Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE MANAGEMENT
IFR
REFERAT
Disciplina: ECONOMIE
1
CUPRINS
Introducere.......................................................................................................................... pag. 3
Concluzii...............................................................................................................................pag. 13
Bibliografie...........................................................................................................................pag. 14
2
INTRODUCERE
De-a lungul întregii sale existenţe omul a încercat să-şi satisfacă nevoile cât mai bine.
Acest proces a presupus un ansamblu de activităţi menite să-l ajute să-şi atingă scopul său. De
aceea, el a trebuit să realizeze o dezvoltare permanentă a activităţii sale, atât din punct de vedere
social, tehnic, cât şi economic.
Inevitabil, activitatea omului de a-şi satisface trebuinţele presupune existenţa unui cadru
în care acesta să acţioneze. Astfel, omul s-a confruntat cu problema mediu-economie care s-a
dovedit una globală cu un caracter complex şi multidimensional.
Inovaţia este procesul prin care o naţiune crează noi procese şi noi tehnologii, transformându-
le în produse şi servicii noi utile pentru pietele globale fapt care duce la crearea de valoare pentru
actorii economici şi la condiţii de viaţă superioare pentru membrii naţiunii.
1. Conceptul de creştere economică
Abordarea creşterii economice se pot face atât în sens larg, cât şi în sens restrâns. În sens
larg, creşterea economică reflectă ansamblul modificărilor (pozitive, negative şi zero) înregistrate
şi evidenţiate prin principalii indicatori macroeconomici (PIB, PNB, VN).
Se apreciază că: ,,O economie naţională înregistrează creştere economică dacă există
tendinţa dominantă a unei creşteri pozitive reale pe termen suficient de lung pentru a înlătura
efectele conjuncturale ale ciclului de afaceri”2424.
2424
Şoim H., Teodoru M., Economie, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008, p. 212.
4
În teoria şi practica economică se utilizează pe lângă creşterea economică pozitivă şi
termenii de creştere economică zero şi de creştere economică negativă (descreştere economică).
Astfel, creşterea economică zero prezentată pentru prima dată în anul 1972, în cadrul
raportului ,,Clubului de la Roma” intitulat ,,Limitele creşterii” reprezintă situaţia în
care: ,,rezultatele macroeconomice absolute şi populaţia totală sporesc în acelaşi ritm, nivelul
rezultatelor pe locuitor rămânând constant”2525.
Între factorii cu acţiune decisivă se înscriu: factorii de producţie cum sunt: factorul uman
(resursele de muncă), factorul material (resursele naturale şi echipamentele de producţie
acumulate) şi factorul informaţional-ştiinţific-tehnologic.
rata investiţiilor;
cheltuielile de dezvoltare-cercetare;
2525
Ciucur D. şi colectiv , op. cit., p. 69.
2626
Ibidem, p. 70.
politicile macroeconomice (fiscală, monetară, bugetară);
capacitatea de absorbţie a pieţei interne;
politica ecologică.
Fiecare factor al creşterii economice se abordează sub 3 aspecte: cantitativ, calitativ şi
structural.
Astfel:
Dimensiunea cantitativă se referă la volumul global al fiecărui factor fiind de natură
preponderent extensivă şi se realizează prin mobilizarea şi folosirea unui volum sporit
de factori al căror randament se presupune a fi constant;
Dimensiunea calitativă se referă la randamentul utilizării resurselor, aportul ei fiind de
natură intensivă;
Dimensiunea structurală înglobează contribuţiile de ordin cantitativ şi calitativ, ţinând
seama de proporţiile în care se combină factorii şi se repartizează pe destinaţia de
utilizare.
În funcţie de latura care predomină în evoluţia indicatorilor macroeconomici, teoria
economică susţine trei tipuri de creştere economică şi anume:
2727
Ciucur D. şi colab., op. cit., p. 71 .
6
Prin complexitatea sa, dezvoltarea economică implică ”O creştere a rezultatelor
macroeconomice pe termen lung însoţită de modificări cantitativ structurale în economie, în
modul de trai şi în calitatea vieţii oamenilor;
O trecere a economiei unui stat de la o formă inferioară la una superioară ce include zig-
zaguri temporale determinate de anumite circumstante.
Dar, creşterea economică nu înseamnă în mod automat şi dezvoltare, relaţia dintre ele
fiind de la parte la întreg. Ca o rezultantă directă a interesului crescând acordat creşterii
economice şi dezvoltării a apărut termenul de “ Economia dezvoltării”, ce încurajează inovarea,
investiţiile şi antreprenoriatul din cadrul unei ţări sau regiuni, în scopul îmbunătăţirii nivelului de
trai al populaţiei sale, asigurându-se în acest mod o dezvoltare economică durabilă a fiinţei
umane.
Iar compatibilitatea acestor patru sisteme se poate obţine numai prin simultaneitatea
realizării progresului lor.
