Unitatea de învăţare U2.

Mediul ambiant, organizația și

întreprinzătorul

U2.1 Introducere

Studierea problematicii mediului ambiant și precizarea multiplelor elemente de

impact ale acestuia asupra firmelor sunt de natură să faciliteze, pe de o parte, înțelegerea
mecanismului de constituire, funcționare și dezvoltare a acestora și, pe de altă parte,
dependențele complexe ale unităților economic —sociale față de mediu. Concomitent,
poate fi reliefată influența majoră pe care mediul ambiant o are as upra organizației,
asupra eficienței economico -sociale, influență tot mai evidentă în prezent și de care
trebuie să se țină cont în fundamentarea strategiilor și politicilor microeconomice.

U2.2 Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea materialului acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili

să identifice sau să definească: - mediul ambiant al organizației, factorii de
influență a mediului ambiant, organizația, tipologia firmelor, întreprinzătorul.

Durata medie de învăţare este de 1 oră.

U2.3 Mediul ambiant al organizației

U2.3.1 Necesitatea abordării mediului ambiant pentru managementul organizației

Luarea în considerare a evoluțiilor mediului ambiant reprezintă o condiție funda mentală a

satisfacerii, cantitative și calitative, a unei anumite categorii de trebuințe de către organizația
respectivă. Îndeplinirea corespunzătoare a funcțiilor sale economico-sociale nu este posibilă fără
cunoașterea și valorificarea, pe plan superior, a factorilor de mediu.
Pe această bază se asigură, de altfel, și elaborarea de strategii și politici ale organizației
realiste cu un grad ridicat de fundamentare științifică.
 În altă ordine de idei, asigurarea resurselor umane, materiale, financiare și informaționale
de care fiecare organizație are nevoie pentru funcționarea și dezvoltarea sa, nu este posibilă,
cantitativ și calitativ, fără luarea în considerare a factorilor de mediu. Organizația economică sau
firma, în contextul mediului național și internațional, are în vedere satisfacerea anumitor trebuințe
(nevoi) prin atragerea și utilizarea continuă de resurse.
Evoluțiile factorilor de mediu constituie o importantă premisă atât pentru asigurarea unor
subsisteme organizatorice și informaționale eficace, cât și pentru adoptarea și aplicarea de decizii și
acțiuni care să reflecte necesitățile și oportunitățile prezente și de perspectivă ale mediului ambiant.
Practica economică a dovedit că numai în măsura în care se cunosc și se valorifică evoluțiile factorilor
de mediu se pot concepe și funcționează corespunzător toate subsistemele managementului
microeconomic, prin intermediul cărora se asigură legătura cu mediul.

U2.3.2 Definirea mediului ambiant al organizației

O serie de lucrări de specialitate s-au ocupat, direct sau indirect, de problematica mediului
ambiant al organizației, de impactul pe care acesta îl are asupra organizației.
Adesea se face confuzie între mediul ambiant și mediul înconjurător sau sunt omise unele
componente majore care influențează decisiv activitățile economico -sociale din cadrul firmei.
O definiție a mediului ambiant trebuie surprindă complexitatea și multidimensionalitatea
acestuia, concomitent cu reliefarea dinamismului său, generat în principal de revoluția tehnico-
științifică contemporană.
Astfel, mediul ambiant include toate elementele exogene organizației, de natură
economică, tehnică, politică, demografică, culturală, științifică, organizatorică, juridică,
psihosociologică, educațională și ecologică ce marchează stabilirea obiectivelor acesteia, obținerea
resurselor necesare, adoptarea și aplicarea deciziilor de realizare a lor.
Raporturile dintre mediu și organizație se manifestă cu intensitate și în ceea ce privește
conceperea și exercitarea procesului de management într -o viziune deschisă, capabilă să asigure o
valorificare superioară a potențialului mediului.

