Dan SĂVESCU Marilena RADU

Adrian BUDALĂ

ELEMENTE DE
PROPRIETATE
INTELECTUALĂ

GHID PRACTIC

Braşov, 2011
Referenţi ştiinţifici: prof.univ.dr. Cristinel
Ioan MURZEA
jurist Adrian MANEA
Consilier editorial: …
Procesare text: autorii
Tehnoredactare: autorii
Coperta: …

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

SĂVESCU, DAN
Elemente de proprietate intelectuală. Ghid practic / Dan Săvescu,
Marilena Radu, Adrian Budală – Braşov, Editura LUX LIBRIS , 2011
Bibliogr.

ISBN ……

I. Radu, Marilena
II. Budală, Adrian

Comisia Europeană şi persoanele care acţionează în numele Comisiei Europene nu sunt responsabile
pentru modul în care poate fi utilizată informaţia conţinută aici. Punctele de vedere din această
publicaţie aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar politicile Comisiei Europene.
 CUPRINS

Prefaţă ...................................................................................................7

1. STRATEGIA NAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII

INTELECTUALE ............................................................................9
1.1. Prevederi generale ..........................................................................9
1.2. Situaţia actuală în domeniul proprietăţii intelectuale.............................9
1.2.1. Cadrul instituţional şi legislativ la nivel naţional ........................9
1.2.2. Stimulente în sprijinul dezvoltării proprietăţii intelectuale ........10
1.2.3. Crearea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale
în domeniul proprietăţii industriale .........................................1
1.2.4. Legislaţie europeană preluată ..............................................11
1.2.5. Situaţia în plan internaţional ................................................11
1.3. Scopul elaborării unei strategii naţionale. Obiective............................12

2. DEFINIŢII IMPORTANTE ............................................................13

2.1. Ce este competitivitatea? ...............................................................13
2.2. Ce este profitabilitatea? .................................................................14
2.3. Ce este inovarea ? ........................................................................14
2.4. Ce este Transferul Tehnologic? .......................................................15
2.5. Ce este proprietatea intelectuală? ...................................................17
2.6. Ce se înţelege prin drepturi de proprietate intelectuală? .....................17
2.7. Ce este un Brevet? .......................................................................18
2.7.1. Ce fel de protecţie oferă un Brevet? ......................................18
2.7.2. Ce drepturi are un titular de Brevet? .....................................18
2.7.3. Revendicări .......................................................................18
2.8. Ce este Modelul de Utilitate? ..........................................................19
2.8.1. Ce poate fi protejat prin Model de Utilitate (M.U.)? .................19
2.8.2. Care sunt avantajele Modelului de Utilitate? ...........................20
2.9. Ce este o Marcă? ..........................................................................20
2.9.1. Care este utilitatea mărcii? ..................................................20
2.9.2. Care sunt tipurile de Mărci ...................................................21
2.10. Ce este un Desen sau un Model industrial? .......................................21
2.10.1. De ce să protejăm desenele şi modelele industriale? ...............22
2.10.2. Ce nu se protejează ca desene sau modele? ..........................22
2.11. Ce este o Indicaţie geografică? .......................................................22
2.12. Ce este o Denumire de origine? ......................................................23
2.13. Ce sunt Dreptul de autor şi drepturile conexe? ..................................23
2.14. Care sunt alte drepturi de proprietate intelectuală? ...........................24
2.14.1. Topografiile produselor semiconductoare (TPS) ......................24
2.14.2. Programele de Calculator (software) şi Bazele de Date ............24
2.14.3. Secretul comercial .............................................................26
2.14.4. Protecţia sui-generis a noilor soiuri de plante
(brevet pentru soi) .............................................................27

3. INOVAREA – FACTOR DE CREŞTERE ECONOMICĂ .......................28

3.1. Impactul activităţilor de CD asupra creşterii economice.......................28
3.2. Rolul entităţilor de transfer tehnologic şi inovare
în situaţia de criză economică .........................................................29
3.3. Managementul inovării...................................................................30
3.3.1. Definiţii, faze, acţiuni...........................................................30
 3.3.2. Ce se doreşte prin această întreprindere ...............................31
3.3.3. Cercetarea şi inovarea cu faţa către piaţă ..............................31
3.3.4. Piaţa cu faţa către Cercetare şi Inovare, ca mijloace
pentru creşterea competitivităţii ...........................................32
3.3.5. Stimularea şi coordonarea inovării ........................................33
3.3.6. Politica de Inovare .............................................................33
3.3.7. Creşterea competitivităţii ....................................................34

4. PROPRIETATEA INDUSTRIALĂ....................................................35
4.1. Invenţia ......................................................................................35
4.2. Transmiterea drepturilor privind invenţiile
prin contractele de cesiune şi licenţă................................................37
4.2.1. Obiectul transmiterii şi modalităţi de transmitere ....................37
4.2.2. Condiţii tehnice ale transmiterii drepturilor ............................37
4.2.3. Obţinerea de informaţii prealabile necesare ...........................38
4.3. Contractul de cesiune de brevet ......................................................38
4.3.1. Clasificarea contractelor de cesiune de ..................................38
4.3.2. Cesiunea drepturilor sub raportul modalităţilor
sau al teritoriului .........................................................................38
4.3.3. Cesiunea drepturilor după scopul urmărit de părţi
la încheierea contractului...............................................................40
4.3.4. Cesiunea drepturilor în raport cu transmiterea unui alt bun…… 40
4.4. Contractul de licenţă de brevet .......................................................41
4.4.1. Clasificarea contractelor de licenţă .......................................42
4.4.2. Părţile contractului .............................................................43
4.5. Marca. Denumirea de origine şi indicaţia geografică ...........................43
4.6. Invenţii în domeniul financiar – bancar.............................................43

5. INVENŢIA DE SERVICIU..............................................................45
5.1. Definirea noţiunii generale de invenţie de serviciu .............................45
5.2. Prevederi ale legislaţiei din România privind persoana
îndreptăţită la înregistrarea şi la acordarea unui brevet
de invenţie pentru o invenţie ..........................................................45
5.3. Relaţia dintre inventatorul - salariat şi unitate,
în cazurile art.4 şi art.5 alin.(1) lit. a) ..............................................46
5.4. Relaţia dintre inventatorul salariat şi unitate,
în cazurile art. 4 şi art. 5 alin.(1) lit. b) ............................................46
5.5. Relaţia dintre inventatorul - salariat şi unitate,
în cazul prevederilor art.4 şi art.5 alin.(2) ........................................47
5.6. Cuantumul, modul şi termenele de plată ale
remuneraţiei suplimentare .............................................................47
5.7. Prevederile art.5 alin.(1) lit. b) în cazul existenţei
unei prevederi contractuale contrare ...............................................48
5.8. Unele aspecte privind persoana îndreptăţită
la revendicarea priorităţii convenţionale ...........................................48
5.9. Dreptul de preferinţă al unităţii la încheierea unui
contract privind invenţia salariatului său cu acesta ............................49
5.10. Dreptul inventatorului-salariat la brevetul de invenţie ........................49
5.11. Situaţii în care pot coexista cel puţin doi cosolicitanţi,
persoane juridice, ai unei cereri de brevet de invenţie ........................50
5.12. Retragerea unei cereri de brevet de invenţie în cazul
în care solicitantul este o altă persoană decât inventatorul .................50
5.13. Relaţiile dintre salariatul - inventator şi unitatea în care este salariat . . .50
4
5.14. Drepturi şi obligaţii .......................................................................51
5.14.1. Drepturile titularului de brevet de invenţie .............................51
5.14.2. Obligaţiile titularului de brevet de invenţie ............................52
5.14.3. Drepturile inventatorului - salariat .......................................52
5.14.4. Obligaţiile inventatorului – salariat .......................................53
5.14.5. Drepturile băneşti ale inventatorului salariat ..........................53
5.14.5.1. Remuneraţia suplimentară .....................................53
5.14.5.2. Prevederi privind stabilirea preţului contractului .......53

6. VALOAREA ECONOMICĂ A BREVETULUI DE INVENŢIE ................55

6.1. Active necorporale ........................................................................55
6.1.1. Definiţie şi clasificare ..........................................................55
6.1.2. Principii de evaluare a activelor necorporale ...........................56
6.1.3. Metode de evaluare a activelor necorporale ...........................56
6.1.4. Evaluarea activelor necorporale ale întreprinderilor .................57
6.1.5. Etapele procesului de evaluare..............................................58
6.2. Brevetele de invenţie ca active necorporale tehnologice .....................60
6.2.1. Avantajele existenţei unui sistem de brevetare .......................61
6.2.2. Influenţe ale procedurilor de brevetare ..................................62
6.2.3. Unele aspecte privind bazele evaluării ...................................62
6.2.4. Exploatarea invenţiei brevetate ............................................63
6.2.5. Valorificarea invenţiei brevetate prin
recunoaşterea meritului ştiinţific ...........................................65
6.2.6. Lucrarea ştiinţifică. Brevetul de invenţie ................................66
6.2.7. Evaluarea drepturilor care decurg din brevet ..........................68
6.2.8. Aplicaţii privind evaluarea unor categorii de brevete .................69

7. LICENŢIEREA DE TEHNOLOGIE ..................................................74

7.1. Introducere ..................................................................................74
7.2. Pregătirea pentru negociere............................................................74
7.3. Condiţiile de bază .........................................................................76
7.4. Negocierea ..................................................................................77
7.5. Utilizarea contractului semnat ........................................................79
7.6. Model de listă internă de condiţii .....................................................79

8. METODOLOGIE DE STIMULARE ŞI CONŞTIENTIZARE

A PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ................................................81
8.1. Tehnici şi metode intuitive de stimulare a proceselor inventive ............81
8.1.1. Brainstormingul .................................................................83
8.1.2. Sinectica ............................................................................88
8.2. Strategii organizaţionale privind PI în universităţi şi unităţi de CDI ......89
8.2.1. Clarificarea strategiei PI ......................................................89
8.2.2. Obiectivele strategiei PI ......................................................89
8.2.3. Prejudecăţi şi reacţii adverse mai des întâlnite .......................89
8.2.4. Unele soluţii la aceste reacţii ...............................................90
8.3. 10 întrebări privind strategia PI ......................................................90
8.4. Politici universitare .......................................................................91
8.5. Cultura PI dezvoltată în universităţi .................................................91
8.6. Secretele comerciale –valori inestimabile .........................................92
8.6.1. Ce strategii se pot adopta? ..................................................92
8.6.2. Care sunt condiţiile de existenţă a T.S.? ................................92

5
9. PROPRIETATEA INTELECTUALĂ ÎN CADRUL
UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA DIN BRAŞOV.............................94

10. ÎNDRUMAR PENTRU ÎNTOCMIREA DESCRIERILOR

OBIECTELOR DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ..........................95
10.1. Condiţiile generale ale descrierii invenţiei .........................................95
10.2. Ce se poate proteja/breveta? ..........................................................96
10.2.1. Produsul ca obiect al unei invenţii ........................................96
10.2.2. Procedeul şi/sau metoda ca obiecte al unei invenţii ................97
10.3. Redactarea descrierii invenţiei ........................................................98
10.4. Studii de caz ..............................................................................104
10.4.1. Descrieri de invenţii de produs ...........................................105
10.4.2. Descrieri de invenţii de procedeu şi produs ..........................112
10.4.3. Descrieri de invenţii de procedeu şi dispozitiv ......................120
10.4.4. Descriere de invenţie de instalaţie ......................................130
10.4.5. Descriere de invenţie de produs, procedeu şi instalaţie ..........135
10.5. Instrucţiuni de completare a formularului unei
cereri de brevet de invenţie ..........................................................143
10.6. Instrucţiuni de completare a formularului de cerere
de înregistrare a mărcii ................................................................149
10.7. Instrucţiuni de completare a formularului de cerere
de reînnoire a mărcii ...................................................................153
10.8. Instrucţiuni de completare a formularului de cerere
de înregistrare/reînnoire a unei indicaţii geografice ..........................155
10.9. Instrucţiuni de completare a formularului de cerere
de model de utilitate ...................................................................159
10.10. Instrucţiuni de completare a formularului de cerere
de înregistrare a desenului/modelului.............................................162
10.11. Instrucţiuni pentru înregistrarea topografiei produsului
semiconductor ............................................................................167

11. DREPTURILE DE AUTOR ŞI DREPTURILE CONEXE

DREPTULUI DE AUTOR .............................................................169
11.1. Ce este dreptul de autor? .............................................................169
11.2. Ce sunt drepturile conexe dreptului de autor? .................................172
11.3. Cum se poate transmite dreptul de autor? ......................................172

12. REPRIMAREA CONCURENŢEI NELOIALE ...................................177

12.1. Reguli comune cu privire la asigurarea respectării
drepturilor de proprietate industrială..............................................177
12.2. Apărarea drepturilor de proprietate industrială în lumina
prevederilor noului cod penal .......................................................178
12.3. Gestiunea şi apărarea dreptului de autor
şi drepturilor conexe ...................................................................179

Bibliografie .........................................................................................181

Principalele acte normative din domeniul PI .......................................185

Acorduri şi tratate multilaterale la care România este parte
în domeniul brevetelor de invenţie ............................................186

6
 Prefaţă

Pe parcursul existenţei sale, omul, având un caracter inovator, a căutat noi

soluţii pentru a-şi face viaţa mai uşoară, a-şi procura şi prepara mai lesne hrana, a-şi
confecţiona şi apăra bunurile dobândite. Astfel a apărut spiritul de proprietate privată
asupra avutului personal sau al societăţii în care trăia.
De la protecţia bunurilor până la protecţia creaţiei minţii omeneşti a fost un pas,
favorizat de crearea unei legislaţii potrivite în domeniu.
În România, prima lege în domeniul proprietăţii intelectuale a apărut în 1879
printr-o hotărâre a Parlamentului şi care se referea la Legea Mărcilor de Fabrică şi de
Comerţ. Tot atunci s-a pus problema adoptării unei legi a Brevetelor de Invenţie, care
a apărut abia în 17 ianuarie 1906, eforturi făcându-se încă din 1880. Cu această
ocazie s-a înfiinţat şi Oficiul de Brevete, care este în prezent Oficiul de Stat pentru
Invenţii şi Mărci – OSIM.
Proprietatea intelectuală se referă la creaţii ale minţii: invenţii, opere literare şi
artistice şi simboluri, nume şi imagini utilizate în comerţ.
Drepturile de proprietate intelectuală sunt drepturi de proprietate ca toate
celelalte - ele permit creatorului sau proprietarului unui brevet de invenţie, al unei
mărci sau al unei opere protejate prin drept de autor să beneficieze de pe urma
muncii sau a investiţiei sale.
Aceste drepturi sunt evidenţiate în articolul 27 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului care stipulează faptul că fiecare om trebuie să beneficieze de
protecţia drepturilor morale şi materiale care decurg din orice lucrare ştiinţifică,
literară sau artistică al cărei autor este.
Importanţa proprietăţii intelectuale a fost recunoscută pentru prima dată de
Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883 şi de Convenţia
de la Berna pentru protecţia lucrărilor artistice şi literare din 1886. Ambele tratate,
sunt administrate de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI).
Există mai multe motive care fac ca protecţia proprietăţii intelectuale să fie
imperios necesară:
 progresul şi prosperitatea umanităţii depind de creativitatea ei în domeniile
tehnic şi cultural;
 protecţia juridică a creaţiilor noi încurajează investiţiile şi conduc la alte
inovaţii;
 promovarea şi protecţia proprietăţii intelectuale stimulează creşterea
economică, duc la crearea de noi locuri de muncă şi noi ramuri de activitate şi
la îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Un sistem de proprietate intelectuală eficient şi echitabil poate fi de ajutor
tuturor ţărilor în exploatarea potenţialului de proprietate intelectuală care este un
instrument puternic de dezvoltare economică şi de progres social şi cultural.
Acest sistem contribuie la instaurarea unui echilibru între interesele inovatorului
şi interesul public, asigurând astfel un mediu propice creativităţii şi invenţiei, în
beneficiul tuturor.
Drepturile de proprietate intelectuală recompensează creativitatea şi efortul
uman care reprezintă motorul progresului umanităţii.
lată câteva exemple:
 industria cinematografică, industria înregistrărilor audio şi video, activitatea
editorială şi industria software-ului care investesc miliarde de dolari pentru
amuzamentul milioanelor de oameni din toate colţurile lumii, nu ar exista fără
protecţia dreptului de autor;
 consumatorii n-ar putea achiziţiona cu încredere produsele sau serviciile fără o
protecţie internaţională eficientă a mărcii, în măsură să descurajeze
7
 contrafacerea şi pirateria;
 fără avantajele pe care le oferă sistemul de brevete, cercetătorii şi inventatorii
ar fi prea puţin stimulaţi pentru a continua să caute să îşi amelioreze
produsele sub aspectul calităţii şi al eficienţei în interesul consumatorilor din
lumea întreagă.

Acest material nu ar fi putut să apară fără sprijinul domnilor: Alexandru Cristian

Strenc – director adjunct al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Viorel Pordea şi
Ion Vasilescu, consilieri în cadrul OSIM, Gabriel Vlăduţ, preşedintele naţional al ARoTT,
precum şi Ion Ţoţu, director al Departamentului de Proprietate Intelectuală din cadrul
Universităţii Transilvania din Braşov.
Mulţumiri colegilor din ţară, domnii Tudor Iclănzan, Nicolae Seghedin, Gheorghe
Manolea, Cornel Ciupan, care au contribuit cu sfaturi utile şi materiale la realizarea
acestei monografii.

Materialul este publicat cu sprijinul financiar al proiectului BISNet Transylvania,

contract SAG EEN -225559/2008.

Autorii

8
 1. STRATEGIA NAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII
INTELECTUALE

1.1. Prevederi generale

Proprietatea intelectuală privită sub cele două componente ale sale, proprietatea
industrială pe de o parte şi drepturile de autor şi drepturile conexe pe de altă
parte, este una dintre pârghiile de bază ale dezvoltării economice, sociale şi
culturale ale naţiunii. În acest context se poate aprecia că protecţia drepturilor de
proprietate intelectuală este de o mare importanţă, esenţa, scopul şi finalitatea
acesteia fiind protejarea produsului inteligenţei umane şi, în acelaşi timp,
garantarea beneficiului consumatorilor de a se folosi de acest produs.
Strâns legată de acest domeniu este activitatea de cercetare – dezvoltare şi
inovare care constituie o componentă strategică, hotărâtoare pentru dezvoltarea
economică şi pentru progresul social. Astfel, ştiinţa, tehnologia şi inovarea
reprezintă domenii care generează constant progres tehnologic, asigurând
durabilitatea dezvoltării şi competitivitatea economică de perspectivă a României.
Totodată inovarea şi transferul tehnologic sunt soluţii pentru rezolvarea
problemelor economice şi pentru înnoirea permanentă a tehnologiilor necesare
prin racordarea cercetării româneşti la cerinţele şi presiunile unei pieţe libere, în
expansiune, în contextul globalizării.

1.2. Situaţia actuală în domeniul proprietăţii intelectuale

1.2.1.Cadrul instituţional şi legislativ la nivel naţional

În România, asigurarea protecţiei proprietăţii intelectuale se realizează în

principal prin două instituţii de specialitate: Oficiul de Stat pentru Invenţii şi
Mărci - în domeniul proprietăţii industriale şi Oficiul Român pentru Drepturile de
Autor - în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe.
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 573/1998 Oficiul de Stat pentru Invenţii şi
Mărci este organul de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea
Guvernului cu autoritate unică pentru asigurarea protecţiei proprietăţii
industriale, care elaborează şi supune spre aprobare guvernului strategia
dezvoltării protecţiei proprietăţii industriale în România şi aplică politica
Guvernului în domeniu.
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor este organizat şi funcţionează, potrivit
Hotărârii Guvernului nr. 758/2003 ca organ de specialitate în subordinea
Guvernului, cu autoritate unică pe teritoriul României în ceea ce priveşte
evidenţa, observarea şi controlul aplicării legislaţiei în domeniul dreptului de
autor şi al drepturilor conexe. Acordarea asistenţei de specialitate în domeniul
proprietăţii industriale şi reprezentarea persoanelor fizice şi juridice române sau
străine interesate în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, se asigură prin
consilieri în proprietate industrială, organizaţi în cadrul Camerei Naţionale a
Consilierilor în Proprietate Industrială din România în conformitate cu dispoziţiile
Ordonanţei Guvernului nr.66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de
consilier în proprietate industrială, aprobată cu modificări, prin Legea nr.
437/2002.
Politica guvernamentală în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării urmăreşte
intensificarea proceselor de inovare şi creşterea calităţii şi competitivităţii
produselor şi serviciilor oferite de întreprinderile româneşti. Instrumentul prin
care se realizează politica guvernamentală în domeniu este Planul Naţional
pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare (PNCDI), coordonat de către Ministerul
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului precum şi implicarea Agenţiei
Naţionale pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC) în
elaborarea a strategiei şi politicilor de stimulare a dezvoltării IMM, de elaborare,
implementare şi monitorizare de programe pentru sectorul IMM, de elaborare a
legislaţiei în domeniu.
Importanţa sectorului IMM în economie este subliniată de faptul că peste 42%
din forţa de muncă angajată la nivelul întregii economii lucrează în acest sector.
De asemenea, peste 46% din totalul cifrei de afaceri din economie este realizata
de IMM, iar peste 28% din volumul total al creditului a fost direcţionat către
acest sector. Măsurile şi programele de încurajare şi susţinere a activităţii
întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi cele de conştientizare a importanţei
proprietăţii intelectuale în rândul acestora sunt priorităţi ale dezvoltării
economice a României.

1.2.2. Stimulente în sprijinul dezvoltării proprietăţii intelectuale

Legislaţia în vigoare oferă stimulente în sectoarele principale pentru dezvoltarea

activelor de proprietate industrială.
Astfel, Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul proprietăţii
industriale şi regimul de utilizare a acestora prevede o serie de reduceri de taxe
pentru procedurile legale de protecţie a obiectelor de proprietate industrială în
funcţie de venitul mediu brut lunar pe ultimele 12 luni al persoanei fizice
solicitant sau titular ori în funcţie de cifra de afaceri a agentului economic.
De asemenea, profitul sau venitul obţinut prin aplicarea efectivă în ţară de către
titular sau, după caz, de către licenţiaţii acestuia a unei invenţii brevetate în
România, incluzând fabricarea produsului sau, după caz, aplicarea procedeului,
este scutit de impozit în primii 5 ani de la prima aplicare.
PNCDI cuprinde Programe de cercetare –dezvoltare şi inovare, existând
Programul INVENT, destinat valorificării rapide în economie a invenţiilor, în
special a celor din domeniile tehnice avansate, realizării şi testării modelelor
demonstrative (funcţionale, experimentale) sau a prototipurilor pentru produsele,
tehnologiile sau serviciile noi sau cu îmbunătăţiri semnificative bazate pe brevete
ale inventatorilor români.
De asemenea, agenţii economici pot prelua cu titlu gratuit, pe bază de contract,
rezultatele cercetării cu excepţia brevetelor de invenţie, certificatelor de
înregistrare a desenelor şi modelelor industriale şi altele asemenea, şi pot primi
din fonduri publice, în regim de cofinanţare, o sumă de până la 20% din
cheltuielile totale aferente aplicării rezultatelor selectate. Ministerul Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului poate susţine finanţarea proiectelor de
valorificare şi transfer tehnologic în economie al rezultatelor cercetării obţinute în
domenii tehnologice de vârf.

1.2.3.Crearea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale în domeniul

proprietăţii industriale

Statul susţine dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic, la nivel

naţional, regional şi local, prin crearea de:
a) centre şi servicii specializate pentru asistenţă şi informare ştiinţifică şi
tehnologică, precum şi pentru diseminarea, transferul şi valorificarea rezultatelor
10
cercetării;
b) zone şi infrastructuri cu facilităţi speciale pentru înfiinţarea şi funcţionarea de
agenţi economici inovativi, care dezvoltă şi aplică tehnologii noi, infrastructuri
care pot fi: centre de transfer tehnologic, centre incubatoare de afaceri, centre
de informare tehnologică, oficii de legătură cu industria, parcuri ştiinţifice şi
tehnologice;
c) unităţi de ramură specializate în transfer tehnologic, finanţate pe seama
rezultatelor transferate în economie şi în viaţa sociala. În acest sens unităţile de
transfer răspund de întocmirea contractelor tripartite între furnizorul de
tehnologie, unitatea de transfer şi unitatea care aplică rezultatele.
Susţinerea financiară pentru dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer
tehnologic, la nivel naţional, regional şi local, se realizează din fondurile alocate
ministerelor de ramură şi din fondurile administraţiilor publice locale interesate.
Crearea infrastructurii de I.T.T. are ca scop susţinerea dezvoltării economico-
sociale, stimularea inovării şi transferului tehnologic, atragerea de investiţii în
vederea valorificării rezultatelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a resurselor
umane din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare.
Reţelele existente de cercetare-dezvoltare, funcţionează ca nişte pârghii între
resurse şi costuri, astfel că prin rezultatele cercetării se obţin produse sau
tehnologii noi, costuri de fabricaţie reduse şi economie de resurse (se obţin
produse cu valoare adăugată mare cu tehnologie îmbunătăţită).

1.2.4.Legislaţie europeană preluată

Dintre Regulamentele Uniunii Europene au fost preluate integral:

- Regulamentul CE nr.2100/1994 instituind un regim de protecţie comunitară a
noilor soiuri de plante.
- Regulamentul CE nr.40/1994 privind marca comunitară.
- Regulamentul CE nr.241/1999 pentru modificarea Regulamentului CE
nr. 3295/1994 şi Regulamentul CE nr.2549/1999 care modifică Regulamentul
nr. 1367/1995.
Parţial, au mai fost preluate Regulamentul CE nr.3295/1994 fixând măsuri în
vederea interzicerii punerii în circulaţie liberă, exportului, reexportului şi plasării
sub un regim suspensiv a mărfurilor contrafăcute şi pirat şi Regulamentul CE nr.
1367/1995 care stabileşte dispoziţiile de aplicare a Regulamentului nr.
3295/1994.

1.2.5.Situaţia în plan internaţional

România este membru fondator al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii

Intelectuale (OMPI), creată prin Convenţia pentru instituirea OMPI, semnată în
1967. De asemenea România este membru din 1920 al Uniunii de la Paris pentru
protecţia proprietăţii industriale creată în baza Convenţiei de la Paris din 1883,
iar din 1927, membru al Uniunii de la Berna pentru protecţia operelor literare şi
artistice creată în baza Convenţiei de la Berna din 1886.
În conformitate cu obligaţiile asumate în procesul de aderare la UE, România a
devenit membră a Organizaţiei Europene a Brevetului începând cu data de 1
martie 2003, aceasta confirmând faptul că sistemul român de protecţie a
proprietăţii industriale este un sistem modern şi conform normelor europene.
În anul 2001 România a ratificat cele mai noi reglementari internaţionale în
domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe în mediul numeric, respectiv
11
Tratatul OMPI privind dreptul de autor şi Tratatul OMPI privind interpretările,
execuţiile şi fonogramele semnate în 1996 la Geneva.
Hotărârea Guvernului nr.974/2001 reprezintă baza cooperării dintre România şi
OMPI, oferind cadrul necesar pentru stabilirea unei relaţii strânse între instituţiile
româneşti implicate, prin elaborarea unor acorduri sectoriale şi planuri de
acţiune, asigurându-se condiţiile pentru valorificarea programelor promovate de
organizaţie în domeniul proprietăţii intelectuale.

1.3. Scopul elaborării unei strategii naţionale. Obiective

Scopul acestei strategii naţionale este de a compatibiliza şi armoniza sistemul

proprietăţii intelectuale din România cu mecanismele existente la nivelul Uniunii
Europene.
Obiectivele urmărite, precum şi măsurile ce se iau vizează următoarele aspecte
 Armonizarea legislaţiei naţionale din domeniul proprietăţii intelectuale cu
normele de drept comunitar şi cu prevederile acordurilor internaţionale la
care România este parte.
 Îmbunătăţirea aplicării în România a legislaţiei din domeniul proprietăţii
intelectuale.
 Constituirea unei infrastructuri administrative corespunzătoare în cadrul
instituţiilor naţionale implicate în asigurarea protecţiei proprietăţii
intelectuale.
 Formarea resurselor umane specializate în domeniul proprietăţii
intelectuale.
 Realizarea unei cooperări transparente între instituţiile şi organismele
naţionale implicate în asigurarea protecţiei proprietăţii intelectuale.
 Sensibilizarea, educarea şi conştientizarea publicului cu privire la domeniul
şi importanţa drepturilor de proprietate intelectuală.

12
 2. DEFINIŢII IMPORTANTE

Lucrarea de faţă este un material informativ atât pentru specialiştii din domeniu,
privit din perspectiva rezultatelor obţinute, cât şi pentru persoanele care doresc
să îl cunoască şi să aprofundeze. Aşadar este necesară definirea conceptuală a
principalelor elemente implicate: competitivitate, inovare, transfer tehnologic,
entitate de inovare şi transfer tehnologic, precum şi obiectele de proprietate
intelectuală ce constituie studiul şi anume: brevetul de invenţie, modelul de
utilitate, marca, modelul şi desenul industrial, indicaţiile geografice, denumirea
de origine, dreptul de autor etc.

2.1. Ce este competitivitatea?

Este un concept complex care, la un nivel general, exprimă capacitatea

persoanelor, firmelor, economiilor, regiunilor de a se menţine în competiţia
derulată la un nivel intern şi/sau mai ales internaţional şi de a obţine avantaje
economice, în condiţiile unui anumit mediu de afaceri.
Profesorul Carbaugh de la Washington University –SUA, defineşte o firmă ca fiind
competitivă dacă produce bunuri şi servicii de o calitate superioară sau la un preţ
mai scăzut decât competitorii săi interni sau externi.
Din punctul de vedere al unei naţiuni însă, competitivitatea exprimă capacitatea
şi abilitatea ţării respective de a utiliza în mod eficient oportunităţile de pe piaţa
mondială. În concepţia clasicilor economiei politice, manifestarea cererii şi a
ofertei întemeiată pe libera iniţiativă, generată de proprietatea privată, neglijează
factorii de timp şi de loc. Prin însuşi faptul că echilibrul economic se asigură
numai prin sistemul şi mecanismul pieţelor, agenţii economici sunt condamnaţi la
pasivitate, aceştia având asigurat fie avantajul comparativ absolut, fie pe cel
relativ.
În teoria modernă “competiţia coexistă cu elemente monopolistice, ea este deci
multiformă, căci nu se manifestă doar prin preţuri, ci, în egală măsură, prin
modul de a produce, prin calitatea produsului, prin politica de vânzări, fiind
totodată imperfectă şi, prin acest caracter, ea este dinamică şi efectivă “.
Această optică, specifică perioadei contemporane cu privire la competitivitate, ar
putea fi considerată baza conceptului avantajului competitiv. Avantajul
competitiv rezidă în: caracterul multifactorial şi caracterul procesual, la
interferenţa dintre intern şi extern, dintre productivitatea folosirii factorilor de
producţie disponibili în cadrul economiei de referinţă şi eficienţa cu care se
derulează relaţiile comerciale între ţări.
Avantajul competitiv al firmelor aflate în avangarda progresului tehnic, se află în
ramurile de vârf, în care avansul tehnologic permite obţinerea de preţuri pe
măsură şi nu în ramurile cu tehnologie standardizată.
Definită altfel, competitivitatea reprezintă: capacitatea produselor şi serviciilor de
a rezista testului pieţei în condiţii avantajoase, având ca rezultat creşteri
constante de productivitate şi standard de viaţă.
Există trei categorii de factori care influenţează dezvoltarea:
1. Factorii elementari (de bază) ai dezvoltării includ: climatul şi condiţiile
naturale; solul fertil; proximitatea amplasării geografice; inputurile de
bază în procesul tehnologic; condiţiile de sănătate şi ecologice; calificarea şi
structura forţei de muncă etc.
2. Factorii avansaţi ai dezvoltării, între cei comparativi şi cei competitivi,
sunt: resursele de cunoaştere şi evaluare (know-how; informaţii; studii de
 impact; analize cost-beneficiu etc.); accesul la investiţiile de capital (piaţa
financiar-bancară; piaţa de capital); servicii profesionalizate, specializate care
permit abordări globale ale pieţelor (ITC; logistica; reţele de comunicare şi
distribuţie).
3. Factorii integratori: competitivitatea şi calitatea; condiţiile de ofertă;
sectorul financiar şi de credit; serviciile pentru afaceri; asociaţiile de afaceri
puternice şi legăturile strânse cu institutele de cercetare; cooperarea
industrială; nivelul concurenţei interne; capitalul şi resursele atrase; strategiile
de firmă şi sectoriale.
Evaluarea performanţei competitivităţii naţionale faţă de economia mondială se
bazează pe elemente: cantitative (decalajul dintre nivelul ţării şi nivelul global) şi
calitative.
Nivelul de competitivitate din economia românească rezultă din analiza datelor
din bilanţurile contabile şi oferă posibilitatea evidenţierii corelaţiilor care există
între principalii indicatori, precum şi factorii care au contribuit direct sau indirect
la variaţia fenomenelor economice. Analiza trebuie să fie cât mai amplă, luând în
calcul indicatori economici precum: mărimea şi dinamica profitului, volumul
profitului, rata de profitabilitate, gradul de îndatorare.

2.2. Ce este profitabilitatea?

Se poate afirma că profitabilitatea reprezintă o imagine a activităţii economice,

atât la nivel micro, cât şi macroeconomic şi de asemenea măsura în care
companiile fac faţă concurenţei şi sunt competitive atât pe piaţa externă, cât şi
pe cea internă.
Participarea României la piaţa unică europeană, prin cerinţele de competitivitate
şi calitate, a afectat performanţele agenţilor economici în sensul diminuării
numărului de agenţi economici care au înregistrat profit şi majorarea
corespunzătoare a numărul de agenţi care au înregistrat pierderi.
Analiza pe tipuri de activităţi arată o structură a ratei profitabilităţii compatibilă
cu o economie în dezvoltare, ceea ce conferă sustenabilitate procesului de
creştere economică. Deşi cea mai mare rată a profitabilităţii se regăseşte la alte
servicii (hoteluri, învăţământ, activităţi de asistenţă socială, activităţi de
asigurări, închirieri de autoturisme), totuşi transporturile, construcţiile şi
industria rămân sectoare importante care contribuie la creşterea economică
durabilă, crearea de noi locuri de muncă, creşterea competitivităţii economiei şi
dezvoltarea clasei de mijloc.
Gradul de îndatorare este exprimat prin ponderea datoriilor în cifra de afaceri.
Firmele româneşti au înregistrat performanţe şi în acest domeniu. Scăderea
gradului de îndatorare este un fenomen pozitiv, în condiţiile în care, deşi s-au
angajat multe cheltuieli de investiţii ca o necesitate a modernizării, totuşi firmele
nu s-au îndatorat, ci au angajat fonduri proprii (fapt evidenţiat în bilanţ de
mobilizarea semnificativă a activelor corporale în proporţie mărită faţă de anul
anterior). Acesta a fost însoţit de reducerea ponderii plăţilor restante în cifra de
afaceri.

2.3. Ce este inovarea?

Reprezintă procesul de creaţie (generarea de idei noi) urmat de efectuarea

schimbărilor generate de acesta.
14
Capacitatea de inovare a IMM-urilor este una dintre caracteristicile particulare
acestui sector alături de flexibilitate şi orientarea către nevoile pieţei. Succesul
activităţilor inovative derulate de către IMM se concretizează, atât în dezvoltarea
pieţelor prin introducere de produse noi sau îmbunătăţite, cât şi prin
îmbunătăţirea şi inovarea în domeniul proceselor organizatorice şi tehnologice
specifice fiecărei firme, inclusiv a proceselor de distribuţie.
Conform studiilor efectuate capacitatea IMM-urilor de a introduce pe piaţă
produse noi, ca rezultat al creaţiei proprii, creşte odată cu categoria de mărime.
Micro - întreprinderile se dovedesc a fi cel mai puţin capabile de inovare în
domeniul produselor noi, doar 37,2% au creat produsele respective, în timp ce
întreprinderile mici în procent de 63,5% şi cele de dimensiuni mijlocii în proporţie
de 74,3% .
În conformitate cu prevederile Cartei Europene pentru Întreprinderi Mici adoptată
la Lisabona în anul 2000, proiectată să contribuie la îmbunătăţirea
competitivităţii IMM-urilor europene în contextul globalizării şi a economiei
bazate pe cunoaştere, în anul 2002 Guvernul României a semnat alături de
celelalte state candidate, la momentul respectiv, Declaraţia de la Maribor prin
care se angajează să-şi armonizeze politicile de susţinere a competitivităţii
firmelor autohtone cu prevederile Cartei.
Ca urmare, a fost realizat un studiu prin care au fost evidenţiate 3 probleme cu
care se confruntă mediul de afaceri şi anume:
1.Existenţa unui nivel relativ scăzut al competitivităţii firmelor româneşti pe piaţa
europeană;
2.Lipsa tot mai acută a forţei de muncă cu o calificare adecvată;
3.Lipsa unor instrumente adecvate de marketing.
Unul din domeniile care a rezultat deficitar îl reprezintă cel al tehnologiei. Ca
observaţie generală privind calitatea echipamentelor utilizate, există o gamă
largă de tehnologii şi echipamente, de la unele foarte moderne, la tehnologii şi
echipamente uzate moral şi chiar fizic, care, cu greu ar face faţă cerinţelor
impuse de reglementările europene.
Un al doilea domeniu este reprezentat de politica de personal şi resurse umane.
Principala problemă a firmelor, din acest punct de vedere, este lipsa forţei de
muncă cu nivel de calificare mediu. În domenii precum industria textilă,
prelucrarea lemnului, industria constructoare de maşini şi industria alimentară s-
a identificat lipsa de personal cu o calificare adecvată. Lipsa de interes pentru
munca în aceste domenii este cauzată, în principal, de un nivel salarial neadaptat
la oferta din alte ţări membre UE spre care se îndreaptă forţa de muncă locală.
Parţial, această problemă se poate rezolva prin utilizarea de echipamente
performante. Alte domenii în care se resimte lipsa de personal, de data aceasta
de înaltă calificare, sunt industria constructoare de maşini şi IT&C. Soluţia acestei
probleme ar putea fi colaborarea firmelor interesate cu universităţile specializate.
Managementul şi structura organizaţională pot fi şi ele menţionate la capitolul
deficiente.
În domeniul marketingului, frecvent lipseşte strategia, peste jumătate din firme
având această problemă. Nu există disponibilitatea de a realiza cercetări/studii
de piaţă în ceea ce priveşte produsele proprii. Mai mult de 50% dintre firme nu
au un „brand” sau un „plan de promovare” pentru firmă sau pentru produsele
acesteia. Soluţia ar fi dezvoltarea unui departament specializat de marketing.

2.4. Ce este Transferul Tehnologic?

15
Reprezintă introducerea sau achiziţionarea în circuitul economic a tehnologiilor şi
utilajelor specifice, echipamentelor şi instalaţiilor rezultate din cercetare, în
vederea obţinerii de procese, produse sau servicii noi sau îmbunătăţite, cerute de
piaţă sau prin care se adoptă un comportament inovativ, inclusiv activitatea de a
disemina informaţii, a explica, a transfera cunoştinţe, a acorda consultanţă şi a
comunica cu persoane care nu sunt experţi în problemă despre rezultatele
cercetării fundamentale, aplicative şi precompetitive într-un asemenea mod încât
să crească şansele aplicării unor astfel de rezultate, cu condiţia să existe un
proprietar al rezultatelor. Acest deziderat se realizează prin Reţeaua Naţională de
Inovare şi Transfer Tehnologic (ReNITT), rolul acesteia fiind de sprijinire a IMM-
urilor şi de interfaţă între acestea, în calitate de beneficiari, şi „producătorii de
inovaţie”, reprezentaţi de universităţi, institute de cercetare şi firme cu activitate
de cercetare-dezvoltare.
Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală este de o mare importanţă,
esenţa, scopul şi finalitatea acesteia fiind protejarea produsului inteligentei
umane şi, în acelaşi timp, garantarea beneficiului consumatorilor de a se folosi de
acest produs. Strâns legată de acest domeniu este activitatea de cercetare –
dezvoltare şi inovare care constituie o componentă strategică, hotărâtoare pentru
dezvoltarea economică şi pentru progresul social. Astfel, ştiinţa, tehnologia şi
inovarea reprezintă domenii care generează constant progres tehnologic,
asigurând durabilitatea dezvoltării şi competitivitatea economică de perspectivă a
României.
Totodată inovarea şi transferul tehnologic sunt soluţii pentru rezolvarea
problemelor economice şi pentru înnoirea permanentă a tehnologiilor necesare
prin racordarea cercetării româneşti la cerinţele şi presiunile unei pieţe libere, în
expansiune, în contextul globalizării.
Conform legii, dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic, la
nivel naţional, regional şi local, se face prin crearea de:
1. centre şi servicii specializate pentru asistenţă şi informare ştiinţifica şi
tehnologică, precum şi pentru diseminarea, transferul şi valorificarea
rezultatelor cercetării;
2. zone şi infrastructuri cu facilităţi speciale pentru înfiinţarea şi funcţionarea
de agenţi economici inovativi, care dezvoltă şi aplică tehnologii noi,
infrastructuri care pot fi: centre de transfer tehnologic, centre incubatoare de
afaceri, centre de informare tehnologică, oficii de legătură cu industria, parcuri
ştiinţifice şi tehnologice;
3. unităţi de ramură specializate în transfer tehnologic, finanţate pe seama
rezultatelor transferate în economie şi în viaţa socială. În acest sens unităţile
de transfer răspund de întocmirea contractelor tripartite între furnizorul de
tehnologie, unitatea de transfer şi unitatea care aplică rezultatele.
Infrastructura de Inovare şi Transfer Tehnologic a fost creată, funcţionează, este
evaluată şi acreditată de Autoritatea Naţională Pentru Cercetare Ştiinţifica în
baza HG 406/2003 şi are ca scop susţinerea dezvoltării economico-sociale,
stimularea inovării şi transferului tehnologic, atragerea de investiţii în vederea
valorificării rezultatelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a resurselor umane
din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare.
Reţelele existente de cercetare-dezvoltare, funcţionează ca nişte pârghii între
resurse şi costuri, astfel că prin rezultatele cercetării se obţin produse sau
tehnologii noi, costuri de fabricaţie reduse şi economie de resurse, obţinându-se
produse cu valoare adăugată mare cu tehnologie îmbunătăţită.
În prezent, protecţia proprietăţii intelectuale în România este similară cu cea din
statele membre ale Uniunii Europene, deoarece legislaţia naţională este
16
armonizată, în cea mai mare parte, cu reglementările comunitare.
2.5. Ce este proprietatea intelectuală?

Proprietatea intelectuală se referă la creaţii ale minţii: invenţii, opere literare şi

artistice şi simboluri, nume şi imagini utilizate în comerţ.
Proprietatea Intelectuală se împarte în două categorii:
 Proprietatea industrială care cuprinde: invenţiile, modelele de utilitate, mărcile
şi indicaţiile geografice, desenele şi modelele industriale.
 Dreptul de autor care se referă la operele literare cum sunt: romanele, poeziile
şi, piesele de teatru, filmele, lucrările muzicale, lucrările de artă: desene,
picturi, fotografii şi sculpturi şi lucrările arhitectonice. Drepturile conexe ale
dreptului de autor sunt drepturile artiştilor interpreţi asupra activităţii lor, ale
producătorilor de fonograme şi ale organismelor de radiodifuziune asupra
programelor lor de radio şi televiziune.

2.6. Ce se înţelege prin drepturi de proprietate intelectuală?

Drepturile de proprietate intelectuală sunt drepturi de proprietate ca toate

celelalte, ele permiţând creatorului sau proprietarului unui brevet de invenţie, al
unei mărci sau al unei opere protejate prin drept de autor să beneficieze de pe
urma muncii sau a investiţiei sale. Aceste drepturi sunt evidenţiate în articolul 27
din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care stipulează faptul că fiecare
om trebuie să beneficieze de protecţia drepturilor morale şi materiale care decurg
din orice lucrare ştiinţifică, literară sau artistică al cărei autor este.
Importanţa proprietăţii intelectuale a fost recunoscută pentru prima dată de
Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883 şi de
Convenţia de la Berna pentru protecţia lucrărilor artistice şi literare din 1886.
Ambele tratate, sunt administrate de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii
Intelectuale (OMPI).
Există mai multe motive care fac ca protecţia proprietăţii să fie imperios
necesară. În primul rând, progresul şi prosperitatea umanităţii depind de
creativitatea ei în domeniile tehnic şi cultural, în al doilea rând, protecţia juridică
a creaţiilor noi încurajează investiţiile şi conduc la alte activităţi cu caracter
inovativ, în al treilea rând, promovarea şi protecţia proprietăţii intelectuale
stimulează creşterea economică, duc la crearea de noi locuri de muncă şi noi
ramuri de activitate şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Drepturile de proprietate intelectuală recompensează creativitatea şi efortul
uman care reprezintă motorul progresului umanităţii.
lată câteva exemple:
 industria cinematografică, industria înregistrărilor audio şi video, activitatea
editorială şi industria software-ului care investesc miliarde de dolari pentru
amuzamentul milioanelor de oameni din toate colţurile lumii, nu ar exista fără
protecţia dreptului de autor;
 consumatorii n-ar putea achiziţiona cu încredere produsele sau serviciile fără o
protecţie internaţională eficientă a mărcii, în măsură să descurajeze
contrafacerea şi pirateria;
 fără avantajele pe care le oferă sistemul de brevete, cercetătorii şi inventatorii
ar fi prea puţin stimulaţi pentru a continua să caute să îşi amelioreze
produsele sub aspectul calităţii şi al eficienţei în interesul consumatorilor din
lumea întreagă.

17
 2.7. Ce este un Brevet?

Brevetul conferă dreptul exclusiv asupra unei invenţii, care poate fi un produs
sau un procedeu ce oferă un nou mod de a face ceva sau aduce o nouă soluţie
tehnică pentru rezolvarea unei probleme.
Brevetul garantează titularului protecţia invenţiei. Această protecţie este
acordată pentru o perioadă limitată, care poate fi în general de 20 de ani.

2.7.1. Ce fel de protecţie oferă un Brevet?

Protecţia prin brevet înseamnă că invenţia nu poate fi realizată, utilizată,

distribuită sau vândută fără consimţământul titularului de brevet.
Drepturile care decurg dintr-un brevet pot fi apărate în mod normal prin
introducerea unei acţiuni în faţa unui tribunal care, în cea mai mare parte a
sistemelor, are autoritatea de a face să înceteze orice încălcare a drepturilor ce
decurg din brevet. În acelaşi timp, tribunalul poate şi să declare nul un brevet
contestat de un terţ.

2.7.2. Ce drepturi are un titular de Brevet?

Titularul unui brevet are dreptul de a decide cine poate şi cine nu poate să
folosească invenţia brevetată pe durata protecţiei. El poate pe baza unei licenţe
să permită terţilor să utilizeze invenţia pe baza unor condiţii convenite de comun
acord. El poate de asemenea, să vândă dreptul asupra invenţiei unui terţ care
devine în felul acesta titularul brevetului. La expirarea brevetului, protecţia ia
sfârşit şi invenţia intră în domeniul public, adică titularul pierde drepturile
exclusive asupra invenţiei şi aceasta poate fi exploatată liber, din punct de
vedere comercial de către terţi.

2.7.3. Revendicări

Revendicările definind domeniul de aplicare a invenţiei şi gradul de acoperire cu

exclusivitate acordat de brevetul de invenţie (întinderea invenţiei), reprezintă
totodată şi cel mai potrivit criteriu de clasificare a invenţiilor.
Dacă revendicarea prezintă direct sau indirect un algoritm de calcul (metoda) şi
dacă algoritmul este aplicat sub orice formă unor elemente fizice (hard, produs)
de sistem sau unor paşi de procedeu (sau o oricare combinaţie a celor trei
obiecte de brevet: metodă – produs - procedeu), obiectul invenţiei este
brevetabil şi va putea face obiectul revendicărilor de brevet de invenţie.
 Revendicările de produs identifică invenţii referitoare la un“produs legat de
procedeu” şi invenţii referitoare la o“maşină specifică”.
O revendicare de produs este de tipul produs prin procedeu dacă acoperă orice
implementare computerizată a unui procedeu.
Revendicarea trebuie redactată în manieră funcţională, astfel încât să definească
elementele caracteristice fizice ale calculatorului sau a unei componente a
calculatorului exclusiv ca funcţii sau paşi efectuaţi pe sau de calculator, şi trebuie
să acopere oricare produs din categoriile stabilite (de exemplu, calculator -
memorie citibilă de calculator), configurate în orice mod pentru a efectua (aplica)
acel proces.
O revendicare se zice că este de tipul maşină specifică dacă defineşte o maşină
sau manufactură specifică. Acest tip de revendicare poate fi recunoscut prin
18
aceea că revendicarea defineşte structura fizică a maşinii sau manufacturii
specifice în termeni hard sau, în combinaţie hard cu soft specific.
Acest tip de revendicare este considerat regulamentar independent de
revendicarea de proces (însă, o revendicare este nebrevetabilă dacă obiectul
revendicat, în întregul său, este un concept matematic nematerializat, care în
esenţă reprezintă nimic mai mult decât o lege a naturii, un fenomen natural sau
o idee abstractă).
Dacă revendicarea este direcţionată către un suport de date (o memorie pentru
înregistrare de date) pe care au fost înregistrat un anumit conţinut de tipul unei
structuri de date, reprezintă o revendicare de disc. O astfel de revendicare,
referitoare la o structură de date înregistrată pe un suport de date citibil direct
de un calculator, şi care este capabilă să crească eficienţa calculatorului, este
brevetabilă.
 Revendicarea de procedeu (proces) este regulamentară dacă aceasta
conţine cel puţin o etapă esenţială care are drept rezultat o transformare
fizică, în afara calculatorului, înainte sau după derularea algoritmului
computerizat.
Funcţie de acest aspect, revendicarea se încadrează în una din următoarele două
categorii:
- acte fizice independente (activitate de proces post-computer);
- manipulare de date reprezentând obiecte sau activităţi fizice (activitate
de proces pre-computer).
O revendicare de proces este de tipul activitate de proces post - computer dacă
conţine cel puţin o etapă care are drept rezultat o transformare fizică, în
exteriorul (afara) calculatorului şi duce la faptul că obiectul capătă un atribut fizic
sau de structură, diferit de cel avut iniţial.
O revendicare de proces este de tipul activitate de proces pre-computer dacă
conţine cel puţin o etapă care reclamă măsurări de obiecte sau de activităţi fizice
pentru a fi transformate (măsurătorile) în afara calculatorului în date
computerizate şi unde procesul determină o transformare fizică a semnalelor care
au reprezentări intangibile ale obiectelor sau activităţilor fizice.

