Dokumen - Tips - Grama Tika 55a752d138927

5/13/2018 Gra ma Tika - slide pdf.
c om
Substantivul
Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste obiecte
(fiinte, lucruri, fenomene, actiuni etc).
Cateva trasaturi ale substantivului:
• Substantivul este una dintre partile principale de vorbire in cadrul valorilor

morfologice din categoria din care face parte si adjectivele si numeralele si anume
categoria numelui.
• Substantivul este o parte de vorbire din limba romana independenta si capabila de

a primii determinatii (adjective sau numerale) si de a fi inlocuit prin pronume.
• Substantivul este o clasa cu autonomie semantica cu un sens lexical suficient.
• Substantivul constituie o sursa inepuizabila de imbogatire a lexicului limbii

romane prin cuvintele derivate si cuvintele compuse pe care le realizeaza.
Felul substantivelor
Criterii de clasificare ale substantivului:

Dupa inteles:
a) substantiv comun (denumesc obiecte de acelasi fel): elev, carte, ploaie, patrie, casa
etc.
b) substantiv propriu (denumesc anumite obiecte spre a le deosebi de altele):
Georgescu, Braila, Costel, Mures, Luceafarul etc.
Dupa structura:
a) substantiv simplu (formate dintr-un singur cuvant): fata, patrie, scoala, casa,
Bucuresti, Gigel, Arges etc.
b) substantiv compuse (formate din doua sau mai multe cuvinte): bunavointa,
binefacere, caine-lup, Stefan cel Mare, Campulung, Piatra Neamt etc.
Genul substantivelor
a) substantiv masculin: un elev (singular) – doi elevi (plural);

b)substantiv feminin: o eleva (singular) – doua eleve (plural);
c) substantiv neutru: un scaun (singular) – doua scaune (plural).
Substantivul epic are o singura forma pentru masculin si feminin: carabus, elefant,
tantar, privighetoare, dihor, greier, vultur, lebada, papagal etc.
Substantivele mobile sunt substantivele nume de fiinta care au o forma pentru masculin
si alta pentru feminin.
masculin | feminin
profesor, muncitor | profesoara, muncitoare
http://slide pdf.c om/re a de r/full/gra ma -tika -55a 752d138927 1/64

5/13/2018 Gra ma Tika - slide pdf.c om
Procedeul cu ajutorul caruia putem forma substantive feminine din cele masculine si
invers se numeste motiune.
Numarul substantivelor
Exemple de substantive:
elev - eleva
rata - ratoi
curca - curcan
a)singular: frate, casa, tablou;

b)plural: frati, case, tablouri.
Substantivele defective de numar:
A. Au forme numai la singular (singularia tantum):

a. 1. substantive comune
* nume de materie: lapte, miere, unt, secara, mazare, aur, tabla, lana, vata;
* termeni de sport: fotbal, oina, sah;
* nume abstracte, care exprima insusiri si stari fiziologice: cinste, curaj, bunatate, lene,
sete;
a.2. substantive proprii

* nume de persoana: Gigel, Costel, Ioana;
* nume geografice: Banat, Olt, Bacau, Ceahlau.
B.Au forme numai la plural (pluralia tantum)

b.1. substantive comune: anale, sale, calti, icre, taitei, zori, ochelari etc.;
b.2. substantive proprii: Bucegi, Carpati etc.
C.Substantivele cu forme multiple de plural sau de singular

c.1. cu forme multiple de plural:
* sunt substantivele cu acelasi inteles: coli - coale, boli - boale;
* cu inteles diferit: cornuri (produse de panificatie sau instrumente muzicale), coarne (la
animale), corni (la arbusti);
capi (conducatori sau sefi), capete (extremitati ale sau ale unor obiecte), capuri (termen
geografic).
c.2. cu forme multiple de singular: pantec - pantece; foarfec - foarfece; oaspete -

oaspe.
Substantivul colectiv denumesc o totalitate de obiecte de acelasi fel: stol, grup, oaste,
studentime, bradet, pietris, porumbiste etc.

Declinarea substantivelor
Cazurile sunt formele pe care le iau substantivele pentru a indeplini o
functie sintactica in propozitie.
Trecerea unui substantiv prin toate formele si constructiile cauzale poarta denumirea de
declinare.
CAZURILE FUNCTIILE SINTACTICE
Nominativ (N.) subiect: Elevul citeste expresiv.

nume predicativ: Costel este prietenul meu.
atribut substantival apozitional: “Si satul Humulesti nu-i un sat
laturalnic…”(Ion Creanga)
Acuzativ (Ac.) nume predicativ: Caietul este pentru colegul tau.
Atribut substantival
ici-colo…” prepozitional: “Diamante de roua scaparau
(M. Sadoveanu)
complement direct: Dau cartea elevului de serviciu.
complement indirect: Vorbeam despre colegii tai.
complement de agent: Baiatul a fost crescut de bunica lui.
complement circumstantial de loc: Noi am plecat in satul acela.
complement circumstantial de timp: “Doar n-am a trai cat
lumea…”(Ion Creanga)
complement circumstantial de mod: Atunci calul zboara ca vantul.
complement circumstantial de scop: “La curte se facuse mare
pregatire pentru ospatul acesta.”(C. Negruzi)
complement circumstantial de cauza: “Hassan, de mirare, e negru-

pamant”(G. Cosbuc)
Dativ (D.) complement indirect: Prietenilor le acord incredere. Datorita

efortului am obtinut rezultate bune.
Genitv (G.) nume predicativ: Rezultatele sunt ale clasei noastre.

atribut substantival genitival: Cartea colegului meu este pe banca.
atribut substantival prepozitional: Lupta impotriva tiraniei a luat
sfarsit.
complement indirect: “Fulgerele adunat-au contra fulgerului care /
In turbarea-i furtunoasa a cuprins pamant si mare”(M. Eminescu)
complement circumstantial de loc: “Popa Gheorghe se mai opri o
data deasupra rapii.”(Camil Petrescu)
complement circumstantial de timp: In timpul revederii s-a
emotionat.
complement circumstantial de cauza: ‘Din pricina lui Pepelea,
Pavel isi rupea ciubotele.” (Ion Creanga)
complement circumstantial concesiv: In ciuda greutatilor drumului,
oamenii erau veseli.

Vocativ (V.) nu are functie sintactica.
Declinarea cu articol nehotarat:

SINGULAR
Cazuri Masculin Feminin Neutru
N. cine? un elev o eleva un tablou
Ac. pe cine ? ce ? (pe) un elev (pe) o eleva un tablou
D. cui ? unui elev unei eleve unui tablou
G. al, a, ai, ale cui ? unui elev unei eleve unui tablou
V. - - - -
PLURAL
Cazuri Masculin Feminin Neutru
N. cine ? niste elevi niste eleve niste tablouri
Ac. pe cine ? ce? (pe) niste elevi (pe) niste eleve niste tablouri
D. cui ? unor elevi unor eleve unor tablouri
G. al, a, ai, ale cui ? unor elevi unor eleve unor tablouri
V. - - - -
Schimbarea valorii gramaticale

Valoare adjectivala
a) cand insotesc si determina un alt substantiv:
„Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug in gatul tau.”
(G. Cosbuc)
b) insotite de o prepozitie, pot deveni locutiuni adjectivale:
Omul cu judecata a fost apreciat (cu judecata – locutiune adjectivala – omul chibzuit).
Valoare adverbiala:
a) cand determina un verb sau un adjectiv :
Ea s-a maniat foc. (foarte rau)
Fata era desteapta foc. (foarte desteapta)

b) cand substantivele denumesc anotimpurile, zilele sau momente ale zilei (toamna,
dimineata, noaptea).
Deosebirea dintre aceste adverbe si substantivele din care provin consta in faptul ca
atunci cand sunt adverbe determina verbul:
Toamna se culeg roadele. (adverb)

Toamna este anotimpul meu preferat. (substantiv)
c) insotite de o prepozitie, pot deveni locutiuni adverbiale :

El vorbea cu blandete. (locutiune adverbiala – vorbea bland)
Prin schimbarea valorii gramaticale substantivul capata, de obicei, un sens nou.
Locutiunile substantivale
Morfologia Limbii Romane – Locutiunile substantivale
Locutiunile substantivale sunt grupurile de doua sau mai multe cuvinte
care, impreuna, au intelesul unui substantiv.
Cele mai multe locutiuni substantivale au aparut din locutiuni verbale, prin transformarea
infinitivului lung in substantiv propriu-zis.
Locutiuni verbale Locutiuni substantivale
a-(i) parea rau parere de rau (regret)
a tine minte tinere de minte (memorie)
a aduce aminte aducere-aminte (amintire)
a baga de seama bagare de seama (atentie)
a lua aminte luare-aminte (grija, atentie)
Locutiunile substantivale se comporta ca un substantiv, avand forme pentru singular si

plural, putand fi articulate sau nearticulate.
Cuvintele din care este alcatuita o locutiune substantivala nu se pot analiza separat.
Alte locutiuni substantivale mai frecvent folosite sunt:
Locutiuni substantivale Sensul locutiunii
punct de vedere opinie, parere
bataie de joc batjocura
bataie de cap suparare

dare de mana darnicie
nebagare de seama neatentie
Morfologia Limbii Romane – Model de analiza

“Patria e aducerea-aminte de zilele copilariei…”
(Al Russo)
aducerea-aminte = locutiune substantivala (amintirea), genul feminin, numarul singular,

cazul nominativ, articulat cu articolul hotarat “a”, functie sintactica de nume predicativ.
“La ce statornicia parerilor de rau,

Cand prin aceasta lume sa trecem ne e scris
Ca visul unei umbre si umbra unui vis…”

(M. Eminescu)
parerilor de rau = locutiune substantivala (regretelor), genul feminin, numarul plural,

cazul genitiv, articulat cu articolul hotarat “lor”, functie sintactica de atribut substantival
genitival.
Articolul din limba romana

ARTICOLUL
Articolul este partea de vorbire flexibila care insoteste substantivul,
aratand in ce masura obiectul denumit de acesta este cunoscut
vorbitorilor.
In cele ce urmeaza veti gasii cateva exemple cu articolul din limba romana:
Caietul este pe banca.
M-am intalnit dimineata cu un coleg.
Chiar daca avem in atentie numai articolul hotarat si nehotarat, definitia nu corespunde
realitatii lingvistice, pentru ca ele insosesc si adjectivul.
Frumosului copac i-am taiat crengile.
ARTICOLUL HOTARAT (enclitic) se alipeste la sfarsitul cuvantului,

aratand in mod precis (hotarat) obiectul denumit.
CAZ SINGULAR PLURAL

N./Ac. omul, casa, muntele; oamenii, casele, muntii
G./D. omului, casei, muntelui; oamenilor, caselor, muntilor
V. omule! oamenilor!
ARTICOLUL NEHOTARAT (proclitic) se asaza inaintea

substantivelor care denumesc obiecte necunoscute dinainte, fara a le
determina precis.
CAZ MASCULIN FEMININ
SINGULAR PLURAL SINGULAR PLURAL
N./Ac. un elev niste elevi o eleva niste eleve
G./D. unul elev unor elevi unei eleve unor eleve
Observatii:
Articolul hotarat poate fi proclitic:

1. cand precede un substantiv propriu masculin, nume de persoana in G./D. sau un
substantiv propriu feminin, de origine straina:
Lui Costel i-am dat cartea.
Cartea lui Carmen este noua.
2. cand precede substantivele comune nearticulate enclitic si urmate de un adjectiv

posesiv:
Lui varu-tau i-am dat caietul.
3. cand substantivele masculine nene, bade, mos in G./D. sunt urmate de un nume propriu
:
Mama lui badita Ion isi petrecea baietul la groapa.
4. cand substantivele care denumesc lunile anului sunt la G./D.:

Pe la sfarsitul lui martie i-am povestit intamplarea.
ARTICOLUL POSESIV GENITIVAL se asaza inaintea unui substantiv

sau pronume in genitiv si intra in alcatuirea pronumelui posesiv si a
numeralului ordinal.
Leaga numele obiectului posedat de numele posesorului, avand formele : ai, a, ai, ale.
Articolul posesiv care preceda un substantiv sau un pronume cu functia de atribut se
acorda in gen si numar cu substantivul determinat, nu cu substantivul sau pronumele in
genitiv:
carte a elevului carti ale elevilor
copil al vecinei copii ai vecinelor

ARTICOLUL DEMONSTRATIV (ADJECTIVAL) insoteste un

adjectiv sau un numeral, stabilind legatura dintre aceste parti de
vorbire si substantivul determinat (cel, cea, cei, cele).
Observatii:
Se numeste articol demonstrativ, deoarece provine din forma veche a pronumelui

demonstrativ : cel (acel), cea (aceea), cei (aceia), cele (aoalea) sl adjectival, deoarece, de
obicei, insoteste un adjectiv.
Articolul demonstrativ (adjectival) se acorda in gen, numar si caz cu substantivul

determinat de adjectivul sau de numeralul pe care-l insoteste:
N./Ac. eleva cea silitoare
D./G. elevei celei silitoare

In concluzie, articolul are urmatoarele caracteristici:
- reprezinta o clasa morfologica restransa
- nu are autonomie semantica;
- nu indeplineste functii sintactice;
- serveste numai ca instrument gramatical auxiliar pentru flexiunea altor parti de vorbire.
Model de analiza
„Deasupra capului zari lujerul unui crin ce se ridica asa de inalt, ca parca floarea din
varf isi deschidea paharul chiar dedesuptul bulgarului de aur sa-i culeaga razele.”
(Emil Garleanu)
deasupra capului = substantiv comun, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul
genitiv precedat de prepozitia compusa “deasupra”, articulat cu articolul hotatat „lui”,
functie sintactica de complement circumstantial de loc.

lujerul = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul singular, cazul acuzativ,
articulat cu articolul hotarat „l”, functie sintactica de complement direct.
unui crin = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv,
articulat cu articolul nehotarat proclitic „unui”, functie sintactica de atribut substantival
genitival.

floarea = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ,
articulat cu articolul hotarat „a”, functie sintactica de subiect.
din varf = substantiv comun, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ,
precedat de prepozitia simpla „din”, nearticulat, functie sintactica de atribut substantival
prepozitional.
paharul = substantiv comun, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ,
articulat cu articolul hotarat „l”, functie sintactica de complement direct.
dedesuptul bulgarului = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul singular,

cazul genitiv, precedat de prepozitia „dedesuptul”, articulat cu articolul hotarat „lui”,
functie sintactica de complement circumstantial de loc.
de aur = substantiv comun, numai cu forma de singular, cazul acuzativ, precedat de

prepozitia simpla „de”, nearticulat, functie sintactica de atribut substantival prepozitional.
razele = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ,
articulat cu articolul hotarat „le”, functie sintactica de complement direct.
Adjectivul
ADJECTIVUL din morfologia limbii romane
Adjectivul este partea de vorbire flexibila care exprima insusirea
(caracteristica) unui obiect.
Adjectivul insoteste si determina un substantiv, avand forme deosebite pentru genul si
numarul substantivului:
Numar Masculin Feminin
Singular elev harnic cladire inalta
Plural elevi harnici cladiri inalte
• Dupa flexiune adjectivele pot fi:
A. Adjective variabile - care-si schimba forma dupa gen, numar si caz: bun, buna, buni,
bune.
a.1. Adjectivul cu doua terminatii, cand, la singular, au o forma pentru genul masculin
si alta pentru feminin:
frumos-frumoasa;
negru - neagra.
a.2. Adjectivul cu o singura terminatie, cand, la singular, au aceeasi forma si pentru

masculin si pentru feminin:
izvor rece - apa rece;
creion verde - iarba verde.
B. Adjective invariabile- care-si pastreaza forma indiferent de gen, numar si caz. Ele
provin din limbi straine si sugereaza culori ( gri, maro, bordo, oliv, vernil ) sau alte
caracteristici (eficace, propice, vivace, atroce, locvace):
tigru atroce - tigroaica atroce.
Alte adjective invariabile provin din adverbe (asa, asemenea):
M-a impresionat asa intamplare.
Asa om (oameni) nu-l (i) gasesti oriunde.
Dupa origine, adjectivele se clasifica in :

A. adjective propriu-zise: frumos, harnic, bun, intelept etc.
B. adjective pronominale, provenite din pronumele ce determina un substantiv:
b.1. adjective demonstrative: elevul acesta, acela, celalalt;
b.2. adjective nehotarate: fiecare profesor, unele colege, toti copiii;
b.3. adjective posesive: sora mea, colegii nostri;
b.4. adjective negative: nici un caiet, nici o culegere;
b.5. adjective de intarire: el insusi, tu insuti, Ioana insasi, noi insine, ei insisi;
b.6. adjective relative: Nu stiu 1/ce taina ascunzi. 2/;
b.7. adjective interogative: Care om din lume nu doreste pacea?
• Dupa structura adjectivele sunt:
Adjective simple: lenes, intelept, rau, inteligent, inalt;
Adjective compuse: cumsecade (cum + se + cade); atotputernic (a + tot + puternic);

galben-auriu, tehnico-stiintific, alb-argintiu.


