DOOM Ed III - 2021 Tipar

DICȚIONARUL ORTOGRAFIC,
ORTOEPIC și MORFOLOGIC
al LIMBII ROMÂNE
Ediția a III-a revăzută și adăugită
DOOM3
UNIVERS ENCICLOPEDIC GOLD
Str. Luigi Cazzavillan nr. 17, sector 1, Bucureşti, 010784
e-mail: difuzare@universenciclopedic.ro
www.universenciclopedic.ro
Tiparul executat la Regia Autonomă „Monitorul Oficial”
Coperta: Silviu IORDACHE

Tehnoredactor: Mariana MÎRZEA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

DOOM - Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic
al limbii române / coord.: Ioana Vintilă-Rădulescu. - Ed.
a 3-a rev. şi adăug. - Bucureşti : Univers Enciclopedic
Gold, 2021
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-704-935-0
I. Vintilă-Rădulescu, Ioana (coord.)
811.135.1
Toate drepturile sunt rezervate Editurii UNIVERS ENCICLOPEDIC GOLD.

Ediția a III-a revăzută și adăugită
Coordonatoare: Ioana Vintilă-Rădulescu
București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2021

Ediţia I, 1982 (DOOM1)
Redactor responsabil: Mioara Avram
Autori: Mioara Avram, Elena Carabulea, Fulvia Ciobanu, Finuţa Hasan,
Magdalena Popescu-Marin, Marina Rădulescu, I. Rizescu, Laura Vasiliu
(şi redactor responsabil adjunct)
Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, 2005 (DOOM2)

Autoare: Cristiana Aranghelovici, Jana Balacciu-Matei, Mioara Popescu,
Marina Rădulescu Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu
Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, 2021 (DOOM3)

Autoare: Cristiana Aranghelovici, Marina Rădulescu Sala (în faza iniţială),
Ioana Vintilă-Rădulescu
Ediţie aprobată de Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române
Dicţionarul a fost avizat de Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică

„Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” din Bucureşti al Academiei Române
Referente: Ana-Maria Barbu, Monica Busuioc, Adina Dragomirescu,
Gabriela Pană Dindelegan, Camelia Stan, Emanuela Timotin şi
Rodica Zafiu de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
al Academiei Române/Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti/
Comisia de cultivare a limbii a Academiei Române
SUMAR
NOTĂ ASUPRA PREZENTEI EDIŢII . ............................................................................... 9

I. Ce e nou în DOOM3 . .......................................................................................................... 10
1. Introducerea de articole . .............................................................................................. 11
2. Modificări normative .................................................................................................... 12
2.1. Tratamentul variantelor ......................................................................................... 13
2.1.1. Reducerea variantelor ...................................................................................... 13
2.1.2. Schimbarea ordinii unor variante .................................................................. 15
2.1.3. Adăugarea unor variante ................................................................................ 15
2.2. Modificarea altor norme ........................................................................................ 15
2.3. Completarea unor paradigme ............................................................................... 16
2.4. Alte modificări . ....................................................................................................... 16
3. Intervenţii care nu afectează norma ........................................................................... 17
4. Îmbunătăţirea organizării informaţiei . ...................................................................... 18
5. Îmbunătăţirea corelaţiilor . ........................................................................................... 19
II. Ce s-a păstrat din DOOM2 ............................................................................................... 20
III. Elaborarea DOOM3 .......................................................................................................... 21
Cuvânt-înainte la ediţia a II-a . ............................................................................................. 23
Glosar de termeni lingvistici ................................................................................................ 25
Abrevieri ................................................................................................................................. 31
Sigle .......................................................................................................................................... 33
Semne şi convenţii grafice .................................................................................................... 35
Semne pentru indicarea pronunţării ................................................................................... 37
Principii generale ................................................................................................................... 38
STUDIU INTRODUCTIV. PRINCIPALELE NORME ORTOGRAFICE, ORTOEPICE
ŞI MORFOLOGICE ALE LIMBII ROMÂNE . .................................................................... 39
1. Semnele grafice .............................................................................................................. 41
1.1. Literele ...................................................................................................................... 41
1.1.1. Alfabetul limbii române .................................................................................. 41
1.1.2. Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere .............................................. 43
1.1.3. Elementele diacritice ........................................................................................ 51
6
1.2. Semnele ortografice.

Generalităţi . ............................................................................................................. 54
1.2.1. Apostroful . ........................................................................................................ 56
1.2.2. Bara oblică . ........................................................................................................ 58
1.2.3. Blancul . .............................................................................................................. 59
1.2.4. Cratima . ............................................................................................................. 61
1.2.5. Linia de pauză . ................................................................................................. 69
1.2.6. Punctul ............................................................................................................... 71
1.2.7. Alte semne de punctuaţie cu rol ortografic .................................................. 76
1.2.7.1. Semnul exclamării ...................................................................................... 77
1.2.7.2. Virgula ......................................................................................................... 78
1.3. Conversia unor sisteme de scriere .............................................................................. 79
1.3.1. Transcrierea ......................................................................................................... 79
1.3.2. Transliterarea ....................................................................................................... 79
1.3.3.Transliterarea caracterelor chirilice moderne în caractere latine .......................... 80
1.3.3.1. Redarea în română a cuvintelor și a numelor din limba rusă ...................... 81
1.3.3.2. Transliterarea caracterelor limbii bulgare ................................................... 82
1.3.3.3. Redarea în română a literelor specifice limbii sârbe ................................... 83
1.3.4. Transliterarea caracterelor arabe în caractere latine ............................................ 83
1.3.5. Transpunerea semnelor chineze în alfabetul latin ................................................ 84
1.3.6. Transliterarea caracterelor ebraice în caractere latine ......................................... 84
1.3.7. Conversia caracterelor greceşti în caractere latine .............................................. 84
1.3.8. Transpunerea semnelor japoneze în alfabetul latin .................................... 85
2. Reguli de scriere şi de pronunţare literară ................................................................ 85
2.1. (Grupuri de litere cu) consoane ............................................................................ 86
2.2. Vocale şi semivocale ............................................................................................... 91
2.3. Litere duble .............................................................................................................. 103
2.3.1. Consoane duble ................................................................................................ 104
2.3.2. Vocale duble ...................................................................................................... 106
2.4. Accentul ..................................................................................................................... 108
2.4.1. Accentul fonetic ................................................................................................ 108
2.4.2. Accentul grafic .................................................................................................. 110
2.4.3. Accentul în lanţul vorbirii ............................................................................... 111
2.5. Scrierea şi pronunţarea numelor proprii străine ................................................ 111
3. Scrierea cu literă mare sau mică .................................................................................. 112
3.1. Scrierea cu literă mare ............................................................................................ 114
3.2. Scrierea cu literă mică . ........................................................................................... 121
4. Scrierea compuselor, a derivatelor, a grupurilor de cuvinte şi a locuţiunilor . .... 125
4.1. Scrierea cuvintelor compuse ................................................................................. 126
4.1.1. Adjective ............................................................................................................ 126
7
4.1.2. Adverbe . ............................................................................................................ 128

4.1.3. Conjuncţii . ......................................................................................................... 130
4.1.4. Interjecţii ............................................................................................................ 131
4.1.5. Numerale ........................................................................................................... 132
4.1.6. Prepoziţii . .......................................................................................................... 133
4.1.7. Pronume şi adjective pronominale ................................................................ 133
4.1.8. Substantive ........................................................................................................ 134
4.1.8.1. Comune ..................................................................................................... 134
4.1.8.2. Proprii ........................................................................................................ 138
4.1.9. Verbe . ................................................................................................................. 141
4.2. Scrierea derivatelor ................................................................................................. 141
4.2.1. (Formaţii cu) prefixe/prefixoide .................................................................... 142
4.2.2. (Formaţii cu) sufixe/sufixoide ........................................................................ 144
4.3. Scrierea grupurilor de cuvinte .............................................................................. 144
4.4. Scrierea locuţiunilor . .............................................................................................. 146
5. Despărţirea la capăt de rând ........................................................................................ 148
5.1. Despărţirea în interiorul cuvintelor ..................................................................... 149
5.1.1. Despărţirea după pronunţare ......................................................................... 151
5.1.1.1. Consoane ................................................................................................... 153
5.1.1.2. Vocale ........................................................................................................ 159
5.1.2. Despărţirea după structură ............................................................................. 161
5.1.3. Raporturile dintre cele două modalităţi de despărţire ............................... 163
5.1.4. Despărţiri interzise/nerecomandabile .......................................................... 165
5.1.5. Despărţirea cuvintelor scrise cu semne ortografice . ................................... 165
5.2. Despărţirea expresiilor şi a grupurilor de cuvinte ............................................. 166
6. Câteva observaţii şi recomandări . .............................................................................. 166
6.1. Adjectivul ................................................................................................................. 166
6.2. Adverbul .................................................................................................................. 167
6.3. Articolul . .................................................................................................................. 168
6.4. Conjuncţia ................................................................................................................ 169
6.5. Numeralul ................................................................................................................ 170
6.6. Prepoziţia ................................................................................................................. 170
6.7. Pronumele ................................................................................................................ 171
6.8. Substantivul ............................................................................................................. 172
6.9. Verbul ....................................................................................................................... 174
6.10. Alte recomandări .................................................................................................. 175
ÎNDRUMĂRI PENTRU CONSULTAREA DICŢIONARULUI ...................................... 177
1. Lista de cuvinte . ............................................................................................................ 177
1.1. Ce cuprinde DOOM3 .............................................................................................. 177
1.1.1. Substantivele proprii ........................................................................................ 178
8
1.1.2. Substantivele provenite din abrevieri ........................................................... 179

1.2. Forma cuvântului-titlu ........................................................................................... 179
1.3. Marcarea unor cuvinte-titlu .................................................................................. 180
1.4. Ce nu cuprinde DOOM3 ........................................................................................ 180
1.5. Organizarea informaţiei ......................................................................................... 181
2. Ordonarea alfabetică ..................................................................................................... 182
3. Indicarea accentului ...................................................................................................... 183
4. Variantele . ...................................................................................................................... 183
4.1. Variantele simple .................................................................................................... 183
4.2. Grupurile de variante ............................................................................................. 185
4.3. Statutul variantelor ................................................................................................. 185
5. Informaţii lexicale . ........................................................................................................ 186
5.1. Contextul .................................................................................................................. 186
5.2. Registrul/uzul ......................................................................................................... 186
5.3. Sensul/domeniul .................................................................................................... 187
5.4. Cuvintele străine ..................................................................................................... 188
6. Indicaţii privind forma ................................................................................................. 190
6.1. Citirea/pronunţarea ............................................................................................... 190
6.2. Despărţirea la capăt de rând ................................................................................. 192
7. Informaţii morfologice . ................................................................................................ 194
7.1. Adjectivele şi locuţiunile adjectivale ................................................................ 195
7.2. Adverbele şi locuţiunile adverbiale .................................................................. 197
7.3. Articolul şi mărcile omonime cu el ................................................................... 198
7.4. Conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale ........................................................ 199
7.5. Interjecţiile şi locuţiunile interjecţionale .......................................................... 200
7.6. Numeralele ........................................................................................................... 200
7.7. Prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale ......................................................... 201
7.8. Pronumele, adjectivele pronominale şi locuţiunile pronominale ................ 201
7.9. Substantivele şi locuţiunile substantivale ........................................................ 202
7.10. Verbele şi locuţiunile verbalec . ....................................................................... 204
8. Grupurile de cuvintec ................................................................................................... 207
9. Locuţiunilec .................................................................................................................... 208
10. Informaţii sintacticec . ................................................................................................. 209
11. Exemplele ..................................................................................................................... 209
12. Abrevierile .................................................................................................................... 209
13. Trimiterile ..................................................................................................................... 210
DICŢIONARUL ..................................................................................................................... 213
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ............................................................................................... 1141
ANEXE .................................................................................................................................... 1148
DOOM3 este avizat de Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române.
NOTĂ ASUPRA PREZENTEI EDIŢII1

„Si consuetudo vicerit vetus lex sermonis abolebitur.”2
Quintilian, Institutio Oratoria I, 5: 293
Preambul
• Prin Legea privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române4, art. 8, alin. (1),
aceasta „are următoarele atribuţii principale: […] b) se îngrijeşte de cultivarea
limbii române şi stabileşte regulile ortografice obligatorii”.
• (Re)elaborarea lor, ca şi a normelor privind alte aspecte ale cultivării limbii
(care ţin de ortoepie şi de morfologie), a fost încredinţată Institutului de Lingvistică
din Bucureşti al Academiei Române.
Legea 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice5
stipulează că orice text de interes public scris sau vorbit în limba română trebuie să
se conformeze normelor academice în vigoare. Învăţământul, precum şi celelalte
autorităţi şi instituţii publice şi notarii publici6 au obligaţia de a respecta DOOM.
De asemenea, potrivit Codului de reglementare a conţinutului audiovizual7 din 2011,
art. 83, „furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a asigura
respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române,
stabilite de Academia Română.”
• DOOM3 este o ediţie nouă, integral revizuită şi substanţial adăugită, a celei
apărute acum peste un deceniu şi jumătate, DOOM2 (2005).
• Ca şi aceea, ea respectă Hotărârea Academiei Române din anul 19938 referitoare
la scrierea cu â din a şi la formele verbului a fi din seria sunt.
1
V. în DOOM2, p. XI-XVII, Notă asupra ediţiei, al cărei conţinut nu se reia aici.
2
Dacă obiceiul învinge, vechea lege se aboleşte. (trad. Ion Buzaşi, Rom lit. 21/2016).
3
Mottoul sub care a participat în 1869 la concursul Academiei Române Gramatica lui Timotei Cipariu.
4
Publicată în Monitorul oficial al României din 28 decembrie 2001 (şi republicată în anul 2009).
5
Publicată în Monitorul oficial al României din 17 noiembrie 2004.
6
Conform Ordinului ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei nr. 414/2006 cu privire la utilizarea
codării standardizate a seturilor de caractere în documentele în formă electronică, publicat în Monitorul oficial al
României din 12 octombrie 2006, art. 1 (1), toţi aceştia „(1) au obligaţia de a folosi setul de caractere al limbii
române astfel cum este el definit în Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM) al limbii române
editat de Academia Română.” şi „(3) Se vor folosi întotdeauna ediţiile actualizate ale DOOM […] editate
de Academia Română.”
7
htp://legislaţie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/186636
8
Hotărârea Adunării generale a Academiei Române, din 17 februarie 1993, privind revenirea la „â” şi „sunt” în
grafia limbii române, publicată în Monitorul oficial al României din 8 martie 1993. Hotărârea este prezentată în
STUDIUL INTRODUCTIV şi reprodusă în ANEXE. Formele scrise cu â, respectiv cu î nu sunt semnalate în
Notă asupra prezentei ediţii 10
• În DOOM3 s-au păstrat, în general, corpusul DOOM2 şi majoritatea

schimbărilor din DOOM2 faţă de DOOM1 validate de uz. În noua versiune s-au
respectat, în linii mari, concepţia, principiile generale şi majoritatea detaliilor
normării din DOOM2, precum şi structura Dicţionarului, ordinea informaţiilor şi
convenţiile de tehnică lexicografică.
• Pe de altă parte, s-a actualizat într-o anumită măsură abordarea şi s-a
îmbogăţit considerabil şi reorganizat parţial materialul, dezvoltându-se, prin
exemplele de utilizare a unor cuvinte în sintagme şi în propoziţii, şi componenta
sintactico-stilistică. Toate cuvintele incluse în plus în DOOM3 (peste 3.600) au
fost verificate în dicţionarele generale (în special în volumele apărute după 2005)
şi specializate ale limbii române, ca şi în unele dicţionare ale limbilor implicate,
precum şi în unele corpusuri şi pe internet (fără a lua însă ca literă de lege, din
considerente pe care nu le expunem aici, frecvenţa formelor în aceste surse).
• S-a ţinut seama, în măsura în care le-am considerat juste, de sugestiile din
recenziile la ediţia precedentă (provenite din diverse centre universitare şi de
cercetare lingvistică) şi din studii despre unele aspecte ale limbii române actuale
(multe bazate pe DOOM2), ca şi, în ceea ce priveşte, în special, componenta
morfologică, de anumite interpretări din noile gramatici – din GALR şi GLRG şi,
parţial, din GBLR1.
• Ca şi precedentele ediţii, DOOM3 este destinat în principal publicului larg, cu
precădere şcolar, astfel încât urmează în linii mari opţiunile gramaticii tradiţionale,
parţial modernizate, aşa cum se predă acum în învăţământul de cultură generală.
Totodată, DOOM3 oferă şi unele informaţii şi interpretări utile şi specialiştilor.
• Noua ediţie oglindeşte şi o anumită nuanţare a concepţiilor despre raporturile
dintre normă şi uz. Abaterile de la norma recomandată în DOOM3 acoperă un
spectru larg, de la greşeli incontestabile şi compromiţătoare la aspecte tolerabile în
anumite situaţii şi contexte, dar care nu puteau fi detaliate într-un dicţionar2.
I. CE E NOU ÎN DOOM3
• Diferenţele faţă de DOOM2 – care nu reprezintă o reformă ortografică – sunt

de ordin atât calitativ, cât şi cantitativ. Principalele intervenţii din Dicţionar fie
sunt normative, fie vizează conţinutul şi redactarea articolelor. Câteva dintre cele
mod expres în Dicţionar, deoarece regulile sunt cunoscute publicului de peste un sfert de secol şi au fost
aplicate şi în DOOM2. Conform Hotărârii în cauză, Legea nr. 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, publicată în Monitorul oficial al României
din 12 octombrie 2018, art. I (8), prevede că în denumirile unităţilor administrative-teritoriale care conţin
în interior litera î, aceasta se înlocuişte cu litera â. Din anul 2016, scrierea cu â şi sunt a devenit obligatorie şi
pentru învăţământul din Republica Moldova.
1
V. SIGLE şi BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ.
2
Considerăm de aceea nepotrivit ca la diversele probe de evaluare a cunoştinţelor, mai ales sub formă
de grilă, să se insiste asupra unor aspecte de detaliu din DOOM.
11 Notă asupra prezentei ediţii
mai importante modificări operate în DOOM3 în raport cu DOOM2 sunt prezentate

şi exemplificate1 în cele ce urmează.
1. Introducerea de articole
• În DOOM3 sunt peste 3.600 de articole noi, marcate prin semnul + înaintea
intrării de dicţionar2.
• Dintre elementele nou-introduse, unele sunt:
- abrevieri devenite cuvinte: +ARN;
- locuţiuni – adjectivale: +ce fel de; adverbiale: +şleau (pe ~); conjuncţionale:
+astfel că; interjecţionale: +ei bine; prepoziţionale: +stânga (în/la ~); pronominale:
+cine ştie ce/cine; numeroasele locuţiuni substantivale şi mai ales verbale nu au
putut fi consemnate în Dicţionar decât cu titlu de exemple (majoritatea după
GLRG) sau/şi în măsura în care pun unele probleme: +bătaie de cap loc. s., +bate joc
(a-şi ~) loc. vb.;
- membri ai unor (mini)serii (astronime, denumiri ale instrumentelor muzicale
şi ale instrumentiştilor respectivi din orchestră – în „jargonul” profesional al
acestora – şi alţi termeni muzicali, nume ale unor substanţe, ale zodiilor, ale zonelor
geografice, termeni gramaticali ş.a.): +Rac (zodie), +Racul (constelaţie);
- nume proprii, în măsura3 în care au legătură cu substantive comune din
DOOM3 şi se scriu, se pronunţă sau/şi se comportă din punct de vedere gramatical
diferit4 de acestea: coulomb (unitate de măsură) [ou pron. fr. u] (desp. cou-lomb) s.
m., pl. coulombi; simb. C; +Coulomb (fizician francez) [pron. kulõ] s. propriu;
- omografe ale unui cuvânt-titlu existent: +marker2 (genă) s. m.; +scăpăta1 (a ~)
(a apune), alături de marker1 (creion) s. n.; scăpăta2 (a ~) (a sărăci);
- paronime: +hiatus (discontinuitate), alături de hiat (lingv.);
- perechi de cuvinte scrise cu/fără cratimă ori/şi cu literă mare/mică la iniţială:
+domnia-voastră (dumneavoastră) pr., alături de Domnia Voastră (înv.) loc. pr.;
- substantive feminine (în special nume de ocupaţii) atestate, dar încă rar
folosite: +dramaturgă, alături de dramaturg;
- verbe cu valoare reflexivă sau/şi impersonală, care implică şi diferenţiere
semantică: +înnopta2 (a se ~) „a se face noapte”, +revărsa2 (a se ~ ) „a se răspândi”,
alături de înnopta1 (a ~) „a petrece noaptea”, revărsa1 (a ~ ) (pop.) „a împrăştia”.
• Cuvintele aflate în uzul actual, oral şi scris, incluse în DOOM3 în plus faţă de
DOOM2 sunt în majoritate neologisme, inclusiv elemente din anumite terminologii
1
Se dau câte unu sau câteva exemple şi se reproduce numai porţiunea din articolul de dicţionar care
priveşte chestiunea în cauză. Accentul este indicat doar când formează obiectul discuţiei sau în transcrierile
fonetice. Ori de câte ori a fost posibil, diversele probleme au fost prezentate alfabetic, pentru a putea fi
reperate mai uşor.
2
Şi nu (ca în DOOM2) prin semnul *, care a fost păstrat pentru marcarea formelor greşite sau neatestate.
3
Nu se puteau introduce însă în corpul Dicţionarului toate substantivele proprii, dintre care unele sunt
menţionate în STUDIUL INTRODUCTIV.
4
Dar nu în funcţie de importanţa referentului, DOOM nefiind un dicţionar enciclopedic.
(informatică, medicală etc.), care au dobândit în ultima vreme o circulaţie tot

mai largă, chiar de ultimă oră, precum: +abord, +comorbiditate, +digitaliza
(a ~), +informatiza (a ~). DOOM3 nu poate însă, evident, ilustra toată bogăţia
extraordinară a vocabularului limbii române de azi, care sporeşte continuu, astfel
încât dicţionarele nu pot ţine pasul cu această dezvoltare.
• Nu s-au introdus toate cuvintele rezultate automat din alte clase lexico-
gramaticale (precum adverbe provenite din adjective sau participii, substantive
din verbe la „infinitivul lung” şi invers) sau prin derivare cu mijloace productive,
ele putând fi oricând recreate.
• În ceea ce priveşte cuvintele străine de diverse origini folosite actualmente în
enunţuri româneşti, s-au adăugat mai ales elemente din engleză, care sunt utilizate
tot mai frecvent, inclusiv în vorbirea curentă, chiar dacă unele au corespondente
în limba română: +fake news, +take away. Dincolo de modă şi de imitaţia facilă,
multe dintre acestea denumesc realităţi noi, îmbogăţesc limba cu sinonime şi
au adesea şi avantajul conciziei şi al univocităţii; pe de altă parte, ele prezintă
anumite probleme de grafie, de pronunţare sau/şi de comportament gramatical.
Pentru a contracara excesul de anglicisme ar trebui să se elaboreze liste de termeni
româneşti recomandaţi în locul acestor împrumuturi – întreprindere care nu se
află însă printre menirile prezentului tip de dicţionar. DOOM3 nefiind un dicţionar
explicativ, ele nu au putut fi însoţite de indicarea sensurilor, care trebuie căutate în
alte surse.
• S-au adăugat în DOOM3 şi unele elemente depăşind sfera limbii standard
actuale, care sunt mai mult sau mai puţin frecvente sau cu privire la care s-au
primit întrebări din public: +făloşenie (pop.), +găta (a ~) (reg.). Printre acestea se
numără şi o serie de cuvinte şi expresii frecvente în vorbirea familiară, tot mai des
întâlnite în spaţiul public, ca +dus şi întors (cu ~), +habarnist.
Includerea în DOOM3 a unor asemenea cuvinte şi expresii nu echivalează cu

recomandarea folosirii lor. Ea reflectă numai posibilitatea utilizării acestora în
anumite contexte şi are scopul de a consemna, pentru asemenea situaţii, scrierea,
pronunţarea sau/şi comportamentul lor gramatical considerate corecte, care
interesează pe mulţi vorbitori şi faţă de care se fac adesea greşeli.
Pe de altă parte, unele cuvinte sau forme care nu se regăsesc în DOOM3 nu sunt
neapărat greşite şi se pot totuşi întâlni/folosi în anumite tipuri de texte/situaţii.
2. Modificări normative
• Normele ortografice, ortoepice şi morfologice de bază nu au fost modificate
în DOOM3; s-au făcut însă, punctual, unele recomandări normative noi. Cele peste
3.000 de intervenţii care privesc într-un fel sau altul normarea cuvântului-titlu
sau a unor forme din interiorul articolelor, dar şi descrierea/interpretarea lor
gramaticală (inclusiv adăugarea sau eliminarea formelor articulate, a unor forme
flexionare sau a unor variante, modificarea reprezentării accentului la compuse

ş.a.) sunt marcate (ca şi în DOOM2) prin semnul ! înaintea intrării de dicţionar1.
2.1. Tratamentul variantelor

• Problemele cele mai complexe le-a pus tratamentul variantelor unor
cuvinte‑titlu şi ale unor forme flexionare.
2.1.1. Reducerea variantelor

• Cele mai ample modificări cu efect normativ efectuate în DOOM3 constau
în eliminarea, la multe cuvinte sau forme, a unor variante, a căror prezenţă în
număr mare era resimţită ca un neajuns de către utilizatori (lingvişti şi mai ales ne-
lingvişti, inclusiv profesionişti din edituri, învăţământ, mass-media etc.). Toţi uti-
lizatorii sunt interesaţi să se indice precis, ca în dicţionarele limbilor normate, cum
trebuie să se scrie, să se spună şi să se folosească din punct de vedere gramatical
fiecare cuvânt sau formă.
• Selecţia variantelor s-a realizat după diverse criterii, enumerate aici în
ordine alfabetică: concordanţa cu anumite forme şi reguli, etimologia, frecvenţa
(criteriul cel mai important, dar neaplicat mecanic), tradiţia. S-a apelat şi la
consultarea unor vorbitori – lingvişti şi nelingvişti, inclusiv editori, elevi, profesori,
redactori, specialişti din diverse domenii.
• Prin reducerea semnificativă a numărului variantelor se corectează
şi imaginea asupra românei ca limbă insuficient normată, cele eliminate
neîncadrându-se printre recomandările academice.
• Aceasta nu înseamnă însă că folosirea variantelor care nu se regăsesc în

DOOM3 ar fi total inacceptabilă: unele pot fi utilizate în anumite contexte şi în
diverse scopuri.
• În DOOM3 se recomandă câte una singură dintre mai multe variante:

i. accentuale, ca: !acatist, !anost, !axilă, !colaps, !dihor, !intim, !mijloc1-2, !penurie,
!vector;
ii. de formă, ca: !apocalipsă („sfârşitul lumii”), !ghimbir, !mănăstire, !percheziţie,
!sarsana, !tăieţei;
iii. flexionare, precum, la adjectivele ca !analog1, numai formele cu alternanţă, de
tipul analoagă; la unele substantive feminine, câte o singură formă de GD sg. art.
şi de pl.: !îmbrăcăminte, g.-d. art. îmbrăcăminţii; pl. îmbrăcăminţi;
iv. grafice: scrierea abrevierilor formate din litere mari numai fără puncte
despărţitoare: !NATO, !ORL (dar, prin tradiţie, cu puncte, a abrevierilor din latină
P.S., P.P.S.);
v. lexico-gramaticale:
1
Semnul ! poate marca una sau mai multe intervenţii asupra recomandărilor anterioare, fără a se preciza
pe care. Utilizatorii le pot identifica dacă le cunosc pe acelea sau consultă DOOM2.
- dintre variantele cu -a (considerate populare) şi cele fără -a (socotite literare)

ale unor adverbe sau pronume au rămas, în unele cazuri, ultimele: !nimic1;
- dintre diminutivele feminine (inanimate) în -ea/-ică s-au păstrat mai ales
cele în -ică: !cărticică, !floricică, şi, adesea, doar una dintre formele de GD sg.
art. şi de pl.: !legăturică, g.-d. art. legăturelei; pl. legăturele (formând paradigme
neregulate);
- dintre formele de feminin în -ea/-ică ale adjectivelor/substantivelor cu
masculinul în -el s-au reţinut numai cele în -ică: f. sprintenică, tinerică;
- dintre formele de plural ale unor substantive neutre a rămas una singură:
!lighean s. n., pl. ligheane;
- dintre variantele de ind./conj. prezent ale unor verbe, conform tendinţei
din uzul actual, s-au eliminat formele cu augmentele -esc sau -ez, dar şi unele fără
acestea, păstrându-se numai: !bocăni (a ~) (să) bocăn, !răşchira (a ~) (să) răşchir,
respectiv !ciocăni (a ~) (să) ciocănesc, !înveşmânta (a ~) (să) înveşmântez.
• La neologisme, selecţia a mers în sensul privilegierii variantelor în curs de
adaptare şi al unificării seriilor:
- dintre substantivele feminine în -a/-ă s-a optat în anumite cazuri pentru
cele în -ă: !pumă;
- dintre substantivele neutre în -o/-ou, s-au păstrat în unele cazuri numai
ultimele: !(anti)halou, !chimonou, !delcou;
- dintre variantele de plural ale termenilor medicali în -om, în acord cu uzul
specialiştilor, au rămas numai cele în -oame: !mielom pl. mieloame.
• Foste variante tratate în DOOM2 în articole diferite au fost unificate sub
una dintre forme: !bretea, reunind sensurile „detaliu de îmbrăcăminte” şi „reţea
feroviară sau rutieră” (în dauna formei etimologice, bretelă).
• În acelaşi sens s-au tratat şi cuvinte asemănătoare nou-introduse.
• În cele câteva cazuri în care una dintre soluţiile recomandate în DOOM2 nu
s-a impus, s-a revenit la opţiunile anterioare: !corvoadă, !molibden, !muschetar.
• În cazul elementelor nonstandard (învechite, populare, regionale, chiar
familiare) şi care nu se pot, practic, norma, reducerea variantelor după criterii pre-
cise este dificilă, dacă nu imposibilă. Ea s-a încercat totuşi, parţial, la unele forme
flexionare, precum GD art. sg. al unor substantive feminine terminate în -aică,
-ică: !maică2 (mamă) (înv., reg.), g.-d. art. maicii; !mămică (fam.), g.-d. art. mămicii.
• Întrucât diversele considerente nu au înclinat hotărâtor balanţa în favoarea
uneia sau a alteia, în DOOM3 s-au păstrat totuşi unele variante:
- ale unor cuvinte-titlu, la elemente literare, inclusiv la împrumuturi (relativ) re-
cente neadaptate/adaptate: cocktail (engl.)/cocteil, pampas/(sp.) pampa s. n./s. f.
- ale unor forme flexionare (deşi contestate de unii): g.-d. art. căpşunii/căpşunei,
cireşii/cireşei; pl. căpşuni/căpşune, cireşi/cireşe; g.-d. art. mass-mediei/mass-media;
- ale unor cuvinte-titlu sau forme flexionare la elemente care nu aparţin limbii
literare: acum/(pop.; fam.) acuma; !mămucă (reg.), g.-d. art. mămucăi/mămuchii.
• În ce priveşte despărţirea la capăt de rând a cuvintelor (semi)analizabile,

variantele bazate pe structură sunt consemnate în continuare, după cele întemeiate
pe pronunţare: idiostil (stil individual) (desp. -di-os-/-o-stil).
2.1.2. Schimbarea ordinii unor variante

• În unele cazuri s-a schimbat ordinea de preferinţă a variantelor păstrate: !bi-
rui (a ~) (să) birui/(să)biruiesc, !germene/germen, !îngâmfa (a se ~) (să) mă îngâmf/(să) mă
îngâmfez.
2.1.3. Adăugarea unor variante

• În câteva situaţii s-au adăugat variante la unele cuvinte-titlu şi, în
consecinţă, la formele lor flexionare:
- la câteva cuvinte cu uzul oscilant s-a introdus câte o variantă (atestată în tex-
te): !greier/greiere;
- la numele de ocupaţii în -logă: şi varianta cu diftongare: !filologă (livr.)/(co-
locv.) filoloagă (cu completarea unor serii, chiar dacă deocamdată cu existenţă
virtuală);
- la unele substantive feminine împrumutate în -a sau -ia (care dau impresia că
ar fi articulate): şi o variantă cu finala adaptată -ă, respectiv -ie, ca formă nearticulată:
addenda (lat.)/adendă, !mass-media (engl.)/mass-medie, !salsa (sp.)/salsă;
- la anumite neologisme, alături de variantele cu păstrarea lui s etimologic: şi
cele, devenite uzuale, cu sonorizare (în spiritul evoluţiei care se impusese la alte
cuvinte, ca bazin, viteză), în familiile lui disertaţie/(colocv.) dizertaţie, disident/
(colocv.) dizident;
- varianta conservatoare, cu s, în familia lui !teozofie/(livr.) teosofie, după mo-
delul lui filozofie/(livr.) filosofie.
• La unele cuvinte s-au adăugat variante de forme flexionare:
- de plural (şi de gen) la anumite substantive: !reactor s. n./s. m., pl. n. reactoa-
re/m. reactori, !suport1 (obiect) s. n./(tehn.) s. m., pl. suporturi/suporţi (în concordan-
ţă cu tendinţa extinderii masculinului la termeni tehnici);
- cu augmentul -esc, -ez, conform tendinţei, la verbe la care se dădeau numai
forme cu sufix: !exceda (a ), (să) exced/(să) excedez, !răzui (a ~), (să) răzuiesc/(să) răzui.
• La unele substantive comune învechite, populare ori regionale s-au adăugat
noi variante de GD sg. art. analitic cu lui (paralel cu păstrarea, dar uneori cu elimi-
narea unor forme sintetice) la substantive masculine terminate în -acă, -ică: !babacă
(înv.; reg.), !bădică (reg.), !vlădică (înv.; pop.), g.-d. art. şi: lui babaca, lui bădica, lui
vlădica.
2.2. Modificarea altor norme

• În DOOM3 s-au modificat, la mai multe cuvinte aflate în aceeaşi situaţie sau la
cuvinte izolate, câteva norme ortografice sau/şi ortoepice:
2.2.1. generalizarea ataşării fără cratimă a articolului -(u)l şi a desinenţei de

plural -uri şi la împrumuturile terminate în -y pronunţat ca un i (deoarece y este
recunoscut ca literă a alfabetului limbii române): art. bodyul; pl. bodyuri; de altfel
deja DOOM1 recomandase scrierea pl. hobbyuri, sprayuri, whiskyuri;
2.2.2. grafii: !carismă;
2.2.3. pronunţarea cu diftong şi despărţirea corespunzătoare a adjectivelor ne-
ologice terminate în -uu de tipul !ambiguu [guu pron. guŭ] (desp. -guu), a adv. !în-
continuu şi a s. !reziduu (alături de care se păstrează, pe locul al doilea în ordinea
preferinţelor, variantele cu hiat);
2.2.4. scrierea cu literă mică a noilor pronume de politeţe din seria +domnia-sa,
în contrast cu locuţiunile pronominale din seria !Domnia Sa;
2.2.5. scrierea cu literă mare la toate componentele unor substantive proprii
compuse: !Război Mondial (Primul/Al Doilea ~);
2.2.6. scrierea legată a unor compuse considerate sudate: !binevenit (oportun;
agreat), !întrucâtva adv.
2.3. Completarea unor paradigme

• La anumite cuvinte s-au adăugat forme flexionare, în măsura în care sunt
justificate de sens şi atestate în dicţionare, pe internet sau în uz:
- forme de gen sau/şi număr la adjective care erau considerate defective,
exemplificându-le prin substantive pe care le pot determina: !alcalino-pământos
adj. m. (piroxen ~), pl. alcalino-pământoşi; f. alcalino-pământoasă (sticlă ~), pl.
alcalino‑pământoase; !retrovers adj. m. (+ s. n.: uter ~); f. retroversă (poziţie ~), pl.
retroverse; !viran adj. m. (+ s. n.: teren ~); f. virană (zonă ~), pl. virane;
- (cel mai frecvent) forme de plural la substantive compatibile cu ideea de
pluralitate, uneori cu precizarea sensurilor la care apar, acordându-se atenţie mai
ales unificării, pe cât posibil, a unor (mini)serii care denumesc:
- animale, plante: pl. lupii-bălţii;
- boli: (cazuri; forme) pl. angiocolite;
- nuanţe de culori: pl. bejuri;
- proceduri medicale: pl. rahianestezii, termoterapii;
- produse variate şi/sau porţionabile: (porţii; sorturi) pl. ginuri;
- nativi dintr-o anumită zodie: pl. Săgetători;
- altele: pl. jacuzziuri.
• Nu s-au înregistrat toate pluralele posibile, chiar dacă se pot întâlni/folosi
în anumite contexte/situaţii.
2.4. Alte modificări

• Alte intervenţii asupra unor norme privesc:
- descrierea explicită ca (formal) articulate a unor substantive proprii, cu
adăugarea, eventual, a formei nearticulate: !Anul Nou s. propriu m. art., neart. An
Nou (~ fericit!); !Dobrogea s. propriu f. art., neart. Dobroge (întreaga ~); !Evul Mediu
s. propriu n. art., neart. Ev Mediu (întunecatul ~). Cu observaţia că numele proprii

(multe împrumutate) feminine, ca şi cele comune, terminate la NA sg. în -a, care
dau impresia că sunt articulate, admit, ocazional, forme nearticulate: România:
Pentru noi e o singură Românie. Absenţa, respectiv prezenţa articolului la forma-tip
distinge, printre altele, numele zodiilor de cele ale corpurilor cereşti provenite de
la acelaşi substantiv comun: +Arcaş (zodie) s. propriu m., !Arcaşul (constelaţie) s.
propriu m. art.;
- încadrarea lexico-gramaticală, şi anume:
- considerarea ca reflexive inerente a unor verbe care în DOOM2 apăreau
numai implicit ca active: !împletici (a se ~), !lăcomi (a se ~), !resemna (a se ~);
- interpretarea drept cuvinte compuse şi scrierea cu cratimă: !două‑puncte,
!punct-şi-virgulă (semne de punctuaţie);
- schimbarea calificării din numerale colective în pronume/adjective
pronominale: !amândoi, !tustrei (descrierea lor morfologică fiind pusă în DOOM3
în concordanţă cu GLRG);
- pronunţări modificate în serii: !bestseller (engl.) [er pron. ăr], !pulover [er
pron. ăr];
- renunţarea la menţionarea formei de plural articulat în -(le)le la substantivele
feminine terminate la singular în -a, -ea şi la plural în -le, de tipul cafelele, sofalele.
3. Intervenţii care nu afectează norma

• Modificările care nu privesc norma nu sunt marcate în Dicţionar, fiind
identificabile de cei interesaţi prin compararea cu DOOM2.
• Cele mai multe astfel de intervenţii reprezintă adaosuri de informaţii la
cele peste 6.500 de verbe (deoarece flexiunea verbală fusese prezentată în DOOM2,
ca şi în DOOM1, mai succint decât cea nominală), prin:
- adăugarea persoanei I la verbele personale (ca în majoritatea dicţionare-
lor), deoarece, din indicarea numai a persoanei a III-a la verbe în DOOM1, conser-
vată în DOOM2, nu reieşea dacă verbul este personal sau impersonal: abandona (a
~) vb., ind., conj. prez. 1 sg. (să) abandonez;
- adăugarea, alături de sincretismele caracteristice, a unor forme care pun
diverse alte probleme (privind alternanţe fonetice, despărţirea la capăt de rând,
mobilitatea accentului, scrierea cu cratimă): abrevia (a ~) (desp. a-bre-vi-a), ind.
prez. 1 sg. abreviez (desp. -vi-ez), 3 abreviază, 1 pl. abreviem; conj. prez. 1 sg. să abreviez,
3 să abrevieze; ger. abreviind (desp. -vi-ind); abstrage (a ~), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl.
abstrag, 3 sg. abstrage, imperf. 1 abstrăgeam; conj. prez. 1 sg. să abstrag, 3 să abstragă;
ger. abstrăgând; part. abstras; apăsa (a ~), ind. prez. 1 sg. apăs, 2 sg. apeşi, conj. prez.
1 sg. să apăs, 3 să apese; imper. 2 sg. afirm. apasă; resemna (a se ~), ind. prez. 1 sg. mă
resemnez, 3 se resemnează; conj. prez. 1 sg. să mă resemnez, 3 să se resemneze; imper. 2
sg. afirm. resemnează-te; ger. resemnându-mă;
• Alte intervenţii:
- adăugarea unor abrevieri/coduri de monede/simboluri la sfârşitul unor

articole: informatică abr. (fam.) info; balboa (moneda panameză) simb. B, B; ⁄ leu
(leu românesc [nou]) L (cod RON);
- adăugarea unor contexte pentru adjectivele invariabile/locuţiunile adjectivale
şi pentru cele care sunt şi adverbe/locuţiuni adverbiale (şi care, pentru economie,
nu formează intrări separate, neavând forme flexionare distincte): mono adj. invar.,
adv. (discuri ~, a înregistra ~); pas (la ~) loc. adj., loc. adv. (mers ~, a merge ~);
- adăugarea unor exemple de expresii (dacă numărul celor în care intră
cuvântul-titlu nu este prea mare): morţiu (în: a urla a ~/a fluiera a ~);
- adăugarea unor glosări, mai ales pentru justificarea semantică a pluralului:
scorbut, (cazuri) pl. scorbuturi;
- adăugarea unor indicaţii de registru: abraş (reg.), sagace (livr.); pe baza
volumelor DELR şi DLR apărute după 2005, care aduc mai multe precizări, în
DOOM3 s-a înlocuit la unele cuvinte menţiunea (pop.) cu aceea, mai exactă (reg.):
căiţă (reg.);
- aplicarea, convenţională (cu excepţia cazurilor în care a trebuit marcat
accentul secundar), a principiului un cuvânt – un accent la cuvintele compuse
(indiferent cum se scriu), inclusiv la nume proprii, notându-se numai accentul
compusului (chiar când cade pe un component monosilabic), nu al fiecărui
component1: Alba Iulia, dacoromân, două-puncte, argint-viu, două sute;
• Dar în locuţiuni şi în grupuri de cuvinte, accentul este marcat la fiecare
component plurisilabic: două puncte num. + s. n. pl.
- adăugarea pronunţării la pluralul cuvintelor la care nu este marcat accentul
la cuvântul-titlu: PIB, pl. PIB-uri [pron. piburi]; T-shirt, pl. T-shirturi [pron. tişărturi];
- introducerea unor indicaţii de frecvenţă la forme flexionare: ravagiu s. n.,
(mai frecv.) pl. ravagii;
- semnalarea în Dicţionar, potrivit cerinţelor legale, a cuvintelor identificate
ca mărci înregistrate: adidas® (încălţăminte);
- renunţarea la distincţiile de tipul anglicism – cuvânt englez: aftershave
(engl.) [pron. aftărşeĭv], all right1 (engl.) [pron. olraĭt].
4. Îmbunătăţirea organizării informaţiei

• Pentru uniformizarea, pe cât posibil, a tratării locuţiunilor adjectivale şi
adverbiale s-a optat, convenţional, pentru plasarea celor în care cuvinte semantic
pline sunt precedate de prepoziţii la locul alfabetic al întâiului cuvânt semantic
plin care urmează după prepoziţie: prim (de ~ ordin/rang) (chiar dacă şi această
soluţie este discutabilă2); rezultă astfel, de cele mai multe ori, o prezentare con-
trastivă, prin raportare la cuvinte înrudite.
1
Ceea ce nu înseamnă că nu au şi acestea accentul lor, mai slab.
2
În DOOM1, 2, locuţiunile puteau figura sau/şi la locul alfabetic al primului element, una şi aceeaşi
locuţiune sau locuţiunile cu componente comune fiind plasate uneori, inconsecvent, în locuri diferite.
• Prin excepţie, locuţiunile, foarte numeroase, care încep cu de-a (dintre care
multe cuprind cuvinte/forme inexistente şi independent: de-a-n boulea) au fost
plasate toate la D.
• S-a extins prezentarea contrastivă a unor reguli, precum scrierea cu literă
mare la iniţială a cuvintelor din componenţa unor denumiri cu statut de nume
proprii, neintroduse ca intrări separate, ci incluse în paranteză la sfârşitul artico-
lelor privitoare la numele comun corespunzător: luteran (dar: Biserica Luterană s.
propriu f.).
• S-a introdus termenul (desp. ...) înaintea recomandărilor privind despărţirea
la capăt de rând: efectua (a ~) (desp. -tu-a).
• Când la un cuvânt se indică mai multe sensuri sau domenii, ele se despart
prin virgulă sau punct-şi-virgulă: !ablaţie (astr.; med.); aer (amestec de gaze; aspect;
atitudine; obiect de cult), ajutaj (tub, duză).
5. Îmbunătăţirea corelaţiilor
• În Dicţionar s-a îmbunătăţit şi unificat transcrierea fonologică, prin folosirea
consecventă a unor semne precum č, ğ, k, k' şi prin marcarea devocalizării lui
(pseudo) -i final: backgrounduri [pron. bekgraŭnduri], campinguri [pron. kempinguri],
digesturi [pron. daĭğesturi], EEG-uri [cit. eeg'euri].
• S-au eliminat câteva cuvinte-titlu a căror includere în DOOM2 era insuficient
justificată: nume proprii cărora nu le corespunde un nume comun în Dicţionar sau
care nu pun probleme proprii de scriere ori de pronunţare: Appassionata, Asterix,
Buftea.
• S-au corectat greşeli de bătaie1, omisiuni sau scăpări privitoare la cuvântul‑titlu
sau la forme flexionare (!nonstop, !roşiatic, !simediană) ori la despărţirea la capăt
de rând; astfel, s-a păstrat numai despărţirea după pronunţare şi s-a eliminat cea
după structură la cuvintele din seria !decastil (templu cu zece coloane) sau din
familia lui !folclor (întrucât elementele -stil „coloană” şi folc- nu au existenţă
independentă în limba română).
• S-au revăzut integral, s-au adăugit considerabil şi s-au reorganizat în parte
secţiunile introductive şi finale ale lucrării şi s-a adus la zi bibliografia. S-a
reelaborat capitolul despre despărţirea la capăt de rând şi s-au tratat mai pe larg
ori separat secţiunile privind conversia unor sisteme de scriere, literele şi semnele
diacritice, folosirea cu rol ortografic a unor semne de punctuaţie etc.
• Nu s-a preluat secţiunea 6. Câteva norme morfologice din DOOM2 (p. LXXXIX-
XCVI), care a fost înlocuită cu 6. Câteva observaţii şi recomandări.
• S-au adăugat şi ANEXE reunind câteva texte oficiale de referinţă.
1
Cele evidente, corectate tacit, nu sunt marcate cu !.
II. CE S-A PĂSTRAT ÎN DOOM3 DIN DOOM2

• În DOOM3 s-a păstrat aproape integral inventarul de cuvinte din ediţia
precedentă. Astfel, pe lângă cuvintele care aparţin limbii literare actuale (care
se recunosc după faptul că nu sunt marcate prin restricţii de uz) şi sunt supuse
normării academice, numeroase cuvinte care aparţin limbii române în ansamblu,
dintotdeauna şi de pretutindeni, marcate în special ca învechite, populare sau
regionale, au fost păstrate din DOOM1, 2 deşi nu se pot norma în acelaşi fel, dar pot
fi folosite/întâlnite în diverse tipuri de texte sau pentru a produce anumite efecte.
S-au conservat, de asemenea, în mare, structura secţiunilor introductive,
precum şi majoritatea principiilor şi a convenţiilor de redactare din corpul DOOM2
enumerate acolo în NOTA ASUPRA EDIŢIEI (p. XI-XVII), care nu se reiau aici.
• Dintre celelalte trăsături comune celor două ediţii menţionăm următoarele:
1. nu s-au eliminat, de regulă, cuvinte din DOOM2;
2. s-au păstrat, în general, formele flexionare la cuvintele învechite, populare
şi regionale, la care nu se pot aplica normele literare actuale;
3. se dau la locul lor alfabetic, cu trimitere la cuvântul-titlu corespunzător,
numai formele gramaticale neregulate care erau semnalate şi în DOOM2: sunt,
suntem, sunteţi v. fi1;
4. se dau indicaţii orientative de registru (care nu trebuie absolutizate) la
cuvinte-titlu (rar la forme flexionare), dar nu şi la cuvintele aparţinând unor
limbaje de specialitate sau unor terminologii populare; se dau mai multe indicaţii
la acelaşi cuvânt când privesc sensuri diferite sau când unele cuvinte se folosesc în
mai multe registre;
5. se includ în acelaşi articol omonimele totale (deşi reprezintă cuvinte di-
ferite), pentru că au aceleaşi forme flexionare – DOOM3 fiind în primul rând un
dicţionar de forme –, glosate numai când au paronime (unul având un sens în
plus): hialită (inflamaţie a ochiului; opal transparent; sticlă neagră); hialit (opal
transparent; sticlă neagră);
6. se indică separat prima sau ultima vocală dintr-un cuvânt (chiar când se
recomandă să se evite despărţirea lor), pentru a reflecta şi silabisirea în rostirea
sacadată: abducţie (desp. -ţi-e), auzi (a ~) (desp. a-u-);
7. nu se glosează omografele din clase lexico-gramaticale diferite: havan1 adj.
invar.; +havan2 s. n.;
8. nu se indică pronunţarea la cuvintele care se scriu conform regulilor gene-
rale ale limbii române, cunoscute din şcoală şi pentru care, din marcarea sau nu a
accentului sau/şi a despărţirii la capăt de rând, vorbitorii limbii române ştiu cum
se rostesc, inclusiv când este vorba de diftongi sau de vocale în hiat;
9. nu s-au inclus separat anexele din DOOM1, din care în DOOM3 un număr
mai mare de elemente decât în DOOM2 au fost introduse în lista de cuvinte la locul
lor alfabetic sau menţionate în STUDIUL INTRODUCTIV;
10. s-au păstrat, la despărţirea la capăt de rând a cuvintelor (semi)analizabile,

variantele bazate pe structură, indicate după cele bazate pe pronunţare: idiostil
(stil individual) (desp. -di-os-/-o-stil);
11. s-au păstrat variantele interjecţiilor, care nu se pot norma;
12. s-a păstrat o transcriere fonetică mai accesibilă utilizatorilor români decât
apelul la toate semnele din Alfabetul fonetic internaţional (v. tabelul Semne pentru
indicarea pronunţării).
III. ELABORAREA DOOM3

DOOM2 a fost elaborat de Cristiana Aranghelovici (literele Q-Z), Jana Balacciu
Matei (literele E-L), Mioara Popescu (litera D), Marina Rădulescu Sala (literele M-P) şi
Ioana Vintilă-Rădulescu (literele A-C, secţiunile introductive, coordonarea şi revizia).
DOOM3 a fost reelaborat de Cristiana Aranghelovici, Ioana Vintilă-Rădulescu
şi (parţial, în faza iniţială) Marina Rădulescu Sala (care a făcut şi observaţii la
secţiunea Despărţirea la capăt de rând). Ele şi-au revăzut propriile litere şi pe cele
datorate autoarelor care au ieşit din proiect (litera D a fost revizuită în principal
de Marina Rădulescu Sala, literele E-M de Ioana Vintilă-Rădulescu, literele N-P
de Cristiana Aranghelovici). Cristiana Aranghelovici s-a ocupat în mod special de
documentare şi de verificarea pe probleme, a elaborat prima formă a Bibliografiei, a
citit de mai multe ori tot volumul şi a făcut numeroase propuneri de completare şi
îmbunătăţire. Ioana Vintilă-Rădulescu a coordonat şi revizuit ediţia, reelaborând
principiile de redactare şi de completare, convenţiile tehnice, adăugirile şi
revizuirile sistematice, precum şi secţiunile introductive şi finale.
Referentelor ştiinţifice ale DOOM2 – Monica Busuioc, Gabriela Pană Dindelegan,
membru corespondent al Academiei Române, şi Rodica Zafiu – li s-au adăugat
pentru DOOM3 iniţial Ana-Maria Barbu şi Emanuela Timotin. Fiecare a primit spre
analiză o porţiune echivalentă din Dicţionar şi tot Studiul introductiv. S-a apelat de
asemenea la/s-au oferit să facă observaţii la DOOM3 Adina Dragomirescu (mai
ales cu privire la transcrierea din Dicţionar şi la Studiul introductiv), Camelia Stan
(cu atenţie specială privind raportul rostire – scriere în tot Dicţionarul) şi Raluca
Brăescu (pentru Studiul introductiv). Ion Giurgea a citit majoritatea cuvintelor la
care este indicat statutul de element străin şi a făcut observaţii.
Toţi provin din Secţia de filologie şi literatură şi din Comisia de cultivare a
limbii ale Academiei Române, din Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti
şi din Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei
Române.
Adresăm în mod deosebit mulţumiri şi lui Marian Bolea, redactor-şef la Partea
a II-a – Dezbateri parlamentare – din Monitorul oficial al României, care a citit cu
maximă atenţie, pro bono, Studiul introductiv, făcând observaţii utile.
Exprimăm tuturor colegilor recunoştinţa noastră pentru osteneală şi pentru

sugestiile făcute. Prin observaţiile punctuale ale unora, de care s-a ţinut seama,
DOOM3 a devenit într-un anume sens un fel de lucrare colectivă a Institutului.
El a fost avizat de Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan
– Alexandru Rosetti” şi de Secţia de filologie şi lingvistică a Academiei Române.
Mulţumim tuturor persoanelor care ne-au transmis reacţii la ediţia precedentă
sau ne-au oferit sugestii pe probleme punctuale şi cerem scuze celor, prea numeroşi,
pe care nu i-am putut menţiona.
Nu în cele din urmă, mulţumim Editurii Univers Enciclopedic Gold, în special
directorului ei, Vlad Popa, pentru aportul la apariţia şi a DOOM3 în cele mai bune
condiţii.
Răspunderea pentru toate neajunsurile rămase revine, evident, autoarelor,
şi în primul rând coordonatoarei. Invităm pe toţi utilizatorii la noi observaţii pe
adresa inst@lingv.ro.
21 iunie 2021
Cristiana Aranghelovici
Ioana Vintilă-Rădulescu
CUVÂNT-ÎNAINTE LA EDIŢIA A II-A
Institutul de Lingvistică din Bucureşti, care poartă numele a doi mari oameni
de ştiinţă, membri ai Academiei Române, Iorgu Iordan şi Al. Rosetti, pregăteşte
de mai multă vreme ediţia a doua din Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic
al limbii române. O lucrare, inutil să insist, necesară, aşteptată de marele public,
în fine, o lucrare de interes naţional care, nu mă îndoiesc, va fi utilizată de aici
înainte ca unica sursă pentru aplicarea corectă a normelor academice în domeniul
ortografiei limbii române. Iat-o apărând, graţie unor cercetătoare pricepute şi de-
votate, coordonate de dna Ioana Vintilă-Rădulescu. Din informaţiile pe care ni le
oferă grupul redacţional, deduc că DOOM-ul actual cuprinde 62.000 de cuvinte,
cu 2.500 mai mult decât prima ediţie (1982). Este vorba, în esenţă, de cuvinte noi,
scoase din dicţionare recente, sau de termeni care circulă în mass-media şi în limba
vorbită… Unele nu s-au fixat bine în limbă, circulă sub mai multe forme, altele tind
să se stabilizeze. M-am întrebat, văzând explicaţiile de mai sus, dacă n-ar fi fost
mai bine ca, înainte de a le introduce într-un dicţionar academic, să mai fi aşteptat
puţin pentru a vedea dacă limba literară reţine sau nu aceste anglicisme, franţuzis-
me, italienisme care se grăbesc să intre în casa limbii române… Cât de necesară este,
mai ales, această „romgleză” pe care o ascultăm – de cele mai multe ori amuzaţi,
alteori iritaţi – la TV sau la Radio, vorbită cu precădere de Chiriţele mediei de azi şi
ale lumii politice?… Nu este totdeauna necesară, dar n-avem încotro, nu putem s-o
interzicem. Şi, de altfel, nici nu avem cum. Trebuie să lăsăm ca un termen nou să-şi
dovedească utilitatea sau să dispară de la sine, pur şi simplu. Vor intra definitiv în
limba română literară a accesa, acquis, broker, dealer, gay, hacker, item, jacuzzi, trend?
Deocamdată circulă prin gazete şi sunt folosite cu precădere de experţii noştri în
integrarea europeană. Nu ştim încă dacă este sau nu bine să le introducem într-un
dicţionar care dă norme de vorbire şi scriere corectă…
Autoarele recentului dicţionar au procedat bine făcând, în genere, o selecţie
atentă din numărul mare de termeni adoptaţi, traduşi, importaţi odată cu tehno-
logiile şi produsele care intră pe piaţa românească. Francezii s-au luptat câţiva ani
să interzică utilizarea în limbajul public a termenului week-end, dar n-au reuşit.
„Sfârşitul de săptămână” – propus de lingviştii francezi – n-a reuşit să ţină piept
week-end-ului. Ceea ce nu înseamnă că lingviştii au renunţat la acţiunea lor de pro-
tejare şi cultivare a limbii. Au cedat doar în faţa evidenţei…
Cuvânt-înainte la ediţia a II-a 24
DOOM-ul nostru apare, este limpede, într-un moment în care este mare nevoie
de el. Nu trebuie să fii lingvist ca să-ţi dai seama că limba română s-a urâţit sau, mai
bine zis, este urâţită, simplificată, traumatizată de unii vorbitori fără carte şi fără
bun-simţ. Nici limba scrisă nu dă totdeauna semne de inteligenţă şi corectitudine.
Ce-i mai grav este faptul că nici limba oamenilor aşa-zis culţi nu este totdeauna
armonioasă, corectă, frumoasă („frumoasă” ca atribut al exactităţii şi al capacităţii
de a nuanţa). Este suficient să asculţi într-o seară vedetele de la TV pentru a-ţi da
seama cu câtă graţie „jupoaie” bietele noastre cuvinte şi cât de anapoda plasează
ele accentul în interiorul unui termen oarecare… Este chiar o modă, combinată cu
o mişcare nefirească a capului, ceea ce produce un efect hilar…
Ce-i de făcut? Până ce vedetele noastre vor primi o mai bună educaţie
lingvistică, le oferim (lor şi tuturor celor interesaţi să vorbească şi să scrie corect
limba română!) un dicţionar în care pot găsi normele limbii literare şi formele
acceptate în domeniul ortografiei… Nu putem fi siguri că toţi vor consulta acest
preţios dicţionar, dar este foarte important că el există într-o formă actualizată şi
că poate să ne stea la îndemână.
Limba, s-a spus de atâtea ori, este primul semn de identitate al unui popor. Şi,
desigur, instrumentul esenţial al culturii sale. Iată de ce ţările cu o cultură remarcabilă
(cum este Franţa) au creat instituţii speciale pentru apărarea şi cultivarea limbii
lor. Aceste instituţii, animate de specialişti, duc mai departe educaţia lingvistică
începută în şcoli. Academia Franceză, de pildă, continuă să discute, ca şi acum trei
sute şi ceva de ani, dacă un cuvânt nou merită sau nu să fie acceptat în dicţionar.
Unii publicişti iau în râs această preocupare, Academia Franceză îşi vede de treabă
mai departe… Important este că niciun om cât de cât cultivat nu-şi permite să scrie
altminteri decât au stabilit lingviştii, aceşti notari erudiţi şi intratabili ai unei limbi
în care, după vorba lui Cioran, nu poţi fi nici poet, nici nebun…
Românii sunt, în privinţa ortografiei, mai refractari. Unii nu acceptă, de exemplu,
pe â şi sunt recomandaţi de Academia Română. Au trecut zece ani de când s-a
votat această regulă şi ei continuă să scrie cu î şi sînt pe motiv că schimbarea lor ar
fi o măsură politică abuzivă… O discuţie fără sfârşit. Cei care gândesc aşa ignoră
faptul că ortografia este o convenţie şi, dacă instituţia abilitată prin lege stabileşte
această convenţie, normal ar fi ca ea să fie acceptată. Altminteri vom avea, ca în
momentul de faţă, două sisteme ortografice. La ce bun?… Cu ce efect?
Din fericire, specialiştii Institutului de Lingvistică ne propun, azi, un dicţionar
care aplică în chip coerent normele ortografice şi ortoepice ale unei limbi romanice
în care poeţii, în orice caz, se pot exprima cu uşurinţă. Dovadă că românii au dat
mari poeţi, veritabili creatori în sfera limbajului. Unii, ca Arghezi, Barbu, Nichita
Stănescu, combină atât de ingenios cuvintele (chiar şi silabele) încât produc efecte
surprinzătoare… Ei sunt bolnavi, cum zice ultimul poet citat, de litera A, în care
descoperă, concentrate, tainele lumii şi ale existenţei individuale.
24 octombrie 2004
Eugen Simion
GLOSAR1 DE TERMENI LINGVISTICI2
accent pronunţare mai intensă a unei silabe↑/a unui cuvânt

accent fix accent↑ legat de poziţia silabei↑ accentuate în cuvânt
accent liber accent↑ nelegat de poziţia silabei↑ accentuate în cuvânt
acronim cuvânt format din prima literă a/primele litere ale
cuvintelor dintr-o expresie/sintagmă, dintr-un titlu ş.a.
afereză cădere accidentală/suprimare a unui sunet/grup de
sunete la începutul unui cuvânt
afonizat (sunet) care şi-a pierdut sonoritatea↑
analizabil (cuvânt) ale cărui componente pot fi puse de către vorbitori
în legătură cu alte cuvinte existente şi independent sau în
alte formaţii
apocopă cădere accidentală/suprimare a unuia sau a mai multor
sunete de la sfârşitul unui cuvânt
argotic (element) din limbajul convenţional al unui anumit grup
social
asilabic (sunet) care nu formează silabă↑
categorie gramaticală semnificaţie gramaticală cu expresie proprie şi în funcţie de
care cuvintele variabile îşi schimbă forma în cursul flexiunii↑
(caz, comparaţie, determinare↑, gen, mod, număr, persoană, timp)
clasă lexico-gramaticală clasă de cuvinte cu trăsături semantice şi gramaticale
(categorii↑ gramaticale, posibilităţi de combinare)
comune (corespunzând părţii de vorbire din gramatica
tradiţională); pentru limba română se disting: adjectiv,
adverb, articol3, conjuncţie, interjecţie, numeral,
prepoziţie, pronume, substantiv, verb
1
Secţiunile GLOSAR, ABREVIERI, SEMNE ŞI CONVENŢII GRAFICE şi SEMNE PENTRU INDICAREA
PRONUNŢĂRII sunt versiuni revizuite şi adăugite ale celor corespunzătoare din DOOM2 (p. XVIII-XXIV).
2
GLOSARUL cuprinde explicaţii simplificate ale accepţiilor (referitoare la limba română) cu care apar
în DOOM3 termenii lingvistici mai frecvenţi. Semnul ↑ trimite la termenul respectiv din glosar. Pentru alţi
termeni şi pentru detalii a se vedea în special DSL.
3
Articolul nu mai este tratat ca o clasă lexico-gramaticală distinctă în noua gramatică academică/
GALR, unde unele articole sunt considerate mărci ale categoriei determinării; în GLRG, el este prezentat
împreună cu substantivul.
Glosar de termeni lingvistici 26
colocvial element specific conversaţiei

compunere procedeu de formare a cuvintelor constând în combinarea
unor cuvinte cu cuvinte independente sau cu elemente de
compunere (prefixoide↑, sufixoide↑), dobândind împreună
un sens global nou
compus cuvânt format prin combinarea mai multor cuvinte
sau a unor cuvinte şi a unor elemente de compunere
(prefixoide↑, sufixoide↑), dobândind împreună un sens
global nou
comun (gen ~) gen cuprinzând substantivele invariabile care
desemnează fiinţe de sex fie femeiesc, fie bărbătesc
consoană sunet la a cărui emitere curentul de aer întâlneşte un
obstacol, care nu poate juca rolul de centru al unei silabe↑
şi care nu primeşte accent↑
conversiune schimbare a clasei↑ lexico-gramaticale a unui cuvânt
corect conform cu normele↑ limbii literare↑ actuale
defectiv (cuvânt) cu distribuţie limitată/flexiune↑incompletă/
paradigme incomplete
derivat (cuvânt) format de la un cuvânt de bază prin alipirea
unor prefixe↑ sau a unor sufixe↑
desinenţă element final ataşat în general radicalului↑ unui cuvânt
flexibil↑, exprimând (adesea împreună) la substantive:
numărul şi cazul, la adjective: şi genul, la verbe: numărul
şi persoana
desonorizat (sunet) care şi-a pierdut sonoritatea↑
determinare funcţie semantică de actualizare şi de individualizare a
substantivului sau categorie gramaticală↑ proprie acestuia,
manifestată prin opoziţia determinat hotărât/nehotărât
devocalizat (sunet) care şi-a pierdut din trăsăturile de vocală
(sonoritatea↑)
diacritic, -ă semn care distinge literele respective de altele cu formă
identică; literă fără valoare fonetică proprie, care marchează
valoarea în context a literei/grupului lângă/în care apare
diftong secvenţă formată dintr-o vocală↑ şi o semivocală↑ pronunţate
în aceeaşi silabă↑ (inclusiv în fonetică sintactică↑, atunci când
fac parte din cuvinte diferite, alăturate în lanţul vorbirii)
diftong ascendent diftong↑ care prezintă ordinea semivocală↑ + vocală↑
diftong descendent diftong↑ care prezintă ordinea vocală↑ + semivocală↑
digraf succesiune de două litere care notează un singur sunet
domeniu sector de activitate reflectat în vocabular
27 Glosar de termeni lingvistici
element de compunere↑ element asemănător cu prefixele↑ sau cu sufixele↑, dar cu

sens relativ mai dezvoltat, originar în general din greaca
veche sau din latină, care se ataşează unui radical↑, dând
naştere unor cuvinte noi; v. şi prefixoid↑, sufixoid↑
eliziune cădere accidentală a vocalei↑ neaccentuate de la finala
unui cuvânt în contact cu vocala iniţială a cuvântului
următor
encliză ataşare a unui element la termenul precedent, cu care se
grupează
etimologie populară modificare greşită a formei unui cuvânt/unei expresii,
contrar etimologiei reale, prin apropieri bazate pe
asemănări formale sau/şi de sens
familiar (element) folosit în vorbirea obişnuită
flexibil (cuvânt) la care semnificaţiile gramaticale se exprimă cu
ajutorul unui element variabil ataşat la partea lui finală
flexiune ataşare, în cursul vorbirii, la partea (în general) invariabilă
a unor cuvinte, a unor elemente care marchează diferitele
categorii↑ gramaticale
fonetică sintactică fenomene fonetice care se produc în lanţul vorbirii
„format” (cuvânt) compus↑ sudat sau derivat↑
greşit neconform cu normele↑ limbii literare↑ actuale
grup relativ stabil grup de cuvinte folosit relativ frecvent, ale cărui componente
de cuvinte îşi păstrează autonomia şi sensul de bază şi care
corespund realităţii denumite
hiat succesiune de două vocale↑ alăturate pronunţate în
silabe↑ diferite (în cuvinte simple sau compuse, inclusiv
scrise cu cratimă)
hipercorect (element) la care se evită o falsă greşeală
hipercorectitudine evitare a unei false greşeli
i „şoptit” (afonizat↑,
asilabic↑, desonorizat↑,
devocalizat↑) i final de silabă sau de cuvânt care şi-a pierdut sonoritatea↑
şi nu formează silabă↑
invariabil (cuvânt) lipsit de flexiune↑ (care în cursul vorbirii îşi
păstrează neschimbată forma)
învechit (element) din faze ale limbii anterioare celei actuale
latinism (în DOOM3) împrumut din latină, în general neadaptat,
care apare ca un cuvânt străin în contexte în limba română
literară (limbă ~) varianta de cultură, cea mai îngrijită, a limbii unei
comunităţi, codificată prin norme↑ supradialectale unice
şi consolidată în special prin scris
literă-consoană literă care notează sunete-consoane↑
literă diacritică literă fără valoare fonetică proprie, care modifică valoarea
în cuvânt a literei în a cărei vecinătate apare
literă-vocală literă care notează (cu precădere) sunete-vocale↑ (şi
semivocale↑)
locuţiune grup de cuvinte cu sens global unitar şi cu trăsături mor-
fosintactice care atestă pierderea autonomiei gramaticale
a cel puţin unei componente şi funcţionarea de ansamblu
ca un cuvânt unic
morfologie schimbarea formei cuvintelor pentru marcarea valorilor
gramaticale
neologism (în lingvistica românească) împrumut făcut de limba
română modernă şi contemporană cu precădere din
limbile occidentale de circulaţie internaţională şi din
limbile clasice
nonstandard (element) din afara limbii standard↑
norma (literară↑) expresia codificată a uzului↑ lingvistic dominant,
respectată în scrisul şi în vorbirea persoanelor cultivate,
care arată „cum trebuie să se scrie/spună”
omofone (elemente) care se pronunţă la fel
omografe (elemente) care se scriu la fel
omonime parţiale (construcţii/cuvinte/morfeme) cu sensuri diferite care
au unele forme identice şi altele diferite sau prezente
numai la unul dintre omonime
omonime totale (cuvinte) cu sensuri diferite, care au toate formele identice
ortoepie pronunţare corectă↑
ortografie scriere corectă↑
ortogramă model de scriere corectă↑
parasintetic (cuvânt) în acelaşi timp compus↑ şi derivat↑
paronime cuvinte diferite ca sens, dar foarte asemănătoare ca formă
şi care se pot confunda
personal (gen ~) subclasă a substantivelor nume de persoană care se
disting prin anumite particularităţi morfosintactice
plenisonă (vocală↑~), în opoziţie cu semivocala↑ corespunzătoare
popular (element) supradialectal din limbajul curent al oamenilor
obişnuiţi, fără o instrucţie superioară
prefix element antepus unei baze lexicale, cu ajutorul căruia se
creează un cuvânt nou
prefixoid element de compunere↑ iniţial din limbajul cult/
specializat, în general fără existenţă independentă, având
un sens mai dezvoltat decât prefixele↑, care, în limba din
care provine (de multe ori indirect) – greaca veche, latina
–, constituia un cuvânt autonom, cu sens deplin
29 Glosar de termeni lingvistici
procliză ataşare a unui element la termenul următor, cu care se

grupează
punctuaţie sistem de semne grafice convenţionale care marchează
segmentarea unui text în unităţi sintactice, intonaţia şi
pauzele
radical parte a unui cuvânt care poartă sensul lexical şi la care se
pot ataşa desinenţe↑, prefixe↑, sufixe↑
reduplicat (element) repetat întocmai
regional (element) specific unei regiuni
registru varietate a limbii în funcţie de situaţia de comunicare
semianalizabil cuvânt „format”↑ din care o componentă poate fi pusă
de către vorbitori, într-o măsură mai mare sau mai mică,
în legătură cu alt element/alte elemente care există şi
independent sau în alte formaţii
semivocală sunet care din punctul de vedere al articulării seamănă
cu o vocală↑, dar care nu poate primi accent↑ şi nu poate
forma singur o silabă↑
semn de punctuaţie↑ semn grafic convenţional care marchează segmentarea
unui text în unităţi sintactice, pauzele sau/şi intonaţia
semn diacritic semn grafic (în general subscris sau suprascris) care
distinge litere cu forma de bază identică şi cu valoare
fonetică diferită
semn ortografic semn grafic convenţional utilizat la nivelul cuvântului
sau al mai multor cuvinte care formează o unitate
silabaţie descompunere a cuvintelor în conformitate cu structura
lor silabică
silabă (fonetică/orală) secvenţă sonoră minimală caracterizată
prin accent↑ propriu unic, care are în centru o vocală↑,
însoţită sau nu de una sau mai multe consoane↑ sau/şi
semivocale↑
sincopă cădere a unui sunet/grup de sunete din interiorul unui cuvânt.
sinereză pronunţare într-o singură silabă↑ a vocalei↑ finale a
unui cuvânt şi a vocalei iniţiale a cuvântului următor
(transformare, în fonetică sintactică↑, a unui hiat↑ în
diftong↑)
sinonime (cuvinte/construcţii) ale căror sensuri se află în relaţie de
echivalenţă sau de identitate
sonante consoane↑ care se pronunţă cu un zgomot mai slab decât
majoritatea consoanelor (şi care sunt întotdeauna sonore↑):
l, m, n, r
sonor (sunet) produs cu vibraţia regulată a coardelor vocale
sonoră (consoană↑) dotată cu sonoritate↑: b, d, g, g′, ğ, j, v, z;
sonoritate trăsătură, atât a vocalelor↑, cât şi a unor consoane↑,

datorată vibraţiei regulate a coardelor vocale
standard (limbă ~) variantă a limbii care reuneşte elemente folosite de toţi
vorbitorii în condiţii obişnuite şi care nu sunt marcate de
afectivitate sau de specializări profesionale
stil (~ funcţional) varietate funcţională a limbii
sufix (lexical) element postpus unei baze lexicale, cu ajutorul căruia se
creează un cuvânt nou
sufixoid element de compunere↑ final din limbajul cult/
specializat, în general fără existenţă independentă, având
un sens mai dezvoltat decât sufixele↑ şi care, în limba din
care provine (de multe ori indirect) – greaca veche, latina
– constituia un cuvânt autonom, cu sens deplin
sunet-consoană consoană↑
sunet-tip sunet reprezentând media variaţiilor din pronunţarea
unui sunet
sunet-vocală vocală↑
surdă (consoană↑) lipsită de sonoritate↑: č, f, h, k, k′, p, s, ş, t, ţ
temă radicalul↑ şi sufixul↑ lexical caracteristic, la care se
ataşează desinenţele↑
triftong secvenţă formată din o vocală↑ şi două semivocale↑
pronunţate în aceeaşi silabă↑ (inclusiv în fonetică
sintactică↑, atunci când fac parte din cuvinte diferite,
alăturate în lanţul vorbirii)
trigraf succesiune de trei litere care notează un singur sunet
trunchiere suprimare a silabelor↑ finale ale unui cuvânt
uz folosirea concretă, în condiţii obişnuite, a elementelor
lingvistice de către cei mai mulţi vorbitori
variante literare libere forme care circulă în paralel în limba literară actuală
şi sunt acceptate de normă ca fiind corecte↑ (ordinea
în care apar în DOOM3 indicând preferinţa); pot fi
fonetice (inclusiv accentuale sau de silabaţie↑), lexicale,
morfologice, ortografice
vocală sunet la a cărui emitere, prin vibraţii ale coardelor vocale,
curentul de aer nu întâlneşte niciun obstacol, care poate
primi accent↑ şi poate forma singur o silabă↑
xenism neologism↑ foarte recent, neadaptat la sistemul limbii
române, simţit şi tratat de vorbitori ca străin
ABREVIERI
abr. abreviat; abreviere des. desinenţă

ac., A acuzativ desp. despărţit la capăt de rând
acc. accentuat diat. diateză
adj. adjectiv; adjectival ebr. ebraic(ă)
admin. administraţie engl. englez(ă); din engleză
adv. adverb; adverbial expr. expresie; expresii
afirm. afirmativ f. feminin
afr. afrikaans; din afrikaans fam. familiar
amerind. amerindian fig. figurat
anat. anatomie fil. filologie
ar. arab(ă) filoz. filozofie
arg. argotic fin. finanţe
arhit. arhitectură fiz. fizică
art. articol; articulat fr. francez(ă); din franceză
astron. astronomie frecv. frecvent
austral. australian g., G genitiv
aux. auxiliar g.-d., GD genitiv-dativ
biol. biologie geogr. geografie
C literă-consoană; sunet-consoană geol. geologie
chim. chimie ger. gerunziu
chin. chinez(ă) germ. german(ă); din germană
cit. citit gr. greacă; grecesc; din greacă
colocv. colocvial hot. hotărât
compar. comparativ imper. imperativ
cond. condiţional-optativ imperf. imperfect
conj. conjugare; conjunctiv impers. impersonal
conjcţ. conjuncţie; conjuncţional ind. indicativ
constr. construcţie; construcţii inf. infinitiv
cont. contabilitate inform. informatică
cor. coreean(ă) int. interogativ
cuv. cuvânt interj. interjecţie
d., D dativ internaţ. internaţional
dan. danez(ă); din daneză intranz. intranzitiv
den. denumit invar. invariabil
Abrevieri 32
it. italian(ă); din italiană pop. popular

înv. învechit1; ieşit din uz port. portughez(ă); din portugheză
jap. japonez(ă) poz. pozitiv
jur. juridic pr. pronume; pronominal
lat. latin(ă); din latină pred. predicativ
lat. şt. (din) latina ştiinţifică prep. prepoziţie; prepoziţional
lingv. lingvistică prez. prezent
lit. literar(ă); literatură pron. pronunţat; pronunţare (adaptată)
livr. livresc pron. rom. pronunţarea în română/
loc. locuţiune (parţial) românizată
log. logică psih. psihologie
m. masculin refl. reflexiv
mat. matematică reg. regional
med. medicină rel. relativ
m.m.c.p. mai-mult-ca-perfect relig. religie
muz. muzică rom. română; românesc; românizat
n. neutru rus. rus(ă); din rusă
n., N nominativ S semivocală
n.-a., NA nominativ-acuzativ s. substantiv; substantival
nav. navigaţie sanscr. sanscrit(ă)
neacc. neaccentuat sav. savant
neart. nearticulat sg. singular
neerl. neerlandez(ă)2; din neerlandeză sil. silabă
neg. negativ silv. silvicultură
nehot. nehotărât simb. simbol
nelit. neliterar slav. slavon(ă); slavonism
nom., N nominativ sp. spaniol(ă); din spaniolă
norv. norvegian(ă); din norvegiană sued. suedez(ă); din suedeză
num. numeral suf. sufix
part. participiu şt. ştiinţific
pas. pasiv tehn. tehnică
peior. peiorativ term. termen
perf. perfect tranz. tranzitiv
perf. c. perfect compus V literă-vocală;
perf. s. perfect simplu sunet-vocală
pers. persoană; personal v. vezi
persan persan(ă) vb. verb; verbal
pict. pictură viit. viitor
pl. plural voc., V vocativ
pol. polonă; polonez; din polonă vulg. vulgar
polinez. polinezian zool. zoologie
1
Nu sunt marcate ca înv. istorismele, deoarece asemenea cuvinte se folosesc şi actualmente, cu referire
la realităţi dispărute.
2
Limba numită tradiţional olandeză (ca şi Olanda pentru Ţările de Jos = Nederland).
SIGLE1
ASRO Asociaţia de Standardizare din România

DELR Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al.
Rosetti”, Dicţionarul etimologic al limbii române, Sala, Marius, Andrei
Avram (redactori responsabili), vol. I: A-B, 2011 [tiraj nou, revizuit,
2012]2, vol. II: litera C, Partea I, 2015; Ion Giurgea, Cristian Moroianu
(coord.), vol. II: litera C, Partea a II-a, 2018, Bucureşti: Editura Academiei
Române.
DIN Vintilă-Rădulescu, Ioana, Dicţionar normativ al limbii române. Ortografic,
ortoepic, morfologic şi practic, Bucureşti: Editura Corint, 2009.
DLR Academia Română, Dicţionarul limbii române (serie nouă), redactori
responsabili: acad. Iorgu Iordan, acad. Al. Graur şi acad. Ion Coteanu.
Din anul 2000, redactori responsabili: acad. Marius Sala şi acad.
Gheorghe Mihăilă, Bucureşti: Editura Academiei, 1965-2010.
DOOM Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia I:
DOOM1, ediţia a II-a: DOOM2, ediţia a III-a: DOOM3.
DOOM1 Avram, Mioara (redactor responsabil), Dicţionarul ortografic, ortoepic
şi morfologic al limbii române, [ediţia I], Bucureşti: Editura Academiei,
1982.
DOOM1-2 Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia I:
DOOM1 şi ediţia a II-a: DOOM2.
DOOM2 Vintilă-Rădulescu, Ioana (coord.), Dicţionarul ortografic, ortoepic şi
morfologic al limbii române, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti:
Editura Univers Enciclopedic, 2005.
DOOM3 Vintilă-Rădulescu, Ioana (coord.), Dicţionarul ortografic, ortoepic şi
morfologic al limbii române, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Bucureşti:
Editura Univers Enciclopedic Gold, 2021.
DSL Bidu-Vrănceanu, Angela, Cristina Călăraşu, Liliana Ionescu-
Ruxăndoiu, Mihaela Mancaş, Gabriela Pană Dindelegan, Dicţionar de
ştiinţe ale limbii, Bucureşti: Nemira, 2001 [ediţia a II-a: 2005].
FC Formarea cuvintelor în limba română: Graur, Al., Mioara Avram (coord.);
1
Folosite în text. V. şi BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ.
2
Lit. A ed. nouă, 2021.
Sigle 34
Fulvia Ciobanu, Finuţa Hasan, vol. I: Compunerea, 1970; Mioara Avram,

Elena Carabulea, Fulvia Ciobanu, Florica Ficşinescu, Cristina Gherman,
Finuţa Hasan, Magdalena Popescu-Marin, Marina Rădulescu, Ion
Rizescu, Laura Vasiliu, vol. al II-lea: Prefixele, 1978; Laura Vasiliu, vol.
al III-lea: Sufixele. 1. Derivarea verbală, 1989; Marina Rădulescu Sala
(coord.), vol. al IV-lea: Sufixele. Derivarea nominală şi adverbială, Partea
1, 2015, [Bucureşti]: Editura Academiei Române.
GALR Guţu Romalo, Valeria (coord.), Gramatica limbii române, vol. I: Cuvântul,
vol. II: Enunţul, tiraj nou, revizuit, Bucureşti: Editura Academiei
Române, 2008.
GBLR Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), Gramatica de bază a limbii române,
ediţia a II-a, Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold, 2016.
GLRG Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), Gramatica limbii române pentru
gimnaziu, Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold, 2019.
ISO International Standardization Organization/Organizaţia Internaţiona-
lă de Standardizare
ÎOOP Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Îndreptar
ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, ediţia a V-a, Bucureşti: Editura
Univers Enciclopedic, 1995.
SR standard român
SR ISO standard român care transpune un standard ISO
STAS standard de stat
TDRG1 Tiktin, H., Rumänisch-deutsches Wörterbuch [Dicţionar român-german], I:
1903, II: 1911, III: 1924, Bukarest: Staatsdrückerei.
TDRG3 Tiktin, H., Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3., überarbeitete und
ergäntzte Auflage von Paul Miron und Elsa Lüder, I: 2000; II: 2003: III,
2005, Cluj-Napoca: Clusium.
SEMNE ŞI CONVENŢII GRAFICE1
Semnul Denumire/poziţie Valoare Exemple2

+ plus
1. înaintea cuvântului-titlu cuvânt-titlu introdus în +afterschool
DOOM3
2. înaintea unui element C(C) + l, r
adăugat
3. cu sensul „pe lângă”, cu urmat de... viran adj. m. (+ s. n.:
referire la cuvântul-titlu teren ~)
sau la forma precedentă
! semnul exclamării modificare de normă/ !profesor
(înaintea cuvântului-titlu) interpretare
1 cifră la umăr distinge omografe abate1 (a ~) vb.
abate2 s. m.
subliniere cu 1 linie accentul unic/principal profesor
subliniere cu 2 linii accentul secundar anteroposterior
~ tilda (plasată pe nivelul
3 1. înlocuieşte elementul baştină (de ~) loc. adj.
rândului) precedent/cuvântul-titlu
2. marchează opoziţii apă neart. ~ apa art.
/ bară oblică 1. separă variante abdominalgie (desp.
-mi-nal-/-min-al-)
addenda/adendă
2. separă alternanţe alternanţa x/cş
// bară oblică dublă 1. separă grupuri de pe atât/pe atâta//pe-atât/
variante pe-atâta
2. marchează despărţirile *dându-//l
interzise/nerecomandabile
[] paranteze drepte4 1. încadrează pronunţarea5 initio (ab ~) [ti pron.
rom. ţi]
2. încadrează o explicaţie [g.-d. art. statului
suplimentară El Salvador/(fam.)
Salvadorului]
Folosite în Dicţionar şi/sau în STUDIUL INTRODUCTIV.

