UNIVERSITATEA DIN ORADEA

P.I.P.P ANUL I

REFERAT
FUNDAMENTELE
PEDAGOGIEI

Societatea şi evoluţia idealurilor

educaţionale.
Idealul educaţional şi componentele
educaţiei

Profesor universitar: Cecilia Sas Autor:Gall Beatrix

Bulzan Liliana
Lascu Lavinia
Oradea
2008
Societatea şi evoluţia idealurilor educaţionale
Idealul educaţional şi componentele educaţiei

1. IDEALUL EDUCAŢIONAL

Etimologic, termenul provine din latinescul idealis, care semnifică “existent în mintea
noastră”, “ceea ce posedă perfecţiunea la care aspirăm”. Idealul, exprimă, în esenţa sa,
modelul sau tipul de personalitate solicitat de condiţiile sociale ale unei etape istorice şi pe
care educaţia este chemată să-l formeze în procesul desfăşurării ei. (Stanciu, 1999, Stan,
2001).
El este categoria de generalitate maximală care surprinde paradigma de personalitate,
oarecum abstractă, proiectul devenirii umane la un moment dat, într-o societate dată; instanţa
valorică din care iradiaza norme, principii, stategii, scopuri ;i obiective determinate, care
direcţionează procesul de formare al tinerei generaţii (Cucoş, 1999).
Idealul educaţional „este rezultatul unui compromis inteligent ce se negociază între
sistemul educativ, sistemul culturii şi macrosistemul social.” (L. Antonesei, 1996, p.39)
Este o finalitate de maximă generalitate a acţiunii educaţionale.(Sas Cecilia, 2007,
p.91).
După cum se poate observa idealul educaţional se raportează întotdeauna la om, la
ceea ce el trebuie să devină.
Idealul educaţional nu este o propunere exclusivă a sistemului educativ, el se
delimitează la zona de contact dintre acesta şi spaţiul socio-cultural al unei epoci istorice
date, cu propriile sale exigenţe educative.
Modelul structural al idealului educaţional:
Calităţi Calităţi
potenţiale ale acţionale ale
Nucleul personalităţii personalităţii
idealului -intelectuale -manifestări ale
-profesionale calităţilor
-morale potenţiale în
-estetice activitatea
-fizice practică
(dezvoltare (competenţă
vocaţie creativitate integrală) profesională)

Pe baza acestui model putem spune că idealul educaţional este un proiect dinamic
deschis care sintetizează un asamblu de însuşiri şi determinări proprii omului societăţii
noastre. Nucleul acestui ideal este format din vocaţie şi creativitate. Cele două componente
constitue nucleul valoric al personalităţii. Idealul educaţional implică două laturi
complementare: una antropologică şi cealaltă acţională. Prima se referă la desăvârşirea
interioară a personalităţii, iar a doua vizează implicarea şi exercitarea unei profesiuni în mod
creator şi cu randament sporit. Cele două laturi ale idealului, antropologică şi acţională,
formează un tot unitar. Cu cât dezvoltarea integral-voluţională este mai intesă, cu atât
acţiunea este mai eficientă şi cu cât implicarea individului este mai puternică, cu atât urmările
ei asupra devenirii personalităţii sunt mai profunde.