U2.3.3 Factorii de influență a mediului ambiant asupra organizației

Mediul ambiant exercită o gamă variată de influențe asupra organizației, prin intermediul
unui complex de factori, a căror cunoaștere facilitează înțelegerea mecanismului de funcționare a
acesteia, a rolului și locului său în cadrul sistemului economiei naționale.
Figura U2.1 ilustrează principalele categorii de factori de mediu care au o influență majoră
asupra organizației sau a unor componente ale acesteia.
 Factori

ECONOMICI

Factori Factori de

TEHNICI ȘI MANAGEMENT
TEHNOLOGICI

FACTORII

Factori MEDIULUI Factori

DEMOGRAFICI
SOCIOCULTURALI AMBIANT

Factori Factori
ECOLOGICI
POLITICI

Factori

JURIDICI

Figura U2.1 Factorii mediului ambiant

Fiecare dintre categoriile de factori reliefate de figura respectivă, datorită naturii și

caracteristicilor proprii, influențează organizația și managementul acesteia într -un mod specific.
Prima și cea mai importantă categorie de factori ai mediului ambiant, cu impact
semnificativ asupra organizației, o reprezintă factorii economici.
Cei mai importanți factori economici pot fi concretizați în: piața internă, piața externă,
pârghiile economico-financiare, sistemul bancar, bursa de valori, regimul investițiilor.
Factorii economici – ce determină mediul economic în care își desfășoară activitatea
organizațiile economice – influențează decisiv atât constituirea, cât și funcționarea și dezvoltarea
acestora.
Adaptarea organizațiilor românești la cerințele pieței interne și externe necesită
dezvoltarea corespunzătoare a activității de marketing, care presupune, prioritar, acceptarea ideii de
orientare a activităților microeconomice către piață, către nevoile de consum, către mediul ambiant.
Abordarea funcționării și dezvoltării organizațiilor românești într -un mecanism specific
economiei de piață și valorificarea informațiilor oferite de studiile de piață în strategii și politici
realiste, trebuie să țină cont de particularitățile sistemului economiei de piață și de tipologia
mecanismelor concurențiale proprii, precum și de riscurile pe care atât mediul național, cât și cel
internațional, le generează agenților economiei.
 Alături de factorii economici, factorii de management exogeni organizației au o influență
considerabilă asupra acesteia. Din categoria factorilor de management – care presupun totalitatea
elementelor manageriale ce influențează direct sau indirect unitatea economică – fac parte, printre
alții, strategia națională economică, sistemul de organizare a economiei naționale, modalitățile de
coordonare, mecanismele de control ale suprasistemelor din care face parte organizația respectivă,
mecanismele motivaționale, calitatea studiilor, metodelor și tehnicilor manageriale furnizate de
știință.
Maniera de concepere și operaționalizare a factorilor de management influențează
apreciabil atât constituirea organizațiilor, cât mai ales funcționalitatea și eficacitatea acestora.
Regăsirea factorilor de management într-o pondere din ce în ce mai mare în ansamblul
factorilor de mediu care influențează organizația, este justifi cată, în mare măsură, de mutațiile
generate de tranziția la economia de piață, de amplificarea caracterului economic al
managementului și celorlalte activități microeconomice, de integrarea României în Uniunea
Europeană.
Alături de aceștia, factorii tehnici și tehnologici, din care fac parte nivelul tehnic al utilajelor
disponibile pentru cumpărare, calitatea tehnologiilor ce pot fi achiziționate, calitatea cercetărilor
tehnice la care organizația are acces, numărul și nivelul licențelor și brevetelor înreg istrate,
capacitatea creativ-inovativă a sistemului de cercetare-proiectare ș.a. exercită o influență importantă
asupra organizațiilor românești și a managementului acestora. Cuprinzând ansamblul elementelor cu
caracter tehnic și tehnologic, cu impact asup ra organizației, această categorie de factori își pune