Schimbarea valorii gramaticale in limba romana
Valoare substantivala
O constructie in care se afla un substantiv insotit de adjectiv poate fi simplificata
prin inlaturarea substantivului:
Omul lenes nu este apreciat. / Lenesul nu este apreciat .
In constructia simplificata, cuvantul lenesul nu mai insoteste un substantiv, deci si-a

pierdut valoarea gramaticala de adjectiv, si s-a substantivat, a devenit substantiv.
Substantivarea adjectivului lenes s-a facut prin articularea lui cu articolul hotarat enclitic
(-l).
Adjectivele devenite de
adjectiv propriu-zis, substantive
adjective se comporta ca
pronominale orice
sau substantiv.
de un numeral: Ele pot filenes,
micutul insotite de un
acest
lenes, trei lenesi.
Daca nu sunt precedate de articolul adjectival (cel, cea, cei, cele), pot fi insotite de
articolul nehotarat: Un credincios al imparatului a iesit din palat.
Valoare adverbiala
Cele mai multe adjective pot fi folosite ca adverbe de mod pentru a arata caracteristica
unei actiuni sau a unei insusiri exprimate de alt adjectiv.
Colegul meu scrie frumos (valoare de adverb de mod, deoarece determina verbul “scrie”)
Pasarea avea penele frumos colorate (valoare de adverb de mod, deoarece arata
caracteristica insusirii exprimate de adjectivul “colorate”)
Adjectivele folosite cu valoare de adverb devin parti de vorbire neflexibile, intrucat ele
nu se mai refera la un substantiv :
Colegul meu scrie frumos.
frumos = adverb de mod provenit din adjectiv, simplu, grad de comparatie pozitiv,
functie sintactica de complememt circumstantial de mod.

Locutiuni adjectivale
Locutiuni adjectivale din morfologia limbii romane
Insusirea unui obiect poate fi exprimata si prin locutini adjectivale

(grupuri de cuvinte care au valoarea unui adjectiv). Ele se comporta ca
un adjectiv.
In cele ce urmeaza puteti gasii cateva exemple de locutiuni adjectivale.
Nu se cuvine sa-ti pierzi prietenii cei cu credinta. (credinciosi)

Baiatul acela era de treaba. (cumsecade)
Am intalnit un om cu stare. (instarit, bogat)
Dintre toti copiii, fata cea mai mare era mai tacuta si mai cu judecata. (chibzuita)
Parea un om de seama. (important)
Locutiunile adjectivale se comporta ca un adjectiv:
a) pot fi insotite de articolul demonstrativ (adjectival): omul cel cu stare;

b) pot avea grade de comparatie: un om mai de nadejde; un baiat foarte de treaba.
Gradele de comparatie ale adjectivului

Gradele de comparatie ale adjectivului din limba
romana
A. POZITIV – exprima insusirea, calitatea obisnuita fara a compara cu alta : elev harnic,
trandafir rosu, apa limpede.
Adjectivul la gradul pozitiv poate fi insotit sau nu de articolu demonstrativ (adjectival)

cel, cea, cei, cele: elevul cel silitor; elevii cei silitori.
B. COMPARATIV – cand insusirea unui obiect este comparata cu aceeasi insusire a

altui obiect sau a aceluiasi obiect in momente diferite:
b.1. Comparativul de superioritate (adverbul mai):
Caietul lui este mai ordonat decat al tau.
b.2. Comparativul de egalitate (la fel de, tot atat de, tot asa de):
Secerisul fusese tot atat de greu ca si mai inainte.
b.3. Comparativul de inferioritate (mai putin):

Verisorul tau este mai putin voinic.
C. SUPERLATIVUL exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut grad.
c.1. Superlativul relativ exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut grad, prin
comparatie cu alt obiect:

lonescu este cel mai silitor elev din clasa a VII-a.
Superlativul relativ poate fi:

- de superioritate:
Ceahlaul este cel mai inalt varf al Carpatilor Orientali.
- de inferioritate:
Muntele acela este cel mai putin inalt dintre toti muntii.
c.2. Superlativul absolut exprima, fara comparatie, gradul cel mai inalt sau cel mai
scazut al unui obiect. Se construieste cu adverbele foarte tare sau prin alte mijloace mai
expresive:
* adverbele si locutiunile adverbiale legate de adjectiv prin prepozitia de:

grozav, neinchipuit, extraordinar, nemaipomenit, din cale afara, extrem de;
* prin repetarea adjectivului:

o gradina frumoasa, frumoasa;
* prin lungirea si repetarea unei vocale sau a unei consoane :

bunna, maare, gallben, rrau;
* diferite expresii in care adjectivul este insotit de un substantiv ce-i da valoare de

superlativ absolut:
suparat foc, rea de mama focului etc.
Observatii
Nu au grade de comparatie :
A. adjectivele care exprima insusiri ce nu pot fi comparate: gigantic, urias, colosal,
complet, intreg, unic, principal, perfect, egal, vesnic.
B. adjectivele care in limba latina reprezinta forme ale comparativului sau superlativului:
exterior, interior, minim, maxim, posterior, anterior, minor, major, superior, inferior,
suprem etc.

„Astazi tot se mai vad daramaturi de cetatuie intr-acest loc minunat de frumos si plin de
legende si suveniri despre Negru-Voda, domnul cel mai popular intre taranii nostri.”
(N. Balcescu)
acest = adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere, forma literara, genul neutru,

numarul singular, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
minunat de frumos = adjectiv propriu-zis, variabil, cu doua terminatii genul neutru,

numarul singular, cazul acuzativ, grad de comparatie superlativ absolut, functie sintactica
de atribut adjectival.

plin = adjectiv propriu-zis, variabil, cu doua terminatii, genul neutru numarul singular,
cazul acuzativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
cel mai popular = adjectiv propriu-zis, variabil cu doua terminatii, genul masculin,
numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie superlativ relativ de superioritate,
functie sintactica de atribut adjectival.
nostri = adjectiv pronominal posesiv (mai multe obiecte posedate – mai multi posesori),
persoana I, numarul plural, genu masculin, cazul acuzativ, functie sintactica de atribu
adjectival.
„De jur imprejur, stau muntii cu piscuri inalte, peste care bradisul negru se intinde ca o
imensa haina de doliu. Nici o pasare nu-si indreapta zborul sau peste salbaticia si
tacerea de mormant a locurilor acestora…”
(C. Hogas)
inalte = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul neutru, numarul
plural, cazul acuzativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
negru = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul neutru, numarul
singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut,
adjectival.
imensa = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul feminin,

numarul singular, cazul acuzativ, fara grad de comparatie, functie sintactica de atribut
adjectival.
nici o = adjectiv pronominal negativ, compus, genul feminin, numarul singular, cazul
nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
sau = adjectiv pronominal posesiv (un obiect posedat, un singur posesor), persoana a III-
a, numarul singular, genul neutru, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
acestora = adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere, forma literara, genul neutru,

numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
„Acum eram liber. in ceasul acela am gustat cea mai mare fericire in sufletul meu, caci
nimic pe lume nu e mai scump si mai slavit decat libertatea: ea este darul cel mai
nepretuit.”
(V. Alecsandri)
liber = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul masculin, numarul
singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de nume
predicativ.
acela = adjectiv pronominal demonstrativ de departare, forma literara, genul neutru,

numarul singular, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
cea mai mare = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu o terminatie, genul feminin,

numarul singular, cazul acuzativ, grad de comparatie superlativ de superioritate, functie

sintactica de atribut adjectival.
meu = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur posesor),
persoana I, numarul singular, genul neutru, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut
adjectival.
mai scump si mai slavit = adjective propriu-zise, simple, variabile, cu doua terminatii,
genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie comparativ de
superioritate, coordonate prin conjunctia copulativa “si”, functie sintactica de nume
predicativ multiplu.
cel mai nepretuit = adjectiv provenit din participiu, forma negativa, genul neutru,
numarul singular, cazul nominativ, gradul de comparatie superlativ relativ de
superioritate, functie sintactica de atribut adjectival.
„Vorba ceea: un nebun arunca-o piatra in balta si zece cuminti n-o pot scoate.”
(I. Creanga)
un nebun = substantiv comun, simplu, provenit din adjectiv (prin conversiune), genul
masculin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
cuminti = substantiv comun, simplu, provenit din adjectiv (prin conversiune), genul
masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
„Lasati imparatului cununa sa cea fara de prihana..”
(M. Sadoveanu)
cea fara de prihana = locutiune adjectivala (pura, neprihanita) alcatuita din substantivul
“prihana” si prepozitia compusa” fara de”, insotita de articolul demonstrativ adjectival
“cea”, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, gradul de comparatie pozitiv,
Baiatul era foarte de treaba.
foarte de treaba = locutiune adjectivala (foarte cumsecade), alcatuita din substantivul

“treaba” si prepozitia “de”, cazul nominativ, gradul de comparatie superlativ absolut,
functie sintactica de nume predicativ.
Ea ramanea cu surorile si fratii si-i povatuia sa fie mai cu rabdare.
mai cu rabdare = locutiune adjectivala (mai rabdatori), alcatuita din substantivul

“rabdare”, prepozitia “cu”, cazul nominativ, gradul de comparatie comparativ de
superioritate, functie sintactica de nume predicativ.

Pronumele
Pronumele din limba romana
Pronumele
nume) este compus din urmatoarele grupuri de cuvinte: (pro + nomen = pentru
Pronumele este partea de vorbire flexibila care inlocuieste un tantiv

(nume).
PRONUMELE PERSONAL tine locul persoanelor ( I, a II-a, a III-a, singular si
plural).
PERSOANA I
Functie
Cazuri Intrebare Singular Plural
sintactica
Forme Forme Forme Forme
accentuate neaccentuate accentuate neaccentuate
N. cine? eu - noi - subiect
complement
Ac. (pe) cine ? (pe) mine ma, m- (pe) noi ne
direct
complement
D. cui? mie imi, mi noua ne, ni
indirect
al, a, ai, ale

G. - - - - -
cui?
V. - - - - - -
PERSOANA a II-a
Functie
sintactica

N. cine? tu - voi - subiect
complement
Ac. (pe) cine ? (pe) tine te- (pe) voi va, v-
direct
complement
D. cui? tie iti, ti- voua va, vi, v-
indirect

al, a, ai, ale

G. - - - - -
cui?
V. - tu! - voi! - -
Observatii
Pronumele de persoana I si a II-a au aceleasi forme pentru masculin si feminin, iar cele
de persoana a III-a au forme speciale pentru masculin si feminin.
Pronumele personale de persoana I si a II-a nu au forme pentru cazul genitiv. Vocativ au

numai pronumele personale de persoana a II-a singular si plural (tu; voi).
Pronumele personal la acuzativ are forme accentuate si neaccentuate.
PERSOANA a III-a (masculin)
Functie
Cazuri Intrebare Singular Plural sintactica
N. cine? el - ei - subiect
complement
Ac. (pe) cine ? (pe) el il, l- (pe) ei ii, i-
direct
complement
D. cui? lui ii, i- lor le, li
indirect
atribut
al, a, ai, ale
G. lui - lor - pronominal
cui?
genitival
V. - - - - - -
PERSOANA a III-a (feminin)
Functie
sintactica
Forme
accentuate Forme
neaccentuate Forme
accentuate Forme
neaccentuate
N. cine? ea - ele - subiect
complement
Ac. (pe) cine ? (pe) ea o- (pe) ele le-
direct
D. cui? ei ii, i- lor le, li complement

indirect
atribut
al, a, ai, ale
G. ei - lor - pronominal
cui?
genitival
V. - - - - - -
La persoana a III-a in afara de pronumele el, ea, ei, ele se folosesc si pronumele
personale: dansul, dansa, dansii, dansele.
Pronumele personal de politete are forme numai pentru persoanele a II-a (dumneata,
dumitale, dumneavoastra) si a III-a (dumnealui, dumneaei, dumnealor).
Pronumele personal neaccentuat la dativ poate determina un substantiv la nominativ sau

la acuzativ : palaria-mi, palaria-ti, palaria-i. In asemenea constructii pronumele la dativ
are sens posesiv: palaria mea, palaria ta, palaria ei (lui). Acest dativ se numeste dativ
posesiv.
Determinand un substantiv, pronumele personal la dativul posesiv are functie sintactica
de atribut pronominal.
Formele neaccentuate ale persoanei I si a II-a singular la cazul dativ ( mi-, ti-, imi, iti) se
intrebuinteaza cu rol stilistic in basmele si baladele populare pentru a arata ca
povestitorul participa sufleteste la desfasurarea actiunii. Dativul folosit in acest scop se
numeste dativ etic:
“Setila repede-repede mi ti le-a supt pe toate de-a randul.”

