CREŞTEREA ECONOMICĂ ŞI

DEZVOLTAREA ECONOMICĂ
DURABILĂ
OBIECTIVE:

1. Conceptul de creştere economică

2. Factorii creşterii economice

3. Dezvoltarea durabilă şi implicaţiile ei economice

4. Principalii indicatori ai dezvoltării economice durabile

5. Importanţa şi implicaţiile economice, ale dezvoltării umane durabile

6. Creşterea economică a României după integrarea în Uniunea Europeană

1. Conceptul de creştere economică

Considerată a fi o expresie sintetică a şanselor către o viaţă mai bună ,,creşterea

economică” reprezintă un deziderat major al tuturor statelor.

Datorită producerii unor schimbări radicale în evoluţia activităţilor economice, teoria

creşterii şi dezvoltării economice a cunoscut multiple interpretări, ajungându-se în final la
actuala ,,Teorie a dezvoltării durabile”. Astfel în primele trei decenii ale perioadei postbelice
creşterea economică a constituit o problemă stringentă pentru toţi economiştii fiind
identificată adeseori cu noţiunea de progres economic.

În conceţia lui C. Clark progresul economic este similar cu cel social.

J. Fourastie considera şi el progresul economic ca o rezultantă a progresului social

global sau individual, progresul social generând un nivel de viaţă elevat şi stabil pentru multă
vreme. În viziunea lui W. W. Rostow, teoria creşterii economice devine sinonimă cu
dezvoltarea şi cu progresul economic. W. Leontief susţine: ,,cu cât o economie este mai
dezvoltată , cu atât structura ei devine asemănătoare cu cea a altor economii dezvoltate”2323.

Actualmente semnificaţia creşterii economice constă în sporirea cantitativă a

activităţilor şi rezultatelor acestora pe ansamblul economiei naţionale, şi în stransă legătură
cu factorii care contribuie la această sporire. În esenţă, crşterea economică exprimă o evoluţie
2323
Leontief W., Analiza input-output, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 68.
pozitivă ascendentă, neliniară a unei ţări pe termen mediu şi lung, fără a exclude unele
oscilaţii conjuncturale şi chiar regrese economice temporale.

Abordarea creşterii economice se pot face atât în sens larg, cât şi în sens restrâns. În
sens larg, creşterea economică reflectă ansamblul modificărilor (pozitive, negative şi zero)
înregistrate şi evidenţiate prin principalii indicatori macroeconomici (PIB, PNB, VN).

Se apreciază că: ,,O economie naţională înregistrează creştere economică dacă există
tendinţa dominantă a unei creşteri pozitive reale pe termen suficient de lung pentru a înlătura
efectele conjuncturale ale ciclului de afaceri”2424.

În sens restrâns, creşterea economică se raportează numai la mărirea venitului naţional

pe locuitor, adică la aspectul cantitativ al procesului.

În teoria şi practica economică se utilizează pe lângă creşterea economică pozitivă şi

termenii de creştere economică zero şi de creştere economică negativă (descreştere
economică). Astfel, creşterea economică zero prezentată pentru prima dată în anul 1972, în
cadrul raportului ,,Clubului de la Roma” intitulat ,,Limitele creşterii” reprezintă situaţia în
care: ,,rezultatele macroeconomice absolute şi populaţia totală sporesc în acelaşi ritm, nivelul
rezultatelor pe locuitor rămânând constant”2525.

Iar, creşterea economică negativă (descreşterea economică) evidenţiază acea situaţie în

care ,,pentru un anumit timp rezultatele macroeconomice pe locuitor au o tendinţă de scădere,
menţinându-se însă sub control o serie de corelaţii fundamentale de echilibru ceea ce
presupune compromisuri rezonabile pe planul eficienţei economice şi a bunăstării sociale” 2626
.

Pe parcurs, creşterea economică produce modificări ce au loc într-un anumit spaţiu şi

orizont de timp, sporind dimensiunile rezultatelor macroeconomice în strânsă legătură cu
factorii cauzali.

În acest context creşterea economică se bazează pe următoarele elemente:

 este dependentă de dinamica macroeconomică şi de cea demografică;

 rezultatele necesită o analiză pe o perioadă suficient de lungă spre a permite
diferenţierea dintre expansiunea generată de ciclul de afaceri şi creşterea economică
propriuzisă;
 are iîn vedere doar rezultatele macroeconomice reale (corectare cu marimea
deflatorului);
 expresia sintetică este dată de ritmul sporului PNB sau PIB pe locuitor.

2424
Şoim H., Teodoru M., Economie, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008, p. 212.