amprenta, în principal, pe gradul de înzestrare tehnică și pe ritmul modernizării produselor și
tehnologiilor.
O altă categorie de factori de mediu, cu impact sporit asupra organizațiilor românești, o
reprezintă factorii demografici, care includ totalitatea elementelor demografice ce acționează asupra
organizației, direct sau indirect. Din simpla enumerare a princi palilor factori de acest gen – numărul
populației, structura socioprofesională a acesteia, ponderea populației ocupate, populația activă,
rata natalității și mortalității, durata medie a vieții – ne dăm seama de maniera complexă în care
influențează unitat ea economică. O asemenea situație este justificată de poziția prioritară pe care
sursele umane le ocupă în cadrul organizației, de calitatea lor depinzând calitatea activităților
microeconomice.
Factorii socioculturali – structura socială a populației, ocrotirea sănătății, învățământul,
cultura, știința, mentalitatea -, cu influență directă sau indirectă asupra organizației, au o
semnificație deosebită în economia contemporană.
 Un rol decisiv îl joacă învățământul, care contribuie atât la îmbunătățirea (ame liorarea)
structurii socioprofesionale a populației, cât și, mai ales, la amplificarea nivelului cultural al acesteia,
la formarea unei mentalități specifice economiei de piață. În acest domeniu trebuie acționat gradual,
în sensul că, pe de o parte, se impune pregătirea de specialiști de către firmele românești pentru
rezolvarea unor probleme realmente noi, derivate din tranziția la economia de piață și economia
bazată pe cunoștințe și, pe de altă parte, amplificarea ponderii populației cu studii superioare , prin
sporirea corespunzătoare a cifrei de școlarizare în învățământul superior, cu deosebire economic și
juridic.
Factorii politici acționează, de asemenea, direct sau indirect asupra organizațiilor,
regăsindu-se, în principal, în politica economică, socială, politica științei, politica învățământului,
politica externă, cu influență în ceea ce privește sursele și modalitățile de constituire, cât și obiectivele
și mijloacele de realizare a lor. Managementul microeconomic este, la rândul său, influențat
nemijlocit de factorii politici prin impactul pe care îl generează asupra fundamentării strategiilor și
politicilor organizațiilor, a deciziilor de realizare a obiectivelor prevăzute de acestea.
În categoria factorilor politici se include și politica Uniunii Europene și a altor state care,
alături de politica organismelor politice internaționale, exercită o influență apreciabilă asupra
activităților microeconomice.
O categorie aparte de factori ai mediului ambiant o reprezintă și factorii naturali (ecologici),
din care fac parte, printre alții, resursele naturale, apa, solul, clima, vegetația, fauna.
În păstrarea echilibrului ecologic, în asigurarea unor condiții favorabile dezvoltării
economice, firmele și, îndeosebi, managementul acestora, au un rol important. Dar în derularea unui
asemenea demers este necesară implicarea și a celorlalte categorii de factori ai mediului ambiant.
O ultimă categorie de factori o reprezintă factorii juridici, constituiți din ansamblul
reglementărilor juridice, cu influență directă sau indirectă asupra organizației și managementului său.
Cei mai semnificativi factori juridici sunt legile, decretele, hotărârile guvernamentale, ordinele
miniștrilor, deciziile prefecturilor și primăriilor care cuprind o serie de norme de drept de a căror
respectare sunt responsabile organizațiile.
Sarcina managementului organizațiilor este de a găsi cele mai adecvate modalități
organizatorice, informaționale, decizionale, de a concepe și promova un instrumentar managerial
eficace pentru adaptarea permanentă a acestora la cerințele mediului, aflat într-o continuă
transformare și evoluție.
 U2.4 Organizația ca obiect al managementului