2
Societatea şi evoluţia idealurilor educaţionale
Idealul educaţional şi componentele educaţiei

După cum se observă, idealul educaţional nu este un model standard impus o data
pentru totdeauna, ci un model dinamic, ce permite redimensionări în funcţie de câmpul de
posibilităţi în care are loc educaţia (Cucoş, 1999).
Idealul educaţional se caracterizează prin urmatoarele trei dimensiuni:
• dimensiunea socială care vizează tendinţa generală de dezvoltare a acelei societăţi si care va
anticipa unele stări posibile;
• dimensiunea psihologică se referă la tipul de personalitate pe care societatea îl solicită;
• dimensiunea pedagogică, posibilităţile efective de care dispune acţiunea educaţională
pentru a transpune în practică idealul respectiv (Stan, 2001).
Ca imagine sintetică a dimensiunilor socială, psihologică şi pedagogică, idealul
educativ realizează joncţiunea între ceea ce este şi ceea ce trebuie să devină omul prin
procesul educativ. Valoarea pedagogică a oricărui ideal educativ depinde de echilibrul pe care
reuşeşte să-l stabilească între posibilitate si realitate (Stanciu, 1999).
Nivelurile de la care se porneşte în fixarea unui ideal sunt (Nicolescu, 1995, citat de
Cucos 1999):
• determinarea socială (tipul şi esenţa societăţii);
• modelul dezvoltării ideale a personalităţii istorice este determinat;
• valorile fundamentale ale lumii contemporane (democraţia, umanismul, civismul, toleranţa,
respectartea drepturilor omului etc);
• tradiţiile culturale, valorile naţionale întemeiate de istorie.

„Idealul a fost întotdeauna omul.” C. Narly

2. SOCIETATEA ŞI IDEALUL EDUCAŢIONAL

Societatea contemporană, caracterizează printr-un ritm accelerat de evoluţie şi

implicit prin adâncirea interdependenţelor dintre componentele sale, cu consecinţe dintre cele
mai profunde asupra devenirii umane, impune în mod firesc prefigurarea unor măsuri şi
adoptarea unor soluţii educative în concordanţă cu esenţa şi sensul dezvoltării sale.
De-a lungul evoluţiei istorice, între societate şi educaţie a existat un raport de
determinare şi influenţare reciprocă. Evoluţia idealurilor educaţionale confirmă legătura
existentă între aceste fenomene.
Profundele transformări în cadrul revoluţiei din ştiinţă şi tehnică se regăsesc şi în
planul teoretizării pedagogice prin elaborarea unor teze şi idei menite să sugereze soluţii în
domeniul practicii educative. Pot fi menţionate în acest sens o gamă largă de reflecţii
teoretice potrivit cărora educaţia este un factor principal al progresului social, că
problematica educaţiei devine una din preocupările centrale ale zilelor noastre, că investiţia
în formarea personalităţii umane, respectiv investiţia în educaţie, învăţământ şi cercetare
pedagogică este de importanţă vitală pentru progresul unei naţiuni, că a gândi la viitor
înseamnă a manifesta preocupare faţă de prezenrul educaţiei.
Din perspectivă pedagogică, esenţa tuturor acestor reflecţii se regăseşte condensată în
proiectul de personalitate pe care societatea îl impune în virtutea unor deziderate imanente ei.
Coordonatele acestuia sunt prefigurate în idealul educaţional.
Care este idealul educaţional al societăţii româneşti?
Nicola (1994) consideră că:”idealul educaţional din societatea noastră presupune
formarea unei personalităţi integral-vocaţional şi creatoare, capabile să exercite şi să iniţieze
roluri sociale în concordanţă cu propriile aspiraţii şi cu cerinţele sociale”;