(I. Creanga)
Pronumele la dativul etic nu are functie sintactica.
Model de analiza pentru pronume
“Peste gatul incordat al calului, cu fruntea ridicata sus, ochii lui privesc si piata goala
dimprejurul lui parca se umple de lume.
Indaratul ei un ceas a batut si tot soiul de oameni au inceput sa roiasca spre vechile
curti unde tinea el sfat odata.”
(D. Anghel)
lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv,
functie sintactica de atribut pronominal genitival.
dimprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular,
cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa „dimprejurul”, functie sintactica de atribut
pronominal prepozitional;
indaratul ei = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular,

cazul genitiv, precedat de prepozitia „indaratul”, functie sintactica de complement

circumstantial de loc.
el = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul

nominativ, functie sintactica de subiect.
“Si stepa toata imprejur

La strigatu-mi va rasari
Cu dansa slobod m-oi iubi,
Uitand de oasele-ti pustii…”
(I. Pillat)
mi = pronume personal, persoana I, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma

neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal;
cu dansa = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul
acuzativ, precedat de prepozitia simpla „cu”, functie sintactica de complement indirect;
ti = pronume personal, persoana a II-a, numarul singular, cazul dativ posesiv (oasele
tale), forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal.
Pronumele de intarire insoteste un pronume personal (el insusi) sau un substantiv

(eleva insasi) cu scopul de a-l preciza; este folosit numai ca adjectiv pronominal de
intarire.
Aceste forme sunt alcatuite din vechile pronume personale ins(u), carora li s-au adaugat
formele de dativ ale pronumelor personale sau reflexive neaccentuate : mi, ti, si, ne, va,
le.
SINGUL
AR PLURAL
Masculin Feminin Masculin Feminin
ins (u) ins (a) ins (i) ins (e)
-mi (eu) -mi (eu) -ne (noi) -ne (noi)
-ti (tu) -ti (tu) -va (voi) -va (voi)
-si (el) -si (ea) -si (ei) -si (ela)
Insotind un pronume personal sau un substantiv, devin adjective pronominale de intarire

si se acorda in gen, numar si caz cu pronumele personal sau cu substantivul determinat.
“Si cea dintai scolarita a fost insasi Smarandita popii.”
(I. Creanga)
Noi insine am intarziat.

Pronumele reflexiv
Pronumele reflexiv inlocuieste obiectul asupra caruia se exercita in mod
direct sau indirect actiunea unul verb.
Pronumele reflexiv prezinta particularitati morfologice si sintactice distincte :

- are numai cazurile acuzativ si dativ, iar formele au aceeasi persoana si acelasi numar ca
si subiectul verbului determinat.
- reprezinta aceeasi persoana ca si subiectul, avand forme proprii numai pentru persoana a
III-a.
Ac. pe sine, se, s-
D. siesi, sie, isi, si-
-folosesc
aceste forme sunt
formele nediferentiate
neaccentuate dupa gensiside
de acuzativ numar,
dativ iar
ale la persoanelepersonal.
pronumelui I si a II-a se
In cadrul pronumelui reflexiv putem distinge :
• reflexivul dinamic, care exprima o actiune cu participarea intensa a subiectului,

construit cu pronume in acuzativ, dar si in dativ: ma gandesc, se teme, isi
inchipuie, isi imagineaza;
• reflexivul obiectiv exprima coincidenta dintre subiectul si obiectul actiunii: a se

imbraca, a se trezi;
•
reflexivulfiecare
persoane, reciproc arata ca
suferind actiuneaactiunii
rezultatul este savarsita de adoua
celuilalt: sau mai
se certa, a semulte
iubi, a se
bate, a se saluta.
In multe constructii, pronumele reflexive neaccentuate la dativ determina un substantiv,

au sens posesiv si functie sintactica de atribut pronominal (dativul posesiv).
Model de analiza pentru pronumele reflexiv
Isi ia palaria de pe cap.

Costel si-a bagat banii in chimir.
Pronumele
subiectul (elreflexive
– Costel)isi, determinaobiectului
si-posesorul
este substantivul “palaria”,
“palaria”, respectiv
respectiv “banii” si arata ca
“banii”.
isi = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma
neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal,
si- = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma
neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal.

Specificul pronumelor reflexive cu sens posesiv consta, deci, in faptul ca ele determina
un substantiv, care denumeste obiectul posedat de subiect.
Pronumele reflexiv sine, construit cu diferite prepozitii are urmatoarele functii sintactice :
• atribut pronominal prepozitional:
Iubirea de sine inseamna egoism.
• complement direct:
Cine nu se pune pe sine jertfa nu-i vrednic sa stapaneasca.
• complement indirect:
Vorbeste mereu despre sine.
• complement circumstantial de loc:
L-a asezat langa sine.
Morfologia Limbii Romane – Pronumele posesiv

Pronumele posesiv inlocuieste numele obiectului posedat si indica
persoana posesorului.
Din structura sa face parte articolul posesiv (al, a, ai, ale) si are forme diferite dupa
persoana, gen, numar si partial, dupa caz.
Articolul posesiv al, ai, a, ale se schimba dupa genul si numarul obiectului posedat
inlocuit.
cartea / cartile / pomul / pomii – a mea / ale mele / al meu / ai mei.
Pronumele propriu-zis se modifica in functie de persoana si numarul posesorilor:

Cartea este a mea. (persoana I, numarul singular)
Cartea este a ta. (persoana a II-a, numarul singular)
Cartea este a noastra. (persoana I, numarul plural)
Pronumele posesiv are genul, numarul si cazul substantivului substituit.
Pe banca sunt ale noastre (cartile) – genul feminin, numarul plural, cazul nominativ.
Pe-al meu (caietul) l-a corectat – genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ.
Functii sintactice
• subiect: Ai nostri au plecat.
• nume predicativ (in nominativ): Cartea este a ta.
• nume predicativ (in acuzativ): Darurile sunt pentru ai tai.

• atribut pronominal prepozitional: El nu privea lumea cu ochi ca ai nostri.
• atribut pronominal genitival: Am ascultat parerea alor sai.
• complement direct: I-am vazut pe ai vostri.
• complement indirect (in acuzativ): Discutam despre ai tai.
• complement indirect (in dativ): Le-am spus alor mei vestea.
• complement circumstantial de loc: Gigel s-a intors la ai sai plin de trofee.
• complement de agent: Banca a fost reparata de ai nostri.
Observatii:
Cazurile dativ si genitiv se exprima prin articolul posesiv, care are forma alor, urmat de
formele pronumelui care arata mai multe obiecte posedate: alor mei, alor tai, alor sai,
alor nostri, alor vostri.
Le-am dat alor tai cartea. (complement indirect)
Sfatul alor mei l-am ascultat. (atribut pronominal genitival)
Ei au navalit asupra alor nostri. (complement indirect)
Cand determina un substantiv care denumeste obiectul posedat, pronumele posesiv isi
schimba valoarea gramaticala, se acorda cu substantivul determinat in gen, numar si caz
si devine adjectiv pronominal posesiv, cu functie sintactica de atribut adjectival.
Sora mea a plecat cu prietenii sai.
Model de analiza
„Sinan se mira de indrazneala alor nostri. El gasi de cuviinta sa spuna si alor sai.”
(N. Balcescu)
alor nostri = pronume posesiv (un singur obiect posedat, mai multi posesori), persoana I,
numarul plural, genul masculin, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal
genitival.
alor sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor), persoana a
III-a, numarul singular, genul masculin, cazul dativ, functie sintactica de complement
indirect.
„Acel imparat mare si puternic isi intinsese marginile imparatiei sale si toti imparatii
erau indatorati a-i da cate un fiu de-ai sai ca sa-i slujeasca.”
(P. Ispirescu)
sale = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur posesor),
persoana a III-a, numarul singular, genul feminin, cazul genitiv, functie sintactica de

atribut adjectival.
de-ai sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor), persoana a
III-a, numarul singular, genul masculin, cazul acuzativ, precedat de prepozitia „de”,
functie sintactica de atribut pronominal prepozitional.
Pronumele demonstrativ
Pronumele demonstrativ inlocuieste numele unui obiect indicand
totodata apropierea, departarea obiectului ori identitatea acestuia cu
sine insusi sau cu alt obiect.
Tipurile de pronume demonstrative sunt:
• pronume demonstrativ de apropiere: simple – acesta, aceasta; compuse –

cestalalt, ceastalalta;
• pronume demonstrativ de departare: simple – acela, aceea; compuse – celalat,

cealalta;
• pronume demonstrativ de identitate: compuse – acelasi, aceeasi.
Pronumele demonstrative disting opozitii:
de gen: acesta/aceasta; acela/aceea; acelasi/aceeasi; celalat/cealalta;

de numar: acesta/acestia; aceasta/acestea; acela/aceia;
de caz: acesta/acestia (N.-Ac.); acestuia/acestora (D.-G.)
Dintre valorile de intrebuintare trebuie consemnata folosirea cu sens neutru a formelor de

feminin: aceasta, asta, aceea. Sensul neutru se refera la faptul exprimat intr-o
comunicare:
„Aceasta intre noi adesea o vedem

Si numai cu cei mari egalitate vrem.”
(G. Alexandrescu)
Formele populare ale pronumelui demonstrativ sunt: asta, asta, ala, ala, astalalt, astalalta,
alalalt, ailalta:
„Stii ca are haz si asta?”

(I. Creanga)
Cand pronumele demonstrativ determina un substantiv (omul acela), el isi schimba
valoarea gramaticala devenind adjectiv pronominal demonstrativ si acordandu-se cu
substantivul determinat in gen, numar si caz, cu functia sintactica de atribut adjectival.
Topica
Adjectivele demonstrative pot sta inainte sau dupa substantiv, exceptie facand adjectivul

demonstrativ de identitate, care sta numai inaintea substantivului (acelasi elev, aceiasi
oameni). Adjectivele demonstrative compuse nu-si schimba forma, indiferent de pozitia
lor fata de substantiv (omul celalalt, celalalt om), pe cand adjectivele demonstrative
simple pierd particula „-a” cand sunt antepuse: acest elev, acel creion, fata de elevul
acesta, creionul acela.
Pronumele si adjectivele demonstrative la feminin singular (fata aceea/aceeasi fata) se

scriu cu diftongul ea spre deosebire de formele masculin de plural, care se scriu si se
pronunta cu diftongul ia: (copiii aceia/aceiasi oameni).
Model de analiza pentru pronumele demonstrativ
Acestia sunt prietenii celorlalti. Ei au ramas aceiasi.
acestia = pronume demonstrativ de apropiere, simplu, forma literara, genul masculin,

numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de subiect
celorlalti = pronume demonstrativ de departare, compus, forma literara, genul masculin,

numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival
aceiasi = pronume demonstrativ de identitate, compus, forma literara, genul masculin,

numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de nume predicativ
„Pe vremea cand apele acestora netezeau aceleasi campii, scoarta pamantului lucra,
incretindu-se treptat…”
(G. Bogza)
acestora = pronume demonstrativ de apropiere, forma literara, genul feminin, numarul

plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival
aceleasi = adjectiv pronominal demonstrativ de identitate, genul feminin, numarul plural,

cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adejectival

Morfologia Limbii Romane – Schimbarea valorii gramaticale
Valoare substantivala
Prin articulare, pronumele personal de persoana I singular eu si pronumele reflexiv,

persoana a III-a, cazul acuzativ sine devin substantive.
Flecare isi are eul sau.
Si-a zis in sinea lui cu durere.

Morfologia Limbii Romane – Pronumele relativ

Pronumele relativ stabileste relatia intre o propozitie subordonata si
regenta ei. Se foloseste numai in fraza si are acelasi rol ca si conjunctiile
subordonatoare sau adverbele relative
Pronumele relativ se deosebeste insa de conjunctii prin faptul ca indeplineste in
propozitia pe care o introduce o anumita functie sintactica, in timp ce conjunctia nu este
decat un element introductiv al propozitiei subordonate, lipsit de functie sintactica.
Formele pronumelui relativ sunt: care, cine, ce, ceea ce, cat, cata, cati, cate. Pronumele
relativ cine se refera la fiinte, care si ce se pot referi atat la fiinte cat si la lucruri, iar cat
se refera la cantitatea obiectelor.
Fiecare dintre pronumele relative poate introduce atat propozitii in relatie cu un

substantiv (propozitii atributive), cat si propozitii in relatie cu un verb.
Functia sintactica a pronumelui relativ care introduce o propozitie atributiva se poate

recunoaste usor inlocuind pronumele cu substantivul din regenta al carui loc il tine, la
cazul pronumelui:
- subiect: Am apreciat eleva 1/ care se pregateste temeinic.2/
- nume predicativ: Nu stiam 1/ care este rezultatul concursului. 2/
-atribut pronominal genitival:El s-a asezat langa o fantana 1/ a carei apa se scurgea. 2/
- complement direct: Zmeul acesta este mai puternic decat fratii lui 1/ pe care i-a lovit.2/
- complement indirect (in acuzativ): Am citit cartea 1/ despre caremi-ai vorbit. 2/

- complement indirect (in dativ): El a chemat elevul 1/ caruia i-a dat caietul. 2/
- complement circumstantial de loc: Admiram muntii 1/ spre care ne indreptam pasii. 2/
- complement circumstantial de timp: Mi-am amintit ziua1/ in care am primit vestea. 2/
- complement circumstantial de cauza: Stiam 1/ din cauza caruiam-am suparat.2/
Pronumele relativ care la cazul genitiv asezat la inceputul propozitiei este atribut al
substantivului si este precedat de articolul posesiv:
Am curatat pomul 1/ ale carui

ramuri s-au uscat.2/
masculin singular feminin plural masculin singular femin
Pronumele relativ se acorda in gen si numar cu substantivul inlocuit in propozitia

regenta (pomul), iar articolul posesiv (ale) se acorda in gen si numar cu substantivul

determinat din propozitia subordonata aflat la dreapta (ramuri).
Insotind un substantiv, pronumele relative care, ce, cat, cata, cati, cate se acorda cu
acesta in gen, numar si caz si au functie sintactica de atribut adjectival:
A cumparat 1/ care carte i-a placut.2/
Am aflat 1/ ce elev intarzie.”2/
Ei au luat 1/ cate flori au dorit. 2/
Model de analiza
„Acum Victoria se abatea iarasi intr-o tara cu totul necunoscuta, cu nume de sate si
munti pe care nu le mai auzise. A facut popasul obisnuit intr-un sat caruia ii zice
Sabasa…”
(M. Sadoveanu)
pe care = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul plural, cazul acuzativ, precedat
de propozitia simpla „pe”, functie sintactica de complement direct,
caruia = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul dativ, functie
sintactica de complement indirect.
„In casa bunicilor am simtit nevoia sa notez ceea ce era chiar sub ochii mei.”
(I. Teodoreanu)
ceea ce = pronume relativ compus, forma neutra, numarul singular, cazul nominativ,
functie sinatctica de subiect.
Observatie:
Ceea ce este un pronume relativ compus cu sens neutru, cand se refera la un fapt, la o
situatie anterioara : Vom discuta 1/ ceea ce ai propus.2/
Vedeam 1/ cat adevar, cata culoare se gasesc aici.2/
cat = adjectiv pronominal relativ, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ,
cata = adjectiv pronominal relativ, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ,

Morfologia Limbii Romane – Pronumele interogativ

Pronumele interogativ substituie anticipat obiectul, cuvantul sau grupul
de cuvinte asteptat ca raspuns la un enunt interogativ. Se caracterizeaza
printr-o intonatie specifica.
Pronumele interogative care, cine, ce, cat, cata, cati, cate sunt folosite, de obicei, in
propozitii interogative.
Care dintre aceste timbre iti plac ?