U2.4.1 Conceptele de organizație și de firmă

Componenta de bază a economiei o reprezintă organizația, care se prezintă sub o mare
varietate de forme.
Indiferent de formă, organizația poate fi definită ca un sistem alcătuit, de regulă, din mai
multe persoane care conlucrează în baza anumitor reguli prestabilite, în vederea realizării unui scop.
Cele mai numeroase organizații din cadrul economiei sunt organizațiile economice.
Organizația economică este acea organizație care are drept obiectiv obținerea de profit,
prin derularea de procese de natură economică ce implică apelarea la mijloace economice – preț,
salariu, credit, dobândă, profit, dividend etc.
Din categoria organizațiilor economice fac parte firma sau întreprinderea – cea mai
răspândită -, clusterul, parcul industrial, incubatorul de afaceri, holdingul, spin-off-ul etc.
În esență, prin f irmă sau întreprindere desemnăm un grup de persoane, organizate potrivit
anumitor cerințe juridice, economice, tehnologice și manageriale, care concep și desfășoară un
complex de procese de muncă, folosind cel mai adesea și anumite mijloace de muncă, concr etizate în
produse și servicii, în vederea obținerii unui profit, de regulă, cât mai mare.
Caracteristică economiei de piață este situarea firmelor în prim -planul activității economice,
pornind de la premisa că, dacă acestea sunt profitabile, toți cei implicați sunt afectați pozitiv, inclusiv
economia națională.
Rezultă că potențialul și calitatea rezultatelor unei economii naționale depind, în măsură
decisivă, de capacitatea de a determina crearea și funcționarea unui număr cât mai mare de firme
sau întreprinderi, care să furnizeze produse și servicii de bună calitate, la costuri și prețuri reduse și în
cantități concordante cu cerințele pieței interne și externe.
Firmele se organizează în toate domeniile de activitate – industrie, agricultură, construcții,
transporturi, comerț, telecomunicații, cercetare științifică, proiectare, învățământ, cultură, ocrotirea
sănătății etc. – având drept obiectiv obținerea de profit de către cei ce le -au înființat. Deci, firma sau
întreprinderea are o sferă de cuprindere mult mai largă. Ea nu se rezumă numai la domeniul
economic, obiectul său de activitate putând să fie din orice domeniu, cu condiția să se aibă în vedere
obținerea, de către întreprinzători, de profit. În cadrul fiecărei țări, pe lângă firme, care numericește
predomină absolut, există și numeroase instituții culturale, de învățământ, sanitare etc. destinate să
satisfacă necesități sociale ale populației, finanțate de stat, sindicate, diverse organizații publice și
fundații etc.
Abordată ca sistem, firma prezintă mai multe dimensiuni sau trăsături definitorii.
 a) Firma este un sistem complex, întrucât încorporează resurse umane, materiale,
financiare și informaționale, fiecare dintre acestea fiind alcătuită dintr-o varietate apreciabilă de
elemente.
b) Firma este un sistem socioeconomic, în sensul că, în cadrul său, grupele de salariați, ai
cărei componenți se află în strânsă interdependență, desfășoară procese de muncă generatoare de
noi valori de întrebuințare. Calitatea resurselor umane de a fi principalele producătoare de noi valori,
le conferă o poziție centrală în cadrul întreprinderii, a cărei luare în considerare este esențială pentru
eficacitatea activităților desfășurate.
c) Firma este un sistem deschis, în sensul că se manifestă ca o componentă a
numeroase alte sisteme cu care se află în relații continue pe multiple planuri. Concret, caracterul său
de sistem deschis se exprimă prin fluxul de intrări – utilaje, materii prime, materiale, combustibili,
energie electrică, informații, bani - și prin ieșirile sale, în principal produse, servicii, bani și informații
destinate sistemelor din care face parte.
d) Firma este un sistem organic adaptiv, adică se schimbă permanent, sub influența
factorilor endogeni și exogeni, adaptându-se atât la evoluția pieței, cât și la cerințele generate de
dinamica susținută a resurselor încorporate. De reținut că întreprinderea nu este un sistem pasiv, ci,
la rândul său, influențează prin ieșirile sale unele dintre caracteristicile sistemelor cu care intră în
contact.
e) Firma economică este un sistem tehnico-material, în sensul că între mijloacele de
muncă, materiile prime și materialele utilizate în cadrul său există anumite legături care se manifestă
prin dependența tehnologică dintre subdiviziunile sale, evident cu prioritate între compartim entele
în care se realizează activități de producție. Cel mai pregnant se manifestă această caracteristică în
cadrul firmelor industriale ale căror secții și ateliere sunt specializate după principii tehnologice.
f) Analiza firmelor industriale din economia românească relevă caracterul lor
predominant operațional. Concret, cea mai mare parte a proceselor de muncă din cadrul acestora au
un caracter efectoriu. Afirmația este valabilă atât pentru atribuțiile de execuție, în primul rând cele
de producție, care reprezintă majoritatea lor, cât și pentru cele de management. Procesele
manageriale cu caracter strategic și tactic, deși deosebit de importante, dețin la nivelul societăților
comerciale și companiilor naționale, încă o pondere redusă, manifestându -se sub forma deciziilor de