1
Se reproduce numai partea din exemplu semnificativă pentru aspectul ilustrat.

2
3
Pentru alte valori ale tildei v. SEMNE PENTRU INDICAREA PRONUNŢĂRII.
4
Pentru continuitate, s-a păstrat din DOOM1 indicarea pronunţării între [] (nu între //) (aici cu caractere
drepte).
5
Simplificată: spre deosebire de lucrările de fonetică şi de dialectologie, redă numai realizările relevante
funcţional, nu toate nuanţele de pronunţare.
Semne şi convenţii grafice 36
() paranteze rotunde încadrează

1. indicaţia de despărţire la elveţian (desp. -ţi-an)
capăt de rând
2. domeniul greşit (bis.)
3. glosarea emersiune (ieşire)
4. registrul, frecvenţa endecasilab1 (rar)
- cratimă marchează limitele în aclama (desp. a-cla-)
despărţirea la capăt de
rând
< [mai mic] provine din cunoştinţă < cunoaşte +
-inţă
> [mai mare] devine dandy + -ism > dandism
ǀ bară verticală marchează limita dintre [liče|an]
silabe fonetice
* asterisc marchează forme greşite/ *Chekhov
neatestate
± plus sau minus urmat sau nu de... adv. ± prep.
„” ghilimele încadrează sensuri tânjală „proţap”
= egal marchează echivalenţe hipo = hipotensiv
SEMNE PENTRU INDICAREA PRONUNŢĂRII1
Semn Valoare Exemple/pronunţare
ă vocala „slabă” din engl. [pron. aftărskul]
~ tilda , plasată deasupra unei vocale, marchează [pron. ãdetaĭ], [pron.
2
nazalizarea acesteia sẽbernar], [pron. sovinʹõ]

č consoana redată în rom. prin c + e, i (ca în cer, cine) [pron. branč]
ĕ semivocala redată în rom. în anumite contexte prin e vrĕo (în tempo rapid)
(ca în deal)
ğ consoana redată în rom. prin g + e, i (ca în ger, gir) [pron. ğez/ğaz]
g′ sunetul redat în rom. prin gh + e, i (ca în ghem, ghici) [pron. g′eĭ]
ĭ semivocala redată în rom. în anumite contexte prin i [pron. g′eĭ]
(ca în iei)
i „i şoptit”/afonizat/asilabic/desonorizat/devocalizat, [pron. pleĭbekuri]
redat în rom. la finală şi uneori în interior prin i (ca
în pomi)
î vocala redată în rom. prin â, î [lînă]
k consoana redată în rom. prin c + V în afară de e, i sau [pron. pleĭbek]
prin k
k′ consoana redată în rom. prin ch + e, i (ca în chem, chin) [pron. kʹu]
l′ l muiat [pron. sp. seg′idilʹa]
n′ n muiat [gueña pron. sp. g′en′a], [nh
pron. n′], [pron. sovinʹõ]
ŏ semivocala redată în rom. în anumite contexte prin o [pron. rom. daŭnlŏada]
(ca în oară)
ö vocala anterioara semideschisă labială [pron. blö]
ü vocala anterioara închisă labială [pron. alüră]
ŭ semivocala redată în rom. în anumite contexte prin u [pron. bekgraŭnd]
(ca în două, nou)
ǝ vocala neaccentuată/caducă din fr. [pron. şmẽdǝfer]
∅ nerealizarea fonetică a unui component al cuvântului: fr., uneori germ. h [∅]
literă fără valoare fonetică
1
Pentru a face transcrierea accesibilă utilizatorilor români nespecialişti — cărora li se adresează cu
precădere DOOM3 —, în redarea pronunţării s-a recurs în continuare, în linia DOOM1 şi DOOM2, la un
compromis între transcrierea ştiinţifică şi ortografia românească curentă (deşi redarea în acest mod mai
ales a unor sunete proprii altor limbi este adesea imperfectă). Astfel, pronunţarea de către vorbitorii
români a celor câteva cuvinte/expresii provenite din limbi care posedă consoane interdentale este redată,
aproximativ, nu prin semnele speciale þ, ð, ci prin literele româneşti percepute de aceştia ca mai mult sau
mai puţin apropiate de sunetele originare (cf. thriller (engl.) [pron. rom. trilăr/srilăr]).
2
Pentru altă valoare a tildei v. SEMNE ŞI CONVENŢII GRAFICE.
PRINCIPII GENERALE
Normele privitoare la limbă nu sunt la fel de stricte ca legile din ştiinţele exacte. În
funcţie de context şi de situaţia de comunicare, unele forme sunt acceptabile chiar dacă
nu se prevăd în mod expres în norme. Uneori nu se pot da reguli cu valabilitate generală,
ci numai descrie manifestări ale uzului, marja de aplicare a normelor putând fi în unele
cazuri relativ laxă şi admite o variaţie relativă.
DOOM3 cuprinde şi cuvinte/forme/variante nerecomandate de norma academică,
care figurează în dicţionar numai în scopul de a se consemna scrierea, pronunţarea şi
flexiunea lor pentru cazurile în care ar putea fi întâlnite sau folosite în anumite texte sau
situaţii. Neconsemnarea altora nu înseamnă neapărat că toate acelea nu sunt admisibile
sau posibile, ci că au utilizări limitate la anumite împrejurări.
Aparţin limbii literare actuale cuvintele din DOOM3 nemarcate prin restricţii de uz
şi care sunt supuse normării academice. Li se adaugă numeroase cuvinte care aparţin lim-
bii române în ansamblul ei, dintotdeauna şi de pretutindeni, marcate în special ca înve-
chite, populare sau regionale, care au fost păstrate din DOOM1, 2 deoarece pot fi folosite/
întâlnite în diverse tipuri de texte sau pentru a produce anumite efecte.
DOOM3 nu este (şi) un dicţionar corectiv, al greşelilor de limbă, al căror caracter este
implicit, fiind deductibil din consemnarea formelor corecte; unele abateri de la normă sunt
semnalate în Studiul introductiv. Acestea au un grad de tolerabilitate diferit, situat între
forme strident incorecte şi deci nepermise şi variante acceptabile în anumite condiţii.
La cuvintele străine folosite în limba română, indicarea limbii de provenienţă nu
coincide totdeauna cu etimologia lor (directă sau îndepărtată), DOOM3 nefiind un
dicţionar etimologic. Pronunţarea lor conformă cu acest statut, consemnată în DOOM3 cu
ajutorul semnelor minimale adoptate, nu trebuie interpretată ca indicaţie a rostirii în limba
de origine: ea reflectă, mai ales în cazul sunetelor care nu se regăsesc ca atare în română,
diferite grade de românizare = de adaptare (parţială), în uz, la posibilităţile oferite de
aceasta. Cuvintele-titlu la care nu se indică pronunţarea se rostesc cum se scriu, potrivit
regulilor de citire în limba română. Variantele la care nu se indică limba sunt în română.
Includerea unor cuvinte străine în Dicţionar nu înseamnă că ele au devenit cuvinte ale
limbii române şi că DOOM3 recomandă folosirea tuturor, cu atât mai puţin a celor pentru
care există în română cuvinte sau expresii cu sensuri asemănătoare ori chiar aproape
identice.
STUDIU INTRODUCTIV.
PRINCIPALELE NORME ORTOGRAFICE, ORTOEPICE
ŞI MORFOLOGICE ALE LIMBII ROMÂNE1
Preambul
• În STUDIUL INTRODUCTIV se explică în linii mari opţiunile de principiu
pentru o anumită grafie, pronunţare sau flexiune2 a cuvintelor din Dicţionar. Se
au în vedere mai ales situaţiile în care pot exista ezitări, care sunt înfăţişate adesea
contrastiv3 (chiar cu riscul unor repetiţii, deoarece de multe ori cititorii consultă
numai o anumită secţiune). Sunt prezentate şi aspecte care nu au putut fi reflectate
în formă lexicografică (privind formaţii mai mult sau mai puţin ocazionale, nume
proprii şi unităţi lexicale complexe, utilizări ale cuvintelor în context ş.a.) sau reguli
care nu se pot deduce numai din cazurile concrete înregistrate în lista de cuvinte4.
• Spre deosebire de Dicţionar, STUDIUL INTRODUCTIV (mai ales 6. Câteva
observaţii şi recomandări) are şi caracter corectiv, atrăgându-se atenţia şi asupra
unor forme şi construcţii considerate greşite, care trebuie evitate.
• Ortografia, în sensul restrâns în care este folosit termenul în titlul DOOM3,
priveşte scrierea corectă la nivelul cuvântului sau al mai multor cuvinte care
formează o unitate5. Celelalte două laturi din titlu – ortoepică şi morfologică – pot
fi subînţelese ca incluse (alături de aspectele lexical, sintactic, stilistic – ultimul
parţial atins şi el începând cu DOOM2) în ceea ce în Legea Academiei se numeşte
generic „cultivarea limbii”.
• Norma ortoepică este mai puţin fermă decât cea ortografică, permiţând în
practica vorbirii unele variaţii libere, care nu sunt consemnate în general în DOOM3.
1
Secţiunile PRINCIPALELE NORME ORTOGRAFICE, ORTOEPICE ŞI MORFOLOGICE ALE LIMBII
ROMÂNE şi ÎNDRUMĂRI PENTRU CONSULTAREA DICŢIONARULUI reprezintă versiuni noi, revăzute
şi substanţial adăugite, în raport cu cele corespunzătoare din DOOM2 (p. XXV-CIV).
2
Ori de câte ori a fost posibil, diferitele aspecte sunt prezentate în STUDIUL INTRODUCTIV în ordine
alfabetică, pentru a uşura găsirea lor.
3
Alternativa fiind dispusă grafic diferit şi precedată de Dar...
4
Pentru formaţii care n-au putut fi incluse în Dicţionar, regulile se pot deduce prin analogie cu termenii
similari înregistraţi în el. De exemplu, din modelul lui sociocultural se poate conchide că adjectivele compuse
cu socio- (sociomedical etc.) se scriu într-un cuvânt. De asemenea, din cauza numărului şi a varietăţii lor, unele
formaţii, în majoritate ocazionale, de tipul (relaţiile) americano — sud-coreene, nu au fost incluse în Dicţionar,
iar grafia lor trebuie dedusă prin analogie cu exemplele date aici. La fel în cazul formaţiilor cu ne-, re-,
nemai- etc.
5
În sens larg, ortografia include şi punctuaţia (scrierea corectă la nivelurile superioare cuvântului),
care nu putea fi tratată în prezentul dicţionar. Pentru regulile de punctuaţie v. ÎOOP, p. 49-91. Un tratat de
punctuaţie este în lucru tot la Institutul de Lingvistică din Bucureşti.
Studiu introductiv 40
Pentru norma morfologică, detaliată în GALR I, a se vedea acum, într-o formă

mai accesibilă, GLRG.
• Structura generală a numelor de persoană este stabilită actualmente prin
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil1, art. 83, iar scrierea celor nou-acordate trebuie
să respecte Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă2. În utilizarea lor
oficială, numele de persoane trebuie să se conformeaze acestor acte, dar, uzual, este
admisă şi respectarea dorinţei/tradiţiei familiei sau/şi a purtătorilor lor, chiar dacă
nu concordă cu normele lingvistice actuale (prezentând trăsături învechite, străine
sau regionale).
• Scrierea numelor unităţilor administrativ-teritoriale din România trebuie
să respecte Legea nr. 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968
privind organizarea administrativă a teritoriului României3.
• Normele academice impun sau interzic anumite grafii, rostiri sau forme,
la ele adăugându-se unele recomandări mai puţin categorice. Stabilind/
consemnând în principal reguli obligatorii, DOOM3 este un dicţionar declarat
normativ sub triplul aspect al scrierii, al pronunţării şi al morfologiei.
• Dar normele care privesc limba nu pot fi tot atât de rigide ca legile din
ştiinţele exacte, oricât ar afecta aceasta aşteptările utilizatorilor şi mai ales ale
practicienilor în domeniu4.
• Nu face obiectul unor norme propriu-zis ortografice scrierea unor termeni
şi mai ales a unor abrevieri şi simboluri din domeniul ştiinţific şi tehnic (de ex.
a unităţilor de măsură), care este reglementată prin standarde internaţionale5
(aceste probleme neprivind, de multe ori, numai limba română) şi interne6 de
specialitate.
• De ex., în domeniul cadastral se folosesc abrevierile ml = metru liniar şi mp =
metru pătrat, iar în cel matematic, ca şi în uzul curent, m şi m2, în timp ce ml este
consacrat pentru mililitru.
• În anumite domenii, norma ortografică nu funcţionează din raţiuni
cutumiare, istorice, legale, tradiţionale.
• Legile şi standardele cu implicaţii asupra limbii trebuie respectate şi nu pot
fi „corectate”, chiar dacă uneori contravin normelor academice generale7.
1
Publicată în Monitorul Oficial al României din 24 iulie 2009.
2
Publicată în Monitorul Oficial al României din 11 noiembrie 1966 (şi actualizată inclusiv în 2020).
3
Publicată în Monitorul Oficial al României din 12 decembrie 2018.
4
Nu orice nu este prevăzut expres în norme este greşit, marja de aplicare a normelor fiind relativ laxă
şi admiţând şi o variaţie relativă, în funcţie de context. Uneori nu există reguli cu valabilitate generală, de
aceea în asemenea cazuri se dă o descriere a uzului privind principalele tipuri întâlnite. Un exemplu este
reprezentat de unele substantive proprii, iar cazul extrem îl constituie interjecţia.
5
Standardul ISO/TS 80000-1:2009, Quantities and units Part 1: General (în curs de revizuire, cf. şi Corrigenda/
Amendments ISO 8000-1:2009/COR 1:2011 Quantities and units Part 1: General - Technical Corrigendum 1),
care va fi înlocuit cu ISO/CD 8000-1, cuprinde reguli generale de scriere şi de utilizare a numelor şi a
simbolurilor unităţilor de măsură şi de exprimare a valorilor mărimilor respective.
6
Sistemul de unităţi de măsură legal în România este Sistemul internaţional de unităţi/SI, cf. Ordonanţă
20/1992 privind activitatea de metrologie, actualizată în 2021. Textul standardelor este accesibil numai prin
achiziţionare de la ASRO.
7
Este însă de dorit ca pe viitor, legile şi standarde cu implicaţii asupra limbii să se elaboreze şi cu
consultarea lingviştilor.
41 Studiu introductiv
• În anumite situaţii există reglementări parţial diferite de normele generale,

de ex., în stilul administrativ, la completarea unor formulare privind operaţiuni
băneşti, se cere uneori scrierea numeralelor compuse notate în cuvinte în formă
continuă (fără blancuri), indiferent de forma lor din normă.
• Scrierea limbii române utilizează două sisteme de semne grafice: literele
(inclusiv elemente diacritice) şi semnele ortografice, precum şi seturi de reguli
pentru redarea în scris a cuvintelor şi a grupurilor de cuvinte, ca şi pentru
despărţirea la capăt de rând.
• Opţiunile din DOOM3 sunt explicate aici succint1, prezentul STUDIU
INTRODUCTIV neputând fi un tratat complet în acelaşi timp de fonetică, de
formare a cuvintelor, de gramatică şi de lexicologie a limbii române şi nici un
compendiu de informaţii enciclopedice2.
1. Semnele grafice
1.1. Literele
1.1.1. Alfabetul limbii române
• Limba română modernă se scrie cu alfabetul latin.
• Până în 1860, limba română s-a scris, de regulă, cu alfabetul chirilic şi, mai
ales în ultima perioadă dinainte de adoptarea oficială a alfabetului latin, cu un
alfabet de tranziţie; în RSS Moldovenească s-a folosit până în 1989 alfabetul
chirilic modern/rusesc adaptat3.
• Alfabetul actual al limbii române are 31 de litere, a căror ordine este cea din
Tab. 1. Toate literele sunt perechi: literă mare4 – literă mică5.
• Prin litere (mari sau mici, urmate sau nu de punct ori de spaţiu) sau prin
combinaţii de litere se redau şi unele abrevieri şi simboluri.
• Şapte litere mari au şi valoare de cifre romane6, folosite în diferite combinaţii.
• Literele de tipar7 sunt prezentate în tabelul care urmează, în ordinea alfabetică
pentru limba română.
1
Exemplele se dau, de regulă, în ordine alfabetică; accentul se indică (prin subliniere) numai dacă este
semnificativ din punctul de vedere discutat în cazul respectiv, precum şi la redarea pronunţării. Când este
necesar, limita dintre silabele fonetice se marchează prin semnul |.
2
De aceea cu privire la numele proprii, introduse selectiv în lista de cuvinte a DOOM3, numai din raţiuni
lingvistice (pentru a le distinge sub aspect ortografic, ortoepic sau/şi morfologic de substantivele comune
apropiate) se dau doar minime informaţii de ordin enciclopedic (de ex. despre purtătorul numelui Ampère, la
care se raportează unitatea de măsură amper), iar numeroase nume româneşti sau străine de personalităţi, realităţi
geografice ori istorice etc. sau derivate de la acestea nu au putut fi incluse în DOOM3.
3
Pentru o istorie a scrierii limbii române v. Aranghelovici, Vintilă-Rădulescu 2018, p. 406-442.
4
Numită curent majusculă sau, mai rar, capitală. Capitalele reduse ca dimensiuni se numesc şi capităluţe.
5
Numită şi minusculă (termen folosit mai rar cu acest sens) sau, în domeniul tipografic, de rând.
6
Din păcate, cunoscute de tot mai puţine persoane şi evitate, printre altele şi pentru că ocupă mai mult
spaţiu decât cifrele arabe corespunzătoare.
7
Forma literelor de mână nu este fixată printr-o normă. Ea este parţial diferită pentru diversele generaţii
şcolare, cu motivaţii pedagogice mai mult sau mai puţin întemeiate.
Tab. 1. Alfabetul limbii române

Nr. de Litera Denumirea/citirea
ordine Mare Mică literei1
1 A a a
2 Ă ă ă
3 Â â2 î (din a)
4 B b be/bî
5 C c če/kî
6 D d de/dî
7 E e e
8 F f ef/fe/fî
9 G g ğe/ghe/gî
10 H h haş/hî3
11 I i i
12 Î î4 î (din i)
13 J j je/jî
14 K k ka/kapa
15 L l el/le/lî
16 M m em/me/mî
17 N n en/ne/nî
18 O o o
19 P p pe/pî
20 Q q kü
21 R r er/re/rî
22 S s es/se/sî
23 Ş5 ş şe/şî
24 T t te/tî
25 Ţ5 ţ ţe/ţî
26 U u u
27 V v ve/vî
28 W w dublu ve/dublu vî
29 X x iks
30 Y y i grec
31 Z z ze/zet/zî
1
În tabel, denumirile aceleiaşi litere se dau în ordinea alfabetică a numelor, nu a frecvenţei lor în uz. Spre
deosebire de literele-vocale, numele principale ale literelor-consoane nu coincid cu valorile lor fonetice, respectiv cu
denumirile sunetelor corespunzătoare (v. în Dicţionar la fiecare literă). În citirea unor abrevieri şi simboluri pentru
elemente chimice, mărimi matematice şi fizice, unităţi de măsură ş.a. se folosesc cu precădere citirile (de inspiraţie
străină) ef, ğe, haş, kapa, el, em, en, er, es, zet ale literelor f, g, h, k, l, m, n, r, s, z. Unele litere din anumite abrevieri se
citesc după modelul limbii din care au fost împrumutate (direct) abrevierile: CD [sidi], CV [sivi], ca în engleză.
2
Cu utilizare extinsă din 1993 în interiorul majorităţii cuvintelor. Nu se foloseşte la iniţială sau la finală de cuvânt.
3
Denumirea ha este ieşită din uz.
4
Folosit la iniţiala şi la finala cuvintelor şi, numai în anumite condiţii, în interiorul unor cuvinte.
5
Conform Academiei Române, literele Ş ş, Ţ ţ se scriu dedesubt cu virguliţă, nu cu sedilă. Pentru discuţie v.
1.1.3.2.3.
• Patru litere, k, q, w şi y, se utilizează în împrumuturi (provenite, direct sau

indirect1, din diverse limbi sau din fondul internaţional) neadaptate sau parţial
adaptate la limba română, în nume proprii străine şi în cuvinte bazate pe ele, precum
şi în unele nume proprii româneşti de persoane scrise după model străin. Scrierea
cu k, q, w, y şi nu cu echivalentele lor româneşti parţiale (c, u, v, i), chiar în cuvinte
în rest adaptate la limba română, se datorează provenienţei relativ recente din alte
limbi a cuvintelor respective. Datorită faptului că aceste litere nu apar în elemente
din fondul vechi, ele sunt conotate în continuare ca „străine”2. Pe măsura creşterii
actuale a numărului împrumuturilor, în special anglo-americane, a sporit însă şi
ocurenţa acestor litere în texte în limba română, unde au devenit destul de frecvente.
• Unele cuvinte scrise cu aceste litere au omofone parţiale sau totale ori
paronime (relativ) mai vechi în limbă, scrise cu literele româneşti corespunzătoare:
Anonymus – anonim, boy – boi, (à la) grecque – grec, kappa – capa, karling – carlingă,
kazah – cazac, keta – cheta, kil – chil, kit – chit, koala – coala, maya – maia, Qatar – catar,
quaestor – chestor, (in-)quarto – cvartet, wagon(-lit) – vagon.
• Dintre aceste litere, k a fost inclusă în alfabetul latin al limbii române încă
de la adoptarea lui, fiindcă exista şi în alfabetul chirilic. Ea a fost cel mai bine
asimilată, inclusiv datorită frecvenţei sale mai ales în cuvinte foarte uzuale de tipul
kilogram — cu variantele fam. kil şi (înv.) kilo —, kilometru, precum şi în cuvinte
scrise, prin tradiţie, şi cu litere româneşti (de ex. kalmâc, kârgâz, perestroikăi).
• q, w şi y au fost recunoscute ca făcând parte din alfabetul limbii române din
1982, în DOOM1. q a rămas litera cel mai rar utilizată în limba română. w este
tratată cel mai evident ca literă străină când apare la sfârşit de cuvânt, cu valoarea
[ŭ] (implicând ataşarea prin cratimă la asemenea cuvinte a articolului hotărât
şi a desinenţei de plural). Când au valoarea [v], respectiv [i] sau [ĭ], w şi y nu
mai trebuie tratate ca litere străine: basedowul [bazedovul], boyul [boĭul], derbyul
[derbiul], kiwiul [kiviul].
• În scrierea limbii române se folosesc şi combinaţii de litere (digrafe, trigrafe)
cu valoarea unui sunet.
1.1.2. Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere

I. • În cele ce urmează sunt prezentate valorile literelor şi ale combinaţiilor de
litere care apar în cuvinte din fondul vechi sau în împrumuturi (semi)adaptate.
În notele la Tab. 2 se menţionează, selectiv, şi unele valori dintre cele înregistrate
cel mai frecvent ale aceloraşi (combinaţii de) litere în cuvinte străine aşa cum se
folosesc/citesc în contexte româneşti3.
1
Cuvintele din limbi care, în trecut, nu erau cunoscute direct vorbitorilor români (araba, chineza, hindi,
japoneza ş.a.) au intrat iniţial în română prin intermediul unei/unor limbi de circulaţie internaţională.
2
Astfel, litera k este folosită uneori şi cu conotaţie stilistică, pentru a marca cuvinte/sensuri prezentate
de cel care scrie ca străine, mai ales ruseşti: aparatcik pentru aparatcic; nomenklatură „pătura dominantă, prin
funcţiile deţinute în partidul comunist, în URSS şi în celelalte ţări foste socialiste” (şi derivatele lui), faţă de
nomenclatură „terminologie etc.”, dar şi germane: Diktat despre Dictatul de la Viena.
3
Distincţia între aceste categorii de împrumuturi nu este însă totdeauna uşor de făcut.
• Din cauza numărului extrem de mare de cuvinte preluate mai ales din
franceză şi, în special în ultima vreme, din engleză, precum şi a regulilor de
scriere foarte complicate în aceste limbi, nu pot fi consemnate aici toate situaţiile
întâlnite.
II. • Ortografia limbii române contemporane are în principal (dar nu exclusiv,
cum se afirmă/crede uneori) caracter fonologic (impropriu spus fonetic). Potrivit
acestui principiu, fiecare literă notează de regulă un sunet-tip distinct. Acest
principiu fundamental este secondat de principiile distribuţional, morfologic,
simbolic, sintactic şi tradiţional-istoric sau etimologic.
• Alfabetul limbii române cuprinde nouă litere-vocale: a, ă, â, e, i, î, o, u şi y,
care notează sunete-vocale şi sunete-semivocale. Această dublă valoare a unora
dintre ele (e, i, o, u, y) se concretizează în faptul că succesiunile de două, respectiv
trei litere-vocale care le includ reprezintă vocale în hiat sau diftongi/triftongi
(chiar dacă fac parte din cuvinte diferite).
• Româna are, în fondul tradiţional, conform DSL:
a. nouă diftongi ascendenţi – [ĕa, ĕo; ĭa, ĭe, ĭo, ĭu; ŏa; ŭa, ŭă]: bea, vreo, ia, ieri, iofca,
iubi, soare, lua, două;
b. 14 diftongi descendenţi – [aĭ, ăĭ, eĭ, iĭ, oĭ, uĭ, aŭ, ăŭ, eŭ, iŭ, îĭ, îŭ (scrişi âi, âu), oŭ,
uŭ]: ai, măi, bei, fii, doi, pui, au, lingău, bufeu, vizitiu, pâine, frâu, bou, ambiguu.
• Diftongii se scriu în general aşa cum se pronunţă, dar:
a. diftongul [ĭa] este reprezentat în scris şi prin ea în pr. aceea, ea [aceĭa, ĭa], iar [ĭe] şi
prin e în pr. el, ele [ĭel, ĭele] şi în formele verbale eram, erai, era, eraţi, erau; eşti, este [ĭeram, ĭeşti];
b. unii diftongi apar în formaţii scrise cu cratimă: de-a [dĕa].
• În limba română există şi numeroşi triftongi: [ĕaĭ, ĕaŭ, ĕŏa, ĭaĭ, ĭaŭ, ĭeĭ, ĭeŭ, ĭŏa,
ŏaĭ, ŭĕa], majoritatea scrişi aşa cum se pronunţă (unii în cuvinte scrise cu cratimă): beai, beau,
leoarcă, ia-i, (eu) iau/i-au (dat), iei, milieu, aripioară, turcoaică, înşeuează; triftongii [ĭeĭ] şi [ĭeŭ]
sunt reprezentaţi în scris şi prin ei, eu în pronume personale.
• În cuvinte străine folosite şi în contexte româneşti există şi diftongi şi triftongi
scrişi cu w [ŭ] sau cu y [ĭ], cf. show [şoŭ], western [ŭestărn], white-spirit [ŭaĭtspirit]; mayei
[maĭeĭ], Paraguay [paragŭaĭ].
• Succesiunile de vocale în hiat se produc în limba română în cuvinte simple
sau compuse: a|er, alco|ol, ale|e, a|ur, bore|al, du|el, famili|a, famili|e, fi|ică, ide|al, po|em,
whisky|uri, inclusiv în cuvinte scrise cu cratimă: astă-|iarnă. Ele sunt prea numeroase
pentru a fi enumerate toate aici.
• Aceleaşi succesiuni de litere-vocale pot avea în diverse cuvinte valori
diferite (de diftongi, triftongi sau vocale în hiat): agre|a, bea; e|o|antrop, le|oaică,
leoar|că; a se că|i/căi s. f. pl.; ia|urgiu, iau vb. În pronunţare există frecvent oscilaţii
mai ales între rostirea cu hiat1 şi aceea cu diftong. În istoria limbii române s-au
manifestat o idiosincrazie tradiţională a românilor pentru hiat şi tendinţa reducerii
acestuia, prin rostirea ca diftong a unor vocale alăturate, cf. mai vechiul *te|atru,
devenit şi în rostirea literară tea|tru.
1
Evitarea în vorbire a hiatului cu ajutorul semivocalelor de tranziţie ĭ sau ŭ (luŭa, saniĭe) ori prin diverse
alte procedee (afereză, contragere, eliziune, epenteză, sinereză) este socotită o particularitate a pronunţării
româneşti, iar hiatul este considerat cea mai importantă problemă ortoepică a limbii române actuale.
• Unele dintre combinaţiile de litere-vocale pot avea în cuvinte împrumutate din

alte limbi valori diferite (consemnate aici numai selectiv) faţă de cele din cuvinte
româneşti, de ex. ai fr. [e]: voltairian [volterian]; au fr. [o]: aubadă [obadă]; ei fr. [e]:
Eiffel [efel], germ. [aĭ]: eifelian [aĭfelian]; eu fr. [ö]: pasteuriza [pastöriza], germ. [oĭ]:
freudian [froĭdian]; ie [i]: engl. selfie [selfi], fr. curiepunctură [küripunktură], germ.
diesel [dizăl]; ou engl. [aŭ]: compoundare [kompaŭndare], fr. [u]: coulombmetru
[kulombmetru].
• Celelalte 22 de litere din alfabetul românesc sunt litere-consoane, care
notează sunete-consoane; numai w poate nota şi un sunet-consoană, [v], şi un
sunet-semivocală [ŭ] sau, rar, un sunet-vocală [u] – valori specificate în Dicţionar.
• Corespondenţa literă – sunet nu este în toate cazurile biunivocă. Pe de o
parte, numai 19 litere româneşti sunt monovalente (corespund câte unui singur
sunet-tip): a, ă, â, b, d, f, î, j, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v şi z. Celelalte 12 litere (c, e, g, h,
i, k, o, q, u, w, x şi y) sunt plurivalente, adică au mai multe valori fonetice, după
caz, în funcţie de:
- apartenenţa cuvintelor la fondul vechi sau la cel neologic;
- combinaţiile de litere în care apar;
- limba de origine a cuvintelor;
- poziţia literelor în cuvânt sau în silabă.
• Se adaugă valorile din limbile care au servit drept sursă pentru împrumuturi,
dintre care cele mai frecvente sunt semnalate selectiv în notele la tabel.
• Pe de altă parte, acelaşi sunet sau grup de sunete ([č], [ğ], [gʹ], [gz], [i], [ĭ], [ĭe],
[î], [k], [k′], [ks], [kŭ], [ŭ], [z]) poate fi redat în scris în cuvinte româneşti în mai
multe feluri.
III. • În Tab. 2 sunt prezentate principalele valori ale literelor şi combinaţiilor
de litere1 în limba română literară actuală, de regulă în cuvinte din fondul vechi şi
în împrumuturi (semi)adaptate, precum şi în unele nume proprii româneşti.
• În tabel nu au fost notate nuanţele de pronunţare fără rol distinctiv2, nici
toate valorile unor (combinaţii de) litere din împrumuturi şi nume proprii străine
pronunţate în limba română după modelul limbilor de origine şi neînregistrate în
cuvinte din fondul vechi.
Prin împrumuturi se introduc, faţă de fondul tradiţional, unele completări şi
modificări, deocamdată marginale, în structura fonetică (foneme şi diftongi rari3)
şi în regulile ortografice ale limbii române: creşterea frecvenţei literelor k, q, w,
y, a consoanelor duble, a unor combinaţii de litere precum consoană + h care nu
afectează rostirea sau ck = k; pronunţarea, în unele cuvinte devenite româneşti, a
lui c + i ca [s] sau a lui u ca [ü], ca în franceză: alură [pron. alüră]; ciclamen1 [ci
pron. si].
1
Ele au importanţă şi pentru despărţirea la capăt de rând.
2
Pentru astfel de situaţii produse în vorbire şi nenotate în scris v. 2. Reguli de scriere şi de pronunţare
literară.
3
De ex. diftongul ŭi, inexistent în română în fondul vechi, dar rostit ca în limba de origine de unii
români în împrumuturi din engleză ca swing, tweed, twist, în care este redat mai frecvent prin rom. uĭ.
Tab. 2. Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere1

Litera/
Condiţii
Nr. combinaţia de Pronunţare3 Exemple4
/Scris
litere 2
1. a [a] asta, apa, casa, sofaua

2. ă [ă] ăsta, apă, casă, căsuţă
în interiorul cuvintelor,
3. â [î] 5
lână
în afară de nr. 20
4. b [b] bob, boboc
1. + C în afară de h + e, i acru, clasă
[k] 2. + V în afară de e, i, y7 casă, cămilă, cânepă, cocoş, cucurigu
5. c6
3. la sfârşit de cuvânt ac
v. şi ce, che, chi, ci
1.1. + C cec
licean [liče|an], licee [liče|e], liceul
1. [če] 9
1.2. + V în hiat
6. ce8 [liče|ul], merceolog [merče|olog]
1.3. la sfârşit de cuvânt eficace, tace
2. [č] + a în aceeaşi sil. ceară [ča|ră]
1. [k′e] în afară de 7.2. chem
7. che10
2. [k′]11 + a în aceeaşi sil. cheamă [k′a|mă]
1. [k′i] în afară de 7.2. chin, (a) ochi vb. [ok′i]
chiar [k′ar], chior [k′or], chiul
2.1. + a, o, u în aceeaşi sil.
8. chi [k′ul], unchiul [un|k′ul]
2. [k′] 12
2.2. i literă diacritică la
ochi s. [ok′], unchi [unk′]
sfârşit de cuvânt
1
În cuvintele străine utilizate în contexte româneşti, (combinaţiile de) litere pot avea alte valori (variind
de la limbă la limbă şi adesea de la cuvânt la cuvânt), conform ortografiei, uneori etimologice, a limbilor de
origine. Pentru ele nu se pot da aici reguli generale – situaţiile fiind mult prea numeroase şi prea diferite.
Scrierea şi pronunţarea acestor cuvinte trebuie învăţate/memorate; în caz de necunoaştere a cuvintelor/
limbilor de provenienţă trebuie să se consulte DOOM3 sau/şi dicţionare ale limbilor respective.
2
Abrevierile C, V pentru literă-consoană, literă-vocală folosite aici nu trebuie confundate cu literele
respective.
3
Păstrând tradiţia încetăţenită prin DOOM1, în Dicţionar pronunţarea se dă cu italice, în STUDIUL
INTRODUCTIV însă, ca în lucrările de fonetică, cu caractere drepte.
4
Se dau de regulă (în ordine alfabetică) unu sau mai multe exemple (cuvinte, eventual nume proprii),
mai numeroase dacă poziţia în cuvânt sau faţă de accent etc. este semnificativă. Asemenea detalii reies
din Dicţionar sau din alte capitole ale STUDIULUI INTRODUCTIV. Unele exemple sunt date la forme
flexionare, pentru a evidenţia începutul adaptării lor la limba română. Pronunţarea se indică numai dacă
pune probleme.
5
În rom., [î] se redă prin â sau prin î (dar în franceză â, î au altă valoare decât cea din română).
6
În rom., [k] poate fi redat prin c, k, qu (+ a, ă, â, o, u, după caz). Grupurile de litere ck, cqu, care apar
în unele împrumuturi, au aceeaşi valoare ca şi c [k]: engl. background [bekgraŭnd], it. acqua (tofana) [akŭa].
7
Din engl. cybercafé [cyber pron. saĭbăr], recycle bin [recycle pron. risaĭkăl].
8
În unele cuvinte străine, c +e [s]: service (engl.) [servis], romancero (sp.) [pron. rom. romansero].
9
[č] se poate reda prin engl., sp. ch, germ. tsch: chilian, gazpacho, kitsch, macho, Manchester, poncho.
10
În unele cuvinte străine, ch + e, i engl., sp. [č]: chipsuri (engl.) [čipsuri], ponchouri (sp.) [pončouri]; [ş]:
chartreuse (fr.) [şartröz], Chicago (engl.) [şikago]; ch germ. [h]: hochpartere [hohpartere].
11
[k′] se poate reda şi prin k + e, i: kaki, kebap.
12
[k′] poate fi redat şi prin ch, qu + e, i.
1.1. + C cinema, citric

acacia [akači|a], acacie [akači|e], acaciile
1.2. + V în hiat
1. [či] [akači|ile], capricios [kapriči|os]
1.3. i acc. la sfârşit de
(a) munci vb. [munči]
ci cuvânt
9. 2.1. + a, o, u în aceeaşi sil. ciaconă [ča|konă], ciot [čot], ciur [čur]
2. [č] 2.2. i neacc. la sfârşit de
munci s. f. pl. [munč], reci [reč]
cuvânt
2.3. în unele compuse nicicând [ničkînd]
în câteva cuvinte de ciclamen [siklamen],
3. [s]1
origine fr. citronadă [sitronadă]
10. d [d] da, drag, dud
1.1. după C în afară de 11.5. bere
1.2. la început de cuvânt
1. [e]2 (în afară de 11.2.) şi elev [elev], idee [ide|e], licee [liče|e],
de sil., mai ales în poezie [po|ezi|e], sebacee [sebače|e]
neologisme
la început de cuvânt, în
11. e 2. [ĭe] eu [ĭeu]3 , eşti [ĭeşti], eram [ĭeram]
pr. pers. şi vb. a fi
după C + a, o în aceeaşi
3. [ĕ] deal [dĕal], pleosc [plĕosk]
sil.
+ a la început de cuvânt
4. [ĭ] în ea pr. [ĭa]4
şi de sil.
5. [∅]5 V. ce, che, ge, ghe
12. f [f] fir, afla, vârf
1. + C în afară de h+e, i glob, gras
[g] 2. + V în afară de e, i, y6 gară, găină, gât, gong, gură
13. g
3. la sfârşit de cuvânt drag
v. şi ge, ghe, ghi, gi
1.1. + C gem
apogee [apoğe|e], apogeul [apoğe|ul],
1. [ğe]7 1.2. + V în hiat geolog [ğe|olog], meningeal
14. ge
[meninğe|al]
1.3. la sfârşit de cuvânt trage
2. [ğ]8 + a, o în aceeaşi sil. geam [ğam], georgian [ğor|ği|an]
1. [g′e] în afară de 15.2. ghem
15. ghe9
2. [g′] + a, o în aceeaşi sil. gheară [g′a|ră], Gheorghe [g′or|g′e]
1. [g′i] + C(C) ghindă [g′indă]
ghiaur [g′a|ur], ghiol [g′ol],
16. ghi unghiul [un|g′ul]
2. [g′]
2.2. i neacc. la sfârşit de
unghi [ung′]
cuvânt
1
În unele cuvinte străine ci [s]: ciné-vérité (fr.).
2
În unele cuvinte străine, e [ă]: führer (germ.) [fürăr].
3
Prin tradiţie. Este greşită pronunţarea hipercorectă cu [e] la iniţială a pr. ei, el, ele, eu şi a vb. eşti, este,
eram, practicată în special de unele cadre didactice (iniţial pentru a forma la elevi deprinderea de scriere
corectă).
4
Prin tradiţie; pronunţarea hipercorectă [ĕa] a pr. ea este greşită.
5
e are funcţie diacritică uneori în ce, che, ge, ghe – îndeplinită în unele limbi de semne diacritice.
6
În engl., groggy [ggy pron. g′i], dar high technology [pron. haĭteknoloği].
7
[ğ] poate fi redat prin ge, gi; din germ., ge [g′e]: röntgenterapie [röntg′enterapie].
8
[ğ] poate fi redat şi prin dg, tch: bridge, cambodgian, catch, gadget, ketchup, scotch.
9
[g′] poate fi redat prin gh + e, i.
1.1. + C gin
biologie [bioloği|e], colegial [koleği|al],
1.2. + V în hiat colegiile [koleği|ile], colegiul [koleği|ul],
1. [ği]2
contagios [kontaği|os]
1.3. i acc. la sfârşit de
17. gi1 îndrăgi [îndrăği]
cuvânt
giardia [ğar|di|a], giolul [ğo|lul],
giulgiu [ğul|ğu]
2. [ğ]
2.2. i neacc. la sfârşit de
dragi [drağ]
cuvânt
harpagon, hectar, hibrid, hlamidă, horă,
1. [h]3 în afară de 18.2.
18. h hulub, hrană, înhăma
2. [∅]4 V. şi che, chi, ghe, ghi; wh
bir, dor, fir, hibă, inimă, jir, kilogram,
1.1. după C, în afară de 19.3. miracol, nisip, pisică, rid, situaţie, şină,
tinereţe, ţinut, vină, xilofon, zid
1.2. la sfârşit de cuvânt
1.2.1. i acc. acri vb. [akri], bâzâi, citi, urzi, veni, zidi
1.2.2. după C + l, r în acri adj. [akri], cvadrupli [kvadrupli]
adj., s. m. pl. neart. (doi) membri [membri]
1. [i] 1.2.3. în unele
kaki [kaki], swahili [sŭahili],
neologisme (indiferent
taxi [taksi]
de accent)
1.3. la început de sil.
1.3.1. + C inimă [i|nimă]
1.3.2. + V în hiat, în unele
ion [i|on], Ion [i|on]
19. i5 neologisme, s. proprii6
2.1. în diftongi
iar, ied, iod, iute
ascendenţi (+ a, e, o, u)
2.2. în diftongi acrii adj. m. pl. art., bei, cai, cui, întâi,
2. [ĭ] descendenţi (toţi) membrii s. m. pl. art., oi, tăi
beai [bĕaĭ], ia-i,
2.3. în triftongi i-ai [ĭaĭ], iau [ĭaŭ],
iei [ĭeĭ], leoaică [le|ŏaĭcă]
auzi [auzi], azvârli [azvîrli], flori [flori],
3.1. după C(C)(C), la
3. [i] lincşi [linkşi], mişti [mişti], pomi [pomi],
sfârşit de cuvânt
(i „şoptit”) urşi [urşi]
3.2. în câteşi-, câteşitrei [kîteşitreĭ],
oareşi- + C oareşicare [ŭareşikare]
4. [∅]7 V. chi, ci, ghi, gi
1
gi pron. fr. ji în gigoletă (rar), gigolo.
2
În rom., [ğ] se redă uneori prin g +e, i şi, rar, prin dg, dj în nume proprii de locuri din România:
Medgidia [meğidia] şi din afara ei şi în derivate de la ele: azerbaidjeni, cambodgieni, djiboutieni, precum şi în
unele împrumuturi: gadgeturi (engl.) [g′eğeturi] (însă ad|jectiv, tad|jic).
3
În unele cuvinte străine, ch [č]: brunch (engl.) [branč], [ş]: chemin de fer (fr.) [şmẽdǝfer].
4
h are funcţie diacritică în rom. che, chi, ghe, ghi şi în alte combinaţii, în unele cuvinte străine din limbi în care conferă
valori diferite C precedente: cash (engl.) [keş], piranha (port.) [piraña], phoenix (lat. reg.) [föniks]. h [ø] în împrumuturile
în care nu schimbă valoarea C precedente: Buddha [buda], khmer [kmer], porte-bonheur [portbonör], rhodesian [rodezian],
singhalez [singalez], thailandez [tailandez] şi în Harpagon (fr.) [arpagõ], lohn (germ.) [lon]. V. şi wh în tabel 37. 2., 3.
5
În rom., [i] poate fi redat prin i, y (în împrumuturi), e (şi + a ) la început de cuvânt şi de silabă, în anumite pronume.
6
Nu există o regulă pentru pronunţarea cu diftong/hiat. Aceasta este specificată în Dicţionar.
7
i este uneori şi literă diacritică în chi, ci, ghi, gi – funcţie îndeplinită în alte limbi de semne diacritice.
1. la iniţială de cuvânt îhî, îmbarca, înger, înnădi, înota, îşi, îţi

2. la sfârşit de cuvânt îhî, imambaialdî, urî
3. în compuse în care al
doilea element începe bineînţeles [bineînţeles]
20. î [î]1 cu î-
4. în derivate cu prefixe
neînţeles [neînţeles]
de la baze care încep cu î-
5. în unele nume de
Rîpeanu2 [rîpĕanu]
familie
21. j [j] 3 jale, jărăgai, jeg, jir, joc, ajuta, utilaj
1.1. + C franklin, kripton, turkmen
k4 1.2. + kaizer, perestroikăi, kârgâz, kosovar,
1. [k]
22. în împrumuturi a, ă, â, o, u kurd
şi în nume 1.3. la sfârşit de cuvânt Irak, link, York
proprii străine5 2. [k′] + e, i, y berkeliu, kilogram, whisky
23. l [l] clor, flacără, franklin, glorie
24. m [m] mim, mima
25. n6 [n] cnut, lună, magnet, nun, pneu
1.1. după C în afară de
bol, coc, dor, foc, gol, hol, joc, vino
26. 2.
1. [o] 1.2. la început de
cuvânt/sil. în afară de ombilic, pionier [pi|o|nĭer]
26. o
26.3.
2. [ŏ] + a după C doară [dŏară], joacă [jŏakă]
+ a la început de cuvânt/ oameni [ŭameni],
3. [ŭ]
sil. respectuoasă [respektu|ŭasă]
papară, păcat, pâine, peşte, pin, pocnet,
27. p [p]
puşti, pap
q (foarte rar) în
cuvinte/
28. [k] + a Qatar, qatarez
nume proprii
din ar.
qu (de regulă) 1. [kŭ] quasar [kŭasar], quaker [kŭeĭkăr]
în cuvinte
29. donquijotesc [donkihotesk], quechua
străine şi 2. [k′] + e, i
[kečua]
internaţionale7
rac, rădăcină, râu, amărî, răsînţelege, rece,
30. r [r]
risc, roi, ruga
sat, sărat, sâmbătă, scai, seară, sirenă, slab,
31. s [s]8
soc, stat, suci, strangula
1
În transcriere redă şi pe â.
2
Dar şi Râpeanu, în funcţie de voinţa purtătorului şi de tradiţia familiei.
3
În unele cuvinte străine, j se pronunţă [ğ]: jazz (engl.) [ğaz/ğez], judoka (cuv. jap.) [ğudoka]; [ĭ]:
Jugendstil (germ.) [ĭugăndstil]; [h]: donquijote (sp.) [donkihote].
4
[kŭ] se poate reda prin c, q + u: quasar, scuar. ck şi kh din unele cuvinte străine au aceeaşi valoare ca şi
k: cocktail (engl.) [kokteĭl]; khmer [kmer].
5
În unele cuvinte străine, k- iniţial [ø]: knockdown (engl.) [nokdaŭn], knockout [nokaŭt], know-how [noŭhaŭ].
6
În unele cuvinte străine, n poate nota caracterul nazal al vocalei precedente: Harpagon [arpagõ].
7
În unele cuvinte străine, qu [kv]: quiproquo (lat.) [pron. rom. kviprokvo]. cqu au aceeaşi valoare ca şi qu:
acquis (fr.) [aki], acqua (tofana) (it.) [akŭa].
8
Uzual, s [z] în rom. cvasi-: cvasitotalitate [cvazitotalitate]. În unele cuvinte străine, s + V sau V-s-V [z]: berceuse (fr.)
[bersöz], siemens (germ.) [zimăns], furioso (it.) [furĭozo], (honoris) causa (lat.) [pron. rom. kaŭza]; s şi [ø]: gros-plan [groplan].
preş, şanţ, şănţuleţ, şâşâi, şerpui, şiş, şovăi,

32. ş1 [ş]
ştrasuri, şuvoi
tată, tăblie, tânăr, altîncotro, teatru, tipar,
33. t [t]
tot, traistă, tunet
ţap, ţăran, ţâr, piţîmpărătuş, ţeapă, ţine,
34. ţ1 [ţ]
ţopăi, ţuţ
1.1. după C bun, cum, dur, fura, gură, hun
1. [u] 1.2. la început de cuvânt
bour [bo|ur], taur [ta|ur], ulm, urs
şi de sil., în afară de 35.2.
2.1. în diftongi
acuarelă [akŭa|relă]
ascendenţi
2. [ŭ] 2.2. în diftongi ambiguu [ambi|guŭ], au, hău, râu, meu,
35. u2
descendenţi nou, viu
2.3. în triftongi beau, iau, eu [ĭeŭ], milieu
alură [alüră], carură [karüră], cupură
3. [ü] în cuvinte de origine fr. [kupüră], ecru [ekrü], parură [parüră],
tul [tül], tutu [tütü], uni [üni]3
3. V. şi qu
aperitiv, vară, văcar, vânt, veni, vino, voce,
36. v [v]4
vuiet
1. [v], cu
w excepţia
+V wat, weber, widia, wolfram, wulfenit
în împrumuturi unor cuvinte
şi în nume din engl.
37. 2. [ŭ]5 în 2.1. + V western [ŭestărn]
proprii străine 2.2. + h [∅] + V white-spirit [ŭaĭtspirit]
cuvinte din
şi româneşti 2.3. la finală de cuvânt show [şoŭ]
engl.
scrise după 3.[u] în câteva
model străin tweed [tuĭd], weekend [uĭkend],
cuvinte din + ee, + hi şi după C
whisky [uĭski], wigwam [uĭgŭam]
engl.6
4. [∅] în câteva
cuvinte din copywriter [writer pron. engl. raĭtăr]
engl.
1.1. după V, + C excursie, fluxmetru, juxtă, mixt
1.2. la sfârşit de cuvânt
lax adj., duplex, fix, inox, lux
după V
1. [ks]7
1.3. la început de cuvânt + V xantom, xerox, xilofon
38. x 1.4. uneori, între V; nu
axă, laxativ, execrabil
există o regulă
uneori, între V; nu există auxiliar, exact, elixir, examen, exemplu,
2. [gz]8
o regulă exista
1
Conform Academiei Române, ş, ţ, se scriu dedesubt cu virguliţă. Pentru discuţie v. 1.1.3.2.3.
2
În unele cuvinte străine, u [ü]: déjà-vu (fr.) [dejavü], uneori [a]: underground (engl) [andărgraŭnd].
3
Nu trebuie scrise *aliură, *cupiură.
4
În unele cuvinte străine, v [f]: vorland (germ.) [forland].
5
Pronunţare specificată în Dicţionar.
6
Deoarece diftongul [ŭi] nu există în limba română în cuvintele din fondul vechi.
7
Pronunţare nespecificată în Dicţionar. Înainte de i morfem al pluralului alternează cu cş: lax – lacşi. [ks]
se redă de cele mai multe ori prin x, dar şi, în unele cuvinte, prin cs: ecstasi, micsandră, însă extaz, a mixa.
8
Pronunţare specificată în Dicţionar. Este greşită rostirea [ks] în loc de [gz] a lui x în unele cuvinte, ca
examen, exemporal – practicată în special în învăţământ, pentru a fixa la elevi deprinderea de scriere. Rom.
[gz] se redă şi prin gz: zigzag [zig|zag], dar prin cz în eczematos [eg|ze|matos], eczemă [eg|ze|mă].
y1 1.1. la început de cuvânt ylang-ylang, ypresian, yterbiu, yterit,

1. [i]2
în împrumuturi + C(C) ytriu, ytrocerit
1.2. la sfârşit de cuvânt,
şi în nume country, derby, hobby, penalty, rugby, sexy
după C(C)
39. proprii străine
2.1. + V (în diftongi
şi româneşti yală, yeni, yoghini, yucca
ascendenţi)
scrise după 2. [ĭ]
2.2. după V la sfârşit de
model străin Paraguay, Uruguay
cuvânt/sil., în triftongi
40. z3 [z] azimă, iaz, zac, zări, zână, zer, zor
1.1.3. Elementele diacritice

• În scrierea limbii române se folosesc ca auxiliare două tipuri de elemente
diacritice: litere şi semne.
1.1.3.1. Literele diacritice

• Trei litere, e, i şi h, au în limba română şi rol de litere diacritice4 în cuvinte
şi în nume proprii:
1. e, i servesc la notarea, împreună cu c, g pe care le urmează (± altă vocală),
a sunetelor [č], [ğ]: ceară [čară], ciaconă, ciot, ciur, munci s. f. pl., nicicând, serviciu;
dragi, geam [ğam], George, georgian, giardia, giol, giulgiu; legi;
2. h + e, i se foloseşte la notarea, împreună cu c, g pe care le urmează (±
altă vocală), a sunetelor [k′], [g′]: cheamă [k′amă], chiar, chior, Chiriţescu, chiul,
Hurmuzachi, ochi; gheară [g′ară], Gheorghe, ghiaur (înv.), ghiol, unghi, unghiuri.
• În cuvinte străine folosite în contexte româneşti, literele e, i, h au alte valori
diacritice, conform normelor ortografice ale limbilor de origine: service (engl.)
[servis], romancero (sp.) [pron. rom. romansero]; ciné-vérité (fr.) [sineverite]; chips
(engl.) [čips], poncho (sp.) [pončo]; chartreuse (fr.) [şartröz], Chicago (engl.) [şikago].
• [k′] se notează în limba română şi prin litera k (urmată de i): Hurmuzaki, kilogram,
kibbutz, Kiriţescu (în împrumuturi şi în nume proprii ortografiate după model străin).
• În mod greşit, h, folosită cu altă valoare diacritică decât în limba română, şi s, z,
împrumutate ca litere diacritice din alte limbi, se utilizează actualmente, în comunicarea
electronică în limba română, în locul elementelor diacritice: sh [ş], ts/tz [ţ].
1.1.3.2. Semnele diacritice

I. • Cinci litere (consoane şi vocale) din alfabetul limbii române reiau câte o
literă-suport cu unul din următoarele trei5 semne diacritice (numite pe scurt diacritice),
suprascrise sau subscrise:
1
În unele cuvinte străine, y [aĭ]: cyberspaţiu (engl.) [saĭbărspaţĭu], dry [draĭ].
2
În unele cuvinte străine, y [i] după C(C) la sfârşit de cuvânt: derby (engl.) [derbi] şi în interiorul
cuvintelor: copywright [kopiraĭt].
3
În unele cuvinte străine, z/zz [ţ]: gablonz (germ.) [gablonţ]; (it.) intermezzo [pron. rom. intermeţo], scherzo [skerţo].
4
Trăsătură care se regăseşte şi în alte limbi.
5
Şi punctul suprapus de la i şi j este un semn diacritic, nenumit însă ca atare, pentru că nu are rol
distinctiv în limba română, în sensul că aceste litere nu se opun unor litere-suport fără punct deasupra
(spre deosebire de turcă, de ex., unde ı fără punct are valoarea [î]) —ci doar lui î.
1. căciula (pălăria, semnul scurtimii1 din notarea vocalelor scurte din latină şi din
transcrierea fonetică), proprie limbii române, plasată deasupra literei a, deosebeşte
litera ă [ă] de litera-suport a [a] şi de litera â [î], cf. opoziţiile apă neart. ~ apa art.;
cântă ind. perf. simplu ~ cânta imperf.; rău adj. ~ râu s.;
• Este greşită folosirea lui ã (a cu tildă), chiar pentru efecte grafice, în locul lui ă.
2. circumflexul2 (cu funcţii diferite faţă de alte limbi şi care nu notează în
română accentul), plasat deasupra literelor a şi i, deosebeşte literele â şi î [î] de
literele-suport a şi i [a, i], şi, respectiv, de ă [ă], cf. opoziţiile mână „membru”, vb.
~ mană „boală”; râu s. ~ rău adj.; în prep. ~ in s.
• Litera mare Â, care nu apare la iniţială, se foloseşte numai în cuvinte scrise
integral cu litere mari (în afişe, lozinci etc.).
• Pentru utilizarea lui â şi î (reglementată prin Hotărârea Adunării generale a
Academiei Române, din 17 februarie 1993, privind revenirea la „â” şi „sunt” în grafia
limbii române) v. Tab. 2; 2. Reguli de scriere şi de pronunţare literară şi ANEXE.
3. virguliţa3, plasată dedesubtul literelor ş şi ţ, deosebeşte literele ş [ş] şi, respectiv, ţ [ţ],
de literele-suport s [s] şi t [t], cf. opoziţiile şa s. ~ sa adj. pr., ţac interj. ~ tac interj., s., vb.
Conform Academiei Române, în scrierea românească actuală, acest semn este
diferit de sedilă – cu care literele în cauză s-au scris în trecut. El corespunde, la o
scară mai mică, desenului virgulei (de unde şi numele lui). În scrisul la calculator,
forma adoptată în cele din urmă de normele internaţionale şi respectată în fonturi
ca Times New Roman ş.a. evocă cifra 9 (ca şi în scrisul de mână). În alte fonturi
însă, semnul plasat sub literă a rămas identic cu sedila sau seamănă mai curând (ca
şi virgula din acestea) cu accentul ascuţit.
• În ordinea alfabetică, literele cu semne diacritice sunt plasate după literele
de bază: a, ă, â; i, î; s, ş; t, ţ.
• Folosirea semnelor diacritice este obligatorie.
• În mod special, entităţile publice (autorităţi, instituţii şi notari) au, prin Legea 183/2006
privind utilizarea codificării standardizate a setului de caractere în documentele în formă electronică,
obligaţia ca, la elaborarea şi procesarea acestor documente în limba română, să utilizeze
codificarea standardizată a setului de caractere româneşti şi tastatura standard românească.
Acestea includ literele cu semne diacritice şi sunt reglementate prin Ordinul 414/2006 al
ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei cu privire la utilizarea codării standardizate a
seturilor de caractere în documentele în formă electronică (v. ANEXE).
• Dar unele semne diacritice sunt omise (adesea deliberat) în scrierea anumitor
nume de familie (uneori şi cu efecte asupra pronunţării), conform voinţei
purtătorilor/tradiţiei familiei (ceea ce le deosebeşte de alte variante sau de aceleaşi
nume purtate de alte persoane ori de cuvinte/nume proprii înrudite): Coseriu/
Coşeriu, Coita, (Ovid) Densusianu [densuşanu] (dar Densuş), (B.P.) Hasdeu [haşdeu], Al.
Lapedatu, (Eugeniu) Sperantia [speranţa], St. [ste] (O. Iosif) pentru „Şt.”, Gh. Tattarescu,
dar şi (pentru alte persoane): Haşdeu, Lepădat(u), Speranţa, Tătărăscu, Tătărescu.
1
De aici şi denumirea (înv.) brevă. Numită, mai ales în învăţământul primar, şi căciuliţă.
2
Numit, în special în învăţământul primar, şi acoperiş, coif.
3
Numită şi virgulă, iar în învăţământul primar codiţă.
• Semnele diacritice trebuie notate şi la literele mari corespunzătoare.

