ȘCOALA CLASICĂ

CURSURILE 8-9
ADAM SMITH DAVID RICARDO THOMAS MALTHUS
J. S. MILL
1723-1790 1772-1823 1766-1834
1806-1873

AUGUSTIN COURNOT
J. B. SAY FREDERIC BASTIAT 1801-1877
1767-1832 1801-1850
 Pe bazele puse de fiziocraţi, o teorie economică completă şi
coerentă a fost elaborată de autori englezi şi francezi
începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea până la
mijlocul secolului al XIX-lea: Şcoala clasică.
 Reprezentanții cei mai importanți sunt: Adam Smith (1723-
1790), David Ricardo (1772-1823), Thomas R. Malthus (1766-
1834), Thomas Tooke (1774-1858), John Stuart Mill (1806-
1973), Etienne Bonnot de Condillac (1715-1780), Jean-
Baptiste Say (1767-1932), Frederic Bastiat (1801-1850),
Augustin Cournot (1801-1877).
 Termenul Şcoala clasică a fost folosit pentru prima dată de
Karl Marx în Capitalul (1867); dar acest termen nu este nici
unanim acceptat, nici nu acoperă întreaga gândire
economică a contributorilor.
 Şcoala clasică de economie grupează economiști ai secolului
al XVIII-lea și al XIX-lea, din Marea Britanie și din Franța, în
jurul unui program de cercetare minimal, în pofida
opțiunilor doctrinare diferite.
 Gândire economică clasică a apărut și s-a dezvoltat în
același timp cu societatea industrială și capitalismului
modern. Anul 1776 (Avuția națiunilor) este asociat cu
data apariției științei economice, iar Adam Smith a fost
proclamat de posteritate ”părintele științei
economice”;
 Economiștii clasici în proiectele lor individuale au
dezvoltat teorii care să-i ghideze pe oameni în
creșterea avuției lor și a statului. Gândirea economică
a clasicilor era axată pe crearea de bogăție potrivit
cererii și ofertei;
 Clasicii au fost promotorii economiei monetarizate,
unde moneda era principalul intrument de schimb;
 Gânditorii clasici au promovat trei factori de producție:
 pământul (natura),
 munca și
 capitalul.
 Scrierile unor clasici sunt studii despre un sistem economic
bazat pe dezvoltarea forței de muncă, a salariilor și
monetizarea economiei;
 Economiștii clasici au fost adepții teoriei obiective a valorii
(teoria valorii muncă) și rar ai teoriei subiective (teoria
utilității marginale);
 Clasicii doreau să propună o teorie generală, rezultată din
studiul interdependenței fenomenelor economice, teorie care
să încorporeze toate fenomenele economice;
 Clasicii au preluat sintagma economie politică (utilizată în
1615 de Antoine de Montchrétien într-un ghid de administrare
a economiei destinat regelui – ”Traité dʼéconomie politique”),
formulă sub care s-a dezvoltat știința economică până la
începutul secolului al XX-lea.
 Economiștii clasici susțineau principiul laisser-faire,
laisser passer, libertatea individuală (libera
inițiativă, libertatea contractuală, libera concurență);
 Clasicii au promovat consecvent încrederea în efectele
benefice ale liberei concurențe și ale pieței ca
regulator al economiei, de a cărei funcționare
depindea asigurarea marilor echilibre;
 În multe teorii clasice, piețele se ajustează de la sine,
adică se autoreglează. Cu toate acestea, pe măsură
ce economia și piața se confruntau cu crizele
economice obișnuite se punea întrebarea legată de
capacitatea pieței de a reacționa la o criză în curs de
desfășurare. În plus, apariția convulsiilor frecvente
ridica problema stabilității naturale a pieței și
accentua potențialul său de dezechilibrare.
 Non-intervenția statului în viața economică.
Economiștii ”clasici” au adoptat o poziție în general
liberală față de de piață și stat, ca răspuns la două
întrebări: poate fi piața singurul instrument de
reglementare, adaptare, stabilitate și prosperitate ?