perspectivă adoptate de eșalonul superior al managementului, de regulă adunarea generală sau
consiliul de administrație.
U2.4.2 Tipologia firmelor și implicații asupra managementului
Din punctul de vedere al managementului, deosebit de importantă este cunoașterea
diferitelor tipuri de firme, ale căror particularități reclamă abordări diferențiate pe anumite planuri.
În consecință, este utilă cunoașterea clasificării întreprinderilor în funcție de principalele variabile de
management, care le imprimă particularități semnificative.
a) În funcție de forma de proprietate se pot delimita mai multe tipuri de firme.
Întreprinderile private se caracterizează prin faptul că patrimoniul lor aparține unei
persoane sau unui grup de persoane. Este primul tip de întreprindere sau firmă care a apărut încă din
sclavagism. Numărul, diversitatea și mărimea firmelor private au crescut odată cu dezvoltarea
societății. În prezent, în lume există sute de milioane de întreprinderi private, cu o gamă largă de
parametri și funcționalități. Ca trăsături economice esențiale ale firmelor private menționăm:
inițiativa constituirii și funcționării lor aparține integral întreprinzătorului respectiv, posedarea unui
capital propriu minim este obligatorie, independența deplin ă în ceea ce privește direcționarea,
dimensionarea și desfășurarea activităților întreprinderii, asumarea integrală a riscurilor economice și
sociale implicate de operațiunile firmei etc.
În funcție de numărul posesorilor de capital, firmele private pot fi individuale și de grup.
Firma sau întreprinderea individuală este forma cel mai larg utilizată, mai ales pentru firmele de
dimensiuni mici și mijlocii.
Întreprinderea sau firma de grup. Formele pe care le îmbracă firmele private de grup sunt
deosebit de diverse. Dintre acestea menționăm firma familială al cărei patrimoniu se află în
coproprietatea membrilor unei familii.
Întreprinderea cooperatistă constituie o altă formă de firmă privată, înființată ca urmare a
dorinței colaborării libere, pe baza participării în condiții egale a mai multor persoane, ce desfășurau
înainte activități similare în calitate de mici producători.
Societatea pe acțiuni este o formă de întreprindere privată de grup foarte frecvent utilizată
în epoca contemporană. Definitorie pentru ea este împărțirea patrimoniului într -un număr mare de
părți cu o anumită valoare nominală, denumite acțiuni.
Firmele sau întreprinderile de stat constituie o altă categorie importantă de organizații
economice ce au drept trăsătură definitorie, posedarea întregului lor patrimoniu de către statul pe
teritoriul căruia se află. Practic, s-au înregistrat trei tipuri de întreprinderi de stat, în funcție de natura
factorilor politici și ideologici predominanți în statele respective: firmele de stat de tip socialist,
întreprinderile de stat de tip capitalist, firmele publice.
În ultimele decenii au apărut și „mariaje” între întreprinderile de stat și private, sub formă
de firme mixte. Cel mai adesea, aceste întreprinderi sunt de tipul societăților pe acțiuni , statul
devenind unul dintre acționarii principali.
 b) În România, potrivit prevederilor legislației, firmele se divid în două categorii
principale: companii naționale și societăți comerciale. Cea mai mare parte a întreprinderilor de stat
sunt societăți comerciale.
Companiile naționale și regiile autonome se organizează și funcționează în principal în
ramurile strategice ale economiei naționale – industria de armament, energetică, exploatarea
minelor și a gazelor naturale, poștă și transporturi feroviare. Înființarea regiilor este decisă de
Guvernul României, pentru firmele de interes național, și de organele județene și municipale pentru
cele de interes local, în ramurile și domeniile expres statuate prin lege.
c) O altă clasificare are la bază criteriul mărimea firmei. Deși se pot utiliza numeroși
parametri pentru a exprima dimensiunea unei organizații mai mult sau mai puțin sofisticate, cel mai
frecvent folosit este numărul de salariați.
d) Un al doilea criteriu de clasificare utilizat pe scară din ce în ce mai largă în ultimele
decenii, este apartenența națională a firmei . În funcție de acest criteriu, delimităm întreprinderi:
- naționale, a căror caracteristică esențială rezidă în faptul că totalitatea bunurilor pe care le
posedă se află integral în proprietatea unei persoane fizice sau juridice din statul respectiv;
- multinaționale, caracterizate prin faptul că unitățile componente își desfășoară nemijlocit
activitățile în cel puțin două țări, fiind proprietatea unui grup economic privat cu caracter
internațional;
- mixte, denumite și joint-venture sau firme conjuncte internaționale, la a căror constituire
participă firme sau persoane fizice din două sau mai multe țări, veniturile împărțindu -se în
funcție de ponderea contribuției fiecăreia la constituirea capitalul ui social.
e) În funcție de caracterul obiectului muncii utilizat, firmele se împart în (carbonifere,
petrolifere etc.), iar celelalte, cu transformarea materiilor prime în produse finite.
Indiferent de categorie, întreprinderile sau firmele constituie cadrul juridic și de
management pentru desfășurarea celei mai mari părți din activitățile economico -sociale din cadrul
fiecărei țări.

