Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
a) Flexibile:
b) Neflexibile:
Adverbul: aici, acolo, apoi, astfel, putin, mult;
Prepozitia: din, pe, pe langa, gratie, contra;
Conjunctia: si, desi, ca sa, daca, fiindca;
Interjectia: of! valeu! poc! bis! pac!
Substantivul
Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste obiecte (fiinte, lucruri, fenomene, actiuni etc).
Substantivul este una dintre partile principale de vorbire in cadrul valorilor morfologice din categoria din care face parte si adjectivele si numeralele si
anume categoria numelui.
Substantivul este o parte de vorbire din limba romana independenta si capabila de a primii determinatii (adjective sau numerale) si de a fi inlocuit prin
pronume.
Substantivul este o clasa cu autonomie semantica cu un sens lexical suficient.
Substantivul constituie o sursa inepuizabila de imbogatire a lexicului limbii romane prin cuvintele derivate si cuvintele compuse pe care le realizeaza.
Felul substantivelor
Criterii de clasificare ale substantivului:
Dupa inteles:
a) substantiv comun (denumesc obiecte de acelasi fel): elev, carte, ploaie, patrie, casa etc.
b) substantiv propriu (denumesc anumite obiecte spre a le deosebi de altele): Georgescu, Braila, Costel, Mures, Luceafarul etc.
Dupa structura:
a) substantiv simplu (formate dintr-un singur cuvant): fata, patrie, scoala, casa, Bucuresti, Gigel, Arges etc.
b) substantiv compuse (formate din doua sau mai multe cuvinte): bunavointa, binefacere, caine-lup, Stefan cel Mare, Campulung, Piatra Neamt etc.
Genul substantivelor
Substantivul epic are o singura forma pentru masculin si feminin: carabus, elefant, tantar, privighetoare, dihor, greier, vultur, lebada, papagal etc.
Substantivele mobile sunt substantivele nume de fiinta care au o forma pentru masculin si alta pentru feminin.
masculin | feminin
profesor, muncitor | profesoara, muncitoare
Procedeul cu ajutorul caruia putem forma substantive feminine din cele masculine si invers se numeste motiune.
Numarul substantivelor
Exemple de substantive:
a.2. substantive proprii
* nume de persoana: Gigel, Costel, Ioana;
* nume geografice: Banat, Olt, Bacau, Ceahlau.
Substantivul colectiv denumesc o totalitate de obiecte de acelasi fel: stol, grup, oaste, studentime, bradet, pietris, porumbiste etc.
Declinarea substantivelor
Cazurile sunt formele pe care le iau substantivele pentru a indeplini o functie sintactica in propozitie.
Trecerea unui substantiv prin toate formele si constructiile cauzale poarta denumirea de declinare.
SINGULAR
PLURAL
Valoare adjectivala
Valoare adverbiala:
Locutiunile substantivale sunt grupurile de doua sau mai multe cuvinte care, impreuna, au intelesul unui substantiv.
Cele mai multe locutiuni substantivale au aparut din locutiuni verbale, prin transformarea infinitivului lung in substantiv propriu-zis.
Locutiunile substantivale se comporta ca un substantiv, avand forme pentru singular si plural, putand fi articulate sau nearticulate.
Cuvintele din care este alcatuita o locutiune substantivala nu se pot analiza separat.
Model de analiza
aducerea-aminte = locutiune substantivala (amintirea), genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, articulat cu articolul hotarat a, functie sintactica de nume
predicativ.
La ce statornicia parerilor de rau,
Cand prin aceasta lume sa trecem ne e scris
Ca visul unei umbre si umbra unui vis.€
(M. Eminescu)
parerilor de rau = locutiune substantivala (regretelor), genul feminin, numarul plural, cazul genitiv, articulat cu articolul hotarat lor, functie sintactica de atribut
substantival genitival.
ARTICOLUL
Articolul este partea de vorbire flexibila care insoteste substantivul, aratand in ce masura obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor.
Caietul este pe banca.
Chiar daca avem in atentie numai articolul hotarat si nehotarat, definitia nu corespunde realitatii lingvistice, pentru ca ele insosesc si adjectivul.
ARTICOLUL HOTARAT (enclitic) se alipeste la sfarsitul cuvantului, aratand in mod precis (hotarat) obiectul denumit.
ARTICOLUL NEHOTARAT (proclitic) se asaza inaintea substantivelor care denumesc obiecte necunoscute dinainte, fara a le determina precis.
Observatii:
3. cand substantivele masculine nene, bade, mos in G./D. sunt urmate de un nume propriu :
Mama lui badita Ion isi petrecea baietul la groapa.
ARTICOLUL POSESIV GENITIVAL se asaza inaintea unui substantiv sau pronume in genitiv si intra in alcatuirea pronumelui posesiv si a numeralului
ordinal.
Leaga numele obiectului posedat de numele posesorului, avand formele : ai, a, ai, ale.
Articolul posesiv care preceda un substantiv sau un pronume cu functia de atribut se acorda in gen si numar cu substantivul determinat, nu cu substantivul sau
pronumele in genitiv:
carte a elevuluicarti ale elevilor
copil al vecinei copii ai vecinelor
ARTICOLUL DEMONSTRATIV (ADJECTIVAL) insoteste un adjectiv sau un numeral, stabilind legatura dintre aceste parti de vorbire si substantivul
determinat (cel, cea, cei, cele).
Observatii:
Se numeste articol demonstrativ, deoarece provine din forma veche a pronumelui demonstrativ : cel (acel), cea (aceea), cei (aceia), cele (aoalea) sl adjectival,
deoarece, de obicei, insoteste un adjectiv.
Articolul demonstrativ (adjectival) se acorda in gen, numar si caz cu substantivul determinat de adjectivul sau de numeralul pe care-l insoteste:
N./Ac.eleva cea silitoare
D./G. elevei celei silitoare
- serveste numai ca instrument gramatical auxiliar pentru flexiunea altor parti de vorbire.
Model de analiza
Deasupra capului zari lujerul unui crin ce se ridica asa de inalt, ca parca floarea din varf isi deschidea paharul chiar dedesuptul bulgarului de aur sa-i
culeaga razele.€
(Emil Garleanu)
deasupra capului = substantiv comun, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul genitiv precedat de prepozitia compusa deasupra, articulat cu articolul hotatat
lui, functie sintactica de complement circumstantial de loc.
lujerul = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul singular, cazul acuzativ, articulat cu articolul hotarat l, functie sintactica de complement direct.
unui crin = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, articulat cu articolul nehotarat proclitic „unuiâ€, functie sintactica de atribut
substantival genitival.
floarea = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, articulat cu articolul hotarat a, functie sintactica de subiect.
din varf = substantiv comun, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla din, nearticulat, functie sintactica de atribut
substantival prepozitional.
paharul = substantiv comun, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ, articulat cu articolul hotarat l, functie sintactica de complement direct.
dedesuptul bulgarului = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia dedesuptul, articulat cu articolul hotarat
lui, functie sintactica de complement circumstantial de loc.
de aur = substantiv comun, numai cu forma de singular, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla „deâ€, nearticulat, functie sintactica de atribut substantival
prepozitional.
razele = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, articulat cu articolul hotarat le, functie sintactica de complement direct.
Adjectivul
Adjectivul este partea de vorbire flexibila care exprima insusirea (caracteristica) unui obiect.
Adjectivul insoteste si determina un substantiv, avand forme deosebite pentru genul si numarul substantivului:
a.1. Adjectivul cu doua terminatii, cand, la singular, au o forma pentru genul masculin si alta pentru feminin:
frumos-frumoasa;
negru - neagra.
a.2. Adjectivul cu o singura terminatie, cand, la singular, au aceeasi forma si pentru masculin si pentru feminin:
izvor rece - apa rece;
creion verde - iarba verde.
B. Adjective invariabile- care-si pastreaza forma indiferent de gen, numar si caz. Ele provin din limbi straine si sugereaza culori (gri, maro, bordo, oliv, vernil) sau
alte caracteristici (eficace, propice, vivace, atroce, locvace):
tigru atroce - tigroaica atroce.
M-a impresionat asa intamplare.
b.1. adjective demonstrative: elevul acesta, acela, celalalt;
b.2. adjective nehotarate: fiecare profesor, unele colege, toti copiii;
b.3. adjective posesive: sora mea, colegii nostri;
Valoare substantivala
O constructie in care se afla un substantiv insotit de adjectiv poate fi simplificata prin inlaturarea substantivului:
In constructia simplificata, cuvantul lenesul nu mai insoteste un substantiv, deci si-a pierdut valoarea gramaticala de adjectiv, si s-a substantivat, a devenit substantiv.
Substantivarea adjectivului lenes s-a facut prin articularea lui cu articolul hotarat enclitic (-l).
Adjectivele devenite substantive se comporta ca orice substantiv. Ele pot fi insotite de un adjectiv propriu-zis, de adjective pronominale sau de un
numeral: micutul lenes, acest lenes, trei lenesi.
Daca nu sunt precedate de articolul adjectival (cel, cea, cei, cele), pot fi insotite de articolul nehotarat: Un credincios al imparatului a iesit din palat.
Valoare adverbiala
Cele mai multe adjective pot fi folosite ca adverbe de mod pentru a arata caracteristica unei actiuni sau a unei insusiri exprimate de alt adjectiv.