• Însă în unele abrevieri sau sigle, majusculele cu diacritice sunt înlocuite cu
literele-suport respective (şi cu efecte asupra pronunţării): CNCSIS [čenečesis]
„Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior”, CSAT
[česeate/ksat] „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării”, DSL [desele] „Dicţionarul
de ştiinţe ale limbii”, SNSPA [senesepea] „Şcoala Naţională de Studii Politice şi
Administrative”, dar CNŞT [čeneşete] fostul „Consiliu Naţional al Ştiinţei şi
Tehnologiei”.
• În mod greşit, semnele diacritice sunt tot mai des omise în scrierea pe
dispozitive electronice (deşi programele actuale le includ), ceea ce determină
confuzii între cuvinte sau între forme, adesea nerezolvabile prin context.
• În cuvinte străine folosite în contexte româneşti şi în nume proprii străine,
sunete reprezentate în limba română prin literele cu semne diacritice sunt redate
prin alte litere sau prin grupuri de litere, conform normelor ortografice ale limbilor
respective, de ex. [ş] prin ch: Michelet, Michelin; sh: aftershave, cash, flash, offshore,
shaker, shocking, shop, show, slash; Shakespeare, Shelley, Shetland (Insulele ~); sci: Brescia;
[ţ] prin t(t)s, tz, z, zz: hertzian, intermezzo, jiu-jitsu, kittsian, koblenzian, Kronprinz,
mezzosoprană, mozzarella, pizzerie, pizzicato, quetzal, rickettsia, scherzo, tsunami.
• În comunicarea electronică în limba română, în mod eronat, în locul semnelor
diacritice de la ş şi ţ sunt folosite frecvent (după model englez, mai rar german)
litere cu valori diacritice curente sau ocazionale: h în sh pentru [ş]1, s sau z în ts
ori în tz pentru [ţ].
• Procedeul este mai vechi şi a fost folosit în scrierea unor nume proprii
româneşti, cărora le conferă aspect străin (deosebindu-le, uneori suplimentar, de
aceleaşi nume purtate de alte persoane): Kretzulescu/Creţulescu, Tonitza/Toniţă.
II. • În împrumuturi neadaptate/parţial adaptate, în nume proprii străine şi în
derivate de la ele sau în nume de persoană româneşti scrise după model străin,
precum şi în limbile unor minorităţi naţionale din România (croată, maghiară,
sârbă), se folosesc şi alte semne diacritice, cu diferite valori:
1. accentul ascuţit notează, în funcţie de limba de origine (fr., magh., port.,
sp.), timbrul vocalei sau locul accentului: aide-mémoire, Art Déco, café-concert, café-
frappé, ciné-vérité, col-roulé, consommé, déjà-vu, en détail, fumé, nescafé, spectacol-coupé;
Bolívar, Ciudad de México, Córdoba, Gallé, István, Márquez, São Tomé, Valéry, Velásquez;
• Pentru folosirea accentului ascuţit în limba română v. 2. Reguli de scriere şi
de pronunţare literară.
2. accentul ascuţit dublu în maghiară (de aceea numit germ. Hungarumlaut
„umlaut maghiar”; confundat frecvent cu trema) la ő, ű marchează lungimea
vocalelor [ö] şi [ü]: Petőfi; fű „iarbă”;
3. accentul circumflex din franceză notează timbrul vocalei sau are rol
etimologic ori gramatical: Bâle, tête-à-tête, Bricôdepot, Côte d’Ivoire;
4. accentul grav din franceză notează timbrul vocalei sau are rol gramatical:
bric-à-brac, chou à la crème, deux-pièces, Ampère, Molière; cel din italiană marchează
1
În spirit ludic, semnul şi litera diacritică apar împreună, de ex. în titlul unei emisiuni TV (ŢĂST) ŞHOW.
locul accentului tonic: omertà, pietà, tiramisù;

5. cerculeţul (ring) deasupra lui a (sued., norv.) îi schimbă valoarea în [o]:
ångström/Ångström, bokmål;
6. sedila sub c (fr., port.) îi modifică valoarea în [s]: curaçao/Curaçao, (Nina) Façon;
7. tilda suprapusă unei vocale marchează în portugheză nazalitatea acesteia: São Paulo,
São Tomé; în spaniolă, suprapusă consoanei n, marchează nazala palatală: malagueña;
8. trema (formată din două puncte alăturate, suprapuse unei vocale care îşi
schimbă valoarea) este folosită în fr., germ. – numită şi dieresis, respectiv Umlaut1 –,
magh., sued.: ångström/Ångström, Aufklärung, ausländer, föhn, Führer, göthit, ländler,
löss, meistersänger, minnesänger, röntgenterapie, volapük, würmian, Bädeker, Baïf, Dürer,
Händel, Kästner, Köln, Malmö, München, Nürnberg, Saint-Saëns, Staël, Sütö;
9. alte semne diacritice sunt asociate unor consoane în anumite limbi slave
(majoritatea – omise frecvent în contexte româneşti): ceh. ř [rj]: Dvořak [dvorjak],
Jiři [irji]; ceh., sb., slov. š [ş]: Košice, Štur, Meštrović; croat., sb. ć [č]: Djoković
[ğokovič], Ivić; pol. ł „l barat” [l velar]: Wałęsa, simb. zł; ś [ş]: Świdnica ş.a.
• La ordonarea alfabetică a acestor cuvinte şi nume printre cuvinte şi nume
româneşti (în biblioteconomie etc.) nu se ţine în general seama de semnele diacritice.
• Unele dintre aceste semne se regăsesc în transcrierea fonetică.
• Nenotarea unor semne diacritice în scrierea unor cuvinte şi nume proprii
străine şi ignorarea valorii lor duc la pronunţarea greşită a acestora, încetăţenită
uneori deliberat în comerţ şi în limbajul curent: Goldenbrau, musli, Skoda pentru
Goldenbräu, müsli, Škoda, deoarece nu au corespondent în limba română şi sunt
necunoscute celor mai mulţi români.
1.2. Semnele ortografice

Generalităţi
• I. În scrierea limbii române, pe lângă litere (unele şi cu semne diacritice) şi combinaţii
de litere, se folosesc şi anumite mijloace grafice convenţionale: semne ortografice (în
sens strict) şi semne de punctuaţie.
• Semnele ortografice (în sens strict) sunt semne grafice folosite în scris, de regulă,
la nivelul elementelor lexicale – în interiorul unor cuvinte, pe lângă segmente de
cuvinte sau între cuvinte care formează o unitate, precum şi în anumite abrevieri
şi simboluri; unele dintre ele semnalează şi aspecte legate de pronunţare (cum ar
fi tempoul vorbirii).
• Semnele de punctuaţie2 marchează segmentarea unui text în unităţi sintactico-
semantice, reflectând, în acelaşi timp, de cele mai multe ori, şi aspecte prozodice
– intonaţia şi pauzele – şi pragmasemantice.
1
În ortografia germană anterioară ultimei reforme, vocalei cu umlaut îi corespundea vocala urmată de
litera cu rol diacritic e: foehn, Haendel, loess.
2
Semnele exclusiv de punctuaţie vor fi prezentate în Tratatul de punctuaţie, în pregătire tot la Institutul
de Lingvistică din Bucureşti.
• Distincţia semne ortografice – semne de punctuaţie nu este tranşantă: scrierea

corectă în sens larg include şi punctuaţia, iar multe semne pot îndeplini ambele
roluri.
• În plus, multe sunt şi semne grafice convenţionale în diverse domenii.
• II. Singurul semn exclusiv ortografic este apostroful.
• Semnele folosite cu ambele roluri, uneori cu predominarea unuia dintre ele,
sunt bara oblică, blancul (mai curând procedeu decât semn propriu-zis), cratima,
linia de pauză şi punctul. Astfel, cratima este preponderent semn ortografic, iar
linia de pauză şi punctul sunt precumpănitor semne de punctuaţie.
• Li se adaugă semnul exclamării şi virgula – semne de punctuaţie, dar care
sunt implicate într-o anumită măsură şi în scrierea unor cuvinte care formează o
unitate sau exprimă anumite valori, în concurenţă cu semne ortografice cu care
sunt echivalente în acelaşi context.
• În unele cazuri, diferenţa dintre cele două roluri ale aceluiaşi semn nu
este evidentă. Distincţia între caracterul de semn ortografic şi acela de semn de
punctuaţie (şi chiar de semn convenţional) al aceleiaşi mărci grafice este de altfel
neesenţială pentru utilizator. Important pentru cel care scrie este când poate/
trebuie să folosească sau nu un semn, iar dacă da, ce semn(e) anume să utilizeze.
De aceea în cele ce urmează sunt prezentate şi situaţii care depăşesc funcţiile
strict ortografice ale unor semne, dar care ar putea pune probleme utilizatorilor,
prezentându-se, când este cazul, şi uzul lor, în anumite cazuri, ca semne de
punctuaţie sau/şi ca semne grafice convenţionale.
Din acelaşi motiv sunt menţionate şi utilizări ale semnelor de punctuaţie care
se folosesc uneori în concurenţă cu semne ortografice propriu-zise şi care pot
prezenta dificultăţi celor care scriu.
• Unele semne ortografice îndeplinesc funcţii multiple (cratima având cele mai
multe), în timp ce altele au un rol limitat (mai ales bara oblică şi linia de pauză,
dar şi punctul, chiar dacă au utilizări mai numeroase ca semne de punctuaţie) sau
se folosesc, fie şi într-un număr relativ mare de cuvinte, numai în anumite stiluri
şi condiţii (apostroful).
• Între unele dintre semnele ortografice există, în anumite situaţii, concurenţă/
echivalenţă (deci posibilităţi de substituire, inclusiv cu semne de punctuaţie
propriu-zise, cu eventuala preferinţă pentru un anumit semn), iar uneori este
posibilă cumularea lor.
• Regulile de folosire a semnelor ortografice s-au schimbat parţial în cursul
istoriei limbii române. La editarea textelor din alte perioade, ortografia se
actualizează, inclusiv în ceea ce priveşte semnele ortografice, când ele nu reflectă
particularităţi fonetice.
• În cele ce urmează, semnele ortografice sunt prezentate în ordine alfabetică.
1.2.1. Apostroful
[’]
• Apostroful are forma virgulei, dar este plasat (după sau înainte de o literă/
cifră) în partea superioară a rândului (când este folosit după o literă, se pune la
umărul ei, ca exponent). Conform Academiei Române, desenul apostrofului
evocă, la fel cu acela al virgulei, cifra 9 (ca şi în scrisul de mână). În scrisul la
calculator, aceasta este şi forma adoptată de normele internaţionale şi respectată
în fonturi ca Times New Roman ş.a. În alte fonturi însă, el seamănă mai curând (ca
şi virgula din acestea) cu accentul ascuţit.
• Apostroful nu trebuie înlocuit cu semnul primă (′), care seamănă cu el prin
poziţie, dar nu are rotunjirea şi înclinaţia lui. El nu figurează în mod obişnuit pe
tastatura dispozitivelor electronice, dar se poate obţine prin diferite procedee, în
funcţie de sistemul de operare şi de suport (fiind probabil că aceste metode vor
evolua în continuare).
• Este singurul semn numai ortografic, nu şi de punctuaţie, dar este şi semn
grafic convenţional în anumite domenii.
• Apostroful era mai frecvent înainte de reforma ortografică din 1953, când avea
mai multe funcţii, dintre care unele au fost transferate cratimei. La reproducerea
unor texte anterioare, apostroful trebuie înlocuit, când este cazul, cu cratima,
deoarece nu reflectă o deosebire fonetică.
• În limba română literară actuală, rolul apostrofului este marginal, în cuvintele
româneşti fiind facultativ (cu excepţia folosirii sale înaintea notaţiei prescurtate
a unui an calendaristic). El nu se utilizează în scrierea formelor literare ale
cuvintelor pronunţate în tempo normal, ci notează anumite fenomene fonetice
(afereză, apocopă, sincopă). Apostroful redă fie o rostire în tempo rapid, fie, mai
ales, realităţi fonetice din vorbirea familiară, neglijentă, populară sau regională ori
deficienţe de rostire ale unor vorbitori, apărând în utilizări contextuale ale unor
cuvinte (de aceea în Dicţionar nu figurează exemple pentru toate ocurenţele lui).
• Apostroful se foloseşte mai ales în stilul beletristic: în genurile epic şi dramatic,
pentru caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor, iar în poezie
din motive de prozodie, permiţând eliminarea unei silabe: O, vin’, al nopţii mele
domn, / De ce nu vii tu, vină... Eminescu.
• Funcţia specifică a apostrofului este de a marca grafic absenţa accidentală
sau voită a unei/unor litere/sunete (rar) cifre.
• Căderea unor sunete poate fi redată în scris, după caz, fie prin apostrof, fie
prin cratimă. Apostroful se foloseşte când segmentele sonore ajunse, ca urmare
a căderii unor sunete, în alăturare nemijlocită nu devin parte din aceeaşi silabă:
făr’| de,
•Locul apostrofului în interiorul unui cuvânt coincide cu limita dintre silabele
rezultate (dom’|le; Sal’|tare! pentru domnule; Salutare!).
În schimb, cratima se utilizează când rezultă o nouă silabă: fă|r-a, precum şi când
căderea unor sunete are loc în cuvinte scrise în mod obişnuit cu cratimă: sor-mea.
• Cumularea celor două semne, folosite în ordinea cratimă + apostrof, se

foloseşte numai în indicarea prescurtată a anilor calendaristici precedaţi de un
prefix, unde este obligatorie: ante-’89.
• Detaliind, apostroful notează căderea:
1. unui sunet, fie el consoană (al’fel, cân’va, da’, dom’, pe dracu’ pentru altfel, cândva,
dar, domn, pe dracul) sau vocală (altădat’,’nainte, lu’ (Mihai), numa’, pân’ la, tocma’,
vin’ pentru altădată, înainte, lui (Mihai), numai, până la, tocmai, vino) ori a mai multor
sunete/a unei silabe sau a mai multora (’neaţa, dom’le, juma’, vino-ncoa’ pentru
(bună) dimineaţa, domnule, jumătate, vino încoace);
2. a una sau a două cifre arabe înaintea reprezentării prescurtate a unui an
calendaristic: ’98, ’989.
• În ceea ce priveşte poziţia, apostroful se foloseşte:
1. la începutul (rar) sau în interiorul unui cuvânt: ’nainte pentru înainte; dar’mite,
Sal’tare!, pentru darămite, Salutare!; sau al unui grup de cuvinte: Dom’ profesor!
Săru’ mâna! pentru Domnul(e) profesor, Sărut mâna, dar mai ales la sfârşitul unui
cuvânt (folosit izolat sau în propoziţii ori în fraze):
da’, da’ de unde, Domnu’!; Las’ pe mine!; Scoal’!; Las’ că-ţi arăt eu!; Pas’ de pricepe!;
poa’ să...; tre’ să... pentru dar, dar de unde, Domnul(e)!; Lasă pe mine!; Scoală!; Lasă că-ţi
arăt eu!; Pasă de pricepe!; poate să...; trebuie să...;
2. înaintea unui număr, apostroful marcând, mai ales în stilul publicistic, absenţa
accidentală a primei cifre /a primelor două cifre, la indicarea prescurtată a anilor
calendaristici scrişi fragmentar cu cifre arabe: ’989, ’89 = 1989.
• În interiorul cuvintelor, apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc; la
început de cuvânt este, bineînţeles, precedat, dar nu urmat de blanc, iar la sfârşit
de cuvânt este, fireşte, urmat de blanc.
• Când locul despărţirii la capăt de rând ar coincide cu locul apostrofului din
interiorul unui cuvânt, despărţirea în acel loc trebuie evitată.
• Apostroful este obligatoriu în cuvinte străine (provenind din limbi în care
îndeplineşte, conform normelor ortografice ale acelor limbi, (şi) alte funcţii decât
în română) folosite în contexte româneşti, şi anume în:
1. substantive comune neadaptate:
engl. five o’clock, no-man’s-land, rock′n-roll, fr. trompe-l’œil, it. commedia dell’arte;
2. nume proprii de locuri, de persoane, de formaţii muzicale etc.:
Cortina d’Ampezzo, D’Audhebourg, L’Hospitalet de Llobregat, N’Djamena,
Nuku’alofa, Saint John’s, ’s-Gravenhage; D’Alembert, D’Annunzio, D’Artagnan, O’Neal,
O’Toole, Rifa’a at-Tahtawi; Guns N’ Roses;
3. nume proprii de firme străine conţinând articolul hotărât din franceză
(L’Occitane) sau „genitivul saxon” din engleză: Mc Donald’s (de unde a fost extins
la unele nume de firme româneşti: Bambu’s Casian, David’s Pub, Jerry’s Pizza).
1.2.2. Bara oblică

[/]
• Bara (oblică)/engl. slash [pron. sleş] este o liniuţă înclinată, de sus în jos, de la
dreapta spre stânga, aproximativ cu înălţimea unei litere mari1.
• Este semn ortografic cu rol limitat (I.), semn de punctuaţie2 (II.) şi semn grafic
convenţional (III.) în anumite domenii.
• I. Ca semn ortografic, bara oblică se utilizează mai ales în stilul administrativ,
jurnalistic şi ştiinţific şi nu este precedată, nici urmată de blanc.
• La trecerea de pe un rând pe altul, elementele despărţite prin bară ca semn
ortografic nu trebuie separate.
• Detaliind, ca semn ortografic, bara oblică se foloseşte:
1. obligatoriu (exprimând împărţirea unei unităţi la alta, cu semnificaţia liniei
de fracţie din matematică):
- în simbolurile unităţilor de măsură derivate, în care înlocuieşte prep. la, pe:
km/h, m/s, rot/min (cit. kilometri la/pe oră, metri pe secundă, rotaţii pe minut);
- în abrevierile/simbolurile unor unităţi monetare raportate la o unitate de
suprafaţă, de timp etc., în care înlocuieşte prep pe:
EUR/m2, EUR/mp, €/m2, €/mp (cit. euro pe metru pătrat);
• Între cuvinte desemnând aceleaşi unităţi de măsură sau monetare neabreviate:
kilometri/oră, euro/lună, bara oblică este considerată de unii semn de punctuaţie.
- în abrevierile tradiţionale c/val şi m/n pentru contravaloare, motonavă: m/n
„Transilvania”;
2. facultativ, în compusul scris/cititul.
• Dar acesta se scrie mai frecvent cu cratimă: predarea scris-cititului.
• II. Ca semn de punctuaţie, bara oblică se foloseşte între:

1. cuvinte care exprimă o relaţie: raportul semnificant/semnificat, transferul spaţiu/
timp; o alternativă: plată în avans/la livrare; o opoziţie: artistic/nonartistic;
2. numere care exprimă date calendaristice de tranziţie, cu valoarea prep. pe,
spre: În noaptea de 27/28 martie 2021 s-a schimbat ora;
3. numere care exprimă durata: intervalul orar 9/18, perioada 1/31 ianuarie;
• Dar în aceste cazuri se pot utiliza:
a. cratima: raportul semnificant-semnificat, transferul spaţiu-timp, intervalul orar 9-18,
perioada 1-31 ianuarie, noaptea de 27-28 martie...;
b. linia de pauză (despre care în DSL, s.v. pauză 2., se afirmă că în această situaţie
nu este încadrată de blancuri): raportul semnificant–semnificat, transferul spaţiu–timp;
intervalul orar 9–18, perioada 1–31 ianuarie, noaptea de 27–28 martie ...
1
Este în uz uneori şi bara oblică dublă: //, pentru care v. SEMNE ŞI CONVENŢII GRAFICE.
2
Asupra căruia a atras atenţia Mioara Avram 1979. Nu era recunoscută ca semn ortografic în DOOOM1.
Nu figurează ca semn de punctuaţie în ÎOOP. A fost inclusă în DSL s. v. bară 2., cu toate cele trei roluri.
• III. Ca semn grafic convenţional, bara oblică se foloseşte:

1. (în domeniul administrativ – în structura numerelor de înregistrare a
documentelor de orice fel –, în bibliografii, cu valoarea prep. pe, per): Legea nr. 1/2001,
Dosarul nr. C-205/44/2009; LR 1/2011;
2. (în analiza literară) pentru a nota rime: dascăl/recunoască-l; pentru a marca
limita dintre versuri redate fără alineat (caz în care este încadrată de blancuri):
A fost odată ca-n poveşti, / A fost ca niciodată... Eminescu;
3. (în lingvistică) pentru a despărţi alternanţe: x/cş: pentru a separa indicaţii
gramaticale: ă (literă; sunet) s. m./n.; cât priveşte adv. + vb. (+ s. sg./pl.: ~ condiţiile);
pentru a încadra secvenţe în transcriere fonologică: ghem /g′em/; pentru a separa
variante: abstracţie/abstracţiune;
4. (în texte nematematice) pentru exprimarea fracţiilor (cu valoare prep. pe,
supra): ½ (unu pe doi, unu supra doi); 1/3;
5. (în administraţie, corespondenţă) pentru indicarea datei prin cifre: 31/12/2020,
32/XII/2020 = 31 decembrie 2020.
• Dar cu acest rol, bara oblică este în concurenţă cu cratima: 31-12-2020 şi mai
ales cu punctul: 31.12.2020.
• Standardul internaţional ISO 86011 recomandă exprimarea datei cu ajutorul
cratimei, în ordinea a-l-z: 2020-12-31.
1.2.3. Blancul
[]
• Blancul – numit şi pauză albă/grafică sau spaţiu (alb) – constă într-un spaţiu liber.
El este separator „negativ”, cu rol de semn ortografic şi de auxiliar de punctuaţie
în sens larg2.
• În DOOM3 este tratat exclusiv ca semn ortografic (recunoscut relativ recent3
ca atare), caz în care este dispus între cuvinte şi are aproximativ dimensiunea unei
litere cu lăţime medie4.
• Ca semn ortografic, blancul delimitează între ele elemente lexicale, funcţia lui
fiind de a separa cuvinte simple sau componente ale cuvintelor compuse nesudate,
ale locuţiunilor şi ale grupurilor relativ stabile de cuvinte, în timp ce absenţa lui
(scrierea fără blanc/„legată”/într-un cuvânt, eventual cu cratimă) marchează
faptul că elementele scrise astfel formează o unitate lexicală (cf. de scăzut prep. +
vb. faţă de descăzut s. n.).
1
ISO 8601-1:2019 Date and time -- Representations for information interchange — Part 1: Basic rules (elaborat
iniţial în 1988), ISO 8601-2:2019 Date and time -- Representations for information interchange — Part 2: Extensions.
2
În DSL s. v. pauză 2. „semn (auxiliar) de punctuaţie”.
3
Flora Şuteu, Elisabeta Şoşa 1993/1999, p. 272, îl numesc „marcă ortografică”. A fost inclus ca atare în
DSL loc. cit. şi în DOOM2.
4
Mai exact între 1/3 si 1/2 din corpul unei litere cu lăţime medie (Funeriu 2021: 214).
• 1. Se lasă blanc între:

1.1. elementele cuvintelor compuse nesudate, ale locuţiunilor şi ale altor
grupuri de cuvinte:
Baia Mare, ceea ce pr., cinci sute num., pentru că conjcţ.; altă dată; câte o dată;
• Dar cuvintele simple, derivate sau compuse sudate se scriu într-un cuvânt ori
cu cratimă: băimărean, cincisutist s., cincizeci num.; cinci-degete s.
1.2. componentele numelor proprii compuse care desemnează:
1.2.1. unităţi administrativ-teritoriale din România (în conformitate cu Legea
nr. 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea
administrativă a teritoriului României):
judeţul/municipiul Satu Mare, toate numele de localităţi formate cu Târgu
(Târgu Mureş etc), în afară de Târgu-Neamţ; alte nume de localităţi: Sântă Măria,
Turnu Măgurele;
• Dar, conform aceleiaşi legi, majoritatea numelor compuse de unităţi
administrativ-teritoriale din România se scriu cu cratimă: nume de judeţe: Bistriţa-
Năsăud, Caraş-Severin; de localităţi: Oraşu Nou-Vii, iar unele nume compuse de
localităţi se scriu într-un cuvânt: Câmpulung, Sântana.
1.2.2. state (inclusiv nume traduse/adaptate în limba română): Capul Verde,
Costa Rica;
• Dar alte nume compuse de state se scriu cu cratimă sau într-un cuvânt:
Guineea-Bissau; Muntenegru.
1.2.3. persoane (prenume, nume de familie):
Alecu Ivan (Ghilia), Ana Maria (Narti), Hagi Culea, Ion Gheorghe (Maurer), Ion
Marin (Sadoveanu), (Valeria) Guţu Romalo, Lia Olguţa, Victor Ion (Popa);
• Dar aceleaşi/alte nume compuse cu diverşi purtători se scriu într-un cuvânt
sau cu cratimă: Anamaria/Ana-Maria, Hagiculea; Gheorghiu-Dej, Popescu-Tăriceanu,
Sturdza-Bulandra, Ştefănescu-Delavrancea, iar Legea 119/1996 cu privire la actele de
stare civilă prevede ca, la întocmirea acestora, numele de familie şi prenumele
formate din două sau mai multe cuvinte să se scrie cu cratimă;
1.2.4. personaje folclorice şi literare:
Don Juan, Don Quijote, Moş Crăciun, Moş Ene, Palas Atena;
• Dar cele mai multe nume compuse româneşti ale unor astfel de personaje se
scriu cu cratimă: Baba-Cloanţa, Făt-Frumos, Harap-Alb, Muma-Pădurii, Sfarmă-Piatră,
Statu-Palmă-Barbă-Cot.
1.2.5. corpuri cereşti: Steaua Polară;
• Dar cele mai multe nume compuse de corpuri cereşti se scriu cu cratimă:
Calea-Laptelui, Carul-Mare, Cloşca-cu-Pui.
1.2.6. sărbători:
Adormirea Maicii Domnului, Anul Nou, Iom Kipur, Săptămâna Mare;
● Dar unele nume proprii compuse de sărbători se scriu cu cratimă: Lăsata-Secului,
Moş-Ajun.
• 2. Blancul poate avea rol distinctiv, diferenţiind de compuse secvenţe identice

prin sunetele constitutive, ale căror componente, despărţite prin blanc, formează
2.1. locuţiuni:
altă dată „în altă împrejurare”, de mult „de vreme îndelungată”, o dată „o sigură
dată” loc. adv.; Domnia Sa (despre un domnitor, boier) (înv.) loc. pr.;
2.2. grupuri relativ stabile de cuvinte: câte o dată „câte o unică dată” adv. + loc.
adv.
• Dar secvenţe asemănătoare pot fi cuvinte compuse scrise cu cratimă sau
într-un cuvânt: domnia-sa „dumnealui” pr.; altădată, demult „odinioară”, câteodată
„uneori” adv.
• 3. Blancul înlocuieşte uneori punctul între majusculele dintr-o abreviere
complexă, însă procedeul nu se recomandă, deoarece rezultatul este neeconomic
şi inestetic: S T B/S.T.B. pentru Societatea de Transport Bucureşti.
• 4. Blancul poate preceda sau urma ori nu alte semne ortografice: astfel, de
regulă, bara oblică, cratima şi punctul interior nu sunt precedate, nici urmate de
blanc, cu excepţia anumitor abrevieri; linia de pauză este încadrată de blancuri;
semnul exclamării şi virgula nu sunt precedate, dar sunt urmate de blanc.
• 5. Apar uneori scrise fără blanc unele interjecţii repetate:
Începu a râde hâd şi strâmbându-se: hîhî! Eminescu; Hîhîhî! nenee! moş Andronic o
spus o poveste. Bogdan; Strângea hăţurile, repetând lin şi totuşi poruncitor: Hohoho!...
Hohoho!... Rebreanu.
Este preferabil ca blancul să nu fie folosit în locul punctului ca semn grafic
convenţional pentru despărţirea grupurilor de câte trei cifre din reprezentarea
numerelor mari, deoarece aceasta prezintă riscul ca ele să apară despărţite la capăt
de rând: 1 000; 10 000; 1 205 200 pentru 1.000; 10.000; 1.205.200.
Când asemenea numere indică ani calendaristici, pagini ş.a., se scriu fără blanc
(şi fără punct): anul/pagina 1000.
1.2.4. Cratima
[-]
• Cratima – numită şi linioară, liniuţă (de despărţire/(şi) de unire sau (înv.) trăsură
de unire – este o liniuţă orizontală cu lungimea medie a unei litere pline, plasată
aproximativ la jumătatea înălţimii literelor mici.
• Este mai scurtă decât linia de pauză1 şi nu este precedată, nici urmată de
blanc, ceea ce o deosebeşte în plus de aceasta.
• Cratima este în principal semn ortografic (I.), dar şi semn de punctuaţie (II.)
şi semn grafic convenţional în anumite domenii (III.).
• Ea nu trebuie înlocuită cu linia de pauză, nici folosită în funcţiile proprii
acesteia (pentru excepţii v. mai jos II., III.).
1
Şi, nesemnificativ, decât linia de dialog – semn de punctuaţie identic numai formal, nu şi funcţional,
cu linia de pauză.
• În unele cazuri, diferenţa dintre diversele funcţii ale cratimei nu este evidentă;
ceea ce contează pentru utilizator sunt cazurile în care el trebuie/poate să utilizeze
cratima, alt semn (linia de pauză, virgula) sau niciun semn.
• Cratima este semnul ortografic cu cele mai multe funcţii şi cu cea mai mare
frecvenţă; în plus, una şi aceeaşi cratimă poate cumula mai multe roluri, de ex.,
pe lângă marcarea calităţii de compus a unui cuvânt, poate nota şi ataşarea unui
element gramatical (articol, desinenţă, prepoziţie, pronume ş.a.) sau/şi producerea
unor fenomene fonetice, precum căderea unui sunet.
• I. Ca semn ortografic, cratima se utilizează din raţiuni fonetice sau lexico-
gramaticale.
• Condiţiile în care se produc anumite modificări fonetice ţin de domeniul
foneticii, cele în care anumite elemente gramaticale se leagă de cuvântul de bază
– de cel al gramaticii, iar cele în care anumite compuse sau derivate se scriu cu
cratimă – de formarea cuvintelor. Ele nu pot fi toate prezentate aici în detaliu.
• Căderea unor sunete poate fi redată, după caz, fie prin apostrof, fie prin
cratimă, de aceea trebuie distinse situaţiile în care se utilizează unul sau altul din
aceste două semne.
• Astfel, se notează cu cratimă:
1. căderea unor sunete prin care elementele sonore devenite astfel alăturate
ajung să facă parte din aceeaşi silabă, cf. căderea unei vocale la întâlnirea cu un
cuvânt care începe tot cu o vocală (v. mai jos eliziunea);
2. căderea unei consoane în cuvinte compuse:
săru-mâna s. n. (în expr. a umbla cu ~ „a cerşi”), la sfântu-aşteaptă < la sfântul
aşteaptă;
Dar se scrie cu apostrof grupul de cuvinte Săruʼ mâna! „formulă de salut/de
mulţumire” vb. + s. f.
3. căderea unui sunet în cuvinte scrise în mod obişnuit cu cratimă:
D-ale carnavalului, Înşir-te, mărgărite; mam-mare, sor-sa pentru De-ale carnavalului,
Înşiră-te, mărgărite; mama-mare, soră-sa;
În acest caz se recomandă să se păstreze exclusiv cratima, care să nu se cumuleze
cu apostroful şi nici să nu se folosească apostroful singur (aşa cum s-a procedat în
trecut): *D’-ale carnavalului; *D’ale carnavalului.
• Dar când, ca urmare a căderii unor sunete, elementele sonore care ajung astfel
să se învecineze nu devin parte din aceeaşi silabă, se foloseşte apostroful.
• Cumularea celor două semne, în ordinea cratimă + apostrof, se utilizează
numai în indicarea prescurtată a anilor calendaristici precedaţi de un prefix, unde
este obligatorie: ante-’89.
• Cratima cu rol fonetic poate avea caracter:
1. obligatoriu/permanent:
dă-l, de-a dreptul, las-o, s-a dus, ţi-l dă (nu *dă îl, *de a dreptul, *lasă o, *se a dus, *ţi
îl dă);
2. facultativ, când se redă rostirea în tempo rapid: de-abia, n-am pentru de abia,
nu am.
• Ea se utilizează între cuvinte care formează o unitate sau în interiorul unui

cuvânt ori (mai rar) al unei abrevieri, având rolul de a lega sau, dimpotrivă, de a
separa elementele în cauză.
Cratima leagă:
1. articolul hotărât enclitic/desinenţa de unele cuvinte greu flexionabile sau cu
finale neobişnuite în limba română;
2. componentele anumitor abrevieri;
3. cuvinte pronunţate în tempo rapid, fără pauză între ele (v. mai jos afereza,
sinereza);
4. cuvinte repetate identic sau cu unele modificări;
5. elementele unor compuse cu grad mediu de sudură, ale unor locuţiuni şi
ale secvenţelor formate din substantive care desemnează grade de rudenie/relaţii
sociale + adjective posesive;
6. formanţii finali ai numeralelor ordinale şi sufixul substantivelor desemnând
fracţii de numeralul cardinal corespunzător scris cu cifre;
7. unele prefixe şi sufixe de baza derivatelor respective.
• Cratima separă:
1. segmentele unui cuvânt în cazul despărţirii acestuia la capăt de rând;
2. silabele unui cuvânt rostit sacadat.
• În toate situaţiile cu excepţia despărţirii la capăt de rând, cratima se foloseşte
indiferent de poziţia ocupată pe rând (în timp ce în cazul despărţirii la capăt de
rând este condiţionată de plasarea segmentului de cuvânt la sfârşitul rândului şi
trebuie eliminată când se schimbă dispunerea pe rânduri).
• Pentru cratima care are (şi) rol lexico-gramatical, în cele de mai jos se prezintă
contrastiv situaţiile în care secvenţe cu structură şi componenţă asemănătoare se
scriu cu cratimă sau în alt mod.
• Utilizările cratimei se pot detalia după cum urmează:
1. Leagă în scris cuvinte pronunţate fără pauză, notând o realitate fonetică
permanentă sau accidentală (în tempo rapid). Poate fi vorba de două-nouă (mai
ales în limba veche sau populară) cuvinte alăturate – cazuri în care numărul de
cratime variază între una şi opt:
s-a dus, a luat-o; dându-le-o, jelui-m-aş, lua-ţi-ar, întreba-se-vor, ucigă‑l‑crucea,
urându-mi-se, Da-vă-voi.; ducă-se-pe-pustii, face-li-se-va, plânsu‑mi‑te‑ai; (un)
lasă‑mă‑să-te-las; n-aude-na-vede-na-greul-pământului; Jumătate-de-Om-Călare-pe-
Jumătate-de-Iepure-Şchiop.
• Cuvintele neaccentuate ataşate prin cratimă pot fi în encliză: dă-l sau în
procliză: l-a dat.
• În unele cazuri, pronunţarea fără pauză (marcată prin cratimă) poate conduce
numai la modificări morfologice sau de topică ale cuvintelor implicate (rostite în
silabe diferite): pare-|se faţă de se pare.
•Alteori, ea poate duce la pronunţarea într-o singură silabă a unor sunete care,
în alte situaţii, formează silabe diferite: am văzu|t-o faţă de (înv.) o am văzut.
• În anumite cazuri, cratima poate semnala şi producerea (inclusiv în fonetică

sintactică) a unor fenomene care duc la modificări fonetice ale cuvintelor în cauză:
afereză, eliziune sau sinereză (admise în anumite cazuri şi în limba literară).
• Afereza (facultativă), în cuvinte compuse sau derivate, a lui î din cuvintele
de bază redă rostirea în tempo rapid a formaţiilor cu adverbul bine şi cu prepoziţia
de de la teme care încep cu îm-, în-: bi|ne-n|ţeles, de-m|părţit, de-n|mulţit şi a celor
cu prefixele ne- şi re-, eventual şi pre-, de la acelaşi tip de teme: ne-m|păcat, ne-
n|ţeles; a re-m|părţi, a re-n|călzi, a pre-n|tâmpina faţă de rostirea literară, în tempo
normal/lent: bine|înţeles; de|împărţit, de|înmulţit; ne|împăcat, ne|înţeles; a re|împărţi,
a re|încălzi; a pre|întâmpina; cf. şi ca-ntotdeauna, cu/pe-ncetul, de-a-ndoaselea etc.
• Eliziunea poate fi:
a. obligatorie/permanentă: din|tr-o|dată < dintru + odată, din|tr-un, în|tr-un,
prin|tr-un < dintru/întru/printru + un, în|tr-a|devăr < întru + adevăr, m-a, v-a (văzut)
< mă, vă + a (văzut);
b. facultativă: c-a văzut, c-un copil, du|p-o oră, fă|r-a (zice), n-a văzut, n-a|veam,
n-o să vadă, pâ|n-a|colo, s-o vadă, faţă de că a văzut, cu un copil, după o oră, fără a (zice),
nu a văzut, nu aveam, nu o să vadă, până acolo, să o vadă.
• Aceste posibilităţi sunt exploatate în poezie, din raţiuni prozodice, permiţând
reducerea numărului de silabe:
Ne-nţeles rămâne gândul / Ce-ţi străbate cânturile …; Ne spuneam atât de multe /
Făr-a zice un cuvânt. Eminescu
• Sinereza poate fi:
a. obligatorie/permanentă: de-a dreptul [dĕa], le-a dat [lĕa], mi-a spus [mĭa], mi-o
dă [mĭo], ne-am dat [nĕam];
b. facultativă, redând rostirea în tempo rapid: de-a|bia [dĕabĭa] faţă de de abia
[de abĭa] în tempo normal/lent; cf. şi de-un an, pe-un deal etc.
• Există dublete sau triplete omofone neomografe, scrise cu cratimă: în|tr-u|na
prep. + num.; l-a, ne-am, s-a, v-a pr. + vb. aux. sau fără cratimă/„legat”: întruna
„mereu” adv., la prep., neam s. n./adv., sa pr./adj. pr., va vb. aux.
2. Leagă elementele unor compuse mai slab sudate decât cele scrise într-un
cuvânt, şi anume:
2.1. adjective:
alb-albăstriu, aşa-zis, austro-ungar, bun-platnic, est-european, (dicţionar) francez‑italian,
roşu-deschis;
2.2. adverbe:
astă-iarnă, azi-dimineaţă, azi-mâine, azi-noapte, după-amiază, harcea-parcea,
târâş‑grăpiş;
2.3. interjecţii: haida-de;
2.4. pronume: domnia-sa „dumnealui”;
2.5. substantive:
acord-cadru, an-lumină, argint-viu, bună-credinţă, cafea-filtru, câine-lup, cerul‑gurii,
cuvânt-înainte, dublu-casetofon, ducă-se-pe-pustii, după-amiază, floarea‑soarelui,
gura‑leului (plantă), locotenent-colonel, mai-mult-ca-perfect, mamă‑surogat, ochiul‑boului
(plantă), prim-ministru, prim-viceprim-ministru, proces-verbal, redactor‑şef, scris‑cititul,
situaţie-limită, sud-est/Sud-Est (inclusiv între abrevierile lor: S-E), unsprezece‑metri

„lovitură de la 11 metri”, vel-spătar, viţă-de-vie;
• Compusele scrise cu cratimă se deosebesc astfel de îmbinările libere omofone:
ochiul boului.
• Dar se scrie, rar, şi cu bară oblică scris/cititul.
2.6. locuţiuni (adverbiale, prepoziţionale, pronominale):
de colo-colo, (de) zor-nevoie, jur-împrejurul, una-alta, vrând-nevrând.
• Dar compusele cu un grad avansat de sudură se scriu într-un cuvânt:
untdelemn.
2.7. cuvinte repetate (identic sau cu unele modificări) care formează o unitate,
şi anume:
2.7.1. adjective (unele folosite şi ca adverbe):
(adevărul) gol-goluţ, iute-iute, încet-încet, încet-încetişor, mare-mare, nou-nouţ,
repede-repede, repede-repejor, singur-singurel, talmeş-balmeş;
2.7.2. adverbe (unele folosite şi ca adjective):
acuşi-acuşi, bine-bine, câine-câineşte, doar-doar, foarte-foarte, fuga-fuga, fuga-fuguţa,
gata-gata, mai-mai, (ni)tam-nisam, poate-poate, prea-prea (nici ~, nici foarte-foarte),
şontâc-şontâc, talmeş-balmeş;
... încet-încet începu să vadă. Galaction
2.7.3. interjecţii:
ala-bala, boc-boc, cri-cri-cri-cri, măi-măi, nani-nani, pâş-pâş, pis-pis, pu-pu-pup,
şontâc-şontâc, şu-şu-şu, ta-ra-ta-ta, teleap-teleap, tilinc-tilinc, tipa-tipa, trosc-pleosc,
ţa‑ţa, ţac-pac1;
He-he-he-he! că bune tinereţe ai mai avut! Sadoveanu
• Cf. şi interjecţia repetată care a dobândit (în limbajul copiilor) şi valoare de
substantiv: na-na „bătaie” a da na-na.
• Interjecţiile se pot scrie şi:
a. cu semnul exclamării: Vai! vai! de s-ar face dimineaţă. Beniuc;
b. într-un cuvânt: hâhâ(hî), hohoho, tralala, uiuiu, uliuliu;
c. cu blancuri (rar): Ha ha ha ha! i-a-nfundat! Caragiale;
d. cu puncte de suspensie (rar): Înghite Agachi... gâl... gâl... gâl. Alecsandri.
2.7.4. pronume: ceva-ceva „puţin”;
2.7.5. substantive:
Doamne-Doamne „Dumnezeu”, puncte-puncte, rânduri-rânduri (interpretabil şi ca
loc. adv. „unul după altul”, „în număr mare”), tam-tam:
Gânduri-gânduri... treceau prin cugetul lui Dănilă. Galaction; Şi Apusul îşi împinse
toate neamurile-ncoace; / Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri... Eminescu;
• Dar în asemenea situaţii se poate folosi şi virgula, între:
a. adjective: mare, mare;
1
Devenită şi s. n. ca denumire comercială a unui produs de lipit cu efect rapid.
b. adverbe: foarte, foarte;

c. interjecţii: Aho, aho, copii şi fraţi... (Pluguşorul);
d. substantive: rânduri, rânduri: Trec, rânduri, rânduri, muncitorii... Beniuc
3. Leagă componentele secvenţelor (pop.) formate din substantive denumind
grade de rudenie/relaţii sociale + adjective posesive (cu sau fără apocopă):
mamă-ta/(vulg.) mă-ta, soră-ta, stăpână-sa, taică-su, tată-su/ta(c)-su/tat-su;
4. Leagă anumite prefixe sau sufixe de baza derivatului în derivate nesudate
(noi sau/şi ocazionale):
anti-Gherea, ex-ministru, non-UE, ultra-progresist; poe-esc, STB-ist, X-ulescu;
• Cratima se pune şi după prefixele folosite singure, pe prima poziţie, în opoziţie
cu termenul de bază sau cu un derivat de la aceeaşi bază cu alt prefix:
plăţi intra- şi interbancare, concediu pre- şi postnatal;
• Dar de obicei se scriu într-un cuvânt derivatele obişnuite cu prefixe şi cu
sufixe, iar elementele de compunere, prefixele şi sufixele folosite independent, cu
rol de cuvinte, se scriu separat: auto, bio, moto, neo, trans; (voturi) contra; isme.
5. Leagă articolul hotărât enclitic sau desinenţa de plural de cuvintele greu
flexionabile, în:
5.1. numele literelor şi ale sunetelor: x-ul, z-uri;
5.2. substantivele provenite din numerale cardinale notate cu cifre:
10-le „ zecele/nota 10”, 11-le „unsprezecele/echipa de fotbal”;
5.3. împrumuturile neadaptate (fonetic/grafic) şi numele de locuri străine a
căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare (inclusiv în cazul lui w
[ŭ], y [aĭ, eĭ]):
acquis-ul [aki|ul], bleu-ul [blö|ul], Bruxelles-ul [brüselul], show‑ul [şo|ul], pl.
show‑uri; standby-ul [stendbaĭul], Strasbourg-ul [strasburul];
• Dar, de regulă, articolul şi desinenţa nu se despart prin cratimă de cuvintele
la care se ataşează: bacul „bacalaureatul”, tirul „autocamionul”.
• Este contrară normelor ataşarea cu cratimă a articolului şi a desinenţei la orice
împrumut (chiar neadaptat integral fonetic/grafic) ori nume propriu străin dacă
literele în care se termină fac parte din alfabetul limbii române şi se pronunţă cu
valoarea de bază din română (inclusiv k [c], w [v], y [i], [ĭ]). Acestea trebuie scrise
fără cratimă la singular articulat sau la plural: basedowul [bazedovul], dandyul
[dendiul], folkul, New Yorkul [nĭuĭorkul]; rockuri [rokuri].
5.4. abrevierile/siglele/simbolurile folosite ca substantive:
CV-uri, pH-ul, STB‑ul.
6. Leagă formanţii -lea, -a din numeralele ordinale şi sufixul -ime din substantivele
desemnând fracţii de numeralele cardinale corespunzătoare scrise cu cifre (romane
sau arabe):
al XI-lea = al unsprezecelea, a 11-a = a unsprezecea, 16-ime = şaisprezecime;
7. Marchează în abrevierile discontinui omiterea unei secvenţe din interiorul
cuvântului abreviat, inclusiv al unui compus sudat:
ad-ţie, d-ta, P-ţa pentru administraţie, dumneata, Piaţa;
8. Cratima se păstrează în abrevierile anumitor compuse scrise cu cratimă:
lt.-maj., N-V pentru locotenent-major, nord-vest.
• Dar se suprimă în majoritatea abrevierilor/simbolurilor: Ah/A h, a.l., CD, CP,

kgf, kWh, mf, m.m.c.p., P.P.S. pentru amper-oră, an-lumină, compact-disc, cal-putere,
kilogram-forţă, kilowatt-oră, mezzo-forte, mai-mult-ca-perfect, post-post-scriptum.
9. Dintre substantivele proprii, se scriu cu cratimă între componente:
9.1.1. numele compuse ale majorităţii unităţilor administrativ-teritoriale din
România, care trebuie să respecte Legea 290/2018 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României:
numele judeţelor Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin şi nume de localităţi:
Boldeşti‑Scăeni, Bolintin-Vale, Bumbeşti-Jiu, Chişineu-Criş, Cluj-Napoca,
Drăgăneşti‑Olt, Drobeta-Turnu Severin, Fierbinţi-Târg, Lehliu-Gară, Miercurea-Ciuc,
Negreşti-Oaş, Oraşu Nou-Vii, Piatra-Neamţ, Piatra-Olt, Popeşti-Leordeni, Sângeorz‑Băi,
Slănic-Moldova, Tăuţii-Măgherăuş, Târgu-Neamţ (singurul compus cu Târgu scris cu
cratimă în Lege);
• Dar alte nume compuse (chiar similare) se scriu, conform Legii,
a. separat: Satu Mare, Sântă Măria, toate numele compuse cu Târgu (cu excepţia
lui Târgu-Neamţ): Târgu Mureş;
b. într-un cuvânt: Câmpulung, Sântana.
9.1.2. unele nume străine compuse de locuri (inclusiv de state, traduse/adaptate
în limba română): Guineea-Bissau, Papua-Noua Guinee, Trinidad-Tobago;
• Dar alte nume compuse de locuri se scriu:
a. într-un cuvânt: Eurasia, Muntenegru:
b. separat: Capul Verde, Costa Rica.
9.2. nume compuse de persoane:
Ana-Maria, Bogdan-Duică, Candiano-Popescu, Gheorghiu-Dej, Ioan-Aurel
(Pop), Micu-Klein, Popescu-Tăriceanu, Schweizer-Cumpăna, Sturdza-Bulandra,
Ştefănescu‑Delavrancea.
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, la art. 66 alin. (1)-(2),
stipulează că „la întocmirea actului de naştere, precum şi a celorlalte acte de stare
civilă, numele de familie şi prenumele titularului [...] formate din două sau mai
multe cuvinte se scriu cu cratimă”.
● Dar alte nume compuse de persoane sunt scrise:
a. separat: Alecu Ivan Ghilia, Ana Maria, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Caragiu
Marioţeanu, Hagi Culea, Ion Marin Sadoveanu, Pană Dindelegan;
b. într-un cuvânt: Anamaria, Hagichirea, Hagiculea.
9.3. numele compuse de personaje istorice, folclorice şi literare:
Baba-Cloanţa(-Cotoroanţa), Barbă-Albastră, Cuza-Vodă, Făt-Frumos, Harap-Alb,
Jumătate-de-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Şchiop, Muma-Pădurii, Negru‑Vodă,
Sfarmă-Piatră, Statu-Palmă-Barbă-Cot, Strâmbă-Lemne;
• Dar unele nume compuse de personaje se scriu separat: Don Juan, Don Quijote,
Moş Crăciun, Moş Ene, Palas Atena.
9.4. numele compuse de corpuri cereşti:
Calea-Lactee/Calea-Laptelui/Calea-Robilor, Carul-Mare, Cloşca-cu-Pui,

Cornul‑Caprei, Luceafărul-Ciobanilor, Luceafărul-de-Dimineaţă, Părul-Berenicei,
Scroafa-cu-Purcei, Ursa-Mare;
• Dar unele nume compuse de corpuri cereşti se scriu separat: Steaua Polară.
9.5. unele nume compuse de sărbători: Lăsata-Secului, Moş-Ajun.
• Dar majoritatea numelor compuse de sărbători se scriu separat: Adormirea
Maicii Domnului, Anul Nou, Iom Kipur, Săptămâna Mare.
10. Cratima separă segmentele unui cuvânt în cazul despărţirii acestuia la
capăt de rând. Ea trebuie suprimată dacă segmentul nu mai ocupă această poziţie.
Când locul despărţirii ar coincide cu poziţia cratimei proprii unui cuvânt,
despărţirea în acel loc trebuie evitată, iar dacă acest lucru nu este posibil (de ex.
în textele dispuse pe coloane înguste), o singură cratimă îndeplineşte dublul rol.
11. Cratima redă grafic pauzele dintre silabele (fonetice ale) unor cuvinte rostite
sacadat, cu intenţie stilistică: I-nac-cep-ta-bil!, numărul cratimelor fiind în funcţie
de numărul silabelor.
• II. Ca semn de punctuaţie, cratima se foloseşte, facultativ, între:
1. cuvinte care exprimă un raport sau o asociere, redând sensul „dintre... şi...”:
raportul semnificant-semnificat, transferul spaţiu-timp;
• Dar în acest caz se pot utiliza şi:
a. bara oblică: raportul semnificant/semnificat, transferul spaţiu/timp;
b. linia de pauză: raportul semnificant – semnificat, transferul spaţiu – timp;
Linia de pauză se preferă cratimei pentru a reda relaţia dintre două părţi:
Acordul de împrumut România – Franţa, întâlnirea la nivel înalt NATO – Rusia.
2. cuvinte sau numere care indică limite ale unor distanţe în spaţiu sau ale unor
intervale de timp, redând sensurile „dintre/între ... şi, de la... (până) la (inclusiv),
din... (până) în...”:
anii 2020-2021, distanţa Bucureşti-Ploieşti, orele 8-16; paginile 1-22, perioada 1-23
august, temperaturi de 2-4 grade;
3. adverbe sau numerale (inclusiv scrise cu cifre) în construcţii care exprimă
aproximaţia/imprecizia: de azi-de ieri „de curând”, două-trei zile, 10-12 ore;
Numai când silea pe Sultănica să mestece doi-trei dumicaţi, se socotea în rai.
Delavrancea
• Dar în aceste situaţii se folosesc şi:
a. bara oblică: perioada 1/23 august;
b. linia de pauză: distanţa Bucureşti – Ploieşti, perioada 1 – 23 august, paginile 1 –
22; două – trei zile;
c. virgula: de azi, de ieri; două, trei zile.
• Cratima trebuie preferată liniei de pauză, deoarece oferă economie de spaţiu,
nefiind încadrată de blancuri1, cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de aceasta,
este direct accesibilă pe tastatura obişnuită a dispozitivelor electronice.
1
În DSL s.v. pauză 2. d), se consideră că, în anumite situaţii, linia de pauză nu ar trebui încadrată de
blancuri, ceea ce riscă a provoca derută în rândul celor care scriu, reducând deosebirile dintre ea şi cratimă.
• III. Ca semn grafic convenţional, printre altele, cratima:

1. însoţeşte în lingvistică elementele lipsite de independenţă, marcând
poziţia lor în cuvânt, sau serveşte la punerea în evidenţă a silabelor:
articolul -ul, desinenţa -uri, formantul -lea, infixul -n-, litera/vocala î-,
prefixul contra-, radicalul floar-; vocale în hiat: a-er;
2. separă silabele în analiza metrică:
Co-dru-le-co-dru-ţu-le-ce-mai-faci-dră-gu-ţu-le... Eminescu;
3. se foloseşte pentru indicarea datei cu cifre arabe, în uzul curent în
ordine „crescătoare” zz-ll-aaaa: 12-11-2020 = 12 noiembrie 2020, iar conform
ISO 86011 , în ordine „descrescătoare” aaaa-ll-zz: 2020-11-12.
• Neconcordanţa dintre uzul românesc tradiţional şi norma internaţională
(mai recentă şi puţin cunoscută şi respectată) antrenează riscul confuziei între lună
şi zi în cazul numerelor de până la 12 (de ex. la indicarea datei de expirare a unor
produse alimentare sau medicamentoase).
• Dar data poate fi indicată şi cu bară oblică: 12/11/2020 şi mai ales cu
punct: 12.11.2020.
1.2.5. Linia de pauză

[–]
• Linia de pauză2 este o liniuţă orizontală plasată aproximativ la jumătatea
înălţimii literelor mici.
• Este mai lungă decât cratima şi nu trebuie înlocuită cu aceasta şi nici folosită
în locul ei.
• Este în general precedată şi urmată de blanc, ceea ce o deosebeşte în plus de
cratimă.
• Spre deosebire de aceasta, linia de pauză nu este, în general, direct accesibilă
pe tastatura dispozitivelor electronice actuale (şi de aceea în locul ei se foloseşte
adesea, greşit, cratima), dar se poate obţine prin diferite procedee, în funcţie de
sistemul de operare şi de dispozitiv, fiind previzibil ca aceste metode să evolueze
în continuare.
• Linia de pauză este uneori şi semn ortografic (I.), dar în principal semn de
punctuaţie (II.), precum şi semn grafic convenţional în unele domenii.
• Pentru cel care scrie, ceea ce contează nu sunt însă aceste distincţii, ci situaţiile
în care el trebuie/poate folosi sau nu linia de pauză, respectiv cratima.
• I. Ca semn ortografic, linia de pauză are o funcţie foarte limitată, fiind utilizată,
în mod specific, numai în scrierea unor formaţii cu structură bipartită (mai mult
sau mai puţin ocazionale3, considerate tradiţional tot cuvinte compuse), şi anume
1
Elaborat în 1988 şi revizuit de mai multe ori, inclusiv în 2019: ISO 8601-1:2019 Date and time –
Representations for information interchange – Part 1: Basic rules, ISO 8601-2:2019 Date and time – Representations
for information interchange – Part 2: Extensions.
2
În ÎOOP, p. 81, se afirmă că linia de dialog şi linia de pauză reprezintă acelaşi semn de punctuaţie, deşi
se recunoaşte că au două funcţii total diferite, ceea ce impune concluzia că, deşi identice grafic, sunt semne
diferite, aşa cum şi sunt tratate în DSL.
3
Din cauza numărului şi a varietăţii lor, asemenea formaţii nu sunt incluse în Dicţionar, grafia lor
trebuind dedusă prin analogie cu exemplele date.
între componentele lor majore, care cuprind cel puţin un cuvânt compus propriu-
zis scris la rândul lui cu cratimă; rolul liniei de pauză este acela de a reflecta grafic
ierarhia raporturilor dintre termeni:
(relaţiile) americano – nord-coreene = relaţiile dintre America (= SUA) şi Coreea de
Nord; (Vântul suflă dinspre) nord – nord-est. = dinspre nord şi nord-est; (Râul curge pe
direcţia) sud-est – nord-vest. = dinspre sud-est spre nord-vest.
• Nu se recomandă folosirea şi la acest nivel a cratimei: (direcţia) *sud-est-nord-
vest, care nu reflectă această ierarhie.
• Când locul despărţirii la capăt de rând ar coincide cu locul liniei de pauză
din interiorul unei formaţii, aceasta trebuie evitată în acel loc, iar dacă acest lucru
nu este posibil (de ex. în textele dispuse pe coloane înguste), linia de pauză ţine şi
locul cratimei care ar marca despărţirea la capăt de rând.
II. • Ca semn de punctuaţie1, linia de pauză se foloseşte între:
1. cuvinte care exprimă un raport sau o asociere, redând sensul „dintre...
şi...”: raportul semnificant – semnificat, transferul spaţiu – timp;
• Dar în acest scop se pot utiliza şi
a. bara oblică: raportul semnificant/semnificat, transferul spaţiu/timp;
b. cratima: raportul semnificant-semnificat, transferul spaţiu-timp.
2. cifre care exprimă date calendaristice de tranziţie, cu valoarea prep. pe, spre:
În noaptea de 27 – 28 martie 2021 s-a schimbat ora;
• Dar în aceste cazuri se foloseşte uneori bara oblică: În noaptea de 27/28 martie
2021 s-a schimbat ora.
3. cifre care exprimă data în calendarul gregorian raportat la cel iulian (pe stil
vechi şi nou):
Revoluţia din 25 octombrie – 7 noiembrie 1917.
4. cuvinte sau cifre care indică limite în spaţiu:
distanţa Bucureşti – Ploieşti, paginile 1 – 22;
5. cuvinte care indică durata, inclusiv prin numere scrise cu cifre: perioada 1 – 23
august;
6. numerale alăturate (scrise cu cifre sau cu litere) care exprimă aproximaţia/
imprecizia:
doi – trei copii, una – două zile, 12 – 24 de ore.
• În asemenea cazuri, linia de pauză este de evitat, întrucât, fiind încadrată
de blancuri, generează risipă de spaţiu; cratima este de preferat, inclusiv graţie
faptului că este accesibilă pe tastaturi: perioada 1-23 august, distanţa Bucureşti-
Ploieşti, paginile 1-22; doi-trei copii, una-două zile, 12-24 de ore.
7. pentru a reda relaţia dintre două părţi (fiind preferată cratimei):
Acordul de împrumut România – Franţa, întâlnirea la nivel înalt NATO – Rusia;
8. la citarea unor titluri, între părţile titlului sau între titlul şi subtitlul unor
lucrări şi documente (în concurenţă cu blancul, cu semnul de paragraf sau cu
două-puncte):
Certificatul de origine al vehiculului – Declaraţia producătorului vehiculului de bază;
1
Pentru funcţiile liniei de pauză ca semn de punctuaţie în propoziţie şi în frază v. ÎOOP, p. 82-83.
9. (în special în stilul juridic) la marcarea unei structuri de apartenenţă,

conducând şi la o selecţie contextuală a subiectului:
Ministerul Economiei şi Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
va lua măsurile ce se impun. = Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din cadrul
Ministerului Economiei şi Finanţelor….
1.2.6. Punctul
[.]
• Punctul are forma unui cerculeţ minuscul plin, plasat pe nivelul inferior al
rândului.
• Este în principal semn de punctuaţie1, dar şi semn ortografic (I.) şi semn grafic
convenţional în anumite domenii (II.).
• Ca semn ortografic, punctul se foloseşte în abrevieri şi simboluri – la sfârşitul
sau/şi în interiorul lor, putând fi obligatoriu (I.1.), facultativ (I.2.) sau interzis
(I.3.).
• De regulă, el nu este precedat şi nici urmat de blanc când este punct interior
în abrevieri/simboluri complexe.
• Punctul final al unei abrevieri este, fireşte, urmat de blanc când îi succedă
alt cuvânt: acad. Eugen Simion, precum şi în cazul abrevierilor folosite independent
sau care se află la sfârşitul unei fraze.
• Există şi abrevieri de sintagme, cu sau fără punct interior, care se scriu cu
blanc între componente:
ad int., ad litt., ad val., al seg., art. cit., loc. cit., lucr. cit., op. cit.; nr. crt., ş.u. pentru
ad interim, ad litteram, ad valorem (lat.); al segno (it.), articolul citat, locul citat, lucrarea
citată, opera citată, numărul curent.
I. Ca semn ortografic, punctul este
1. obligatoriu:
1.1 ca punct final în următoarele categorii de abrevieri simple:
1.1.1 abrevierile care nu păstrează ultima literă a cuvântului abreviat:
acad., add., adj., agr./agron., al./alin., ald., ap., arh., art., asist., av., bd., bl., buc., cap.,
cf., cl., col., conf., coord., cpt., cresc., d., dest., doc., dv./dvs., ec., ed., etc., ex., exp., fasc.,
fem., fig., gen., ian., ib./ibid., id., ing., intr., jud., lat., lect., long., masc., mil., min., ms., n.,
nov., nr., op., p., pass., pizz., plt., p.m., prof., r., rall./rallent., reg., rtr., rot., sc., sec., serg.,
str., şos., tab., tov., univ., v., vol.
pentru
academician/-ă, addenda (lat.), adjectiv/adjunct/adjutant, agronom/-ă, alineat, aldină,
apartament/apud (lat.), arhipelag/arhitect/-ă, articol, asistent/-ă, avocat/-ă, bulevardul, bloc,
bucăţi, capitol, clasa, colonel/coloana, confer (lat.) „compară”, conferenţiar, coordonator,
căpitan, crescendo (it.), domnul, destinatar, docent, dumneavoastră, economist/-ă, editor/
editură/ediţie, et cetera (lat.), exemplu, expeditor, fasciculă, feminin, figură, general, ianuarie;
(lat.) ibidem, idem; inginer/-ă, intrarea, judeţ, latitudine, lector, longitudine, masculin, mileniu,
1
Pentru funcţiile punctului ca semn de punctuaţie în propoziţie şi în frază v. ÎOOP p. 52-55.
minut, manuscris, nota, noiembrie, numărul, opus, pagină, passim (lat.), pizzicato (it.),
plutonier, postmeridian, profesor/profesoară, rândul, rallentando (it.), regiune, (în) retragere,
rotaţie, scara, secol/secundă, sergent, strada/strâmtoarea, şoseaua, tabelul, tovarăşul/tovarăşa,
universitar, vezi, volum „tom”;
1.1.2. câteva abrevieri care (în virtutea tradiţiei, a analogiei sau a regulilor altor
limbi) păstrează ultima literă a cuvântului abreviat:
dr., drd., lt., mr., Mr., Mrs., nr. crt., slt.
pentru
doctor, doctorand, locotenent, maior; (engl.) mister, mistress; numărul curent,
sublocotenent;
1.1.3. abrevierile prenumelor masculine şi ale anumitor termeni religioşi:
C./Const., G., Gh., I., Şt., Th.
pentru
Constantin, George, Gheorghe, Ion, Ştefan, Theodor; Sf. pentru Sfântul/Sfânta;
1.2. ca punct interior fără blanc şi final în abrevierile complexe de la:
1.2.1. prenumele masculine compuse urmate de nume de familie:
B.P. Hasdeu, I.L. Caragiale
pentru
Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ion Luca Caragiale;
1.2.2. denumirile de ranguri bisericeşti:
P.C. (Sa), P.F. (Sa), P.S.S., S.S.
pentru
Preacucernicia (Sa), Preafericirea (Sa), Preasfinţia Sa, Sfinţia Sa;
1.2.3. denumirile de ranguri monarhice:
A.S., A.S.R., M.S.
pentru
Alteţa Sa, Alteţa Sa Regală, Majestatea Sa;
1.2.4. anumite expresii de uz internaţional:
A.D., d.c., D.S., h.c., N.B., P.S., s.v.
pentru
(lat.) anno Domini; (it.) da capo, dal segno; (lat.) honoris causa „datorită meritelor”,
nota bene „ia aminte”, post-scriptum, sub voce;
1.2.5. anumite cuvinte compuse/sintagme:
a.c., a.i., a.v., a.m., c.m.m.d.c., c.m.m.m.c., d.a., d.ex., d.H., e.g., e.n., î.e.n., î.H., O.U.G.,
ş.a., ş.a.m.d., ş.c.l., ş.u.
pentru
anul curent; (lat.) ad interim/ab initio; ad valorem, ante meridiem; cel mai mare divizor
comun, cel mai mic multiplu comun, după-amiază, de exemplu, după Hristos, (lat.) exempli
gratia; (în) era noastră, înaintea erei noastre, înainte de Hristos, Ordonanţă de Urgenţă a
Guvernului, şi altele/alţii, şi aşa mai departe, şi celelalte, şi următoarele;
1.2.6. derivate cu prefixe (în terminologia farmaceutică, medicală) formate din

litera iniţială a prefixului + litera iniţială a bazei:
c.i., i.d., i.m., i.v.
pentru
contraindicaţii, intradermic, intramuscular, intravenos.
2. facultativ, ca element interior (neurmat de blanc) şi final în abrevieri
complexe cu circulaţie naţională:
C.F.R., S.U.A., U.E.
pentru
Căile Ferate Române, Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană.
• Punctul este uneori înlocuit în interiorul unor abrevieri prin blanc: S T B
pentru S.T.B./STB, dar procedeul este nerecomandabil, deoarece duce la un aspect
neelegant şi la risipă de spaţiu.
• Se recomandă scrierea unor asemenea abrevieri fără punct1 (mai economică):
AGA, BBC, BCA, IMM, MAI, ONG, PAL, PFA, PIB, PFL, PVC, SF, TVA, UE, USLA
pentru
Adunarea Generală a Acţionarilor, (engl.) British Broadcasting Corporation/bumbac,
beton celular autoclavizat, întreprinderi mici şi mijlocii, organizaţie nonguvernamentală,
plăci aglomerate din lemn, persoană fizică autorizată, produs intern brut, plăci fibrolemnoase,
policlorură de vinil, (engl.) science-fiction, taxă pe valoarea adăugată, Unitatea Specială de
Luptă Antiteroristă.
Dar, prin tradiţie, se scriu cu puncte: P.S., P.P.S.
3. interzis:
3.1. după abrevierile care păstrează ultima literă a cuvântului abreviat (cu
excepţiile de sub 1.1.2.):
cca, cdor, dl, dle, dna, dra, d-ta, d-voastră, jr/Jr, sr/Sr, vs
pentru
circa, comandor, domnul, domnule, doamna, domnişoara, dumneata, dumneavoastră,
junior, senior, versus;
3.2. în acronimele cu statut de:
3.2.1. substantive proprii:
ADAS, AGERPRES, ALDE, ECOSOC, ROMARTA, TAROM
pentru
Administraţia Asigurărilor de Stat, Agenţia Română de Presă, Alianţa Liberalilor şi
Democraţilor, Economic and Social Council (engl.), Arta Românească, Transporturile
Aeriene Române;
3.2.2. substantive comune:
aragaz, elinvar, laser, quasar, radar, stas
1
Unele abrevieri apar şi scrise cu punct: M.A.I. aproape de tine, în titlul unei emisiuni TV, pentru Ministerul
Afacerilor Interne.
pentru
Asociaţia Româno-Americană + gaz; fr. elasticité invariable; engl. Light Amplification
by Stimulated Emission of Radiation, Quasi-stellar Radio Source, Radio Detection and
Ranging; standard de stat;
3.3. în cuvinte formate prin trunchiere (unele fam.):
antipolio, antitero, bac, dirig(ă), expat, grădi, mate, porno, prof(ă)
pentru
antipoliomielitic, antiterorist, bacalaureat, diriginte/dirigintă, expatriat, grădiniţă,
matematică, pornografic, profesor/profesoară;
3.4. în abrevierile scrise prin tradiţie cu bară oblică:
c/val, m/n
pentru
contravaloare, motonavă.
4. Se scriu de asemenea fără punct (final sau/şi interior):
4.1. următoarele categorii de abrevieri simple (scrise cu litere mari):
E, N, S, V; F, M pentru numele punctelor cardinale est, nord, sud, vest (şi în
compusele lor, respectiv
pentru (sexul) femeiesc/masculin (în stilul administrativ, în formulare);
4.2. următoarele categorii de abrevieri şi simboluri simple şi complexe (scrise
cu litere mari sau/şi mici), pentru termeni din diferite domenii:
4.2.1. astronomie, fizică, matematică:
A, cos, cosec, cotg, F, h, l, L, log, m, N, pH, QSR, sec, sin, tg, UV, V
pentru
arie, cosinus, cosecantă, cotangentă, forţă, înălţime, lăţime, lungime, logaritm, masă,
număr natural, puterea hidrogenului, quasar, secantă, sinus, tangentă, ultraviolete, volum;
4.2.2. chimie (simbolurile elementelor):
Ag, Al, B, C, Ca, Cl, Fe, He, I, K, Li, Mg, N, O, P, Ra
pentru
argint, aluminiu, bor, carbon, calciu, clor, fier, heliu, iod, kaliu, litiu, magneziu,
nitrogen, oxigen, fosfor, radiu;
4.2.3. finanţe (simboluri/coduri de monede):
EUR/Eur, Fr, Ft, MDL, Pf, PL/zl, R, ROL, RON, Rs, TL, USD [cit. usede]
pentru
euro, franc, forint, leu moldovenesc, pfenig, zlot nou, rublă rusă, leu (vechi), leu (nou),
rupie indiană, liră turcească; engl. United States dollar;
4.2.4. medicină:
ADN, ASLO/Aslo, BCG, EEG, EKG, IDR, ORL, Rh, TBC, VSH
pentru
acid dezoxiribonucleic, antistreptolizina O, Bacillus Calmette-Guérin, electroencefalo-

gramă, electrocardiogramă, intradermoreacţie, otorinolaringologie, (factorul) Rhesus, tu-
berculoză, viteza de sedimentare a hematiilor;
4.2.5. muzică:
AS, f, ff, p, pp
pentru
al segno, forte, fortissimo, piano, pianissimo (it.);
4.2.6. transporturi (tipuri de trenuri, mărci de automobile, de avioane):
FIAT, IL, IR, R
pentru
Fabbrica Italiana Automobili Torino (it.), (avion) Iliuşin, (tren) (inter)regional;
4.3. abrevierile unor nume proprii de instituţii:
BCR, BERD, BNR, CEC, ISO, NATO, OMS, ONU, PMP, PNL, SIF, SRR, SRTV,
UDMR, UNESCO, USR
pentru
Banca Comercială Română, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca
Naţională a României, Casa de Economii şi Consemnaţiuni; International Organization
for Standardisation, North Atlantic Treaty Organization (engl.), Organizaţia Mondială a
Sănătăţiii, Organizaţia Naţiunilor Unite, Partidul Mişcarea Populară, Partidul Naţional
Liberal, Societatea de Investiţii Financiare…, Societatea Română de Radiodifuziune,
Societatea Română de Televiziune, Uniunea Democrată Maghiară din România,
United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization (engl.), Uniunea
Salvaţi România;
4.4. alte abrevieri complexe cu caracter internaţional:
CD-ROM, CV, GMT, IQ, ISBN, ISSN
pentru
Compact Disc Read-Only Memory (engl.), curriculum vitae (lat., dar intrat prin
engl.), Greenwich Mean Time, intelligence quotient, International Standard Book Number,
International Standard Serial Number (engl.);
4.5. indicativele judeţelor din România şi ale statelor (pentru circulaţia rutieră;
proprietatea intelectuală): PH; RO pentru Prahova, România;
4.6. denumiri multiple de ranguri monarhice (conform protocolului Casei
Regale a României):
AALLRR, MMLL pentru Alteţele Lor Regale, Majestăţile Lor;
4.7. unele abrevieri/simboluri complexe (scrise fără punct interior) de la
cuvinte compuse scrise cu cratimă/cratime:
Ah/A h, CD, CP, DJ, kgf, kWh, mf, pf, tdW, tf
pentru
amper-oră; Compact-Disc (engl.), cal-putere; disc-jockey (engl.), kilogram-forţă,
kilowatt‑oră; mezzo-forte, piano-forte (it.); tonă-deadweight (engl.); tonă-forţă.
• Dar câteva păstrează cratima: N-V pentru nord-vest.

5. Simbolurile unităţilor de măsură se scriu conform standardelor internaţionale
şi interne1 (chiar când acestea nu coincid cu regulile ortografice ale limbii române)
şi anume fără punct (final şi interior):
A, a, at, cal, cm, dal, dB, Gcal, g, h, ha, hl, in, J, kg, km, km/h, l, m, mag, MHz, Mm,
mm, N, ns, ps, q, R, s, st, t, V, W, yd, μ, μm
pentru
amper, ar, atmosferă, calorie, centimetru, decalitru, decibel, gigacalorie, gram, oră,
hectar, hectolitru; inch (engl.)/ţol; Joule, kilogram, kilometru, kilometru pe oră, litru,
metru, miriagram, megahertz, milă marină, milimetru, newton, nanosecundă, picosecundă,
chintal, röntgen, secundă, ster, tonă, volt, watt, yard, micron, micrometru.
• La abrevieri/simboluri scrise cu sau fără punct final, articolul hotărât şi
desinenţa de plural se leagă prin cratimă: DJ-ul, OK-ul, OK-uri, P.S.-ul, P.S.-uri.
• Dacă o abreviere terminată cu punct se află la sfârşit de frază, după ea nu se
pune şi punct final de frază: S-au adoptat multe O.U.
• Punctul (neurmat de blanc) se foloseşte curent la exprimarea cu cifre arabe a
datei: 12.11.2020 = 12 noiembrie 2020 (în concurenţă cu bara oblică şi cu cratima) şi
a orei: 12.00.
Conform standardului internaţional ISO 86012, data trebuie exprimată însă cu
ajutorul cratimei, în ordinea 2020-11-12, iar ora cu ajutorul semnului două-puncte:
12:00.
II. Ca semn grafic convenţional, în scrierea numerelor mari, pentru despărţirea
grupurilor de câte trei cifre, se recomandă folosirea în română a punctului (şi nu a
blancului3 sau a virgulei4, ca în practica anglo-americană): 1.000; 10.000, 1.205.200
(o mie…).
Când asemenea numere indică ani calendaristici sau pagini, se scriu fără punct
sau blanc: anul/pagina 1000.
1.2.7. Alte semne de punctuaţie cu rol ortografic

• Pe lângă semnele propriu-zis ortografice, în scrierea unor succesiuni de cuvinte se
foloseşte uneori un semn de punctuaţie propriu-zisă: semnul exclamării sau virgula.
• Se poate considera că, în anumite situaţii, ele au rol şi de semne ortografice
datorită faptului că apar între cuvinte în situaţii în care, de obicei, se utilizează
cratima: interjecţii repetate pentru ambele semne în discuţie, iar, în cazul virgulei,
1
ISO 80000-1:2009, Quantities and units Part 1: General (înlocuit cu ISO/CD 8000-1, cf. şi Corrigenda ISO
80000-1:2009/Cor 1:2011), ISO 31-0 – 31-13: 1992, ISO 1000: 1992 SI units and recommendations for the use
of their multiples and of certain other units. Sistemul de unităţi de măsură legal în România este Système
international d’unités (SI), 8e éd., a cărui formă revizuită de Bureau international des poids et mesures este
în vigoare de la 20 mai 2019; v. şi Sistemul Internaţional de unităţi de măsură (SI) | Instrucţiuni 207/1968.
2
ISO 8601-1:2019 Date and time -- Representations for information interchange -- Part 1: Basic rules, ISO 8601-
2:2019 Part 2: Extensions.
3
Care poate pune probleme la sfârşit de rând.
4
Maniera anglo-americană, imitată uneori în România în texte administrative etc., contrar cutumelor
româneşti, dă naştere la confuzii periculoase.
şi alte cuvinte repetate sau numerale din construcţii care exprimă aproximaţia/
imprecizia1.
• Folosirea acestor semne în asemenea cazuri este facultativă (cu excepţia
locuţiunilor scrise cu virgulă), una şi aceeaşi succesiune putând fi scrisă cu semne
diferite – mai ales cu cratimă, uneori cu virgulă, mai rar cu semnul exclamării.
• Rar, între interjecţii repetate se înregistrează şi alt semn de punctuaţie,
punctele de suspensie: Înghite Agachi... gâl... gâl... gâl. Alecsandri
• Posibilitatea substituirii, în anumite situaţii, între semnul exclamării, respectiv
virgulă, şi cratimă (ultima fiind în general opţiunea din intrările de dicţionar) nu
conduce la considerarea şi a acestora ca semne ortografice propriu-zise2. Se pune
chiar întrebarea dacă asemenea secvenţe scrise cu semnul exclamării sau cu virgulă
reprezintă un cuvânt sau mai multe cuvinte (de aceea, majoritatea variantelor
scrise cu unul dintre aceste două semne nu sunt cuvinte-titlu în dicţionare).
• Pentru cel care scrie, asemenea distincţii nu sunt însă importante; ceea ce
interesează este care semne se pot folosi în asemenea situaţii.
• Semnul exclamării şi virgula nu sunt precedate, dar sunt urmate de blanc.
1.2.7.1. Semnul exclamării3

[!]
• Semnul exclamării – numit şi semn de exclamaţie sau (înv.) semnul mirării –
este format dintr-o liniuţă verticală uşor îngroşată în partea superioară în scrisul
de tipar, având înălţimea unei litere mari, şi un punct minuscul sub ea la mică
distanţă, plasat la baza rândului.
• El se pune între interjecţii:
1. repetate (identic, câte două sau câte trei):
A! a! a! mi-a scos alta! Caragiale; Ho! ho! nu mai vrei belete? Caragiale
2. rimate:
N-apuc să răspunz, domnule, şi şart! part! trosc! pleosc! patru palme. Caragiale
3. diferite:
U! O! Pi! Bre! Ce scandal! Negruzzi.
• Sub raportul semnelor folosite, scrierea construcţiilor cu interjecţii prezintă o
mare variaţie. Astfel, interjecţiile repetate se scriu şi4:
a. cu cratimă: Una, două... şase, murmură baba, ho-ho, destul! Sadoveanu
1
Dar după o singură interjecţie sau după ultima interjecţie dintr-o serie, semnul exclamării şi virgula
sunt folosite în calitatea lor de semne de punctuaţie.
2
Virgula este utilizată ca semn de punctuaţie în formule de invocare având pe prima poziţie un
cuvânt cu valoare de/o interjecţie, iar pe a doua poziţie un substantiv (propriu) în vocativ: feri, Doamne;
scârţ, Mariţo!; tronc, Marghioalo!, precum şi între cuvinte repetate care formează o unitate şi în care este în
concurenţă cu cratima.
3
Netratat în DOOM2.
4
Situaţii menţionate în ÎOOP, p. 90, la cratimă ca semn de punctuaţie. În ÎOOP, p. 60, se afirmă că se
despart prin cratimă sau prin virgulă interjecţii repetate care formează o unitate, şi anume între care în
rostire nu se fac pauze.
b. cu virgulă: Hei, hei! nu ştiţi dumneavoastră ce poam-a dracului e Harap-Alb aista.

