Sunteți pe pagina 1din 2

TELCOM TC 1C Instalare şi utilizare

INSTUCŢIUNI DE UTILIZARE ŞI INSTALARE


Acest produs este un sistem emiţător-receptor ce permite acţionarea de la distanţă,
prin intermediul unor telecomenzi radio cu cod săritor, a unei ieşiri de comandă pe
releu, configurabilă în două moduri de funcţionare.

Sistemul poate învăţa până la 255 de


telecomenzi cu cod săritor şi până la două
butoane sau combinaţii de butoane pentru
fiecare telecomandă.

Modulul poate fi configurat să funcţioneze în


unul din următoarele două moduri de lucru:
1. Modul INSTANTANEU, în care releul
acţionează cât timp se ţine apăsat butonul
telecomenzii, dar nu mai mult de 25 de
secunde.
2. Modul BISTABIL, în care releul îşi schimbă
starea la fiecare apăsare pe butonul
telecomenzii.
ŞTERGEREA TUTUROR TELECOMENZILOR
Pentru ştergerea telecomenzilor se apasă (în acest moment LED-ul de stare se
aprinde) şi se ţine apăsat push-butonul de programare până după stingerea LED-ului
de stare (circa 8 secunde).
ÎNVĂŢAREA UNEI NOI TELECOMENZI
Pentru învăţarea unei noi telecomenzi (şi a butoanelor la care răspunde sistemul) se
parcurg următoarele etape:
1. Se apasă scurt butonul de programare. În acest moment LED-ul de stare se
aprinde şi ramâne aprins circa 8 secunde.
2. În cele 8 secunde cât timp LED-ul stă aprins, se apasă pe primul buton (sau
combinaţie de butoane) ce se doreşte a fi învăţat. În acest moment LED-ul de
stare se stinge timp de 1 secundă, după care clipeşte timp de circa 8 secunde.
3. În cele 8 secunde cât timp LED-ul clipeşte, se apasă pe al doilea buton AL
ACELEIAŞI TELECOMENZI (sau combinaţie de butoane) ce se doreşte a fi
învăţat. În acest moment LED-ul de stare se stinge şi sistemul iese din modul de
învăţare.
Pentru învăţarea altei telecomenzi se repetă procedura.
Note:
• Dacă nu se apasă nici un buton al unei telecomenzi în cele 8 secunde cât LED-ul
stă aprins, sistemul iese din modul de învăţare.
• Dacă nu se apasă nici un buton al aceleiaşi telecomenzi în cele 8 secunde cât LED-
ul clipeste, sistemul iese din modul de învăţare, telecomanda respectivă
răspunzând doar la primul buton învăţat.
• Dacă se doreşte ca sistemul să răspundă doar la un buton, şi în etapa 3 se poate
apăsa acelaşi buton ca în etapa 2.
Dacă se învaţă o telecomandă deja învăţată, aceasta nu va ocupa o nouă locaţie, ci o
va suprascrie pe cea deja ocupată. Acest lucru este util dacă se doreşte modificarea
butoanelor la care trebuie să raspundă sistemul.
TELCOM TC 1C Instalare şi utilizare

IMPORTANT!
În cazul furtului sau pierderii unei telecomenzi, se recomandă ştergerea
tuturor telecomenzilor şi apoi învăţarea celor rămase.

SCHIMBAREA MODULUI DE FUNCŢIONARE


1. Se apasă scurt butonul de programare. În acest moment LED-ul de stare se
aprinde şi rămâne aprins circa 8 secunde.
2. În aceste 8 secunde se mai apasă o dată, scurt, butonul de programare. Din
acest moment, la eliberarea butonului, LED-ul de stare rămâne aprins sau
clipeşte. La fiecare apăsare, LED-ul comută între aceste două stări:
− APRINS, care indică funcţionarea în modul INSTANTANEU;
− CLIPEŞTE, care indică funcţionarea în modul BISTABIL;
3. Pentru stabilirea modului de funcţionare, se aşteaptă în una din cele două stări
stingerea LED-ului, circa 8 secunde.

În mod implicit, sistemul este programat să lucreze în modul INSTANTANEU.


În oricare mod de funcţionare, LED-ul de stare va clipi cât timp este aclanşat releul.

INSTRUCŢIUNI DE INSTALARE
Sistemul va fi instalat în locuri neecranate din punct de vedere electromagnetic, care
nu permit accesul persoanelor neautorizate.
Firul de antenă al sistemului va fi desfăsurat pentru a se asigura distanţa maximă de
recepţie a semnalului de la telecomandă.
Semnificaţia semnalelor la conector:

Denumire Pin: Semnificaţie:

NO CONTACT NORMAL DESCHIS AL RELEULUI


C CONTACT COMUN AL RELEULUI
NC CONTACT NORMAL ÎNCHIS AL RELEULUI
+ ALIMENTARE (+12 VCC)
- ALIMENTARE (MASĂ)

S-ar putea să vă placă și