Pasarea avea penele frumos colorate (valoare de adverb de mod, deoarece arata caracteristica insusirii exprimate de adjectivul colorate)
Adjectivele folosite cu valoare de adverb devin parti de vorbire neflexibile, intrucat ele nu se mai refera la un substantiv :
frumos = adverb de mod provenit din adjectiv, simplu, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de complememt circumstantial de mod.
Locutiuni adjectivale
Locutiuni adjectivale din morfologia limbii romane
Insusirea unui obiect poate fi exprimata si prin locutini adjectivale (grupuri de cuvinte care au valoarea unui adjectiv). Ele se comporta ca un adjectiv.
A. POZITIV - exprima insusirea, calitatea obisnuita fara a compara cu alta : elev harnic, trandafir rosu, apa limpede.
Adjectivul la gradul pozitiv poate fi insotit sau nu de articolu demonstrativ (adjectival) cel, cea, cei, cele: elevul cel silitor; elevii cei silitori.
B. COMPARATIV - cand insusirea unui obiect este comparata cu aceeasi insusire a altui obiect sau a aceluiasi obiect in momente diferite:
b.1. Comparativul de superioritate (adverbul mai):
Caietul lui este mai ordonat decat al tau.
b.2. Comparativul de egalitate (la fel de, tot atat de, tot asa de):
Secerisul fusese tot atat de greu ca si mai inainte.
C. SUPERLATIVUL exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut grad.
c.1. Superlativul relativ exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut grad, prin comparatie cu alt obiect:
lonescu este cel mai silitor elev din clasa a VII-a.
Superlativul relativ poate fi:
- de superioritate:
Ceahlaul este cel mai inalt varf al Carpatilor Orientali.
- de inferioritate:
Muntele acela este cel mai putin inalt dintre toti muntii.
c.2. Superlativul absolut exprima, fara comparatie, gradul cel mai inalt sau cel mai scazut al unui obiect. Se construieste cu adverbele foarte tare sau prin
alte mijloace mai expresive:
* diferite expresii in care adjectivul este insotit de un substantiv ce-i da valoare de superlativ absolut:
suparat foc, rea de mama focului etc.
Observatii
Nu au grade de comparatie :
A. adjectivele care exprima insusiri ce nu pot fi comparate: gigantic, urias, colosal, complet, intreg, unic, principal, perfect, egal, vesnic.
B. adjectivele care in limba latina reprezinta forme ale comparativului sau superlativului: exterior, interior, minim, maxim, posterior, anterior, minor, major, superior,
inferior, suprem etc.
Model de analiza
Astazi tot se mai vad daramaturi de cetatuie intr-acest loc minunat de frumos si plin de legende si suveniri despre Negru-Voda, domnul cel mai popular intre
taranii nostri.€
(N. Balcescu)
acest = adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere, forma literara, genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
minunat de frumos = adjectiv propriu-zis, variabil, cu doua terminatii genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ, grad de comparatie superlativ absolut, functie
sintactica de atribut adjectival.
plin = adjectiv propriu-zis, variabil, cu doua terminatii, genul neutru numarul singular, cazul acuzativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut
adjectival.
cel mai popular = adjectiv propriu-zis, variabil cu doua terminatii, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie superlativ relativ de
superioritate, functie sintactica de atribut adjectival.
nostri = adjectiv pronominal posesiv (mai multe obiecte posedate - mai multi posesori), persoana I, numarul plural, genu masculin, cazul acuzativ, functie sintactica
de atribu adjectival.
De jur imprejur, stau muntii cu piscuri inalte, peste care bradisul negru se intinde ca o imensa haina de doliu. Nici o pasare nu-si indreapta zborul sau peste
salbaticia si tacerea de mormant a locurilor acestora.€
(C. Hogas)
inalte = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul neutru, numarul plural, cazul acuzativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut
adjectival.
negru = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de
atribut, adjectival.
imensa = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, fara grad de comparatie, functie sintactica de
atribut adjectival.
nici o = adjectiv pronominal negativ, compus, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
sau = adjectiv pronominal posesiv (un obiect posedat, un singur posesor), persoana a III-a, numarul singular, genul neutru, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut
adjectival.
acestora = adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere, forma literara, genul neutru, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
Acum eram liber. in ceasul acela am gustat cea mai mare fericire in sufletul meu, caci nimic pe lume nu e mai scump si mai slavit decat libertatea: ea este darul cel
mai nepretuit.€
(V. Alecsandri)
liber = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de
nume predicativ.
acela = adjectiv pronominal demonstrativ de departare, forma literara, genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
cea mai mare = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu o terminatie, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, grad de comparatie superlativ de superioritate,
functie sintactica de atribut adjectival.
meu = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur posesor), persoana I, numarul singular, genul neutru, cazul acuzativ, functie sintactica de
atribut adjectival.
mai scump si mai slavit = adjective propriu-zise, simple, variabile, cu doua terminatii, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie
comparativ de superioritate, coordonate prin conjunctia copulativa și, functie sintactica de nume predicativ multiplu.
cel mai nepretuit = adjectiv provenit din participiu, forma negativa, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, gradul de comparatie superlativ relativ de
superioritate, functie sintactica de atribut adjectival.
(I. Creanga)
un nebun = substantiv comun, simplu, provenit din adjectiv (prin conversiune), genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
cuminti = substantiv comun, simplu, provenit din adjectiv (prin conversiune), genul masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
(M. Sadoveanu)
cea fara de prihana = locutiune adjectivala (pura, neprihanita) alcatuita din substantivul prihana si prepozitia compusa fara de, insotita de articolul demonstrativ
adjectival cea, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, gradul de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
foarte de treaba = locutiune adjectivala (foarte cumsecade), alcatuita din substantivul treabă si prepozitia de, cazul nominativ, gradul de comparatie superlativ
absolut, functie sintactica de nume predicativ.
Ea ramanea cu surorile si fratii si-i povatuia sa fie mai cu rabdare.
mai cu rabdare = locutiune adjectivala (mai rabdatori), alcatuita din substantivul rabdare, prepozitia cu, cazul nominativ, gradul de comparatie comparativ de
superioritate, functie sintactica de nume predicativ.
Pronumele
Pronumele este compus din urmatoarele grupuri de cuvinte: (pro + nomen = pentru nume)
PERSOANA I
Singular Plural
Functie
CazuriIntrebare Forme Forme Forme Forme
sintactica
accentuÂate neaccentuate accentuate neaccentuate
N. cine? eu - noi - subiect
complement
Ac. (pe) cine ? (pe) mine ma, m- (pe) noi ne
direct
complement
D. cui? mie imi, mi noua ne, ni
indirect
al, a, ai, ale
G. - - - - -
cui?
V. - - - - - -
PERSOANA a II-a
Singular Plural
Functie
CazuriIntrebare Forme Forme Forme Forme
sintactica
accentuÂate neaccentuate accentuate neaccentuate
N. cine? tu - voi - subiect
Ac. (pe) cine ? (pe) tine te- (pe) voi va, v- complement
direct
complement
D. cui? tie iti, ti- voua va, vi, v-
indirect
al, a, ai, ale
G. - - - - -
cui?
V. - tu! - voi! - -
Observatii
Pronumele de persoana I si a II-a au aceleasi forme pentru masculin si feminin, iar cele de persoana a III-a au forme speciale pentru masculin si feminin.
Pronumele personale de persoana I si a II-a nu au forme pentru cazul genitiv. Vocativ au numai pronumele personale de persoana a II-a singular si plural (tu; voi).
PERSOANA a III-a (masculin)
Singular Plural
Functie
CazuriIntrebare Forme Forme Forme Forme
sintactica
accentuÂate neaccentuate accentuate neaccentuate
N. cine? el - ei - subiect
complement
Ac. (pe) cine ? (pe) el il, l- (pe) ei ii, i-
direct
complement
D. cui? lui ii, i- lor le, li
indirect
atribut
al, a, ai, ale
G. lui - lor - pronominal
cui?
genitival
V. - - - - - -
PERSOANA a III-a (feminin)
Singular Plural
Functie
CazuriIntrebare Forme Forme Forme Forme
sintactica
accentuÂate neaccentuate accentuate neaccentuate
N. cine? ea - ele - subiect
complement
Ac. (pe) cine ? (pe) ea o- (pe) ele le-
direct
complement
D. cui? ei ii, i- lor le, li
indirect
atribut
al, a, ai, ale
G. ei - lor - pronominal
cui?
genitival
V. - - - - - -
La persoana a III-a in afara de pronumele el, ea, ei, ele se folosesc si pronumele personale: dansul, dansa, dansii, dansele.
Pronumele personal de politete are forme numai pentru persoanele a II-a (dumneata, dumitale, dumneavoastra) si a III-a (dumnealui, dumneaei, dumnealor).
Pronumele personal neaccentuat la dativ poate determina un substantiv la nominativ sau la acuzativ : palaria-mi, palaria-ti, palaria-i. In asemenea constructii
pronumele la dativ are sens posesiv: palaria mea, palaria ta, palaria ei(lui). Acest dativ se numeste dativ posesiv.
Determinand un substantiv, pronumele personal la dativul posesiv are functie sintactica de atribut pronominal.
Formele neaccentuate ale persoanei I si a II-a singular la cazul dativ (mi-, ti-, imi, iti) se intrebuinteaza cu rol stilistic in basmele si baladele populare pentru a arata ca
povestitorul participa sufleteste la desfasurarea actiunii. Dativul folosit in acest scop se numeste dativ etic:
Peste gatul incordat al calului, cu fruntea ridicata sus, ochii lui privesc si piata goala dimprejurul lui parca se umple de lume.