Statul trebuie să intervină pentru menținerea agenților
pe piață ?
 Potrivit clasilor, acțiunile economice și interacțiunile
se echilibrează în mod spontan, așa cum ilustra Smith
„mâna invizibilă ”. Economia se echilibrează divizându-
se și specializând-se în diferite activități, astfel încât,
fiecare agent economic cooperează pentru creșterea
globală a producției;
 Homo economicus, individul generic, este ghidat în
procesele de producție, de comerț, de formare a
prețurilor și de creare a bogăției de propriul interes;
 Intervenția statului ar fi putut perturba nu numai
funcționarea normală a economiei, ci și costurile
contribuabililor;
 Clasicii sunt adepții statului minimal al acelei vremi.
Statul trebuia pur și simplu să își asume doar funcțiile de
stat (ordinea publică, apărare națională, instrucția și
educația, justiția);
 Principiul călăuzitor: economisirea (condiție prealabilă
pentru investiții și pentru a progresul societății);
 Clasicii căutau mai presus de toate explicarea fenomenelor
de creștere, dezvoltare și repartiție a bogăției între
diferitele clase sociale;
 Această concepție despre economie este comună pentru
toți clasicii, dar diferită de cele mai multe dintre școlile
de gândire apărute în secolul al XIX-lea, inclusiv față de
gândirea economică tradițională care constituia în doua
jumătate a secolului al XIX-lea mainstream-ul.
 Gânditorii clasici au fost în principal filosofi (Condillac,
Smith) sau practicieni (Cantillon, Say, Turgot, Ricardo).
Clasicii căutau mai presus de toate explicarea
fenomenelor de creștere, dezvoltare și repartiție a
bogăției între diferitele clase sociale;
 Economiștii clasici foloseau îndeosebi observația și
raționamentul logic și foarte rar abstractizarea și
formalizarea matematică;
 Unii clasici, precum Smith, Ricardo, Say, Bastiat, Mill, au
propus modele conceptuale, iar Cournot a propus un
model formalizat matematic;
 Analiza economiștilor clasici este dinamică. Economiștii
clasici erau interesați de procesele de producție, schimb,
formarea prețurilor, formarea veniturilor, nu de stări de
echilibru ipotetice;
 Economiștii clasici doreau să propună o teorie generală care
să încorporeaze toate fenomenele economice și care să
permită identificarea legilor generale sau „naturale”.
Asemenea fiziocraților, economiștii clasici credeau în
existența unor legi valabile în toate timpurile și în toate
regiunile lumii;
 Clasicii raționau în virtutea procesului cumulativ al
cunoașterii într-o economie de piață deschisă (numită
marea societate sau societatea deschisă) așa cum se
prefigura capitalismul;
 Concepția economică a clasicilor amesteca idei ale filosofiei
evolutioniste cu idei ale filosofiei empiriste și ale
epistemologiei (evoluție fără salturi spectaculoase, oamenii
sunt preocupați de ceea ce este, repetitivitatea producție-
repartiție-schimb-consum);
 Societatea cărei îi corespundea acest tip de economie era
dominată de moderație;
 William Petty a fost un polimat (economist, om de știință,
medic, filozof, om de afaceri, membru al parlamentului și
al Royal Society) britanic;
 Petty este cunoscut mai ales pentru lucrările sale despre
aritmetică politică, pe baza economiei politice și
demografiei - un fel de econometrie (cfm. Schumpeter) -
și pentru propunerea utilizării statisticii în gestiunea
publică;
 Îi este atribuită aplicarea principiului laissez-faire în
domeniul guvernamental;
 Sursele bogăției: natura și munca;
 A scris: A Treatise of Taxes and Contributions Political,
Arithmetic Political, Anatomy of Ireland, An Essay
Concerning the Multiplication of Mankind
 Sursele bogăției și ale valorii: natura este mama, iar munca
tatăl ei;
 Petty a fost implicat în dezbaterea privind camăta și ratele
dobânzilor, analiza fenomenului ca o compensare pentru
lipsa de percepție imediată a plății din remunerația sa
către creditor. Rata naturală a arendei este legată de
teoria dobânzii, deși religia condamna dobânda ca păcat;
 Încorporează teoria ratei dobânzii în concepția despre sa
valoare: rata dobânzii trebuie să fie egală cu chiria
terenului pe care creditorul l-ar putea cumpăra. Când
certitudinea este normală, compensarea trebuie să fie mai
mare pentru a recompensa riscul;
 Petty argumentează împotriva reglementării de către stat a
ratelor dobânzii, taxând fenomenul drept ”vanitatea și
sterilitatea de care dau dovadă cei care vor să facă legi
pozitive împotriva legilor naturii”.
