Introducere

Dezvoltarea şi diversificarea comerţului, sporirea relaţiilor comerciale

internaţionale, au readus mijloacele de plată în atenţia specialiştilor.
Creşterea considerabilă a tranzacţiilor economice a dat naşterea unei necesităţi
stringente de a folosi şi alte mijloace de plată decât banii. Această necesitate a fost
satisfăcută prin utilizarea instrumentelor de plată, un loc important în rândul acestora
ocupându-l cambia.
Datorită uşurinţei circulaţiei, eficienţei sporite şi siguranţei oferite de cambie, ea
este folosită atât în comerţul bancar, în relaţiile dintre agenţii economici cât şi în relaţiile
dintre necomercianţi-persoane fizice sau juridice. Titlul cambial poate fi utilizat atât în
tranzacţiile de pe piaţa internă, cât şi de pe cea externă, putând fi emis şi în valută.
Folosirea cambiei ca mijloc de plată înlătură riscurile ce pot apărea în cazul plăţilor în
numerar şi a celor ce pot apărea în cazul distanţării în timp a plăţii de executarea
prestaţiilor sau predarea mărfurilor.

2
 1. Definirea si subiectii cambiei

Alături de cec şi bilet la ordin, un loc important în rândul titlurilor de credit îl ocupă
şi cambia. Denumirea de cambie din limba română provine de la termenul italian
„cambia”. Înscrisul are o mare utilitate practică datorită uşurinţei circulaţiei şi dreptului
autonom pe care îl încorporează, şi este unul dintre cele mai utilizate documente în
tranzacţiile internaţionale de credit.
Cambia este unul din titlurile de credit cu mare aplicatibilitate comerciala, fiind
reglementata de legea nr.58/1934, modificata prin ordonanta de guvern 11/1993.
Cambia poate fi definita - ca un proces inscris prin care o persoana numita
tragator(emitent)da dispozitie altei persoane, numita tras, sa plateasca la scadenta unei
a III-a persoane numita beneficiar,sau la ordinul acesteia o anumita suma de bani
stabilita.
Reiesind din definiţie, subiectii raportului juridic cambial sunt:
 trăgătorul, creditorul sau expeditorul este persoana care emite titlul şi care dă
dispoziţia de a se plăti o sumă de bani;
 trasul, debitorul sau importatorul este persoana căreia i se dă ordinul de a plăti o
sumă de bani la scadenţă sau la cererea beneficiarului şi care prin acceptare
devine debitor direct sau principal, el putând fi chiat trăgătorul;
 beneficiarul sau terţa persoană este persoana către care sau la ordinul căreia
urmează să se facă plata, el putând fi chiar trăgătorul.
La formarea titlului cambial însă, colaborează numai două persoane şi anume
trăgătorul şi beneficiarul, trasul intervenind ulterior, cu ocazia acceptării. Astfel, trasul
îndeplineşte rolul unui mandatar al trăgătorului, fiind însărcinat să efectueze plata în
condiţiile determinate de cambie. Există şi posibilitatea ca trasul să nu fie debitorul
trăgătorului, situaţie în care acesta din urmă trebuie să facă în prealabil un depozit la tras
echivalent cu suma înscrisă în cambie. Însă, uneori, trasul acceptă o cambie fără a fi
obligat, doar din dorinţa de a-l garanta pe trăgător.
Pentru o mai bună înţelegere a mecanismului cambiei trebuie pornit de la momentul
naşterii acesteia. Unii autori consideră cambia un contract ce ia naştere pe baza unor
raporturi fundamentale anterioare între persoanele în cauză, care au ca izvor anumite acte
juridice.