3
Societatea şi evoluţia idealurilor educaţionale
Idealul educaţional şi componentele educaţiei

Moise şi Cozma (1996) subliniază: “idealul educativ este cel al omului de cultură ”;
iar Legea Învăţământului stipulează:”idealul educaţional al şcolii româneşti constă în
dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii
autonome creative”.
Idealul educaţional al societăţii româneşti stipulează valorificarea şi desăvârşirea
potenţialului uman în vederea formării unei personalităţi armonioase şi creatoare, capabilă să
exercite rolurile cu care societate o va investi. Dobândirea armoniei interioare prin
dezvoltarea şi integrarea diferitelor componente al personalităţii, concomitent cu asigurarea
unui echilibru social şi a unui schimb continuu de informaţii cu mediul extern caracterizează
în esenţă acest ideal.
Având în vedere că acest ehilibru social se înfăptuieşte predominant prin intermediul
profesiunii, reputantul pedagog român Constantin Narly desemnează prin vocaţie tocmai
acest echilibru între armonia psihologică internă şi armonia socială externă. În concepţia sa
vocaţia ar fi „dominanta într-o personalitate” care se manifestă prin „convergenţa puterilor
omului spre anume manifestări, în direcţia cărora el simte că se realizează pe sine, are
sentimentul propriei libertăţi, propriei afirmări.”
Idealul educational al şcolii româneşti constă în “dezvoltarea liberă, integrală şi
armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creatoare” (Legea
Învăţământului, 1995, art.3) (Cretu, 1999).
Pe plan macrosocial rolul idealului se manifestă în orientarea măsurilor, hotărârilor şi
reformelor ce se iniţiază de către societate, prin organele sale, în vederea organizării
instituţionale a educaţiei şi învăţământului, a stabilirii conţinutului preocesului de educaţie ce
se desfăşoară în aceste instituţii.
Trecând pe plan microsocial, vom menţiona că idealul impune o anumită atitudine
faţă de fiinţa umană, în general, faţă de copil, în special.
Dezideratul idealului educaţional ar putea fi, deci, dobândirea şi consolidarea vocaţiei
ca dominantă a personalităţii umane.Înfăptuirea acestui deziderat preconizat de C. Narly şi
utilizat de pedagogie implică cu necesitate restructurări în cadrul funcţiilor educaţiei.
În concluzie prin idealul educaţional se proiectează şi se anticipează nevoile/interesele
sociale, aspiraţiile societăţii referitoare la desfăşurarea activităţii educative.

„Idealul educaţiei în statutul care se confundă cu societate nu poate fi

altul decât integrarea cât mai perfectă a individului în societate respectivă.” (I.
C. Popescu)

3. EVOLUŢIA IDEALULUI EDUCAŢIONAL

A avea ideal înseamnă a construi mintal un model perfect. A tinde spre ideal înseamnă
a aspira spre perfecţiune, spre desăvârşire. Idealul este un model, un prototip perfect, o
imagine construită a perfecţiunii.(E. Macavei, 1997)
Idealul educaţional cuprinde atât elemente constante cât şi elemente variabile datorate
specificului şi nivelului de dezvoltare a societăţii. Idealul educaţional nu este imuabil, el nu
are doar o determinare socială ci şi una istorică. Nu a existat vreun sistem educativ, indiferent
de gradul de structurare care să nu fi avut în atenţie un ideal educativ.
Idealul educativ a evoluat de la o epocă istorică la alta, cunoscând diferenţieri în
cadrul diverselor societăţi (Stanciu, 1999):
-în antichitate, în Atena, idealul educaţional urmărea dezvoltarea armonioasă a personalităţii,
în plan estetic, moral, fizic şi militar, valorile supreme fiind adevărul, binele, frumosul reunite

4
Societatea şi evoluţia idealurilor educaţionale
Idealul educaţional şi componentele educaţiei

în conceptul clasic al kalokagathiei, iar în Sparta viza indeosebi dezvoltarea fizică şi militară,
educaţia fizică şi în plan moral, desfăşurată cu severitate, urmărea pregătirea militară a
tânărului, consacrând astfel celebra formulă de „educaţie spartană”.

