1

DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE nr. 14

Cambia, biletul la ordin și cecul

► Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată (M.Of. nr. 505/15.07.2011)
► Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (M.Of. nr. 485/10.04.2010)
► Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin (M.Of. nr. 100/01.05.1934)
►Legea nr. 59/1934 asupra cecului (M.Of. nr. 100/01.05.1934)
► Norma-cadru nr. 6/1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin (M.Of.
nr. 119bis/14.06.1995).

1. Cadrul legal al acestor efecte de comerț este dat de o lege din anul 1934, care a valorificat și nostrificat
două dintre cele 3 convenții internaționale de la Geneva din 1930 dedicate efectelor de comerț, convenții pe care
România, totuși, nu le-a ratificat1. Acestei legi i se adaugă o reglementare emisă de BNR în anul 1994. Este
vorba de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin și de Norma-cadru BNR nr. 6/1994 privind
comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin. Atât legea din 1934, cât și actul administrativ
cu caracter normativ emis de banca centrală în anul 1994, au la bază aceleași instituții juridice din 1934,
neactualizate odată cu schimbările pieței, în special cele determinate de digitalizarea economiei. Norma-cadru a
BNR cuprinde în anexă standardele de conținut obligatorii și modelele de completare ale cambiei și biletului la
ordin. Circulația juridică a cambiilor și a biletelor la ordin este condiționată de utilizarea acestor formulare,
întrucât băncile nu acceptă la decontare sau scontare efecte de comerț care nu ar fi emise în aceste formate
obligatorii.
Legea nr. 58/1934 folosește, pentru a determina obiectul reglementării, termenul solemn de cambie.
Denumirea de cambie este o mențiune esențială în lipsa căreia înscrisul respectiv nu valorează cambie2.
Cambia este un înscris prin care o persoană (trăgător) dă ordin unei alte persoane (tras) să plătească o sumă de
bani, la o anumită scadență, unei alte persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia. Biletul la ordin este o cambie
simplificată, în care sunt reunite în aceeași persoană (denumită „emitent”) atât calitatea de trăgător, cât și cea de
tras.
Cambia este un titlu comercial de valoare negociabilă, care circulă prin gir (andosament). Cambia nu poate
fi emisă sub forma unui titlu la purtător, dar poate fi transformat de trăgător din titlu la ordin, în titlu nominativ,
prin inserarea pe titlu a clauzei „nu la ordin”. În acest caz, cambia nu se mai poate transmite prin gir, ci numai
prin cesiune de creanță de drept comun.

1
Convențiile de la Geneva din 7.06.1930, aplicabile cambiei și biletului la ordin, sunt:
(i) convenția asupra reglementării uniforme a dreptului cambial; această convenție este bazată pe modelul dreptului german,
motiv pentru care francezii au formulat unele rezerve; (ii) convenția asupra reglementării conflictelor de legi; (iii) convenția
asupra timbrului (conform căreia, statele semnatare se angajează să reglementeze nulitatea cambiilor pentru netimbrare).
Aceste convenții au urmărit nu numai să ofere un cadru juridic unitar raporturilor juridice cu element de extraneitate rezultate
din emiterea sau punerea în circulație a cambiilor, ci și să determine unificarea soluțiilor legislative în dreptul intern.
România nu a ratificat niciuna din aceste convenții. Dar Legea nr. 58/1934 privind cambia și biletul la ordin se bazează, în
mare parte, pe primele două convenții. Principiul nulității cambiei pentru netimbrare a fost repudiat de legea română. Legea
nr. 58/1934 a înlocuit mai vechea reglementare a cambiei din Codul comercial (Cap. I din Titlul IX, art. 270-363). Legea
nr. 58/1934 a fost modificată până în prezent de câteva acte normative, care însă au păstrat caracteristicile și regimul juridic
inițial al acestor instrumente, modificările fiind în genere de natură procedurală.
2
Terminologic, în limba franceză se folosesc pentru noțiunea de cambie termenii echivalenți de „lettre de change” și
„traite”. În limba engleză, pentru cambie, termenul echivalent este de bill of exchange. Pentru noțiunea de bilet la ordin,
echivalentul francez este „billet a l’ordre” (engl.: promisory note). În vechea reglementare a Codului comercial privitoare la
cambie și biletul la ordin se foloseau termenii echivalenți de cambie (din italiană cambio = schimb), trată și poliță, ceea ce provoca
o mare confuzie în practică.
GHEORGHE PIPEREA
2
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

2. Ordinul dat de trăgător trasului de a plăti o sumă de bani unui terț nu pare să concorde cu principiile
fundamentale ale teoriei generale a obligațiilor. Cum se explică, totuși, faptul că trasul este obligatul cambial
direct ? Există cel puțin două explicații ale acestei aparente bizarerii:
a) emiterea cambiei se justifică, de obicei, prin faptul că între părți pre-există anumite raporturi juridice,
identificate în dreptul cambial cu formula „raporturi fundamentale” (provizionul este sursa datoriei anterioare a
trasului față de trăgător, iar valoarea furnizată este sursa datoriei trăgătorului față de beneficiar). Atributul
„fundamental” este menit a evidenția faptul că aceste raporturi juridice pre-existente stau la baza emiterii
cambiei. După ce emite cambia, trăgătorul o remite beneficiarului, pentru că acesta i-a dat sau îi va da altceva în
contra-partidă (valoarea furnizată). Pe de altă parte, dacă trăgătorul ordonă trasului să plătească, aceasta este
pentru că trăgătorul are sau va avea o creanță contra trasului (provizion). Cu ocazia fiecărui gir (andosament),
girantul va remite cambia unui nou beneficiar numit giratar, pentru reglementarea unei datorii de care este ținut
față de acesta ori de care va fi ținut la scadență. Prin emiterea cambiei, trăgătorul îl „delegă” beneficiarului pe
tras. Scopul acestei „delegări” este stingerea datoriei trăgătorului către beneficiar și, consecutiv, stingerea
datoriei trasului către trăgător. La rândul său, trasul acceptă cambia pentru a-și stinge obligația. Același lucru se
întâmplă cu fiecare nou andosament (gir), acesta nefiind altceva decât o re-tragere a cambiei de către fiecare
girant succesiv. Dacă trasul achită suma indicată în cambie, raporturile fundamentale se sting și, deci, cambia
și-a atins scopul. Pe de altă parte, titlul astfel creat, cuprinzând o scadență oarecare a obligației trasului, este
lansat în circulație. Un astfel de titlu de credit constituie deja o aparență în care terții trebuie să se poată încrede,
fapt pentru care dobândește o valoare proprie, independentă de voința celui care i-a dat naștere3. Pentru a evita
cercetări complicate asupra cauzei (sau a valorii sale) această aparență, față de terți, este detașată de voința celui
care a creat-o. Orice persoană care a semnat titlul este responsabilă pentru plata sumei înscrisă în titlu. Orice
persoană care, în mod regulat deține titlul, are dreptul de a fi plătită. Debitorul cambial nu poate opune purtătorului
excepțiile, cauzele de nulitate și motivele de stingere a raportului fundamental în considerarea căruia el este obligat.
Totuși, niciun motiv sau rațiune practică ori de echitate nu impune ca aparența exterioară a titlului, dacă disimulează
o realitate diferită, să primeze asupra acestei realități dacă purtătorul este de rea-credință. Emiterea cambiei și
remiterea ei către beneficiar nu înseamnă novația (înlocuirea) raporturilor fundamentale. Acestea subzistă, atâta
doar că ele își amână exigibilitatea câtă vreme există obligații cambiale. De aceea, nu se poate spune că eventualele
garanții care însoțeau creanțele raporturilor fundamentale s-au stins. In extremis, titularii acestor creanțe, deși
fac parte din lanțul cambial, pot să renunțe la avantajele cambiei și să uzeze de drepturile conferite de raporturile
fundamentale.