3
 În cadrul acestor raporturi fiecare o parte are calitatea de creditor iar cealaltă parte
de debitor. Obligaţiile ce iau naştere din aceste raporturi vor fi efectuate prin emiterea
cambiei şi executarea plăţii la scadenţă.
Elementele expuse pot fi lămurite prin următorul exemplu:
Un comerciant (A) vinde unui alt comerciant (B), bunuri în valoare de 1000 lei, preţ
plătibil la un termen de 30 zile de la livrarea mărfurilor. În cadrul acestor raporturi
juridice de vânzare-cumpărare, comerciantul B, în calitate de cumpărător trebuie să
plătească vânzătorului A, suma de 1000 lei la termenul stabilit, acesta fiind de fapt
debitor, iar comerciantul A creditor. Pentru a produce mărfurile vândute, comerciantul A
a cumpărat de la comerciantul C materii prime în valoare de 1000 lei, pe care trebuie să la
plătească la acceaşi dată la care trebuie să primească banii de la comerciantul B.
În situaţia dată, la un termen de 30 de zile de la livrarea mărfii, comerciantul B ar
trebui să plătească suma de 1000 lei comerciantului A, iar acesta ar trebui să plătească
acceaşi sumă, la aceeaşi dată comerciantului C. Pentru a reduce numărul operaţiunilor de
plată, comerciantul A poate emite o cambie asupra comerciantului B, dând ordin acestuia
de a plăti la scadenţă suma de 1000 lei direct comerciantului C. În acest fel, printr-o
singură operaţiune de plată se vor stinge ambele creanţe: cea a comerciantului A faţă de
comerciantul C, şi cea a comerciantului B faţă de comerciantul A.
În doctrină, creanţa trăgătorului faţă de tras (în exemplul de mai sus creanţa
comerciantului A faţă de comerciantul B) se numeşte proviziune sau acoperirea cambiei,
fiind cea care stă la baza emiterii cambiei, iar creanţa beneficiarului faţă de de trăgător (în
exemplul de mai sus creanţa comerciantului C faţă de comerciantul A) este denumită
valoarea furnizată.
Rolul esenţial al cambiei este acela de a constata existenţa unei obligaţii comerciale
ce urmează a fi executată la o dată prestabilită, însă nu se limitează la operaţiunile de
plată. Beneficiarul cambiei, fiind creditor al sumei menţionate în cambie, o poate folosi
până la data scadenţei pentru a-şi achita o datorie pe care o are faţă de un creditor al său.
Astfel, în exemplul de mai sus comerciantul C poate transmite la rândul său cambia
prin gir unui alt comerciant D faţă de care are de achitat o suma de bani, comerciantul D
putând la rândul său să transmită cambia către un alt comerciant E, s.a.m.d. Cambia poate
fi transmisă unui număr nelimitat de persoane, trasul urmând a achita suma de bani
înscrisă în cambie celui ce prezintă cambia la scadenţă.

4
 Aşadar, exercitarea dreptului prevăzut în înscris depinde de posesiunea titlului, şi
implicit de restituirea documentului debitorului. Se poate spune deci că dreptul de creanţă
se naşte la scadenţă, căci abia atunci se determină subiectul de drept, creditorul dreptului.
Aşa cum reiese din definiţie, trasul urmează să plătească beneficiarului creditul la
data înscrisă în cambie. Beneficiarul poate însă încasa suma de bani înainte de scadenţă,
prin remiterea cambiei unei bănci, urmând ca banca să reţină din suma prestabilită
echivalentul dobânzilor pentru timpul rămas până la scadenţă. Această operaţiune se
numeşte operaţie de scont şi se realizează prin intermediul girului. Banca poate însă
refuza plata unei cambii în situaţia lipsei de disponibil.
Executarea obligaţiilor cambiale nu afectează însă existenţa rapoturilor juridice
fundamentale ce au stat la baza emiterii cambiei, nu duce la stingerea acestora. Din
momentul naşterii sale, cambia devine un titlu de sine stătător, independent de raporturile
care au justificat emiterea sa.

2. Trăsăturile cambiei

Cambia este un un titlu de credit prin excelenţă, având caracterele ce sunt comune
tuturor titlurilor comerciale de valoare. Datorită acestui fapt, dar mai ales pentru faptul că
le aduce la un grad maxim de eficienţă, caracteristicile cambiei fiind în concordanţă cu
funcţiile ei economice, a fost luată ca model pentru construcţia teoretică a tuturor
titlurilor de credit.
Astfel, principalele caracteristici ale cambiei sunt:
 Cambia este un titlu de credit. Cambia este un înscris care conferă
posesorului său (beneficiarului), dreptul de a primi în schimbul său suma de
bani înscrisă în cuprinsul ei. Plata dispusă de creditor (trăgător) se face de
regulă la scadenţă. Drept urmare, executarea obligaţiei de plată se suspendă
până în momentul scadenţei, realizându-se astfel o operaţie de creditare.
Toate obligaţiile cambiale ce rezultă dintr-o cambie au scadenţă unică.
 Cambia este un titlu de credit complet, formal şi exclusiv. Cambia este un
titlu complet în sensul că atât drepturile cât şi obligaţiile corelative rezultă în
totalitatea lor din menţiunile cuprinse în înscris. În lipsa unei menţiuni
esenţiale, obligaţia cambială nu poate fi salvată prin folosirea unor
documente exterioare, chiar dacă în cambie s-ar face referire la ele.

