Umanismul este o mişcare social-culturală care s-a dezvoltat în perioada Renaşterii

(sec XIV – XVI). Renaşterea este perioada din istoria omenirii caracterizată
printr-o dezvoltare sincronă, fără precedent a ştiinţei, artelor şi a civilizaţiei
în general.

Termenul de Umanism are două sensuri:

unul mai lung: dragoste faţă de oameni.

altul mai restrâns: dragoste faţă de valorile antichităţii greco-romane.
Mişcarea umanistă cumulează ambele sensuri.

Umanismul a apărut in Italia (Florenţa) de unde s-a răspândit în întreaga Europa.

Caracteristici:

încrederea în libertatea, demnitatea şi perfectabilitatea omului;

încrederea în raţiune;
promovarea omului universal;
armonia dintre om și natură;
admiraţia faţă de valorile antichităţii greco-latine;
în centrul preocupărilor umaniştilor se află omul;
Marii autori umaniști: F. Petrarca, G. Boccacio, L. Ariosto, F. Rebelais, P.
Rosnard, T. Tasso, Th. Morus, Erasmus din Rotterdam, William Shakespeare sau
Dimitrie Cantemir.

Umanismul Românesc
Pe teritoriul ţării noastre, umanismul se dezvoltă destul de târziu (sec XVII)
odată cu apariţia primilor cărturari cunoscători ai culturii antichităţii, a
limbilor latină, greacă şi slavonă.

Reprezentanţi:

Moldova:
Grigore Ureche („Letopiseţul Ţării Moldovei de la origini până la a doua domnie a
lui Aron Vodă – 1359”)
Miron Costin („Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace” până la domnia
lui Dabija Vodă)
Ion Neculce (Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia lui Dabija Vodă până la a doua
domnie a lui Constantin Mavrocordat – 1743”)
Muntenia:
Cronica Bălenilor (anonimă)
Letopiseţul Cantacuzinesc (anonimă)
Radu Greceanu
Radu Popescu
Contribuţia cronicarilor la dezvoltarea culturii române
1) Contribuţia la dezvoltarea istoriei:

au pus bazele istoriografiei româneşti (bazându-se pe document şi adevăr);

transmit informaţii preţioase cu privire la istoria medievală (domnii &
evenimente);
informaţii în legătură cu etnogeneza românilor (originea latină a limbii şi a
poporului român, unitatea românilor şi continuitatea existenţei pe acest
teritoriu.);
2) Contribuţia în domeniul limbii:

în cronici există primele dovezi ale limbii române în diferite perioade ale
evoluţiei;
oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de comunicare într-un
mijloc de transmitere a culturii.
Grigore Ureche se bazează pe limba vorbită, stilul sobru.

Miron Costin se află sub influenţa limbii latine.

Ion Neculce: limba folosită în operele lui este imaginea scrisă a limbii vorbite în
prima jumătate a sec XVIII –lea (stilul oral).

3) Contribuţia în domeniul literaturii:

cronicile reprezintă primele încercări ale unei literaturi româneşti originale.

Grigore Ureche:
Primul portret al lui Ştefan cel Mare.
Portrete, tablouri, schiţe de nuvele.