-în evul mediu idealul educaţional avea o dublă orientare:una cavalerească care concepea
personalitate ca rezultat al însuşirii celor şapte virtuţi cavalereşti(călăria, mânuirea spadei,
vânătoarea, înotul, şahul, cântul şi recitarea de versuri.) şi una monastică, ecleziastică,
predominant livrească, încurajând asceza, şi ridicarea deasupra frământărilor pământene,
destinată pregătirii clerului. Există şi o sinteză între cele două, ipoztazată în Călugărul-
Cavaler. (L. Antonesei, 1996, p.41)

- în Renaştere idealul concepea personalitatea ca “homo universale”, readucând în prim-plan

interesul faţă de măreţia naturii umane, faţă de valorile filosofice, artistice, literare ale
antichităţii greceşti şi romane. Ideile dominante cu privire la educaţie în epoca Renaşterii ar
putea fi exprimate în următorii termeni: libera dezvoltare a fiinţei umane, ca o consecinţă a
încrederii în bunătatea naturii omului, dezvoltarea armonioasă-intelectuală, morală, estetică,
fizică. După expresia lui C. Narly, Renaşterea reprezintă „o eroică afirmare a întregului
omenesc”.

-secolul al XVIII-lea, supranumit şi secolul didacticii, aduce în centrul acţiunii educaţionale

ideea necesităţii pregătirii fiinţei umane pentru viaţa viitoare, pentru fericirea eternă, prin
cunoaşterea de sine şi a tuturor celorlalte lucruri, stăpânirea de sine şi îndreptarea spre
Dumnezeu. Idealul reprezintă o sinteză a trei aspecte ale devenirii fiinţei umane: educaţia
intelectuală, educaţia morală şi educaţia religioasă.(C. Sas, 2007, p.99)

-Iluminismul se caracterizează printr-o impetuoasă contestare a privilegiilor nobiliare,

afirmarea drepturilor egale ale oamenilor, a accesului liber al tuturorcategoriilor sociale la
conducerea societăţii. Iluminismul a fost o expresie a încrederii în capacitatea raţiunii de a
pătrunde în tainele lumii, de a înfăptui progresul.

-secolul al XIX-lea a fost perioada afirmării pedagogiei ca disciplină ştiinţifică aducând mari
schimbări atât în ceea ce priveşte ideile/teoriile cu privire la educaţie, cât şi ceea ce priveşte
practica educaţională şi instituţiile de educaţie a tinerei generaţii: îndatorirea statului de a se
îngriji de instruirea tinerei generaţii obligativitatea şi gratuitatea şcolii primare.

-secolul al XX-lea aduce o competiţie a teoriilor pedagogice, impunându-se câteva orientări:

pedagogia experimentală, pedagogia sociologică, „Educaţia nouă”.

-în epoca modernă se impune idealul personalităţii eficiente într-o activitate productivă (faza
de industrializare timpurie), idealul personalităţii complexe, multilaterale (faza industrializării
avansate) şi idealul personalităţii creatoare (societatea postindustrială). Modernitatea aduce în
prim-plan valorile umane astfel adăugând valorilor clasice(adevărul, binele, frumosul,
sfinţenia) valorile sociale(libertatea, egalitate, fraternitatea), valori care definesc idealul
educaliv al modernităţii.
În concluzie, idealul educaţional concentreză modelul sau tipul de personalitate
solicitat de condiţiile şi aspiraţiile sociale ale unei etape istorice, iar educaţia are datoria să-l
formeze în procesul desfăşurării ei. Idealul educaţional desemnează finaitate generală a
educaţiei, modelul de om, proiectul teoretic care orientează şi reglează întregul proces
educaţional dintr-o epocă istorică dată.

5
Societatea şi evoluţia idealurilor educaţionale
Idealul educaţional şi componentele educaţiei

Formularea idealului educativ pentru o anume temporalitate istorică este o operaţie

dificilă şi extrem de importantă. Stanciu (1999) considera că idealul educativ al societăţii
româneşti contemporane trebuie să valorifice ideile care s-au vehiculat în cultura românească
interbelică.

