Creșterea economică în economia de piață

Antonia Morar, 11B

Evoluția economică după criza economică mondială din 1929 ~ 1933 și în deosebi
după cel de al doilea război mondial a concentrat atenția specialiștilor asupra
problemelor activității macroeconomice pe termen mai îndelungat. Această atenție a
generat teorii și modele ale creșterii economice.

Printre economiștii cu preocupări și rezultate remarcabile în acest domeniu sunt

considerati E. Domar, M. Allais si Fr. Perrox în Franța precum și economisti din țări
în curs de dezvoltare.

În dinamica lor activitatile economice pot inregistra cresteri, stagnari si chiar scaderi.
Ca atare evolutia economiei naționale prezintă oscilatii in timp, manifesta disfunctii si
reculuri alefluxurilor reale si monetare.

Creșterea economică este un process complex, care vizează sistemul economic în

ansamblul său și în dinamica sa. În problema conținutului creșterii economice s-au
conturat opinii diferite. Cresterea economică se derulează într-un anumit cadru spatial
și temporal.

Prin conținutul său, creșterea economică înseamnă o evoluție pozitivă, ascendentă a

economiei naționale, dar care nu exclude oscilații conjuncturale, chiar și regrese
economice temporare. Aprecierea ca o economie națională înregistrează o creștere
economică se bazează pe existența tendinței creșterii positive reale.

Utilizarea conceptelor de creștere economică zero și de creștere economică negative

corespund unor rațiuni de politică economica și nu unor elaborări teoretice.

Creșterea economică zero semnifică situația în care rezultatele economice absolute și

populația totală sporesc în același ritm, nivelul rezultatelor pe locuitor rămânând
constant.

Pe planul politicii economice o asemenea rată de creștere era argumentată de

promotorii ei ca singura reacție socială normală fața de caracterul tot mai restrictiv al
resurselor naturale și de de stabilitizare tot mai pronuntata a echilibrului ecologic. În
consecință, societatea ar trebui să limiteze voluntar ritmul creșterii economice. O
astfel de opțiune este discutabilă. Dacă pentru țările puternic industrializate pare
acceptabilă, pentru țările cu nivel economic redus ar însemna accentuarea decalajelor
în raport cu țările dezvoltate economic.

Creșterea economică negativă evidentiază acea situație în care rezultatele

macroeconomice pe locuitor au o tendinta de scadere, menținându-se însă sub control
o serie de corelații fundamentale de echilibru, ceea ce presupune compromisuri
rezonabile, acceptabile pe planul eficienței economice și al bunăstării sociale.

Creșterea economică negativă exprimă intenția de legitimare sau justificare a unei

situații de fapt, sau a unei perspective nefavorabile.

Creșterea economica exprimă acele modificari ce au loc într-un anumit orizont de

timp și într-un anumit spatiu, in sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice,
în stransa legatură cu factorii lor determinanți. Aceste rezultate pot fi masurate prin
intermediul unor indicatori sintetici semnificativi pentru aprecierea dinamicii
economice a unei țări. Din multitudinea acestor indicatori, o semnificație relevantă o
are produsul intern brut, produsul național brut și venitul national, în termeni reali,
atât în totalitate, cât și pe locuitor.

Înțelegerea conținutului procesului creșterii economice necesită luarea în considerare

a urmatoarelor elemente:

01.creșterea economică este dependentă de dinamica macroeconomică,

determinate de factori specifici de dinamică demografică, determinate de
factori biologici și sociali;
02.dinamica rezultatelor macroeconomice trebuie privită pe o perioadă suficient de
lungă, pentru a se delimita expansiunea conjuncturală pe termen scurt din
cadrul ciclului de afaceri, de creșterea economică propriu-zisă, ce se manifestă
ca tendința dominanta în cadrul unei perioade mai mari de timp;
03.creșterea economică are în vedere rezultatele macroeconomice reale, cele
corectate cu marimea deflatorului;
04.din punct de vedere cantitativ, expresia sintetică a creșterii economice este
ritmul produsului național brut sau a produsului intern brut pe locuitor.
 Esența creșterii economice poate fi conturată și mai bine printr-o analiză comparativă
a acesteia cu alte procese ce exprimă dinamica macroeconomică și cu care se
interconditionează, cum sunt:

➔ dezvoltarea economică,
➔ progresul economic,
➔ progresul social,
➔ reproducția largită.

