Sunteți pe pagina 1din 12

Universitatea Politehnica Bucuresti

Facultatea de Transporturi
Specializare: LOGISTICA TRANSPORTURILOR

Strategia de piata a operatorilor de


tranSport

Prof. Coordonator: S.I Dr. Ing. Alina Roman

Studenti: ALBU ADELINA


DOICIU ELENA CRISTINA
MOISE VIOREL GHEORGHE
Strategia de piata a operatorilor de transport

Mobilitatea mărfurilor şi libera lor circulaţie au condus în prezent la o dezvoltare


extraordinară a sectorului de transporturi de marfă. Succesul transportatorilor depinde în
foarte mare măsură de calitatea serviciilor prestate, de promptitudine, siguranţă în transport
şi, nu în ultimul rând, de tarifele practicate. Însă, lăsând deoparte aceste aspecte, în atragerea
clienţilor este esenţială activitatea de marketing pe care o practică companiile respective.
Astfel, printr-un marketing eficient se pot atrage mai mulţi clienţi. Ce se înţelege prin
marketing eficient? Ei bine, activitatea de piaţă a oricărei companii trebuie să se desfăşoare
după anumite planuri şi programe de marketing prin care să se stabilească obiective,
responsabilii cu îndeplinirea obiectivelor respective şi termenele limită pentru atingerea
obiectivelor şi ducerea la bun sfârşit a activităţilor specifice.
Transporturile internaţionale, prin caracteristica lor definitorie, aceea a realizării
deplasării persoanelor şi a mărfurilor, în spaţiu şi timp, ajută la satisfacerea nevoilor materiale
şi spirituale ale societăţii. Transportul influenţează toate laturile vieţii economicosociale, iar
dezvoltarea ordonată şi armonioasă a acestora în pas cu cerinţele reproducerii lărgite
constituie un obiectiv important al politicii economice a statului. Pe parcursul prezentei lucrări
va fi analizat transportul de mărfuri, în speta comparatia dintre transportul feroviar si cel
rutier internaţional de mărfuri, va fi dezbătută pe larg o activitate eficientă de marketing al
transportului de mărfuri.
În principiu orice strategie trebuie, cel puţin, să definească obiectivele strategice şi să
identifice soluţiile pentru realizarea acestor obiective. În particular, trebuie luat în
consideraţie faptul că transportul feroviar reprezintă o problemă de interes naţional. Ca
urmare, obiectivele strategice privind dezvoltarea infrastructurii feroviare derivă din interesul
naţional legat de eficientizarea şi echilibrarea sistemului naţional de transport, obiectiv care
conduce la necesitatea dezvoltării transportului feroviar.
În acest context, trebuie avut în vedere că statutul României de stat membru al Uniunii
Europene obligă la armonizarea intereselor naţionale cu interesele comunităţii europene.
Problema armonizării interesului naţional şi a celui comunitar este de mare actualitate în
domeniul transportului feroviar, unde politica Uniunii vizează crearea unui spaţiu feroviar
unic european care, pe de o parte, să constituie un pilon al integrării economice a Uniunii şi,
pe de altă parte, să constituie un fundament al creşterii economice în spaţiul comunitar.
Va fi prezentată şi analizată activitatea de piaţă (în special activitatea de marketing) a
unei companii de transport internaţional de mărfuri şi va fi elaborat un program de marketing
privind eficientizarea activităţii de transport a S.C. Vectra Logistic S.R.L. si CFR Marfa S.A. Acest
program de marketing va ajuta compania în atingerea obiectivelor prestabilite va conduce,
desigur, la eficientizazarea activitătii de piata si societătii în cauză. Obiectivul prezentei lucrări
constă în identificarea eficien ei transportului international de mărfuri, respective o
comparative intre cel rutier si cel feroviar.
În lucrare s-a incercat prezentarea anumite]or particularităţi ale transportului
internaţional, particularităţi care prevăd condiţiile de transport, plăţi de transport,
modalităţile de transport, contractul de transport.
Transporturile internaţionale, prin caracteristica lor definitorie, aceea a realizării
deplasării persoanelor şi a mărfurilor, în spaţiu şi timp, ajută la satisfacerea nevoilor materiale
şi spirituale ale societăţii. Transportul influenţează toate laturile vieţii economicosociale, iar
dezvoltarea ordonată şi armonioasă a acestora în pas cu cerinţele reproducerii lărgite
constituie un obiectiv important al politicii economice a statului
Am încercat astfel să evidenţiem principalele aspecte teoretice privind apariţia şi
evoluţia sistemului de transport în ansamblul său, precum şi tipurile de transport existente.
În transporturi se crează servicii, efecte utile de deplasare în spaţiu a mărfurilor şi
persoanelor. Aceste efecte utile nu există sub forma unor obiecte de întrebuinţare distincte
de procesul de transport, aşa cum bunurile materiale create în industrie, de exemplu, se
separă de procesul de producţie şi apoi circulă ca marfă, ca articol de comerţ. În susţinerea
analizei efectuate, studiul propune o analiză concretă a doua principale modalitati de
transport, respectiv rutier si feroviar.