Cine te ingrijeste ?
Ce mi-ai adus ?
Cati au sosit ?
Pronumele interogativ care distinge opozitii de gen, numar si caz numai la G. si D.:
N./Ac. - care;
G./D. - caruia (numarul singular, genul masculin);
- careia (numarul singular, genul feminin);
- carora (numorul plural).
Cine ca pronume interogativ distinge opozitia de caz:
N./Ac. - cine?
G./D. - cui?
Ce este un pronume interogativ invariabil si se refera la nume neanimate.
Cat, cata, cati, cate se refera la cantitatea sau numarul obiectelor si distingem opozitii de
gen si numar:
N./Ac. - cat, cata, cati, cate;
G./D. - cator (numai de caz).
Functia sintactica a pronumelui interogativ corespunde cu aceea a cuvantului asteptat ca

raspuns la intrebare, adica cu a cuvantului caruia ii tine locul.
Functiile sintactice ale pronumelui interogativ cine:

N. Cine a venit? (subiect)
Cine esti tu? (nume predicativ)
Ac. Pe cine ai lasat acolo? (complement direct)
Cu cine discutai? (complement indirect)

D. Cui i-ai comunicat vestea? (complement indirect)
G. Al cui baiat esti tu? (atribut genitival)
Al cui este baiatul acesta? (nume predicativ)
Cand insotesc un substantiv si-l determina, pronumele interogative isi schimba valoarea
gramaticala, devin adjective pronominale interogative, se acorda cu substantivul in gen,
numar si caz si au functie sintactica de atribut adjectival.
Cine nu poate deveni adjectiv pronominal intergoativ.
Ce rochie este mai frumoasa?

Care floare o oferi colegei?
Cati elevi vor participa la concurs?
Propozitiile construite cu pronume interogativ sau adjective intergogative sunt folosite in

fraza ca propozitii subordonate fata de regenta.
Spuneti-mi 1/cine lipseste? 2/

Nu stii 1/care elev a intrat in clasa? 2/
In asemenea constructii pronumele sau adjectivul interogativ are rolul de a stabili relatia
intre subordonata in care indeplineste functia sintactica si regenta ei.
Pronumele interogativ a devenit pronume interogativ – relativ, iar adjectivul interogativ
a devenit adjectiv interogativ – relativ.
Model de analiza
„Dumneavoastra, cinstiti oaspeti, se vede ca pasteti bobocii, de nu va pricepeti al cui

fapt este acesta?
- Cine nu stie?”
(I. Creanga)
al cui = pronume interogativ – relativ, numarul singular, cazul genitiv, precedat de

articolul posesiv genitival „al”, functia sintactica de atribut pronominal genitival, cu rol
de conjunctie in fraza;
cine = pronume interogativ – relativ, numarul singular, cazul nominativ, functia sintactica
de subiect.
„Auzi tu, mama, cate-mi spune?

Si-alearga-n sat sa mai adune
Si cate porecliri pe-ascuns
Imi pune?”
(G. Cosbuc)
cate = pronume interogativ – relativ, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ,

functia sintactica de complement direct, cu rol de conjunctie in fraza;
cate = adjectiv pronominal interogativ – relativ, genul feminin, numarul plural, cazul
acuzativ, functia sintactica de atribut adjectival, cu rol de conjunctie in fraza;
Morfologia Limbii Romane – Pronumele nehotarat

Pronumele nehotarat substituie un substantiv fara sa dea indicatii
precise cu privire la obiect.
Dupa structura, pronumele nehotarate sunt:
• simple: unul, altul, tot,, atat, mult, putin, realizand distinctii:
- de gen – unul/una, putin/putina, tot/toata;

- de numar – unul/unii, mult/multi;
- de caz:
N./Ac. Singular: unul / altul Plural: unii / altii
G./D. Singular: unuia / altuia Plural: unora / altora
• compuse, din elemente de compunere: ori-, oare-, fie-, alt-, -va, vre-, cu
pronumele relative ce, cine, cat, care, rezultand formele: orice, oricine, oricat,
oricare, oarece, oarecine, oarecare, fiece, fiecine, fiecare, ceva, cineva, careva,
catva, altceva, altcineva, altcineva, altcareva etc.
este pronume nehotarat compus din elementul de compunere vre- si pronumele nehotarat
unul.
Pronumele nehotarat compuse flexioneaza dupa modelul pronumelui relativ sau nehotarat
component:
N./Ac. oricine;
G./D. oricui;
N./Ac. fiecare;
G./D. fiecaruia / fiecareia
Pronumele nehotarat fiecare are forme pentru numarul singular.
Compusele cu pronumele ce (ceva, altceva etc) sunt invariabile la fel ca si pronumele ce.
Cand pronumele nehotarate determina un substantiv, isi schimba valoarea gramaticala, se

acorda cu acesta in gen, numar si in caz si devin adjective pronominale nehotarate.
Sunt numai pronume nehotarate, pronumele compuse de la pronumele relativ cine cu

elementele de compunere :ori-, (oare-), fie-, alt-, -va, respectiv: oricine, oarecine,
fiecine, altcineva, cineva.

Pronumele nehotarate altul (alta), unul (una), vreunul (vreuna), devin adjective
pronominale nehotarate sub forma alt (alta), un (o), vreun (vreo).
Observatii:
Pronumele si adjectivele nehotarate orice, oricare, oricat pot fi elemente de relatie intre
subordonata si propozitia regenta:
Cheama 1/ pe oricine vei gasi. 2/
Raman acasa 1/ oricate reprosuri as primi. 2/
Model de analiza
“A trecut, ajutat de cativa, toate piedicile neintelegerii si la capatul atator incercari s-a
pomenit acolo sus in cer, zburand.”
(N. lorga)
de cativa = pronume nehotarat, compus, genul masculin, numarul plural, cazul acuzativ,
precedat de prepozitia simpla „de”, functie sintactica de complement indirect.
toate = adjectiv pronominal nehotarat, simplu, genul feminin, numarul plural, cazul
acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
atator = adjectiv pronominal nehotarat, simpiu, genul feminin, numarul plural, cazul
genitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
Morfologia Limbii Romane – Pronumele negativ

Pronumele negativ neaga un substantiv, aparitia lui in context
presupunand obligatoriu prezenta unui termen de negatie.
Nimeni nu stie nimic.
Dupa structura, pronumele negative sunt:
• simple: nimeni, nimic;
• compuse: nici unul.
Pronumele negativ nimeni substituie nume de persoane, distinge opozitii de caz:
N./Ac. - nimeni;
G./D. - nimanui.
Pronumele nimic (nimica) substituie nume neanimate si este invariabil.

Nici unul substituie orice substantiv si cunoaste opozitii de gen, numar si caz, dupa
modelul componentului sau unul: nici una, nici unii, nici unele.

Model de analiza
Nici un om n-a observat nimic.
nici un = adjectiv pronominal negativ, compus, genul masculin, numarul singular, cazul
nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
nimic = pronume negativ, simplu, invariabil, cazul acuzativ, functie sintactica de

complement direct.
Observatii:
Sa nu se confunde adjectivul pronominal negativ nici un, nici o sau pronumele negativ
nici unul, nici una cu substantivele articulate nehotarat precedate de conjunctia nici.
Nici un lucru nu ramane nerasplatit. (adjectiv pronominal negativ)

Nici unul n-a venit. (pronume negativ)
El nu este nici un maestru, nici un incepator, ci un profesionist tenace. (conjunctie)
Nu stie nici unul, nici altul. (pronume nehotarate, precedate de conjunctia “nici”)
Morfologia Limbii Romane – Schimbarea valorii

gramaticale
Pronumele negativ nimic devine substantiv prin articulare (un nimic, o nimica), cu
pluralul nimicuri- cu sensul de “lucruri fara importanta, fara valoare”.
Precedat de prepozitia de si determinand un substantiv, nimic are valoare de locutiune

adjectivala (de nimic – neinsemnat, josnic).
El era un om de nimic. (locutiune adjectivala)

Cand determina un substantiv, pronumele negativ nici unul isi schimba valoarea
gramaticala si devine adjectiv pronominal negativ. Ca adjectiv pronominal negativ are
formele nici un, nici o si neaga numele determinat, acordandu-se cu el in gen, numar si
caz.
Numeralul
Numeralul definitia si alcatuirea morfologica a sa
Numeralul este partea de vorbire flexibila care are inteles lexical deplin
si exprima un numar sau ordinea numerica a obiectelor.
Numeralul dupa structura poate fi:
a) numerale simple: doi, cinci, zece, suta, milion etc.

b) numerale compuse: doisprezece, treizeci si doi, saptezeci etc.

Numeralul dupa sens poate fi:
a) numerale cardinale: sapte, noua, o mie etc.

Numeralele cardinale exprima un numar abstract sau concret : sase, unsprezece,
douazeci etc.
b) numerale ordinale: al doilea, a doua, al saptelea etc.
Numeralele ordinale exprima ordinea prin numarare a obiectelor: intaiul, al treilea, a
treia, al unsprezecelea.
Numeralul are valoare substantivala cand este folosit singur in context, in sensul ca nu
arata numarul obiectelor denumite printr-un substantiv sau ordinea acestora.
Cei cinci au sosit tarziu.

Colegul tau este al doilea.
Numeralul indeplineste aceleasi functii sintactice ca si substantivul.
subiect Cei doi sunt in clasa.Al treilea n-a fost prezent.
nume predicativ Noi suntem patru.
atribut genitival Propunerea celor trei a fost acceptata.
complement direct Ii astept pe cei doi.
complement indirect M-am adresat celor trei.
Cand insotesc un substantiv numeralele cardinale de la “unu” la “nouasprezece”

(inclusiv), precum si numeralele ordinale, au valoarea adjectivala si functie sintactica de
atribut adjectival:
Pe strada trec optsprezece elevi.

Ei locuiau in trei camere.
Eleva aceea este in clasa a doua.
Observatii:
Numeralele de la “douazeci” in sus au valoare substantivala si cand sunt urmate de un

substantiv, iar substantivul respectiv este legat de numeral prin prepozitia de, cu functie
sintactica de atribut prepozitional:
Noi am cumparat douazeci si cinci de caiete.
douazeci si cinci = numeral cardinal propriu-zis, compus, cu valoare substantivala, cazul

acuzativ, functie sintactica de complement direct.
Numeralele cardinale colective exprima ideea de grupare a obiectelor:amandoi,

amandoua, ambii, ambele, catesitrei, catesitrele, tustrei, tuspatru, tuscinci .
Pot avea:
• valoare substantivala: In clasa au sosit amandoua.

• valoare adjectivala: „Tustrei feciorii babei umblau in carausie.” (I. Creanga)
Numeralele multiplicative exprima cresterea cantitativa proportionala si precisa a unui

obiect sau a unei actiuni (indoit, insutit, dublu).
Pot avea:
• valoare adjectivala cand determina un substantiv: Efortul indoit a fost rasplatit.
• valoare adverbiala cand determina un verb: Noi am castigat intreit.
• valoare substantivala prin articulare: Indoitul salariului a fost discutabil.
Numeralele distributive exprima gruparea si repartizarea numerica a obiectelor. Pot

avea:
• valoare substantivala: Cate patru s-au trezit.
• valoare adjectivala: „Noaptea a lasat pe flori / Cate trei randuri de salbe.” (G.
Cosbuc)
• valoare adverbiala: Mergeau pe strada cate patru.
Numeralele adverbiale indica de cate ori insusirea sau caracteristica exprimata de

adjectiv sau de adverb este superioara sau inferioara altei insusiri sau caracteristici.
Aceste numerale se numesc adverbiale, deoarece ca si adverbele determina un verb, un

adjectiv sau un alt adverb.
Pot insoti:
• un verb: El s-a lovit de trei ori in usa.
• un adjectiv la gradul comparativ de superioritate: Oastea marelui vizir este de

zece ori mai numeroasa decat a lui Mihai.
• un adverb la gradul comparativ de superioritate : Primul concurent a alergat de

doua ori mai repede decat al cincilea.
Observatii:
Numeralul adverbial o data se poate confunda cu substantivul o data si adverbul de timp

odata. Contextul ne ajuta sa le distingem:
O data am citit, iar de doua ori am povestit. (numeral adverbial)
Am notat o data memorabila in carnet. (substantiv)
Ti-am povestit odata acea intamplare. (adverb de timp)
Model de analiza pentru numeral

„Cei doi nu prea voiau sa primeasca, dar dupa multa staruinta din partea celui de-al

doilea au primit. Dupa aceea, calatorul strain a pornit-o spre amandoi.”
(I. Creanga)
cei doi= numeral cardinal, simplu, valoare substantivala, genul masculin, cazul
nominativ, insotit de articolul demonstrativ adjectival „cei”, functie sintactica de subiect.
celui de-al doilea = numeral ordinal, simplu, valoare substantivala, genul masculin, cazul
genitiv, insotit de articolul demonstrativ adjectival „celui”, functie sintactica de atribut
genitival.
spre amandoi = numeral colectiv, valoarea substantivala, genul masculin, cazul acuzativ,
precedat de prepozitia simpla „spre”, functie sintactica de complement circumstantial de
loc.
„Cate zece se sculau sa spuie cam pe unde trebuie sa fie Pripasel…”
(B.St. Delavrancea)
cate zece = numeral distributiv, valoare substantivala, genul masculin, cazul nominativ,
functie sintactica de subiect.
„Milioane de mineri au coborat pana acum de mii de ori in fundul putului.”
(Geo Bogza)
milioane = numeral cardinal, simplu, valoare substantivala, genul neutru, cazul

nominativ, functie sintactica de subiect.
de mii de ori = numeral adverbial, functie sintactica de complement circumstantial de
timp.
Verbul
Verbul in gramatica limbii romane
Definitia verbului este:
Verbul din limba romana este partea de vorbire flexibila care exprima
stari, actiuni, existente, evolutii (procese in desfasurare) care se petrec
intr-un timp mai scurt sau indelungat.
Principalele trasaturi ale verbului:
• Verbul este partea de vorbire principala, una dintre cele mai reprezentative, dupa
substantiv impreuna cu care formeaza miezul unei bune comunicari;
• Verbul intrece toate celelalte parti de vorbire in ceea ce priveste bogatia flexiunii,
putand ajunge la numeroase forme, majoritatea compuse;

• Verbul are categorii gramatice specifice (timul, modul si diateza) asociate cu cele
nespecifice de numar, persoana si gen;
• Categoriile gramaticale specifice ale verbului ii asigura o flexiune proprie numita

conjugare;
• Sintactiv verbul poate devenii “centrul comunicarii” intr-o propozitie, fie in

propozitia de predicat verbal, fie in cea de copula intr-un predicat nominal (ajutata
bineinteles de un nume predicativ)
Exemplu: “ Alergam necontenit, dar alergam bucurosi”
” Baiatul sta la umbra. Baiatul sta pe ganduri”
• Verbul este o parte de vorbire independenta, pentru care se poate sa realizeze

singur o propozitie.
Exemplu: “Ploua! S-a inserat.”
Dupa criteriul sintactic, verbul pot fi :
a) tranzitiv / intranzitiv;
b) personale / impersonale;
c) predicativ / nepredicative.
Verbeul tranzitiv reprezinta cuvantul care admit un complement direct, adica a caror
actiune se rasfrange in mod direct asupra unui obiect:
L-am vazut pe Vasilescu.

