Examen - ECONOMIA MEDIULUI-2019 ex.

11 mai 2019 ora10- A 29 IMAPA IV

1. Ce este Economia mediului?

Ştiinţa economică care studiază mediul ca bun public şi sistem bazat pe autoreproducţie,
aflat în strânsă interdependenţă cu mediul economic.

2. Care sunt principalele direcții de acțiune ale Economiei mediului?

 elaborarea tehnicilor de evaluare în termeni monetari a fenomenelor legate de evoluţia

mediului şi utilizarea unor metode de analiză ca suport decizional;
 conceperea şi aplicarea instrumentelor politicii de mediu;
 evaluarea dimensiunii internaţionale a fenomenelor şi politicilor legate de mediu;
 fundamentarea trecerii de la modelul staţionar de dezvoltare, propus de Clubul de la Roma,
la modelul dezvoltării durabile.

3. Descrieți interacţiunea dintre economie şi mediul natural

Societatea actuală, caracterizată prin abundenţă, e prea puţin conştientă de sursa iniţială a
tuturor bunurilor necesare satisfacerii nevoilor în primul rând pentru că elementele strict necesare
supravieţuirii (apă, aer, sol) nu au valoare în sistemul economic actual. De asemenea, majoritatea
economiştilor consideră un proces economic limitându-se între producţie şi consum, neţinând
cont de etapa extragerii materiilor prime şi cea a depozitării rezidurilor rezultate. Si totuşi,
activitatea economică nu poate fi concepută fără a interacţiona cu mediul: industria extractivă ar
fi lipsită de obiect în lipsa resurselor naturale, turismul este practicat doar în condiţiile unui
mediu ambiant plăcut etc.

4. Ce înțelegeți prin capacitatea de asimilare a mediului

Existenţa unei valori pozitive a externalităţii optime contrastează cu noţiunea clasică de poluare
zero. Poluarea nu poate fi eliminată atâta timp cât există activitate economică, dar se poate
vorbi de un nivel optim al poluării, adică un nivel care să nu depăşească capacitatea de
asimilare a mediului. Mediul natural are capacitatea de a se reface sau de a stabili un nou
echilibru între ecosisteme şi activităţile economice, dar această capacitate este limitată, iar
activităţile economice prin reluarea lor succesivă generează o acumulare crescândă de factori
poluanţi în mediul înconjurător, acesta nemaiputând anihila efectele dăunătoare ale poluării.
 5. Ce reprezintă costurile de mediu
Costurile de mediu sunt costurile legate de degradarea efectivă sau potenţială a activelor
naturale datorită activităţilor economice. Aceste costuri pot fi privite din mai multe perspective:
- Costuri generate
- Costuri suportate

6. Care sunt principalele concepte utilizate în economia mediului

7. Ce înțelegeți prin conceptul de bun public

Societatea umană se defineşte prin două coordonate de bază - teritoriul - în care sunt cuprinse
resursele naturale şi, colectivitatea umană, adică resursele umane.
Societatea umană, respectiv membrii ei percep caracterul de bun public al unui stoc de
resurse în baza căruia stabilesc reguli de gestiune în scopul menţinerii sau reînnoirii sau al
dezvoltării stocului în concordanţă cu fluxul de bunuri şi servicii.
Regulile de gestiune pot fi stabilite pe baza principiului privat sau în afara acestuia. În
situaţia principiului privat se poate face abstracţie de calitatea de bun public a unor resurse
întrucât utilizarea lor pune în relaţie anumiţi indivizi fără ca societatea să stabilească reguli.
În a doua situaţie de bun public, societatea defineşte reguli comune de gestionare.
Bunurile private sunt acelea care implică principiul rivalităţii - care nu pot fi utilizate
simultan de doi sau mai mulţi agenţi şi, principiul excluderii (prin intermediul preţului - cel care
plăteşte are dreptul să le folosească).
Bunurile publice au două caracteristici importante: nonrivalitatea şi nonexclusivitatea.
Bunurile care nu implică principiul rivalităţii sunt deci, bunuri publice şi acesta se impart
în bunuri publice pure şi mixte.
Bunurile publice pure trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
- imposibilitatea excluderii unor consumatori;
- utilizarea lor este pentru toţi indivizii societăţii obligatorie;
- gradul de accesibilitate nu este limitat la un anumit număr de utilizatori.
Bunul public pur prin natura lui, nu poate fi prezervat numai unui anumite categorii de
indivizi. Dintre bunurile publice pure se menţionează - aerul, lumina, căldura solară, peisaje
naturale nemodificate (amenajate), parcuri publice fără plată etc.
Bunul public mixt este acela că nu indeplineşte cel puţin, una din condiţiile menţionate
pentru bunul public pur. Exemple de bunuri publice mixte: parcuri publice, grădini zoologice şi
botanice, vestigii arheologice, monumente arhitecturale, izvoare minerale etc., pentru care se
percep taxe.
Când s-a subliniat utilizarea obligatorie a bunului public s-a avut în vedere nu decizia
individuală ci necesitatea vitală.
 Nu acelaşi lucru se poate spune despre un peisaj frumos pentru care este necesară
opţiunea individului de a se deplasa şi deci costuri băneşti.
Condiţia de utilizare nelimitată de către membri societăţii (în cazul bunului public) se
referă la aer, lumină, căldură solară protecţia stratului de ozon, fără de care omul, întreaga
biodiversitate terestră, acvatică şi atmosferică nu poate supravieţui.