Aspecte ale transportului international de mărfuri1

Aspecte economice:

Fără transport, producţia bunurilor materiale ar fi fost condamnată să se limiteze strict


la resursele existente pe plan local, iar exploatarea acestora ar fi fost determinată exclusiv de
cerinţele satisfacerii nevoii sociale pe plan local. Dezvoltarea schimbului de produse şi
activităţi pe plan naţional şi internaţional prin contribuţia nemijlocită a transporturilor
evidenţiază următoarele aspecte economice mai importante:
- fără transport posibilităţile de a face comerţ ar fi fost limitate strict pe piaţa locală.
Pe măsura dezvoltării şi perfecţionării mijloacelor de transport, piaţa a putut fi extinsă în
cadrul naţional şi internaţional, sporind capacitatea de absorbţie a acesteia;
- transportul a făcut şi face posibil un echilibru mai bun între cererea şi oferta pentru
diverse mărfuri pe plan naţional şi internaţional;
- în aceste condiţii, posibilitatea deplasării mărfurilor din zonele unde se află în
abundenţă în zonele cu deficit în asemenea mărfuri, tinde să egalizeze preţurile acestora;
- pe măsură ce zonele care oferă produse similare se lărgesc, concurenţa dintre
vânzători creşte şi tinde să ţină preţurile la niveluri similare;
- tranportul asigură în bună măsură şi mobilitatea capacităţilor de prelucrare
intermediară şi finală;
- specializarea în activitatea de producţie şi comercializare este facilitată şi încurajată;
- schimbul de mărfuri pe plan intern şi internaţional face necesară deplasarea
oamenilor în interes de afaceri, transportul de documente comerciale şi schimbul valutar.

1
Cristureanu, Economia şi politica transportului internaţional, Ed. Abeona, Bucureşti, 1992;
Aspecte sociale:

- deplasarea liberă a oamenilor, schimbul de idei şi de experienţă contribuie la


îmbogăţirea tezaurului universal al gândirii şi cunoaşterii umane;
- pe măsura dezvoltării şi perfecţionării transporturilor s-a extins activitatea de
turism pentru odihnă şi recreere sau în scopuri terapeutice atât în plan intern cât şi
internaţional. Mijloacele de transport mai rapide şi mai sigure, precum şi preţurile
rezonabile ale transportului la orice distanţă, au stimulat şi stimulează în continuare
dezvoltarea turismului intern şi internaţional;
- învăţământul a putut dispune de posibilităţile reale de perfecţionare prin schimbul
de cadre didactice şi studenţi între diverse ţări;

Aspecte politice:

- întărirea economiei naţionale prin înlăturarea limitelor impuse de distanţa dintre


centrele economico-sociale şi circulaţia rapidă, operativă a mărfurilor şi persoanelor;
- implementarea politicii de amplasare a forţelor de producţie pe teritoriul ţării;
- întărirea capacităţii de apărare a ţării împotriva oricărei agresiuni.