B (tras)

Obligație
cambială Provizion
directă
(acceptare)

3
În tradiția dreptului cambial francez (nepreluată și de dreptul român), obligația cambială a unui subscriitor oarecare își
are cauza în raportul fundamental în virtutea căruia și-a pus semnătura pe titlu. Această obligație este nulă dacă este asumată
fără cauză ori fondată pe o cauză ilicită. Ea poate, deci să fie paralizată, față de un purtător determinat al cambiei, prin
excepțiile fondate pe raporturile, relațiile lor personale, cum sunt cele rezultate din nulitatea sau stingerea raportului
fundamental care îi unește pe respectivii. În schimb, în dreptul german, obligația cambială este fără cauză (este „detașată”
de orice cauză). Dreptul german a creat și utilizat conceptul de aparență juridică pentru a crea titlurile de credit, considerate
ca „titluri de credință (încredere) publică”. Acest concept (unit cu teza care vede în declarația de voință a trăgătorului un
angajament unilateral) poate explica, în anumite condiții, mecanismul obligațiilor cambiale.
GHEORGHE PIPEREA
3
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

A C C1 C2 C3
(trăgător) (beneficiar) (giratar)
girant1 girant2 girant3

Valoare furnizată

Figura de mai sus explică grafic mecanismul obligațiilor cambiale

b) trasul se obligă prin acceptarea cambiei. Văzută ca act juridic unilateral generator de obligații, acceptarea
cambiei este cea care, propriu-zis, explică mecanismul juridic cambial prin care trasul intră în lanțul cambial și
devine obligatul cambial direct. Trasul devine obligatul cambial direct, principal, iar cambia își produce toate
efectele prevăzute de lege numai după acceptarea cambiei fără rezerve de către tras. Deși acceptarea cambiei de
către tras nu este obligatorie, ci facultativă, trasul este, totuși, interesat să accepte, pentru a-și executa datoria
față de trăgător și pentru a nu-și pune în pericol credibilitatea pe piață. În orice caz, atâta timp cât trasul nu
acceptă cambia, aceasta nu este un act juridic complet, caracterizat. În plus, pentru a avea toate efectele privitoare
la semnatarii săi ulteriori, cambia trebuie să fie acceptată de fiecare dintre aceștia prin propriul act juridic
unilateral, generator de obligații. În aceste condiții, obligațiile cambiale își au izvorul chiar în emiterea cambiei,
pe care fiecare semnatar o acceptă expres prin semnătură. Legea îi atribuie cambiei efectele caracteristice, dacă
înscrisul cambial îndeplinește condițiile de fond și de formă cerute de lege.
Obligatul cambial direct este, deci, trasul acceptant (și avalistul său). Obligații cambiali de regres sunt
giranții, trăgătorul și avaliștii acestora. Obligațiile de regres există numai dacă s-au îndeplinit formalitățile de
protest.

3. Obligația cambială, prin trăsăturile sale caracteristice, conferă diferiților purtători ai cambiei importante
garanții. Cambia prezintă o rigoare deosebită în executarea obligațiilor cărora le dă naștere, de unde rezultă
următoarele consecințe:
(i) interzicerea oricărui termen de grație (legal sau judecătoresc);
(ii) constatarea solemnă a întârzierii debitorului prin protest;
(iii) o procedură simplificată de recuperare sau încasare a sumei înscrisă în cambie;
(iv) cambia este titlu executoriu.
Cambia este supusă unui formalism accentuat. Nu numai că este nulă dacă nu conține mențiunile esențiale
prevăzute în lege, dar lipsa din titlu a denumirii de cambie determină recalificarea înscrisului ca expresie a altui
act juridic.
Obligația cambială este autonomă, adică independentă de raportul fundamental care îi constituie cauza, și
abstractă, întrucât fiecare angajament cambial trebuie apreciat separat, independent de celelalte angajamente. O
obligație cambială nevalabilă nu afectează valabilitatea celorlalte obligații cambiale. Obligația cambială
acauzală în raport de diverșii purtători succesivi, care nu sunt ținuți să observe caracteristicile raportului
fundamental.
Cambia poate îndeplini mai multe funcții. În Evul mediu (nu și în prezent), cambia era folosită drept
instrument de schimb valutar. Dacă actul juridic denumit cambie este luat în considerare pentru valoarea lui
proprie, indiferent de raporturile juridice preexistente (proviziune, valoare furnizată), cambia poate fi folosită ca
instrument de plată, întrucât trăgătorul își stinge obligația față de beneficiar, acesta față de un creditor al său etc.,
cu condiția ca trasul să accepte și să plătească. Această funcție poate fi îndeplinită datorită caracterului cambiei
de titlu la ordin (cesibilă nu prin cesiune de creanță, cu formalitățile complicate ale acesteia, ci prin gir) și,
datorită principiului inopozabilității excepțiilor în dreptul cambial (ex: trasul nu poate refuza plata pe motiv că
raportul fundamental cu trăgătorul este nul, stins, caduc etc., din moment ce a acceptat cambia; dar poate invoca
excepții tipic cambiale, cum ar fi nevalabilitatea cambiei pentru condiții de formă). În plus, toți participanții la
lanțul cambial (trăgător, giranți succesivi) sunt obligați solidar față de posesorul cambiei. Obligația de regres
este o obligație directă din momentul protestului de neacceptare sau de neplată. Cu cât cambia trece prin mai
multe mâini (giranți succesivi), cu atât valoarea sa negociabilă, credibilitatea sa este mai mare. Cambia poate,

GHEORGHE PIPEREA
4
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

astfel, să devină un instrument de plată mai practic decât moneda. În loc de plăți efective către furnizori, un
angrosist poate trage o cambie asupra detailiștilor lui pe care o remite furnizorului său ori, dacă deține în
portofoliu cambii nescadente, poate să le remită ca plată furnizorului său, care devine noul giratar. Dacă trasul
plătește, toate creanțele implicate se sting, fiind considerate plătite. În plus, posesorul cambiei poate să o
sconteze, cu lichiditățile obținute de la bancă putând să-și plătească datoriile.
Cea mai importantă funcție a cambiei în prezent este însă aceea de instrument de credit. Atunci când nu este
plătibilă imediat, cambia îndeplinește și funcția de instrument de credit. Cumpărătorul de mărfuri, debitor al
prețului acestora plătibil prin emiterea cambiei de către vânzător, va avea timp să revândă mărfurile, până la
scadența cambiei, când îi va fi prezentată la plată de către beneficiar. Situația este similară în cazul unui bilet la
ordin emis de cumpărător în favoarea vânzătorului. Ne găsim în prezența unui credit furnizor, mai practic decât
creditul achizitor (cumpărătorul se împrumută la bancă pentru a plăti), dar mai riscant. Cât despre vânzător, el
nu este obligat să aștepte scadența cambiei, căci mai poate să o gireze ori, mai des, să o sconteze la bancă (tot
un gir, dar giratarul este o bancă, aceasta percepând o taxă de scont), banca putând, la rândul său să aștepte până
la scadență ori să resconteze cambia (unei alte bănci ori băncii naționale; taxa de scont a băncii naționale, pe
lângă dobânda de refinanțare, este un criteriu frecvent de stabilire a dobânzilor bancare de credit ori a dobânzilor
legale).
Cambia (ca și biletul la ordin) poate fi folosită precum instrument de creditare bancară. Spre exemplu, cambia
poate să fie scontată, obținându-se lichidități de la bancă, în schimbul taxei de scont, iar o cambie emisă deja și
aflată în circulație, poate fi avalizată de bancă, în favoarea celui creditat (care poate fi tras, trăgător, girant); cu
această cambie, care dobândește o mai mare valoare și credibilitate, cel creditat poate plăti alte obligații ori poate
obține lichidități scontând-o. În demersul de garantare a unui contract (creditare, leasing, factoring), cel creditat
ar emite în favoarea băncii un bilet la ordin cu scadența identică cu cea din contractul de credit.
Din aceste puncte de vedere, cambiile pot avea atributele efectelor comerciale, când constată o creanță
născută dintr-o livrare de mărfuri ori dintr-o prestare de servicii (credit furnizor), facilitând transferul de fonduri
și garantarea plății mărfurilor sau serviciilor printr-o afectare de gaj (cambia documentară, care circulă însoțită de
documentele reprezentative ale mărfurilor) sau, după caz, pot întruni caracteristicile unor efecte financiare, când
sunt legate exclusiv de operațiuni strict financiare sau bancare, care nu corespund unor livrări de mărfuri sau
servicii. Pe de altă parte, cambiile pot întruni și caracteristicile efectele de garantare, când servesc necesitățile
creditului prin mobilizarea creanțelor comerciale. Cambia permite furnizarea către un creditor a unei garanții
energice din partea unui terț, prin simpla semnătură a acestuia pe cambie. Mai mult chiar, o bancă poate accepta,
în calitate de tras, un efect de comerț emis de clientul său. În acest fel, banca nu împrumută bani, ci semnătura
sa. În alte cazuri, banca ce consimte un credit clientului său constată creanța sa printr-un bilet la ordin (ori cambie
în care se indică drept beneficiar), pe care îl va putea pune în circulație, dacă este cazul. Emiterea biletului la
ordin, în orice caz, dă creanței bancare caracterul particular specific, de vigoare, al dreptului cambial4.

4. Legea nr. 58/1934 nu prevede condițiile de fond pentru emiterea cambiilor și a biletelor la ordin, concluzia
logică fiind aceea că, pentru valabilitatea acestora, trebuie întrunite condițiile de fond prevăzute pentru orice act
juridic de Codul civil, respectiv consimțământul, obiectul, capacitatea și cauza.
Dar cea mai importantă condiție de fond a cambiei este calitatea de comerciant a emitentului.
Întrucât emiterea cambiilor și a biletelor la ordin sunt consecințe ale exercițiului comerțului, înseamnă că
aceste efecte de comerț nu pot fi emise și puse în circulație decât de comercianți, care le utilizează în exercițiul
comerțului lor.