U2.5 Definirea și importanța întreprinzătorilor

Înființarea de firme, indiferent de tipul lor, reprezintă actualmente unul dint re procesele
economice cele mai importante ce condiționează funcționalitatea și dezvoltarea fiecărei economii
naționale. Experții, indiferent de apartenența politică, sunt astăzi convinși că ”sănătatea” economiei
unei țări depinde în mare măsură de numărul întreprinderilor nou-create în fiecare an.
 După cum arată cunoscutul specialist canadian, Jean Marie Toulouse, întreprinzătorul este
o persoană care creează o nouă întreprindere. Din analiza acestei definiții se desprind
caracteristicile de bază ale acestui personaj central al economiei de piață.
Un întreprinzător reprezintă în primul rând un realizator de lucruri noi, un creator de
activități în opoziție cu managerul clasic, care se ocupă de dirijarea și funcționarea întreprinderilor
existente. Mai concret, întreprinzătorul este înzestrat cu abilitatea de a percepe perspectivele
economice și sociale noi și a realizării, pe această bază, de lucruri noi sau efectuării activităților
anterioare într-un mod diferit, deci inovând.
Întreprinzătorii sunt persoane cu reacții rapide în dublu sens. De regulă, ei se lansează în
realizarea de acțiuni economice inovative la o vârstă fragedă, adesea neavând răbdare să -și termine
studiile sau plecând din cadrul familiei. Totodată, ei percep rapid și precoce posibilitățile unui produs
sau ale unei piețe pe care le valorifică prin inițierea, crearea și/sau dezvoltarea de întreprinderi
economice.
Întreprinzătorul este o persoană caracterizată printr-un grad mare de implicare în
activitatea de introducere a noului sau de inovare a existentului. Aceasta se explică prin atitudinea sa
față de risc. Întreprinzătorul posedă o asemenea psihologie care îi permite sa -și asume riscuri majore.
Cel mai frecvent, întreprinzătorul își periclitează cariera profesională, familia, propria imagi ne și,
firește, banii investiți. Motivarea pentru acțiune a întreprinzătorilor rezidă, adesea, din insatisfacțiile
acestora.
O altă trăsătură definitorie pentru întreprinzător este finalizarea eforturilor și implicării sale
prin înființarea unei firme. Aceasta reprezintă un tip social de organizație bazată pe diviziunea muncii
și pe capital, utilizând anumite forțe de producție, în vederea maximizării profiturilor. Întreprinderea
are o structură organizatorică specifică, subordonată utilizării cu eficacitate cât mai ridicată a
mijloacelor economice – preț, salariu, credit etc. – în cadrul unui sistem de management centrat pe
profit.
Profesorul Albert Shapiro a dezvoltat un concept al procesului de creare a întreprinderii,
întreprinzător. El arată că ”apariția unei întreprinderi” este rezultatul unui proces care depinde de
locul, momentul, climatul economic și social, de natura sectorului de activitate și de persoanele care
vizează această creare. După Shapiro, procesul de transformare a unei persoane, într-un
întreprinzător potențial, este influențat de patru variabile:
a) Variabila de situație – se explică prin ruptura ce poate interveni în forțele dinamice
(interne și externe) care ne mențin pe loc (copii mici, soția pregătește un examen, bunica este în
același oraș etc.).
 b) Variabila psihologică – se concretizează în predispoziția la acțiune, dată de anumite
trăsături ale personalității care fac, din nevoia de independență, lucrul cel mai important pentru
anumite persoane.
c) Variabila sociologică - este a treia componentă care determină un individ să devină
întreprinzător. Încrederea în actul de creație se manifestă la persoanele care pot să se imagineze în
postura unui întreprinzător, sau care se identifică cu persoane care deja au avut o reușită în procesul
de creație, care au creat întreprinderi prospere. Experiența profesională, sau într -un proces de
creație, poate să întărească încrederea unei persoane în actul de creație a unei întreprinderi.
d) Variabila economică – se concretizează în disponibilitatea resurselor (spații, mașini,
materii prime, mână de lucru, resurse financiare etc.). Această variabilă condiționează existența
efectivă a întreprinzătorului.