„Îtreaga istorie a pedagogiei, dintr-un anumit unghi privită, este istoria

idealurilor care au stăpânit mentalitatea diverselor epoci, idealuri pe care
educaţia a tins să le realizeze în om…” (C. Narly)

4. IDEALUL EDUCAŢIONAL ŞI COMPONENTELE EDUCAŢIEI

Componentele educaţiei se pot împărţii în două categorii: componentele clasice
(educaţia intelectuală, educaţia morală, educaţia estetică, educaţia profesională, educaţia
fizică.) şi noile educaţii (educaţia relativă la mediu, educaţia pentru pace, educaţie pentru
participare şi democraţie, educaţie pentru comunicare şi mass-media, educaţie pentru
schimbare şi dezvoltare, educaţie economică şi casnică modernă, educaţia nutriţională,
educaţia pentru timpul liber,)
A) Componentele „clasice” ale educaţiei
Modelul sintetic al personalităţii umane descris prin ideal este întotdeauna detaliat,
prin circumscrierea unor aspecte concrete ale personalităţii: acestea urmează să devină
scopuri şi obiective ale acţiunii educaţionale. Prezentăm în continoare punctul de vedere al
pedagogului (Rene Hubert 1965, după I. Nicola, 1996) privind obiectivele şi conţinutul
laturilor educaţionale.

 Educaţia intelectuală urmăreşte asimilarea unui sistem de cunoştinţe din diverse

domenii ale cunoaşterii, comcomitent cu dezvoltarea proceselor şi funcţiilor psihice implicate
în procesul asimilării acestora a structurării unei viziuni şi imagini cât mai complete asupra
realităţii. Această latură facilitează după cum susţine Rene Hubert adaptarea individului la
cele trei planuri ale realităţii: fizic, social şi spiritual.
Educaţia intelectuală facilitează constituirea acealui nucleu valoric al personalităţii,
care-şi pune amprenta asupra întregii sale deveniri. Cu cât registrul său este mai diversificat
cu atât forţa sa de mobilizare este mai puternică.
Insemnâtatea educaţiei intelectuale sporeşte în zilele noastre datorită accentuării
caracterului intelectual al diverselor activităţi umane, exploziei informaţionale, cererii de
educaţie, nevoii de a pune accent mai mare pe autoeducaţie (Salade, 1998 citat de Creţu,
1999).

„Educaţia intelectuală presupune formarea celor care se educă pentru şi

în spiritul anumitor opţiuni şi ierarhii valorice care se realizează prin
transmiterea cunoaşterii ştiinţifice şi a conotaţiilor sale axiologice.”
(Jinga&Istrate, 1998).

 Educaţia morală are în vedere, în concepţia pedagogului francez,

formarea profilului moral care include componente cognitive, afective, volitive, deprinderi şi
obişnuinţe morale, a conştiinţei şi conduitei morale în concordanţă cu cerinţele şi valorile
morale ale societăţii. Astfel include un asamblu de acţiuni menite să faciliteze în mod
conştient şi sistematic formarea individului ca subiect moral, respectiv ca subiect care

6
Societatea şi evoluţia idealurilor educaţionale
Idealul educaţional şi componentele educaţiei

gândeşte, simte şi acţionează, în spiritul cerinţelor moralei sociale, a principiilor, valorilor şi

normelor pe care ea le include.
Educaţia morală reprezintă dimensiunea internă a activităţii de formare-dezvoltare a
personalităţii care vizează „ceea ce este mai profund şi mai accentuat subiectiv în fiinţa
umană”.(Rene Hubert).

„O şcoală fără disciplină este ca o moară fără apă”(J. A. Comenius)

 Educaţia estetică presupune cunoaşterea valorilor estetice şi pe baza

acestora, formarea capacităţilor de a aprecia frumosul din natură şi societate, dezvoltarea
aptitudinilor artistice. Prin conţinutul lor, valorile estetice contribuie la lărgirea sferei de
cunoaştere a realităţii, la educarea aspiraţiei şi a dorinţei de a introduce elemente ale
frumosului în viaţa cotidiană, în adopterea unei atitudini civilazate şi sensibile în relaţiile cu
ceilalţi. Educaţia estetică urmăreşte formarea subiectului estetic în dupla sa ipoztază de
receptor al frumosului şi de creator al acestuia, atât în lumea exterioară a individului, cât şi în
cea interioară.