4
În dreptul comercial interbelic erau tolerate și așa-numitele efecte de complezență, rezultate din semnătura pe cambie
a unei persoane care nu avea nicio obligație față de cel pentru care își dă semnătura. Aceste efecte nu aveau provizion
(acoperire). Cel ce semna își asuma calitatea de debitor al trăgătorului pentru a-i face un serviciu (dar sperând că nu va
ajunge să plătească în locul acestuia) sau îi oferea o garanție față de un creditor. O astfel de cambie nu se confundă cu
acceptarea sau plata prin intervenție ori cu instituția indicatului la nevoie. Astfel de situații se întâlneau în relațiile de afaceri
în familie, în relațiile de afiliere, în cazurile în care administratorul garanta pentru societatea pe care o gestiona sau când
societatea mamă garanta filiala (ori invers). Valabilitatea efectelor de complezență este discutabilă. Pentru terții de
bună-credință, cambia este valabilă, în rest intervine nulitatea acesteia pentru lipsa cauzei sau cauză imorală. În plus, astfel
de cambii ar putea fi camuflaje ale unor fapte penale grave, cum ar fi spălarea de bani. În prezent, astfel de cambii sunt
repudiate.
GHEORGHE PIPEREA
5
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

Din art. 10 al Legii nr. 58/1934 rezultă că „orice persoană” care poate emite cambii în nume propriu o poate
face și prin mandatar. Nu se poate extrage de aici concluzia că orice persoană, inclusiv persoanele fizice simpli
particulari, ar putea emite și pune în circulație cambii sau bilete la ordin. Persoanele fizice, simpli particulari,
pot apărea în lanțul cambial, în calitate de avaliști sau de intervenienți, dar nu și în calitate de emitenți sau de
giranți.
Dacă, spre exemplu, părțile unui contract de împrumut sunt persoane fizice, fără calitatea de comercianți,
astfel că raportul juridic creat are natură juridică pur civilă, iar nu comercială, emiterea unui bilet la ordin sau a
unei cambii pentru „întărirea” acestui împrumut nu poate fi calificată drept fapt de comerț întrucât acele acte
juridice intitulate „cambie” sau „bilet la ordin” nu sunt consecințe sau instrumente ale comerțului emitentului.
Respectivele acte juridice ar fi asumate de emitent doar ca garanție pentru returnarea sumelor împrumutate și
din intenția creditorului (impusă unui debitor cu o slabă sau inexistentă putere de negociere) pentru a-și fabrica
un titlu executoriu. Așa cum se va putea vedea mai jos, cambia are caracter de titlu executoriu, ceea ce îi lipsește
unui contract de împrumut obișnuit. Emiterea unei cambii sau a unui bilet la ordin pentru a obține un titlu
executoriu, când de fapt actul juridic care generează raportul fundamental nu are acest caracter, este o fraudă la
lege.
Neexistând calitatea de comerciant a vreuneia dintre părțile contractante și nici vreo legătură cu exercițiul
unui comerț oarecare pe care să se grefeze, înseamnă că nu este îndeplinită o condiție esențială impusă de lege
pentru emiterea valabilă a unei cambii sau a unui bilet la ordin, adică existența unui raport obiectiv sau subiectiv
de drept comercial anterior emiterii cambiei5. Pentru nașterea, executarea sau stingerea raporturilor de drept
civil, părțile nu au la îndemână mijloacele specifice exercitării comerțului de către persoane avizate, ci trebuie
să folosească instrumentele impuse de reglementările din materie civilă care au ca scop tocmai protecția
debitorilor de eventualele abuzuri din partea creditorilor. Pentru nașterea valabilă a raportului juridic din care să
rezulte că o persoană fizică, simplu particular, trebuie să achite unei alte persoane fizice, simplu particular, o
sumă de bani, este necesară și suficientă încheierea unui contract de împrumut (sau un al contract care să
genereze obligația de plată a unei sume de bani). În caz contrar, legea este fraudată. De exemplu, prin utilizarea
biletelor la ordin între necomercianți, beneficiarul biletului la ordin ar putea evita tocmai aceste dispoziții de
favoare pentru debitori instituite de Codul civil, obținând direct un titlu executoriu împotriva debitorului, fără a
fi nevoit să mai introducă o eventuală cerere de chemare în judecată în care ar fi trebuit să facă dovada că sumele
de bani pretinse au fost realmente împrumutate sau că sunt realmente datorate. Împrumutătorul ar putea obține
un titlu executoriu și fără emiterea unui bilet la ordin, dar numai dacă ar fi încheiat contractul de împrumut în
fața unui notar public6. Prin constatarea nulității biletelor la ordin emise de simpli particulari în favoarea altor
simpli particulari, instanța nu ar face altceva decât să-l lipsească pe creditor de posibilitatea de a-l executa silit
pe debitor pentru sumele trecute în acele înscrisuri prezentate drept bilete la ordin, nerecunoscându-le efectele
juridice specifice prevăzute de Legea nr. 58/1934. Biletele la ordin emise în lipsa unui raport juridic comercial
obiectiv sau subiectiv nu pot fi învestite cu formulă executorie, iar executarea declanșată pe baza lor trebuie
desființată. În baza principiului conversiunii actelor juridice, după constatarea îndeplinirii condițiilor cerute,
raportul juridic fundamental ar putea fi considerat valabil, biletele la ordin constituind un început de dovadă
scrisă care ar putea fi completată și cu alte probe.

5. Cambia se emite în formă scrisă ad validitatem. În general, cambiile se emit pe formulare tipizate, puse la
dispoziție clienților lor de către bănci. Prin norme tehnice ale BNR, băncile sunt obligate să nu accepte în circuitul
bancar decât cambiile emise pe aceste formulare tipizate. În plus, cambia trebuie să conțină anumite mențiuni
obligatorii, dintre care unele sunt esențiale, iar altele neesențiale. Lipsa formei scrise sau a uneia dintre mențiunile

5
Pentru un caz practic în care instanța a anulat biletul la ordin emis de un simplu particular în favoarea unui alt simplu
particular, a se vedea Gh. Piperea, P. Piperea, Notă în Pandectele române nr. 5/2004. În același sens, a se vedea și I. Turcu,
Teoria și practica dreptului comercial român, Ed. Lumina Lex, București, 1998, p. 121, conform căruia „aceste operațiuni
pot fi efectuate numai de către comercianți”.
6
În speța anterior citată, neprezentarea în fața notarului pentru autentificarea înscrisului constatator al împrumutului nu
poate decât să evidențieze abuzul săvârșit de creditor asupra debitorului, care a trebuit să semneze biletele la ordin în alb,
completate ulterior de creditor cu sume neveridice.
GHEORGHE PIPEREA
6
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

esențiale ale cambiei duce la nevalabilitatea cambiei ca atare. Un înscris care nu cuprinde mențiunile esențiale ale
cambiei nu are valoare de cambie.
Cambia este un act solemn și formal într-un sens mai riguros chiar decât al celorlalte acte formale.
Mențiuni obligatorii ale cambiei sunt, conform art. 1 din Legea nr. 58/1934, denumirea de cambie, ordinul
irevocabil și necondiționat de plată a unei sume determinate, numele trasului, scadența, locul plății, beneficiarul,
data și locul creării cambiei, semnătura trăgătorului. Lipsa oricăreia dintre aceste mențiuni duce la nevalabilitatea
cambiei. Unele mențiuni, în caz de lipsă, pot fi suplinite, motiv pentru care sunt clasificate drept mențiuni
obligatorii neesențiale. Spre exemplu, neindicarea scadenței prezumă emiterea cambiei cu scadență la vedere;
locul plății este prezumat a fi cel arătat lângă denumirea trasului; locul emiterii este cel indicat lângă denumirea
trăgătorului. Cambia poate să cuprindă și mențiuni facultative, care determină sau precizează drepturile
purtătorului cambiei7. Aceste mențiuni sunt valabile dacă nu vin în contradicție cu natura cambiei. De exemplu,
o clauză care pune cambia sub condiție aneantizează cambia ca act juridic.
Semnăturile pe titlu sunt independente. Fiecare semnatar este obligat prin declarația sa de voință, din moment
ce titlul are aparența regularității. Obligațiile semnatarilor cambiei sunt autonome, în sensul că, chiar dacă o
obligație anterioară ar putea fi invalidată, obligațiile ulterioare sunt valabile, numai titlul și lanțul de giruri să fie
regulat. Asemenea, obligația avalistului este valabilă chiar dacă obligația pe care a garantat-o (a trasului sau a
unui girant) este nulă pentru orice altă cauză decât un viciu de formă (art. 35).
Scadențele cambiei pot fi stabilite, conform legii române, în 4 modalități exclusive: (i) la o dată fixă; (ii) la
un anumit termen de la emiterea cambiei (de obicei 3 luni); (iii) la vedere (o astfel de cambie trebuie prezentată
la plată în max. 1 an de la emitere sub sancțiunea decăderii din drepturile cambiale; acest termen de 1 an poate
fi scurtat sau prelungit de către trăgător și doar scurtat de giranți); (iv) la un anumit termen de la vedere; termenul
curge de la data acceptării de către tras sau de la data protestului de neacceptare; o cambie cu astfel de scadență
nu poate fi stipulată inacceptabilă (prin clauza „interzisă prezentarea la acceptare”).