Transport feroviar:2

Traficul feroviar de marfă a suferit un declin major în ultimii 30 de ani, atât în ceea ce
priveşte volumul de transport (tone transportate) cât şi în ceea ce priveşte volumul de
prestaţii (tone*km). Pentru ambii indicatori s-a înregistrat o contracţie foarte mare, de peste
80% în cazul volumului de prestaţii şi de 76% în cazul volumului de transport.
Acest declin se reflectă în diminuarea dramatică a cotei de piaţă, care reprezintă în
prezent doar 21,9% din totalul transporturilor terestre de marfă şi 17,81% din totalul
transporturilor de marfă (cu referire, în ambele cazuri, exclusiv la transportul interurban şi
internaţional).

Figura 1. Evoluţia volumului de transport şi a volumului de prestaţii în traficul feroviar de marf

2
Ministerul Transporturilor Infrastructurii si Comunicarilor, Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA.,
Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025
Una dintre principalele cauze ale acestui declin o constituie existenţa unor distorsiuni
economice pe piaţa transporturilor terestre de marfă, care limitează în mod artificial
competitivitatea transporturilor feroviare. Consecinţa principală a acestor distorsiuni o
reprezintă pierderea aproape integrală de către calea ferată a clienţilor interesaţi de
transportul expediţiilor de dimensiuni mici (de dimensiunea unui vagon sau container).
Toţi aceşti clienţi au migrat către transportul rutier, în primul rând datorită preţurilor
mai atractive oferite de acest mod de transport. Una dintre urmările acestei migraţii a
clientelei către transportul rutier o reprezintă extincţia aproape completă a transportului
intermodal şi a transportului în vagoane izolate, ceea ce a condus inclusiv la degradarea
facilităţilor sistemului feroviar destinate susţinerii acestor tipuri de servicii: terminale
intermodale, parc de containere, staţii de triaj şi facilităţi de triere în staţiile tehnice.Viteza
comercială redusă a trenurilor de marfă, care reprezintă o consecinţă a stării neadecvate a
infrastructurii feroviare, a avut o contribuţie la scăderea atractivităţii serviciilor de transport
intermodal şi a serviciilor de transport în vagoane izolate.
Această contribuţie este însă mult mai puţin importantă decât cea a distorsiunilor
economice care au limitat competitivitatea preţurilor serviciilor feroviare de transport al
mărfurilor. Cu toate acestea, reabilitarea transporturilor feroviare de marfă nu va fi posibilă
fără a se asigura o creştere semnificativă a vitezelor comerciale ale trenurilor de marfă, mai
ales a celor destinate transportului intermodal şi a transportului în vagoane izolate.
Ca urmare, una dintre principalele direcţii de acţiune pentru stoparea declinului
transportului feroviar de marfă constă în reconsiderarea modului de abordare a mentenanţei,
dezvoltării şi exploatării infrastructurii feroviare, astfel încât să poată fi asigurat suportul
logistic necesar creşterii vitezei de deplasare a trenurilor de marfă.
Orice strategie de recâştigare a clientelei pierdute de sistemul feroviar în ceea ce
priveşte transportul mărfurilor trebuie să se axeze pe reabilitarea transportului intermodal şi
a transportului în vagoane izolate. Potenţialul de creştere în aceste domenii este foarte mare,
spre deosebire de transportul în trenuri complete unde spaţiul de creştere este redus.

FIgura 2. Potenţialul teoretic de creştere al transportului feroviar de marfă al expediţiilor de


dimensiuni mari (în trenuri complete)
Competiţia existentă pe piaţa transportului feroviar de marfă s-a limitat doar la piaţa
expediţiilor de mari dimensiuni, transportate în trenuri complete. Această piaţă fiind practic
închisă, fără posibilitatea de a atrage noi clienţi către calea ferată, competiţia a vizat doar
partajarea cotelor de piaţă între operatorii feroviari. Efectul benefic al acestei competiţii a
constat însă în eficientizarea modelului de business privind operarea trenurilor complete.