2525
Ciucur D. şi colectiv , op. cit., p. 69.

2626
Ibidem, p. 70.
 2. Factorii creşterii economice
Creşterea economică este influenţată de o serie de factori cu caracter sistemic ce sunt de
ordin uman, natural, material, social-politic, tehnico- ştiinţific, informaţional, ecologic etc,
fiind structuraţi în factori cu acţiune decisivă şi factori cu acţiune mediată.

Între factorii cu acţiune decisivă se înscriu: factorii de producţie cum sunt: factorul
uman (resursele de muncă), factorul material (resursele naturale şi echipamentele de producţie
acumulate) şi factorul informaţional-ştiinţific-tehnologic.

Factorii cu acţiune mediată sunt generaţi de complexitatea sistemului economic naţional,

fiind reprezentaţi de:

 rata investiţiilor;
 cheltuielile de dezvoltare-cercetare;
 politicile macroeconomice (fiscală, monetară, bugetară);
 capacitatea de absorbţie a pieţei interne;
 politica ecologică.
Fiecare factor al creşterii economice se abordează sub 3 aspecte: cantitativ, calitativ şi
structural.

Astfel:

 Dimensiunea cantitativă se referă la volumul global al fiecărui factor fiind de natură

preponderent extensivă şi se realizează prin mobilizarea şi folosirea unui volum
sporit de factori al căror randament se presupune a fi constant;
 Dimensiunea calitativă se referă la randamentul utilizării resurselor, aportul ei fiind de
natură intensivă;
 Dimensiunea structurală înglobează contribuţiile de ordin cantitativ şi calitativ, ţinând
seama de proporţiile în care se combină factorii şi se repartizează pe destinaţia de
utilizare.
În funcţie de latura care predomină în evoluţia indicatorilor macroeconomici, teoria
economică susţine trei tipuri de creştere economică şi anume:

 Tipul de creştere extensiv ce presupune utilizarea resurselor umane şi materiale la un

nivel ridicat fară a obţine o eficienţă economică pe masura volumului factorilor de
producţie consumaţi (întâlnit în ţările slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare).
 Tipul de creştere intensiv specific economiilor avansate în care sporul de rezultate
(peste 55%) macroeconomice, se datorează factorilor calitativi de creştere economică.
 În acest caz profitul şi eficienţa sunt de prim ordin reprezentând temelia oricărei
activităţi, iar cercetarea ştiinţifică, tehnologiile înalte, forţa de muncă pregătită şi un
management adecvat sunt decisive;

Tipul de creştere mixt (intermediar), ce corespunde unei contribuţii aproximativ

egale a laturii cantitative şi calitative la obţinerea sporului de rezultate macroeconomice .
Acest tip caracterizează majoritatea statelor ce se află în tranziţie spre o economie de piaţă
concurenţial-funcţională .
 3. Dezvoltarea durabilă şi implicaţiile ei în economie.

Dovedindu-se un proces complex, dezvoltarea economică este definită de specialişti ca

fiind un proces multidimensional ce reprezintă: “Ansamblul transformărilor cantitativ-
calitative şi structurale ale evoluţiei economice în corelaţie cu evoluţia demografică şi
problematica generală a omului, a modului de gândire şi comportamentul său ca şi cu
evoluţia echilibrului ecologic”2727

Prin complexitatea sa, dezvoltarea economică implică ”O creştere a rezultatelor

macroeconomice pe termen lung însoţită de modificări cantitativ structurale în economie, în
modul de trai şi în calitatea vieţii oamenilor;

O trecere a economiei unui stat de la o formă inferioară la una superioară ce include

zig-zaguri temporale determinate de anumite circumstante.

Progrese referitoare la raporturile dintre agenţii economici şi mediul economic al

acestora (micro, macro şi mondo- economic);

Strucuturile tehnice, ştiinţifice, sociale şi psihologice ale producţiei şi economiei în ansamblul lor.

Dar, creşterea economică nu înseamnă în mod automat şi dezvoltare, relaţia dintre ele
fiind de la parte la întreg. Ca o rezultantă directă a interesului crescând acordat creşterii
economice şi dezvoltării a apărut termenul de “ Economia dezvoltării”, ce încurajează
inovarea, investiţiile şi antreprenoriatul din cadrul unei ţări sau regiuni, în scopul îmbunătăţirii
nivelului de trai al populaţiei sale, asigurându-se în acest mod o dezvoltare economică
durabilă a fiinţei umane.