Creangă; – Lăutari sunt? – Ho, ho! Câţi pofteşti. Creangă
c. într-un cuvânt: Strângea hăţurile, repetând lin şi totuşi poruncitor: Hohoho!...
Hohoho!... Rebreanu
d. (rar) cu puncte de suspensie: Înghite Agachi... gâl... gâl... gâl. Alecsandri.
• În virtutea faptului că interjecţiile pot exprima prin ele înseşi un enunţ,
cele repetate şi despărţite prin semnul exclamării pot fi considerate cuvinte
independente, iar semnul exclamării dintre ele poate fi interpretat şi ca având
valoarea proprie de semn de punctuaţie (cu atât mai mult când interjecţia care
urmează după el este scrisă cu literă mare), marcând pauze mai mari în rostire:
... De-abia se mai aude, departe: Cioc! Cioc! Cioc! Gîrleanu.
1.2.7.2. Virgula
[,]
• Virgula se plasează după cuvânt, pe nivelul inferior al rândului. Conform Academiei
Române, desenul ei evocă cifra 9 (ca şi în scrisul de mână). În scrisul la calculator, aceasta
este şi forma adoptată de normele internaţionale şi respectată în fonturi ca Times New
Roman ş.a. În alte fonturi însă, virgula seamănă mai curând cu accentul ascuţit.
Între cuvinte, virgula desparte:
1. componentele unor locuţiuni adverbiale cu structură simetrică, ritmate/rimate1:
de bine, de rău „cu mai mult ori mai puţin folos”:
Cu chiu, cu vai ajungem la Brădiceni... Vlahuţă; Cu voie, fără voie, … o să fiu musafirul
d-tale. Hogaş; De silă, de milă, fu nevoit a mai aştepta încă un an. Ispirescu; De voie, de
nevoie trebui să se scoale. Creangă; Logodna s-a făcut pe vrute, pe nevrute. Galaction.
• Ele apar uneori despărţite prin cratimă: Legumicultura de voie-de nevoie (internet).
2. cuvinte repetate (identic sau cu modificări) care formează o unitate2, şi anume:
2.1. adjective: Mare, mare, o mare iubire... (manea);
2.2. interjecţii (identice sau diferite):
Aho, aho, copii şi fraţi... (Pluguşorul); Cioc, boc, treci la loc! Teodorescu; ...gogâlţ,
gogâlţ... îi mergeau sarmalele întregi pe gât. Creangă; Ha, ha! măi badeo, mi-ai căzut
la mână acu? Alecsandri; Ha, ha, ha! bietul ispravnic! Alecsandri; Noapte bună, Moş
Arvinte, Fă hor, hor de-acu-nainte. Alecsandri; Nani, nani, puiul meu... Alecsandri; Nţ,
nţ, nţ, că rea a mai ajuns lumea în ziua de azi, nţ, nţ... (internet); Şi odată pornesc ei, teleap,
teleap, teleap. Creangă;
2.3. pronume: Am auzit tot, tot, tot. Caragiale;
2.4. substantive (unele succesiuni interpretabile şi ca locuţiuni adverbiale):
Începu a se strânge în cete, cete... Negruzzi.
• Dar în aceste situaţii se poate folosi şi cratima3 (soluţia consemnată, în general,
în dicţionare), între:
a. adjective: mare-mare;
b. adverbe: cum-necum; ... încet-încet începu să vadă. Galaction;
1
Situaţie nemenţionată cu privire la virgulă în ÎOOP şi în DSL.
2
Situaţie în care folosirea virgulei este înregistrată ca posibilă în ÎOOP, p. 90.
3
Situaţie menţionată la cratimă ca semn de punctuaţie în ÎOOP, p. 90.
c. interjecţii: He-he-he-he! că bune tinereţe ai mai avut! Sadoveanu; Au pornit teleap-

teleap! Scriban;
Interjecţiile se pot scrie şi:
(i) cu semnul exclamării: Vai! vai! de s-ar face dimineaţă. Beniuc;
(ii) (rar) într-un cuvânt: Începu a râde hâd şi strâmbându-se: hîhî! Eminescu;
Hîhîhî! nenee! moş Andronic o spus o poveste. Bogdan; Strângea hăţurile, repetând lin
şi totuşi poruncitor: Hohoho!... Hohoho!... Rebreanu;
(iii) (rar) în cuvinte separate: Ha ha ha ha! i-a-nfundat! Caragiale;
(iv) (rar) cu puncte de suspensie: Înghite Agachi... gâl... gâl... gâl. Alecsandri
d. substantive: Gânduri-gânduri... treceau prin cugetul lui Dănilă. Galaction
3. numerale (inclusiv scrise cu cifre) din construcţii care exprimă aproximaţia/
imprecizia1:
Ce focul, bade, te ţine / De nu vii seara la mine / Batăr la două, trei zile? Jarník, Bârseanu
• Dar între numerale juxtapuse se pot folosi şi:
a. cratima: Numai când silea pe Sultănica să mestece doi-trei dumicaţi, se socotea în
rai. Delavrancea
b. linia de pauză: două – trei zile.
1.3. Conversia unor sisteme de scriere2

• Când sunt folosite în contexte româneşti, cuvintele şi numele proprii din
limbi scrise cu alte alfabete decât cel latin sau cu alte sisteme de scriere sunt
supuse transcrierii, respectiv transliterării, care conduc, ambele, la convertirea
formei grafice a cuvintelor dintr-o limbă sau o scriere în alta. Este vorba de două
operaţiuni distincte, prin care redarea aceluiaş cuvânt se face în mod diferit.
• 1.3.1. Transcrierea
Reprezintă convertirea formei grafice a cuvintelor dintr-o limbă în alta prin
redarea (aproximativă) a pronunţării din limba de provenienţă cu ajutorul
sistemului de semne şi al convenţiilor ortografice ale limbii în care se face
transcrierea, în cazul în speţă ale limbii române. De aceea, transcrierea în caractere
latine diferă în funcţie de limba în care se transcrie. Cuvintele din limbile care se
scriu cu alt alfabet decât cel latin se redau cu acesta după reguli de corespondenţă
stabilite pentru fiecare limbă în care se transcrie.
• Transcrierea3 se foloseşte în textele curente destinate marelui public (literatură,
manuale, presă ş.a.). Ea poate fi fonologică sau fonetică.
• 1.3.2. Transliterarea
Este reprezentarea caracterelor unei scrieri (alfabetice sau silabice) în
caracterele alfabetului în care se face conversia. Ea se efectuează în principiu
caracter cu caracter.
1
Situaţie înregistrată în ÎOOP, p. 90 şi în DSL s.v. virgula 1. l).
2
Capitol nou, cu corespondent minim în anexele la DOOM1.
3
La editarea textelor româneşti scrise cu litere chirilice sau cu variante ortografice mai vechi ale scrierii
limbii române cu alfabetul latin se aplică reguli specifice de transcriere, care nu sunt prezentate aici.
• Transliterarea nu depinde de normele ortografice ale limbii în care se

transliterează. Ea se face după sistemele oficiale stabilite pentru limbile supuse
transliterării sau după alte norme naţionale ori internaţionale.
• Standardele internaţionale pentru conversia sistemelor de scriere urmăresc
asigurarea unui sistem de convertire riguros, univoc şi complet reversibil, fără
ambiguităţi. El trebuie să permită schimbul internaţional de informaţii prin
comunicarea cu mijloace manuale, mecanice sau electronice a mesajelor scrise
între oameni sau maşini, care să le poată transmite şi reconstitui automat. De
aceea la transliterare se face abstracţie de considerente fonetice sau estetice şi de
uzanţe naţionale.
• Transliterarea redă grafia, nu pronunţarea cuvintelor. Reprezentările rezultate
pe baza ei nu pot fi totdeauna pronunţate exact conform uzanţelor fonetice ale limbii
supuse conversiei, dar persoana care cunoaşte limba convertită poate reconstitui în
mod neechivoc grafia şi, între anumite limite, şi pronunţarea originară.
• Transliterarea diferitelor caractere este reglementată prin sisteme
internaţionale care redau aceste caractere prin aceleaşi litere pentru toate limbile
scrise cu alfabetul în care se face transliterarea (în cazul în speţă, cu cel latin1). Este
vorba de standarde ISO2, dintre care majoritatea sunt traduse, eventual completate
şi adoptate şi ca standarde române/SR ISO3.
Transliterarea se foloseşte în situaţii mai speciale decât transcrierea: în acte de
stare civilă şi notariale, în comunicaţii poştale, în lucrări de bibliografie (cataloage,
indici), de cartografie, de geografie, de istorie, de lingvistică.
• În cele ce urmează se dau normele de conversie în alfabetul latin a sistemelor
de scriere alfabetice şi nealfabetice ale câtorva dintre limbile cele mai răspândite.
• 1.3.3. Transliterarea caracterelor chirilice moderne în caractere latine.
Alfabetul chirilic modern este adaptat, cu unele diferenţe, pentru limbile slave
belarusă, bulgară, macedoneană, rusă, sârbă (alături de cel latin) şi ucraineană,
precum şi pentru limbi neslave din fosta URSS. El nota şi româna din RSS
Moldovenească până la obţinerea independenţei acesteia.
Transliterarea caracterelor chirilice în caractere latine se face conform SR ISO
9:1997 Informare şi documentare. Transliterarea caracterelor chirilice în caractere latine.
Limbi slave şi neslave (înlocuind STAS 5309/1-89), care transpune standardul ISO
9:1995 (confirmat în 2017) Information and documentation – Transliteration of Cyrillic
characters into Latin characters – Slavic and non-Slavic languages (înlocuind ISO
9:1986). SR 13456:2000 reglementează Transliterarea simplificată a caracterelor chirilice
în caractere latine fără semne diacritice.
• Multe litere chirilice sunt redate în transliterare cu alte semne decât în
transcrierea lor curentă în limba română.
1
Ea se poate face şi în alfabetul chirilic etc.
2
International Standard Organization/Organizaţia Internaţională de Standardizare/standard internaţional.
3
Textele standardelor nu se găsesc pe internet, trebuind cumpărate de la ASRO.
• 1.3.3.1. Redarea în română a cuvintelor şi a numelor din limba rusă
Litera din alfabetul rus Echivalentul românesc

Аа Aa
Бб Bb
Вв V v (v. şi mai jos)
Гг 1. G, g + a, o, u, consoană
2. Gh, gh + e, i
Дд Dd
Ее Ee
Ёё Io io (vezi şi mai jos)
Жж Jj
Зз Zz
Ии Ii
Йй Ii
Кк 1. K k (Kalmâkia, Kârgâzstan, Uzbekistan)
2. C, c în unele cuvinte, prin tradiţie (kalmâc, uzbec)
Лл Ll
Мм Mm
Нн Nn
Оо Oo
Пп Pp
Рр Rr
Сс Ss
Тт Tt
Уу Uu
Фф Ff
Хх Hh
Цц Ţţ
Чч 1. C c + e, i
2. Ce ce + a
3. Ci ci
• + o, u, consoane
• la sfârşit de cuvânt
Шш Şş
Щщ 1. Şc şc + e, i
2. Şce şce + a
3. Şci şci
• + o, u
• la sfârşit de cuvânt
Ъъ ∅
Ыы Â â în interiorul cuvintelor
Î î la sfârşit de cuvânt
Ь ь 1. + е, я şi după ч 1. I i
2. în celelalte situaţii 2. ∅
Ээ E, e
Юю Iu iu
Яя 1. Ia ia
• iniţial
• după vocală
2. ea după consoană
• La transcrierea în limba română a numelor proprii din limba rusă:

- litera chirilică e trebuie redată prin litera lat. e (nu prin ie): Менделеев – Mendeleev;
excepţii (prin tradiţie): Достоевский – Dostoievski, Тургенев – Turgheniev1;
- unele nume proprii de persoană terminate în -ёв, precum Киселёв (cf. numele
jurnalistului D.K. Kiseliov), Горбачёв – Gorbaciov au fost redate în trecut în alte cazuri
prin ef/eff, după model francez, păstrat în numele guvernatorului Pavel Kiseleff;
- rus. -ий din numele proprii se transcrie i: Достоевский – Dostoievski;
- litera chirilică к şi grupul кс se redau prin litera lat. k, respectiv prin ks (nu
prin cs sau x): Aleksandr Nevski, Alekseev, Aleksei (faţă de rom. Alexandru, Alexeev,
Alexei), iar sunetul [k′] – prin k (nu prin ch): Uzbekistan, Kirov;
- secvenţa ча se redă prin cea: Ceaikovski, Ceapaev, Goncearov;
- litera ы din interiorul cuvintelor se redă prin â (nu prin î): Cernâşevski, kalmâc,
Kalmâkia, kârgâz, Kârgâzstan, Kolâma, Saltâkov, Vâborg, conform normelor ortografice
actuale ale limbii române;
- litera я se redă prin ia la început de cuvânt şi după vocală: Ialta, Maiakovski,
Zoia, şi prin ea după consoană: Celeabinsk, Kolea, Olea, Tanea, Timireazev, Valea,
Vanea (dar s-a scris şi Unchiul Vania), Vasea, Volodea, dar prin ia în Nadia, Sonia,
pătrunse prin intermediar occidental, precum şi în Tania ş.a., când este vorba de
purtătoare românce.
• Este greşită redarea (parţial) anglicizată (practicată uneori la TV şi în unele
publicaţii), după modelul surselor în limba engleză din care se preiau informaţiile,
a numelor proprii scrise în limbile de origine cu alfabetul chirilic modern: corect
Anton Pavlovici Cehov, Elţân, Kârgâzstan, Navalnâi, Piotr Ilici Ceaikovski, Sahalin, nu
*Anton Pavlovich Chekhov, *Yeltsyn,*Kyrgyzstan, *Navalny, *Pyotr Ilyich Tchaikovsky,
*Sakhalin.
• 1.3.3.2. Redarea în română a unor caractere din limba bulgară (diferită de
cea pentru rusă)
Litera din Echivalentul
alfabetul limbii bulgare românesc
Гг+ъ Gh gh
Кк+ъ Ch ch
Щщ Şt şt
Ь ь după г, к, c şi + o Ii
Ъъ Ăă
1
Belarus este forma oficială adoptată de statul respectiv după dobândirea independenţei şi care a înlocuit
forma preluată din limba rusă Bielorusia.
• Pentru transliterarea caracterelor chirilice ale limbii bulgare în caractere latine

a fost creat în 1952 un sistem care a fost înlocuit în 1995 cu unul ales de guvernul
bulgar ca sistem oficial de transliterare, promulgat prin acte normative începând
din anul 2000 şi apoi în 2009, devenit oficial şi la ONU (din 2012), în Marea Britanie
şi în SUA (din 2013).
• 1.3.3.3. Redarea în română a literelor specifice limbii sârbe
Deoarece limba sârbă se scrie oficial atât cu alfabetul chirilic, cât şi cu cel latin1,
cuvintele din sârbă scrise cu litere chirilice trebuie redate cu litere latine în forma
lor din alfabetul ei latin, chiar dacă unele litere din alfabetul chirilic al sârbei au
în acesta corespondente diferite de cele din transliterarea internaţională şi din
transcrierea în limba română a aceloraşi caractere ale limbii ruse.
Litera din alfabetul Echivalentul din alfabetul
chirilic al limbii sârbe latin al limbii sârbe
Ђђ Đđ
Жж Žž
Jj Jj
Љљ Lj lj
Њњ Nj nj
Ћћ Ćć
Цц Cc
Чч Čč
Џџ Dž dž
Шш Šš
• 1.3.4. Transliterarea caracterelor arabe în caractere latine

Se face conform standardelor ISO 233:1984 Documentation – Transliteration of
Arabic characters into Latin characters (anterior ISO/R 233:1961, confirmat în 2017)
şi ISO 233-2:1993 Information and Documentation. Transliteration of Arabic characters
into Latin characters – Part 2: Arabic language – simplified transliteration (care
reglementează transcrierea simplificată a caracterelor arabe pentru informaţii
bibliografice, pornind de la ISO 233:1984), standard adoptat ca SR ISO 233-2:1996
1
Ca limbă a unei minorităţi naţionale cu reprezentare parlamentară din România scrisă şi cu alfabetul
latin, limbii sârbe i se aplică în România Legea 183/2006 privind utilizarea codificării standardizate a setului
de caractere în documentele în formă electronică şi Ordinul 414/2006 al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei
informaţiei cu privire la utilizarea codării standardizate a seturilor de caractere în documentele în formă electronică
(V. ANEXE).
Informare şi documentare. Transliterarea caracterelor arabe în caractere latine. Partea 2:

Limba arabă. Transliterare simplificată (ex.: Marrakech [marak′eş]).
• 1.3.5.Transpunerea semnelor chineze în litere latine
Chineza se scrie cu logograme numite hanzi, totalizând cca 40.000 de caractere.
Dintre acestea sunt folosite curent sub 10.000; un chinez cult recunoaşte 6-7.000
de logograme; pentru a citi un ziar este necesară cunoaşterea a 3.000 de caractere;
alfabetizarea presupune familiarizarea cu 2.000 de logograme.
• Au existat mai multe sisteme de transpunere a semnelor chineze în litere
latine. Pentru redarea în alfabetul latin a sistemului de scriere simplificat (faţă de
cel tradiţional) din RP Chineză, China1 şi ISO au adoptat sistemul Hanyu Pinyin
(sau „Schema alfabetului chinezesc fonetic”)/Pinyin/ISO 7098:1982 Documentation
– Romanization of Chinese, înlocuit prin ISO 7098: 1991, care foloseşte toate literele
alfabetului latin şi patru semne diacritice pentru redarea tonurilor.
• 1.3.6. Transliterarea caracterelor ebraice în caractere latine
Se face conform standardului ISO 259-2:1994(E): Information and documentation –
Transliteration of Hebrew characters into Latin characters, Part 2: Simplified transliteration,
adoptat ca SR ISO 259-2:1996 Informare şi documentare. Transliterarea caracterelor
ebraice în caractere latine. Partea 2: Transliterare simplificată, cf. şi ISO 259-3:1999
Conversion of Hebrew Characters into Latin characters. Part 3: Phonemic Conversion.
• 1.3.7. Conversia caracterelor greceşti2 în caractere latine
Se face conform SR ISO 843:2014 Informare şi documentare. Conversia caracterelor
greceşti în caractere latine, care transpune standardul ISO 843:1997 Information and
documentation – Conversion of Greek characters into Latin characters (iniţial ISO/
R843:1968; versiune corectată 1999-04; confirmat în 2017).
Litera din Numele Conversia în
alfabetul grecesc literei alfabetul latin
Αα alfa Aa
Ββ beta Vv
Γγ gama Gg
Δδ delta Dd
Εε epsilon Ee
Ζζ zeta Zz
Ηη eta Īī
Θθ teta Th th
Ιι iota [ĭota] Ii
Κκ kapa Kk
Λλ lambda Ll
Μμ miu [mĭu] Mm
1
Pentru chineza din afara RP Chineze propriu-zise se folosesc sisteme de redare parţial diferite.
2
Dintre care multe sunt folosite ca simboluri în diverse domenii ale ştiinţei şi tehnicii.
Νν niu [nĭu] Nn
Ξξ csi Xx
Οο omicron Oo
Ππ pi Pp
Ρρ ro Rr
σ/final ς sigma Ss
Ττ tau [taŭ] Tt
Υυ ipsilon Yy
Φφ fi Ff
Χχ hi Ch ch
Ψψ psi Ps ps
Ωω omega Ōō
• 1.3.8. Redarea cuvintelor japoneze în litere latine

• Japoneza are mai multe sisteme de scriere: două silabare – hiragana şi katakana
(cu câte 46 de caractere) – şi logograme/ideograme, numite kanji (împrumutate din
chineză). Există în total cca 50.000 de caractere kanji; în uzul cotidian sunt 1.945 de
caractere (predate – după învăţarea silabarelor – în învăţământul obligatoriu de 9
ani); un japonez cultivat poate recunoaşte (nu neapărat şi scrie) cel mult cca 5.000
de caractere.
• Pentru redarea cu litere latine (care în Japonia sunt învăţate de toţi elevii şi
general folosite în scrisul la calculator) a cuvintelor japoneze există trei sisteme
principale: Hepburn (Hebon-shiki Rōmaji), utilizat curent inclusiv de guvernul
japonez; Kunrei-shiki/Monbushō (standardizat prin norma ISO 3602:1989
Documentation – Romanization of Japanese (kana script) şi recunoscut oficial) şi Nippon
(variantă modificată a sistemului Hepburn), standardizat prin ISO 3602 Strict
(Nihon-shiki). Sistemul JSL Japanese Yale, influenţat de Kunrei-shiki, se foloseşte la
predarea pentru străini a japonezei vorbite. În diferite variante ale acestor sisteme,
numele capitalei Tokio, de ex., este redat ca Tōkyō/Tokyo/Tôkyô/Tohkyoh/Toukyou/
Tookyoo; cf. şi Fujisan/Huzisan pentru „muntele Fuji”.
2. Reguli de scriere şi de pronunţare1 literară a cuvintelor româneşti

• Prezentele reguli de scriere şi de pronunţare literară a cuvintelor româneşti
privesc aspecte în legătură cu care, în scriere sau/şi în pronunţare, pot exista
ezitări ori greşeli – din cauza necunoaşterii originii, a sensului şi a structurii unor
cuvinte sau din cauza influenţei unor rostiri dialectale, învechite, populare etc.
1
Pentru a înlesni lectura, pronunţările se redau aici în grafia românească obişnuită.
• Prezentarea acestor reguli este necesară şi pentru că ortografia limbii române

(numită curent fonetică) nu este de fapt integral fonologică, ci este guvernată în
unele cazuri şi de alte principii.
• Nu sunt notate în scrisul curent asimilările produse în vorbire între sunete
vecine, de ex. asurzirea lui b la [p] în cuvinte din fondul vechi înainte de consoane
surde, precum îndeobşte [îndeopşte], obcină [opčină] (pop.), subsuoară [supsuŭară],
subţire [supţire], dar şi în neologisme ca absent [apsent], abţine [apţine], obtuz
[optuz]; preiotarea lui e în cuvinte vechi ca mie [miĭe], vie [viĭe] sau pronunţarea [ŭa]
a diftongului iniţial de cuvânt sau de silabă scris oa- în cuvinte ca oameni [ŭameni],
respectuoasă [respektu|ŭasă].
• Regulile de mai jos sunt, în general, valabile pentru toate cuvintele din
familiile cărora le aparţin cele citate. Exemplele cu corp fonetic asemănător sunt
distinse prin clasa lexico-gramaticală sau prin glosare. Literele sunt enumerate în
ordine alfabetică, nu după locul/modul de articulare.
• În cazurile pentru care nu exisă reguli, scrierea/pronunţarea corectă trebuie
memorată sau verificată în Dicţionar.
• Pentru alte situaţii v. Mioara Avram, Ortografia pentru toţi, şi DIN.
2.1. (Grupuri de litere cu) consoane

2.1.1. c, chi sau g, ghi?
• Norma a optat pentru formele cu c, ch cangrenă, carafă, chitară, şi nu pentru
variantele cu g, gh *gangrenă, *garafă, *ghitară.
2.1.2. ci [či] sau [si]?

• În câteva împrumuturi relativ mai vechi din franceză, ci se pronunţă [si]: ciclamen,
citronadă; dar: cinema, citric, citrin.
2.1.3. h- sau ø?
• Se scriu cu h- şi se pronunţă cu [h] formaţiile cu hetero- „diferit”, hexa- „şase”,
hiero- „sfânt”: heterosexual, hexametru, hieratic, hieroglifă.
• Dar se scriu fără h- (şi se pronunţă ca atare) unele formaţii cu etero „diferit” şi
etero „de eter”: eterogen, eteromanie, precum şi ierarhie; umor (nu: *humor (înv.), însă
cu h‑ humorescă).
2.1.4. [ks]: cs sau x?

• Grupul de sunete pronunţat [ks] se scrie:
1. c + s în:
1.1. câteva cuvinte (mai ales provenite din limbi unde se scriu cu c(h)s): bucsău (deşi
adaptat din buxus), catadicsi, cocs, comics, ecstasy, fucsie „plantă”, hicsos, îmbâcsi, lacs
„peşte”, micsandră, sconcs, ticsi, tocsin „clopot de alarmă” (rar), vacs, vecsel (înv.);
1.2. unele nume proprii de familie: (Vasile) Alecsandri;
• Succesiunea de litere/sunete c + s în silabe diferite apare în compuse împru-
mutate/calchiate: blocstart, cârcserdar, cocsagâz, facsimil, rucsac.
2. x, de regulă, în:
2.1. numeroase cuvinte: chix, coxă, extaz, fux „manevră”, lax adj., a mixa, ruxandră,
tix „praf de curăţat”, toxină „substanţă”;
2.2. numeroase nume proprii de persoană: Alexandra, (Grigore) Alexandrescu,
Alexandri, Alexandru, Ruxandra.
• În scrierea unor nume de familie, lui x îi corespunde uneori ss: (Alfred)
Alessandrescu, (Ioan) Massim.
2.1.5. m sau n înainte de b, f, p?

• 1. Înainte de b şi p se scrie m şi se pronunţă [m], nu n (inclusiv în prefixe din
derivate româneşti sau împrumutate/calchiate care înaintea altor consoane se
scriu cu n): ambulanţă, amplasa, bomboană, combate, complăcea, emblemă, emplastru,
imbatabil, improviza, imputa, îmbolnăvi, îmbunătăţi, împacheta, împărat, împături, umbla;
• Elementul sin- are înainte de b, f, p, în cuvinte neanalizabile, varianta sim-:
simbioză, simbol, simfonie, simpatie (dar: sinfazic).
• 2. Însă se scrie n şi se pronunţă [n] şi înainte de b sau de p în:
2.1. compuse împrumutate: input, Kronprinz, lumpenproletariat;
2.2. elemente de compunere/prefixe ca avan-, non-, pan-: avanport, avanpost,
avanpremieră; nonprofit, panpsihism;
2.3. nume proprii străine de localităţi: Banbury, Brandenburg (de unde s. comun
brandenburg), Canberra, Istanbul (dar Stambul), Nürnberg;
• Dar se scriu şi se pronunţă fie cu m, fie cu n înainte de b şi de p unele substantive
proprii:
- nume de localităţi din România compuse cu sân- „sfânt”: Sâmbotin (jud. Gorj)/
Sânbotin (jud. Vaslui), Sânbenedic, Sânpetru (şi ~Almaşului, de Câmpie, German, Mare,
Mic), Valea Sânpetrului, conform Legii 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României;
- nume de persoane cu purtători din România: Goldemberg/Goldenberg,
Goldenblum, Kernbach, Rosemberg/Rosenberg, Rosenbaum, Rosenblat, Rosenbusch,
Weinberg/Vaimberg sau cu purtători străini: Gutenberg, Steinbeck;
- nume de sărbători: Sâmpetru/Sânpetru.
• 3. Înainte de f se scrie m şi se pronunţă:
3.1. [m] în:
3.1.1. cuvinte ca amforă, bomfaier, camfor, damf, îngâmfat, limfă, nimfă, pamflet, triumf,
a umfla, zamfir;
3.1.2. elementul amfi-: amfibiu, amfibrah, amfiteatru, amfitrion;
3.1.3. nume proprii: Pamfil, Zamfira;
3.2. se scrie n şi se pronunţă n (şi nu m [m]) în:

3.2.1. cuvinte precum confort, fanfară, a fonfăi;
3.2.2. prefixul infra-: infraacustic, infralegal, inframicrobiologie, infrapaginal, infraroşu,
infrastructură.
2.1.6. -răsc, -răscu, -răşte -răşti sau -resc, -rescu,-reşte, -reşti?

• După r se scrie şi se pronunţă:
ă: -ăsc la ind. prez. pers. 1 sg. şi 3 pl. şi conj. prez. pers. 1 sg., -ăşti la ind. şi conj. prez.
pers. 2 sg., -ăşte la ind. prez. pers. 3 sg. la verbele de conjugarea a IV-a terminate la
infinitiv în -î care primesc augmentul -esc: eu, ei urăsc, tu (să) urăşti, el urăşte;
e: în -resc, -rescu, -reşte, -reşti în adjective, adverbe, nume proprii de persoane şi
de locuri derivate cu sufixele -esc, -eşte, -escu, -eşti: tătăresc; tătăreşte; Tatarescu/
Tattarescu/Tătărescu; Tătăreşti (jud. Satu Mare); sunt însă atestate şi nume proprii de
persoană sau de localităţi în -ăscu, -ăşti: Tătarăscu/Tătărăscu; Tătărăşti (jud. Bacău)1.
2.1.7. s sau c + i?
• În câteva împrumuturi din franceză, [s] se redă (etimologic şi prin tradiţie) prin
c (+i): ciclamen, citronadă.
2.1.8. s sau z?
• Înaintea anumitor litere (reprezentând consoane surde sau sonore, inclusiv
sonante (m, n, l, r), ori vocale) se scrie s sau z şi se pronunţă [s] sau [z] în funcţie,
în general, de rostirea actuală a vorbitorilor de limbă literară2; la unele cuvinte pot
exista ezitări cu privire la grafie/pronunţare.
• I. Se scrie s şi se pronunţă [s]:
1. în prefixele des- şi răs- înaintea consoanelor surde [k] şi [č] (scrise c, respectiv
c + e, i), [k′] (scrisă ch + e, i), f, h, p, t, ţ: a descânta, a descentraliza, a descheia, a
deschiaburi, a descifra, a desfereca, a deshăma, a despotcovi, a destăinui, a se desţăra (rar);
a răsciti, a răscoace, a răsfierbe, răsplată, a răstălmăci;
• Aceste prefixe pierd pe -s final în derivate de la baze care încep cu s: a desăra,
a răsuci, a răsufla.
2. în prefixele des-, răs- şi înaintea consoanei sonore z: a deszăpezi, a deszăvorî, a
răszice;
3. (inclusiv înaintea unor consoane sonore şi a unor sonante) în derivate/
compuse analizabile (formate în limba română sau împrumutate) cu:
3.1. elementul plus-: plusvaloare;
3.2. prefixul trans-: transdanubian, translucid, transmutaţie, transnaţional;
• Dar tranz- înainte de vocală în cuvinte împrumutate, neformate/neanalizabile
în limba română: tranzacţie, tranzistor, tranzit.
1
Conform Legii 290/2018.
2
În istoria limbii române, scrierea şi pronunţarea cu s sau z au fost uneori diferite de normele actuale.
4. în compuse împrumutate: aisberg, fosgen, glasbeton, glasvand, jurisdicţie şi

în nume proprii străine (în care este pronunţat şi [z]): Desdemona, Dresda, Israel,
Lesbos, Svetlana;
5. înainte de m în:
5.1. finala -sm: marasm, pleonasm, sarcasm;
5.2. finala -smă: agheasmă, carismă, catapeteasmă, clismă, fantasmă, miasmă,
mireasmă, plasmă, prismă, schismă, tenesmă;
5.3. sufixul -ism: comunism, simbolism;
6. în contexte variate (inclusiv la iniţială şi înainte de sonante), în alte cuvinte
mai vechi sau mai noi, fără nicio regulă formală: cicisbeu; a desluşi, disgravidie,
disjunctor; lesbiană, slab, smântână, a sminti, a smulge, snoavă, svastică, sveter, a trăsni,
a trosni, dar bezmetic, beznă, izlaz.
• II. Se scrie z şi se pronunţă [z]:
1. înaintea consoanelor sonore b, d, g, [g′] (scrisă gh + e, i), [ğ] (scrisă g + i), j şi v
(inclusiv la iniţială de cuvânt şi în variantele de prefixe diz-, răz- din derivate
analizabile, formate pe teren românesc sau împrumutate): a azvârli, brazdă, dizgraţie,
a izgoni, mâzgii, Pazvante; a răzbate, a răzda (rar), a se răzgândi, a se răzghina (reg.), a
răzjudeca; a zbura (dar, prin tradiţie, revista Sburătorul), zdup, a zghihui (înv., reg.),
zgomot, zvelt;
2. în prefixul dez- înaintea consoanelor sonore b, d, g, [g′] (scrisă gh +e, i), v şi
a sonantelor şi înainte de vocale: a dezaproba, a dezbobina, a dezdoi, a dezechilibra, a
dezgheţa, a dezghioca, a dezgoli, a dezinfecta, a dezlega, a dezmoşteni, a deznaţionaliza, a
dezonora, a dezrădăcina, a dezrăsuci, a dezumaniza, a dezvinovăţi;
3. înaintea sonantelor l, m, n (inclusiv la iniţială) în cuvinte ca: bezmetic, beznă,
boleaznă, buzna, cazma, caznă, cizmă, gleznă, guzlă, hazna, izlaz, izmană, izmă, iznoavă
(pop.), a îndrăzni, niznai, pizmă, razna, răzleţ, răzmeriţă, rozmarin, roznovean, tăzlăuan,
zlătar, zloată, zlot, a zmângăli, zmeu, zmeură; dar: a desluşi, slab, smântână, snoavă;
4. în împrumuturi şi în nume proprii pronunţate în limba română literară
actuală cu [z] intervocalic (ca în etimon): Câmpiile Elizee, concluziv, coroziv, (semi)
ocluziv, elizeu;
• Dar se scrie conclusum (lat.) [s pron. s/rom. z].
5. în elementul izo-: izoanaliză, izobară, izocoră, izodinamică, izoedric, izofonă,
izoglosă, izohipsă, izolinie, izomer, izonefă, izooctan, izoparafină.
• III. În cuvintele analizabile formate cu sufixul -nic se scrie şi se pronunţă s [s],
respectiv z [z], în funcţie de consoana finală a bazei:
1. casnic, dosnic, josnic, năprasnic (< năprasnă (înv., reg.));
2. colhoznic, groaznic, obraznic, paznic.
• Dar în împrumuturi neanalizabile se scrie şi se pronunţă conform etimonului:
becisnic, praznic.
• IV. Se admit variante scrise şi pronunţate cu s [s]/z [z] în cuvintele disertaţie/

(colocv.) dizertaţie, disident (livr.)/dizident, la care variantele cu z [z] au devenit
uzuale chiar în limbajul îngrijit şi în practica universitară, urmând tendinţa mai
veche în limbă de sonorizare a lui s intervocalic la z (ca în bazin, chermeză, viteză din
mai vechile basin, chermesă, vitesă); se recomandă însă în continuare numai premisă,
sesiune; cf. şi filozof/(livr.) filosof s. m., pl. filozofi/filosofi, teozof/(livr.) teosof şi familiile
lor.
• V. Se scrie s (conform principiului tradiţional-istoric), deşi se pronunţă uzual
[z] în elementul cvasi- [cvazi]: cvasinormal, cvasitotalitate, cvasiunanim.
2.1.9. sp, st, str sau şp, şt, ştr?

• În grupurile sp, st, str la iniţială de cuvânt
1. se scrie s şi se pronunţă [s] (nu [ş]) în anumite împrumuturi din engleză, franceză,
italiană, latină: spray, staff, stat „tabel” (~ de plată), stofă, a strangula;
2. se scrie ş şi se pronunţă [ş] (nu [s]) în împrumuturi din germană: ştrand, ştras.
2.1.10. x [ks] sau [gz]?
• Litera x redă fie grupul de consoane surde [k + s], fie grupul de consoane sonore
[g+ z], conform principiului tradiţional-istoric, şi anume:
• 1. x se pronunţă [ks]1:
1.1. la iniţială de cuvânt + V: xantom, xenofob, xilofon;
1.2. la finală de cuvânt: box, complex, fenix, fix, fox, lax adj., index, limax, linx, lux,
ortodox, perplex, phoenix, pix, prolix, sfinx, xerox;
1.3. în interiorul cuvintelor:
1.3.1. + C surdă (± C): ambidextru; a excava, excepţie, a excita, a exfolia, a explica, exsudat;
imixtiune; inexpugnabil, inextricabil; a juxtapune;
• În asemenea cuvinte, scrierea şi pronunţarea lui x ca [s] este ieşită din uz: O
enigmă nesplicată... Eminescu (= neexplicată).
1.3.2. după n, r: anxietate, marxism;
1.4. în nume proprii ca Alexandru, Felix, Sextil, Xenia;
• 2. În poziţie intervocalică, x se pronunţă [ks] sau [gz], şi anume:
2.1. [ks] în cuvinte ca aproximaţie, axă, bauxită, coxalgie, detoxifica, doxă (fam.); a
exacerba, a exagera; execrabil, exegeză, exigenţă, exit-poll; a fixa, hexametru, luxemburghez,
maxim, oxid, reflexe, taxă, toxic;
2.2. [gz]2 în neologisme latino-romanice ca auxiliar, elixir, exact, a exala, a exalta,
examen, exantematic, a exaspera, execuţie, exemplu, a exercita, exerciţiu, a exemplifica, a
exersa, a exila, a exista, exotism, a exulta3;
1
Pronunţare nespecificată în Dicţionar, deoarece corespunde componenţei literei: x = c + s.
2
Pronunţare specificată în Dicţionar, pentru că nu există o regulă.
3
Rostirea hipercorectă [ks] în loc de [gz] în aceste cuvinte – practicată în special în învăţământ, pentru a
fixa la elevi deprinderile de scriere – este greşită.
• Nu există reguli general valabile, ci numai unele îndrumări orientative, în

funcţie de etimologie (latino-romanică), de calea de pătrundere (orală sau scrisă),
de pronunţarea în limba de origine (mai ales franceză) sau contrară acesteia ş.a.,
iar grafia şi pronunţarea trebuie memorate sau verificate: când în Dicţionar nu se
indică pronunţarea înseamnă că x se rosteşte cu valoarea componentelor lui c +s:
[ks]; pronunţarea lui ca [gz] este indicată în Dicţionar.
• La pluralele în -i ale cuvintelor terminate în -x se scrie cş şi se pronunţă [kş]:
bocşi „câini”, complecşi, fenicşi „palmieri”, ficşi, focşi, indecşi „degete”, lacşi „peşti”,
limacşi, lincşi, lucşi „unitate de măsură”, ortodocşi, perplecşi, phoenicşi „plante”,
prolicşi, sconcşi „animale”, sfincşi; cf. şi mixt – micşti.
• 3. în Bruxelles şi bruxellez, x se pronunţă [s]: [brüsel];
• 4. în unele cuvinte şi nume proprii străine, x are valoarea [ø]: Bordeaux [bordo].
2.1.11. x, s/ex sau es?

• 1. La iniţială, se scrie ex şi se pronunţă [eks]1 în cuvinte:
1.1. împrumutate gata formate (înainte de consoană surdă, inclusiv de literele c,
c + e): excava, excepţie, excurs, excursie, expatria, explica, exploata, expre adv.; expres1, 2
adj., adv.; expres3 s. n.
1.2. în care ex este prefix: a exînscrie; ex-premier.
• 2. Dar se scrie es şi se pronunţă [es] în cuvinte:
2.1. împrumutate mai recent: espresor, espresso (cafea) (it.);
2.2. în care această secvenţă face parte din radical (nu este prefixul ex-): escadrilă,
escalada, escroc, espadrilă (nu: *excroc etc.).
• Nu trebuie omise în scris sau în pronunţare (cum se întâmplă uneori) x în
favoarea consoanei următoare, nici consoana care urmează după x: excrescenţă,
exsudat (nu: *ecrescenţă, *exudat).
2.1.12. x sau cţ?
x şi cţ nu trebuie confundate în scriere şi pronunţare în reflexie „fenomen fizic” şi
reflecţie „gândire”.
2.2. Vocale şi semivocale2

2.2.1. â sau î?
• Prin Hotărârea Academiei Române din anul 1993 privind înlocuirea literei î „din i”
cu â „din a” în interiorul cuvintelor3, scrierea cu â în situaţii determinate a devenit
obligatorie în publicaţiile oficiale din România (fără ca nerespectarea acestei
1
Când x se rosteşte [gz], pronunţarea este indicată în Dicţionar: examen [egzamen], a exista [egzista].
2
Inclusiv diftongi, hiat, triftongi.
3
V. ANEXE.
reguli să poată fi sancţionată legal) şi în învăţământ1 (unde încălcarea ei antrenează

scăderea notei).
• Dar există în continuare edituri, instituţii, persoane (mai ales literaţi, dar şi
unii lingvişti) şi publicaţii care aplică regula anterioară a scrierii numai cu î din i
sau/şi care cer periodic revenirea la ea. Limba română se singularizează astfel prin
aplicarea simultană a două ortografii, uneori în aceeaşi publicaţie.
• Conform acestei Hotărâri, sunetul [î] este redat în limba română actuală prin
două caractere, â şi î2 (cu litere-suport diferite, dar cu acelaşi semn diacritic), după
criteriul distribuţional/al poziţiei în cuvânt şi după cel al structurii morfologice.
• Sunetul [î] se notează actualmente prin:
1. litera â numai în interiorul cuvintelor: ascultând, brâncă, brânză, câmp, când,
pârâu, a râde, râmnic, rând, râpă, râu, român, sfânt, târg, vânt, vrâncean, inclusiv în:
1.1 derivate cu sufixe de la cuvinte terminate în -î: coborâre, coborâş, coborâtor
de la a coborî;
1.2. forme flexionare ale verbelor de conj. a IV-a terminate la inf. în -î: coborâi,
coborâsem, coborând, coborât de la a coborî;
2. litera î:
2.1. la iniţiala cuvintelor: în, încă, a începe, a se întuneca, a înţelege, şi, respectiv,
la finala verbelor de conj. a IV-a în -î: a amărî, a borî, a coborî, a doborî, a hotărî, a
mohorî, a omorî, a pârî, a scociorî, a tăbărî, a urî, a vârî, a zăvorî şi a s. imambaialdî.
2.2. în interiorul cuvintelor: numai în compusele în care al doilea element
începe cu î-: bineînţeles, semiîntuneric şi în derivatele cu prefixe de la cuvinte care
încep cu î-: neîmblânzit, neîncepere; a preîncălzi, a preîntâmpina; a reîmprospăta, a
reîncălzi; a subîmpărţi, a subînţelege;
• În unul şi acelaşi cuvânt pot apărea deci atât â, cât şi î: a se întâmpla, nemaiîntâlnit,
a preîntâmpina.
3. În ce priveşte substantivele proprii:
3.1. scrierea numelor de localităţi din România s-a adus în acord cu Hotărârea
Academiei prin Legea nr. 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968
privind organizarea administrativă a teritoriului României:
Brânzeni, Câmpulung, Întrerâuri, Pârâul Rece, Râmnicu Sărat, Râpile, Râu de Mori, Româneşti,
Sâmbotin/Sânbotin, Sânbenedic, Sângeorgiu de Pădure, Sângeorz-Băi, Sânicolau Mare, Sântana,
Sântă Măria (~ Orlea), Sfântu Gheorghe, Târgovişte, Târgu Jiu, Topârcea, Vrânceni; excepţie:
Pârău Gruiului;
1
Conform adreselor Ministerului Educaţiei şi Cercetării 48.871/23 noiembrie 2005 şi 31.641/3 mai 2006,
începând cu anul şcolar 2006-2007, „respectarea normelor prevăzute în ediţia a II-a a [...] DOOM este
obligatorie [...] la examenele de bacalaureat”. Aceste norme au devenit obligatorii şi în Republica Moldova
(de unde se importau în România tipărituri neconforme cu DOOM2) pentru instituţiile de învăţământ
începând de la 17 octombrie 2016, conform Ordinului ministrului Educaţiei şi hotărârilor Consiliului
Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
2
Cele două litere au în cuvintele din DOOM3 un număr apropiat de ocurenţe: â peste 10.000, î peste
11.000.
3.2. numele de familie purtate de români se pot scrie în interior cu â sau cu î,

în funcţie de tradiţia familiei, de voinţa purtătorilor şi, în epoca modernă, de actele
de stare civilă,
C. Brâncuşi, D. Brândză, V. Pârvan, V. Râpeanu, Topârceanu (cf. nume de localitate
Topârcea), Vântu, Vrânceanu, dar şi, cu alţi purtători, Brîncuşi, Brînză, V. Cîrlova, E.
Gîrleanu, Pîrvan, B.T. Rîpeanu, G. Topîrceanu, Vîntu, Vrînceanu (şi Vrănceanu).
4. Sunetul [î], fie că este scris cu litera â, fie că este scris cu litera î, se redă în
transcriere prin [î].
5. În editarea/reproducerea/transcrierea unor texte datând din perioade când
nu operau normele actuale, redarea trebuie făcută tacit conform acestora, întrucât
distincţia â – î nu are valoare fonetică.
6. Litera ы [î] din interiorul cuvintelor şi al numelor proprii din limbi scrise cu
alfabetul chirilic trebuie redată prin â, nu prin î: bâlină, Bâvalov, Cernâşevski, kalmâc,
kârgâz, Kârgâzstan, Kolâma, Saltâkov, Vâborg.
2.2.2. sânt, sînt sau sunt?

• Hotărârea Academiei din 19931 prevede şi revenirea la formele din seria sunt în loc
de sînt, dar expresia „în grafia limbii române” din titlul ei a provocat iniţial o oareca-
re derută, chiar la unii lingvişti; corect (conform principiului fonologic predominant
în ortografia românească), ea trebuie interpretată ca privind şi pronunţarea2.
• În reproducerea formelor verbale în cauză din texte mai vechi, populare etc.,
formele din seria sînt trebuie redate acum cu grafia sânt.
2.2.3. a, e, i sau ea, ă, â după j şi ş?

• După j şi ş se scrie în general, în funcţie de structura morfologică a cuvân-
tului, a, e, i sau ea, ă, â şi se pronunţă [a], [e], [i], respectiv [ěa], [ă], [î], şi anume:
• I.1. De regulă, în radicalul cuvântului se scrie a, e, i (şi nu ea, ă, â – cu excepţiile
de mai jos) şi se pronunţă [a], [e], [i] şi nu [ěa], [ă], [î]:
1.1. a: cârjaliu; jalbă, jale, jalon, jaluzea, jar, javră, tânjală („proţap”, cf. a se lăsa
pe ~); e: a jecmăni, a jeli; i: jilav, jiletcă, jilip, jilţ, jir;
1.2. e: a aşeza, a deşela, a deşerta, a înşela, a înşeua, şelar, şeptic, şerpar, şerpaş, şerpoai-
că, şes adj., s., şesime; i: maşină, şir; a: jalbă, muşama, pauşal, şa, şade, şalău, şale, şapcă,
şapte, şarpe, şasă (f. de la adj. (pop.) şes), şase;
• Dar actualmente se admite şi scrierea cu ea în deşartă adj., vb./deşeartă, înşală/
înşeală (deşi e din radical alternează cu a, nefiind vorba de augmentul -ează/sufixul
-eală), ca şi a lui aşează (cu a în radical), la fel cu a lui ataşează (cu ea din augment).
2. Însă se scrie ă, â şi se pronunţă [ă, î] în derivate:
2.1. jălbar, jăratic, jărăgai, stejăriş (după jalbă, jar, stejar);
2.2. ă: deşănţat, şăgalnic, şăluţ, şănţuleţ, şătrar (după şagă, şal, şanţ, şatră), â: a şâşâi.
1
V. ANEXE.
2
Dintre cele două prevederi din Hotărâre, cea privind revenirea la formele de tipul sunt nu a întâmpinat
aceeaşi rezistenţă ca reintroducerea lui â.
• II. În articolul hotărât f. sg., în desinenţe şi în sufixe se scriu şi se pronunţă

vocale din una din cele două serii, în funcţie de clasa morfologică a cuvintelor şi
respectându-se identitatea vocalei acestora după alte consoane decât j, ş, şi anume:
1. substantivele şi adjectivele feminine cu tema terminată în j, ş se scriu şi se
pronunţă cu:
1.1. -ă la NA sg. neart.: broşă, grijă, lojă, plajă, tijă, vrajă; cenuşă, fruntaşă adj., s.,
gureşă, mătuşă, păpuşă, tovarăşă, uşă (ca în mamă, bună), şi la V sg. neart.: tovarăşă
(opus V m. sg. sau NA f. pl. tovarăşe);
1.2. -a la NA sg. art.1: grija, loja, plaja, tija, vraja; broşa, cenuşa, fruntaşa, gureşa,
mătuşa, păpuşa, tovarăşa, uşa (ca în mama, buna);
1.3. -e la GD sg. neart. şi la NA pl.: plaje, tije; broşe, fruntaşe, gureşe, tovarăşe (ca
în mame, bune);
2. verbele de conj. I cu tema terminată în j, ş se scriu şi se pronunţă cu:
2.1. -a la infinitiv şi în formele şi cuvintele provenite de la acesta (imperf., part.,
imper. 2 sg. neg., inf. lung substantivat): angaja, angajam, angajat, angajare; ataşa,
ataşam, ataşat, ataşare (ca în lucra, lucram, lucrat, lucrare);
2.2. -ează (la verbele cu augment) la ind. prez. pers. 3: angajează, aranjează,
ataşează, erijează, şarjează (ca în lucrează);
2.3. -ă neaccentuat la ind. prez. pers. 3: îngraşă (la fel ca în ascultă) şi accentuat la
ind. prez. 1 pl. şi perf. s. 3 sg. angajăm, angajă; îngrăşăm, îngrăşă (ca în lucrăm, lucră);
2.4. -e (la verbele fără augment)/-eze (la verbele cu augment) la conj. prez. pers.
3 să angajeze, să îngraşe (ca în să cânte, să lucreze).
• III. Verbele de conj. a IV-a cu tema terminată în j, ş se scriu şi se pronunţă cu:
1. -i la infinitiv şi în formele şi cuvintele provenite de la acesta (ind. prez. 1
pl., perf. s., part., ger., imper. 2 sg. neg., inf. lung substantivat): a îngriji, îngrijim,
îngrijii, îngrijind, îngrijit, îngrijire; a ieşi, ieşim, ieşii, ieşind, ieşit, ieşire (ca în a citi, citim,
citii, citind, citit, citire);
• Astfel, la verbele cu tema terminată în j sau ş, gerunziul este diferit la majori-
tatea verbelor de conj. I: îngrijându-se (de la a se îngrija „a se nelinişti”) şi, respectiv,
a IV-a: îngrijind (de la a îngriji „a avea grijă”).
2. -eam/-ească (la verbele cu sufix/augment) la ind. imperf. pers. 1, respectiv
la conj. prez. pers. 3: îngrijeam, să îngrijească; sfârşeam, să sfârşească (ca în citeam, să
citească).
• IV. Sufixele se scriu cu a, ă, ea şi se pronunţă cum se scriu:
1. -ar: birjar; căluşar, cenuşar, chiţibuşar, cireşar, coşar, gogoşar, toboşar (ca în lemnar);
2. -ământ: îngrăşământ (ca în legământ);
3. -ăreasă dacă sunt legate (cel puţin virtual) de -ar: cenuşăreasă (după cenuşar)
şi -ereasă dacă sunt legate de -er: lenjereasă (după lenjerie);
1
De aceea aceste forme se dau în Dicţionar.
4. -ărie dacă sunt legate (cel puţin virtual) de -ar: birjărie (înv.); chiţibuşărie,
gogoşărie (după birjar, chiţibuşar, gogoşar; la fel ca în berărie) şi -erie dacă sunt legate
de -er: lenjerie, menajerie (ca în frizerie, tapiţerie) sau independente: cartuşerie;
5. -ător: crucişător, înduioşător, înfricoşător, îngrăşător (ca în temător);
6. -eală: bălmăjeală (fam.), gălbejeală (pop.), oblojeală (pop.), prăjeală, tânjeală
„tânjire”, vrăjeală (fam.); greşeală, învălmăşeală, linguşeală, moleşeală, răguşeală,
sfârşeală, zăpuşeală (ca în îndrăzneală);
• Tânjeală „tânjire” (rar), format cu sufixul -eală de la verbul a tânji, se distinge
astfel de tânjală „proţap”, care este probabil împrumutat ca atare.
7. -ean: blăjean, clujean, dejean, doljean, gorjean, lugojean, sălăjean, zaporojean; arge-
şean, crişean, (trans)făgărăşean, ieşean, (mara)mureşean, orăşean, someşean, timişean (ca
în braşovean);
• Însă se scrie -ian şi se pronunţă [ĭan] după un radical vocalic: buzoian, vasluian
şi [ian] în argentini|an, bolivi|an, iraki|an, israeli|an.
8. -ească: vitejească; arendăşească, ostăşească, papistăşească, strămoşească, tovărăşească
(la fel ca în bărbătească);
9. -eaţă: roşeaţă (ca în negreaţă);
• Dar unele nume proprii s-au fixat (şi) în forme care nu respectă regulile, di-
ferind de adj./s. comun corespunzător: nume de persoane: Argeşan(u)/Argeşeanu,
Cartojan, Crişan/Crişean, Făgărăşanu/Făgărăşeanu, Gorjan, Ieşanu, (Ana) Lugojana,
Orăşanu, Sălăjan, Someşan(u)/Someşeanu, Stolojan, Şearpe; nume de locuri: Argeşani,
Blăjani, Botoşani, Clejani, Crişan, Crişana, (Cubleşu) Someşan, Dejan, Dejani, Drăgăşani,
Focşani, Petroşani (localităţi), Transfăgărăşan (drum); nume de firme: Argeşana, Clu-
jana, Someşana (faţă de adj. şi s. comune argeşean, clujean, crişean, dejean, făgărăşean,
lugojean, şarpe, someşean, transfăgărăşean).
2.2.4. e sau i?
• Se scrie i, nu e, şi se pronunţă [i] în finala -atic (nu -atec): iernatic, jăratic, osta-
tic; cf. şi a deretica, petic, a trimite.
• Cf. şi nume de localităţi: Tomnatic (jud. Alba, Bihor, Timiş), Văratic (jud. Vas-
lui), dar şi Tomnatec (jud. Hunedoara), Văratec (jud. Neamţ).
2.2.5. e sau ie?

• Uneori poate exista ezitare între scrierea/pronunţarea cu e [e] sau cu ie [ĭe].
• La început de cuvânt şi de silabă după vocală se scrie e sau ie, în funcţie, în
general, de pronunţarea actuală a vorbitorilor de limbă literară, de etimologie, dar
şi de tradiţie (scrierea şi pronunţarea putând sau nu să concorde).
•1. În majoritatea neologismelor, la început de cuvânt şi de silabă după vocală

se scrie e şi se pronunţă (de către oamenii culţi) [e]1: ecran, educaţie, efect, efemer, elev,
elocvent, epic, epocă, epopee, elan, eră, Europa, examen; aed, aerodrom, alee, coexistenţă,
idee, poem, inclusiv în verbe cu augmentul -ez: agreez, creez, efectuez, procreez, recreez;
la fel în cuvinte mai vechi, cu caracter cărturăresc, ca egumen, episcop, evanghelie,
evreu (în timp ce unii vorbitori obişnuiţi le pronunţă cu [ie]).
• Dar ierarhic, ierarhie, ierarhiza.
• 2. În câteva cuvinte din cel mai vechi fond al limbii – pronume personale şi
forme ale verbului a fi –, se scrie e, dar se pronunţă [ĭe]2: eu, el, ei, ele; eşti, este, e,
eram, erai, era, eraţi, erau.
• 3. Se scrie ie şi se pronunţă [ĭe] în:
3.1. cuvinte din fondul vechi: ied, iederă, ieftin, iepure, ieri, a ierna, a ieşi; baie,
bătaie, cărăruie, cheie, femeie, voie, inclusiv la forme ale verbelor cu finală vocalică a
radicalului: bântuie, biruie, lălăie, măcăie, mângâie, suie, taie, trebuie;
3.2. verbe neologice cu radical cu finală vocalică: atribuie, contribuie (prin
asimilare la verbele din fondul vechi suie, trebuie); cf. şi bruiez, deraiez;
3.3. neologisme cu ie în etimon: hematopoieză, proiect.
2.2.6. ea sau ia?

• 1. La început de cuvânt şi de silabă după vocală:
1.1. se scrie ia şi se pronunţă [ĭa] când alternează cu ie: baia/baie, băiat/băieţi,
femeia/femeie, iadă/iede, iarnă/ierni, întemeiază/să întemeieze, îndoială/îndoieli, a tăia/taie,
să trăiască/trăieşte, trebuia/trebuie, îndoială/îndoieli, vasluian/vasluieni sau cu i: joia/joi,
a treia/trei;
1.2. se scrie ea, dar se pronunţă [ĭa] în pr. ea [ĭa]; se diferenţiază numai grafic f.
sg. aceeaşi – m. pl. aceiaşi.
1.3. în neologisme, vorbitorii limbii literare actuale pronunţă [ěa] (nu [ĭa]), sub
influenţa scrierii: aleea/alee, creează/creez, efectuează/efectuez.
• 2. După d, l, n, r, s, t, ţ şi z, diftongul se scrie ea (nu ia) şi se pronunţă [ěa] (nu
[ĭa]): deal, leac, neam, reavăn, seară, teapă, ţeapă, zeamă; dar cf. hiatul [e-a]: leal.
• 3. Dar se scrie ia în diabolo, diavol şi în (adj.) pr. aceştia, atâţia (unde alternează
cu i).
• 4. Se scrie cea, gea şi se pronunţă [ča, ğa] când formează o silabă: acea [a|ča],
ceapă, ceasuri, a cincea, să lucească, a tăcea; fugea [fu|ğa], geacă, geamuri.
• Secvenţele scrise cia, gia se pronunţă în unele cuvinte [či|a], [ği|a] (în două
silabe/cu hiat, i având valoare de vocală): ci|anură, colegi|al, elegi|ac, Luci|a, Lu-
ci|an, Ligi|a.
În alte cuvinte, ele se pronunţă [ča], [ğa] (formând o silabă, cu i literă diacritică):
ciaconă [ča|conă], ciadian [ča|dian], giardiază [ğar|diază].
1
Pronunţarea cu [ĭe], care poate fi explicată ca regionalism, este simţită ca incultă.
2
Rostirea hipercorectă cu [e] în loc de [ĭe] – practicată în special în şcoală, pentru a fixa la elevi deprinderile
de scriere – este greşită.
• 5. După b, f, m, p şi v se scrie şi se pronunţă:

5.1. ea [ěa] când alternează cu e: beat/beţi, să bârfească/bârfesc, să meargă/merg,
cârpeală/cârpeli, veac/veci (în expr.);
5.2. ia [ĭa] când alternează cu ie: biată/biete, fiare/fier, amiază/amiezi, piatră/pietre,
viaţă/vieţi.
• Astfel, beată [běată] „băută” se deosebeşte de biată [bĭată] „sărmană”.
• 6. După ch, gh se scrie:
6.1. ea când alternează cu e: agheasmă/aghesmei, blochează/blochez, cheag/a închega,
cheamă/chem, a deochea/deoache, gheară/gheruţă, gheată/ghete, gheaţă/gheţuri, încheagă/a
închega, tinichea/tinichele, a veghea/veghez;
6.2. ia când nu există forme alternante, iar trigrafele chi, ghi au valorile [k′], [g′]:
chiar, chiabur; ghiaur, maghiar.
2.2.7. eai, eau sau iai, iau?

• 1. La început de cuvânt şi de silabă după vocală se scrie iai, iau şi se pronunţă
[ĭaĭ, ĭaŭ]: i-ai, ia-i, iau, îndoiai, îndoiau; suiai, suiau.
• 2. După consoană se scrie şi se pronunţă după aceleaşi reguli ca la ea, ia:
2.1. eai, eau: beau, şleau, urecheai, urecheau, vegheai, vegheau;
2.2. iau: miau.
2.2.8. eo, eoa sau io, ioa?

• 1. Se scrie totdeauna io, ioa după c, g (pronunţate [č], [ğ]) şi după ch, gh
(pronunţate [k′], [g′]) rostite în aceeaşi silabă, când i este literă diacritică: cior|chine,
giol; cioară, gioar|să; chior, chioşc, şchiop, ghiol, (cu) ghiotura, ghiozdan; chioară, şchioapă,
ghioagă.
• 2. ceo, geo notează secvenţe pronunţate în silabe diferite ([če|o], [ğe|o]):
lance|olat, merce|olog, urce|ol; ge|odă, ge|oid, ge|ologie, ge|onomic, sau în aceeaşi
silabă, când e este literă diacritică ([čo], [ğo]): Geor|ge, geor|gian, Sângeor|giu de
Pădure, Sângeorz|‑Băi.
• 3. După alte consoane se scrie de obicei eo, eoa şi se pronunţă cu diftong/
triftong [ěo], [ěŏa]: a leor|păi, a pleos|căi; leoar|că, dar io în feleş|tioc (reg.).
2.2.9. -i [i], [i] sau ø?

• 1. -i este devocalizat [i] (şi nu formează silabă):
1.1. la sfârşit de cuvânt după C(C): ace|laşi, a|dormi, albi adj. m. pl., az|vârli,
bebe|luşi, buni, crezi, cum|peri, domni, drăgă|laşi, e|levi, fi|ori, go|laşi, ieşi, în|suşi,
lu|crezi, lupi, muşti, nopţi, oa|meni, o|braji, pescă|ruşi, puşti, pomi, roţi, se|nini,
to|tuşi, vi|sezi;
1.2. în anumite compuse: câ|teşi|trei, ori|când, ori|cât.
• 2. Însă -i final este plenison:
2.1. după C(C) + l, r (muta cum liquida): afli, aştri, codri, membri, umbli;
2.2. în nume proprii de familie cu purtători români: (Piaţa) Lahova|ri, Moru|zi

sau în nume proprii străine: Go|ri, Kara|chi [karači], So|ci.
• 3. În succesiunile chi, ci, ghi, gi, -i final de cuvânt are valoarea fonetică ø:
a|jungi [ajunğ], cinci [činč], dragi, joci, mergi, reci, unchi [unk′], unghi [ung′], ungi.
2.2.10. -i,-ii, -iii, (rar) iii-i?
• Litera i prezintă un caz particular prin aceea că la sfârşit de cuvânt pot apărea
în scris un i, doi i, trei i şi, rar, patru i (-i, -ii, -iii, -iii-i), cu pronunţări uneori iden-
tice sau apropiate, în timp ce scrierea este diferită – fiind conformă principiului
morfologic.
• Deşi aceste reguli sunt făcute cunoscute încă din şcoală (unde i „se numără”,
respectiv „nu se numără” ca sunet distinct: vocală, semivocală, i „şoptit”), există
totuşi uneori ezitări sau confuzii.
• I. În flexiunea nominală
1. Se scriu cu un singur -i
1.1. pluralul nearticulat al adjectivelor masculine şi, uneori, şi feminine
(inclusiv cu grupul muta cum liquida):
pl. neart. m. scris buni (prieteni)/(prieteni) buni pronunţat ca i „şoptit”: [buni]
pl. neart. m. şi f. scrise dragi (prietene)/(prietene) dragi, reci (ochi)/(ochi) reci,

sarmale reci pronunţate fără i (nici „şoptit”): [drağ], [reč]
pl. neart. scrise (ochi) albaştri, negri pronunţate cu o vocală [i]: [albaştri], [negri]
cf. şi acri, ampli, celebri, centupli, cvadrupli, cvintupli, ipohondri, mândri, mediocri,
neutri, sextupli, simpli, (sub)multipli, supli, tripli;
alpeştri, ecveştri, iluştri, lacuştri, măieştri, rupeştri, sihaştri, tereştri;
1.2. pluralul nearticulat al substantivelor masculine (inclusiv cu grupul
muta cum liquida):
pl. neart. scris (dragi/dragii) fraţi/prieteni pronunţat cu i „şoptit”:

[fraţi], [priĭeteni]
dar: sg. şi pl. unchi scris şi pronunţat fără i (nici „şoptit”): [unk′]
pl. neart. scris pl. cercei, sg. şi pl. pui pronunţate cu semivocala ĭ: [čerčeĭ], [puĭ]
pl. neart. scris (aceşti/alţi/anumiţi/ceilalţi (doi)/mulţi/nişte/puţini/unii) membri

pronunţat cu vocala i: [membri]
cf. şi acri, arbitri, aştri, băieţandri, cafri, ciocli, cuscri, extratereştri, felibri, membri,
metri, miniştri, negri, orfevri, socri, (sub)multipli, tigri; sihaştri;
1.3. pluralul nearticulat şi genitiv-dativul singular nearticulat al

substantivelor feminine:
pl. neart., GD sg. neart. scrise (aceste/acestor) nopţi pronunţate cu i „şoptit”

[nopţi]
pl. f. neart. scris (aceste) prietenii (de la prietenie) pronunţat cu diftongul [iĭ]:
[priĭeteniĭ]
1.4. pluralul pronumelor/adjectivelor pronominale posesive: (ai) noştri, (ai)
voştri
nu se scriu niciodată cu doi i: (prietenii) noştri/ai noştri (prieteni))
pronunţate cu 1 vocală [i]: [noş|tri].
• 2. Se scriu cu doi i (-ii)

2.1. pluralul articulat al adjectivelor masculine antepuse (inclusiv cu grupul
muta cum liquida):
pl. art. scris bunii (lui prieteni), albaştrii (ei ochi), celebrii (săi părinţi)
pronunţate cu o vocală [i]: [buni], [albaştri], [čelebri]
cf. şi acrii, amplii, centuplii, cvadruplii, cvintuplii, ipohondrii, mândrii, mediocrii, negrii,
neutrii, sextuplii, simplii, (sub)multiplii, suplii, triplii;
alpeştrii, ecveştrii, iluştrii, lacuştrii, măieştrii, rupeştrii, sihaştrii, tereştrii;
2.2. pluralul articulat al substantivelor masculine (inclusiv cu grupul muta

cum liquida):
pl. art. scris (toţi) prietenii, membrii pronunţat cu 1 vocală [i]: [priĭeteni], [membri]
cf. şi puii, fraţii, unchii, cerceii, cioclii, colegii (pl. de la coleg)

arbitrii, aştrii, băieţandrii, cafrii, cuscrii, extratereştrii, felibrii, membrii, metrii,
miniştrii, negrii, orfevrii, socrii, (sub)multiplii, tigrii; sihaştrii;
2.3. pluralul nearticulat al adjectivelor (de ambele genuri) şi al substantivelor

masculine şi neutre cu i în radical (terminate la m. sg. în -iu): adj. curbilinii,
rectilinii, proprii, stranii; s. barcagii, colegii (pl. de la colegiu);
2.4. pluralul nearticulat al substantivelor copil, fiu:
pl. neart. al s. copil scris copii pronunţat cu diftongul [iĭ]: [ko|piĭ]
cf. şi fii;
2.5. genitiv-dativul singular articulat al substantivelor feminine:
GD sg. art. scris nopţii (aceleia) pronunţat cu 1 vocală [i]: [nop|ţi]
2.6. genitiv-dativul singular articulat (al substantivelor feminine desemnând

grade de rudenie, relaţii sociale) + posesive conjuncte: maică-mii/-tii/-sii, (fam.)
mamă-mii/-tii/-sii, (vulgar) mă-tii-/sii, (pop., fam.) soră-mii/-tii/-sii (în tempo rapid:
sor-mii/-tii/-sii), stăpână-mii/-tii/-sii;
2.7. pluralul nearticulat al substantivelor feminine cu singularul în -ie: familii,
vii.
• 3. Se scriu cu trei i (-iii)
3.1. pluralul articulat al adjectivelor masculine antepuse cu i în radical
(terminate la m. sg. în -iu): propriii (lui fii), straniii (lui prieteni);
3.2. pluralul articulat al substantivelor copil, fiu:
pl. art. scris (toţi) copiii pronunţat cu 2 vocale: [kopi|i]
cf. şi fiii.
• 4. Se scriu (foarte rar) cu patru i (iii-i) adjectivele de sub 3.1. la pluralul
articulat hotărât + cliticul de dativ posesiv legat prin cratimă: propriii-i (fii).
• II. În flexiunea verbală
• 1. Se scriu cu un singur -i
1.1. (neaccentuat) la verbe de conj. I, a III-a indicativul prezent persoana 2
singular: (tu) afli, intri, umbli, umpli sau (monosilabic) la imperativul pozitiv
persoana 2 singular zi;
1.2. (accentuat) la verbele de conj. a IV-a cu radicalul terminat în consoană la:
1.2.1. infinitiv şi formele compuse cu el (cond. prez., imper. neg. pers. 2 sg.,
ind. viit.): a citi [čiti], aş citi, nu citi, voi citi; a veni, aş veni, nu veni, voi veni;
1.2.2. perfect simplu persoana 3 singular: (ea, el) citi, fugi, veni:
perf. s. pers. 3 sg. scris (ea, el) citi pronunţat cu 1 vocală [i]: [čiti]
1.3. la verbul a fi: infinitivul şi formele compuse cu el (cond. prez., imper. neg.
pers. 2 sg., ind. viit., cond. perf., conj. perf., viit. anter.): a fi, aş fi, nu fi, voi fi, aş fi
citit, să fi citit, voi fi citit;
• 2. Se scriu cu doi i (-ii)
2.1. la verbele de conj. I cu infinitivul în -ia (a apropia): indicativul prezent
persoanele 1, 2 singular: (eu, tu) apropii şi gerunziul: apropiind;
2.2. la verbele de conj. a IV-a cu radicalul terminat în consoană (şi la verbe de
altă conjugare cu neregularităţi: a ţine) la:
2.2.1. perfect simplu persoana 1 singular: (eu ) citii, fugii, venii;
perf. s. pers. 1 sg. scris (eu) citii pronunţat cu diftongul [iĭ]: [citiĭ]
2.2.2. indicativ şi conjunctiv prezent persoana 2 singular: (tu) (să) ştii, ţii, vii;
2.3. la verbele de conj. a IV-a cu radicalul terminat în -i (a înmii, a prii, a pustii, a

se sfii): inf., cond. prez., imper. neg. 2 sg., ind. viit., ger.:
formele scrise a se sfii, (eu) m-aş sfii, nu te sfii, (eu) mă voi sfii, sfiindu-mă
pronunţate cu 2 vocale [i]: [sfii]
2.4. la verbul a fi: imperativ persoana 2 singular fii, conjunctiv prezent persoana
2 singular (tu) să fii
2.5. imperativ pozitiv persoana 2 singular + -i: zi-i
• 3. Se scrie cu trei i (-iii) perfectul simplu persoana 1 singular la verbele de
conj. a IV-a cu radicalul terminat în -i (a înmii, a se sfii):
perf. s. 1 sg. scris (eu) mă sfiii pronunţat cu 1 vocală [i] + 1 diftong [iĭ]: [sfiiĭ]
• III. Sintetizând raportul grafie – pronunţare
• 1. la cuvintele cu un i în radical şi un i ca desinenţă, grupul -ii de la plural

nearticulat argintii [ar-ğin-tiĭ], copii [ko-piĭ], fii [fiĭ], respectiv pers. 1 ştii [ştiĭ]
reprezintă o realitate fonetică: diftongul descendent -ii̯ ;
• 2. la tipul grafic copiii, fiii (cu un i în radical: copil, fiu) se recomandă
pronunţarea finalei la plural articulat ca i silabic: copiii [ko-pi-i], fiii [fi-i];
• 3. la tipul grafic cu i ca desinenţă în formele de la plural articulat (oamenii,
elevii) se recomandă pronunţarea la finală cu i silabic: [ŭa-me-ni], [e-le-vi];
• 4. în cuvinte care includ un grup muta cum liquida, la substantive de tipul
unchi [unk′] şi la adjective de tipul propriu, diferenţele dintre formele grafice
la plural nearticulat şi articulat se neutralizează în pronunţare, ambele grafii
corespunzând aceleiaşi realizări fonetice, ca i silabic: arbitri, arbitrii [ar-bi-tri],
codri, codrii [ko-dri], proprii, art. propriii [pro-pri-i].
2.2.11. i- sau î-?

• Se scrie şi se pronunţă cu i- (nu cu î-) a incarna „a creşte în carne”, a investi1 „a plasa
capital”, dar cu î- a îmbiba, a încarna „a întrupa”; întreprindere (nu *intreprindere).
2.2.12. -iu sau ø?
• -iu final (-ciu, -riu, -toriu), care exprimă o realitate fonetică (cu excepţii ca Mateiu
Caragiale), trebuie scris iu şi pronunţat [ĭu] în adjective ca aleatoriu, definitoriu,
tranzitoriu şi în substantive neutre ca acvariu, auditoriu, contrariu, crematoriu, salariu,
serviciu – nu *aleator, *salar, *servici.
2.2.13. o sau eu, oe, ö?
• Se scrie ö şi se pronunţă [ö] în câteva cuvinte străine în care se păstrează grafia
(şi pronunţarea) din limba de origine (în cele mai multe cazuri germana), ca föhn,
löss, röntgenterapie.
Se scrie eu şi se pronunţă [ö] în împrumuturi parţial adaptate în care se păstrează

grafia şi pronunţarea din limba de origine (în cele mai multe cazuri franceza):
cozeur, friteuză, maseur, monteuză, a pasteuriza, remaieuză etc., dar şi io în machieur
(rar)/machior.
Se scrie oe şi se pronunţă [ö] în câteva cuvinte străine în care se păstrează grafia
şi pronunţarea din limba de origine (latina ş.a.), ca phoenix.
2.2.14. oa sau ua?
• 1. La început de cuvânt şi de silabă, diftongul oa se scrie oa, dar se pronunţă

[ŭa]): oameni [ŭameni], oare, oaste, oază, respectuoasă [respektu|ŭasă].
• 2. După consoană, diftongul se scrie oa şi se pronunţă, în general, în rostirea
literară, [ŏa]: boare, coadă, culoar, doar, foarte, goană, hoardă, joacă, loază, luxoasă, moară,
noadă, poartă, roată, soare, şoaptă, ţoapă, voal, zoaie. Dar: acuarelă, bouar, descuama,
jaguar, nouar, piuar, scuar, trotuar.
• 3. După vocală se scrie:
3.1. oa când alternează cu o: cuvioasă/cuvios;
3.2. ua când alternează cu uă: (a) doua, piua, roua, steaua, ziua/două, piuă, rouă, (reg.)
steauă, ziuă sau cu ŭ: băcăuan, tăzlăuan/Bacău, Tazlău.
2.2.15. -u sau -ul?

• 1. Articolul hotărât masculin enclitic -(u)l se notează obligatoriu în scris (în
virtutea etimologiei, a necesităţii dezambiguizării formelor gramaticale, a tradiţiei),
iar pronunţarea lui este recomandată în exprimarea oficială, solemnă.
În vorbirea curentă, acest -l nu se mai pronunţă, rostirea lui fiind datorată influen-
ţei scrierii asupra pronunţării.
• 2. În unele nume proprii de locuri, -u final apare ca urmare a omiterii lui -l final din
art. hot. -(u)l. Această grafie este inconsecventă şi încă în discuţie în terminologia
geografică, dar sistematică şi legiferată1 pentru unităţile administrativ-teritoriale
cu denumiri formate din substantiv comun + o complinire: Dealu Viei, Domnu
Tudor, Hanu lui Pală, Izvoru Ampoiului, Oraşu Nou, Oraşu Nou-Vii, Pârău Gruiului,
Râmnicu Sărat, Satu Mare, Satu Vechi, Târgu Jiu, Turnu Măgurele, sau în care (cel
puţin) un component este substantiv propriu: Mihai Viteazu.
• Omiterea lui -l conduce în unele cazuri la o structură silabică neobişnuită în
partea finală, cf. Pârău Gruiului [pârâ|u], dând naştere la o nouă realizare a opozi-
ţiei articulat ~ nearticulat.
1
Prin Legea 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a
teritoriului României.
• Dar Legea 290/2018 este inconsecventă, incluzând şi un număr restrâns de lo-

calităţi cu nume similare (provenite din substantive comune articulate + o compli-
nire), dar scrise cu -l: Dealul Viei, Drumul Carului, Hanul Ancuţei, Izvorul Trotuşului,
Pârâul Rece, Satul Vechi.
• 3. Uneori, acelaşi nume de persoană (chiar şi cu acelaşi purtător) apare scris cu şi
fără -l sau -u finali: Ş.V. Episcupescul/Piscupescu; Pompei/Pompeiu/Pompeius.
2.2.16. u pron. [u] sau [ü]?