 William Petty a influențat autori din toate timpurile:
Cantillon, A. Smith, K. Marx, J. M. Keynes, G. Becker, D.
Kahneman etc.
 Richard Cantillon a fost economist irlandez care a făcut avere în
Franța, de pe urma sistemului lui John Law;
 Scriitor influent al fiziocraților, el a petrecut cea mai mare a vieții
sale la Paris, unde a practicat profesia de bancher;
 A lăsat o lucrare teoretică, Essai sur la nature du commerce en
général, care îl plasează printre cei mai mari precursori ai
economiei politice clasice;
 A formulat teoria cantitativă a banilor;
 Primul economist care a subliniat rolul antreprenorului în viața
economică;
 A lăsat posterității: ”efectul de Cantillon”, prin care o injecție de
bani în economie are un efect progresiv și diferențiat asupra
prețurilor, la fel ca atunci când banii se răspândesc prin schimb din
punctul în care s-a produs injectarea.
 Uitat o perioadă de timp Cantillon a fost pus în circulație de S.
Jevons.
 Étienne Bonnot de Condillac a fost stareț de Mureau, filosof,
scriitor, academician și economist francez;
 Condillac a fost primul și singurul reprezentant adevărat al
empirismului în Franța, exercitând o influență considerabilă și în
străinătate;
 A scris Essai sur l’origine des connaissances humaines, Traité des
sensations; Condillac a contribuit în mod semnificativ la drumul
psihologiei spre știință;
 Lucrarea sa, Commerce et le gouvernement considérés
relativement l’un à l’autre, conține analiza mai multor aspecte
ale economiei, ale comerțului, ale echilibrului dintre ele,
dinamica lor și elaborarea politicilor economice aferente;
 Economist liberal clasic, el a studiat valoarea și a intuit
substratul subiectiv;
 A fost apărător al comerțului și al libertății economice,
inclusiv al comerțului liber, a denunțat pericolele
inflaționiste de manevrării monedei;
 Alternativ descrierii teoretice și ilustrarea comparativă a
patru regate imaginare istorie, Condillac explică în acest
tratat, printre multe alte aspecte ale economiei și relația sa
cu politica;
 Schimbul permite ambelor părți să obțină o valoare mai
mare decât cea pe care o primește;
 Creșterea prețurilor în perioadele de penurie apare rar în
țările libere, decât în țările care s-au baricadat în spatele
barierelor protecționiste;
 Taxele și reglementările sunt poveri a căror multiplicare
slăbește economia;
 Monopolurile apar de multe ori din constrângerile
reglementatoare, iar apoi este foarte dificil pentru a reveni
la o situație concurențială sănătoasă.
 Adam Smith a fost profesor de economie, drept și
morală la universitatea din Glasgow, dar a fost și
creatorul economiei politice moderne, autor al mai
multor cărţi:The Theory of Moral Sentiments 1759), An
Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of
Nations (1776), Essays on Philosophical Subjects,
(publicate postum, în 1795), Lectures on Juriprudence
(publicate postum, în 1976).