Poţi să ai talent, dacă nu lucrezi e degeaba. Mâna trebuie să-ţi umble; şi

poţi să desenezi bine, să ai culoare cât mai frumoasă, dacă nu pui simţire nu
iese nimic… Noi, artiştii privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul” (Ştefan
Luchian)

 Educaţia profesională urmăreşte pregătirea omului pentru integrarea sa în

sistemul tehnico-economic şi social-cultural. Finalitatea acestei laturi constă deci în formarea
omului pentru o animită meserie. Rene Hubert consideră că disciplinele pur intelectuale nu
dispun de resurse suficiente pentru a oferi indivizilor sensul vieţii concrete, după cum
disciplinele pur tehnice nu oferă prilejul depăşirii orizontului profesiunii. Pentru toate
meseriile, cultura intelectuală constitue substratul culturii profesionale „nu numai prin
cunoştinţele utile pe care la comportă, ci, mai ales, prin calităţile spiritului pe care le
agreează”(R. Hubert, după I. Nicola, 1996, p. 176). Prin intermediul acestei laturi se asigură
un echilibru între cunoştinţele ştiinţifice şi cele tehnologice, presupunând o finalitate
cognitivă practică şi aplicativă.

Educaţia profesională are să dea nu numai îndemânătăcie, ci tot odată şi

îndemnul de a face toată viaţa, desăvârşindu-se mereu, acelaşi lucru. (Ion
Slavici)

 Educaţia corporală/fizică asigură dezvoltarea armonioasă a

organismului, a unor calităţi fizice şi psihice solicitate în viaţa şi activitatea sa. Contribuie la
asigurarea unui echilibru funcţional între componentele fizice şi cele psihice ale personalităţii
umane. Ea acţionează asupra dezvoltării integrale ale acesteia, stimulând şi fortificând
calităţile psiho-fizice sau ale personalităţii. Educaţia fizică include un asamblu de acţiuni care
vizează transformări de natură fizică şi psihică în concordanţă cu idealul educaţional. Este
vorba îndeosebi, de întărirea sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a corpului, dezvoltarea

7
Societatea şi evoluţia idealurilor educaţionale
Idealul educaţional şi componentele educaţiei

aptitudinilor fizice, formarea şi perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor motrice,

dezvoltarea spirituală a personalităţii, a unor calităţi morale şi estetice.

„Minte sănătoasă în corp sănătos” (maximă romană)

Toate aceste laturi ale educaţiei constitue un sistem, în sensul că înfăptuirea sarcinilor,
unei laturi asigură câmp prielnic de acţiune pentru celălalte, după cum fiecare latură este
influenţată de acţiunea celorlalte laturi.
Desigur că elaborarea conceptuală a laturilor educaţiei nu este un demers arbitrar.
Personalitatea umană ca formaţiune psihologică se dezvoltă şi integrează ,în drumul său spre
maturitate o serie de conţinuturi externe care îi conferă nu numai integralitate ci şi construirea
unor dimensiuni concordante cu tipologia influenţelor externe care au acţionat asupra sa.

B) Noile educaţii

"Noile educaţii" sunt definite în programele UNESCO, adoptate în ultimele decenii,