6. Așa cum s-a precizat în definiția cambiei, părțile originare ale cambiei sunt trăgătorul, trasul și beneficiarul.
În circulația juridică a cambiei se pot interpune în lanțul cambial unul sau mai mulți giranți și avaliști. În
circumstanțe speciale pot apărea în lanțul cambial și intervenienți (acceptanți sau plătitori), care acționează în
locul sau în numele trasului.
La momentul emiterii, cambia poartă doar semnătura trăgătorului. În cursul circulației sale, cambia
dobândește noi semnături, deci noi obligați cambiali: trasul acceptant, avalistul, giranții succesivi. Fiecare
subscriitor își asumă un angajament autonom, independent de celelalte angajamente. Toți subscriitorii sunt
obligați solidar pentru plata cambiei. Cu excepția trasului (debitorul principal) și a avalistului său, care sunt
obligați cambiali direcți, toți semnatarii cambiei sunt obligați de regres.
Trăgătorul este cel ce creează titlul și îl remite beneficiarului. Emisiunea cambiei angajează răspunderea
trăgătorului pentru garantarea acceptării și a plății. În caz de refuz al acceptării sau al plății, trăgătorul se
transformă într-un debitor cambial de regres chiar dacă, din formula cambiei (care sună ca un ordin) nu ar rezulta
clar această răspundere de garanție. Cambia constituie, în același timp, un bilet la ordin implicit, pentru că
trăgătorul se obligă (se angajează) implicit să plătească în cazul în care trasul refuză. Trăgătorul nu poate să se
exonereze de garanția de plată a cambiei. El poate să se exonereze doar de garanția acceptării (prin clauză de
non-garanție).
O clauză care l-ar exonera pe trăgător de obligația de plată a cambiei ar duce la nulitatea cambiei.
Trăgătorul utilizează cambia, în mod obișnuit, pentru a stinge o datorie către beneficiar ori pentru a-și procura
credit prin scontare. Dar el poate să facă și o liberalitate beneficiarului. Din punctul de vedere al dreptului civil,
aceasta e o donație deghizată și e îndoielnic că ar fi valabilă dacă titlul comercial nu ar fi făcut în formă autentică

7
Iată câteva exemple de clauze facultative: clauze relative la plata de către tras: clauza „cambie de întoarcere”, „fără
cheltuieli” sau „fără protest”, „acceptabilă” sau „neacceptabilă”, „contra documente”, „după aviz” sau „fără aviz”; clauze
care stabilesc o legătură aparentă (relevată) între obligația cambială a subscriitorului și cauza sa (menționarea valorii
furnizate); clauze relative la transmiterea titlului: clauza „nu la ordin”, clauză de interzicere a unui nou gir, clauza „fără
garanție” (o astfel de clauză poate fi inserată numai de girant, nu și de trăgător); clauze relative la pluralitățile de executare,
la tragerea în cont, stipulația de dobânzi; clauze relative la adăugarea de noi debitori: avalist, indicat la nevoie; clauze relative
la circulația cambiilor între bănci.
GHEORGHE PIPEREA
7
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

și nu ar fi însoțită de acceptarea donatarului. Trăgătorul poate să fie, în același timp, și beneficiar (acest lucru se
întâmplă frecvent în cazul cecului, când trăgătorul nu plătește prin cec pe altcineva, ci retrage banii depuși în
contul de cecuri). Avantajul unei astfel de cambii este dat de interesul de a obține acceptarea trasului înainte de
a pune cambia în circulație (după acceptare, cambia poate fi girată sau scontată). Trăgătorul se poate desemna
chiar și în poziția de tras, caz în care situația se poate confunda cu biletul la ordin. Utilizarea acestei cambii și
nu a biletului la ordin se poate justifica atunci când trăgătorul are mai multe stabilimente (sucursale): centrala
trage o cambie asupra sucursalei sau invers, ori o sucursală trage o cambie asupra alteia.
Trăgătorul nu este obligat la indicarea pe cambie a valorii furnizate. Dacă, totuși, valoarea furnizată este
indicată pe cambie, apar următoarele 2 consecințe: (i) se consideră că trăgătorul atenționează purtătorii succesivi
ai cambiei asupra cauzei creării titlului, și, dacă aceasta este viciată (ilicită, nulă), cambia are un viciu aparent
opozabil tuturor; (ii) trăgătorul își manifestă intenția de a se obliga cambialmente în termenii și în condițiile în
care se obligă și în cadrul raportului fundamental față de beneficiar, ceea ce înseamnă că, dacă creanța inițială
(necambială) era garantată, acestea sunt prezumate a subzista și a profita oricărui purtător al cambiei.
Trasul trebuie menționat obligatoriu în cambie, întrucât este entitate căreia i se dă ordin de către trăgător să
plătească beneficiarului suma pe care i-o datorează trăgătorului ori pe care i-o va datora într-un termen oarecare.
Provizionul trebuie să existe în momentul scadenței (când cambia este prezentată la plată), și nu neapărat la
momentul emiterii cambiei. În aceasta constă diferența esențială față de cec, care nu e un titlu de credit, ci un
mijloc de plată: lipsa provizionului înseamnă emiterea cecului fără acoperire, adică o infracțiune. Lipsa
provizionului în cazul cambiei duce la inevitabilul refuz de acceptare din partea trasului, ceea ce antamează
răspunderea civilă (nu și cea penală) a trăgătorului față de beneficiar.
Acceptarea cambiei reprezintă angajamentul luat de tras de a plăti cambia la scadență. Acest angajament
rezultă din semnătura trasului pusă pe titlu.
Acceptarea nu poate fi condiționată, dar poate fi parțială ori pe un anumit termen (în acest timp, trăgătorul
își procură provizionul față de tras). Acceptarea nu este obligatorie, dar trasul trebuie să accepte cambia când s-a
obligat față de trăgător la un astfel de demers, prin act separat sau subsecvent. Pe de altă parte, trasul are interes să
accepte cambia, atât pentru a-și regla, în acest fel, conturile cu trăgătorul, cât și pentru a-și păstra credibilitatea pe
piață. Acceptarea face să existe prezumția de existență a provizionului și, mai mult decât atât, acceptarea transformă
trasul în obligat cambial direct (principal). Acceptarea cambiei determină certitudinea că titlul nu e fictiv. Angaja-
mentul trasului nu e, desigur, fără cauză dar, față de terți această cauză e irelevantă. Ca o garanție a acceptării
cambiei, trăgătorului îi este permisă, conform art. 100 din Legea nr. 58/1934, cesiunea proviziunii, adică
transmiterea către posesorul cambiei a drepturilor de creanță pe care trăgătorul le avea față de tras și care au făcut
posibilă emiterea cambiei. Este vorba exclusiv de creanțe rezultând din vânzări de mărfuri, iar cambia trebuie emisă,
în acest caz, exclusiv în favoarea unei bănci (primul beneficiar este, deci, exclusiv, o bancă). Pentru a fi valabilă,
cesiunea proviziunii trebuie să fie aferentă unei cambii stipulate inacceptabile (s-a interzis prezentarea la
acceptare) sau unei cambii refuzate de către persoana indicată ca tras. În fine, pentru a fi opozabilă persoanei
indicate ca tras, cesiunea trebuie să-i fie notificată acestuia.
Refuzul acceptării (lipsa de acceptare) face ca titlul să devină suspect.
Posesorul cambiei poate dresa protestul de neacceptare și poate exercita regresul înainte de scadență.
Pentru a evita consecințele nedorite pentru circuitul cambial al refuzului acceptării, legea reglementează două
cazuri de acceptare extraordinară: indicatul la nevoie și intervenientul pentru onoare.
Indicatul la nevoie este un acceptant subsidiar, căruia trebuie să i se prezinte cambia la acceptare, în cazul în
care persona indicată ca tras refuză acceptarea. Indicatul la nevoie nu este obligat la plată decât în măsura în care
acceptă cambia, care trebuie să-i fie prezentată la acceptare. Posesorul cambiei nu poate, însă, să exercite regresul
decât după ce a dresat protestul de neacceptare contra indicatului la nevoie.
Intervenientul pentru onoare este persoana care acceptă cambia în locul trasului, în cazul în care acesta refuză
acceptarea. Intervenientul nu este indicat în cambie, el semnează cambia ca acceptant din proprie inițiativă.
Intervenția are loc cu ocazia protestului de neacceptare. Intervenient poate fi atât un terț, cât și unul dintre sem-
natarii cambiei. Și trasul poate fi intervenient, dacă a refuzat acceptarea.
Purtătorul cambiei poate refuza acceptarea prin intervenție.
Acceptarea prin intervenție nu se confundă cu plata prin intervenție. Acceptarea presupune prezentarea
titlului la acceptare. Pentru a verifica dacă există provizion (dacă trasul are o datorie către trăgător), trasul poate
pretinde o a doua prezentare. Prezentarea cambiei la acceptare de către beneficiar este, în general, facultativă,
GHEORGHE PIPEREA
8
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

dar este obligatorie în cazul cambiilor cu scadență la un anumit termen de la vedere.

De asemenea, inserarea de către trăgător sau girant în cambie a clauzei „contra acceptare” obligă pe purtătorul
cambiei să o prezinte la acceptare. În ambele cazuri, neprezentarea cambiei la acceptare duce la pierderea
acțiunilor de regres. Clauza „interzicerii prezentării la acceptare” are efect invers. Această clauză este nulă când
este stipulată plătibilă la un terț-bancă, în altă localitate decât cea de domiciliu a trasului, întrucât este considerată
o cambie fictivă. Clauza interzicerii prezentării la acceptare este interzisă în cambiile cu scadență la un anumit
termen la vedere. Clauza interzicerii prezentării la acceptare este utilă atunci când trăgătorul nu are încă
provizionul sau se îndoiește de buna-credință a trasului. Clauza interzicerii prezentării la acceptare este uzuală
și în relațiile dintre comercianți și clienții lor care beneficiază de termene de plată și sumele sunt mici.

