Criza rachetelor din Cuba

(Negociere diplomatica intre

S.U.A si URSS)
Ideea principala:
Despre Criza Rachetelor din Cuba (1962) se ştie că a fost cel mai
periculos moment din toată perioada Războiului Rece. Trebuie
să avem in vedere că ne aflam atunci în era armelor
termonucleare, iar forţa distructivă a unei explozii
termonucleare ar fi depăşit cu aproximativ 100 de ori bomba
nucleară de tipul celei detonate deasupra Hiroshimei.

Amplasând instalaţia de rachete cu raza medie de acţiune pe

teritoriul Cubei, URSS dobândea posibilitatea de a lovi apoape
întreg teritoriul SUA. În total, pe teritoriul Cubei, până la
debutul crizei din 14 octombrie 1962, au fost staţionate 42 de
rachete nucleare de rază medie. Cu toate că americanii aveau
o superioritate enormă, atât la numarul de focoase nucleare
produse, cât şi la mijloacele de transport (bombardiere,
rachete, submarine), nimeni nu îşi putea asuma riscul
declanşării unui război nuclear

Criza -nu înseamnă neapărat un război, cum este

considerată greşit i ̂n majoritatea cazurilor. Ea poate fi situată
la i ̂nceputul, mijlocul sau sfâsi̧ tul acestuia. Criza din Cuba se
i ̂nscrie i ̂ntr-un context internaţional de revenire la rãzboiul
rece dupã relativa destindere a anilor 1953-1956. Ea este
punctul culminant al unui proces care a i ̂nceput cu trei ani mai
devreme, i ̂n timp ce guerilele cubaneze ale lui Fidel Castro -
refugiat i ̂n Sierra Maestra i ̂n 1956 - au ocupat Havana, dupã un
lung marş de-a lungul insulei, alungându-l de la putere pe
dictatorul Batista, multã vreme de S.U.A
Precriza - corespunde relaţiilor progresiv degradante i ̂ntre
Cuba şi SUA de la luarea puterii, la Havana, de către Fidel
Castro la 01 ianuarie 1959. Americanii i-au sprijinit pe
anticastriştii refugiaţi i ̂n Florida, apoi s-a semnat acordul
comercial dintre Cuba şi URSS (februarie 1960) care prevedea
cumpãrarea de cãtre ruşi a cinci milioane de tone de zahãr
(principala resursã cubanezã) i ̂n cinci ani şi au fost
naţionalizate i ̂ntreprinderile americane (august 1960). I ̂n fine,
La Washington a fost decis un embargou total asupra
comerţului american cãtre Cuba (octombrie 1960).
In̂ acest timp, URSS şi-a proclamat prietenia faţã de Cuba şi a
fãcut cunoscut faptul cã va apãra insula i ̂mpotriva unei
agresiuni americane, la nevoie utilizând chiar armele atomice.
Cuba reprezenta un punct evident de atracţie pentru URSS,
deoarece i ̂i dãdea ocazia sã punã ferm piciorul i ̂n emisfera
vesticã. Uniunea Sovieticã spera şi Statele Unite se temeau cã
instituirea unui stat marxist susţinut de ruşi i ̂n Cuba va marca
preludiul unei expansiuni rapide a comunismului de tip sovietic
i ̂n toatã America Latinã şi Centralã. I ̂n momentul i ̂n care Fidel
Castro a i ̂nceput sã facã paşi spre a pune capãt dominãrii
economice a insulei de cãtre SUA şi s-a autodeclarat comunist,
Hruşciov a sesizat posibilitatea unei lovituri majore i ̂n favoarea
URSS i ̂n rãzboiul rece. Data de 14 octombrie 1962 marchează
ruptura acestui echilibru destul de precar,caracterizat prin
mişcări de trupe şi materiale militare ,prin informaţii
alarmante din partea serviciilor secrete.I ̂ncepând cu această
dată preşedintele Kennedy i ̂şi dă seama ca sunt i ̂n joc
interesele fundamentale ale SUA şi că teritoriul american
poate ajunge la discreţia armelor adverse.
Escaladarea- debutează pe data de 22 octombrie la ora
19.00, când după o i ̂ndelungată reflecţie a preşedintelui,
coroborată cu consultarea a numeroşi experţi
(informatori),rosteşte un discurs televizat i ̂n care este anunţat
instalarea nu a unei blocade ( act de război) , ci a unei
carantine.
„Guvernul, așa cum am promis, a menținut cea mai strânsă
supraveghere asupra realizărilor militare sovietice din
insula Cuba. Săptămâna trecută, dovezi incontestabile au
arătat că mai multe rachete ofensive sunt în curs de
construcție pe această insulă prizonieră. Scopul acestei
baze nu poate fi altul decât a furniza o forță militară contra
emisferei occidentale”.
„Pentru a opri această construcție ofensivă, va fi inițiată o
carantină strictă în jurul Cubei, asupra oricărui tip de
armament militar care ar urma să fie livrat pe insulă. Orice
navă, de orice tip, cu destinația Cuba, provenind din oricare
țară sau port, va fi întoarsă din drum dacă la bord vor fi
găsite arme ofensive. [...]
Am ordonat supravegherea continuă și sporită a Cubei și a
construcției militare de pe teritoriul acesteia”.
Măsurile luate lasă să se inteleagă că este posibilă folosirea
forţei armate. Preşedintele american era conştient cã practica
o politicã pe muchie de cuţit, care i ̂l fãcea vulnerabil i ̂n ochii