5
 Interdicţia de a decurge la elemente exterioare este o consecinţă a
formalismului titlurilor comerciale de valoare, şi implicit a dreptului
cambial.
 Cambia este un titlu la ordin. Dreptul român, spre deosebire de cel anglo-
saxon nu admite cambia la purtător. Astfel, cambia se transmite printr-o
procedură specială şi anume prin gir. Înscrisul nu trebuie să conţină clauza
„la ordin”, aceasta subînţelegându-se în orice cambie. Datorită acestei
caracteristici, posesorul cambiei este autorizat să o transmită altei persoane
oricând doreşte, la infinit. Însă legea îngăduie ca părţile să folosească şi
celelalte moduri de transmitere. Astfel, trăgătorul sau emitentul poate insera
menţiunea „nu la ordin”, situaţie în care cambia se va transmite, potrivit
dreptului comun, prin cesiune de creanţă cu unele aspecte derogatorii de la
cesiunea din dreptul civil.
 Cambia este un titlu abstract. Obligaţiile cambiale sunt independente de
raporturile juridice fundamentale care au condus la emiterea cambiei, fapt ce
conferă acesteia un caracter abstract. Valorificarea drepturilor şi executarea
obligaţiilor cambiale nu sunt condiţionate de dovedirea lor printr-o cauză
particulară de emisiune sau transfer, acestea având o existenţă de sine-
stătătoare. Astfel, trăgătorul poate negocia titlul fără să facă vreo trimitere la
raportul iniţial, şi, transmiţând cambia transmite dreptul de a pretinde suma
de bani înscrisă şi nu dreptul de creanţă pe care l-a avut în virtutea raportului
juridic originar.
 Cambia are ca obiect plata unei sume de bani. Deşi unele titluri de credit
pot atribui drepturi cu conţinut diferit-mărfuri, servicii, cambia este un titlu
de credit propriu-zis, titlu care conferă dreptul exclusiv la o sumă de bani.
Scadenţa tuturor obligaţiilor este unică, iar obiectul acestora îl constituie una
şi aceeaşi prestaţie: plata unei sume de bani pe care trăgătorul a menţionat-o
în cambie. Orice alt tip de prestaţie este exclus în cazul cambiei.
 Cambia creează obligaţii autonome. Obligaţiile cambiale sunt distincte atât
de cele existente în raporturile juridice fundamentale cât şi între ele. Astfel,
viciile care invalidează una din obligaţii nu afectează validitatea celelalte
obligaţii. Spre exemplu, obligaţia avalistului este perfect valabilă chiar dacă
obligaţia garantului a fost anulată pentru vicii de consimţământ, sau în cazul

6
 în care această obligaţie nu există aşa cum se întâmplă când semnătura
garantului este falsă. Fiecare girant contractează faţă de giratar o obligaţie,
chiar dacă aceasta nu are valoare juridică. Sub imperiul aceleaşi
caracteristici, se poate spune că, clauzele care afectează o obligaţie nu îşi
extind efectele asupra altor obligaţii din document. Există însă şi o excepţie,
şi anume, condiţionarea tuturor obligaţiilor cambiale de valabilitatea formală
a declaraţiei principale a emitentului.
 Cambia creează obligaţii necondţionate. Astfel, obligaţiile cambiale nu pot
fi subordonate unei condiţii sau unei contraprestaţii din partea posesorului.
În caz contrar ar fi subminat scopul fundamental al cambiei şi anume
siguranţa absolută de circulaţie. Sancţiunea înscrierii unei condiţii în cambie
diferă în funcţie de conţinutul acesteia. Conform legii, cambia este lovită de
nulitate dacă ordinul de plată al trasului este condiţionat.
 Cambia creează obligaţii solidare. Cambia poate circula pe calea girului,
proces ce are ca efect nu doar transmiterea înscrisului ci şi garantarea
dobânditorilor succesivi. Fiecare semnatar se obligă la acceptarea şi plata
ambiei. Prin urmare, la scadenţă, posesorul va putea cere plata întregii sume
de la tras, iar în caz de refuz de la oricare dintre persoanele care şi-au pus
semnătura pe cambie, fără obligaţia de a respecta o anumită ordine în
alegerea debitorului urmărit. Posesorul se poate adresa chiar tuturor
debitorilor în acelaşi timp. Spre deosebire de dreptul comun, plata efectuată
de unul din codebitori nu stinge obligaţia cambială şi nu face să dispară
solidaritatea, decât în cazul în care debitorul platnic a fost chiar trasul. Deci,
codebitorul care face plata se poate întorace asupra împotriva codebitorilor
anteriori, dar nu şi a celor posteriori, spre a le cere plata întregii sume, nu
numai a unei cote-părti.
 Cambia este un titlu executoriu. Însăşi legea numărul 58 din 1 mai 1934 îi
atribuie cambiei valoarea de titlu executoriu Această caracteristică
reprezintă un important avantaj pentru creditor, care, poate învesti titlul cu
formulă executorie şi începe imediat executarea asupra patrimoniului
debitotului, fără a fi nevoie în prealabil de un proces peantru a se obţine o
sentinţă judecătorească menită să constate creanţa sa.