8. Ce înțelegeți prin conceptul de externalitate

Pentru înţelegerea conceptului de externalitate vom apela la principiul economiei de piaţă când o
concurenţă corectă, loială, prin sistemul de preţuri conduce la o utilizare eficientă a resurselor
disponibile. Sunt numeroase cazuri când preţul, sistemul de preţuri nu îndeplineşte funcţia
atribuită de teoria concurenţei corecte, loiale. Costurile şi avantajele private se deosebesc de
costurile şi avantajele sociale.
În aceste situaţii decizia de producţie sau de consum a unui agent economic influenţează
nivelul satisfacerii sau a profitului altui agent economic fără ca mecanismul de piaţă să evalueze
sau să sancţioneze agenţii respectivi.
În acest caz, apare o situaţie externă numită externalitate. Deci, externalitatea apare când
activitatea unui agent economic, a unei comunităţi nu depinde, în totalitate sau parţial, de
variabilele a căror control îl deţine ci şi de unele variabile care nu intră în posibilitatea lui de
decizie.
Externalitatea poate fi definită ca orice câştig sau pierdere care este susţinută (suportată)
din exterior ca rezultat al acţiunii iniţiate de anumiţi producători sau consumatori şi pentru care
nu se plăteşte nici o compensaţie.

9. Ce înțelegeți prin conceptul de avantaj

În condiţiile mediului înconjurător conceptul de avantaj, de regulă, se pune pe termen scurt în

raport cu costurile, respectiv în alocarea unor investiţii pentru ameliorarea mediului şi care se
face pe baza analizei cost - beneficiu (ACB).
Dacă costurile pentru ameliorarea condiţiilor de mediu se estimează în termeni monetari
ele trebuie să capete şi o valoare publică, apreciată de colectivitatea care beneficiază.
Pentru aprecierea, justificarea investiţiilor în scopul ameliorării mediului, pentru
compararea costurilor şi avantajelor se impune o exprimare în termeni monetari. Prin această
exprimare monetară se poate aplica principiul teoriei economice marginaliste adică al
echivalenţei dintre costul marginal şi avantajul marginal, în scopul stabilirii nivelului de alocare
a resurselor şi a maximizării avantajului net total (în contextul caracterului restrictiv al
disponibilului de resurse).
 Nu totdeauna pot fi măsurate avantajele chiar în condiţiile repartizării resurselor
care să permită maximizarea avantajelor nete, deoarece intervine o serie de variabile, unele
speciale cum ar fi opţiunile politice, echitatea, securitatea natională - deci nu se poate respecta
maximizarea avantajelor cu orice preţ.
Revenind la problemele de mediu, măsurarea avantajelor s-ar putea valida prin
ameliorarea eficienţei economice în comparaţie cu situaţia anterioară. În acest context, de mediu,
noţiunea de avantaj capătă un sens aparte şi anume avantajul să reprezinte dorinţa populaţiei, a
indivizilor.

10. Ce înțelegeți prin conceptul de valoare economică totală

Valoarea economică totală are o deosebită importanţă în evaluarea stării mediului şi se bazaeză
pe valoarea de utilizare (VU) şi valoarea intrinsecă (VI)
Valoarea de utilizare (VU) are în vedere utilizarea mediului cu resursele sale naturale
(fig.4.2.).
Valoarea de utilizare include valoarea de utilizare reală (VUR) şi valoarea de utilizare
potenţială (VUP).
Valoarea de utilizare reală (VUR) - se referă la avantajele de care beneficiază efectiv
utilizatorii unei resurse de mediu (apă, sol, pădure etc.).
Valoarea de utilizare potenţială (VUP) - se referă la patrimoniul natural la care nu se
pune problema unei acţiuni corespunzătoare, ci se doreşte conservarea pentru generaţiile viitoare.
Această valoare de utilizare potenţială are două aspecte de valoare opţională (VO) şi
valoare testamentară (VT).
Valoarea opţională (VO) are o valoare monetară, colectivitatea consimte să plătească
pentru protejarea acelui patrimoniu care trebuie să se păstreze şi să fie folosit pentru satisfacerea
unor opţiuni.
Valoarea testamentară (VT) are la bază motive altruiste, pentru alţii contemporani sau
pentru generaţiile viitoare, deci un gest testamentar atât pentru societatea umană cât şi pentru
viaţa sălbatică (biodiversitate?) care nu se poate apăra de specia umană.
Valoarea intrinsecă (VI) se referă la valoarea pe care o are mediul natural ca atare, ca o
condiţie sinequanon de supravieţuire şi pentru care nu se pune problema unei utilizări efective în
termeni economici.