Indaratul ei un ceas a batut si tot soiul de oameni au inceput sa roiasca spre vechile curti unde tinea el sfat odata.€
(D. Anghel)
lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival.
dimprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa dimprejurul, functie sintactica
de atribut pronominal prepozitional;
indaratul ei = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia „indaratulâ€, functie sintactica de
complement circumÂstantial de loc.
el = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
(I. Pillat)
mi = pronume personal, persoana I, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal;
cu dansa = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla âcuâ, functie sintactica de
complement indirect;
ți = pronume personal, persoana a II-a, numarul singular, cazul dativ posesiv (oasele tale), forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal.
Pronumele de intarire insoteste un pronume personal (el insusi) sau un substantiv (eleva insasi) cu scopul de a-l preciza; este folosit numai ca adjectiv
pronominal de intarire.
Aceste forme sunt alcatuite din vechile pronume personale ins(u), carora li s-au adaugat formele de dativ ale pronumelor personale sau reflexive neaccentuate : mi, ți,
și, ne, vă, le.
SINGULAR PLURAL
Masculin Feminin Masculin Feminin
ins (u) ins (a) ins (i) ins (e)
-mi (eu) -mi (eu) -ne (noi) -ne (noi)
-ți (tu) -ți (tu) -vă (voi) -vă (voi)
-și (el) -și (ea) -și (ei) -și (el/ea)
Insotind un pronume personal sau un substantiv, devin adjective pronominale de intarire si se acorda in gen, numar si caz cu pronumele personal sau cu substantivul
determinat.
Si cea dintai scolarita a fost insasi Smarandita popii.€
(I. Creanga)
Noi insine am intarziat.
Pronumele reflexiv
Pronumele reflexiv inlocuieste obiectul asupra caruia se exercita in mod direct sau indirect actiunea unul verb.
- are numai cazurile acuzativ si dativ, iar formele au aceeasi persoana si acelasi numar ca si subiectul verbului determinat.
- reprezinta aceeasi persoana ca si subiectul, avand forme proprii numai pentru persoana a III-a.
- aceste forme sunt nediferentiate dupa gen si numar, iar la persoanele I si a II-a se folosesc formele neaccentuate de acuzativ si de dativ ale pronumelui personal.
reflexivul dinamic, care exprima o actiune cu participarea intensa a subiectului, construit cu pronume in acuzativ, dar si in
dativ: ma gandesc, se teme, isi inchipuie, isi imagineaza;
reflexivul obiectiv exprima coincidenta dintre subiectul si obiectul actiunii: a se imbraca, a se trezi;
reflexivul reciproc arata ca actiunea este savarsita de doua sau mai multe persoane, fiecare suferind rezultatul actiunii celuilalt: a se certa, a se iubi, a se bate,
a se saluta.
In multe constructii, pronumele reflexive neaccentuate la dativ determina un substantiv, au sens posesiv si functie sintactica de atribut pronominal (dativul posesiv).
Pronumele reflexive isi, si- determina substantivul “palariaâ€, respectiv “banii†si arata ca subiectul (el - Costel) este posesorul obiectului “palariaâ€,
respectiv “baniiâ€.
isi = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal,
si- = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal.
Specificul pronumelor reflexive cu sens posesiv consta, deci, in faptul ca ele determina un substantiv, care denumeste obiectul posedat de subiect.
complement direct:
complement indirect:
Pronumele posesiv
Din structura sa face parte articolul posesiv (al, a, ai, ale) si are forme diferite dupa persoana, gen, numar si partial, dupa caz.
Articolul posesiv al, ai, a, ale se schimba dupa genul si numarul obiectului posedat inlocuit.
cartea / cartile / pomul / pomii - a mea / ale mele / al meu / ai mei.
Functii sintactice
Observatii:
Cazurile dativ si genitiv se exprima prin articolul posesiv, care are forma alor, urmat de formele pronumelui care arata mai multe obiecte posedate: alor mei, alor tai,
alor sai, alor nostri, alor vostri.
Cand determina un substantiv care denumeste obiectul posedat, pronumele posesiv isi schimba valoarea gramaticala, se acorda cu substantivul determinat in gen,
numar si caz si devine adjectiv pronominal posesiv, cu functie sintactica de atribut adjectival.
(N. Balcescu)
alor nostri = pronume posesiv (un singur obiect posedat, mai multi posesori), persoana I, numarul plural, genul masculin, cazul genitiv, functie sintactica de atribut
pronominal genitival.
alor sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor), persoana a III-a, numarul singular, genul masculin, cazul dativ, functie sintactica de
complement indirect.
Acel imparat mare si puternic isi intinsese marginile imparatiei sale si toti imparatii erau indatorati a-i da cate un fiu de-ai sai ca sa-i slujeasca.€
(P. Ispirescu)
sale = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur posesor), persoana a III-a, numarul singular, genul feminin, cazul genitiv, functie sintactica de
atribut adjectival.
de-ai sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor), persoana a III-a, numarul singular, genul masculin, cazul acuzativ, precedat de
prepozitia simplă de, functie sintactica de atribut pronominal prepozitional.
Pronumele demonstrativ
Pronumele demonstrativ inlocuieste numele unui obiect indicand totodata apropierea, departarea obiectului ori identitatea acestuia cu sine insusi sau cu alt
obiect.
Dintre valorile de intrebuintare trebuie consemnata folosirea cu sens neutru a formelor de feminin: aceasta, asta, aceea. Sensul neutru se refera la faptul exprimat intr-
o comunicare:
Formele populare ale pronumelui demonstrativ sunt: asta, asta, ala, ala, astalalt, astalalta, alalalt, ailalta:
Cand pronumele demonstrativ determina un substantiv (omul acela), el isi schimba valoarea gramaticala devenind adjectiv pronominal demonstrativ, acordandu-se
cu substantivul determinat in gen, numar si caz, cu functia sintactica de atribut adjectival.
Topica
Adjectivele demonstrative pot sta inainte sau dupa substantiv, exceptie facand adjectivul demonstrativ de identitate, care sta numai inaintea substantivului (acelasi
elev, aceiasi oameni). Adjectivele demonstrative compuse nu-si schimba forma, indiferent de pozitia lor fata de substantiv (omul celalalt, celalalt om), pe cand
adjectivele demonstrative simple pierd particula -a cand sunt antepuse: acest elev, acel creion, fata de elevul acesta, creionul acela.
Pronumele si adjectivele demonstrative la feminin singular (fata aceea/aceeasi fata) se scriu cu diftongul ea spre deosebire de formele masculin de plural, care se
scriu si se pronunta cu diftongul ia: (copiii aceia/aceiasi oameni).
acestia = pronume demonstrativ de apropiere, simplu, forma literara, genul masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de subiect
celorlalti = pronume demonstrativ de departare, compus, forma literara, genul masculin, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal
genitival
aceiasi = pronume demonstrativ de identitate, compus, forma literara, genul masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de nume predicativ
(G. Bogza)
acestora = pronume demonstrativ de apropiere, forma literara, genul feminin, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival
aceleasi = adjectiv pronominal demonstrativ de identitate, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adejectival
Schimbarea valorii gramaticale
Valoare substantivala
Prin articulare, pronumele personal de persoana I singular eu si pronumele reflexiv, persoana a III-a, cazul acuzativ sine devin substantive.
Pronumele relativ
Pronumele relativ stabileste relatia intre o propozitie subordonata si regenta ei. Se foloseste numai in fraza si are acelasi rol ca si conjunctiile
subordonatoare sau adverbele relative
Pronumele relativ se deosebeste insa de conjunctii prin faptul ca indeplineste in propozitia pe care o introduce o anumita functie sintactica, in timp ce conjunctia nu
este decat un element introductiv al propozitiei subordonate, lipsit de functie sintactica.
Formele pronumelui relativ sunt: care, cine, ce, ceea ce, cat, cata, cati, cate. Pronumele relativ cine se refera la fiinte, care si ce se pot referi atat la fiinte cat si la
lucruri, iar cat se refera la cantitatea obiectelor.
Fiecare dintre pronumele relative poate introduce atat propozitii in relatie cu un substantiv (propozitii atributive), cat si propozitii in relatie cu un verb.
Functia sintactica a pronumelui relativ care introduce o propozitie atributiva se poate recunoaste usor inlocuind pronumele cu substantivul din regenta al carui loc il
tine, la cazul pronumelui:
Pronumele relativ care la cazul genitiv asezat la inceputul propozitiei este atribut al substantivului si este precedat de articolul posesiv:
Pronumele relativ se acorda in gen si numar cu substantivul inlocuit in propozitia regenta (pomul), iar articolul posesiv (ale) se acorda in gen si numar cu
substantivul determinat din propozitia subordonata aflat la dreapta (ramuri).
Insotind un substantiv, pronumele relative care, ce, cat, cata, cati, cate se acorda cu acesta in gen, numar si caz si au functie sintactica de atribut adjectival:
Am aflat 1/ ce elev intarzie.€2/
Model de analiza
Acum Vitoria se abatea iarasi intr-o tara cu totul necunoscuta, cu nume de sate si munti pe care nu le mai auzise. A facut popasul obisnuit intr-un sat caruia ii zice
Sabasa.€
(M. Sadoveanu)
pe care = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul plural, cazul acuzativ, precedat de propozitia simpla pe, functie sintactica de complement direct.
caruia = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul dativ, functie sintactica de complement indirect.