Astfel, creșterea economică, ca process macroeconomic, nu surprinde modificările

calitative din fizionomia și structura economiei naționale, din nivelul de trai, aspecte
ce sunt puse în evidență prin conceptul de dezvoltare economica.

Dezvoltarea economică a unei țări evidențiază ansamblul transformărilor cantitative

și calitative ce survin în structurile economico-sociale și științifico-tehnice, în
mecanismele economice precum și în modul de gândire și în comportamentul
economic al oamenilor.

Pe fondul dezvoltării economice se desfășoară, în timp și spatiu, procesul creșterii

economice. Prin urmare, raportul dintre creșterea economica și dezvoltarea economică
este unul de la parte la întreg. Orice dezvoltare economică presupune și o creștere
economică, dar nu orice creștere economică înseamnă și o dezvoltare economică.

Progresul economic reprezintă procesul istoric de înaintarea unei economii naționale

de la inferior la superior, care se manifestă în esențită, prin sporirea productivității
muncii și a produsului național pe locuitor, în condițiile modernizării structurii pe
ramuri a economiei naționale. El este un process complex cu intensități diferite în
evoluția economică a societății.

Progresul economic este influențat de o multitudine de factori, printre care mai

importanți sunt:

➔ bogățiile naturale și posibilitatea atragerii lor în circuitul economic;

➔ cantitatea și calitatea potențialului uman;
➔ structura pe ramuri a producției;
➔ nivelul dezvoltării cercetării tehnico-științifice și gradul aplicării cuceririlor ei
în activitatea economică;
 ➔ intensitatea și eficiența participării economiei naționale la diviziunea mondială
a muncii etc.

Progresul social exprimă evoluția progresivă a societății, ce implică îmbunătățirea

condiției umane, ridicarea pe o treaptă superioară a modului de viață a omului. El are
la baza progresul economic cu care se împletește organic și se apreciază, nu numai în
raport cu starea inițială, ci și cu cea finală.

Factorii și tipurile creșterii economice

Principalii factori care asigură sporirea continuă a venitului național, sau a produsului
intern brut se grupează în factori direcți și factori indirecți.

În categoria factorilor direcți, care influențează creșterea economică în mod

nemijlocit, se includ: potențialul uman, resursele naturale, capitalul și calitatea
combinării acestora. O combinare mai bună a factorilor de producție se concretizează
într-o productivitate mai înaltă a factorilor e producție, deci într-un spor mai mare de
venit național la una și aceeasi masă de factori de producție.

Factorii indirecți isi exercita influenta pozitiva sau negativă prin intemediul celor
direcți, amplificandu-le sau diminuandu-le contribuția. Astfel de factori sunt:

➔ rata economiilor și investițiilor

➔ progresul științifico-tehnic
➔ sistemul financiar
➔ capacitatea de absorbție a pieței interne
➔ schimburile internaționale

Asupra procesului creșterii economice îsi pun amprenta și o serie de fenomene din
sferele extra economicului:

➔ aspectele culturale
➔ conjunctura politică internă și internațională
➔ reglementarile juridice și modul de aplicare al acestora
➔ militarizarea economiei naționale etc.
 Atat factorii direcți, cât și cei indirecți ai creșterii economice trebuie abordați sub
aspect tridimensional: cantitativ, calitativ și structural.

Latura cantitativă vizează modificarea dimensiunilor factorilor de producție

(creșterea capitalului folosit, a resurselor de muncă atrase, sporirea investițiilor, a
exportului etc.).

Dimensiunea calitativă se referă la sporirea eficienței, a randamentului economic în

folosirea fiecărui factor de creștere economică.

Dimensiunea structurală se concretizează în modificările și înnoirile în structura

factorilor, în proporțiile în care se asigură combinarea lor.