 Capodopera lui Adam Smith, „An Inquiry into the
Nature and Causes of the Wealth of Nations”, lucrare
apărută în 1776, considerată drept Biblia şcolii clasice
liberale, a fost tradusă şi în româneşte de Al. Hallunga,
după ediţia a V-a (1789), sub titlul „Avuţia naţiunilor.
Cercetare asupra naturii şi cauzelor ei”, 2 vol.
 „Ea („Avuţia naţiunilor”, n.n.) a fost numită
«vlăstarul nu numai al unei mari inteligenţe, ci şi
al unei întregi epoci». Totuşi, nu este o carte
«originală», în sensul strict al cuvântului. O lungă
serie de observatori de dinaintea lui Smith ai
fenomenului social s-au apropiat de modul său de
a înţelege lumea: Locke, Stuart, Mandeville,
Petty, Cantillon, Turgot, pentru a nu-i mai aminti
din nou pe Quesnay şi Hume. Smith a luat câte
ceva de la fiecare: în tratatul său sunt menţionaţi
pe nume peste o sută de autori. Dar unde alţii au
pescuit cu undiţa, Smith a aruncat un năvod întins;
unde alţii au clarificat o chestiune sau alta, Smith
a luminat întregul peisaj. Avuţia naţiunilor nu este
o carte pe deplin originală, dar este neîndoielnic o
capodoperă”. R.L. Heilbroner
 Avuţia naţiunilor este un ghid al principiilor şi regulilor de
comportament specifice economiilor capitaliste.
 Individul economic,respectiv, homo œconomicus condus de
mâna invizibilă în ordinea pieţei, ştie” să-şi aleagă
mijloacele pentru a-şi atinge scopurile.
 Statul liberal asigura condiţiile legale ale cooperării sociale
între indivizii animaţi de câştig pentru creşterea bogăţiei
fiecăruia şi a statului.
 Un stat putea fi considerat bogat, dacă avea indivizi bogaţi.
 A. Smith a susținut: economia de piață, bazată pe
proprietatea privată, libera concurență, libera inițiativă, iar
individul era ghidat de propriul interes; reglarea spontană a
economiei sau ”mâna invizibilă”; statul minimal nono-
intervenționist(neamestecul statului în inițiativa privată)
 DAVID RICARDO
1772-1823

 David Ricardo a scris multe articole şi studii, între

care, „Despre influenţa scăderii preţului grâului asupra
profitului” (1815) şi „On the Principles of Political
Economy and Taxation” (1817) – tradusă în româneşte
de Ion Veverca după ediţia a III-a, apărută la Londra în
Editura John Murray, Albermale-Street, în 1821.
 Spre deosebire de fiziocraţi, dar şi de Adam Smith, nu
credea în ordinea spontană a pieţei şi în jocul libertăţii
individuale; vedea peste tot antagonisme şi inegalităţi
traduse în legi economice. Legile economice erau însă
ineluctabile, iar oamenii nu aveau decât să le deplângă
şi să accepte laissez-faire-ul.
 
 DAVID RICARDO
 „Acest bancher al cetăţii era dealtminteri un foarte mediocru 1772-1823

scriitor. Nu se găseşte în paginile lui niciuna din acele frumoase

pagini pe care le-a scris Adam Smith şi după dânsul Stuart Mill,
nici chiar formule din acelea, bine construite, care rămân.
Principala lui carte e făcută fără niciun plan: capitolele sunt
bucăţi juxtapuse la întâmplare. Metoda sa ipotetică cu: «Să
presupunem că ...», care revine mereu şi e ca un fel de marcă
de fabrică, face lectura foarte obositoare. Această metodă
abstractă a dat totuşi ştiinţei o impulsie prelungită şi retrăieşte
azi în şcoala matematică. Era un spirit puternic, dar obscur,
care, o mărturiseşte dealtminteri, nu s-a înţeles totdeauna nici
chiar el. Dar obscuritatea stilului nu-i vatămă gloriei sale; a
servit mult aceleia a lui Ricardo, ca şi mai târziu aceleia lui
Marx.” (Ch. Gide şi Ch. Rist).