In casa bunicilor am simtit nevoia sa notez ceea ce era chiar sub ochii mei.€
(I. Teodoreanu)
ceea ce = pronume relativ compus, forma neutra, numarul singular, cazul nominativ, functie sinatctica de subiect.
Observatie:
Ceea ce este un pronume relativ compus cu sens neutru, cand se refera la un fapt, la o situatie anterioara : Vom discuta 1/ ceea ce ai propus.2/
Vedeam 1/ cat adevar, cata culoare se gasesc aici.2/
cat = adjectiv pronominal relativ, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
cata = adjectiv pronominal relativ, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
Pronumele interogativ
Pronumele interogativ substituie anticipat obiectul, cuvantul sau grupul de cuvinte asteptat ca raspuns la un enunt interogativ. Se caracterizeaza printr-o
intonatie specifica.
Pronumele interogative care, cine, ce, cat, cata, cati, cate sunt folosite, de obicei, in propozitii interogative.
N./Ac.- care;
G./D. - caruia (numarul singular, genul masculin);
- careia (numarul singular, genul feminin);
- carora (numorul plural).
Cine ca pronume interogativ distinge opozitia de caz:
N./Ac.- cine?
G./D. - cui?
Cat, cata, cati, cate se refera la cantitatea sau numarul obiectelor si distingem opozitii de gen si numar:
Functia sintactica a pronumelui interogativ corespunde cu aceea a cuvantului asteptat ca raspuns la intrebare, adica cu a cuvantului caruia ii tine locul.
N. Cine a venit? (subiect)
Cine esti tu? (nume predicativ)
Ac.Pe cine ai lasat acolo? (complement direct)
Cu cine discutai? (complement indirect)
D. Cui i-ai comunicat vestea? (complement indirect)
G. Al cui baiat esti tu? (atribut genitival)
Al cui este baiatul acesta? (nume predicativ)
Cand insotesc un substantiv si-l determina, pronumele interogative isi schimba valoarea gramaticala, devin adjective pronominale interogative, se acorda cu
substantivul in gen, numar si caz si au functie sintactica de atribut adjectival.
Propozitiile construite cu pronume interogativ sau adjective intergogative sunt folosite in fraza ca propozitii subordonate fata de regenta.
Spuneti-mi 1/cine lipseste? 2/
Nu stii 1/care elev a intrat in clasa? 2/
In asemenea constructii pronumele sau adjectivul interogativ are rolul de a stabili relatia intre subordonata in care indeplineste functia sintactica si regenta ei.
Pronumele interogativ a devenit pronume interogativ- relativ, iar adjectivul interogativ a devenit adjectiv interogativ-relativ.
Model de analiza
Dumneavoastra, cinstiti oaspeti, se vede ca pasteti bobocii, de nu va pricepeti al cui fapt este acesta?
- Cine nu stie?€
(I. Creanga)
al cui = pronume interogativ - relativ, numarul singular, cazul genitiv, precedat de articolul posesiv genitival al, functia sintactica de atribut pronominal genitival, cu
rol de conjunctie in fraza;
cine = pronume interogativ – relativ, numarul singular, cazul nominativ, functia sintactica de subiect.
(G. Cosbuc)
cate = pronume interogativ – relativ, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functia sintactica de complement direct, cu rol de conjunctie in fraza;
cate = adjectiv pronominal interogativ – relativ, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functia sintactica de atribut adjectival, cu rol de conjunctie in fraza;
Pronumele nehotarat
Pronumele nehotarat substituie un substantiv fara sa dea indicatii precise cu privire la obiect.
N./Ac.Singular: unul / altul Plural: unii / altii compuse, din elemente de compunere: ori-, oare-, fie-, alt-, -va, vre-, cu pronumele relative ce, cine, cat,
G./D. Singular: unuia / altuiaPlural: unora / altora care, rezultand formele: orice, oricine, oricat, oricare, oarece, oarecine, oarecare, fiece, fiecine, fiecare,
ceva, cineva, careva, catva, altceva, altcineva, altcineva, altcareva etc.
Pronumele nehotarat compuse flexioneaza dupa modelul pronumelui relativ sau nehotarat component:
N./Ac.oricine;
G./D. oricui;
N./Ac.fiecare;
G./D. fiecaruia / fiecareia
Cand pronumele nehotarate determina un substantiv, isi schimba valoarea gramaticala, se acorda cu acesta in gen, numar si in caz si devin adjective pronominale
nehotarate.
Sunt numai pronume nehotarate, pronumele compuse de la pronuÂmele relativ cine cu elementele de compunere :ori-, (oare-), fie-, alt-, -va, respectiv: oricine,
oarecine, fiecine, altcineva, cineva.
Pronumele nehotarate altul (alta), unul (una), vreunul (vreuna), devin adjective pronominale nehotarate sub forma alt (alta), un (o), vreun (vreo).
Observatii:
Pronumele si adjectivele nehotarate orice, oricare, oricat pot fi elemente de relatie intre subordonata si propozitia regenta:
Model de analiza
A trecut, ajutat de cativa, toate piedicile neintelegerii si la capatul atator incercari s-a pomenit acolo sus in cer, zburand.
(N. lorga)
de cativa = pronume nehotarat, compus, genul masculin, numarul plural, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla „deâ€, functie sintactica de complement
indirect.
toate = adjectiv pronominal nehotarat, simplu, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
atator = adjectiv pronominal nehotarat, simpiu, genul feminin, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
Pronumele negativ
Pronumele negativ neaga un substantiv, aparitia lui in context presupunand obligatoriu prezenta unui termen de negatie.
Nimeni nu stie nimic.
Dupa structura, pronumele negative sunt:
simple: nimeni, nimic;
compuse: nici unul.
N./Ac.- nimeni;
G./D. - nimanui.
Model de analiza
nici un = adjectiv pronominal negativ, compus, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
nimic = pronume negativ, simplu, invariabil, cazul acuzativ, functie sintactica de complement direct.
Observatii:
Sa nu se confunde adjectivul pronominal negativ nici un, nici o sau pronumele negativ nici unul, nici una cu substantivele articulate nehotarat precedate de
conjunctia nici.
Pronumele negativ nimic devine substantiv prin articulare (un nimic, o nimica), cu pluralul nimicuri- cu sensul de lucruri fara importanta, fara valoare.
Precedat de prepozitia de si determinand un substantiv, nimic are valoare de locutiune adjectivala (de nimic - neinsemnat, josnic).
Cand determina un substantiv, pronumele negativ nici unul isi schimba valoarea gramaticala si devine adjectiv pronominal negativ. Ca adjectiv pronominal negativ
are formele nici un, nici o si neaga numele determinat, acordandu-se cu el in gen, numar si caz.
Numeralul
Numeralul este partea de vorbire flexibila care are inteles lexical deplin si exprima un numar sau ordinea numerica a obiectelor.
Cand insotesc un substantiv numeralele cardinale de la unu la nouasprezece (inclusiv), precum si numeralele ordinale, au valoarea adjectivala si functie sintactica de
atribut adjectival:
Pe strada trec optsprezece elevi.
Ei locuiau in trei camere.
Eleva aceea este in clasa a doua.
Observatii:
Numeralele de la douazeci in sus au valoare substantivala si cand sunt urmate de un substantiv, iar substantivul respectiv este legat de numeral prin prepozitia de, cu
functie sintactica de atribut prepozitional:
douazeci si cinci = numeral cardinal propriu-zis, compus, cu valoare substantivala, cazul acuzativ, functie sintactica de complement direct.
Numeralele cardinale colective exprima ideea de grupare a obiectelor:amandoi, amandoua, ambii, ambele, catesitrei, catesitrele, tustrei, tuspatru, tuscinci.
Pot avea:
Numeralele multiplicative exprima cresterea cantitativa proportionala si precisa a unui obiect sau a unei actiuni (indoit, insutit, dublu).
Pot avea:
Numeralele adverbiale indica de cate ori insusirea sau caracteristica exprimata de adjectiv sau de adverb este superioara sau inferioara altei insusiri sau caracteristici.
Aceste numerale se numesc adverbiale, deoarece ca si adverbele determina un verb, un adjectiv sau un alt adverb.
Pot insoti:
Observatii:
Numeralul adverbial o data se poate confunda cu substantivul o data si adverbul de timp odata. Contextul ne ajuta sa le distingem:
Model de analiza
(I. Creanga)
cei doi= numeral cardinal, simplu, valoare substantivala, genul masculin, cazul nominativ, insotit de articolul demonstrativ adjectival cei, functie sintactica de subiect.
celui de-al doilea = numeral ordinal, simplu, valoare substantivala, genul masculin, cazul genitiv, insotit de articolul demonstrativ adjectival celui, functie sintactica
de atribut substantival genitival.
spre amandoi = numeral colectiv, valoarea substantivala, genul masculin, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla spre, functie sintactica de complement
circumstantial de loc.
(B.St. Delavrancea)
cate zece = numeral distributiv, valoare substantivala, genul masculin, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
(Geo Bogza)
milioane = numeral cardinal, simplu, valoare substantivala, genul neutru, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
Verbul
Verbul din limba romana este partea de vorbire flexibila care exprima stari, actiuni, existente, evolutii (procese in desfasurare) care se petrec intr-un timp
mai scurt sau indelungat.
a) tranzitiv / intranzitiv;
b) personale / impersonale;
c) predicativ / nepredicative.