2.8. Ce este Modelul de Utilitate?

Modelul de Utilitate se referă la:

 forma tridimensională (produse, scule, aparate) sau la forma, construcţia
unui articol;
 un produs (dispozitiv, sculă, unealtă, mecanism/alt obiect, părţi ale
acestuia) sau configuraţia/construcţia unui articol sau aranjament ale
părţilor acestuia;
Invenţiile tehnice din domeniile: mecanic, electric, mecanică fină (mai ales
instrumentele de precizie şi optice şi construcţia de motoare) pot fi protejate ca
şi modele de utilitate.
Durata unui model de utilitate este de 6 ani, cu începere de la data de depozit,
cu posibilitatea prelungirii cu încă două perioade de 2 ani.

2.8.1. Ce poate fi protejat prin Model de Utilitate (M.U.)?

Majoritatea legislaţiilor naţionale, în primul rând acelea ale Germaniei, Japoniei,

Finlandei, prevăd că prin M.U. pot fi protejate invenţiile (tehnice) având ca obiect
un produs ce reprezintă o soluţie tehnică la o problemă, cu condiţia ca invenţia:
19
 să fie nouă;
 să prezinte o activitate inventivă;
 să depăşească nivelul simplei îndemânări profesionale;
 să fie susceptibilă de aplicare industrială,
în discuţie intrând numai produse, nu şi substanţele chimice, farmaceutice sau
produsele alimentare.
O cerere de Model de Utilitate poate rezulta şi dintr-o cerere de brevet având ca
obiect aceeaşi invenţie, dacă solicitantul depune o cerere de transformare:
a) pe parcursul procedurii de examinare a cererii de brevet până la încheierea
pregătirilor tehnice pentru publicarea menţiunii hotărârii de acordare a brevetului
de invenţie sau de respingere a cererii de brevet;
b) într-o perioada de 3 luni de la data la care OSIM publică menţiunea unei
hotărâri de anulare a brevetului de invenţie ramase definitivă şi irevocabilă pe
motivul lipsei activităţii inventive.

2.8.2. Care sunt avantajele Modelului de Utilitate?

Avantajele protecţiei invenţiilor prin înregistrare ca Model de Utilitate sunt:

 durată foarte redusă (max. 1 an) pentru obţinerea protecţiei comparativ
cu 4-5 ani în cazul brevetelor;
 costuri semnificativ mai mici pentru obţinerea protecţiei şi pentru
menţinerea în vigoare;
 durată de protecţie mai mică (max. 10 ani) şi în etape, în funcţie de
interesele comerciale ale titularului;
 drepturile conferite titularului de model de utilitate înregistrat sunt aceleaşi
ca la brevet;
 completează, eficient, protecţia prin brevet a produselor şi dezvoltărilor
ulterioare ale acestora.
Solicitantul unui model de utilitate poate cere, până la luarea unei hotărâri
privind înregistrarea, conversia acestuia într-o cerere de brevet de invenţie, în
condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.

2.9. Ce este o Marcă?

Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea

produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând
altor persoane. Pot să constituie mărci semne distinctive cum ar fi: cuvinte,
inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme
tridimensionale şi în special forma produsului sau ambalajului sau, combinaţii de
culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne.

2.9.1. Care este utilitatea mărcii?

O marcă furnizează protecţie titularului asigurându-i dreptul exclusiv de a o

utiliza pentru desemnarea unor produse şi servicii, sau pentru a autoriza un terţ
să o utilizeze în schimbul unei plăţi. O marcă este în general protejată pentru cel
puţin 10 ani, iar perioada de protecţie poate fi reînnoită nelimitat prin plata
taxelor aferente şi atâta timp cât marca rămâne în uz pentru un anumit produs
sau serviciu.
Protecţia drepturilor asupra mărcilor este garantată de tribunale care, în
majoritatea sistemelor juridice, deţin autoritatea de a împiedica încălcarea
20
dreptului asupra mărcii.
Într-un sens mai larg, mărcile încurajează iniţiativa şi spiritul întreprinzător în
întreaga lume, oferind titularilor de mărci recunoaştere şi profit financiar.
Protecţia mărcilor împiedică şi concurenţa neloială, de exemplu contrafacerea
care ar utiliza semne distinctive identice sau asemănătoare pentru
comercializarea produselor sau serviciilor diferite sau de calitate inferioară.
Sistemul permite indivizilor dotaţi cu spirit întreprinzător să producă şi să
comercializeze produse şi servicii, în condiţiile cele mai echitabile, facilitând astfel
comerţul internaţional.

2.9.2. Care sunt tipurile de Mărci

1. După modul de reprezentare grafică, mărcile pot fi:

 Marca verbală - o denumire, un slogan, scrise cu caractere standard;
 Marca figurativă - un element grafic care nu conţine litere sau cifre;
 Marca sonoră - un semn distinctiv sub forma unei reprezentări sonore
(sunete sau scurte pasaje muzicale);
 Marca olfactivă;
 Marca combinată - o denumire scrisă cu o grafică deosebită şi/sau în culori
sau o denumire însoţită de un element grafic;
 Marca tridimensională - marca constituită din forma produsului sau a
ambalajului sau orice alt semn specific tridimensional care permite
identificarea unui produs sau serviciu.
2. După specificul solicitanţilor, mărcile pot fi:
 Marca individuală - marca a cărei solicitant este persoana juridică sau/şi
fizică;
 Marca colectivă - marca destinată a servi la deosebirea produselor sau a
serviciilor membrilor unei asociaţii de produsele sau serviciile aparţinând
altor persoane. Înregistrarea mărcii colective este condiţionată de
existenţa şi depunerea unui regulament în care să se indice persoanele şi
condiţiile în care acestea sunt îndreptăţite la utilizarea mărcii;
 Marca de certificare - marca a cărei solicitant este o persoană juridică legal
abilitată să exercite exclusiv controlul produselor şi serviciilor în ceea ce
priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie.

2.10. Ce este un Desen sau un Model industrial?

Prin Desen (design) se defineşte aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi
a acestuia, redat în două dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele
caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau materiale
şi/sau ornamentaţia produsului în sine.
Prin Model se defineşte aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a
acestuia, redat în trei dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele
caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau ornamentaţia
produsului în sine.
Desenele şi modelele reprezintă elemente de personalizare a produselor şi chiar
de sporire a valorii lor comerciale. Din acest motiv ele sunt protejate; titularului
unui desen sau model înregistrat i se asigură dreptul exclusiv împotriva copierii
sau imitării neautorizate.
În mod normal protecţia durează iniţial 10 ani, după care poate fi reînnoită pe
trei perioade succesive de 5 ani.
21
 2.10.1. De ce să protejăm desenele şi modelele industriale?

Desenul sau modelul industrial este acel „ceva” care dă articolului atractivitate şi
putere de seducţie; el adaugă deci ceva valorii comerciale a produsului şi îi creşte
vandabilitatea.
Când un desen sau un model industrial este protejat, titularul - persoana fizică
sau juridică care a înregistrat desenul - deţine dreptul exclusiv de a face opunere
pentru orice copie sau imitaţie neautorizată a desenului sau a modelului
industrial de către terţi. Protecţia contribuie deci la garantarea unui venit
echitabil de pe urma investiţiilor.
Un sistem de protecţie eficient este, de asemenea, avantajos atât pentru
consumatori câţ şi pentru publicul larg, în general în măsura în care încurajează
legalitatea concurenţei şi a practicilor comerciale, favorizează creativitatea şi
promovează produse mai atractive sub aspect estetic.
Protecţia desenelor şi modelelor industriale contribuie la dezvoltarea economică,
încurajând creativitatea în industrie, ca şi în domeniul artistic şi al meşteşugurilor
tradiţionale. Ea contribuie la dezvoltarea activităţilor comerciale şi încurajează
exportul produselor naţionale.

2.10.2. Ce nu se protejează ca desene sau modele?

Nu se protejează ca desene sau modele:

 culoarea, ca element distinct (se admit la protecţie combinaţii de culori);
 idei şi principii - ele nu pot fi considerate „produse cu un aspect exterior
nou şi original”;
 procedee de fabricaţie - chiar dacă se prezintă sub formă grafică de
schemă logică sau flux tehnologic sau organigramă, pot face eventual
obiectul unui brevet de invenţie sau al unui drept de autor pentru o lucrare
ştiinţifică;
 produse al căror aspect exterior (solicitat la protecţie) este determinat
exclusiv de o funcţie tehnică într-un ansamblu sau de o funcţionalitate
specifică (de exemplu: o roată dinţată într-un angrenaj);
 produse care nu îndeplinesc criteriile de originalitate, distinctivitate şi
originalitate;
 desene sau modele care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.

2.11. Ce este o Indicaţie geografică?

Indicaţia geografică este denumirea servind la identificarea unui produs originar

dintr-o regiune sau localitate, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte
caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini
geografice.
Indicaţiile geografice pot fi folosite numai de către persoanele care produc sau
comercializează produsele pentru care aceste indicaţii au fost înregistrate.
Nu sunt supuse procedurii de înregistrare (stabilită de Legea 84/1998) indicaţiile
geografice care au dobândit sau vor dobândi protecţie pe calea unor convenţii
bilaterale sau multilaterale încheiate de România.
Au calitatea de a solicita la OSIM înregistrarea unei indicaţii geografice,
asociaţiile de producători care desfăşoară o activitate de producţie în zonă
geografică, pentru produsele indicate în cerere.
22
OSIM înregistrează indicaţia geografică şi acordă solicitantului dreptul de utilizare
după ce Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, sau după caz, autoritatea
competentă din ţara de origine a solicitantului, certifică:
a) indicaţia geografică a produselor care urmează a fi înregistrate;
b) produsele care pot fi comercializate sub aceasta indicaţie;
c) aria geografică de producţie;
d) caracteristicile şi condiţiile de obţinere pe care trebuie să le îndeplinească
produsele pentru a putea fi comercializate sub aceasta indicaţie.
Dreptul de folosire a unei indicaţii geografice nu poate face obiectul nici unei
transmisiuni. Nume cum ar fi Champagne, Roquefort, Drjeeling, Havana şi
Chianti nu sunt numai denumirile unor locuri. Ele sunt indicaţii geografice de
origine, care sunt aplicate unor produse anume – în aceste cazuri, vin spumant,
brânză, ceai, ţigări de foi şi vin roşu – ele au caracteristici special identificate prin
locul de origine geografică.

2.12. Ce este o Denumire de origine?

O Denumire de origine este un tip special de indicaţie geografică utilizată pe

produse care prezintă o calitate specială datorată exclusiv sau esenţialmente
mediului geografic în care au fost obţinute. Noţiunea de indicaţie geografică
înglobează denumirile de origine. „Bordeaux” pentru vinul produs în regiunea
Bordeaux din Franţa, „Havana” pentru tutunul cultivat în regiunea cubaneză
Havana sau „Tequila” pentru băutura alcoolică fabricată în anumite zone din
Mexic sunt exemple de denumiri de origine protejate în statele care sunt parte a
Aranjamentului de la Lisabona cu privire la protecţia denumirilor de origine şi la
înregistrarea internaţională a acestora.

2.13. Ce sunt Dreptul de autor şi drepturile conexe?

Dreptul de autor reprezintă un ansamblu de legi care conferă protecţie autorilor,

artiştilor şi altor creatori pentru creaţiile lor literare şi artistice denumite în
general „opere”.
Un ansamblu de drepturi aflate într-o strânsă legătură cu dreptul de autor este
reprezentat de drepturile conexe, care conferă prerogative asemănătoare sau
identice celor oferite de dreptul de autor, deşi uneori de întindere limitată şi de
mai scurtă durată.
Beneficiarii drepturilor conexe sunt:
 artiştii interpreţi sau executanţii (de exemplu actori şi muzicieni) pentru
prestaţia lor;
 producătorii de înregistrări audio (înregistrări pe casetă şi compact disc)
pentru înregistrările lor, şi;
 organismele de radiodifuziune pentru programele radio sau TV.
Operele protejate prin dreptul de autor includ în mod special, dar nu exclusiv,
romanele, poeziile, piesele de teatru, lucrările de referinţă, ziarele, programele
de calculator, bazele de date, filmele, compoziţiile muzicale, operele coregrafice,
picturile, desenele, fotografiile, sculpturile, operele de arhitectură, creaţiile
publicitare, hărţile şi desenele tehnice.
Creatorii operelor protejate prin drept de autor ca şi moştenitorii acestora şi
succesorii lor în drepturi (numiţi în general „titulari de drepturi”) beneficiază de
anumite drepturi fundamentale în conformitate cu legislaţia dreptului de autor. Ei
23
au în special dreptul exclusiv de utilizare a operei sau de autorizare a utilizării
acesteia în condiţii stabilite de comun acord.
Titularul sau titularii de drepturi asupra unei opere pot interzice sau autoriza:
 reproducerea acesteia sub orice formă, inclusiv sub formă de publicaţie
tipărită sau de înregistrare sonoră;
 interpretarea sau executarea ei în public şi comunicarea ei către public;
 difuzarea ei în emisiuni radio sau TV;
 traducerea în alte limbi;
 adaptarea ei, constând de pildă în transformarea unui roman în scenariu
de film.
Drepturi similare referitoare la fixare (înregistrare) şi reproducere, printre altele,
sunt conferite de drepturile conexe.
Pentru a fi difuzate în mod eficient, multe tipuri de opere protejate de legislaţia
dreptului de autor şi a drepturilor conexe, au nevoie de mijloace de distribuţie şi
de comunicare şi de investiţii importante (este, de exemplu, cazul publicaţiilor,
înregistrărilor sonore şi al filmelor); de asemenea, creatorii înşişi cedează adesea
drepturile asupra operelor lor unor societăţi care pot exploata şi comercializa mai
bine aceste opere, în schimbul unei compensaţii care îmbracă forma unor plăţi
şi/sau redevenţe.

2.14. Care sunt alte drepturi de proprietate intelectuală?

2.14.1. Topografiile produselor semiconductoare (TPS)

Topografia unui produs semiconductor (TPS), reprezintă o serie de imagini legate

între ele, indiferent de modalitatea în care acestea sunt fixate sau codate,
reprezentând configuraţia tridimensională a straturilor care compun un produs
semiconductor şi în care fiecare imagine reproduce desenul sau o parte din
desenul unei suprafeţe a produsului semiconductor, în orice stadiu al fabricaţiei
sale.
Se protejează topografiile originale, părţi originale din topografii, sau combinaţii
de elemente şi interconexiuni uzuale, dar care, luate în ansamblul lor, sunt
originale.
O topografie este originală daca este rezultatul efortului intelectual al creatorilor
ei şi dacă, la data când a fost creată, nu era uzuală pentru creatorii de topografii
şi fabricanţii de produse semiconductoare.
Nu se protejează conceptele, procedeele şi mijloacele tehnologice utilizate pentru
realizarea topografiei sau produsului semiconductor, informaţiile stocate în
produsul semiconductor, părţile uzuale din topografii ample, care cuprind şi părţi
originale, produsul semiconductor care se realizează pe baza topografiei, orice fel
de marcă aplicată pe produsul semiconductor, elemente de design industrial ale
produsului semiconductor.
Pe teritoriul României, o topografie înregistrată este protejată pe o durată de 10
ani. Termenul începe la data de înregistrare a topografiei sau la data primei
exploatări comerciale (dacă aceasta nu depăşeşte 2 ani de la înregistrare) şi se
încheie în ultima zi a celui de-al zecelea an civil de la înregistrare.

2.14.2. Programele de Calculator (software) şi Bazele de Date

Programul de calculator este reprezentat de un ansamblu de instrucţiuni care pot

face să se îndeplinească o funcţie, o sarcină, sau un rezultat special de către o
24
maşină capabilă să trateze informaţia. Setul de instrucţiuni se consideră a fi
Program de calculator dacă maşina nu poate îndeplini funcţia specifică în situaţia
în care setul de instrucţiuni lipseşte sau nu este activat.
Valoarea unui program de calculator constă în ideea sau ideile care stau la baza
elaborării şi dezvoltării lui.
Rezultatele economice ale utilizării programului de calculator determină interesul
pentru controlul, uneori chiar monopolul, asupra dreptului de utilizare, prin
constituirea unui drept legal de proprietate asupra programului
Programul de Calculator nu se protejează ca Brevet de Invenţie.
Protecţia programului de calculator se poate realiza în câteva variante bazate pe
legislaţia în vigoare:
 Protecţia programului de calculator prin Legea drepturilor de autor
(„copyright”) se referă la:
- structura şi organizarea programului;
- expresii şi secvenţe ale programului.
Această protecţie nu asigură exclusivitate pentru ideile în sine ci numai pentru
forma lor de exprimare.
Ca drept de autor, Programul de Calculator este protejat prin simplul fapt al
realizării sale din momentul realizării, chiar neterminat şi independent de
aducerea la cunoştinţă publică.
Nu este necesară înregistrarea la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de
Autor) pentru obţinerea protecţiei juridice, însă această înregistrare poate fi
folositoare ca element probatoriu privind prioritatea, paternitatea etc. Ca orice
drept de autor, dreptul asupra programului de calculator include cele două laturi:
dreptul moral şi dreptul patrimonial.
Dreptul moral se referă la recunoaşterea calităţii de autor. Acest drept este
netransmisibil şi nelimitat în timp.
Dreptul patrimonial se referă la posibilitatea de a obţine avantaje materiale
(financiare) de pe urma utilizării programului de calculator:
- dreptul de a autoriza /realiza reproducerea permanentă sau temporară a unui
program de calculator, integral sau parţial, prin orice mijloc şi sub orice formă,
inclusiv în cazul în care reproducerea este determinată de instalarea, stocarea,
rularea sau executarea, afişarea sau transmiterea în reţea;
- dreptul de a realiza şi de a autoriza distribuirea şi închirierea originalului sau a
copiilor unui program pentru calculator sub orice formă;
- dreptul de a autoriza sau de a interzice importul în vederea comercializării pe piaţa
internă a copiilor originale ale programului de calculator.
 Protecţie pentru conţinutul informaţional şi conceptual al programului de
calculator prin secretul comercial al firmei (Legea 298/2001).
Această protecţie este implicită şi se referă în special la protejarea firmei
împotriva divulgării informaţiilor confidenţiale de către angajaţii proprii către
terţi.
 Protecţia numelui comercial sau a formei grafice de prezentare pe piaţă a
programului de calculator prin Legea mărcilor.
Această protecţie interzice terţilor să producă sau să comercializeze orice
program de calculator purtând denumirea sau simbolul grafic protejat chiar dacă
programul respectiv diferă de programul al cărui denumire este sub protecţie. Nu
se protejează programul în sine (ideile sau conţinutul său).
 Protecţia formei grafice a interfeţelor prin Legea privind protecţia
desenelor şi modelelor industriale.
Interfaţa utilizator (Grafic User Interface – GUI) este forma grafică a imaginii -
ecran ce permite comunicarea între utilizator şi program. Utilizatorul introduce
25
date şi comenzi şi primeşte instrucţiuni şi rezultate.
Funcţionarea programului de calculator implică interacţiunea om-maşină prin
operarea unor elemente grafice (butoane, imagini, meniuri, instrucţiuni) cu
ajutorul unor dispozitive de tip tastatură, mouse etc.
Avantajele acestei protecţii sunt:
- se asigură o data certă de înregistrare;
- se asigură o data certă de prioritate şi certificate de prioritate pentru protecţia
în alte state conform Convenţiei de la Paris privind protecţia proprietăţii
industriale sau Aranjamentului de la Haga privind depozitul internaţional de
desene şi modele industriale;
- cererea de înregistrare se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială
intrând totodată în baza de date internaţională;
- asigură titularului un drept exclusiv de exploatare;
- dreptul de proprietate conferit este absolut în sensul că se consideră
contrafacere orice act chiar dacă autorul contrafacerii nu a avut la cunoştinţă
înregistrarea imaginii (OMPI- IPRM- Geneva 1995);
- deşi ideile, principiile, conceptele matematice care stau la baza programului de
calculator şi implicit a interfeţelor utilizator nu pot fi protejate (nici ca drept de
autor nici ca invenţie) ele se găsesc „în spatele” interfeţelor utilizator vor fi
indirect protejate împotriva contrafacerii deoarece persoana care utilizează
neautorizat programul utilizează şi interfeţele utilizator.
 Protecţia prin efectul Legii brevetelor de invenţie
Ideile, relaţiile matematice, algoritmii de calcul nu pot fi protejate ca invenţii.
Programele de calculator ca atare nu pot fi protejate ca invenţii, însă secvenţele
de program asociate unei soluţii tehnice care prin aplicare pot rezolva o problema
tehnică, reprezintă un obiect brevetabil.
Poate face obiectul unui Brevet de Invenţie ansamblul maşină-program cu
condiţia ca maşina să nu poată îndeplini funcţiile specifice fără ca programul să
fie activat şi numai dacă acest ansamblu îndeplineşte condiţiile constitutive ale
unei invenţii.
Legislaţia română identifică invenţii în domeniul programelor de calculator sub
formulări şi având semnificaţii echivalente:
- invenţii în legătura cu calculatorul („computer - related inventions”);
- invenţii în legătura cu softul („software - related inventions”);
- invenţii implementate cu ajutorul calculatorului („computer – implemented
inventions”).
Constituie invenţii brevetabile în domeniul programelor de calculator:
- invenţii privind hardul;
- invenţii privind hardul controlat de soft – de exemplu o maşină funcţionând cu
comandă-program;
- invenţii privind hardul şi ale căror trăsături tehnice sunt caracterizate prin
soft ;
- invenţii privind softul de reţea, cum ar fi softul de protocoale;
- invenţii privind softul utilizat în reţea – cum ar fi comunicare interactivă de
testare aptitudini cu un soft descărcat dintr-un server;
- invenţii privind soft-ul fixat pe un mediu citibil de către maşină.

2.14.3. Secretul comercial

Acesta include de obicei şi secretul industrial (know-how).

Nu sunt create, în general, legi speciale pentru protecţia secretului comercial,
fiind suficiente dispoziţiile speciale – în acest scop – din codurile civile şi
26
comerciale, din legile naţionale de protecţie a proprietăţii industriale (ex.
dispoziţii privind secretul sau confidenţialitatea unor informaţii) şi din legile
privind reprimarea concurenţei neloiale.

2.14.4. Protecţia sui-generis a noilor soiuri de plante

(brevet pentru soi)

Conform legislaţiei naţionale drepturile amelioratorului asupra noilor soiuri de

plante sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României prin acordarea unui
brevet pentru soi de către OSIM. Amelioratorul român trebuie să plece de la
situaţia că protecţia conferită este valabilă pe teritoriul României, şi nu pe tot
teritoriul UE, ca în cazul unei protecţii comunitare. În consecinţă, amelioratorul
român trebuie să ştie că dreptul său exclusiv de exploatare şi drepturile de
interzicere le poate exercita numai în România.
Deşi în sistemul de brevete european în care se include şi România (ţările
membre ale Convenţiei Brevetului European - CBE) există, din punct de vedere
juridic, o limitare clară între protecţia prin brevet de invenţie şi protecţia soiurilor
de plante, realitatea tehnologică a impus unele abordări mai nuanţate. Astfel,
potrivit legii, privind brevetele de invenţie, nu se acordă brevet de invenţie
pentru soiuri de plante, precum şi procedeelor esenţial biologice pentru obţinerea
acestora. Prevederea nu se aplică procedeelor microbiologice şi produselor
obţinute prin aceste procedee, invenţiile din domeniul biotehnologiei sunt
brevetabile doar dacă se referă la un procedeu microbiologic sau la un alt
procedeu tehnic, ori un produs, altul decât un soi de plante, obţinut prin acel
procedeu.

27
 3. INOVAREA - FACTOR DE CREŞTERE ECONOMICĂ

3.1. Impactul activităţilor de CD asupra creşterii economice

Necesitatea inovării este determinată de nevoia de schimbare. În figura 3.1 este

prezentată nevoia schimbării datorată diminuării resurselor naturale, încălzirii
globale, necesitatea realizării de produse care să ofere omenirii alternativa
energetică, produse care să consume şi să protejeze mediul înconjurător,
produse ecologice, produse cu un consum optim de energie.

Modificarea mediului natural Modificarea mediului social

limitarea/epuizarea unor resurse creşterea populaţiei

naturale evoluţia societăţii
degradarea mediului (Societatea bazată pe cunoaştere)
modificarea climei globalizare

scumpirea energiei şi a creşterea concurenţei şi

materiilor prime accentuarea competiţiei
înăsprirea legislaţiei modificarea cerinţelor clienţilor

Figura 3.1. Modificarea mediului natural – social

Impactul activităţilor de CD asupra creşterii economice este vizibil în:

a) Impactul asupra productivităţii prin:
 Activităţile de CD determină o creştere a productivităţii muncii prin
introducerea de noi tehnologii (produse, procese).
 Impactul unei noi tehnologii asupra productivităţii depinde de investiţiile
complementare pe care le presupune schimbările organizaţionale (structură,
proceduri, modificări ale managementului).
 Impactul asupra creşterii depinde de asemenea de nivelul investiţiilor la
nivelul societăţii în pregătirea resurselor umane.
b) Tipul investiţiilor CD
 Cel mai important efect asupra creşterii economice este dat de către CD
aplicativă (industrială), finanţată de către companii private, de preferat, ca
urmare a unor iniţiative publice (v. tabelul 3.1).
 Investiţiile publice în CD au un efect pozitiv asupra investiţiilor private ,
pentru ca acestea reduc gradul de nesiguranţa şi cresc gradul de recuperare
aşteptat ca urmare a investiţiilor CD ale companiilor private.
c) Impact
 În ultimii 15-20 ani, efortul ştiinţific al activităţilor CD (atât private cât şi
publice) în producţia industrială a fost orientat spre “străpungeri
tehnologice” de larg impact (dar ale căror rezultate sunt mai puţin
frecvente).
 A crescut în mod semnificativ, în mod deosebit în zona noilor industrii.
d) Timpul de aşteptare
 Impactul asupra creşterii economice ca urmare a majorării investiţiilor CD
industriale devine vizibil după aprox. 3-5 ani de la efectuarea acestora şi
această perioadă are tendinţa de a se reduce rapid.
 Impactul investiţiilor CD publice nu este vizibil înainte de 7-8 ani şi cu
tendinţa de a se extinde către 20 ani.
 Complementaritatea cu efecte pozitive între cele două tipuri de investiţii
(private şi publice) depinde foarte mult de caracteristicile instituţionale şi de
mecanismele de legătură între factorii de decizie ale celor două domenii (v.
tabelul 3.1).

3.2. Rolul entităţilor de transfer tehnologic şi inovare în situaţia

de criză economică

În figura 3.2 este prezentată infrastructura de inovare şi transfer tehnologic

din reţeaua ReNITT, creată de Autoritatea Naţională a Cercetării Ştiinţifice şi
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

MECTS - susţine dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer

tehnologic, la nivel naţional, regional şi local, prin crearea
următoarelor tipuri de entităţi în cadrul ReNITT

1. centre de transfer tehnologic

2. incubatoare tehnologice şi de afaceri

3. centre de informare tehnologică

4. oficii de legătură cu industria

5. parcuri ştiinţifice şi tehnologice

Figura 3.2. Dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic

În domeniul CD coexistă două unităţi UCD, aflate în strânsă legătură cu tipul

finanţării întregii activităţi de cercetare - inovare, respectiv din fonduri publice
sau private. Diferenţa dintre acestea este prezentată in tabelul 3.1.

29
 Tabelul 3.1
PUBLICE PRIVATE
Scop principal Producerea şi circulaţia Folosirea cunoaşterii pentru
cunoaşterii utilizare în producţie
Principii Libertatea ştiinţifică Secretul industrial
operaţionale Regula priorităţii Controlul ierarhic
Diseminarea largă
Rezultate Publicaţii Prototipuri
tipice Lucrări ştiinţifice Documentaţii de execuţie
Prezentări în conferinţe Software de aplicaţie codat
Timp de Timp îndelungat Timp scurt sau mediu
aşteptare Fără presiunea timpului Presiune puternică de timp
Criterii de Cercetare Aplicabilitate
performanţă precompetitivă Productibilitate (repetabilitate)
Demonstratori Măsurabilitate
Satisfacţia Libera cunoaştere Valoare economică
urmărită Comunitate ştiinţifică
Comunitate de valori

3.3. Managementul inovării

3.3.1. Definiţii, faze, acţiuni

Managementul inovării constă în implementarea şi exploatarea economică a

noilor idei și descoperiri. Ca orice altă activitate managerială, procesul de inovare
trebuie să fie planificat, organizat, dirijat și controlat. Activitățile și deciziile
asupra inovării includ:
 activități de studiu și dirijare a realizării tuturor proiectelor de inovare ale
firmei;
 luarea deciziilor asupra oportunităților identificate, investițiilor,planificării
proiectelor de inovare ce vor fi lansate și a monitorizării acestora.
Managementul inovării a fost definit de Sandrine Fernez - Walch și François
Romon (2009) ca fiind "ansamblul acțiunilor conduse de o întreprindere și al
opțiunilor efectuate pentru a favoriza emergența proiectelor de inovare,a decide
lansarea lor și a realiza comercializarea noilor produse sau implementarea de noi
procese în întreprindere, pentru creșterea competitivității".
Prin managementul inovării se poate înțelege procesul orientat spre organizarea
și alocarea resurselor disponibile, atât umane cât și tehnice și economice, în
scopul dobândirii de noi cunoștințe, de generare a ideilor care permit obținerea
de noi produse, procese și servicii sau îmbunătățirea celor existente și al
transferului celor mai bune idei spre fazele de fabricare și comercializare.
Principiile generale de management al inovării se aplică la organizații din industrii
de fabricație, de proces, servicii și construcții, precum și în sectoare publice și
non-profit.
Fazele procesului de management al inovării includ:
1) explorarea și investigarea semnalelor din mediu;
2) selectarea strategică a opțiunilor;
3) asigurarea resurselor;
4) implementare;
5) reflecție asupra fazelor precedente și analiza succesului sau eșecului inovării.
În cadrul Institutului de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare a fost elaborat un
30
Program de retehnologizare și modernizare tehnologică a României, în care sunt
expuse (între altele) dimensiunile managementului inovării:
 strategia inovării;
 organizarea și cultura inovării;
 procesele ciclului de viață al inovării (managementul ideii, dezvoltarea
modelului de afacere, proces, produs/serviciu) precum și cel de
îmbunătățire continuă și lansare;
 factorii favorizanți ai managementului inovării (managementul resurselor
umane, managementul cunoașterii, managementul proceselor,
managementul proiectelor, controlling și IT;
 rezultatele inovării, fiind necesară evaluarea sistematică a rezultatelor
activității inovative.
Elementele componente ale unei strategii de inovare a unei companii sunt:
 viziunea: prospecția în timp a companiei, a rezultatelor, structurii și
dimensiunilor acesteia;
 obiectivele: scopurile care sprijină atingerea viziunii, cuantificate în
factorii: timp, investiții, calitate; compania trebuie să determine direcțiile
strategice ale activităților inovative și să identifice scopurile în fiecare
dintre acestea;
 moduri de realizare a obiectivelor: diversificare, specializarea sau
combinarea producției, proiectarea de noi produse/servicii, procedee,
pătrunderea pe noi piețe etc.;
 resurse: fonduri de investiții, resurse umane, materiale și financiare;
 termene incluse în strategie.

3.3.2. Ce se doreşte prin această întreprindere?

- Lărgirea consistenţei şi numărului contactelor între IMM-urile inovative –

cercetare – inovare – transfer tehnologic – piaţă.
- Statuarea parteneriatului dintre proprietatea intelectuală şi cea industrială, în
ideea realizării transferului tehnologic în folosul pieţei.
- Identificarea inovaţiilor, invenţiilor, a firmelor inovative, utilizatoare de noi
tehnologii cu scopul de a realiza transfer tehnologic şi parteneriate naţionale sau
internaţionale.
- Diseminarea informaţiilor şi bunele practici pentru a lărgi numărul de firme ce
accesează Programele Inovare, Fonduri Structurale, FP7 / Cercetarea în folosul
IMM-urilor, Eureka, EENet, BISNet.
- Promovarea de metode şi metodologii inovative, transfer de cunoştinţe şi de
tehnologie.
- Identificarea de strategii şi soluţii pentru creşterea competitivităţii prin inovare
şi transfer tehnologic.
- Evenimentele de brokeraj, matchmaking-uri să devină un pol de discuţii,
facilitator de parteneriate între inventatori - unităţi de cercetare / inovare /
transfer tehnologic – piaţă.

3.3.3. Cercetarea şi inovarea cu faţa către piaţă

Cercetarea şi inovarea cu faţa către piaţă se realizează prin cercetare, inovare şi

transfer tehnologic, iar piaţa urmează să-şi orienteze faţa către Cercetare şi
Inovare, ca mijloace pentru creşterea competitivităţii produselor, în special a
celor româneşti pe piaţa concurenţială europeană/mondială (v. figura 3.3).

31
 Obiectiv

Cercetarea şi inovarea cu faţa către piaţă

Cercetare
Inovare
Transfer tehnologic

Piaţa cu faţa către Cercetarea şi Inovare

Figura 3.3. Cercetare – Inovare – Transfer tehnologic

3.3.4. Piaţa cu faţa către Cercetare şi Inovare, ca mijloace

pentru creşterea competitivităţii

Aşa după cum s-a definit în capitolul anterior, inovarea este procesul creativ prin
care se introduc (se aduc) elemente de noutate şi se asigură creşterea
competitivităţii (la nivel de produs, tehnologie, serviciu, localitate, regiune).
Totodată prin procesul inovării se realizează/ utilizează noi tehnologii, produse,
metode, management, condiţii de lucru, abilităţi, formare de personal. Este de
fapt o nouă viziune şi o altă abordare privind orientarea produselor inovative
către piaţă, către clientul exigent, pe o piaţă abundentă, cu produse pentru toate
gusturile şi “buzunarele”. În aceste condiţii rolul cercetării este clar orientat către
realizare de produse inovative, flexibile, uşor de schimbat după cerinţele
pieţii/clienţilor.

Cercetare

Competitivitate
şi
locuri de muncă

Educaţie Inovare

Figura 3.4. Cei 3 piloni ai Strategiei Lisabona

Cei 3 piloni pe care se bazează Strategia Lisabona, cercetarea, educaţia şi

inovarea pun accent pe sprijinirea unităţilor inovative care contribuie la creşterea
economică şi la înfiinţarea de noi locuri de muncă (v. figura 3.4).
32
Creşterea competitivităţii produselor se poate realiza prin:
 Rezultatele cercetării transferate industriei.
 Tehnologiile transferabile.
 Brevete.
 Personal format şi acreditat (Transfer Tehnologic şi Inovare, brokeri de
tehnologii)
 IMM-uri inovative.
 Promovarea şi formarea unei culturi a inovaţiei de masă.

3.3.5. Stimularea şi coordonarea inovării

În figura 3.5 este prezentată o schemă a traseului de la cercetare de piaţă,

cercetare produs, proiectare, prototipare, omologare, promovare şi transfer
tehnologic către marea industrie, sau realizarea de noi întreprinderi sub forma de
spin-off sau start-up. Cea mai mare calitate în domeniul inovării este stăpânirea
informaţiei, cercetarea bibliografică în domeniu, realizarea elementelor de
noutate, conştientizarea noutăţii şi implicit protejarea noutăţii, proprietăţii
intelectuale.

Inovare de produs şi proces

Brevetare Transfer tehnologic

Cercetare Produs tehnologic Aplicare pe piaţă

Formare antreprenorială

Inovare de servicii

Figura 3.5. Traseul de la cercetare de piaţă în cadrul Strategiei Lisabona

Formare (antreprenorială)

3.3.6. Politica de InovareInovare de servicii

Se poate uşor analiza prin cercetarea strategiei LISABONA, unde îmbunătăţirea

cunoştinţelor şi calităţii inovaţiei pentru dezvoltare regională durabilă (al doilea
îndrumar privind politica de coeziune în susţinerea dezvoltării şi a locurilor de
muncă 2007- 2013), conducând la crearea de noi locuri de muncă,
competitivitate prin centre de afaceri, inovare formare.
Cea mai mare calitate în domeniul inovării este stăpânirea informaţiei, cercetarea
bibliografică în domeniu, realizarea elementelor de noutate, conştientizarea
noutăţii şi implicit protejarea noutăţii, proprietăţii intelectuale.

33
Toate aceste elemente se regăsesc în figura 3.6.

Figura 3.6. Cooperare: Centre de Afaceri – Centre de Inovare - Centre de

formare

3.3.7. Creşterea competitivităţii

Creşterea competitivităţii produselor se poate realiza prin:

 Rezultatele cercetării transferate industriei.
 Tehnologiile transferabile.
 Brevete.
 Personal format şi acreditat (Transfer Tehnologic şi Inovare, brokeri de
tehnologii).
 IMM-uri inovative.
 Promovarea şi formarea unei culturi a inovaţiei de masă.

34
 4. PROPRIETATEA INDUSTRIALĂ

Folosim elemente de proprietate industrială pretutindeni în jurul nostru.

Spre exemplu, în vitrina frigorifică a unui magazin alimentar regăsim o
multitudine de forme de proprietate intelectuală. Produsele alimentare le căutăm
şi le identificăm după o anume denumire, dincolo de cea generică, după marcă,
pe care o asociem cu o calitate anume. Modul de prezentare-ambalare (cutii,
ambalaje în vid, recipienţi etanşi care se deschid cu o cheie sau cu un inel) pot fi,
prin noutate şi originalitate atât invenţii brevetate cât şi, în multe cazuri, desene
sau modele industriale.
Procedeele de preparare sau de conservare a acestora pot face obiectul unor
brevete de invenţie. Chiar şi manualul de utilizare a produsului sau reţetele
însoţitoare, ca text scris original, pot fi protejate prin drepturi de autor.
Constituie obiecte de proprietate industrială şi sunt protejate prin legi speciale:
 invenţia,
 modelul de utilitate,
 marca,
 indicaţia geografică,
 desenul sau modelul (industrial).

4.1. Invenţia

Invenţia este o creaţie având ca obiect un produs sau un procedeu, în toate

domeniile tehnologice, cu condiţia ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate
inventivă şi să fie susceptibilă de aplicare industrială.
Invenţiile sunt protejate prin brevete care conferă drepturi exclusive titularului
de brevet. Acest lucru înseamnă că invenţia brevetată nu poate fi executată,
folosită, distribuită sau comercializată fără consimţământul titularului de brevet.
Nu sunt considerate invenţii: descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele
matematice; creaţiile estetice; planurile, principiile şi metodele în exercitarea de
activităţi mentale, în materie de jocuri sau în domeniul activităţilor economice,
precum şi programele de calculator; prezentările de informaţii.
Exemplu: Becul este o invenţie, iar descoperirea ştiinţifică a energiei electrice
(fenomen natural) reprezintă o creaţie intelectuală.
Protecţia prin brevet este acordată pe o perioadă de timp limitată, de obicei de 20
de ani de la data înregistrării cererii de brevet. Odată cu expirarea brevetului
încetează şi protecţia, iar invenţia intră în domeniul public, putând fi exploatată
comercial de alte persoane.
O invenţie este brevetabilă dacă prezintă noutate, rezultă dintr-o activitate
inventivă şi este susceptibilă de aplicare industrială.
O invenţie este considerată nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.
Stadiul tehnicii este constituit din toate cunoştinţele care au devenit accesibile
publicului pana la data depunerii cererii de brevet sau a priorităţii invocate şi
recunoscute. Se consideră că o invenţie implică o activitate inventivă dacă,
pentru o persoană de specialitate, ea nu decurge de o manieră evidentă din
stadiul tehnicii.
Persoana de specialitate în domeniu, reprezintă persoana considerată a avea
acces la întregul stadiu al tehnicii, având aptitudini obişnuite şi cunoştinţe
generale în domeniul tehnicii în care se pune problema tehnică rezolvată în
invenţie la data relevantă.
Pentru aprecierea activităţii inventive, se pot combina în sistem mozaic fie mai
multe documente, fie părţi diferite ale aceluiaşi document aparţinând stadiului
tehnicii şi compararea lor cu invenţia revendicată, cu condiţia ca această
combinaţie să fie evidentă pentru o persoană de specialitate.
Aprecierea activităţii inventive se poate efectua, prin abordarea de tip problemă
– soluţie, luându-se în considerare stadiul tehnicii cel mai apropiat.
Pentru aprecierea activităţii inventive prin abordarea de tip problemă – soluţie,
se efectuează următoarele etape:
(a) determinarea stadiului tehnicii cel mai apropiat;
(b) stabilirea problemei tehnice obiective de rezolvat;
(c) aprecierea măsurii în care invenţia revendicată, pornind de la stadiul
tehnicii cel mai apropiat şi de la problema tehnică obiectivă, ar fi fost
evidentă pentru persoana de specialitate în domeniu la data relevantă.
Stadiul tehnicii cel mai apropiat este acea combinaţie de caracteristici care este
dezvăluită într-o singură referinţă a stadiului tehnicii şi constituie cea mai bună
bază pentru aprecierea evidenţei.
Problema tehnică obiectivă de rezolvat reprezintă obiectivul propus de a modifica
sau de a adapta stadiul tehnicii cel mai apropiat pentru a obţine efectele tehnice
pe care invenţia le are faţă de acest stadiu al tehnicii.
Se consideră că o invenţie implică o activitate inventivă dacă se află, în special,
în una din situaţiile următoare:
(a) folosirea neevidentă de mijloace cunoscute, într-un alt scop şi cu obţinerea
unor efecte noi, surprinzătoare;
(b) o nouă utilizare a unui dispozitiv ori a unui material cunoscut care elimină
dificultăţi tehnice imposibil de depăşit în mod cunoscut;
(c) o combinaţie de caracteristici noi sau cunoscute realizată în aşa fel încât
acestea să îşi potenţeze reciproc efectele şi să se obţină un rezultat tehnic
nou;
(d) o selecţie, în cadrul unui procedeu, a acelor parametri tehnici cuprinşi într-un
interval cunoscut care produc efecte neaşteptate asupra desfăşurării
procedeului ori asupra proprietăţilor produsului obţinut;
(e) o selecţie, în cadrul unui grup foarte larg de compuşi ori de combinaţii
chimice cunoscute, a acelora care prezintă avantaje neaşteptate;
(f) folosirea mijloacelor tehnice ale invenţiei revendicate pentru rezolvarea
problemei tehnice pe altă cale decât cea care rezultă din documentele din
stadiul tehnicii analizate de persoana de specialitate.
Se consideră că o invenţie nu implică o activitate dacă se află, în special, în una
din situaţiile următoare:
a. invenţia reprezintă cel puţin una din soluţiile posibile, care decurge în mod
evident pentru o persoană de specialitate în domeniul, pentru completarea
unei lacune existente în stadiul tehnicii;
b. invenţia nu diferă de stadiul cunoscut al tehnicii decât prin utilizarea unor
mijloace echivalente mecanice, electrice, sau chimice bine cunoscute;
c. invenţia constă doar intr-o nouă utilizare folosind proprietăţile cunoscute ale
unui mijloc cunoscut;
d. invenţia constă doar într-o înlocuire, într-un dispozitiv cunoscut, a unui
material recent descoperit şi ale cărui proprietăţi îl fac adecvat pentru această
utilizare, denumită înlocuire analogă;
e. invenţia constă doar în utilizarea unei tehnici cunoscute într-o situaţie
similară, denumită utilizare analogă;
f. invenţia constă în juxtapunerea ori asocierea unor dispozitive sau procedee
cunoscute, fiecare funcţionând ori desfăşurându-se în modul cunoscut, fără a
rezulta o interdependenţă între acestea;
36
g. invenţia constă doar în alegerea unei soluţii dintr-un anumit număr de
posibilităţi adecvate;
h. invenţia constă în alegerea anumitor dimensiuni, intervale de temperatură sau
parametri dintr-un domeniu limitat, care ar fi putut fi obţinuţi prin încercări
succesive sau prin folosirea metodelor cunoscute de proiectare;
i. invenţia se obţine doar printr-o simplă extrapolare rezultată în mod direct din
stadiul tehnicii.
Face parte din stadiul tehnicii, pentru stabilirea noutăţii şi conţinutul cererilor de
brevet de invenţie depuse la OSIM, care au o data de depozit reglementar sau de
prioritate recunoscuta anterioara şi care au devenit publice înainte sau după data
depunerii cererii ulterioare.
Divulgarea invenţiei nu este luată în considerare dacă ea emană de la inventator
sau succesorul sau în drepturi şi s-a produs în intervalul de 12 luni care a
precedat data depunerii cererii sau data priorităţii invocate şi recunoscute.

4.2. Transmiterea drepturilor privind invenţiile prin contractele de

cesiune şi licenţă

4.2.1. Obiectul transmiterii şi modalităţi de transmitere

Potrivit art. 45 din Legea nr. 64/1991:

„(1) Dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului şi drepturile ce decurg din
brevet pot fi transmise în tot sau în parte.
(2) Transmiterea se poate face prin cesiune sau prin licenţă, exclusivă sau
neexclusivă, sau prin succesiune legală ori testamentară.
(3) Transmiterea produce efecte faţă de terţi numai începând cu data publicării
în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a menţiunii transmiterii înregistrate
la OSIM.”
Analiza prevederilor acestui articol arată că sunt avute în vedere 3 categorii de
drepturi: dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului şi drepturile ce decurg
din brevet.
Prin dreptul la brevet se înţelege dreptul de exploatare exclusivă a invenţiei
(dreptul subiectiv de proprietate industrială).
Dreptul la acordarea brevetului reprezintă o etapă în devenirea dreptului exclusiv
asupra invenţiei şi are un caracter esenţialmente temporar. Cum eliberarea
brevetului conferă dreptul exclusiv asupra invenţiei, transmiterea dreptului la
acordarea brevetului reprezintă o transmitere sub condiţie suspensivă a dreptului
exclusiv asupra invenţiei.

4.2.2. Condiţii tehnice ale transmiterii drepturilor

În plus faţă de descrierea, revendicările şi desenele, din documentaţia de

brevetare a cererii de brevet de invenţie sau de cea a brevetului de invenţie
acordat, se mai poate conveni asupra furnizării de către solicitant sau titular şi a
altor informaţii tehnice cum ar fi informaţiile şi/sau cunoştinţele tehnice necesare
obţinerii unui anumit nivel de performanţe, ca atare sau asociate cu:
- know-how-ul;
- formule, reţete, condiţii şi date tehnice;
- instrucţiuni de lucru;
- asistenţă tehnică;
- şcolarizarea care are ca scop calificarea personalului de execuţie;
37
- capacităţi tehnologice;
- studii de marketing, sau
- documentaţie de publicitate şi reclamă.

4.2.3. Obţinerea de informaţii prealabile necesare

Obţinerea de informaţii prealabile necesare referitoare la:

- situaţia juridică şi financiară a partenerului, cum ar fi existenţa reală a firmei,
stabilirea şi solvabilitatea ei, posibilităţile de exploatare a invenţiei, seriozitatea în
afaceri;
- conducătorul firmei;
- mandatar, când acesta îl reprezintă pe partener, inclusiv în ceea ce priveşte
conţinutul mandatului acestuia.

4.3. Contractul de cesiune de brevet

Contractul de cesiune de brevet este contractul prin care titularul brevetului de

invenţie, în calitate de cedent, transmite cesionarului, în tot şi în parte, cu titlu
oneros sau cu titlu gratuit, dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei.
Specific cesiunii de brevet este obiectul său, care constă în însăşi transmiterea
dreptului subiectiv de proprietate industrială asupra invenţiei.

4.3.1. Clasificarea contractelor de cesiune de brevet

Există trei criterii potrivit cărora se pot clasifica contractele de cesiune ale
brevetelor:
I. Sub raportul modalităţilor sau al teritoriului.
II. După scopul urmărit de părţi la încheierea contractului.
III. După raportul cu transmiterea unui alt bun.