• În unele împrumuturi din franceză, u se pronunţă [ü]:
alură [alüră], carură [karüră], cupură [kupüră], ecru [ekrü], etui [etüi], fondu, fondue
[fõdü], fumé [füme], parură [parüră], sanculot (rar) [sankülot], tul [tül], tutu [tütü],
uni [üni] (dar ecuson); ele nu trebuie scrise cu iu: *aliură, *cupiură; dar: computer [u
pron. engl. ĭu], însă computare.
2.2.17. u sau o?
• Se scrie şi se pronunţă u, nu o, în cuvinte precum fascicul, fasciculă, vehicul ş.a.
2.2.18. Vocale în hiat

• În limba română există multe alăturări de vocale în hiat: a|ed, a|er, a|erodrom,
argentini|an, ci|anură, co|existenţă, colegi|al, du|el, elegi|ac, E|uropa, famili|a,
famili|e, ge|ologi|e, Ligi|a, Luci|a, Luci|an, ide|al, po|em.
• Ele apar şi în cuvinte compuse scrise cu cratimă: astă-|iarnă şi în cuvinte
străine: whisky|uri.
• În nume proprii la origine greceşti şi latineşti vechi, succesiunea ea este hiat
în Ene|a (dar diftong în terminaţia -e|ea: Amalteea); nu se pronunţă cu hiat, ci cu
diftong Au|gust.
• Un caz particular de vocale în hiat îl reprezintă vocalele duble (pronunţate ca
atare în rostirea îngrijită): contra|atac, agre|ez, ale|e, epope|e, ide|e, fi|inţă, alco|ol,
acaju|ul.
• În istoria limbii române s-au manifestat idiodincrazia vorbitorilor pentru hiat
şi tendinţa reducerii hiatului, prin rostirea ca diftong a unor vocale alăturate, cf.
mai vechiul *te|atru, devenit şi în rostirea literară tea|tru.
• Pentru a deosebi situaţiile în care două litere-vocale învecinate redau un hiat
sau un diftong, cuvintele rostite cu hiat sunt semnalate în Dicţionar prin marcarea
accentului la cuvintele cu mai mult de o silabă, respectiv prin indicarea despărţirii
la capăt de rând a altora.
2.3. Litere duble

• În unele cuvinte pot apărea litere-consoane şi litere-vocale duble, uneori chiar
multiple.
• Astfel, se scriu obligatoriu cu litere duble cuvintele româneşti compuse sau

derivate în care primul, respectiv al doilea component se termină, respectiv începe
cu aceeaşi literă (v. mai jos).
• Litere duble apar şi în unele abrevieri:
AALLRR pentru Alteţele Lor Regale, EEG pentru electroencefalogramă.
• Facultativ, litere duble sau chiar multiple pot reda lungirea expresivă a unor
cuvinte (v. mai jos).
2.3.1. Litere-consoane duble
I. Poziţia literelor-consoane duble
• Literele-consoane duble se întâlnesc:
1. în interiorul cuvintelor (majoritatea);
2. la finala unor împrumuturi: all (right), baseball, bluff, boss, business, bypass,
exit‑poll, grill, homeless, jazz, löss, mall, miss, mistress, music-hall, off, staff, topless, watt;
3. la iniţiala unor cuvinte (numai accidental): *rromân şi, imediat după 1989, rom
scris *rrom în loc de ţigan, inclusiv pentru a se evita confuzia cu român, sau în nume
proprii străine: Llosa, Lloyd (pentru pronunţare v. mai jos).
• Literele-consoane duble/multiple pot nota lungirea expresivă a unor
sunete-consoane în interjecţii: brr, prrr, sst (inclusiv în cazul unor consoane care
nu se dublează în cuvinte din alte clase lexico-gramaticale: şşş, şşşt, ţţ) sau pentru
exprimarea superlativului absolut: acrru, rrrău.
• În trecut s-au folosit litere-consoane duble pentru a se distinge unele
neologisme de omonime din fondul vechi: *cassă, *massă, faţă de casă, masă; lite-
re-consoane duble se păstrează uneori şi astăzi, nejustificat, din limba de origine,
în utilizarea unor împrumuturi: *stress pentru stres.
II. Pronunţarea literelor-consoane duble
1. Literele-consoane duble notează, de regulă, două sunete-consoane, care se
pronunţă:
1.1. identic (în silabe fonetice şi grafice diferite), în:
1.1.1. compuse din cuvinte independente, inclusiv în împrumuturi recente şi în
nume proprii:
aerofotogram|metrie, ohm|metru, port|tabac, vacuum|metru; part-|time; Sân|nicolau;
1.1.2. derivate cu prefixe sau formate cu prefixoide de la cuvinte care încep cu
aceeaşi consoană ca aceea în care se termină prefixul:
hiper|realist, in|navigabil; în|nădi, în|nămoli, în|nebuni, în|negri, în|negura,
în|nobila, în|noda, în|noi, în|nopta, în|nora; post|totalitar, răs-|străbun,
sub|bibliotecar, super|refractar, trans|siberian;
• Dar se scriu cu un singur n îneca, înota, unde în nu este prefix, şi (conform
tradiţiei) înăbuşi, înăclăi, înăduşi, în care nu se mai recunoaşte faptul că au fost
formate cu prefixul în- de la năbuşi, năclăi, năduşi, actualmente ieşite din uz.
• răsuci, răsufla se scriu cu un singur s, prefixul răs- confundându-se cu ră-
înainte de s, dar răs- se poate ataşa cu cratimă în derivate ocazionale: a se suci şi a
se răs-suci.
1.2. diferit: [k] şi [č] notate cu aceeaşi literă, c şi c + e, i:

ac|cent, ac|ces, boc|cea, ciubuc|ciu, Isac|cea, oc|cident, suc|ces, vac|cin, Zambac|cian.
2. În unele cuvinte împrumutate şi nume proprii străine sau scrise după model
străin şi în derivate de la acestea, litera-consoană dublă poate nota, în conformitate
cu regulile limbii respective, un singur sunet, care se pronunţă în contexte româ-
neşti:
2.1. la fel cu litera-consoană simplă1:
2.1.1. în împrumuturi:
(a) cappella, adagietto, addenda, (ad) litteram, affettuoso, alla (breve), (à la) russe,
assai, allegro (ma non) troppo, allegretto, anno (Domini), banner, appassionato, babysitter,
bestseller, bidonville, bitter, bossa-nova, box-office, bourrée, bravissimo, café‑frappé, call-girl,
cannelloni, cappucino, cherry, coffee-break, challenger, chardonnay, cloisonné, commedia
dell’arte, (concerto) grosso, confetti, consommé, corrigenda, cottage, crossing‑shot,
curriculum, curry, cutter, dressing, expressis (verbis), flipper, flutter, fortissimo, full-
time, gaullist, glissando, globe-trotter, graffiti, grizzly, grosso (modo), happening, happy-
end, hippy, hobby, horror, jacuzzi, kibbutz, kidnapping, larghetto, lobby, mass-media,
mezzosoprană, minnesänger, miscellanea, modelling, mortadella, motto, offshore, passim,
passing-shot, peppermint, plotter, puzzle, quattrocento, rapper, rummy, scrabble, setter,
sex-appeal, shopping, sotto-voce, sparringpartner, stripper, summa (cum laude), summit,
summum, sunnit, thriller, travelling, trotteur, tutti-frutti, vedda, vivacissimo;
2.1.2. în nume proprii străine:
Apollo, Bruxelles, Buddha, Eiffel, Guineea-Bissau, Lloyd, Lully, Pierrot, Sezession,
Sierra Leone, Simmental, Sybilla, Tartuffe, Zeppelin;
2.1.3. în nume de familie româneşti scrise după model străin:
Bolliac, Mille, Millo, Pallady, Pally, Philippide, Ressu, Rosetti;
• Dublarea literei-consoană se foloseşte, la unele nume de persoane româneşti,
pentru a da o impresie de exotism sau a evoca o ascendenţă străină: Ana/Anna,
Jeni/Jenny, Negruţ(iu)/Negruzzi.
2.2. diferit, în unele împrumuturi, nume proprii străine sau româneşti scrise
după model străin:
2.2.1. ca altă consoană decât cea notată prin litera-consoană simplă:
ll sp. standard/cat. [l′]2: caudillo [caŭdil′o], seguidilla [seg′idil′a], sevillan [sevil′an];
Llobregat [l′obregat], Llosa [l′osa], Llull [l′ul′]; zz [ţ] în împrumuturi şi nume proprii
din italiană: intermezzo [pron. rom. intermeţo], mezzosoprană, mozzarella, paparazzo,
pizza, pizzicato; Buzzati;
2.2.2. (în combinaţie cu o literă-vocală) ca o semivocală:
fr. ill uneori [ĭ]: Braille [braĭ], grisaille [grizaĭ], Marseilleza [marseĭeza], millefeuille
[milföĭ].
1
Chiar dacă limba de origine (ca italiana) diferenţiază consoanele geminate de cele simple.
2
Regional în Spania, precum şi în spaniola americană [ĭ] – pronunţare care se aude frecvent la TV la
vorbitori români.
2.3.2. Litere-vocale duble

I. Poziţia literelor-vocale duble
• Literele-vocale duble se întâlnesc:
1. la iniţiala unor cuvinte/nume proprii (rar):
aa|lenian, (Vasile) Aa|ron, i|işoară, o|olit;
2. în interiorul unor cuvinte:
alco|ol, aracce|evism, continu|um, du|umvir, fe|erie, fi|indcă, ne|erladez, perpetu|um
(mobile), vacu|um, zo|ologie.
• În limba româna modernă se scriu (şi se pronunţă) cu o singură vocală prerie,
proroc (nu ca în trecut: *preerie, *prooroc).
3. la finala unor cuvinte:
3.1. -ee la singularul sau şi la pluralul unor substantive feminine; la pluralul
substantivelor neutre terminate la singular în -eu şi la femininul plural al adjecti-
velor terminate la masculin singular în -eu:
ale|e, amentacee, apnee, azalee, camee, compozee, epopee, galinacee, graminee, melopee,
onomatopee, papaveracee, primulacee, seboree, trahee; lice|e; sebace|e;
3.2. -uu la adjectivele de tipul ambiguu, precum şi la adăugarea articolului sg.
-(u)l şi a desinenţei de pl. -uri la substantive neutre terminate la singular în -u/-u
sau în -uu:
atu|ul, atu|uri; rezidu|ul, rezidu|uri.
• Accidental, literele-vocale pot fi multiplicate pentru a nota lungirea expresivă
a unor sunete, mai ales în interjecţii: piuuu, tii/tiii, Uraaa!, uu (inclusiv în cazul
unor vocale care nu se repetă în cuvinte din alte clase lexico-gramaticale: ăăă, zăău),
pentru exprimarea superlativului absolut: acruu, maare, biinee, buună ş.a. sau pentru
punerea în evidenţă a vocativului: Nenee! moş Andronic o spus o poveste. Bogdan.
II. Pronunţarea literelor-vocale duble
• Literele-vocale duble notează, de regulă, două sunete-vocale, care se pronunţă:
1. amândouă, identic (şi aşa cum se scriu), în silabe diferite/în hiat, în cuvinte:
1.1. simple:
alco|ol1, continu|um, du|umvir, ghe|enă „iad” (faţă de ghenă „amenajare pentru
aruncarea gunoiului”), gre|ement, o|ogeneză, o|olit, perpetu|um (mobile), pri|incios,
vacu|um, zo|o;
1.2. „formate” (în română sau împrumutate), şi anume:
1.2.1. compuse: giro|orizont;
1.2.2. cu prefixe sau cu prefixoide:
anti|inflamator, contra|amiral, co|opta, ne|economic, infra|acustic, intra|atomic,
juxta|articular, para|aldehidă, pre|electoral, re|examina, supra|aglomerat,
1 Scris cu doi o (oo) conform principiului etimologic-istoric şi ca în limbile de circulaţie internaţională,

dar pronunţat de fapt curent cu un singur o: [*alkol].
ultra|acustică; auto|observa, electro|optică, euro|obligaţiune, foto|obiectiv, izo|octan,

magneto|optică, micro|organism, neuro|oftalmologie, toxi|infecţie;
1.2.3. cu sufixe: conşti|inţă, cuvi|inţă, fi|inţă, pri|inţă, şti|inţă;
• Dar se scriu şi se pronunţă cu un singur i: cunoştinţă < cunoaşte + -inţă,
încunoştinţa, recunoştinţă.
1.3. la pluralul articulat în -iile al unor substantive feminine în -sie,-ţie etc.:
aberaţi|ile; obsesi|ile;
1.4. în forme verbale cu augmentul -ez: ind. prez. 1, 2 sg., conj. prez. 1, 2 sg.,
3 la verbe cu radicalul în e; gerunzii în -ind la verbe cu infinitivul în -ia, -ie, -i; în
substantive provenite din infinitive lungi cu radicalul în e: (să) agre|ez, cre|ez,
suple|ez; abrevi|ind, fi|ind, scri|ind, şti|ind; recre|ere.
• 2. ca o singură vocală, şi anume ca sunetul-vocală simplu respectiv:
aalenian [alenian], Aaron [aron], afrikaans [afrikans], Aavram [avram], Eekhoud
[ekhoŭt], Isaac [isac], Maastricht [mastriht], Oort [ort], Oost [ost], Oost Vlaanderen
[ostvlanderen], Uusimaa [usima].
• 3. În unele cuvinte, prima dintre literele-vocale se pronunţă ca sunet-vocală,
iar a doua ca semivocală/parte a unui diftong; la GD sg. neart. şi la pl. neart. al
unor substantive feminine; în formele cu augmentul -ează de la verbe cu radicalul
în -e; în unele nume proprii; în adjectivele de tipul ambiguu1:
ale|ea [aleĕa], ce|ea ce [čeĕače], mediterane|ean [mediteraneĕan]; aberaţii; ind.
prez. 3 agre|ează [agreĕază], cre|ează, suple|ează; Andre|ea [andreĕa], Core|ea,
Dulcine|ea, Eritre|ea, Guine|ea;
• 4. În unele cuvinte împrumutate, literele-vocale duble pot avea alte valori decât
în cuvintele româneşti, în funcţie de regulile ortografice ale limbii de provenienţă:
engl. afterschool [aftărskul], agreement „acord” [ăgriment], groom [oo pron. engl.
u], indoor [indor], tweed [tuĭd], weekend [uĭkend]; lat. equus [qu pron. rom. kv].
• 5. Litere-vocale duble se întâlnesc şi în nume proprii străine, precum şi în
nume de persoană româneşti scrise după model străin (dintre care unele au şi
variante scrise cu litera-vocală simplă), care se pronunţă în unul dintre modurile
de mai sus:
Aachen [ahăn], Aaron/Aron, Aasen (norv.), Aavram/Avram, Betle|em, Core|ei,
(Câmpiile) Elize|e, Google [gugăl], Hawaii [pron. rom. havaĭ|engl. hăŭaĭ], Hollywood
[holiud], Isaac/Isac, Mendele|ev, Nausicaa, Noua Guine|e, Noua Ze|elandă, Panatene|e,
Peer (Gynt) [per], Varlaam/Varlam.
• În spirit ludic, litere-vocale duble se folosesc în jocuri de cuvinte: târgul
de carte Bookfest (cu trimitere la engl. book „carte” şi la Bucureşti); Ce spun cărţile.
Bookiseli [buk′iseli], de Gheorghe Erizanu, sau într-un nume românesc de scenă,
Cheloo [k′elu].
1
Pronunţate şi cu două vocale în hiat.
2.4. Accentul
• Accentul poate fi fonetic sau (şi) grafic.
2.4.1. Accentul fonetic
• I. În limba română, accentul este liber (cu poziţie variabilă)1, caracter în
virtutea căruia poate distinge omografe, şi anume:
• 1. cuvinte (clase lexico-gramaticale/sensuri):
barem1 adv. – barem2 s. n., cavalerie1 „ordinul cavalerilor” – cavalerie2 „parte a
armatei”, colonie1 „apă de colonie” – colonie2 „localitate; teritoriu; grup”, companie1
„tovărăşie; societate” – companie2 „unitate militară”, haină adj. f. – haină s., mozaic1 adj.
m., s. m. „adept al mozaismului” – mozaic2 s. n. „lucrare decorativă”, torturi pl. de la
tort – torturi pl. de la tortură, vestibul1 „cavitate a urechii” – vestibul2 „încăpere”;
• 2. forme gramaticale: pers. 3 sg. ind. perf. s. cântă, încuie – prez. cântă, încuie.
• II. Locul accentului în cuvânt (exemplificat cu formele-tip ale cuvintelor2)
• Conform normelor literare actuale, în limba română:
• 1. sunt oxitone (accentuate pe ultima silabă):
1.1. cele mai multe cuvinte terminate în C:
con|vec|tor, dis|co|bol, duş|man, ma|ri|nar, per|for|mer;
1.2. unele cuvinte terminate în V (în afară de ă, â, y) – verbe la infinitiv, cuvinte
străine etc. – sau în diftongi:
a|li|go|te, bo|le|ro, ci|ti, de|ba|ra, ho|tă|rî, lu|cra, ta|bu; pă|rea;
• 2. sunt paroxitone (accentuate pe penultima silabă):
2.1. majoritatea cuvintelor terminate în V:
bo|dy, co|bo|râ|re, co|hor|tă, art. co|hor|ta, mer|ge, ne|u|tru, plă|ce|re,
sa|fa|ri;
2.2. unele cuvinte terminate în C: doc|tor, lec|tor, vec|tor, vul|tur;
• 3. sunt proparoxitone (accentuate pe antepenultima silabă):
ba|zi|li|că, fa|mi|li|e, fu|ri|e, gi|ne|re, ma|fi|e, mo|tri|ce (nu *furie, *mafie);
• 4. sunt superproparoxitone (accentuate pe a patra silabă dinspre sfârşitul
cuvântului):
bi|vo|li|ţă, că|lu|gă|ri|ţă, doc|to|ri|ţă, la|po|vi|ţă, pre|pe|li|ţă, ve|ve|ri|ţă.
• Prin numărul mare de cuvinte recente din engleză accentuate pe silaba iniţială
(cf. baby-boom [pron. beĭbibum], blockbuster, checklist, room-service [pron. rumservis],
sound blaster [pron. saŭndblastăr]), această repartiţie a accentelor tinde să se modifice
în româna actuală.
• 5. La puţine cuvinte, norma literară actuală admite două variante accentuale:
polip/polip.
• 6. Nu există criterii precise pentru predicţia locului accentului în toate
cuvintele şi formele şi de aceea pot exista ezitări şi oscilaţii şi se fac uneori greşeli
(mai ales la împrumuturi):
1
Spre deosebire de alte limbi, în care accentul este fix (totdeauna pe prima sau pe ultima silabă a
cuvintelor, în funcţie de limbă).
2
Formele flexionare ale unor cuvinte pot fi accentuate diferit faţă de forma-tip.
*colibri, *taxi, *tiramisu în loc de colibri, taxi (dar maxi-taxi), tiramisu.

• Trebuie evitată tendinţa deplasării accentului spre începutul cuvântului,
care se observă la diverşi profesionişti (mai ales sub influenţa modelului limbii
engleze): *colon, *pancreas.
• 7. În funcţie de uzul literar actual, prezentele norme recomandă o singură
accentuare la cuvinte (substantive, adjective) şi nume proprii precum:
acatist, anaforă, anost, antic, aripă, avarie, axilă, bantu, bengali, bolnav, butelie,
calcar, caracter, călugăriţă, chivot, delebil, doctoriţă, Dobrogea, duminică, duşman, editor,
februarie, fenomen, furie, gingaş, hatman, ianuarie, icos, intim, jilav, miros, nandu, niscai,
penurie, picnic, pilotă, pojghiţă, precaut, pricină, profesor, puber, radar, regizor, satiră,
sever, simbol, simpozion, şervet, trafic, unic, vector, vultur.
• 8. Unele accentuări şi silabaţii nerecomandate de normă sunt percepute ca
greşite/inculte:
*amnistie, *butelie, *capsulă, *email „smalţ”, *seif (corect: amnistie, butelie, capsulă,
email, seif).
• 9. Norma accentuală fiind relativ laxă, alte accentuări decât cele recomandate
se pot utiliza în anumite cazuri, fiind uneori livreşti, chiar resimţite ca pedante,
mai apropiate de etimon, eventual cu încercare de specializare semantică sau de
domeniu ori reprezentând accentuări mai vechi şi/sau regionale:
antic, profesor; caracter, fenomen; călugăriţă, doctoriţă; bolnav, duşman.
• La verbul a fi ind. prez. 1, 2 pl. se recomandă accentuarea suntem, sunteţi.
• În versuri/cântece, din motive de ritm/rimă, se înregistrează şi alte variante
accentuale decât cele recomandate de normele academice actuale: Mi-am pus cămaşa
de nailon... Mircea VINTILĂ.
• 10. Cuvintele polisilabice pot avea, pe lângă accentul principal, mai puternic,
şi un accent secundar, mai slab, care este indicat în Dicţionar numai în cazurile în
care pot exista ezitări: aerodinamic, anteroposterior, autoacuzare.
• Conform principiului un cuvânt – un accent, la cuvintele compuse, în Dicţionar
este indicat numai accentul compusului (nu al tuturor componentelor sale).
• III. Accentuarea sufixelor
1. cele mai multe sufixe monosilabice sunt accentuate:
-al, -an, -ar, -aş, -âş, -el, -esc, -et, -giu, -ior, -ism, -ist, -iş, -iu, -lâc, -oi, -os, -şag, -şor,
-tor, -ui (sculptural, african, celular, suliţaş, coborâş, cocoşel, românesc, brădet, macaragiu,
dulăpior, egalitarism, egalitarist, făţiş, liliachiu, paşalâc, păsăroi, scorţos, vălmăşag, bouşor,
mirositor, albăstrui);
2. unele sufixe monosilabice sunt neaccentuate: ´-bil, ´-nic (repetabil, rodnic);
3. câteva sufixe bisilabice (-ete, -işte) sunt accentuate în unele cuvinte şi
neaccentuate în altele: scumpete, cânepişte; foamete, inişte;
4. sufixele trisilabice, ca -(ă)tate, sunt totdeauna accentuate: bunătate.
5. Substantivele în -re provenite din „infinitivul lung” al verbelor în -ea trebuie
accentuate pe sufix:
prevedere (accentuat frecvent greşit *prevedere) – la fel ca belvedere, întrevedere,

plăcere, revedere, tăcere, vedere.
6. Este corectă o singură accentuare la forme verbale ca ind. şi conj. prez. 1, 2
pl. şi imper. 2 pl. – accentuate pe sufix la conj. a II-a: tipul (să) tăceţi, nu *(să) taceţi,
respectiv pe temă la conj. a III-a: tipul (să) bateţi, nu *(să) băteţi.
• IV. 1. Numele româneşti de familie terminate grafic în -iu se accentuează
corect în mod diferit, în conformitate cu originea şi cu structura lor:
Alexiu, Costiniu, Dimitriu/Dumitriu, Gheorghiu, Grigoriu, Ioaniţiu, Vasiliu (derivate
de la nume proprii), dar Ciubotariu, Coşeriu, Ferariu, Funeriu, Morariu, Olariu,
Prunariu, Puşcariu, Rotariu, Trăistariu (identice cu forme regionale/vechi ale unor
substantive comune).
2. La numele proprii străine trebuie verificată şi respectată accentuarea din
limba de origine1:
Ankara, Auchan [oşã], Carrefour [karfur], Kuweit, Modena, Nicosia, Stromboli.
Fac excepţie numele intrate mai de mult în uz, cu forma parţial românizată
adoptată prin tradiţie: Moscova, nu [maskva].
• V. Accentul în cursul flexiunii
• 1. În flexiunea nominală:
1.1. la marea majoritate a substantivelor, accentul este în cea mai mare parte
stabil, inclusiv la cuvintele terminate în -o (împrumuturi mai recente, termeni de
specialitate):
albedo (fiz.), avocado, comando, credo, fado, fiasco, flamingo, hidalgo, lumbago, mambo;
1.2. dar el este mobil la:
1.2.1. GD sg. şi pl. nurori, surori faţă de NA sg. noră, soră „grad de rudenie; călugăriţă”;
1.2.2. substantivele neutre terminate în -o intrate mai de mult în limbă:
duo, loto, radio, recto, tempo, verso, zero, la care accentul se deplasează pe acest o
la sg. art. şi la pl.: radioul, zeroul; radiouri, zerouri;
• 2. În flexiunea verbală, accentul este mobil (plasat pe temă sau pe desinenţă),
uneori chiar la acelaşi mod şi timp, dar la persoane diferite: ind. perf. s. 1 sg. adusei,
1 pl. aduserăm.
2.4.2. Accentul grafic

• I. De regulă, în scrierea limbii române nu se notează vocala accentuată.
• II. Utilizarea accentului ascuţit [´] este permisă pentru a marca distincţia
dintre elemente omografe, dar neomofone, care diferă (şi) prin poziţia accentului,
1
V. şi 2.5. Scrierea şi pronunţarea numelor proprii străine.
când nenotarea accentului ar putea duce la confuzii (uneori supărătoare), în cazul

unor cuvinte/sensuri:
ácele s. pl. art. de la ac – acéle adj. pr. f. pl. de la acea; comédie1 „întâmplare ciudată”
– comedíe2 „operă dramatică”; cópii s. f. pl. de la copie – copíi s. m. pl. de la copil; nódul s. n.
art. de la nod – nodúl s. m. neart.; véselă adj. – vesélă s.;
• III. Se păstrează accentul grafic (ascuţit, circumflex, grav) din limba de
origine în:
1. împrumuturi neadaptate:
bourrée, chou à la crème, ciné-vérité, cloisonné, col-roulé, consommé, córdoba oro,
omertà, pietà, tête-à-tête, tiramisù;
2. nume proprii străine:
Asunción, Bâle, Côte dʼIvoire, Lomé, Molière, Nouméa, San José, Yaoundé.
• În unele limbi, accentul grafic are altă valoare decât aceea de a marca accentul
tonic şi poate să nu coincidă cu locul acestuia: fr. Gérard [jerar], Valérie/Valéry
[valeri]; magh. István [iştvan].
• Prin tradiţie, la unele nume străine de state folosite în contexte româneşti nu
se notează accentul din limba de origine (ceea ce poate duce la accentuări greşite):
Panama, Peru.
2.4.3. Accentul în lanţul vorbirii

• În lanţul vorbirii, anumite cuvinte sunt rostite mai puternic, iar altele mai
slab, cf. formele numite accentuate ale pronumelor personale şi reflexive, opuse
celor numite neaccentuate/clitice, de ex. pr. pers. şi refl. 1 sg. D forma acc. mie
(Mie îmi dă.) vs formele neacc. îmi, mi, neataşate sau ataşate fonetic/grafic (prin
cratimă) de cuvintele care le servesc ca suport: Îmi dă. Mi se pare. Mi-a dat. Dă-mi.;
dându‑mi‑se.
2.5. Scrierea şi pronunţarea numelor proprii străine

1. În scrierea şi pronunţarea în limba română a numelor proprii străine din
limbi scrise numai sau şi cu alfabetul latin se respectă grafia şi pronunţarea din
limbile respective:
fr. Bordeaux [bordo], germ. Haendel/Händel [hendăl], magh. Jókai [ĭokoĭ], pol.
Mickiewicz [miţkevič], germ. München [münh′en], magh. Petöfi [petöfi], sp. Quito
[kito], fr. Racine [rasin], engl. Shakespeare [şeĭkspir], Wall Street [ŭălstrit], Yale [ĭeĭl],
germ. Zeiss [ţaĭs].
• Pentru redarea cu litere latine a substantivelor proprii şi a cuvintelor
scrise cu alte alfabete sau cu alte sisteme de scriere există norme, pentru care v.
1.3. Conversia unor sisteme de scriere.
2. Numele statelor (şi cuvintele din aceeaşi familie) trebuie folosite în forma
oficială actuală recomandată de acestea: Belarus, belarus, belarusă; Cambodgia, Côte
d’Ivoire1, Kampuchea, Myanmar.
3. Unele nume de locuri străine cunoscute de mai multă vreme pe teritoriul
României au, pe lângă formele cu grafia şi pronunţarea originare – folosite în
lucrări de specialitate (hărţi, studii de limbă etc.) –, şi forme tradiţionale curente,
intrate prin intermediul altor limbi şi adaptate limbii române (folosite inclusiv în
indicaţii bibliografice):
it. Firenze [Firenţe]/Florenţa, engl. London [landăn]/Londra, rus. Moskva
[maskva]/Moscova, it. Napoli/Neapole, fr. Nice [nis]/Nisa, ceh. Praha/Praga, gr.
Thessaloniki/Salonic, pol. Warszawa [varşava]/Varşovia, germ. Wien [vin]/Viena.
4. Unele nume proprii latineşti şi vechi greceşti circulă, în uzul literar românesc,
atât într-o formă tradiţională, adaptată, cât şi în forma originară (folosită în lucrări
de specialitate sau, în cazul numelor de persoană latineşti, când se reproduc cel
puţin două dintre componentele lor): August/Augustus, Quintilian/Quintilianus
[pron. rom. kvintilian(us)].
Normele actuale recomandă formele Damocles – cf. şi expresia consacrată sabia
lui Damocles –, Menalaos, Oedip [pron. ödip], Procust [pron. procust].
În literatură se admite şi folosirea altor forme decât cele recomandate de normele
actuale: Joe pentru Iupiter, alături de Jupiter.
Pentru flexiunea unor astfel de nume se recomandă g.-d. lui Artemis, Ceres,
Dido, Palas Atena, Venus – formele de tipul *Artemidei, *Cererei, Didonei, *Paladei
Atena, *Venerei (în afară de cazul când corespund nominativelor Didona, Venera),
după modelul limbii de origine, fiind ieşite din uz.
Când sunt folosite ca substantive proprii, respectiv ca substantive comune,
unele cuvinte au forme sau/şi grafii parţial diferite (acropolă, Acropole).
5. Derivatele de la nume proprii se scriu cu respectarea grafiei numelui de la
care provin, cf. shakespearian.
Alte referiri la scrierea şi pronunţarea numelor proprii străine se găsesc în
secţiuni din STUDIUL INTRODUCTIV în care sunt tratate diferite probleme
ortografice sau/şi ortoepice.
3. Scrierea cu literă mare sau mică2

• I. Scrierea cu literă mare sau mică se referă în special la iniţiala cuvintelor3
şi, în mai mică măsură – în cazul abrevierilor şi al simbolurilor –, şi la alte poziţii.
1
În lista MAE scris însă, greşit, Côte D’ivoire.
2
Pentru alte denumiri v. 1.1.1. Alfabetul limbii române.
3
În cele ce urmează vom omite precizarea „la iniţială”, menţionând, când este cazul, numai celelalte
poziţii.
• Litera mare sau mică la iniţiala elementelor lexicale este o marcă a caracterului
lor de nume proprii, respectiv comune, relevantă mai ales în cazul celor care pot
fi folosite cu ambele valori: prin scrierea cu literă mare, substantivele proprii
se deosebesc de substantivele comune din care provin sau care derivă din ele,
respectiv, prin scrierea cu literă mică, numele comune se disting de cele proprii
care le corespund, care se scriu cu literă mare.
• În cazul unităţilor lexicale complexe folosite ca nume proprii, scrierea cu
literă mare poate privi toate componentele sau numai primul.
• Fiind mai limitată, scrierea cu literă mare a unor cuvinte care în mod obişnuit
se scriu cu literă mică are în general ca efect punerea lor în evidenţă.
• II. Opţiunea între literă mare şi literă mică depinde în special de:
1. natura elementului (substantive comune sau proprii, cuvinte din celelalte
clase lexico-gramaticale, abrevieri/simboluri);
2. natura textului (informal/oficial, laic/religios; afişe, capete de tabel, cores-
pondenţă, etichete, plăcuţe indicatoare; poezie);
3. poziţia elementului (de sine stătător sau la începutul ori în interiorul unui
enunţ);
4. punctuaţia enunţului;
5. intenţia de a marca anumite valori (desconsiderarea sau, dimpotrivă,
importanţa, politeţea) sau de a produce anumite efecte stilistice, scrierea evident
intenţionată a unor cuvinte contrar normelor curente nefiind o greşeală.
• III. Pentru unele situaţii există reguli obligatorii, care privesc cuvinte sau
poziţii în care se foloseşte întotdeauna litera mare, respectiv mică; în altele, scrierea
cu literă mare, respectiv mică este facultativă. Probleme pun în special situaţiile
în care unul şi acelaşi (tip de) cuvânt se scrie fie cu literă mare, fie cu literă mică.
Mai ales în unele cazuri de treceri între substantive comune şi substantive proprii –
grafia depinzând de modul în care sunt tratate cuvintele în context –, distincţia nu
este totdeauna uşor de făcut. Regulile privesc în special cazurile în care pot apărea
ezitări, de aceea ele sunt prezentate contrastiv.
• Regulile de utilizare a literelor mari sau mici în scrierea limbii române au
variat în timp.
• Ele diferă de la o limbă la alta. Situaţiile în care în limba română se scrie cu
literă mare sunt mai numeroase decât în unele limbi (de ex., faţă de scrierea nu-
melor compuse de instituţii în franceză), dar mai restrictive decât în altele (faţă de
scrierea cu literă mare în engleză a cuvintelor din titluri – imitată abuziv în scrierea
limbii române în ultima perioadă – sau, în germană, a tuturor substantivelor).
• IV. Scrierea cu literă mare sau mică a numelor unităţilor de măsură şi a

simbolurilor lor, precum şi a simbolurilor altor termeni de specialitate (cu caracter
internaţional) nu face obiectul unor norme propriu-zis ortografice, de competenţa
lingviştilor, ci al reglementărilor din domeniile respective, în speţă al standardelor
internaţionale, adoptate şi ca standarde române1, şi care trebuie respectate, chiar
dacă contravin uneori normelor academice ale limbii române.
3.1. Scrierea cu literă mare

• I. Se scriu, de regulă, cu literă mare:
1. primul cuvânt (inclusiv substantivele comune sau elementele din alte
clase lexico-gramaticale) dintr-un enunţ (inclusiv în note de subsol, în titlurile
coloanelor dintr-un tabel etc.);
2. substantivele proprii folosite de sine stătător sau în interiorul unui enunţ;
3. componentele locuţiunilor pronominale de politeţe;
4. anumite abrevieri şi simboluri;
5. primul cuvânt al fiecărui vers în poezia de tip clasic:
A fost odată ca-n poveşti, / A fost ca niciodată... Eminescu
• Dar în poezia de tip modern, uneori, primul cuvânt al fiecărui vers este scris
cu literă mică.
• Detaliind, se scriu, de regulă, cu literă mare:
• 1. primul/singurul cuvânt dintr-un enunţ, şi anume:
1.1. când cuvântul este izolat:
Ploaie.
● Dar se scriu cu literă mică cuvintele de declaraţie când enunţul din care fac
parte urmează după altul în vorbire directă.
1.2. când între enunţuri nu este o legătură strânsă2, şi anume când enunţul
urmează după un altul:
1.2.1. întotdeauna, când enunţul precedent se încheie cu punct:
Săniile porniră iar încet. Frigul creştea odată cu lumina. Sadoveanu
1.2.2. de regulă, când enunţul precedent se încheie cu unul din celelalte semne
de punctuaţie finale:
1.2.2.1. puncte de suspensie:
Aici nu-i nevoie de baba Aniţa... Noroc să deie Dumnezeu! Sadoveanu
1.2.2.2. semnul exclamării:
Patria mă cheamă! Nu mai pot sta un moment! Caragiale
1.2.2.3. semnul întrebării:
Ce să facă? La muşteriu cu cioburi de sticlă nu putea merge. Caragiale
• Când legătura dintre enunţuri este strânsă, iar enunţul anterior este prezentat
ca neîncheiat, după aceste semne de punctuaţie se poate scrie şi cu literă mică.
1
Pentru sistemul de unităţi de măsură legal actualmente în România v. Bureau international des poids
et mesures, Le Système international d’unités (SI), Brochure sur le SI, 9e éd., 2019; v. şi SR ISO 31‑x:1995.
2
Gradul de legătură dintre enunţuri este apreciat subiectiv de către cel care scrie.
1.2.3. la începutul unui enunţ în vorbire directă precedat de două-puncte (şi de

linie de dialog, uneori de ghilimele):
Dl. Goe este foarte impacient şi, cu ton de comandă, zice încruntat:
– Mam-mare, de ce nu mai vine? Caragiale
• Un enunţ precedat de două-puncte începe cu literă mică dacă nu se află în
această situaţie.
1.2.4. la începutul reproducerii, după două-puncte, a unui enunţ citat care
începe cu literă mare (şi este încadrat, de regulă, între ghilimele):
Astfel se-ncheia proclamaţia..., cu acest frumos motto: „Evenimentele mari fac totdeauna
să tacă micile pasiuni!” Caragiale
1.2.5. în corespondenţă, cereri etc., cuvântul cu care începe primul enunţ după
formula de adresare:
Domnule Director,
Subsemnatul, ..., vă rog să binevoiţi...
• 2. numele proprii simple şi toate1 componentele numelor proprii compuse2
care desemnează:
2.1. unităţi administrativ-teritoriale, geografice sau politice din România
sau artere urbane, inclusiv termenii generici care fac parte din numele propriu,
respectiv în care primul termen este urmat de:
- un adjectiv:
Crişul Repede (râu), Europa Răsăriteană; Lacu Roşu, Oraşu Nou, Pârâul Rece, Staţiunea
Climaterică Sâmbăta (localităţi); Târnava Mare (râu); Ţara Românească (fost stat);
- un numeral: Bulevardul 23 August, Bulevardul 1848, Piaţa 1 Mai, Strada 1907;
- o prepoziţie + un adverb sau un substantiv: Europa de Est; Izvoru de Sus, Râu de
Mori (localităţi);
- un substantiv în G: Autostrada Soarelui, Bulevardul Laminorului, Drumul Taberei
(cartier; arteră urbană);
- mai multe cuvinte din clase diferite:
Bulevardul Armata Poporului (înv.), Oceanul Îngheţat de Nord, Oraşu Nou-Vii,
Strada Cocoşului de Munte;
- un nume propriu în N:
Băile Govora/Herculane/Olăneşti/Tuşnad, Colonia Ucea3, Oraşul Stalin4 (înv.)
(localităţi)
sau în care termenul generic în cauză:
- nu se mai atribuie realităţii denumite sau are un sens care nu corespunde acestei
realităţi:
Baia Sprie (localitate); Balta Albă (cartier); Dealu Negru; Râmnicu Vâlcea,
Ruşii‑Munţi, Târgu-Neamţ, Vârfu Dealului (localităţi);
1
Cu excepţia, de regulă, a elementelor ajutătoare.
2
Inclusiv ale unităţilor lexicale complexe folosite ca nume proprii.
3
Denumirea oraşului Victoria în anii 1949-1954.
4
Numele oraşului Braşov într-o parte a perioadei comuniste.
- se află pe locul al doilea după un nume propriu: Bolintin-Vale, Geoagiu-Băi,

Malnaş-Băi;
• Se scriu cu literă mare şi numeralele (scrise în litere) şi prepoziţiile aflate pe
primul loc în asemenea nume: După Deal (sat), Între Gârle (stradă), La Om (vârf de
munte), Trei Brazi (cabană).
Dar se scriu cu literă mică sectoarele (numerotate ale) municipiului Bucureşti.
2.2. state cu numele traduse în limba română (inclusiv când termenii generici fac
parte din denumirea oficială lungă a statului şi sunt urmaţi de un nume propriu
în N) şi alte teritorii:
Africa Centrală, Colectivitatea Teritorială Saint-Pierre şi Miquelon, Europa Centrală,
Insulele Feroe, Insulele Minore Îndepărtate ale Statelor Unite, Marea Britanie, Regiunea
Administrativă Specială Hong Kong (a Republicii Populare Chineze), Republica Albania,
Sfântul Scaun/Statul Cetăţii Vaticanului, Statul Independent Papua-Noua Guinee, Statul
Israel, Teritoriul Samoa Americană;
• Dar se scriu cu literă mică termenii generici care nu fac parte din numele
propriu al unităţilor administrativ-teritoriale, geografice sau politice.
2.3. animale:
Azor, Bubico, Duman, Grivei, Joiana, Murgu, Plăvan, Zefir;
2.4. corpuri cereşti:
Balanţa, Carul-Mic, Marte, Saturn, Ursa-Mare, inclusiv Lună, Pământ, Soare,
Superluna în terminologia astronomică;
• Dar se scriu cu literă mică lună, pământ, soare în uzul curent.
2.5. instituţii1, entităţi economice2 (inclusiv asociaţii, fundaţii, patronate etc.),
planuri de importanţă naţională:
Administraţia Prezidenţială, Asociaţia Chinologică Metropolitană, Avocatul Poporului,
Banca Comercială Română, Biserica Boteanu, Camera Deputaţilor, Comisia Europeană,
Congresul (SUA), Consiliul European, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea
Constituţională, Departamentul de Stat (al SUA), Editura Corint, Europol, Facultatea
de Litere, Fundaţia Regală Margareta a României, Inchiziţia, Institutul de Lingvistică,
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Interpol, Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, Mănăstirea Caşin, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul
Public, Organizaţia Naţiunilor Unite, Parchetul General, Parlamentul European, Planul
Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Patronatul Serviciilor Publice, Preşedinţia României,
Radio Europa Liberă, Radio Vatican, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Sindicatul
Cadrelor Militare Disponibilizate, Teatrul Naţional, Unitatea Militară nr. ..., Uniunea
Artiştilor Plastici, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Vocea Americii;
• Numele de instituţii se scriu cu literă mare chiar când sunt folosite eliptic:
dezbateri în Cameră, secretar de stat la Externe, Guvernul, student la Litere, Parlamentul,
admiterea la Politehnică.
1
Inclusiv funcţii unice care au şi statut de instituţie.
2
Româneşti, străine sau internaţionale denumite în limba română.
• Dar se scriu cu literă mică numele domeniilor la care se referă o funcţie

publică;
• Este incorectă scrierea cu literă mică, chiar pentru efecte grafice, a numelor
unor instituţii: editura universităţii din bucureşti pe publicaţiile editurii în cauză.
2.6. clădiri publice, alte construcţii şi monumente, cartiere, centre comerciale,
parcuri, săli şi alte realizări umane:
AFI Cotroceni, Arcul de Triumf, Ateneul Român, Biroul Oval, Canalul Dunăre-
Marea Neagră, Casa Academiei, Casa Albă, Casa Poporului, Palatul Cotroceni, Palatul
Parlamentului, Palatul Victoria, Parcul Herăstrău, Plaza Romania, Sala Palatului;
2.7. mijloace de transport cu nume devenite celebre: Orient Expres, Titanicul;
2.8. concepte exprimate prin cuvinte străine (eventual compuse) care în limbile
respective se scriu (ambele) cu literă mare:
Aufklärung, Big Bang, Big Brother, Bildungsroman, Führer, Weltanschauung;
2.9. marile epoci istorice, evenimente istorice interne şi internaţionale majore,
mişcări culturale sau religioase (inclusiv numite eliptic, când din context reiese
clar referinţa):
Antichitatea, Evul Mediu, Marea Unire, Marele Război, Renaşterea, Revoluţia
Franceză, (participant la) Revoluţie, Unirea Principatelor;
• Dar se scriu cu literă mică numele italieneşti ale secolelor.
2.10. războaie de anvergură sau prezentate ca fiind evenimente unice:
Primul Război Mondial, (Cel de-)Al Doilea Război Mondial; Războiul celor Două Roze,
Războiul de Independenţă, Războiul de Secesiune, Războiul de Treizeci de Ani, Războiul de
100 de Ani;
• Dar se scriu cu literă mică denumirile perioadelor istorice delimitate vag şi ale
războaielor care nu sunt prezentate ca fiind unice.
2.11. manifestări artistice, culturale, politice, ştiinţifice (indiferent de amploare):
Festivalul „Cerbul de Aur”, Seminarul de Parenting, Simpozionul Internaţional de
Lingvistică, Workshopul de Fotografie de Nuntă de la Craiova;
2.12. mărci de produse: Izvorul Minunilor (apă minerală);
2.13. obiecte desemnate ocazional prin numele creatorului lor:
doi Grigoreşti „tablouri de Grigorescu”, trei Stradivarius „viori fabricate de
Stradivarius”;
• Dar se scriu cu literă mică substantivele comune denumind curent obiecte
după creatorul lor.
2.14. numele traduse ale distincţiilor/ordinelor de stat străine: Legiunea de
Onoare;
Numele decoraţiilor româneşti1 trebuie scrise ca în legile care le instituie (Legea
nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României ş.a.), chiar dacă acestea nu
1
Civile pe domenii, militare (de pace şi de război), naţionale – cruci, cruci comemorative, medalii,
ordine, semne onorifice.
respectă întru totul normele ortografice şi de punctuaţie (de ex. ghilimelele) şi există
inconsecvenţe în cadrul legilor: Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste,
Medalia Meritul pentru Învăţământ, Ordinul Pentru Merit, Ordinul Serviciul Credincios,
Ordinul Steaua României, Ordinul Virtutea Militară, Semnul onorific în serviciul armatei
etc.
• Dar se scriu cu literă mare numai la primul component numele unor medalii
sau premii şi cu literă mică titlurile ştiinţifice şi onorifice.
2.15. persoane – nume de familie, patronime, porecle, prenume, pseudonime,
alte supranume (inclusiv componentele lor provenite din nume de funcţii, ranguri
etc.):
Avădanei, Costapetru, Elvira Popescu, Vasiliu-Birlic, Hagichirea, Hagi-Tudose, Lev
Nicolaievici Tolstoi, Mihai-Vodă Viteazul, Moşandrei, Cantacuzino Nababul, Păstorel
Teodoreanu, Rousseau Vameşul, Ştefănescu-Delavrancea, Vlad Tepeş;
În unele nume de familie străine se scriu cu literă mare şi articolul şi particulele
din componenţa lor: Gabriele D’Annunzio, Vittorio De Sica, Luca Della Robbia, Du
Cange (dar Charles du Fresne, sieur du Cange), Ibn Saud, Jean de La Fontaine, Le
Corbusier, J.-L. Mac Adam, Eugene O’Neill, Vincent Van Gogh.
• Dar se scriu cu literă mică substantivele comune care denumesc funcţii,
ranguri etc. şi nu fac parte din numele propriu, precum şi cuvintele ajutătoare din
componenţa unor nume de persoană.
2.16. personaje folclorice, literare, mitologice, religioase:
Alah, Artemis, Barbă-Albastră, Buddha, Cenuşăreasa, Ceres, Făt-Frumos, Greuceanul,
Harpagon, Muma-Pădurii, Mohamed, Ra, Scaraoţchi, Sfarmă-Piatră, Venus, Zeus;
2.17. nume proprii şi termeni din domeniul religiei creştine:
Atotputernicul, Dumnezeu, Isus Hristos, Mântuitorul, Sfânta Fecioară, Sfânta Maria,
Sfânta Scriptură, Sfânta Treime, Sfântul Duh, Sfântul Mormânt, Sfântul Munte, Sfinţii
Constantin şi Elena, Tatăl „Dumnezeu”, Vechiul Testament;
• Dar se scriu cu literă mică substantivele comune care desemnează fiinţe mitice
neindividualizate şi tipuri omeneşti.
2.18. punctele cardinale când desemnează o zonă geografică sau când fac parte
dintr-un nume de loc compus, inclusiv dintr-un nume de localitate:
Apus, Orient, Vest; America de Nord; Europa de Est, Extremul Orient, Orientul
Apropiat, Orientul Mijlociu, Polul Nord, Polul Sud; Eforie Nord, Eforie Sud;
• Dar se scriu cu literă mică numele punctelor cardinale când nu au aceste
funcţii.
2.19. sărbătorile naţionale oficiale, alte sărbători laice şi religioase (ale
diverselor culte):
Adormirea Maicii Domnului, Anul Nou, Crăciunul, 1 Decembrie, Duminica Tomei/
Tomii, Hanuka, Iom Kipur, Înălţarea, Învierea, Paşte/Paşti, Patruzeci de Sfinţi, Pesach,
Purim, Ramazan Bairam, Rusaliile, Schimbarea la Faţă, Sfântul Andrei, Vinerea Mare,
Ziua Copilului, Ziua Naţională a României, Ziua Unirii Principatelor Române;
2.20. soiuri de plante şi rase de animale, inclusiv numele provenite dintr-un
adjectiv, când acesta, scris cu literă mică, ar putea fi interpretat ca un calificativ
oarecare:
Aurora (soi de floarea-soarelui), Marele Alb (rasă de porci); vaca Dobrogeană (rasă
de vaci);
• Dar adjectivele respective se scriu cu literă mică când exprimă o calificare
oarecare: oaie dobrogeană.
2.21. zodii:
Balanţă, Berbec, Capricorn, Fecioară, Gemeni, Leu, Peşti, Rac, Săgetător, Scorpion,
Taur, Vărsător;
2.22. toate componentele locuţiunilor pronominale de politeţe:
Alteţa Sa, Cucernicia Sa, Cuvioşia Sa, Domnia Sa (despre un domnitor, boier) (înv.),
Eminenţa Sa, Excelenţa Sa, Magnificenţa Sa, Majestatea Sa, Preafericirea Sa, Sanctitatea
Sa, Sfinţia Sa;
• Dar trebuie scrise cu literă mică pronumele nou formate din seria domnia-sa
„dumnealui”.
• 3. Se scriu cu litere mari primul/unicul component din substantivele proprii
care reprezintă:
3.1. denumiri ale organismelor de conducere şi ale compartimentelor, direcţiilor
etc. din instituţii:
Adunarea generală a Academiei Române, Catedra de limba română, Comisia de
cultivare a limbii a Academiei Române, Consiliul de administraţie (al BNR etc.), Consiliul
ştiinţific, Departamentul de limbi romanice, Direcţia de studii economice/Direcţia Studii
economice, Secretariatul, Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române, Serviciul de
contabilitate;
3.2. numele ştiinţifice latineşti de specii animale şi vegetale:
Bacterium aceti, Gorilla beringei, Hygrophorus puniceus, Mustela nivalis, Sequoia
gigantea;
• Dar se scrie cu literă mare şi al doilea lor element dacă este o formă a unui
nume propriu.
3.3. titluri de acte normative, de alte documente de importanţă internaţională
sau naţională, de emisiuni radio-TV, de fonduri şi de programe guvernamentale
sau europene (inclusiv bancare), de opere artistice, literare, ştiinţifice (şi de părţi ale
lor – capitole ş.a.) etc., de publicaţii periodice, de medalii ocazionale sau de premii,
de zile comemorative şi festive (unele instituite prin hotărâri internaţionale, ale
Guvernului României sau ale altor foruri ori chiar prin legi, care trebuie respectate,
chiar dacă contravin nomelor ortografice):
„A 150-a aniversare a naşterii lui Mihai Eminescu” (medalie comemorativă1),
Adevărul de weekend (ziar), Amintiri din copilărie, Biblia, Capitalul, Codul penal,
Constituţia, Coranul, Declaraţia universală a drepturilor omului, Decret-lege, Floarea
darurilor, Fondul european de dezvoltare agricolă, Gramatica limbii române, Istoria
românilor sub Mihai-Vodă Viteazul, Legea partidelor politice, Limba română (revistă),
Luna internaţională a conştientizării cancerului mamar, Monitorul oficial al României,
Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, O scrisoare pierdută, Pactul de la Varşovia, Pe cuvânt
(emisiune TV), Premiul pentru cea mai bună piesă a anului..., Primăvara (pictură),
Proclamaţia de la Islaz; (Programul) „Cornul şi laptele”, Programul naţional de dezvoltare
1
OUG 194/1999 privind instituirea medaliei comemorative „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”.
rurală, (Programul) „Noua casă”, (Programul operaţional sectorial) „Dezvoltarea resurselor

umane”; Psaltirea scheiană, Regulamentul organic, Simfonia fantastică, Talmudul, Tatăl
nostru, Teatru la microfon, Teleenciclopedia, Vede, Vulgata; Ziua adolescentului1, Ziua
internaţională a cititului împreună, Ziua întreprinzătorilor din România2, Ziua limbii,
alfabetului şi culturii armene3, Ziua limbii bulgare, Ziua limbii cehe, Ziua limbii slovace,
Ziua limbii tătare, Ziua mondială de luptă împotriva cancerului de sân, Ziua naţională a
consultantului fiscal din România, (Ziua) „Zero discriminare”;
• Dar se scriu cu literă mare toate componentele numelor sărbătorilor naţionale
oficiale.
• Nu trebuie scrise cu litere mari toate componentele unor titluri, prin imitarea
modelului limbii engleze: *Atlasul Cadastrului Apelor Din România, *Evul Mediu
Românesc. Corect: Atlasul cadastrului apelor din România, Evul Mediu românesc.
• Dar se scriu cu literă mare toate cuvintele (cu excepţia elementelor de legătură)
din denumirile anumitor documente de importanţă naţională.
• 4. Abrevierile se scriu:
4.1. integral cu litere mari când sunt alcătuite din iniţialele:
4.1.1. componentelor unor nume proprii compuse scrise cu literă mare:
CFR = Căile Ferate Române, GMT [cit. ğiemti] = engl. Greenwich Mean Time, O.U.G.
= Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (nr. ...), UE = Uniunea Europeană, UM = Unitatea
Militară (nr. ...);
4.1.2. numelor unor noţiuni de specialitate şi ale altor termeni:
A = arie sau amper, B = bor, IDR = intradermoreacţie, L = lungime, MW = megawatt,
OUG = ordonanţă de urgenţă a Guvernului, UAT = unitate administrativ-teritorială, UM
= unitate militară, TV = televiziune; televizor, TVA = taxa pe valoarea adăugată, VSH =
viteza de sedimentare a hematiilor;
• Dar se scriu cu literă mică alte abrevieri şi simboluri.
4.1.3. numelor punctelor cardinale: N = nord, S = sud;
4.1.4. prenumelor bărbăteşti compuse: I.L. Caragiale = Ion Luca Caragiale;
4.1.5. altor cuvinte şi expresii:
D.S. = it. dal segno, N.B. = lat. nota bene, PFL = plăci fibrolemnoase, P.S.= lat. post-
scriptum;
4.2. Se scriu cu literă mare numai pe primul loc sau şi în alte poziţii abrevieri
precum:
AChR = Asociaţia Chinologică Română, ACR = Automobil Clubul Român, HoReCa =
Hoteluri, Restaurante, Cafenele; Sf. = Sfântul, Sfânta, Sfinţii, Sfintele; dB = decibel, eV =
electronvolt, MeV = megaelectronvolt, MHz = megahertz, pH = puterea hidrogenului, Rh
= factorul Rhesus.
1
Legea 197/1997 privind instituirea Zilei adolescentului.
2
Hotărârea 546/1992 privind instituirea „Zilei întreprinzătorilor din România”.
3
Legea 181/2019 privind instituirea zilei de 12 octombrie – Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene.
• II. Pentru a sugera anumite atitudini sau sentimente (ca devoţiune, respect1),
a marca valoarea specială a unui cuvânt, a-l scoate în evidenţă etc., cuvinte scrise
în mod obişnuit cu literă mică se pot scrie cu literă mare2:
1. termenii de adresare (inclusiv pronumele), în cereri, corespondenţă (pe
plicuri şi în text): Doamnei Directoare...; Domnule Preşedinte...; Dumneavoastră...;
2. cuvinte/sintagme folosite în adrese, pe etichete, hărţi, plăcuţe indicatoare, în
titlurile coloanelor unor tabele3 etc.:
Aleea Nucşoara; Băbească, Camembert; Denumirea/citirea literei;
3. în textele bisericeşti, anumite substantive şi sintagme, precum şi, în anumite
texte, pronumele/adjectivele pronominale referitoare la Dumnezeu sau la Isus
Hristos:
Atotţiitorul, Ceresc Tată, Domnul nostru Isus Hristos, Duhul Sfânt, Părinte; mare
mila Ta; Ne rugăm Ţie, Doamne;
4. în semn de cinstire:
Soldatul Necunoscut; Slavă Ţărilor Române!; Ziua Culturii Naţionale4, Ziua Limbii
Române5, Ziua Solidarităţii Naţionale împotriva Dictaturii6;
5. pentru a desemna un concept: Binele; Eul; Libertate, Egalitate, Fraternitate; Om;
Patrie;
6. pentru personificarea unei abstracţiuni şi conferirea valorii de simbol etc.:
Cortina de Fier, Justiţia; Războiul Rece; în numele Ştiinţei; „A venit pe culme Toamna”
Topîrceanu; Vestul Sălbatic, Zidul Berlinului, Mama-Natură;
7. pentru a conferi unui substantiv comun valoare de nume propriu: Capitala=
Bucureştiul, Mama.
• În perioada comunistă, pentru a le marca importanţa, numele unor organisme
de conducere pe linie de partid se scriau cu litere mari la toate componentele: Biroul
Organizaţiei de Bază, Comitetul Central al PCR, deprindere care se înregistrează
uneori şi actualmente: Comitetul Executiv al PSD.
3. 2. Scrierea cu literă mică

• I. Se scriu, de regulă, cu literă mică:
1. substantivele comune şi cuvintele aparţinând celorlalte clase lexico-
gramaticale, folosite de sine stătător sau în interiorul unui enunţ;
• Dar la începutul unui enunţ, aceste cuvinte se scriu cu literă mare.
2. anumite abrevieri şi simboluri;
1
Dar în mesajele şi în mailurile transmise pe dispozitive electronice, scrierea integrală cu litere mari
exprimă/suscită reacţii negative.
2
Excesul de majuscule le reduce însă efectul.
3
Actualmente, scrierea cu literă mare în unele trimiteri electronice scrise continuu este folosită pentru a
marca începutul fiecărui cuvânt: facebook.com/MicDejunCuUnCampion.
4
Legea 238/2010 privind declararea zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale.
5
Legea 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române.
6
Legea 230/1998 pentru proclamarea Zilei Solidarităţii Naţionale împotriva Dictaturii.
3. uneori, în poezia modernă, primul cuvânt al fiecărui vers:

A venit toamna, / acoperă-mi inima / cu ceva... Nichita Stănescu.
• Dar în poezia de tip clasic, primul cuvânt al fiecărui vers se scrie cu literă
mare.
• II. Detaliind, se scriu cu literă mică la iniţială:
• 1. în interiorul unui enunţ, substantivele comune şi cuvintele aparţinând
celorlalte clase lexico-gramaticale, inclusiv, în anumite situaţii, primul cuvânt din
enunţ, şi anume:
1.1. când acesta este un cuvânt de declaraţie, iar enunţul din care face parte
urmează după altul în vorbire directă:
A adormit! zice cucoana. Caragiale
1.2. după puncte de suspensie, când între enunţuri există o legătură strânsă1:
Se mişcă fata... clipeşte din ochi... Caragiale
• Dar când legătura dintre enunţuri nu este strânsă, enunţul care urmează după
puncte de suspensie începe cu literă mare.
1.3. după semnul exclamării sau al întrebării, când enunţul anterior este
prezentat ca neîncheiat:
Fie-ţi milă! e nevastă-ta, iart-o! Caragiale
Ce-i? popă? negustor? Caragiale
• Dar dacă enunţul care urmează după semnul exclamării sau al întrebării este
prezentat ca încheiat, el începe cu literă mare.
1.4. după două-puncte între enunţuri:
Poarta ţarinii era deschisă: intră pe ea. Sadoveanu
• Dar când după două-puncte urmează un enunţ în vorbire directă (precedat de
linie de dialog sau de ghilimele) sau un citat (încadrat, de regulă, între ghilimele),
acestea încep cu literă mare.
1.5. când cuvântul începe un citat reprodus între ghilimele şi încadrat în
enunţ:
Strecura printre dinţii albi şi mărunţi câte un „ah!” care-i umplea pieptul. Delavrancea
• Dar o propoziţie/frază citată între ghilimele după două-puncte începe cu
literă mare.
• 2. substantivele comune folosite de sine stătător sau în interiorul unui enunţ,
printre care cele care desemnează:
2.1. fiinţe imaginare:
ciclop, elf, gigant, iele, muză, nereidă, nimfă, oceanidă, parcă, rusalcă, satir, sirenă,
titan, trol;
2.2. funcţii oficiale şi calităţi (oricât de importante), când numele sunt generice,
în registrul neoficial:
ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, avocat, cancelar, deputat, domn „domnitor”,
general, han, împărat, ministru, paşă, prefect, premier, preşedinte, primar, prim-ministru,
principe, rege, secretar de stat, senator, sultan, şah, şahinşah, voievod, vodă;
1
Gradul de legătură dintre enunţuri este apreciat subiectiv de către cel care scrie.
• Se scriu cu literă mică şi substantivele comune care denumesc funcţii, ranguri

etc. şi nu fac parte din numele propriu: sultanul Baiazid.
Dar numele de funcţii se scriu cu literă mare în stilul oficial sau dacă cel care
scrie vrea să marcheze o atitudine ceremonioasă ori reverenţioasă.
2.3. instituţiile (guvernul român) şi domeniile la care se referă o funcţie publică:
ministru de externe/de interne, ministrul afacerilor externe al..., ministrul finanţelor/
muncii/turismului; răspunderea preşedintelui interimar;
• Dar se scriu cu literă mare numele de funcţii care reprezintă o instituţie.
2.4. obiecte denumite curent după creatorul lor (în sensul cel mai larg) sau după
locul de provenienţă: un marghiloman, o havană, olandă;
• Dar se scriu cu literă mare numele proprii folosite numai ocazional pentru a
desemna obiecte.
2.5. punctele cardinale: apus, est, nord, sud, vest;
• Dar numele punctelor cardinale se scriu cu literă mare când desemnează o
zonă geografică sau când fac parte dintr-un nume de loc propriu compus.
2.6.1. sisteme economico-sociale: capitalism, feudalism;
2.6.2. epoci geologice: mezozoic;
2.6.3. perioade istorice delimitate relativ vag: epoca modernă, paleolitic, perioada
contemporană şi numele din limba italiană ale secolelor: quattrocento;
2.6.4. războaie multiple, care nu au un nume propriu unic: războaiele balcanice,
punice;
• Dar se scriu cu literă mare denumirile războaielor de anvergură prezentate
ca unice.
2.7. substantivele cu sens generic când nu fac parte din numele propriu al
unităţilor administrativ-teritoriale, al unor entităţi geografice sau politice ori al
unor artere urbane şi care îşi păstrează sensul propriu, precum şi subdviziunile
administrativ-teritoriale numerotate (sectoare) ale municipiului Bucureşti:
aleea Nucşoara, autostrada A1, balta Călăraşi, băile Malnaş, bulevardul Nicolae
Bălcescu, calea Floreasca, comuna Tudor Vladimirescu, dealul Negru, drumul naţional
7C, fluviul Dunărea, insula Sfânta Elena, intrarea Popa Nan, judeţul Bistriţa-Năsăud,
lacul Gâlcescu, munţii Carpaţi, oraşul Victoria, pasul Bran, pârâul Căşeria, peninsula
Florida, republica Ucraina, râul Olt, sectorul 1, statul Israel, staţiunea Călimăneşti, strada
Anul 1907, strada Cuţitul de Argint, strada Răscoala/Răscoalei (din) 1907, şoseaua Mihai
Bravu, ţările române1, vârful Ciucaş;
• Dar în indicarea adresei, pe hărţi, tăbliţe indicatoare, asemenea substantive
se scriu cu literă mare, la fel şi cele cu sens generic care fac parte din numele
propriu compus al unităţilor administrativ-teritoriale sau al entităţilor geografice
ori politice.
2.8. tipuri umane desemnate după numele propriu al unor personaje:
un adonis, un apolo, un donjuan, un harpagon, un mitică, un păcală;
• Dar numele personajelor respective se scriu cu literă mare.
1
Care nu a reprezentat niciodată numele propriu al unei entităţi statale unitare.
2.9. unităţi de măsură (scrise conform standardelor internaţionale şi interne,

chiar dacă provin de la nume proprii de persoane): amper, joule, ohm, pascal, volt,
watt, weber;
2.10. varietăţi de plante şi de animale, sortimente de băuturi, de produse
alimentare etc.:
aligote, angora, băbească, buldog, cabernet, camembert, caniş, cornul-caprei (varietate
de ardei), fetească, ionatan, merinos, spancă, ţigaie, ţurcană;
• Dar pe etichete, numele produselor se scriu cu literă mare.
2.11. substantivele comune care denumesc disciplinele de învăţământ, lunile
anului, popoare, zilele săptămânii1 (care în unele limbi se scriu cu literă mare);
2.12. numele titlurilor ştiinţifice şi onorifice :
academician(ă), campion..., doctor honoris causa, doctor (în Drept), membru
corespondent al Academiei, membru de onoare;
•3. cuvintele din interiorul unui enunţ aparţinând celorlalte clase lexico‑grama-
ticale, inclusiv:
3.1. adjectivele din sintagme în care califică varietăţi de plante şi de animale:
măr creţesc, cireşi pietroase, oaie dobrogeană;
• Dar asemenea adjective se scriu cu literă mare când desemnează o rasă şi când,
dacă ar fi scrise cu literă mică, ar putea fi interpretate drept calificative oarecare.
3.2. cuvintele ajutătoare (articole, particule) din componenţa unor nume proprii
compuse de:
aştri: Luceafărul-de-Seară; entităţi administrativ-teritoriale sau geografice:
America de Nord, Oceanul Îngheţat de Nord, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei
de Nord, Statele Unite ale Americii, Râu de Mori; instituţii: Consiliul de Miniştri al ...,
Adunarea Naţională a Republicii Franceze; sărbători oficiale: Ziua Solidarităţii Naţionale
împotriva Dictaturii; nume de persoane compuse: Ludovic al XIV-lea, Ad al-Rahman,
Ion Vodă cel Cumplit, Ştefan cel Mare, Leonardo da Vinci, Charles de Gaulle, Andrea
del Sarto, Joachim du Bellay, Abd el-Kader, Jeanne la Papesse, Ludwig van Beethoven,
Friedrich von Schiller;
• Dar se scriu cu literă mare şi articolul şi particulele din componenţa unor
nume de familie străine.
• 4. pronumele, inclusiv cele de politeţe: domnia-sa „dumnealui”, dumneata,
dumneavoastră;
• În corespondenţă, cereri etc., pronumele de politeţe maximă se pot scrie
cu literă mare: Dumneavoastră; se scriu cu literă mare şi toate componentele
locuţiunilor pronominale de politeţe.
• 5. abrevierile şi simbolurile cuvintelor scrise cu literă mică:
a.c. = anul curent; acad. = academician, -ă; art. = articol; d-ta = dumneata; l = lăţime;
lt. = locotenent; m = metru.
• Scrierea simbolurilor unităţilor de măsură şi ale altor termeni de specialitate
se conformează standardelor şi altor reglementări proprii domeniilor respective.
1
Regulă mai veche.
• III. Pentru a sugera anumite atitudini sau sentimente (desconsiderarea,

minimalizarea, opoziţia), cuvinte scrise în mod obişnuit cu literă mare se pot scrie
ocazional cu literă mică. Astfel, s-au scris cu literă mică, în perioada comunistă,
cuvinte ca Dumnezeu şi altele legate de religie, iar mai ales imediat după 1989
cuvinte şi nume proprii amintind de epoca totalitarismului comunist: ceauşescu,
pcr = Partidul Comunist Român.
4. Scrierea compuselor, a derivatelor, a grupurilor de cuvinte

şi a locuţiunilor
• I. Cuvintele compuse şi derivate, grupurile relativ stabile de cuvinte şi
locuţiunile se pot scrie în trei moduri: cu cratimă; într-un cuvânt (fără blancuri
între componente); în cuvinte separate (cu blancuri între componente). Scrierea
lor pune unele probleme specifice, greutatea de a distinge uneori între formaţii
aparţinând uneia sau alteia dintre aceste categorii putând crea dificultăţi.
• Din punctul de vedere al modului de scriere, nu are importanţă dacă aceste
formaţii au luat naştere în limba română în mod independent, au fost calchiate
după modelul altor limbi ori au fost împrumutate gata formate1. Ceea ce contează
pentru vorbitorul nespecialist care scrie este modul în care structura lor în limba
română actuală este pentru el (semi)analizabilă.
• Caracterul (semi)analizabil al cuvintelor este într-o anumită măsură relativ,
fiind diferit de la un vorbitor la altul, şi se poate modifica în cursul istoriei limbii.
În practică, elementele componente ale anumitor cuvinte sunt adesea greu de
identificat, chiar de către persoanele cultivate, îndeosebi când este vorba de cuvinte
împrumutate gata formate din alte limbi, perceperea structurii lor presupunând
recunoaşterea formei şi a sensului componentelor. Este în special cazul cuvintelor
aparţinând unor terminologii de specialitate (mai ales al celor formate din elemente
vechi greceşti şi latineşti), a căror structură este recognoscibilă aproape numai
pentru unii dintre specialiştii domeniului respectiv.
• Dificultatea de a distinge, uneori, între prefixe şi prefixoide sau între sufixe
şi sufixoide, respectiv cuvinte neologice nu are implicaţii asupra modului de
scriere, deoarece derivatele, formaţiile din/cu elemente de compunere (prefixoide,
sufixoide) şi compusele cu cuvinte asemănătoare acestora se scriu în acelaşi fel.
• II. Reguli generale:
1. compusele se scriu, în funcţie de clasa lexico-gramaticală căreia îi aparţin şi
de gradul de sudură, în unul din cele trei moduri posibile menţionate;
1
Compusele, derivatele, grupurile de cuvinte şi locuţiunile împrumutate neadaptate se scriu, de
regulă — ca şi cuvintele simple neadaptate — ca în limba de origine.
2. derivatele se scriu într-un cuvânt (situaţiile în care ele se scriu diferit sau în
care un prefix/sufix se scrie cu cratimă ori separat sunt rare1);
3. formaţiile din sau cu elemente de compunere/prefixoide, sufixoide se scriu
într-un cuvânt;
4. grupurile relativ stabile de cuvinte se scriu separat;
5. locuţiunile se scriu în general în cuvinte separate, mai rar cu cratimă sau cu
virgulă.
• Unele compuse, derivate, grupuri de cuvinte sau locuţiuni se scriu cu apostrof
sau cu cratimă din raţiuni fonetice.
• Aceste reguli generale sunt detaliate în cele ce urmează, insistându-se asupra
situaţiilor care pot provoca ezitări.
4.1. Scrierea cuvintelor compuse
• Se au în vedere compusele propriu-zise, la care se adaugă unele formaţii din

cuvinte repetate (întocmai sau cu unele modificări) care alcătuiesc o unitate.
• I. Modul de scriere a cuvintelor compuse depinde de:
- apartenenţa componentelor la diferite clase lexico-gramaticale;
- clasa lexico-gramaticală căreia îi aparţin compusele;
- gradul lor de unitate semantică şi de sudură formală;
- modul de articulare şi de flexiune (în cazul cuvintelor flexibile);
- natura elementelor pe care le cuprind: abrevieri, cuvinte, prefixe, prefixoide, su-
fixe, sufixoide;
- raporturile sintactice care au stat la baza compuselor;
- tradiţie (uneori);
- vechimea compuselor.
• II. Nu există reguli cu valabilitate generală, de aceea în cele de mai jos se dă
mai curând o descriere a uzului ortografic privind principalele tipuri de compuse.
Ele sunt prezentate pe clase lexico-gramaticale (deşi unele cuvinte se pot încadra
în mai multe clase), în ordinea alfabetică a acestora. Flexiunea este menţionată,
când este semnificativă, numai la primul exemplu dintr-un şir. La formaţiile
prezentate contrastiv sau la cele care au sensuri diferite faţă de cuvântul de bază
se dă şi glosarea.
4.1.1. Scrierea adjectivelor compuse
• Adjectivele (nepronominale)2 compuse propriu-zise (dintre care unele au

şi omonime adverbe sau substantive) se scriu în unul din următoarele trei moduri:
I. cu cratimă, II. cu linie de pauză sau III. într-un cuvânt.
1
Pentru notarea prefixelor şi a sufixelor în lucrări de lingvistică v. 1.2.4. Cratima.
2
Pentru adjectivele pronominale v. 4.1.7. Pronume.
• I. Se scriu cu cratimă adjectivele compuse nesudate (dintre care unele sunt şi

substantive) cu structura:
1. adj.1 + adj.2:
1.1. cu flexiune numai la ultimul component:
bun-platnic (pl. bun-platnici), instructiv-educativ, literar-artistic, marxist-leninist,
rău-platnic;
1.2. cu flexiune la ambele componente: alb-argintiu (pl. albi-argintii), dulce-acrişor;
1.3. invariabile: alb-negru (televizoare ~);
• Dar unele adjective asemănătoare cu cele de mai sus se scriu într-un cuvânt
(rozalb).
2. adj. + adj.:
2.1. repetate identic: mare-mare „foarte mare”, tot-tot;
2.2. reluate printr-un derivat (mai ales diminutival): gol-goluţ, nou-nouţ,
singur‑singurel, singurică-singurea.
• Dar adjectivele repetate se pot scrie şi cu virgulă: mare, mare; gol, goluţ.
3. adj.1 + adj.2 (desemnând limbi): (dicţionare) croat-sârb, sârb-croat;
• Dar adjectivele asemănătoare cu V de legătură o formând o unitate se scriu
într-un cuvânt (ceholovac).
4. adj. folosit invariabil (desemnând o culoare) + adv. deschis/închis, exprimând
o nuanţă: roşu-deschis, roşu-închis (rujuri ~);
5. adj.1 + V de legătură o + adj.2-3, care exprimă un raport între cei doi temeni şi
au flexiune numai la ultimul component:
anglo-normand (f. anglo-normandă), austro-ungar, burghezo-democratic, ceho-slovac
„dintre Cehia şi Slovacia”, chimico-farmaceutic, economico-financiar, fizico-chimic,
franco-italo-spaniol, greco-catolic, indo-european, medico-legal, oralo-maxilo-facial,
româno-american, sârbo-croat „dintre sârbi şi croaţi”;
• Dar adjectivele asemănătoare formând o unitate se scriu într-un cuvânt
(sârbocroat).
6. adv. + adj. (eventual provenit din participiu), compusul prezentând uneori o
diferenţă de sens faţă de cuvintele de bază:
aşa-zis „pretins”; bine-crescut „cuviincios”, bine-cunoscut „celebru”, bine-venit
„oportun, agreat”; liber-schimbist; nou-ales, nou-născut, nou-venit; propriu-zis;
sus‑citat, sus-menţionat, sus-pus „cu o funcţie/situaţie înaltă”, sus-zis;
• Dar compusele asemănătoare sudate se scriu într-un cuvânt, iar îmbinările
libere de cuvinte care îşi păstrează sensul se scriu în cuvinte separate.
7. s. (care denumeşte un punct cardinal) + adj.:
est-european (f. est-europeană), nord-coreean, nord-vestic, sud-dunărean.
• II. Se scriu cu linie de pauză (încadrată de blancuri) între componentele lor

principale formaţiile care cuprind cel puţin un adjectiv compus scris cu cratimă:
(relaţiile) ruso – nord-coreene = dintre Rusia şi Coreea de Nord; Crivăţul este un vânt nord –
nord-estic. = dinspre nord sau nord-est.
• Linia de pauză nu trebuie înlocuită aici cu cratima deoarece s-ar masca
ierarhia componentelor.
• III. Se scriu într-un cuvânt adjectivele sudate (cu flexiune numai la ultimul
component sau invariabile), cu structura:
1. adj.1 + adj.2: rozalb (f. pl. flori rozalbe);
2. adj. + s.: pursânge „de rasă” (f. pl. iepe ~);
3. adj.1 + V de legătură o + adj.2 formând o unitate şi având flexiune numai la
ultimul element:
cehoslovac „din (fosta) Cehoslovacia” (pl. cehoslovaci), dacoromân „român(esc) din
Dacia”, galoromanic „romanic din Galia”, retoroman „romanic din Reţia”, sârbocroat
„referitor la sârbi şi la croaţi”;
• Dar adjectivele asemănătoare care exprimă un raport între cei doi termeni se
scriu cu cratimă (ceho-slovac).
4. adv. + adj.: clarvăzător, dreptcredincios, preafericit;
• Dar compusele asemănătoare mai puţin sudate se scriu cu cratimă, iar
îmbinările libere – separat: bine cunoscut (de toată lumea) „ştiut bine”.
5. compuse cu numerale cardinale şi sens colectiv sau distributiv: amândoi,
câteşitrei, tustrei.
6. prep. a + toate/tot + adj.: atoateştiutor, atotştiutor;
7. prep. + s./adj.: cuminte „liniştit”, deplin „desăvârşit”;
8. s. (uneori provenit din adj.) + adj.: codalb, răufăcător „infractor”, răuvoitor „cu rea-
voinţă”;
• Dar compusele asemănătoare mai puţin sudate se scriu cu cratimă, iar
îmbinările libere – separat: cu minte (~ de copil), de plin (~, e plin.), rău famat „cu o
proastă reputaţie”.
9. pref. ne- + adv. mai sau (rar) prea + adj. provenit din participiu: nemaivăzut,
nepreavăzut;
10. izolări de propoziţii: cumsecade „bun” (oameni ~).
• Dar îmbinările libere asemănătoare se scriu separat: Nu ştia cum se cade să se
poarte.
4.1.2. Scrierea adverbelor compuse

• Adverbele compuse (dintre care unele au omonime adjective, conjuncţii,
prepoziţii) se scriu I. cu cratimă sau II. într-un cuvânt.
• I. Se scriu cu cratimă adverbele compuse mai puţin sudate, cu structura:
1. adj. pr. astă + s.:
astă-iarnă „iarna trecută”, astă-noapte, astă-primăvară, astă-toamnă, astă-vară; astă-
seară „în seara aceasta”;
2. adv.1 + adv.2 în structuri care exprimă aproximaţia/imprecizia:

azi-mâine „astăzi sau mâine”, de azi-de ieri „de curând”, (de) colo-colo „(de) peste
tot”, ici-colo „pe alocuri”, ieri-alaltăieri „într-o zi precedentă”, mâine-poimâine „într-o
zi următoare”;
3. adv. azi + s.:
(pop.) azi-iarnă (pop.) „iarna trecută”, azi-vară (pop.) „vara trecută”; azi-noapte
„noaptea trecută” (provenind din astă-noapte);
4. adverbe repetate:
4.1. identic:
bine-bine, doar-doar „în speranţa că...”, foarte-foarte, fuga-fuga „foarte repede”,
gata-gata „cât pe ce”, iute-iute „foarte iute”, încet-încet „cu încetul, treptat”, mai‑mai
„aproape”, poate-poate „eventual”, prea-prea „excesiv”, repede-repede „foarte repede”;
• Se scrie cu cratimă din raţiuni fonetice, când este rostită în tempo rapid,
locuţiunea adverbială aşa-şi-aşa „relativ bine”.
4.2. cu reluare printr-un derivat (mai ales diminutival):
câine-câineşte „cu mare greutate”, fuga-fuguţa „foarte repede”, încet-încetişor „cu
încetul, treptat”, repede-repejor „foarte repede”;
• Dar adverbele repetate se pot scrie şi cu virgulă: încet, încetişor; repede, repede.
5. adv.1 + adv.2 (cu rimă sau asonanţă), considerate şi locuţiuni adverbiale:
harcea-parcea „ferfeniţă” (fam.), (ni)tam-nisam „în mod nepotrivit” (pop., fam.),
târâş-grăpiş „cu mare greutate”;
6. adv. provenite prin conversiune din s. compuse din prep. după + s.:
după-amiaza, după-amiază, după-masa, după-masă „în a doua parte a zilei”;
• Dar se scriu separat grupurile asemănătoare de cuvinte.
• Din motive fonetice, anumite adverbe se scriu cu cratimă care notează
eliziunea: dintr-adins, dintr-odată, într-adins.
7. adv. + s. (care precizează momentul zilei):
azi-dimineaţă, azi-noapte, (răs)(alaltă)ieri-dimineaţă, (răs)(alaltă)ieri-seară,
(răs)(poi)mâine-dimineaţă, (răs)(poi)mâine-seară;
• Dar se scriu separat (şi, eventual, cu virgulă ca semn de punctuaţie) secvenţele
asemănătoare de tipul Alaltăieri(,) dimineaţa(,) m-am pomenit cu o vizită neaşteptată.
• II. Se scriu într-un cuvânt adverbele sudate (unele provenite din structuri
mai vechi, al căror sens a devenit uneori netransparent şi care pot fi neanalizabile
pentru vorbitori) compuse din:
1. adj. pr. + adv.: alaltăieri, altcum, altcumva, altundeva;
2. adj. + s.:
alaltăseară (fam.), altădată „odinioară”, altfel „în alt mod; în caz contrar”, astăzi,
astfel „în acest mod”, bunăoară „de exemplu”, deseori, rareori, uneori;
• Dar se scriu separat locuţiunile şi alte secvenţe asemănătoare: altă dată „în
altă zi”, alt fel „fel diferit”.
3. adv. + num. + s.: câteodată „uneori”, niciodată „în niciun moment”;
• Dar se scriu separat grupurile de cuvinte şi locuţiunile adverbiale
asemănătoare.
4. adv. + conjcţ.: aşadar;