 „Ricardo, care astăzi este înfăţişat de obicei ca un
spirit abstract, era un om foarte practic, foarte bun
observator, şi care n-a făcut altceva decât să pună în
formule faptele care se petreceau în jurul lui şi care
preocupau opinia publică şi Parlamentul. Căci creşterea
rentei, ca urmare a creşterii preţului grâului, la
sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al
XIX-lea, a fost fenomenul cel mai impresionant din
istoria economică a Angliei.” (Ch. Gide şi Ch. Rist).
 Contribuții: a utilizat metoda abstractizării,
imaginând economia unei țări ca o uriașă fermă
agricolă, a descoperit costul de oportunitate, a
introdus în analiza economică specializarea în
acele domenii care aveau factori de producție,
a formulat teoria avantajului comparativ, a
formulat teoria cantitativă a banilor;
 A formulat conceptul efect de evicţiune (de
dislocare, de compensare, de înlăturare –
crowding out – a cererii de investiţii private de
către cererea statului), se vorbeşte adesea ca
despre „efectul Ricardo-Barro”.
 TH. R. MALTHUS
1766-1834

 Malthus a fost pastor, până în 1807, când a fost numit

profesor la un colegiu în comitatul Herford; eseist şi
autor de texte economice, cunoscut în mod deosebit
prin celebra sa carte, apărută în 1798, fără numele
autorului, „Essay on the principle of population as it
affects the future improvement of society”.
 În 1803 a publicat a doua ediţie, de astă dată
semnată, dar cu un titlu uşor modificat, „An essay on
the principle of population, on a view of ist past and
present effects on human happyness” şi cu un
conţinut revizuit.
 Este considerat părintele demografiei.
 „În fapt, pentru a justifica înmulţirea sa cu 2, Malthus
socotea ca normală o familie cu şase copii. Presupunând
că din şase, doi mor înainte de căsătorie sau rămân
celibatari, vor rămâne patru care vor procrea la rândul
lor, şi astfel avem seria 2, 4, 8 etc. Cu doi copii numai
de pereche, populaţia evident ar descreşte, pentru că
nu toţi copiii ajung, la vârsta de reproducţie, şi că,
chiar din acei care ajung, nu toţi se reproduc.
Experienţa dovedeşte că sub trei copii de fiecare
căsnicie, populaţia nu se înmulţeşte sau nu creşte decât
puţin. E cazul Franţei, care numără în medie 2,7 naşteri
de fiecare căsnicie.” (Ch. Gide şi Ch. Rist).
 J. B. SAY
1767-1832

 Jean-Baptiste Say a fost jurnalist, industriaş, profesor de economie politică,

a fost animat de ideile care au însoţit Revoluţia franceză, inspiratoare a
broşurii, „La liberté de la presse” (1789). La 29 de ani a plecat în Anglia să
lucreze, descoperind progresele industrialismului şi pe Adam Smith.
 Reîntors în Franţa, scrie şi publică, „Traité d’économie politique”(1803,
1814, 1817, 1819, 1826), în care face mai mult decât o simplă operă
pedagogică din „Avuţia naţiunilor”; deşi i-a atras acuzaţia de vulgarizator,
această carte conţine o serie de teze fundamentale ale liberalismului – libera
concurenţă, liberul-schimb, libertatea de iniţiativă a întreprin­zătorilor –,
fiind interzisă pe motivul conţinutului subversiv.
 Cunoscut ca discipol al lui Adam Smith, a publicat mai multe lucrări
economice, între care: „Cathéchisme d’économie politique”(1815) şi „Cours
complet d’économie politique” (1828-1829), acesta din urmă predat la
CNAM.