În acest cadru, la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro în raportul

intitulat : “ Viitorul nostru comun”, prezentat în iunie 1992, dezvoltarea durabilă este
concepută prin viziunea unei concilieri între economie şi mediul ambiant, pe o nouă cale de
dezvoltare, care să susţină progresul “omului” pe întreaga planetă şi pentru un viitor
îndelungat.

Pe baza celor concluzionate de literatura economică, dezvoltarea sustenabilă (durabilă) are în

vedere interacţiunea reciprocă a patru sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic
asigurându-se în acest fel, satisfacerea nevoilor actuale fără a compromite capacitatea generaţiilor
viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.

Iar compatibilitatea acestor patru sisteme se poate obţine numai prin simultaneitatea
realizării progresului lor.
2727
Ciucur D. şi colab., op. cit., p. 71 .
 Astfel, în definirea dezvoltării durabile se reinclud obligatoriu următoarele trei dimensiuni :

Dimensiunea naturală, ce susţine că mediul creat de om este compatibil cu cel natural;

Dimensiunea social-umană ce consideră că toate ieşirile din mediul creat de om trebuie să

raspundă direct intereselor prezente şi viitoare a generaţiilor care există şi se succed;

Dimensiunea naţional-statală-regională şi mondială ce necesită compatibilitatea criteriilor

de optimizare pe plan naţional şi internaţional.

În ştiinţa economică, conceptual de dezvoltare durabilă este denumit şi “concept de

dezvoltare umană durabilă, “deoarece strategia care-l vizează considera ca pion principal “omul”.

Acest concept implică realizarea următoarelor obiective fundamentale:

-Confruntarea cu restricţiile dezvoltării şi o permanentă colaborare cu mediul natural;

-Planificarea cu elementele specifice şi comune aflate în compatibilitate directă , atât în plan

naţional cât şi internaţional;

-Atingerea unui echilibru durabil prin schimbarea valorilor şi obiectivelor la toate nivelurile
de agregare;

-Respectarea tradiţiilor, educaţiei şi activităţile curente care conduc la o transformare

substanţială şi de lungă durată;

- Creşterea rolului ştiinţei în societatea bazată pe cunoaştere, ceea ce ajută pe om să se

cunoască pe sine şi în acelaşi timp să cerceteze lumea pe care doreşte să o transforme;

- Restructurarea instituţional-spirituală a întregii economii.

Teoria despre dezvoltarea susţinută şi aplicată în economia mondială până în prezent, a

accentuat tensiunea dintre natura înaintării spirituale a fiinţei umane şi viaţa economică generând
consecinţe grave asupra echilibrului .

Acum când criza natural-umană a dezvoltării ne pune într-o situaţie de răscruce, alternativa
de urmat elimină criteriul de absolutizare a profitului introducând compatibilitatea teritorială a
economicului, socialului şi ecologicului în cadrul unei viziuni de largă deschidere, concordantă cu
interesele prezente şi viitoare ale omului.

În societatea viitoare bazată pe economia umană, forţele pieţei, guvernului, şi ale societăţii
civile trebuie să fie contopite prin pluralismul democratic pentru a realiza un echilibru dinamic
între nevoile curente şi producerea eficientă a bunurilor, în condiţii de justiţie socială,
responsabilitate a puterii în faţa cetăţenilor, protejării libertăţii umane şi mediului natural, crearea
codului social-uman necesar muncii creatoare prin inovare managerială la toate nivelurile
colectivităţii umane.
 4. Principalii indicatori ai dezvoltării economice durabile

Dezvoltarea economică durabilă din ţara noastră, se masoară prin folosirea unei seriide
indicatori ce relevă aspectele cantitative şi calitative ale acestui fenomen , ce se cuantifică prin
următoarele trei grupe de parametri:

a. Indicatori ai durabilităţii economice;

b. Indicatori ai durabilităţii sociale ;
c. Indicatori ai durabilităţii mediului natural.

În acelaşi scop în studiile internaţionale este folosit “Indexul dezvoltării umane (IDU)”,
care cumulează la rândul său trei indicatori exprimaţi prin longevitate, cunoştinţe şi controlul
resurselor pentru o viaţă decentă.

Astfel pentru longevitate se calculează speranţa medie de viaţă , pentru cunoştinţe se

calculează cifra de şcolarizare , iar pentru controlul resurselor se are în vedere calculul
produsului naţional brut pe locuitor.

În raportul mondial al dezvoltării umane din anul 2009, România ocupa locul 63 cu un indice
de 0,837. Unele cercetări din totalul statelor analizate mai noi folosesc o serie de indicatori
specifici ai dezvoltării economice pe care-i corelează cu starea comportamental- spirituală a
populaţiei.