8
4. Principalii indicatori ai dezvoltării economice durabile
Dezvoltarea economică durabilă din ţara noastră, se masoară prin folosirea unei
seriide indicatori ce relevă aspectele cantitative şi calitative ale acestui fenomen , ce se
cuantifică prin următoarele trei grupe de parametri:
În acelaşi scop în studiile internaţionale este folosit “Indexul dezvoltării umane (IDU)”, care
cumulează la rândul său trei indicatori exprimaţi prin longevitate, cunoştinţe şi controlul
resurselor pentru o viaţă decentă.
În raportul mondial al dezvoltării umane din anul 2009, România ocupa locul 63 cu un indice de
0,837. Unele cercetări din totalul statelor analizate mai noi folosesc o serie de indicatori specifici
ai dezvoltării economice pe care-i corelează cu starea comportamental- spirituală a populaţiei.
Dezvoltarea durabilă prin esenţa sa a exprimat şi înscris principiile de bază necesare unei
integrări armonioase a dezvoltării economice cu cea a unei guvernări responsabile şi asigurării
coeziunii sociale, propulsând pe o treaptă superioară binomul ’’om- natură’’. Subliniem importanţa
principiilor fundamentale formulate de Conferinţa pentru Mediu şi Dezvoltare din 1992 ce a avut loc
la Rio De Janeiro şi care a trasat ca posibile următoarele:
Potrivit specialiştilor, criza natural- umană a dezvoltării care a cuprins în prezent toate
statele lumii aduce în dezabatere publică un adevăr crud, care pune în pericol întreaga umanitate.
Dacă până în prezent dezvoltarea a fost subordonată profitului financiar al întreprinzătorilor,
10
criza natural- umană evidenţiează faptul că ea trebuie regândită în sensul de a fi centrată pe
oameni şi pe satisfacerea nevoilor acestora.
• orizont 2020 : atingerea nivelului mediu actual al ţărilor Uniunii Europene la principalii
indicatori ai dezvoltării durabile ;
• orizont 2030 : apropierea semnificativă a Romaniei la nivelul mediu din acel an al ţărilor
membre ale Uniunii Europene din punct de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile.
Prin trasarea acestor obiective strategice, se urmăreşte obţinerea unei creşteri economice
susţinute care să reducă decalajele existente, într-o perioadă de timp cât mai scurta. Conform
strategiei adoptate se oferă posibilitatea ca produsul intern brut pe locuitor raportat la putarea de
cumpărare standard să fie mai mare decât jumătate din media obţinută de U.E. în anul 2013 , să
atingă 80% din media anului 2020, iar în 2030 să depăşească nivelul mediu atins de ţările U.E.
• protecţia mediului ;
• prosperitatea economică ;
Din această interpretare a crizei naturale umane a dezvoltării se naşte esenţa tranziţiei
finale, de la sporirea creşterii economice cu ajutorul oamenilor, priviţi ca instrumente de
realizare, la o nouă dezvoltare în care “Oamenii să reprezinte atât scopul fundamental, cât şi
mijlocul de realizare a ei”25 25
2424
Ciucur D., şi colectivul, op. cit., p. 83.
25 25
Şoim H, Teodoru M., - Microeconomie, Macroeconomie, Mondoeconomie, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca, 2008, p. 351).
De asemenea , în cadrul dezbaterilor privind adoptarea celei mai bune strategii de
dezvoltare în favoarea economiei naţionale , asistăm în prezent la confruntarea dintre strategia
înlocuirii importurilor pentru acele procese care pot fi obţinute pe plan intern şi strategia
dezvoltării sectoarelor de export.
CONCLUZII
12
În economie , conceptele de creştere şi dezvoltare economică se întrepătrund , culminând
cu cel de dezvoltare durabilă , care este astazi de mare actualitate.
Factorii care influenţează creşterea economică sunt multiplii, fiind de ordin uman,
natural, material socio-politic, tehnic, ştiinţific, informaţional şi ecologic şi ei sunt structuraţi în
factori de acţiune “decisivă” şi factori cu acţiune mediată.
BIBLIOGRAFIE
1. Băbăiță I., Duță Alexandrina, Imbrescu I.–Macroeconomie - Editura de Vest, Timişoara, 2005.
2. Catedra de Economie, colectivul de Economie, Facultatea de Economie şi de Administrare a
Afacerilor- Macroeconomie-Caiet de seminar- ediția a III-a, Editura Universității de Vest,
Timişoara,2010.
3. Cismaş Laura Mariana- Consumul în teoria economică. O abordare microeconomică şi
macroeconomică – Editura Mirton, Timişoara, 2004.
4. Ciucur D., Gavrilă I., Popescu C. - Economie- Manual universitar - Editura Economică
Bucureşti,1999.
5. Dăianu D., Vrânceanu R. - România şi Uniunea Europeană: inflație, balanță de plăți, creştere
economică- Editura Polirom, Iaşi, 2002.
6. Diaconescu M., - Economie Europeană. Fundamente şi etape ale construcției europene-
Editura Uranus, Bucureşti, 2004.
7. Ignat I., Pohoață I., Clipa N., Luțac Ghe., Pascariu Gabriela – Economie politică –Ediția a
doua, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
8. Silaşi Grigore, Sîrghi Nicoleta -Macroeconomie în fişe –Editura Mirton, Timişoara, 2005.
14