Să ne reamintim...
- definiția mediului ambiant
- factorii de influență ai mediul ambiant asupra org anizației
- clasificarea întreprinderilor în funcție de principalele variabile de
management
- noțiunea de întreprinzător

U2.6 Rezumat

Abordarea mediului ambiant și a interdependențelor dintre acesta și organizații, în

contextul integrării României în Uniunea Europeană și al trecerii la economia bazată pe
cunoștințe, constituie o problemă de maximă importanță, la a cărei rezolvare
managementul științific este chemat să aibă un rol decisiv. Aceasta cu atât mai mult cu cât
cunoașterea în detaliu a multitudinii de variabile exogene și endogene ce influențează
organizația este de natură să -i asigure o funcționalitate eficientă, într -un mediu
concurențial din ce în ce mai acerb.

Rapiditatea și profitabilitatea trecerii României la economia de piață depind înt r-o

măsură apreciabilă de numărul și calitatea întreprinzătorilor săi. Obținerea abundenței de
produse și servicii de calitate ridicată nu este posibilă fără acțiunea a mii, a zeci de mii de
întreprinzători.
U2.7 Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Care dintre elementele prezentate mai jos constituie argumente ce pledează

pentru abordarea mediului ambiant al organizației:
a. accentuarea caracterului deschis al organizației;
b. elaborarea de strategii și politici realiste;
c. luarea în considerare a principalilor stakeholderi;
d. promovarea managementului participativ;
e. imprimarea unei pronunțate dimensiuni economice managementului
organizației.
2. ”Bursa de valori” și ”politica economică” fac parte din următoarele categorii
de factori ai mediului ambiant:
a. factori de management – factori economici;
b. factori de management – factori politici;
c. factori economici – factori politici;
d. factori economici – factori demografici;
e. factori economici – factori socioculturali.
3. Care dintre variantele prezentate în continuare exprimă cel mai bine factorii
de management ai mediului ambiant:
a. strategia națională economică, piața, modalitățile de coordonare,
pârghiile economice, mecanismele de motivare;
b. strategia economică națională, sistemul de organizare a economiei,
mecanismele de coordonare, mecanismele motivaționale, modalitățile de
control;
c. strategia economică națională, sistemul de organizare a economiei,
ansamblul reglementărilor juridice, structura socioprofesională a
populației, resursele naturale;
d. strategia economică națională, sistemul de organizare a economiei,
pârghiile economice, piața, mentalitatea populației;
e. strategia economică națională, sistemul de organizare a economiei,
nivelul veniturilor salariale, politica unor firme internaționale, capacitatea
creativ-inovativă a organizațiilor de cercetare -dezvoltare
4. ”Organizația este o componentă a numeroase alte sisteme cu care se află în
relații continue”. Acest aspect este specific unei caracteristici de sistem
prezentată mai jos. Vă rog să o precizați:
a. sistem socioeconomic;
b. sistem organic-adaptiv;
c. sistem deschis;
d. sistem predominant operațional;
e. sistem complex.
5. Indicați care dintre categoriile inserate mai jos sunt tipuri de întreprinderi:
a. instituția;
b. clusterul;
c. holdingul;
d. spin-off-ul;
e. ministerul;
f. agenția guvernamentală.

Răspunsuri: 1-a,b; 2-c; 3-b; 4-c; 5-b,c,d.