 În 1830, a creat o catedră de economie politică la Collège de France. Fiul
său, Horace Say, şi nepotul său, Léon Say, i-au continuat ideile, în timp ce
fratele său, Louis Say, adept şi susţinător al socialismului, i-a fost adversar.
 Thomas Tooke a fost un economist britanic al reprezentant al banking
school și apărător al comerțului liber. În 1821 a fost primit în Royal
Society. Între 1840 și 1852 a fost guvernator al Exchange Corporation
Royal. Tooke afost cofondator al Political Economy Club;
 Tooke este cunoscut și pentru scrierile sale despre bani și despre statistici
aplicate în economie;
 Tooke a fost liderul banking school, școala de economie care apăra
banking principle. În virtutea acestui principiu, cantitatea de bani în
circulație trebuia să depindă în primul rând de nevoile agenților
economici (deci o politică monetară laxă), iar oferta de bani trebuia să
fie adaptată la nevoile mediului de afaceri, reducând la minimum
importanța aurului și argintului;
 Adepții banking school s-au opus principiului currency school, conform
acestui principiu inflația este în mare parte derivat din emisiunea de
bancnote prea mari. Ca urmare, emisiunea de bancnote de către banca
centrală trebuie să fie cel mult egală cu cantitatea de aur pe care o
deținea , pentru a asigura stabilitatea parității într-un sistem standard de
aur;
 Robert Torrens a fost ofițer în armata britanică și
economist, proprietar al ziarului Globe;
 Torrens a descoperit principiul avantajului comparativ,
independent de D.Ricardo (prima versiune a acestui
principiu a apărut în 1815 - An Essay on the External
Corn Trade, adică cu doi ani înainte de versiunea lui
Ricardo);
 Printre economiștii clasici, Torrens este unul dintre
puținii care au opus teoriei comerțului liber teoria
comerțului reciproc;
 Între 1833 și 1844, Robert Torrens a revenit treptat la
pozițiile sale de liber schimb și a dezvoltat primul
argument ”modern” al liberului schimb;
 Atunci când o țară poate influența relațiile comerciale (de
exemplu, pentru că este ”mare ” sau pentru că are un
monopol) poate alege un nivel optim tarifelor, care să
maximizeze condițiile comerciale în favoarea sa;
 Concluzia:Torrens susținea că politica dezirabilă era să se
solicite reciprocitate comercială; adoptând unilateral
liberul schimb, o țară se expune ”capturii” unei părți din
câștigurile sale provenite din comerțul cu partenerii săi;
 Controversa: a durat până la apariției teoriei lui Mill
despre relațiile economice internaționale;
 Argumentul Torrens a fost rafinat de Harry Johnson 1950,
celcare a oferit o formulă matematică precisă pentru
determinarea nivelului optim al tarifelor în funcție de
elasticitatea curbei ofertei externe.
 FR. BASTIAT
1801-1850

 Frédéric Bastiat comerciant, agricultor în Lande, judecător de pace,

consilier general, deputat, jurist, politician, polemist, şi-a început
cariera ştiinţifică la 42 de ani, atunci când, în Journal des Économistes,
i s-a publicat un articol, care i-a conferit şi statutul de economist.
 Cunoscut pentru „Petits Pamphlets” şi pentru celebrele „Sophismes”
(1845, 1848), scrieri îndreptate împotriva protecţionismului şi
socialismului, Frédéric Bastiat nu a scris practic decât o carte, cu puţin
înainte să moară, „Les Harmonies Économiques”(1849), rămasă de
altfel neterminată.
 Scrierile sale au exercitat o mare influenţă în propagarea ideilor
liberului schimb în Franţa. Frédéric Bastiat era entuziasmat de
campania dusă în Anglia de R. Cobden şi de Liga de la Manchester
pentru abrogarea Corn Laws, lovind astfel în taxele prohibitive pentru
importul de cereale.