5. adv. + elementul final -va: cândva, câtva, cumva, undeva;
6. adv. + elementul final -şi: câtuşi, iarăşi, totuşi;
7. adv.1 ± prep. + adv.2/num.:
nicicând „niciodată”, nici(de)cum „deloc”, numai „doar”, numaidecât „imediat”,
(în)totdeauna; totodată „în acelaşi timp”, totuna „indiferent”;
• Dar se scriu separat grupurile asemănătoare de cuvinte.
8. art./num. + s.: odată „cândva; imediat, în sfârşit”;
• Dar se scriu separat grupurile şi alte secvenţe asemănătoare: o dată
(calendaristică) art. nehot. + s.
9. elementul iniţial fie-, oare(şi)-, ori(şi)- + adv.:
fiecum (înv.), fieunde, oarecum „cumva”, oareşicum (pop.), oricând, oriîncotro, oricât,
oricum, oriunde, orişicât, orişiunde.
• Dar se scriu separat succesiunile libere asemănătoare, cf. Fie cum vrei tu. Oare
când vom afla? Fiecare donează cât poate ori cât vrea.
10. prep.1 ± prep.2 + adj./adv.:
ades, arar, deasupra, dedesubt, decât „ca, faţă de; numai”, degeaba, demult
„odinioară”, deplin „complet”, desigur „în mod cert”, dinadins, dinăuntru, înadins
„intenţionat”, îndeaproape, îndelung, întocmai, întotdeauna;
• Dar se scriu separat secvenţele asemănătoare de cât, de plin, de sigur (~ e sigur.).
11. prep.1 ± prep.2 + num.: împreună, întruna „mereu”.
• Dar se scrie cu cratimă din raţiuni fonetice secvenţa asemănătoare într-una
(din zile) „într-una dintre zile”.
12. prep.1 + prep.2 + prep.3: dedesubt „în partea de jos, sub ceva”;
• Dar se scrie separat secvenţa de dedesubt „din partea de jos”.
13. prep.1 ± prep.2/art./num. + s.:
acasă, anume, aseară, defel „deloc”, degrabă „repede”, deloc „nicidecum”, deodată,
departe, devale „(în) jos”, devreme „din timp”, dimpotrivă, împotrivă, împrejur;
• Dar se scriu separat secvenţele asemănătoare de fel „de origine”, de grabă
„din cauza grabei”, de loc „originar; local”, de vale „despre vale”, de vreme „despre
vreme”.
14. izolări de propoziţii/fraze: cică, parcă, (care)vasăzică „adică, cu alte cuvinte”,
pasămite (pop., fam.).
• (care)vasăzică adv. se distinge astfel de fraza din care provine: care va să zică
(înv.) „care vrea să însemne”.
4.1.3. Scrierea conjuncţiilor compuse

• Conjuncţiile compuse (dintre care unele au şi omonime adverbe) se scriu I.
într-un cuvânt sau II. în cuvinte separate.
• I. Se scriu într-un cuvânt conjuncţiile compuse sudate (unele devenite

neanalizabile pentru vorbitori):
darămite (pop.), decât „faţă de cât”, deoarece, fiindcă, încât, întrucât „deoarece,
fiindcă”, precum „aşa cum”.
• Dar grupurile de cuvinte asemănătoare se scriu în cuvinte separate: dat fiind
că, de cât, în cât, întru cât „în ce măsură”.
• II. Se scriu în cuvinte separate conjuncţiile compuse analizabile formate din
două conjuncţii: ca să, cum că, cum şi, de să, încât să, precum că.
4.1.4. Scrierea interjecţiilor compuse
• Nu se poate face totdeauna distincţie între interjecţii compuse propriu-zise şi

interjecţii repetate, iar una şi aceeaşi interjecţie are adesea variante şi, sub aspectul
semnelor folosite, apare scrisă în moduri diferite, după cum a crezut mai potrivit
cel care scrie.
• Astfel că, privitor la interjecţii, supuse subiectivităţii, nu se pot formula
norme stricte, ci mai curând se consemnează uzul.
• Interjecţiile plurimembre, foarte numeroase, se scriu în cea mai mare varietate
de moduri dintre toate clasele lexico-gramaticale, şi anume: I. cu cratimă, II. (rar)
într-un cuvânt şi III. în cuvinte separate.
• I. Se scriu cu cratimă:
1. structurile formate din interj.1 + interj.2: haida-de, mai ales cele onomatopeice:
ding-dang(-ding), tic-tac, adesea rimate:
Şi hodoronc-tronc, ca din senin... s-auzea o gălăgie, un vuiet. Delavrancea; Ce tot
tranca-fleanca toată ziua? Scriban; ... tura-vura, ne-am abătut pe la o ţuică. Caragiale;
Crezi că popa-i slab? Să-l ţii şi să-l razi aşa, ţac-pac? Sadoveanu
2. interjecţiile repetate (aproape) obligatoriu (de două-patru ori):
2.1. identic:
Şi greierul cânta ca şi în vechi vremuri ale tinereţii, cri-cri-cri-cri! Sadoveanu; Cri‑cri-cri,
Toamnă gri... Topîrceanu; S-a strecurat pâş-pâş (sau pâşa-pâşa) pin coridor Scriban; A plecat
băiatul şontâc-şontâc înapoi. Caragiale; Îndată pornesc ei teleap‑teleap. Creangă; Mă aplec
pe vine-n jos: «Ţa-ţa!», şi chem căpriţa cu mâna... Caragiale;
2.2. cu modificări:
Ce mai ala-bala pe la Hagiu? Sadoveanu; ... numai ce aud şi pupăza cântând:
Pu‑pu‑pup... Creangă.
• II. Se scriu accidental într-un cuvânt unele interjecţii repetate:

Începu a râde hâd şi strâmbându-se: hîhî! Eminescu; Hîhîhî! nenee! moş Andronic o
spus o poveste. Bogdan.
• III. Se scriu în cuvinte separate:

1. cu blanc, interjecţiile (propriu-zise) compuse cu structura interj.1 + interj.2:
ei aş, ei na, ia hai, ia uite, (i)ete fleoşc, (i)ete na, (i)ete scârţ; Hai sictir... Că te trag în
bătătură Şi te toc ca pă trupină. (Şezătoarea).
2. cu virgulă între ele:
2.1. interjecţii repetate (identic, câte două-patru):
Gânsacul... ţipa cât îl lua gura: ga, ga, ga, ga! Creangă; Pune plosca la gură şi gâl, gâl,
gâl. Sevastos; Începu a-i face cu degetul şi-i zise: Ghidi, ghidi, tâlharule ce eşti! Ispirescu;
De acum în turbincă au să-ţi putrezească ciolanele. Hă, hă! Creangă; Ca d-voastră? – Hî,
hî! Alecsandri; Ea: mac, mac, mac…. Sevastos; Nani, nani, puiul meu... Alecsandri;
Neghiniţă intră în urechea dreaptă a împăratului şi şopa, şopa, şopa... Delavrancea;
Ţac, ţac / Prin copac, / Fâş, fâş / Prin păiş. Gorovei; Se repede la dânsa ş-o sărută, ţoc,
ţoc! Sadoveanu; Vai, vai, frate Virgile. Steinhardt;
2.2. grupuri repetate de interjecţii identice:
Şu-şu-şu, şu-şu-şu, am început a spune la năzbâtii, ca băieţii. Sadoveanu;
3. cu semnul exclamării între ele: interjecţii repetate (identic, câte două-trei):
Mânaţi, copii, hei! hei! Pop; Deodată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor!
mor! Ispirescu; Bătea nepăsător în poartă: toc! toc! toc! Botez.
• Întrucât interjecţiile pot exprima un enunţ, semnul exclamării şi virgula dintre
ele pot fi interpretate ca având valoarea lor proprie de semne de punctuaţie.
• Anumite interjecţii pot juca rol de predicat, substituind un verb, pe care îl
sugerează şi a cărui grilă sintactică o preiau:
... De-abia se mai aude, departe [cum bate]: Cioc! Cioc! Cioc! Gîrleanu; Ursul... Se
scoală în picioare Şi, hâţa! hâţa! [= se urcă] până sus. Odobescu - Slavici; –N-apuc să
răspunz, domnule, şi şart! part! trosc! pleosc! [= îmi trage] patru palme. Caragiale.
4. rar, cu puncte de suspensie între ele:
Înghite Agachi... gâl... gâl... gâl. Alecsandri.
4.1.5. Scrierea numeralelor1 compuse

• Numeralele compuse2 se scriu I. într-un cuvânt sau II. în cuvinte separate.
• I. Se scriu într-un cuvânt numeralele cu un grad avansat de sudură:
1. cardinale propriu-zise: seriile cu spre (unsprezece...) şi unele serii formate prin
alăturare: douăzeci...;
2. ordinale: dintâi, întâiaşi, seriile al unsprezecelea..., al douăzecilea...
• II. Se scriu în cuvinte separate unele serii de numerale mai puţin sudate:
1. cardinale: seriile douăzeci şi unu...; o sută, două sute...; o mie, două mii, douăzeci
de mii...; un milion...; o sută unu...; o mie unu...
• Scrierea continuă/fără blancuri a numeralelor cardinale compuse, care se
cere uneori în stilul administrativ (pe formulare ş.a.), constituie o excepţie.
1
Cardinale şi ordinale. Vechile categorii de numerale au fost reinterpretate diferit, cf. GLRG.
2
Numeralele, mai ales cele compuse, se scriu însă, de regulă, rar în cuvinte şi mai frecvent cu cifre.
2. ordinale corespunzătoare celor cardinale din seriile de mai sus:

al douăzeci şi unulea...; al o sutălea, al două sutelea...; al (o) mielea...; al (un) milionulea...;
al o sută unulea...; al o mie unulea; al douăzeci miilea...
Succesiunile num.1 + num.2 juxtapuse (inclusiv scrise cu cifre) care exprimă
aproximaţia/imprecizia se scriu cu cratimă: doi-trei copii, două-trei zile, 10-12 ore, cu
virgulă: două, trei zile sau cu linie de pauză: două – trei zile (aceasta este preferabil
să se evite, deoarece antrenează risipă de spaţiu, fiind încadrată de blancuri).
4.1.6. Scrierea prepoziţiilor compuse

• Prepoziţiile compuse (dintre care unele au şi omonime adverbe) se scriu I.
într-un cuvânt sau II. separat.
• I. Se scriu într-un cuvânt prepoziţiile compuse sudate (unele devenite
neanalizabile pentru vorbitori):
deasupra, dedesubtul, despre, dinspre, dintre, dintru (înv.), împotriva, înspre, printre,
printru;
• II. Se scriu în cuvinte separate succesiunile de două sau trei prepoziţii

nesudate (prep.1+ prep.2 ± prep.3):
à la (fr.), datorită a; de deasupra, de dedesubtul, de după, de la, de pe (la), de pe lângă,
de peste, de sub, fără de, graţie a, în contra (înv., pop.), mulţumită a, până după, până în/
la/pe, până pe după/pe la/pe sub, pe la, pe lângă.
• Din motive fonetice,
- prepoziţia compusă de-a din locuţiuni ca de-a berbeleacul, de-a baba-oarba, de-a
latul se scrie totdeauna cu cratimă, în timp ce prepoziţiile de + a + verb la infinitiv
se scriu separat sau cu cratimă, în funcţie de tempo: de a/de-a scrie;
- când pierde pe -ă, la pronunţarea în tempo rapid, prep. fără + a se scrie cu
cratimă: fă|r-a, iar în prepoziţiile compuse fără de, până la cu apostrof: făr’| de milă,
pân’| la tine.
4.1.7. Scrierea pronumelor şi a adjectivelor pronominale compuse

• Pronumele şi adjectivele pronominale compuse se scriu I. cu cratimă între
componente (rar), II. într-un cuvânt sau III. în cuvinte separate.
• I. Se recomandă scrierea cu cratimă (şi cu litere mici) a noilor pronume de
politeţe din seria domnia-sa „dumnealui”, rezultate prin reluarea în uz a vechilor
locuţiuni pronominale de politeţe din seria Domnia Sa (folosite în trecut referitor la
domnitori sau la boieri).
• II. Se scriu într-un cuvânt pronumele şi adjectivele pronominale sudate,
compuse la origine şi devenite în parte neanalizabile:
1. de întărire: seria lui însumi;

2. demonstrative: seriile lui acelaşi; ălălalt, ăstălalt (fam.); celălalt; cestălalt (pop., rar);
3. nehotărâte compuse cu:
3.1. elementele iniţiale alt-, fie(ş)-, fi(e)şte-, fite-, oare(şi)-, ori(şi)-, vre-:
altceva, altcineva; fiecare; fieşcare, fieştecare (înv., pop.), fiştecare, fitecine (pop.);
oarecare; oareşicare (pop.); oricare; orişicare (pop.); vreun/vreunul;
3.2. elementele finale -lea, -şi, -va:
ceva, cevaşi (înv., reg.), cevaşilea (pop.), niscaiva (pop., fam.);
• Dar se scriu în cuvinte separate îmbinările libere asemănătoare de la nivelul
frazei precum oare care, ori (= sau) care: Oare care dintre ei o fi făcut asta? Să vină toţi
ori care vor.
4. negative:
niciun, nicio (N-a venit niciun elev/nicio elevă).
• Dar se scriu în cuvinte separate grupurile asemănătoare adv. + art./num. (nici
un, nici unul).
5. de politeţe: dumneata, dumnealui;
6. reflexive cu elementul final -şi: sieşi, (înv.) sineşi;
• III. Se scriu în cuvinte separate pronumele relativ compus ceea ce şi grupurile
pronominale libere cel/cei/cele ce.
4.1.8. Scrierea substantivelor compuse

4.1.8.1. Scrierea substantivelor comune compuse
• Substantivele comune compuse se scriu I. cu cratimă sau II. într-un cuvânt.
• I. Se scriu cu cratimă substantivele compuse cu unitate semantică mai redusă,
în care componentele şi-au păstrat individualitatea morfologică (semnalată aici, ca
şi sensul, la câte un exemplu), având structura:
1. adj. + s., şi anume:
1.1. adj. bun, rău + s.:
bună-credinţă „onestitate” (G-D art. bunei-credinţe), bună-creştere „educaţie bună”,
bună-cuviinţă „purtare bună”; bună-dimineaţa „zorea”, bun-gust „simţ estetic”,
bun‑plac „arbitrar”, bun-rămas „adio”, bun-simţ „decenţă”, bun-venit „formulă de
salut”; rea-credinţă „atitudine incorectă”, rea-voinţă „lipsă de bunăvoinţă”;
• Dar compusele sudate cu structură/componenţă asemănătoare se scriu
într‑un cuvânt, iar îmbinările libere1 – în cuvinte separate.
1.2. adj. dublu + s.:
dublu-casetofon (art. dublu-casetofonul), dublu-decalitru (art. dublul-decalitru),
dublu-decimetru, dublu-ster;
1
Pentru îmbinări libere neexemplificate aici v. 4.3. Scrierea grupurilor de cuvinte.
• Dar îmbinările libere cu structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate:

în dublu rol.
1.3. prim, viceprim:
prim-amorez „june-prim” (pl. prim-amorezi), primă-doamnă „soţie de preşedinte
de stat” (art. prima-doamnă), prim-balerin(ă), prim-ministru „premier”, prim-plan
„cadru filmat de aproape”, prim-pretor, prim-procuror, prim-secretar, prim-solist(ă),
(prim-)viceprim-ministru;
• Dar compusele sudate cu structură/componenţă asemănătoare se scriu într-
un cuvânt, iar îmbinările libere – în cuvinte separate.
2. num. cardinal + s. (± adj.):
cinci-degete, doi-dinţi, doi-fraţi „plante”, nouă-metri „lovitură de la nouă metri”,
nouă-ochi „peşte”, şapte-metri „lovitură de la şapte metri”, trei-fraţi(-pătaţi) „plante”,
unsprezece-metri „lovitură de la 11 m”;
• Dar îmbinările libere cu componenţă asemănătoare se scriu în cuvinte
separate: (mâna cu) cinci degete.
3. prep. după + s.: după-amiază (G-D art. după-amiezii), după-masă „a doua parte
a zilei”;
• Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate:
după amiază „după miezul zilei”, după masă „după dejun, după cină”.
4. s. + adj.:
argint-viu „mercur” (art. argintul-viu), burtă-verde „burghez” (fam.), cal‑turtit
„insectă”, coate-goale „persoană săracă” (fam.), făt-frumos „tânăr frumos”,
floare‑domnească „plantă”, gură-spartă „persoană care flecăreşte”, iarbă-deasă
„plantă”, jur-fix „zi de primire”, lemn-câinesc „plantă”, mamă-mare „bunică”,
maţe‑negre „peşte”, maţe-fripte „persoană zgârcită”, muscă-verde „insectă”,
peşte‑auriu „peşte”, piatră-vânătă „sulfat de cupru”, rămas-bun „adio”, sânge-rece
„calm”, tată-mare „bunic”, vorbă-lungă „persoană care flecăreşte”;
iarbă deasă „iarba cea deasă”.
5. s.1 + prep. + s.2:
arbore-de-cacao „plantă” (art. arborele-de-cacao), bou-de-baltă „bâtlan; gândac”,
brânză-n-sticlă „persoană zgârcită”, cal-de-apă „libelulă”, cal-de-mare „peşte”,
câine‑de-mare „animal”, drum-de-fier „cale ferată”, floare-de-colţ „plantă”, gură‑de‑lup
„malformaţie; ochi de parâmă; unealtă”, iarbă-de-Sudan „plantă”, ochi-de-pisică
„disc reflectorizant”, peşte-cu-spadă „specie de peşti”, piatră-de-var „carbonat de
calciu”, poale-n-brâu „plăcintă”, purice-de-apă „animal”, viţă-de-vie „plantă”;
• Dar îmbinările libere cu structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate:
brânză de burduf, câine de curte, gură de rai, peşte de mare, piatră de râu.
6. s.1 + s.2 în N1:
an-lumină „unitate de măsură” (pl. ani-lumină), artist-cetăţean (pl.
artişti‑cetăţeni), bas-bariton, bloc-diagramă, bloc-turn, cal-putere „unitate de măsură”,
1
Caracterul de cuvinte compuse al acestor formaţii este contestat în unele cercetări.
căpitan‑comandor1, câine-lup „specie de câini”, contabil-şef2, cuvânt-titlu „intrare de

dicţionar”, cuvânt‑cheie „termen principal”, cuvânt-vedetă, decret-lege, formular-tip,
general‑locotenent, locotenent-comandor, locotenent-colonel, mamă-soacră „soacră”,
marxism-leninism „doctrină”, maşină-capcană, maşină-unealtă, moaşă-şefă, nord-est,
oală-minune; pasăre-liră, pasăre-muscă „specii de păsări”; peşte-ciocan „specie de
peşti”, plutonier-major, puşcă-mitralieră, redactor-şef, situaţie-limită, vagon-cisternă;
volt-amper, watt-oră „unităţi de măsură”; zi-lumină, zi-muncă;
• Dar compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt, iar
îmbinările libere – în cuvinte separate: câine pechinez s. + adj.
7. Se scriu cu cratimă şi substantivele repetate identic care alcătuiesc o unitate:
gânduri-gânduri „multe gânduri”, rânduri-rânduri, râuri-râuri (ultimele
interpretate şi ca locuţiuni adverbiale „unul după altul”, „în număr mare”):
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace; / Pentru-a crucii biruinţă se mişcară
râuri-râuri... Eminescu;
• Dar ele se pot scrie şi cu virgulă: rânduri, rânduri.
8. s.1 art. + s.2 în G:
arborele-vieţii „tuia” (reg.) (pl. arborii-vieţii), calul-dracului „insectă” (invariabil
la plural), cerul-gurii „palatul bucal”; ciuboţica-cucului, floarea-soarelui,
gura‑leului, iarba‑fiarelor, ochiul-boului „plante”; pasărea-paradisului „specie de
păsări”, piatra‑iadului „azotat de argint”, roza-vânturilor „reprezentare grafică”,
sângele‑voinicului „plantă”, vaca-Domnului „insectă”;
arborele vieţii „schema evoluţiei omului”.
9. izolări de propoziţii/fraze (majoritatea – epitete):
cască-gură „persoană distrată” (G-D art. lui cască-gură), ducă-se-pe-pustii
„dracul”, du-te-vino „mişcare”, fie-iertatul „răposatul”; fluieră-vânt, flutură-vânt
„haimana”; gură-cască „persoană distrată”, încurcă-lume „persoană care încurcă pe
alţii”, lasă‑mă-să-te-las „persoană indolentă”, lă-mă-mamă „persoană incapabilă”,
linge‑blide „parazit”, n-aude-na-vede(-na-greul-pământului) „personaj; persoană
năucă”, nu-mă-uita „plantă”, papă-lapte „nătăfleaţă”, pierde-vară „persoană leneşă”;
soare-apune, soare-răsare „puncte cardinale”; sparge-val „dig; parapet”, târâie-brâu
„om de nimic”; ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca „dracul”; a umbla cu uite-popa-nu‑e‑popa
1
Denumirile oficiale ale gradelor militare, printre care şi unele compuse (scrise cu cratimă), sunt
reglementate prin Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare din România, prin Ordonanţa de urgenţă
4/2004 pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi prin Legea 101/2019 pentru
modificarea si completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
2
Clasificarea ocupaţiilor din România (COR 2021), cu actualizare periodică, cuprinde lista denumirilor
oficiale ale acestora, care prezintă însă unele neconcordanţe cu normele lingvistice.
În cazul numelor de funcţii în care figurează şef se recomandă scrierea lor cu cratimă atunci când este
vorba de cuvinte compuse (procuror-şef al Secţiei X), nu şi de un cumul de funcţii (procuror, şef al Secţiei X);
când şef(ă) este plasat la sfârşitul sintagmei care desemnează funcţia se scrie separat (deoarece nu face corp
comun cu primul termen): inspector de stat şef (adjunct), inspector general judecătoresc şef.
Se recomandă să se scrie în cuvinte separate, fără niciun semn despărţitor, expresia (nesudată) preşedinte
director general, care desemnează un cumul de funcţii.
„a fi inconsecvent”, vino-ncoace „farmec” (Are pe ~.), zgârie-brânză „persoană

zgârcită”, zgârie-nori „construcţie foarte înaltă”;
• Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate: Lă‑mă,
mamă! (înv.); Nu mă uita, dragul meu! Papă lapte, puiul mamii!; Vino-ncoace repede!
10. tipuri izolate:
ca-la-Breaza „dans”, cuvânt-înainte „prefaţă” (art. cuvântul-înainte), două-puncte
„semn de punctuaţie”, iarba-datului-şi-a-faptului „plantă”, mai-marele „superiorul”
(fam.), mai-mult-ca-perfect „timp verbal”, post-scriptum, punct-şi-virgulă „semn
de punctuaţie”, sânge-de-nouă-fraţi „plantă; răşină”, scârţa-scârţa(-pe-hârtie)
„funcţionar”, terchea-berchea „persoană de nimic” (fam.); trei-leşeştile, trei-păzeşte
„dansuri”.
• Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate: ca
la Breaza, (cele) două puncte, Se pun şi punct şi virgulă.
• Se scriu cu cratimă compusele care denumesc substanţe chimice distincte,
specii de animale sau de plante (cu nume ştiinţifice diferite, care nu se precizează
în general în Dicţionar la toate cuvintele, glosate numai ca „pasăre”, „plantă” etc.)
ş.a.: apă-grea (oxigen şi deuteriu), viţă-de-vie „Vitis vinifera”.
• II. Se scriu într-un cuvânt substantivele compuse sudate, ale căror compo-
nente nu mai au individualitate morfologică (fapt semnalat la câte un exemplu),
formate din/cu:
1. cuvinte nelegate prin vocală de legătură, care formează compuse cu unitate
semantică şi gramaticală mai mare decât a celor scrise cu cratimă, având structura:
1.1. adj. + s.:
bunăstare „prosperitate” (G-D art. bunăstării), bunăvoinţă; dreptunghi; duraluminiu;
lungmetraj; primadonă, primăvară; scurtcircuit, scurtmetraj; triplusalt;
• Dar compusele mai puţin sudate cu componenţă identică/structură asemă-
nătoare se scriu cu cratimă, iar îmbinările libere – în cuvinte separate.
1.2. adv. + s.:
binecuvântare (G-D art. binecuvântării), binefăcător, binevoitor; răufăcător, răuvoitor;
1.3. prep.1 ± prep.2 + s.:
deîmpărţit, deînmulţit, demâncare „mâncare” (pop.), deochi; fărădelege; subsol, supat
(pop.);
• Dar îmbinările libere cu componenţă identică/structură asemănătoare se
scriu în cuvinte separate: (om) fără de lege „nelegiuit” (înv.) loc. adj.
• Din motive fonetice, de tempo, se scriu cu cratimă de-mpărţit, de-nmulţit.
1.4. s. + adj.: botgros (pl. botgroşi), botroş „păsări”, vinars „rachiu” (reg.);
scriu în cuvinte separate: Are un bot gros.
1.5. s.1 + s.2 în nominativ (sau provenit(e) din construcţii cu acuzativul):
blocstart (art. blocstartul), electronvolt, fluorclormetan, locţiitor, metalazbest;
omucidere, omucigaş, pruncucidere, pruncucigaş; valvârtej „vâltoare” (pop.; folosit mai
mult adverbial);
• Dar compusele cu structură asemănătoare mai puţin sudate se scriu cu

cratimă: bloc-turn (art. blocul-turn).
2. cuvinte unite prin vocala de legătură o:
anotimp (pl. anotimpuri), aurolac, citatomanie, cocainomanie, morfinomanie,
opiomanie, procesomanie, secretomanie, şedinţomanie;
3. compuse parasintetice: codobatură (G-D art. codobaturii), gâtlegău (înv.);
4. tipuri izolate:
atotputinţă (G-D art. atotputinţei), atotştiinţă, preaplin „dispozitiv”, sinucidere,
sinucigaş, untdelemn „ulei”.
scriu în cuvinte separate: prea plin.
4.1.8.2. Scrierea substantivelor proprii compuse

• Substantivele proprii compuse sunt foarte variate şi au un comportament
diferit sub raportul modului de scriere.
• Pentru anumite tipuri nu se pot da reguli generale, ci se descrie uzul, iar unele
nume nu pot fi normate de către lingvişti, cele oficiale fiind fixate de legislatori, iar
cele folosite în lucrări de specialitate – propuse de către profesioniştii domeniilor
respective (astronomi, geografi, oameni ai bisericii ş.a.).
• Ca urmare, unele nume proprii compuse cu structură şi chiar cu componenţă
asemănătoare apar în acte normative sau în diverse lucrări (şi) în variante diferite
(cu explicaţii diverse) de cele conforme cu normele academice. Formele din legi
sunt obligatorii şi nu trebuie „corectate” de utilizatori, chiar dacă se abat de la
normele lingvistice sau de la tiparul comun seriei din care fac parte. În schimb,
formele sub care apar alte categorii de nume (astronomice, geografice, religioase)
în lucrări din domeniile respective nu au acelaşi caracter obligatoriu.1
• Principalele tipuri de substantive proprii figurează în Dicţionar, însă DOOM3,
nefiind (şi) un dicţionar de nume proprii, cuprinde numai unele dintre acestea,
care pun anumite probleme. Ele au fost incluse (în număr mult mai mare decât
în ediţiile precedente) din anumite considerente lingvistice – între altele pentru
a diferenţia de ele substantivele comune înrudite sau apropiate sau pentru a
evidenţia scrierea diferită a unor nume cu structură asemănătoare sau identică.
• În cele de mai jos se au în vedere nume proprii în majoritate româneşti sau cu
forme în limba română şi numai puţine nume proprii străine2.
• În funcţie de categorie, de componenţă, de gradul de unitate, de oficializare,
ca şi de tradiţie, numele proprii compuse româneşti şi străine se scriu cu cratimă,
într-un cuvânt sau în cuvinte separate, fără nicio regulă; de aceea trebuie căutate,
la nevoie, în Dicţionar sau în surse oficiale.
• 1. Nume de locuri
1
Toate numele proprii ar trebui însă unificate prin conlucrarea cu lingviştii a organismelor care
elaborează acte normative, respectiv a autorilor de lucrări din domeniile de specialitate.
2
Pentru generalităţi despre acestea v. 1.5. Scrierea şi pronunţarea numelor proprii străine.
Pentru numele unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) din România trebuie

respectate formele oficializate prin anexele la Legea 290/2018 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României,
ale căror motivări (prin componenţă, decizii administrative şi politice, rutină,
tradiţie etc.) nu le discutăm aici.
• Aceste nume, extrem de numeroase, nu puteau fi incluse toate în Dicţionar,
unde figurează doar cele mai importante şi mai frecvent folosite (de judeţe,
municipii şi alte oraşe, numai sporadic de localităţi mai mici, în funcţie de
problemele lingvistice pe care le pun); pentru celelalte trebuie consultată Legea.
• Conform Legii,
1.1. dintre numele compuse de judeţe se scriu: cu cratimă Bistriţa-Năsăud şi
Caraş-Severin, iar în cuvinte separate Satu Mare.
1.2. Numele compuse de oraşe (dintre care reproducem numele celor declarate
municipii) se scriu:
1.2.1. cu cratimă:
Boldeşti-Scăeni, Bolintin-Vale, Bumbeşti-Jiu, Chişineu-Criş, Cluj-Napoca,
Drăgăneşti‑Olt, Drobeta-Turnu Severin, Fierbinţi-Târg, Lehliu-Gară, Miercurea‑Ciuc,
Negreşti-Oaş, Piatra-Neamţ, Piatra-Olt, Popeşti-Leordeni, Sângeorz-Băi, Slănic‑Moldova,
Tăuţii-Măgherăuş, Târgu-Neamţ;
1.2.2. (rar) într-un cuvânt:
Câmpulung (inclusiv în ~ Moldovenesc), Sângeorgiu (în ~ de Pădure), Sânnicolau (în
~ Mare), Sântana;
1.2.3. în cuvinte separate:
Baia Mare, Baia Sprie1, Copşa Mică, Negru Vodă, Ocna Mureş, Râmnicu Sărat, Râmnicu
Vâlcea, Satu Mare, Sânnicolau Mare, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmaţiei, Şomcuta Mare;
toate numele compuse cu primul element Târgu în afară de Târgu‑Neamţ: Târgu
Bujor, Târgu Cărbuneşti, Târgu Frumos, Târgu Jiu, Târgu Lăpuş, Târgu Mureş, Târgu
Ocna, Târgu Secuiesc; Turnu Măgurele, Turnu Severin (actualmente în Drobeta-~);
1.3. Numele compuse ale comunelor şi satelor prezintă adesea inconsecvenţe
între ele şi faţă de numele asemănătoare de oraşe (chiar când au aceeaşi structură
şi uneori chiar aceeaşi componenţă), fiind scrise în Lege diferit referitor la localizări
diferite: cu cratimă între componentele principale, într-un cuvânt sau în cuvinte
separate.
Oraşu Nou-Vii; Dupăpiatră, Întrerâuri, Luncasprie, Satchinez, Satulung (jud.
Maramureş), Sântămăria – (în ~ Orlea), Subcetate (jud. Harghita), Subpiatră (jud.
Bihor), Suplai; După Deal, La Curte, Satu Lung (jud. Cluj), Sântă Măria (jud. Sălaj),
Sub Cetate (jud. Sălaj), Sub Piatră (jud. Alba), Sub Plai.
1.4. Numele compuse de locuri din afara României, traduse/adaptate în limba
română, se scriu în cuvinte separate sau într-un cuvânt:
1
De la adjectivul asprie „destul de aspră”, cf. N. Felecan, Semnificaţiile cuvântului Sprie, în LR, 32, 1983,
6, p. 524-527.
Asia Mică, Berlinul de Est, Berlinul de Vest/Berlinul Occidental, Extremul Orient,

Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, Polul Nord, Polul Sud; Eurasia.
1.5. Numele compuse de state traduse în limba română trebuie scrise conform
recomandărilor Ministerului român al Afacerilor Externe1 şi ale Ghidului de
redactare interinstituţional al Oficiului pentru Publicaţii al UE, şi anume cu cratimă
între componentele principale, într-un cuvânt sau, mai ales, în cuvinte separate:
Papua-Noua Guinee; Muntenegru; Capul Verde, Marea Britanie, Regatul Unit.
1.6. Numele proprii străine compuse de oraşe, state, teritorii etc. se scriu ca în
limba de origine (directă sau indirectă)/ca în uzul internaţional, cu cratimă (mai
rar), în cuvinte separate (mai frecvent), uneori şi cu alte semne ortografice (de ex.
cu apostrof):
Guineea-Bissau; Burkina Fasso, Costa Rica, Côte dʼIvoire, Hong Kong, Puerto Rico,
San Marino, Sierra Leone, Sri Lanka, New York.
• Scrierea altor categorii de nume geografice nu este reglementată în mod strict.
• 2. Nume de persoane şi asimilate lor
2.1. Numele proprii de persoană compuse – prenume şi nume de familie –
(neincluse în Dicţionar) se întâlnesc scrise fie cu cratimă, fie într-un cuvânt, fie în
cuvinte separate:
Ana-Maria/Anamaria/Ana Maria; Bogdan-Duică, Candiano-Popescu, Gheorghiu‑Dej,
Ionescu-Şişeşti, Micu-Klein, Niculescu-Mizil, Piuariu-Molnar, Popescu‑Gopo,
Popovici‑Bayreuth, Ronetti-Roman, Schweizer-Cumpăna, Sturdza-Bulandra,
Ştefănescu‑Delavrancea; Amarie(i), Avădanei, Boubătrân, Capdebo(u), Celmare/Cel
Mare, Cincilei, Costapetru, Delavrancea, Dinvale, Hagichirea, Hagiculea, Moşandrei,
Sparionoapte, Şaptefraţi; Alecu Ivan (Ghilia), Hagi Culea, Ioan Andrei (Wachmann), Ion
Emil (Bruckner), Ştefan Vasile (Episcupescul).
2.2. (Supra)numele personalităţilor istorice care datează din perioade când
sistemul actual al numelor de familie nu era constituit se scriu conform tradiţiei:
Ştefan cel Mare, Radu de la Afumaţi, Petru Şchiopul, Mihai Viteazul, Ioan Vodă cel
Cumplit.
2.3. Pentru a se asigura identitatea legală a persoanei, numele folosite oficial
se scriu în forma din documentele acesteia. Legea nr. 119/1996 cu privire la actele
de stare civilă, stipulează că la întocmirea actului de naştere, precum şi a celorlalte
acte de stare civilă, numele de familie şi prenumele titularului formate din două
sau mai multe cuvinte se scriu cu cratimă2. Este vorba de înscrierea în acte a
prenumelor nou-născuţilor şi a numelor de familie pentru care cetăţenii optează
la căsătorie/divorţ sau la schimbarea numelui.
• Ca orice lege, ea dispune numai pentru viitor, acest mod de scriere
neregăsindu‑se în toate actele întocmite anterior: cetăţenii au dreptul de a păstra
şi în uzul oficial forma propriilor nume corespunzătoare voinţei lor şi tradiţiei
1
Ministerul Afacerilor Externe, Lista corpului diplomatic acreditat în România, Direcţia Protocol, februarie
2020.
2
Pentru prenumele cu mai mult de două componente, scrierea lor în cuvinte separate, cf. prenumele
mai vechi Călin Constantin Anton (Popescu-Tăriceanu), apare totuşi ca mai firească decât scrierea lor cu
cratime.
familiei, în măsura în care ea este consemnată în actele lor de stare civilă emise
anterior.
Legea nu se aplică numelor neoficiale compuse de persoane – hipocoristice,
nume de autor, nume de scenă, porecle, pseudonime –, care se pot scrie potrivit
voinţei purtătorilor (cf. Ionescu-Ruxăndoiu, dar Guţu Romalo).
2.4. Numele compuse româneşti de personaje folclorice şi literare se scriu în
general cu cratimă sau în cuvinte separate:
Baba-Cloanţa(-Cotoroanţa), Barbă-Albastră, Făt-Frumos, Harap-Alb, Jumătate‑de-
Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Şchiop, Muma-Pădurii, Sfarmă-Piatră, Statu-Palmă-
Barbă-Cot, Strâmbă-Lemne; Moş Crăciun, Moş Ene, ca şi numele împrumutate ale
unor personaje literare sau mitologice: Don Juan, Don Quijote, Palas Atena.
• 3. Nume de corpuri cereşti
Numele proprii compuse de corpuri cereşti se scriu cu cratimă sau în cuvinte
separate:
Calea-Lactee/Calea-Laptelui/Calea-Robilor, Carul-Mare, Cloşca-cu-Pui, Cornul‑Caprei,
Luceafărul-Ciobanilor, Luceafărul-de-Dimineaţă, Părul-Berenicei, Scroafa-cu-Purcei,
Ursa‑Mare; Steaua Polară.
• 4. Nume de sărbători
Numele proprii compuse de sărbători laice sau religioase (indiferent de cult) se
scriu mai rar cu cratimă şi de cele mai multe ori în cuvinte separate:
Lăsata-Secului, Moş-Ajun; Adormirea Maicii Domnului, Anul Nou, Buna Vestire,
Iom Kipur, Săptămâna Mare, Patruzeci de Sfinţi, Ramazan Bairam, Schimbarea la Faţă,
1 Iunie.
• Numele proprii compuse formate din sintagme bazate pe cuvinte comune
(precum denumirile de instituţii, epoci istorice, titluri de documente etc.) se scriu
în cuvinte separate.
4.1.9. Scrierea verbelor compuse

• I. Puţinele verbe compuse sunt sudate şi se scriu, toate, într-un cuvânt:
a binecuvânta, a binedispune, a binevoi, a se sinucide, a telecomanda (inclusiv formaţii
accidentale ca a furgăsi, a furlua).
• II. Se scriu într-un cuvânt formaţiile alcătuite din prefixul ne- + adv. mai
sau (rar) prea + verb la gerunziu sau la participiu (adjectivizat): nemaivăzând,
nepreavăzând, nemaivăzut, nepreavăzut1.
4.2. Scrierea derivatelor2

• Regulile după care se scriu derivatele nu depind de faptul că sunt formate în
româneşte (inclusiv ca parasintetice), calchiate după alte limbi sau împrumutate
gata formate.
1
Aceste ultime formaţii nu sunt incluse în Dicţionar.
2
Unele cu variante fonetice. În general, formaţiile ocazionale nu sunt înregistrate în Dicţionar (decât,
eventual, cu titlu de exemplu).
• După unele păreri, prefixoidele şi sufixoidele nu se integrează strict în

derivare, fiind considerate mai curând elemente de compunere. În special
pentru vorbitorul obişnuit, mai ales în ce priveşte modul de scriere, prevalează
asemănările cu prefixarea, respectiv cu sufixarea, dar pentru acesta nu contează de
fapt interpretarea, ci modul în care trebuie/se pot scrie ele.
• Unul şi acelaşi formant este interpretat uneori fie ca prefix, fie ca prefixoid,
respectiv fie ca sufix, fie ca sufixoid, iar uneori există omonimie prefix – element
de compunere (de ex. hipo ca prefix înseamnă „(mai) mic”, iar ca element de
compunere are sensul „referitor la cai”).
4.2.1. (Formaţii cu) prefixe/prefixoide

• I. Se scriu într-un cuvânt majoritatea formaţiilor:
1. cu prefixe (vechi sau neologice):
amoral, antecalcul, antieuropean, arhiaglomerat, circumterestru, cisalpin, a conlucra,
a contrazice, a desface, deverbal, a dezabona, diafilm, disproporţie, ectoplasmă, endotermic,
a exînscrie, exotermic, extrafin, hiperaciditate, hipoaciditate, imoral, indisciplină,
infrastructură, interactiv, intracarpatic, a introduce, a îngălbeni, a întredeschide, a
juxtapune, neabătut, nonstop, paranormal, pericranian, a permuta, postcalcul, preşcolar,
proeuropean, a răsciti, a reîmpărţi, retroversiune, străvechi, subsecţiune, supercampion,
suprastructură, transalpin, ultraprogresist;
• Dar se scriu în cuvinte separate locuţiunile (împrumutate) cu componente
asemănătoare: (persona) non grata (lat.), iar alte formaţii împrumutate – ca post-
scriptum (lat.) – ori noi sau/şi ocazionale – cu cratimă între componente.
2. cu prefixoide neologice:
acvaplanare, aeroclub, a se autoaccidenta, biodegradabil, cvasiunanim, demipensiune,
electrocasnic, filorus, gastroenterolog, geopolitică, heliomarin, hemodializă, hipotracţiune,
izoglosă, macroeconomic, metaloterapie, microorganism, radiodifuziune, semianalfabet,
sociocultural, stereoacustică, telecabină, triatomic, zoofobie;
3. cu prefixoide vechi + baze inexistente în limba română actuală: başbuzuc
„ostaş turc” (înv.), pravoslavnic (înv., pop.), protopop;
• Dar formaţiile cu prefixoide vechi + substantive existente în limba română
actuală se scriu cu cratimă.
4. în care între prefixul ne- şi un verb la gerunziu sau la participiu se intercalează
adverbul mai: nemaipomenit.
• II. Anumite formaţii se scriu cu cratimă între prefix şi bază (corespunzând
unei rostiri mai insistente), şi anume:
1. obligatoriu:
1.1. derivatele cu prefixul ex- care exprimă o stare anterioară („fost (din)”):
ex‑campion, ex-premier, ex-preşedinte, ex-PSD;
• Dar derivatele cu prefixul ex- „în afară” se scriu într-un cuvânt.
1.2. formaţiile cu prefixoide vechi + substantive atestate şi în limba română
actuală (chiar dacă numai ca istorisme): baş-boier, treti-logofăt, vel-spătar, vtori‑stolnic;
• Dar formaţiile cu prefixoide vechi de la baze inexistente independent în limba

română actuală se scriu într-un cuvânt.
1.3. unele formaţii noi sau ocazionale care au ca bază o abreviere, indicarea
prescurtată a unui an calendaristic, o literă, un nume propriu, un pronume
substantivizat:
non-UE, pro-UE; ante-’89, post-’89; non-a; anti-Trump, post-Obama, pro‑Macron;
non-eu;
• Dar derivatele obişnuite cu aceste prefixe se scriu într-un cuvânt.
• Ocazional, din raţiuni fonetice (pentru a reda rostirea în tempo rapid) se scriu
cu cratimă derivate cu prefixele ne-, re- de la teme care încep cu îm-, în-: ne‑mpăcat,
re-mpărţit.
2. facultativ (pentru a pune în evidenţă prefixul sau/şi baza), unele derivate
scrise în mod obişnuit fără cratimă, mai ales:
2.1. cu prefixe cu sens superlativ: ultra-progresist (Caragiale);
• Dar, în mod obişnuit, asemenea derivate se scriu într-un cuvânt.
2.2. cu sensuri mai puţin obişnuite, asupra cărora se insistă:
pre-text „ceea ce precedă un text”;
• Dar omonimele lor curente se scriu într-un cuvânt: pretext „pretins motiv”.
2.3. supraprefixate cu acelaşi element (unele formaţii având sens superlativ):
extra-extrafin, post-post-scriptum, răs-răscitat;
• Dar derivatele obişnuite care prezintă cumul de prefixe se scriu într-un
cuvânt: antepreşcolar.
2.4. mai mult sau mai puţin ocazionale, în care prefixul se termină, iar cuvântul
de bază începe cu aceeaşi literă: răs-străbun.
• III. Un prefix poate fi scris între paranteze rotunde – mai ales în stilul ştiinţific
sau jurnalistic –, pentru a se evita repetarea cuvântului de bază: practici (re)introduse
după 1989 „introduse sau/şi reintroduse”.
• IV. Se scriu separat prefixele/prefixoidele (re)devenite cuvinte (adjective
invariabile, adverbe, prepoziţii, substantive):
anti, auto, bio, contra, extra, hiper, hipo1, hipo2, mini, mono, neo, pro, stereo, super,
trans, ultra: El este/votează totdeauna anti. X este hipertensiv, Y este hipo = hipotensiv;
grăsimi trans şi, accidental, alte prefixe opuse termenului de bază: „legume ne [=
nemirositoare] sau mai puţin mirositoare” (Gib. I. Mihăescu).
• Prefixele izolate privitoare la aceeaşi bază, neexprimată la primul termen,
se scriu cu cratimă: concediu pre- şi postnatal, glande endo-exocrine/exo-endocrine,
plăţi intra- şi interbancare.
• V. Unele abrevieri formate din litera iniţială a prefixului + litera iniţială a

bazei sunt scrise (în texte farmaceutice, medicale) cu punct între acestea:
c.i., i.d., i.m., i.v. pentru contraindicaţii, intradermic, intramuscular, intravenos.
• VI. Scrierea prefixelor din multiplii şi submultiplii unităţilor de măsură nu

este o chestiune de ortografie, care să fie decisă de lingvişti1.
4.2.2. (Formaţii cu) sufixe/sufixoide

• I. Se scriu, de regulă, într-un cuvânt, formaţiile:
1. cu sufixe:
african, albăstrui, berărie, bouşor, braşovean, brădet, bunătate, celular, coborâş, cocoşel,
dulăpior, făţiş, frizerie, inişte, îndrăzneală, legământ, lenjereasă, liliachiu, macaragiu,
mirositor, negreaţă, nuntaş, oportunism, oportunist, paşalâc, păsăroi, prevedere, repetabil,
rodnic, românesc, scorţos, sculptural, scumpete, temător, vălmăşag, chiar dacă bazele lor
se scriu cu cratimă: burtăverzime faţă de burtă-verde sau în cuvinte separate: albaiulian,
antonpannesc, cincisutist, donquijotism, sierraleonez, srilankez (faţă de Alba Iulia, Anton
Pann, cinci sute, Don Quijote, Sierra Leone, Sri Lanka);
2. cu sufixoide:
cartofor, centrifug, cronofag, dermatolog, organigramă, rusofil, rusofob, spermicid.
• II. Se scriu cu cratimă:

1. derivatele cu sufixe de la abrevieri literale sau de la litere: STB-ist; X-ulescu;
• Dar se scriu într-un cuvânt derivatele de la abrevieri devenite cuvinte: ceferist,
penelist, redegist, refegist, setebist, uslaş, utecist de la CFR, PNL, RDG, RFG, STB,
USLA, UTC.
2. derivatele cu sufixe de la unele nume proprii străine care păstrează litera
finală a numelui ce prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: poe-esc, rousseau‑ism
(de la Poe [poŭ], Rousseau [ruso]).
• Dar se scriu mai frecvent fără cratimă, cu căderea vocalei finale, alte derivate
de la nume proprii străine: shakespearian de la Shakespeare.
• Când vocala iniţială a sufixului coincide grafic sau/şi fonetic cu finala bazei,
se păstrează numai vocala sufixului: dandy + -ism > dandism, lobby + -ist > lobbist (nu
*dandyism, *dandysm; *lobbyist, *lobbyst, cum se întâlneşte uneori).
• III. Un caz izolat îl reprezintă scrierea separată a unui sufix folosit ocazional
cu rol de cuvânt: ism „modă, tendinţă”, pl. isme.
4.3. Scrierea grupurilor relativ stabile de cuvinte2

• Grupurile relativ stabile de cuvinte (unele interpretate şi ca locuţiuni) se scriu,
ca şi locuţiunile, în cuvinte separate, iar cu cratimă numai din motive fonetice.
1
Ea este reglementată actualmente pe plan internaţional şi naţional în cap. 3 Multiples et sous-multiples
décimaux des unités SI din Brochure sur le SI, 9e éd., 2019 şi în SR ISO 31-x:1995.
2
Pentru că nu pun alte probleme ortografice, ortoepice sau morfologice decât cele generale, precum şi
ale componentelor lor (care figurează în Dicţionar), grupurile de cuvinte au fost incluse în Dicţionar numai
în măsura în care era necesar să se pună în contrast cu ele scrierea unor cuvinte compuse.
• Ele sunt secvenţe în care componentele îşi păstrează sensul de bază –

corespunzător realităţii denumite – şi pot avea structura:
1. adj. + s.:
bună creştere „dezvoltare bună” (O ~ a plantelor se realizează greu.), bună dimineaţa
(formulă de salut), bună stare „stare bună”; dublu ve/dublu vî „litera w”; prim ajutor
„ajutor medical imediat”, prim plan „plan preliminar”; triplu voal;
• Dar substantivele compuse cu componenţă identică sau asemănătoare se
scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.
2. adv. bine + adj. (în general provenit din part.):
bine crescut „dezvoltat bine” (cozonac ~), bine cunoscut „ştiut bine” (caz ~ de toţi),
bine înţeles „priceput bine” (lucru ~ de elevi), bine venit „sosit cu bine”;
• Dar adjectivele şi adverbele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu cu
cratimă sau într-un cuvânt.
3. adv.1 + adv.2:
nici când (N-a anunţat ~ a plecat.), nici cât (~ negru sub unghie), nici cum (Lucrurile
nu stau ~ am spus eu, ~ ai spus tu.), nici unde (Nu s-a dus ~ a promis.);
• Dar adverbele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt.
4. adv. + art.: nici un, nici o (Nu e naiv şi nu e nici un om incult/nici o persoană incultă);
• Dar adjectivul pronominal compus cu aceeaşi componenţă se scrie într-un
cuvânt.
5. adv. + loc. adv.: nici o dată „nici măcar o singură dată” (Nu numai că n-a citit lecţia de
mai multe ori, dar n-a citit-o ~.);
6. adv.1 + prep. + adv.2:
nici de cât „nici despre cât”, nici de cum „nici despre cum” (Nu vorbeşte nici de cât
a suferit, nici de cum a fost umilit.);
7. adv.1 + adv.2/loc. adv.:
nici odată (= nici odinioară) (Nu l-am crezut nici odată/nici odinioară, nu-l cred nici
acum.);
8. adv. + num.:
nici o, nici un (N-am nici o soră, nici mai multe. N-am nici un frate, nici mai mulţi.),
nici una, nici unu (Nu participă nici una, nici mai multe/nici unu, nici mai mulţi);
• Dar se scriu într-un cuvânt adjectivele pronominale compuse cu componenţă
identică/asemănătoare.
9. adv. + pr.: nici una (Nu-mi place nici una, nici alta/nici cealaltă/nici unul, nici altul/nici
celălalt.);
• Dar se scriu într-un cuvânt pronumele compuse cu aceeaşi componenţă.
10. prep. + s.:
de mâncare (pop.) (Dă ~ la păsări.), după amiază „după miezul zilei” (Ei reîncep
cositul ~.), după masă „după masa (de prânz/de seară)” (~ bea un digestiv.);
• Dar cuvintele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt sau cu
cratimă.
11. prep. + vb. (= supin): de mâncat (~, aş mânca.);

• Dar substantivele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt:
demâncat „merinde” (pop., rar) (S-a dus cu ~ la câmp.).
12. pr.1 + pr.2: grupurile pronominale cel/cei/cele + ce;
13. s. + adj.: apă minerală, comisar principal, director adjunct, director general;
• Dar alte formaţii cu structură (relativ) asemănătoare sunt considerate
substantive compuse şi se scriu cu cratimă.
14. s.1 + prep. + s.2: apă de colonie, unt de cacao.
• Dar alte formaţii cu structură asemănătoare sunt considerate substantive
compuse şi se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.
4.4. Scrierea locuţiunilor1

• Majoritatea categoriilor de locuţiuni (când sunt rostite în tempo normal/lent)
se scriu în cuvinte separate (la fel ca grupurile relativ stabile de cuvinte); unele se
scriu însă cu cratimă sau cu virgulă.
• Din punctul de vedere al scrierii ca locuţiuni nu sunt semnificative situaţiile în
care unele componente ale lor sunt scrise cu cratimă din motive fonetice: totdeauna
(tipul de-a berbeleacul) sau accidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid
(aducere-aminte, aşa şi-aşa, de-asta, Doamne-ajută, dup-aceea, luare-aminte) ori pentru
că includ cuvinte compuse scrise cu cratimă: de (pe) când Adam-Babadam.
1. Locuţiunile adjectivale (unele cu omonime locuţiuni adverbiale) se scriu în
cuvinte separate:
altfel de „diferit”, de bine, de damă, de nimic, de pomină, de prim ordin, de seamă, de sine
stătător, de-o şchioapă, de suflet, din preajmă, fără precedent, la locul lui etc./nelalocul lui
etc., nu ştiu cât, pe alese, pe potrivă, prin absurd, te miri cât, inclusiv numeroase locuţiuni
împrumutate: ad litteram (lat.), a giorno (it.), à la carte (fr.), low cost (engl.);
2. Locuţiuni adverbiale (unele cu omonime locuţiuni adjectivale) se scriu:
2.1. cu cratimă:
(de) zor-nevoie, dis-de-dimineaţă „dimineaţa foarte devreme”, jur-împrejur, mai-
mai;
2.2. cu virgulă (locuţiunile adverbiale cu structură simetrică, uneori ritmate
sau/şi rimate):
cu chiu, cu vai „cu mare greutate”; de bine, de rău „cât de cât”; de ieri, de azi „de
curând”; de milă, de silă; de voie, de nevoie „mai mult de silă decât de bunăvoie”; pe
vrute, pe nevrute „indiferent dacă doreşte sau nu”;
• Unele locuţiuni apar fie cu cratimă, fie cu virgulă: cum-necum/cum, necum „de
bine, de rău”; de una-de alta/de una, de alta „despre diverse lucruri”; până una-alta/
până una, alta „provizoriu”; vrând-nevrând/vrând, nevrând „mai mult de silă decât
de bunăvoie”.
2.3. (mai frecvent) în cuvinte separate:
1
În Dicţionar, majoritatea locuţiunilor (formate în limba română sau împrumutate) figurează, prin
convenţie, la locul alfabetic al cuvântului principal: timp (cât ~).
a doua oară, altă dată „în altă împrejurare”, câte o dată „câte o singură dată”, cu
bună ştiinţă, cine ştie cât, cu carul, cu frumosul, cu nemiluita, cu ridicata, cu toate astea,
de bunăvoie, de altfel, de (câte) două ori, de mult „de vreme îndelungată”, de sine, din
abundenţă, din contra, din zi în zi, dragă Doamne, fără seamăn, în contradictoriu, în cruciş,
în derâdere, în jur (de), în primul rând, întâia(şi) dată, între timp, la fix, mai ales, mai mult
ca sigur, mult şi bine, nevoie mare, nu cumva, (de) nu ştiu când, o dată „o singură dată”,
odată şi odată, pe ascuns, pe capete, pe deasupra, pe fugă, pe nebăgate de seamă, pentru ce,
per tu, prima dată, prin absurd, te miri când, zi de zi, inclusiv locuţiuni împrumutate:
allegro ma non troppo (it.), avant la lettre (fr.), et cetera (lat.), face to face (engl.);
• Dar se scriu într-un cuvânt adverbele compuse cu aceeaşi componenţă.
3. Locuţiunile conjuncţionale se scriu în cuvinte separate:
astfel că, ca şi când, chiar dacă, chit că, cu toate că, de câte ori, de parcă, de vreme ce, din
cauză că, doar că, după cât(e), după ce că, fără să, imediat ce, în concluzie, în loc (ca) să, în
timp ce, necum să, numai că, numai ce, odată ce, până ce, până să, pe lângă că, pe măsură ce,
pe motiv că, până ce, până să, pentru ca... să, pentru că, precum şi, prin urmare;
4. Locuţiunile interjecţionale (româneşti, foarte rar împrumutate), inclusiv
formulele de invocare, se scriu în cuvinte separate, şi anume:
4.1. cu blancuri:
ce Dumnezeu, ce mai, Doamne fereşte, Doamne păzeşte, ei bine, ferească Sfântul, ia te
uită, ia vezi, la naiba, măi să fie, no comment (engl.), nu zău, păcatele mele;
4.2. cu virgulă (locuţiunile care conţin un vocativ pe a doua poziţie): feri, Doamne;
scârţ, Mariţo; tronc, Marghioalo;
5. Locuţiunile prepoziţionale se scriu:
5.1. cu cratimă: jur-împrejurul;
5.2. mai ales în cuvinte separate:
(ca) urmare a, (de jur) împrejurul, din/în afara, din/în/prin preajma, faţă de, în caz de,
în ciuda, în jurul, în faţa, în/la dreapta, în locul, la adresa, odată cu, pe baza, pe dinafara,
vizavi de;
6. Locuţiunile pronominale se scriu în cuvinte separate:
cine ştie ce „ceva”, cine ştie cine „cineva”, Domnia Sa (despre un domnitor, boier)
(înv.), Majestatea Sa, nu ştiu cine „un oarecare”, te miri ce „nimica toată”, te miri cine
„ceva neînsemnat”;
• Dar se recomandă scrierea cu literă mică şi cratimă a noilor pronume de
politeţe compuse din seria lui domnia-sa.
7. Locuţiunile substantivale se scriu în cuvinte separate:
aducere aminte „amintire”, băgare de seamă „atenţie”, un te miri cine „un oarecare”,
însărcinat cu afaceri „diplomat temporar”, luare aminte „atenţie”, un nu ştiu ce „un
farmec nedefinit”, inclusiv unele locuţiuni împrumutate: curriculum vitae (lat.)
„tip de autobiografie”, hapax legomenon (gr.) „apariţie unică”, home delivery (engl.)
„livrare la domiciliu”, silenzio stampa (it.) „greva tăcerii”;
8. Locuţiunile verbale se scriu în cuvinte separate:
a(-şi) aduce aminte „a(-şi) aminti”, a avea de-a face „a fi în legătură, în relaţii”, a
băga de seamă „a observa”, a da năvală „a năvăli”, a lua aminte „a ţine seama de ceva;
a observa cu atenţie ceva”, a o lua din loc „a pleca”.
5. Despărţirea la capăt de rând
• Despărţirea la capăt de rând este identificată frecvent, în mod impropriu, cu

despărţirea în silabe1/silabaţia2/silabisirea.
• În realitate este însă vorba de două operaţiuni distincte, deşi corelative.
Despărţirea în silabe desemnează segmentarea cuvintelor după structura lor
fonetică, priveşte sunetele şi se face după criterii articulatorii. Ea este la origine
orală şi nu se reproduce în scris decât în puţine împrejurări (fără legătură cu poziţia
cuvintelor pe rând). Silabisirea este utilizată (rareori în textele non-lingvistice)
pentru a reproduce pronunţarea sacadată, silabă cu silabă – de ex. în unele opere
literare, unde are o anumită valoare stilistică –, precum şi în analiza poeziei, pentru
a pune în evidenţă metrica bazată pe ea.
• Despărţirea la capăt de rând, practicată în scrisul uzual mai frecvent decât cea
în silabe, este reglementată printr-un sistem convenţional de reguli. Din ea rezultă
în scrisul uzual succesiuni (numite uneori „silabe ortografice”) care coincid adesea
cu silabele (propriu-zise, fonetice3). Ea implică în principal litere şi în subsidiar
sunetele pe care le notează acestea.
• Despărţirea la capăt de rând ţine de ortografie, iar despărţirea în silabe – de
ortoepie.
• În virtutea caracterului DOOM3 de dicţionar ortografic şi ortoepic, la cuvintele
din Dicţionar se îmbină indicaţiile privind despărţirea la capăt de rând (precedată
în paranteză de abrevierea desp.) cu cele referitoare la pronunţarea cuvintelor,
care poate da şi indicii asupra structurii lor silabice.
• Despărţirea la capăt de rând (pe care o numim în continuare despărţire) vizează
în principal despărţirea în interiorul cuvintelor.
• Se pune de asemenea şi problema despărţirii grupurilor de cuvinte.
• Despărţirea la capăt de rând a pierdut din importanţă ca urmare a scrisului
la calculator sau pe telefon, unde există posibilitatea de a fi evitată automat
printr-o dispunere corespunzătoare a cuvintelor aflate la capăt de rând – prin
„condensarea” ori prin „expandarea” cuvintelor sau a spaţiilor dintre ele.
1
Silaba (fonetică) este definită în DSL ca „secvenţă fonică minimală, caracterizată printr-un singur accent,
plasat întotdeauna în acelaşi loc” (DSL 2001 s.v. SILABĂ).
2
V. şi SILABAŢIE, SILABĂ în DSL.
3
În Dicţionarul intitulat de despărţire în silabe (Aranghelovici 2008) se afirmă că este indicat un singur „tip
de silabaţie”, şi anume „despărţirea cuvintelor în silabe la capăt de rând”, după criteriul fonetic şi după
structură.
Despărţirii i se acordă o mare atenţie în şcoală (mai ales sub forma/numele de

despărţire în silabe), justificată de folosirea ei în predarea şi practicarea scrierii şi a
pronunţării corecte; ca urmare, ea figurează şi la anumite probe de la admiterea în
învăţământul superior.
• Cunoaşterea regulilor de despărţire este utilă şi în afara şcolii, mai ales sub
aspect practic, pentru a le aplica atunci când este necesar, nerespectarea lor putând
avea efecte supărătoare. Este, astfel, cazul textelor dispuse pe coloane mai înguste,
unde se poate constata uneori o despărţire întâmplătoare a cuvintelor şi a numelor
proprii (eventual şi a numerelor mari!), fără nicio regulă, în funcţie exclusiv de
spaţiul disponibil.
• Regulile despărţirii la capăt de rând în română nu sunt identice cu cele din alte
limbi (romanice şi neromanice), care nu trebuie aplicate automat limbii române.
5.1. Despărţirea în interiorul cuvintelor

Generalităţi
• La despărţirea în scris în interiorul cuvintelor se recurge atunci când un
cuvânt (cu mai mult de o silabă1) nu încape în întregime la sfârşitul unui rând,
partea lui finală trecându-se la începutul rândului următor2.
•Scopul despărţirii este de a face economie de spaţiu (de aceea nu are rost dacă
este neeconomică), precum şi de a contribui la o dispunere unitară şi estetică a
cuvintelor şi a spaţiilor în text.
• Despărţirea nu trebuie să provoace dificultăţi de înţelegere şi să fie neelegantă
(de exemplu prin folosirea în exces a despărţirilor în acelaşi text).
• Indicaţiile din Dicţionar privind despărţirea la capăt de rând pot contribui
la distingerea unor situaţii în care grafia şi marcarea accentului nu dau suficient
seama de rostire – de pildă de caracterul de vocală sau de semivocală al sunetului
notat printr-o literă, respectiv de pronunţarea unei secvenţe ca hiat sau ca diftong
– ori a celor în care unele litere nu notează efectiv sunete, ci servesc numai ca
semne grafice.
• La despărţirea în interiorul cuvintelor, limita dintre secvenţele rezultate se
marchează (ca şi la despărţirea în silabe) prin cratimă (-)3. Aceasta se notează la
sfârşitul primului rând şi nu se reia la începutul rândului următor – deşi, în cazul
cuvintelor şi al grupurilor legate permanent prin cratimă, când despărţirea se face
la locul acesteia4, în acest fel nu se mai marchează faptul că asemenea cuvinte se
scriu întotdeauna cu cratimă.
1
Este însă preferabil să nu se despartă cuvintele foarte scurte, deoarece se îngreunează înţelegerea şi
este neelegant.
2
În scrisul de mână, problema se poate rezolva uneori scriind cuvântul mai înghesuit sau mai mărunt,
ceea ce în scrisul la calculator se poate realiza prin spaţiere extinsă, respectiv condensată.
3
În dicţionare ale altor limbi prin punct.
4
Ceea ce este preferabil să se evite.
• În cazul modificării textului, există riscul ca în interiorul unui rând să rămână

o cratimă nejustificată1.
• Pentru a simplifica exprimarea, când nu există risc de confuzie, folosim
termenii consoană şi vocală pentru literă-consoană, respectiv literă-vocală. Vorbim
de succesiuni (de litere), nu de silabe, deoarece nu toate secvenţele implicate sunt
silabe în sens fonetic.
• Notăm literele care reprezintă consoane, vocale şi semivocale cu C, respectiv cu
V şi cu S, iar ordinea consoanelor în cuvânt cu indici (C1 etc.).
• În exemple marcăm cu cratimă despărţirile recomandate şi, suplimentar, şi cu
o liniuţă verticală (-|) pe cele care coincid cu locul cratimei proprii unui cuvânt/
grup ortografic, iar cu bară oblică dublă (//) despărţirile interzise/nerecomandabile.
• Exemplele sunt ilustrative, nu exhaustive, ca peste tot în STUDIUL
INTRODUCTIV, şi nu sunt în general urmate de etc.
• În exemple, familiile de cuvinte ai căror membri se despart în acelaşi mod sunt
reprezentate, de regulă, prin câte un singur cuvânt.
• Exemplele privesc atât cuvinte-titlu din DOOM3, cât şi acele forme flexionare
ale lor la care despărţirea este diferită de a cuvântului-titlu.
• În exemplele care ilustrează regulile indicăm numai segmentarea la care se
referă regula în discuţie.
• De altfel, la indicarea simultană a tuturor posibilităţilor de despărţire într-o
singură formulă (pre-emp-ţi-u-ne) nu se recurge în mod normal (cu excepţia marcării
rostirii silabisite), mai adecvată fiind, eventual, enumerarea separată a despărţirilor
realizabile efectiv în funcţie de spaţiul disponibil: pre-empţiune, preemp-ţiune,
preempţi-une, preempţiu-ne.
• Regulile de despărţire la capăt de rând privesc atât modul în care se face
aceasta, cât şi situaţiile în care despărţirea este interzisă sau nerecomandabilă.
Dicţionarul trebuie consultat ori de câte ori există dubii cu privire la aceste aspecte.
• În Dicţionar se indică excepţiile de la reguli, nu despărţirile conforme cu

acestea.
• Regula generală şi obligatorie a despărţirii cuvintelor este interdicţia de a

exista la sfârşit sau la început de rând o secvenţă care din punct de vedere fonetic
nu este silabă.
• Altfel spus, pe al doilea rând se trec numai secvenţe care sunt silabe întregi.
• Nu se recomandă să se despartă un cuvânt la sfârşit de rând prin trecerea
pe cel următor a unei singure litere-vocală, deoarece o astfel de despărţire (chiar
când, fonetic, este corectă, vocala formând silabă) nu are rost, neeconomisindu-se
1
La calculator există acum caracterele speciale cratimă neseparatoare (engl. nonbreaking hyphen) şi
cratimă opţională (engl. optional/soft hyphen) care permit evitarea acestor situaţii.
spaţiu: de ex., dacă din cuvinte ca alee, aprecia, lua, sui s-ar lăsa la capătul unui rând
ale-, apreci-, lu-, su- şi s-ar trece e, a, i la începutul rândului următor1, cratima ar
ocupa pe primul rând tot atâta spaţiu cât şi e, a, i finali, dacă nu s-ar despărţi.
În schimb, când este absolut necesar, prima vocală a unui cuvânt, deşi este ne-
concludentă, se poate lăsa la sfârşitul unui rând când restul din cuvânt se trece pe
rândul următor: a-fla, a-re, e-ră, o-ră.
În Dicţionar se indică însă separat prima sau ultima vocală dintr-un cuvânt
(chiar când se recomandă să se evite despărţirea lor), pentru a reflecta şi silabisirea
în rostirea sacadată: abducţie (desp. -ţi-e), auzi (a ~) (desp. a-u-).
• În limba română se folosesc două modalităţi de despărţire a cuvintelor „for-
mate” (compuse sudate şi unele derivate); ele sunt numite în continuare despărţi-
re după pronunţare, respectiv după structură.
Normele actuale admit, în principiu, la cuvintele „formate”, ambele variante

de despărţire (neprecedate în Dicţionar prin denumire).
Despărţirea după pronunţare ocupă primul loc, fiind cea preferată, şi este
urmată, la cuvintele în cauză, după bară oblică, de varianta de despărţire după
structură (indicată prin reluarea numai a secvenţelor care se despart diferit):
aerospaţial (desp. -ros-pa-ţi-al/-ro-spa-).
5.1.1. Despărţirea după pronunţare

• I. Despărţirea după pronunţare (sau bazată pe pronunţare) are în vedere în
principal literele componente ale cuvintelor şi valorile lor.
• II. Din punctul de vedere al despărţirii, unele litere (ca digrafele sau literele
„diacritice”) au un comportament aparte, numărul literelor şi cel al sunetelor
necoincizând întotdeauna:
1. digrafele ch, gh (+ e, i) (pron. [k′], [g′]) în cuvinte româneşti sunt tratate ca o
singură consoană şi nu se despart între ele, inclusiv când apar în succesiuni de mai
multe litere-consoane (v. şi mai jos 4.):
a-chita, anan-ghie, an-cheta, as-chimodie, dez-gheţ, is-chemie, în-chide, în-chipui,
în-gheţ, în-ghiţi, le-ghe, li-ghioană, port-chei, port-schi, un-gher, ure-che;
2. digraful dg (+ e, i) [pron. ğ] în unele nume proprii şi împrumuturi este tratat
ca o singură consoană şi nu se desparte:
*Cambo-dgia, *Me-dgidia; cambodgian (desp. -bo-dgi-an), dudgeonare (desp.
-dge-o-), gadget (desp. ga-dget), kimeridgian1 (desp. -dgi-an), ridger (desp. ri-dger);
3. literele e şi i pot servi şi ca simple semne grafice atât după digrafele ch, gh, cât
şi după c, g, în aceste cazuri ele necontând ca (semi)vocale:
1
Creând şi dificultăţi de înţelegere.
cea-ră, chea-mă, chia-bur, gea-muri, gean-tă, ghea-ră, ghia-ur, giar-dia, tul-cean,

nu *ce//ară etc.; în alte cuvinte aparent asemănătoare însă, ele au valoare de vocale
şi fac parte dintr-un hiat: Aghi-uţă, chi-asm, chi-etism, ge-anticlinal, ge-ologie, ghi‑oc,
lice-an, indicarea despărţirii putând contribui la distingerea între astfel de situaţii:
ciaconă (desp. cia-) dar cianură (desp. ci-a-);
4. litera h nu are valoare fonetică proprie în digrafele ch, gh, precum şi în unele
grafii străine, şi nu se desparte de consoana precedentă, împreună cu care este
tratată ca un singur sunet (v. şi mai sus 1.):
dh [pron. d], gh [pron. g], th [pron. t]: ca-thar-sis, ma-ghre-bian, mi-thra-ism,
prou‑dho-nism, sin-gha-lez; ch [pron. č], respectiv [pron. h]: ma-chist1, ma-chist2,
tech‑ne-ţiu; dar bog-head.
5. litera i, când notează un i devocalizat, nu formează silabă din punct de vedere
fonetic şi nu contează ca vocală sub aspectul despărţirii, iar consoanele urmate de
aceasta sunt tratate ca o consoană singură atât în interiorul unor compuse, cât şi la
finală de cuvânt:
ori-când, ori-ce, câteşi-trei; 2 sg. az-vârli; lincşi, duş-mani, dar inf. azvâr-li, înflo‑ri;
s. linc-şii, duşma-nii, indicarea despărţirii putând contribui (uneori alături de
accent) la distingerea între astfel de situaţii;
6. litera x, care notează două sunete-consoane ([pron. ks] sau [pron. gz]), chiar
dacă, fonetic, limita silabică este între sunetele [k] şi [s], respectiv [z], se comportă
grafic la despărţire ca o singură literă-consoană: ta-xi, inclusiv în succesiunile de
două sau trei litere-consoane:
ex-clama, ex-cursie, ex-plica, ex-prima, ex-sicator, ex-sudat, ex-trage, imix-tiune.
7. Alte digrafe şi trigrafe din împrumuturi în care redau un singur sunet se
comportă în acelaşi mod:
bu-shel, jiu-ji-tsu, que-tzal, ke-tchup, kibbu-tzuri, se-quoia, watt-metru, în care qu
[pron. kv]; sh [pron. ş]; tch [pron. č]; ts, tz [pron. ţ]; tt [pron. t].
• Despărţirea după pronunţare se poate aplica aproape tuturor cuvintelor
cel puţin bisilabice, inclusiv cuvintelor „formate” şi componentelor acestora, şi
este modalitatea de despărţire unică pentru cuvintele simple şi pentru majoritatea
derivatelor cu sufixe.
• Pentru despărţirea după pronunţare se pot stabili reguli generale, însă unele
cunosc excepţii sau privesc un număr redus de cuvinte.
• Aplicarea despărţirii după pronunţare la cuvinte „formate” conduce uneori la
rezultate ce pot leza simţul lingvistic al persoanelor care recunosc structura unor
cuvinte româneşti sau chiar a unor împrumuturi: centros-feră, pos-teminescian,
protop-salt, ocultând elementele lor componente: centro, post, proto şi, respectiv,
sferă, eminescian, psalt, puse în evidenţă prin despărţirea după structură. Asemenea
despărţiri după pronunţare trebuie însă acceptate în virtutea faptului că regulile
acesteia au un caracter pur formal, independent şi distinct de analiza structurii
cuvintelor respective.
Vorbitorii altor limbi, în care despărţirea după pronunţare este unica sau
principala modalitate în uz, nu par defel şocaţi de despărţiri asemănătoare.
• Pentru cuvintele neanalizabile în limba română (în care nu se recunoaşte
nicio unitate mai mică cu sens lexical şi care cuprind numai componente neînţelese
sau neproductive în româna actuală) şi pentru marea majoritate a derivatelor
analizabile, norma prevede exclusiv despărţirea după pronunţare: ab-stract,
su‑biect, nu (şi) *abs//tract, *sub//iect, precum şi evitarea unor despărţiri care ar
contraveni regulilor: a-broga, nu *ab//roga, deoarece br este un grup nedisociabil.
• Regulile despărţirii după pronunţare au drept criterii valorile literelor (v.
Tab. 2) în scrierea limbii române şi poziţia lor în diversele succesiuni.
5.1.1.1. Consoane
• Regulile de despărţire a consoanelor privesc consoanele aflate între vocale
(inclusiv când litera-vocală precedentă ori următoare notează o semivocală):
mai‑că, lupoai-că, re-seamănă.
• Regulile generale sunt următoarele:
- o consoană unică între vocale se trece pe rândul următor, fără excepţie: -C
- în succesiunile de două, trei sau patru consoane, despărţirea se face, de regulă,
după prima consoană, cealaltă/celelalte trecându-se pe rândul următor: -C-C,
C-CC, -CCC-, cu anumite excepţii;
- în extrem de puţinele secvenţe de cinci consoane, despărţirea se face, fără
excepţie, după a doua consoană (ultimele trei trecându-se pe rândul următor):
CC-CCC-.
• Un indiciu este reprezentat, în general, de existenţa, respectiv de inexistenţa

sau de raritatea secvenţelor în cauză la început de cuvânt.
• Anume, în principiu, nu se poate afla la început de silabă grafică (scrisă)

o succesiune de consoane care nu există în limba română sau este foarte rară la
început de cuvânt, fiind eventual limitată la câţiva termeni de specialitate sau la
câteva cuvinte vechi, puţin întrebuinţate1 (v. însă cazul lui dl, tl).
1
Astfel, o succesiune de consoane precum ct, cţ, gv, hn, pt, tf, care la început de cuvânt nu este atestată
sau este foarte rară (cf. numai ctitor şi familia; (înv.) *gvalt, *gvardie; pteranodon ş.a.), nu este admisă nici la
început de silabă.
• Regulile de despărţire după pronunţare a consoanelor şi excepţiile de la ele

sunt detaliate în cele ce urmează.
REGULA 1.1.: O consoană: -C

• O consoană între vocale se trece pe rândul următor: V-C-V.
• O literă-consoană unică aflată între două vocale se trece întotdeauna pe rândul

următor:
su-biect, fa-că, fa-ce, po-diş, a-fi-şa, le-ga, le-ge, ha-ha-le-ră, a-ba-jur, i-ra-kian,
mă‑lin, tea-mă, lu-nă, ma-pă, se-quoia, soa-re, ie-se, ma-şi-nă, ia-tă, ţa-ţă, ta-vă,
ba‑se‑do-wian, ta-xi, ra-ză.
Pentru digrafele şi trigrafele care redau un singur sunet şi se comportă din punctul
de vedere al despărţirii ca o singură consoană v. Despărţirea după pronunţare II.
• Regula nu are nicio excepţie.
REGULA 1.2.: Succesiunile1 de două consoane: C-C
• În majoritatea situaţiilor, două consoane între vocale se despart: VC-CV.
În general, dintre două litere-consoane aflate între vocale, cea dintâi rămâne pe
primul rând, iar a doua se trece pe rândul următor (dar v. şi EXCEPŢIA DE LA
REGULA 1.2.).
• Cele două consoane pot fi:
- diferite:
ab-ces, ac-tiv, as-tăzi, mul-te, os-cior, răb-da, ab-hora, ab-ject; ic-ni, tic-sit, ac-tiv,
frec-vent; lod-bă, od-gon, ad-jectiv; iof-ca, af-gan, caf-tan; mig-dală, mag-mă, tig-vă;
poh-fală, lih-nit; mij-loc, vaj-nic; cal-cula, mul-te; sim-bol, toam-nă, om-letă, dom-ră;
mân-ca, în-ger, lun-git, algon-kin, fin-landez, an-rocament, tran-silvan, mun-te, an-xios;
cap-să, aştep-ta; ar-că, ar-ce, mier-lă, cer-ne, ar-sură, ar-şiţă, ar-tist, amor-ţi, ar-vună,
ar-zător; as-cet, os-cior, breas-lă, as-pic, is-raelian, as-tăzi; muş-ca, puş-lama; mat-că,
bot-for, cat-gut; leţ-caie; plav-că; iz-bi, iz-laz, dez-robi.
- identice, notând:
- acelaşi sunet:
fortis-simo; in-navigabil, inter-regional, în-nădi, sân-nicolean, sub-bibliotecar;
sau
- sunete diferite: c [pron. k] + c + e, i [pron. č]: ac-cent, ac-cident.
Pentru cazul literei x [ks] v. Despărţirea după pronunţare II.
1
Roceric-Alexandrescu 1968: 64, 78 a inventariat 110 grupuri de două sunete-consoane.
EXCEPŢIE DE LA REGULA 1.2.: Despărţirea -C + l, -C + r