Figura 3. Potenţialul teoretic de creştere al transportului feroviar al expediţiilor de marfă de


dimensiuni mici (transport intermodal, vagoane izolate)

În condiţiile unei orientări viitoare spre reabilitarea transportului intermodal şi a


transportului în vagoane izolate, trebuie create condiţiile necesare pentru a valorifica
caracterul concurenţial al sistemului feroviar de marfă în sensul atragerii de noi clienţi în
proporţie cât mai semnificativă. În acest scop trebuie identificate şi implementate noi modele
de business privind operarea acestor categorii de servicii, capabile să asigure:
o valorificarea modelelor de business eficiente din domeniul operării trenurilor
complete, pentru operarea trenurilor între terminale intermodale sau între staţiile de
triaj (tehnice);
o identificarea unor modele de business eficiente pentru operarea terminalelor
intermodale şi a staţiilor de triaj sau tehnice;
o identificarea unor modele de business eficiente pentru managementul relaţiilor cu
clienţii.

Principalele categorii de probleme care trebuie rezolvate în vederea reabilitării


transportului feroviar de marfă sunt:
o eliminarea distorsiunilor actuale de pe piaţa transporturilor terestre, care limitează
artificial competitivitatea transportului feroviar;
o asigurarea suportului logistic necesar pentru reabilitarea serviciilor de transport
intermodal şi al serviciilor de transport cu vagoane izolate;
o definirea şi implementarea unor noi modele de business aplicabile transportului
intermodal şi celui în vagoane izolate, adaptate noilor condiţii ale pieţei
transporturilor feroviare de marfă;
o eliminarea limitărilor de performanţă ale circulaţiei trenurilor impuse de
infrastructura feroviară;
o creşterea nivelului de performanţă al circulaţiei trenurilor, inclusiv eliminarea
limitărilor actuale, prin modernizarea managementului circulaţiei trenurilor;
o consolidarea nivelului ridicat de siguranţă a circulaţiei trenurilor;
o integrarea în fluxurile internaţionale de transport al mărfurilor, pentru susţinerea
creşterii mobilităţii mărfurilor în spaţiul european şi internaţional.

Obiectivelor strategice generale le sunt asociate obiective strategice specifice, de


natură să permită aprofundarea analizei strategice în vederea identificării acţiunilor
necesare în vederea realizării obiectivelor asumate.

Creşterea competitivităţii Integrarea în spaţiul feroviar unic


transportului feroviar pe piaţa european
internă
Creşterea vitezei de circulaţie pe Reabilitarea şi modernizarea
infrastructura feroviară infrastructurii coridoarelor feroviare
internaţionale
Creşterea vitezelor comerciale realizate, Reabilitarea şi modernizarea
prin reducerea ecartului faţă de viteza infrastructurii reţelei TEN-T
permisă de infrastructura feroviară.
Creşterea punctualităţii trenurilor
Creşterea eficienţei economice a Integrarea în reţeaua feroviară
activităţilor de administrare a europeană de mare viteză
infrastructurii feroviare
Menţinerea la nivel ridicat a siguranţei Susţinerea mobilităţii militare
circulaţiei trenurilor
Creşterea eficienţei energetice şi
reducerea nivelului de poluare
Îmbunătăţirea conectivităţii reţelei
feroviare
Creşterea competitivităţii transportului
feroviar de pasageri
Creşterea competitivităţii transportului
feroviar de marfă

Tabelul 1. Lista obiectivelor specifice asociate obiectivelor strategice generale este prezentată în
tabelul următor
Transport rutier:34