Printre aceştia se înscrie: indicele de prosperitate economică viabilă şi consumul de

cereale pe locuitor. Indexul de prosperitate economică viabilă este acela care măsoară atât
consumul mediu cât şi distribuţia degradării mediului înconjurător .

Consumul de cereale pe locuitor se măsoară prin consumul mediu şi distribuţia

degradării mediului ambiant, fiind un indicator relevant al faptului că producţia de cereale
este foarte sensibilă la degradarea mediului pe viaţă.

5. Importanţa şi implicaţiile economice ale dezvoltarii economice durabile

Dezvoltarea durabilă prin esenţa sa a exprimat şi înscris principiile de bază necesare unei
integrări armonioase a dezvoltării economice cu cea a unei guvernări responsabile şi asigurării
coeziunii sociale, propulsând pe o treaptă superioară binomul ’’om- natură’’. Subliniem
importanţa principiilor fundamentale formulate de Conferinţa pentru Mediu şi Dezvoltare din
1992 ce a avut loc la Rio De Janeiro şi care a trasat ca posibile următoarele:

- centrul tuturor iniţiativelor de dezvoltare îl constituie omul;

 - pentru căutarea soluţiilor problemelor ce apar pe parcurs se impune o abordare
holistică bazată pe ştiinţă şi tehnologie modernă;
- încurajarea comunităţilor umane în recunoaşterea valoarilor culturale, morale şi
spirituale;
- respectarea drepturilor comunităţilor la autodeterimare şi a drepturilor referitoare la
propria dezvoltare;
- suveranitatea naţională ce asigură securitatea individului şi calităţii mediului;
- egaliate între sexe;
- pacea, ordinea şi unitatea naţională;
- justiţia socială;
- echitate în distribuirea resurselor;
- luarea deciziilor în mod democratic (unanim);
- o dezvoltare economică viabilă bazată pe egalitatea între comunităţi, vârste, grupuri
etnice, clase sociale, zone geografice şi generaţii;
- o distribuire teritorială echitabilă a populaţiei care să nu depăşească capacitatea de
suport a mediului;
- recunoaşterea naturii ca o moştenire comună şi pentru generaţiiile viitoare;
- un management adecvat al resurselor naturale;
- o cooperare globală a tuturor locuitorilor Terrei.

În aceste circumstanţe considerăm că principiile dezvoltării durabile trebuie să

continue a fi efectul unor largi discuţii şi dezbateri pe plan naţional şi internaţional. Pentru o
dezvoltare economică durabilă prosperă şi eficientă, beneficiile societăţii trebuie să
depăşească valoarea costurilor în totalitatea lor, aplicarea fiind focalizată pe toate sectoarele
economiei şi dezvoltării sociale.

Avându-se în vedere complexitatea şi dificultăţile de realizare practică a dezvoltării

umane durabile, este indispensabilă o luptă acerbă şi o perfecţionare continuă a tuturor
mijloacelor de realizare a ei în condiţii optime.

6. Creşterea economică a României după integrarea în Uniunea Europeană

La 1 Ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană. După aderarea la U.E.

evoluţia produsului intern brut a înregistrat un trend crescător până în anul 2009 , când criza
economică globală s-a făcut resimţită şi în România , iar ritmul de creştere economică a
devenit negativ.

Potrivit specialiştilor, criza natural- umană a dezvoltării care a cuprins în prezent toate
statele lumii aduce în dezabatere publică un adevăr crud, care pune în pericol întreaga
umanitate. Dacă până în prezent dezvoltarea a fost subordonată profitului financiar al
întreprinzătorilor, criza natural- umană evidenţiează faptul că ea trebuie regândită în sensul de
a fi centrată pe oameni şi pe satisfacerea nevoilor acestora.
 În “Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă în Romania, Orizonturi 2013 –
2020 – 2030” , sunt prezentate obiectivele esenţiale pe termen scurt, mediu şi lung care
vizează următoarele orizonturi :

• orizont 2013 : implică încorporarea organică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile

în ansamblul programelor şi politicilor publice ale Romaniei ca stat membru al UE ;

• orizont 2020 : atingerea nivelului mediu actual al ţărilor Uniunii Europene la principalii
indicatori ai dezvoltării durabile ;

• orizont 2030 : apropierea semnificativă a Romaniei la nivelul mediu din acel an al ţărilor
membre ale Uniunii Europene din punct de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile.

