Drusca Mihai Petronel Clasa x B Seral

Tema. CREŞTEREA ECONOMICĂ

1. Esenţa, scopurile şi caracteristicile principale ale creşterii economice.

2. Factorii şi tipurile creşterii economice.
3. Echilibrul şi creşterea economică. Modelele echilibrului creşterii
economice. Teoriile etapelor creşterii economice

1.
Esenţa, scopurile şi caracteristicile principale ale creşterii economice

În prezent creşterea economică se consideră drept o expresie sintetică a

şanselor pentru o viaţă mai bună şi de aceea reprezintă un obiectiv major de
politică macroeconomică. Creşterea economică este interpretată ca o evoluţie
pozitivă, ascendentă a rezultatelor macroeconomice. Creşterea economică constă în
sporirea cantitativă a activităţilor şi rezultatelor acestora pe ansamblul economiei
naţionale în strînsă legătură cu factorii care contribuie la această sporire.
Creşterea economică se exprimă prin dinamica indicatorilor
macroeconomiei ai rezultatelor activităţii în termeni reali respectiv PIB, PNB şi
VN, corectaţi cu mărimea defalcatorului. Deoarece dinamica macroeconomică este
corelată cu dinamica demografică, variaţia indicatorilor macroeconomiei se
raportează frecvent la variaţia populaţiei totale. Astfel, creşterea economică se
măsoară sintetic prin ritmul de creştere al PIB, PNB, VN pe total şi pe cap de
locuitor.
Se apreciază că o economie naţională înregistrează creştere economică dacă
există tendinţa dominantă a unei creşteri pozitive reale pe termen suficient de lung
pentru a înlătura efectele conjuncturale ale ciclului de afaceri. Creşterea economică
nu surprinde modificările calitative ale economiei naţionale, reflectate în structura

1
economiei şi în nivelul de trai, aceste aspecte fiind puse în evidenţă prin conceptul
de dezvoltare economică.

2.
Factorii şi tipurile creşterii economice

Creşterea economică este condiţionată de resursele potenţiale existente şi de

modul cum sînt utilizate acestea. Factorii direcţi care o determină sînt:
a) resursele umane (oferta de muncă, educaţie, disciplină, motivaţie);
b) resursele naturale (pămînt, resurse ale subsolului, combustibili, condiţii
climaterice);
c) stocul de capital tehnic (maşini, echipamente, clădiri, căi de transport);
d) tehnologia (ştiinţă, inginerie, organizare, management, antreprenoriat,
inovare).
Toate ţările dispun de aceşti factori, într-o măsură mai mare sau mai mică,
nu există
însă o formulă unică de a-i utiliza pentru a asigura creşterea economică.
O influenţă importantă asupra creşterii economice o au factorii indirecţi, cu
acţiune imediată: dimensiunea cererii agregate, respectiv, capacitatea de absorbţie
a pieţei interne; eficienţa sistemului financiar bancar; rata economiilor şi rata
investiţiilor; mediul internaţional; migraţia forţei de muncă şi a capitalului; politica
bugetară şi fiscală a statului.
Creşterea pe termen lung a producţiei are două surse fundamentale posibile:
• creşterea cantitativă a factorilor, prin creşterea capitalului şi a resurselor
de muncă atrase în procesul de producţie; creşterea cantităţii de materie
primă şi energie consumată, creşterea suprafeţelor de teren cultivate;
• creşterea calităţii factorilor şi a eficienţei utilizării lor, în condiţiile unui
mediu economic şi instituţional favorabil, ceea ce conduce la creşterea