7. Girul (andosamentul) este operațiunea de transmitere a drepturilor rezultând din cambie, prin care
posesorul cambiei, în calitate de girant, transmite unei alte persoane, numită giratar, printr-o declarație scrisă și
semnată pe cambie și prin predarea cambiei, toate drepturile rezultând din cambie. Prin gir, posesorul cambiei
dă ordin trasului, așa cum a făcut-o la emiterea cambiei și trăgătorul, să plătească suma arătată în cambie
giratarului, care a devenit, prin operațiunea de gir, beneficiarul drepturilor cambiale. Giratarul dobândește
inclusiv drepturile cambiale contra debitorilor de regres și a eventualilor avaliști.
În cazul transmiterii cambiei prin gir, beneficiarul este primul girant. La rândul său, giratarul poate să gireze
cambia, devenind, alături de ceilalți semnatari ai cambiei, obligat cambial de regres. Posesorul cambiei are dreptul
de a cere de la fiecare dintre giranții succesivi întreaga sumă prevăzută în cambie, dar numai dacă și-a conservat
acțiunea de regres. Giratarul (posesorul cambiei), pentru a putea pretinde plata, atât de la tras, cât și de la debitorii
de regres, trebuie să se legitimeze printr-un șir neîntrerupt de giruri, în care girant să fie giratarul beneficiar al
girului anterior.
Așa cum emiterea cambiei se justifică, de regulă, prin anumite raporturi juridice pre-existente între trăgător,
tras și beneficiar, tot astfel, și girul se justifică de regulă, prin raporturi juridice preexistente între girant și giratar.
În mod obișnuit, girul intervine înainte de scadența cambiei. Girul intervenit după scadență este un gir
impropriu, având efectele unei cesiuni de drept comun.
O cambie nevalabilă nu poate fi transmisă prin gir. Cambia emisă cu clauza „nu la ordin” elimină dreptul
beneficiarului de a o transmite prin gir, dar acesta are totuși dreptul să transmită drepturile aferente cambiei prin
cesiune de creanță de drept comun.
Girul, ca modalitate de transmitere a creanțelor, este mai puțin formalist decât cesiunea de creanță (care
presupune, pentru opozabilitate față de terți, comunicarea cesiunii sau acceptarea acesteia de către debitorul
cedat) și mai avantajoasă pentru dobânditorul creanței, întrucât girantul, fiind obligat de regres, este ținut să
garanteze și solvabilitatea trasului (în timp ce, în cazul cesiunii, cedentul garantează doar existența creanței, nu
și solvabilitatea debitorului cedat). Pe de altă parte, prin gir, giratarul dobândește un drept propriu și originar și
nu un drept derivat. Excepțiile care puteau fi opuse girantului sunt inopozabile giratarului.
În practică, poziția de giratar este deținută, în special, de bănci, în urma operațiunii de scont, care este un gir.
Scontul, în principiu, este o modalitate de creditare prin mobilizarea creanțelor comerciale.
Girul este necondiționat. Orice condiție care afectează girul este considerată nescrisă. De asemenea, girul
trebuie să aibă în vederea întreaga sumă prevăzută în titlu. Un gir parțial este nul.
Din punct de vedere formal, girul trebuie să îmbrace forma unei declarații a girantului, semnată de acesta,
care conține un ordin dat trasului de a plăti giratarului suma indicată în cambie, la scadență. Girul trebuie scris
pe dosul cambiei sau pe allonge (un înscris lipit pe cambie), cu excluderea unui document separat. Girul
presupune și predarea cambiei către giratar, întrucât numai având posesiunea cambiei giratarul o va putea
prezenta la plata trasului sau obligaților cambiali de regres.
Pe lângă girul complet (plin), legea reglementează și girul în alb și girul la purtător. Atunci când girul nu
arată numele giratarului, ne aflăm în prezența unui gir în alb, permis de lege și considerat valabil, cu condiția să
existe semnătura girantului pe dosul cambiei sau pe allonge. Girul în alb este, deci, un gir ale cărui condiții de
formă sunt simplificate. Giratarul în alb are dreptul: să completeze cambia cu numele său, devenind giratar plin,
cu toate drepturile aferente, să completeze girul cu numele altei persoane căruia intenționează să-i transmită
drepturile aferente cambiei; semnând cambia în calitate de girant, giratarul în alb intră în lanțul obligaților de
regres, să gireze în continuare cambia, printr-un gir plin, în alb sau la purtător și să predea cambia unui terț, fără
să completeze girul sau să gireze cambia; în acest caz, cambia se transmite prin simplă tradițiune.
GHEORGHE PIPEREA
9
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

Girul la purtător are valoarea unui gir în alb. Spre deosebire de girul în alb, care nu cuprinde nicio mențiune
cu privire la giratar, în cazul girului la purtător, giratarul este desemnat prin calitatea sa de posesor al cambiei
(cambia va fi plătită celui care o prezintă la plată). Titularul girului la purtător are opțiunea de a transmite mai
departe cambia, prin simplă tradițiune sau să completeze cambia cu numele său sau al altuia, redând cambiei
calitatea deplină de titlu la ordin.
Girul produce un triplu efect: efectul translativ, efectul de garanție și efectul de legitimare. Prin gir se transmit
toate drepturile rezultând din cambie, atât cele contra trasului (obligatul cambial direct), cât și cele contra
trăgătorului și a giranților succesivi (obligați cambiali de regres). Giratarul are dreptul de a prezenta cambia
trasului la acceptare sau la plată și de a dresa protestul de neacceptare sau de neplată. Prin gir se transmit la girant
și drepturile accesorii ce însoțesc drepturile cambiale (ex: gajuri sau ipoteci). Ca efect al transmiterii cambiei
prin gir, girantul își asumă obligația de a garanta acceptarea și plata de către tras. Girantul devine, prin efectul
girului, un obligat cambial de regres, răspunzând de acceptarea și plata cambiei față de orice posesor al cambiei.
Spre deosebire de trăgător, care nu se poate exonera decât de obligația de garanție a acceptării, legea permite
girantului să se exonereze de obligația de garanție (atât pentru acceptare, cât și pentru plată), prin inserarea unei
clauze de genul „fără regres” sau „fără garanție”. Girul îl legitimează pe giratar ca titular al drepturilor rezultând
din cambie. Deținătorul unei cambii este socotit a fi posesorul legitim al acesteia dacă face dovada unui șir
neîntrerupt de giruri în urma cărora a intrat în posesia cambiei, chiar dacă ultimul gir este un gir în alb. Girurile
care nu produc efectul translativ sunt considerate giruri improprii, care nu produc efectele normale ale girului
sau produc numai efecte parțiale, incomplete. Spre exemplu, girul cu clauza „nu la ordin” transformă cambia
într-un titlu de creanță care poate circula ulterior numai prin cesiune de creanță, nu și printr-un alt gir. Cambia
poate fi dată în garanție pentru asigurarea unei creanțe pe care o are giratarul față de girant; gajarea cambiei se
realizează prin modalitatea simplificată a girului cu clauza „în garanție” sau „valoare în gaj”, în baza căreia
giratarul are dreptul să se despăgubească cu prioritate din suma încasată ca urmare a plății cambiei.

8. Avalul reprezintă o garanție dată de o persoană oarecare (inclusiv de către subscriitorii existenți) că la
scadență cambia va fi plătită.
Avalistul este persoana care garantează. Avalizatul este persoana garantată, acesta putând fi orice obligat
cambial. Dacă nu se indică precis acest obligat, se prezumă că avalul este dat în favoarea trăgătorului.
Obiectul avalului îl constituie întreaga sumă datorată de avalizat, acceptarea cambiei sau plata sumei. Pentru
a fi valabil, avalul trebuie dat pe cambie sau pe allonge, cu formula „bun pentru aval”.
Avalul este un angajament cambial al avalistului care prezintă toate caracterele oricărei obligații cambiale:
autonomie, caracter abstract etc. Avalistul are aceeași poziție juridică (în lanțul cambial) cu cea a avalizatului dar,
dacă plătește, are regres contra acestuia, precum și contra celor care sunt garanți ai avalizatului (giranți anteriori,
trăgător ori avaliștii acestora). Avalistul este descărcat de obligații față de purtătorul cambiei, dacă demonstrează
că nu s-a putut subroga în drepturile creditorului plătit, datorită unei greșeli a purtătorului cambiei (creditor), ceea
ce reprezintă un efect propriu al fideiusiunii, ori că stingerea obligației avalizatului duce și la stingerea obligației
avalistului. Poate fi o astfel de greșeală a creditorului pierderea posibilității de a exercita acțiunea cambială, din
cauza exercitării acțiunii cauzale. Odată exercitată acțiunea cauzală, cea cambială este inadmisibilă, astfel că
avalul se stinge.
Posesorul cambiei poate cere plata de la debitor sau de la avalist, fără a exista o ordine în care să acționeze.
Posesorul cambiei poate fi oprit să ceară plata de la debitor în cazul în care acesta din urmă a intrat în procedura
insolvenței (art. 75 din Legea nr. 85/2014), situație în care se va înscrie la masa credală cu creanța rezultată din
cambie, fără a putea începe executarea silită împotriva debitorului. Deși acțiunile pentru realizarea creanțelor
contra averii debitorului intrat în insolvență se suspendă de drept, posesorul cambiei poate cere plata și poate
începe executarea silită împotriva avalistului, întrucât acțiunile împotriva acestuia nu se suspendă.
Ca expresie a principiului autonomiei și independenței obligațiilor cambiale, obligația avalistului este
valabilă chiar dacă obligația pe care a garantat-o este nulă pentru orice altă cauză decât un viciu de formă (art. 35
din Legea nr. 58/1934). Această regulă este discutabilă sub aspectul constituționalității (raportat la accesul liber
la justiție și la protecția dreptului de proprietate), având în vedere calitatea avalistului de simplu garant. Dacă o
astfel de autonomie se poate justifica în cazul giranților (care pun în circulație cambia, o valorifică), în cazul
avalistului autonomia obligației sale față de obligația principală nu pare să aibă o justificare economico-juridică
legitimă.
GHEORGHE PIPEREA
10
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