Verbeul tranzitiv reprezinta cuvantul care admit un complement direct, adica a caror actiune se rasfrange in mod direct asupra unui obiect:
Verbul intranzitiv reprezinta cuvantul care nu admit complement direct, respectiv: verbele de miscare (a pleca, a sosi, a merge, a se duce), verbele reflexive (a se
gandi, a se teme, a se mira) si verbele care exprima starea (a sta, a dormi).
Ele admit numai relatia verb - complement indirect sau complement circumstantial.
Verbul personal reprezinta cuvantul care admit un subiect, nume de persoana: scriu, scrii, scrie etc.
Verbul impersonal este verbul care nu pot admite un subiect sau se refera la fenomene meteorologice.
Se mai numesc si unipersonale, deoarece au numai persoana a III-a (ploua, tuna, ninge, fulgera, trazneste). Verbele a trebui, a placea sunt impersonale.
Imi place muzica. (subiect)
Imi place1/sa cant.2/ (subiectiva)
Costel invata bine. (verb predicativ)
Verbul copulativ nu pot forma singur predicatul decat cu ajutorul unui nume predicativ, alcatuind un predicat nominal. Ele nu au inteles de sine statator.
Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a iesi, a se face, a parea, a ramane, a insemna, a constitui, a reprezenta etc.
Cand au inteles de sine statator, verbele a fi,a ajungeâ, a iesi, a insemna, a face,a ramane sunt predicative.
Verbul a face la diateza activa este verb predicativ, dar la diateza reflexiva nu are inteles de sine statator, deci este copulativ:
(B.St. Delavrancea)
De asemenea, verbul a parea la diateza activa este verb copulativ, (iar ca verb reflexiv impersonal este verb predicativ:
Iarba pare de omat. (verb copulativ)
(M. Eminescu)
Verbul auxiliar reprezinta cuvintele care ajuta la formare a modurilor si a timpurilor compuse precum si a diatezei pasive (a fi).
Toate timpurile si modurile diatezei pasive se construiesc auxiliarul a fi: sunt chemat (a); eram chemat (a); as fi fost chemat (a); sa fi fost chemat (a) etc.
Verbul a avea serveste ca auxiliar pentru formarea perfectului compus si a modului conditional-optativ, timpul prezent si perfect:
Uneori verbul a avea la indicativ prezent este folosit ca auxiliar pentru exprimarea unei forme a viitorului popular (construit cu modul conjunctiv): am sa citesc, ai sa
citesti, are sa citeasca, avem sa citim, aveti sa cititi, au sa citeasca.
Flexibilitatea Verbului
Conjugarea este flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, numar si persoana.
Diatezele sunt formele pe care le iau verbele pentru a exprima relatia dintre actiune si autorul el.
a) Diateza activa: Subiectul face actiunea pe care o sufera saujnu obiectul.
George Cosbuc a scris volumul Balade si idile.
b) Diateza pasiva: Subiectul gramatical sufera actiunea facuta de altcineva (de subiectul logic = complementul de agent).
Subiectul logic (de profesor) nu sta in nominativ, ci in acuzativ precedat de prepozitiile de, de catre si este autorul actiunii pe care o sufera subiectul gramatical.
Diateza pasiva se construieste cu ajutorul verbului auxiliar a fi care precizeaza modul, timpul, persoana si numarul.
a) Diateza reflexiva are un caracter eterogen. Formal se distinge prin prezenta pronumelui reflexiv in acuzativ sau in dativ.
In diateza reflexiva subiectul face actiunea si tot el o sufera.
Dupa Gramatica Limbii Romane, ed. a II-a, Bucuresti, 1966 pot aparea la aceasta diateza numai verbele insotite de pronume reflexive care nu pot fi inlocuite cu
pronume personale.
De exemplu, in ma spal, pronumele reflexiv ma se poate inlocui cu pronumele personal te, il etc. (forma verbului ramanand neschimbata - te spal, il spal, ceea ce
inseamna ca a se spala nu este verb reflexiv, ci verb activ pronominal.
In schimb in ma gandesc, imi inchipui, o asemenea substituire de pronume nu este posibila, de unde observatia ca cele doua verbe sunt la diateza reflexiva.
Reflexivul este de doua tipuri:
1. Dinamic, ce exprima o actiune facuta cu participarea intensa a subiectului: a se gandi, a se apuca, a-si inchipui, a-si bate joc, a-si uita (de sine) etc.
2. Impersonal, cu subiectul neexprimat, intrucat important este ca actiunea are loc, neinteresand cine o face:
Aici se citeste bine.
Se calatoreste comod.
Se pare, se spune etc.
Celelalte categorii de verbe construite cu pronume reflexiv, susceptibil de a fi inlocuit cu pronume personal constituie categoria verbelor active pronominale, in
cadrul carora se disting urmatoarele grupe:
a) verbe pronominale obiective (subiectul face actiunea si tot el o sufera): a se spala, a se imbraca, a se trezi etc.
b) verbe pronominale reciproce[1] (actiunea este savarsita de doua sau mai multe subiecte, fiecare suferind rezultatul actiunii celuilalt): a se iubi, a se bate, a se
certa, a se intalni etc.
c) verbe pronominale posesive care se construiesc cu pronumele reflexiv in dativ (subiectul este posesor al obiectului verbului): a-si scoate (caciula), a-si murdari
(pantofii), a-si ajuta (colegul).
Asadar, verbele pronominale sunt verbe active construite cu complemente exprimate prin pronume reflexive.
Modurile verbului
Modurile Verbului sunt formele pe care le ia verbul pentru a se preciza cum considera vorbitorul actiunea.
Modurile verbului sunt personale (predicative), cand verbul isi schimba forma dupa persoana si numar si formeaza predicatul propozitiei.
Modurile nepersonale (nepredicative) nu-si schimba forma dupa persoana si au alte functii sintactice, nu aceea de predicat verbal.
A. Indicativul exprima o actiune reala sub forma unor timpuri bine delimitate: prezent, imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfect, viitor propriu-
zis, viitor anterior.
Actiunea exprimata de un verb la imperfect este situata in trecut, fata de momentul vorbirii, neterminata: invatam, invatai, invata, invatam, invatati, invatau.
Verbul la perfectul simplu exprima o actiune trecuta si terminata de curand: vorbii, vorbisi, vorbi, vorbiram, vorbirati, vorbira.
Verbul la perfectul compus exprima o actiune trecuta si terminata. Semnul distinctiv al perfectului compus este verbul auxiliar a avea: am, ai, a, am, ati, au, care
precede participiul verbului de baza (am cantat, ai scris).
Verbul la mai mult ca perfect exprima o actiune trecuta, terminata inaintea altei actiuni trecute:
Eu invatasem cand ai venit tu.
(actiunea invatasem s-a indeplinit inaintea actiunii ai venit)
Verbul la timpul viitor exprima o actiune care se va indeplini dupa momentul vorbirii (viitor propriu-zis).
Conditional-optativul prezent se formeaza din infinitivul verbului de conjugat si verbul auxiliar “a avea†cu formele: as, ai, ar, am, ati, ar.
D. Imperativul exprima o porunca, un indemn, o rugaminte, o urare, avand forme numai pentru persoana a ll-a singular si plural:
* forma afirmativa:
a) singular: scrie! (tu)
b) plural: scrieti! (voi)
* forma negativa:
a) singular: nu scrie! (tu)
b) plural: nu scrieti! (voi)
Modul infinitiv are ca marca prepozitia a, care dispare cand infinitivul urmeaza dupa verbele a putea, a sti.
Nu poti da cat ti se cere.
Multe mai stiti vorbi.
C. Participiul indica rezultatul actiunii, este o forma de baza pentru formarea timpurilor si modurilor compuse la diateza activa, reflexiva si pasiva.
Are valoarea substantivala, cand este articulat cu articol enclitic sau este precedat de un articol proclitic:
Ranitul s-a vindecat.
Un ranit a fost adus la spital.
D. Supinul indica scopul actiunii, destinatia si provenienta unui obiect. Se formeaza din participiul invariabil precedat de o prepozitie simpla sau
compusa: de, dupa, la, pentru, de la.
Model de analiza
Model de analiza
Zapada era batuta si ei alunecau strasnic. Uneori se tineau unul de altul. Alteori, sirul se rupea si mai ales cei din spate erau zvarliti departe in zapada.
era batuta = predicat nominal, alcatuit din verb copulativ era, intranzitiv, persoana a III-a, numarul singular, conjugarea a IV-a, diateza pasivă, modul indicativ,
timpul imperfect si numele predicativ batută, exprimat prin adjectiv provenit din participiu, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie
pozitiv.
alunecau = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a, numarul plural, conjugarea I, diateza activa, modul indicativ, timpul
imperfect.
se tineau = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a, numarul plural, conjugarea a III-a, diateza reflexiva, modul indicativ,
timpul imperfect.
se rupea = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a, numarul singular, conjugarea a III-a, diateza reflexiva, modul
indicativ, timpul imperfect.
erau zvarliti = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a, numarul plural, conjugarea a IV-a, diateza pasiva, modul
indicativ, timpul imperfect.
Locutiuni verbale
Locutiunile verbale sunt grupurile de cuvinte (in care se afla obligatoriu un verb) cu pozitie fixa, alcatuind un tot cu sens unitar, echivalente in majoritatea
cazurilor cu un verb simplu:
a) verb si determinari substantivale: a-si da sufletul (a muri), a-si baga mintile in cap (a se cuminti), a ajunge la sapa de lemn (a saraci), a da de veste (a instiinta);
b) verb cu determinari intre care apare si un pronume cu valoare neutra: a o lua la fuga (a fugi), a o scalda (a raspunde evaziv);
Verbul care intra in componenta locutiunii verbale are rolul gramatical de a preciza modul, timpul, numarul si persoana actiunii, iar celalalt cuvant (substantiv,
numeral, adverb) da, de obicei, sensul locutiunii.