Prin trasarea acestor obiective strategice, se urmăreşte obţinerea unei creşteri

economice susţinute care să reducă decalajele existente, într-o perioadă de timp cât mai
scurta. Conform strategiei adoptate se oferă posibilitatea ca produsul intern brut pe locuitor
raportat la putarea de cumpărare standard să fie mai mare decât jumătate din media obţinută
de U.E. în anul 2013 , să atingă 80% din media anului 2020, iar în 2030 să depăşească nivelul
mediu atins de ţările U.E.

Menţionăm că : “realizarea acestor obiective reprezintă de fapt îndeplinirea

obligaţiilor asumate de către ţara noastră în calitate de stat membru al Uniunii Europene în
conformitate cu Tratatul de aderare , dar şi implementarea efectivă a principiilor şi
obiectivelor Strategiei Lisabona şi a Strategiei pentru Dezvoltarea Durabilă a Uniunii
Europene”2424 din care se conturează principalele obiective cheie, ele fiind :

• echitatea şi coeziunea socială ;

• protecţia mediului ;

• prosperitatea economică ;

• îndeplinirea responsabilităţilor internaţionale ale Uniunii Europene.

Din această interpretare a crizei naturale umane a dezvoltării se naşte esenţa tranziţiei
finale, de la sporirea creşterii economice cu ajutorul oamenilor, priviţi ca instrumente de
realizare, la o nouă dezvoltare în care “Oamenii să reprezinte atât scopul fundamental, cât şi
mijlocul de realizare a ei”2525

De asemenea , în cadrul dezbaterilor privind adoptarea celei mai bune strategii de

dezvoltare în favoarea economiei naţionale , asistăm în prezent la confruntarea dintre strategia

2424
Ciucur D., şi colectivul, op. cit., p. 83.
2525
Şoim H, Teodoru M., - Microeconomie, Macroeconomie, Mondoeconomie, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj-Napoca, 2008, p. 351).
înlocuirii importurilor pentru acele procese care pot fi obţinute pe plan intern şi strategia
dezvoltării sectoarelor de export.

Aplicaţii la creşterea economică şi dezvoltarea durabilă

1. Creşterea economică este:

a) expresia cantitativă structurală şi calitativă a mutaţiilor ce se petrec într-o
economie naţională;
b) dinamica ascendentă, pozitivă a indicatorilor macroeconomici de
rezultate pe termen lung;
c) un proces care are un caracter exclusiv nominal;
d) un proces ce nu cunoaşte fluctuaţiile economice;
e) un concept de natură exclusivă.

2. Atunci când la nivelul unei ţări produsul naţional pe locuitor sporeşte de la 10.000
u.m. la 30.000 u.m. iar preţurile lucrurilor luate în calculul acestuia cresc cu 200%,
creşterea economică în termen real este:

a) reală, sănătoasă;
b) negativă;
c) exclusiv nominală;

d) 0;
e) Intensivă.

3. Dacă la nivelul unei ţări se înregistrează un indice general al preţurilor de 200% iar
creşterea PNB locuitor este de 3 ori, putem afirma că avem o creştere economică:

a) inflaţionistă;
b) exclusiv nominală;
c) bazată în proporţie de 66,6% pe seama creşterii producţiei fizice;
d) bazată pe proporţia de 33,3% pe seama sporirii preţurilor;
e) neinflaţionistă.

4. Noua viziune asupra dezvoltării durabile la scară mondială a fost lansată pentru prima
dată în:

a) 1972 la Roma;
b) 1982 la Tokio;
c) 1992 la Rio de Janeiro;
d) 1942 la Moscova;
e) 1997 la Berlin.
Rezumat

În economie , conceptele de creştere şi dezvoltare economică se întrepătrund ,

culminând cu cel de dezvoltare durabilă , care este astazi de mare actualitate.

În acest context , semnificaţia creşterii economice este cea de sporire cantitativă a

activităţilor şi rezultatelor lor, în cadrul macroeconomiei.

Factorii care influenţează creşterea economică sunt multiplii, fiind de ordin uman,
natural, material socio-politic, tehnic, ştiinţific, informaţional şi ecologic şi ei sunt structuraţi
în factori de acţiune “decisivă” şi factori cu acţiune mediată.

Dezvoltarea economică şi în speţă cea durabilă, este caracterizată prin complexitate şi

se însoţeşte de modificări cantitativ structurale în economie, în modul de trai şi în calitatea
vieţii omului pe care-l propulsează pe “prim plan”. Denumit şi “dezvoltare umană durabilă”,
acest concept implică realizarea unor obiective majore aflate în competitivitate directă atât în
plan naţional cât şi în plan internaţional, conducând în final la o restructurare instituţional-
spirituală de lungă durată a întregii economii, ce se materializează prin indicatorii concreţi
obţinuţi pe parcurs.