Vectra Logistic este o companie tânără, cu capital integral privat, care si-a început
activitatea în anul 2008 pe piata locală in care la numai 2 ani de functionare are legături si
rute zilnice de transport rutier de marfa în întreaga Europă. Vectra Logistic reactionează în
mod individual si flexibil la nevoile si interesele oricărei companii si la schimbările curente ale
pietei. Societatea poate oferi servicii de calitate în domeniul transportului rutier de marfă,
astfel:
o Transport intern si interna ional rutier pentru mărfuri generale (20t, 3t si 1.5t util)
o Transport rutier de marfă în regim complet – FTL (full truck load);
o Transport rutier de marfă in regim de grupaj – LTL (less than truck load);
o Transport intern si international de produse de siderurgie;
o Transporturi rutiere de mărfuri perisabile cu camioane frigorifice cu temperatură
controlată ( refrigerare sau congelare);
o Transport rutier agabritic, greu si special;
o Transport de mărfuri periculoase. Transport mărfuri ADR.
Mai mult decât atât, societatea a dezvoltat solutii logistice si de transport specifice
mai multor ramuri / industrii, particularizate pentru clientii săi, care permit conectarea
proceselor de producrie, afacere si transport. Solutiile Vectra Logistic ajută la cresterea
eficientei oricărei companii, la reducerea costurilor si oferă avantaje reale pe piată.

Servicii de transport:5

1-Transport de marfă – direct la destinatie


Este serviciul cel mai comun de transport marfă pe care Vectra Logistic îl oferă
clientilor săi atunci când au nevoie de transport intern si international de mărfuri care
necesită conditii speciale de transport.

2-Transport de marfa paletizata

FIgura 4. Marfa paletizata

3
https://www.listafirme.ro/vectra-logistic-srl-22842786/

4
https://www.vectralogistic.ro/

5
Olteanu, V., Marketingul serviciilor – o abordare managerială, Ed. Ecomar, Bucureşti, 2003;
Chiar dacă marfa este suprapozabilă sau nu, societatea garantează transportul
acesteia în cele mai bune conditii. Indiferent de natura mărfii: echipamente (piese de schimb,
subansamble, componente, etc), materiale textile, electronice si electrocasnice, etc.,
transportul acestora se realizează în maximă siguranta.

3-Transport marfa containerizata

Vectra Logistic oferă servicii de transport rutier containerizat cu camioane având


semiremorci de tip platformă trans-container (includ dispozitive de prindere a containerelor).

Figura 5. Container transport marfa

4-Transport agabaritic

Pentru transportarea mărfii, utilajelor sau a diverse bunuri a căror dimensiuni


(lungime, lătime sau înaltime) si greutate nu sunt standard autorizate pentru traficul rutier de
marfă, Vectra Logistic poate organiza transportul agabaritic necesar. Solutiile de transport
agabaritic se pot organiza atât intern (în România) cât international.

Figura 6. Transport agabaritic

Pentru acest tip de transport sunt folosite trailere auto dedicate transportului de mărfuri
de greutăti mari si foarte mari dar si / sau transportului de dimensiuni ce depăsesc limitele
standard acceptate. Transportul agabaritic are nevoie de o planificare minutioasă si de alte
servicii adiacente cum ar fi:
o obtinerea de autoriza ii speciale de transport agabaritic;
o proiecte de transport;
o studii de traseu;
o escorte civile autorizate
Din portofoliul societătii de transporturi rutiere agabaritice fac parte si:
o transport instalatii eoliene
o transport utilaje agricole si pentru constructii
o transport grinzi de beton
o transport de silozuri
o transporturi pentru industriile petrolieră, energetică, chimică
o transporturi de hale industriale si structuri metalice
o transport de alte utilaje, vehicule, instalatii, structuri

5-Transporturi de marfuri periculoase

Orice bunuri care pot prezenta risc pentru oameni sau mediu, sunt clasificate ca fiind bunuri
periculoase si sunt organizate în clase de periculozitate pe o scară de la 1 la 9. Aceste tipuri de bunuri
pot varia de la cele extrem de periculoase (cum ar fi explozivi, acizi sau inflamabile) la produsele de zi
cu zi, cum ar fi vopselele si solventii găsi si în casă si la locul de muncă.