Cand, in analiza gramaticala, se intalnesc locutiuni verbale, trebuie stiut ca functia sintactica a acestora este de predicat verbal si ca analiza morfologica nu i se aplica
decat verbului.
Verbele care intra in structura locutiunilor verbale (a da, a face, a lua, a duce, a aduce, a baga etc) sunt instrumente lexicale sau auxiliare lexicale. Exista locutiuni
care sunt echivalente cu un verb insotit de o complinire: a baga de seama (a observa, a fi atent); a baga in seama (a acorda atentie).
Asemenea verbelor (cu care sunt echivalente din punct de vedere semantic), locutiunile verbale pot avea complemente directe, indirecte sau circumstantiale si pot fi
complinite chiar prin propozitii intregi:
Concludent este faptul ca intre elementele componente ale locutiunilor verbale pot fi intercalate alte parti de vorbire:
Model de analiza
sa ia parte = locutiune verbala, intranzitiva formata din verb si substantiv, diateza activa, conjugarea I, modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a III-a, numarul
singular, functie sintactica de predicat verbal.
a pus la cale = locutiune verbala tranzitiva, formata din verb si substantiv, diateza activa, conjugarea a III-a, modul indicativ, timpul perfect compus, persoana a III-a,
numarul singular, functie sintactica de predicat verbal.
Adverbul
b) adverb relativ in fraza, cand introduc propozitii subordonate, in care indeplinesc functii sintactice: unde, cand, cum si compusele lor: oriunde, oricand, oricum.
Adverbele bine, greu, rau, devin substantive cand sunt articulate enclitic sau insotite de un articol nehotarat:
Binele i-a fost rasplatit.
Raul a fost inlaturat.
Mereu ne-am luptat cu greul.
Model de analiza
€žDeasupra se boltea un cer alburiu de singuratate. Mergeau incet pe un drum de tarana. Un stol de stanci si grauri puliti alene pe vant, mai apoi se lasa intr-o
valcea.€
(M. Sadoveanu)
incet = adverb de mod, simplu, grad de comparatie pozitiv, functia sintactica de complement circumstantial de mod;
alene = adverb de mod, compus, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de complement circumstantial de mod;
mai apoi = adverb de timp, grad de comparatie comparativ de superioritate, functie sintactica de complement circumstantial de timp.
Locutiuni adverbiale
Grupurile de doua sau mai multe cuvinte care indeplinesc rolul unui adverb se numesc locutiuni adverbiale.
a) substantiv, pronume sau adverb repetat cu una sau doua prepozitii: zi de zi, din vreme in vreme, rand pe rand, din ce in ce, din cand in cand;
b) substantiv, adjectiv substantival, participiu (de obiecei negativ), numeral sau adverb cu una sau mai multe prepozitii: de dimineata, de voie, de nevoie, in
graba. in tacere, din nou, pe de rost, pe nepusa masa, de-a pururea, pe neasteptate, pe negandite, incetul cu incetul, cu una cu doua, etc.
c) din parti de vorbire de acelasi fel: calea-valea, harcea-parcea, vrand-nevrand, taras-grapis, hodoronc-tronc, ici-colo, etc.
Se scriu cu cratica:
locutiunile adverbiale ale caror prime termene de compunere sunt prepozitiile intru sau dintru. Aceste prepozitii au pierdut vocala u inaintea unui cuvant care
incepe cu o vocala: intr-acolo, intr-adins, intr-adevar, dintr-adins, dintr-acolo.
locutiunile adverbiale formate din prepozitia dupa sau din adjectivul demonstrativ asta si un substantiv cu sens temporal: dupa-amiaza, asta-vara, asta-
seara etc.
marea majoritate a locutiunilor adverbiale formate prin unirea a doua parti de vorbire identice: substantive, a unui substantiv cu un adverb, a doua verbe, a
doua adverbe sau doua interjectii: calea-valea, val-vartej, vrand-nevrand, harcea-parcea, taras-grapis, hodoronc-tronc.
propozitia compusa de-a din locutiunile: de-a binelea, de-a pururea, de-a dreptul, de-a curmezisul.
Ca structura, expresiile adverbiale sunt mult mai complexe si deseori in diferite lucrari de specialitate, in manuale scolare se confunda sau se asmileaza cu locutiunile
adverbiale propiu-zise.
Spre deosebire de locutiunile adverbiale autentice, expresiile adverbiale sunt mai putin sudate si in mod obligatoriu purtatoare de expresivitate. De aceea unitatile
lexicale componente pot fi analizate si separat din punct de vedere sintactic.
la voia intamplarii
la pastele cailor
pe toate cararile
cat vezi cu ochii
cum scrie la carte
cu lacrimi de sange
Faptul ca unele expresii adverbiale sunt propozitii intregi si ca ele sunt incluse printre locutiuni inseamna ca granitele fintre cele doua concepte sunt totusi foarte labile
si greu de fixat.
Imaginea generala asupra locutiunilor adverbiale trebuie intregita cu unele detalii referitoare la asa-numitele locutiuni adverbiale cu functie sintactica de predicat.
Ele sunt: de prisos, cu siguranta, fara indoiala, de buna seama, fara doar si poate etc.
Pentru ca acestea sa constituie singure predicatul unei regente si sa aiba drept subordonata o propozitie subiectiva este necesar sa fie urmate de conjunctia ca ori sa (in
cazul locutiunii adverbiale “de prisosâ€).
Cu siguranta 1/ ca vor intarzia. 2/
De prisos 1/ sa continuam. 2/
Ori de cate ori predicatul este exprimat prin adverbe sau locutiuni adverbiale predicative, el poate fi, dupa imprejurari, nominal sau verbal.
Se considera ca daca o astfel de locutiune adverbiala poate admite pe langa ea verbul copulativ a fi, atunci formeaza un predicat nominal.
Cand locutiunea adverbiala nu poate primi verbul copulativ a fi, atunci ea se comporta ca un predicat verbal.
De prisos 1/ sa muncesti. 2/
E de prisos 1/ sa muncesti. 2/
Model de analiza
€žPe malul lui inflorit venea in sat, oprindu-se din vreme in vreme sa-si aseze in oglinda lui naframa.
(I. Agarbiceanu)
din vreme in vreme = locutiune adverbiala de timp, alcatuita din prepozitii si un substantiv repetat, functie sintactica de complement circumstantial de timp.
€žCand auzeau obuzele vuind, se aruncau de-a valma la pamant si se tarau in tacere pe zapada.€
(A. Mihale)
de-a valma = locutiune adverbiala de mod, alcatuita din prepozitii, si adverb, functie sintactica de complement circumstantial de mod.
in tacere = locutiune adverbiala de mod, alcatuita din prepozitie si substantiv, functie sintactica de complement circumstantial de mod.
žDe-a pururea aproape cei fi de sanul meu,
(M. Eminescu)
de-a pururea = locutiune adverbiala de timp, alcatuita din prepozitii si adverb, functie sintactica de complement circumÂstantial de timp.
Cu siguranta ca recentele rascoale ale maselor taranesti produceau in Europa emotii si uimire.
(I.L Caragiale)
cu siguranta = locutiune adverbiala predicativa, alcatuita din prepozitie si substantiv, cere o propozitie subordonata subiectiva), functie sintactica de predicat verbal.
Prepozitia
Prepozitia serveste ca mijloc de exprimare a unei relatii de subordonare in planul propozitiei intre atribut si regentul sau, intre complement si regentul sau.
Unele prepozitii sunt provenite din adverbe folosite cu forma articulata sau nearticulata:
inaintea - inainte (adverb);
imprejurul - imprejur (adverb).
Pornesc tuspatru inainte. (adverb de loc)
El isi opri calul inaintea casei. (prepozitie cu cazul genitiv)
Observatii:
(M. Eminescu)
Model de analiza
Vulturul a intins aripile ca o flamura deasupra brazilor batrani. Oamenii nu se zareau: imprejurul lui nu era nici o vietate.€
(E. Garleanu)
ca o flamura = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla ca, articulat cu articolul nehotarat o, functie
sintactica de complement circumstantial de mod.
deasupra brazilor = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul plural, cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa deasupra, functie sintactica de
complement circumstantial de loc.
imprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa imprejurul, - functie sintactica
de complement circumstantial de loc.
Locutiuni prepozitionale
Morfologia Limbii Romane - Locutiuni prepozitionale
Relatia dintre atribut sau complement si cuvintele determinate se face si prin locutiuni prepozitionale (grupuri de cuvinte care prezinta unitate de sens si
indeplinesc rolul unei prepozitii).
substantiv articulat sau nearticulat: in urma, din pricina, in fata, in spatele, fata de, in loc de;
un adverb articulat sau nearticulat: pe dinaintea, alaturi de, aproape de, afara de, in afara etc.
Locutiunile prepozitionale in structura carora se afla un substantiv sau un adverb articulat se construiesc cu substantive si pronume in genitiv: in fata blocului, in
afara gradinii, in urma ei etc.
Observatii:
Uneori prepozitiile si locutiunile prepozitionale pot fi confundate cu adverbele sau locutiunile adverbiale. In realitate, diferentele sunt vizibile diferenta
formala (prepozitiile si locutiunile prepozitionale, de obicei, sunt articulate, adverbele si locutiunile adverbiale sunt nearticulate).