Citesc o carte frumoasa.
Verbul intranzitiv reprezinta cuvantul care nu admit complement direct, respectiv:

verbele de miscare (a pleca, a sosi, a merge, a se duce), verbele reflexive (a se gandi, a
se teme, a se mira) si verbele care exprima starea (a sta, a dormi).
Ele admit numai relatia verb – complement indirect sau complement circumstantial.
Noi am plecat la Timisoara. (complement circumstantial de loc)

Toti se gandeau la admitere. (complement indirect)
Verbul personal reprezinta cuvantul care admit un subiect, nume de persoana: scriu,
scrii, scrie etc.
Verbul impersonal este verbul care nu pot admite un subiect sau se refera la fenomene
meteorologice.
Se mai numesc si unipersonale, deoarece au numai persoana a III-a (ploua, tuna, ninge,
fulgera, trazneste). Verbele a trebui, a placea sunt impersonale.
Verbul impersonal admite un subiect sau o subiectiva.

Imi place muzica. (subiect)

Imi place1/sa cant.2/ (subiectiva)
Verbul predicativ poate forma singur predicatul cand sunt la un mod predicativ.
Costel invata bine. (verb predicativ)
Verbul copulativ nu pot forma singur predicatul decat cu ajutorul unui nume predicativ,
alcatuind un predicat nominal. Ele nu au inteles de sine statator.
Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a iesi, a se face, a parea, a ramane, a
insemna, a constitui, a reprezenta etc.
Cand au inteles de sine statator, verbele “a fi”, “a ajunge”, “a iesi”, “a insemna”, “a

face”, “a ramane” sunt predicative.
Elevii sunt in clasa. (se afla, exista)

Noi am ajuns la scoala. (am sosit)
Ei au iesit din magazin. (au plecat)
Voi ati facut lucrarea. (ati terminat)
Ele au ramas la spectacol. (au stat)
Verbul “a face” la diateza activa este verb predicativ, dar la diateza reflexiva nu are
inteles de sine statator, deci este copulativ:
“Hatmanul Mihu a fost slujitor, s-a facut apucator si a ajuns zgarcit.”
(B.St. Delavrancea)
De asemenea, verbul a parea la diateza activa este verb copulativ, (iar ca verb reflexiv
impersonal este verb predicativ:
“Iarba pare de omat.” (verb copulativ)
(M. Eminescu)
Se pare 1/ ca vor pleca mai repede. 2/ (verb predicativ)
Verbul auxiliar reprezinta cuvintele care ajuta la formare a modurilor si a timpurilor

compuse precum si a diatezei pasive (a fi).
Exemple: a fi, a avea, a vrea.
Verbul “a fi” se foloseste ca verb auxiliar pentru formarea urmatoarelor moduri si

timpuri:
viitor anterior: voi (vei, va, vom, veti, vor) fi scris;

conjunctiv perfect: sa fi scris.
conditional optativ perfect: as (ai, ar, am, ati) fi scris.
infinitiv perfect: a fi scris;

Toate timpurile si modurile diatezei pasive se construiesc auxiliarul “a fi“: sunt chemat
(a); eram chemat (a); as fi fost chemat (a); sa fi fost chemat (a) etc.
Verbul “a avea” serveste ca auxiliar pentru formarea perfectului compus si a modului

conditional-optativ, timpul prezent si perfect:
perfectul compus: am citit, ai citit, a citit, am citit, ati citit, au citit.

conditlonal-optativ prezent: as citi, ai citi, ar citi, am citi, ati citi, ar citi.
Uneori verbul a avea la indicativ prezent este folosit ca auxiliar pentru exprimarea unei
forme a viitorului popular (construit cu modul conjunctiv): am sa citesc, ai sa citesti, are
sa citeasca, avem sa citim, aveti sa cititi, au sa citeasca.
Verbul a vrea este folosit ca verb auxiliar pentru formarea viitorului propriu-zis: voi
scrie, vei scrie, va scrie, vom scrie, veti scrie, vor scrie.
Flexibilitatea Verbului din limba romana

Conjugarea este flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, numar si
persoana.
Diatezele sunt formele pe care le iau verbele pentru a exprima relatia dintre actiune si
autorul el.
a) Diateza activa: Subiectul face actiunea pe care o sufera sau jnu obiectul.
George Cosbuc a scris volumul “Balade si idile”.
b) Diateza pasiva: Subiectul gramatical sufera actiunea facuta de altcineva (de subiectul
logic = complementul de agent).
Elevul a fost chemat de profesor.
Subiectul gramatical Elevul Complementul de agent profesor
Subiectul gramatical sta in cazul nominativ si sufera actiunea facuta de altcineva.
Subiectul logic (de profesor) nu sta in nominativ, ci in acuzativ precedat de prepozitiile

„de”, „de catre” si este autorul actiunii pe care o sufera subiectul gramatical. Diateza
pasiva se construieste cu ajutorul verbului auxiliar „a fi” care precizeaza modul, timpul,
persoana si numarul.
a) Diateza reflexiva are un caracter eterogen. Formal se distinge prin prezenta
pronumelui reflexiv in acuzativ sau in dativ.
In diateza reflexiva subiectul face actiunea si tot el o sufera.
Dupa “Gramatica Limbii Romane”, ed. a II-a, Bucuresti, 1966 pot aparea la aceasta
diateza numai verbele insotite de pronume reflexive care nu pot fi inlocuite cu pronume
personale.

De exemplu, in ma spal, pronumele reflexiv ma se poate inlocui cu pronumele personal

te, il etc. (forma verbului ramanand neschimbata – te spal, il spal, ceea ce inseamna ca “a
se spala” nu este verb reflexiv, ci verb activ pronominal.
In schimb in ma gandesc, imi inchipui, o asemenea substituire de pronume nu este

posibila, de unde observatia ca cele doua verbe sunt la diateza reflexiva.
Reflexivul este de doua tipuri:
1. Dinamic, ce exprima o actiune facuta cu participarea intensa a subiectului: a se gandi,

a se apuca, a-si inchipui, a-si bate joc, a-si uita (de sine) etc.
2. Impersonal, cu subiectul neexprimat, intrucat important este ca actiunea are loc,

neinteresand cine o face:
Aici se citeste bine.
Se calatoreste comod.
Se pare, se spune etc.
Celelalte personal
pronume categorii constituie
de verbe construite
categoria cu pronume
verbelor reflexiv,
active susceptibil
pronominale , indecadrul
a fi inlocuit
carora cu
se
disting urmatoarele grupe:
a) verbe pronominale obiective (subiectul face actiunea si tot el o sufera): a se spala, a

se imbraca, a se trezi etc.
b) verbe pronominale reciproce[1] (actiunea este savarsita de doua sau mai multe
subiecte, fiecare suferind rezultatul actiunii celuilalt): a se iubi, a se bate, a se certa, a se
intalni etc.
c) verbe pronominale posesive care se construiesc cu pronumele reflexiv in dativ
(subiectul este posesor al obiectului verbului): a-si scoate (caciula), a-si murdari
(pantofii), a-si ajuta (colegul).
Asadar, verbele pronominale sunt verbe active construite cu complemente exprimate prin
pronume reflexive.
Modurile verbului din morfologia limbii romane

Modurile Verbului sunt formele pe care le ia verbul pentru a se preciza
cum considera vorbitorul actiunea.
Modurile verbului sunt personale (predicative), cand verbul isi schimba forma dupa
persoana si numar si formeaza predicatul propozitiei.
Modurile nepersonale (nepredicative) nu-si schimba forma dupa persoana si au alte
functii sintactice, nu aceea de predicat verbal.
Modurile verbului – modul indicativ

A. Indicativul exprima o actiune reala sub forma unor timpuri bine delimitate: prezent,
imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfect, viitor propriu-zis, viitor
anterior.

Actiunea exprimata de un verb la imperfect este situata in trecut, fata de momentul

vorbirii, neterminata: invatam, invatai, invata, invatam, invatati, invatau.
Verbul la perfectul simplu exprima o actiune trecuta si terminata de curand: vorbii,

vorbisi, vorbi, vorbiram, vorbirati, vorbira.
Verbul la perfectul compus exprima o actiune trecuta si terminata. Semnul distinctiv al

perfectului compus este verbul auxiliar “a avea”: am, ai, a, am, ati, au, care precede
participiul verbului de baza (am cantat, ai scris).
Verbul la mai mult ca perfect exprima o actiune trecuta, terminata inaintea altei actiuni
trecute:
Eu invatasem cand ai venit tu.

(actiunea “invatasem” s-a indeplinit inaintea actiunii “ai venit”)
Verbul la timpul viitor exprima o actiune care se va indeplini dupa momentul vorbirii
(viitor propriu-zis).
Voi citi o carte interesanta. (viitor propriu-zis)
Voi fi citit o carte interesanta dupa ce voi cumpara-o. (viitor anterior)
Modurile verbului – modul conjunctiv

B. Conjunctivul exprima o actiune posibila si realizabila, in doua forme temporale:
a) prezent: sa invat, sa inveti, sa invete;

b) perfect: sa fi invatat.
Acest mod se construieste cu ajutorul conjunctiei sa (marca a modului conjunctiv).

Modurile verbului – modul conditional-optativ
C. Conditionalul-optativ prezinta o actiune dorita, dar a carei realizare depinde de o
conditie :
a) prezent: as scrie, ai scrie, ar scrie etc.

b) perfect: as fi scris, ai fi scris, ar fi scris etc.
Conditional-optativul prezent se formeaza din infinitivul verbului de conjugat si verbul

auxiliar “a avea” cu formele: as, ai, ar, am, ati, ar.
Modurile verbului – modul imperativ

D. Imperativul exprima o porunca, un indemn, o rugaminte, o urare, avand forme numai
pentru persoana a ll-a singular si plural:
* forma afirmativa:
a) singular: scrie! (tu)
b) plural: scrieti! (voi)

* forma negativa:
a) singular: nu scrie! (tu)
b) plural: nu scrieti! (voi)
Modurile nepersonale (nepredicative) sunt: infinitivul, gerunziul, participiul si supinul.
A. Infinitivul denumeste actiunea in doua forme temporale:

a) prezent: a face, a scrie, a lucra, a vedea;
b) perfect: a fi facut, a fi scris, a fi lucrat, a fi vazut.
Modul infinitiv are ca marca prepozitia a, care dispare cand infinitivul urmeaza dupa
verbele a putea, a sti.
Nu poti da cat ti se cere.

Multe mai stiti vorbi.
Infinitivul are doua forme :
* forma scurta: a citi, a scrie, a zice, a face;

* forma lunga: citire, scriere, zicere, facere.
B. Gerunziul indica imprejurarea in care se petrece actiunea verbului.
Se formeaza prin atasarea sufixelor modale -and sau -ind, la radacina verbului:
a lucr / a – lucr / and
a ven / i – ven / ind
C. Participiul indica rezultatul actiunii, este o forma de baza pentru formarea timpurilor
si modurilor compuse la diateza activa, reflexiva si pasiva.
Are valoare adjectivala, cand se acorda cu substantivul determinat in gen, numar si caz:
Cartea citita a fost interesanta.
Are valoarea substantivala, cand este articulat cu articol enclitic sau este precedat de un
articol proclitic:
Ranitul s-a vindecat.
Un ranit a fost adus la spital.
Are valoare adverbiala, cand determina un verb:

Noi i-am vorbit deschis.
D. Supinul indica scopul actiunii, destinatia si provenienta unui obiect. Se formeaza din
participiul invariabil precedat de o prepozitie simpla sau compusa: de, dupa, la, pentru,
de la.
a) scopul actiunii: Ei au plecat pentru vanat.

b) destinatia obiectului: Am adus unelte de pescuit.
c) provenienta: Fructele sunt de la cules.

Model de analiza
Zapada era batuta si ei alunecau strasnic. Uneori se tineau unul de altul. Alteori, sirul se
rupea si mai ales cei din spate erau zvarliti departe in zapada.
era
III-a,batuta = predicat
numarul singular,nominal, alcatuit
conjugarea din diateza
a IV-a, verb copulativ „era”, indicativ,
activa, modul intranzitiv,timpul
persoana a
imperfect si numele predicativ „batuta”, exprimat prin adjectiv provenit din participiu,
genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv.
alunecau = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana
a III-a, numarul plural, conjugarea I, diateza activa, modul indicativ, timpul imperfect.
se tineau = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana
a III-a, numarul plural, conjugarea a III-a, diateza reflexiva, modul indicativ, timpul
imperfect.
se rupea = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana
a III-a, numarul singular, conjugarea a III-a, diateza reflexiva, modul indicativ, timpul
imperfect.
erau zvarliti = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv,
persoana a III-a, numarul plural, conjugarea a IV-a, diateza pasiva, modul indicativ,
timpul imperfect.
Morfologia Limbii Romane – Locutiuni verbale

Locutiunile verbale sunt grupurile de cuvinte (in care se afla obligatoriu
un verb) cu pozitie fixa, alcatuind un tot cu sens unitar, echivalente in

majoritatea cazurilor cu un verb simplu:
a-i parea rau(a regreta),
a da ajutor (a ajuta),
a se lua la harta (a se certa),
a-si aduce aminte (a-si aminti).
Lociutiunile verbale sunt alcatuite din :
a) verb si determinari substantivale: a-si da sufletul (a muri), a-si baga mintile in cap (a
se cuminti), a ajunge la sapa de lemn (a saraci), a da de veste (a instiinta);
b) verb cu determinari intre care apare si un pronume cu valoare neutra: a o lua la fuga (a
fugi), a o scalda (a raspunde evaziv);
c) verb si numeral: a da pe din doua (injumatati);
d) verb si adverb sau locutiune adverbiala : a da de-a dura (a rostogoli), a se da huta (a

se legana).

Verbul care intra in componenta locutiunii verbale are rolul gramatical de a preciza
modul, timpul, numarul si persoana actiunii, iar celalalt cuvant (substantiv, numeral,
adverb) da, de obicei, sensul locutiunii.
Cand, in analiza gramaticala, se intalnesc locutiuni verbale, trebuie stiut ca functia

sintactica a acestora este de predicat verbal si ca analiza morfologica nu i se aplica decat
verbului.
Verbele care intra in structura locutiunilor verbale (a da, a face, a lua, a duce, a aduce, a
baga etc) sunt instrumente lexicale sau auxiliare lexicale. Exista locutiuni care sunt
echivalente cu un verb insotit de o complinire: a baga de seama (a observa, a fi atent); a
baga in seama (a acorda atentie).
Asemenea verbelor (cu care sunt echivalente din punct de vedere semantic), locutiunile
verbale pot avea complemente directe, indirecte sau circumstantiale si pot fi complinite
chiar prin propozitii intregi:
Adu-ti
Baga deaminte
seamaceceaivorbesti.
spus.
Concludent este faptul ca intre elementele componente ale locutiunilor verbale pot fi
intercalate alte parti de vorbire:
Ii lua pe toti la rost.