9. Pentru plata (în sens de solutio) sumei prevăzute în cambia, aceasta trebuie prezentată la plată. Prezentarea
cambiei la plată este obligatorie și pentru dresarea în mod valabil a protestului de neplată, în cazul refuzului de
plată, precum și pentru exercițiului acțiunilor în justiție. Cambia se prezintă la plată chiar și când trasul a refuzat
acceptarea, pentru că trasul are dreptul să efectueze plata și în acest caz, numai că, dresarea protestului de
neacceptare dă dreptul posesorului cambiei să ceară plata de la debitorii de regres.
Dreptul de a primi plata aparține posesorului legitim al cambiei. Obligația plății sumei arătate în cambie
incumbă, în principal, trasului. Plata se poate cere direct și de la avalistul trasului. În caz de refuz de acceptare,
plata se poate cere de la indicatul la nevoie sau de intervenientul la nevoie. În subsidiar, cambia poate fi
prezentată la plată debitorilor de regres, dacă au fost îndeplinite formalitățile protestului.
Plata de către tras (acceptant sau neacceptant) a cambiei stinge obligațiile cambiale, inclusiv cele de regres.
Plata sumei înscrise în cambie, făcută de către obligații cambiali de regres, nu stinge decât obligațiile cambiale
ale giranților succesivi și avaliștilor lor. Nu se sting obligațiile giranților anteriori, ale trăgătorului sau ale trasului
și nici ale avaliștilor acestora. În temeiul cambiei, cel care a plătit posesorului cambiei are, la rândul său, drept
de regres contra girantului său anterior sau al trăgătorului și dreptul de a-l acționa pe trasul acceptant. Dacă în
urma regresurilor succesive cambia ajunge în mâna trăgătorului (care a plătit giranților ulteriori), cambia poate
fi pusă în executare contra trasului acceptant (în acest caz, practic cambia devine un bilet la ordin). Dacă persoana
indicată ca tras nu a acceptat cambia și nici altcineva, în locul său, nu a acceptat-o, atunci obligația cambială se
stinge prin confuziune, trăgătorul suportând, și în acest fel, riscul de a fi pus în circulație o cambie în suferință.

10. Pentru cazul în care se refuză plata sumei prevăzute în cambie, posesorul are dreptul de obține plata silită
a acesteia, fie prin mijloace cambiale, fie prin acțiuni extracambiale (acțiuni de drept comun, respectiv acțiunea
cauzală și acțiunea de îmbogățire fără cauză).
Mijloacele cambiale de satisfacere a drepturilor posesorului cambiei sunt acțiunile cambiale și execuția
cambială.
Acțiunile cambiale pot fi directe (acțiunea contra trasului acceptant și a avalistului său) sau de regres
(acțiunile contra debitorilor de regres, adică a trăgătorului, giranților și avaliștilor acestora).
Instituțiile de credit raportează incidentele de plată a cambiilor în Centrala Incidentelor de Plăți (CIP), baza
de date administrată de BNR la care au acces instituțiile de credit declarante pentru a verifica bonitatea și
credibilitatea clienților. Această bază de date este reglementată de Regulamentul BNR nr. 1/2012. Persoana
raportată în CIP suportă consecințe specifice, precum interdicția de a emite cecuri sau restricții la finanțare ori
chiar excluderea de la creditare pe o perioadă de 5 ani.

11. Potrivit art. 52 din Legea nr. 58/1934, trăgătorul, giranții și avaliștii acestora sunt ținuți solidar față de
posesorul cambiei, acesta având drept de urmărire contra acestor obligați cambiali de regres, individual sau
colectiv, fără a fi ținut să respecte ordinea cronologică a semnăturilor lor pe cambie.
În principiu, regresul poate fi exercitat la scadență. În mod excepțional, art. 48 lit. b) din Legea nr. 52/1934
reglementează și regresul înainte de scadență, pentru următoarele cazuri, grupate în jurul ideii de imposibilitate
materială a executării obligației cambiale la scadență (nesiguranța economică) sau al ideii de refuz al trasului de
a-și executa obligațiile: (i) refuzul acceptării cambiei; (ii) dificultățile de plată ale trasului, falimentul sau
încetarea plăților de către tras ori urmărirea bunurilor trasului fără rezultat; (iii) falimentul trăgătorului într-o
cambie stipulată inacceptabilă (prezentarea cambiei la acceptare este interzisă).
Pentru a se putea exercita, posesorul trebuie să îndeplinească formalitatea protestului, care reprezintă un
înscris prin care se constată refuzul de acceptare (protest de neacceptare) sau de plată (protest de neplată) din
partea trasului. Protestul poate fi întocmit atât de executorul judecătoresc, cât și de către un notar public. Protestul
are valoarea unui înscris autentic, făcând dovada celor constatate până la înscrierea în fals.
În cele patru zile ce urmează dresării protestului, posesorul cambiei trebuie să avizeze debitorii de regres
despre faptul neacceptării sau al refuzului plății. Lipsa avizului nu decade posesorul din dreptul de regres, dar
poate antama răspunderea sa față de debitorul de regres care este prejudiciat prin lipsa avizului. Potrivit art. 58
din lege, posesorul cambiei este decăzut din dreptul de regres dacă nu s-au respectat termenele fixate pentru
prezentarea unei cambii la vedere sau la un anumit termen de la vedere, precum și în cazul nedresării în termen
a protestului și pentru neprezentarea în termen la plată a cambiei cu clauza „fără cheltuieli”.
GHEORGHE PIPEREA
11
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

Obiectul regresului îl reprezintă atât suma înscrisă în cambie, cât și dobânzile convenționale sau legale pentru
capital, de la emiterea cambiei până la scadență sau, respectiv până la plata cambiei, precum și cheltuielile
ocazionate de regres.
În cazul în care un obligat de regres a plătit posesorului cambiei, el are dreptul să se întoarcă împotriva
semnatarilor anteriori ai cambiei. În acest regres succesiv, plătitorul are dreptul la suma achitată, cu dobânzi și
cu adăugarea propriilor cheltuieli făcute cu ocazia regresului. Dreptul de regres succesiv există numai dacă plata
s-a făcut în baza unei cambii valabile din punct de vedere cambial.