4.3.2. Cesiunea drepturilor sub raportul modalităţilor sau al

teritoriului

I.1. Sub raportul modalităţilor în care se poate realiza, cesiunea poate fi totală
sau parţială, atât din punctul de vedere al obiectului său, cât şi din cel al
teritoriului la care se referă.
 Cesiunea este totală din punctul de vedere al obiectului său atunci când
ceea ce se transmite este dreptul la brevet în întregul său şi, prin aceasta
folosinţa exclusivă asupra invenţiei.
 Cesiunea este parţială dacă este limitată numai la anumite drepturi
conferite de brevet ori numai la o anumită parte a invenţiei protejată prin
brevet
Cesiunea este parţială dacă este limitată numai la anumite drepturi conferite de
brevet ori numai la o anumită parte a invenţiei protejată prin brevet.
I.2. Din punct de vedere al teritoriului la care se referă, poate fi:
 Cesiune totală: atunci când dreptul transmis se poate exercita pe întreg
teritoriul statului care a eliberat brevetul, sau
 Cesiune parţială: când priveşte numai o parte a acelui teritoriu.
Cesiunea parţială, atât ca obiect, cât şi ca teritoriu, conduce la un regim de
coproprietate asupra unei cereri sau unui brevet de invenţie.
Cesiunea unei cote-părţi din dreptul asupra brevetului este posibilă în
38
următoarele cazuri:
1. Brevetul a fost înregistrat pe numele mai multor persoane (fizice/juridice)
care devin cotitulari ai acelui brevet. Unul din aceşti cotitulari poate ceda unui
cesionar cota-parte pe care o deţine din dreptul asupra brevetului. În urma
unei astfel de cesiuni, cesionarul dobândeşte exact poziţia juridică a
cedentului – adică devine cotitular al dreptului la brevet alături de cotitularul
care nu a cedat cota sa.
2. Titularul exclusiv al unui brevet cedează o cotă-parte din dreptul asupra
brevetului. În această situaţie, cedentul şi cesionarul devin cotitulari ai
aceluiaşi brevet.
În domeniul invenţiilor, regimul de drept comun al coproprietăţii prezintă
următoarele particularităţi:
a) În cazul în care brevetul aparţine în comun mai multor titulari, fiecare dintre
aceştia este coproprietar, iar exploatarea invenţiei poate fi realizată în baza
unui acord scris al coproprietarilor privind modul de exploatare.
În lipsa acestui acord, fiecare dintre coproprietari poate exploata invenţia în
propriul său profit, sub rezerva de a-i despăgubi în mod echitabil pe ceilalţi
coproprietari care nu exploatează în mod personal invenţia sau care nu au
acordat licenţe de exploatare; în lipsa unui acord, despăgubirea este stabilită
de instanţă.
b) Fiecare dintre coproprietari poate acţiona în contrafacere în propriul său
profit; coproprietarul care acţionează în contrafacere trebuie să notifice
acţiunea celorlalţi coproprietari.
Fiecare dintre coproprietari poate să acorde unui terţ o licenţă de exploatare
neexclusivă, în profitul său, sub rezerva de a-i despăgubi în mod echitabil pe
ceilalţi coproprietari care nu exploatează în mod personal invenţia sau care nu
au acordat licenţă de exploatare; în lipsa unui acord, această despăgubire
este stabilită de instanţă potrivit dreptului comun.
c) O licenţă de exploatare exclusivă nu poate fi dată decât cu acordul tuturor
coproprietarilor sau în baza unei instanţe judecătoreşti definitive şi
irevocabile. Licenţa exclusivă este considerată un act de dispoziţie care este
guvernat de regula unanimităţii.
d) Coproprietarii dispun de un drept de preferinţă ce trebuie exercitat într-un
termen de 3 luni cu începere de la notificarea intenţiei de cedare a brevetului; în
lipsa unui acord, cu privire la preţul asupra cotei-părţi cesionate, preţul va fi
stabilit de instanţa judecătorească, potrivit dreptului comun. Încălcarea dreptului
de preferinţă se sancţionează cu nulitatea relativă a contractului de cesiune a
cotei-părţi.
e) Coproprietarul unui brevet poate să notifice celorlalţi coproprietari că renunţă
în beneficiul celorlalţi la cota sa parte; cu începere de la data înscrierii
renunţării în Registrul naţional al brevetelor de invenţie, respectivul
coproprietar nu mai are nici o obligaţie faţă de ceilalţi coproprietari; în urma
renunţării, ceilalţi coproprietari îşi repartizează cota-parte asupra căreia s-a
renunţat în afară de situaţia în care părţile au convenit altfel.
f) Dispoziţiile prezentate mai sus se aplică şi în cazul coproprietăţii asupra unei
cereri de brevet de invenţie.
Cesiunea dreptului asupra brevetului pentru o perioadă de timp determinată se
poate analiza pe baza exemplului de mai jos.
Exemplu: Brevetul mai este valabil pentru o perioadă de 5 ani, iar dreptul asupra
invenţiei este transmis doar pentru o perioadă de 3 ani.
Cererea de înscriere a schimbării titularului trebuie să conţină şi „durata
transmiterii drepturilor”. Rezultă că drepturile pot fi transmise prin cesiune şi
39
pentru o perioadă mai scurtă decât durata de valabilitate a brevetului. Deşi are
dreptul unei cesiuni parţiale, această operaţiune juridică poate fi concepută ca o
dublă cesiune totală a dreptului la brevet. Prima cesiune totală, pură şi simplă,
operează în momentul încheierii contractului şi are ca efect transferul dreptului
asupra brevetului de la cedent către cesionar. A doua cesiune totală este afectată
de modalitatea termenului şi presupune transferul dreptului asupra brevetului în
sens invers, de la cesionar la cedent, la data la care expiră perioada pentru care
cesiunea a fost consimţită.
Această operaţiune nu poate fi considerată ca o vânzare cu pact de
răscumpărare, întrucât cedentul nu este obligat la plata vreunui preţ pentru
retransmiterea în patrimoniul său a dreptului asupra brevetului, la momentul
împlinirii termenului pentru care cesiunea a fost consimţită.
Singurul preţ care se datorează în temeiul contractului de cesiune a dreptului la
marcă pentru o perioadă determinată se plăteşte de către cesionar în schimbul
dobândirii dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei pentru un termen
determinat.

4.3.3. Cesiunea drepturilor după scopul urmărit de părţi la încheierea

contractului

După scopul urmărit de părţi la încheierea contractului, cesiunea poate fi cu titlu

gratuit sau cu titlu oneros.
Cesiunea cu titlu gratuit se poate realiza prin act unilateral sau prin contract.
Cesiunea cu titlu gratuit prin act unilateral poate fi făcută numai prin cauză de
moarte şi are natura juridică a unui legat testamentar.
În cazul contractului cu titlu oneros, contractul va fi supus regulilor generale
pentru contractul de vânzare – cumpărare sau de schimb, în funcţie de natura
contraprestaţiei, o sumă de bani sau un alt bun.

4.3.4. Cesiunea drepturilor în raport cu transmiterea unui alt bun

Cesiunea drepturilor în raport cu transmiterea unui alt bun poate fi principală sau
accesorie.
Cesiunea de brevet este considerată a fi principală atunci când este independentă
de transmiterea unui alt bun. Dacă părţile nu au dispus altfel, brevetul se
consideră un element intrinsec fondului de comerţ transmis, astfel încât
transmiterea fondului de comerţ va atrage după sine şi transmiterea dreptului la
brevet, acesta fiind cazul unei cesiuni de brevet accesorii.
Conform art. 45, alin. (3) din Legea nr. 64/1991: „Transmiterea produce efecte
faţă de terţi numai începând cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială a menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM.”
Cererea de înscriere a schimbării titularului se prezintă în scris, sub semnătură,
de către titularul anterior sau de noul titular şi trebuie să conţină următoarele
indicaţii:
a) solicitarea expresă privind înscrierea schimbării titularului;
b) numărul brevetului sau brevetelor cu privire la care are loc schimbarea
titularului;
c) numele şi data titularului anterior, precum şi numele şi adresa noului titular;
d) data schimbării titularului;
e) când noul titular este străin, denumirea statului al cărui cetăţean este sau în
care noul titular îşi are domiciliul/sediul ori în care acesta are o întreprindere
în înţelesul art. 3 din Convenţia de la Paris;
40
f) justificarea schimbării titularului;
g) modalitatea de transmitere a drepturilor;
h) durata transmiterii drepturilor.
Cererea trebuie să fie însoţită de o copie de pe contractul de cesiune sau de pe
extrasul din contract care prevede cesiunea, copia, respectiv extrasul trebuind să
fie certificate pentru conformitate de către un notar public. Dacă schimbarea
vizează unul sau o parte dintre cotitulari şi nu toţi cotitularii, la cerere se va
anexa un document semnat de ceilalţi cotitulari, care să conţină acordul expres
al acestora cu privire la noul titular.
Înscrierea unei cesiuni a unui brevet este supusă plăţii unei taxe. Regimul juridic
al acestei taxe este stabilit prin Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele
în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora
(aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 383/2002, publicată în
Monitorul Oficial nr. 471/02.07.2002). Taxa trebuie plătită odată cu depunerea
cererii de înscriere a cesiunii, pentru a putea fi luată în considerare cererea.
Persoanele fizice şi juridice române plătesc această taxă în lei, cuantumul
acesteia fiind de 300 lei [RON].
Persoanele fizice şi juridice străine plătesc această taxă în valută, cuantumul
acesteia fiind de 100 USD sau 115 EURO. În cazul în care sunt mai mulţi
cesionari, atât români, cât şi străini, taxa datorată se plăteşte în valută.
Când cesiunea de brevet are natura juridică a unui contract de vânzare –
cumpărare, taxa va fi suportată de către cesionar (cumpărător), dacă părţile nu
au convenit altfel.
Pe baza documentelor depuse, OSIM examinează îndeplinirea condiţiilor legale
privind cererea de înscriere şi hotărăşte, după caz, admiterea sau respingerea
acesteia, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii la OSIM; termenul de
30 de zile poate fi prelungit în mod corespunzător de către OSIM, atunci când se
apreciază ca fiind necesară depunerea de alte documente sau informaţii.
De la data înscrierii, cesiunea devine opozabilă terţilor, terţi fiind cesionarii
subsecvenţi, beneficiarii unei licenţe asupra invenţiei transmise, precum şi autorii
oricăror acte de contrafacere. Efectul opozabilităţii cesiunii faţă de terţi nu va
putea fi realizat prin nici un alt mijloc decât formalitatea înscrierii prevăzută de
lege.
Înscrierea schimbării solicitantului/titularului se înregistrează, după caz, în Registrul
naţional al cererilor de brevet de invenţie depuse sau în Registrul naţional al
brevetelor de invenţie şi se publică în BOPI în luna imediat următoare celei în care a
fost făcută înscrierea.
Contractul de cesiune de brevet cu titlu oneros dă naştere la obligaţii în sarcina
ambelor părţi, care sunt reciproce şi interdependente. Transferul dreptului asupra
brevetului operează automat între părţi, prin efectul încheierii valabile a
contractului. Transferul dreptului asupra brevetului implică şi transmiterea
dreptului de a introduce acţiunea în contrafacere, care apare ca un accesoriu al
dreptului exclusiv de exploatare.
După cesiune, cesionarul rămâne cu drept de proprietate doar asupra
aspectelor care nu sunt menţionate în cesiunea parţială şi poate exploata
obiectul contractului de cesiune doar cu permisiunea noului proprietar
(cesionatul).

4.4. Contractul de licenţă de brevet

Contractul de licenţă de brevet este convenţia prin care una dintre părţi (numită
41
licenţiator/transmiţătorul licenţei) conferă celeilalte părţi (numită
licenţiat/beneficiarul licenţei) dreptul de folosire temporară, totală sau parţială, a
unui brevet de invenţie.
Spre deosebire de contractul de cesiune, contractul de licenţă nu transferă însuşi
dreptul subiectiv de proprietate industrială asupra invenţiei, ci atribuie
beneficiarului un simplu drept de folosinţă a invenţiei, în limitele stabilite prin
contract.
Esenţa contractului de licenţă este că aici se transmite dreptul de folosinţă, iar
această transmitere nu poate fi, prin natura lucrurilor, decât temporară,
maximum pentru durata de valabilitate a brevetului, pentru că şi dreptul de
folosinţă exclusivă născut din brevet este temporar. Transmiterea folosinţei poate
fi totală sau parţială, iar schimbul ei (dacă părţile nu au prevăzut altfel) se
plăteşte un preţ.

4.4.1. Clasificarea contractelor de licenţă

1) Din punct de vedere al întinderii folosinţei pe care şi-o rezervă licenţiatorul, se

distinge:
Licenţa simplă (neexclusivă): prin care licenţiatorul păstrează dreptul de a
folosi el însuşi invenţia şi de a autoriza şi alte licenţe.
Licenţa exclusivă: prin care licenţiatorul se angajează să nu încheie şi alte
licenţe asupra aceleiaşi invenţii, pentru produsele şi pentru teritoriul pentru
care s-a încheiat licenţa exclusivă.
Licenţa exclusivă absolută: este o variantă a licenţei exclusive prin care
licenţiatorul se angajează ca, pe perioada derulării contractului, să nu se mai
folosească nici măcar el însuşi invenţia pentru produsele şi pentru teritoriul la
care se referă licenţa exclusivă.
Contractul de licenţă exclusivă absolută nu trebuie confundat cu contractul de
cesiune. Prin urmare, contractul de cesiune transmite însuşi dreptul de
proprietate industrială, pe când contractul de licenţă conferă numai un drept
de folosinţă asupra invenţiei. Această distincţie pare mai greu de sesizat în
cazul contractului de cesiune absolută prin care singura persoană îndreptăţită
să folosească marca este beneficiarul licenţei pe când licenţiatorul pierde
acest drept, întocmai ca şi cedentul.
Între cesiune şi licenţa exclusivă absolută există următoarele diferenţe:
- Numai licenţiatorul, nu şi cedentul, păstrează prerogativa dispoziţiei juridice
asupra dreptului de proprietate industrială şi este titularul dreptului de creanţă
privind redevenţele licenţei exclusive absolute.
- Cedentul poate introduce, fără restricţii, acţiunea în contrafacere pentru actele
de încălcare a dreptului de folosire a invenţiei săvârşite de terţi după transferul
acestui drept.
- Licenţa, chiar şi exclusivă absolută, păstrează un caracter temporar, pe când
cesiunea produce efecte nelimitate în timp.
2) Din punctul de vedere al întinderii folosinţei autorizate beneficiarului, licenţele
pot fi totale sau parţiale, ultimele stabilind unele limitări folosinţei transmise,
cum ar fi: în timp (licenţa neputând dăinui decât cel mult pe perioada de
valabilitate a brevetului), în spaţiu (sub aspectul locului de utilizare sau de
comercializare), referitor la obiect (doar anumite elemente ale acestuia),
referitor la modul de utilizare (fabricare, vânzare, export, import).
3) Din punct de vedere al scopului urmărit de părţi la încheierea contractului,
licenţa poate fi cu titlu oneros, caz în care îi va fi aplicabil regimul juridic al
42
 contractului de locaţiune, sau cu titlu gratuit, ipoteză supusă reglementării
aplicabile contractului de comodat. Contractul de locaţiune este cel prin
intermediul căruia o persoană, numită locator, se obligă să asigure unei alte
persoane, numită locatar, folosinţa temporară, totală sau parţială, a unui
lucru, în schimbul unei sume de bani sau alte prestaţii, numită chirie.
4) Dintr-un alt punct de vedere, licenţa poate fi pură (când nu i se alătură
elemente caracteristice altor operaţiuni juridice) sau complexă, aceasta din
urmă reprezentând reunirea licenţei şi a altor contracte (furnizare, cesiune,
know-how), într-o singură operaţiune complexă de transfer de tehnologie.

4.4.2. Părţile contractului

Contractul de licenţă se încheie în calitate de licenţiator, de către titularul

brevetului. Titularul brevetului nu poate avea calitatea de licenţiat în privinţa
propriei invenţii decât dacă a dezmembrat în prealabil dreptul său constituind în
favoarea unei alte persoane un drept de uzufruct sau dacă a conferit altuia o
licenţă exclusivă absolută. În ultimele două cazuri, uzufructuarul ori licenţiatul
exclusiv absolut pot acorda licenţe inclusiv titularului brevetului. Este posibil ca
un contract de licenţă să fie încheiat de un titular aparent al brevetului, cum ar fi
moştenitorul aparent al titularului brevetului care a decedat ori cesionarul al cărui
titlu a fost înscris în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi este lovit de o
cauză de nulitate ce nu poate fi cunoscută de către licenţiat.
Obiectul contractului de licenţă cu titlu oneros este dublu: folosinţa invenţiei şi
preţul licenţei.
Folosinţa invenţiei trebuie să se refere la o invenţie brevetată, iar brevetul să fie
în vigoare la momentul încheierii contractului. Se pot încheia contracte de licenţă
şi pentru invenţii ce se vor breveta în viitor, dacă pentru eliberarea brevetului s-a
depus deja cerere la OSIM.
Preţul licenţei poate fi o sumă globală ori o redevenţă stabilită în funcţie de cifra
de afaceri realizată de beneficiar sau de preţul produselor fabricate sub licenţă.
Ceea ce este definitoriu pentru licenţa de brevet este faptul că acest contract
conferă beneficiarului dreptul de a folosi invenţia în limite determinate prin
contract.

4.5. Marca. Denumirea de origine şi indicaţia geografică

În România protecţia mărcilor, a denumirilor de origine şi a indicaţiilor geografice

este reglementată de următoarele legi:
1. Legea nr.84 din 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
2. HG nr. 833 din 1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii
84/1998.
3. Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice
M.Of.nr.161/23.04.1998.
4. Hotărârea Guvernului nr.833/1998 de aprobare a Regulamentului de aplicare a
Legii nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice -
M.Of.nr.455/27.11.1998.
5. Ordonanţa privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi
regimul de utilizare al acestora.

4.6. Invenţii în domeniul financiar – bancar

Transformarea, de către o maşină, a datelor reprezentând sume de bani, printr-o

43
serie de calcule matematice, în preţ final de acţiune, este considerată “un
rezultat util şi tangibil”, (cum ar fi de exemplu, preţul final de acţiune stabilit pe
moment pentru înregistrare şi reportări,cu ajutorul unui soft de administrare
fonduri mutuale).
În Japonia, invenţia trebuie să aibă la bază o idee tehnică să permită
repetabilitate în obţinerea unui rezultat (funcţie).
În cazul programului de calculator acesta este brevetabil dacă este asociat unei
structuri hard cu care cooperează pentru realizarea unei funcţiuni concrete.
În Europa - Oficiul European de Brevete (O.E.B.) - prin Convenţia Brevetului
European (CBE)/ art. 52(1) şi în România prin Legea 64/1991-art7- republicată
se exclude protecţia prin brevet a programului de calculator „în sine” şi se admite
brevetarea programului de calculator ca invenţie numai dacă funcţionând
împreună cu un sistem maşină (hard) rezolvă o problemă (îndeplineşte o funcţie)
tehnică, respectiv dacă se concretizează într-un produs sau un procedeu tehnic.
Caracterul tehnic constă, în special, în:
- aportul unei soluţii la o problemă tehnică,
- obţinerea unor efecte tehnice,
- prezenţa interacţiunilor tehnice sau
- necesitatea de a face apel la noţiuni tehnice.
Este o invenţie în sensul art. 52 (1) CBE:
“un dispozitiv (echipament) constituind o entitate fizică sau un produs concret,
adecvat pentru efectuarea sau susţinerea unei activităţi economice”
Echipamentele programabile, ca produse tehnice concrete, aparţin domeniului
invenţiilor, pentru că această categorie de produse includ caracteristici tehnice
(electronice, în principal) care susţin caracterul tehnic, iar completa divulgare a
acestora nu poate fi concepută fără prezentarea componentei soft.
De exemplu: un sistem de calculatoare programat conceput şi realizat pentru a fi
utilizat în domeniul comercial sau economic are caracterul tehnic al unui
dispozitiv concret şi, datorită acestui fapt, este considerat invenţie în sensul art.
52 (1) CBE respectiv art. 7/L64/91, republicată.
O metodă care implică mijloace tehnice este o invenţie în sensul art. 52 (1)CBE.,
însă:
„Etapele unei metode constând în modificarea unui model (scheme) de afacere
(activitate economică) şi vizând mai curând ocolirea (escamotarea) unei
probleme tehnice decât rezolvarea ei prin mijloace tehnice, nu pot contribui la
caracterul tehnic al obiectului revendicat.”
Procedeelor trebuie să li se identifice un caracter tehnic prin natura lor tehnică
sau prin utilizarea mijloacelor tehnice chiar şi atunci când scopul nu este tehnic.
Programului de procesare a datelor i se poate recunoaşte caracterul tehnic în
măsura în care utilizarea lui produce modificări asupra comportării (funcţionării)
hardware - ului (componentelor fizice).
Caracterul tehnic poate fi identificat în efectele suplimentare derivând din
executarea de către calculator a instrucţiunilor comandate de către programul de
calculator: acolo unde aceste efecte suplimentare au caracter tehnic sau în
cazurile în care permit programului să rezolve o problemă tehnică, o invenţie
care aduce (determină) un asemenea efect poate fi considerată, de principiu,
brevetabilă.

44
 5. INVENŢIA DE SERVICIU

5.1. Definirea noţiunii generale de invenţie de serviciu

Această noţiune ca atare nu este definită într-un act normativ în România. În

măsura în care se face referire la cunoştinţe tehnice care ar putea face dar care
nu fac obiectul unei cereri de brevet de invenţie putem da o definiţie a invenţiei
de serviciu ca fiind acele cunoştinţe tehnice brevetabile dar nebrevetate necesare
fabricării, funcţionării, întreţinerii sau comercializării unui produs sau aplicării
unui procedeu sau a unei metode, aceste cunoştinţe tehnice, care nu sunt
imediat accesibile publicului, fiind realizate în timpul cât autorul este salariat şi
acestea rezultă din activitatea pe care era obligat să o desfăşoare în unitatea al
cărei salariat este sau au la bază, în mod esenţial, experienţa şi activitatea
unităţii, sau au fost obţinute în baza ajutorului material acordat în mod expres de
către unitate.
Înainte de înregistrarea unei cereri de brevet de invenţie la OSIM, cunoştinţele
tehnice caracteristice invenţiei se încadrează în domeniul informaţiilor sau
cunoştinţelor tehnice sau tehnologice brevetabile, care pot constitui părţi ale unui
secret comercial sau know-how.
Pentru ca informaţia tehnică să facă parte din secretul comercial, definit ca
totalitatea informaţiilor tehnice, comerciale, financiare sau administrative
nedezvăluite, deţinute de persoana juridică în formă scrisă, aceste informaţii care
sunt în legătură cu obiectele de activitate, având în prezent sau în viitor cel puţin
o valoare economică, este necesar ca
persoana juridică să ia măsuri rezonabile de protecţie împotriva divulgării ilicite a
lui.
Pentru a putea fi identificat know-how-ul, el trebuie cuprins într-un contract sau
într-un document separat şi înregistrat în orice formă de persoana care îl deţine,
astfel încât să poată fi individualizat prin conţinut şi să poată fi pus la dispoziţie,
atunci când este nevoie, într-o formă tangibilă.
Angajatorul poate renunţa la depunerea cererii de brevet de invenţie la OSIM
păstrând invenţia ca secret comercial sau ca know-how, caz în care se consideră
că trebuie să existe o înţelegere scrisă între angajator şi salariatul - inventator
din care să reiasă şi preţul acestei înţelegeri.

5.2. Prevederi ale legislaţiei din România privind persoana

îndreptăţită la înregistrarea şi la acordarea unui
brevet de invenţie pentru o invenţie

În accepţiunea celor prevăzute în articolul 3, persoana fizică are o dublă calitate

şi anume: pe aceea de inventator şi pe aceea de persoană care are drept la
acordarea brevetului de invenţie.
Dacă sunt doi sau mai mulţi coautori, toţi sau cel puţin unul dintre ei în calitate
de persoane(ă) îndreptăţite(ă) la acordarea brevetului de invenţie pot/poate să
transmită unei persoane fizice sau juridice dreptul la înregistrarea cererii de
brevet de invenţie şi la acordarea brevetului de invenţie sau drepturile care
decurg din brevet după eliberarea brevetului de invenţie; preluarea drepturilor
patrimoniale de la oricare dintre coautori poate fi făcută de către succesorul(ii)
legal(i) sau testamentar(i) al/ai persoanei fizice.
Inventatorul - salariat, are dreptul la brevetul de invenţie în lipsa unei prevederi
contractuale contrare dacă:
a) în contractul de muncă permanent, temporar sau de colaborare este
prevăzută o clauză mai avantajoasă lui în sensul că, pentru orice invenţie creată
de el, care se încadrează în prevederile art.5 alin. 1 lit. b), nu trebuie să
informeze în scris unitatea asupra creării şi stadiului realizării invenţiei - vezi
art.5 alin.3 - şi unitatea nu are un drept de preferinţă la încheierea unui contract
privind invenţia creată de el;
b) în contractul de muncă cu misiune inventivă, este o clauză care prevede că în
cazul în care rezultă o invenţie din acest contract, persoana îndreptăţită la
acordarea brevetului de invenţie este inventatorul-salariat - vezi art.5 alin. (1)
lit. a) şi Art. 88 alin (2) lit. a).
c) în contractul de cercetare există o clauză din care reiese că unitatea care a
comandat cercetarea - vezi art.5 alin.2 - în cazul în care rezultă o invenţie,
renunţă la dreptul la brevetul de invenţie, caz în care se aplică prevederile art.5
alin.(1) lit. b) cu respectarea condiţiilor de la Art. 88 alin (2) lit. a);
d) în contractul de cercetare internă, există o clauză din care reiese că
inventatorul - salariat are dreptul la acordarea brevetului de invenţie.
În aceste cazuri se consideră că există o prevedere contractuală mai avantajoasă
inventatorului-salariat prin care acesta are dreptul la acordarea brevetului de
invenţie, adică se revine în întregime la prevederile art.3.
Cazurile de la punctele c) şi d) sunt foarte rare deoarece, practic, persoana care
a intrat în posesia temei de cercetare care conţine invenţia nu o poate aplica liber
decât dacă încheie un contract cu titularul brevetului de invenţie care este
inventatorul - salariat, ceea ce trebuie să constituie excepţii.

5.3. Relaţia dintre inventatorul – salariat şi unitate,

în cazurile art. 4 şi art. 5 alin. (1) lit. a)

În cazul în care toţi inventatorii sunt salariaţi ai unităţii cu care a fost încheiat
contractul de muncă cu misiune inventivă cel puţin pe toată perioada de derulare a
contractului de muncă cu misiune inventivă sau până la crearea invenţiei, dacă se
respectă prevederile art.5 alin.(3) şi alin.(5) dreptul la acordarea brevetului
aparţine unităţii.
Atunci când există inventatori salariaţi la alte unităţi, fiecare trebuie să-şi anunţe
unitatea, conform prevederilor art.5 alin.(3)*, odată cu anunţarea celorlalţi
coautori şi a locurilor lor de muncă şi să respecte prevederile contractuale care
vor ţine cont de cele de la art.5 alin.(6)*.
Dreptul la acordarea brevetului poate aparţine uneia sau mai multor persoane.

5.4. Relaţia dintre inventatorul salariat şi unitate,

în cazurile art. 4 şi art. 5 alin. (1) lit. b)

Teoretic toţi inventatorii ar trebui să fie salariaţi ai unităţii pentru a se respecta

prevederile art.5 alin.(3) şi alin.(6), în sensul de a exista de la început o singură
persoană juridică care să aibă un drept de preferinţă la încheierea unui contract
privind invenţia salariaţilor săi.
Atunci când există inventatori salariaţi de la mai multe unităţi, fiecare trebuie să-
şi anunţe unitatea în care este încadrat conform prevederilor art.5 alin.(3) odată
cu anunţarea celorlalţi coautori şi a locurilor lor de muncă şi să respecte
prevederile art.5 alin.(6)*, ceea ce face ca, cel puţin teoretic, transmiterea de
46
drept să fie făcută către toate unităţile la care sunt salariaţi inventatorii şi numai
prin renunţarea uneia sau a mai multora la dreptul de preferinţă la încheierea
unui contract de preluare a dreptului la brevet poate conduce la transmiterea
dreptului la brevetul de invenţie către un terţ. În fapt are loc înainte de
depunerea cererii de brevet de invenţie la OSIM o transmitere de drepturi din
partea persoanelor juridice care nu vor avea calitatea de solicitant către cele care
au această calitate.
Dacă în colectivul de inventatori există un inventator care nu este încadrat cu
contract la o unitate sau este încadrat dar invenţia nu face parte din domeniul de
activitate al unităţii sau este o persoană străină, iar ceilalţi inventatori sunt
salariaţi la o persoană juridică română, care încadrează invenţia în art. 5 alin.(1)
lit. b) atunci se vor respecta de către toţi inventatorii, persoane îndreptăţite la
acordarea brevetului de invenţie, prevederile art.5 alin.(3) şi alin.(6), în raport cu
persoana juridică română.

5.5. Relaţia dintre inventatorul salariat şi unitate,

în cazurile art. 4 şi art. 5 alin. (2)

Toţi inventatorii trebuie să fie angajaţi ai unităţii care a efectuat cercetarea în

baza contractului încheiat cu beneficiarul şi care au lucrat efectiv la contract
şi/sau angajaţi ai unui terţ cu care unitatea de cercetare a încheiat un
subcontract de cercetare, subcontract în care trebuie obligatoriu introdusă clauza
privind persoana îndreptăţită la acordarea brevetului din contractul de cercetare
principal sau în lipsa acesteia o clauză privind respectarea prevederilor legale în
vigoare.
În cazul în care există un inventator salariat al beneficiarului, atunci acesta
trebuie să aibă încheiat cu unitatea care execută cercetarea un contract de
muncă de colaborare, deoarece pe de o parte el se încadrează în prevederile
art.5 alin.(1) lit. b)* în raport cu unitatea beneficiară şi pe de altă parte nu poate
intra în posesia remuneraţiei suplimentare conform art.5 alin.(2) şi Art. 91 alin.
(2) care trebuie plătită pe baza unui act adiţional la contractul individual de
muncă de către unitatea care a executat cercetarea.

5.6. Cuantumul, modul şi termenele de plată ale

remuneraţiei suplimentare

Cuantumul ca şi modul şi termenele de plată ale remuneraţiei suplimentare

cuvenite inventatorilor salariaţi în temeiul art.5 alin.(1) lit. a) sunt prevăzute,
conform Art. 91 alin.(1), în contractele de muncă cu misiune inventivă sau într-
un act adiţional la contractul de muncă individual, fiind asimilate drepturilor
salariale şi deci impozitate conform acestora. În aceste condiţii considerăm că
remuneraţia suplimentară trebuie plătită inventatorului - salariat cel mai târziu la
data încheierii contractului de muncă cu misiune inventivă, ceea ce înseamnă că
iniţial în preţul contractului să se prevadă o sumă în baza căreia, dacă din
executarea temei contractului a rezultat o invenţie, să aibă loc negocierea, iar
dacă nu rezultă o invenţie, suma rămâne necheltuită de către beneficiar.
Dacă invenţia a rezultat dintr-un contract de cercetare, plata remuneraţiei
suplimentare către inventatorul - salariat se face de către unitatea care a
efectuat cercetarea, conform prevederilor Art.91 alin (2), iar sursa de plată este
preţul contractului plătit de beneficiar.
47
Şi în acest caz se consideră că plata trebuie făcută cel mai târziu la încheierea
contractului de cercetare care cuprinde informaţiile care constituie invenţia.
Chiar dacă unitatea beneficiară renunţă la brevetarea invenţiei păstrând-o ca
secret comercial, această hotărâre adoptată nu afectează dreptul autorului -
salariat la remuneraţie.
Dreptul la remuneraţie al inventatorului - salariat există şi în cazul în care
invenţia nu este folosită, de exemplu, de către beneficiarul contractului de
cercetare sau în cel în care OSIM a respins acordarea brevetului de invenţie
având la bază neîndeplinirea condiţiilor de noutate şi de activitate inventivă.
În situaţia în care din derularea unui contract de cercetare cu finanţare din bani
publici rezultă o invenţie deoarece persoana care execută cercetarea are dreptul
la brevet plata remuneraţiei este făcută din surse proprii.

5.7. Prevederile art. 5 alin.(1) lit. b) în cazul existenţei unei

prevederi contractuale contrare

O prevedere contractuală contrară în acest caz cuprinde faptul că orice invenţie,

care se încadrează în definiţia unei invenţii de serviciu realizate de inventatorul -
salariat, conform prevederilor art.5 alin.(1) lit. b), aparţine unităţii în care este
salariat inventatorul. Această prevedere trebuie să existe într-un act adiţional la
contractul de muncă individual al salariatului; prin aceasta considerăm că ne
încadrăm în prevederile din Art. 89 lit. c. privind un contract încheiat între unitate
şi salariat, în care să existe o clauză prin care dreptul la acordarea brevetului de
invenţie aparţine unităţii şi în acest caz nu mai este necesar ca înainte de
depunerea cererii la OSIM între autorul - salariat şi unitate să se încheie un
contract de cesiune având ca obiect transmiterea dreptului la înregistrarea cererii
de brevet de invenţie şi la acordarea brevetului.
Inventatorul, salariat la o persoană juridică română, care a realizat o invenţie în
timpul unei burse, delegaţii, schimb de experienţă în străinătate, etc., în
condiţiile neîntreruperii contractului de muncă individual, invenţia sa fiind
încadrată în art.5 alin.(1) lit. b) – prin cunoaşterea tehnicii sau a datelor
existente în unitate - trebuie să respecte prevederile art.5 alin.(3) şi alin.(6) şi,
bineînţeles, clauzele din contractul dintre persoana juridică română şi cea
străină.
În orice caz, în contractele de muncă individuale trebuie prevăzute clauze exprese
pentru aceste situaţie şi asemenea clauze trebuie prevăzute şi în contractele
încheiate cu partenerii străini care primesc în unităţile lor, pentru o perioadă de
timp limitată şi în interes de serviciu, o persoană fizică salariată la o persoană
juridică română.

5.8. Unele aspecte privind persoana îndreptăţită la

revendicarea priorităţii convenţionale

În cazul în care se invocă art.5 alin.(1) lit. b) şi nu există o prevedere

contractuală contrară în contractul de muncă individual al inventatorului -
salariat, solicitantul, persoana juridică, nu poate înregistra în alte state o cerere
de brevet de invenţie cu revendicarea priorităţii în baza cererii înregistrate în
România, deoarece este necesar să se încheie un contract între părţi având ca
obiect transmiterea dreptului la revendicarea priorităţii şi ţările în care urmează a
fi depusă cererea de brevet de invenţie, care trebuie înscris la OSIM odată cu
48
cererea de eliberare a certificatului de prioritate şi cu plata taxei.
În nume propriu, dacă nu există o altă înţelegere contractuală între inventatorul -
salariat şi unitate, inventatorul - salariat poate depune o cerere de brevet de
invenţie în orice ţară membră a Convenţiei de la Paris sau a OMC şi să revendice
prioritatea în baza cererii de brevet de invenţie depuse în România.
Trebuie arătat faptul că reglementările legale privind relaţiile inventator-salariat
şi unitate sunt valabile numai pe teritoriul României, astfel că înregistrarea unei
cereri de brevet de invenţie având ca obiect invenţia de serviciu în alt stat cu sau
fără revendicarea priorităţii din ţara de origine România, trebuie făcută numai cu
acordul inventatorului - salariat care transmite dreptul la revendicarea priorităţii
convenţionale şi dreptul la înregistrarea şi acordarea brevetului de invenţie în
statul în care se doreşte obţinerea protecţiei.

5.9. Dreptul de preferinţă al unităţii la încheierea unui contract

privind invenţia salariatului său cu acesta

Conform prevederilor de la art.5 alin.(6) şi implicit a celor de la Art. 90 alin

(11)...alin (14), pentru o invenţie creată în condiţiile prevederilor din art.5 alin.
(1) lit b)* şi pentru care a fost înregistrată o cerere de brevet de invenţie având
ca solicitant pe inventatorul - salariat sau pentru care acesta din urmă are
calitatea de titular ca urmare a acordării brevetului de invenţie,
solicitantul/titularul are obligaţia să facă prima ofertă de licenţă sau de cesiune
unităţii al cărei angajat a fost la data creării invenţiei, iar unitatea îşi va
manifesta interesul în termen de 3 luni de la ofertă, în cadrul unui contract
încheiat între părţi.
Referitor la art. 90 alin.(12) se menţionează faptul că în situaţia în care este
vorba de un contract de licenţă neexclusivă, titularul, care este inventatorul
salariat, poate încheia un contract de licenţă neexclusivă cu un terţ până la
soluţionarea litigiului privind preţul contractului de către instanţa judecătorească
conform prevederilor de la art. 5 alin.(6).

5.10. Dreptul inventatorului – salariat la brevetul de invenţie

Inventatorul-salariat are dreptul la brevet conform prevederilor art.3 şi implicit a

celor de la Art. 88 alin.(1) şi alin (2) lit a) pentru orice invenţie realizată care nu
se încadrează în prevederile de la art.5 alin. 1 lit.b).
Dacă invenţia a fost realizată în conformitate cu prevederile art.5 alin.(1) lit.a)
sau art.5 alin.(1) lit b), cu sau fără prevedere contractuală contrară, sau art.5
alin.(2), iar titularul, care este unitatea, renunţă în temeiul art.37 la drepturile
care decurg din brevetul de invenţie, în această situaţie inventatorul, dacă
doreşte - ca urmare a anunţării sale de către titular, poate prelua aceste drepturi
achitând taxa de cesiune.
Atunci când un brevet de invenţie a fost acordat şi acesta nu a fost aplicat de
către unitatea titulară de brevet sau titularul nu a luat măsurile necesare în
vederea aplicării invenţiei prin efect de lege, dreptul la brevetul de invenţie
revine inventatorului, conform prevederilor art.71 alin.(4).
În ambele situaţii se impune ca brevetul de invenţie să fie în vigoare, iar taxa de
cesiune în primul caz o va achita inventatorul - salariat, în calitate de cesionar,
sau persoana stabilită în scris între părţi.
Conform preambulului de la art.5 şi implicit a prevederilor din Art. 88 alin (2) lit
49
a) şi lit. d), dacă există o clauză contrară în cazul invenţiilor create conform
prevederilor de la art. 5 alin.(1) lit a), şi alin. (2)sau lit. b) dacă nu există o
clauză contrară, dreptul la brevet aparţine inventatorului solicitant.
În situaţia reglementată în art. 5 alin. (5) şi în Art. 88 alin.(2) lit. e),
inventatorul-salariat are dreptul la acordarea brevetului prin depăşirea de către
unitate a termenului de 60 de zile de depunere a cererii.

5.11. Situaţii în care pot exista cel puţin doi cosolicitanţi, persoane
juridice,
ai unei cereri de brevet de invenţie

Existenţa în contractul de cercetare a unei prevederi din care reiese că în cazul în

care rezultă o invenţie din activitatea de cercetare, atât unitatea de cercetare,
cât şi beneficiarul cercetării au dreptul la acordarea brevetului de invenţie, iar
exploatarea brevetului de invenţie se va face în baza unui contract de
coproprietate încheiat între cei doi solicitanţi, conform Art. 84.
Conform prevederilor de la art. 75 alin (1) “Rezultatele cercetărilor obţinute în
baza derulării unui contract finanţat din fonduri publice aparţin persoanelor
juridice executante şi ordonatorului principal de credite, în egală măsură, dacă
prin contract nu s-a prevăzut altfel”, iar conform art. 75 alin.(2).
”Rezultatele cercetării prevăzute la alin. (1) sunt administrate de unităţile care
le-au produs, cu acordul ordonatorului principal de credite, cu excepţia
documentaţiilor de interes naţional care rămân în custodia acestor unităţi şi sub
controlul autorităţii de stat pentru cercetare dezvoltare”.
Nu reiese care este regimul unei invenţii care conţine informaţii cuprinse într-o
documentaţie “de interes naţional” depusă la OSIM şi în acelaşi timp aflate în
“custodia” unităţii care le-a produs, în condiţiile în care brevetul de invenţie este un
act de proprietate.

5.12. Retragerea unei cereri de brevet de invenţie în cazul în care

solicitantul este o altă persoană decât inventatorul

În cazul retragerii cererii de brevet de invenţie este necesar ca să fie respectate

prevederile Art.42 alin.(1) în sensul de a exista şi acordul inventatorului - salariat
dat solicitantului altul decât inventatorul - salariat şi ca atare cererea de
retragere trebuie semnată şi de către inventatorul - salariat pentru ca OSIM să ia
act de retragere. Totodată trebuie rezolvată existenţa contractului de cesiune
dintre inventatorul - salariat şi unitate încheiat în condiţiile prevăzute de art.5
alin.1 lit.b).
În sensul celor prevăzute în Art.42 alin.(1) în toate cazurile trebuie să existe o
colaborare activă bazată pe sinceritate între inventatorul - salariat şi unitate
pentru a se acorda brevetul de invenţie şi pentru a exploata invenţia.

5.13. Relaţiile dintre salariatul – inventator şi unitatea în care este salariat

Fiecare salariat - inventator trebuie să informeze în scris, imediat, pe

conducătorul unităţii al cărei salariat este asupra invenţiei create în condiţiile
prevăzute de art.5 alin.(3).
Informarea scrisă depusă conform prevederilor de la Art. 90 alin. (6) prin
50
Registratura generală a unităţii va cuprinde toate datele necesare pentru ca pe
baza lor să se poată face în cadrul unităţii conform prevederilor de la Art. 90 alin.
(3) încadrarea în una din categoriile prevăzute în art.5 alin. (1) şi alin.(2) şi
implicit în Art. 88 şi Art. 89, precum şi verificarea cadrării făcute de către
salariatul – inventator conform prevederilor de la Art. 90 alin. (4) lit. c).
Încălcarea obligaţiei de informare reciprocă atrage răspunderea pentru
prejudiciile cauzate oricăreia dintre părţi, conform art. 5 alin. (4).
Salariatul - inventator care a realizat o invenţie care se încadrează în art.5 alin.
(1) lit.b) are obligaţia de a face prima ofertă de cesiune în vederea cedării
dreptului la acordarea brevetului de invenţie sau a dreptului la brevetul de
invenţie acordat sau de licenţă în baza unui brevet de invenţie acordat unităţii al
cărei salariat este, iar unitatea, în termen de trei luni, trebuie să semneze
contractul; preţul contractului poate fi fixat conform art. 5 alin. (6) sau art.63
alin.1 de către instanţele judecătoreşti.
După trecerea termenului de 3 luni prevăzut la art. 5 alin.(6), dacă nici o altă
înţelegere nu există între unitate şi salariatul - inventator şi contractul nu a fost
semnat, salariatul - inventator poate încheia un contract cu un terţ conform
prevederilor de la Art. 90 alin. (13).
În cazul în care Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi
Internelor sau Serviciul Român de Informaţii clasifică la nivelul secret informaţiile
tehnice cuprinse într-o invenţie obiect al unei cereri de brevet de invenţie,
conform art.40 alin.(2) şi Art. 7 alin (3) şi alin (12), solicitantul are dreptul la o
compensaţie materială echitabilă, acordată de către instituţia care a atribuit
caracterul secret conform Art. 7 alin. (11).

5.14. Drepturi şi obligaţii

Titular de brevet de invenţie este unitatea conform prevederilor de la art.5

alin.(1) lit. a), art.5 alin.(2), sau art.5 alin. (1) lit. b) cu contract de cesiune
sau cu prevedere contractuală contrară

5.14.1. Drepturile titularului de brevet de invenţie

- titularul are un drept exclusiv de exploatare pe toată durata de valabilitate a

brevetului şi de a interzice terţilor exploatarea brevetului fără acordul său,
conform art. 1 alin.(1), art. 32 alin.(1) şi alin. (2) şi Art. 33.
- titularul poate solicita revalidarea brevetului pentru motive justificate, în
termen de 6 luni de la data publicării decăderii, conform art. 37 alin. (1);
- titularul poate renunţa în tot sau în parte la dreptul la brevet, pe baza unei
declaraţii scrise înregistrate la OSIM, conform art. 38 alin.(1);
- pentru prejudiciile cauzate titularului, acesta are dreptul la despăgubiri potrivit
dreptului comun, conform art. 59 alin.(3) şi alin. (4);
- titularul poate transmite pe bază de contract de licenţă sau de cesiune
drepturile conferite lui de brevetul de invenţie, conform art. 45 alin.(1) şi alin.
(2);
- pentru invenţiile prevăzute la art.40 alin.(2), titularul poate renunţa numai cu
acordul instituţiilor care le-au atribuit caracterul secret, conform Art. 38 alin.
(5);
- titularul poate solicita motivat, la Tribunalul Bucureşti, retragerea licenţei
obligatorii cu condiţia ca interesele legitime ale persoanei care a dobândit-o să
fie protejate într-o manieră corespunzătoare, conform Art. 49 alin.(1).
51
Solicitantul/titularul poate beneficia de credite în valută pentru brevetarea în
străinătate, conform Art. 41 alin. (3).
5.14.2. Obligaţiile titularului de brevet de invenţie

Titularul trebuie să informeze în scris pe inventator asupra stadiului realizării

invenţiei, conform art. 5 alin.(3) şi art.42 alin.(1). Important este că, în cadrul
unui contract de cercetare se transmit informaţii de către inventatorii - salariaţi
ai unităţii de cercetare prin intermediul acesteia din urmă către beneficiar. Este
necesar să se încheie un contract de confidenţă şi fără fraudă între cele două
unităţi, între care a fost încheiat contractul de cercetare.
Titularul trebuie să se abţină de la orice divulgare, conform art.5 alin.(3). Se
impune ca în acest contract de confidenţă şi fără fraudă să fie incluşi şi
inventatorii, care îl vor semna ca parte împreună cu unitatea de cercetare.
În cazul unei invenţii obiect a unei cereri de brevet care nu poate fi aplicată fără
să aducă atingere unei invenţii dintr-o cerere anterioară, în baza căreia a fost
acordat un brevet de invenţie, reglementările privind exploatarea acestor brevete
de invenţie sunt făcute de Art. 45 alin. (7) dacă titularii nu se înţeleg pe cale
amiabilă.
Titularul trebuie să menţioneze calitatea de inventator în carnetul de muncă dacă
inventatorul este salariatul său, precum şi numele, prenumele şi calitatea de
inventator în orice acte şi publicaţii privind invenţia, conform art. 35 alin.(1).
Titularul trebuie să anunţe inventatorul despre intenţia sa de renunţare în tot sau
în parte la brevetul de invenţie şi la cererea inventatorului trebuie să-i transmită
acestuia dreptul asupra brevetului, conform art. 38 alin.(2). Pentru invenţiile
prevăzute la art.40 alin.(2) titularul poate renunţa numai cu acordul instituţiilor
care le-au atribuit caracterul secret, conform art. 38 alin.(5). Titularul trebuie să
obţină acordul beneficiarului licenţei dacă titularul a încheiat un astfel de contract
de licenţă şi doreşte să renunţe la brevet, conform art. 38 alin.(3).
Titularul este obligat anual la plata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului
pe întreaga durată de valabilitate a brevetului, conform art.43 alin.(2), în
cuantumurile şi la termenele prevăzute în art.2 şi art. 1 Anexa nr.1 pct.23.
Titularul trebuie să respecte drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului
stabilite prin negociere pe bază de contract şi să le prevadă în contractul de
cesiune sau să le stingă prin negociere, înainte de încheierea contractului de
cesiune.
Titularul are obligaţia de a menţine nivelul de clasificare a informaţiilor din
invenţia care face obiectul unui brevet de invenţie, conform art.40 alin.(3).
Titularul trebuie să solicite acordul instituţiei care a clasificat informaţiile în cazul
brevetării în străinătate, conform art. 41 alin.(2).
Titularul are obligaţia de garanţie, în cazul încheierii unui contract de cesiune sau
de licenţă cu o altă persoană. În cazul art. 5 alin.(1) lit. b), titularul trebuie să
încheie cu inventatorul - salariat un contract de preluare de la autor a dreptului
la revendicarea priorităţii convenţionale, în vederea înregistrării unei cereri de
brevet de invenţie în ţări membre ale Convenţiei de la Paris sau ale OMC.

5.14.3. Drepturile inventatorului – salariat

Inventatorul - salariat are dreptul să i se menţioneze numele, prenumele şi

calitatea în brevetul eliberat, în carnetul de muncă, precum şi în orice acte sau
publicaţii, privind invenţia sa, conform Art.35 alin.(1).
Inventatorul - salariat are dreptul la eliberarea unui duplicat al brevetului de
invenţie, conform art. 35 alin. (2).
52
Inventatorul - salariat are dreptul de a intra în posesia drepturilor patrimoniale
cuvenite lui pe bază de contract, conform art. 36 alin.(1).
Inventatorul - salariat are dreptul să preia în tot sau în parte dreptul la brevet
dacă titularul renunţă în tot sau în parte la brevetul de invenţie, conform art. 38
alin.(2).
Inventatorul - salariat declarat de solicitant poate cere în scris la OSIM să nu fie
publicat în datele bibliografice ale cererii publicate sau ale brevetului de invenţie,
conform art.35 alin.(3).

5.14.4. Obligaţiile inventatorului – salariat

Inventatorul - salariat trebuie să informeze în scris pe titular asupra stadiului

realizării invenţiei, conform art.5 alin.(3).
Inventatorul - salariat trebuie să se abţină de la orice divulgare, conform art. 5
alin.(3);
Inventatorul - salariat are obligaţia să acorde, la cererea titularului de brevet de
invenţie, asistenţă tehnică pe bază de contract, pentru punerea în aplicare a
invenţiei, conform art. 42 alin.(2).

5.14.5. Drepturile băneşti inventatorului – salariat

5.14.5.1. Remuneraţia suplimentară

Conform prevederilor de la art.5 alin.(1) lit. a) şi alin.(2) şi implicit a celor de la

reg. 79 alin. (1) şi alin. (2) după realizarea unei invenţii se prevede plata unei
remuneraţii suplimentare independent de salariul de încadrare.

5.14.5.2. Prevederi privind stabilirea preţului contractului

Potrivit prevederilor de la art.36 alin.(2) drepturile patrimoniale ale inventatorului

salariat se stabilesc pe bază de contract, situaţie în care orientativ pot fi folosite
prevederile de la Art. 91 alin. (4) cu referire directă la datele prevăzute în tabelul
1.
Conform prevederilor de la Art. 91 alin.(4):
a) drepturile băneşti, corespunzând efectelor economice, inclusiv cele derivând
din efecte sociale pe perioada de calcul a profitului, nu pot fi inferioare valorilor
din tabelul 5.1.

Tabelul 5.1
Efectele economice/sociale (E), Drepturi băneşti (lei)
în milioane lei
E ≤ 40 000 E x 15%, dar nu mai puţin de 2 000
40 000 ≤E ≤ 200 000 6000 + E x 10%
200 000 < E ≤ 400 000 26 000 + E x 8%
400 000 < E ≤ 800 000 58 000 + E x 6%
800 000 106 000 + E x 4%

b) restituirea cheltuielilor, direct către inventator, pentru toate documentaţiile

tehnice sau economice, proiecte, studii, cercetări cu prototipuri, dacă acestea au
fost efectuate de către inventator pentru aplicarea invenţiei.

53
c) indexarea drepturilor băneşti cu indicele de inflaţie oficial între data efectuării
plăţii şi data finalizării negocierii.
Conform prevederilor de la Art. 91 alin.(7) şi alin. (8) drepturile băneşti sunt
stabilite pentru fiecare invenţie brevetată şi este repartizată pe inventatori
corespunzător înţelegerii autentificate dintre aceştia, iar neînţelegerile sunt de
competenţa instanţelor judecătoreşti.
Urmează a fi promovată o iniţiativă legislativă privind reglementările legale
pentru invenţia de serviciu. Acest anteproiect promovat de către OSIM va fi pus
la dispoziţia publicului pentru luare la cunoştinţă şi pentru eventuale observaţii şi
propuneri de îmbunătăţire.