Isi bate foarte rau joc de el
Sta adeseori de vorba cu prietenul sau.

Trebuia sa ia parte la placerea lui si a pus la cale isprava aceea de pomina.
sa ia parte = locutiune verbala, intranzitiva formata din verb si substantiv, diateza activa,
conjugarea I, modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a III-a, numarul singular,
functie sintactica de predicat verbal.
a pus la cale = locutiune verbala tranzitiva, formata din verb si substantiv, diateza activa,
conjugarea a III-a, modul indicativ, timpul perfect compus, persoana a III-a, numarul
singular, functie sintactica de predicat verbal.

Adverbul
Adverbul din morfologia limbii romane
Adverbul este partea de vorbire neflexibila care exprima caracteristica

unei actiuni, stari sau insusiri, determinand un verb, un adjectiv sau un
alt adverb.
• Dupa structura adverul este:
a) adverbul simplu: asa, azi, aici, acolo, bine, abia;
b) adverbul compus: maine-seara, alaltaieri, azi-noapte, dupa-masa.
• Dupa sens adverbul este:
a) adverb de loc: departe, aproape, aici, acolo, unde, imprejur,inainte etc.

b) adverb de mod: astfel, asa, degraba, taras, alene, cum, bine, romaneste etc.
c) adverb de timp: astazi, tarziu, devreme, acum, atunci, ieri, odata.
• Dupa criteriul sintactic adverbul este :
a) adverb regent (predicativ) cu functie de predicat verbal in propozitie:
Fireste 1/ ca ai gresit.2/ (desigur, pesemne, poate)
b) adverb relativ in fraza, cand introduc propozitii subordonate, in care indeplinesc

functii sintactice: unde, cand, cum si compusele lor: oriunde, oricand, oricum.
Adverbul
Adverbul din morfologia limbii romane
Adverbul este partea de vorbire neflexibila care exprima caracteristica
unei actiuni, stari sau insusiri, determinand un verb, un adjectiv sau un
alt adverb.
• Dupa structura adverul este:
a) adverbul simplu: asa, azi, aici, acolo, bine, abia;
b) adverbul compus: maine-seara, alaltaieri, azi-noapte, dupa-masa.
• Dupa sens adverbul este:
a) adverb de loc: departe, aproape, aici, acolo, unde, imprejur,inainte etc.

b) adverb de mod: astfel, asa, degraba, taras, alene, cum, bine, romaneste etc.
c) adverb de timp: astazi, tarziu, devreme, acum, atunci, ieri, odata.
• Dupa criteriul sintactic adverbul este :
a) adverb regent (predicativ) cu functie de predicat verbal in propozitie:

Fireste 1/ ca ai gresit.2/ (desigur, pesemne, poate)
b) adverb relativ in fraza, cand introduc propozitii subordonate, in care indeplinesc

functii sintactice: unde, cand, cum si compusele lor: oriunde, oricand, oricum.

gramaticale
Unele adverbe sunt folosite ca adjective:
Eleva scrie incet. (adverb de mod)

Adie un vant incet si slab. (adjectiv)
Apa curge repede. (adverb de mod)
Este o apa repede. (adjectiv)
Adverbele bine, greu, rau, devin substantive cand sunt articulate enclitic sau insotite de
un articol nehotarat:
Binele
Raul a i-a
fostfost rasplatit.
inlaturat.
Mereu ne-am luptat cu greul.

„Deasupra se boltea un cer alburiu de singuratate. Mergeau incet pe un drum de tarana.
Un stol de stanci si grauri puliti alene pe vant, mai apoi se lasa intr-o valcea.”
(M. Sadoveanu)
deasupra = adverb de loc, compus, functie sintactica de complement circumstantial de

loc;
incet = adverb de mod, simplu, grad de comparatie pozitiv, functia sintactica de
complement circumstantial de mod;
alene = adverb de mod, compus, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de

complement circumstantial de mod;
mai apoi = adverb de timp, grad de comparatie comparativ de superioritate, functie

sintactica de complement circumstantial de timp.
Locutiuni adverbiale ale limbii romane

Grupurile de doua sau mai multe cuvinte care indeplinesc rolul unui
adverb se numesc locutiuni adverbiale.
Locutiunile adverbiale sunt formate din:
a) substantiv, pronume sau adverb repetat cu una sau doua prepozitii: zi de zi, din
vreme in vreme, rand pe rand, din ce in ce, din cand in cand ;
b) substantiv, adjectiv substantival, participiu (de obiecei negativ), numeral sau

adverb cu una sau mai multe prepozitii: de dimineata, de voie, de nevoie, in graba. in
tacere, din nou, pe de rost, pe nepusa masa, de-a pururea, pe neasteptate, pe negandite,
incetul cu incetul, cu una cu doua, etc.
c) din parti de vorbire de acelasi fel: calea-valea, harcea-parcea, vrand-nevrand,

taras-grapis, hodoronc-tronc, ici-colo, etc.
Se scriu cu cratica:
• locutiunile adverbiale ale caror prime termene de compunere sunt prepozitiile

intru sau dintru. Aceste prepozitii au pierdut vocala u inaintea unui cuvant care
incepe cu o vocala: intr-acolo, intr-adins, intr-adevar, dintr-adins, dintr-acolo.
• locutiunile adverbiale formate din prepozitia dupa sau din adjectivul

demonstrativ asta si un substantiv cu sens temporal: dupa-amiaza, asta-vara,
asta-seara etc.
• marea majoritate a locutiunilor adverbiale formate prin unirea a doua parti de

vorbire identice: substantive, a unui substantiv cu un adverb, a doua verbe, a doua
adverbe sau doua interjectii: calea-valea, val-vartej, vrand-nevrand, harcea-
parcea, taras-grapis, hodoronc-tronc.
• propozitia compusa de-a din locutiunile: de-a binelea, de-a pururea, de-a
dreptul, de-a curmezisul.
Ca structura, expresiile adverbiale sunt mult mai complexe si deseori in diferite lucrari de
specialitate, in manuale scolare se confunda sau se asmileaza cu locutiunile adverbiale
propiu-zise.
Spre deosebire de locutiunile adverbiale autentice, expresiile adverbiale sunt mai putin
sudate si in mod obligatoriu purtatoare de expresivitate. De aceea unitatile lexicale
componente pot fi analizate si separat din punct de vedere sintactic.
In categoria expresiilor adverbiale pot fi incadrate:
la voia intamplarii

la pastele cailor
pe toate cararile
cat vezi cu ochii
cum scrie la carte
cu lacrimi de sange
Faptul ca unele expresii adverbiale sunt propozitii intregi si ca ele sunt incluse printre
locutiuni inseamna ca granitele fintre cele doua concepte sunt totusi foarte labile si greu
de fixat.
Locutiuni adverbiale predicative din morfologia limbii

romane
Imaginea generala asupra locutiunilor adverbiale trebuie intregita cu unele detalii
referitoare la asa-numitele locutiuni adverbiale cu functie sintactica de predicat.
Aceste locutiuni adverbiale predicative exprima siguranta, necesitatea si probabilitatea.

Ele sunt: de prisos, cu siguranta, fara indoiala, de buna seama, fara doar si poate etc.
Pentru ca acestea sa constituie singure predicatul unei regente si sa aiba drept

subordonata o propozitie subiectiva este necesar sa fie urmate de conjunctia ca ori sa (in
cazul locutiunii adverbiale “de prisos”).
Cu siguranta 1/ ca vor intarzia. 2/
De prisos 1/ sa continuam. 2/
Ori de cate ori predicatul este exprimat prin adverbe sau locutiuni adverbiale predicative,
el poate fi, dupa imprejurari, nominal sau verbal.
Se considera ca daca o astfel de locutiune adverbiala poate admite pe langa ea verbul
copulativ a fi, atunci formeaza un predicat nominal.
Cand locutiunea adverbiala nu poate primi verbul copulativ a fi, atunci ea se comporta
ca un predicat verbal.
Fara doar si poate 1/ ca timpul va sterge acele amintiri.2/
(impreuna cu verbul copulativ “a fi” subinteles alcatuieste predicat nominal)
Sa se compare constructiile paralele:

De prisos 1/ sa muncesti. 2/
E de prisos 1/ sa muncesti. 2/

„Pe malul lui inflorit venea in sat, oprindu-se din vreme in vreme sa-si aseze in oglinda

lui naframa.”
(I. Agarbiceanu)
din vreme in vreme = locutiune adverbiala de timp, alcatuita din prepozitii si un

substantiv repetat, functie sintactica de complement circumstantial de timp.
„Cand auzeau obuzele vuind, se aruncau de-a valma la pamant si se tarau in tacere pe
zapada…”
(A. Mihale)
de-a valma = locutiune adverbiala de mod, alcatuita din prepozitii, si adverb, functie
sintactica de complement circumstantial de mod.
in tacere = locutiune adverbiala de mod, alcatuita din prepozitie si substantiv, functie

„De-a pururea aproape cei fi de sanul meu,

Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu.”
(M. Eminescu)
de-a pururea = locutiune adverbiala de timp, alcatuita din prepozitii si adverb, functie
sintactica de complement circumstantial de timp.
„Cu siguranta ca recentele rascoale ale maselor taranesti produceau in Europa emotii si
uimire.”
(I.L Caragiale)
cu siguranta = locutiune adverbiala predicativa, alcatuita din prepozitie si substantiv,

cere o propozitie subordonata subiectiva), functie sintactica de predicat verbal.
Prepozitia
Prepozitia din limba romana
Prepozitia este partea de vorbire neflexibila, fara autonomie sintactica.
Prepozitia serveste
propozitiei ca mijloc
intre atribut de exprimare
si regentul sau, intrea complement
unei relatii desisubordonare
regentul sau.in planul
O adevarata ploaie de stele

venea din cer.
substantivul determinat atribut verb determinat com

Dupa structura prepozitia poate fi:

a) simple: a, de, la, cu, peste, langa, sub, catre, prin, contra etc.
b) compuse: de la, pana la, de catre, de peste, fara de, pe la, de pe, de langa, dinspre,
despre, inspre etc.
Dupa regimul cauzal:

a) prepozitii cu acuzativul: cu, in, spre, catre, ca, pentru, din, de la, de pe, pe langa, de
sub etc.
b) prepozitii cu genitivul: contra, impotriva, asupra, inaintea, deasupra etc. ,
c) prepozitii cu dativul: gratie, datorita, multumita, contrar, conform, potrivit, aidoma
etc.
Unele prepozitii sunt provenite din adverbe folosite cu forma articulata sau nearticulata:
inaintea - inainte (adverb);

imprejurul - imprejur (adverb).
Pornesc tuspatru inainte. (adverb de loc)
El isi opri calul inaintea casei. (prepozitie cu cazul genitiv)
Observatii:
Cand au forma articulata, prepozitiile se construiesc cu substantive sau pronume la

genitiv :
Imprejurul gradinii ei au asezat gardul.

Impotriva lui au fost multi colegi.
Cand au forma nearticulata, ele se construiesc cu pronume personale neaccentuate, la

dativ :
“Astfel zise lin padurea

Bolti asupra-mi clatinand…”
(M. Eminescu)

„Vulturul a intins aripile ca o flamura deasupra brazilor batrani. Oamenii nu se zareau:
imprejurul lui nu era nici o vietate.”
(E. Garleanu)
ca o flamura = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul singular, cazul

acuzativ, precedat de prepozitia simpla „ca”, articulat cu articolul nehotarat „o”, functie
deasupra brazilor = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul plural, cazul
genitiv, precedat de prepozitia compusa „deasupra”, functie sintactica de complement
circumstantial de loc.

imprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular,
cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa „imprejurul”, – functie sintactica de
complement circumstantial de loc.
Morfologia Limbii Romane – Locutiuni prepozitionale

Relatia dintre atribut sau complement si cuvintele determinate se face si
prin locutiuni prepozitionale (grupuri de cuvinte care prezinta unitate
de sens si indeplinesc rolul unei prepozitii).
Sunt formate dintr-una sau doua prepozitii si o alta parte de vorbire:
substantiv articulat sau nearticulat : in urma, din pricina, in fata, in spatele, fata de, in
loc de;
un adverb articulat sau nearticulat : pe dinaintea, alaturi de, aproape de, afara de, in
afara etc.
Locutiunile prepozitionale in structura carora se afla un substantiv sau un adverb articulat

se construiesc cu substantive si pronume in genitiv: in fata blocului, in afara gradinii, in
urma ei etc.
Observatii:
Uneori prepozitiile si locutiunile prepozitionale pot fi confundate cu adverbele sau

locutiunile adverbiale. In realitate, diferentele sunt vizibile diferenta formala
(prepozitiile si locutiunile prepozitionale, de obicei, sunt articulate, adverbele si
locutiunile adverbiale sunt nearticulate).
Sa se compare:
Ei merg inainte. (adverb)

Ei merg inaintea lui. (prepozitie)
Noi ne-am asezat in fata. (locutiune adverbiala)
Noi ne-am asezat in fata clasei. (locutiune prepozitionala)
Exista desigur, si o diferenta functionala : adverbele au functie sintactica, prepozitiile si

locutiunile prepozitionale nu au functie sintactica, ci exprima o relatie de subordonare.
Dintre locutiunile prepozitionale cu o structura diferita sau mai complexa pot fi

adaugate : de-a lungul, de-a latul, in raport cu, o data cu, referitor la, privitor la sau
chiar in ceeacalchiaza
frazeologica ce priveste, al carei“en
francezul statut locutional
ce qui este dat de faptul ca aceasta imbinare
concerne…”
Multe dintre locutiunile prepozitionale cunoscute se pot construi cu un pronume

personal in cazul dativ (la forma neaccentuata si cu valoare posesiva):
Si-a aruncat privirea asupra-mi.

S-au asezat in juru-ti.
In fata-i statea o eleva.

Conjuctia
Conjunctia este partea de vorbire neflexibila, lipsita de autonomie
sintactica si semantica, care realizeaza legatura intre unitati sintactice
aflate in relatii de coordonare sau subordonare (intre doua parti de
propozitie de acelasi fel sau intre doua propozitii).
Dupa structura conjunctia poate fi:
a) simpla: si, dar, iar, ca, sa, ci, fie, sau, ori etc.
b) compusa: ci si, ca sa, incat sa etc.
Dupa criteriul sintactic, al raporturilor pe care le realizeaza, conjunctiile sunt:
A. coordonatoare – realizeaza, de regula, jonctiunea intre unitati sintactice aflate pe

acelasi plan (parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel):
a) copulative: si, nici;
b) disjunctive: ori, sau, fie;
c) adversative: ci, dar, iar, insa, ba;
d) conclusive: deci, asadar.
Bunicuta era o fiinta mititica si blanda. (leaga doua atribute)

Cerul era inalt si albastru. (leaga doua nume predicative)
„Nu-mi trebuie flamuri 1/
Nu voi sicriu bogat2/
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.”3/
(M. Eminescu)
(leaga doua propozitii principale in raport de coordonare adversativa)
„Soarele rasare 1/ sau apune pe Rarau, 2/ norii se aduna 3/ sau se imprastie de pe Rarau
4
/… turmele urca 5/ sau coboara de pe Rarau…6/”
(Geo Bogza)
Conjunctia ”sau” realizeaza un raport de coordonare disjunctiva intre propozitii de

acelasi fel (propozitii principale).
B. Conjunctiile subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice aflate in

planuri diferite, exprimand relatii de subordonare a unor propozitii fata de un termen
regent: ca, sa, daca, de, fiindca,deoarece, incat, ca sa, fara sa, desi etc.
Conjunctia ”sa“ are un dublu rol:
- marca a modului conjunctiv

- element de relatie intre doua propozitii.
„E nevoie 1/ sa spunem 2/ca toti si-au purces pipele 3/deoarece nu se stia 4/ daca fumeaza
5/ ori nu 6/…”

(M. Sadoveanu)
Propozitia 6 (SB.) are predicatul verbal incomplet, este prezent doar adverbul de negatie,
verbul fiind subinteles (fumeaza).
Observatie:
Cuvintele nici, si, iar, ba au valoare de conjunctie sau adverb in functie de context.