Figura 7. Transport de materiale inflamabile

Pentru a transporta astfel de bunuri, trebuie ca acestea să fie împachetate


corespunzător, conform reglementărilor internationale si nationale, iar Vectra Logistic pune
la dispozitie mijloace de transport autorizate pentru a le duce la destinatie în conditii de
sigurantă.

6-Transport de utilaje

Pentru transportarea diferitor tipuri de utilaje:


o excavatoare
o buldozere
o compactoare
o buldo-excavatoare
o moto stivuitoare
o alte tipuri de utilaje
Concluzii:

In urma datelor prezentate anterior ajungem la concluzia că transportul rutier reprezintă


principalul competitor al transportului feroviar pe piaţa transporturilor de călători şi mărfuri.
Ca urmare, este utilă o trecere în revistă a principalelor caracteristici ale acestui mod de
transport. Reţeaua rutieră are un nivel de accesibilitate foarte ridicat şi deserveşte toate
localităţile din România. Peste 90% din lungimea reţelei rutiere este reprezentată de drumuri
cu o singură bandă de circulaţie pe sens. Aceasta creează în primul rând probleme privind
capacitatea de transport şi probleme privind fluiditatea traficului. De asemenea, acest tip de
drumuri prezintă un nivel scăzut de siguranţă şi favorizează apariţia accidentelor rutiere.
Reţeaua rutieră generează un număr foarte mare de accidente în trafic. Media anuală de
peste 27.000 de accidente rutiere grave, soldate cu decese şi răniri de persoane, situează
România pe unul dintre ultimele locuri din Europa din punctul de vedere al siguranţei
circulaţiei rutiere.
Master Planul General de Transport al României estimează că impactul economic al
acestor accidente este de cca 1,2 miliarde de euro pe an, ceea ce reprezintă aproximativ 0,8%
din PIB. O problemă deosebită a reţelei rutiere o reprezintă viteza redusă de deplasare care
poate fi realizată efectiv. Peste 50% din reţeaua rutieră permite realizarea unor viteze de
deplasare care reprezintă mai puţin 70% din vitezele ţintă. Principala cauză a limitării vitezelor
de deplasare o constituie starea suprafeţelor de rulare. Aproape 50% din totalul reţelei rutiere
este considerată a fi într-o stare tehnică mediocră (30,8%) sau chiar precară (16,2%).
Creşterea masivă a gradului de motorizare, coroborată cu capacitatea de tranzit limitată
a drumurilor, au condus la suprasolicitarea reţelei rutiere. Suprasolicitarea reţelei rutiere se
materializează în creşterea probabilităţii apariţiei blocajelor în trafic, cu consecinţe privind
limitarea semnificativă a vitezelor de deplasare a autovehiculelor. Creşterea aşteptată a
gradului de motorizare va amplifica suprasolicitarea reţelei rutiere, iar experienţa a
demonstrat că ritmul de reabilitare/modernizare a infrastructurii rutiere este inferior ritmului
de creştere a solicitărilor.
În aceste condiţii este raţional să se adopte soluţia promovării transportului feroviar ca
variantă alternativă de transport terestru, cu consecinţe privind evitarea suprasolicitării
infrastructurii rutiere. Analiza situaţiei la nivel european arată că multe state cu grad de
motorizare foarte ridicat au adoptat o politică de promovare a transportului feroviar inclusiv
în scopul de a evita suprasolicitarea infrastructurii rutiere.
Bibliografie:

1. Cristureanu, Economia şi politica transportului internaţional, Ed. Abeona, Bucureşti,


1992;
2. Ministerul Transporturilor Infrastructurii si Comunicarilor, Compania Nationala de Cai Ferate
CFR SA., Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025
3. https://www.listafirme.ro/vectra-logistic-srl-22842786/
4. https://www.vectralogistic.ro/
5. Olteanu, V., Marketingul serviciilor – o abordare managerială, Ed. Ecomar, Bucureşti, 2003;

S-ar putea să vă placă și