"ca răspunsuri ale sistemelor educţtionale la imperativele lumii contemporane" de natură
politică, economică, ecologică, demografică, sanitară etc.
Conţinuturile specifice, propuse din aceasta perspectivă, sunt integrabile la toate
nivelurile, dimensiunile şi formele educaţiei. Ele sunt prezentate în termenii unor obiective
pedagogice prioritare care vizează: educaţia relativă la mediu, educaţia pentru buna întelegere
si pace, educaţia pentru participare si democraţie, educatia în materie de populaţie, educaţia
pentru o nouă ordine internaţională, educaţia pentru comunicare si pentru mass-media,
educaţia pentru schimbare si dezvoltare, educaţia nutriţională, educaţia casnică moderna
(Noile educatii, coordonatori, Vaideanu, G.; Neculau, A., ).
"Noile educaţii" sunt adaptabile la nivelul fiecărei dimensiuni a educaţiei, în funcţie
de particularităţile acestora, dar şi de "ciclurile vieţii" şi de condiţiile sociale specifice
fiecărui sistem educaţional. De exemplu, educaţia ecologică sau educatia relativa la mediu,
care poate fi integrată la nivelul educaţiei morale (în învăţământul general), educaţiei
intelectuale (în învăţământul liceal), educaţiei tehnologice (în învăţământul profesional),
ridică probleme specifice în anumite zone sau ţări ale lumii, respectiv în cadrul diferitelor
sisteme sociale şi educaţionale.
"Noile educaţii" evoluează în funcţie de procesarea realizată la nivelul obiectivelor
propuse care dau şi "denumirea" fiecărei structuri de conţinut, care poate fi proiectat ca
modul sau disciplina de studiu conceput strategic în plan disciplinar, dar mai ales în plan
interdisciplinar şi transdisciplinar.
În documentele UNESCO sunt menţionate următoarele aspecte subsumate noilor
educaţii:
 Educaţia relativă la mediu/educaţia ecologică îşi propune dezvoltarea
conştiinţei, a responsabilităţii fiinţei umane în raport cu mediul şi problemele sale, declanşate
odată cu aplicarea tehnologiilor industriale şi postindustriale la scara socială, care au
înregistrat numeroase efecte negative la nivelul naturii şi al existenţei umane.

 Educaţia pentru pace şi cooperare presupune formarea unor atitudini

superioare, de esnţă socială, formarea oamenilor în direcţia evitării conflictelor, receptivitate,
flexibilitate, respect pentru valori; vizează formarea şi cultivarea aptitudinilor şi a atitudinilor
civile de abordare a problemelor sociale prin dialog si participare efectivă la rezolvarea

8
Societatea şi evoluţia idealurilor educaţionale
Idealul educaţional şi componentele educaţiei

pedagogică a contradicţiilor obiective şi subiective care apar în condiţii de (micro)grup sau în

contextul comunitaţii sociale (profesionale, economice, politice, culturale, religioase etc), la
nivel naţional, teritorial, zonal, local.

 Educaţia pentru participare şi democraţie presupune formarea unei

culturi politice, cetăţeneşti ca fundament pentru o atitudine democratică, activă şi
participativă; vizează formarea şi cultivarea capacităţilor de înţelegere şi de aplicare a
democraţiei la nivelul principiilor sale valorice de conducere socială eficientă şi a instituţiilor
sale recunoscute la scara universală, care promovează drepturile omului.

 Educaţie pentru comunicare şi mass-media urmăreşte formarea unei

atitudini selective şi responsabile faţă de informaţie, dezvoltarea competenţelor comunicative,
a capacităţii de a dialoga, a receptivităţii şi toleranţei faţă de idei; vizează formarea şi
cultivarea capacităţii de valorificare culturala a informaţiei furnizate de radio, televiziune,
presă, în condiţii de diversificare şi de individualizare care solocită o evaluare pedagogică
responsabilă la scara valorilor sociale.
 Educaţie pentru schimbare şi dezvoltare urmăreşte formarea unei
atitudini pro-active în raport cu societatea, dezvoltarea creativităţii, capacităţii de asumare a
responsabilităţilor la nivel social, vizează formarea şi cultivarea capacităţilor de adaptare
rapidă şi responsabilă a personalităţii umane la condiţiile inovaţiilor şi ale reformelor sociale
înregistrate în ultimele decenii ale sec. al XX-lea, în perspectiva sec. al XXI-lea.