„Trenul se pravalea peste vai si campuri ca o furtuna. Orasele ori satele se faceau
nevazute.”
(AL. Macedonski)
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia

intre doua complemente circumstantiale de loc (“peste vai” — “campuri”).
ori = conjunctie coordonatoare disjunctiva, simpla, fara functie sintactica, stabileste

relatia intre elementele subiectului multiplu (“orasele” – “satele”).
„Din nenumarate generatiuni de foi putrede si ingramadite de vremuri isi ridica fruntea
sfios si rar o floare albastra sau rosie.”
(C. Hogas)

intre cele doua atribute adjectivale (“putrede” – “ingramadite”).

intre cele doua complemente circumstantiale de mod (“sfios” – “rar”).
sau = conjunctie coordonatoare disjunctiva, simpla, fara functie sintactica, stabileste

relatia intre cele doua atribute adjectivale (“albastra” – “rosie”).
„Acum parca intelegea 1/ ca este cu putinta 2/ ca unul sa citeasca 3/ ceea ce au scris altii,
4
/ fiindca toti carturarii scriu intr-un fel5/…”
(I. Slavici)
ca = conjunctie subordonatoare simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre
propozitia
introduce. principala regenta nr.1 si propozitia subordonata completiva directa pe care o
ca… sa = conjunctie subordonatoare compusa, fara functie sintactica, stabileste relatia

intre propozitia nr.2 si propozitia subordonata subiectiva pe care o introduce.
fiindca = conjunctie subordonatoare compusa, fara functie sintactica, stabileste relatia

intre propozitia nr.2 si propozitia subordonata cauzala pe care o introduce.


gramaticale
Valoare de conjunctie:
„Boii nu trag nici mai tare, nici mai incet.”
(E. Garleanu)
„Vazduh si port, perscari si vamesi

Au atipit in spatiul cald”
(L. Blaga)
Mama impunge, iar eu trag.

(folclor)
„Imi plutea pe dinainte cu al trupului amestic

Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic”
(M. Eminescu)
In constructiile date mai sus, cuvintele nici, si, iar, ba sunt conjunctii, pentru ca
realizeaza legatura intre doua parti de propozitie sau intre doua propozitii, neavand sens
lexical de sine statator.
Valoare de adverb:
Nici nu m-a auzit. (adverbul nici intareste negatia exprimata prin adverbul nu)
Cum m-a observat, a si iesit. (indata, imediat) S-a dus iar acolo, (iarasi)
- Asa e? Ba. (nu)
- Nu e asa? Ba da.
Ba are sensul adverbului de negatie nu cand este folosit singur, iar cand precede adverbul
da sau nu are rolul de a intari afirmatia sau negatia: ba da, respectiv ba nu.
In aceste contexte cuvintele “nici”, “si”, “iar”, “ba” au valoare de adverb si ca orice
adverb au sens lexical de sine statator.
Locutiuni conjunctionale
Relatia dintre doua propozitii se poate face si prin locutiuni
conjunctionale (grupuri de doua sau mai multe cuvinte care impreuna
au rol de conjunctie).
In componenta unei locutiuni conjunctionale se afla totdeauna o conjunctie sau alta
parte de vorbire cu rol de conjunctie (pronume relativ sau adverb relativ). Mai frecvente
sunt urmatoarele: indata ce, pana ce, dupa ce, pentru ca sa, fara sa, pana sa, cu toate ca,
macar ca, chiar daca, pentru ca, asa incat, din cauza ca, in timp ce, in vreme ce, ori de
cate ori, in loc sa, ca si cand, ca si cum, de parca etc.
Locutiunile conjunctionale subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice

aflate in planuri diferite, adica exprima relatii de subordonarea unor propozitii fata de un
termen regent:
“Dar eu nu te mai tin minte,1/macar ca nu-i asa demult de atunci 2/…”

(M. Sadoveanu)
Conjunctiile, respectiv locutiunile conjunctionale nu trebuie sa se confunde cu

prepozitiile (locutiunile prepozitionale) sau cu adverbele (locutiunile adverbiale).
Valoarea morfologica este data pentru fiecare dintre aceste parti de vorbire de contextul
in care se afla, de raporturile pe care le stabilesc.
Din cauza ploii a ajuns - locutiune prepozitionala, raport de subordonare in propozitie, leaga
tarziu. > complementul de verbul determinat
Din cauza ca a plouat 1/a - locutiune conjunctionala, raport de subordonare in fraza, leaga
ajuns tarziu.2/ > propozitia subordonata nr.1 de regenta ei
Am adus flori si cadouri - conjunctie coordonatoare copulativa, raport de coordonare in

pentru fiecare. > propozitie, leaga doua complemente
Pe mine m-a si amuzat. - adverb, cu sensul de „imediat”, „deja”

>
Inainte de plecarea ta am - locutiune prepozitionala, raport de subordonare in propozitie

dat telefon. >
Inainte sa pleci am dat - locutiune conjunctionala, raport de subordonare in fraza

telefon. >
Locutiunile conjunctionale nu trebuie confundate cu cele adverbiale, mai ales cand se afla
in corelatie.
Astfel, intr-o fraza de felul: “Decate ori te aud, 1/ de atatea ori ma bucur.” 2/, prima
locutiune este conjunctionala si introduce o propozitie subordonata circumstantiala de
timp, iar a doua (de atatea ori) este locutine adverbiala si indeplineste functia sintactica
de complement circumstantial de timp pe langa verbul “ma bucur”.
Locutiunile conjunctionale sunt grupuri sintactice nesudate, care au acelasi rol ca si

conjunctiile simple si compuse.
Interjectia
Interjectia din gramatica limbii romane
Interjectia este partea de vorbire neflexibila cu intonatie specifica
(exclamativa) care exprima:
• stari fizice si psihice: bravo!, uf!, vai!, ah!,oh!;

• imita sunete sau zgomote din natura: poc!, cart!, chiau!, tiha!, fas;
• un indemn: hai!, cea!, mars!, zat;
• o adresare: hei!, mai!, bre!, iaca!, iata!, uite!.
Dupa structura interjectia poate fi:
• simple: ah!, zau!, vai!, of!, oh!
• compuse: tic-tac!, lipa-lipa!, hei-rup!, cioca-boca!, hodoronc-tronc!
Functiile sintactice ale interjectiei:

- subiect:
“De-abia se mai aude de departe: cioc – cioc – cioc!
(E. Garleanu)
- predicat verbal:
“Hai si noi la craiul, draga”
(M. Eminescu)
- nume predicativ:
E vai de el!
- atribut adjectival:
Halal!
- complement direct:
“De cate ori auzeau jart, auzeau si aoleo!”
(B.St. Delavrancea)
- complement circumstantial de mod:

“Cotofenele s-au abatut pe varfurile copacilor, strigandu-se: caracara-ca! caracara-ca!”
(M. Sadoveanu)
Observatii cu privire la ortografia si punctuatia interjectiei.
Dupa interjectii se pune semnul exclamarii sau virgula, marcand astfel intonatia specifica
(exclamativa).
“- Mai, vina mai aproape. Hai! vorbi gazda mea catre primar.”
(C. Hogas)
Interjectiile compuse din elemente identice si sinonime sau din elemente care formeaza
o unitate se scriu, de obicei, cu cratima : teleap-telea, tic-tac, hodoronc-tronc, hei-rup,
lipa-lipa etc.
Daca interjectia insoteste un substantiv in cazul vocativ, atunci se desparte intregul grup
prin virgula:
„-Mai Zaharie, nu mai ai tu vreo posta de cele pe undeva?”

(I. Creanga)
Interjectia ia urmata de un verb la imperativ sau conjunctiv nu se desparte de acesta prin

nici un semn de punctuatie:
„Ia luati de ici oameni buni, oleaca de must nou…’
(M. Sadoveanu)

gramaticale
Interjectia se transforma in substantiv prin articulare:
Avea un of la inima.
Hopul acesta este mai greu.
Valoarea expresiva a interjectiei

Interjectia este specifica stilului colocvial. Interjectiile apropiate ca sens de vocativ sau
imperativ au topica libera si sunt folosite singure sau impreuna cu substantivul si verbul:
* pentru a exprima o adresare:

“- Bre omule, intelege ca nu pot face nimic !”
* pentru a formula un indemn, un sfat sau a da un ordin:

„Ia intreab-o bunaoara…”
(M. Eminescu)
Mars de-aici!
Unele dintre aceste interjectii (mai, bre) sunt folosite ca mijloc de marcare a vocativului:
Mai baieti, sa ne apucam serios de munca!
Dupa anumite interjectii pot aparea dative posesive :

- Uite-ti caietul!
- Na-ti paharul!
- lata-ti colegul!

„Neghinita intelese si tusti in urechea stanga…”
(B.St. Delavrancea)
tasti = interjectie, simpla, predicativa, functie sintactica de predicat verbal.
Pe urma, alta pasare a inganat incet: tic ! tic ! tic !

tic = interjectie, simpla, nepredicativa, functie sinatetica de complement direct.
Alaturi se aude: cioc! cioc ! cioc!
cioc = interjectie, simpla, nepredicativa, functie sintactica de subiect.
El nu-si stapanea exclamatia: ha! ha!

ha = interjectie, simpla, nepredicativa, functie sintactica de atribut
Sintaxa
Sintaxa din limba romana
Sintaxa din limba romana reprezinta acea parte a gramaticii care
cuprinde majoritatea regulilor provitoare la imbinarea cuvintelor intr-o
propozitie si de asemenea imbinarea propozitiilor in fraza.

Trasaturile sintaxei din limba romana
Sintaxa din limba romana reprezinta cea dea doua parte importanta a gramaticii
noastre, alaturi de morfologie. Intre Sintaxa si Morfologie exista o legatura foarte
stransa care se manifesta in diverse modalitati.
Sintaxa are 2 unitati: propozitia si fraza – Propozitia este o unitate a sintaxei care
comunica o judecata logica. Fraza este o unitate sintactica superioara propozitiei
constituita din doua sau mai multe propozitii.
Partea de propozitie reprezinta cea mai mica unitate sintactica pe care o distinge
analiza unei propozitii. Ea este constituita dintr-un singur cuvant din categoria
partilor de vorbire cu sens lexical de sine statator (ex: mediu, doi, masa, taranesc,
mergea) sau dintr-un cuvant de acest fel insotit de un alt cuvant care ajuta (ex:
este bine, de inteles, pentru tine, de pe masa).
Partea de propozitie nu este, de obicei, o unitate in cadrul careia se stabileste un

raport sintactic, ci ea se alfa intr-un raport sintactic si cu alte elemente
gramaticale. (Ex: El alearga bine - raporturile dintre subiect-predicat si predicat-
complementar sunt foarte bine evidentiate.)
In sintaxa limbii romane exista si parti de propozitie dezvoltate, constituite din imbinari
de doua sau mai multe cuvinte cu sens lexical de sine statator. (ex: dupa cativa ani, acum
cativa ani, Maria ta, drum-de-lut, etc ).
Cuvintele din cadrul unei asemenea combinatii, se gasesc intr-un raport sintactic, dar ca
parte de propozitie, imbinarea in ansamblu se afla intr-un raport sintactic fata de restul
propozitiei.

Unitatile sintaxei
Unitatile sintaxei sunt propozitia si fraza
Sintaxa propozitiei
Se ocupa cu imbinarea cuvintelor din limba romana in propozitii – deci cu studiu
propozitiei in sine, indiferent de legatura pe care o are cu alte propozitii.
Sintaxa frazei
Sintaxa frazei are obiectiv imbinarea propozitiilor intr-o fraza.
Sintaxa propozitiei
Propozitia
Propozitia este un enunt sau o comunicare in care exista un singur predicat. Propozitia
comunica, de obicei, o judecata logica sau o idee cu caracter afectiv sau act de vointa.
Propozitia are nevoie de unele precizari dupa cum urmeaza.
In general, identificarea unei propozitii se face dupa prezenta unui verb la un mod
personal, insa corect este sa vorbim nu de verb, ci de predicat, pentru ca exista propozitii
in care predicatul este exprimat numai prin numele predicativ, fara nici un verb.
Ex:
Fapta buna, deviza altruistului.
Neatentia, trasatura neatentului.
Dupa cum ati putut vedea pentru impartirea unei fraze in mai multe propozitii este bine sa
tine cont nu de verbele la modurile personale intalnite ci mai mult de predicate.
Modul infinitiv al verbului are in mod exceptional functie de predicat atunci cand este
intrebuintat, in propozitiile principale, cu valoare de imperativ.
Ex:
A nu se calca iarba (nu calcati), din parc!
A nu se fuma (nu fumati), pericol de explozie!

Clasificarea propozitiilor
Dupa scopul comunicarii propozitiile sunt:
Propozitii enuntiative
Propozitiile enuntiative sunt cele care transmit o informatie, o contestare si pot fi
exclamative sau neexclamative. In asemenea cas distinctia se poate face prin semnele de
punctuatie din limba romana, prin intonatie sau si prin starea afectiva a vorbitorlui.
Ex: El rosteste frumos! – El rosteste frumos.
In cadrul propozitiilor enuntiative (exclamative sau neexclamative) se disting mai multe

tipuri de propozitii:
• Propozitii enuntiative propriu-zise (arata o constatare): Ex. Pamantul se invarte

in jurul Soarelui
• Propozitii enuntiative optative (arata o dorinta): Ex. As pleca la munte.
• Propozitii enuntiative imperative (exprima un indemn, un sfat sau rugaminte)
Ex. Pleaca acum de aici! (prin verb la imperativ);
Sa pleci acum de aici! (prin verb la conjunctiv cu nunanta de imperativ)
Vei pelaca acum de aici! (verb la indicativ, viitor cu sens de imperativ)
• Propozitii enunatiative dubitative - Propozitiile enuntiative dubitative exprima

o indoiala, o banuiala, o nesiguranta cu privire la o actiune sau la cel care o
savarseste. Ex. Ursul sa fi fost cam la 30 de pasi de cort…
Propozitii enuntiative interogative
Propozitiile enuntiative interogative sunt acele propozitii care cer o informatie si care pot
fi fie exclamative fie neexclamative.
Ex.
El recita expresiv? (Aici putem vedea semnul intrebarii ceea ce denota caracterul pur
interogativ)
El recita expresiv?! (Aici exprima si ironia si se folosesc doua semne de punctuatie)
In cadrul propozitiilor interogative putem distinge:
Interogative propriu-zise (care formuleaza o intrebare cu privire la o actiune sau

stare reala si se construiesc cu verbe la modul indicativ). Ex: Ce admiri? Cat
costa? Mananci?
Interogative optative (care formuleaza o intrebare cu privire la o dorinta si se

construiesc cu modul optativ). Ex: Ai scris o scrisoare buna?
Dupa forma lor propozitiile sunt:

Dupa forma pe care o iau propozitiile pot fi:
Propozitii afirmative sau pozitive. Ex: Am luat restanta cu bine.
Propozitiile negative. Aici gasim de cele mai multe ori negatia “nu” in continutul
propozitiei.
• prin negatia “nu” asezata langa predicat. Ex: Nu pot invata cursurile.
• prin negatia “nu” intarita de adverbe negative: niciodata, nicicand, nicaieri. Ex:
Nu gasesc nicaieri placerea sufletului
• prin negatia “nu” intarita de pronume (adjective) negative: nimeni, nimic, nici
unul, nici una, nici o. Ex: Nu doresc nimic, Nimeni nu ma va ajuta acum. Nici
un preiten nu ma ajuta.
Observatie:
Cand negatia nu se afla se gaseste pe langa alta parte de propozitie decat pe langa
predicat, atunci propozitia nu mai este negatica asa cum ne-am astepta ci devine pozitiva.
Ex:
Nu se trece strada cand semaforul este verde pentru masini.