Sa se compare:
Ei merg inainte. (adverb)
Ei merg inaintea lui. (prepozitie)
Noi ne-am asezat in fata. (locutiune adverbiala)
Noi ne-am asezat in fata clasei. (locutiune prepozitionala)
Exista desigur, si o diferenta functionala : adverbele au functie sintactica, prepozitiile si locutiunile prepozitionale nu au functie sintactica, ci exprima o relatie de
subordonare.
Dintre locutiunile prepozitionale cu o structura diferita sau mai complexa pot fi adaugate : de-a lungul, de-a latul, in raport cu, o data cu, referitor la, privitor
la sau chiar in ceea ce priveste, al carei statut locutional este dat de faptul ca aceasta imbinare frazeologica calchiaza francezul en ce qui concerne.€
Multe dintre locutiunile prepozitionale cunoscute se pot construi cu un pronume personal in cazul dativ (la forma neaccentuata si cu valoare posesiva):
Conjunctia este partea de vorbire neflexibila, lipsita de autonomie sintactica si semantica, care realizeaza legatura intre unitati sintactice aflate in relatii de
coordonare sau subordonare (intre doua parti de propozitie de acelasi fel sau intre doua propozitii).
A. coordonatoare - realizeaza, de regula, jonctiunea intre unitati sintactice aflate pe acelasi plan (parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel):
a) copulative: si, nici;
b) disjunctive: ori, sau, fie;
c) adversative: ci, dar, iar, insa, ba;
d) conclusive: deci, asadar.
Conjunctia sau realizeaza un raport de coordonare disjunctiva intre propozitii de acelasi fel (propozitii principale).
B. Conjunctiile subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice aflate in planuri diferite, exprimand relatii de subordonare a unor propozitii fata de un
termen regent: ca, sa, daca, de, fiindca,deoarece, incat, ca sa, fara sa, desi etc.
Propozitia 6 (SB.) are predicatul verbal incomplet, este prezent doar adverbul de negatie, verbul fiind subinteles (fumeaza).
Observatie:
Model de analiza
(AL. Macedonski)
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre doua complemente circumstantiale de loc (peste vai și campuri).
ori = conjunctie coordonatoare disjunctiva, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre elementele subiectului multiplu (orasele - satele).
Din nenumarate generatiuni de foi putrede si ingramadite de vremuri isi ridica fruntea sfios si rar o floare albastra sau rosie.€
(C. Hogas)
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre cele doua atribute adjectivale (putrede - ingramadite).
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre cele doua complemente circumstantiale de mod (sfioasă, rar).
sau = conjunctie coordonatoare disjunctiva, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre cele doua atribute adjectivale (albastra - rosie).
Acum parca intelegea 1/ ca este cu putinta 2/ ca unul sa citeasca 3/ ceea ce au scris altii, 4/ fiindca toti carturarii scriu intr-un fel5/.€
(I. Slavici)
ca = conjunctie subordonatoare simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre propozitia principala regenta nr.1 si propozitia subordonata completiva directa pe
care o introduce.
ca sa = conjunctie subordonatoare compusa, fara functie sintactica, stabileste relatia intre propozitia nr.2 si propozitia subordonata subiectiva pe care o introduce.
fiindca = conjunctie subordonatoare compusa, fara functie sintactica, stabileste relatia intre propozitia nr.2 si propozitia subordonata cauzala pe care o introduce.
Valoare de conjunctie:
€žVazduh si port, perscari si vamesi
Au atipit in spatiul cald.€
(L. Blaga)
In constructiile date mai sus, cuvintele nici, si, iar, ba sunt conjunctii, pentru ca realizeaza legatura intre doua parti de propozitie sau intre doua propozitii, neavand
sens lexical de sine statator.
Valoare de adverb:
Nici nu m-a auzit. (adverbul nici intareste negatia exprimata prin adverbul nu)
Cum m-a observat, a si iesit. (indata, imediat) S-a dus iar acolo, (iarasi)
- Asa e? Ba. (nu)
- Nu e asa? Ba da.
Ba are sensul adverbului de negatie nu cand este folosit singur, iar cand precede adverbul da sau nu are rolul de a intari afirmatia sau negatia: ba da, respectiv ba nu.
In aceste contexte cuvintele:œnici, si, iar,ba au valoare de adverb si ca orice adverb au sens lexical de sine statator.
Locutiuni conjunctionale
Relatia dintre doua propozitii se poate face si prin locutiuni conjunctionale (grupuri de doua sau mai multe cuvinte care impreuna au rol de conjunctie).
In componenta unei locutiuni conjunctionale se afla totdeauna o conjunctie sau alta parte de vorbire cu rol de conjunctie (pronume relativ sau adverb relativ). Mai
frecvente sunt urmatoarele: indata ce, pana ce, dupa ce, pentru ca sa, fara sa, pana sa, cu toate ca, macar ca, chiar daca, pentru ca, asa incat, din cauza ca, in timp
ce, in vreme ce, ori de cate ori, in loc sa, ca si cand, ca si cum, de parca etc.
Locutiunile conjunctionale subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice aflate in planuri diferite, adica exprima relatii de subordonarea unor propozitii
fata de un termen regent:
Conjunctiile, respectiv locutiunile conjunctionale nu trebuie sa se confunde cu prepozitiile (locutiunile prepozitionale) sau cu adverbele (locutiunile adverbiale).
Valoarea morfologica este data pentru fiecare dintre aceste parti de vorbire de contextul in care se afla, de raporturile pe care le stabilesc.
Din cauza ploii a ajuns tarziu. -> locutiune prepozitionala, raport de subordonare in propozitie, leaga complementul de verbul determinat
Din cauza ca a plouat 1/a ajuns tarziu.2/ -> locutiune conjunctionala, raport de subordonare in fraza, leaga propozitia subordonata nr.1 de regenta ei
Am adus flori si cadouri pentru fiecare. -> conjunctie coordonatoare copulativa, raport de coordonare in propozitie, leaga doua complemente
Pe mine m-a si amuzat. -> adverb, cu sensul de „imediat,ždeja
Inainte de plecarea ta am dat telefon. -> locutiune prepozitionala, raport de subordonare in propozitie
Inainte sa pleci am dat telefon. -> locutiune conjunctionala, raport de subordonare in fraza
Locutiunile conjunctionale nu trebuie confundate cu cele adverbiale, mai ales cand se afla in corelatie.
Astfel, intr-o fraza de felul: “Decate ori te aud, 1/ de atatea ori ma bucur. 2/, prima locutiune este conjunctionala si introduce o propozitie subordonata
circumstantiala de timp, iar a doua (de atatea ori) este locutine adverbiala si indeplineste functia sintactica de complement circumstantial de timp pe langa verbul ma
bucur.
Locutiunile conjunctionale sunt grupuri sintactice nesudate, care au acelasi rol ca si conjunctiile simple si compuse.
Interjectia
Interjectia din gramatica limbii romane
Interjectia este partea de vorbire neflexibila cu intonatie specifica (exclamativa) care exprima:
- predicat verbal:
Hai si noi la craiul, draga...
(M. Eminescu)
- nume predicativ:
E vai de el!
- atribut adjectival:
Halal!
- complement direct:
€œDe cate ori auzeau jart, auzeau si aoleo!
(B.St. Delavrancea)
(M. Sadoveanu)
Observatii cu privire la ortografia si punctuatia interjectiei.
Dupa interjectii se pune semnul exclamarii sau virgula, marcand astfel intonatia specifica (exclamativa).
€œ- Mai, vina mai aproape. Hai! vorbi gazda mea catre primar.€
(C. Hogas)
Interjectiile compuse din elemente identice si sinonime sau din elemente care formeaza o unitate se scriu, de obicei, cu cratima : teleap-telea, tic-tac, hodoronc-tronc,
hei-rup, lipa-lipa etc.
Daca interjectia insoteste un substantiv in cazul vocativ, atunci se desparte intregul grup prin virgula:
(I. Creanga)
Interjectia ia urmata de un verb la imperativ sau conjunctiv nu se desparte de acesta prin nici un semn de punctuatie:
(M. Sadoveanu)
Interjectia este specifica stilului colocvial. Interjectiile apropiate ca sens de vocativ sau imperativ au topica libera si sunt folosite singure sau impreuna cu substantivul
si verbul:
* pentru a exprima o adresare:
- Bre omule, intelege ca nu pot face nimic !€
(M. Eminescu)
Mars de-aici!
Unele dintre aceste interjectii (mai, bre) sunt folosite ca mijloc de marcare a vocativului:
Mai baieti, sa ne apucam serios de munca!
Model de analiza
(B.St. Delavrancea)
Alaturi se aude: cioc! cioc ! cioc!
Sintaxa
Sintaxa din limba romana reprezinta acea parte a gramaticii care cuprinde majoritatea regulilor provitoare la imbinarea cuvintelor intr-o propozitie si de
asemenea imbinarea propozitiilor in fraza.
1. Sintaxa din limba romana reprezinta cea dea doua parte importanta a gramaticii noastre, alaturi de morfologie. Intre Sintaxa si Morfologie exista o legatura
foarte stransa care se manifesta in diverse modalitati.
2. Sintaxa are 2 unitati: propozitia si fraza - Propozitia este o unitate a sintaxei care comunica o judecata logica. Fraza este o unitate sintactica superioara
propozitiei constituita din doua sau mai multe propozitii.