• Nu se despart, ci formează grupuri nedisociabile, trecându-se împreună pe
rândul următor, succesiunile de două consoane aflate între vocale care au ca al
doilea element o consoană sonantă lichidă (C2 = l sau r) şi ca prim component
una dintre următoarele litere reprezentând anumite tipuri de consoane1: C1 = b, c
(eventual k), d, f, g, h, p, t, v2. Succesiunile în cauză sunt:
bl ca-blu
br neo-brăzat
cl pro-clama
cr nea-crit
dl numai io-dler, ma-dlenă, povi-dlă, pu-dlaj; *Co-dlea
dr co-dru
fl nea-flat
fr pana-frican
gl nea-glutinat
gr nea-gricol
hl bâ-hli, ca-hlă, cea-hlău, pe-hlivan, si-hlă, alte câteva cuvinte
hr anti-hrist, cata-hreză, po-hrib, psi-hrofil, alte câteva cuvinte
pl su-plu
pr cu-pru
tl ti-tlu
tr li-tru
vl de-vlă, do-vleac, do-vlecel, e-vlavie, alte câteva cuvinte
vr de-vreme
• La fel se pot despărţi numele proprii străine care cuprind grupurile kl, kr:
*Cona-kry, *Ira-klion.
• Pentru claritate, în Dicţionar, la indicarea despărţirii se reproduce în astfel de
cazuri şi silaba precedentă: biblic (desp. bi-blic).
Pentru cuvintele care cuprind trei litere-consoane dintre care un h numai grafic
v. Despărţirea după pronunţare II.
REGULA 1.3. Succesiunile de trei consoane3: C-CC

• Trei consoane se despart, de regulă, după prima consoană: VC-CCV.
1
În cazul unor cuvinte compuse sau derivate, posibilitatea de despărţire poate fi dublă, cea după
structură şi cea după pronunţare putând diferi: sublunar (desp. su-blu-/sub-lu-), subredacţie (desp. su-
bre-/sub-re-).
2
În ciuda faptului că în limba română nu există cuvinte care să înceapă cu grupurile dl şi tl, pentru
despărţire, ele sunt tratate ca nedisociabile, prin simetrie cu dr, tr.
3
Roceric-Alexandrescu 1968:86 a găsit 53 de grupuri de trei sunete-consoane, la care a adăugat cinci (jdr,
lcl, [nks] scris nx, rşt, stm) care nu apăreau în textele cercetate.
• În succesiunile de trei litere-consoane aflate între vocale, despărţirea se face,

în majoritatea situaţiilor, după prima consoană, celelalte două trecându-se pe
rândul următor (dar v. EXCEPŢIA DE LA REGULA 1.3.):
artin-skian, as-pru, avan-scenă, car-stic, cin-ste, circum-specţie, con-tra,
crenvur‑ştii, delin-cvent, fol-clor, în-şfăca, lin-gvist, moj-drean, ob-şte, san-gvin.
Pentru digrafele care redau un singur sunet, precum şi pentru succesiunile de
trei litere-consoane dintre care prima este x [ks] v. Despărţirea după pronunţare II.
La unele cuvinte „formate”, despărţirea după pronunţare coincide cu/
respectiv diferă de cea după structură: avan-premieră; dar pais-prezece/pai-sprezece,
treis‑prezece/trei-sprezece.
• Despărţirea succesiunilor de trei consoane cunoaşte o singură excepţie.
EXCEPŢIE DE LA REGULA 1.3.: Despărţirea CC-C

•1. În următoarele succesiuni de trei consoane aflate între vocale VCC-CV , care
se regăsesc în neologisme şi în familia lui jertfă, despărţirea se face după a doua
consoană, a treia trecându-se pe rândul următor1. Succesiunile în cauză sunt:
lp-t: numai sculp-ta şi familia
mp-t; mp-ţ: simp-tom, somp-tuos şi familia; asump-ţie, preemp-ţiune şi alţi câţiva
termeni (în general rari)
nc-s, nc-ş, nc-t, nc-ţ: sconc-sul; sfinc-şii şi alte cuvinte; onc-tuos, punc-te; func-ţie,
punc-ţie, sanc-ţiune, familiile lor şi multe alte cuvinte
nd-v: numai (alt)când-va, (om-)send-viş/sand-vici
rc-t: numai arc-tic, familia lui şi (pre)infarc-turi
rt-f: jert-fă şi familia lui
st-m: numai familiile lui ast-matic, ist-mic şi compusele împrumutate
east‑mancolor, trust-men;
• 2. La succesiunile de sub 1. se adaugă altele, cu puţine ocurenţe (unele unicate),
care se regăsesc în cuvinte „formate” (semi)analizabile, la care excepţia VCC-CV
este justificată de regulile despărţirii după structură şi/sau în care secvenţa C2C3
din aceste succesiuni nu este posibilă în aceeaşi silabă, nefiind atestată la început
de cuvânt (decât cel mult în câteva cuvinte străine):
lb-g: alb-gardist
ld-m, lt-c [ltk, ltč]: numai feld-mareşal; alt-careva, alt-ceva şi alte câteva formaţii
similare
nd-b, nd-c, nt-l, nz-p: numai hand-bal; fiind-că; numai benz-piren
rb-ţ ş.a.: absorb-ţie, adsorb-ţie şi alţi câţiva termeni, jert-fă şi familia; pentru tipul
port- v. mai jos;
st-b, st-c, st-d, st-f, st-l, st-n, st-p, st-s, st-t, st-v: ast-fel; best-seller; pentru tipul
post- v. mai jos;
1
Prin aplicarea regulii generale C-CC ar fi rezultat secvenţe care sunt în majoritate nereperate sau rare
la iniţială absolută în cuvinte româneşti.
Pentru digrafele care redau un singur sunet-consoană şi se comportă deci

din punctul de vedere al despărţirii ca o singură consoană v. Despărţirea după
pronunţare II.
• Asemenea succesiuni de trei consoane, foarte numeroase, nu pot fi şi nici
nu trebuie memorate, deoarece se întâlnesc, de cele mai multe ori, în cuvinte
„formate” (semi)analizabile, cărora li se aplică despărţirea după structură, mai
uşor de intuit. Este vorba în special de formaţii cu:
- un element de compunere terminat într-un grup consonantic:
benz-piren; port-: port-bagaj, port-cuţit, port-hartă, port-jartier, port-mantou,
port‑pagină, port-ţigaret, port-vizit;
- un prefix terminat într-un grup consonantic: post-, trans-
post-calcul, post-data, post-garanţie, post-meridian, post-natal, post-palatal,
post‑verbal; trans-carpatic, trans-danubian;
- un sufix care începe cu o consoană (-lâc, -lâu, -nic, -şor, -ţie), ataşat la teme
terminate într-o succesiune de două consoane:
amant-lâc; pazvant-lâu; stâlp-nic;*târg-şor; absorb-ţie.
REGULA 1.4.: Succesiunile de patru consoane1: C-CCC

• Patru consoane se despart, de regulă, după prima consoană (VC-CCCV).
• În succesiunile de patru consoane aflate între vocale, despărţirea se face, de
regulă, după prima consoană, celelalte trei trecându-se pe rândul următor (v. şi
EXCEPŢIA I, EXCEPŢIA II):
ab-stract, con-structor, mon-stru, san-scrit.
• Unele succesiuni de patru consoane apar numai în cuvinte „formate”, în care
despărţirea după pronunţare coincide cu cea după structură: m-scr; n-spr, n-zdr;
x-str [pron. ksstr]: circum-scrie şi familia lui; numai din-spre, în-spre, un-sprezece şi
familia lui; în-zdrăveni şi familia lui; numai ex-strofie.
• Despărţirea după pronunţare a succesiunilor de patru consoane cunoaşte
două categorii de excepţii: CC-CC şi CCC-C.
EXCEPŢIA I LA REGULA 1.4.: Despărţirea CC-CC

• În unele succesiuni de patru consoane aflate între vocale din cuvinte aproape
unicat, despărţirea după pronunţare se face după a doua consoană2, ultimele două
trecându-se pe rândul următor3. Succesiunile în cauză sunt:
- ld-sp: numai feld-spat, feld-spatic
- nd-gr: numai land-graf, land-grafiat
- ng-st: numai gang-ster, gang-sterism şi tung-sten
1
Roceric-Alexandrescu 1968: 91 a găsit cinci succesiuni de patru sunete-consoane, la care se pot adăuga
alte patru, scrise cu câte trei litere-consoane, cu C1 = x.
2
La care, prin aplicarea regulii generale C-CCC, ar rezulta, în unele cazuri, secvenţe în general nereperate
sau (foarte) rare la început de silabă şi de cuvânt în cuvinte româneşti.
3
Succesiunile dgr, dsp, gst, nbl sunt nereperate în limba română la început de cuvânt.
- formaţii cu:
- un element de compunere terminat într-un grup consonantic:
port-: numai port-drapel
- un prefix terminat într-un grup consonantic: post-, trans-
ns-gr: numai trans-gresa, trans-gresiune
st-cr, st-pr, st-şc: numai post-criză; numai post-prandial, post-procesare; numai
post-şcolar.
• Despărţirea CC-CC coincide cu structura acestor cuvinte din română,
respectiv din limbile de origine. Nu este nevoie ca aceste succesiuni de consoane
să fie memorate, deoarece se întâlnesc în cuvinte (semi)analizabile, compuse
sau formate cu un prefix terminat într-un grup consonantic, şi li se poate aplica
(şi) despărţirea după structură, care este destul de evidentă şi conduce la acelaşi
rezultat.
Pentru secvenţa de patru litere-consoane incluzând digraful ch (+ e) [pron. k′]
v. Despărţirea după pronunţare II.
EXCEPŢIA II LA REGULA 1.4.: Despărţirea CCC-C

• Succesiunile de patru consoane rst-n, rst-v între vocale (greu de pronunţat)
se înregistrează într-un împrumut vechi (dejurst-vă) şi în trei derivate: (ne)vârst-nic
şi vârst-nicie (înv., reg.) şi se despart1 după a treia consoană (VCCC-CV), a patra
trecându-se pe rândul următor; li se adaugă împrumutul (înv.) sports-men. În
aceste formaţii, despărţirea după pronunţare coincide cu cea după structură (din
română, respectiv din limba de origine).
REGULA 1.5.: Succesiunile de cinci consoane2: CC-CCC

• Cinci consoane se despart după a doua consoană: VCC-CCCV.
• Succesiunile de cinci litere-consoane aflate între vocale în cuvinte
româneşti sunt pt-spr şi rt-sch – ultima, care cuprinde digraful ch, având patru
sunete‑consoane: sch [pron. sk′]; ele se despart după a doua consoană, celelalte
trecându‑se pe rândul următor. Ele se găsesc numai în opt-sprezece, al opt-sprezecelea
şi port-schi (pentru chi v. Despărţirea după pronunţare II.), la care despărţirea
după pronunţare şi cea după structură coincid. Li se adaugă ang-strom.
Această regulă nu are excepţii.
• Sintetizând, cele cinci reguli de despărţire pentru consoane sunt:
-C, C-C, C-CC, C-CCC, CC-CCC
iar cele patru excepţii de la aceste reguli sunt:
1
Convenţional, întrucât pentru aceste succesiuni intervocalice complexe nu se susţine nicio segmentare
fonetică, tăietura silabică neputând fi determinată univoc în funcţie de structura lor.
2
Roceric-Alexandrescu 1968:91 a găsit trei grupuri de cinci consoane: ptspr (optsprezece), [nčspr] (scris însă
ncispr, despărţit cinci-sprezece) şi stscr (post-scriptum, scris cu cratimă, care se desparte la locul acesteia).
-C,C, CC-C, CC-CC, CCC-C

deci în succesiunile de 2, 3 şi 4 consoane, despărţirea se face de regulă după
prima consoană; au alt regim anumite succesiuni de 2 consoane, care nu se
despart, succesiunile de 5 consoane şi, în anumite condiţii, cele de 3-4 consoane,
în care despărţirea se face după a doua consoană, iar în cazul unor succesiuni de 4
consoane, după a treia consoană.
5.1.1.2. Vocale
• Pentru o despărţire corectă a literelor-vocale trebuie cunoscută valoarea
lor de sunet-vocală sau de sunet-semivocală1. În caz de dubiu trebuie consultat
Dicţionarul.
• Când despărţirea implică litere-vocale trebuie să se aibă în vedere faptul că
literele e, i, o, u, y redau atât vocale propriu-zise, cât şi semivocale, despărţirea
depinzând de valoarea lor.
• Vorbitorii nativi de română fac cu relativă uşurinţă distincţia sunet-vocală –
semivocală la cuvintele din fondul vechi. În cazul neologismelor însă, pot exista
mai frecvent dubii dacă unele succesiuni de litere-vocale se pronunţă cu vocală
sau cu semivocală, deci cu hiat sau cu diftong2, şi se despart ca atare: te-andrie,
respectiv tea-tru.
• În principiu:
- două litere-vocale alăturate care notează vocale propriu-zise (în hiat) se
despart: V-V
- când literele e, i, o, u, y notează o semivocală urmată de o vocală (făcând parte
dintr-un diftong ascendent sau dintr-un triftong), despărţirea se face înaintea lor: -SV
- literele-vocale care notează sunete aflate în diftongi sau în triftongi nu se
despart între ele;
- literele-vocale care în cuvinte cu grafii (parţial) străine notează împreună un
singur sunet-vocală nu se despart: au fr. [pron. o] (desp. au-badă), ee engl. [pron.
i] (desp. splee-nul), eu fr. [pron. ö] (desp. cozeu-rul), ie germ. [pron. i] (desp. lie-dul),
ou fr. [pron. u] (desp. cou-lomb) ş.a.
Pentru situaţia specială în care se pot afla literele e, i în cuvinte româneşti v.
5.1.1. Despărţirea după pronunţare II.
• Regulile de despărţire a literelor-vocale se pot detalia în modul care urmează.
REGULA 2.1. Succesiunile V-V

• Două vocale alăturate se despart.
1
Nu intrăm în discuţia privitoare la termenii semivocală – semiconsoană, pentru care v. în DSL
SEMIVOCALĂ.
2
Limba română are, în cuvintele româneşti, nouă diftongi ascendenţi – [ĕa, ĕo; ĭa, ĭe, ĭo, ĭu; ŏa; ŭa, ŭă] – şi
14 descendenţi – [aĭ, ăĭ, eĭ, iĭ, oĭ, uĭ, aŭ, ăŭ, eŭ, iŭ, îĭ, îŭ (scrişi âi, âu), oŭ, uŭ] –, precum şi numeroşi triftongi:
[ĕaĭ, ĕaŭ, ĕŏa, ĭaĭ, ĭaŭ, ĭeĭ, ĭeŭ, ĭŏa, ŏaĭ, ŭĕa]. Vocalele în hiat sunt puse în evidenţă în Dicţionar la cuvintele
respective.
• Dintre două vocale propriu-zise alăturate, a doua se trece pe rândul următor1;

altfel spus, vocalele în hiat se despart.
• Cele două litere-vocale pot fi:
- diferite:
fa-eton, arha-ic, ba-obab, bacala-ure-at; behă-it, lingă-ul; hârâ-it, pârâ-ul;
be‑atitudine, cere-ale, de-ictic, ge-ologie, le-onin, che-utoare, le-ul; ci-anură, zi-ar,
pompi-er, i-onian, cafegi-ul; cro-at, po-et, cro-itor, bo-ur; lu-a, polu-are, continu‑ăm,
du-et, bănu-ise, afectu-os; keny-an (nu: be//ată, io//nian, dar: bea-tă, cia-conă,
geor‑gian etc.);
- identice:
ale-e, fi-inţă, alco-ol, continu-um, perpetu-um (mobile), vacu-um, dar continuu
(desp. -nuu)/continuu (desp. -nu-u).
• Unele succesiuni de vocale apar în cuvinte „formate”, în care despărţirea
după pronunţare V-V coincide cu cea după structură: anti-infecţios, bine-înţeles,
contra-argument, co-ordona, re-examina.
REGULA 2.2. Succesiunile SV
Literele-vocale alăturate care notează o semivocală urmată de o vocală nu se

despart.
• Nu se despart între ele, ci se lasă/se trec împreună pe acelaşi rând literele-
vocale alăturate dintre care prima notează o semivocală, iar a doua o vocală,
făcând parte dintr-un:
- diftong ascendent:
ba-ia, bă-iat, bă-ieţi, bea-tă, bia-tă, bo-uar, coa-fa, do-uă, du-ios, ghio-tura, ie‑pure,
iu-bit, mior-lăi, no-uă, oa-meni, zi-ua; himala-yan, himala-yeni, bo-yul (nu: be//ată,
dar: be-atifica etc.);
- triftong: ari-pioară, do-reau, le-oaică, leoar-că (nu: aripi//oară, dar: albi-oară etc.).
REGULA 2.3. Succesiunile V-S

• Literele-vocale alăturate care notează o vocală urmată de o semivocală nu
se despart.
• Într-o succesiune de două litere-vocale alăturate, când prima notează o vocală,
iar a doua o semivocală (care face parte dintr-un diftong sau dintr-un triftong),
despărţirea se face, după caz:
• I. în succesiunile de litere-vocale în care e, i, o, u sau y notează o semivocală,
aceasta se trece pe rândul următor când se află:
- după o vocală propriu-zisă, iar literele e, i, o, u, y care notează semivocala fac
parte dintr-un:
1
Dar aalenian1, 2 [aa pron. a] (desp. aa-le-ni-an).
- diftong ascendent:
accentu-ează, agre-ează, cre-ion, dubi-oasă, du-ios, gă-oace, gu-yanez, mama-ia,
pro-iect, ro-iul, no-uă, ro-ua, su-ia, su-ie, tă-ia, tămâ-ia, tămâ-ie; a-yatollah (nu:
accen//tuează)
- triftong: du-ioasă, înşe-uează, le-oaică, tă-iai, vo-iau (nu: al//bioară, dar: albi-oară etc.)
- după un diftong ascendent (deci tot după o vocală propriu-zisă), iar literele
a, e, i, o, u sau y fac parte dintr-un diftong: paragua-yan, ploa-ie, stea-ua (nu:
al//bioară).
• Altfel spus,
- diftongii şi triftongii se despart de vocala sau de diftongul care îi precedă;
- diftongii alăturaţi se despart între ei.
• II. când vocala şi semivocala formează un diftong descendent, ele nu se
despart:
ai-bă, au-gust, bojdeu-că, doi-nă, câi-ne, cey-lonez (nu: bojde//ucă, dar: a-i-kido etc.).
5.1.2. Despărţirea după structură

• Despărţirea după structură (numită şi despărţire bazată pe analiza morfologică sau
(lexico-)morfologică1) este guvernată de reguli întemeiate pe morfologia derivaţională,
care reflectă structura cuvintelor din punctul de vedere al formării lor.
• Numai cuvintele „formate” – compuse sudate, derivate cu prefixe şi unele
derivate cu sufixe – pot fi supuse (şi) despărţirii după structură.
• Şi prin despărţirea după structură trebuie să rezulte numai secvenţe care sunt,
fonetic, silabe, putându-se pronunţa şi independent, precum şi secvenţe care nu
contravin pronunţării:
nu *artr//algie, *centr//african, *gastr//ectomie, *hexametilentetr//amină, *hidr//oxid,
*într//ajutorare, *nevr//algie; nu *apendic//ectomie, *laring//ectocmie.
• Această modalitate se poate folosi numai la limita dintre elementele
componente ale cuvintelor din categoriile enumerate. Pentru aceeaşi zonă a
cuvântului, cel care scrie are, în anumite cazuri, libertatea de a alege, în funcţie de
spaţiul disponibil şi de opţiunea sa, una dintre cele două variante de despărţire:
dezinfecta: de-zinfecta/dez-infecta.
• Despărţirea după structură se aplică la cuvintele formate în limba română sau
împrumutate gata formate şi care au o structură relativ transparentă. Ea nu este
obligatorie şi are caracter cult, aplicarea ei depinzând de măsura în care cel care
scrie recunoaşte forma şi sensul elementelor componente ale cuvintelor formate în
limba română sau împrumutate gata formate din alte limbi. Recunoaşterea structurii
acestor cuvinte depinde de gradul de cultură al vorbitorilor, de cunoaşterea de
către ei a limbilor de origine şi de intuiţia lor lingvistică.
1
Pentru alte limbi, această despărţire este numită uneori etimologică, în sensul că se bazează pe etimologia
internă a cuvintelor create în limba respectivă.
• Ea se poate aplica, alternativ sau/şi facultativ (alături de cea după pronunţare),

atunci când sfârşitul unui rând coincide cu limita dintre componentele cuvintelor
„formate”.
• În cazul cuvintelor aparţinând unor terminologii de specialitate şi alcătuite, în
mare parte, din elemente vechi greceşti şi latineşti (precum ana-mneză), despărţirea
morfologică este adesea accesibilă numai unor specialişti din domeniul respectiv.
• În română, despărţirea după structură este dusă mai departe decât în
alte limbi romanice, aplicându-se nu numai cuvintelor analizabile, ci şi celor
semianalizabile – deci formaţiilor în care se recunoaşte cel puţin unul dintre
componente, chiar dacă nu există independent în formă sau/şi cu sens identice
celor din formaţia respectivă.
• Este vorba deci de formaţii1 ale căror componente sunt neapărat, amândouă
sau cel puţin una dintre ele:
- cuvinte independente: benz-aldehidă;
- elemente de compunere identificabile ca atare de către vorbitorii obişnuiţi (nu
doar de către specialişti sau oameni de cultură): port-tabac, port-ţigaret.
• Despărţirea după structură nu se aplică la cuvintele neanalizabile în limba
română – în care nu se recunoaşte nicio unitate mai mică cu sens lexical şi care
cuprind numai componente neînţelese sau neproductive în româna actuală.
Pentru asemenea cuvinte, norma prevede exclusiv despărţirea după pronunţare:
ab-stract, su-biect, nu (şi) *abs//tract, *sub//iect.
• Unele cuvinte împrumutate sunt compuse numai în limba de origine.
Structura lor în aceasta, necunoscută majorităţii românilor, nu reprezintă însă
un criteriu pentru despărţirea lor după structură în română. De ex. mal-adresă
„neîndemânare” (compus în franceză), în care se poate recunoaşte componentul
mal- (prezent în româneşte în numeroase compuse, ca malformaţie etc.), nu are nicio
legătură cu rom. adresă „domiciliu”; port-land (compus în engleză), în care se poate
identifica elementul land, nu are nicio legătură cu rom. port, port- (dar portland nu
se poate despărţi *por-tland după pronunţare deoarece tl nu este posibil la început
de cuvânt şi de silabă).
• Despărţirea după structură nu se aplică împrumuturilor neanalizabile în limba
română al căror al doilea element nu există în româneşte, cu un sens corespunzând
celui din compus, ca un cuvânt independent sau în formaţii similare. Asemenea
cuvinte pot fi supuse numai despărţirii după pronunţare, chiar dacă în limba de
origine sunt compuse sau derivate, iar unii români recunosc structura respectivă,
astfel încât o despărţire contrară ei ar putea să-i şocheze. Cf. fol-clor şi cuvintele
înrudite, care se despart numai după pronunţare, fol-clor, în română neexistând ca
elemente independente *folc, *lor (din engl. folk2, lore); tran-silvan, deoarece silvan1, 2
înseamnă numai „compus chimic” sau „faun”.
1
În exemplele date aici se indică numai despărţirea după structură – care face obiectul discuţiei –, nu şi
cea după pronunţare, chiar când este posibilă.
2
Rom. folk are sensul specializat „stil în muzica uşoară contemporană”.
• Detaliind, pot fi supuse (şi) despărţirii după structură cuvintele

(semi)analizabile, formate în limba română sau împrumutate (dar având o
structură recognoscibilă):
- compuse din cuvinte dintre care cel puţin unul există şi independent în
limba română cu un sens corespunzând celui din compus, ori formate din elemente
de compunere:
alt-ceva, alt-cumva; ast-fel; cinci-sprezece; de-spre; drept-unghi, fiind-că;
- compuse cu elemente de compunere: port-altoi;
- derivate cu prefixe:
dez-echilibru; in-egal, ne-stabil; post-eminescian; sub-acut, sub-linia (deşi b + l nu
se despart după pronunţare în cuvinte „neformate”); trans-african;
• În compuse, precum şi în derivate cu prefixe în care ultimul sunet (vocală) al
primului element şi primul sunet (tot vocală) al elementului următor se confundă
în scris într-o singură literă, la despărţirea după structură se acordă prioritate
ultimului element sau radicalui: prot-oxid, top-onomastică1 (care se despart însă
după pronunţare pro-to-, to-po-).
- derivatele cu sufixe care încep cu o consoană (-lâc, -lâu, -nic, -şor, -ţie) de la teme
terminate în secvenţe consonantice: savant-lâc; pazvant-lâu; vârst-nic; *târg-şor; absorb-ţie.
• Pot fi de asemenea supuse despărţirii după structură formaţiile semianalizabile
dintre ale căror componente cel puţin una există în limba română şi independent,
cu acelaşi sens: feld-mareşal cf. mareşal.
• Componentelor cuvintelor „formate” li se poate aplica, dacă este necesar,
despărţirea după pronunţare oriunde între celelalte secvenţe: ar-te-ri-os-cle-ro-ză.
• Despărţirea după structură nu se poate folosi pentru a indica rostirea silabisită.
• Când sunt posibile ambele variante de despărţire, despărţirea după
pronunţare este indicată în Dicţionar prima, fiind cea preferată, după care se pun
în evidenţă numai părţile din cuvânt pentru care cele două despărţiri diferă:
altundeva (desp. al-tun/alt-un), arterioscleroză (desp. -ri-os-cle-/-o-scle-), despre
(desp. des-pre/de-spre), dezechilibru (desp. de-ze-, -li-bru/dez-e-), dreptunghi
(desp. drep-tunghi/drept-unghi), nestabil (desp. nes-ta-/ne-sta-), nestrămutat
(desp. nes-tră-/ne-stră-), panafrican (desp. pa-na-fri-/pan-a-), portaltoi (desp.
por‑tal-/port-al-), postaprindere (desp. pos-ta-prin-/post-a-), sublinia (a ~) (desp.
su-bli-ni-a/sub-li-), transafrican (desp. tran-sa-fri-/trans-a-).
5.1.3. Raporturile dintre cele două modalităţi de despărţire

• Sintetizând, despărţirea după structură şi cea după pronunţare se pot găsi în
următoarele raporturi:
- coincid în multe cazuri, ca în
1
Uneori pentru despărţirea aceluiaşi cuvânt sunt valabile mai multe reguli care conduc la acelaşi
rezultat. În cazul lui transcrie, de ex., se aplică atât regula C-CCC (de aceea despărţirea tran-scrie nu este
indicată în Dicţionar), cât şi cea conform căreia radicalul (scrie) este privilegiat faţă de prefix (trans).
anti-infecţios, port-bagaj, post-comunism, trans-carpatic;

Astfel, prin indicaţia albgardist, albgardistă (desp. alb-gar-) se reflectă faptul
că, în prima sa parte, cuvântul poate fi supus despărţirii după pronunţare, în
conformitate cu excepţia CC-C – despărţire care coincide cu cea după structură – ,
dar nu (şi) în conformitate cu regula generală C-CC (desp. al//bgardist), deoarece
bg nu poate apărea la iniţială de silabă, cuvântul putând fi despărţit după regulă,
la nevoie, doar ca albgar-dist; de atfel, secvenţa lbg apare numai în acest compus.
- diferă în multe cazuri, ambele modalităţi fiind corecte, fiecare din punctul de
vedere respectiv:
de-zinfecta-/dez-infecta, electros-tatic/electro-static, hi-pe-ra-ciditate/hi-per‑aciditate,
inte-racţiune/inter-acţiune, manus-cris/manu-scris, metap-sihic/meta-psihic,
pe‑ninsulă/pen-insulă, pezeven-glâc/pezeveng-lâc, su-blingual/sub-lingual, teles-cop/
tele-scop, tran-zacţie/tranz-acţie;
- despărţirea după structură poate contraveni regulilor de despărţire după
pronunţare:
dez-echilibru, pan-african contravin regulii -C; port-altoi, post-aprindere,
trans‑african – regulii C-C; sub-linia – excepţiei de la regula -CC;
- în multe cazuri, despărţirea după structură este un indiciu pentru cea după
pronunţare (de ex. în absorb-ţie, adsorb-ţie, resorb-ţie, care se despart după excepţia
de la regula C-CC).
• Ca urmare, în numeroase situaţii, despărţirea după structură poate dispensa
de memorarea unora dintre foarte numeroasele succesiuni de consoane care
reprezintă excepţii de la regulile generale de despărţire după pronunţare şi
care privesc asemenea succesiuni întâlnite numai în cuvinte compuse (rar, şi în
anumite derivate) (semi)analizabile. Este, de ex., cazul formaţiilor analizabile şi
semianalizabile care cuprind secvenţe de trei sau patru consoane care se despart
după a doua consoană (CC-C, respectiv CC-CC sau CCC-C) şi care sunt formate cu:
- elementul de compunere port-:
tipurile port-bagaj, respectiv port-chei, port-drapel;
• Pentru a se putea aplica (şi) despărţirea după structură, şi al doilea element al
formaţiei (chiar dacă nu există totdeauna (sau este rar) ca un cuvânt independent,
cu forma şi/sau sensul din compus) trebuie să fie recognoscibil cel puţin prin
raportare la cuvinte asemănătoare sau la alte formaţii: tipul port-jartier (prin
raportare la jartieră).
- prefixul post-:
tipurile post-calcul, respectiv post-traumatic;
- prefixul trans-: trans-renan;
- sufixele -lâc, -lâu, -nic, -şor, -ţie ataşate la teme terminate în succesiuni de
consoane:
tipurile savant-lâc, pazvant-lâu, stâlp-nic, respectiv vârst-nic; variante cu sincopă,
ca târg-şor; absorb-ţie.
5.1.4. Despărţiri interzise/nerecomandabile

• Există şi categorii de cuvinte a căror despărţire este interzisă sau cel puţin
nerecomandabilă. Astfel, conform criteriului unităţii lexicale, nu se despart prin
niciuna dintre modalităţi1:
- siglele: nu SI//DA, U//NES//CO;
- derivatele scrise cu cratimă de la abrevieri: nu STB-//ist;
• Abrevierile şi derivatele de la ele devenite cuvinte urmează regimul
cuvintelor: cefe-rist, la-ser.
- numele proprii de persoane: nu Po//pescu, Popes//cu2;
- numeralele ordinale scrise în cifre şi litere şi cu cratimă: nu al V-//lea, a 5-//a.
5.1.5. Despărţirea cuvintelor scrise cu semne ortografice

• La cuvintele scrise cu semne ortografice, pentru păstrarea unităţii lor se
recomandă evitarea despărţirii la capăt de rând atunci când locul acesteia ar
coincide cu poziţia semnelor respective; însă, dacă nu poate fi evitată (de ex. în
texte dispuse pe coloane), despărţirea se admite totuşi, şi anume la locul semnelor
respective.
• Este vorba de:
- cuvinte compuse sau derivate şi locuţiuni scrise cu cratimă:
aducere-|aminte, calea-|valea, post-|scriptum, watt-|oră;
- cuvinte compuse complexe scrise cu linie de pauză:
americano – |sud-coreean sau americano – sud-|coreean;
- grupuri ortografice scrise cu cratimă: ducându-|mă, du-|te, fir-|ar, văzându-|mă;
- împrumuturi la care articolul şi desinenţele se leagă prin cratimă: slash-|ul,
slash-|uri.
• Despărţirea cuvintelor scrise cu semne ortografice nu se face când la sfârşitul
primului rând sau/şi la începutul rândului următor ar rezulta o singură literă – o
consoană, inclusiv + -i „şoptit” sau chiar o vocală: nu dându-//l, mi-//a, dă-//mi.
• La grupurile ortografice, despărţirea în alt loc decât al cratimei lor (din|tr‑un,
fi|r-ar) trebuie evitată, deoarece măreşte numărul cratimelor, contravenind
şi principiului estetic în ortografie. La grupurile mai lungi şi când este absolut
necesară, despărţirea se poate face totuşi şi în alt loc decât acela al cratimei, în
funcţie de poziţia ocupată de acel grup faţă de sfârşitul rândului: du|cându-se.
• Când locul despărţirii la capăt de rând ar coincide cu locul liniei de pauză
din interiorul unei formaţii, dacă despărţirea în acel loc nu poate fi evitată, linia de
pauză ţine şi locul cratimei care ar fi marcat despărţirea la capăt de rând.
1
La calculator se recurge în asemenea cazuri la extinderea, respectiv la condensarea spaţierii, pentru ca
acel cuvânt să apară integral pe acelaşi rând.
2
La numele proprii nonpersonale incluse în Dicţionar se indică, atunci când pun probleme, posibilităţile
de segmentare la care se poate recurge eventual în textele cu rânduri scurte, oferindu-se şi indicii asupra
pronunţării lor (cu hiat, nu cu diftong): Aghiuţă (desp. -ghi-u-).
5.2. Despărţirea expresiilor şi a grupurilor de cuvinte1

• Dacă nu mai încap pe un rând, se recomandă să nu se separe de la un rând la
altul, ci, pe cât posibil, să se treacă împreună pe rândul următor:
- prenumele (sau abrevierile lor) şi numele de familie: nu Ion // Popescu, I. // Popescu;
- notaţiile cifrice care includ abrevieri: nu 10//km, art.//3.
• Se tolerează plasarea pe rânduri diferite a abrevierilor pentru denumiri
generice, respectiv a numelor proprii din titulatura unor instituţii: FC | Argeş,
Roman | SA, SC Severnav | SA, dar şi SC | Severnav SA (ca şi în scrierea neabreviată: Fotbal
| Club Argeş, Fotbal Club | Argeş).
6. Câteva observaţii şi recomandări2

Preambul
• În cele ce urmează reunim câteva observaţii şi recomandări prin care atragem
atenţia asupra unor aspecte ţinând de gramatică, de semantică, de sintaxă sau de
stilistică, în legătură cu care se fac mai frecvent greşeli sau există dubii şi care nu au
putut fi incluse în Dicţionar pentru că excedau domeniului strict al acestuia.
• Componenta gramaticală fiind dominantă, ele sunt sistematizate, convenţional,
după clasele lexico-gramaticale cărora le sunt subsumate în principal şi care sunt
prezentate în ordine alfabetică.
6.1. Adjectivul
6.1.1. La pluralul adjectivelor anumit, destul, diferit, divers, felurit, mult, numeros,
puţin, tot, valorile de genitiv şi de dativ se pot exprima şi prin formele de acuzativ
cu prepoziţia a, respectiv la: opiniile a anumiţi oameni, a se adresa la anumiţi oameni.
6.1.2. Multe adjective, tratate ca defective în unele surse, sunt în realitate atestate
şi pe lângă substantive de alt gen/număr decât cel indicat: alcalino-pământos, aneroid,
anofel, antimonic, bisect, covăsit, retrovers, sterlin, sudoripar, sulfurat, viran.
6.1.3. Anumite adjective neologice prezintă la feminin diftongarea vocalei
accentuate: analoagă, omoloagă; econoamă; pitorească, iar altele nu: autonomă; baladescă,
burlescă, coşmarescă, dantescă, gigantescă, picarescă.
6.1.4.1. Sunt invariabile o parte din adjectivele cu finala -ce (atroce, eficace, factice,
ferice, feroce, locvace, motrice, perspicace, precoce, propice, vivace), în timp ce altele sunt
variabile: complice, novice, rapace, sagace, tenace, veloce1, vorace.
6.1.4.2. Şi numeroase alte adjective, ca bej, bleumarin, ciclamen, ecosez, grej, instant,
roz, vernil, sunt în limba literară invariabile, deşi finala lor ar permite flexiunea.
6.1.5. Există oscilaţii în uz în cazul perechilor de adjective în -sor/-soriu şi -tor/‑toriu,
considerate în DOOM3 cuvinte distincte, deşi numai unele au putut fi glosate mai mult
sau mai puţin diferit: executor „care execută”, dar executoriu „care trebuie executat”.
Ele s-au consacrat ca însoţind anumite substantive, în sintagme mai mult sau
mai puţin fixe:
1
Notăm cu o liniuţă verticală (|) separarea posibilă între cuvinte de la un rând la altul.
2
V. şi 6. Câteva norme morfologice, în DOOM2, p. LXXXIX-VCVIII, care nu se reiau aici.
pendul compensator, dar măsuri compensatorii, recurs compensatoriu; nerv

depresor, dar efect depresoriu, funcţie, zonă depresorie; proces inflamator, dar patologie
inflamatorie; bloc/câmp/protocol operator, dar anatomie/intervenţie/medicină operatorie;
tratament postoperator, dar accident/edem postoperatoriu; an preparator, dar măsuri/
studii preparatorii, şcoală preparatorie; somn reparator, dar chirurgie reparatorie, măsuri
reparatorii; aparat respirator, dar căi/mişcări respiratorii, viroză respiratorie.
6.1.6. La adjectivele neologice terminate în -uu (tipul continuu, perpetuu etc.),
norma actuală privilegiază pronunţarea finalei ca diftong descendent uŭ1 (aceste
adjective încadrându-se în tiparul adjectivelor din fondul vechi de tipul noǔ, noǔă,
noǐ); la fel se pronunţă adverbul (în)continuu şi substantivul reziduu.
În schimb se pronunţă cu hiat substantivele continuum; perpetuum (mobile) (lat.);
vacuum, vacuumare, vacuummetru (ca şi verbul a continua: (el) continuă, să continue).
6.1.7. Adjectivul (ca şi articolul/marca cel, cea, cei, cele) trebuie acordat în caz
cu substantivul determinat: alegerea candidatelor celor mai potrivite, nu: *alegerea
candidatelor cele mai potrivite.
6.1.8. Adjectivul se pune la singular în construcţii precum limba şi literatura română.
6.1.9. Pentru GD şi pluralul adjectivului grec se folosesc formele adjectivului
grecesc: limba greacă, dar istoria limbii greceşti.
6.1.10. Sunt nerecomandabile construcţiile eliptice, cu omiterea determinantului:
a face lucruri, ceva de genul.
6.2. Adverbul
6.2.1. Uneori înaintea unor adverbe provenite din adjective se pot adăuga
(întrucâtva pleonastic), pentru a sublinia sensul adverbial al construcţiei, expresiile
în mod(ul)… (dar nu: la modul…), într-un fel… ş.a.
6.2.2. Este inutilă folosirea actuală exagerată, în locul adverbelor/adjectivelor
astfel/aşa, a perifrazei în felul…
6.2.3. Se recomandă ca, pe lângă anumite cuvinte, determinanţii (adverbe, care
în alte situaţii pot fi şi adjective), precum critic, cronic, funcţional, grav, locomotor,
mintal, politic, psihic, social, implicând sensul „cu caracter...”, „din punct de
vedere...”, pe lângă adjective/substantive (aflate inclusiv la feminin sau la plural),
ca analfabetă/analfabeţi, asistată/asistaţi, bolnavă/bolnavi, debilă/debili, deţinută/deţinuţi,
handicapată/handicapaţi să nu fie acordate:
Este (o) analfabetă funcţional./Sunt (nişte) analfabeţi functional.; asistată/asistaţi
social; bolnavă/bolnavi critic/grav/psihic (ca şi grav bolnavă, grav bolnavi); debilă/debili
mintal, deţinută/deţinuţi politic, handicapată/handicapaţi (locomotor), însă s-a adoptat
titulatura Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici; cf. şi: bolnavi cronici, (colocv.) Secţia
Cronici a Spitalului de Boli Psihice.
Dar: tulburări funcţionale; boli cronice, grave, psihice; în stare critică; analişti politici,
oameni politici.
1
În DOOM2 se recomanda pronunţarea cu hiat, u-u, menţinută în DOOM3 ca variantă, pe locul al doilea.
6.3. Articolul1 şi mărci omonime cu el

6.3.1. Marca cel a superlativului relativ este variabilă la adjective (inclusiv
participiale): elevii cei mai buni/elevii cei mai pregătiţi, dar invariabilă în context
adverbial (Ei învaţă cel mai bine.), inclusiv atunci când este încorporată într-un
grup adjectival: elevii pregătiţi cel mai bine/elevii cel mai bine pregătiţi.
Fac excepţie situaţiile în care adverbul la superlativ este inclus într-un grup
adjectival, apare în poziţia iniţială a unui grup nominal, iar cel marchează şi
caracterul definit: Cei mai bine pregătiţi (elevi) au reuşit.
6.3.2. Substantivele comune care apar în DOOM3 la forma-tip, de NA singular,
descrise ca (formal) „articulate”, pot admite simultan şi un articol nehotărât: o/
nişte floarea-soarelui, un/nişte ochiul-boului.
6.3.3.1. DOOM3 recomandă ataşarea fără cratimă a articolului -(u)l (ca şi a
desinenţei -uri) şi la împrumuturile cu finala -y care nu prezintă deosebiri între
scriere şi pronunţare (ci în care y se rosteşte cu valoarea lui prototipică, [i] sau
[ĭ]): body art. bodyul; boy art. boyul.
Opţiunea se justifică prin aceea că y a fost recunoscut (încă de acum aproape

patru decenii) ca făcând parte din alfabetul limbii române.
6.3.3.2. Tot fără cratimă trebuie ataşat şi articolul hotărât plural -i: boy pl. boy,
(rar) art. boyi, dar asemenea grafii sunt percepute ca rebarbative şi trebuie evitate,
dacă este posibil.
6.3.3.3. Se recomandă de asemenea ataşarea fără cratimă a articolului –(u)l (ca
şi a desinenţei -uri) şi la împrumuturile – chiar neadaptate sub alte aspecte – care
se termină şi în alte litere percepute în continuare ca străine, dar pronunţate cu
valoarea lor prototipică2, ca w [v]: basedow art. basedowul, pl. basedowuri.
6.3.3.4. În schimb, în cuvintele în care w şi y au altă valoare decât [v], respectiv
[i], articolul –(u)l (ca şi desinenţa -uri) se leagă prin cratimă: bungalow [w pron. ŭ]
s. n., art. bungalow-ul; pl. bungalow-uri; chardonnay s. n., art. chardonnay-ul [pron.
şardoneul], (porţii; sorturi) pl. chardonnay-uri [pron. şardoneuri].
6.3.4. În timp ce la substantivele comune masculine şi neutre la NA singular,
articolul postpus -l este obligatoriu în scris şi în vorbirea solemnă, la substantivele
proprii situaţia este diferită.
6.3.4.1. Supranumele vechi îl păstrează pe -l: Mihai Viteazul, ca nume al
domnitorului (dar fără -l în nume de localităţi: Mihai Viteazu).
6.3.4.2. Numele de entităţi geografice sunt scrise în general fără -l: Moldoveanu
(vârf muntos), forme susţinute şi de unii lingvişti.
1
În DOOM3 se păstrează, tradiţional, termenii articol, articulat, deşi în GALR articolul nu mai este tratat
ca o clasă lexico-gramaticală distinctă; în cuprinsul GALR există, totuşi, referiri la formele de articol,
subsumat categoriei determinării.
2
Inclusiv é: ciné-véritéul, col-rouléuri; ù: tiramisùul.
6.3.4.3. În denumirile oficiale ale unor localităţi din România, fixate actualmente
prin Legea nr. 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind
organizarea administrativă a teritoriului României, sunt unele inconsecvenţe privind
şi scrierea cu sau fără -l a unor nume cu o structură asemănătoare (uneori chiar
identice în rest): Izvoru Rece (jud. Vâlcea) – Izvorul Rece (jud. Dolj), Pârâu Mare
(jud. Mureş) – Pârâul Mare (jud. Neamţ). Ele contravin recomandărilor ortografice
generale: Izvoru Mureşului, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea (faţă de folosirea
substantivelor comune: izvorul (Mureşului), pârâul, râmnicul (reg.) „iazul”). Cum
numele de localităţi nu fac obiectul normelor ortografice1, ci al celor legislative,
formele din Lege sunt obligatorii şi trebuie folosite ca atare, utilizatorii neavând
căderea de a le „corecta” (mai ales că eventualele intervenţii asupra formelor
consfinţite prin lege ar antrena complicaţii administrative majore).
La finală, -u după vocală preia rolul de „articol” al lui -l dispărut şi se produce
modificarea sub aspect silabic a radicalului, -u formând hiat în nume ca Pârâu
Mare [pron. pîrî-u], Răcătău de Jos (jud. Bacău) [pron. răcătă-u], faţă de diftong în
pârâu [pron. pîrîŭ], Răcătău (jud. Alba) [pron. răcătăŭ].
Articolul postpus reapare la GD: primarul Râmnicului Sărat, formulare cu care
sunt relativ echivalente construcţiile cu prepoziţii (primarul din Râmnicu Sărat) sau
perifrazele de tipul primarul oraşului Râmnicu Sărat.
6.3.4.4. Numele proprii de localităţi având forma-tip de singular sau plural
nearticulat (Bucureşti, Cluj, Iaşi) pot primi articolul de singular (Bucureştiul, Clujul,
Iaşiul), unele şi de plural (Bucureştii, Iaşii); ultimele sunt simţite ca forme învechite,
păstrate în special în anumite sintagme: Bucureştii Noi (cartier), Luna Bucureştilor.
6.3.4.5. La finală, -l nu se omite în termenii geografici traduşi din alte limbi şi
care desemnează realităţi din afara României: Cornul Africii (faţă de Cornu Luncii,
comună din România).
6.3.5. În construcţia din punct(ul) de vedere, punct trebuie folosit nearticulat când
este urmat de un adjectiv: din punct de vedere statistic, dar articulat când este urmat
de un substantiv în G: din punctul de vedere al statisticii.
6.3.6. Se recomandă formulările de tipul Catedra de Istorie a limbii române (nu:
de *Istoria limbii române).
6.4. Conjuncţia
6.4.1. Nu trebuie confundate conjuncţiile or (livr.) „aşadar; însă” şi ori „sau”,

aşa cum, în practică, în loc de or se foloseşte (mai ales oral), greşit, *ori: Hotărârea
a fost publicată; or [nu: *ori], numai realitatea va arăta dacă va fi aplicată ori încălcată.
1
Dar ar fi fost de dorit ca legiuitorul să le respecte.
6.4.2. Pentru introducerea unor subordonate este suficientă conjuncţia că, fiind
inutil să se recurgă la construcţia faptul că, de care se abuzează în prezent: Amin-
tim că Hotărârea a fost publicată./*Amintim faptul că Hotărârea a fost publicată.
6.4.3. În construcţiile cu corelative, acestea trebuie să preceadă fiecare dintre
elementele la care se referă: Învăţământul se va desfăşura în sistem fie clasic, fie online.,
nu:*Învăţământul se va desfăşura fie în sistem clasic, [*ori/sau] fie online.
6.5. Numeralul
6.5.1. În construcţii de tipul acele/aceste/câteva milioane de lei/câteva zeci de kilometri,

se recomandă ca acordul adjectivului pronominal să se facă cu substantivul care
indică numărul, nu cu determinantul acestuia (nu: *acei/aceşti/câţiva milioane de
lei/*câţiva zeci de kilometri).
6.5.2. La aproximarea valorii numerice prin s. f. sg. majoritatea sau prin cea mai
mare parte, acordul predicatului se poate face la singular (după formă) sau la plu-
ral (după înţeles, mai ales când urmează un substantiv la G pl.): Majoritatea/Cea
mai mare parte (a cetăţenilor) a/au votat în favoarea deciziei.
6.5.3. După numeralele mai mici de douăzeci se recomandă ca substantivele să
urmeze direct: Spleen se scrie cu doi e., dar se pot şi lega cu prep. de: Urmează doi de
re., A luat doi de zece. După numeralele egale cu sau mai mari de douăzeci, substan-
tivele la care se referă trebuie precedate de prepoziţia de: 1.500 de cazuri noi, nu
*1.500 cazuri noi (cum apare uneori mai ales în limbajul administrativ).
6.6. Prepoziţia
6.6.1. Pentru introducerea agentului [+nonuman] al unei acţiuni dintr-o con-
strucţie pasivă nu trebuie folosită prepoziţia de către în locul lui de: Rezultatele au
fost înregistrate de documente., nu: *Rezultatele au fost înregistrate de către documente.
(dar: de către istorici.).
6.6.2. Norma literară condamnă folosirea, tot mai răspândită, a lui ca şi (sau, mai
rar, oral, a lui ca, virgulă) în locul prep. ca pentru evitarea cacofoniilor (şi cu atât
mai mult când acest pericol nu există), în construcţii de tipul L-a luat ca şi consilier.
În locul ei se pot folosi, după caz, construcţii precum L-a luat (drept) consilier/A
lucrat în calitate de consilier.
6.6.3. Este necesară folosirea prepoziţiei de în sintagme de tipul procuror şef de
secţie, deşi în limbajul administrativ (inclusiv în COR/Clasificarea ocupaţiilor din
România) apare curent tipul, nerecomandabil, *şef secţie. În schimb nu se recomandă
folosirea prepoziţiei de în locul genitivului în construcţia (măsuri ) la *nivel de
Bucureşti pentru la nivelul Bucureştiului.
6.6.4. În construcţii de tipul graţie a...: graţie a mulţi parlamentari (nu *graţie la...),
a este prepoziţie, nu articol.
6.6.5. Folosirea prepoziţiei în în detrimentul lui la nu este totdeauna justificată:

TIFF 2020 a avut loc în Cluj = la Cluj. În cazul numelor identice de judeţe şi de
localităţi, selecţia prepoziţiei poate servi la dezambiguizare: Numărul de cazuri a
crescut la Cluj. = în oraşul Cluj., dar: în Cluj = în judeţul Cluj.; cf. şi numărul de cazuri
de la Cluj, respectiv din Cluj.
6.6.6. Prepoziţia pe s-a extins în jargonul sportiv, înaintea numelor de cluburi
sportive etc.: Rapid (o) bate pe Dinamo. = echipa Dinamo.
6.6.7. Se recomandă evitarea construcţiilor de tipul în cadrul, la nivelul în locul
celor cu prep. în/la: profesor *în cadrul Universităţii din Bucureşti/la Universitatea din
Bucureşti, Examenul se organizează *la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ./în fiecare...
6.6.8. dinainte (< de + înainte) nu trebuie precedată de de: perioada dinainte de
1989, nu *de dinainte de 1989.
6.7. Pronumele, adjectivele pronominale şi locuţiunile pronominale
6.7.1. În limba literară actuală, pronumele din seria dânsul au valoare de

pronume de politeţe, deci nu este corect să fie folosite referitor la substantive cu
trăsătura [+inanimat/+nonpersonal] (deci nu referitor la cartea, pisica etc.) – ceea
ce reprezintă un uz regional.
6.7.2. Formele de adresare/referire pentru persoana a II-a domnia-ta, domnia-
voastră, domniile-voastre, respectiv pentru persoana a III-a domnia-sa, domniile-lor,
care s-au extins în uz, alături de dumneavoastră, respectiv de dânsul, dumnealui, au
devenit noi pronume de politeţe şi se recomandă a fi scrise cu cratimă şi cu literă
mică la iniţiala ambelor componente. Ele se deosebesc de locuţiunile pronominale
omonime, ieşite din uz, din seria Domnia Ta etc. (scrise fără cratimă şi cu literă
mare la iniţiala ambelor componente), care se foloseau mai ales către/despre
boieri/domnitori etc.
6.7.3. Există ezitări între dublarea şi nedublarea complementului prin clitic
pronominal, dublarea nepotrivită apărând în exces, de ex. în cazul inanimatelor
neart.: Oarece dubii *le am. pentru Oarece dubii am.
6.7.4. Deşi a fost explicată în DOOM2, precum şi în numeroase articole ulterioare,
insistăm şi aici asupra scrierii într-un cuvânt a pronumelor (şi a adjectivelor)
negative compuse sudate din seria niciun1.
6.7.5. Este recomandabilă evitarea construcţiilor calchiate de tipul Situaţia este
*una gravă.; Aspretele a fost găsit de X, pe atunci *un student., şi favorizarea exprimării
directe Situaţia este gravă., Aspretele a fost găsit de X, pe atunci student.
1
La fel cu a celor din seria vreun. Scrierea într-un cuvânt s-a mai practicat în trecut şi are corespondent
în grafia formaţiilor similare din celelalte limbi romanice.
6.8. Substantivul
6.8.1. Anumite substantive neologice nume de ocupaţii/profesii/specializări
ş.a. prezintă la feminin diftongarea vocalei accentuate: agronoamă, astronoamă,
filozoafă/filosoafă, gastronoamă (ultimele două acceptate deja de DOOM1), teozoafă/
teosoafă, în timp ce altele nu: demagogă, (psiho)pedagogă.
• În ce priveşte foarte numeroasele asemenea nume cu variante în -oloagă/-ologă,
în DOOM3 s-a dat preferinţă celor dintâi, deşi ele – mai ales compusele mai lungi
sau desemnând specializări oricum mai rare chiar şi la masculin – sunt percepute (în
funcţie, în special, de generaţie şi de formaţie) de unii ca fiind mai curând colocviale,
faţă de celelalte, simţite de aceiaşi ca livreşti: filoloagă (colocv.)/(livr.) filologă.
• Pe de altă parte, în România există, în general, o rezistenţă destul de mare,
mai ales în unele medii, faţă de folosirea, pentru ocupaţiile exercitate de femei,
alături de/în locul denumirilor de genul masculin (generice şi percepute ca
valorizante), cf. Doamna X este filolog, lexicograf etc., a corespondentelor lor
formal de genul feminin (chiar dacă nu pun probleme de formă): Doamna X este
filoloagă, lexicografă.
În documentele administrative şi legale (v. Clasificarea ocupaţiilor din România/
COR) apar exclusiv formele de masculin.
În DOOM3 s-au completat totuşi seriile, eventual cu existenţă deocamdată
numai virtuală, în perspectiva viitorului, în care este de prevăzut că problemele
de gen şi de egalitate între sexe, fără discriminare, vor deveni tot mai sensibile.
6.8.2. Este nerecomandabilă folosirea, fie şi colocvială, în adresare a formei
omonime cu nominativul articulat (neurmat de numele propriu): Doamna!, Domnul/
Domnuʼ!, Şefa!, Şefuʼ! etc., în loc de Doamnă (X)/Doamna X, Domnul X, Domnule (X).
6.8.3. Inconsecvenţele în formele unor cuvinte populare, regionale sau
învechite aparţin limbii înseşi în diversele ei realizări diacronice sau diastratice,
normele limbii literare actuale neputându-se extrapola la acest nivel.
6.8.4. Substantivele rezultate prin siglare sunt folosite, în general, ca invariabile
la GD: programele BBC = programele postului BBC.
6.8.5. Norma nu recomandă însă folosirea, ca în jargonul mass-mediei, a
formelor de NA, precum *reporterii Realitatea (TV), în locul celei de GD reporterii
Realităţii (TV) – chiar dacă, oral, reporterii realităţii poate fi înţeles diferit –, corectă
fiind construcţia perifrastică (este drept, mai puţin economică) de tipul reporterii
postului „Realitatea”.
6.8.6. Acceptarea, în DOOM3, a unor foste variante de plural (şi de GD sg.
corespunzătoare) ale anumitor substantive feminine – ca mult discutatele căpşună,
pl. căpşuni, cireaşă, pl. cireşi – trebuie înţeleasă prin prisma faptului că se încadrează
în tendinţa istorică a trecerii, la pluralul femininelor, de la desinenţa -e la -i, cf. boli
(boale numai în expresii), coli, fragi, nuci, piersici, roţi pentru roată1 „cerc” (roate doar
în expresii), şcoli (faţă de Casa Şcoalelor) etc., care au fost de multă vreme unanim
acceptate. Aceasta nu a dereglat sistemul, aşa cum nu se va întâmpla nici prin

opţiunea pentru plurale precum cele de mai sus (chiar dacă la plural unele nume
de fructe coincid cu numele pomilor corespunzători: s. f. nucă, piersică, s. m. nuc,
piersic, pl. nuci, piersici). Conform aceleiaşi tendinţe, în DOOM3 s-au eliminat şi alte
variante de plural în -e la substantive feminine, păstrându-se numai cele în -i (şi
formele de GD sg. corespunzătoare): de ex. la găluşcă, rumeneală.
6.8.7. DOOM3 reflectă şi faptul că în „jargonul” profesional al unor muzicieni
s-a creat, la anumite substantive, precum clarinet, contrabas, fagot, flaut, oboi, timpan,
trombon, alături de forma curentă de genul neutru cu sensul „instrument muzical”,
o formă de plural masculin pentru a-l desemna pe instrumentistul respectiv din
orchestră, cf. clarinet „instrument muzical” s. n., pl. clarinete/s. m., pl. clarineţi (La
acest concert, clarineţii şi-au interpretat partitura la clarinete noi.).
6.8.8. Numele de dansuri populare româneşti cu formă de plural (articulat)
(alivencile, măturelele, trei-leşeştile) cer în acord singularul: Trei-leşeştile este jucat...
(având un comportament asemănător cu al unor nume proprii, ca Trei Ierarhi este
o biserică din Iaşi.).
6.8.9. La unele substantive polisemantice (feminine sau neutre) nu s-au putut
găsi criterii clare care să departajeze cele două forme de plural/GD singular:
coarde/corzi, niveluri/nivele.
6.8.10. Desinenţa de plural -uri se leagă:
6.8.10.1. fără cratimă la cuvintele – chiar neadaptate sub alte aspecte – care se
termină în litere din alfabetul limbii române (inclusiv (c)k), w [v]) pronunţate ca
în limba română: basedowuri, drinkuri, rockuri.
Astfel, DOOM3 recomandă ataşarea fără cratimă a desinenţei -uri (ca şi a

articolului –(u)l) – şi la împrumuturile cu finala -y care nu prezintă deosebire
între scriere şi pronunţare (ci în care y se rosteşte cu valoarea lui prototipică, [i]):
body art. bodyuri.
Opţiunea se justifică prin aceea că y este recunoscut (încă de acum aproape

patru decenii) ca făcând parte din alfabetul limbii române, şi, ca urmare, deja
DOOM1 recomandase grafii ca pl. hobbyuri, sprayuri, whiskyuri.
6.8.10.2. prin cratimă la cuvintele greu flexionabile/neflexionabile, de ex. la
substantivele rezultate prin siglare: CD-uri, VIP-uri;
6.8.10.3. la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare
(bleu2 (nuanţe) pl. bleu-uri [blöuri]) sau care au finale neobişnuite la cuvintele din
fondul vechi al limbii române: w [ŭ] (show-uri) sau combinaţii străine de litere:
chardonnay-uri, display-uri; flash-uri, kitsch-uri, scotch-uri, speech-uri etc.
6.8.11. În construcţii de tipul indicele de răspândire a virusului, se recomandă ca
substantivul în G să fie acordat cu al doilea termen, la care se referă, nu: *indicele
de răspândire al virusului = răspândirea virusului, nu *indicele virusului.
6.8.12. Pentru claritate şi eleganţă, este nerecomandabilă referirea în texte la

femei numai cu numele de familie şi omiterea prenumelui, care împiedică
identificarea persoanei.
6.9. Verbul
6.9.1. Perfectul simplu, înregistrat în Dicţionar ca formal posibil, este mai puţin folosit
în limba standard actuală (cu excepţia graiurilor olteneşti, unde se referă la o acţiune
recentă) – lucru nemenţionat la fiecare verb. El se regăseşte în special la persoana a 3-a
în opere narative din literatura de ficţiune, iar la verbele neologice este rar.
6.9.2. Pentru mai-mult-ca-perfect (destul de rar în comunicarea curentă,
cu frecvenţă ridicată numai în anumite tipuri de texte (culte) (de istorie sau
memorialistice) se menţine recomandarea din DOOM2 (deşi s-a semnalat că nu are
acoperire totală nici la buni scriitori) de a se prefera, la pers. 1 plural, formele cu
augmentul -ră-, în defavoarea celor fără -ră-: admite (a ~) m.m.c.p. 1 sg. admisesem,
1 pl. admiseserăm.
6.9.3.Viitorul standard de tipul voi + infinitiv: voi face se foloseşte cu precădere
în scris şi în registrul formal, în timp ce în registrul colocvial sunt mai fireşti
formele de tipul am să fac, o să fac.
6.9.4. În limba vorbită se manifestă tendinţa (inclusiv la persoane cultivate),
neacceptată de normă, de a trece anumite verbe de conjugarea a 2-a (a părea,
a plăcea, derivatele lor prefixate), la anumite forme, la conjugarea a 3-a: *mi-ar
(dis)place (prin aceeaşi tendinţă prin care verbe ca *a rămânea, *a ţinea, *a umplea
suferiseră de mult această trecere la toate formele).
6.9.5. Sunt greşite formele (el) *precede, (el) *succede, (ei) *preced, (ei) *succed,
care corespund mai vechilor infinitive *a precede, *a succede; corect: (el, ei) precedă,
succedă, de la actualele a preceda, a succeda.
6.9.6. Nu sunt acceptate de normă forme neliterare frecvente, cu şanse de a
se răspândi, eventual chiar de a se impune, cum este cazul celor rezultate din
contaminarea paradigmelor de imperfect de la voi1 (a ~) şi vrea (a ~): imperf. 1
(fam.) vroiam; literar: voiam.
6.9.7. În textele ştiinţifice este preferabilă folosirea formei este şi nu e, care
câştigă însă teren.
6.9.8. Este nerecomandată deplasarea accentului la imperativ + clitic: *spuneţi‑le
în loc de spuneţi-le.
6.9.9. Este de evitat folosirea formei active în locul celei reflexive în contexte
de tipul *A panicat. în loc de S-a panicat., şi invers: nu: *a se băga în seamă „a-şi da
importanţă”, *se merită; a unor locuţiuni calchiate precum *a face sens (în loc de a
avea sens); a verbului a finaliza cu sensul lui a termina (ca şi a s. final în loc de sfârşit).
6.9.10. După a merita este preferabil ca participiul să se lege prin verbul a fi:
merită să fie apreciată faţă de *merită apreciată, deşi ultima construcţie a câştigat
teren; corect însă şi: trebuie (să fie) apreciată.
6.10. Alte recomandări

6.10.1. La cuvintele/expresiile latine folosite în contexte în limba română,
pronunţarea indicată pentru uzul general este conformă cu tradiţia din România,
cu excepţia majorităţii celor cu -s- intervocalic, pronunţat şi ca atare:
conclusum (lat.) [s pron. s/rom. z]
În uzul ştiinţific, pronunţarea este conformă cu cea „restituită” pentru latina
clasică: captatio benevolentiae (lat.), dar [ti, ae pron. rom. ţi, e].
6.10.2. La cuvintele/expresiile intrate mai de mult în uz în limba română din
franceză se recomandă păstrarea pronunţării tradiţionale din franceză şi nu înlocuirea
ei cu pronunţarea din engleză: déjà-vu (fr.) [pron. dejavü], nu [*pron. engl. dejavu].
6.10.3. Este recomandabil să se evite, mai ales în situaţiile formale, calcurile şi
clişeele golite de conţinut, unele aflate la limita dintre familiar şi popular, altele
pretenţioase: a considera pe persoană fizică, a da cu subsemnatul, a da din casă, a face din
pix, a fi despre, a iubi „a-i plăcea”, a povesti „a spune, a relata”, a semna ca primarul,
a spune cu subiect şi predicat, Ce să vezi?!, dă cu virgulă, Despre ce vorbim?, Ei bine! E
noaptea minţii ş.a.
6.10.4. Trebuie evitată rostirea neglijentă poaʼ să pentru poate să.
ÎNDRUMĂRI PENTRU CONSULTAREA
DICŢIONARULUI1
Preambul
• În cele ce urmează se detaliază ce informaţii pot găsi utilizatorii în DOOM3,

unde anume şi cum trebuie ele interpretate.
• Pentru aspectele care nu-şi pot avea locul într-un dicţionar de tipul DOOM3
trebuie consultate lucrări specializate, cărora DOOM3 nu li se substituie şi dintre
care unele sunt incluse în BIBLIOGRAFIA SELECTIVĂ.
1. Lista de cuvinte
1.1. Ce cuprinde DOOM3
• Inventarul DOOM3 cuprinde, în intrări separate:
- precumpănitor cuvinte (inclusiv abrevieri2 care au şi statut de cuvinte) şi
grupuri stabile de cuvinte, mai ales locuţiuni, care aparţin limbii române standard
actuale;
- anumite elemente din afara acesteia sub raport diacronic sau diatopic, în
special3: învechite (şi chiar ieşite din uz), populare sau regionale, marcate cu
abrevierile (înv.), (pop.), (reg.);
• Ele nu aparţin limbii standard actuale: cele marcate (înv.) nu se mai
folosesc practic în uzul activ al limbii; cele (pop.) şi (reg.) apar în uzul
oral, rar şi în cel scris, sau doar local. Toate pot fi valorificate în literatură,
cu anumite efecte, sau preluate şi în uzul curent, dar numai ca elemente
expresive, familiare ş.a.
1
Diversele aspecte prezentate aici sunt grupate pe probleme, în general în ordinea secţiunilor din
articolele DOOM3, şi alfabetic în interiorul fiecărei secţiuni, pentru a fi regăsite mai uşor. În exemple
(neurmate de etc.) sunt reproduse acele părţi din articolele de dicţionar care privesc chestiunea în cauză,
fără a se marca omisiunile deliberate. Accentul este indicat numai când formează obiectul discuţiei sau
este semnificativ, precum şi în transcrieri. Între [ ] se dau unele explicaţii suplimentare. Pentru înţelegerea
regulilor aplicate în diversele cazuri particulare se recomandă consultarea STUDIULUI INTRODUCTIV.
2
Precum şi unele simboluri şi trunchieri.
3
Conform deciziei fostului Consiliu ştiinţific al Institutului, asemenea cuvinte, provenind din DOOM1,
fuseseră păstrate în DOOM2, deşi, potrivit autoarelor şi multor altor lingvişti, ele nu se pot norma.
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 178
• Istorismele, care denumesc realităţi dispărute şi sunt folosite şi astăzi

pentru a le desemna, nu au indicaţia (înv.): aspru2 [monedă veche].
- anumite nume proprii la care se precizează acest caracter1;
- anumite cuvinte străine folosite în contexte româneşti.
• Cuvintele/expresiile omografe (chiar scrise uneori cu minime deosebiri) la
forma-tip2 sunt înregistrate în Dicţionar ca intrări separate, în succesiune imediată,
cu glosări care pun în evidenţă deosebirile dintre ele:
arborele-vieţii (tuia) s. m. art.; arborele vieţii (schema evoluţiei omului)
s. m. + s. f.
i-i1 pr. + pr.; i-i2 pr. + vb.
• Distincţia omonimie totală – polisemie nu interesează DOOM3, deoarece, în
virtutea caracterului său de dicţionar în primul rând de forme, în obiectul său intră
omografia, nu omonimia.
• Toate componentele inventarului DOOM3 sunt tratate din punctul de vedere
al corectitudinii ortografice, ortoepice şi morfologice.
• Cuvintele introduse în plus în DOOM3 faţă de DOOM2 nu au fost glosate
— cu excepţia cazurilor de omografie şi de paronimie — (chiar dacă unele nu
figurează în alte dicţionare), deoarece DOOM3 nu este un dicţionar explicativ şi
respectă anumite constrângeri de redactare.
• Prezenţa în DOOM3 a unor cuvinte/forme/variante nu înseamnă că toate
sunt recomandate. Unele dintre ele figurează numai pentru cazurile în care ar
putea fi întâlnite/folosite în anumite situaţii/texte, pentru a se consemna scrierea,
pronunţarea şi flexiunea lor acceptate.
• Neconsemnarea în DOOM3 a altora nu înseamnă că ele nu sunt posibile sau

că sunt toate incorecte, ci că fie au utilizări limitate la anumite situaţii/texte, fie
nu corespund convenţiilor de redactare ale DOOM3.
• Din inventarul DOOM3 necesită aici o prezentare mai amănunţită substantivele
proprii şi cele provenite din abrevieri; pentru abrevierile propriu-zise, grupurile
stabile de cuvinte şi locuţiuni v. mai jos.
1.1.1. Substantivele proprii
• În DOOM3 figurează substantive proprii identice cu sau apropiate de
substantive comune. Ele se scriu, se pronunţă sau/şi se comportă din punct
de vedere gramatical diferit (cel puţin într-o anumită măsură) de cele comune
corespunzătoare. În Dicţionar, ele sunt însoţite de explicaţii minimale:
Arcaş (zodie) s. propriu m.; Arcaşul (constelaţie) s. propriu m. art.; arcaş
(oştean) s. m.
1
În schimb, caracterul de substantive comune se deduce din absenţa oricărei menţiuni în acest sens şi
din scrierea lor cu literă mică la iniţială.
2
Pentru forma-tip sub care figurează cuvintele din diverse clase lexico-gramaticale v. mai jos.
179 Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
Ampère (fizician francez) s. propriu1; amper (unitate de măsură2) s. m.