Nu la intamplare se trece strada.
Dupa structura propozitiile pot fi:

1) Propozitii simple (care nu contin parti secundare de propozitie):
• propozitii formate numai din predicat. Ex: Ninge, Am studia, Bate vantul.
• propozitii formate din subiect si predicat. Ex: A venit toamna.
• formate din subiect multiplu si predicat. Ex: Vasile, Marian si George studiaza.
• propozitii formate dintr-un predicat nominal si un subiect. Ex: Vasile a devenit

sofer.
• propozitiile formate din subiect, predicat si un substantiv in vocativ care nu are o

functie sintactica. Ex: Copii, a sosit iarna!
2) Propozitii dezvoltate (propozitii care pe langa principalele parti de vorbire, contin una
sau mai multe parti secundare de propozitie):
• propozitii formate din subiect, predicat si un atribut. Ex: Toamna tarzie a venit.

• propozitii formate dintr-un compelment si un predicat. Ex: Viscoleste neincetat.
• propozitii formate din subiect, predicat si complemet. Ex: El a venit tarziu.
• propozitii formate din subiect, predicat, atribut si complement. Ex: Vremea buna,
insorita este favorabila pentru drumetii lungi.
Observatii:
Deosebirea dintre propozitiile simple si cele compuse nu se face dupa numarul cuvintelor
ce le compun, ci dupa multitudinea partilor de vorbire ce compun aceste propozitii.
Mai jos puetti gasi o mica comparatie intre doua propozitii formate din aproape acelasi
numar de cuvinte:
Oamenii(SB) sunt multumiti (PR – nom.). Oamenii(SB) tac(PR) multumiti(COM).
Propozitiile pot fi in acelasi timp enuntiative sau interogative (depinde de scopul

comunicarii), afirmative sau negative (dupa forma lor) ori propozitii simple sau
dezvoltate (dupa structura care alcatuiesc acele propozitii).
Partile de propozitie
Partile de propozitie din sintaxa limbii romane
Partile de propozitie sunt acele cuvinte sau grupuri de cuvinte din alcatuirea unei
propozitii care pot fi identificate ca unitati sintactice dupa functia specifica indeplinita in
cadrul ei.
IMPORTANT
-Notiunea de parte de propozitie nu trebuie confundata cu aceea de cuvant utilizat in

comunicare.
-Sunt parti de propozitie doar cuvintele care au un sens lexical de sine statator.
-Conjunctiile propriu-zise NU sunt parti de propozitie si nici nu intra in structura unor

parti de propozitie, ci au un rol de element de legatura intre diverse parti sintactice.
-partile de propozitie pot fi constituite si in imbinari de doua sau mai multe cuvinte ca in
cazul locutiunilor sau al constructiilor infinitivale, genuziale, participiale…
Ex: Fiind ascuns bine nu m-a gasit nimeni.
fiind ascuns – complement circumstantial de cauza
Alte cuvinte constribuie la exprimarea comunicarii fara a constitui parti de propozitie, ci

sunt considerate unitati sau propozitii neanalizabile.
Ex: Ai rezolvat? Da; Ai stiut? Nu.

Partile de propozitie sunt:
1) Parti principale:
• compuse din predicat
• compuse din subiect

Ele constituie minimul necesar pentru realizarea unei comunicari in jurul carora se
grupeaza si celelalte parti de propozitie.
2) Parti secundare:
• care contin si un atribut
• care contin si un complement
Ele se grupeaza in jurul principalelor parti de vorbire sau al altor parti, tot secundare,
adaugand informatii, uneori, foarte importante si asigurand o anumita expresivitate a
comunicarii.
OBSERVATIE
-Distinctia dintre partile principale de propozitie si cele secundare este exclusiv de ordin
gramatical si nu se refera la importanta pe care o are intr-o comunicare una dintre aceste
parti de propozitie.
Ex: Cat timp lipseste mama?
Complementul “Cat timp” are mai mare importanta in comunicare decat predicatul
“lipseste” care este o parte principala de propozitie.

-Partile secundare de propozitie se definesc in raport cu partea de vorbire pe care o
determina. Este gresit sa spunem ca atributul determina un substantiv, un pronume, un
numeral, asa cum complementul determina un verb, adjectiv, adverb si asa mai deaprte.
Ex: Padurea de brazi din apropiere a fost sadita de padurarii aflati in zona.
Raporturile dintre partile de propozitie

Raporturile dintre partile de propozitie din sintaxa
limbii romane
1) Raportul de coordonare (intre partile de propozitie principale sau intre cele
secundare de acelasi fel).
Raportul de coordonare se realizeaza prin cele ce urmeaza:
• raport de alaturare (juxtapunerea – far cuvinte de legatura).

Ex: Lalelele, trandafirii, gladiolele si crinii sunt florile mele preferate.

Se gandeste mereu la tine, la mine, la voi.
• raport de coordonare prin conjunctiile coordonatoare.
Ex: Camera luminoasa si aerisita este indragita.

Trece pe la mine sau pe la voi.
2) Raport de subordonare (de determinare) care se realizeaza prin :
• alaturare. Ex: Merge repede. / Studentul Marin Vasilescu alearga bine.
• propozitii (cu, de la, peste, de langa etc.). Ex: Garsoniera de la parter este a
mea. Am trecut peste un prag de piatra.
• locutiuni prepozitionale (in afara, in fata, in mijlocul, in dreptul, in ajunul). Ex:

Motocicleta se afla in afara strazii.
Sintaxa frazei din limba romana

FRAZA este o unitate de sine statatoare mai importanta decat
propozitia care este alcatuita din doua sau mai multe propozitii.
Exemplu de fraza:
“Toamna tufele semanau cu niste salcii/ si ramaneau in picioare pana in martie,/ cand
putrezeau de ploaie,/ pentru ca viscolul trecea deasupra lor,/ fara sa le stinga./”
(FANEL NEAGU – “Ingerul a strigat”)
Propozitiile dintr-o fraza pot fi:
Propozitii principale
Propozitii secundare (sau propozitii subordonate)
Propozitii principale
Propozitia principala este propozitia care inteles de sine statator (adica al carei inteles
principal nu depinde de o alta propozitie sau fraza ajutatoare.)
Ex: “Codrule, maria ta

Lasa-ma sub poala ta.”
(M. EMINESCU)
Intr-o fraza pot exista una sau mai multe fraze principale urmate bineinteles de propozitii
secundare. In alte situatii fraza nu este alcatuita decat de propozitii principale aflate in
raport de coordonare.
Ex: “Soarele rasare/ sau apune pe rarau,/ norii se aduna/ sau se imprastie de pe rarau,/

Moldova si Bistrita curg de o parte si de cealalta a raraului…/”
(GEO BOGZA)
Propozitia subordonata secundara
Propozitia secundara (subordonata) este propozitia al carei inteles depinde de alta

propozitie si indeplineste, in forma de propozitie, functia unei parti de propozitie a
regentei.
Ex: “Dragu-mi era staul nostru cu Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul1/
in care se oglindeste cu mahnire Cetatea Neamtului de atatea veacuri2/”
(ION CREANGA)
1) Este propozitia principala
2) Aici apare propozitia subordonata atribuita care indeplineste functia de atribut pe langa
substantivul “Ozana” din propozitia regenta
Propozitia regenta (supraordonata)
Propozitia regenta (supraordonata) este propozitia de care depinde o propozitie
secundara, iar cuvantul determinant de propozitie secundara se numeste termen regent.
IMPORTANT: Propozitiile regente pot fi atat propozitii principale cat si propozitii

secundare daca de ele depind alte subordonate.
Ex: “As vrea 1/ sa plang de fericire, 2/
Ca simt suflarea ta divina…3/”

(G. COSBUC)
Propozitia incidenta
Propozitia incidenta este propozitia principala sau secundara care noteaza, de obicei,
interventia sau spusele autorului si care poate lipsii din text.
Ex: “Costea Chiorul, 1/ desi este cel mai marsav… dintre toti grecii din Tara
Romaneasca, 2/ dar ce-mi pasa! 3/ el nu va putea 1/ sa-mi manance mosia. 4/”
(NICOLAE FILIMON)
Propozitia independenta
Propozitia independenta este propozitia care are sens lexical de sine statator, fara a avea o
relatie cu restul frazei.
Ex: Ceea ce poti 1/ sa stii 2/ este lucrul facut cu pricepere, 3/ e drept, 4/ care te ajuta 5/
sa fi tot mai reptentios. 6/

Subiectul din limba romana si propozitia subiectiva

Subiectul
Subiectul este partea principala de propozitie despre care se spune ceva cu ajutorul
predicatului.
Subiectul arata cine savarseste actiunea exprimata de predicatul verbal sau cui i se
atribuie o insusire ori o caracteristica exprimata prin numele predicativ.
Raspunde la intrebarile: cine? ce?
Ex:
“Irinuca avea o cocioaba veche din barne”. (I. CREANGA)
“Luna plina se ridicase in cumpana cerului”. (Z. STANCU)
Trasaturile subiectului:
Subiecul este partea de propozitie denumita de cu ajutorul predicatului.
Intre subiect si predicat nu exista un raport de coordonare sau de subordonare ci unul

special de interdependenta, care este asa de strans, incat nu se poate evita
referirea la predicat, atunci cand se defineste subiectul si invers.
Subiectul arata cine savarseste actiunea exprimata de predicatul verbal. Ex: “Raul
curgea sub perdele de aburi” (M. SADOVEANU)
Subiectul arata cine sufera actuinea exprimata de un predicat verbal. Ex: “Caietele se
leaga (sunt legate) in tipografie”
Subiectul mai arata cui i se atribune o insusire ori o caracteristica exprimata prin
nume predicativ (cand predicatul este nominal). Ex: “Domnul Goe este foarte
impacinetat”. (nelinistit) (I.L CARAGIALE)

Dokumen - Tips - Grama Tika 55a752d138927

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dokumen - Tips - Grama Tika 55a752d138927

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5/13/2018 Gra ma Tika - slide pdf.

• Substantivul este una dintre partile principale de vorbire in cadrul valorilor

• Substantivul este o parte de vorbire din limba romana independenta si capabila de

• Substantivul este o clasa cu autonomie semantica cu un sens lexical suficient.

• Substantivul constituie o sursa inepuizabila de imbogatire a lexicului limbii

Criterii de clasificare ale substantivului:

a) substantiv masculin: un elev (singular) – doi elevi (plural);

http://slide pdf.c om/re a de r/full/gra ma -tika -55a 752d138927 1/64

a)singular: frate, casa, tablou;

Substantivele defective de numar:

A. Au forme numai la singular (singularia tantum):

a.2. substantive proprii

B.Au forme numai la plural (pluralia tantum)

C.Substantivele cu forme multiple de plural sau de singular

c.2. cu forme multiple de singular: pantec - pantece; foarfec - foarfece; oaspete -

http://slide pdf.c om/re a de r/full/gra ma -tika -55a 752d138927 2/64

CAZURILE FUNCTIILE SINTACTICE

Nominativ (N.) subiect: Elevul citeste expresiv.

Acuzativ (Ac.) nume predicativ: Caietul este pentru colegul tau.

complement circumstantial de cauza: “Hassan, de mirare, e negru-

Dativ (D.) complement indirect: Prietenilor le acord incredere. Datorita

Genitv (G.) nume predicativ: Rezultatele sunt ale clasei noastre.

http://slide pdf.c om/re a de r/full/gra ma -tika -55a 752d138927 3/64

Vocativ (V.) nu are functie sintactica.

Declinarea cu articol nehotarat:

Cazuri Masculin Feminin Neutru

N. cine? un elev o eleva un tablou

Ac. pe cine ? ce ? (pe) un elev (pe) o eleva un tablou

D. cui ? unui elev unei eleve unui tablou

N. cine ? niste elevi niste eleve niste tablouri

D. cui ? unor elevi unor eleve unor tablouri

Schimbarea valorii gramaticale

http://slide pdf.c om/re a de r/full/gra ma -tika -55a 752d138927 4/64

Toamna se culeg roadele. (adverb)

c) insotite de o prepozitie, pot deveni locutiuni adverbiale :

Prin schimbarea valorii gramaticale substantivul capata, de obicei, un sens nou.

Locutiuni verbale Locutiuni substantivale

a-(i) parea rau parere de rau (regret)

a tine minte tinere de minte (memorie)

a aduce aminte aducere-aminte (amintire)

a baga de seama bagare de seama (atentie)

a lua aminte luare-aminte (grija, atentie)

Locutiunile substantivale se comporta ca un substantiv, avand forme pentru singular si

Alte locutiuni substantivale mai frecvent folosite sunt:

Locutiuni substantivale Sensul locutiunii

punct de vedere opinie, parere

bataie de joc batjocura

bataie de cap suparare

http://slide pdf.c om/re a de r/full/gra ma -tika -55a 752d138927 5/64

dare de mana darnicie

nebagare de seama neatentie

Morfologia Limbii Romane – Model de analiza

aducerea-aminte = locutiune substantivala (amintirea), genul feminin, numarul singular,

“La ce statornicia parerilor de rau,

Ca visul unei umbre si umbra unui vis…”

parerilor de rau = locutiune substantivala (regretelor), genul feminin, numarul plural,

Articolul din limba romana

Caietul este pe banca.

M-am intalnit dimineata cu un coleg.

ARTICOLUL HOTARAT (enclitic) se alipeste la sfarsitul cuvantului,

http://slide pdf.c om/re a de r/full/gra ma -tika -55a 752d138927 6/64

N./Ac. omul, casa, muntele; oamenii, casele, muntii

G./D. omului, casei, muntelui; oamenilor, caselor, muntilor