 Educaţia economică şi casnică modernă presupune pregătirea pentru

viaţă, în general, pentru viaţa de familie, în particula, formarea capacităţii de autogestiune,
autonomie, independenţă. Această educaţie care, mai ales în ţările dezvoltate, constituie o
disciplină sau o activitate educativă importantă, dispunând de laboratoare şi incluzând
mobilarea locuinţei, viaţa de familie (aniversari, sarbatori, stiluri, etc), educaţia economică şi
utilizarea bugetului. Ea este concepută ca o pregătire indirectă pentru muncă, pornindu-se de
la teza confirmată de viaţă ca orice tanăr care începe să presteze o munca trebuie să ştie să-şi
organizeze propria viaţă; se apreciază mult faptul că această educaţie, care apare celor
neavizaţi ca fiind banală, conduce la consolidarea familiei şi la sporirea productivităţii
muncii.

 Educaţia nutriţională vizează cunoşterea alimentelor sau a substanţelor

nutritive, formarea unei atitudini sănătoase şi responsabile în raport cu viaţa proprie şi a
altora; reprezintă în unele ţări o disciplină de învăţământ sau o activitate extraşcolară.

 Educaţia pentru timpul liber se dovedeşte a fi din ce în ce mai necesară

si benefică cu scopul regenerării energiilor creatoare, în direcţii benefice pentru individ şi
societates dovedindu-se o educaţie rentabilă sub raport economic, familial, sanitar şi social,
iar importanţa ei sporeşte pe măsură ce sporeşte timpul liber.

Evoluţia "noilor educaţii" marchează şi procesul de valorificare metodologică a

acestora la nivelul celor cinci dimensiuni ale activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii.
Putem vorbi astfel de un demers intelectual al "noilor educaţii"; un demers moral al "noilor
educaţii"; un demers tehnologic al "noilor educaţii"; un demers estetic al noilor educaţii; un
demers fizic, sanitar si sportiv al "noilor educatii".

9
Societatea şi evoluţia idealurilor educaţionale
Idealul educaţional şi componentele educaţiei

BIBLIOGRAFIE:

Antonisei, L., (1996), Paideia. Fundamentele culturale ale educaţiei, Editura Polirom, Iaşi
Comenius, J.A., (1970), Didactica Magna, EDP, Bucureşti
Cucoş, C., (1996), Pedagogie, Editura Polirom Iaşi
Cucoş, C., (2001), Istoria pedagogiei, Editura Polirom, Iaşi
Macavei, E., (1997), Pedagogie, EDP, Bucureşti
Narly, C., (1995), Problema idealului pedagogic, în Modelul uman şi ideal educativ
(Antologie de texte), EDP, Bucureşti
Nicola, I., Fărcaş, D., (1997), Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare pedagogică, EDP,
Bucureşti
Nicola, I., Fărcaş, D., (1997), Pedagogie generală, EDP, Bucureşti
Nicola, I., (1996), Tratat de pedagogie şcolară, EDP, Bucureşti
Sas, C., (2007), Fundamentele pedagogiei, Editura Universităţii din Oradea
Stan, C,. (2001), Educaţia. Sistemul ştiinţelor despre educaţie, în Ionescu, M., Chiş, V.,
(coord.), Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor, Editura Presa Universitară
Clujeană
Stanciu, I., Gh., (1995), Şcoala şi doctrinele pedagogiei în secolul XX , ediţia a II-a revizuită,
EDP, Bucureşti

CUPRINS

1. Idealul educaţional…………………………………………….
…2
2. Societatea şi idealul
educaţional……………………....................3
3. Evoluţia idealului
educaţional…………………………………....4
4. Idealul educaţional şi componentele
educaţiei…………………..6
4.1 Componentele „clasice” ale educaţiei……………………….6
4.2 Noile educaţii………………………………………………...8
5. Bibliografie………………………………………………………10

10