7
 Având în vedere aceste caracteristici, se poate da o definiţie caracteristică a
cambiei: „ Cambia este un titlu de credit la ordin, complet şi formal, care cuprinde o
obligaţie abstractă şi necondiţionată, de natură comercială şi autonomă, de plata unei
sume de bani şi ai cărei semnatari sunt ţinuţi în mod solidar, titlul fiind dotat cu o anumită
forţă procesuală”.

3. Funcţiile cambiei

Cambia îndeplineşte în principal trei funcţii şi anume: funcţia de instrument de

schimb valutar, funcţia de instrument de credit care include şi o funcţie de garanţie şi
funcţia de instrument de plată.

3.1 Funcţia de instrument de schimb valutar.

Termenul de cambie a fost preluat din limba italiană, având la bază cuvântul
„cambio”, care înseamnă schimb. Şi în literatura franceză s-a avut în vedere funcţia de
schimb, folosindu-se termenul de „lettre de change”, care înseamnă scrisoare de schimb.
Cambia a aparut încă din Evul Mediu, ca un răspuns la anumiţi factori economici
(cum ar fi interzicerea transporturilor de capitaluri, nesiguranţa transporturilor) şi factori
cu caracter juridic, rolul său fiind acela de instrument monetar menit să evite deplasarea
banilor, care implica mari riscuri. Dezvoltarea comerţului internaţional a ridicat mari
probleme plăţii, deoarece transportul de numerar era nesigur.
Astfel, cel ce cumpăra mărfuri de la comercianţi străini, în loc să se deplaseze
având asupra sa întreaga sumă de bani şi să o schimbe, ca să plătească contravaloarea
bunurilor în ţara şi în moneda vânzătorului, încredinţa unui bancher din ţara sa o sumă în
moneda locală echivalentă cu datoria sa către vânzător în schimbul unei scrisori adresată
unui debitor al bancherului. În acea scrisoare bancherul dădea ordin debitorului său de a
plăti suma menţionată posesorului scrisorii. Comerciantul încasa în acest fel suma direct
în ţara şi în moneda vânzătorului, sumă cu care îşi plătea mărfurile cumpărate.
Din cele enunţate se reliefează două caracteristici ale cambiei şi anume: diversitatea
de loc-plata efectuându-se pe o piaţă diferită caracteristică ce se menţine şi astăzi, şi
deversitatea de monedă-debitorul încasând banii într-o altă monedă faţă de cea în care a
depus banii. De aici rezultă şi funcţia de instrument de schimb valutar al cambiei.

8
 În prezent însă, cambia şi-a pierdut această funcţie, beneficiarul încasând suma
înscrisă în cambie în aceeaşi monedă. Ea ar mai putea fi avantajoasă în raporturile
comerciale internaţionale, însă, în principiu, plăţile se efectuează prin intermediul
biletelor la ordin.