americanilor care nu-şi doreau un rãzboi şi cunoşteau care ar
fi fost preţul de plãtit i ̂n cazul unui conflict nuclear cu URSS.
In̂ sã Kennedy a ţinut sã aminteascã compatriţilor sãi
precedentul anilor ’30, care „ne oferã o lecţie clarã:
evenimentele agresive, dacã le permitem sã se intensifice fãrã
control şi fãrã contramãsuri, duc finalmente la rãzboi.”
Kennedy a fost pus la curent cu descoperirea rampelor de
lansare şi cu faptul cã, pe drumul cãtre insulã, se aflã cargouri
sovietice purtãtoare de rachete ofensive şi de bombardiere
Iliuşin. Instalarea acestor arme i ̂n Cuba, considerate
„defensive” de cãtre Kremlin, nu ar fi modificat fundamental
raportul de forţe dintre cele douã mari puteri, dar venea i ̂n
contradicţie flagrantã cu promisiunile sovieticilor şi, mai ales,
ar fi putut avea un efect psihologic considerabil asupra aliaţilor
Statelor Unite.
Mesajul preşedintelui a fost i ̂nţeles. Un sondaj de pe 26
octombrie indica faptul cã 84% dintre americani aprobau
decizia Casei Albe. I ̂n plus, aliaţii americani şi europeni (i ̂n
frunte cu generalul de Gaulle) s-au regrupat strâns i ̂n jurul
Statelor Unite.
Kennedy i-a adresat un discurs presedintelui Hrusciov: „Fac
apel la președintele Hrușciov să oprească și să elimine
această amenințare nechibzuită la adresa păcii mondiale și
să contribuie la o relație stabilă între națiunile noastre
Kennedy a anunţat instituirea blocadei navale a Cubei pânã la
ridicarea rachetelor sovietice şi a fãcut cunoscut cã, la cea mai
micã i ̂ncercare de a le folosi i ̂mpotriva SUA, va ordona o replicã
i ̂n aceiaşi termeni.
La afirmaţia lui Hruşciov cã armele sovietice din Cuba, aflatã i ̂n
apropierea Americii, sunt acelaşi lucru cu rachetele americane
din Turcia, vecina URSS, preşedintele american a rãspuns cã
rachetele americane se aflau acolo pentru a apãra Europa, i ̂n
schimb singurul scop imaginabil al rachetelor din Cuba este sã
ameninţe SUA cu un atac nuclear direct. Kennedy şi-a susţinut
ultimatum-ul punând forţele armate americane i ̂n stare de
alarmã nuclearã.
Punctul culminant- I ̂n dimineaţa zilei de 24 octombrie,
cargourile sovietice i ̂şi continuă imperturbabile i ̂naintarea.
Submarine se i ̂ndreaptă către Marea Caraibilor.Prezenţa mai
multor submersibile este deja semnalată i ̂n zonă.Comitetul
american de criză apreciază că şocul,dacă va avea loc se va
produce i ̂ntre orele 10.30 şi 11 dimineaţa.
Faza de destindere- Preocupat atât sã obţinã succesul i ̂n
aceastã confruntare, cât şi sã nu declanşeze un nou rãzboi
mondial, Kennedy a avut grijã sã i ̂i lase lui Hruşciov
posibilitatea de a da i ̂napoi fãrã a-şi pierde prestanţa. Pus i ̂n
faţa unei fermitãti̧ ce admitea compromisul, Hruşciov a decis
sã nu rişte o confruntare nuclearã şi a ordonat navelor
sovietice care se i ̂ndreptau spre zona fierbinte sã se i ̂mprãsţ ie
şi sã nu forţeze blocada navalã americanã.
In̂ 28 octombrie 1962, ca urmare a unor diverse manevre
diplomatice, Hruşciov a ordonat i ̂ntoarcerea flotei sale şi
retragerea rachetelor şi bombardierelor din Cuba. I ̂n schimb,
„numãrul unu” de la Kremlin a obţinut ridicarea blocadei şi
permisiunea cã americanii nu vor invada teritoriul insulei.
„Acest ultim aranjament era un mare câsţ ig pentru URSS, dar,
la vremea respectivã, el a fost umbrit de ceea ce pãrea
observatorilor din Uniunea Sovieticã o victorie diplomaticã
majorã a americanilor şi o cedare din partea URSS, i ̂ntrucât
Statele Unite şi-au stabilit influenţa supremã i ̂n emisfera
vesticã. Criza s-a atenuat rapid, fapt care a reprezentat pentru
Kennedy un mare succes personal, preşedintele american
devenind i ̂n câteva zile eroul erei nucleare. Hruşciov
dimpotrivã, al cãrui mobil a rãmas destul de obscur pânã i ̂n
zilele noastre - testare a fermitãti̧ i americane, dorinţa de a
constrânge Statele Unite la o negociere globalã, inclusiv i ̂n ce
priveşte Berlinul, sau pur şi simplu o târguialã: retragerea
rachetelor americane desfãsu ̧ rate i ̂n Turcia şi i ̂n Iran i ̂n
schimbul aceleia a rachetelor sovietice din Cuba? - a pierdut i ̂n
aceastã afacere mult din creditul de care se bucura i ̂n lumea a
treia şi chiar i ̂n URSS.
Lumea a fost timp de câteva zile la un pas de o catastrofã
nuclearã. Imediat dupã aceastã crizã a rachetelor, ruşii şi
americanii s-au strãduit sã punã la punct mijloacele de a evita
o asemenea confruntare la vârf. Evenimentele din octombrie
1962 au marcat punctul culminant al rãzboiului rece, dar şi
primul pas al unui proces care va duce la destindere. Criza din
Cuba a servit drept moment al adevãrului, demonstrând
caracterul sinucigaş al unei confruntãri directe i ̂n epoca
nuclearã.