În procesul complex de creștere economică, la fiecare factor există o interacțiune

compensatoare între dimensiunea cantitativă și cea calitativă, mediată de latura
structurală; deficitul cantității unui factor poate fi compensat printr-o creștere a
eficienței utilizării lui.

Factorul uman

Aspectul cantitativ trebuie sa fie analizat din punct de vedere global, al structurii
populației și al repartiției sale geografice. Latura calitativă, adica productivității
muncii, depinde de nivelul de calificare, de adaptarea la noile structuri ale economiei
și organizarea acestuia.

Factorul material al creșterii economice este reprezentat de toate resursele naturale

de care dispune o țară care nu constituie o condiție indispensabilă, nici suficientă a
creșterii. Multe țări au rămas subdezvoltate, cu toate că dispun de resurse
considerabile neexploatate. Alte tari (Elvetia, Japonia, Israel), care dispun de resurse
naturale modeste au cunoscut și cunoasc o creștere rapidă.

Cantitatea factorului material are caracter restrictiv datorită limitelor fondurilor de

investiții, caracterului epuizabil al unor resurse naturale și limitelor regenerării lor.

Natura calitativă prin care factorul material participă la creșterea economică o

constituie productivitatea capitalului real, eficiența economică a utilizării resurselor
naturale. Prin structură și nivelul adecvat cerintelor productiei, factorul material
determină randamente superioare, contribuie la creșterea economică.
 Factorul progres tehnic sau tehnologic, în calitate de neofactor, are în prezent un
rol deosebit în procesul creșterii economice. Potențialul de inovare de a induce,
progres și eficiența este practic, nelimitat, constituind o sursă de importanță strategică.
Cantitativ acest factor se concretizează în proporție investițiilor pentru
cercetare-dezvoltare, în PNB, calitativ, în eficicența directă, în eficiența sectorului
cercetării. Acest factor are și efecte indirecte sau eficiență propagată, concretizată în
avantajul competitiv al celorlalți factori și în dinamica economică de ansamblu.

Progresul tehnic indus prin inovare determină efecte multiple, cum sunt:

➔ creșterea randamentului sistemului de producție, a productivității muncii și a

capitalului;
➔ realizarea de economii prin reducerea costurilor totale;
➔ sporirea profitului și a resurselor investițiilor;
➔ limitarea și reducerea costurilor ecologice etc.

Factorul informațional, preponderent neofactor, este esențial în creșterea

economică. Sectoarele în care el se manifestă cu prioritate sunt: electronica, robotica,
telematica, biotehnologiile etc.

Într-o perioada sau alta, pot sa predomine latura cantitativa sau latura calitativa a
factorilor creșterii economice. Atunci când apropierea indicatorilor macroeconomici
este rezultatul influenței preponderente a laturii cantitative, al extinderii utilizării
factorilor de producție, creșterea este de tip extensiv; în situația influenței
preponderente a laturilor calitative ale factorilor de producție, creșterea economică are
un caracter intensiv, ea fiind suportul progresului economic al țărilor dezvoltate din
acest punct de vedere.

În teoria și practica economică contemporană este întâlnit și tipul intermediar de

creștere economică în care laturile cantitative, respectiv cele calitative contribuie
relativ în egală măsură la obținerea rezultatelor macroeconomice. Durata lui de
existență este condiționată de factorii interni, dar și de conjunctura mondială.
Bibliografie:

1. “Macroeconomia” –Ion Lungu (EX PONTO – Constanta –2009)

2. “Economie politica; Macroeconomie” – Prof. Univ. Dr.Victor Ploae (Ex Ponto
– Constanta – 1999)
3. “Economie – Manual pentru clasa a XI-a” – Prof. gr. I Georgeta Georgescu,
Prof. gr. I Elena Viorica Mocanu –Editura Didactica si Pedagogica 2006
4. Gherasim, T. Microeconomie, vol. 1+2, Bucureşti, Editura Economică, 1993,
1994
5. Nedelea, Şt. Microeconomie aplicată, Bucureşti, Editura ASE, 2003 Frusescu
Eugen Catalin
6. https://ro.scribd.com/document/52872026/cresterea-economica-referat#