54
 6. VALOAREA ECONOMICĂ A BREVETULUI DE INVENŢIE

6.1. Active necorporale

6.1.1. Definiţie şi clasificare

Evaluarea activelor necorporale reprezintă una din cele mai delicate probleme
ale evaluării întreprinderii. De obicei, evaluarea activelor necorporale se face în
procesul evaluării întreprinderii în ansamblul ei. De aceea, evaluatorii de active
necorporale trebuie să dispună de cunoştinţe detaliate referitoare la evaluarea
întreprinderii, realizată îndeosebi prin metodele de evaluare bazate pe venit
(capitalizarea/actualizarea cash-flow-ului net).
Activele necorporale sunt: ,,Active care se manifestă prin proprietăţile lor
economice; ele nu au substanţă fizică; acordă drepturi şi privilegii proprietarului
acestora şi în mod uzual, produc venituri pentru proprietarii lor. "
Activele necorporale pot fi clasificate în următoarele 4 categorii:
(1) drepturi rezultate din clauzele avantajoase ale unui contract scris sau
nescris, şi care au valoare numai pe baza acestui avantaj economic contractual.
(2) relaţii dintre părţi, de natura necontractuală, care pot fi cu durată scurtă şi
pot avea o valoare mare pentru părţi.
(3)active necorporale nediferenţiate (goodwill)
(4)proprietatea intelectuală, care cuprinde active necorporale protejate prin
lege împotriva utilizării neautorizate de către alţii:
- mărci de fabrică;
- mărci comerciale de produs;
- brevete de invenţie;
- drepturi de autor;
- secrete comerciale;
- know-how.
Exemple de active necorporale separate, dobândite într-o combinare de
întreprinderi, care corespund definiţiei unei imobilizări necorporale:
A. Active necorporale în domeniul marketingului:
• Mărci comerciale, mărci de servicii, mărci colective şi mărci de certificare;
• Nume şi domenii de Internet;
• Tipare de îmbrăcăminte (culoare, formă sau ambalaj unicat);
• Titluri de ziar;
• Clauze de neconcurenţă.
B.Active necorporale legate de clienţi:
• Liste cu clienţi;
• Portofoliul de comenzi sau de producţie;
• Contracte cu clienţii şi relaţiile cu aceştia;
• Relaţii necontractuale cu clienţii.
C.Active necorporale din domeniul artistic:
• Piese de teatru, spectacole de operă şi balet;
• Cărţi, reviste, ziare şi alte opere literare;
• Lucrări muzicale cum ar fi compoziţii, texte de cântece, spoturi publicitare;
• Tablouri şi fotografii;
• Materiale video şi audiovizuale, incluzând filme de cinematograf, clipuri
muzicale şi programe de televiziune.
D. Active necorporale de natură contractuală:
• Licenţe, drepturi de autor şi acorduri de novaţie;
 • Contracte de publicitate, construire, management, servicii sau
aprovizionare;
• Contracte de închiriere/ leasing/ arendare;
• Autorizaţii de construire;
• Contracte de franciză;
• Drepturi de operare şi de emisie;
• Drepturi de folosinţă cum ar fi: de forare, aeriene, la apă, exploatare
forestieră şi autorizaţii de circulate;
• Contracte de servicii, cum ar fi contractele de servicii ipotecare;
• Contracte de muncă care sunt avantajoase pentru angajator din cauza
unui salariu contractual situat sub nivelul salariului pe piaţă.
E. Active necorporale de natură tehnologică:
• Tehnologia brevetată;
• Programe de calculator şi circuite integrate;
• Tehnologia nebrevetată;
• Baze de date;
• Secrete comerciale cum ar fi: formule, procedee, reţete secrete.

6.1.2. Principii de evaluare a activelor necorporale

Există două direcţii de încadrare a evaluării activelor necorporale (înregistrate

sau neînregistrate în bilanţ). Acestea sunt:
■ exploatarea directă, în activitatea proprie; în această ipoteză este firesc ca
activele necorporale să fie considerate drept componentă a capitalului investit şi
deci să fie evaluate împreună cu celelalte active ale întreprinderii;
■ exploatarea indirectă, care constă în transferul unui atribut sau a tuturor
atributelor dreptului de proprietate altei persoane. Acest transfer se poate face
prin:
■ vânzarea (cesiunea) tuturor drepturilor asupra activului necorporal;
■ contracte de licenţă;
■ contracte de franciză;
■ contract de joint-venture.
Pentru evaluarea activelor necorporale care sunt configurate pentru utilizarea în
activitatea curentă sau în viitorul apropiat al entităţii se recurge la premisa valorii
de schimb, care este adecvată pentru evaluarea activelor necorporale care nu
sunt configurate pentru utilizarea în activitatea curentă sau în viitorul apropriat al
entităţii şi deci participanţii pe piaţă doresc să vândă activul necorporal.
Această vânzare poate fi:
 vânzarea ordonată a activelor necorporale, în starea în care se află, activ cu
activ, după o expunere normală pe piaţă adecvată, deci fără a avea în vedere
valoarea de utilizare rezultată din combinarea cu alte active corporale sau
necorporale;
 vânzarea forţată a activelor necorporale, respectiv acestea se vor vinde în
mod individual (activ cu activ), prin licitaţie sau prin altă formă de vânzare
rapidă şi după o perioadă scurtă de expunere pe piaţa adecvată.

6.1.3. Metode de evaluare a activelor necorporale

Metodele de evaluare a activelor necorporale sunt înscrise în cele trei abordări

clasice ale evaluării oricărui tip de proprietate, cu unele particularităţi referitoare
la denumirea metodelor de evaluare ca şi la relevanţa/aplicabilitatea acestora.
Există două particularităţi ale aplicării metodelor de evaluare a activelor
56
necorporale distincte:
a). când se evaluează un activ necorporal separat, prin metode înscrise în cele
trei abordări, relevanţa metodelor de evaluare este diferită. Ca urmare, din
aplicarea mai multor metode de evaluare pot rezulta valori diferite substanţial,
ceea ce implică raţionamentul profesional al evaluatorului în selectarea valorii
finale;
b). există active necorporale care pot fi evaluate numai printr-o singură metodă
de evaluare. De exemplu, contractele (de închiriere, de aprovizionare, de
asigurare, de muncă, de distribuţie etc.) şi acordul de neconcurenţă pot fi
evaluate numai prin abordarea prin venit.
Metodele şi procedurile uzuale de evaluare a activelor necorporale sunt:
1. Metode bazate pe comparaţia de piaţă (vânzărilor)
2. Metode bazate pe venit:
■ metode bazate pe avantajul de profit (profit economic) atribut activului
necorporal;
■ metoda bazata pe contribuţia la profit;
■ metode bazate pe diminuarea costurilor, generate de activul necorporal;
■ metode care estimează economia/scutirea ipotetică de redevenţă, ca urmare a
deţinerii unui activ necorporal;
■ metode care cuantifică diferenţa dintre valoarea totală a întreprinderii care
utilizează activul necorporal şi valoarea aceleiaşi întreprinderi în cazul în care
nu utilizează acel activ;
■ metoda reziduală, prin care valoarea unui activ necorporal se calculează ca
diferenţa între valoarea totală a întreprinderii şi valoarea celorlalte active
(corporale şi necorporale) deţinute.
3. Metode bazate pe cost:
• costul de reproducţie;
• costul de înlocuire (numit şi de recreare).
Alegerea metodelor de evaluare a unui activ necorporal separat depinde, în
principiu, de trei factori:
(a) scopul evaluării;
(b) caracteristicile activului necorporal;
(c) informaţiile disponibile şi credibilitatea lor.
De exemplu, metoda costului se poate aplică pentru evaluarea multor active
necorporale, constituind un reper pentru valorile calculate prin alte metode.
Dacă scopul evaluării este stabilirea preţului de vânzare a unui activ necorporal
separat, o atenţie deosebită trebuie acordată metodei comparaţiei de piaţă.
Dacă scopul evaluării este înregistrarea în bilanţ a activelor necorporale,
achiziţionate cu ocazia achiziţionării unei întreprinderi (deci când se pune
problema alocării preţului total de achiziţie pe activele achiziţionate), metoda
adecvată pentru evaluarea unor active necorporale este metoda actualizării
profitului/ redevenţei/ economiei de cheltuieli generate pe parcursul duratei de
viaţă utilă rămasă; explicaţia este de natură metodologică, în sensul că oricum s-
a făcut o previziune a cash-flow-ului, generat de combinaţia tuturor activelor
întreprinderii, din care o parte poate fi alocat activelor necorporale achiziţionate,
cum ar fi: mărci de produse, secrete de fabricaţie, brevete de invenţie, proiecte
de cercetare-dezvoltare nefinalizate etc.

6.1.4. Evaluarea activelor necorporale ale întreprinderilor

Evaluarea activelor necorporale este necesară în următoarele situaţii:

a. Tranzacţii - activele necorporale sunt tranzacţionate deseori ca active
57
 independente. Mărcile şi brevetele de invenţie sunt vândute deseori de
întreprinderi, fiind astfel necesară evaluarea lor;
b. Cerinţe contabile - în urma achiziţiei, cumpărătorul trebuie să înregistreze
activul necorporal, în bilanţul contabil;
c. Asocieri de întreprinderi - deseori două societăţi se asociază, în scopul
exploatării unui obiect al proprietăţii intelectuale;
d. Licenţiere - când proprietarul activului necorporal a obţinut o licenţă, trebuie
calculate valoarea licenţei pentru a stabili redevenţa;
e. Finanţare - în cazul în care activele necorporale reprezintă o pondere
semnificativă în activele unei entităţi, în cazul solicitării unui credit, este
posibil ca banca să ceară evaluarea brevetelor de invenţie, mărcilor şi
drepturilor de autor în scopul garantării împrumutului;
f. Divorţuri - în partajul efectuat în urma unui divorţ, este necesară, uneori,
evaluarea brevetelor de invenţie deţinute de unul din soţi;
g. Despăgubiri în cazul contrafacerilor - se înregistrează o creştere a
litigiilor cauzate de încălcarea mărcilor şi brevetelor de invenţie, acestea
necesitând evaluări pentru stabilirea despăgubirilor;
h. Tranzacţii în cadrul companiei - transferul brevetelor şi mărcilor, între
entităţile unui grup, impune stabilirea valorii juste a acestora;
i. Impozitul pe proprietate - brevetele, marca sau copyright-ul, ca părţi
componente ale proprietăţii, trebuie evaluate, deoarece ele pot fi donate de
către proprietar. Deoarece sunt purtătoare de valoare, aceasta trebuie să
fie cunoscută, pentru stabilirea taxelor aferente donaţiei;
j. Faliment - sunt necesare evaluări ale activelor necorporale pe premisa
vânzării forţate a acestora, în scopul determinării activului net de lichidare.

6.1.5. Etapele procesului de evaluare

Procesul de evaluare reprezintă un ansamblu de proceduri aplicate de un

evaluator, pentru a determina un anumit tip de valoare a activelor necorporale.
În sens general, orice proces de evaluare presupune parcurgerea a patru
etape:
- stabilirea problemei de rezolvat;
- obţinerea şi analiza datelor;
- testarea şi/sau evaluarea;
- stabilirea concluziilor.
Procesul de evaluare a activelor necorporale nu face excepţie de la această
derulare, în sensul că presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Definirea misiunii evaluatorului;
2. Obţinerea şi analiza informaţiilor;
3. Aplicarea celor trei abordări ale valorii;
4. Prezentarea opiniei evaluatorului.
Prima etapă a procesului de evaluare o reprezintă identificarea misiunii
evaluatorului. În acest prim pas, se enunţă problema de rezolvat, urmărindu-se
eliminarea oricărei ambiguităţi sau neînţelegeri cu privire la evaluarea activului
necorporal. În general, această etapă include următoarele puncte:
 identificarea activului necorporal subiect al evaluării;
 precizarea dreptului de proprietate evaluat, referitor la activul necorporal
subiect al evaluării;
identificarea proprietarului activului necorporal;
identificarea caracteristicilor activului necorporal, eventual analiza celei mai
bune utilizări;
58
data evaluării;
scopul evaluării;
clientul şi destinatarul raportului de evaluare;
standardul valorii şi premisa evaluării;
ipoteze şi condiţii limitative.
A doua etapă a procesului de evaluare o reprezintă culegerea şi analiza datelor.
Această etapă se referă la:
• caracteristicile activului necorporal;
• istoricul şi situaţia acestuia, la data evaluării;
• informaţii financiare relevante;
• factorii economici externi, ce pot afecta valoarea activului necorporal;
• variabilele cererii şi ofertei pentru activul necorporal respectiv şi/sau pentru
produsele şi serviciile realizate prin contribuţia activului necorporal analizat;
• tranzacţii anterioare cu active necorporale similare (asemănătoare).
A treia etapă o reprezintă utilizarea trusei de instrumente a evaluatorului,
respectiv aplicarea celor trei abordări.
Abordarea prin comparare este aplicabilă atunci când există informaţii despre
tranzacţii recente cu active necorporale similare, referitoare la venitul general şi
la riscul de lichiditate şi versatilitate.
În această abordare evaluatorul compară subiectul evaluării cu active
necorporale similare şi relevante ce au fost tranzacţionate recent.
Abordarea prin venit estimează valoarea activului necorporal, pe baza beneficiilor
viitoare atribuibile acestuia. Beneficiile anticipate sunt transformate în valoarea
activului necorporal care le generează, fie prin tehnica actualizării, fie prin cea a
capitalizării.
Evaluarea în cadrul acestei abordări necesită rezolvarea a două probleme, care
în mod normal, sunt specifice activelor necorporale:
stabilirea venitului atribuibil exclusiv activului necorporal;
estimarea duratei de viata utila în care activul necorporal poate genera un
venit.
Referitor la problema alocării venitului, de regulă, evaluatorul cunoaşte sau
estimează un venit atribuibil mai multor active (corporale şi necorporale), dar el
trebuie să stabilească acea parte din venit atribuibilă numai activului necorporal
evaluat.
Durata de viaţă a activelor necorporale are două dimensiuni: economică şi legală.
Durata de viaţă economică este perioada în care activul necorporal poate genera un
profit pentru proprietar sau deţinător. De exemplu, un program de calculator are o
durată de viaţă economică de numai doi ani, pentru că se aşteaptă ca, după doi ani,
să apară o nouă versiune a acelui program, vechea versiune putând fi obţinută
gratuit. Durata de viaţă legală este perioada în care activul necorporal beneficiază
de protecţie legală.
Abordarea prin cost se bazează pe principiul substituţiei, care porneşte de la
premisa unui comportament raţional al participanţilor pe piaţă. Un investitor
raţional nu va plăti pentru o proprietate mai mult decât pentru o alta, care
întruneşte condiţii similare. De exemplu, în cazul activelor necorporale, valoarea
de piaţă a unui program de calculator specializat nu poate să depăşească costul
de recreare a unui program de calculator similar, care asigură aceleaşi rezultate.
În evaluarea pe baza costului, evaluatorul va lua în considerare costul fiecărui
pas necesar în crearea activului necorporal, incluzând şi profitul promotorului (cu
excepţia cazului în care evaluarea se face în scopul recunoaşterii în situaţiile
financiare).
Procesul de evaluare se finalizează prin stabilirea opiniei finale a evaluatorului.
59
Această opinie este rezultatul unui proces de raţionament profesional, care, de
regulă, include:
sinteza rezultatelor evaluării;
explicarea diferenţelor dintre rezultatele aplicării mai multor metode de
evaluare;
efectul ipotezelor şi condiţiilor limitative;
prezentarea opiniei evaluatorului.
PROCESUL DE EVALUARE A ACTIVELOR NECORPORALE

I. IDENTIFICAREA MISIUNII EVALUATORULUI

 identificarea activului  proprietarul activului  standardul valorii

necorporal; necorporal; corespunzător;
 premisa evaluării.
 dreptul de proprietate  data evaluării,  ipoteze şi condiţii
evaluat  scopul evaluării, limitative ale
 clientul şi destinatarul evaluării
raportului de evaluare

II. CULEGEREA ŞI ANALIZA DATELOR

 caracteristicile  informaţii financiare  cererea şi oferta
activului necorporal relevante;
 istoricul şi situaţia  factorii economici ce  tranzacţii anterioare
acestuia la data pot afecta valoarea cu active
raportului de activului necorporal necorporale similare
evaluare

III. ABORDAREA VALORII

COMPARAŢIE VENIT COST

IV. OPINIA EVALUATORULUI

 sinteza rezultatelor  sinteza rezultatelor
evaluării; explicarea evaluării; explicarea
diferenţelor diferenţelor
Concluziile asupra valorii finale se bazează pe următoarele aspecte importante:
• definiţia tipului de valoare estimat şi premisei de evaluare;
• toate informaţiile relevante deţinute de evaluator;
• selectarea abordărilor, metodelor şi tehnicilor de evaluare, în funcţie de
relevanţă şi credibilitatea informaţiilor şi de raţionamentul profesional al
evaluatorului;
• valoarea estimată trebuie să fie rezonabilă şi justificată, pornind de la
rezultatele metodelor folosite în procesul de evaluare.

6.2. Brevetele de invenţie ca active necorporale tehnologice

Unele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească brevetele de invenţie pentru a

60
deveni active necorporale importante în patrimoniul întreprinderii:
1. Să fie aplicate şi în consecinţă să producă beneficii;
2. Obiectul brevetului de invenţie să fie în concordanţă cu cerinţele
consumatorului;
3. Obiectul brevetului de invenţie creează un segment de piaţă nou sau
dezvoltă segmentul existent;
4. Poate forma obiectul unei transmiteri de drepturi prin licenţă;
5. Costurile procedurilor în faţa OSIM, ca şi cele de menţinere în vigoare sunt
relativ mici în raport cu beneficiile obţinute prin aplicarea invenţiei brevetate;
6. Obiectul(ele) invenţiei/grupului de invenţii brevetate au utilizări multiple;
7. Hotărârile acordate ca urmare a unor eventuale litigii în instanţele
judecătoreşti nu afectează valoarea determinată a brevetului de invenţie.

6.2.1. Avantajele existenţei unui sistem de brevetare

Sistemele de brevetare sunt create pentru promovarea creaţiei tehnice spre

binele public prin stimularea inovaţiei datorită acordării de drepturi exclusive
limitate pentru titulari.
Sistemul creează:
- efervescenţă pentru inventatori şi pentru toate domeniile industriei,
- climat favorabil de atragere de tehnologie străină şi de investiţii,
- condiţiile pentru formarea de noi societăţi comerciale şi implicit locuri de muncă,
iar ţara în care sunt respectate şi utilizate corect drepturile conferite de brevetul de
invenţie înregistrează o creştere a prosperităţii, care poate fi susţinută în timp de
aportul materialului uman pregătit profesional şi utilizat corespunzător la nivel
naţional.
Din sistemul de brevetare se pot obţine şi beneficii educaţionale.
În Statele Unite cât şi în Europa există frecvente critici pentru brevete acordate
pentru “metode de afaceri” deoarece ele au ca efect excluderea publicului de la
utilizarea liberă a unui produs sau a unui serviciu care este presupus a fi
cunoscut sau utilizat, sau, din alte puncte de vedere, ele cuprind doar o
extindere, fără prea mare importanţă, a unui produs bine cunoscut sau a unei
metode.
Se cunoaşte că legile proprietăţii intelectuale, dacă sunt întocmite corect,
încurajează creativitatea şi inovaţia. Aceasta se poate obţine în trei moduri
diferite:
a) Încurajarea inovaţiei.
- având drepturi exclusive de a comercializa un produs, aceasta dă posibilitatea
titularului de a recupera costurile ridicate de dezvoltare şi de a reinvesti în
cercetare, - ca o consecinţă este faptul că şi alţi posibili inventatori şi
cercetători sunt încurajaţi să procedeze la fel sau să reinventeze şi să găsească
utilizări alternative ale invenţiei.
b) Imitaţia;
- dacă o persoană inventează cu succes un produs sau modifică un produs,
utilizând un procedeu în sine cunoscut există posibilitatea să se beneficieze de
un produs sau un procedeu care este deja testat şi este de succes.
c) Dezvăluirea cunoştinţelor.
- la înregistrarea unei cereri de brevet de invenţie, aceasta trebuie să includă
detaliile tehnice complete, ceea ce face ca prin publicarea cererii invenţia şi prin
cunoştinţele promovate de aceasta în domeniul public să constituie “învăţătură”.
Avantajele care sunt dobândite cu precădere de ţările în curs de dezvoltare ca
urmare a aplicării legilor proprietăţii intelectuale sunt următoarele:
61
- stimularea creativităţii şi inventivităţii în societate, contribuind astfel la dezvoltarea
ţării;
- dotarea şi protecţia infrastructurii necesare pentru creşterea şi diversificarea
producţiei, creşterea numărului de producători şi distribuţiei în activităţile din
industria culturală, educaţională şi de divertisment;
- crearea unui mediu favorabil pentru atragerea investiţiilor interne şi străine în
sectorul privat;
- protecţia tehnologiilor noi şi exprimarea inovaţiilor locale.

6.2.2. Influenţe ale procedurilor de brevetare

Este ştiut faptul că revendicările unui brevet definesc atât întinderea protecţiei,
cât şi invenţia ca atare, fiind de o importanţă majoră în problemele de validitate
şi încălcare a drepturilor.
În condiţiile în care comerţul internaţional se bazează pe acordurile internaţionale
şi multilaterale, trebuie să existe proceduri uniforme care să permită titularilor de
brevet şi altor persoane interesate să aibă o garanţie minimă asupra faptului că
un anumit brevet este valid în mai multe ţări implicate, practic cu aceeaşi
întindere şi practic generând aceleaşi drepturi.
Conform Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor de invenţie, o singură
cerere internaţională este depusă şi are efecte în toate ţările membre.
Revendicările trebuie să definească o invenţie care este nouă, are activitate
inventivă şi este susceptibilă de aplicare industrială, care cuprinde aceeaşi
termeni şi care are un acelaşi conţinut, şi trebuie să fie interpretate la fel în
fiecare ţară în care se obţine brevet de invenţie în baza cererii internaţionale.

6.2.3. Unele aspecte privind bazele evaluării

Modalitatea de abordare a bazelor evaluării cuprinde:

- identificarea valorii în discuţie;
- determinarea celei mai potrivite metode de evaluare;
- estimarea valorii.
Identificarea valorii în discuţie constă în:
- determinarea numărului de brevete;
- cantitatea şi calitatea forţei de muncă;
- existenţa şi valoarea tehnică şi economică la un moment dat a unui know-how.
Metoda de evaluare poate fi bazată pe:
- tranzacţii în domenii de piaţă comparabile;
- costuri anterioare;
- cele de înlocuire;
- beneficii economice în aşteptare;
- relaţia venit =redevenţe.
Redevenţele ce i se cuvin autorului sunt drepturi băneşti, dimensionate
funcţie de valoarea invenţiei, valoare apreciată de ambele părţi de comun
acord. Chiar şi în cazul contractului de licenţă (situaţie în care inventatorul a
devenit titularul invenţiei, dar transmite dreptul de exploatare) baza
negocierilor între parteneri o reprezintă aceeaşi valoare a invenţiei, care
trebuie să fie cât mai aproape de valoarea reală atât din punct de vedere al
inventatorului cât şi din punct de vedere al partenerului ce doreşte să o
exploateze.
Subevaluarea invenţiei, situaţie frecvent întâlnită în România, îl poate pune pe
inventator într-o poziţie defavorabilă, sau invenţia ar putea fi pe nedrept
62
 catalogată ca neinteresantă şi lipsită de perspective determinând abandonarea
ei.
Deşi activităţile de cercetare derulate în universităţi reprezintă o sursă
importantă de brevete, şi implicit de beneficii financiare, foarte multe din
acestea în domenii de vârf ale cunoaşterii ştiinţifice, puţine universităţi au
adoptat propria politică privind propriul patrimoniu de invenţii brevetate.
Universităţile ar putea câştiga atât în prestigiu şi material, dacă ar prelua ca
titular (patrimoniu de PI, active necorporale) cele mai valoroase invenţii pe care
apoi să le poată licenţia sau valorifica prin know-how.
Brevetul de invenţie poate produce efecte de ordin juridic, economic, tehnic şi
informaţional.
Supraevaluarea invenţiei, tentantă pentru inventator este tot atât de
periculoasă prin eşecurile pe care le-ar determina fie prin refuzul de a mai fi
contractată de partenerul dispus să o realizeze şi exploateze cât şi prin
consecinţele pe care le-ar putea antrena într-o fază avansată a aplicării ei
constatându-se o eficienţă comercială sub cea iniţial estimată.
În procesul de negociere a unui contract de cesiune / licenţă, fiecare
partener este bine să evalueze invenţia (pe baza raporturilor inventator –
titular; modalitatea de a privi actul creator materializat în invenţia brevetată),
să cunoască valoarea cât mai reală a invenţiei.
În vederea creşterii şanselor de valorificare a ideilor inovatoare şi accelerarea
aplicării acestora în practică, este necesar a fi elaborat un sistem corect de
evaluare, respectiv o strategie realistă de management a proprietăţii
intelectuale. Aceste redevenţe care vor fi încasate, sunt provenite din vânzări
efective a bunului, din activităţi de comerţ pe bază de acordare de licenţe
neexclusive având ca obiect brevetul şi eventual bazate pe calculul unei depăşiri
a ratei de profit estimate sau comparate cu rata redevenţelor pentru drepturi
industriale similare existente în piaţă.
În ţările avansate din punct de vedere economic, „valoarea” unei invenţii este
rezultatul evaluării unor organisme specializate, independente, pe bază de
proceduri ştiinţifice, asigurându-se în astfel o bază de negocieri realistă între
inventator şi potenţialul titular care ar fi dispus să aplice invenţia.
În momentul de faţă, în România nu există o asemenea practică, dar în mod
inevitabil ea se va impune, un rol important într-un asemenea proces având şi
universităţile.
În lipsa unei proceduri de evaluare a „valorii” unei invenţii brevetate din punct de
vedere scientometric se pot asimila practicile din ţările avansate, respectiv faptul
că brevetele sunt realizări cotate ISI, la care s-ar putea aduce un plus de
exactitate prin încadrarea acestora în categorii punctate după cum urmează:
- invenţii brevetate: cu o cotare minimală;
- invenţii brevetate şi cesionate sau licenţiate care sunt de interes pentru
aplicare la o unitate industrială: cotare medie;
- invenţii brevetate şi aplicate efectiv în producţie pe bază de elemente
probatorii evidente: cotare medie superioară;
- invenţii brevetate în străinătate sau premiate în străinătate: cotare maximă.
În evaluarea activităţii pe bază de invenţii este semnificativ ca existenta acestora
să fie corelată şi cu alte realizări pe aceeaşi temă, cum sunt contractele de
cercetare/granturile, respectiv publicaţiile ştiinţifice.

6.2.4. Exploatarea invenţiei brevetate

Invenţiile, obiecte ale cererilor de brevet de invenţie sau brevetelor acordate, pot
63
fi comercializate la fel ca oricare bun material sau proprietate. Un produs obiect
al unei invenţii brevetate care reuşeşte să ocupe un loc pe piaţă, reprezintă un
succes al inventatorului, titularului brevetului şi nu în ultimul rând al
consumatorului.
Oricât de mare ar fi nevoia pieţii pentru un produs nu este admis ca titularul de
comun acord cu inventatorul să facă rabat valorii de întrebuinţare, care trebuie
să satisfacă aşteptările din piaţă. În acest sens ar trebui ca inventatorul, şi
implicit titularul, să aibă în vedere dacă produsul creat sau care urmează a fi
creat:
- satisface o necesitate;
- este oportun la un moment dat şi într-un anumit loc;
- are segmentul de piaţă pentru care este destinat acoperit mai mult sau mai
puţin de alte produse care pot avea o construcţie mai simplă sau mai complicată,
o fiabilitate diferită sau nu şi, nu în ultimul rând, un preţ de cost mai mic şi dacă
este mai atractiv;
- permite producerea cu un preţ de cost mai mare sau mai mic decât preţul de
vânzare şi dacă există surse de finanţare pentru producerea acestuia şi de ce
natură sunt aceste surse şi pe ce perioadă sunt accesibile;
- beneficiază la vânzare de anumite facilităţi fiscale sau din contră.
Un rol deosebit în a aprecia dacă comercializarea unui produs conduce sau nu la
un succes de piaţă, îl are compararea unui preţ de vânzare a produsului pe piaţă
estimat cu preţul de cost de fabricaţie estimat şi dacă rezultă şi un profit, atunci
există speranţa obţinerii unui succes.
Într-un domeniu în care investiţiile în C&D sunt relativ mari şi ca urmare are loc
o dezvoltare tehnologică rapidă, un succes este de aşteptat să apară atunci când
produsul nou are avantaje tehnice evidente şi importante în raport cu produsele
existente pe piaţă.
Se impune ca pentru fiecare produs să se estimeze un ciclu de viaţă în raport cu
experienţa din domeniul din care face parte acumulată pentru produse
alternative. Astfel, este posibil să se estimeze perioadele de obţinere ale unui
profit maxim şi cele de obţinere ale unui profit minim.
În această evaluare, un rol important îl are şi influenţa altor obiecte protejate în
cadrul proprietăţii industriale, cum ar fi înregistrarea mărcii şi înregistrarea
desenului sau modelului industrial pentru produsul a cărui ciclu de viaţă este
analizat.
Pentru a găsi o piaţă care să răspundă dorinţei titularului de a vinde produsul
rapid, în cantităţi mari şi cu profit acceptabil, este necesar ca anterior punerii în
vânzare a produsului pe o anumită piaţă să se determine:
- cine în condiţii legale poate folosi produsul sau aplica procedeul de obţinere a
produsului;
- cine sunt beneficiarii produsului, în funcţie de care se alege modul de ambalare,
prezentare şi promovare şi de cele mai multe ori şi preţul;
- cât de populat este segmentul de piaţă în care este distribuit produsul,
caracteristicile detaliate ale persoanelor împărţite după diferite criterii pe
categorii cum ar fi: apartenenţa numai la un stat sau la o comunitate, de vârstă,
de pregătire, stare socială, domiciliu, în tranzit;
- stadiul de cunoaştere în care este invenţia atunci când este analizată piaţa,
adică ea este în stadiul de expunere într-o descriere a invenţiei dintr-o cerere de
brevet de invenţie, în stadiul de laborator, de realizare a unui prototip, de a şti
care sunt revendicările şi care este întinderea protecţiei date de aceste
revendicări prin publicarea cererii de brevet de invenţie sau prin acordarea unui
brevet de invenţie, sau în stadiul de fabricare sau într-un stadiu în care sunt
64
făcute şi unele demersuri privind înregistrarea unui model de utilitate sau a unui
desen sau model industrial;
- persoanele interesate în cazul unui domeniu de vârf cum ar fi biotehnologia de
a prelua unele creaţii în domeniu la nivel de descriere a invenţiei, obiect sau nu
al unei cereri de brevet de invenţie ceea ce înseamnă o tehnologie la nivel de
“embrion” sau parţial dezvoltată, pe care să o dezvolte cu mijloace materiale şi
umane proprii;
- care sunt rezultatele efectuării unui “marketing de testare” în una sau în mai multe
pieţe mai întinse sau mai restrânse, folosind aceleaşi sau diferite înregistrări de
modele sau de desene şi de modele industriale; la aceste teste poate participa
inventatorul care poate face demonstraţii pe un prototip sau apelând la planşe cu
desene tehnice care să elucideze aspectele legate de utilizarea produsului,
întreţinerea acestuia sau altele asemenea;
- o părere avizată din partea persoanelor implicate în lanţul de activităţi
comerciale de la fabrică până în piaţă, privind, în special, produsele de consum
prin distribuirea către acestea de mostre; în această situaţie un răspuns rapid,
sincer şi afirmativ conduce la luarea unei decizii de ieşire cu produsul în piaţă
dacă inventatorul poate investi ca să fabrice în condiţii legale, singur sau în
asociere cu alte persoane, produsul sau transmite dreptul de exploatare, de
preferinţă prin licenţă unei persoane care dispune de posibilităţi financiare şi de
linii tehnologice de fabricaţie;
- dacă invenţia face parte dintre cerinţele consumatorilor determinate de
exemplu, prin sondaje sau este apropiată sau se suprapune peste realizări
tehnice concepute de către angajaţii unor persoane juridice în cadrul
departamentelor de C & D proprii, situaţii în care persoana juridică are şanse
reduse să exploateze invenţia; chiar dacă sunt prevăzute măsuri între inventator
şi companie privind dezvăluirea în tot sau în parte a invenţiei, nu de puţine ori
apar conflicte pe motiv de însuşire de la inventator fără drept a rezultatelor
creaţiei tehnice;
- care sunt persoanele juridice interesate în a exploata invenţia obiect al unei cereri
de brevet de invenţie cu solicitant o persoană fizică care are şi calitatea de
inventator având în vedere publicaţiile făcute de aceste persoane privind direcţiile
care definesc C & D, situaţie în care după publicarea cererii de brevet de invenţie, o
copie a acesteia poate fi transmisă ca făcând parte dintr-o ofertă făcută persoanei
juridice;
- vânzarea de către inventator a unei invenţii brevetate poate fi făcută prin
cesiune sau inventatorul poate transmite prin licenţă voluntară dreptul de
exploatare către persoana interesată.
Pentru a avea o imagine corectă este necesară obţinerea de informaţii prealabile
referitoare la:
- situaţia juridică şi financiară a partenerului, cum ar fi existenţa reală a firmei,
stabilirea şi solvabilitatea ei, posibilităţile de exploatare a invenţiei, seriozitatea în
afaceri;
- conducătorul firmei;
- mandatar, când acesta îl reprezintă pe partener, inclusiv la cuprinsul
mandatului acestuia.

6.2.5. Valorificarea invenţiei brevetate prin recunoaşterea meritului

ştiinţific

Invenţia brevetată este o componentă esenţială a activităţii de cercetare

aplicative ce se desfăşoară în mediile academice, fiind un instrument de evaluare
65
a performanţei ştiinţifice, dar şi un indicator important al nivelului de dezvoltare
economică.
În universităţi, în compartimentele de cercetare ale acestora se desfăşoară
activităţi de cercetare cu caracter aplicativ, evaluarea acestora fiind realizată şi
din punct de vedere al înregistrării invenţiilor brevetate ceea ce se reflectă în
recunoaşterea prestigiului academic al universităţii.
Evaluarea performanţei membrilor comunităţii academice se realizează după
următoarele criterii:
I. În activitatea de cercetare fundamentală, fiecare cadru didactic/cercetător
raportează:
 numărul de cărţi publicate în ţară şi străinătate;
 numărul de publicaţii în revistele de specialitate cu cel mai bun factor de
impact posibil;
 numărul de comunicări ştiinţifice la manifestări interne şi internaţionale;
 numărul de citări de către alţi autori în publicaţiile lor.
II. În activitatea de cercetare aplicativă se raportează:
 numărul de produse şi tehnologii dezvoltate;
 numărul de brevete înregistrate în ţară şi străinătate;
 numărul de transferuri tehnologice efectuate.
În universităţi, publicarea prin articole sau comunicări ştiinţifice a ideilor
inovative rezultate din cercetare se face după asigurarea priorităţii prin brevetare
şi cu acordul beneficiarului cercetării. În aceste cazuri, unica notificare a
activităţii ştiinţifice desfăşurate rămâne brevetul de invenţie.
În ultimii ani, în România numărul cererilor de brevet de invenţie înregistrate la
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti a înregistrat o creştere de la
1003 cereri în 2000 la 1477 în 2002, dar o scădere dramatică în 2003 la doar
881 cereri de brevet de invenţie înregistrate.
Cu ani în urmă, activitatea mediului academic era orientată către cercetare şi
transmitere de cunoştinţe, iar interesul universitarilor pentru realizarea de
invenţii era pus în evidenţă prin faptul că realizările acestora era orientat către
domeniile de vârf.
În ziua de astăzi, procesele de cercetare sunt mult mai diverse (cercetare
fundamentală, cercetare aplicativă, dezvoltare de noi tehnologii).
În cadrul profilului politehnic, cercetarea aplicativă este orientată pe
specializările specifice departamentelor/catedrelor/centrelor de excelenţă şi se
raportează la domenii de actualitate (de interes public) pentru a se justifica din
punct de vedere economic. Se are în vedere elaborarea de soluţii tehnice,
simularea fabricaţiei, realizarea de modele experimentale şi testarea acestora,
care să se încheie cu transferul tehnologic al acestora la un agent economic.
Dintre rezultatele activităţii de cercetare ştiinţifică, sunt puţine cercetări
aplicative având la bază realizarea unei invenţii brevetate care sunt conduse
către aplicare industrială, multe din brevetele de invenţie obţinute rămânând
doar în faza de potenţiale surse de transfer tehnologic (prin licenţiere, cesionare,
etc.) sau ca indicatori ai palmaresului ştiinţific din circuitul public.

6.2.6. Lucrarea ştiinţifică. Brevetul de invenţie

Lucrarea ştiinţifică nu este supusă unor reguli stricte de redactare în formă şi

conţinut, prin urmare ea poate prezenta fără restricţii elemente care satisfac în
mai mare măsură aşteptările cu privire la fundamentele ştiinţifice, metodele de
experimentare/studiile de caz.
Din punct de vedere ştiinţific, brevetul de invenţie este tot atât de relevant ca şi
66
o publicaţie de circulaţie internaţională, iar din punct de vedere socio-economic
poate fi de nivel superior publicaţiei.
Pentru o evaluare comparativă corectă a acestora, trebuie analizate o serie de
atribute specifice (validarea publicării, difuzarea publică, suportul autorităţii şi
regulamente, gradul de noutate şi/sau originalitate al informaţiei, actualitatea
informaţiei ştiinţifice, certitudinea asigurării priorităţii ştiinţifice, gradul de
protecţie a drepturilor autorului, coerenţa redactării, posibilitatea valorificării,
cheltuielile legate de publicare, indexarea).
Lucrarea ştiinţifică înaintată pentru publicare într-o revistă de specialitate (din
ţară/străinătate) sau în volumul unei manifestări ştiinţifice
naţionale/internaţionale este analizată de o comisie de referenţi ştiinţifici -
specialişti în domeniul respectiv din cadrul unei academii/universităţi/institut de
cercetare/asociaţii profesionale, cu nivele de exigenţă mai mult sau mai puţin
riguroase, în vederea validării publicării acesteia. În analiza lucrării, referenţii au
în vedere gradul de noutate şi originalitate al informaţiei transmise, evidenţiat de
autor prin numărul şi frecvenţa citărilor în cazul publicaţiilor de valoare, respectiv
prestigiul revistei în care apare.
Pentru a breveta o idee inovativă/informaţie ştiinţifică cu caracter de noutate,
aceasta trebuie descrisă conform unor proceduri stricte reglementate prin
legislaţia naţională şi convenţii internaţionale, descrierea transmisă fiind
analizată de o comisie de specialişti cu nivele de exigenţă unitare şi exclusiv pe
baza identificării elementelor de noutate şi aport inventiv. Din momentul luării
hotărârii de publicare a rezumatului descrierii, acesta se face public în Buletinul
oficial de Proprietate Industrială. După examinarea de fond şi verificarea noutăţii
revendicate în raport cu toate documentele publice cunoscute pe plan mondial şi
evidenţierea aportului inventiv, se ia hotărârea de acordare a brevetului de
invenţie care se publică în Buletinul oficial de Proprietate Industrială, urmând a
se elibera brevetul de invenţie.
Brevetele reprezintă prima şi cea mai recentă descriere a unui produs/procedeu
sau metodă şi precede de obicei publicaţia.
Este bine ca o informaţie ştiinţifică nouă, să fie întâi înregistrată pentru brevetare
şi apoi făcută publică într-o revistă de specialitate sau în volumul unei conferinţe
ştiinţifice.
Gradul de protecţie a drepturilor autorului este ridicat datorită funcţiei juridice al
brevetului de invenţie în comparaţie cu gradul de protecţie relativ redus al
lucrării ştiinţifice publicate prin efectul drepturilor de autor.
Coerenţa redactării unei descrieri de brevet de invenţie este ridicată, fiind impusă
prin reguli stricte şi practic universale de redactare care impun evidenţierea netă
(prin revendicări) a noutăţii şi contribuţiei originale.
Posibilitatea valorificării unei lucrări ştiinţifice publicate se reduce doar la
schimburi şi afirmarea prestigiului ştiinţific, spre deosebire de brevetele de
invenţie care pot fi valorificate prin cesionare, licenţiere, know-how, practici de
monopol.
Cheltuieli legate de publicare în cazul lucrărilor ştiinţifice sunt relativ reduse
pentru publicare în reviste de prestigiu şi ridicate pentru conferinţe
internaţionale, iar în cazul brevetelor de invenţie ridicate pentru agenţi economici
şi cât de cât acceptabile pentru persoane fizice pe plan naţional.
Brevetul de invenţie ar trebui să fie la acelaşi nivel cu o lucrare publicată într-o
revistă de circulaţie internaţională indexată ISI.
Normele CNCSIS de evaluare instituţională a activităţii de cercetare prevăd
brevetele omologate la recunoaşterea nivelului naţional, iar brevetele omologate
în străinătate respectiv pe cele premiate la recunoaşterea prestigiului
67
internaţional.

6.2.7. Evaluarea drepturilor care decurg din brevet

La evaluarea unui brevet de invenţie este recomandat să se aibă în vedere

următorii indicatori de analiză:
1. de evaluare a beneficiului obţinut sau estimat cu privire la aplicarea
invenţiei brevetate;
2. de evaluare a costurilor cu brevetul de invenţie de la data de depozit a cererii
şi în continuare pe toată durata cât brevetul de invenţie este în vigoare;
3. de evaluare a veniturilor rezultate din activitatea de brevetare;
4. de analiză a duratei de viaţă a brevetului;
5. de evaluare a pieţei.
Experienţa în domeniu în cazul ţărilor cu investiţii relativ mari în C&D şi ca atare
cu un grad de inovare ridicat a condus la selectarea următoarelor căi de stabilire
a unei remuneraţii rezonabile cuvenite inventatorului şi a unei cote de profit
acceptabile cuvenită titularului brevetului.
Câteva considerente de evaluare a drepturilor care decurg din brevet:
 Se porneşte de la faptul că preţul cu amănuntul al unui produs este stabilit pe
baza preţurilor de întreprindere, la care se adaugă N% din acesta şi în acest
caz nivelul remuneraţiei este cel dat de valoarea lui “N”;
 Se utilizează o metodă statistică de obţinere a unor remuneraţii standard
“uzuale” pentru fiecare domeniu de activitate care poate fi, de exemplu, în
industria chimică de 2...5%, în industria farmaceutică de 2...10% şi în
industria electrotehnică de 0,5...5%;
 Se consideră că stabilirea drepturilor băneşti rezonabile reprezintă o intuiţie a
nespecialiştilor şi se bazează pe o politică înţeleaptă în afaceri. Regula care
guvernează aceste aprecieri şi orientări poate fi obţinută prin cercetări
aprofundate asupra acestor subiecte.
O evaluare precisă se poate face doar pe baza unor date exacte, acestea fiind de
regulă cele folosite la stabilirea drepturilor de brevet şi dacă ele nu există sau nu
sunt accesibile, o asemenea evaluare nu mai este posibilă.
În procesul de evaluare a drepturilor de brevet această superioritate tehnică a
invenţiei faţă de stadiul tehnicii cunoscut va fi mai puţin importantă, pe primul
plan stând criteriile economice, atenţia fiind acordată profitului generat.
În cele ce urmează este prezentat un exemplu de evaluare a drepturilor care
decurg din brevet, utilizând relaţia (1) cu care poate fi estimată valoarea
materială a drepturilor care decurg dintr-un brevet de invenţie:
Vdr.br.   Pn  TVP   C   KX ,
în care:
Vdr.br. este valoarea materială a drepturilor care decurg din brevet;
Pn – profit net;
TVP – perioada de timp pentru care aplicarea invenţiei brevetate poate fi mai
mică sau egală cu perioada de valabilitate a brevetului, adică de 3,5 până
la 10 ani, ţinând cont de gradul de uzură morală a invenţiei, aplicate în
domeniul tehnic căruia îi aparţine.
Σ C – însumarea costurilor făcute în stabilirea valorii comerciale a invenţiei,
respectiv cele pentru C&D, brevetarea invenţiei, reclama şi publicitatea şi
pentru promovarea pe piaţă până la comercializarea obiectului invenţiei
brevetate şi a celor pentru eventuale litigii.
KX – un coeficient care reprezintă o medie ponderată a influenţei unor
factori cum ar fi:
68
 a) capitalul investit;
b) creditul social al întreprinderii;
c) abilitatea conducerii;
d) nivelul tehnic al personalului de specialitate;
e) abilitatea de a vinde;
f) atractivitatea şi impresia asupra publicului a designului şi garanţia calităţii
produsului promovat prin marca de produs;
g) influenţa caracteristicilor tehnice superioare ale produsului brevetat
asupra pieţei (comparativ cu produse similare existente).
Un alt exemplu de evaluare a drepturilor care decurg din brevet, dacă se aplică
metoda capitalizării veniturilor atunci se determină valoarea brevetului pe baza
veniturilor estimate a fi obţinute din utilizarea invenţiei care se raportează la o
rată de capitalizare.
Relaţia de calcul este (2):
Valoarea brevetului = (Σ Venituri din exploatare)/ Rata de capitalizare
Rata de capitalizare depinde de domeniul de aplicare a invenţiei brevetate.
Pentru domenii dinamice - informatică, biotehnologii, nanotehnologii, rata de
capitalizare are valori relativ mici de 4...10%, pentru domenii mai puţin dinamice
– automobile, aparate electrocasnice – rata de capitalizare are valori de
15...25% -, iar materiale de construcţii, industria metalurgică şi petrochimică -
rata de capitalizare are o valoare de 20...35%.

6.2.8. Aplicaţii privind evaluarea unor categorii de brevete

Aplicaţia 1. Brevet de invenţie pentru un produs

Obiectul evaluării este un brevet de invenţie pentru un produs nou, utilizat de

întreprinderea BETA, proprietară a brevetului, care este achiziţionată de
compania X.
Scopul evaluării este înregistrarea în bilanţ a brevetului de invenţie, prin
aplicarea metodei achiziţiei, respectiv în urma achiziţionării de către compania X
a întreprinderii BETA, în totalitatea ei.
Standardul valorii este valoarea justă.
Data evaluării: 30 ianuarie 2006.
Ipoteze pentru evaluare:
■ durata de viaţă utilă rămasă a brevetului a fost estimata a fi 5 ani;
■ cifra de afaceri aferentă produselor fabricate pe baza brevetului de invenţie a
fost previzionată astfel:
- 4.400 € în anul 2006
- 4.840 € în anul 2007
- 5.227 € în anul 2008
- 5.541 € în anul 2009
- 5.818 € în anul 2010.
■ rata redevenţei în cifra de afaceri, în domeniul respectiv, a fost stabilită la 4%;
■ cota impozitului pe profitul societăţii este 16%;
■ rata de actualizare a economiei (scutirii) de redevenţă netă a fost stabilită la
16%.

Rezolvare
69
 - mil euro -
Indicatori 2006 2007 2008 2009 2010
Cifra de afaceri 4.400 4.840 5.227 5.541 5.818
Scutire de redevenţă brută 0,04 176 193,6 209 221,6 232,7
Impozit @ 16% 0,16 28,2 31 33,4 35,5 37,2
Scutire de redevenţă netă 147,8 162,6 175.6 186,1 195,5
Factor actualizare @ 16% 0,862 0,743 0,641 0,552 0,476
Economie de redevenţă netă actualizată 127,4 120,8 112,5 102,7 93
Scutire de redevenţă totală actualizată 556,4
Beneficiu fiscal din amortizare:
• rata de actualizare 0,16
• impozit pe profit 0,16
• durata de amortizare 5
ani
Beneficiu fiscal din amortizare (1) 65,1
Valoarea justă a brevetului 621,5
(1) formula prin care se calculează profitul net actualizat pe durata de viaţă utilă,
obţinut ca urmare a deductibilităţii amortizării unui activ, este:
 n 
BFA  SRTA    1
 n   FVPA  s  
în care:
- SRTA reprezintă scutire de redevenţă totală actualizată;
- BFA - beneficiul fiscal din amortizare;
- n - numărul de ani în care se amortizează brevetul;
- FVPA - factorul valorii actuale a unei suite de anuităţi (factor de capitalizare);
- s - cota impozitului pe profit.
Scutirea de redevenţă totală actualizată = 556,4 mii €
FVPA @ 16% şi n = 5 ani este 3,274294.
Deci, BFA = 556,4 x {5 / [5 -(3,274294 x 0,16)] - 1} = 556,4 x 0,117 = 65,1
mii €.

Aplicaţia 2. Brevet de invenţie generat intern

Întreprinderea BETA a demarat un proiect de cercetare - dezvoltare pentru un

brevet de produs nou, evaluat în aplicaţia anterioară, la data de 03.01.2004.
Data de finalizare a proiectului de cercetare - dezvoltare este 30.12.2005.
Cheltuielile aferente proiectului de cercetare dezvoltare au fost derulate astfel:
• 30 mii €, cheltuieli de cercetare generală, între 03.01.2004 şi 30.06.2004;
• 50 mii €, cheltuieli de cercetare afectate proiectului de cercetare dezvoltare,
între 1.07.2004 şi 30.12.2004;
• 400 mii €, cheltuieli de dezvoltare, între 01.01.2005 şi 31.12.2005, din care
250 mii €, după data de 30.06.2005, dată la care a fost demonstrată
îndeplinirea criteriilor simultane de recunoaştere;
• 3 mii €, cheltuieli pentru brevetare.
Aplicarea brevetului a început la data de 03.01.2006. Durata de viaţă utilă
estimată a brevetului este 5 ani.
Fluxul de numerar (cash-flow), atribuibil brevetului de invenţie, a fost estimat la:
- 150 mii €, în 2006;
- 200 mii €, în 2007;
- 220 mii €, în 2008;

70
- 180 mii €, în 2009;
- 160 mii €, în 2010.
Rata de actualizare a fost estimată la 16%. Se cere să se determine:
1. Costul brevetului de invenţie, la care acesta va fi înregistrat în bilanţ, la data
de 01.01.2006;
2. Valoarea justă a brevetului de invenţie, determinate prin actualizarea cash-
flow-ului alocat acestuia;
3. Valoarea contabilă a brevetului la sfârşitul anului 2006, presupunând că
brevetul nu va suferi o pierdere de valoare din depreciere.