 În 1846, Frédéric Bastiat a creat Association pour la liberté des
échanges, visând să joace un rol asemănător în Franţa, printr-o luptă
publicistică împotriva legislaţiei moştenite de la colbertism.
 Frédéric Bastiat este considerat ca un precursor al şcolii austriece de
gândire economică şi al public choice.
 După apariţia cărţii sale, „Les Harmonies Économiques” şi cu puţin timp
înainte să moară, Frédéric Bastiat a fost acuzat de plagiat. Charles-Henry
Carey (1793-1879), un autor american de texte economice, şi-a formulat
acuzaţia într-o scrisoare pe care a trimis-o în 1850 pentru Journal des
Economistes. Starea precară a sănătăţii se pare că l-a împiedicat să dea
un răspuns ferm, fără niciun dubiu; dimpotrivă, s-a speculat foarte mult
pe argumentul principal al lui Bastiat: nu l-a citat pe Carey pentru că scria
despre Franţa şi francezi în termeni ireverenţioşi.
 Potrivit unor istorici şi analişti ai gândirii economice, precum Charles
Gide, Charles Rist şi René Gonnard, se pare că, de fapt, Carey nu scrisese
decât una din cărţile sale la vremea când Frédéric Bastiat publica primele
sofisme şi pamflete, iar acea carte, „Principles of Political Economy”,
chiar dacă ar fi avut unele idei comune cu textele lui Bastiat, nu
demonstra nimic. Analiştii amintiţi au insistat pe coincidenţe istorice şi în
alte cazuri: hedoniştii şi marginaliştii, desigur, o explicaţie a apariţiei în
acelaşi timp, dar în locuri diferite a aceloraşi idei, poate genera mai
degrabă speculaţii şi mai puţin explicaţii credibile. Astăzi, se ştie din
cercetările lui Leonard Liggio că Bastiat a fost tradus în America în 1848,
prin urmare, dispare problema plagiatului.
 Antoine-Augustin Cournot a fost matematician, filosof şi
economist, preocupat de cercetarea probabilităţilor şi ale legilor
hazardului, în scopul aplicării lor la studiul gândirii ştiinţifice. În
afara unor lucrări de matematică, a scris „Recherches sur les
principes mathématiques de la théorie des richesses”(1838),
carte care nu a avut succes, publicul preocupat de economie
considerând-o austeră şi ininteligibilă din cauza abordării
matematice. A.
COURNOT
 Antoine-Augustin Cournot a mai 1801-1877 publicat „Traité de
l’enchaînement des idées fondamentales dans les sciences et
dans l’histoire” (1861), unde a căutat în istoria ideilor o metodă
a înlănţuirii ideilor, „Principes de la théorie des richesses”(1863)
şi „Revue sommaire des doctrines économiques (1877).
 Astăzi, Antoine-Augustin Cournot este recunoscut ca unul dintre
fondatorii ştiinţei economice şi ai modelării economice, dar
şi ca precursor al econometriei
 „Cartea sa de economie politică fu un exemplu
remarcabil de disgraţie, rezervată omului care depăşeşte
timpul său. Timp de mai mulţi ani, nici un singur
exemplar nu s-a vândut. Autorul încearcă să învingă
indiferenţa publicului, reeditând în 1863, aproape
aceeaşi carte, dar lipsită de formulele algebrice, sub
titlul „Principes de la théorie des richesses” şi în 1876,
sub o formă şi mai elementară încă, sub titlul „Revue
sommaire des doctrines économiques” – fără a avea mai
mult succes, dealtfel. Trebui să aştepte până în ajunul
morţii sale ca un economist englez, Stanley Jevons, să-i
aducă un strălucit omagiu.” (Ch. Gide şi Ch. Rist).