11. Ce înțelegeți prin conceptul de patrimoniu

Aici se pot da mai multe definiţii.

 După DEX - ceea ce este considerat ca un bun, ca o proprietate comună transmisă de
la strămoşi (ex.- mediu aşa cum l-am moştenit, cultură etc).
- bunuri pe care le moştenesc descendenţii unei familii
- totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane fizice sau juridice,
evaluabile în bani şi a bunurilor la care se referă acestea.
Sub aspect economic - patrimoniu este un ansamblu de bunuri, care gestionate adecvat
pot fi conservate potenţialităţile acestora pentru utilizări viitoare.
Sub aspect socio - politic - patrimoniu este un ansamblu de elmente materiale şi
nemateriale care contribuie la menţinerea autonomiei şi identităţii titularului lor, în condiţiile
adaptării în timp a acestuia la un mediu dinamic (Jean de Montgolfier et Jean-Marc Natali, Le
Patrimoine de futur, Economice, Paris 1987).
Deci se poate remarca din definiţiile date că patrimoniul cuprinde elemente materiale şi
nemateriale relevând o poziţie obiectivă (patrimoniul este o realitate, independent de voinţa şi
opţiunea individuală), în acelaşi timp şi o poziţie subiectivă şi relaţională (patrimoniu se
defineşte în raport cu un anumit titular).
Noţiunea de patrimoniu se întâlneşte folosită la - patrimoniu genetic al unei specii,
patrimoniu natural, patrimoniu cultural.
Şi un individ al societăţii umane dispune de un patrimoniu - afectiv (familie, prieteni,
relaţii), socio-cultural (cunoştinţe, pregătire profesională reliefat prin diplome, experienţă),
material (casă, pământ, bani), patrimoniu comun (mediu de viaţă, istorie, apartenenţa la un
ecosistem (fie specie de animal, fie om).

12. Ce înțelegeți prin Aquis-ul comunitar de mediu ?

Aquis-ul comunitar reprezintă legislaţia Uniunii Europene şi cuprinde totalitatea normelor

juridice care reglementează activitatea instituţiilor UE, drepturile şi obligaţiile comune ce
unesc statele Uniunii Europene precum şi acţiunile şi politicile comunitare.
13. Care sunt instrumentele utilizate în evaluarea calității mediului și a impactului datorat
activităților antropice, pentru stabilirea responsabilităților în cazul apariției uneii poluări,
pentru cuantificarea economică a efectelor ?

standarde
permise, licențe, autorizații
instrumente economice: impozite
taxe de utiizare
taxe pe produse
taxe administrative
 taxe de diferențiere
crearea de piețe specifice
subsidii: Subsidii directe;Credite guvernamentale;Subsidierea
dobânzilor;Reduceri de impozite;Amortizarea accelerată
investiţii directe
sisteme garanție-colectare
sisteme de alocare a răspunderii pentru prejudiciile ecologice
norme ecologice propriu-zise

14. Ce ințelegeți prin dezvoltarea durabilă?

Deci, capacitatea durabilă este un concept global, strategic în gestionarea mediului.

Premisele definirii capacităţii durabile pot fi următoarele:

- mediul deține resurse limitate în timp şi spaţiu, iar satisfacerea cererii de resurse
suplimentare presupune un management intersectorial;
- mecanismele şi politicile de alocarea resurselor de mediu trebuie să fie adecvate cererii
crescânde în diferite sectoare ale societăţii;
- eficienţa instituţiilor abilitate trebuie să se bazeze pe politici adecvate, existenţa
fondurilor necesare şi a personalului calificat, pe participarea publicului (a societăţii civile).

15. Ce ințelegeți prin capacitatea de asimilare a mediului ?

Dezvoltarea socio - economică este asociată cu creşterea cantităţii poluanţilor emişi în mediu
(apă, aer, sol). În acest context, calitatea mediului înconjurător se deteriorează continuu iar
capacitatea de asimilare a poluanţilor este depăşită.
În aceste condiţii capacitatea mediului de asimilare a poluanţilor devine o resursă
importantă atât pentru procesul de producţie, cât şi pentru existenţa omenirii.
Capacitatea de asimilare a mediului este o resursă cu caracter dinamic şi complex.
Cercetările în acest domeniu / direcţie au scos în evidenţă mecanismul producerii dar fără
a elabora modele de mărire a acestei capacităţi.