Rezolvare
1. Costul brevetului conţine:
a) cheltuielile de dezvoltare, începând cu data la care întreprinderea BETA,
poate demonstra îndeplinirea celor 6 criterii simultane, prevăzute în IAS
38.57, pentru recunoaşterea unui activ necorporal, respectiv:
 fezabilitatea tehnica pentru finalizarea proiectului de cercetare- dezvoltare,
în vederea utilizării brevetului de invenţie în procesul de producţie;
 intenţia de a finaliza proiectul în vederea utilizării rezultatului (adică brevetul
de invenţie);
 capacitatea de a utiliza brevetul;
 modul în care brevetul de invenţie va genera beneficii economice viitoare
(cash-flow), respectiv demonstrarea existenţei unei pieţe pentru produsele
care vor fi fabricate pe baza brevetului de invenţie;
■ existenta resurselor tehnice, financiare şi de altă natură, necesare pentru
aplicarea brevetului de invenţie; şi
■ capacitatea întreprinderii de a evalua credibil cheltuielile atribuite brevetului de
invenţie.
b) cheltuielile pentru brevetare.
Costul brevetului de invenţie = 250 mii € + 3 mii € = 253 mii €.
3. Valoarea justa a brevetului determinate prin actualizarea cash-flow-ului alocat
acestuia:

Anul Cash-flow Factori actualizare Cash-flow actualizat

- mii € - 16% - mii € -
2006 150 0,862 129,3
2007 200 0,743 148,6
2008 220 0,641 141,0
2009 180 0,552 99,4
2010 160 0,476 76,2
Total 594,5

Valoarea justă a brevetului = 594,5 mii €.

3. Valoarea contabilă a brevetului, la sfârşitul anului 2006, va fi:
- amortizarea anuală: 253 : 5 ani = 50,6 mii €/an.
- valoarea contabilă = 253 - 50,6 = 202,4 mii €.

Aplicaţia 3. Brevet de invenţie achiziţionat separat

Societatea BETA a cumpărat de la un titular de brevet de invenţie din altă ţară,

un brevet de invenţie pentru un procedeu nou, cu preţul de 150 mii €.
Vânzătorul brevetului a aplicat un rabat de 8% asupra preţului de vânzare al

71
brevetului de invenţie. Taxa vamală pentru importul brevetului a fost 15 mii €.
Cheltuielile efectuate pentru analiza acestui brevet au fost 6 mii €. Se cere costul
la care brevetul va fi contabilizat la înregistrarea iniţială în bilanţ.

Rezolvare
Costul brevetului =150.000 - (8% x 150.000) + 15.000 + 6.000 = 159.000 €.
Această aplicaţie este adecvată pentru stabilirea costului la care un activ
necorporal, achiziţionat prin cumpărare, va fi înregistrat iniţial în bilanţ.

Aplicaţia 4. Test de depreciere pentru un brevet de invenţie

Un brevet de invenţie este inclus într-o unitate generatoare de numerar (UGN)

şi trebuie testat pentru depreciere, conform cerinţelor IAS 36 - Deprecierea
activelor, în scopul determinării valorii recuperabile a brevetului.
Activele din componenţa UGN sunt:
Active ale UGN Valori contabile la 31.12.2005
Brevet de invenţie (€) 200.000
Imobilizări corporale 1.360.000
Fond comercial 120.000
TOTAL: 1.680.000
Alte informaţii necesare:
 durata de viaţă utilă estimată a UGN este 8 ani;
 valoarea reziduală a UGN, la finele anului 8, este zero;
 previziunea fluxului de numerar înainte de impozit a fost făcută în două
etape:
• pe baza celei mai bune estimări a conducerii entităţii proprietară a UGN, a
fluxului de numerar înainte de impozit, pentru primii 4 ani (2006 - 2009);
• pe baza extrapolării fluxului de numerar înainte de impozit, din anul
anterior, utilizând rate de descreştere, pentru ultimii 4 ani (2010 -2013);
 rata de actualizare după impozit, preluată de pe piaţa activelor similare, este
12,6%;
 cota impozitului pe profit este 16 %.

Rezolvare

Ani Rate de Flux de numerar Factori Flux de numerar

descreştere înainte de impozit actualizare* actualizat
(€) @ 15 % (€)
2006 320.000 0,869 278.000
2007 360.000 0,756 272.000
2008 380.000 0,657 250.000
2009 400.000 0,572 229.000
2010 -10% 360.000 0,497 179.000
2011 -12% 317.000 0,432 137.000
2012 -15% 269.000 0,376 101.000
2013 -20 % 215.000 0,327 70.000
Valoarea de utilizare 1.516.000

* Rata de actualizare adecvată pentru actualizarea fluxului de numerar înainte de

impozit (kîi) a fost calculată astfel:
kîi = k după impozit/(100-cota impozitului pe profit)
72
Deci, kîi= 12,6/(100-16) = 0,15 sau 1 5%.
Valoarea de utilizare a UGN = 1.516.000 €
Valoarea recuperabilă a UGN = 1.516.000 €
Valoarea contabilă a UGN = 1.680.000 €
Pierderea de valoare a UGN = 1.680.000 € - 1.516.000 € = 164.000 €
Repartizarea pierderii de valoare (din depreciere) pe cele trei active ale UGN:
• 120.000 € pentru fondul comercial;
• 38.360 € pentru imobilizări corporale (87,18% x 44.000 €);
• 5.640 € pentru brevetul de invenţie (12,82% x 44.000 €).
După scăderea pierderii de valoare (din depreciere), valoarea contabilă a
brevetului va fi:
200.000 € - 5.640 € = 194.360 €.

73
 7. LICENŢIEREA DE TEHNOLOGIE

7.1. Introducere

Introducerea în licenţierea reuşită de tehnologie poate fi rezumată în cinci idei

simple fundamentale:
1. Acordarea unei licenţe de tehnologie nu este posibilă decât dacă una dintre
părţi deţine active necorporale de valoare numite drepturi de proprietate
intelectuală şi ca urmare a deţinerii acestora, are dreptul legal de a o împiedica
pe cealaltă să le folosească. Licenţa reprezintă de fapt acordul titularului ca o altă
persoană să folosească obiectul dreptului său de proprietate intelectuală în
schimbul banilor sau al altor valori. Obiectele supuse licenţierii sunt: Brevetul de
Invenţie, Dreptul de autor, Marca şi alte drepturi de proprietate intelectuală
2. Există diverse tipuri de licenţă de tehnologie. Ele poartă diverse denumiri
împărţite în trei categorii:
- licenţă simplă de PI;
- licenţă pentru produs sau tehnologie;
- licenţă standard.
3. Acordarea unei licenţe se înscrie în contextul unei relaţii de afaceri în care
intervin adesea alte acorduri importante. Fie că sunt cuprinse în acelaşi
document sau în documente diferite, aceste acorduri sunt legate între ele. De
aceea este important de avut în vedere în modul cel mai practic felul în care
clauzele acestor acorduri se influenţează reciproc în sensul termenelor, al
stabilirii preţurilor şi al valorii globale. Astfel, de exemplu, încheierea unui
contract privind dezvoltarea unui produs (contract de cercetare-dezvoltare), fără
a pune la punct chestiunile legate de drepturile de proprietate intelectuală
(licenţe de proprietate intelectuală) sau fără a stabili cui i se va acorda licenţa de
fabricare a produsului (contract de fabricaţie) sau la ce preţ va cumpăra una
dintre părţi produsele în cauză (acord asupra vânzărilor), poate genera
probleme.
4. În negocierile privind licenţierea de tehnologie, ca în orice negocieri, intervin
părţi ale căror interese, deşi sunt diferite, trebuie să coincidă în anumite privinţe.
Succesul în licenţierea de tehnologie poate fi atins numai dacă negociatorul
înţelege perfect care sunt avantajele pe care aceasta urmează să le aducă
ambelor părţi.
Situaţia ideală este cea în care ambele părţi au de oferit elemente de valoare, de
exemplu angajaţi calificaţi, o piaţă care poate fi exploatată comercial, know-how,
contracte şi echipamente de cercetare, ca şi active de proprietate intelectuală
într-o formă sau alta.
5. Licenţierea de tehnologie presupune ajungerea la un acord asupra unui
ansamblu complex de condiţii, fiecare dintre acestea având mai multe soluţii
posibile. De aceea, o pregătire prealabilă este absolut necesară. înainte de
începerea negocierilor şi înainte de contactarea celeilalte părţi, fiecare parte
trebuie să-şi definească obiectivele, să-şi evalueze atuurile, să întreprindă o
cercetare asupra celeilalte părţi, să-şi decidă poziţia asupra condiţiilor-cheie, să-
şi pregătească documentaţia şi să-şi protejeze proprietatea intelectuală, printre
altele. Toate acestea pot dura luni întregi.

7.2. Pregătirea pentru negociere

Pregătirea pentru a negocia licenţierea de tehnologie începe printr-un număr de
întrebări pe care ambele părţi trebuie să şi le pună, indiferent dacă este vorba
despre licenţiator (cel care deţine drepturile de PI şi acordă licenţa) sau despre
licenţiat (cel care este interesat în utilizarea PI şi doreşte să beneficieze de
licenţă).
Este foarte important ca ambele părţi să îşi pună aceste întrebări şi să răspundă
la ele înainte de a începe negocierile privind licenţa, cum ar fi:
 Care sunt obiectivele comerciale urmărite prin această licenţiere?
- În ce mod acest contract de licenţă poate aduce bani?
- Ce ar trebui să obţineţi ca să merite să încheiaţi acest contract?
- Care este rezultatul optim pe care îl puteţi obţine în urma acestui contract?
- Care este rezultatul pe care doriţi să-l evitaţi?
- Din punctul de vedere al afacerii, soluţia optimă ar fi o licenţă de exploatare a
drepturilor de PI (licenţă simplă de PI) sau un ansamblu mai larg de acorduri
conexe (parteneriat comercial)?
 De ce atuuri dispuneţi?
- De ce îşi doreşte cealaltă parte acest contract?
- Atuurile dumneavoastră decurg din termenii potenţialului contract sau din altceva?
- Sunt şi alte companii cu care aţi putea încheia un acord pentru a vă îndeplini
obiectivele (soluţii alternative)? Puteţi negocia simultan cu ambele părţi?
 Care este termenul pentru semnarea contractului de licenţă?
Contractul trebuie semnat în timp util pentru:
- Lansarea unui produs?
- Emiterea unui comunicat de presă?
- Un salon sau o conferinţă în domeniu?
- Demararea unui proiect de cercetare?
- Punerea în fabricaţie sau în vânzare?
- O investiţie sau o tranzacţie de tip vânzare-cumpărare?
 De ce date şi documente veţi avea nevoie dumneavoastră sau
cealaltă parte?
- Care sunt specificaţiile, protocoalele, informaţiile publice, fişele tehnice de
produs, rezumatele şi documentele de brevet sau orice alte informaţii relevante
pentru tehnologia în cauză?
- Ce informaţii referitoare la firma celeilalte părţi vă sunt necesare? Deţineţi
informaţii referitoare la terţe părţi?
- Aveţi cunoştinţă de existenţa altor contracte care ar putea fi similare
contractului în cauză?
 Cine va face parte din echipa care va purta negocierea?
- Cine va fi purtătorul de cuvânt?
- Cine va fi prezent la negocieri într-un rol secundar sau ca asistent?
- Cine va fi autorizat să decidă asupra chestiunilor care se vor discuta?
- Cine trebuie consultat asupra unor probleme practice care se vor pune (de ex.
bani, angajamente, care sunt cerinţele tehnice etc.)?
- Cine va fi consilierul juridic?
- Cine va fi însărcinat să redacteze contractul sau să formuleze poziţia d-voastră
faţă de proiectul de contract şi modificările propuse de cealaltă parte?
 Care este poziţia dumneavoastră cu privire la condiţiile de bază ale
contractului de licenţă?
Condiţiile (sau termenii) de bază sunt clauzele comerciale şi juridice importante
care intervin în licenţiere. Modalitatea optimă pentru a studia problema şi a
decide care este poziţia dumneavoastră este să folosiţi o listă de condiţii.
Lista de condiţii este o prezentare scurtă a termenilor de bază ai unei licenţe, cu
75
accent pe clauzele comerciale. Această listă are o versiune internă şi o versiune
externă. Dacă versiunea internă este destinată exclusiv uzului dumneavoastră şi
celui al echipei dumneavoastră, versiunea externă este cea pe care o veţi oferi
celeilalte părţi în cursul negocierii.
 Care este strategia dumneavoastră de negociere?
- Care sunt modalităţile optime de rezolvare (prima opţiune)?
- Care este minimumul acceptabil (condiţiile minime)?
- Care ar fi setul de prime opţiuni şi de condiţii minime ale celeilalte părţi?
- Care ar fi alternativele în cazul în care nu puteţi ajunge la un acord în privinţa
condiţiilor minime?
 Aveţi nevoie de acorduri preliminare?
Acordurile de confidenţialitate (de nedivulgare) sunt adesea importante pentru a
proteja informaţiile de natură tehnică sau comercială vehiculate în cursul
negocierilor.
Acorduri interimare, acorduri de fezabilitate şi acorduri referitoare la prototipuri.
Acestea sunt utile uneori, dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii pentru a şti
dacă sunteţi interesaţi de o licenţă de tehnologie.
Acordurile de novaţie sau acordurile de negociere exclusivă nu sunt deloc
recomandabile şi ar trebui refuzate. Ele pot oferi un avantaj nemeritat uneia
dintre părţi, excluzând astfel posibilitatea recurgerii la o soluţie alternativă în
cazul eşecului negocierilor.
 Care sunt atuurile şi obiectivele celeilalte echipe?
- Care sunt atuurile pe care se bazează echipa de negociatori a celeilalte părţi?
- Reprezentanţii care comunică cu dumneavoastră sunt abilitaţi să ia decizii?
- Care ar putea fi poziţia lor faţă de fiecare dintre termenii de bază ai
contractului?

7.3. Condiţiile de bază

Chestiunile convenite în cadrul unui contract de licenţă sunt condiţiile contractului

(se mai numesc şi "termeni", "clauze" sau "prevederi"). Caracterul complex al
licenţelor de tehnologie este dat de faptul că într-un astfel de contract sunt
implicate mai multe probleme-cheie decât în majoritatea contractelor. În plus,
pentru fiecare problemă-cheie există numeroase modalităţi de rezolvare. Un bun
negociator are în permanenţă în minte, dar şi în scris, o listă a acestor condiţii,
împreună cu variantele de rezolvare pe care le consideră acceptabile. De
asemenea, el trebuie să ştie şi care dintre aceste variante prezintă anumite
inconveniente sau riscuri.
Condiţiile de bază vor fi împărţite în patru grupe, la rândul lor cu grupe
intermediare.
- GRUPA 1 (G1): OBIECTUL LICENŢEI.
- G1.1. Care este obiectul licenţei?
- G1.2 Obiectul licenţei este complet?
- G1.3. Cine deţine elementele de PI pe care se bazează tehnologia?
- G1.4. Puteţi studia tehnologia în cauză înainte de a vă angaja în orice fel?
- G1.5. Aveţi nevoie de licenţă pentru utilizarea mărcii?
- GRUPA 2 (G2): CE FEL DE DREPTURI ACORDĂ LICENŢA?
- G2.1 Care este întinderea drepturilor acordate?
- G2.2. Ce este întinderea teritorială?
- G2.3. Există obligaţii de exclusivitate?
- GRUPA 3 (G3): CONDIŢII DE NATURĂ FINANCIARĂ
76
 - G3.1. Care este preţul pe care îl va plăti licenţiatul pentru utilizarea
tehnologiei?
- G3.2. Care este perspectiva licenţiatului/licenţiatorului privind evaluarea
de tehnologii prin metoda: costului, venitului, elementelor compatibile
sau metoda pieţii.
- GRUPA 4 (G4): CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ÎN TIMP A TEHNOLOGIEI
- G4.1 Beneficiarul licenţei va avea drepturi asupra viitoarelor versiuni
şi produse?
- G4.2 Întreţinerea, asistenţa tehnică şi piesele de schimb sunt prevăzute
în contractul de licenţă?
- G4.3 Cum rezolvăm problemele de documentare, know-how, consultanţă
şi formare de personal?
- G4.4 Condiţii speciale referitoare la relaţiile viitoare dintre părţi.

7.4. Negocierea

Negocierile în vederea acordării unei licenţe de tehnologie sunt complexe, pentru

că implică numeroase condiţii de bază, şi fiecare dintre acestea poate genera
poziţii diferite, de la cele mai avantajoase până la cele mai neinteresante.
Negociatorul are sarcina dificilă de a păstra în minte condiţiile de bază şi toate
poziţiile diferite, de a se ocupa de aspectele tehnice ale proiectului şi de a evalua
constant modul în care condiţiile de bază pot afecta obiectivele comerciale ale
licenţei. De regulă negociatorul are de luptat pentru poziţia cea mai avantajoasă,
cu cele două componente: poziţie ofensivă sau de compromis.
În anumite cazuri, poziţiile de minim acceptabil ale părţilor cu privire la condiţiile
de bază sunt incompatibile. În această situaţie, cea mai bună soluţie este,
desigur, retragerea de la negocieri şi, dacă se poate, reorientarea către o altă
soluţie sau un alt partener. Retragerea de la negocieri nu echivalează cu un eşec.

Figura 7.1.

În multe situaţii părţile se pot răzgândi în legătură cu opţiunile posibile cu privire

la una sau alta dintre condiţiile de bază ale contractului. Poziţia "gândire
deschisă", constă în folosirea imaginaţiei pentru a ieşi dintr-un impas atunci când
părţile nu pot ajunge la un compromis asupra unei condiţii de bază a
contractului. Totuşi, feriţi-vă să descoperiţi alternative creatoare sub impulsul
momentului, mai ales atunci când sunteţi obosiţi sau într-un schimb de focuri
personal în cadrul unei sesiuni de negocieri.
Când începeţi o negociere, porniţi întotdeauna de la ideea că cealaltă echipă este
tot atât de hotărâtă şi de competentă ca şi a dumneavoastră.
Capacitatea dumneavoastră de a analiza şi de a face apel permanent la relaţia
între condiţiile de bază ale contractului şi obiectivele pe care le aveţi este cea
care va determina succesul negocierii, din trei motive:
1. Dumneavoastră vă cunoaşteţi poziţia, ştiţi cât puteţi ceda şi care sunt
posibilităţile de compromis.
2. Succesul în negocieri presupune să fiţi capabili să explicaţi celeilalte părţi
care sunt nevoile şi obiectivele firmei dumneavoastră într-un mod clar şi

77
 convingător şi, nu în ultimul rând, la momentul potrivit. Ca urmare a pregătirii
temeinice pe care o aveţi datorită listei de condiţii, veţi fi în măsură să daţi
aceste explicaţii în mod convingător.
3. O pregătire serioasă vă va spori încrederea în sine şi competenţa în raport
cu proiectul. Nu aveţi nevoie să ridicaţi vocea pentru a-i face pe partenerii
dumneavoastră de discuţii să înţeleagă că nu glumiţi.
Este util să începeţi printr-o şedinţă preliminară. În cursul acestei şedinţe veţi
încerca să încheiaţi un acord de procedură care să vă ajute să faceţi din negocieri
o experienţă pozitivă pentru ambele părţi. Puteţi prezenta şi semna acorduri de
confidenţialitate. Puteţi folosi această ocazie şi pentru a expune partenerilor de
negociere obiectivele dumneavoastră de afaceri şi poziţiile dumneavoastră
probabile asupra condiţiilor de bază ale contractului.
Discutaţi şi adoptaţi un calendar al negocierilor şi termenele-limită. Stabiliţi tot
cu această ocazie dacă negocierile se vor derula faţă în faţă, prin corespondenţă,
într-o singură rundă (de-a lungul câtorva zile) sau se vor întinde pe o perioadă
mai lungă de timp.
Dacă timpul vă presează şi negocierea trebuie încheiată într-un timp relativ
scurt, este important ca aceasta să se deruleze faţă în faţă, timp de câteva zile.
Negocierile întrerupte şi apoi reluate prin corespondenţă au tendinţa de a se
prelungi.
Locul negocierii nu este un factor esenţial. Totuşi, este important să aveţi acces
la materialele pe care le-aţi adunat şi să puteţi reuni toţi membrii echipei.
Din a doua şedinţă de negocieri veţi pune în discuţie condiţiile de bază ale
contractului, în acest domeniu nu există nici o procedură specială. Unii
negociatori preferă să treacă în revistă toate condiţiile de bază şi să aibă o
discuţie generală, fără să urmărească închiderea vreunui capitol. Alţii preferă să
discute condiţiile pe rând, încercând să obţină un acord asupra fiecăreia dintre
ele, pe măsură ce le analizează. Dacă nu puteţi cădea de acord, este bine totuşi
să treceţi la următorii termeni de pe listă, ca să vedeţi unde puteţi obţine un
acord, urmând ca problemele dificile să fie reluate la sfârşit.
De asemenea, este important să ascultaţi şi să înţelegeţi explicaţiile celeilalte
părţi în legătură cu poziţiile sale. Interesaţi-vă de modul în care acestea reflectă
obiectivele sale şi cadrul de referinţă formulat la început.
În cursul unor negocieri care se întind pe mai multe zile, s-ar putea să fie nevoie
să schimbaţi între dumneavoastră note sau să consemnaţi rezultatele acordurilor
provizorii, actualizând versiunea externă a listei dumneavoastră de condiţii şi
oferindu-le spre analiză partenerilor dumneavoastră de negociere un exemplar al
acestei liste actualizate.
Atunci când înregistraţi progrese în discuţiile asupra termenilor de bază, este util
să reafirmaţi poziţiile părţilor sau să le consemnaţi în scris. Dacă ajungeţi la ceea
ce pare a fi un acord real, este important să îl consemnaţi sub formă de note. În
caz de negocieri prelungite, ţineţi un "jurnal de bord" al discuţiilor şi acordurilor
provizorii la care ajungeţi.
Este ideal să aveţi jurişti care să participe la negocieri de la început până la
sfârşit, în lipsa acestora este important să comunicaţi cu un consilier juridic, să
utilizaţi lista de condiţii şi să efectuaţi o analiză juridică aprofundată înainte de a
redacta contractul, ca şi în timpul procesului de redactare.
În ceea ce priveşte termenii de bază ai contractului, fiţi siguri că aţi ajuns la un
acord, nu vă mulţumiţi să vă propuneţi să realizaţi acordul mai târziu. Un
contract care nu cuprinde termenii de bază riscă să nu poată fi executat. În plus,
definirea insuficientă a acestor temeni este adesea cauza litigiilor.
Reţineţi faptul că un contract care nu este semnat de ambele părţi nu are valoare
78
de contract, cu foarte rare excepţii.
7.5. Utilizarea contractului semnat

După semnarea contractului, evenimentul se sărbătoreşte cu toţi partenerii,

acesta fiind momentul debutului unei noi relaţii de afaceri. Contractul de licenţă
nu este decât punctul de plecare.
Toţi specialiştii şi managerii care lucrează cu partenerii de negociere ar trebui să
aibă cunoştinţă de licenţă şi de termenii acesteia. Contractele de licenţă cuprind
adesea date care sunt important de reţinut. De exemplu, dacă una dintre părţi a
acceptat să investească în activităţile celeilalte în anumite etape, sau dacă
warantele (titlurile de proprietate) pot fi emise până la anumite termene stabilite,
aceste termene trebuie urmărite.
De asemenea, este important ca angajaţii firmei să nu piardă din vedere
termenele de livrare a prototipurilor, softurilor şi documentaţiei şi nici datele-
limită pentru activităţi de cercetare-dezvoltare destinate dezvoltării elementelor
de PI.
Acordarea unei licenţe presupune în general plata unor redevenţe periodice. Dacă
sunteţi licenţiator, veţi avea nevoie de un sistem pentru a contabiliza plăţile şi a
urmări încasarea redevenţelor.
Alte condiţii de bază ale contractului presupun o atenţie constantă şi o
permanentă raportare la contract după semnarea acestuia.
Contractul are, în general, un termen de expirare, de încheiere a valabilităţii sau
un termen de reînnoire. În acest moment, este bine să reveniţi asupra
contractului pentru a vedea care dintre termenii de bază ai acestuia au fost
avantajoşi şi care ar putea fi revizuiţi dacă doriţi să reînnoiţi contractul de licenţă.

7.6. Model de listă internă de condiţii

 Numele şi datele de contact ale potenţialului licenţiator (licenţiat):

 Numele şi datele de contact ale membrilor echipei:
 Tehnologia urmează a fi utilizată în (numele produsului sau al liniei de
produse):
 Date şi termene importante (de exemplu: intrarea în fabricaţie,
comunicate de presă, dezvoltarea, fabricaţia sau distribuţia au început
înainte de încheierea contractului?):
1. Obiectul contractului (specificaţii de utilizare, memoriu tehnic descriptiv,
numere de brevet, numele unei lucrări, al unei mărci etc. Există anumite
norme aplicabile?):
2. Calitatea de titular (trebuie verificată):
3. Acorduri conexe (dezvoltare, consultanţă, formare profesională, achiziţii,
investiţii, service etc.):
4. Stadiul de dezvoltare a tehnologiei (Tehnologia este complet dezvoltată? Este
complet funcţională? în caz contrar cine va continua dezvoltarea, cercetarea,
cine va executa prototipurile, cine va corecta problemele de concepţie etc.?):
5. Întinderea licenţei (Ce drepturi se acordă sub licenţă? Licenţa este exclusivă
sau neexclusivă? Permite fabricarea, utilizarea, vânzarea, realizarea de copii,
distribuţia?):
6. Lucrările derivate, perfecţionările (Beneficiarul licenţei va avea dreptul de a
modifica tehnologia sau de a fabrica noi produse pe baza tehnologiei?):
7. Acordarea de sublicenţe (Beneficiarul licenţei va avea dreptul de a acorda sub-
licenţe? Dacă da, ce drepturi vor fi acordate sublicenţiaţilor?):
79
8. Întinderea teritorială (Unde are dreptul beneficiarul licenţei de a o exploata?):
9. Domeniul de utilizare (Este limitat la anumite domenii tehnice?):
10. Aspecte financiare (Ce drepturi urmează a fi plătite licenţiatorului? Ce
redevenţe sunt prevăzute? Ce alte plăţi? Se prevede plata în acţiuni sau
warante? Există un nivel minim al redevenţelor? Dar un nivel maxim? Există
prevăzute plăţi în avans care urmează a fi făcute de către beneficiarul licenţei?
în ce mod vor fi rambursate acestea?):
11. Durata contractului (Cât timp va fi valabil contractul? Această durată
depinde de anumite evenimente?):
12. Versiuni viitoare (Există un acord cu privire la drepturile conferite de
licenţă asupra versiunilor viitoare ale tehnologiei? Dar asupra produselor
aferente?):
13. Obligaţii (Ce alte obligaţii vor reveni părţilor în afara licenţei propriu-zise?
Ex: testare, comercializare, teste clinice, respectarea anumitor standarde
etc.?):
14. Litigii (Unde vor fi soluţionate litigiile? Cui îi va reveni răspunderea financiară
în caz de acţiuni în instanţă din partea unor terţi?):

80
 8. METODOLOGIE DE STIMULARE ŞI CONŞTIENTIZARE A
PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Vechea economie, bazată pe active corporale (cărămizi şi mortar), este înlocuită

cu una bazată pe idei (active necorporale) şi comunicaţii electronice.
Criteriile de performanţă privind evaluarea rezultatelor activităţilor de CDI
trebuie să includă, cu necesitate, crearea şi protecţia obiectelor de PI, în primul
rând a invenţiilor brevetabile sau protejabile prin înregistrare ca M.U./T.D.S. etc.
În acest fel se cere pragmatism şi realism în cercetarea universitară şi a
unităţilor de CDI, plecând de la problemele reale şi stringente economice şi
sociale.
Se impune aşadar o colaborare deschisă şi echitabilă între unităţile de cercetare
(universităţi, institute de cercetare etc.) şi cele de producţie (IMM-uri etc.),
definirea clară şi actualizarea dinamică a strategiei PI, ca parte a strategiei
generale a unităţii, informarea permanentă şi schimburi de experienţă la toate
nivelurile, clarificarea problemelor delicate, în primul rând a conflictelor de
interese etc.
Câteva întrebări şi constatări de ordin general îşi au locul aici:
1. Din cele 580 milioane EUR pentru perioada 2007-2013 pentru “Dezvoltarea
unui sistem productiv inovativ”, câte au fost efectiv utilizate pentru finanţările
de care au atâta nevoie IMM-urile pentru a fi competitive în U.E. ?
2. În semestrul I al anului 2009, beneficiul net al României al fondurilor atrase,
este de numai 0,438 miliarde Euro( 1,250 mld.-0,812 mld.), în condiţiile în
care numai fondurile nerambursabile disponibile la nivelul acelui an, au fost de
3,3 mld. EUR! Destul de multe proiecte semnate, dar puţine “pornite”, din
lipsă de cofinanţare, chiar din partea unor bănci autohtone(ex. EximBank
etc.).
3. Iată şi un exemplu pozitiv (referitor la fonduri de dezvoltare rurală): o singură
comună, Sălaşu de Sus, jud. Hunedoara, a atras 8.000.000EUR în 9 ani!. Dacă
toate cele 2686 comune ale României s-ar “bate” la fel, s-ar atrage cel puţin
21 miliarde Euro, până în 2013, din cele 30 miliarde Euro, oferite de UE.
Ca o concluzie la cele expuse ar fi faptul că există prea multă inerţie în accesarea
de fonduri nerambursabile, multă birocraţie în formularistică, lipsa unor proiecte
cu adevărat utile, cu caracter inovativ, capabile să împingă IMM-urile spre
dezvoltare de produse competitive şi nu în ultimul rând faptul că de cele mai
multe ori la condiţiile de eligibilitate ale proiectelor se cere cofinanţare, ori la
acest capitol tocmai IMM-urile stau foarte prost, ele având o situaţie financiară
insuficientă.
Drucker a găsit 7 surse de stimulare a inovării, pe care le-a grupat în:
 Interne:
- Evenimente neprevăzute;
- Contradicţii;
- Schimbarea procesului de muncă;
- Schimbarea structurilor industriale sau a pieţei.
 Externe:
- Schimbările demografice;
- Schimbarea modului de a privi lumea;
- Apariţia unor noi cunoştinţe.

8.1. Tehnici şi metode intuitive de stimulare a proceselor inventive

81
În etapa căutării de soluţii noi sau complementare proiectantul poate şi trebuie
să apeleze la o serie de tehnici şi metode intuitive de creaţie. Acestea pot
stimula procesul intuitiv şi au cu precădere rolul de a diminua sau înlătura
obstacole de natură dominant psihologică.
În lucrările sale profesorul Vitalie Belous, descrie pe larg natura acestor
obstacole şi metodele intuitive recomandate a fi utilizate în procesele creative.
Categoriile de obstacole întâlnite mai des în activitatea de proiectare creativă şi
care pot frâna sau chiar bloca un proces creativ sunt:
- de ordin psihologic;
- de ordin gnoseologic;
- de ordin educaţional;
- de ordin tehnico-organizatoric.
Printre obstacolele de ordin psihologic se pot enumera inerţia psihologică,
rigiditatea funcţională, frica de critică şi autocritică, descurajarea şi timiditatea,
subaprecierea propriilor forţe, influenţa inhibantă a autorităţilor din domeniu
etc.
Dintre obstacolele de ordin gnoseologic cele mai importante sunt cele legate de
necunoaşterea procesului de creaţie, dezvoltarea insuficientă a deprinderilor de
a folosi metode şi tehnici de creaţie, lipsa de informaţii, îngustarea sferei
preocupărilor prin supraspecializare, necunoaşterea problematicii inovării şi a
proprietăţii industriale etc.
Drumul de la idee la prototip presupune parcurgerea următorilor paşi, prezentaţi
în figura 8.1:

Pasul 1  Studiul pieţei Caracteristicile produsului,

preţ, calitate etc.
Pasul 2  Informare, documentare Brevete, articole, cărţi,
monografii, norme,
cataloage
Pasul 3  Sinteza şi sistematizarea
informaţiilor
 Formularea soluţiilor primare
 Selectarea soluţiilor viabile
Pasul 4  Analiza inginerească a Tehnica deciziilor impuse
soluţiilor selectate
 Evidenţierea lipsurilor şi
formularea temei de cercetare
creativă Metode psihologice intuitive
 Căutarea soluţiilor noi sau sau logice de creaţie
complementare

Pasul 5  Analiza şi ingineria valorii

 Studiul de fezabilitate tehnică şi
financiară
Pasul 6  Decizia de adoptare a soluţiei
acceptabile pe moment
Pasul 7  Proiectare, brevetarea noutăţii
Pasul 8  Prototip

Figura 8.1. Drumul de la Idee la Prototip

Prin parcurgerea acestor paşi se constată, în timp, că există şi alte soluţii,

82
evident îmbunătăţite, care, la momentul respectiv nu pot fi aplicate din diverse
motive (lipsa tehnologiei adecvate, lipsa finanţării etc.), sau la soluţia adoptată
se pot aduce simplificări, cu scopul de a obţine economii. De aceea se ia decizia
adoptării soluţiei de moment, urmând ca în etapele următoare acesta să se
supună îmbunătăţirii. De asemenea în etapa prototipării reale apar modificării în
tehnologie, simplificări, de care trebuie să se ţină seama în dezvoltarea viitorului
produs/ produs îmbunătăţit. Toate aceste observaţii sunt clasate la capitolul
„învăţăminte”.
Obstacolele educaţionale sunt rezultatul de obicei a sistemelor de învăţare ce
pun accentul pe memorie şi redare, sistem axat în principal pe cultivarea cu
preponderenţă a gândirii convergente.
Obstacolele de ordin tehnic se referă cu precădere la posibilităţile reduse ale
inventatorilor cu raportare ia o baza materială modestă sau la sisteme
organizatorice instituţionale rigide şi depăşite.
Dintre tehnicile intuitive de grup folosite pentru stimularea creativităţii şi
înlăturarea obstacolelor şi care prezintă unele particularităţi ce pot determina
succesul folosirii lor, demne de remarcat sunt:
 Asocierea şi consonanţa, reprezentând funcţii ale intelectului uman prin
care se stabilesc legături între imaginaţie şi memorie, o idee antrenând
pe alta, (factorul selectiv esenţial care provoacă asociaţia fiind
consonanţa), definite ca efect şi cauză a asemănării obiective,
exterioare, fizice şi cauza a asemănării subiective, interioare,
psihologice. În procesele de creaţie fenomenul primordial este
evocarea, orientarea şi controlul selectiv a acesteia sunt determinate de
criteriile de consonanţă;
 Analogia şi extrapolarea, în care analogia reprezintă o asociere parţial
consonantă, iar extrapolarea un transfer de însuşiri de la un obiect la
altul. Analogia joacă un rol important în creaţia ştiinţifică şi tehnică,
împrumutul de idei de la soluţiile analoage conducând deseori la
rezultate spectaculoase.
 Inversia reprezintă atitudinea de a abandona abordarea stereotipă
a problemelor, prin flexibilitate şi schimbare frecventa a poziţiei de
abordare a temei de creaţie.
 Empatia constă în substituirea obiectului supus studiului cu însăşi
persoana inventatorului şi analizarea, din aceasta postură, a problemei
şi a posibilităţilor ei de dezvoltare. Inversia şi empatia fiind înrudite
ca tehnici, pot conduce la rezultate similare.
 Tehnica listelor interogative de verificare, care se bazează pe
elaborarea unei liste sintetice de întrebări, capabile să pună în valoare
efectele asocierii şi consonanţei, ale analogiei şi extrapolării inversiei şi
empatiei.
Dacă tehnicile de mai sus pot fi utilizate consecvent şi de obicei în mod
individual, metodele intuitive reprezintă proceduri mai elaborate în vederea
sporirii eficienţei şi presupun o activitate de grup.
Metodele intuitive cele mai cunoscute, cu aplicabilitate generală şi rezultate
verificate în practică sunt:
- brainstormingul;
- sinectica sau metoda asocierii libere.

8.1.1. Brainstormingul

83
În 1941 Alex Osborn a găsit că business-ul convenţional este inhibat şi
stânjenit în creaţia de idei inovative, propunând reguli pentru stimularea
acestora, pentru a oferi oamenilor libertatea gândirii şi acţiunii în elaborarea
de idei. Conceptul de „to think up” a fost original şi utilizat pentru descrierea
de procese, în general, inovative şi dezvoltat ulterior la acela cunoscut sub
numele de brainstorming („stoarcerea creierului”). Osborn descrie brain-
stormingul ca o tehnică de şedinţă ţinută în grup, cu scopul de a găsi soluţii la
probleme specifice, folosind idei spontane ale membrilor grupului, regulile
fiind:
- nu critica ideile;
- încurajează o mare cantitate de idei;
- încurajează orice altă idee, ieşită din comun;
- încurajează ideile „năstruşnice”, exagerate.
Aceste reguli au generat cantitate, cantitatea mare de idei ducând la calitate,
reuşindu-se evitarea inhibiţiei, fără aprecieri de genul “greşit sau stupid”.
Conceptul a apărut în 1941 în cartea ”Applied Imagination”, dar el a fost prezent
chiar cu 50 de ani înainte, dar fără a avea stabilite nişte reguli clare de
desfăşurare a unei şedinţe.
Brainstormingul serveşte la (doar câteva exemple, lista fiind deschisă):
- lansarea de campanii publicitare;
- stabilirea unor strategii şi metode de marketing;
- cercetarea şi dezvoltarea de produse;
- tehnici de cercetare;
- brevetare;
- realizarea fizică de produse;
- scrierea de documente, articole importante;
- dezvoltarea de servicii, procese;
- îmbunătăţirea de componente inginereşti, tehnologii;
- realizarea de politici guvernamentale;
- cercetarea gusturilor consumatorilor;
- dezvoltarea capacităţilor productive;
- îmbunătăţirea metodelor de management;
- îmbunătăţirea structurii organizatorice a companiilor, politica acestora;
- noi decizii în investiţii;
- crearea de noi capacităţi de producţie;
- politici îmbunătăţite de asigurare;
- nou şi mai bun… orice se doreşte!
Trebuie precizat că metoda brainstormingului nu poate fi considerată ca un
procedeu complet, ce garantează rezolvarea unei probleme, ci numai una din
multiplele activităţi care pot conduce la descoperirea şi concretizarea ideilor noi,
ca o etapă în rezolvarea creativă a unei probleme.
Scopul principal al acestei deliberări colective este acela de a genera şi alinia o
serie de idei ce pot servi ca orientare în soluţionarea problemei puse în discuţie,
iar forţa brainstormingului constă în multitudinea de idei emise în unitatea de
timp şi originalitatea lor.
Principalele etape ale unei şedinţe de brainstorming sunt: (v. figura 8.2)
- pregătirea brainstormingului;
- desfăşurarea şedinţei de brainstorming;
- evaluarea şi selectarea ideilor.
O şedinţă reuşită de brainstorming presupune o pregătire individuală
prealabilă. Obiectivul principal al fazei de pregătire este acela ca fiecare
participant să ajungă la şedinţa de brainstorming cu o lista de sugestii la
84
problema ce trebuie rezolvată.
Fiecare participant este înştiinţat cu circa 2 zile înaintea şedinţei asupra datelor
şi naturii problemei de rezolvat (dacă este prea generală se va descompune în
elemente de baza componente). Se lasă în felul acesta un timp pentru sinteză şi
analiză, pentru incubaţie şi elaborarea primelor asocieri, astfel că în momentul
începerii şedinţei de brainstorming fiecare participant să poată conta pe un
număr variabil de idei susceptibile de a fi reţinute sau combinate în cadrul
deliberării de grup. Şedinţa este condusă de un moderator, care primeşte de la
fiecare participant lista propriilor idei.

Înaintea şedinţei de brainstorming

(activităţi pregătitoare)

Formularea clară a problemei

Descompunerea problemei în elemente simple
Formularea unei liste de sugestii personale referitoare la soluţia
posibilă

În timpul şedinţei de brainstorming

(obligaţii ale fiecărui perticipant)

Moderatorul precizează grupului problema de rezolvat

Moderatorul reaminteşte grupului regulile de bază ale tehnicii
Moderatorul enunţă problema de rezolvat şi oferă un exemplu
Moderatorul realizează o “încălzire” a grupului

(generarea ideilor)
Participanţii, pe rând, îşi expun succint ideea
Secretarul reţine/notează toate ideile

Mai sunt idei …

Dacă …
Nu mai sunt idei …
Moderatorul sugerează o altă pistă
Moderatorul solicită secretarului să citească lista ideilor
care au fost emise
Moderatorul acordă grupului o pauză pentru a permite
fiecărui participant să reflecteze în linişte

Sfârşitul şedinţei de brainstorming

Prelucrarea ideilor

Figura 8.2. Principalele etape ale unei proceduri de brainstorming

O echipă ideală de brainstorming este constituită din 10-12 participanţi, un

85
moderator (sau animator) şi un secretar. Secretarul are sarcina de a consemna
esenţialul fiecărei idei în timpul şedinţei pe măsură ce acestea sunt emise. El
numerotează ideile emise cât şi sugestiile individuale emise (acestea pot fii
uneori foarte utile în dezvoltarea soluţiei finale).
Pe această listă ideile sunt anonime. Este de dorit a se folosi un computer
pentru această fază de consemnare a ideilor astfel încât lista de idei să poată fii
proiectată pe un ecran. Participanţii la şedinţa de brainstorming vor avea aceste
idei mereu sub ochi şi vor fi stimulaţi în realizarea unor eventuale combinări sau
asocieri interesante.
Ca toţi ceilalţi participanţi, moderatorul va trebui să-şi pregătească şedinţa de
brainstorming. Dacă problema pusă în discuţie este prea complexă, el va trebui
s-o descompună în mai multe elemente componente stabilindu-şi de asemenea
o listă personală de sugestii pe baza cărora se poate relansa şedinţa de
brainstorming dacă discuţiile intră într-un punct mort. Totuşi, de preferinţă
moderatorul orientează căutarea ideilor pe diferite piste altele decât cele din
lista proprie de sugestii.
Înaintea începerii deliberării colective, moderatorul trebuie să procedeze în
ordine la:
- reamintirea problemei puse şi încadrarea ei într-un anumit context;
- reamintirea regulilor brainstormingului;
- enunţarea întrebărilor legate de brainstorming;
- iniţializarea activităţii prin "încălzirea' grupului.
De obicei scurta „încălzire” a grupului la începutul şedinţei de brainstorming se
face reactivându-se imaginaţia participanţilor prin evocarea unor exemple sau
exersarea unei probleme simple.
În timpul deliberării colective fiecare participant îşi prezintă pe rând câte o idee
astfel încât să se dea posibilitatea explorării a cât mai multe idei, asocieri,
ameliorări sau combinări de idei, şi în final selecţionarea unui lot de idei
valoroase.
Dacă în timpul enunţării ideilor un participant vrea să întrerupă procesul pentru
a completa ideile anterior emise, el va cere pentru aceasta, printr-un semn
discret (fără a deranja pe cel ce expune o soluţie proprie) permisiunea
moderatorului.
Dacă activitatea trenează, moderatorul intervine furnizând date suplimentare,
sau incitând explorarea unei noi piste. În mod ideal o şedinţă de brainstorming
durează circa 30 de minute ce pot fi consecutive sau secvenţial constituite, totul
depinzând de dinamica grupului. În general cele 30 de minute sunt extenuante
pentru că procesul de concentrare este solicitat să fie maxim.
În ceea ce priveşte întrebările legate de brainstorming, ele au rolul de a stimula
imaginaţia şi sunt elemente de baza în tehnica moderatorului. Cu titlul
informativ, în tabelul 8.1, sunt redate întrebările folosite în şedinţele de
brainstorming (exemplu preluat de la Massachusets Institut of Technology).
O şedinţa de brainstorming odată încheiată poate furniza o multitudine de idei.
Evaluarea şi prelucrarea ideilor depinde de contextul în care se desfăşoară
întreaga activitate fără a se recomanda o schemă rigidă de operare.
O prima operaţiune care se impune consta în clasificarea tuturor ideilor emise în
acest scop secretarul întocmind o listă a ideilor sugerate, moderatorul
asigurându-se că fiecare idee a fost expusă clar şi concis şi apoi cuprinsă într-o
clasificare.
Se realizează în continuare o evaluare prin selectarea ideilor mai interesante cu
raportare la problematica dată. În această fază, şi mai ales atunci când este
vorba de o problemă tehnică, se face evaluarea de către o echipă competentă
86
posedând un spirit critic mai sigur şi mai obiectiv, echipa fiind constituită nu
numai din specialişti ci şi din cadre cu responsabilităţi directe în rezolvarea
problemelor similare.

Tabelul 8.1
Lista întrebărilor stimulatoare pentru generarea de idei
Exista noi utilizări posibile?
CE ALTĂ FOLOSIRE? Există alte utilizări prin modificare?
Ce se aseamănă cu aceasta?
Ce alte idei vă sugerează acesta?
ADAPTARE? Trecutul ne oferă analogii?
Ce s-ar putea copia?
Ce s-ar putea utiliza ca sursă de emulaţie?
Dacă i se dă o nouă formă?
Dacă se schimbă destinaţia, culoarea, mişcarea, sunetul,
MODIFICARE? mirosul, forma, aspectul?
Dacă se fac alte schimbări?
Ce putem să mai adăugăm?
Trebuie să-i acordăm mai mult timp?
Trebuie să mărim frecvenţa?
Să facem ansamblul mai rezistent?
MĂRIRE? Care poate fi efectul dacă majorăm înălţimea, grosimea
sau lungimea?
Să adăugam o valoare sau funcţie suplimentară?
Să mărim numărul de componente?
Să dublăm / să multiplicăm un element component?
Ce se poate elimina? Ce se poate micşora?
Trebuie să fie mai compactă?
Poate fi miniaturizat sistemul sau un element component?
MICŞORARE? Poate fi mai jos, mai scurt sau mai uşor un component?
Ce modificare se poate face pentru îmbunătăţirea
caracteristicilor aerodinamice?
Ce se pune în loc? Ce alte componente se pot înlocui?
SUBSTITUIRE? Ce materiale, ce procedee, ce surse de energie, în ce loc
să substituie? Ce alt mod de rezolvare?
Prin interschimbarea componentelor?
Prin stabilirea unui alt motiv?
Prin dispunerea elementelor de ordine diferită?
REAMENAJARE? Prin schimbarea secvenţelor?
Prin intervenţia între cauză şi efect?
Prin schimbarea prezentării?
Prin schimbarea orarului?
Transpunerea pozitivului în negativ?
Considerând opusul? Returnare? Cu capul în jos?
INVERSARE? Inversarea rolurilor? Schimbarea poziţiei personajelor?
Schimbarea ordinii de derulare?
Prezentarea unei alte feţe?
De ce nu un alt amestec/ aliaj/ aranjare/ ansamblu?
COMBINARE? Sau combinarea unităţilor?
Combinarea obiectivelor, atributelor. ideilor?

Pentru uşurarea evaluării şi selectării ideilor, pentru o problemă tehnică de

exemplu, este utilă utilizarea unei liste de întrebări de tipul:
- va mări productivitatea?
- va îmbunătăţi precizia?
- va creste fiabilitate?
- se vor înregistra progrese în deservire, sau întreţinere?
- se vor înregistra economii la costuri?
87
 - se vor ameliora condiţiile de lucru?
În final ideile selecţionate, însoţite de o scurtă descriere ce le precizează
caracteristicile, sunt încredinţate specialiştilor pentru concretizare, dezvoltare şi
implementare industrială dacă este cazul.

8.1.2. Sinectica

Sinectica vine de la un cuvânt din limba greacă care vrea să sugereze

înţelegerea, reunirea, aprecierea. Ca metodă intuitivă de creaţie, prin asociere
liberă, a fost creată de americanul W.JJ. Gordon pentru a dezvolta capacităţile
creatoare ale indivizilor de toate profesiile şi toate nivelele. Se bazează pe
definirea şi soluţionarea problemelor printr-un procedeu desfăşurat în doua
etape:
- a face familiar un lucru ciudat, necunoscut;
- a face ciudat un lucru familiar.
Prima grijă în definirea şi soluţionarea unei situaţii problematice este de a
înţelege problema. În această fază analitică trebuie înţelese elementele
fundamentale şi conexiunile problemei în căutarea unei soluţii şi de aceea, prin
analiză se caută familiarizarea cu un lucru ciudat, în aparenţă străin. În general
omul este conservator prin natura să şi orice lucru ciudat, nou, îl deranjează.
Trebuie deci convins să asimileze noile noţiuni obligându-l să pătrundă într-un
cadru mental, care are rolul să acomodeze aceasta aparenţă de „ciudat-străin”
cu fapt şi lucruri comune, cunoscute şi a le face familiare.
Este vorba deci de a dobândi capacitatea de a vedea lucrurile cu "alţi ochi" ceea
ce va pregăti cea de a doua etapă şi anume de a face ciudat sau într-un mod cu
totul nou un lucru familiar. Aceasta se poate realiza prin tehnica distorsiunii,
inversiei sau transpoziţiei radicale şi prin utilizarea unor metafore pe bază de
analogii personale, directe, simbolice sau chiar fanteziste. În ansamblu este
vorba de un proces mental specific, reproductibil şi adaptabil la o mare varietate
de situaţii în care, în prima etapa, se dă curs liber imaginaţiei pe când în cea de
a doua etapă se pune problema disciplinării pentru ca speculaţia să fie
canalizată, încurajata şi valorificata.
Cu cât bagajul de informaţii utilizabile este mai bogat cu atât şansele de acces
sunt mai ridicate. De asemenea cu cât numărul persoanelor de preocupări
complementare, dar diferite, implicate în proces, este mai mare cu atât cresc
şansele descoperirii de noi soluţii.
Metoda presupune parcurgerea următoarelor secvenţe:
1. Enunţarea problemei în forma dată;
2. Analiza problemei;
3. Sugestii imediate sau purjarea de idei;
4. Enunţarea problemei aşa cum a fost înţeleasă;
5. Creşterea "distanţei metaforice" utilizând analogia directă, analogia
personală sau conflictul condensat;
6. Eventuala repetare a secvenţei anterioare, dar în alt context;
7. Adaptarea forţată a fanteziei;
8. Generarea unor soluţii posibile.
Grupa de lucru se constituie din 5-10 membri având un moderator - conducător
şi un stenograf. Se începe prin enunţarea şi explicarea generală a problemei
urmată de o analiză şi detaliere a acesteia, pornindu-se de la general la
particular. În timpul analizei problemei se răspunde la toate întrebările care apar
în timpul prezentării. Chiar în această fază pot apărea sugestii imediate pentru
rezolvarea problemei.
88
Astfel, noile idei pot să apară ca idei de principiu, ca idei fundamentale, ca
invenţii pilot sau de detaliu. Deseori această fază poartă numele de „purjare”
întru-cât este destinată eliberării minţii de orice idei preconcepute care ar putea
influenţa negativ procesul de creaţie. În urma acestei faze problema poate fi
redefinită aşa cum a fost înţeleasă şi se poate preceda la „excursia creativă”
propriu-zisă la care prin participarea coordonatoare activă a moderatorului
(conducătorului) de grup se apelează la analogii, inversii, empatii, evocări etc.
Metoda sinectică se bazează pe faptul că procesul creativ este mai productiv îh
condiţii mai cunoscute pentru participant. Sinectică este mai adecvată rezolvării
problemelor creative din tehnică, fiind practicabilă îh grupele de creaţie formate
din specialişti în domeniu.