Strategii pentru solutionarea conflictului

Prima şi cea mai importantă pare a fi „compromisul”. I ̂n cazul
i ̂n care Statele Unite nu vor invada Cuba, sovieticii nu vor mai
instala in zonă rachete cu bătaie medie şi le vor retrage pe cele
care le-au instalat deja acolo.SUA i ̂n schimb va retrage
rachetele Jupiter pe care le au i ̂n Turcia.
Totuşi i ̂nceputul crizei , continuând cu escaladarea, are i ̂n prim
plan confruntarea directă dintre cele două
state,superputeri,care i ̂şi dispută rolul de supremaţie, fără a
ţine cont de nimeni.Nu mai există aliaţi, nu mai există
parteneri.Ceilalţi sunt deja pioni. Cuba este doar un pretext ca
multe altele de-a lungul vremii prin care se demonstrează forţa
unui stat.
Concluzii
Criza Rachetelor Cubaneze a părut în acele timpuri o victorie
clară a SUA, dar Cuba a ieşit din această criză cu un sentiment
mult mai pronunţat de sigurantă.
Jocul dus de Hruşciov în această criză a fost unul de intimidare,
dar foarte riscant, deoarece URSS se afla într-un dezavantaj
strategic enorm, înconjurată de baze cu arme nucleare
americane.
Singurul as în mâneca lui Hruşciov era situaţia periculoasă a
Europei de Vest (în special RFG şi Berlin) de a fi luate ostatice,
având în vedere că pe continentul european, URSS deţinea,
mai ales la capitolul armelor convenţionale, un avantaj
considerabil.
Ceea ce a urmărit Hruşsciov prin plasarea acestor rachete a
fost obţinerea unui instrument de presiune pentru a obţine
concesii din partea SUA, de exemplu în cazul problemei încinse
a Berlinului. Niciodată nu a intenţionat cu adevărat să înceapă
un război nuclear cu SUA.
Criza rachetelor cubaneze a constituit cel mai periculos punct
al Războiului Rece, unde lumea a fost cel mai aproape de un
război nuclear total. Prin urmare, s-a instaurat o "linie roşie"
telefonică între Kremlin şi Casa Albă pentru a evita un război
nedorit.
Bibliografie:
http://www.referateok.ro/referate/3271_12723
58855.pdf
https://www.historia.ro/sectiune/general/artico
l/discutiile-sovieto-cubaneze-din-timpul-crizei-
rachetelor
https://www.scribd.com/document/93515689/
Criza-Rachetelor-Din-Cuba
https://www.historia.ro/sectiune/general/artico
l/john-f-kennedy-si-discursul-despre-criza-
rachetelor-decizia-care-a-salvat-lumea
Crizele internationale de la Beijing la Kosovo-
Jean-Louis Dufour revista „Lumea”, revista „Sfera
Politicii”