Mos Ion Roata si Unirea

- povestire -

Ion Creanga

Povestirea este o specie a genului epic in proza, care relateaza fapte, evenimente din
punctul de vedere al unul narator care este martor, participant sau ambele la evenimentul
povestit. Povestirea are un singur fir narativ, accentul cade pe intamplari si nu pe personaje, iar
dimensiunile povestirii se situeaza intre nuvela si schita.

Textul pe care l-am ales se numeste “Mos Ion Roata si Unirea” si este o povestire scrisa
de Ion Creanga, unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii romane care s-a nascut la Iasi –
Humulesti. Acesta a trait in secolul XIX iar dintre contemporanii sai ii amintim pe : Titu
Maiorescu, Ioan Slavici, Mihai Eminescu. In ceea ce priveste operele sale litarare, amintim:
“Capra cu trei iezi”, “Ivan Turbinca”, “Fata babei si fata mosneagului”, “Amintiri din copilarie”
etc.

Titulul textului face referire la personajul central al acestei povestiri si la evenimentul in

care acesta a fost implicat. Asadar, Mos Ion Roata, impreuna cu alti tarani, este invitat la o
adunare unde avea sa se discute un eveniment extrem de important: unirea celor doua tari “
surori creştine şi megieşe, Moldova noastră şi Valahia sau Ţara Muntenească”.

Aceasta opera apartine, genului epic deoarece autorul isi exprima sentimentele, ideile,
gandurile in mod indirect, prin intermediul naratorului, personajelor si actiunii.

Naratorul textului este necunoscut si relateaza intamplarile la persoana a treia, lasand insa
impresia ca a fost si el martor la acea intamplare. Personajele textului nu sunt multe la numar:
sunt mentionati boierii M. Kogalniceanu si Costache Hurmuzachi, taranii, iar ca participanti
propriu-zisi la intamplarea relatata este boierul care le explica taranilor motivul chemarii si,
bineinteles, personajul central al povestirii – mos Ion Roata.

Actiunea operei este simpla, lineara. Unul dintre boieri primeste raspunderea de a explica
grupului de tarani sensul si importanta Unirii si incearca printr-o suita de argumente, in vederea
secarii Milcovului si a realizarii infatisarii “dorita de stramosii nostri, dar pe care ei nu au putut
sa o faca in imprejurarile grele de pe atunci”.

Afirmatiile sunt acceptate de grupul de tarani, cu exceptia lui mos Ion Roata, care se arata
nedumerit si de aceea, boierul recurge la o demonstratie faptica, prin pilda cu bolovanul, pe care
unul singur nu il poate ridica, dar mai multi, da. Boierul incearca sa demonstreze ca puterea se
constituie prin unirea fortelor, in final insa faptele primind o alta semnificatie, care rastoarna
sensul aparent, demonstrand iteligenta lui mos Ion Roata, si realitatea ca el intelesese cu
adevarat evenimentele: “iar de la bolovanul dvs am inteles asa: ca pana acum, noi, taranii, am
dus fiecare cate o piatra mai mare sau mai mica, pe umere; insa acum suntem chemati la a purta
impreuna tot noi, opinca, o stanca pe umerele noastre”.

Personajele sunt construite cu deosebita mestrie. La inceput, taranii, uimiti de atentia ce li

se acorda, lasa impresia ca accepta explicatiile boierului ca pe niste lucruri firesti. Apoi, din
grupul lor, se desprinde mos Ion roata, simbol al taranimii din acel moment istoric, caracterizat
prin inteligenta, spontaneitate, hotarare si umor. Dincolo de umorul personajului se simte insa o
adanca amaraciune, generata de intelegerea faptului ca taranimea, in fond, continua sa ramana o
categorie oprimata, in ciuda promisiunilor de tot felul.

Modul de expunere predominat este dialogul imbinat cu naratiunea. Ca in toata opera lui
Cranga, stilul se caracterizeaza prin oralitate si expresivitate, fapt exemplificat prin prezenta
masiva a dialogului, a locutiunilor si a expresiilor populare; de asemenea se remarca folosirea
regionalismelor a vocativelor si a interjectiilor.

Este usor de observat cum in acest text se regasesc toate trasaturile povestirii. Vorbim,
asadar, de singurul fir epic narativ, cel al taranului mos Ion Roata care da impresia ca nu
intelege ce inseamna Unirea, el, de fapt, intelegand chiar mai multe decat ceilalti tarani. De
asemenea este evident accentul pus pe intamplare si nu pe personaje, dimensiunile operei facand
si ele dovada apartenentei la specia literara povestire – textul fiind mai lung decat o schita, dar
mai scurt decat o nuvela.

Eseu realizat de Lidia – Alexandra Popa