8.2. Strategii organizaţionale privind P.I. în universităţi şi unităţi de

CDI

8.2.1. Clarificarea strategiei PI

Strategia de PI pentru unităţi CDI este o componentă esenţială a strategiei

generale a afacerii, fiind astfel necesară promovarea creaţiei inovative, protecţiei
şi comercializării drepturilor de PI în cazul produselor cu caracter de noutate.
Dezideratul pentru România este ca universităţile şi unităţile de CDI să se
constituie ca generatoare cheie de active de PI.
Factori implicaţi în această activitate:
– cadrele didactice şi cercetătorii;
– doctoranzii, studenţii din anii terminali, studenţii în general;
– sponsorii;
– unităţile de transfer tehnologic (TT);
– O.P.I.;
– Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CNIMMC) şi agenţii
economici;
– Camerele de Comerţ şi Industrie etc.
Întrucât uneori sunt interese contradictorii, nu tocmai convergente, strategia P.I.
trebuie să armonizeze interesele ale acestor factori cuprinşi în universităţi şi
institute de cercetare.

8.2.2. Obiectivele strategiei PI

Strategia PI bazată pe interesele factorilor prezentaţi anterior presupune:

 Crearea cadrului favorabil diseminării noilor cunoştinţe în beneficiul publicului.
 Garantarea distribuirii corecte şi echitabile a beneficiilor financiare şi de altă
natură ale comercializării produsului inovativ, cu recunoaşterea contribuţiei
inventatorilor, dar şi a instituţiei (universitate, unitate de CDI).
 Promovarea, încurajarea şi sprijinirea cercetării ştiinţifice.
 Atragerea studenţilor către PI şi captarea creativităţii tinerilor.
 Crearea de stimulente pentru cercetători şi asigurarea de recompense pentru
capitalul intelectual.

8.2.3. Prejudecăţi şi reacţii adverse mai des întâlnite

Mulţi oameni de ştiinţă asociază drepturile de PI cu ştiinţele juridice şi dreptul de

autor. Ei nu pot vedea relevanţa PI pentru activităţile lor de CDI. Mai mult, unii
89
văd această activitate ca încercând să obţină controlul asupra proprietăţii lor
intelectuale. Nu este “bine văzută” amânarea publicării rezultatelor cercetării,
pentru a nu afecta brevetabilitatea prin divulgarea invenţiei.
Există o reacţie adversă în ce priveşte nivelul taxelor pentru brevetare,
considerându-se că acestea ar fi prea mari.
De asemenea, uneori, când colectivul de cercetare este numeros, cu participări
efective multiple în elaborarea ideilor inovative propuse pentru protecţie este
dificilă stabilirea calităţii de titular, de aici decurgând repartizarea beneficiilor ce
se obţin ca urmare a transferului tehnologic şi nu în ultimul rând apar conflictele
de interese.

8.2.4. Unele soluţii la aceste reacţii

Într-un mod evident că dacă există reacţii adverse cunoscute, este simplu (fiind
o chestiune de management al inovaţiei, al negocierii) să se găsească soluţii.
Evident că un factor important îl constituie comunicarea: întâlniri şi dezbateri cu
cadrele didactice din diferite facultăţi, studenţi, doctoranzi, precum şi cu
cercetătorii implicaţi.
În acest sens alegerea celei mai potrivite echipe şi celui mai adecvat lider pentru
redactarea strategiei PI constituie o soluţie viabilă. Aceştia trebuie să se bucure
de încrederea şi sprijinul conducerii (facultăţilor, universităţii, conducerii
institutului). În afară de membrii respectaţi ai personalului de conducere echipa
trebuie să includă şi experţi din afara unităţii.
O atenţie deosebită trebuie acordată înţelegerii condiţiilor specifice din fiecare
unitate şi adoptarea unui limbaj accesibil, de cele mai multe ori limbajul juridic îi
descurajează uşor pe oamenii de ştiinţă.
Proiectul strategiei PI trebuie discutat la toate nivelurile şi de jos în sus.

8.3. 10 întrebări privind strategia PI

Strategia PI îmbrăţişată de membrii echipei de cercetare trebuie sa găsească

răspunsuri la întrebări ca:
1. Cine este titularul drepturilor de PI generate de cercetarea din fonduri
guvernamentale?
2. Cum vor fi distribuite beneficiile rezultate din comercializarea PI între
cercetători/inventatori, departament, instituţie, furnizor de fonduri etc.)?
3. Există prevederi legale pentru comercializarea PI rezultate din cercetările pe
fonduri guvernamentale?
4. Cine este titularul drepturilor de PI în cazul cercetării din fonduri private?
5. Pentru transferul tehnologiei (T.T.) către sectorul privat în vederea
comercializării se utilizează companii “spin - off” sau contracte de licenţă?
6. Cine administrează activele de PI, inclusiv negocierile de licenţe şi
repartizarea redevenţelor?
7. În ce măsură instituţia încurajează comercializarea rezultatelor cercetării
prin activitate antreprenorială?
8. Din ce fonduri este asigurată plata costurilor pentru obţinerea şi menţinerea
în vigoare a PI?
9. Cum este tratată divulgarea unei invenţii de către un cercetător)?
10. Cum sunt tratate conflictele de interese dintre sarcinile didactice sau cele de
cercetare şi proiectele cu caracter comercial ?
Adesea, multe îmbunătăţiri ale produsului, îmbunătăţiri cu caracter inovativ trec
90
neobservate, se pierd, datorită lipsei cunoştinţelor de PI, lipsei unor specialişti
proprii în PI şi a cadrului instituţional, cum ar fi Oficiile de Management
Tehnologic Departamentele de PI din Universităţi şi unităţile de CDI).
Se impune, deci, organizarea unei structuri administrative (serviciu, birou,
departament etc.) sau cel puţin desemnarea unui specialist care să se ocupe de
problemele de protecţie a proprietăţii industriale, un consilier în proprietate
industrială, atestat de OSIM.
Structura, subordonată direct conducerii (rector/senat, director tehnic, ştiinţific,
consiliul tehnico-ştiinţific etc.) este bine să includă un jurist (pentru încheierea de
contracte, contestaţii, acţiuni în justiţie etc.) şi un specialist cu studii medii
pentru ţinerea evidenţelor pentru diferitele faze de aplicare a invenţiilor, situaţia
CBI şi a BI, profitul obţinut, plata taxelor legale, achitarea drepturilor băneşti
autorilor, evidenţa contractelor şi ofertelor etc. şi pentru lucrări care nu cer studii
universitare.
Structura de conducere a departamentului depinde de mărimea unităţii, de
resursele financiare disponibile şi de politica managerială, generală şi sectorială,
de proprietate industrială. IMM-urile precum şi micii întreprinzători sau
inventatorii-titulari pot apela la serviciile unor consilieri în PI autorizaţi.

8.4. Politici universitare

Se propun următoarele sisteme operaţionale:

 Un sistem pentru asigurarea culturii proprietăţii industriale (educaţie,
bune practici, informare operativă);
 Un sistem de evaluare (proceduri, metode, specialişti);
 Un sistem de capitalizare (reguli, departament de brevete, departament
de PI);
 Un sistem de evaluare (cesiuni, licenţe, know-how).

8.5. Cultura PI dezvoltată în universităţi

Se propun următoarele activităţi:

 Sistematizarea informaţiilor despre stadiul culturii PI în universităţile din
România;
 Stabilirea unor practici româneşti de succes în domeniu;
 Studiul nivelului de dezvoltare a culturii PI în diferite universităţi din
Europa;
 Stabilirea unor practici europene de succes în domeniu;
 Elaborarea unui ghid de practici de succes pentru dezvoltarea culturii PI
în universităţile din România;
 Diseminarea ghidului în universităţi din România;
 Stabilirea unei metodologii pentru actualizarea periodică a ghidului de
practici de succes.
Prin urmare, cultura PI dezvoltată în universităţi, se poate exprima şi evalua prin
identificarea următorilor indicatori:
 Discipline care abordează tematica PI (implicit şi explicit);
 Numărul de cadre didactice specializate în PI;
 Numărul studenţilor instruiţi anual în PI;
 Numărul de îndrumare didactice elaborate în domeniu;
 Numărul de cursuri postuniversitare etc.
91
 8.6. Secretele comerciale – valori inestimabile

Orice întreprindere (serioasă) are secrete comerciale (T.S.). Unii sunt pe deplin
conştienţi de importanţa T.S., alţii devenind conştienţi numai când concurenţii:
- încearcă să obţină lista clienţilor sau planurilor de marketing sau
- vorbesc cu angajaţii pentru a copia modul de desfăşurare a afacerii.
Multe informaţii valoroase pot apărea ca fiind obişnuite şi, deci, sunt insuficient
apreciate şi protejate. Tehnologia evoluează atât de rapid încât protecţia T.S.
este, în unele cazuri, dreptul PI, cel mai atractiv, efectiv şi uşor accesibil.

8.6.1. Ce strategii se pot adopta?

O companie prevăzătoare şi activă este mereu în top, astfel încât T.S., eventual
furate, sunt secretele succesului de ieri/alaltăieri.

8.6.2. Care sunt condiţiile de existenţă a T.S.?

Un T.S. reprezintă o informaţie de orice natură care trebuie să fie valoroasă ( are
cel puţin valoare economică) sau potenţial pentru cel care o deţine, care nu este
cunoscută, în general sau uşor accesibilă publicului şi pentru care posesorul a
făcut un efort rezonabil spre a o menţine secretă.
Un T.S. implică costuri pentru dezvoltarea lui.
Chiar şi informaţiile negative (ex.: direcţii de cercetare care s-au dovedit că nu
duc la nici un rezultat!!) constituie T.S.
Practic, orice tip de informaţie tehnică/comercială poate fi protejată ca T.S. dacă
îndeplineşte condiţiile de mai sus.
Exemple:
 compilări de date, de ex. liste cu clienţii companiei (cu cât ele conţin mai
multe informaţii, cu atât sunt mai apte pentru a fi T.S.);
 proiecte, desene, planuri de arhitectură, copii heliografice, hărţi;
 algoritme şi procedee aplicabile în programele de calculator, precum şi
aceste programe în sine;
 metode didactice;
 procedee, tehnici şi know-how pentru fabricaţie şi/sau reparaţii;
 procedee de urmărire a versiunilor unui document;
 formule (reţete) pentru realizarea de produse;
 baze de date (B.D.);
 strategii de afaceri, planuri de afaceri, metode de afaceri, planuri de
marketing;
 informaţii financiare;
 registre privind personalul;
 bilanţuri;
 manuale;
 ingrediente/părţi componente (ale unui medicament/băuturi etc.);
 informaţii referitoare la activităţile de R&D (CDI) etc.
Un T.S. poate fi alcătuit dintr-o combinaţie de astfel de informaţii fiecare în sine
putând aparţine domeniului public, dar a căror funcţionare în interdependenţă
furnizează un avantaj competitiv.
Ca T.S. pot fi protejate proiectele CBI şi CBI depuse, până la publicare.
92
Alte avantaje ale T.S.: pot fi licenţiate sau cesionate (vândute); chiar dacă nu
conferă protecţie împotriva acelora care dezvoltă, în mod independent, acelaşi
T.S. ele nu sunt limitate în timp (ca BI/DMI/dreptul de autor etc.).
9. PROPRIETATEA INTELECTUALĂ ÎN CADRUL UNIVERSITĂŢII
TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

Creaţia intelectuală a constituit o coordonată relevantă a activităţii în

Universitatea Transilvania din Braşov. Preocuparea organizaţională pentru
stimularea şi promovarea creaţiei intelectuale a fost influenţată în timp de factori
obiectivi - prevederi legislative, resurse materiale şi umane - dar şi subiectivi-
circumstanţiali cum ar fi: viziunea asupra importanţei protejării şi valorificării
creaţiei intelectuale, gradul de interes al autorilor de a proteja creaţiile originale.
Până în anul 2000, în cadrul Universităţii a funcţionat Biroul de Invenţii coordonat
de profesorul Ion Tănăsescu, care a avut în centrul activităţii organizarea,
dezvoltarea şi gestionarea portofoliului de peste 100 de Brevete de Invenţii care,
în timp, au decăzut, prin neplata taxelor de menţinere în vigoare (până în 2007
nu au fost alocate resurse financiare pentru protejarea creaţiilor intelectuale fapt
care a făcut ca patrimoniul de brevete al Universităţii să se reducă substanţial).
Începând cu anul 1993. Universitatea Transilvania a înfiinţat, la iniţiativa MCT şi
MEI, Centrul de Tehnologii Inventică şi Business (CTIB), un Centru de promovare
a creaţiei intelectuale şi transfer de tehnologii.
Funcţionând pe platforma Universităţii, având şi calitatea de Agenţie de
Proprietate Industrială confirmată oficial de către OSIM, CTIB a dezvoltat şi a
susţinut, prin consilierii PI, într-o strânsă cooperare cu mediul universitar,
activităţi de informare, promovare şi protecţie a creaţiilor intelectuale: au fost
elaborate şi tipărite lucrări de informare şi documentare în domeniul PI; a fost
organizată o Bază de Date în domeniul Proprietăţii Intelectuale pe suport scris
şi electronic; a fost organizat pentru studenţi împreună cu Catedra Design
de Produs şi Robotică din cadrul Facultăţii de Design şi Mediu - un Concurs Anual
de Idei - ideile reţinute ca valoroase fiind premiate şi propuse pentru brevetare.
Începând cu anul 2000, OSIM a organizat în asociere cu CTIB, Centrul Regional
Braşov pentru Protecţia Proprietăţii Industriale. Încadrat cu doi Consilieri PI şi
cu doi jurişti specializaţi în PI şi funcţionând ca reprezentanţă regională a OSIM
şi a Oficiului European de Brevete, Centru Regional Braşov a impus Universitatea
Transilvania ca o prezenţă activă şi cu o experienţă recunoscută în domeniul
promovării în mediul universitar a proprietăţii intelectuale şi industriale.
Începând cu anul 2007, Senatul Universităţii a hotărât înfiinţarea Departamentului
de Proprietate Intelectuală, care a preluat în organizare şi coordonare o parte din
activităţile susţinute până la acel moment prin cooperarea cu CTIB.
Departamentul de Proprietate Intelectuală - DPI - este un departament cu atribuţii
în domeniul proprietăţii intelectuale şi industriale, fiind un departament suport
pentru structura de cercetare ştiinţifică şi de învăţământ din cadrul Universităţii
Transilvania. Misiunea DPI este de a susţine celelalte structuri universitare în
procesul de cercetare ştiinţifică şi de învăţământ prin activităţi de informare şi
instruire a personalului didactic şi de cercetare şi a studenţilor cu privire la
identificarea, protecţia şi valorificarea creaţiilor artistice, ştiinţifice şi tehnice, şi de
a proteja aceste creaţii, cu respectarea prevederilor legale în numele Universităţii
Transilvania.
Obiectivele DPI sunt:
 Dezvoltarea, la nivelul Universităţii, a Culturii Organizaţionale privind
Proprietatea Intelectuală.
93
  Atragerea către Universitate a obiectelor de proprietate intelectuală (drept
de autor, invenţii, mărci şi indicaţii geografice, desene şi modele) şi
întocmirea documentelor legale de constituire a dreptului de proprietate
asupra acestora.
 Sprijinirea structurilor de cercetare ştiinţifică prin accesul la informaţii din
baze de date proprii, naţionale şi internaţionale (invenţii, mărci, desene şi
modele).
 Stimularea şi sprijinirea activităţii de cercetare ştiinţifică prin identificarea,
protejarea şi valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice ca obiecte de
proprietate intelectuală.
Prima activitate importantă a DPI a constat în stabilirea unui set de proceduri şi
documentele aferente acestora, prin care sunt reglementate toate etapele
parcurse în procesul de identificare - înregistrare a obiectelor de proprietate
intelectuală.
Pentru stimularea activităţii de creaţie intelectuală, Senatul Universităţii a inclus
între criteriile de evaluare a performanţei ştiinţifice condiţia ca toate contractele
de cercetare ştiinţifică să prevadă protecţia creaţiei intelectuale originale ca drept
autor sau drept de proprietate industrială; toate lucrările de doctorat să se
încheie - dacă este posibil - prin protejarea rezultatelor originale.
Pentru toate cazurile - contracte de cercetare ştiinţifică, lucrări de doctorat, teme
de cercetare din planul colectivelor de cercetare - au fost prevăzute resursele
financiare necesare înregistrării drepturilor de proprietate asupra creaţiilor
originale.
Măsurile organizatorice reflectând o nouă concepţie managerială asupra
importanţei protejării creaţiei intelectuale în Universitatea Transilvania, au dus la
următoarele rezultate:

2007 2008 2009 2010 2011

Cereri de Brevet de Invenţie - 26 13 22 3
Brevete de Invenţie acordate - - 3 5 -
Desene şi Modele Industriale - - - 1 -

În cadrul Universităţii disciplinele care abordează tematica PI sunt incluse în

cadrul Şcolii Doctorale.
Activitatea DPI a fost centrată pe activitatea de susţinere a depunerii CBI, fără
însă a fi neglijate activităţile de consultanţă în domeniul protecţiei proprietăţii
intelectuale, de diseminarea noţiunilor de PI prin pliante, broşuri, prin susţinerea
unui Curs de PI la Şcoala Doctorală, prin deschiderea unui al doilea punct de
informare - documentare în spaţiul Incubatorului Tehnologic şi de Afaceri
„Produse şi Tehnologii pentru Energie Durabilă” ITA Pro-Energ al Universităţii.

Punct de informare - documentare - Incubatorul de Afaceri al Universităţii

94
 10. ÎNDRUMAR PENTRU ÎNTOCMIREA DESCRIERILOR OBIECTELOR
DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

10.1. Condiţiile generale ale descrierii invenţiei

Din analiza „Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie” şi a „Regulamentului

de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie (H.G.
547/18.06.2008)” s-au identificat criteriile de analiză a descrierii unei invenţii de
către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti.
O descriere de invenţie trebuie să conţină pe pagini separate următoarele secţiuni:
 descrierea propriu-zisă a invenţiei;
 revendicări;
 desene/relaţii sau compoziţii chimice dacă este cazul;
 rezumatul invenţiei.
Condiţiile materiale de formă privind modul de prezentare a părţilor componente
ale cererii de brevet de invenţie sunt:
1. Filele fiecărui document al cererii de brevet se numerotează cu cifre
arabe, în ordine crescătoare, poziţionate în partea superioară, la mijlocul
filei.
2. Descrierea şi revendicările vor fi tehnoredactate sau dactilografiate la 1,5-
2 rânduri, iar marginile libere ale fiecărei file trebuie să fie pe fiecare latură
de 2,5 cm.
3. Simbolurile şi caracterele grafice, precum şi formulele chimice sau
matematice din cererea de brevet pot fi scrise şi de mână sau desenate.
4. Filele descrierii şi revendicărilor nu vor conţine desene.
5. Fiecare parte componentă (descriere/rezumat/revendicări/desene) a
cererii de brevet va începe pe o nouă filă, iar filele vor fi legate în aşa fel
încât să permită uşor identificarea, răsfoirea, separarea şi reunirea lor.
6. În cererea de brevet se vor utiliza termeni, semne şi simboluri tehnice,
acceptate în domeniul de aplicare al invenţiei.
7. Unităţile de măsură trebuie să fie exprimate, de regulă, în sistemul de
unităţi internaţional.
8. Terminologia şi semnele de referinţă din descriere, revendicări şi desene
trebuie să fie folosite uniform pe tot cuprinsul acestora.
9. Nu pot face parte din depozitul unei cereri de brevet de invenţie şi se
restituie solicitantului următoarele: produsul realizat conform invenţiei,
machetele, proiectele de execuţie privind invenţia, alte suporturi decât
hârtia care conţin părţile componente ale cererii şi altele asemenea.
10. Titlul şi revendicările nu vor conţine denumiri comerciale, mărci de
produs, denumiri fanteziste sau altele asemenea.
Descrierea invenţiei trebuie să redea în mod clar şi complet soluţia tehnică astfel
încât să rezulte alcătuirea, funcţionalitatea şi efectele obţinute prin aplicarea ei şi
să facă posibilă realizarea invenţiei de către specialiştii din domeniul respectiv,
numai pe baza descrierii, fără un aport inventiv suplimentar.
Totodată descrierea invenţiei trebuie să demonstreze că sunt îndeplinite cerinţele
legale pentru existenţa invenţiei brevetabile: noutate, activitate inventivă,
aplicabilitate industrială.
Descrierea invenţiei şi rezumatul acesteia se redactează în limba română, în
termeni tehnici consacraţi.
Revendicările trebuie să fie clare şi să se refere la produs/procedeu. Nu sunt
admise revendicări care nu se referă exclusiv la elementele expuse în descrierea
invenţiei, sau care se referă la elemente care nu apar în descrierea invenţiei.
 10.2. Ce se poate proteja/breveta?

Se pot proteja ca invenţii următoarele:

 Produse: - dispozitive, instalaţii, echipamente, maşini – unelte,
aparate sau ansambluri de aparate care
funcţionează împreună sau care se referă la
mijloace de lucru pentru realizarea unui procedeu
de fabricaţie ori de lucru;
- circuite electrice, pneumatice sau hidraulice;
- substanţe chimice;
- mijloace sau agenţi, substanţe chimice cărora li se
indică scopul pentru care sunt utilizate;
- amestecuri fizice sau fizico-chimice definite prin
elementele componente, raportul cantitativ dintre
acestea, structura, proprietăţile fizico-chimice sau alte
proprietăţi care le individualizează şi care le fac
aplicabile pentru rezolvarea unei probleme tehnice.
 Procedee/Metode: - activitate tehnologică de natură mecanică, fizică,
chimică, care are ca efect obţinerea sau modificarea
unui produs;
- metodă de lucru caracterizată prin etape de
operare; sau
- nouă utilizare a unui produs sau procedeu cunoscut.

10.2.1. Produsul ca obiect al unei

invenţii

Produsul reprezintă un obiect al unei invenţii, cu caracteristici determinate, definite

tehnic prin părţile sale constructive şi, după caz, constitutive, prin elementele de
legătură dintre acestea, prin forma sa constructivă sau a părţilor constitutive, prin
materialele din care este realizat, prin relaţiile constructive, de poziţie şi funcţionare
dintre părţile constitutive sau prin rolul funcţional al acestora.
Produsele din domeniul biotehnologiei sunt brevetabile dacă se referă la:
a) un material biologic, definit ca: orice material care conţine informaţia genetică
şi care este autoreproductibil sau reproductibil într-un sistem biologic, care
este izolat din mediul natural sau este produs prin orice procedeu tehnic, chiar
dacă înainte se producea în natură;
b) plante sau animale, dacă posibilitatea tehnică de realizare a invenţiei nu se
limitează la un anumit soi de plante sau la o anumită rasă de animale (plantele
sau animalele modificate genetic în înţelesul prevederilor din lege se definesc
prin cel puţin o genă funcţională care a fost introdusă în genomul acestora
şi/sau prin caracteristicile noi dobândite şi nu prin genom în totalitatea lui);
c) un element izolat al corpului uman sau altfel produs printr-un procedeu tehnic,
inclusiv secvenţa sau secvenţa parţială a unei gene, chiar dacă structura acelui
element este identică cu structura unui element natural.
Produsul ca obiect al unei invenţii în legătură cu calculatorul poate fi brevetabil dacă
se referă la:
a) un calculator programat, o reţea de calculatoare programate sau de alte
aparate, iar procedeul poate fi realizat cu ajutorul unui astfel de calculator, al
unei reţele de calculatoare ori de aparate prin executarea unuia sau a mai
multor programe de calculator.
b) în cazul în care un program de calculator, care constituie obiectul invenţiei,
96
 rulează sau este încărcat pe un calculator, determină ori este în măsură să
determine un efect tehnic ulterior care reprezintă mai mult decât simpla
interacţiune fizică normală între program şi calculatorul pe care este executat,
invenţia este brevetabilă.
c) sunt brevetabile invenţiile a căror realizare implică utilizarea unui calculator, a
unei reţele de calculatoare şi/sau a altor aparate programabile, în care, la
prima vedere, una sau mai multe caracteristici ale invenţiei revendicate
este/sunt realizată/realizate, în tot sau în parte, cu ajutorul unuia sau mai
multor programe de calculator.

10.2.2. Procedeul şi/sau metoda ca obiecte al unei invenţii

Procedeul este obiect al unei invenţii şi reprezintă o succesiune logică de etape,

faze sau paşi, definite prin ordinea de desfăşurare, prin condiţii iniţiale, cum ar fi
materia primă aleasă, prin parametrii, prin condiţii tehnice de desfăşurare şi/sau
mijloace tehnice utilizate.
Procedeul are ca rezultat obţinerea sau modificarea unui produs.
Se pot identifica două grupe de procedee:
a) procedee industriale (sau manufacturiere) de fabricare sau modificare a unor
produse, de obţinere a unor substanţe sau amestecuri, tratamente
tehnologice ale unor produse (tratamente termice, tratamente cu radiaţii
luminoase, Röntgen sau nucleare, tratamente cu câmpuri electrice, magnetice
sau electromagnetice, tratamente cu vibraţii mecanice), precum şi procedee
de comandă, protecţie, reproducere, multiplicare, înregistrare, redare,
conservare, recondiţionare, depoluare;
b) procedee biologice, genetice orice procedeu prin care se obţine un material
microbiologic, în care se utilizează un material microbiologic, sau care implică
o intervenţie asupra unui material microbiologic.
Metodele sunt activităţile care au rezultate de natură calitativă; o metodă de
lucru este caracterizată prin etape de operare; sau o nouă utilizare a unui produs
sau procedeu cunoscut.
Metodele se pot împărţi în două grupe:
a) metode tehnice: metode de analiză, măsurare, verificare, control sau reglare;
b) metode medicale: de diagnosticare şi tratament, profilactic sau curativ, din
domeniul medicinii umane sau veterinare, inclusiv metodele chirurgicale,
balneologice, psihiatrice, de recuperare, etc.
O cerere de brevet care se referă la o singură invenţie sau la un grup de invenţii
legate împreună într-un concept inventiv general unic se numeşte cerere de
brevet unitară şi complexă.
Cazurile principale de grupuri de invenţii sunt:
- metodă şi mijloc (aparat, dispozitiv, instalaţie, etc.) pentru aplicarea ei;
- procedeu şi mijloc (dispozitiv, instalaţie, utilaj etc.) pentru aplicarea lui;
- produs şi mijloc (dispozitiv, instalaţie, utilaj etc.) pentru obţinerea lui;
- produs şi procedeu de obţinere a lui;
- produs, procedeu de obţinere a produsului şi mijloc (mijloace) pentru
aplicarea procedeului;
- produs şi mijloc pentru utilizarea lui (de exemplu, substanţă chimică şi amestec
sub forma căruia poate fi utilizată, proiectil şi arma cu care poate fi lansată,
etc.);
- produs şi procedeu pentru utilizarea lui (de exemplu, medicament şi procedeu
special conceput pentru administrarea lui, vopsea şi procedeu special conceput
pentru aplicarea ei, etc.).
97
Pot să apară şi asocieri mai ample de invenţii într-un grup unitar:
- produs, procedeu de obţinere şi mijloc pentru utilizarea produsului.
- produs, procedeu de obţinere şi procedeu pentru utilizarea produsului;
- produs, procedeu de obţinere, mijloc pentru aplicarea procedeului şi mijloc
pentru utilizarea produsului;
- produs, procedeu de obţinere, mijloc pentru aplicarea procedeului şi procedeu
pentru utilizarea produsului.
În cazul invenţiilor complexe vor evidenţia succesiv, obiectele invenţiei, ca de
exemplu „Procedeu şi instalaţie pentru obţinerea ... (denumirea produsului)...”
(acest exemplu fiind de tipul: produs, procedeu de obţinere şi mijloc pentru
aplicarea procedeului).
În cazul invenţiilor care au ca obiect soiuri de plante, rase de animale sau
microorganisme, se admite ca denumirea obiectului invenţiei să fie cea sub care
a fost omologată.

10.3. Redactarea descrierii invenţiei

O descriere de invenţie trebuie să conţină următoarele secţiuni:

I. Rezumatul invenţiei.
II. Descrierea invenţiei.
III. Revendicări.
IV. Desene/relaţii sau compoziţii chimice dacă este cazul.
I. Rezumatul invenţiei
Rezumatul va preceda descrierea şi va îndeplini cerinţele de mai jos, înscrise în
„H.G. 547/2008 - Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind
brevetele de invenţie,
Art. 21. Rezumatul cererii de brevet de invenţie
(1) În aplicarea prevederilor art. 14 alin. (8) din lege, rezumatul serveşte
atât ca mijloc de selecţie a informaţiilor tehnice pentru specialişti, cât şi
la luarea unei decizii privind necesitatea consultării cererii de brevet de
invenţie.”
- Rezumatul va indica titlul invenţiei şi va prezenta domeniul din care face
parte invenţia (grupul de invenţii), problema pe care o rezolvă,
elementele caracteristice ale soluţiei tehnice, indicarea posibilităţilor de
aplicare sau utilizare, principalele avantaje.
- Se recomandă a avea 50 ... 150 cuvinte.
- În cazul invenţiilor din domeniul chimiei, dacă este necesar se va indica şi
formula chimică ce caracterizează cel mai bine invenţia.
- Nu va conţine consideraţii asupra unor pretinse merite sau aprecieri ale
invenţiei ori ale unor aplicări speculative.
- Va fi însoţit de o indicare a figurii sau în mod excepţional a figurilor din
desenele propuse spre publicare.
II. Descrierea invenţiei
Textul descrierii cuprinde următoarele capitole (conform H.G. 547/2008), care se
expun succesiv, în ordinea indicată mai jos, fără a se scrie şi denumirea
capitolului respectiv:
A) Titlul invenţiei
„Art. 16.(1) a) titlul invenţiei, aşa cum acesta a fost indicat în cererea de
brevet de invenţie, într-o formulare clară şi concisă a invenţiei
revendicate, fără să o divulge şi fără a conţine denumiri fanteziste;”
- Conţine o formulare clară şi concisă a denumirii obiectului invenţiei, fără a
98
 divulga conţinutul soluţiei tehnice.
- Trebuie să fie identic cu cel din cererea de brevet.
- În cazul invenţiilor complexe va evidenţia succesiv, obiectele invenţiei, ca
de exemplu „Procedeu şi instalaţie pentru obţinerea ... (denumirea
produsului) ...”.
- În cazul invenţiilor care au ca obiect soiuri de plante, rase de animale sau
microorganisme, se admite ca denumirea obiectului invenţiei să fie cea
sub care a fost omologată.
B) Precizarea domeniului de aplicare a invenţiei
„Art.16. (1) b) precizarea domeniului tehnic la care se referă invenţia;”
- Constituie partea introductivă a descrierii şi prezintă obiectul invenţiei
(eventual cu unele precizări) evidenţiind domeniul concrete în care se
poate aplica invenţia.
- Se indică următoarea formulare: „Invenţia se referă la un (o) ...
(denumirea obiectului invenţiei), destinat …”.
- În cazul invenţiilor complementare, se adaugă şi precizarea:”... şi
constituie perfecţionare (completare) a invenţiei nr. ...”.
C) Prezentarea stadiului actual al tehnicii mondiale în domeniul obiectului
invenţiei, cu evidenţierea dezavantajelor soluţiilor tehnice cunoscute.
„Art.16.(1) c) prezentarea stadiului tehnicii, considerat de solicitant a fi
necesar pentru înţelegerea, cercetarea documentară şi examinarea cererii
de brevet, cu indicarea documentelor care îl fundamentează; se prezintă
cel puţin o soluţie considerată cea mai apropiată de invenţia revendicată;
în situaţia în care stadiul tehnicii cuprinde şi cunoştinţe tradiţionale,
acestea vor fi indicate explicit în descriere, inclusiv sursa acestora, dacă
este cunoscută;”
- Se prezintă , pe rând, în mod succint, fără a se face apel la desene
explicative, soluţiile cele mai apropiate de obiectul invenţiei, cu indicarea
în mod obiectiv, pentru fiecare din acestea, a dezavantajelor pe care le
prezintă.
- Se recomandă formularea: „Este cunoscut un aparat (procedeu, instalaţie,
metodă, etc.) ....” - după care se expun pe scurt soluţia şi dezavantajul
(ele) pe care îl (le) are.
- În cazul în care sunt cunoscute mai multe soluţii tehnice, acestea se
prezintă succesiv.
- Pentru fiecare soluţie se va menţiona, între paranteze, sursa documentară
folosită.
- În cazul invenţiilor complementare se pot face referiri numai la invenţia pe
care o perfecţionează.
- Vor fi relevate cu precădere acele dezavantaje pe care le înlăturăm prin
invenţia pe care o propunem.
D) Precizarea scopului invenţiei
„Art.16.(1) d) prezentarea problemei tehnice pe care solicitantul şi-a
propus să o rezolve invenţia; problema tehnică constă în formularea
obiectivului prin a cărui soluţionare se obţine un succes în domeniul tehnic
la care se referă invenţia;”
- Scopul invenţiei trebuie să fie definit succint în legătură cu înlăturarea
dezavantajelor cunoscute.
- Se recomandă redactarea din exemplul următor : ”Scopul invenţiei este de
a creşte randamentul (precizia / productivitatea / fiabilitatea / siguranţa
în funcţionare / etc., după caz) dispozitivului (aparatului, maşinii,
instalaţiei, etc.) de a înlătura dezavantajele identificate”.
99
 - Se poate folosi şi formularea:”un obiectiv al invenţiei este…” după care:
“un alt obiectiv al invenţiei este…”
E)Expunerea invenţiei (prezentarea problemei pe care o rezolvă invenţia)
„Art.16.(1) e) expunerea invenţiei, aşa cum este revendicată, astfel încât
problema tehnică, chiar dacă nu este prezentată explicit, şi mijloacele prin
care aceasta a fost rezolvată să poată fi înţelese de către o persoană de
specialitate în domeniu; în cazul în care descrierea cuprinde un grup de
invenţii care respectă condiţia de unitate a invenţiei, expunerea fiecărei
invenţii din grup se efectuează în mod distinct;”
- Prezentarea soluţiei tehnice va avea în vedere evidenţierea elementelor
originale care rezolvă problema tehnică.
- Problema tehnică trebuie astfel formulată încât să rezulte că prin
rezolvarea ei, se realizează scopul invenţiei.
- Se expune invenţia, aşa cum este revendicată, astfel încât problema
tehnică, chiar dacă nu este prezentată explicit, şi mijloacele prin care
aceasta a fost rezolvată, să poată fi înţeleasă de către o persoană de
specialitate în domeniu; în cazul în care descrierea cuprinde un grup de
invenţii care respectă condiţia de unitate a invenţiei, expunerea fiecărei
invenţii din grup se efectuează în mod distinct, în succesiunea în care apar
în titlul invenţiei (de exemplu, pentru produs şi procedeu de obţinere a lui,
se prezintă întâi produsul după care se prezintă procedeul).
- Prezentarea problemei poate fi formulată astfel:
„Problema pe care o rezolvă invenţia este:
 “ …de a realiza o combină de recoltat cereale care să culeagă şi
spicele căzute” (produs);
 „ ... de a realiza un dispozitiv de protecţie a vederii sudorilor, care să
asigure sincronizarea intervalelor de transparenţă a vizorului cu
intervale de stingere a arcului, în cazul sudării electronice cu
impulsuri”(produs şi procedeu);
 „ ... de a folosi energia jetului de lichid de spălare a pieselor şi pentru
antrenarea benzii care le transportă” (metoda).
- Produsul trebuie definit tehnic prin părţile sale constitutive sau
constructive, elemente de legătură, materiale din care este realizat, rolul
lor funcţional, de poziţie, forma, etc.
- Procedeul(metoda) de obţinere al produsului, se defineşte ca o
succesiune de etape definite prin ordinea de desfăşurare, condiţii iniţiale
(parametrii, materie primă), condiţii tehnice de desfăşurare şi/sau
mijloace tehnice utilizate.
- Soluţia tehnică se expune, ca regulă, într-o singură frază fără a se face
referiri la figuri, evidenţiindu-se toate elementele de noutate astfel încât
să rezulte conceptul inventiv unic al invenţiei.
- În cazul invenţiilor complexe, fiecare obiect al invenţiei se prezintă
separat, în ordinea de succesiune din titlul invenţiei.
- Elementele de noutate pot fi prezentate, după caz prin formule
chimice/relaţii matematice.
- La redactare se poate utiliza formularea din revendicări (partea
caracteristică) fără a se indica reperele.
- Nu se vor menţiona avantajele obţinute prin aplicarea invenţiei.
F) Prezentarea avantajelor rezultate din aplicarea invenţiei
„Art.16.(1) f) prezentarea avantajelor invenţiei în raport cu stadiul tehnicii;”
- Se recomandă următoarea formulare:
„Invenţia prezintă următoarele avantaje…” (De regulă, avantajele ar trebui
100
 să corespundă unor dezavantaje identificate anterior la analiza critică a
stadiului tehnicii, scopului declarat al invenţiei – obiectivelor pe care şi le
propune invenţia - avantaje/performanţe de ordin tehnic, economic,
ecologic).
G) Prezentarea unuia sau mai multor exemple de realizare/aplicare a
invenţiei cu referire la figurile explicative (în cazul în care sunt şi
desene).
„Art.16. (1) g) prezentarea, pe scurt, a figurilor din desene, dacă acestea
există;
H) Prezentarea în detaliu a modului de realizare a invenţiei
„Art.16. (1) h) prezentarea în detaliu a cel puţin unui mod de realizare a
invenţiei revendicate, utilizând exemple acolo unde este cazul şi cu referire la
desene, dacă acestea există; în cazul unor variante de realizare, se prezintă cel
puţin un exemplu de realizare pentru fiecare variantă;
- În descriere conform prevederilor alin. (1) pot fi prezentate modele şi
formule chimice, fizice ori matematice, algoritmi, linii de programe,
subrutine sau programe de calculator, tabele, fără ca prezentarea
obiectului invenţiei, în exemplul de realizare, să se bazeze exclusiv pe
acestea.
- Descrierea invenţiei, conform prevederilor alin. (1), trebuie să conţină
termenii tehnici din limba română; în cazul în care în limba română nu
există termeni echivalenţi, pot fi utilizaţi termeni tehnici uzuali într-o limba
străină, în special din domeniul prelucrării datelor.”
- În situaţia în care există desene, acestea se anexează descrierii pe pagini
separate, iar prezentarea exemplelor începe cu prezentarea figurilor
explicative.
- Se recomandă să înceapă cu următoarea formulare:
„Se dă (dau) în continuare (mai jos) un (două, trei) exemplu (e) de
realizare a invenţiei”, iar în cazul în care există desene, fraza continuă
astfel:” ... în legătură şi cu figurile 1... n, care prezintă:
 Fig. 1, ... (vedere, secţiune, schemă etc.);
 Fig. 2, ...”.
- Descrierea exemplului de realizare începe, după caz cu prezentarea
dispozitivului (aparatului, instalaţiei) în stare statică, după care se indică
modul de funcţionare, respectiv în aplicare.
- În cazul procedeelor (metodelor) se enumeră fazele (operaţiile) cu
indicarea succesiunii lor şi a regimurilor de lucru (temperatură, presiune,
etc.) şi precizarea materiilor prime şi a dispozitivelor (utilajelor) utilizate.
- Când noutatea invenţiei se referă la anumite proporţii sau la valori ale
unor parametri, care variază între nişte limite, se vor da, în mod
obligatoriu, exemple de realizare pentru limitele superioară şi inferioară.
- Când exemplul de realizare se expune cu referire la desene, în text se
introduc reperele corespunzătoare poziţionării în desene a fiecărui
element; introducerea reperelor în text se face în ordinea de succesiune
alfanumerică.
- Piesele componente (reperele) se poziţionează cu cifre arabe şi se
introduc, în prezentarea exemplului de realizare, în ordinea numerică
crescătoare (1, 2, 3, ...).
- Pentru a se uşura introducerea reperelor în ordinea crescătoare, se
recomandă ca ele să fie mai întâi introduse în text şi apoi transpuse în
desene , măsura apariţiei în text.
- Detaliile de formă ale reperelor se vor nota cu a, b, c..., iar subansamblurile cu A,
101
 B, C, …
- În cazul schemelor electrice, hidraulice, pneumatice, se vor utiliza
simbolurile standardizate.
- La invenţiile complexe se dau exemple de realizare pentru fiecare obiect al
invenţiei în ordinea de succesiune din titlul invenţiei.
- Se pot prezenta şi explicaţii teoretice, rezultate obţinute sau alte precizări, care
uşurează înţelegerea soluţiei tehnice sau evidenţiază efectele tehnice ale aplicării
acesteia.
III. Revendicări (singurul capitolul care poartă titlu)
„Art.18. Revendicările
(1) În aplicarea prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) din lege, revendicările
trebuie să definească obiectul pentru care se solicită protecţie prin
caracteristicile tehnice ale invenţiei.
(2) Revendicările, potrivit prevederilor alin. (1), trebuie sa fie clare şi
concise, atât individual, cât şi în ansamblul lor, şi să se bazeze pe
descrierea conform prevederilor art. 16.”
În conformitate cu art. 18 din H.G. 547/2008, capitolul de revendicări defineşte
întinderea protecţiei conferită printr-un brevet.
- Revendicările trebuie să fie clare şi concise, să se bazeze în întregime pe
descrierea invenţiei şi să definească obiectul protecţiei cerute.
- Fiecare revendicare se va redacta într-o singură frază.
- O cerere de brevet de invenţie poate conţine una sau mai multe
revendicări independente, în funcţie de caracteristicile tehnice esenţiale ale
invenţiei; o astfel de revendicare poate fi urmata de una sau mai multe
revendicări dependente subordonate.
- Revendicarea independentă, potrivit prevederilor art. 18, alin. (5) din
Regulament, va preciza în mod clar toate caracteristicile tehnice esenţiale
necesare pentru definirea obiectului invenţiei.
- Revendicările independente se redactează sub forma unor revendicări în
două părţi, respectiv o parte introductivă (preambul) în care să se
regăsească elementele cunoscute din stadiul tehnicii, şi o parte
caracteristică, precedată de expresia „caracterizat prin aceea că”, în care
se prezintă elementele noi şi inventive pe care inventatorul consideră că le
aduce invenţia respectivă în raport cu stadiul tehnicii.
- O revendicare independentă de produs trebuie redactată prin prezentarea
elementelor tehnice esenţiale ce intră în componenţa obiectului revendicat
şi nu prin procedeul său de obţinere.
- Revendicarea dependentă, potrivit prevederilor art. 18, alin. (5) din
Regulament, va conţine în mod implicit toate caracteristicile revendicării
independente căreia i se subordonează şi, după caz:
a) dezvoltă sau explicitează caracteristicile tehnice esenţiale ale invenţiei
care au fost deja enunţate în revendicarea independentă; sau
b) se referă la exemple particulare de realizare a invenţiei; sau
c) conţine şi alte caracteristici tehnice decât cele din revendicarea
independentă, dar care nu reprezintă caracteristici esenţiale pentru
definirea obiectului protecţiei solicitate.
- Fiecare revendicare cuprinde:
a. un preambul, care conţine denumirea obiectului invenţiei (ca în titlu),
eventual completată cu domeniul de aplicare şi cu elementele soluţiei
care fac parte din stadiul tehnicii;
b. o parte caracteristică, în care sunt evidenţiate elementele de noutate,
ale invenţiei:
102
 - în partea caracteristică a revendicărilor, elementele de noutate pot fi
precizate prin reperele corespunzătoare, din desene, introduse între
paranteze;
- se redactează o revendicare pentru soluţia tehnică complet definită
(revendicare independentă);
- când invenţia cuprinde variante ale soluţiei tehnice sau elemente de
noutate care dezvoltă sau aduc precizări soluţiei tehnice, acestea fac
obiectul unor revendicări separate, dependente de revendicarea care
conţine soluţia tehnică;
- se pot formula şi revendicări care au ca obiect detalieri sau dezvoltări
ale elementelor de noutate din revendicări dependente şi care depind
de acestea.
Toate revendicările dependente fac trimitere la revendicarea sau
revendicările de care depind, prin formula: „...produs/procedeu
conform revendicării (nr. ...)” adăugată la sfârşitul preambulului,
după care urmează partea caracteristică precedată de formularea
„caracterizat(a) prin aceea că ...”.
- în cazul invenţiilor complexe se redactează câte o revendicare sau
grupă de revendicări pentru fiecare obiect al invenţiei, în ordinea de
succesiune din titlul invenţiei;
- revendicările se numerotează conform ordinei de succesiune;
- în cazul invenţiilor complementare, prima revendicare face trimitere
la invenţia principală, prin formula: „ conform invenţiei principale
nr. ...”.
- revendicările nu vor conţine trimiteri ca, de exemplu, "aşa cum este
prezentat în ... din descriere" sau "aşa cum este ilustrat în fig. ...";
totuşi, în cazurile în care este absolut necesar, revendicarea poate
face trimitere, în ceea ce priveşte caracteristicile tehnice ale invenţiei,
la descriere sau desene.
Atenţie! Nu sunt admise revendicări care nu se referă exclusiv la elementele
expuse în descrierea invenţiei, sau care se referă la elemente care
nu apar în descrierea invenţiei.
IV. Întocmirea desenelor
„Art. 19. (1) Desenele, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din
lege, sunt necesare în măsura în care contribuie la înţelegerea invenţiei şi a
caracteristicilor tehnice ale acesteia.”
- Desenele, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din lege, sunt
necesare în măsura în care contribuie la înţelegerea invenţiei şi a
caracteristicilor tehnice ale acesteia.
- Desenele vor conţine semne de referinţă, constând în cifre şi/sau litere
care sa indice elementele componente ale figurii pe care o reprezintă,
corespunzătoare prezentării din descriere.
- Desenul original (calc) se execută pe format A4 (297 ×210 mm) – în mod
excepţional format A3 (420 × 297 mm) - în tuş negru, cu respectarea
normelor de prezentare standardizate.
- O aceeaşi filă cu desene poate să conţină mai multe figuri, reperele de pe
figuri trebuie să se regăsească în totalitate şi în text şi invers.
- Filele nu vor avea chenar sau alte linii care să delimiteze desenele;
marginile minime libere ale filelor trebuie să fie pe fiecare latura de 2,5
cm.
- Sunt considerate desene, schemele şi diagramele, dar nu şi tabelele.
- Desenele nu vor conţine texte, cu excepţia unui cuvânt sau a unor cuvinte
103
 izolate, strict necesare, cum sunt: "apa", "abur", "deschis", "închis", iar
pentru schemele şi diagramele ce ilustrează etapele unui procedeu,
cuvinte - cheie absolut necesare înţelegerii acestora.
- Semnele de referinţă vor corespunde celor menţionate în descriere şi
revendicări şi invers.

10.4. Studii de caz

Studiile de caz se referă la descrieri de invenţii de:

 produs (în domeniul energiei solare şi al calculatoarelor);
 procedeu şi produs (în domeniul ingineriei lemnului);
 procedeu şi dispozitiv (în domeniul industriei autovehiculelor);
 instalaţie (în domeniul maşinilor de conversie a energiei eoliene);
 produs, procedeu şi instalaţie (în domeniul medicină – chirurgie
ortopedică).
Se poate menţiona faptul că exemplele au fost alese întâmplător, fără nici o
intenţie de publicitate a produsului inovativ sau autorilor.
Studiile de caz au fost întocmite pe exemple concrete, cu care ocazie s-au reliefat
elemente obligatorii privind rezumatul invenţiei, descrierea acesteia,
revendicările, întocmirea desenelor, separarea produsului de procedeu, sau
prezentarea acestora împreună.

10.4.1. Descrieri de invenţii de produs

Rezumatul indicând titlul invenţiei prezintă domeniul din care face parte invenţia,
problema pe care o rezolvă, elementele caracteristice, posibilităţile de aplicare
sau utilizare, avantaje. Nu conţine consideraţii asupra unor merite sau aprecieri
ale invenţiei ori ale unor aplicări speculative.
Descrierea invenţiei cuprinde: titlul acesteia, precizarea domeniului de aplicare,
prezentarea stadiului actual al tehnicii mondiale în domeniul obiectului invenţiei,
cu evidenţierea dezavantajelor soluţiilor tehnice cunoscute, scopul acesteia,
expunerea ei cu prezentarea problemei pe care o rezolvă, avantajele rezultate
din aplicarea ei practică, prezentarea unuia sau mai multor exemple de
realizare/aplicare a invenţiei cu referire la figurile explicative, prezentarea în
detaliu a modului de realizare.
Revendicările trebuie să fie clare şi concise, să se bazeze în întregime pe
descrierea invenţiei şi să definească obiectul protecţiei cerute, redactate într-o
singură frază. Revendicările independente se redactează sub forma unor
revendicări în două părţi, preambulul în care să se regăsească elementele
cunoscute din stadiul tehnicii, şi o parte caracteristică, precedată de expresia
„caracterizat prin aceea că…”. Nu sunt admise revendicări care nu se referă
exclusiv la elementele expuse în descrierea invenţiei, sau care se referă la
elemente care nu apar în descrierea invenţiei.
Desenele sunt necesare în măsura în care contribuie la înţelegerea invenţiei şi a
caracteristicilor tehnice ale acesteia, conţinând semne de referinţă, cifre şi/sau
litere care să indice elementele componente ale figurii pe care o reprezintă,
corespunzătoare prezentării din descriere.
În cele ce urmează se dau spre exemplificare două brevete acordate pe produse:
Panou solar (brevet acordat în anul 2009) şi Mouse cu contacte magnetice(brevet
acordat în anul 2008), fiind făcute trimiteri şi comentarii pentru elementele
obligatorii ale descrierii, revendicărilor, termenilor specifici etc.
104
Exemplul 1: Panou solar (B.I.: RO 122317 B1/ 30.03.2009)

I. Rezumatul invenţiei

105
 II. Descrierea invenţiei

106
III. Revendicări

IV. Desene

107
 Exemplul 2: Mouse cu contacte magnetice (B.I.: RO 121714 B1/
28.02.2008)

I. Rezumatul invenţiei

108
 II. Descrierea invenţiei

109
III. Revendicare

110
IV. Desene

111
10.4.2.Descrieri de invenţii de procedeu şi produs

Exemplu: Procedeu de realizare a unui obiect decorativ şi obiect

astfel realizat (B.I.: RO 121634 B1/ 30.01.2008)

I. Rezumatul invenţiei

112
 II. Descrierea invenţiei

113
114
115
116
 III. Revendicări

117
118
Revendicări de produs Revendicări de procedeu
IV. Desene

119
10.4.3. Descrieri de invenţii de procedeu şi dispozitiv

Exemplu: Procedeu de realizare a unui obiect decorativ şi obiect

astfel realizat (B.I.: RO 122131 B1/ 30.01.2009)

I. Rezumatul invenţiei

120
 II. Descrierea invenţiei

121
e

122
f

123
g

124
125
 III. Revendicări

126
Revendicări de procedeu : 1 – independentă ; 2 … 13 – dependente.
 Revendicări de dispozitiv : 14 – independentă ; 15 … 26 – dependente.

