadrul acestui sistem, prin intermediul
transferurilor de fişiere, cu privire la ordinele de transfer credit, transfer debit sau cecuri.
Este practicat, în special, de către agenţii economici care au un volum mare de
plăţi de efectuat şi care dispun de un sistem de contabilitate automatizat.
 Banii electronici
Utilizarea Internet-ului în scopuri comerciale, respectiv crearea magazinelor
virtuale, permite clienţilor vizualizarea acestora, achiziţionarea produselor care sunt
oferite şi plata cumpărătorilor pe baza cardurilor de credit. Riscul aferent unor asemenea
operaţiuni este ridicat, întrucât prin receptarea mesajelor prin Internet, securitatea
transferurilor este scăzută. Pentru soluţionarea acestui aspect, se preconizează ca între
cumpărător şi vânzător să se stabilească anumite înţelegeri înainte de încheierea
tranzacţiilor.

19