3. Partea de propozitie reprezinta cea mai mica unitate sintactica pe care o distinge analiza unei propozitii. Ea este constituita dintr-un singur cuvant din
categoria partilor de vorbire cu sens lexical de sine statator (ex: mediu, doi, masa, taranesc, mergea) sau dintr-un cuvant de acest fel insotit de un alt cuvant
care ajuta (ex: este bine, de inteles, pentru tine, de pe masa).
4. Partea de propozitie nu este, de obicei, o unitate in cadrul careia se stabileste un raport sintactic, ci ea se alfa intr-un raport sintactic si cu alte elemente
gramaticale. (Ex: El alearga bine - raporturile dintre subiect-predicat sipredicat-complementar sunt foarte bine evidentiate.)
In sintaxa limbii romane exista si parti de propozitie dezvoltate, constituite din imbinari de doua sau mai multe cuvinte cu sens lexical de sine statator. (ex: dupa
cativa ani, acum cativa ani, Maria ta, drum-de-lut, etc ).
Cuvintele din cadrul unei asemenea combinatii, se gasesc intr-un raport sintactic, dar ca parte de propozitie, imbinarea in ansamblu se afla intr-un raport sintactic fata
de restul propozitiei.
Ex: Acum cativa ani a venit aici.
Unitatile sintaxei
Sintaxa propozitiei
Se ocupa cu imbinarea cuvintelor din limba romana in propozitii - deci cu studiu propozitiei in sine, indiferent de legatura pe care o are cu alte propozitii.
Sintaxa frazei
Sintaxa propozitiei
Propozitia
Propozitia este un enunt sau o comunicare in care exista un singur predicat. Propozitia comunica, de obicei, o judecata logica sau o idee cu caracter afectiv sau act de
vointa.
In general, identificarea unei propozitii se face dupa prezenta unui verb la un mod personal, insa corect este sa vorbim nu de verb, ci de predicat, pentru ca exista
propozitii in care predicatul este exprimat numai prin numele predicativ, fara nici un verb.
Ex:
Fapta buna, deviza altruistului.
Neatentia, trasatura neatentului.
Dupa cum ati putut vedea pentru impartirea unei fraze in mai multe propozitii este bine sa tine cont nu de verbele la modurile personale intalnite ci mai mult de
predicate.
Modul infinitiv al verbului are in mod exceptional functie de predicat atunci cand este intrebuintat, in propozitiile principale, cu valoare de imperativ.
Ex:
A nu se calca iarba (nu calcati), din parc!
A nu se fuma (nu fumati), pericol de explozie!
Clasificarea propozitiilor
Propozitii enuntiative
Propozitiile enuntiative sunt cele care transmit o informatie, o contestare si pot fi exclamative sau neexclamative. In asemenea cas distinctia se poate face
prin semnele de punctuatie din limba romana, prin intonatie sau si prin starea afectiva a vorbitorlui.
Ex: El rosteste frumos! - El rosteste frumos.
Propozitii enunatiative dubitative - Propozitiile enuntiative dubitative exprima o indoiala, o banuiala, o nesiguranta cu privire la o actiune sau la cel care o
savarseste. Ex. Ursul sa fi fost cam la 30 de pasi de cort.
Propozitiile enuntiative interogative sunt acele propozitii care cer o informatie si care pot fi fie exclamative fie neexclamative.
Ex.
El recita expresiv? (Aici putem vedea semnul intrebarii ceea ce denota caracterul pur interogativ)
El recita expresiv?! (Aici exprima si ironia si se folosesc doua semne de punctuatie)
1. Interogative propriu-zise (care formuleaza o intrebare cu privire la o actiune sau stare reala si se construiesc cu verbe la modul indicativ). Ex: Ce admiri? Cat
costa? Mananci?
2. Interogative optative (care formuleaza o intrebare cu privire la o dorinta si se construiesc cu modul optativ). Ex: Ai scris o scrisoare buna?
Observatie:
Cand negatia nu se afla se gaseste pe langa alta parte de propozitie decat pe langa predicat, atunci propozitia nu mai este negatica asa cum ne-am astepta ci devine
pozitiva.
Ex:
2) Propozitii dezvoltate (propozitii care pe langa principalele parti de vorbire, contin una sau mai multe parti secundare de propozitie):
propozitii formate din subiect, predicat si un atribut. Ex: Toamna tarzie a venit.
propozitii formate dintr-un compelment si un predicat. Ex: Viscoleste neincetat.
propozitii formate din subiect, predicat si complemet. Ex: El a venit tarziu.
propozitii formate din subiect, predicat, atribut si complement. Ex: Vremea buna, insorita este favorabila pentru drumetii lungi.
Observatii:
Deosebirea dintre propozitiile simple si cele compuse nu se face dupa numarul cuvintelor ce le compun, ci dupa multitudinea partilor de vorbire ce compun aceste
propozitii.
Mai jos puetti gasi o mica comparatie intre doua propozitii formate din aproape acelasi numar de cuvinte:
Partile de propozitie
Partile de propozitie sunt acele cuvinte sau grupuri de cuvinte din alcatuirea unei propozitii care pot fi identificate ca unitati sintactice dupa functia specifica
indeplinita in cadrul ei.
IMPORTANT
-Sunt parti de propozitie doar cuvintele care au un sens lexical de sine statator.
-Conjunctiile propriu-zise NU sunt parti de propozitie si nici nu intra in structura unor parti de propozitie, ci au un rol de element de legatura intre diverse parti
sintactice.
-partile de propozitie pot fi constituite si din imbinari de doua sau mai multe cuvinte ca in cazul locutiunilor sau al constructiilor infinitivale, genuziale, participiale.
Alte cuvinte constribuie la exprimarea comunicarii fara a constitui parti de propozitie, ci sunt considerate unitati sau propozitii neanalizabile.
1) Parti principale:
Ele constituie minimul necesar pentru realizarea unei comunicari in jurul carora se grupeaza si celelalte parti de propozitie.
2) Parti secundare:
Ele se grupeaza in jurul principalelor parti de vorbire sau al altor parti, tot secundare, adaugand informatii, uneori, foarte importante si asigurand o anumita
expresivitate a comunicarii.
OBSERVATIE
-Distinctia dintre partile principale de propozitie si cele secundare este exclusiv de ordin gramatical si nu se refera la importanta pe care o are intr-o comunicare una
dintre aceste parti de propozitie.
Complementul Cat timp are mai mare importanta in comunicare decat predicatul lipseste care este o parte principala de propozitie.
-Partile secundare de propozitie se definesc in raport cu partea de vorbire pe care o determina. Este gresit sa spunem ca atributul determina un substantiv, un
pronume, un numeral, asa cum complementul determina un verb, adjectiv, adverb si asa mai deaprte.
Ex: Padurea de brazi din apropiere a fost sadita de padurarii aflati in zona.
1) Raportul de coordonare (intre partile de propozitie principale sau intre cele secundare de acelasi fel).
FRAZA este o unitate de sine statatoare mai importanta decat propozitia care este alcatuita din doua sau mai multe propozitii.
Exemplu de fraza: Toamna tufele semanau cu niste salcii/ si ramaneau in picioare pana in martie,/ cand putrezeau de ploaie,/ pentru ca viscolul trecea deasupra lor,/
fara sa le stinga./(FANEL NEAGU - Ingerul a strigat)
1. Propozitii principale
2. Propozitii secundare (sau propozitii subordonate)
Propozitii principale
Propozitia principala este propozitia care inteles de sine statator (adica al carei inteles principal nu depinde de o alta propozitie sau fraza ajutatoare.)
Intr-o fraza pot exista una sau mai multe fraze principale urmate bineinteles de propozitii secundare. In alte situatii fraza nu este alcatuita decat de propozitii
principale aflate in raport de coordonare.
Ex: Soarele rasare/ sau apune pe rarau,/ norii se aduna/ sau se imprastie de pe rarau,/ Moldova si Bistrita curg de o parte si de cealalta a Raraului.(GEO BOGZA)
Propozitia secundara (subordonata) este propozitia al carei inteles depinde de alta propozitie si indeplineste, in forma de propozitie, functia unei parti de propozitie a
regentei.
Ex: Dragu-mi era staul nostru cu Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul1/ in care se oglindeste cu mahnire Cetatea Neamtului de atatea veacuri2/ (ION
CREANGA)
2) Aici apare propozitia subordonata atribuita care indeplineste functia de atribut pe langa substantivul Ozana din propozitia regenta.
Propozitia regenta (supraordonata) este propozitia de care depinde o propozitie secundara, iar cuvantul determinant de propozitie secundara se numeste termen
regent.
IMPORTANT: Propozitiile regente pot fi atat propozitii principale cat si propozitii secundare daca de ele depind alte subordonate.
Propozitia incidenta
Propozitia incidenta este propozitia principala sau secundara care noteaza, de obicei, interventia sau spusele autorului si care poate lipsii din text.
Ex: Costea Chiorul, 1/ desi este cel mai marsav⌠dintre toti grecii din Tara Romaneasca, 2/ dar ce-mi pasa! 3/ el nu va putea 1/ sa-mi manance mosia. 4/
(NICOLAE FILIMON)
Propozitia independenta
Propozitia independenta este propozitia care are sens lexical de sine statator, fara a avea o relatie cu restul frazei.
Ex: Ceea ce poti 1/ sa stii 2/ este lucrul facut cu pricepere, 3/ e drept, 4/ care te ajuta 5/ sa fi tot mai pretentios. 6/
Subiectul
Raspunde la intrebarile: cine? ce?
Trasaturile subiectului:
(preluare http://savageshadow.do.am/dasdfas.html)