127
128
IV. Desene

129
10.4.4. Descriere de invenţie de instalaţie

Exemplu: Turbină de vânt cu ax vertical (variante) (B.I.: MD 3847 B1/

28.02.2009)

I. Rezumatul invenţiei

130
 c

g
b
II. Descrierea invenţiei

131
Revendicări de procedeu : 1 – independentă ; 2 … 13 – dependente.
f

132
 Revendicări de produs : 1 – independentă ;
2 … 4 – dependente.

133
III. Revendicări
IV. Desene

134
10.4.5. Descriere de invenţie de produs, procedeu şi instalaţie

Exemplu: Bandaj ortopedic, procedeu şi instalaţie de obţinere a

acestuia
(B.I.: RO 121956 B1/ 30.09.2008)

I. Rezumatul invenţiei

135
 II. Descrierea invenţiei

136
137
f

138
139
140
141
III. Revendicări
Revendicări de produs : 1 – independentă ; 2 - dependentă.
IV. Desene

142
 10.5. Instrucţiuni de completare a formularului unei cereri de brevet
de invenţie

Formularul cererii de brevet de invenţie (fig. 10.1 … 10.4), redactat şi

completat în limba română, prin imprimare/dactilografiere/de mână, se
completează de solicitantul cererii de brevet de invenţie şi se tipăresc în 3
exemplare pentru a fi semnate şi ştampilate de către conducătorul instituţiei
solicitante.
Aceste trei exemplare însoţite de 3 exemplare de descriere a invenţiei se
expediază la OSIM (a) direct şi cu confirmare de primire la Registratura generală
a OSIM; sau b) prin poştă, trimis recomandat cu confirmare de primire; sau c) în
forma electronică / prin mijloace electronice, dacă sunt respectate prevederile
legale) pentru a fi înregistrate, iar după înregistrare un exemplar se returnează
solicitantului.

În situaţia în care spaţiul alocat pentru completare este insuficient, informaţii

necesare suplimentare se trec pe pagina a 3-a a CBI cu trimitere la caseta la
care se referă datele completate pe această pagină.

1 Se completează de către solicitantul cererii de brevet de invenţie cu datele

sale de identificare: numele şi prenumele sau denumirea solicitantului,
adresa/sediul (strada, număr, oraş, judeţ, ţara, inclusiv codul poştal), telefon şi
fax cu prefixul zonei, E-mail.
Când solicitantul este o persoana juridică se va indica şi numărul de
înregistrare la Registrul Comerţului. Dacă sunt mai mulţi solicitanţi, pentru
fiecare dintre aceştia se vor indica toate datele de identificare.

2 La acest punct se indică titlul invenţiei în limba română, într-o formulare clară
şi concisă a invenţiei revendicate, precum şi numărul articolului din Legea
nr. 64/1991, în baza căruia a rezultat invenţia:
art.3 : în lipsa unei obligaţii contractuale a inventatorului (ilor);
art. 5 alin. 1 lit. a): în exercitarea unui contract cu misiune inventivă;
art. 5 alin. 1 lit. b):
în exercitarea funcţiei inventatorului salariat, în domeniul activităţii unităţii,
prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii
sau a datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia;
în exercitarea funcţiei inventatorului salariat prin contract individual de
muncă care prevede dreptul la brevet al angajatorului;
art. 5 alin. 2: în urma derulării unui contract de cercetare.
În situaţia în care prezenta cerere este o completare a unei cereri depusă
anterior la OSIM sau înregistrată într-o altă ţară, atunci este necesar a se
indica numărul, data de depozit şi ţara/oficiul în care s-a depus cererea
anterioară.
3 Dacă inventatorii sunt alţii decât solicitantul, atunci datele de identificare ale
inventatorilor se completează în “Declaraţia privind desemnarea
inventatorilor”.

4 Dacă cererea se referă la o invenţie creată pe teritoriul României, se indică

instituţia care a clasificat informatiile în legătură cu invenţia conform art. 7 din
Hotărîrea de Guvern nr. 547 din 21 mai 2008 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.
143
 Se completează
de OSIM în
momentul primirii
cererii de brevet
de invenţie.

Fig. 10.1

5 Este necesar a se indica numărul figurii care se doreşte a fi publicată cu rezumatul

invenţiei.

6 Atunci când se revendică una sau mai multe priorităţi convenţionale, se va indica
statul, data şi numarul fiecărui depozit anterior.
Actele de confirmare a priorităţii revendicate se depun odată cu cererea sau în
termen de 3 luni de la data de depozit a cererii.
144
7 Dacă prezenta cerere este o completare a unei cereri depusă anterior la OSIM
sau înregistrată într-o altă ţară, atunci este necesar a se indica numărul, data de
depozit şi ţara.oficiul în care s-a depus cererea anterioară.

8 Se completează numai dacă este cazul, în funcţie de situaţia de faţă.

9 Se bifează numai dacă se doreşte una din variante (publicarea urgentă a CBI /
întocmirea unui raport de cercetare documentară / examinarea cererii cerută la data de
depozit). În funcţie de varianta aleasă este necesară plata (odată cu solicitarea) la
OSIM a unei taxe, cuantumul acesteia fiind stabilită de “Ordonanţa Guvernului Nr.
41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de
utilizare a acestora”.
10 Se completează când solicitantul este reprezentat prin mandatar autorizat.
Se indică numele şi prenumele sau denumirea şi adresa sau sediul
mandatarului, inclusiv codul poştal, telefon şi fax cu prefixul zonei, E-mail,
precum şi numărul de înregistrare la Registrul Comertului.
Dacă mandatarul a fost împuternicit numai pentru o cerere se bifează prima
căsuţă; dacă a fost dată şi comunicată la OSIM o procură generală pentru mai
multe cereri de brevet, se va bifa cu “X” căsuţa corespunzătoare, indicând
numărul şi data acesteia. Procura/copia certificată a procurii generale se depune o
dată cu cererea sau în termen de termen de 2 luni de la data la care OSIM notifică
solicitantului lipsa acesteia sau în termen de 4 luni de la data de depozit, care
dintre date expiră cel mai târziu.
11 Solicitantul, în calitate de persoană juridică, deleagă o persoană (specialist în
Proprietate Intelectuală) care să menţină legătura cu OSIM Bucureşti.
Reprezentantul desemnat de solicitant semnează corespondenţa care
urmează a fi înaintată la OSIM ca răspuns la notificările/solicitările acestui
oficiu.
12 Atât la acest punct “Semnătură solicitanţi” cât şi în “Declaraţia privind
desemnarea inventatorilor”, trebuie să se menţioneze numele şi prenumele,
calitatea persoanei cu capacitate de reprezentare a solicitantului, precum şi
data la care semnează şi ştampilează aceste documente. În cazul unei
universităţi, persoana care are dreptul de a semna documentele este însuşi
rectorul universităţii.
13 La acest punct, persoana desemnată din partea solicitantului a completa
cererea de brevet de invenţie, va bifa în dreptul documentelor care urmează a
fi expediate la OSIM şi va completa în dreptul respectiv cu numărul de
exemplare şi numărul paginilor conţinute de fiecare document transmis.
14 La acest punct, examinatorul de la OSIM, în semn de confirmare de primire a
documentelor primite, va bifa în dreptul documentelor în posesia cărora a
intrat, iar în exemplarul de cerere de brevet de invenţie care va fi
returnat/restituit solicitantului i se va aduce la cunoştinţă acestuia ce
documente au fost primite, lipsurile constatate urmând a fi depuse la OSIM în
termenul stabilit de examinator, conform legii.
15 Această casetă se completează în momentul în care cererea de brevet de
invenţie a fost depusă la OSIM de o altă persoană decât
solicitantul/mandatarul.
Se vor înscrie: numele, prenumele, seria şi numărul actului de identitate.
145
 8

11

12

13

14

15

Fig. 10.2

146
 În situaţia în care
spaţiul alocat unei
casete pentru
completare este
insuficient, informaţii
suplimentare
necesare se trec pe
această pagină a
CBI cu trimitere la
caseta la care se
referă datele
completate.

Fig. 10.3

În „Declaraţia conţinând desemnarea inventatorilor invenţiei” se vor

menţiona următoarele informaţii:
 titlul invenţiei;
 datele de identificare ale fiecărui inventator: numele şi prenumele sau
denumirea solicitantului, adresa/sediu (strada, număr, oraş, judeţ, ţara,
inclusiv codul poştal), telefon şi fax cu prefixul zonei, E-mail.
 numele şi prenumele, calitatea persoanei cu capacitate de reprezentare a
solicitantului, precum şi data la care semnează şi ştampilează aceste
documente.

147
Fig. 10.4

148
 10.6. Instrucţiuni de completare a formularului de cerere de
înregistrare a mărcii

Cererea de înregistrare a mărcii se întocmeşte într-un singur exemplar, în

limba română, pe formularul tip FORM. M 01 prin dactilografiere sau imprimare.
Depunerea cererii se poate face: a) direct şi cu confirmare de primire la
Registratura generală a OSIM sau b) prin poştă, trimisă recomandat cu
confirmare de primire.
Rubrica 1. Se indică numele şi prenumele, sau denumirea, adresa
(stradă, număr, oraş, judeţ, ţară) sau sediul solicitantului, inclusiv codul poştal,
telefon şi fax cu prefixul zonei, E-mail.
Când solicitantul este o persoană juridică se va indica în Rubrica 1.1.
forma de constituire a acesteia cât şi statul a cărei legislaţie îi guvernează
organizarea acesteia.
Când solicitantul este străin, se indică denumirea statului căruia acesta îi
aparţine, statul în care îşi are domiciliul sau, după caz, statul în care solicitantul
are o întreprindere în înţelesul art. 3 din Convenţia de la Paris.
Rubrica 2. Se scrie denumirea mărcii
Rubrica 2.1. Se marchează cu ”X“ căsuţa corespunzătoare tipului de
marcă: verbală, combinată, figurativă, tridimensională.
Rubrica 2.2. Se marchează cu ”X“ căsuţa corespunzătoare felului de
marcă: individuală, colectivă sau de certificare.
Rubrica 2.3. Când solicitantul revendică o culoare sau mai multe culori,
ca elemente distinctive ale mărcii, se va face aceasta prin indicarea culorii sau a
culorilor revendicate şi, pentru fiecare culoare, indicarea părţilor principale ale
mărcii care au această culoare.
Rubrica 2.4. Cererea va fi însoţită de reproducerea grafică a mărcii, în
dimensiuni de până la 8/8 cm, după cum urmează:
a) 5 reproduceri ale mărcii în alb-negru, când nu se revendică o culoare ca
element distinctiv al mărcii;
b) 5 reproduceri ale mărcii în alb-negru şi 5 reproduceri ale mărcii color, când
solicitantul revendică cel puţin o culoare ca element distinctiv al mărcii.
Când cererea conţine o declaraţie indicând că marca este tridimensională, se va
anexa reproducerea grafică a mărcii în două dimensiuni, ataşând cererii 6 vederi
diferite ale mărcii şi/sau o descriere verbală a acesteia.
Pe cerere, în pătratul marcat 8/8 cm se va lipi o reproducere a mărcii.
Rubrica 3. Această rubrică se completează atunci când marca se
compune, în tot sau în parte, din alte caractere decât cele latine, prin
transliterarea acestor caractere.
Rubrica 4. Când marca se compune, în tot sau în parte, din cuvinte într-o
altă limbă decât limba română se completează această rubrică cu o traducere a
acestora.
Rubrica 5. În cazul in care se revendică o prioritate dintr-o cerere
anterioară, se va indica statul, data şi numărul primului depozit. Documentul de
confirmare a priorităţii revendicate, însoţit de traducerea, conformă cu originalul,
în limba română se depune odată cu cererea sau în termen de 3 luni de la data
depunerii cererii.
Rubrica 6. Dacă se revendică o prioritate de expoziţie, se va indica ţara,
locul şi denumirea expoziţiei, precum şi data introducerii produselor sau
serviciilor în expoziţie; documentul care atestă aceasta, însoţit de traducerea în
limba română, se depune odată cu cererea sau în termen de 3 luni de la data
depunerii cererii.
 Rubrica 7. Dacă sunt mai mulţi solicitanţi, iar aceştia nu sunt reprezentaţi
în faţa OSIM printr-un mandatar autorizat, în această rubrică, se va indica unul
din solicitanţi care este desemnat pentru corespondenţă cu OSIM; în caz contrar,
OSIM va purta corespondenţă cu primul solicitant înscris în cerere.
Rubrica 8. Această rubrică se completează dacă solicitantul/mandatarul
doreşte transmiterea corespondenţei de către OSIM la o altă adresă decât cea
indicată la rubrica 1, în cazul în care acesta are mai multe adrese.
Rubrica 9. Se completează când solicitantul este reprezentat prin
mandatar autorizat, indicând numele şi prenumele sau denumirea şi adresa sau
sediul mandatarului, inclusiv codul poştal, telefon şi fax cu prefixul zonei, E-
mail, precum şi numărul de înregistrare la Registrul Comerţului. Dacă mandatarul
a fost împuternicit numai pentru depunerea cererii se bifează prima căsuţă; dacă
o procură generală pentru mai multe cereri a fost dată şi comunicată la OSIM, se
va bifa căsuţa corespunzătoare, indicând numărul şi data acesteia. Procura/copia
procurii generale se va depune odată cu cererea sau în termen de 3 luni de la
data înregistrării cererii.
Rubrica 10. Se indică denumirea produselor sau serviciilor pentru care
înregistrarea mărcii este cerută, grupate conform Clasificării de la Nisa,
precedată de numărul clasei căreia denumirea îi aparţine.
Rubrica 11. Dovada plăţii taxei de înregistrare şi examinare a cererii va fi
prezentată odată cu cererea sau cel târziu în termen de 3 luni de la depunerea
acesteia, indicând numărul documentului şi suma plătită.
Rubrica 12. La această rubrică se înscrie în clar numele solicitanţilor şi funcţia,
în cazul persoanelor juridice, sau după caz a mandatarului autorizat cu
semnăturile corespunzătoare şi aplicarea ştampilelor, în cazul persoanelor
juridice.
Rubrica 13. Se bifează rubricile pentru documentele anexate la cerere,
indicând numărul de file/ exemplare.
Rubrica 14. Se completează şi se semnează de persoana desemnată de
către OSIM.

150
 CERERE DE ÎNREGISTRARE MARCĂ

Nr. referinţă Registratura OSIM

solicitant/mandatar (numărul şi data primirii ):

1. Solicitanţi (nume/denumire, adresa/sediu)

1.1. Solicitanţii persoane juridice vor preciza forma de constituire şi statul a cărei
legislaţie îi guvernează organizarea:

2. Solicităm în baza Legii nr. 84/1998 înregistrarea mărcii reprodusă în

continuare:

2.1. Marca este : 2.2. Felul mărcii: 2.4. Reproducerea mărcii

- verbală - individuală
- combinată - colectivă
- figurativă - de certificare 8/8 cm
-
tridimensional
2.3. Când se revendică culoarea ca
element distinctiv al mărcii se indică:
2.3.1. denumirea culorilor
revendicate: ....................................
......................................................
......................................................
............
2.3.2. principalele părţi ale mărcii care
sunt în culori:
.....................................................
...........................
.....................................................
...........................

3. Transliterarea mărcii sau a unei părţi din ea:

4. Traducerea în limba română a mărcii sau a unei părţi din ea:

151
5. Priorităţi revendicate (ţara, data, număr):

6. Prioritate de expoziţie (ţara, locul, data şi denumirea expoziţie):

7. Solicitantul desemnat pentru corespondenţa cu OSIM:

8. Adresa solicitantului/mandatarului pentru corespondenţa cu OSIM:

9. Reprezentare prin mandatar procura procura generală nr./data:

autorizat cu: L.S.

LS

LLllllllllLLLLLLL L.S.

10. Lista produselor sau/ şi serviciilor clasificate conform “Clasificării de la Nisa”

11. Taxe plătite la data depunerii cererii:

11.1. Taxa de înregistrare (nr. act, suma)
11.2. Taxa de examinare (nr. act, suma)
11.3. Alte taxe explicit (nr. act, suma)

12. Semnături solicitanţi/mandatar

LS

13. Documente depuse la OSIM de 14. Documente primite la

solicitant/mandatar OSIM
152
13.1. Formular de cerere a ...... file
a ...... Reproducerea
13.2. file grafică a mărcii în în număr de ....
13.3. Dovada de plată a taxei de înregistrare
13.4. Dovada de plată a taxei de examinare
13.5. Procura
13.6. Document de prioritate a ...... file
13.7. Alte documente a ...... file a ...... file

OSIM (semnătura, LS)

Fig. 10.5

10.7. Instrucţiuni de completare a formularului de cerere de

reînnoire a mărcii

Cererea de reînnoire a mărcii se întocmeşte într-un singur exemplar, în

limba română, pe formularul tip FORM. M 02 prin dactilografiere sau imprimare.
Depunerea cererii se poate face: a) direct şi cu confirmare de primire la
Registratura generală a OSIM sau b) prin poştă,
Rubrica 1. Se indică numele şi prenumele sau denumirea şi adresa sau
sediul solicitantului, inclusiv codul poştal, telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail.
Când solicitantul este o persoană juridică se va indica în Rubrica 1.1.
forma de constituire a acesteia cât şi statul a cărei legislaţie îi guvernează
organizarea acesteia.
Când solicitantul este străin, se indică denumirea statului căruia acesta îi
aparţine, statul în care îşi are domiciliul sau, după caz, statul în care solicitantul
are o întreprindere în înţelesul art. 3 din Convenţia de la Paris.
Rubrica 2. Se scrie denumirea mărcii, indicând totodată la rubricile 2.1.,
2.2. numărul înregistrării mărcii si data depozitului reglementar al cererii de
înregistrare a mărcii.
Rubrica 3. Daca solicitantul doreşte reînnoirea pentru toate
produsele/serviciile la care se refera marca înregistrata, se bifează cu “X” căsuţa
de la rubrica 3.1. În cazul în care solicitantul doreşte reînnoirea numai pentru o
parte din produsele/serviciile la care se refera marca înregistrata, atunci la
rubrica 3.2. se indica clasele sau produsele/serviciile vizate de reînnoire.
Rubrica 4. Daca sunt mai mulţi solicitanţi, iar aceştia nu sunt reprezentaţi
în fata OSIM printr-un mandatar autorizat, în aceasta rubrica, se va indica unul
din solicitanţi care este desemnat pentru corespondenta cu OSIM; în caz contrar,
OSIM va purta corespondenta cu primul solicitant înscris în cerere.
Rubrica 5. Aceasta rubrica se completează daca solicitantul/mandatarul
doreşte transmiterea corespondentei de către OSIM la o alta adresa decât cea
indicata la rubrica 1, în cazul în care acesta are mai multe adrese.
Rubrica 6. Se completează când solicitantul este reprezentat prin
mandatar autorizat, indicând numele si prenumele sau denumirea si adresa sau
sediul mandatarului, inclusiv codul poştal, telefon si fax cu prefixul zonei, E-
mail, precum si numărul de înregistrare la Registrul Comerţului. Daca mandatarul
a fost împuternicit numai pentru depunerea cererii se bifează prima căsuţă; daca
o procura generala pentru mai multe cereri a fost data si comunicata la OSIM, se
153
va bifa căsuţă corespunzătoare, indicând numărul si data acesteia. Procura/copia
procurii generale se va depune odată cu cererea sau în termen de 3 luni de la
data înregistrării cererii.
Rubrica 7. Se indica numărul documentului si suma plătită pentru
reînnoirea mărcii. Copia documentului de plata va fi prezentata odată cu
cererea.
Rubrica 8. La aceasta rubrica se înscrie în clar numele solicitanţilor si
funcţia, în cazul persoanelor juridice, sau după caz a mandatarului autorizat cu
semnăturile corespunzătoare si aplicarea ştampilelor, în cazul persoanelor
juridice.
Rubrica 9. Se bifează rubricile pentru documentele anexate la cerere,
indicând numărul de file/exemplare.
Rubrica 10. Se completează si se semnează de persoana desemnata de
către OSIM.

CERERE DE REÎNNOIRE MARCĂ

Nr. referinţa Registratura OSIM

solicitant/mandatar (numărul si data
primirii ):

1. Solicitanţi (nume/denumire, adresa/sediu)

1.1. Solicitanţii persoane juridice vor preciza forma de constituire si statul a cărei
legislaţie îi guvernează organizarea:

2. Solicitam în baza Legii nr. 84/1998 reînnoirea mărcii indicata în continuare:

2.1. Numărul înregistrării mărcii:

2.2. Data depozitului reglementar al cererii de înregistrare a mărcii:

3. Lista produselor sau/si serviciilor clasificate conform “Clasificării de la Nisa”

3.1. Reînnoirea este ceruta pentru toate produsele/serviciile la care se refera
marca înregistrata
3.2. Reînnoirea este ceruta numai pentru următoarele produsele/serviciile la
care se refera marca înregistrata:

154
4. Solicitantul desemnat pentru corespondenta cu OSIM:

5. Adresa solicitantului/mandatarului pentru corespondenta cu OSIM:

6. Reprezentare prin procura procura generala nr./data

mandatar autorizat cu:
L.S.

LS

LLllllllllLLLLLLL L.S.

7. Taxa de reînnoire plătita la data depunerii cererii (nr. act, suma):

8. Semnături solicitanţi/mandatar

LS

L.S.
9. Documente depuse la OSIM de solicitant/mandatar 9. Documente primite la
9.1. Formular de cerere OSIM a
a ...... file ….. file
9.2. Dovada de plata a taxei de reînnoire a mărcii
9.3. Procura
9.4. Alte documente a ...... file a ...... file

OSIM (semnătura, LS)

Fig. 10.6.

10.8. Instrucţiuni de completare a formularului de cerere de

înregistrare/reînnoire a unei indicaţii geografice

Cererea de înregistrare/reînnoire a unei indicaţii geografice se întocmeşte

într-un singur exemplar, în limba romana, pe formularul tip FORM. G 01 prin
dactilografiere sau imprimare. Depunerea cererii se poate face: a) direct si cu
confirmare de primire la Registratura generala a OSIM sau b) prin posta, trimisa
recomandat cu confirmare de primire.
155
 Rubrica 1. Se indica denumirea si adresa (strada, număr, oraş, judeţ,
tara) sau sediul solicitantului, inclusiv codul poştal, telefon si fax cu prefixul
zonei, E-mail.
Rubrica 1.1. Daca solicitantul este o asociaţie de producători din România
sau din străinătate, se bifează cu “X” căsuţa corespunzătoare. Solicitanţii cu
sediul sau domiciliul în România vor prezenta dovada existentei legale a
asociaţiei de producători si certificatul de înmatriculare la Registrul Comerţului
(copii). Solicitanţii străini vor prezenta documentul justificativ al titlului de
protecţie obţinut în tara de origine, în copie certificata, pentru conformitate si
traducerea autorizata a acestuia, precum si dovada existentei ca persoana
juridica în tara de origine, în copie certificata si traducere autorizata.
Rubrica 2. Se menţine în text “înregistrarea” sau “reînnoirea”, după caz,
si se indica denumirea indicaţiei geografice.
Rubrica 2.1. Se indica tipul de produse la care se refera indicaţia
geografica.
Rubrica 2.2. Se indica locul de fabricaţie si limitele ariei geografice de
producţie.
Rubrica 2.3. Aceasta rubrica se completează cu numărul si data de
înregistrare a indicaţiei geografice pentru care se solicita reînnoirea.
Rubrica 3. Se înscriu persoanele autorizate sa utilizeze indicaţia
geografica, indicând denumirea si adresa sau sediul acestora.
Rubrica 4. Daca sunt mai mulţi solicitanţi, iar aceştia nu sunt reprezentaţi
în fata OSIM printr-un mandatar autorizat, în aceasta rubrica, se va indica unul
din solicitanţi care este desemnat pentru corespondenta cu OSIM; în caz contrar,
OSIM va purta corespondenta cu primul solicitant înscris în cerere.
Rubrica 5. Aceasta rubrica se completează daca solicitantul/mandatarul
doreşte transmiterea corespondentei de către OSIM la o alta adresa decât cea
indicata la rubrica 1, în cazul în care acesta are mai multe adrese.
Rubrica 6. Se completează când solicitantul este reprezentat prin
mandatar autorizat, indicând numele si prenumele sau denumirea si adresa sau
sediul mandatarului, inclusiv codul poştal, telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail,
precum si numărul de înregistrare la Registrul Comerţului. Dacă mandatarul a
fost împuternicit numai pentru depunerea cererii se bifează prima căsuţa; daca o
procura generala pentru mai multe cereri a fost data si comunicata la OSIM, se
va bifa căsuţa corespunzătoare, indicând numărul si data acesteia. Procura/copia
procurii generale se va depune odată cu cererea sau în termen de 3 luni de la a
înregistrării cererii.
Rubrica 7. La aceasta rubrica se înscrie în clar numele solicitanţilor si
funcţia, în cazul persoanelor juridice, sau după caz a mandatarului autorizat cu
semnăturile corespunzătoare si aplicarea ştampilelor, în cazul persoanelor
juridice.
Rubrica 8. Se bifează rubricile corespunzătoare documentelor anexate la
cerere, indicând numărul de file/exemplare.
Rubrica 8.2. Dovada plaţii taxei de înregistrare a cererii se depune, în
copie, odată cu cererea.
Rubrica 8.4. Caietul de sarcini anexat cererii va conţine cel puţin
următoarele elemente:
- denumirea produsului la care se refera indicaţia geografica;
- descrierea produsului si a principalelor caracteristici ale acestuia;
- delimitarea ariei geografice de producţie;
- elementele dovedind ca produsul este originar din aria geografica de producţie;
- descrierea metodei de obţinere a produsului;
156
- elementele justificând legătura produsului cu zona sau originea geografica a
acestuia;
- referinţe privind procedurile de control a calităţii produselor si organul
competent sa efectueze acest control.
Rubrica 8.5. Certificatul de conformitate a produselor cu elementele
prevăzute în caietul de sarcini trebuie sa cuprindă:
- numărul si data eliberării;
- denumirea în clar a autorităţii care l-a eliberat (pentru romani - Ministerul
Agriculturii si Alimentaţiei pentru produse alimentare si agricole sau, după caz,
ministerul de resort);
- indicaţia geografica a produsului care urmează a fi înregistrat;
- delimitarea zonei care face obiectul indicaţiei geografice;
- lista produselor obţinute în zona data, care vor putea fi comercializate sub
indicaţia respectiva;
- caracteristicile produselor si condiţiile de obţinere pe care trebuie sa le satisfacă
acestea pentru a putea fi produse si comercializate sub aceasta indicaţie;
- daca îndeplinirea prevederilor din caietul de sarcini asigura obţinerea acestor
caracteristici;
- organul competent sa ateste ca produsele comercializate sub indicaţia
geografica solicitata au caracteristicile din caietul de sarcini.
Rubrica 9. Se completează si se semnează de persoana desemnata de
către OSIM.

CERERE DE ÎNREGISTRARE/REÎNNOIRE A UNEI INDICAŢII GEOGRAFICE

Nr. referinţă Registratura OSIM

solicitant/mandatar (numărul si data primirii ):

1. Solicitanţi (denumire/sediu):

1.1. Solicitantul este o asociaţie de

producători din: România străinătate

2. Solicitam în baza Legii nr. 84/1998 înregistrarea/reînnoirea indicaţiei

geografice reprodusa în continuare si acordarea dreptului de utilizare a
acesteia:

2.1. Tipul de produse la care se refera indicaţia geografica:

2.2. Locul de fabricaţie si limitele ariei geografice de producţie:

2.3. Numărul si data înregistrării indicaţiei geografice pentru care se solicita
reînnoirea:

157
3. Lista persoanelor autorizate sa utilizeze indicaţia geografica (denumire/sediu):
///adresa/sediu adresă/sediu

4. Solicitantul desemnat pentru corespondenta cu OSIM:

5. Adresa solicitantului/mandatarului pentru corespondenta cu OSIM:

6. Reprezentare prin mandatar procura procura generala (nr./data):

autorizat cu:

lllllllLLLLLLL L.S.

7. Semnături solicitanţi/mandatar

9. Documente primite la
8. Documente depuse la OSIM de solicitant/mandatar OSIM
8.1. Formular de cerere a ...... file a ...... file
8.2. Dovada existentei legale a asociaţiei de
8.3. Certificat de înmatriculare la Registrul
8.4. Caiet de sarcini
8.5.Certificat de conformitate a produselor cu
8.6. Dovada de plata a taxei de înregistrare
8.7. Procura
8.8. Document justificativ al titlului de protecţie
8.9. Traducerea certificatului de la 8.5.
8.10. Alte documente a ...... file
a ...... file

OSIM (semnătura, LS)

Fig.10.7

158
 10.9. Instrucţiuni de completare a formularului de cerere de model
de utilitate

Cererea de model de utilitate se întocmeşte în 3 exemplare pe formularul tip

FORM. MU 01, în limba română, prin imprimare, dactilografiere sau de mână.
Depunerea cererii se poate face: a) direct şi cu confirmare de primire la
Registratura generală a OSIM, b) prin poştă, trimisă recomandat cu confirmare
de primire sau c) în forma electronică sau prin mijloace electronice, dacă sunt
respectate prevederile legale.
Caseta 1. Se indică numele şi prenumele sau denumirea solicitantului,
adresa/sediul (strada, număr, oraş, judeţ, tara, cod poştal), telefon şi fax cu
prefixul zonei, e-mail. Când solicitantul este o persoana juridica se va indica şi
numărul de înregistrare la Registrul Comerţului. Daca sunt mai mulţi solicitanţi,
pentru fiecare dintre aceştia se vor indica toate datele de identificare. După
înregistrarea cererii la OSIM un exemplar al cererii se returnează solicitantului.
Caseta 2. Se scrie titlul invenţiei în limba română, într-o formulare clară şi
concisă a invenţiei revendicate.
Caseta 2.1. Se bifează cu X în funcţie de circumstanţele în care a fost creată
invenţia, după cum urmează:
în lipsa unei obligaţii contractuale a inventatorului(ilor); în exercitarea unui
contract cu misiune inventivă;în exercitarea funcţiei inventatorului salariat, în
domeniul activităţii unităţii, prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor
specifice ale unităţii sau a datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al
acesteia; în exercitarea funcţiei inventatorului salariat prin contract individual de
muncă care prevede dreptul la brevet al angajatorului; în urma derulării unui
contract de cercetare;
Caseta 2.2 Dacă solicitantul, la data depunerii cererii de model nu
anexează descrierea invenţiei, atunci el poate face o referire la o cerere de
brevet sau de model de utilitate anterioară care înlocuieşte descrierea,
revendicările şi desenele, înregistrată într-un stat parte a Convenţiei de la Paris
sau membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului. În această situaţie trebuie
indicate: numărul, data şi tara/oficiul unde a fost depusa cererea anterioară.
Caseta 3. Daca inventatorii sunt aceeaşi cu solicitanţii se bifează cu “X”,
căsuţa din rubrica 3.1., indicând numele, prenumele şi locul de muncă la data
realizării invenţiei; în cazul în care inventatorii sunt alţii decât solicitanţii se
bifează cu “X” căsuţa din rubrica 3.2, iar solicitantul va depune declaraţia
conţinând desemnarea inventatorilor invenţiei.
Caseta 4. Dacă cererea se refera la o invenţie creată pe teritoriul
României, se va indica instituţia care a clasificat informaţiile în legătura cu
invenţia.
Caseta 5. Dacă cererea este însoţită de desene, se va indica numărul
figurii care urmează sa fie publicata odată cu rezumatul invenţiei care se va
publica în BOPI o dată cu publicarea menţiunii hotărârii de înregistrare a
modelului de utilitate
Caseta 6. În cazul în care se revendică una sau mai multe priorităţi
convenţionale, se va indica statul, data şi numărul fiecărui depozit anterior.
Actele de confirmare a priorităţii revendicate se depun odată cu cererea
sau în termen de 3 luni de la data de depozit a cererii.
Caseta 7. Dacă într-un termen de 12 luni de la data de depozit a unei
cereri de brevet/model de utilitate depuse la OSIM, solicitantul sau succesorul
sau în drepturi depune o cerere de model de utilitate ulterioara, atunci în aceasta
159
cerere poate fi revendicat un drept de prioritate internă, pentru elementele
comune ale cererilor, cu condiţia ca cererea anterioara sa nu fi servit ca baza
pentru revendicarea unui drept de prioritate convenţională. În acest caz se va
indica numărul şi data cererii anterioare.
Caseta 8. Se va bifa cu “X” căsuţa care corespunde situaţiei cererii de
model de utilitate, dacă aceasta este rezultată în urma unei divizări a unei cereri
de model de utilitate se vor indica nr. şi data cererii de bază; dacă a rezultat în
urma transformării unei cereri de brevet se vor indica nr. cererii şi data de
depozit.
Caseta 9. Se completează când solicitantul este reprezentat prin
mandatar autorizat, indicând numele şi prenumele sau denumirea şi adresa sau
sediul mandatarului, inclusiv codul poştal, telefon şi fax cu prefixul zonei, E-mail,
precum şi numărul de înregistrare la Registrul Comerţului. Daca mandatarul a
fost împuternicit numai pentru această cerere se bifează prima căsuţa; daca o
procura generala pentru mai multe cereri de brevet şi/sau de model de utilitate a
fost data şi comunicata la OSIM, se va bifa cu “X” căsuţa corespunzătoare,
indicând numărul şi data acesteia. Procura/copia certificată de OSIM a procurii
generale se va depune o data cu cererea sau în termen de termen de 2 luni de la
data la care OSIM notifica solicitantului lipsa acesteia sau în termen de 4 luni de
la data de depozit, care dintre date expira cel mai târziu.
Caseta 10. Această casetă se completează daca solicitantul/mandatarul
autorizat doreşte transmiterea corespondentei de către OSIM la o adresă de
corespondenţă alta decât cea indicata la caseta 1.
Caseta 11. La această casetă se înscrie în clar numele solicitanţilor şi
funcţia, în cazul persoanelor juridice, sau după caz a mandatarului autorizat cu
semnăturile corespunzătoare şi aplicarea ştampilelor, în cazul persoanelor
juridice.
Caseta 12. Se bifează cu “X” rubricile corespunzătoare pentru documentele
depuse, indicând numărul de file/ exemplare.
Caseta 13. Se completează de către OSIM.
Caseta 14. În această casetă se înscrie în clar numele persoanei care a
depus cererea de brevet de invenţie la OSIM, în cazul în care este altă persoană
decât solicitantul, mandatarul. Se vor indica: numele, prenumele, seria şi
numărul actului de identitate.

CERERE DE MODEL DE UTILITATE

Nr. referinţă Registratura OSIM (numărul şi

solicitant/mandatar data primirii ):

Se completează de către OSIM

Numărul cererii de model de utilitate
Data primirii la Registratura Generală a OSIM
Data de depozit
Data primirii părţii lipsă la Registratura Generală a OSIM

160
 Data de depozit după primirea părţii lipsă la Registratura
Generală
Data a OSIM
primirii cererii de retragere a părţii lipsă la Registratura
Generală a OSIM
Data de depozit atribuită cererii de model de utilitate

1.Solicitanţi (nume şi prenume/denumire,adresa/sediu,telefon, fax, e- mail)

2. Solicităm în baza Legii nr. 350/2007 privind modelele de utilitate,

înregistrarea unui model de utilitate pentru invenţia cu titlul:

2.1. Invenţia a fost creată în bază art.3*; art.5* alin. 1 lit. a); art.5*
alin. 1 lit. b);
art.5* alin.2
2. Referinţă la o cerere anterioară (număr, data de depozit, ţara/oficiul):

3. Declarăm că inventatorii sunt:

aceeaşi cu solicitanţii conform tabelului

3.1 aceiaşi cu solicitanţii (nume, prenume şi loc de muncă la data creării

3.2 Persoanele din “Declaraţia privind desemnarea inventatorilor”

4. Declarăm ca invenţia conţine informaţii care au fost clasificate de către

(denumirea, data şi nivelul
clasificării)
Declasificare (data)

5. Rezumatul se publică împreună cu figura numărul:

161
9.   Mandatar autorizat (denumire, sediu) :

FORMCHECKBOX procura ; FORMCHECKBOX procura generală

(nr, dată): FORMTEXT       FORMTEXT       FORMTEXT          

162
10. Solicitantul/reprezentantul desemnat de solicitant/mandatar autorizat
(nume, prenume / denumire, adresă/ sediu) pentru corespondenţa cu OSIM:

163
11. Semnătură solicitanţi/mandatar autorizat:
Semnătură Data

12. Documente depuse la OSIM de solicitant/ mandatar 13. Documente

autorizat:
12.1. Formular de cerere primite la nr.…file
OSIM în …
nr…file în …exemplare
12.2. Descriere exemplare
nr.…file în …
12.3. Revendicări nr.…file în …
12.4. Desene nr.…file în …
12.5. Rezumat nr.…file în …
12.6. Document privind dreptul la înregistrarea
12.7. Document privind desemnarea inventatorilor nr. .... file
12.8. Declaraţie privind circumstanţele în care a fost
creată invenţia nr. .... file
12.9. Procura/copie procura generală
12.10. Document referitor la plata taxelor
12.11. Act privind acordarea reducerii taxelor nr. .... file
12.12. Autorizaţia privind transmiterea dreptului de nr. .... file
12.13. Act de prioritate nr. .... file
12.14. Document privind o divulgare a invenţiei
nr. ... file
nr. .... file
15. Persoana care a depus cererea, alta decât solicitantul, mandatarul (nume,
prenume, act identitate) :

OSIM
(semnătura, LS)
Fig.10.8

10.10. Instrucţiuni de completare a formularului de cerere de

înregistrare a desenului/modelului

Cererea de înregistrare a desenului/modelului se întocmeşte în 2

exemplare, în limba româna, pe formularul tip FORM. D 01 prin imprimare sau
dactilografiere.
Depunerea cererii se poate face: a) direct si cu confirmare de primire la
Registratura generala a OSIM, b) prin posta, trimisa recomandat cu confirmare
de primire sau c) în forma electronica sau prin mijloace electronice, daca sunt
respectate prevederile legale.
Rubrica 1. Se indica numele si prenumele sau denumirea, adresa sau
sediul solicitantului (strada, număr, oraş, judeţ, tara), inclusiv codul poştal,
telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail.
Când solicitantul este o persoana juridica se va indica în Rubrica 1.1.
forma de constituire a acesteia cât si statul a cărei legislaţie îi guvernează
organizarea acesteia.
Când solicitantul este străin, se indica denumirea statului căruia acesta îi
aparţine, statul în care îşi are domiciliul sau, după caz, statul în care solicitantul
are o întreprindere în înţelesul art. 3 din Convenţia de la Paris.
Rubrica 2. Se scrie denumirea desenului/modelului precum si titlul
produsului în care se încorporează desenul/modelul si va fi exprimata prin noţiuni
164
generale si cunoscute, fără coduri comerciale si tipodimensiuni, în conformitate
cu clasificarea internaţională, prin cuvinte conţinute în dicţionarele limbii române.
În Rubrica 2.2 se indica numărul de desene/modele pentru care se cere
protecţia. Cererea poate conţine până la 100 de desene/modele destinate a fi
încorporate în obiecte aparţinând aceleaşi categorii de produse conform
Clasificării internaţionale Locarno si va avea aceiaşi solicitanţi si aceeaşi autori.
Rubrica 3. În aceasta rubrica se indica numele si prenumele persoanelor
care au creat desenul/modelul i adresa, inclusiv codul poştal, telefon si fax cu
prefixul zonei, E-mail.
Rubrica 4. În cazul în care se revendica o prioritate dintr-o cerere
anterioara, se va indica statul, data si numărul primului depozit. Daca se invoca
o prioritate în urma expunerii desenului/modelului într-o expoziţie internaţională
se va indica tara, locul si denumirea expoziţiei, precum si data introducerii
desenului/modelului în expoziţie. Actele de confirmare a priorităţii revendicate se
depun odată cu cererea sau în termen de 3 luni de la data depunerii cererii.
Rubrica 5. Se indica prin bifare în Rubrica 5.1 daca reprezentarea grafica
a desenului/modelului se publica în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala al
OSIM în “alb_negru” sau “color”. În acest scop reprezentările grafice ale
desenului/modelului se anexează la cerere în 3 exemplare; Rubrica 5.2. se
bifează daca solicitantul optează pentru publicarea descrierii desenului/modelului
cu plata taxei legale; în Rubrica 5.3. se bifează daca publicarea
desenului/modelului se doreşte a fi amânata, la cererea solicitantului, cu plata
taxei legale, pe o perioada care nu poate depăşi 30 de luni, de la data depunerii
cererii sau de la data priorităţii invocate.
Rubrica 6. Daca sunt mai mulţi solicitanţi, iar aceştia nu sunt reprezentaţi
în fata OSIM printr-un mandatar autorizat, în aceasta rubrica, se va indica unul
din solicitanţi care este desemnat pentru corespondenta cu OSIM; în caz contrar,
OSIM va purta corespondenta cu primul solicitant înscris în cerere.
Rubrica 7. Aceasta rubrica se completează daca solicitantul/mandatarul
doreşte transmiterea corespondentei de către OSIM la o alta adresa decât cea
indicata la rubrica 1, în cazul în care acesta are mai multe adrese.
Rubrica 8. Se completează când solicitantul este reprezentat prin
mandatar autorizat, indicând numele si prenumele sau denumirea si adresa sau
sediul, inclusiv codul poştal, telefon si fax cu prefixul zonei, E-mail, precum si
numărul de înregistrare la Registrul Comerţului. Daca mandatarul a fost
împuternicit numai pentru depunerea cererii se bifează prima căsuţa; daca o
procura generala pentru mai multe cereri de înregistrare a fost data si
comunicata la OSIM, se va indica în cerere numărul si data depunerii acesteia la
OSIM. Procura se va depune odată cu cererea sau în termen de 3 luni de la data
înregistrării cererii.
Rubrica 9. Descrierea pentru fiecare desen/model se face direct pe cerere
sau pe anexe semnate si trebuie sa conţină exclusiv elementele caracteristice ale
aspectului estetic precum si elementele noi, care se pot regăsi si în reproducerile
grafice anexate cererii. Descrierea nu trebuie sa cuprindă: detalii tehnice sau de
funcţionare, caracteristici tehnice, dimensiuni, repere, declaraţii privind noutatea
sau caracterul individual. Descrierea unui desen sau model industrial trebuie sa
conţină maximum 100 de cuvinte.
Rubrica 10. Dovada plăţii taxei de înregistrare se depune odată cu
cererea si se indica la Rubrica 8.1. prin înscrierea numărului de document si a
sumei plătite. Alte taxe (de publicare, de invocare a priorităţii, de examinare
etc.) pot fi plătite la data depunerii cererii sau în termenele prevăzute de lege.
Rubrica 11. Declaraţia de la aceasta rubrica se completează cu numele în
165
clar si se semnează numai de către persoanele care au creat desenul/modelul.
Rubrica 12. La aceasta rubrica se înscrie în clar numele solicitanţilor si
funcţia, în cazul persoanelor juridice, sau după caz a mandatarului autorizat cu
semnăturile corespunzătoare si aplicarea ştampilelor, în cazul persoanelor
juridice.
Rubrica 13. Se bifează rubricile pentru documentele anexate la cerere,
indicând numărul de file/ exemplare.
Rubrica 14. Se completează si se semnează de persoana desemnata de
către OSIM.

CERERE DE ÎNREGISTRARE A DESENULUI/MODELULUI

Registratura OSIM Clasificare Locarno

(numărul si data primirii ):

Registru naţional: Numărul depozitului Data depozitului

1. Solicitanţi (nume/denumire, adresa/sediu):

1.1. Solicitanţii persoane juridice vor preciza forma de constituire si statul a cărei
legislaţie îi guvernează organizarea:

2. Solicitam în baza Legii nr. 129/1992, republicata în temeiul Legii nr

280/2007, înregistrarea unui desen/model, cu titlul:

2.1. Produsul în care este încorporat si/sau domeniul de utilizare:

2.2. Număr de desene/modele pentru care se solicita protecţia:

3. Declaram ca autorii desenului/modelului sunt (nume, prenume, adresa):

4. Priorităţi revendicate (tara, data, număr):

166
5. La data depunerii cererii se solicita:
5.1. Publicarea reproducerilor grafice depuse alb- co
în:
5.2. Publicarea descrierii desenului/modelului negru
DA lor
NU
:5.3. Amânarea publicării cererii până la data DA NU
de:

6. Solicitantul desemnat pentru corespondenta cu OSIM:

7. Adresa solicitantului/mandatarului pentru corespondenta cu OSIM:

8. Reprezentare prin mandatar procura procura generala (nr./data)

autorizat cu:
LLllllllllLLLLLLL L.S.

9. Descrierea desenului/modelului:

10. Taxe plătite la data depunerii cererii:

10.1. Taxa de înregistrare (nr. act, suma)
10.2. Taxa de publicare (nr. act, suma)
10.3. Alte taxe explicit (nr. act, suma)

11.Declaratia solemna a autorilor:

Subsemnaţii: ..............................................................................................
................................………………..
.................................................................................................................
.......................................................…,
cunoscând prevederile art.292 din Codul penal, privitor la persoanele ce fac
declaraţii neadevărate, declaram în mod solemn, pe propria răspundere, ca
suntem autori ai desenelor/modelelor ce fac obiectul prezentei cereri si, după
cunoştinţa noastră, acestea prezintă elemente de noutate fata de creaţiile
similare făcute public în tara si străinătate.

Semnături:

167
12. Semnături solicitanţi/mandatar

LS

13. Documente depuse la OSIM de 14.Documente primite la

solicitant/mandatar
13.1. Formular de cerere în …. OSIM
în ....exemplare
exemplare
13.2. a ...... filegrafice ale
Reproducerile a ......file
în ....exemplare
13.3. Dovada de plata a taxei de înregistrare
13.4. Dovada de plata a taxei de publicare
13.5. Anexa cu descrierea desenului/modelului
13.6. Procura
13.7. Autorizaţia privind transmiterea dreptului de a ...... file
13.8. Document de prioritate a ...... file
13.9. Declaraţie privind renunţarea autorilor la
13.10. Alte documente a ...... file

OSIM (semnătura, LS)

Fig.10.9

10.11. Instrucţiuni pentru înregistrarea topografiei produsului

semiconductor

CERERE PENTRU ÎNREGISTRAREA TOPOGRAFIEI PRODUSULUI

SEMICONDUCTOR

Nr. referinţă Registratura OSIM (nr. si

solicitant/mandatar data primirii)

1. Solicitanţi (nume, adresa/sediu, telefon, fax, e-mail):

168
 2. Solicităm, în baza Legii 16/1995 republicată prin Legea nr.337 din 2005 şi
a convenţiei/acordului , înregistrarea topografiei produsului
semiconductor,
cu denumirea , destinat

3. Declarăm ca suntem îndreptăţiţi la obţinerea protecţiei în România pentru

topografia sus-menţionată, în baza prevederilor:
3.1. Art. 8 din lege, în calitate de creatori
3.2. Art. 9 alin. 1 din lege, topografia fiind creată în cadrul sarcinilor de
serviciu
3.3. Art. 9 alin. 2 din lege, topografia fiind creată în cadrul unui contract
de cercetare/proiectare
3.4. Art. 9 alin. 3 din lege, conform dispoziţiilor contractului număr/dată:
3.5. Art. 30 din cesionar succesor succesor
lege, in calitate de legal testamentar

4.Creatorii topografiei sunt (nume, adresă):

4.1Creatorii doresc nu doresc să li se menţioneze

topografiei numele în
certificatul de înregistrare a topografiei şi în publicările făcute de OSIM în
legătură cu topografia înregistrată
5.Cererea este divizionară din depozitul cererii depuse la OSIM sub
numărul/data:
6. Solicitanţii declară că:
6.1. Topografia nu a mai fost înregistrată la OSIM
în ansamblul ei
6.2. Topografia este parţial, partea originală fiind evidenţiată în
originala materialele grafice sub forma
6.3.Topografia a fost exploatată comercial pentru prima oara la data
de
6.4.Topografia nu a fost exploatată comercial
6.5. Data creării topografiei/primei codări este
6.6. Materialele nu conţin secrete conţin secrete*
grafice anexate comerciale
*Partea care conţine secrete comerciale a fost acoperită pe un exemplar al
materialelor grafice, care urmează a fii supus consultării publice.