12. Posesorul cambiei are dreptul, pentru a-și asigura plata sumei prevăzute în cambie, fie să exercite acțiunile
cambiale directe sau de regres, fie să execute cambia.
Execuția cambială este o procedură simplificată care evită procesul judiciar și executarea silită în temeiul
unei hotărâri judecătorești. Conform art. 61 din Legea nr. 58/1934, cambia este titlu executoriu pentru capital și
accesorii.
Executarea cambială contra trasului și a debitorilor de regres poate fi pornită numai în cazul în care sunt
îndeplinite formalitățile necesare exercitării regresului, respectiv după dresarea protestului. Pentru a fi pornită
executarea silită, de asemenea, trebuie ca titlul executoriu (cambia) să fie învestită cu formulă executorie de către
judecătorie. Executorul judecătoresc, ulterior, va întocmi o somație, adresată de posesorul cambiei către tras.
În cazul în care cel față de care se exercită execuția cambială are obiecții cu privire la valabilitatea formală
sau pe fond a cambiei, având de ridicat așa-numitele excepții cambiale, el poate formula contestație la executare,
în 5 zile de la somație (art. 62). Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă8, a fost eliminată opoziția cambială, cel puțin aparent, fiind înlocuită cu contestația la
executare. Situația actuală a acestor căi speciale introductive de instanță din Legea nr. 59/1934 este ambiguă,
întrucât, în timp ce actualul art. 62 folosește exclusiv noțiunea de contestație la executare, în înțelesul dat acesteia
de Codul de procedură civilă, la (vechiul și nemodificatul) art. 63 se prevede că procesele cambiale pot fi pornite
fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare. Într-o decizie de speță discutabilă9, contes-
tația la executare a fost considerată calea unică de a protesta împotriva gestului posesorului unui bilet la ordin
de a porni și derula executarea silită cambială, respingându-se ca inadmisibilă acțiunea în constatarea nulității
absolute a biletului la ordin. Soluția este inechitabilă și contrară principiului liberului acces la justiție, întrucât,
odată începută executarea silită, debitorul se află într-o poziție dezavantajată, fiind nevoit să conteste post-factum
o executare derulată în baza unui titlu executoriu care s-ar putea dovedi nul, caduc sau neavenit. Mai ales întrucât
suspendarea executării necesită plata unei cauțiuni, ceea ce s-ar putea să fie prohibitiv pentru un debitor căruia i
s-au blocat conturile bancare pentru executarea cambiei sau a biletului la ordin, s-ar putea ca o anulare ulterioară
a titlului executoriu să îi fie inutilă contestatorului, care ar putea să fie deja, la data pronunțării anulării, în
faliment. Dacă debitorul are de invocat apărări ce țin de fondul dreptului, nu există nicio rațiune pentru care să i
se răpească acestuia dreptul de a ataca cambia sau biletul la ordin anterior începerii executării sau separat de
contestația la executare.
În ceea ce privește contestația la executare cambială, aceasta pune în discuție atât valabilitatea cambiei
(conform art. 63), cât și vicii ale executării silite înseși (conform Codului de procedură civilă).
Suspendarea execuției cambiale în cadrul contestației la executare cambiale este admisibilă numai în cazul
în care debitorul nu recunoaște semnătura sau procura [art. 62 alin. (3)]. Este vorba de procedura înscrierii în
fals, deși cambia, în sine, nu este act autentic.

13. Pentru a paraliza acțiunea cambială sau execuția cambiei începută de către posesorul cambiei, debitorul
cambial poate pune în discuție valabilitatea formală a cambiei, în întregul său, sau numai anumite paliere ale
obligațiilor cambiale. Debitorul cambial poate exercita, în acest sens, excepțiile cambiale.
Având în vedere caracterul autonom al obligațiilor cambiale, anumite excepții nu pot afecta întregul lanț
cambial. Viciile formale ale cambiei afectează, însă, întregul lanț cambial. Din acest punct de vedere, excepțiile
cambiale sunt clasificate în excepții obiective și subiective, care se subdivid în excepții absolute și relative.

8
M.Of. nr. 365 din 30 mai 2012.
9
I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 1645/2017, dosar nr. 5353/3/2014 (www.scj.ro).
GHEORGHE PIPEREA
12
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

a) excepțiile obiective sunt cele care privesc titlul cambial, obligația cambială și exercitarea acțiunilor
cambiale. Excepțiile obiective absolute se referă la condițiile de valabilitate a cambiei, prescripția dreptului la
acțiune și stingerea obligațiilor cambiale prin plata de către tras. Aceste excepții pot fi opuse oricărui posesor al
cambiei de către oricare debitor cambial. Excepțiile obiective relative, exercitabile numai de către anumiți
debitori cambiali față de oricare posesor al cambiei și cu condiția ca titlul cambial să fie valabil din punct de
vedere formal. Ex: nulitatea obligației cambiale pentru incapacitate, falsificarea semnăturilor cambiale,
neîndeplinirea condițiilor pentru exercitarea acțiunilor cambiale etc.
b) excepțiile subiective (personale) privesc fie persoana posesorului cambiei, fie raportul fundamental.
Excepțiile subiective absolute pot fi opuse de oricare dintre debitorii cambiali anumitor posesori ai cambiei (ex:
lipsa de legitimare a posesorului cambiei). Excepțiile subiective relative privesc un anumit raport cambial,
putând fi invocate numai de părțile în acest raport juridic (ex: vicii de consimțământ, nulitatea, stingerea sau
prescripția obligațiilor rezultând din raportul fundamental etc.)

14. În cazul în care posesorul cambiei nu mai poate exercita acțiunile cambiale sau execuția cambială, sau
acestea, deși au fost exercitate, nu au dus la încasarea sumei cuprinsă în cambie, el are la îndemână și anumite
acțiuni de drept comun, respectiv acțiunea cauzală (acțiunea rezultată din raportul juridic fundamental, care nu se
stinge prin emiterea cambiei, ci coexistă, cu excepția cazului în care părțile au novat acest raport juridic prin
emiterea cambiei) și acțiunea de îmbogățire fără cauză.
Acțiunea cauzală poate fi exercitată numai dacă a fost dresat protestul de neacceptare sau de neplată.
Posesorul cambiei, pentru a exercita acțiunea cauzală, trebuie să ofere debitorului cambial titlul, prin depunerea
acestuia la grefa instanței. Dacă acțiunea cauzală a fost exercitată, cambia devine caducă. Caducitatea cambiei
stinge și datoriile de regres, precum și garanțiile conferite de aval.
Dacă acțiunea cauzală este exercitată de către creditor, acțiunea cambială devine inadmisibilă [pct. 332-334
din Norma-cadru nr. 6/1994, precum și art. 64 alin. (3) din Legea nr. 58/1934]. Reprezintă acțiuni cauzale
cererea de chemare în judecată întemeiată pe raportul fundamental, punerea în executare silită a titlului
executoriu reprezentând contractul principal în cazul în care acesta este titlu executoriu, cererea de înscriere la
masa credală a unui debitor în insolvență, cu creanța rezultată din raportul fundamental și, în general, orice
acțiune în realizare a creanței întemeiată pe raportul juridic fundamental (inclusiv somații de plată sau ordonanțe
de plată). Creditorul nu va putea pune în executare cambiile sau biletele la ordin, chiar dacă încă le deține, nici
chiar în cazul în care a pierdut acțiunea cambială, optând pentru cea cauzală.
Acțiunea de îmbogățire fără cauză poate fi exercitată de către posesorul cambiei doar în cazul în care a
pierdut acțiunile cambiale și nu are la îndemână acțiunea cauzală. Este vorba, deci, de o acțiune subsidiară,
având la bază ideea măririi unui patrimoniu fără cauză, în detrimentul altui patrimoniu. Această acțiune este
admisibilă numai dacă există un titlu cambial valabil și numai dacă se îndreaptă contra trăgătorului, a
acceptantului sau a giranților, nu și în contra avaliștilor și a intervenienților.

15. Biletul la ordin este o cambie în care calitatea de trăgător și de tras se întrunesc în aceeași persoană,
numită emitent. Din acest punct de vedere, biletul la ordin are toate caracteristicile cambiei și același regim
juridic, cu excepția anumitor aspecte particulare ce rezultă tocmai din faptul că emitentul este, în același timp,
trăgător și tras. În acest sens, art. 106 din Legea nr. 58/1934 stabilește principiul după care dispozițiile referitoare
la cambie sunt aplicabile și biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.
Deși este o cambie, biletului la ordin îi lipsește inconvenientul probabilității refuzului acceptării din partea
trasului, ceea ce rezultă din faptul că emitentul biletului la ordin are calitate de debitor. Beneficiarul este
creditorul sumei prevăzute în biletul la ordin, el putând prezenta titlul la plată sau putându-l gira. Din acest motiv,
legea nu mai reglementează formalitatea prezentării biletului la ordin la acceptare.
Legea cambiei și biletului la ordin din 1934 nu s-a adaptat la evoluția practicii, care a dezvoltat, pe lângă
biletul la ordin clasic, caracterizat ca și cambia prin autonomie, literalitate și cauzalitate, biletul la ordin
garanție. În prezent, acest gen de bilete la ordin sunt utilizate frecvent, deși nu sunt reglementate10. Din cauza
teoriei autonomiei, atât de împământenite în prezent, folosirea formularului este suficientă pentru a i se da
biletului la ordin emis cu titlu de garanție, în mod greșit, un tratament și un regim juridic care îi conferă ab