2
 productivităţii naţionale, a eficienţei investiţiilor, la scăderea consumului
specific de materii prime.
Între latura cantitativă şi cea calitativă a creşterii producţiei există o
intersecţie compensatorie, mediată de latura structurală. Astfel, proporţiile în care
se combină factorii depind de natura tehnologiilor utilizate, de modul cum sînt
repartizate resursele economice pe activităţi la un moment dat şi de flexibilitatea
cu care se pot realoca aceste resurse în funcţie de nevoile de adaptare a ofertei la
modificările cererii.
În afară de creşterea economică cu efect pozitiv, în economie se utilizează
conceptul de creştere economică zero şi creştere economică negativă.
➢ Creşterea economică zero este situaţia în care rezervele absolute şi
populaţia totală sporesc în acelaşi ritm, nivelul rezultatelor pe locuitor
rămînînd constant.
➢ Creşterea economică negativă este acea situaţie în care rezultatele
macroeconomice pe locuitor are o tendinţă de scădere menţinîndu-se sub
control o serie de corelaţii fundamentale de echilibru, ceea ce presupune
compromisuri rezonabile pe planul eficienţei economice şi a bunăstării
sociale. Exprimă o perspectivă nefavorabilă.
În funcţie de contribuţiile relative ale factorilor de producţie la sporul
producţiei şi al venitului naţional, prin laturile lor cantitative şi calitative pot exista
două tipuri principale de creştere economică: extensivă şi intensivă.
1) Creşterea economică extensivă se caracterizează prin contribuţia
preponderentă a laturilor cantitative ale factorilor direcţi la sporirea PIB sau a altui
indicator macroeconomic. Acest tip de creştere este specific economiilor aflate în
perioade de acumulări susţinute, bazate pe efort investiţional ridicat, orientat
preponderent către creşterea capacităţii de producţie în anumite ramuri.
2) Creşterea economică intensivă presupune o contribuţie preponderentă a
laturilor calitative ale factorilor la sporirea PIB sau a altui indicator
macroeconomic. Creşterea intensivă este specifică ţărilor avansate economic, care
au structuri tehnologice şi economice capabile nu numai să absoarbă progresul

3
tehnic, ci şi să-l genereze permanent. Autoaccelerarea continuă prin crearea
surselor ce creştere a eficienţei în interiorul sistemului permite o creştere practic
nelimitată a eficienţei economice.

3.

Echilibrul şi creşterea economică. Modelele echilibrului creşterii

economice. Teoriile etapelor creşterii economice

Teoriile şi modelele creşterii economice pun în evidenţă diferite modalităţi

prin care activitatea prezentă o influenţează pe cea viitoare şi identifică sursele
care pot conduce la o creştere continuă.
Modelele clasice ale lui A. Smith şi D. Ricardo au descris evoluţia
economiei în termenii pămîntului limitat şi ai populaţiei în creştere.
Modelul keynesist de creştere este un model macroeconomic, potrivit căruia
venitul naţional creşte drept răspuns la creşterea cererii agregate.
Modelul Harrod-Domar evidenţiază trei mari probleme: posibilitatea unei
creşteri susţinute; probabilitatea unei creşteri susţinute în condiţii de ocupare
deplină şi existenţa sau nu a stabilităţii ratei garantate în creştere.
Modelul neoclasic al creşterii explică modul în care acumularea de capital şi
schimbările tehnologice influenţează economia.
Noua teorie a creşterii economice expune că o acumulare de capital trebuie să se
asocieze, de regulă, cu o acumulare de cunoştinţe. Noua teorie are două modele de
bază: 1) modelul "învăţare prin practică" şi 2) modelul "inovaţiei". Cel de-al doilea
model se concentrează asupra unor factori care influenţează dorinţa de a inova în
mod conştient şi sistematic.
Modelul creşterii economice este o construcţie logico-matematică care
evidenţiază ansamblul de factori care concură la creşterea PNB pe ansamblu şi pe
locuitor. Pentru modelele creşterii economice este caracteristic următoarele: ele

4
acoperă întreg spaţiul Economiei Naţionale şi sînt modele dinamice, adică reflectă
modificarea în timp a valorilor diverşilor parametri specifici ai creşterii economiei.
Clasificarea modelelor se face după mai multe criterii.
1. După criteriul cuprinderii:
a) modele interramurale - reflectă interdependenţa între ramuri economice;
b) modele sectoriale - cuprind relaţiile dintre sectoarele Economiei
Naţionale.
2. După intervalul de timp:
a) modele staţionare - pe un interval foarte scurt creşterea fiind posibilă la
orice nivel;
b) modele dinamice - timpul e considerat o variabilă economică ce implică
modificarea structurii, creşterii, avînd loc în condiţiile unor restricţii
determinate de modificarea structurii.
3. După scopul utilizat:
a) modele decizionale;
b) modele previzionale.
Căile de creştere economică sînt aceleaşi pentru toate ţările. Însă ţările se
deosebesc unele de altele după posibilităţile de a-şi îmbunătăţi situaţia economică
în decursul timpului.
De exemplu, SUA, deţinînd resurse naturale şi forţă de muncă bogată şi
diversă, şi-a concentrat mijloacele pentru utilizarea tehnicilor şi tehnologiilor
avansate, ce le asigură tempouri înalte şi puternice ale creşterii economice.
Statele slab dezvoltate nu sînt apte de a atinge creştere economică din cauza
trecutului colonial, cînd se forma monopolul - de regulă, extragerea materiei prime.
Deci, aici rolul statului trebuie să fie esenţial (legislaţia şi ordinea; stimularea
acumulărilor de capital prin măsuri de impozitare şi financiar-creditare).