7.Solicitantul desemnat pentru corespondenţa cu OSIM:

169
8.Adresa solicitantului/mandatarului pentru corespondenţa cu OSIM:

9.Reprezentare prin mandatar autorizat:

LS

10.Documente depuse la OSIM de 11. Documente primite la

solicitant/mandatar OSIM
10.1. Materiale grafice pentru în…exemplare, a…file
identificarea topografiei în…
exemplare,a…file
10.2. Text explicativ în…exemplare, a…file
în…exemplare,a…file
10.3. Produsul semiconductor realizat în…exemplare
pe baza topografiei în…
exemplare
10.4. Dovada de plată a taxei pentru
depunerea cererii
10.5. Dovada de plată a taxei pentru
examinarea cererii
10.6. Dovada de plată a taxei pentru
înregistrarea topografiei
10.7. Dovada de plată a taxei pentru
publicarea înregistrării topografiei
10.8. Dovada de plată a taxei pentru
eliberarea certificatului de înregistrare
10.9. Procura
10.10. Alte documente a…file
a…file

OSIM (semnătura, LS)

Fig.10.10

170
 11. DREPTURILE DE AUTOR ŞI DREPTURILE CONEXE DREPTULUI DE
AUTOR

Activitatea de creaţie intelectuală reprezintă o trăsătură esenţială a omului, care

îl departajează de celelalte fiinţe, consecinţa fiind legătura inseparabilă dintre
autor şi opera sa, indiferent de tipul creaţiei (artistică, literară, ştiinţifică, obiecte
protejate prin normele proprietăţii industriale). Creaţiile intelectuale pot fi
păstrate de autor pentru sine sau pot fi divulgate, comunicate altora.
Progresul societăţii umane se realizează prin acordul creaţiei intelectuale care are
ca efect satisfacerea nevoilor noi şi soluţionarea unor probleme nerezolvate.
Ideile, priceperea, abilitatea, cunoştinţele, experienţa inventivitatea şi
creativitatea constituie bunuri care dobândesc valoare economică ce poate fi
exprimată în bani dobândind astfel caracter economic.
În prezent, în domeniul dreptului de autor există mai multe directive ale Comisiei
Comunităţii Europene care au drept scop să apropie şi să armonizeze legislaţiile
ţărilor membre:
 Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale.
 Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor.
 Aranjamentul de la Locarno privind clasificarea internaţională a desenelor şi
modelelor industriale.
 Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor.
 Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internaţională a brevetelor de
invenţii.
 Convenţia de la Moscova privind protecţia juridică a soiurilor de plante şi de
cultură.
 Acordul de la Marrakech privind constituirea organizaţiilor internaţionale de
comerţ (1994) prin care s-a constituit un consiliu pentru comerţul cu servicii şi
unul pentru problemele comerciale referitoare la dreptul de proprietate
intelectuală (Consiliul Trips).
Prin adoptarea Legii nr. 8/1996 s-a realizat un salt calitativ şi cantitativ ceea ce a
determinat situarea ţării noastre la un nivel comparabil cu cel al celorlalte state
europene.

11.1. Ce este dreptul de autor?

Autorul poate fi o persoană fizică sau un grup de persoane fizice care au creat
opera. Numai persoanele fizice pot avea calitatea de autor, întrucât acestea sunt
înzestrate cu inteligenţă, inspiraţie, îndemânare, talent şi educaţie.
Prin urmare, calitatea de autor dă dreptul persoanei fizice (în calitate de autor/co-
autor) care a creat opera de a fi titulara dreptului de autor.
Dreptul de autor cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează
relaţiile sociale ce decurg din crearea şi valorificarea operelor ştiinţifice, literare şi
artistice. Este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi
patrimonial. Obiectul drepturilor de autor îl constituie operele de creaţie
intelectuală din domeniile ştiinţifice, literare şi artistice.
Dreptul moral de autor este dreptul de a pretinde sau de a renunţa la
recunoaşterea calităţii de autor; acesta este un drept de proprietate
netransmisibil şi nelimitat în timp.
Dreptul patrimonial de autor este dreptul de a obţine foloase materiale de pe urma
creaţiei sale; este un drept de proprietate transmisibil (prin cesiune sau licenţă) în
tot sau în parte şi este limitat în timp. Titularul dreptului patrimonial de autor pot fi
autorul sau persoana fizică sau juridică ce a dobândit în condiţiile legii dreptul
patrimonial de proprietate.
Spre deosebire de obiectele proprietăţii industriale (creaţii industriale, semne
distinctive) care trebuie înregistrate la OSIM, simplul fapt al creării operei este
suficient pentru autor în vederea recunoaşterii calităţii de autor şi de titular al
drepturilor sale, atât nepatrimoniale cât şi patrimoniale.
Legea Nr. 8/1996 se referă la drepturile de autor şi la drepturile conexe şi a fost
modificată prin Legea 285 din 2004 şi prin O.U.G. 123 din 2005.
Dreptul de autor se referă la anumite drepturi specifice pe care persoana care
este creatorul operei literare, artistice sau ştiinţifice le are asupra creaţiei sale şi
asupra modului de aducere la cunoştinţa publicului a acestei creaţii.
Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în
domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul
sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor,
cum sunt:
a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi
orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;
b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile,
cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile
ştiinţifice;
c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu
analog fotografiei;
g) operele de artă plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, grafică,
gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică,
plastica sticlei şi a metalului, precum şi operele de artă aplicată produselor
destinate unei utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce
formează proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi
ştiinţei în general.
Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea,
obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una
sau mai multe opere preexistente, şi anume:
a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele
muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau
ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi
antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu,
inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului,
constituie creaţii intelectuale.
Nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor următoarele:
 ideile, teoriile, conceptele, descoperirile şi invenţiile, conţinute într-o operă,
oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
 textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi
traducerile oficiale ale acestora; simbolurile oficiale ale statului, ale
autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul,
emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
 mijloacele de plată;
 ştirile şi informaţiile de presă;
 simplele fapte şi date.
172
Instituţia dreptului de autor este ansamblul normelor juridice care se referă la
protecţia creatorilor şi a operei lor, concretizate sub două aspecte de principiu:
- drepturi morale;
- drepturi patrimoniale.
Drepturile morale ale autorului sunt:
a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă
publică (dreptul de divulgare a operei); prin urmare, autorul are posibilitatea
de a aprecia când opera/creaţia sa a ajuns la maturitate şi poate fi făcută
publică, ceea ce influenţează asupra naşterii drepturilor patrimoniale.
b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei (dreptul la
calitatea de autor sau dreptul la paternitatea operei), drept care prezintă
următoarele două aspecte:
- pozitiv: constă în dreptul autorului de a revendica oricând calitatea de
autor;
- negativ: constă în dreptul autorului de a se opune oricărui act de
contestare a acestei calităţi din partea altor persoane, implicând şi dreptul
autorului la nume;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică
(dreptul la nume), constând în dreptul autorului de a decide dacă creaţia sa
va fi adusă la cunoştinţa publicului sub numele său, sub pseudonim sau fără
indicarea numelui (creaţie anonimă).
d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei
modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea
sau reputaţia sa (dreptul la integritatea operei), oferind următoarele privilegii:
- dreptul de a pretinde altor persoane să respecte integritatea operei;
- dreptul de a se opune oricărei modificări/transformări aduse operei.
e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii
drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exercitarea retractării (dreptul de
retractare), acesta fiind opus dreptului de a divulga opera, pentru exercitarea
dreptului de a retracta fiind absolut necesar ca în prealabil opera să fi fost
făcută publică. Acest drept nu poate constitui obiectul vreunei
renunţări/înstrăinări şi nici nu poate fi transmis prin moştenire.
Există o singură excepţie în cazul programelor de calculator: aceste creaţii
intelectuale odată divulgate nu mai pot fi retractate, garantându-se astfel
continuitatea utilizării lor.
Dreptul moral se referă la recunoaşterea calităţii de autor. Acest drept este
netransmisibil şi nelimitat în timp.
Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări.
Drepturi patrimoniale se referă la modul în care este utilizată opera/creaţia ,la
dreptul titularului acestui drept de a permite terţilor reproducerea, difuzarea
către public, prelucrarea, în întreg sau în parte. Autorul unei opere are dreptul
patrimonial exclusiv de a decide daca, în ce mod şi când va fi utilizata sau
exploatata opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii.
Prin titularul dreptului patrimonial legea identifică două posibilităţi:
- subiectul primar, care este autorul nemijlocit, adevăratul autor;
- subiectul secundar, care este persoana fizică sau juridică ce a dobândit
prerogative ale dreptului (patrimonial) de autor potrivit legii: succesiune către
moştenitori, cesiune prin voinţa părţilor ca act de comerţ, cesiune legală de la
autor la angajator când opera este realizată în cadrul unui contract cu misiune
creativă ca atribuţiune de serviciu.
Sunt permise fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii
utilizările unei opere aduse anterior la cunoştinţa publică (exemplu: reproducerea
173
unei opere în cazul procedurii judiciare/administrative, utilizarea de scurte citate
dintr-o operă în scop didactic pentru analiză-comentarii/critică-exemplificare)cu
condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării
normale a operei şi să nu-l prejudicieze pe autor/titularii dreptului de exploatare.
Autorii care folosesc dreptul de citare au obligaţia să facă o reproducere fidelă, să
indice opera originală, numele autorului, al traducătorului sau al autorului operei
derivate.
Domeniul de aplicare a dreptului de autor este foarte vast şi se poate menţiona
faptul că orice lucrare originală a omului poate solicita protecţia sa prin normele
dreptului de autor. Dreptul de autor nu se confundă cu dreptul de proprietate
industrială, deşi anumite creaţii intelectuale scot în evidenţă mai mult dreptul de
proprietate industrială.
Dreptul de autor şi dreptul de proprietate industrială formează dreptul
proprietăţii intelectuale.

11.2. Ce sunt drepturile conexe dreptului de autor?

În marea lor majoritate, operele protejate prin dreptul de autor ajung la

cunoştinţa publicului prin intermediul altor persoane decât autorii acestora,
persoane care le execută, interpretează, regizează, dirijează, înregistrează,
difuzează prin intermediul radioului sau televiziunii şi care sunt artiştii interpreţi
şi executanţi, producătorii de fonograme, organisme de radiodifuziune, etc.
Pentru această categorie dreptul de proprietate asupra formelor proprii şi
originale de prezentare a fost definit ca drept conex dreptului de autor.
Sunt recunoscuţi şi protejaţi ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor:
1) artiştii interpreţi sau executanţi, pentru propriile interpretări ori execuţii;
2) producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de înregistrări
audiovizuale, pentru propriile înregistrări;
3) organismele de radiodifuziune şi de televiziune, pentru propriile emisiuni
şi servicii de programe.
Ca şi artişti interpreţi sau executanţi sunt: actorii, cântăreţii, muzicienii,
dansatorii şi alte persoane care prezintă, cântă, dansează, recită, declamă,
joacă, interpretează, regizează, dirijează ori execută în orice altă modalitate o
operă literară sau artistică, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de
varietăţi, de circ ori de marionete.
Dacă o creaţie intelectuală a fost realizată în cadrul atribuţiilor de serviciu, sau
dacă este rezultatul unei misiuni cu caracter creativ explicit încredinţată, atunci
dreptul de proprietate revine angajatorului. Dacă angajatorul renunţă la acest
drept, autorul are dreptul să solicite în nume propriu constituirea dreptului de
proprietate patrimonial asupra creaţiei sale.
Dacă angajatorul renunţă la acest drept, autorul are dreptul să solicite în nume
propriu constituirea dreptului de proprietate patrimonial asupra creaţiei sale.
Sunt protejate ca obiect de drepturi conexe, respectiv drepturi sui generis:
- interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi ori executanţi, pentru propriile
interpretări sau execuţii;
- înregistrările sonore sau fonogramele;
- înregistrările audiovizuale sau videogramele;
- emisiunile şi serviciile de programe ale organismelor de radiodifuziune şi
televiziune;
- bazele de date, respectiv, culegerile de opere, de date sau de alte elemente
independente, protejate ori nu prin drept de autor sau conex, dispuse într-o
174
 modalitate sistematică ori metodică şi în mod individual accesibile prin mijloace
electronice sau printr-o altă modalitate. Protecţia nu se aplică programelor
pentru calculator utilizate la fabricarea sau funcţionarea bazelor de date
accesibile prin mijloace electronice.
Durata drepturilor patrimoniale ale titularilor de drepturi conexe este de 50 de
ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc
prima fixare sau prima comunicare către public, după caz.
Durata drepturilor patrimoniale ale titularilor de drepturi sui generis asupra
bazelor de date este de 15 ani începând cu data de 1 ianuarie a anului imediat
următor definitivării bazei de date sau celui în care baza de date a fost pusă la
dispoziţia publicului pentru prima oară, după caz.
Drepturile patrimoniale recunoscute titularilor de drepturi conexe şi de drepturi
sui generis pot fi cesionate, în tot sau în parte, prin cesiune exclusivă sau
neexclusivă.
Legislaţia în vigoare instituie o serie de reguli speciale cu privire la protecţia
înregistrărilor sonore sau fonogramele şi a înregistrărilor audiovizuale sau
videogramele.
Persoanele fizice sau juridice care produc, importă, distribuie sau comercializează
fonograme pe teritoriul României au obligaţia să se înregistreze în Registrul
naţional al fonogramelor, înfiinţat şi administrat de către ORDA şi să înscrie în
acelaşi registru toate fonogramele importate ori produse, înainte de introducerea
acestora în circuitul comercial. După înscrierea fonogramelor în Registrul naţional
al fonogramelor, ORDA eliberează la cerere, marcajele holografice care se aplică
pe fiecare exemplar al fonogramei, înainte de a fi comercializată.
Persoanele fizice sau juridice care importă ori produc videograme (filme
cinematografice, alte videograme) pe teritoriul României au obligaţia să înscrie
videogramele în Registrul naţional al videogramelor, înfiinţat şi administrat de
către ORDA, înainte de introducerea acestora în circuitul comercial. După
înscrierea videogramelor în Registrul naţional al videogramelor, se eliberează o
adeverinţă de înscriere şi, la cerere, marcajele holografice care se aplică pe
fiecare exemplar al videogramei, înainte de a fi comercializată.

11.3. Cum se poate transmite dreptul de autor?

Potrivit Legii Nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, autorul sau
titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai
drepturile sale patrimoniale.
Autorul/titularul dreptului de autor poate ceda altor persoane numai drepturile
sale patrimoniale. Prin urmare, obiectul contractului de cesiune a dreptului de
autor îl constituie drepturile patrimoniale.
Contractul de cesionare a dreptului de autor poate îmbrăca una din următoarele
forme:
- contract de editare;
- contract de reprezentare teatrală sau executare muzicală;
- contracte de închiriere;
- contractul de adaptare audiovizuală;
- contractul de franciză;
- contractul de import;

175
 - contractul de distribuire;
- contractul de traducere;
- contractul de adaptare.
Cesiunea drepturilor patrimoniale se poate prezenta sub următoarele forme:
 cesiunea nelimitată în cazul căreia se transmit prin contract pe durată
delimitată şi pentru orice teritoriu toate drepturile patrimoniale de autor;
 cesiunea limitată în temeiul căreia pot fi cedate anumite drepturi
patrimoniale pentru un anumit teritoriu sau pentru un anumit teritoriu şi
pentru o anumită perioadă;
 cesiunea exclusivă în cazul căreia însuşi titularul dreptului de autor nu mai
poate utiliza opera în modalităţile pe teritoriul şi-n termenul convenit cu
cesionarul şi nici nu poate transmite dreptul respectivei persoane;
 cesiunea neexclusivă în cazul căreia titularul dreptului de autor poate
utiliza el însuşi opera şi poate transmite dreptul neexclusiv şi altor
persoane. Acesta nu poate ceda dreptul transmis unei alte persoane decât
cu consimţământul expres al cedentului.
Contractul de cesiune al drepturilor de autor trebuie să conţină următoarele
clauze:
- drepturile patrimoniale transmise;
- modalităţile de cedare pentru fiecare drept patrimonial transmis;
- durata şi întinderea cesiunii;
- remuneraţia titularului dreptului de autor;
- informaţii necesare pentru identificarea părţilor contractante.
Contractul de editare este convenţia prin care titularul dreptului de autor cedează
unei alte persoane denumite editor dreptul de a reproduce şi de a difuza opera în
schimbul unei remuneraţii.
Părţile contractante ale acestui tip de contract sunt:
- titularul dreptului de autor,
- editorul (persoana fizică/persoana juridică.
Obiectul acestui contract reprezintă dreptul de a reproduce şi de a difuza o
operă. Clauzele care se introduc în acest contract trebuie să conţină următoarele
elemente: durata cesiunii, natura exclusivă sau neexclusivă a cesiunii, întinderea
teritorială a cesiunii, număr maxim şi număr minim de exemplare, remuneraţia
autorului, număr de exemplare prezentate autorului cu titlu gratuit, termenul
pentru apariţia şi difuzarea apariţiei fiecărei ediţii sau fiecărui tiraj, termenul de
predare, procedura de control a numărului de exemplare produse de editor.
Editorul are obligaţia de a înapoia autorului originalul operei sau după caz
originalele de artă, ilustraţiile şi orice alte documente primite pentru publicare
dacă nu s-a convenit în contract. Termenul de publicare se stabileşte prin
înţelegerea părţilor şi se stipulează în contract. Dacă nu e prevăzut în contract,
editorul este obligat să publice opera în termen de cel mult un an de la data
primirii acesteia.
În cazul distrugerii operei cauzată de o forţă majoră, autorul e îndreptăţit la plata
remuneraţiei, numai în cazul în care opera s-a publicat.
Contractul încetează după încetarea duratei sau după epuizarea ultimei ediţii
convenite. Ediţia se consideră epuizată atunci când a rămas cu un număr de
exemplare nevândute mai mic de 5% din numărul total şi în orice caz dacă
numărul rămas este mai mic de 100 de exemplare.
176
Dacă editorul nu publică opera în termen, autorul poate solicita desfiinţarea
contractului şi daune pentru neexecutare. În acest caz, titularul dreptului de
autor păstrează remuneraţia primită sau după caz poate solicita plata
remuneraţiei integrale prevăzute în contract.
Contractul de reprezentare teatrală/execuţie muzicală este acea convenţie în
temeiul căreia titularul dreptului de autor cedează unei persoane fizice/juridice
dreptul de a reprezenta sau executa în public o operă actuală/viitoare literală,
dramatic, muzicală/coregrafică în schimbul unei remuneraţii, cesionarul
obligându-se să reprezinte, să execute în condiţiile convenite între părţi.
Cesionarul nu poate ceda contractul unui terţ fără acordul scris al autorului sau al
reprezentantului acestuia.
Titularul dreptului de autor are următoarele drepturi:
 de a primi remuneraţia ce i se cuvine inclusiv în situaţia în care cesionarul
nu reprezintă sau nu execută opera în termenul stabilit;
 de a controla reprezentarea/executarea operei;
 de a primi comunicări periodice de la cesionarul în legătură cu numărul de
reprezentaţii sau execuţii muzicale/teatrale, precum şi situaţia încasărilor;
 de a cere desfiinţarea contractului dacă cesionarul nu reprezintă sau nu
execută opera în termenul stabilit.
Contractul de închiriere este un contract civil în care una dintre părţi e autorul
operei sau persoana autorizată de acesta se obligă să permită celeilalte părţi
(cesionar) utilizarea pe perioadă determinată a cel puţin un exemplar al operei
sale în original sau copie în schimbul unui avantaj economic direct sau indirect cu
titlu de remuneraţie.
Contractul de adaptare audiovizuală este dreptul exclusiv al titularului dreptului
de autor asupra unei opere preexistente de a transforma sau de a o include într-
o operă audiovizuală.
Prin încheierea contractului de adaptare audiovizuală, titularul dreptului de autor
asupra unei opere preexistente transferă unui producător dreptul exclusiv de
transformare şi de includere a operei respective într-o operă audiovizuală.
Limitele exercitării dreptului de autor aşa cum sunt prevăzute în lege
armonizează interesele autorului cu cele ale publicului, asigurând, în principal,
atât corecta utilizare a operelor de către particulari cât şi o protecţie
corespunzătoare a titularilor drepturilor de autor împotriva folosirii abuzive a
operelor lor, precum şi satisfacerea unor interese generale ale societăţii.
Sunt tratate distinct două cazuri în care este permisă reproducerea operei fără
autorizarea autorului, criteriul de diferenţiere fiind scopul privat sau public al
reproducerii.
1) Reproducerea în scop privat - copia privată
Pentru a fi licită realizarea copiei private trebuie îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
 opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţă publică;
 reproducerea să se facă pentru uz personal sau pentru cercul normal al
unei familii; reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei;
 reproducerea să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor
de utilizare.
Pentru copia privată realizată se datorează autorului o remuneraţie
compensatorie.
Importatorii şi fabricanţii de suporturi şi aparate pe care se pot realiza
înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri grafice
ale operelor sunt obligaţi să se înscrie la Oficiul Roman pentru Drepturile de
Autor („ORDA”), în Registrul Naţional al Copiei Private.
177
De la regula că realizarea unei copii private este liberă, dar generatoare de
remuneraţie compensatorie există o excepţie, aceea a programelor pentru
calculatoare.
2) Reproducerea în scop public
Sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii,
utilizarea unor opere care au fost aduse anterior la cunoştinţă publică şi sub
condiţia ca:
- utilizarea să fie conformă bunelor uzanţe;
- utilizarea să nu contravină exploatării normale a operei:
-utilizarea să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de
utilizare.
Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite cumulativ, opera poate fi folosită.
În aceleaşi condiţii şi obligatoriu cu menţionarea sursei şi a numelui autorului, cu
excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte imposibil, iar în cazul operelor
de artă plastică, fotografică sau de arhitectură cu menţionarea şi a locului unde
se găseşte originalul, sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau
comunicarea către public, cu condiţia ca aceste utilizări să aibă ca scop unic
informarea privind realitatea:
a) de scurte extrase din articole şi reportaje radiofonice sau televizate, în
scopul informării asupra problemelor de actualitate, cu excepţia celor pentru care
o astfel de utilizare este, în mod expres, rezervată;
b) de scurte fragmente ale conferinţelor, alocuţiunilor, pledoariilor şi ale
altor opere de acelaşi fel, care au fost exprimate oral în public, cu condiţia ca
aceste utilizări să aibă ca unic scop informarea privind actualitatea;
c) de scurte fragmente ale operelor, în cadrul informaţiilor privind
evenimentele de actualitate, dar numai în măsura justificată de scopul informării;
d) de opere, în cazul utilizării exclusiv pentru ilustrare în învăţământ sau
pentru cercetare ştiinţifică;
e) de opere, în cazul utilizării de natură comercială în beneficiul persoanelor
cu handicap, care sunt direct legate de acel handicap şi în limita cerută de
handicapul respectiv.
După cum rezultă din cuprinsul textelor legale precizate, cea mai mare parte a
limitărilor ce s-au adus drepturilor patrimoniale de autor au fost impuse de
necesitatea protejării unor interese generale, iar alteori limitarea este impusă
pentru protejarea unor categorii defavorizate.

178
 12. REPRIMAREA CONCURENŢEI NELOIALE

Protecţia împotriva concurenţei neloiale a fost recunoscută, în urma cu peste

un secol, ca făcând parte din protecţia proprietăţii industriale. Convenţia de la
Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, în forma revizuită la Stockholm în
1967, enumără exemplificativ acte de concurenţă considerate neloiale.
Dacă drepturile de proprietate industrială sunt acordate la cerere de către
oficiile de proprietate industrială şi conferă drepturi exclusive, protecţia
împotriva concurenţei neloiale nu se bazează pe acordarea acestor drepturi ci pe
ideea - enunţată în cadrul prevederilor legale sau recunoscută ca un principiu
juridic general - ca actele contrare practicilor comerciale corecte trebuie
interzise. Corectitudinea pe piaţă nu poate fi asigurată doar prin protecţia
drepturilor de proprietate industrială. O gamă largă de acte incorecte, cum ar fi
publicitatea cauzatoare de confuzie sau violarea secretelor de afaceri, nu sunt de
obicei sancţionate de legi speciale în domeniul proprietăţii industriale.
Faptele de concurenţă neonestă sunt incluse în două categorii: (1) practicile
monopoliste şi (2) concurenţa neloială.
Constituie concurenţă neloială, orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în
activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor,
precum şi de efectuare a prestărilor de servicii.
Concurenţa neloială poate constă în:
- confuzia cu concurentul vătămat, care constă în disimularea credibilă a
propriei activităţi a autorului sub aparenţa semnelor distinctive ale
concurentului lezat;
- denigrarea - actul de concurenţă neloială care constă în comunicarea sau
răspândirea de afirmaţii depreciative sau comparative făcute de autor în
detrimentul unui competitor de pe piaţă în scopul de a-i leza reputaţia sau
de a-i discredita întreprinderea ori produsele;
- dezorganizarea întreprinderii rivale - actul de concurenţă neloială care
constă în destabilizarea funcţională a întreprinderii concurentului lezat,
realizată prin modalităţi ca: spionajul economic, coruperea personalului,
deturnarea clientelei, acapararea agresivă a clientului.
Săvârşirea oricărui act sau fapt de concurenţă neloială poate atrage
răspunderea civilă, contravenţională sau penală a agentului economic culpabil.
 Răspunderea contravenţională - contravenţiile se constată de către
personalul împuternicit, potrivit legii, care aplică şi amenda.
 Răspunderea penală - acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
părţii vătămate ori din oficiu.
 Răspunderea civilă - dacă vreuna din fapte cauzează daune patrimoniale
sau morale, cel prejudiciat este în drept să se adreseze instanţei
competente cu acţiune în răspundere civilă.

12.1. Reguli comune cu privire la asigurarea respectării drepturilor

de proprietate industrială

Prin OUG nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate

industrială au fost instituite reguli comune referitoare la respectarea drepturilor
de proprietate industrială, în scopul combaterii fenomenului de contrafacere a
obiectelor de proprietate industrială şi în interesul titularilor drepturilor de
proprietate industrială.
OUG nr. 100/2005 transpune Directiva nr.2004/48/CE a Parlamentului European
şi a Consiliului din 2004 referitoare la respectarea drepturilor de proprietate
intelectuală. Scopul reglementării are în vedere prevederea de măsuri, proceduri
şi reparaţii, de natură civilă şi administrativă.
Principalele prevederi ale OUG nr. 100/2005 stabilesc următoarele:
 competenţa instanţelor judecătoreşti de a aplica măsurile, procedurile şi
repararea daunelor;
 sfera persoanelor care au calitatea să solicite aplicarea de măsuri,
proceduri şi repararea daunelor, cuprinzând: titularii legali ai drepturilor
de proprietate industrială, precum şi orice persoană autorizată să
utilizeze drepturile de proprietate industrială, în special beneficiarii de
licenţe;
 probe şi măsuri de conservare a acestora;
 măsuri provizorii şi de asigurare;
 procedura ordonanţei preşedinţiale de interzicere a continuării faptelor de
încălcare a unui drept de proprietate industrială;
 măsuri de publicitate dispuse de instanţă, la cererea reclamantului şi pe
cheltuiala persoanei care a încălcat un drept de proprietate industrială
protejat în scopul difuzării informaţiei privind hotărârea judecătorească,
inclusiv afişarea şi publicarea acesteia ;
 prerogativa asociaţiilor sau organizaţiilor de întreprinzători sau
profesionişti de a elabora coduri de conduită la nivel comunitar;
 desemnarea Ministerului Justiţiei în calitate de corespondent naţional
pentru schimbul de informaţii în domeniu, între România şi Comisia
Europeană. Celelalte sancţiuni civile şi penale stabilite de dreptul comun
şi legile speciale de proprietate industrială, enumerate mai sus, rămân
aplicabile.

12.2. Apărarea drepturilor de proprietate industrială în lumina

prevederilor noului cod penal

Noul Cod penal - Legea nr. 301/2004 a intrat în vigoare în septembrie 2006.
Acesta reglementează mijloacele de apărare a proprietăţii intelectuale în Titlul IX,
Capitolul II, intitulat „ Delicte contra proprietăţii intelectuale".
Delictele contra proprietăţii industriale sunt reglementate astfel:
 cu privire la brevetul de invenţie sunt sancţionate următoarele fapte:
(1) contrafacerea obiectului unei invenţii şi însuşirea, fără drept, a calităţii de
inventator;
(2) punerea în circulaţie a produselor contrafăcute;
(3) divulgarea de către personalul OSIM a datelor cuprinse în cererea de
brevet, până la publicarea ei.
 cu privire la desenele/modelele industriale sunt sancţionate următoarele
fapte:
(1) nerespectarea măsurilor de protecţie a desenelor şi modelelor industriale,
constând în însuşirea fără drept a calităţii de autor al desenului/modelului
industrial, precum şi reproducerea, fără drept, a desenului/modelului
industrial;
(2) divulgarea de către personalul OSIM a datelor cuprinse în cererea de
înregistrare a desenului/modelului industrial, până la publicarea lor.
 cu privire la topografia circuitelor imprimate este sancţionată
nerespectarea măsurilor de protecţie a topografiei circuitelor imprimate
constând în exploatarea, fără autorizaţia titularului a topografiei.
180
  cu privire la mărci şi indicaţii geografice sunt sancţionate următoarele
fapte:
(1) nerespectarea măsurilor de protecţie a mărcilor şi indicaţiilor geografice
constând în contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci,
punerea în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică cu o
marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, punerea în circulaţie
a produselor care poartă indicaţii geografice care indică sau sugerează că
produsul este originar dintr-o altă regiune geografică, decât locul adevărat
de origine;
(2) utilizarea neloială a mărcilor sau indicaţiilor geografice constând în utilizarea
mărcilor sau a indicaţiilor geografice, contrară practicilor loiale în activitatea
industrială sau comercială în scopul de a induce în eroare consumatorii.
Totodată este sancţionată ca delict concurenţa neloială constând în fabricarea ori
punerea în circulaţie a produselor care poartă denumiri de origine ori indicaţii de
provenienţă false, precum şi aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni
false privind brevetele de invenţii ori folosirea unor nume comerciale sau a
denumirii organizaţiilor de comerţ, sancţionându-se atât persoanele fizice cât şi
cele juridice.

12.3. Gestiunea şi apărarea dreptului de autor şi drepturilor

conexe

Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile

patrimoniale în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organisme de
gestiune colectivă.
Organismele de gestiune colectivă sunt persoane juridice constitute prin libera
asociere a titularilor drepturilor de autor şi de drepturi conexe, cu avizul ORDA,
au ca obiect de activitate, în principal, colectarea şi repartizarea drepturilor a
căror gestiune le este încredinţată de către titulari şi funcţionează potrivit
reglementărilor privind asociaţiile fără scop patrimonial.
Sub regimul Legii nr. 8/1996, gestiunea facultativă este regula, excepţia fiind
drepturile pentru care gestiunea colectivă este obligatorie.
Titularii ale căror drepturi au fost încălcate, pot solicita instanţelor de judecată
sau altor organisme competente, după caz:
 recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde
repararea prejudiciului calculat potrivit normelor legale ori acordarea de
despăgubiri reprezentând triplul remuneraţiilor care ar fi fost legal datorate
pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite;
 luarea de măsuri pentru prevenirea producerii unor pagube iminente sau
pentru asigurarea reparării acestora;
 ordonarea unor măsuri de asigurare a dovezilor sau de constatare a unei stări
de fapt, atunci când există un risc de încălcare a drepturilor şi de distrugere a
elementelor de probă.
Titularii drepturilor încălcate pot cere instanţei de judecată să dispună aplicarea
oricăreia dintre următoarele măsuri:
 remiterea pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor
realizate prin actul ilicit sau remiterea bunurilor rezultate din fapta
ilicită, în vederea valorificării acestora, până la acoperirea integrală
a prejudiciilor cauzate;
 distrugerea echipamentelor şi a mijloacelor aflate în proprietatea
181
 făptuitorului, a căror destinaţie unică sau principală a fost aceea de
producere a actului ilicit;
 scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare şi distrugere, a
copiilor efectuate ilegal;
 publicarea în mijloace de comunicare în masă a hotărârii
judecătoreşti, pe cheltuiala celui care a săvâşit fapta.
Acţiunile civile la care pot apela titularii sunt cele din dreptul comun,
reglementate în principal, de Codul civil.
Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se face de către împuterniciţi ai
ORDA, de organele de specialitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, de
reprezentanţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorului şi ai organismelor de
gestiune colectivă a dreptului de autor şi drepturilor conexe.
Sunt pedepsite ca infracţiuni faptele prin care se încalcă drepturile morale de
autor precum şi numeroase acte şi fapte prin care se încalcă drepturile
patrimoniale de autor, sancţiunile prevăzute de lege fiind deosebit de aspre.
Constatarea infracţiunilor se face de către structurile specializate ale
Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Poliţiei de
Frontieră, precum şi de către ORDA.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă sau din oficiu.

182
 Bibliografie :

1. Ştrenc, A. C. ş.a. Dreptul brevetului. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005.

2. Ştrenc, A. C. Activitatea de brevetare în lume. Statistica brevetării,
Bucureşti, 2007.
3. Hamlyn, A. G. Managementul şi exploatarea I.P.R. The Patent Office, Marea
Britanie, 2006.
4. Stobart, P. Brand Power. Ed. MacMillan Press LTD, London, 1994.
5. Westland, C. Valuing technology. Ed. John Wiley & Sons, 2002.
6. Smith, G. V., Parr, R.L. Intellectual Property.Valuation, Exploitation and
Infringement Damages. Ed. John Wiley & Sons, 2005.
7. Smith, G. V. Trademark Valuation. Ed. John Wiley & Sons, 1997.
8. Stan, S. V., Anghel,I. Evaluarea activelor necorporale. Ed. IROVAL, 1999.
9. Perrier, R. Brand Valuation. Ed. Premier Books, 1997.
10. Damodaran, A. Investment Valuation - Tools and Techniques for
Determining the Value of Any Asset. Ed. John Wiley & Sons, 2002.
11. Miller, J., Muir, D. The Business of Brands. Ed. John Wiley & Sons, 2004.
12. Anson, W. Intellectual Property Valuation - A Primer for Identifying and
Determining Value. Ed. The American Bar Association, 2005.
13. Hart, S., Murphy, J. Brands - The new wealth creators. Ed. MacMillan
Business, 1998.
14. Mard, M. J., Hitchner, J. R., Hyden, S. D., Zyla, M. L. Valuation for
Financial Reporting - Intangible Assets, Goodwill and Impairment
Analysis, SFAS 141 and 142. Ed. John Wiley & Sons, 2002.
15. Reilly, R. F., Schweihs, R. P. Valuing Intangible Assets, Ed. McGraw-Hill,
1998.
16. Kapferer, J.R. Les Marques, capital de I 'entreprise, Editions 'Organisation,
1998.
17. Iştefănescu, A., Anghel, I., Robu, V., Stan, S. V. „Ghid practic de evaluare
a întreprinderii”, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2002.
18. Alerding, R. J. Valuation of Personal Goodwill, American Academy of
Matrimonial Lawyers, November, 2003 Meeting.
19. Bănacu, S. C. Active necorporale, proprietăţi intelectuale. Editura Tehnică
Economică, Bucureşti, 2005.
20. Brad, S., Ciupan, C., Mocan, B., L. Pop, M. Fulea, Manual de bază al
managerului de produs în ingineria şi managementul inovaţiei, Ed.
Economică, Bucureşti, 2006.
21. Ciupan, C. Creativitate tehnică, Editura DACIA, Cluj-Napoca, 1999.
22. Hanabusa, M. Evolution of patent rights and determination of reasonable
royalties. Commentary on New Industrial Property Low of Japan. Hanabusa
Institute for the Protection of Industrial Property , Tokyo , Japan, 2008.
23. Erhan V. Brevetul de invenţie. Obţinere şi exploatare. Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 1995.
24. Eminescu, Y. Tratat de Proprietate Industrială, vol.I, Creaţii noi, Academia
Română, Bucureşti, 1982.
25. Lucian, M. Invenţia. Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002.
26. Iclănzan,T., Stan, D. Valorificarea invenţiei brevetate. Editura Politehnica,
Timişoara, 2005.
27. Săvescu, D., Budală, A. Proprietatea intelectuală în România şi unele ţări
din UE. Editura LUX LIBRIS, Braşov, 2008.
28. Săvescu, D., Budală, A. Stimularea şi conştientizarea proprietăţii
intelectuale. Ed. LUX LIBRIS, Braşov, 2010.
183
29. Bărsan, S. C., Sima, M.G. Technology audit - theoretical notions and
practical lines, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010.
30. Turcoiu, T., Trifa, G.I. Strategia şi managementul dezvoltării resurselor
umane. Ed. Politehnica Press, Bucureşti, 2009.
31. Brătianu, C., Turcoiu, T. Management strategic şi de risc. Ed. Paideia,
Bucreşti, 2008.
32. Belous, V. Manualul inventatorului. Ed. Tehnică, Bucureşti, 1994.
33. Belous, V. Creaţia tehnică în constrcţia de maşini. Inventica. Ed. Junimea.
34. Seghedin, N. Aplicaţii în creaţia tehnică. Ed. Performantica, Iaşi.
35. Slătineanu, L., Duşa, P. Bazele creaţiei tehnice în construcţia de maşini.
Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi, Iaşi, 1996.
36. Gartig, O. Noţiuni de proprietate intelectuală. Ed. Lux Libris, Braşov.
37. Gartig, O. Curs de proprietate intelectuală. Centrul de Tehnologii, Inventică
şi Business. Braşov, 1997.
38. Bobancu, Ş., Cozma, R. Tehnici de inovare-inventică pentru utilizări
practice. Universitatea “Transilvania” Braşov, 1997.
39. Bobancu, Ş., Cioc, V. Inovare inginerească în design.
40. Bobancu, Ş. ş.a. Tehnici de creativitate. Ed. Lux Libris, Braşov, 2004.
41. Pordea, V. Brevetul de invenţie-instrument şi motor al dezvoltării
tehnologice. CCIB, 29-30 nov.2007.
42. Vasilescu, I. Managementul portofoliului de brevete. CCIB, 29-30 nov,2007.
43. Pordea, V., Modelele de utilitate – o oportunitate de protecţie a invenţiilor
pentru IMM-uri şi inventatori, CCIB, 2008.
44. Cameniţă, I. Cazurile de restrângere a exercitării drepturilor exclusive de
folosire a brevetului de invenţie,Invenţii şi Inovaţii, nr.1, vol.XII, OSIM
Bucureşti, 1978.
45. Săvescu, D. Technological and business incubators, a good opportunity in
developing the technological regional transfer. The 2nd Conference on
Sustainable Energy, Section 4, Braşov, 2008.
46. Săvescu, D. Some aspects regarding the relationship between SMEs and the
innovation process. The 2nd Conference on Sustainable Energy, Section 4,
Braşov, 2008.
47. Săvescu, D. Opportunities of Technological Transfer Offered by Business
Incubators. New Trends in Mechanisms. Ed. Academica – Greifswald, 2008,
pag 191 – 202.
48. Săvescu, D. Steps Upon Introducing IP Knowledge in Universities.
International Scientific Conference in „Management of Technology – Step to
Sustenable Production” MOTSP 09, Sibenik, Croaţia, 2009, pag. 416- 421.
49. Săvescu, D. Some aspects regarding the concept „Research for business”.
International Scientific Conference in „Management of Technology – Step to
Sustenable Production” MOTSP 010, Rovinj, Croaţia, 2010.
50. Săvescu, D. About Stimulation and Awareness IP Methodology.
WSEAS/International Conference on Intellectual propriety and Information
Management (IPM’11), Braşov, 2011, pag 73-78.
51. Roth, B., M. Development of Plant Protection Products and Patent
Protection. Seminar “Pateting Products” organized by the EPO, the Italian
Government and Interpat, March 14-18, 1994, Rome.
52. Duran, L. A. Whither goes the international Patent System?. Association
Internationale pour la Protection de la Propriete Intellectuelle (AIPPI), 2002.
53. Pordea, V. Invenţia de serviciu. Valoarea economică şi socială a brevetului
de invenţie. Workshop naţional “Stimularea şi conştientizarea proprietăţii
intelectuale“, Braşov, 2009.
184
54. Săvescu, D. Some aspects regarding the concept „Research for business”.
International Scientific Conference in „Management of Technology – Step to
Sustenable Production” MOTSP 010, Rovinj, Croaţia, 2010.
55. Vasilescu, I. Modalităţi de stimulare a proprietăţii intelectuale în
universităţi şi unităţi de CDI. Workshop naţional “Stimularea şi
conştientizarea proprietăţii intelectuale“, Braşov, 2009.
56. Bărsan, S.C., Sima, M.G., 2008, Inovarea şi transferul tehnologic-
instrumente de aliniere a IMM-urilor la cerinţele economiei de piaţă,
Seminar “Interferenţe economico-sociale la frontiera inovării” – editia 1,
Bucuresti;
57. Sima, M.G., Bărsan, S.C., Puscas, A.M., “The chance of SME’s in today’s
market” la Conferinta Internationala:“Small and medium sized enterprises
in european economies and all over the world” editia a 4-a, Cluj-Napoca,
Romania, 24-25 Septembrie 2009, volumul conferintei.
58. Sima, M.G., Bărsan, S.C., Strategii şi politici de diminuare a stresului
ocupaţional - studiu de caz, la Conferinta Internaţională "Economia
Contemporana şi Realităţile Româneşti", ed. a V-a, publicat în revista Studii
şi Cercetări Ştiinţifice, Seria Ştiinţe Economice, nr. 15, 2010.
59. Bărsan, S.C., Sima, M.G., Optimizarea gamei de produse - studiu de caz, la
Conferinta Internaţională "Economia Contemporana şi Realităţile
Româneşti", ed. a V-a, publicat în revista Studii şi Cercetări Ştiinţifice, Seria
Ştiinţe Economice, nr. 15, 2010.
60. Sima, M.G., Bărsan, S.C., SWOT Analysis and Action Plan within a
Technological Audit - theoretic elements and practical example, in cadrul
Conferintei Internationale Competitivitate si stabilitate in economia bazata
pe cunoaştere, 2010, Craiova.
61. Bărsan, S.C., Sima, M.G., Innovation Management and Support, in cadrul
Conferintei Internationale Probleme actuale ale economiei globale, ediţia a
IV-a, Constanta, 2010.
62. Sima, M.G., Bărsan, S.C., What Can Be Done About the Situation of SMEs
Today?l Conferinţa Internaţională „Probleme actuale ale economiei
globale”, ediţia a IV-a, Constanta, 2010.
63. Sima, M.G., Bărsan, S.C., New tackling of human resources structure. 17th
International Economic Conference – IECS 2010, Sibiu.
64. Bărsan, S.C., Sima, M.G., Find out what to change through technology
audit. 17th International Economic Conference – IECS 2010, Sibiu.
65. Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale; Introducere în proprietate
intelectuală, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001.
66. International Accounting Standards Board (IASB), „International Financial
Reporting Standards (IFRSs)”, Ed. IASCF Publications Department, 2005.
67. International Valuation Standards Committee (IVSC), „Standarde
Internationale de Evaluare”,- Ediţa a şaptea 2005, Ed. ANEVAR, 2005.
68. The European Group of Valuer's Associations (TEGoVA), „European
Valuation Standards, Fifth Edition, Ed. Estates Gazette, 2003.
69. *** Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale.
70. *** Legea nr. 64/1991 republicată în temeiul art. III din Legea nr.
203/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.64/1991 privind
brevetele de invenţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 340 din 22 mai 2002.
71. *** Legea nr. 64/1991 republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 541 din 08.VIII. 2007.

185
72. *** Legislaţia naţională de protecţie a invenţiilor prin brevet
73. *** Cartea Verde privind protecţia M.U. în Piaţa Comună, Bruxelles,1995.
74. *** Legislaţiile naţionale privind protecţia invenţiilor prin înregistrarea ca
M.U.
75. *** Legea nr. 611 privind aderarea României la Convenţia privind eliberarea
brevetelor europene, adoptată la München la 5 octombrie 1973, precum şi
Actul de revizuire a acesteia, adoptat la München la 29 noiembrie 2000.
76. *** Decret nr. 906 pentru promulgarea Legii privind aderarea României la
Convenţia privind eliberarea brevetelor europene, adoptată la München la 5
octombrie 1973, precum şi Actul de revizuire a acesteia, adoptat la
München la 29 noiembrie 2000 - publicate în Monitorul Oficial nr. 844 din 22
noiembrie 2002.
77. *** Regulamentul de aplicare al Legii nr. 64/1991 republicată privind
brevetele de invenţie.
78. *** S.C.P 7/3, 6 martie 2002.
79. *** Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale.
80. *** Acord privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de
comerţ publicat în Monitorul Oficial, nr.360 bis din 27 decembrie 1994, p.
717-751.
81. *** Anexa 1C a Acordului de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei
Mondiale de Comerţ din 1994, ratificat prin Legea nr. 133 din 22 decembrie
1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 360 din 27 decembrie 1994.
82. *** Codul Fiscal. Codul de procedură fiscală. Ordin al Ministrului Finanţelor
Publice cu privire la Codul Fiscal (Ordinele nr. 1848, 1847, 1846, 1845,
1844, 1853, 1828 şi 1852 din 22 decembrie 2003).
83. *** Briefing paper – Medicins sans Frontieres , Noiembrie 2001.
84. *** WIPO Magazine nr.4/2002; 5/2006.
85. *** Regulamentul de aplicare al Legii nr. 64/1991 republicată privind
brevetele de invenţie, publicat în Monitorul Oficial nr. 456/18.VI.2008.
86. *** Ordonanţa nr. 57 din 16 august 2002 privind cercetarea ştiinţifică şi
dezvoltarea tehnică logică aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 324/2003 cu modificările ulterioare şi modificată cu Ordonanţa nr.
38/2004.
87. *** Standardul Internaţional de Practică în Evaluare GN 4 - Evaluarea
activelor necorporale, 2005.
88. *** Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 38 - Active necorporale,
2005.

186
 Principalele acte normative din domeniul PI

 Legea nr. 64/1991, privind brevetele de invenţie, republicată -

M. O. nr. 752/15.10.2002.
 REGULAMENT din 18 aprilie 2003 de aplicare a Legii nr. 64/1991, privind
brevetele de invenţie.
 Hotărârea pentru aprobarea Normelor privind determinarea cotei de profit
sau a venitului obţinut de titularul unui brevet, prevăzute la art.73 din
legea nr. 64/1991, privind brevetele de invenţie, republicata, publicata în
Monitorul Oficial Nr.32 din 22.01.2003. (Textul Art. 73 din Legea 64/1991
privind brevetele de invenţie, republicată).
 Legea nr. 206/ 27.05. 2004, privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare. M.O. nr. 505/ 4 06. 2004.
 Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1998 privind taxele
în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a
acestora.
 Ordonanţa privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi
regimul de utilizare al acestora.
 Legea nr.611/2002 privind aderarea României la Convenţia privind
eliberarea brevetelor europene adoptata la Munchen la 5 octombrie 1973,
precum şi la Actul de revizuire a acesteia adoptat la Munchen la 29
noiembrie 2000 (M.O.nr. 844/22. 11. 2002).
 Legea 8/1996 privind dreptul de autor.
 Legea 301/2004 privind noul Cod Penal.
 Convenţia Brevetului European (traducere).
 Legea nr.75/1999 privind aderarea României la Tratatul de la Budapesta
privind recunoaşterea internaţională a depozitului de microorganisme în
scopul procedurii de brevetare, semnat la 28 aprilie 1977 şi modificat la 26
septembrie 1980 (M.Of.nr.115/16.03.2000).
 Norme ale Directorului General OSIM nr. 318/4.01.2000 pentru
modificarea şi completarea Normelor nr.242/1999 privind sprijinirea
brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti (M.Of.nr.115/16.03.2000).
 Hotărârea Guvernului nr.1585/2002 pentru aprobarea Normelor privind
determinarea cotei de profit sau a venitului obţinut de titularul unui
brevet, prevăzute la art.73 din Legea nr.64/1991 privind brevetele de
invenţie, republicată.
 Hotărârea Guvernului nr.499/2003 de aprobare a Regulamentului de
aplicare a Legii nr.64/1991 privind brevetele de invenţie
(M.Of.nr.348/22.05.2003-rectificări).

http://www.osim.ro/legis/legislatie/brevet/lgbrcont.htm

187
 Acorduri şi tratate multilaterale la care România este parte în
domeniul brevetelor de invenţie

 Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, în forma

revizuită la Stockhoim la 14 iulie 1967, ratificată de România prin Decretul
nr.1777 din 28.12.1968- B.Of. nr.1/06.01.1969.
 Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internaţionala a
brevetelor de invenţie din 26 martie 1971, modificat la 28 septembrie
1979 la care România a aderat prin Legea nr.3/1998 -
M.Of.nr.10/14.01.1998.
 Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale de Proprietate
Intelectuală semnată la Stockhoim, 14 iulie 1967, ratificată de România
prin decretul nr.1175 din 28.12.1968 - B.Of.nr.1/06.01.1969.
 Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor, adoptat la Conferinţa
diplomatică de la Washington la 19 iunie 1970, ratificat de România prin
Decretul nr.81 din 2 martie 1979 - B.Of.nr.22/08.03.1979.
 Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului
de microorganisme în scopul procedurii de brevetare, semnat la 28 aprilie
1977 şi modificat la 26 septembrie 1980 la care România a aderat prin
Legea nr.75/1999 - M.Of.nr.210/13.05.1999.
 Regulamentul pentru aplicarea Tratatului de la Budapesta privind
recunoaşterea internaţională a depozitului microorganismelor în scopul
procedurii de brevetare.
 Convenţia privind eliberarea brevetului european adoptată la Munchen la
5 octombrie 1973 şi Actul de revizuire a acesteia adoptat la Munchen la
29 noiembrie 2000 prin care România a aderat prin Legea nr.611/2002
-M.Of.nr.844/13.11.2002
 Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte şi
Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora pe de altă parte
semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat de România prin Legea
nr.20/1993 -M.Of.nr.73/12.04.1993.
 Acordul dintre România şi statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb
(AELS) semnat la Geneva la 10 decembrie 1992, ratificat de România
prin Legea nr.19/1993 - M.Of.nr.75/16.04.1993.
 Acordul prin care s-a convenit aderarea României la Acordul central
european de comerţ liber (CEFTA), Cracovia, 21 decembrie 1992, semnat
Ia Bucureşti la 12 aprilie 1997, ratificat prin Legea nr.90/1997 -
M.Of.nr.108/30.05.1997.
 Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale de
Comerţ - Anexa 1C. Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate
intelectuală legate de comerţ încheiat la Marrakech la 15 aprilie 1994,
ratificat de România la 22 decembrie 1994 prin Legea nr.133/1994 -
M.Of.nr.360/27.12.1994.

http://www.osim.ro/legis/legislatie/brevet/lgbrcont.htm

188