10
Cambia și biletul la ordin pot fi utilizate ca garanție, dar numai dacă poartă mențiunea „valoare dată în garanție”.
GHEORGHE PIPEREA
13
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

initio circulație independentă, caracter acauzal, abstract, negociabil etc., caracteristici improprii unei garanții,
în condițiile în care un astfel de regim modifică esențial realitatea și consecințele firești ale constituirii unei
garanții. Astfel, s-a ajuns ca instrumentul reglementat în 1934 să fie utilizat, la scară largă, în modalități și în
scopuri neprevăzute de lege, care sunt la limita legalității.
În practică sunt des întâlnite situațiile în care instituțiile de credit sau societățile de leasing impun debitorilor
emiterea unor bilete la ordin cu valori echivalente cu ratele și dobânzile aferente. În astfel de cazuri, asistăm la
dublarea unui titlu executoriu (contract de credit sau de leasing) cu un altul (un bilet la ordin pentru plata ratelor),
ceea ce este o fraudă la lege, întrucât nu oferă niciun avantaj legitim creditorului, ci doar instrumente de presiune
asupra emitentului sau asupra avalistului care, fiind confruntați cu eventualitatea de a fi raportați la Centrala
Incidentelor de Plăți (CIP) pentru neplata biletelor la ordin, vor fi forțați să își prioritizeze altfel plățile curente
și să aloce băncii sau societății de leasing lichidități care, altfel, ar putea fi utilizate pentru salarii, taxe și impozite,
utilități, investiții etc., iar acest comportament impus va fi urmat chiar și în cazurile în care ar exista contestații
serioase asupra cuantumului ratelor, dobânzilor și penalităților. Debitorul, emitent al biletelor la ordin, va fi
obligat la un astfel de comportament, întrucât, altfel, va suporta consecințele înscrierii sale în CIP, adică
restricționarea accesului la finanțare și, în final, insolvența.
Această practică, inventată de bănci odată cu punerea în aplicare a Normei-cadru a BNR nr. 6/1994, a dus la
pervertirea instituției biletului la ordin prin larga utilizarea a sa ca garanție a plății. Biletul la ordin emis cu titlu
de garanție, pentru a se crea aparența că sunt îndeplinite condițiile stricte de formă, nu reflectă faptul că obligația
din titlu este condiționată, fiind o simplă garanție. Aceste bilete la ordin nu pot circula independent de
transmiterea obligaților din contractul principal și nu au autonomie față de raportul fundamental, întrucât
reprezintă, conform acordului părților inserat în contractul principal, o garanție. Cu toate acestea, sunt
considerate unanim că ar fi supuse Legii cambiei și biletului la ordin din 1934, exclusiv prin prisma formei pe
care o îmbracă, deși în cazurile respective actul juridic (negotium) este altul decât cel prevăzut de lege. Cu alte
cuvinte acordul părților (negotium) îmbracă o formă sacramentală (instrumentum) care duce la modificarea
acordului însuși, astfel încât utilizarea biletelor la ordin ca și garanții, în lipsa unei reglementări adaptate la aceste
titluri, apare ca o fraudă la lege. De altfel, respectivul act juridic nu consemnează voința reală a părților. Dacă ar
consemna-o, înscrisul respectiv nu ar mai putea avea calitatea de bilet la ordin, întrucât condiționarea plății
înlătură una dintre condițiile esențiale de valabilitate ale cambiei.
Mai mult chiar, „garanția” adâncește problema lipsei de transparență și de onestitate a creditorilor când biletul
la ordin este emis în alb, fiind avalizat de administratorul sau asociatul majoritar al societății debitoare, ca o
condiție sine qua non a accesării creditelor. Completarea ulterioară a spațiilor lăsate goale de către creditor,
posesorul unicului exemplar al biletului la ordin emis în alb, duce la diferențe uriașe între sumele pe care
emitentul sau avalistul le consideră reale, conform cu propriile înregistrări contabile, și sumele pretinse de
posesorul biletului la ordin în alb. Autonomia și literalitatea efectului de comerț, caracteristici acceptate de
legiuitor, dar numai pentru facilitarea comerțului și creșterea gradului de încredere în piață, sunt utilizate de
creditor în scopul barării oricărei tentative de opoziție sau măcar de punctaj cu debitorii, iar instanțele nu verifică
nici măcar superficial aceste aspecte, ceea ce duce la creșterea gradului de insolvabilitate a debitorilor și a
incidentelor de plată generatoare de falimente.
De lege ferenda, situația juridică a titlurilor de valoare (biletelor la ordin) utilizate cu titlu de garanție trebuie
reglementată distinct, după o analiză atentă a efectelor și utilități practice a acestora.

1. Cecul este un înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci la care are un disponibil
bănesc, numită tras, să plătească, la prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane, numită beneficiar. În
cazul retragerilor de bani din contul de disponibil, operațiune practicată încă de unele bănci, trăgătorul se indică
pe sine în calitate de beneficiar.
Cecul este un instrument de plată, reglementat prin Legea nr. 59/1934 (lege care, deși România nu a aderat
la Convenția de la Geneva asupra cecului din 1931, are totuși în vedere principiile acestei convenții).
Cecul, ca instrument de plată, este utilizat în prezent din ce în ce mai rar, mai întâi pentru că există
modalitatea mult mai simplă a ordinului de plată (în cazul căruia operatorul bancar verifică dacă există în cont
disponibil și numai în caz afirmativ îl acceptă la plată) și cardul bancar, precum și datorită inconvenientelor
cecului, a cărui emitere presupune existența disponibilului în cont, în lipsa acestuia emitentul fiind pasibil atât
de pedepse penale pentru emitere de cecuri fără acoperire, cât și de introducerea sa în CIP, ceea ce echivalează,
GHEORGHE PIPEREA
14
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

pentru un comerciant, cu „moartea civilă”, întrucât orice bancă va evita să mai lucreze ulterior cu acesta. În
practică, plata prin cecuri se practică între comercianții între care există relații de afaceri de durată. Cecul se
emite fără completarea datei scadenței, urmând a fi introdus la plată doar în momentul în care trăgătorul îl va
anunța pe beneficiar că există disponibil în cont, dacă între timp nu s-au reglementat prin diverse compensări
creanțele și datoriile reciproce. În acest fel se evită, uneori în frauda legilor referitoare la disciplina financiară,
plățile în numerar, transformându-se cecul într-un adevărat instrument de credit.
Deși este similar cambiei – părțile cecului spre exemplu, sunt denumite, la fel ca la cambie, trăgător, tras și
beneficiar – cecul nu este un titlu de credit, motiv pentru care emiterea unui cec fără acoperire (provizion) este
infracțiune.
Ceea ce este esențial pentru cec este faptul că în calitate de tras este indicată o bancă. Aceasta nu va accepta
cecul decât dacă există provizion (acoperirea cecului). Cecul tras și plătibil în străinătate poate indica, totuși, în
mod valabil, în calitate de tras, o altă persoană decât banca.
Cecul este un titlu la ordin (prin excepție, cecul poate fi emis și la purtător sau nominativ), complet și formal.
El încorporează o obligație abstractă de plată necondiționată, la vedere, de către bancă, a sumei prevăzute pe
titlu.
Ca și cambia, cecul trebuie emis în formă scrisă ad validitatem. În practică sunt obligatorii formularele
tipizate puse în circulație de bănci după modelul aprobat de banca centrală, formulare care prezintă elemente de
siguranță asemănătoare bancnotelor. De asemenea, cecul trebuie să conțină anumite mențiuni esențiale, aceleași
ca la cambie, cu excepția numelui beneficiarului (indicarea acestuia este facultativă) și a scadenței (aceasta
deoarece cecul este plătibil la vedere). Orice altă mențiune pe cec este considerată nescrisă. Lipsa unei mențiuni
esențiale face ca înscrisul respectiv să nu aibă valoare de cec.
Cecul nu poate fi emis decât în condițiile în care preexistă disponibil în cont și o convenție de emitere de
cecuri între trăgător și banca-tras.
Cecul la ordin poate fi transmis prin gir. Totuși, întrucât cecul este plătibil la vedere, nu este uzual girul
cecului.
Plata cecului poate fi garantată prin aval. Este exclus, însă, avalul din partea trasului.
Efectele girului sau cele ale avalului sunt similare cu efectele girului sau avalului cambiei.
Întrucât cecul este plătibil la vedere și presupune existența disponibilului, cecul nu este supus formalității
acceptării. Ca o consecință, trasul în cazul cecului nu are calitatea de debitor cambial, ci numai funcția de plătitor.
Trasul nu răspunde pentru plata cecului. Această răspundere revine trăgătorului.
Prezentarea cecului la plată se poate face în maxim 8 sau 15 zile de la emiterea sa, în funcție de localitatea
unde a fost emis. Dacă este emis în străinătate și plătibil în România, cecul trebuie prezentat la plată în termen
de 30 sau 70 de zile, în funcție de zona geografică a țării unde cecul a fost emis.
Pentru plată, trasul este obligat să verifice condițiile formale ale emiterii cecului, refuzând plata în caz de
lipsuri formale.
Dacă trasul (banca) refuză plata, beneficiarul nu are acțiune directă contra băncii, ci numai acțiune de regres
contra trăgătorului și eventualilor giranți. Pentru conservarea acțiunilor de regres, cecul trebuie prezentat la plată
în termen util și refuzul de plată al trasului să fie consemnat prin protest sau printr-o declarație a trasului, scrisă
și datată pe cec, din care să rezulte refuzul de plată.
Cecul

Teste de autoevaluare

1. Stabiliți care dintre următoarele afirmații este adevărată:

a) Cecul reprezintă un instrument de plată utilizat la fel de frecvent ca numerarul;
b) Cecul emis fără acoperire nu prezintă riscuri juridice pentru emitent;
c) Cecul trebuie emis în formă scrisă ad validitatem.

GHEORGHE PIPEREA
15
DrDREP DREPT COMERCIAL-OBLIGAȚIILE

2. Precizați diferențele dintre cec și biletul la ordin.

3. Stabiliți care dintre următoarele afirmații este adevărată:

d) Cambia impune existența unor raporturi juridice între părți;
e) Cambia reprezintă o operațiune juridică autonomă, la baza căreia există
raporturi juridice fundamentale;
f) În materia cambiei se aplică termenul general pentru formularea contestației la
executare.

4. Precizați modalitățile practice de utilizare a cambiei în relațiile dintre profesioniști.

GHEORGHE PIPEREA