 John Stuart Mill fiul economistului James Mill, „a primit de la
tatăl său o educaţie într-adevăr supraomenească, care ar fi
trebuit să facă un imbecil din oricare altul decât el. La 10 ani
străbătuse istoria universală şi literatura greacă şi latină. La
13 ani, învăţase ştiinţa şi filosofia şi scrisese o istorie a
Romei. La 14 ani, ştia toată economia politică, care se putea
şti pe vremea lui. În 1829, la 23 de ani deci, a publicat
J. S. MILL
1806-1873
primele sale Eseuri de economie politică; în 1843, o carte
mare de filosofie, A System of Logic, care începu să-l facă
celebru, şi în 1848, admirabilele sale Principles of Political
Economy: with some of their applications to social
philosophy. Ca profesiune ocupă un post înalt în Compania
Indiilor, până la desfiinţarea ei, apoi timp de trei ani, 1865-
1868, fu membru în Parlament”. (Ch. Gide şi Ch. Rist).
 Despre ce a însemnat apariţia Principles of Political Economy, vorbeşte
autorul însuşi: „Succesul rapid al Economiei Politice a arătat că publicul
dorea şi era pregătit pentru o astfel de carte. Publicată la începutul lui
1848, o ediţie de o mie de exemplare s-a vândut în mai puţin de un an. O
altă ediţie similară a fost publicată în primăvara lui 1849; şi o a treia de
1250 exemplare, la începutul lui 1852. A fost, din primul moment, continuu
citată şi menţionată ca o autoritate, întrucât nu era o carte numai de
ştiinţă abstractă, ci şi de aplicaţie, şi trata Economia Politică nu ca un lucru
izolat, ci ca un fragment dintr-un întreg mai mare; o ramură a Filosofiei
Sociale, aşa de legată cu toate celelalte ramuri, încât concluziile ei, chiar
în propriul domeniu special, sunt adevărate doar condiţionat, supuse la
intervenţia şi contraacţiunea unor cauze ce nu intră direct în sfera sa: deşi
faţă de caracterul de ghid practic ea nu are nicio pretenţie, afară de câteva
categorii de consideraţii.” (John Stuart Mill)
 După moartea soţiei sale, în 1858, inspiratoarea şi colaboratoarea sa la mai
multe scrieri, a publicat „On Liberty” (1859), „Utilitarianism” (1863).
„Autobiography” (apărută post-mortem, în 1875); are valoare documentară
pentru înţelegerea formării intelectuale, dar şi a concesiilor pe care le-a
făcut unor idei socialiste. Toate cele trei cărţi sunt traduse în româneşte.
 Mill în autobiografia sa: „În cursul celor doi ani care au precedat
încetarea vieţii mele oficiale, soţia mea şi cu mine lucram
împreună la Despre libertate. O plănuisem şi o scrisesem mai întâi
ca un scurt eseu în 1854. De-abia în timp ce urcam treptele
Capitoliului, în ianuarie 1855, mi-a venit ideea de a-l transforma
într-un volum. Niciuna dintre scrierile mele nu a fost atât de
migălos compusă, fie atât de asiduu corectată ca aceasta. După ce
fusese redactată ca de obicei, de două ori de la un capăt la altul,
am păstrat-o la îndemână, scoţând-o la lumină din când în când şi
examinând-o de novo, citind, cântărind şi criticând fiecare frază.”
Vezi Mill, John Stuart (2003), Autobiografie, Editura Incitatus,
Bucureşti, p. 165. J. S. MILL
1806-1873
 Hayek în autobiografia sa: „În Autobiografia sa, Mill descrie cum i-
a venit ideea pentru On Liberty, pe când urca scările Capitoliului
din Roma. În ziua potrivită am făcut şi eu acelaşi lucru, dar nu mi-
a venit inspiraţia. După cum am observat mai târziu, nici nu era de
aşteptat, fiindcă Mill spusese o minciună: scrisorile arată că ideea
de a scrie o astfel de carte i-a venit înainte de a ajunge la Roma.”
Vezi Hayek, Fr. A. von (1999), Autobiografie intelectuală, editori:
S. Kresge şi L. Wenar, Editura Nemira, Bucureşti, p. 166.