3.2 Funcţia de instrument de credit.

Aceasta este principala funcţie a cambiei şi reiese din chiar definiţia sa, unde se
menţionează că plata se face după un anumit interval de timp, la scadenţă, deci se acordă
un credit.
În prezent, în raporturile dintre producători şi comercianţi plăţile nu se mai fac
concomitent cu livrarea mărfurilor. Producătorii livrează marfa, urmând ca plata să fie
făcută de către comercianţi la un anumit termen (de obicei 30 de zile de la livrare). În
acest fel, comercianţii au mai mult timp la dispoziţie pentru a face rost de suma de bani
datorată producătorilor.
Pentru această operaţiune de creditare producătorii percep dobândă (preţul pe
produs pentru plata „cash” fiind mai redus decât cel pentru plata la termen). Pentru
garantarea plăţii, producătorul va trage o cambie asupra cumpărătorului, dând ordin
acestuia de a-i plăti la scadenţă suma de bani înscrisă în titlu.(în cazul transmiterii
cambiei prin gir, beneficiarul va fi altul dacât producătorul).
Producătorul, care are atât rolul de trăgător căt şi de beneficiar, poate transmite
cambia prin gir pentru a-şi achita o datorie faţă de un creditor al său, sau poate încasa
suma menţionată în cambie înainte de scadenţă, prin scontarea cambiei la o bancă. În
această situaţie, va trebui să cedeze băncii o parte din sumă din cambie, sumă echivalentă
cu valoarea dobânzilor până la scadenţă.
La rândul său, banca o poate ceda unei alte bănci prin rescontare sau poate plăti cu
aceasta o datorie proprie. Din funcţia de instrument de credit rezultă o altă funcţie şi
anume, cea de garanţie a plăţii, cambia având caracterul unui titlu executoriu.

3.3 Funcţia de instrument de plată.

Prin îndeplinirea acestei funcţii, cambia poate folosi la stingerea unei obligaţii
băneşti ca şi moneda, având faţă de aceasta avantajul evitării folosirii de numerar. În
acest sens, un creditor poate să îşi achite o datorie faţă de un creditor propriu prin

9
tragerea unei cambii asupra debitorului său, numindu-l ca beneficiar pe creditorul său. La
scadenţă, prin plata cambiei se vor stinge toate datoriile cambiale: cea a trasului faţă de
tras şi cea a trăgătorului faţă de beneficiar. O altă posibilitate ar fi ca creditorul să
sconteze cambia înainte de scadenţă şi să folosească banii astfel obţinuţi pentru a-şi plăti
datoriile. Prima variantă ar fi mai avantajoasă, deoarece s-ar evita folosirea de numerar şi
nu s-ar plăti dobânzi pentru scontare.

10
 Concluzii:

In concluzie se poate spune despre cambia ca este un instrument de plata foarte

des utilizat în tranzacţiile interne şi internaţionale, fiind în măsură să uşureze plăţile între
agenţii economici. Astfel, datorită dezvoltării relaţiilor comerciale internaţionale şi
folosirii cambiei din ce în ce mai des, s-a ajuns la o unificare pe zone mai mari a
dreptului cambial. În acest sens, în Europa, s-a încheiat în anul 1930 Convenţia de la
Geneva asupra legii uniforme a cambiei.
Utilitatea cambiei reiese din cele patru funcţii îndeplinite şi anume: funcţia de
instrument de credit, fiind legată de dezvoltarea relaţiilor de credit, funcţia de substituire
a transportului de numerar, funcţia de garanţie a plăţii şi funcţia de instrument de plată.
Funcţia de instrument de plată este de esenţa cambiei, şi are un rol din ce în ce
mai important. Această funcţie este realizată încă de la emiterea ei, trăgătorul, dând
trasului ordin să plătească la scadenţă beneficiarului suma înscrisă în titlu. Dar ea nu se
opreşte aici. Beneficiarul, pentru a stinge o datorie pe care o are faţă de o altă persoană, o
transmite acestuia prin gir. Girurile pot continua la nesfârşit.
La scadenţă, deţinătorul cambiei o poate prezenta trasului şi va obţine în schimbul
ei plata. Posesorul cambiei poate încasa creanţa chiar înainte de scadenţă, prin scontarea
titlului la o bancă comercială. Banca, la rândul ei poate reesconta (revinde) cambia unei
bănci centrale contra unor bani lichizi.
Această înşiruire de transmiteri dovedeşte uşurinţa cu care poate circula cambia şi
eficienţa ei ca mijloc de plată. Practic se realizează acelaşi rezultat ca în cazul plăţii cu
numerar, dar în condiţii mai sigure din punct de vedere al garanţiei plăţii şi al
transportului.

11
Bibliografie:

1. Doina Udrescu, note curs;

2. www.cpea.ro/cambia.
3. www.euroavocatura.ro;
4. www.wikipedia.org;

12