• În DOOM3 apar şi nume proprii fără corespondent nume comun, în măsura
în care pun unele probleme de corectitudine:
Alba Iulia (oraş) (-li-a) s. propriu f., g.-d. Albei Iulia
Peru (stat) s. propriu n., (fam.) art. Perul, g.-d. art. Perului/[statului Peru]
Toma s. propriu m., g.-d. lui Toma (dar: Duminica Tomei/Tomii).
• Unele sintagme folosite ca nume proprii de instituţii etc. sunt menţionate
numai la sfârşitul articolului consacrat cuvântului comun de bază, pentru că, spre
deosebire de acesta, se scriu cu literă mare la iniţială3:
academie s. f. (dar: Academia Română s. propriu f.).
• DOOM3 nu este un dicţionar enciclopedic/de nume proprii, de aceea nu se
găsesc în el explicaţii mai amănunţite despre acestea şi nici nume de personalităţi
şi de alte realităţi chiar mai importante, după criterii extralingvistice, decât
unele dintre cele care au fost introduse din considerentele lingvistice enunţate.
1.1.2. Substantivele provenite din abrevieri
• Anumite cuvinte din DOOM3 sunt reprezentate de abrevieri4 folosite relativ
frecvent şi ca substantive (dar la care nu se menţionează provenienţa).
• Cele mai multe se scriu uneori integral cu litere mari şi fără punct final/
puncte intermediare:
BBC1/bbc (bumbac) [cit. bebece] s. n.; BBC2 (post de radio-TV) [cit. engl.
bibisi] s. propriu n.
• Asemenea substantive se scriu, se pronunţă sau/şi, eventual, se flexionează
într-o anumită măsură diferit de substantivele comune asemănătoare:
AGA (adunare a acţionarilor) s. f., pl. AGA; aga (comandant) (înv.) s. f., art.
agaua, g.-d. art. agalei; pl. agale.
• Abrevierile care nu au devenit şi cuvinte nu figurează în Dicţionar la locul lor
alfabetic, ci, eventual, numai după cuvintele/expresiile abreviate: initio (ab ~) abr.
a.i.
1.2. Forma cuvântului-titlu
• Intrările în DOOM3 sunt în general la forma-tip. Pentru aceasta şi pentru
excepţii v. mai jos diversele clase lexico-gramaticale.
• La cuvintele şi la locuţiunile plasate la locul alfabetic al elementului
principal, celelalte componente se dau imediat după cuvântul-titlu, urmate de ~.
Convenţiile de reprezentare în Dicţionar trebuie decodate ţinând seama de acest
mod de înregistrare:
1
La formele oficiale ale numelor de familie româneşti sau străine nu se poate indica genul.
2
În DOOM3 nu se poate explicita motivarea concretă a includerii fiecărui nume propriu, care este, în
general, deductibilă din alăturarea de substantivele comune corespunzătoare.
3
Regulile generale de scriere a substantivelor proprii sunt prezentate în STUDIUL INTRODUCTIV.
4
Termen prin care înţelegem aici şi sigle şi simboluri.
abitir (mai ~) adv. [= mai abitir]

altfel (de ~) loc. adv. [= de altfel].
1.3. Marcarea unor cuvinte-titlu1
• Înaintea unor cuvinte-titlu,
- semnul + marchează articolele adăugate în DOOM3:
+adagietto2 s. n.
- semnul ! marchează faptul că în DOOM3 s-au operat faţă de DOOM2 una sau
mai multe modificări care afectează într-o anumită măsură fie norma (ortografică,
ortoepică sau/şi morfologică), fie, mai ales, interpretarea gramaticală2 a
cuvântului-titlu (inclusiv adăugarea/eliminarea unor forme articulate sau
flexionare ori a unor variante, modificarea reprezentării accentului la compuse,
precizarea despărţirii la capăt de rând).
Natura modificărilor poate fi identificată de cei interesaţi dacă cunosc norma
anterioară, respectiv prin comparare cu DOOM2:
!abducţie/abducţiune, faţă de abducţie
!ablaut (desp. a-blaut), faţă de (a-blaut/ab-laut)
!absorbant2 s. n./(tehn.) s. m., faţă de s. n.
!acatalectic adj. m., f. acatalectică (formă ~), faţă de acatalectic adj. m., pl.
f. acatalectice
!acatist faţă de acatist/acatist
!acont faţă de acont/aconto
!adenopatie + pl. adenopatii
!ad-interim adj. invar., adv., faţă de ad-interim/ad interim adj. invar.
• Nu sunt marcate cu ! modificările care nu afectează normarea cuvintelor
sau nu privesc aspectele menţionate ale interpretării gramaticale:
abţine (a se ~): imper. 2 sg. afirm. abţine-te
aluneca (a ~): ind. prez. 1 sg. alunec, 2 sg. aluneci.
• Semnul ® după cuvântul-titlu indică faptul că este vorba de o marcă
înregistrată: xerox®.
1.4. Ce nu cuprinde DOOM3
• Utilizatorii nu trebuie să se aştepte să găsească în DOOM3 totalitatea
cuvintelor, grupurilor de cuvinte şi a locuţiunilor din toate ariile, timpurile şi
varietăţile stilistice ale limbii române şi din toate limbajele de specialitate, nici
toate abrevierile sau numele proprii care i-ar putea interesa.
• Astfel, nu s-au introdus ca intrări separate toate expresiile, extrem de
numeroase, nici toate compusele, derivatele şi cuvintele rezultate prin conversiuni
(cvasi)automate, foarte productive, obţinute prin aplicarea unor reguli, din
cuvinte/forme care figurează în DOOM3: unele adjective participiale; adverbe
1
Reprodusă aici la exemple numai când este semnificativă pentru discuţie.
2
De aici numărul relativ mare al acestor articole, care nu trebuie să sperie, întrucât nu reprezintă o
reformă ortografică.
şi substantive corespunzătoare unor adjective; substantive în -re („infinitive

lungi”) de la majoritatea verbelor; derivate negative de la infinitive lungi sau de
la participii.
• Fac excepţie mai ales formaţiile care au dezvoltat sensuri speciale.
• Spre deosebire de dicţionarele explicit corective1, în DOOM3 (care are un
astfel de caracter numai implicit2) nu sunt înregistrate faptele considerate greşite
(unele sunt semnalate însă în STUDIUL INTRODUCTIV).
Formele corecte trebuie căutate în diversele locuri în care este previzibil să
figureze: de ex., cuvintele cu privire la care utilizatorii îşi pot pune întrebarea dacă
se scriu cu sau fără h- trebuie căutate sub ambele iniţiale posibile, de pildă, pentru
arap, respectiv Harap-Alb, la literele A şi H (în aceste cazuri neexistând trimiteri).
• Din cauza constrângerilor formatului de dicţionar şi a dimensiunilor acestuia,
în DOOM3 nu s-au putut include toate formele flexionare care se conformează
regulilor generale (pentru care v. GALR, GLRG), ci cu predilecţie cele care pun
probleme ortografice sau/şi ortoepic ori/şi morfologice.
• Din clasa articolului, nu sunt incluse cele enclitice, care nu sunt cuvinte şi
nu au independenţă grafică.
• Nu figurează nici elementele care sunt numai afixe – cu excepţia cazurilor
când au devenit şi cuvinte (ca anti, ism, pro etc.).
• DOOM3 nu cuprinde nici informaţii de ordin semantic şi, cu atât mai puţin,
enciclopedic, decât cu caracter minimal.
• Problemele generale legate de scrierea, pronunţarea şi morfologia cuvintelor
din DOOM3 sunt prezentate în STUDIUL INTRODUCTIV.
1.5. Organizarea informaţiei
• Articolele din DOOM3 sunt mai mult sau mai puţin complexe. Centrul lor
de greutate îl constituie încadrarea lexico-gramaticală a cuvântului, urmată de
indicarea, la cele flexibile, a principalelor forme care pun probleme ortografice,
ortoepice sau/şi morfologice. Acest nucleu poate fi precedat de informaţii lexicale,
urmate de unele referitoare la formă şi de precizări privind contextul în care se
utilizează cuvântul (anumite indicaţii de acest ordin se dau şi în cuprinsul unor
articole).
• Ordinea informaţiilor este, în structura maximală a unui articolul, după caz,
următoarea: imediat după cuvântul-titlu, pentru identificarea lui, se indică sensul/
sensurile sau domeniul/domeniile; pot urma indicaţii privind registrul/uzul; în
continuare, la cuvintele străine se precizează limba de provenienţă; se dau apoi
indicaţii de pronunţare, respectiv de citire, şi privind despărţirea la capăt de rând;
1
Indicarea în fiecare caz a formelor greşite/nerecomandate şi de evitat aproape că ar fi dublat DOOM3.
Acesta ar fi alt dicţionar, care rămâne de făcut (v. deocamdată, de ex., Aranghelovici 2007, cu dimensiunea
unui Îndreptar, şi DIN).
2
Fiind de la sine înţeles că formele neincluse în DOOM3 nu sunt, în general, considerate corecte.
urmează încadrarea lexico-gramaticală, cu includerea unor forme semnificative;

le succedă citarea unui context specific şi abrevierea sau simbolul termenului în
cauză:
acquis (drepturile şi obligaţiile statelor UE; actele normative respective)
(fr.) [pron. aki] (desp. ac-quis) s. n., art. acquis-ul [pron. akiul] (~ comunitar)
ad-interim (lat.) adj. invar., adv. (ambasadori ~, a numi ~ ambasadori); abr.
ad int./a.i.
• Omografele care sunt omonime totale sunt comasate sub acelaşi cuvânt-titlu;
ele nu sunt distinse de cuvintele polisemantice, ambele tipuri fiind subsumate
convenţional unei forme lexicale supraordonate:
cală s. f., g.-d. art. calei; pl. cale [=„încăpere a unei nave” şi „plantă”]
cap2 (parte a corpului; căpătâi; extremitate; început; măciulie; motiv; sfârşit;
unitate; vârf) s. n., pl. capete
• Pentru economie sunt reunite în acelaşi articol şi utilizările aceluiaşi
cuvânt‑titlu conform apartenenţei la clase lexico-gramaticale apropiate sau fără
deosebiri formale (adj. – adv.), distinse prin exemplificări:
ad-hoc (lat.) adj. invar., adv. (divanuri ~, a se reuni ~)
cappella (a ~) (it.) loc. adj., loc. adv. (compoziţii ~, a cânta ~).
• Tot din motive de economie sunt reunite în acelaşi articol grupări constituite
din acelaşi adverb, dar cu prepoziţii diferite:
acolo (dintr-~/într-~).
• Omografele care nu sunt omonime totale sunt distinse prin cifre „la umăr”
(ca exponent):
abate1 (a ~) vb.; abate2 s. m.
adagio1 adv.; adagio2 s. n.
afin1 (arbust); afin2 (rudă).
2. Ordonarea alfabetică
• Omografele care sunt omonime parţiale figurează în ordinea alfabetică
strict formală a literelor iniţiale ale cuvintelor care urmează în articol (indiferent
de ordinea în care s-a produs eventuala conversiune):
acaju1 adj.; acaju2 (arbore) s. m.; acaju3 (culoare) s. n.
• Locuţiunile adjectivale şi adverbiale care au o prepoziţie pe primul loc se
găsesc sub cuvântul principal (de pe poziţia a doua): alese (pe ~) loc. adv. [= pe alese].
Fac excepţie numeroasele formaţii cu de-a, plasate toate la D.
• Grupurile de cuvinte omofone cu cuvinte compuse şi care se scriu parţial
diferit figurează imediat după compusele respective:
arborele-vieţii (tuia) s. m. art.; arborele vieţii (schema evoluţiei omului) s.
m. + s. f.
• Îmbinările omofone scrise cu cratimă sau în cuvinte separate sunt plasate
după cuvintele simple corespunzătoare:
al art.; a-l prep. + pr.
altădată adv.; altă dată1 adj. pr. + s. f.; altă dată2 loc. adv.
3. Indicarea accentului
• Accentul se indică atât la cuvântul-titlu, cât şi la formele lui flexionare (chiar
când nu suferă deplasări).
• Accentul (principal) este marcat prin sublinierea cu o linie a vocalei
accentuate:
anterioritate s. f., g.-d. art. anteriorităţii.
• Unele cuvinte au, pe lângă accentul principal, şi unul secundar. Acesta este
notat, prin sublinierea cu două linii a vocalei în cauză, numai la unele formaţii cu
elemente de compunere la care se produc frecvent ezitări sau confuzii cu privire
la locul accentului: autoacuza (a se ~).
• La cuvintele compuse scrise cu cratimă se indică accentul general al
compusului (chiar când cade pe un component monosilabic), nu şi accentul
celorlalte componente (polisilabice) ale lui:
argint-viu.
• În felul acesta se diferenţiază suplimentar cuvintele compuse – după
principiul „un cuvânt, un accent” – de grupuri de cuvinte sau de locuţiuni (în care
accentul este marcat la fiecare component):
meridiem (ante ~) loc. adv.
ante-mortem adj. invar., adv.
• Absenţa accentului arată că:
- un cuvânt-titlu sau o formă flexionară este monosilabic(ă) (caz în care nu se
precizează pronunţarea, nici despărţirea la capăt de rând):
hait2 pl. haituri (desp. hai-)
an2
- litera sau grupul de litere care redă vocala accentuată a unui cuvânt străin
polisilabic se pronunţă altfel decât se scrie, accentul fiind notat în aceste cazuri la
indicaţiile de pronunţare:
airbag (engl.) [pron. erbeg]
happening (engl.) [pron. hepăning].
4. Variantele1 din DOOM3

• DOOM3 este un dicţionar normativ, care înregistrează numai variantele a
căror folosire este recomandată sau cel puţin acceptată în anumite condiţii.
• În DOOM3 se dau, uneori, variante, care privesc mai ales forma cuvântului-
titlu, alte forme flexionare sau indicaţii din cuprinsul articolelor.
• Ordinea în care sunt înregistrate variantele indică preferinţa normativă
pentru cea plasată pe primul loc.
4.1. Variantele simple (cele mai numeroase) sunt despărţite prin /.
1
Mult reduse numeric faţă de DOOM2.
• Ele pot privi1:

- unele abrevieri:
segno (al ~) abr. al seg./AS
- accentul: polip/polip
- elementele cu care se poate combina cuvântul-titlu:
alde (~ Ion/ ~Ionescu)
arhon (+ nume de persoană/rang)
- cuvinte, respectiv sintagme din titlul unui articol: !alzheimer/boala (lui)
Alzheimer
- despărţirea la capăt de rând, după pronunţare şi după structură:
abdominalgie (desp. -mi-nal-/-min-al-)
idiostil (desp. -di-os-/-o-stil)
- forma cuvântului-titlu:
adineauri/adineaori
atât/atâta1
greier/greiere
• Variante pot apărea şi la unele exemple date în paranteză: alături
(Locuieşte ~.; dar: alăturea cu drumul).
- forme flexionare:
ansamblu pl. ansambluri/(tehn.) ansamble
căpşună g.-d. art. căpşunii/căpşunei
mămucă g.-d. art. mămucăi/mămuchii
răzui (a ~) (să) răzuiesc/(să) răzui
- genul:
astru s. m./s. n.; pl. m. aştri/n. astre
ghiont s. m./s. n., pl. m. ghionţi/n. ghionturi
- grafia/pronunţarea cuvântului-titlu:
Aheron/(gr.) Acheron
filozofie/filosofie
- grafia cuvântului-titlu şi a unor forme flexionare: ASLO/Aslo, pl. ASLO-uri/
Aslouri
- limba: bluf2/(engl. bluff) [pron. blaf]
- pronunţarea, în funcţie de:
- origine, în cazul cuvintelor străine: airbus (engl./fr.) [pron. erbas/erbüs]
- tempo:
aducere aminte/(în tempo rapid) aducere-aminte
avea2 (a ~) imper. 2 sg. neg. nu avea/(în tempo rapid) n-avea
- regimul cazual (rezultând din contexte):
aidoma (~ mie/cu mine)
asupra (~ lui/sa)
1
În ordinea alfabetică a aspectelor.
2
La variantele în română nu se precizează limba.
- registrul/uzul:
aduce (a ~) imper. 2 sg. afirm. adu/(fam.) adu
- simbolul:
amper-oră simb. Ah/A∙h
aprilie simb. IV/.04./-04-.
4.2. Grupurile de variante
Când sunt date (foarte rar), se despart prin //:
domnule//(fam., în tempo rapid) domʼle/domnʼe.
4.3. Statutul variantelor
• Unele variante incluse în acelaşi articol au o repartiţie parţial diferită:
acum/(pop.; fam.) acuma
belarus/(înv.) bielorus [în trecut după limba rusă, iar actualmente după
limba belarusă]
disertaţie/(colocv.) dizertaţie
fi1 (a ~), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sunt//neacc. (pop.) -s ((pop.) mi-~, Ăştia-~.),
(reg.) îs, 3 sg. este/e//(fam.) -i, i-, (reg.) îi
• Variantele pot fi uneori conotate diferit şi este posibilă favorizarea în uz a
variantei de pe locul al doilea: adendă/(lat.) addenda.
• Unele variante sunt însoţite de precizarea condiţiilor de utilizare/a tipului
de context:
acum (de ~ )/(în tempo rapid) de-acum
adormi (a ~) imper. 2 sg. afirm. adormi/( + clitic) adoarme (Adormi repede!,
dar: Adoarme-l repede! Adoarme-i bănuielile!)
fi1 (a ~) cond. prez. 3 ar fi/(în imprecaţii) fir-ar.
• La împrumuturi, variantele aceluiaşi cuvânt pot reflecta preferinţe diferite
în uz, una dintre ele atestând tendinţa actuală de reetimologizare, iar cealaltă,
dimpotrivă – de românizare. În asemenea cazuri, în DOOM3 se precizează limba
de origine a formelor etimologice în raport cu cele adaptate la limba română:
cocktail (engl.) [pron. kokteĭl]/cocteil.
• Variantele cu grafii românizate ale unor cuvinte străine sunt evitate uneori
de cei care scriu din teama de a nu fi suspectaţi de incultură sau din cauza riscului
de confuzie cu un cuvânt din fondul tradiţional:
ghem2 (joc (la tenis))/(engl.) game [pron. g′eĭm]; ghem1 (înfăşurare de fire).
• Unele variante reflectă uzul profesioniştilor din domeniile implicate,
respectiv originea unor termeni cu etimologie multiplă:
capelmaestru/(înv.) capelmaistru
filozof/(livr.) filosof [a doua formă a fost apropiată de către specialiştii
din domeniu de gr. sofia, deşi a intrat în română din fr. philosophe, în care litera -s-
se pronunţă [z]].
5. Informaţii lexicale
5.1. Contextul
• La unele cuvinte-titlu se dau precizări privind anumite restricţii contextuale:
arhon (+ nume/rang); arhonda (folosit singur).
• Câte un context caracteristic, între ( ) şi cu caractere italice, se dă, de regulă, la
sfârşitul articolelor (mai ales pentru a ilustra apartenenţa la clase lexico-gramaticale
diferite a aceleiaşi unităţi lexicale):
aşa adj. invar., adv. ((un) ~ om, ~ oameni, ~ mi-a promis., ~ şi pe dincolo, în
~ fel)
cappella (a ~) loc. adj., loc. adv. (compoziţii ~, a cânta ~).
• Şi în interiorul articolelor s-au inclus uneori exemple de contexte caracteristice:
adăugit adj. m. (+ s. n.: tiraj ~); f. adăugită (ediţie ~)
dată1 (o anumită zi) (pe data de...), g.-d. art. datei (în jurul ~ de...).
După semnul = se explicitează uneori formele folosite în tempo rapid faţă de
cele corespunzătoare în tempo normal/lent:
a-ţi prep. + pr. (~ da = a îţi da)
c-a (tempo rapid) conjcţ. + vb. aux. (Cred ~ venit. = că a venit).
5.2. Registrul/uzul
• DOOM3 are şi o componentă stilistică minimală: la unele cuvinte se
menţionează, după cuvântul-titlu, între ( ), distincţii cu caracter orientativ de
ordin diastratic: argotic; colocvial şi mai ales familiar, dar şi livresc, sau privind
frecvenţa: rar sau (mai) frecvent), marcate cu abrevierile (arg.), (colocv.), (fam.),
(livr.), ((mai) frecv.):
aberativ (rar)
aboliţiune (înv.)
achiesa (a ~) (livr.)
aburca (a ~) (pop.)
acarniţă (reg.)
babetă (fam.)
bermudă (mai frecv.) pl. bermude
canci (arg.)
ism (colocv.).
• Cuvintele aparţinând unor terminologii culte sau populare nu sunt etichetate
cu (livr.), respectiv cu (pop.) sau cu (rar):
abacă
priboi1, 2.
• Unele indicaţii sunt duble, reflectând fie statutul diverselor sensuri ale
aceluiaşi cuvânt, fie preluarea cuvântului şi în alt registru:
baban (arg., fam.)
berbantlâc (înv., fam.)
bocnă1 (pop., fam.)
chiondorâş (reg., fam.).

• Uzul poate fi (relativ) diferit la cuvinte din aceeaşi serie:
brumar (pop., înv.); cuptor2 (iulie) (pop.)
sau din aceeaşi familie:
dijmui (a ~) (înv., fam.); dar: dijmuială, dijmuire, dijmuit, dijmuitor
(înv.)
• Rar, informaţii cu privire la uz se dau şi la unele variante sau forme flexionare,
când acesta nu coincide cu cel al formei-tip:
datora2 (a se ~) (a avea drept cauză)/(înv.) datori (a se ~)
delicatesă pl. delicatese/(fam.) delicatesuri.
5.3. Sensul/domeniul
• Indicaţiile de sens sau de domeniu sunt sumare şi orientative, nevizând
exhaustivitatea sau maxima precizie. Ele au numai scopul de a servi la identificarea
unor cuvinte-titlu şi la dezambiguizare, permiţând să se distingă între cuvinte
care s-ar putea confunda.
Când se dau mai multe sensuri care privesc acelaşi cuvânt polisemantic sau
cuvinte diferite (omonime), ele sunt separate prin virgulă sau punct-şi-virgulă:
bretea (detaliu de îmbrăcăminte; reţea feroviară sau rutieră)
bumbac1 (fibră; fir; ţesătură).
• 5.3.1. Indicaţii de sens se dau, între ( ), cu caractere drepte, pentru a identifica:
- omografele care sunt omonime parţiale:
acordor1 (instrument) pl. acordoare; acordor2 (persoană) pl. acordori
- paronimele:
absorbi (a ~) (a încorpora); adsorbi (a ~) (a fixa pe suprafaţă)
- substantivele comune şi proprii cvasiomonime:
acropolă (citadelă); Acropole (colină din Grecia)
- anumite substantive compuse:
apă-tare (acid azotic) s. f.
boul-popii (buburuză) s. m. art.
ca-la-Breaza (dans) s. f.
crin-galben (plantă) s. m.,
distingându-le de îmbinări libere care cuprind aceleaşi tipuri de cuvinte:
apă minerală s. f. + adj.
sau, implicit, de cele care nu figurează în Dicţionar:
boul popii (= boul preotului) s. + s.
ca la Breaza prep. + prep.+ s.
crin galben s. + adj. [= nu alb]
- abrevierile parţial omofone cu anumite cuvinte:
CEC (instituţie) s. propriu n.; cec (document) s. n.
• Indicaţiile de tipul (animal), (insectă), (peşte), (plantă) etc. trebuie înţelese ca
„(o anumită) specie de...”.
• Unele precizări de sens se dau şi în cuprinsul anumitor articole, pentru a

semnala accepţiile la care se limitează utilizarea unor forme:
abilitate (deprinderi) pl. abilităţi.
• 5.3.2. Domeniul/domeniile în care se încadrează cuvântul-titlu se menţionează,
când glosarea succintă nu este posibilă, tot între ( ), prin abrevieri:
ax (anat.; tehn.); axă (fiz.; mat.).
5.4. Cuvintele străine
• Cuvintele străine/neintegrate sunt împrumuturi relativ recente, care
păstrează cel puţin unele caracteristici din limbile de origine, prezentând grafii
sau/şi pronunţări integral străine ori mixte, şi care sunt, eventual, adaptate
(parţial) la română (şi) din punctul de vedere al comportamentului gramatical.
• Statutul acestor cuvinte/felul cum sunt ele percepute de vorbitori este precizat
prin limbile1 de provenienţă directă, indicate prin abrevieri între ( )2, iar între [ ]
se dă, dacă pune probleme, pronunţarea (fără a se intra în cele mai mici nuanţe):
accelerando (it.)
advertising (engl.) [pron. edvărtaĭzing]
aide-mémoire (fr.) [pron. edmemŭar]
baedeker (germ.) [pron. bedekăr]
bokmål (norv.) [pron. bukmol]
catharsis (gr.)
curaçao (port.) [ç pron. s].
• Limba se indică numai la pronunţare dacă cuvântul este adaptat la limba
română ca desinenţă sau ca sufix:
aubadă [au pron. fr. o]
machism1 (atitudine de macho) [ch pron. sp. č]
machism2 (empiriocriticism) [ch pron. rus. h]
signorie [gn pron. it. n′].
• Cuvintele intrate independent din două limbi au indicaţii duble de
provenienţă, respectiv de pronunţare: airbus® (tip de avion) (engl./fr.) [pron.
erbas/erbüs].
• Pronunţarea cuvintelor străine folosite în contexte în limba română este mai
mult sau mai puţin adaptată la posibilităţile acesteia3 şi nu este, în general, identică
cu cea din limba de origine4. Rostirea românizată este redată prin convenţiile expuse
1
Limba de origine nu se indică la împrumuturile mai vechi, integrate în limba română, cf. start, dar
start-up (engl.) [up pron. ap].
2
(engl.), de ex., înseamnă aici „cuvânt din engleză” folosit în limba română, nu „cuvânt în limba
engleză”.
3
Pronunţarea nu este niciodată identică, nici măcar în ce priveşte sunetele notate cu litere comune celor
două limbi, cu modul rostirii acestora în limbile de origine (precum caracterul aspirat, nepronunţarea
lui r, durata sau gradul de deschidere la vocale ş.a.). Când pronunţare în limba română se îndepărtează
mai mult de cea din limba de origine, rostirea românizată este indicată prin abrevierea [pron. rom…]:
challenge (engl.) [pron. rom. čelenğ].
4
Aceasta nu se găseşte ca atare în DOOM3, ci trebuie căutată în dicţionarele limbilor în cauză.
sub Semne pentru indicarea pronunţării, care nu sunt totdeauna perfect adecvate
diferitelor limbi. Pe măsura progreselor în cunoaşterea directă de către anumiţi
români a unor limbi străine, mai ales a englezei, pronunţarea împrumuturilor
tinde să se apropie de cea originară.
• La cuvintele din engleză, pronunţarea se orientează uneori (fără ca acest
lucru să fie totdeauna conştientizat de vorbitori şi fără a fi precizat în DOOM3)
după varianta americană, auzită mai frecvent în România prin filme, muzică etc.,
nu după cea britanică, predată, în general, în învăţământ:
bodyguard (engl.) [pron. rom. badigard].
• La cuvintele din latină, pronunţarea indicată pentru uzul general în contexte
în limba română este cea românizată, conformă cu tradiţia din România:
aequo (ex ~) [pron. rom. eksekvo].
Fac excepţie cuvintele cu -s- intervocalic, la care se dau două pronunţii:
honoris causa (lat.) [causa pron. kaŭsa/rom. kaŭza].
În uzul ştiinţific, pronunţarea cuvintelor latineşti este cea „restituită”, a
latinei clasice, nemenţionată, cu excepţia lui -s-, în DOOM3.
• La cuvintele originare din limbi „exotice” (cu care româna, mai ales în trecut,
nu a intrat în contact nemijlocit) se fac trimiteri la cultura şi civilizaţia pe care
le evocă; provenind din limbi cu sisteme de scriere proprii, ele sunt redate în
transcrieri şi cu pronunţări inspirate din limbile de circulaţie internaţională care
au servit ca filiere. De ex., ayatollah, cuvânt persan (referitor la Irak), a ajuns în
română prin engleză sau franceză (etimologii directe care ies din obiectul DOOM3).
Cf. şi:
abaca (cuv. filip.)
burka (cuv. ar.)
feng shui (cuv. chin.) [sh pron. ş]
guarani1 (cuv. amerind.) [u pron. ŭ]
ikebana (cuv. jap.)
kava (cuv. polinez.)
kibbutz (cuv. ebr.) [tz pron. ţ]
kiwi2 (pasăre) (cuv. maori)
koala (cuv. austral.) (desp. ko-a-)
taekwando (cuv. cor.) [pron. taĭkŭando].
O situaţie specială au şi anumiţi termeni tehnici care nu au intrat în română
direct din limbile la care sunt raportabili, ci din fondul internaţional, şi care au fost
creaţi artificial, cel mai adesea pe baza numelui unei personalităţi din domeniul
respectiv; la aceştia se face uneori precizarea (term. internaţ.), cu excepţia celor la
care grafia sau/şi pronunţarea trimit explicit la o numită limbă:
oersted (unitate de măsură) (term. internaţ.) [oe pron. dan. ö]
Oersted (savant danez) [oe pron. ö] s. propriu m.,
dar:
hertz (unitate de măsură) [tz pron. germ. ţ]
+Hertz (fizician german) [tz pron. ţ] s. propriu
• Limba de provenienţă nu este indicată la cuvintele străine care se scriu şi se

pronunţă după reguli comune cu ale limbii române: adagio1, adagio2.
• La substantivele străine a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi
pronunţare, articolul -(u)l şi desinenţa -uri se leagă prin cratimă: acquis art. acquis-
ul [pron. akiul].
• La cele a căror finală se pronunţă cum se scrie (inclusiv cu valoarea prototipică
a literelor -w şi -y), chiar dacă în interior au şi grafii neromâneşti, articolul -(u)l/-i
şi desinenţa -uri se leagă direct:
!basedow art. basedowul
cowboy art. cowboyul pl. (rar) art. cowboyi
!whisky (engl.) [pron. rom. uĭski] pl. whiskyuri.
• Menţiunea referitoare la limbă nu coincide uneori cu etimologia (care
nu intră în obiectul DOOM3). Astfel, un anumit cuvânt poate apărea, datorită
pronunţării, cu marca (engl.), chiar dacă este un fals englezism, împrumutat din
franceză, unde s-a format însă din elemente englezeşti: happy-end (engl.). Cf. şi
calcio-vecchio (fals it.), cu aparenţă de italienism, dar inexistent în italiană. Deşi
abreviază o sintagmă din latină (curriculum vitae), lectura lui CV este [cit. engl.
sivi], pentru că se pronunţă ca în engleză, de unde a fost preluat.
Cuvintele-titlu la care nu se indică pronunţarea se rostesc cum se scriu, potrivit
regulilor de citire în limba română (printre altele în cazul majorităţii consoanelor
duble sau +h ş.a., când nu se schimbă valoarea fonetică).
Variantele la care nu se indică limba sunt în română: cocktail (engl.)/cocteil.
Nu toate cuvintele asemănătoare se pronunţă la fel, rostirea putând depinde
de vechime, calea de pătrundere – orală sau scrisă (grafia influenţând adesea
rostirea) –, filiere, analogii, registru ş.a.
Includerea cuvintelor străine în Dicţionar nu înseamnă că DOOM3 recomandă

folosirea tuturor, cu atât mai puţin a celor pentru care se pot găsi în limba română
cuvinte sau expresii cu sensuri asemănătoare ori chiar aproape identice.
• Scopul urmărit a fost acela de a consemna grafia, pronunţarea şi

comportamentul lor gramatical considerate corecte în cazul în care se utilizează,
pentru a se evita dubiile şi greşelile.
6. Indicaţii privind forma
6.1. Citirea/pronunţarea
• DOOM3 are şi o componentă ortoepică – privind pronunţarea considerată
corectă pentru limba standard actuală.
• Indicaţii de pronunţare se dau, în [ ], cu caractere italice1, după abrevierea
pron., la cuvintele (străine, pentru care v. şi mai sus, 5.4. Cuvintele străine, dar
1
Deşi, în lucrările de specialitate, pronunţarea se dă cu caractere drepte, italicele s-au păstrat în DOOM3
pentru concordanţa cu DOOM1, 2. Transcrierea dată aici este mai curând fonologică, reţinându-se numai
trăsăturile distinctive, fără a reflecta toate particularităţile de pronunţare (legate de context etc.).
uneori şi româneşti) şi în situaţiile în care rostirea nu rezultă în mod neechivoc din

scriere sau din recomandările pentru despărţirea la capăt de rând.
• În DOOM3, notaţia folosită este mixtă, fiind apropiată de ortografia românească
curentă; pentru ca ea să fie accesibilă unui public cât mai larg, nu s-a recurs la
Alfabetul fonetic internaţional. Pentru valoarea semnelor fonetice a căror introducere
a fost totuşi necesară v. SEMNE PENTRU INDICAREA PRONUNŢĂRII.
• Indicarea pronunţării se face reproducând, după caz, în transcriere, fie
cuvântul integral, fie secvenţa sau litera în cauză. Ea priveşte cuvântul-titlu sau
unele forme ale acestuia.
• Detaliind, este vorba de cuvinte româneşti
- la care pronunţarea nu concordă cu scrierea (sau cu valoarea prototipică a unor
litere):
cincisprezece [(în tempo rapid) cinci pron. čin]
eczemă [cz pron. gz]
enolog/oenolog [oe pron. e]
examen [x pron. gz]
hasdeian [s pron. ş]
- la care pronunţarea nu rezultă în mod neechivoc din scriere:
actiniu [niu pron. nĭu]
- care sunt împrumuturi (parţial) adaptate sau cuvinte străine (cu precizarea limbii
după care se orientează pronunţarea):
acheuleean1 [cheu pron. fr. şö]
basedowian [s pron. germ. z]
boghead (engl.) [head pron hed]
curaçao (port.) [ç pron. s]
machism1 [ch pron. sp. č]; machism2 [ch pron. rus. h]
segno (al ~) (it.) [gn pron. n’].
• Pronunţarea nu se indică (în afara cazurilor în care există alte raţiuni) la
cuvintele străine la care rezultă în mod neechivoc, chiar dacă se scriu după alte
norme decât ale limbii române: consoane duble pronunţate la fel cu consoana
simplă corespunzătoare (spre deosebire de cazurile în care consoanele duble au
altă valoare); consoane urmate de h, când h nu modifică pronunţarea consoanei
precedente:
cappella (a ~) (it.)
hobby (engl.),
dar:
caudillo (sp.) [ll pron. l′]1.
Dacă pot exista dubii (de ex. în ce priveşte valoarea lui -i final) se include
recomandarea de despărţire la capăt de rând, când coincide cu silabaţia:
1
În spaniola standard, ll se pronunţă [l’], nu [ĭ] – pronunţare regională care se aude uneori la TV la
subiecţi români.
broccoli (it.) (desp. -li).

• În absenţa unor indicaţii de pronunţare, orice literă sau succesiune de litere
susceptibilă de mai multe valori se pronunţă:
- cum se scrie (cu valoarea sa prototipică):
e [e] în epocă
gn [gn] în designa (a ~)
x [ks] în axilă
w [v] în wagnerian
- şi conform regulilor generale ale ortografiei româneşti1:
gh [g′] în bogheată s.v. boghet.
• Pronunţarea în română a unor împrumuturi poate diferi de cea din limba de
origine:
w [v] în watt s. n. (engl.) [pron. vat], dar: Watt s. propriu [pron. engl. ŭot].
• La împrumuturile neadaptate sau parţial adaptate grafic şi/sau fonetic se
dă, orientativ, rostirea dominantă actualmente la utilizatorii români. Aceasta nu
este totdeauna identică cu pronunţarea indicată în dicţionarele limbilor în cauză:
Big Brother (engl.) [Brother pron. rom. bradăr/brazăr]
thriller (engl.) [pron. rom. trilăr/srilăr].
• Pentru literele care pot fi interpretate atât ca vocale, cât şi ca semivocale,
când dubiul nu se rezolvă prin indicarea accentului, pronunţarea se deduce din
recomandarea pentru despărţirea la capăt de rând:
aul, dar: aulă (desp. a-u-).
• În unele cazuri se dau pentru acelaşi cuvânt două indicaţii de pronunţare, în
funcţie de:
- tempoul vorbirii (la cuvinte româneşti): deocamdată [deo pron. de-o/(în tempo
rapid) dĕo]
- limbile de provenienţă (la cuvinte străine): airbus [pron. engl. erbas/fr. erbüs].
• Pentru abrevieri sau pentru numele literelor şi ale sunetelor se dau indicaţii
de citire:
abc [cit. abeče]
b1 (literă) [cit. be/bî]; b2 (sunet) [cit. bî]
1 Decembrie [1 cit. întâi] s.v. decembrie
6.2. Despărţirea la capăt de rând2
• În Dicţionar, între ( ), se dau, cu caractere italice, după abrevierea desp., indicaţii
privind despărţirea în scris a cuvintelor la capăt de rând, cratima marcând limita
dintre secvenţe.
• Indicaţiile privesc despărţirea convenţională a cuvintelor (aşa cum sunt
rostite în tempo normal/lent) când nu încap în întregime pe acelaşi rând.
• Despărţirea se indică numai la cuvintele cu mai mult de o silabă care pun
probleme din acest punct de vedere şi numai pentru segmentele cu probleme.
1
Pentru care v. Tab. 2. Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere.
2
Pentru detalii v. în STUDIUL INTRODUCTIV Despărţirea la capăt de rând.
Despărţirea poate fi după pronunţare sau/şi după structură.

• În Dicţionar se indică despărţirea cuvintelor-titlu, iar a formelor flexionare
numai atunci când implică alte probleme sau litere decât la acestea:
abducţie (desp. -ţi-e)/abducţiune (desp. -ţi-u-) s. f., art. abducţia (desp.
-ţi‑a)/abducţiunea, pl. abducţii/abducţiuni, art. abducţiile (desp. -ţi-i-)/
abducţiunile
abrevia (a ~) (desp. a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. abreviez (desp. -vi-ez);
ger. abreviind (desp. -vi-ind).
• Indicaţiile de despărţire se dau:
- când o literă ar putea fi interpretată ca vocală sau ca semivocală: acuarelă
(desp. -cua-);
- în cazul succesiunilor de consoane care constituie excepţii de la regulile
generale de despărţire:
arctic (desp. arc-tic)
cablu (desp. ca-blu)
feldspat (desp. feld-spat)
sculpta (a ~) (desp. sculp-ta)
vârstnic (desp. vârst-nic).
Nu se dau indicaţiile de despărţire când aceasta se face după reguli (cu excepţia
de mai jos).
• Când este absolut necesar, prima vocală a unui cuvânt (deşi acest lucru este
neconcludent) se poate lăsa la sfârşitul unui rând când restul cuvântului se trece pe
rândul următor: a-fla, a-re, e-ră, o-ră, inclusiv pentru a indica mai clar despărţirea
celorlalte silabe: aclama (a ~) (desp. a-cla-).
Despărţirea după pronunţare este urmată de consemnarea celei după structură
(în cazurile în care nu coincid) a anumitor secvenţe, separată de prima prin /:
acrostih (desp. a-cros-tih/-cro-stih).
Când se consemnează şi despărţirea după structură, cea după pronunţare se dă
chiar dacă se face după reguli.
• La unele cuvinte „formate” se indică pentru anumite secvenţe un singur mod
de despărţire, care coincide cu structura lor (când despărţirea după pronunţare a
acelor secvenţe nu este posibilă):
albgardist (desp. alb-gar-).
• În principiu, împrumuturile adaptate se despart după regulile limbii române,
iar cuvintele străine neadaptate, pe cât posibil după regulile limbii de origine.
• Se recomandă să nu se despartă numele proprii de persoane:
diesel (desp. die-) s. n., dar: Diesel (inginer german) s. propriu.
• Dacă este absolut necesară (de ex. în textele dispuse pe coloane), despărţirea
unor nume proprii nonpersonale, neindicată în DOOM3, poate urma, la rigoare,
modelul substantivelor comune omonime:
Ceahlău (munte) s. propriu n., eventual (desp. Cea-hlău), ca şi ceahlău
(pasăre) (desp. cea-hlău) s. m.
• Abrevierile/acronimele nu se despart:
ASLO/Aslo s. n., (analize; teste) pl. ASLO-uri/Aslouri.

7. Informaţii morfologice
• Pentru DOOM3 este cu atât mai adevărată afirmaţia Mioarei Avram despre
DOOM1 că dicţionarul este şi „o morfologie a limbii române detaliată până la
paradigma de bază a tuturor cuvintelor înregistrate” (DOOM1, p. V).
• Faptele cele mai generale cunoscute din gramaticile elementare nu se
menţionează însă, de cele mai multe ori, în Dicţionar. Au fost incluse numai cele care
pun probleme ortografice, mai rar ortoepice, iar din punct de vedere morfologic
în special cele care se abat de la regulile generale. Pentru verificarea aspectelor
care lipsesc se recomandă consultarea GALR, a gramaticilor şcolare şi a GLRG.
• În DOOM3 s-a optat în general pentru soluţiile gramaticii tradiţionale.
• Mai ales printre cuvintele cu corp fonetic redus există numeroase omografe
aparţinând la clase lexico-gramaticale diferite – în special adverbe, conjuncţii,
interjecţii, prepoziţii, pronume – distinse în Dicţionar prin contexte1:
ca1 (ca şi; decât; în calitate de) prep. (la fel de bun ~ tine/~ tine de bun, mai
bun ~ tine, a aduce ~ martor); ca2 conjcţ. (în ca să); ca3 (la fel ca) adv. (Îi vorbesc
lui ~ ei.); ca4 (reg.) interj.
de1 conjcţ. (~ treci codrii de aramă...); de2/deh interj. (N-ai ce face, ~!); de3
(pop.) pr. invar. (omul de-a venit aseară); de4 prep. (casă ~ piatră).
• Informaţiile gramaticale se dau, de la caz la caz, după informaţiile lexicale
şi după cele privitoare la formă şi încep cu indicarea clasei/claselor lexico-
gramaticale în care se încadrează cuvântul-titlu (desemnare făcută printr-o
abreviere):
acquis (drepturile şi obligaţiile statelor UE; actele normative respective)
(fr.) [pron. aki] (desp. ac-quis) s. n.
• Încadrarea lexico-gramaticală se limitează, de regulă, la consemnarea clasei,
fără a coborî la nivelul subclaselor.
• Cuvintele care au intrat prin conversiune într-o a doua clasă lexico-gramaticală
(şi care sunt invariabile sau, dacă sunt flexibile, au forme flexionare comune
cu prima) se dau uneori în DOOM3, şi anume în acelaşi articol. Clasele lexico-
gramaticale sunt indicate în ordine alfabetică (chiar dacă aceasta nu coincide cu
sensul conversiunii), cu exemple lămuritoare:
absurd (prin ~) loc. adj., loc. adv. (reuşită ~, a reuşi ~)
aievea adj. invar., adv. (apariţii ~, a apărea ~)
abonat adj. m., s. m., pl. abonaţi; adj. f., s. f. abonată, pl. abonate.
• De regulă, cuvintele aparţinând unor clase lexico-gramaticale diferite nu
sunt glosate, cu excepţia situaţiei în care unul dintre ele are un paronim, de care
trebuie distins.
1
Pentru o analiză mai rafinată (care depăşeşte cadrul DOOM3) a se vedea în special DIN.
• Alte cuvinte rezultate prin conversiune figurează în articole diferite (uneori cu

exemple), pentru a se pune în evidenţă diferenţele de comportament gramatical:
acaju1 adj. invar.; acaju2 (arbore) s. m., art. acajuul; pl. acaju; acaju3
(culoare) s. n., art. acajuul
dimineaţă1 adv. (Vino mâine ~.); dimineaţă2 s. f., g.-d. art. dimineţii; pl. dimineţi.
• Pentru a diferenţia substantivele omonime de genuri diferite se indică sensul
şi formele flexionare care le deosebesc:
acordor1 (instrument) s. n., pl. acordoare;
acordor2 (persoană) s. m., pl. acordori
ochi2 (de apă; de fereastră; la o împletitură; la plită; mâncare) s. n., pl.
ochiuri; ochi4 (organul vederii; mugur; privire) s. m., pl. ochi, art. ochii.
7.1. Adjectivele şi locuţiunile adjectivale
• Forma-tip sub care figurează, de regulă, adjectivele în DOOM3 este cea de
masculin singular:
aberant adj. m.
Fac excepţie adjectivele care nu au această formă: pitice adj. f. pl.
• În Dicţionar nu se precizează subcategoriile de adjective, cu excepţia celor
invariabile.
• În caz de dubiu, scrierea adjectivelor compuse (dintre care unele pot fi şi
substantive) trebuie verificată în Dicţionar; ele se scriu:
- într-un cuvânt: clarvăzător adj. m., s. m.
- cu cratimă:
aşa-zis (pretins) adj. m.
nou-născut adj. m., s. m., pl. nou-născuţi
nou-nouţ adj. m., pl. noi-nouţi
- (rar) cu linie de pauză: nord – nord-estic adj. m., pl. nord – nord-estici.
• La adjectivele variabile se dau şi formele de feminin şi de plural. Formele
aceluiaşi gen sunt separate prin virgulă, iar blocurile celor două genuri – prin
punct-şi-virgulă: abdominal adj. m., pl. abdominali; f. abdominală, pl. abdominale.
Uneori se înregistrează şi vocativul:
drag1 adj. m., voc. neart. drag (prieten ~)/dragă (~ prietene, frate ~), art.
dragule (prieten); f. dragă, voc. neart. dragă (~ prietenă, prietenă ~)
sfânt adj. m., s. m., voc. sfântule/sfinte (Sfinte Părinte).
• Când pune probleme de scriere/pronunţare se dă şi forma articulată de
feminin singular (după j, ş):
abraş f. abraşă, art. abraşa.
• Dacă prezintă probleme de ortografie şi de despărţire la capăt de rând se
includ şi formele articulate de plural:
roşu1 pl. art. f. roşiile (desp. -şi-i-).
• La adjectivele care determină (numai) substantive de genul neutru apar la
singular forma de masculin, iar la plural cea de feminin:
ascuţitunghic adj. m. (+ s. n.: triunghi ~); pl. f. ascuţitunghice.

• La adjectivele defective, acest caracter reiese din numărul redus de forme
incluse:
acetilsalicilic adj. m. (acid ~)
alicotă adj. f. (parte ~), pl. alicote.
• Multe adjective sunt şi substantive de ambele genuri, cu aceleaşi forme ca şi
adjectivele:
abhaz adj. m., s. m., pl. abhazi; adj. f., s. f. abhază, pl. abhaze,
sau numai substantive masculine:
abrudean adj. m., s. m., pl. abrudeni; adj. f. abrudeană, pl. abrudene,
atunci când substantivele feminine corespunzătoare au forme diferite:
abrudeanca (dans) s. f. art.; abrudeancă (persoană) s. f.
• Substantivele neutre provenite din adjective se dau în articole separate:
vişiniu2 s. n., art. vişiniul.
• La adjectivele care sunt invariabile (chiar dacă forma unora ar permite
flexiunea) se precizează adj. invar. şi se dau contexte în care determină substantive
feminine sau/şi substantive la plural:
caramel adj. invar. (cremă ~)
tartar1 adj. invar. (biftecuri ~).
• La adjectivele invariabile care sunt şi adverbe (respectiv la locuţiunile
adjectivale şi adverbiale), ambele valori se dau în acelaşi articol şi se ilustrează
prin contexte:
mişto1 adj. invar., adv. (geci ~, Se îmbracă ~.)
vivace adj. invar., adv. (ritmuri ~, a executa ~).
• Pentru economie, în DOOM3 nu s-au introdus toate adjectivele participiale,
care nu pun probleme vorbitorilor.
• În Dicţionar figurează numai câteva adjective gerunziale, categoria fiind rară
în limba actuală:
crescând adj. m., pl. crescânzi; f. crescândă, pl. crescânde (ordine crescândă)
suferind adj. m., s. m., pl. suferinzi; adj. f., s. f. suferindă, pl. suferinde
(persoane ~)
şi puţin frecventă chiar în poezia secolului 19:
murind (înv.) adj. m., s. m., pl. murinzi; adj. f., s. f. murindă, pl. murinde
(lebăda murindă eminescu).
• Cazul impus de unele adjective nu este precizat în Dicţionar (deoarece îi
depăşeşte obiectul), însă poate fi dedus după formele cazuale/prepoziţii ilustrate
prin exemple:
atent (şi: atent la/cu)
drag1 (şi: drag nouă).
• Locuţiunile adjectivale sunt plasate alfabetic (ca şi cele adverbiale),

convenţional, după primul element semnificativ (nu după prepoziţia cu care
încep):
nimic (de ~) loc. adj. (oameni de nimic)
vârstă (fără~/în ~) loc. adj. (femei fără vârstă, femei în vârstă).
7.2. Adverbele şi locuţiunile adverbiale
• Adverbelor, respectiv locuţiunilor adverbiale, le sunt consacrate articole
fie independente: abia adv.,
fie comune cu adjectivul invariabil, respectiv cu locuţiunea adjectivală
cu care sunt omografe, caz în care se diferenţiază prin contexte:
absurd (prin ~) loc. adj., loc. adv. (reuşită ~, a reuşi ~) [= prin absurd]
aievea adj. invar., adv. (apariţii ~, a apărea ~).
• În caz de dubiu, scrierea adverbelor compuse şi a locuţiunilor adverbiale
trebuie verificată în Dicţionar; în multe cazuri, ele se disting grafic de grupările de
cuvinte nelocuţionale asemănătoare, fiind scrise:
- într-un cuvânt:
altădată adv.; bineînţeles adv., dar: altă dată1 adj. pr. + s. f., bine înţeles
adv. + adj.
- cu cratimă (permanent sau accidental):
bineînţeles/(în tempo rapid) bine-nţeles adv.
de-a azvârlita loc. adv.
după-amiază1 adv.
- în cuvinte separate (ca şi grupările nelocuţionale de cuvinte):
altă dată2 loc. adv.
siguranţă (cu ~) loc. adv. [= cu siguranţă].
• Anumite adverbe construite cu prep. de sunt considerate grupări adv. + prep.:
aproape de adv. + prep. (nu locuţiuni prepoziţionale).
• În Dicţionar figurează, în articole separate, şi adverbe (de mod, de timp)
provenite din substantive (la singular sau la plural):
dimineaţa adv.; dimineaţă1 adv.; dimineţile adv.
ochi3 adv. (plin ~).
• Numeroase adjective (la forma de masculin singular) se pot folosi şi ca
adverbe, însă, pentru economie, în DOOM3, deşi numărul adverbelor a fost sporit,
nu s-au introdus decât relativ aleatoriu adverbe rezultate din adjective.
• Unele adverbe sunt formal identice cu prepoziţii: deasupra1 adv.; deasupra2
prep.
• În majoritatea situaţiilor, asemănarea este parţială, formele aparent
„nearticulate” fiind adverbe/locuţiuni adverbiale, iar cele aparent „articulate” –
prepoziţii/locuţiuni prepoziţionale:
dedesubt1 adv.; dedesubtul prep.
împotriva prep.; împotrivă adv.
• Cazul/regimul impus de unele adverbe nu este precizat în Dicţionar (deoarece

îi depăşeşte obiectul), dar se poate deduce din formele care apar în exemple:
aidoma adj. invar., adv. (~ mie/cu mine)
asemenea1 adv. (~ ţie).
• Locuţiunile adverbiale sunt plasate alfabetic (ca şi cele adjectivale),
convenţional, după primul element semnificativ (nu după prepoziţia cu care
încep); ele sunt prezentate frecvent în contrast cu grupările prep. + adv. cu care ar
putea fi confundate:
afară (de/din ~) prep. + adv. [= de afară, din afară], afară (în ~) loc. adv.
[= în afară].
7.3. Articolul şi mărcile omonime cu el
• Deşi nu mai este considerat o clasă lexico-gramaticală în GALR (unde
se vorbeşte totuşi despre articolul hotărât şi nehotărât ca mărci ale categoriei
determinării; v. şi GLRG), în DOOM3, termenul articol este folosit în continuare în
conformitate cu interpretarea tradiţională.
• Articolul hotărât enclitic nu beneficiază de intrări proprii în Dicţionar, întrucât
nu este un cuvânt de sine stătător.
Celelalte tipuri de articol sunt cuvinte independente.
• al, a, ai, ale:
al1 art. m., pl. ai; f. a, pl. ale; g.-d. pl. m. şi f. alor (alor lui/săi, de-ai voştri,
de-ale gurii),
interpretat şi ca pronume semiindependent:
al2 pr. m., pl. ai; f. a, pl. ale; g.-d. pl. m. şi f. alor (prietenul lui Ion şi al meu).
• cel este interpretat în GLRG ca articol (demonstrativ1) şi ca marcă a
superlativului relativ – variabilă la adjective: cei mai buni şi invariabilă la adverbe:
cel mai bine (clasaţi) –, precum şi ca pronume semiindependent:
cel2 art. m. (elevul ~ bun, elevul ~ mai bun), g.-d. celui (omului ~ bun, dar: lui
Ioan Vodă cel Cumplit), pl. cei ((Toţi) ~ trei copii sunt olimpici.); f. cea, g.-d. celei,
pl. cele; g.-d. pl. m. şi f. celor;
cel4 pr.2 m., g.-d. celui, pl. cei; f. cea, g.-d. celei, pl. cele; g.-d. pl. m. şi f. celor
(cel bun = elevul bun; cel mai bun = cel mai bun elev; cel de acolo; cel de-al treilea
= elevul de acolo; cel de-al treilea elev; Cei trei [= cei trei elevi] sunt olimpici.; şi
în: cel ce).
• Lui proclitic poate marca GD sg. art. analitic la unele substantive comune
de tipul frate-meu, gură-cască, ianuarie, tanti, tată, vlădică, vodă sau la numere
reprezentând un an calendaristic: lui 1989, precum şi la nume de persoane
româneşti masc., uneori şi fem. (invariabile): lui Ion, lui Carmen, inclusiv la
nume străine (care nu trebuie traduse, pentru a se păstra identitatea persoanei/
personajului): lui Blanche, lui Rosa Maria, lui Margareth.
1
Numit în gramatica tradiţională şi articol adjectival.
2
Semiindependent.
• În DOOM3, numeroase intrări au menţiunea art. = articulat (care se înţelege

„formal articulat hotărât”): substantive comune, uneori şi proprii, la NA (uneori
şi la GD singular) sau la plural:
Anul Nou s. propriu m. art., neart. An Nou, g.-d. art. Anului Nou
Dobrogea s. propriu f. art., neart. Dobroge, g.-d. art. Dobrogei
floarea-soarelui s. f. art., g.-d. art. florii-soarelui
lupul-bălţii (peşte) s. m. art.
• Articolul hotărât se scrie legat direct de cuvântul românesc pe care îl
determină:
aba2 s. f., art. abaua, g.-d. art. abalei
abagerie s. f., art. abageria, g.-d. art. abageriei; pl. art. abageriile (desp. -ri-i-)
abagiu s. m., art. abagiul; pl. art. abagiii (desp. -gi-ii)
şi de cuvinte străine (chiar neadaptate sub alte aspecte) terminate în litere din
alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română (inclusiv w, y):
basedow art. basedowul
dandy art. dandyul.
Forma articulată a acestor substantive nu este consemnată în Dicţionar dacă este
dat pluralul, modul ei de scriere fiind deductibil din modul de ataşare a desinenţiei
-uri, care se face după acelaşi principiu:
weekend (engl.) pl. weekenduri [pron. uĭkenduri].
• Articolul hotărât se leagă cu cratimă de substantive româneşti numai dacă
sunt greu flexionabile:
pH art. pH-ul
x-ul
11-le (echipă de fotbal),
iar de unele substantive străine dacă finala lor se pronunţă altfel decât se scrie:
Bruxelles [pron. brüsel] art. Bruxelles-ul
chardonnay [pron. şardone] art. chardonnay-ul [pron. şardoneul]
show [pron. şoŭ] art. show-ul.
7.4. Conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale
• În caz de dubiu, scrierea conjuncţiilor (simple sau compuse) – dintre care
unele au şi omonime adverbe – şi a locuţiunilor conjuncţionale trebuie verificată
în Dicţionar; ele se scriu:
- într-un cuvânt:
fiindcă (deoarece) (desp. fi-ind-că) conjcţ.
- în cuvinte separate:
ca şi3 (şi) loc. conjcţ. (Ea, ~ el, au venit devreme. Au venit el, ~ cine a mai fost
chemat.)
ci şi conjcţ.
• Nu sunt considerate locuţiuni conjuncţionale, ci grupări de cuvinte,
construcţiile de tipul:
condiţia ca/să (cu ~) prep. + s. f. + conjcţ. [= cu condiţia ca/să]
fiind că (dat ~) part. + ger. + conjcţ. (Dat fiind că ploua, meciul s-a amânat.).
7.5. Interjecţiile şi locuţiunile interjecţionale
• În caz de dubiu, scrierea foarte numeroaselor interjecţii compuse şi
locuţiuni interjecţionale trebuie verificată în Dicţionar; ele se scriu în cea mai mare
diversitate de moduri dintre toate clasele lexico-gramaticale:
- cu cratimă: gâl-gâl interj.; mamă-mamă loc. interj.
- într-un cuvânt: heirup1 interj.; iacătă interj.
- în cuvinte separate: ei aş interj.; ei bine loc. interj.
- cu virgulă (uneori):
cioc, cioc, cioc interj. (sub cioc1); scârţ, Mariţo loc. interj.
• Formulele de salut sau de urare nu sunt considerate interjecţii: bună ziua
adj. + s. f. art.
7.6. Numeralele
• Dintre categoriile numeralului din gramaticile mai vechi, GLRG recunoaşte
ca numerale numai pe cel cardinal şi pe cel ordinal, în timp ce au primit alte
interpretări cele numite în interpretarea tradiţională numerale adverbiale,
colective, distributive, fracţionare şi multiplicative. Acestea, deşi implică
unele referiri numerice, sunt considerate acum, respectiv, locuţiuni adverbiale;
pronume/adjective (pronominale); adj. toţi/toate + numerale cardinale; adv.
câte(şi) + numerale cardinale; substantive; adjective (participiale şi neologice):
amândoi pr. m., adj. pr.
câte adv. (+ num.: ~ trei, trei ~ trei etc.)
câteşitrei pr. m., adj. pr.
întreit adj., adv.
o dată1 (o singură dată) loc. adv.
toţi trei etc. adj. pr. m. pl. + num.
treime s. f.
triplu1, 2, 3 adj., adv., s. n.
• Numeralele se scriu curent în cifre. Scrierea în cuvinte a numeralelor compuse
trebuie verificată în Dicţionar în caz de dubiu; ele se scriu:
- legat: doisprezece num.; douăzeci num.
- în cuvinte separate: două sute num.; douăzeci şi unu num. m.
- cu cratimă (accidental):
doilea (de al ~/în tempo rapid de-al) prep. + num. (cel de al.../cel de-al...).
• Unele numerale au şi omonime substantive:
doi1 (cifră; notă; număr) s. m., pl. doi (A scris din greşeală un ~ în loc de trei.
La teze a luat doi de ~.; etajul ~; zece minus ~)
mie2 s. f. (prima ~ de dolari)
zece1 (mulţime de zece elemente) s. f.; zeci s. f. pl.
• La numeralele invariabile se precizează acest caracter:
cinci2 num. invar.; două mii num. invar.
• La numeralele variabile, această trăsătură rezultă din indicarea genului şi din

includerea mai multor forme:
doi2 num. m., f. două; douăzeci şi doi num. m., f. douăzeci şi două;
doisprezece num. m., f. douăsprezece.
7.7. Prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale
• Încadrarea în prepoziţii (simple şi compuse, dintre care unele au şi omografe
adverbe), în locuţiuni prepoziţionale şi în grupări de prepoziţii este indicată în
Dicţionar:
cât despre loc. prep.; datorită a/la prep. + prep. (~ mulţi cercetători);
despre (desp. des-pre/de-spre) prep.
• Scrierea lor trebuie verificată în Dicţionar în caz de dubiu; ele se scriu:
- legat: despre prep.
- în cuvinte separate: afara (din/în ~) loc. prep.; de către prep.
- cu cratimă:
de a1/de-a1 (în tempo rapid) prep. + vb. la inf. (a avea de a face/a avea
de-a face); de a2/de-a2 (în tempo rapid) prep. + num. f. (cea de a doua/cea de-a
doua); de-a3 (în loc. adv.).
• Cazul impus de prepoziţii nu este precizat în Dicţionar (deoarece îi depăşeşte
obiectul), dar regimul unor prepoziţii care se construiesc cu D, respectiv cu G/cu
posesive se poate deduce din contexte:
asupra prep. (~ lui/sa, ~ a două teze, ~ celor două teze); datorită prep. (~
lui); împotrivă- prep. (~i/le/ne).
• În situaţiile de asemănare parţială, distincţia formală prepoziţie – adverb
reiese din caracterul aparent „articulat”, respectiv „nearticulat”:
dedesubt1 (în partea de jos; sub ceva) adv.; dedesubtul prep. (~ lui/său).
• Construcţiile de tipul cu condiţia/excepţia/intenţia/scopul, din cauza/pricina, în
cazul/centrul/momentul/scopul sunt considerate grupări formate din substantive
precedate de prepoziţii (nu locuţiuni prepoziţionale):
condiţia (cu ~) prep. + s. f.,
întrucât substantivele respective pot primi determinanţi: cu această condiţie etc.
• Pentru prepoziţiile impuse, în general, de unele adjective, substantive sau
verbe a se vedea Dicţionarul:
atent adj. m. (~ la/cu); atenţie s. f. (~ la/pentru); apuca2 (a se ~) (a începe)
vb. refl. (a se apuca de).
7.8. Pronumele, adjectivele pronominale şi locuţiunile pronominale
• Felul pronumelor se precizează în DOOM3 la cele care sunt (şi) adjective
pronominale, precum şi la cele interogative şi relative şi la formele accentuate/
neaccentuate:
alt adj. pr.; care2 pr. int.; care3 pr. rel.; noi pr., d. acc. nouă, neacc. ne.
• În caz de dubiu, scrierea pronumelor simple, a celor compuse, a locuţiunilor

pronominale şi a grupărilor de pronume trebuie verificată în Dicţionar; ele se scriu:
- într-un cuvânt: niciun adj. pr.; vreun adj. pr.
- în cuvinte separate: ceea ce pr. invar.; Domnia Sa loc. pr.
- cu cratimă (rar): domnia-sa pr.
• Topica pronumelui/adjectivului pronominal este menţionată în DOOM3
când este semnificativă:
acel adj. pr. antepus m. (~ om); acela pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~)
• La pronumele/adjectivele pronominale invariabile se menţionează acest
caracter: alde adj. pr. invar.; altceva pr. invar.
• În schimb, la pronumele/adjectivele pronominale variabile, acest caracter
rezultă din faptul că se precizează genul şi numărul (dacă pronumele este la
plural) şi se dau formele flexionare:
acelaşi pr. m., adj. pr. m., g.-d. aceluiaşi, pl. aceiaşi; f. aceeaşi, g.-d. aceleiaşi,
pl. aceleaşi; g.-d. pl. m. şi f. aceloraşi; ambii pr. m. pl., adj. m. pl., g.-d. ambilor;
f. ambele, g.-d. ambelor.
• Când reiau sau însoţesc substantive neutre, pronumele/adjectivele
pronominale au la singular forma de masculin, iar la plural forma de feminin:
acest caiet, aceste caiete; unul, unele [= caiet(e)].
• Numeroasele expresii ceremonioase sunt considerate locuţiuni pronominale:
Alteţa Voastră loc. pr.
7.9. Substantivele şi locuţiunile substantivale
• Forma-tip sub care se dau în DOOM3 substantivele este, de regulă, cea de NA
singular neart.:
aba2 s. f.; abagiu s. m.; abajur s. n.; Albion s. propriu n.; Acropole s.
propriu f.; Adonis s. propriu m.
• Cele care nu au această formă se dau, rar,
- la alt caz: la singular: arhonda s. m. voc.
- sau la plural:
Almageste s. propriu n. pl.; anale s. f. pl.; antici s. m. pl.; aplauze s. n. pl.;
Armindeni s. propriu m. pl.; Sânziene s. propriu f. pl.
• Alte substantive figurează sub forma de NA singular sau plural (formal)
articulat:
acul-doamnei (plantă) s. m. art.; Cosânzeana s. propriu f. art.; Domnul s.
propriu m. art.; măturelele s. f. pl. art., neart. măturele.
• Formele de gen sunt separate în Dicţionar prin virgulă, iar blocul formelor de
singular şi al celor de plural prin punct-şi-virgulă.
• Scrierea substantivelor compuse şi a locuţiunilor substantivale trebuie, în
caz de dubiu, verificată în Dicţionar; ele se scriu:
- într-un cuvânt: botgros s. m.; bunăvoinţă s. f.; Câmpulung s. propriu n.
- în cuvinte separate: Baia Mare (oraş) s. propriu f. art.; bătaie de joc (batjocură)
loc. s. f.
- cu cratimă:
- accidental: aducere aminte/(în tempo rapid) aducere-aminte loc. s. f.
- permanent: bună-credinţă s. f.; proces-verbal s. n.
• În Dicţionar, subcategoria substantivului nu se precizează decât la cele proprii.
• Unele substantive defective de număr au numai singular: curaj s. n.; lapte1
s. n.; oină s. f.
• La toate substantivele se precizează genul (iar la cele defective de număr care
au numai plural, şi numărul) şi se dau, în funcţie de problemele pe care le pun,
- forma articulată hotărât:
aba2 s. f., art. abaua; câine s. m., art. câinele; registru s. n., art. registrul,
- rar şi forma articulată nehotărât: floarea-soarelui s. f. art. (şi: o floarea-soarelui)
- la substantivele feminine, la singular forma de GD articulat: aba2 g.-d. art.
abalei, sau nearticulat: abiologie s. f., g.-d. abiologii,
- sau atât nearticulat, cât şi articulat: lexicologie s. f., g.-d. lexicologii, art.
lexicologiei,
- uneori şi vocativul (nearticulat sau/şi articulat) singular, eventual şi plural:
Atotputernicul s. propriu m. art., voc. Atotputernice; băiat s. m., voc.
neart. băiete, art. băiatule; conaş s. m., voc. art. conaşule; conul s. m. art., voc.
coane/conule; doamnă s. f., voc. doamnă; pl. doamne, voc. doamnelor; domn2
s. m., voc. domn (stimate ~)/domnul (~ meu), art. domnule; pl. voc. domni
(stimaţi ~), art. domnii mei/domnilor; Ion s. propriu m., voc. Ioane/Ion,
- alteori (când pune probleme privind despărţirea la capăt de rând) şi forma
articulată de plural:
abaţie s. f.; pl. abaţii, art. abaţiile (desp. -ţi-i-).
• Formarea GD analitic cu marca lui la numele româneşti de persoană depinde
de gen (masculin): lui Ion şi de formă (la feminin – la cele invariabile): lui Carmen;
• GD poate fi (şi) sintetic:
- de regulă la femininele flexibile: Ileana s. propriu f., g.-d. Ileanei/Ilenei
- accidental la unele masculine: Toma s. propriu m., g.-d. lui Toma (dar:
Duminica Tomei/Tomii).
• Substantivele care desemnează constelaţii, (figuri la) dansuri (populare),
jocuri, obiceiuri, vânturi, sunt formal „articulate” (cu finale identice cu
articolul hotărât, dar la care nu este vorba de opoziţia determinat (ne)hotărât –
nedeterminat); la ele se dă şi forma nearticulată:
alunelul (dans) s. n. art., neart. alunel; ghimpele (dans) s. m. art., neart.
ghimpe; ţarina (dans) s. f. art., neart. ţarină; Hora (constelaţie) s. propriu f.
art., neart. Horă.
7.10. Verbele şi locuţiunile verbale

• Forma-tip sub care se dau verbele este cea de infinitiv (la conjugarea activă,
fără să se specifice acest lucru) urmat de (a ~ ) (spre deosebire de majoritatea
dicţionarelor, unde se dau fără a, prezenţa acestuia în uz depinzând de context):
cânta (a ~) vb. = a cânta.
• Verbele (obligatoriu) reflexive (la care se specifică acest caracter) sunt urmate de
(a se ~) sau de (a-şi ~): abţine (a se ~) vb. refl.; aroga (a-şi ~) vb. refl.
• Alte verbe se dau sub forme ca: arde2 (a-i ~) vb.; acri2 (a i se ~) vb. refl.; zbughi1
(a o ~) vb.
• La verbele/locuţiunile verbale cu paradigmă incompletă, cuvântul-titlu se dă
sub formele atestate:
confer (lat.) vb., imper. 2 sg. afirm.; nota bene (lat.) loc. vb., imper. 2 sg.
afirm.; păsa1 (a ~) imper. 2 sg. afirm. pasă/pas’ (numai: + să/de + vb.: Pas’
de pricepe/să pricepi.); va1 vb., ind. prez. 3 sg. (numai în expr.: Mai ~ până să
reuşeşti.).
• În Dicţionar nu se precizează (în plus faţă de cazul verbelor reflexive)
subcategoriile de verbe, cu excepţia auxiliarelor, în opoziţie cu perechile lor
predicative:
avea1 (a ~) vb. aux. pentru perf. comp. 1 am, 2 sg. ai, 3 sg. a etc.; !avea2
(a ~) vb. pred., ind. prez. 1 sg. am, 2 sg. ai, 3 sg. are etc.
• În DOOM3 în raport cu DOOM1, 2, verbul a fost dezvoltat cel mai mult dintre
toate clasele lexico-gramaticale; acest lucru nu presupune, în general, modificări
de normă, nefiind marcat prin semnul !.
• Flexiunea verbelor româneşti, foarte bogată, nu poate fi însă reflectată
integral, ci numai selectiv într-un dicţionar de tipul şi dimensiunile DOOM3,
nesemnalându-se toate formele care respectă regulile generale.
• Astfel, se indică doar forme verbale simple din conjugarea activă, nu şi forme
compuse, nici construcţiile pasive (care se formează, toate, potrivit regulilor
cunoscute). În caz de dubiu, pentru regulile generale de formare şi de folosire
a modurilor şi a timpurilor verbale şi pentru o descriere completă a lor trebuie
consultate gramaticile normative (GALR, GLRG) şi dicţionarul specializat (Barbu
2005), incluse în BIBLIOGRAFIA SELECTIVĂ.
Pe lângă sincretismele caracteristice, în Dicţionar figurează forme cu
alternanţe faţă de infinitiv, precum şi alte forme care pun probleme ortografice
sau/şi de pronunţare.
• Formele flexionare (precedate de abrevieri) se dau în ordinea obişnuită a
modurilor.
• Modurile sunt separate prin punct-şi-virgulă, iar timpurile aceluiaşi mod
– prin virgulă; persoanele sunt indicate prin cifre arabe, de la 1 la 3, urmate de
abrevierea numărului:
abate1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abat, 2 sg. abaţi, 3 sg. abate; conj.
prez. 1 sg. să abat, 3 să abată; ger. abătând; part. abătut
• Neprecizarea numărului la o persoană înseamnă că forma este aceeaşi la

ambele numere:
abandona (a ~) 3 abandonează.
• Conform schemei minimale a articolelor consacrate verbelor, sunt consemnate
modurile şi timpurile de bază simple (la persoana şi numărul selectate), în orice
caz la indicativ şi la conjunctiv prezent. Alte timpuri, eventual persoane şi
numere, ale indicativului (imperfect, perfect simplu, mai-mult-ca-perfect) şi alte
moduri personale (imperativul afirmativ pers. 2 sg.), precum şi forme verbale
nepersonale – gerunziu, participiu – se înregistrează în măsura în care pun
probleme de formă, de grafie sau/şi de pronunţare:
abţine (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abţin, 2 sg. te abţii, 3 sg. se abţine;
conj. prez. 1 sg. să mă abţin, 3 să se abţină; imper. 2 sg. afirm. abţine‑te; ger.
abţinându-mă; part. abţinut; acompania (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acompaniez, 3
acompaniază, 1 pl. acompaniem; conj. prez. 1 sg. să acompaniez, 3 să acompanieze;
ger. acompaniind (desp. -ni-ind).
• Verbele care pot fi şi reflexive numai cu anumite sensuri sau în anumite
contexte se dau doar la forma activă: abandona (a ~) vb.
• În anumite cazuri se dau separat perechi formate din acelaşi verb uneori
activ, alteori reflexiv:
afirma1 (a ~) vb.; afirma2 (a se ~ ) vb. refl.
• Ca în toate dicţionarele, în DOOM3 se indică, la verbele personale, pe primul
loc, la modurile şi timpurile la care este atestată sau posibilă, persoana 1 sg.:
abdica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abdic.
• Absenţa persoanei 1 înseamnă că verbul nu este personal:
abunda (a ~) vb., ind. prez. 3 abundă.
• Formele pentru alte persoane se includ numai când sunt semnificative, de ex.
prezintă alternanţe: adăpa (a ~) imper. 2 sg. afirm. adapă.
• Numărul indicat este, la toate formele, singularul, însă, în unele cazuri, şi/
numai pluralul. Astfel, la perfectul simplu sunt consemnate şi formele de plural,
când prezintă o deplasare de accent faţă de singular: aduce (a ~) perf. s. 1 sg.
adusei, 1 pl. aduserăm.
• La verbele unipersonale cu subiect nonanimat şi la cele care admit subiect
nonuman se dau pers. 3 sg. şi pl.:
apune (a ~) ind. prez. 3 sg. apune, 3 pl. apun; cotcodăci (a ~), ind. prez. 3
sg. cotcodăceşte, 3 pl. cotcodăcesc.
• Alte verbe unipersonale, cu forme de pers. 3 sg., nu au subiect:
tuna (a ~) ind. prez. 3 sg. tună.
• Câteva verbe unipersonale se pot folosi însă, contextual, figurat/metaforic, şi
cu subiect uman (inclusiv la pers. 1 şi 2):
Nu mai tot cotcodăci, femeie! Ce tot tuni şi fulgeri?!
• Invers, sunt ocazional impersonale, numai cu anumite sensuri sau în anumite
contexte, unele verbe, incluse separat în DOOM3:
ajunge1 (a ~) (a fi suficient) ind. prez. 3 sg. ajunge, 3 pl. ajung; ajunge2

(a ~) (a prinde din urmă; a sosi) ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ajung.
• Şi alte verbe au, pentru un anumit sens, numai pers. 3 sg.:
cuveni2 (a se ~) (a se cădea) ind. prez. 3 sg. se cuvine,
sau, pentru alt sens, şi pers. 3 pl.:
cuveni1 (a se ~) (a-i reveni ceva cuiva) ind. prez. 3 sg. se cuvine, 3 pl. se
cuvin.
• Uneori, pentru a reieşi clar că verbul se foloseşte şi la plural este inclusă şi o
formă de imperfect: adia (a ~) ind. prez. 3 adie, imperf. 3 pl. adiau.
• Tranzitivitatea/intranzitivitatea se menţionează (cu exemple) numai cu
privire la imperativul 2 sg. afirmativ al câtorva verbe, care au forme diferite pentru
cele două valori:
trece (a ~) imper. 2 sg. afirm. intranz. treci, tranz. trece (Mai treci pe la noi!
Trece-l clasa! Trece-i nota! Trece drumul!).
• La verbe parţial omonime sunt consemnate variantele de conjugare
specializate semantic şi diacronic:
datora1 (a ~) (a avea o datorie materială sau morală) vb., ind. prez. 1 sg.
datorez; datora2 (a se ~) (a avea drept cauză)/(înv.) datori (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3 sg. se datorează/se datoreşte.
• Se evidenţiază şi faptul că în unele cazuri, în funcţie de sens, verbele
înrudite sau parţial omonime se conjugă în parte diferit, de ex. la imperfect şi
mai‑mult‑ca‑perfect (cu sau fără reduplicare):
reda2 (a ~) (a descrie) imperf. 1 redam, (rar) perf. s. 1 pl. redarăm, m.m.c.p.
1 sg. redasem, 1 pl. redaserăm; reda1 (a ~) (a da din nou) imperf. 1 redădeam,
perf. s. 1 pl. redădurăm, m.m.c.p. 1 sg. redădusem, 1 pl. redăduserăm,
ca da (a ~) imperf. 1 dădeam, perf. s. 1 pl. dădurăm, m.m.c.p. 1 sg. dădusem, 1 pl.
2
dăduserăm.
• O problemă care nu poate fi tranşată în toate cazurile priveşte verbele cu sau
fără augmentele -esc şi -ez la indicativ şi conjunctiv prezent, la care în DOOM3
s-au făcut unele modificări (întemeiate pe studii pentru care v. BIBLIOGRAFIA
SELECTIVĂ), optându-se pentru una dintre forme: !bocăni (a ~) vb., ind. prez. 1
sg. bocăn; !ciocăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ciocănesc.
La unele verbe s-au păstrat ambele variante, cu şi fără sufix:
cheltui (a ~), ind. prez. 1 sg. cheltuiesc/cheltui; învia (a ~), ind. prez. 1 sg.
învii/înviez.
La alte verbe s-a schimbat numai ordinea celor două variante:
!birui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. birui/biruiesc.
• La sfârşitul articolelor consacrate verbelor se semnalează, după caz, în
paranteză, la ce moduri sau/şi timpuri ori persoane nu se folosesc, sau/şi,
dimpotrivă, ce forme sunt utilizate cu precădere:
concede (a ~) (nefolosit la perf. s., m.m.c.p., part.); deceda (a ~) (folosit
mai ales la timpuri trecute, ger., part., supin); radiofica (a ~) (folosit şi la
forme compuse, ger., part., supin; nefolosit la unele persoane şi timpuri).
• Astfel, nu se folosesc la imperativ (lucru nespecificat la fiecare verb) verbele

care nu au decât pers. 3, dar nici alte verbe, în funcţie de sens:
conveni2 (a ~) (a corespunde) (nefolosit la imper.); conveni1 (a ~) (a
cădea de acord) (rar) imper. 2 sg. poz. convino.
• Verbele neutilizate la gerunziu sau la participiu nu au, evident, nici formele
compuse cu acestea, ceea ce nu se specifică la fiecare verb în parte.
• În unele cazuri, la anumite forme verbale se face precizarea (rar):
accede (a ~) (rar) part. acces.
• Puţinele verbe compuse sunt sudate şi se scriu, toate, într-un cuvânt: a se
autoacuza, a binecuvânta, a se sinucide, a telecomanda.
• Se scriu într-un cuvânt formaţiile alcătuite din prefixul ne- + adv. mai sau
(rar) prea + verb la gerunziu/participiu (adjectivizat): nemaivăzând, nepreavăzând,
nemaivăzut, nepreavăzut.
• Întrucât Hotărârea Academiei Române privitoare la revenirea la scrierea cu â
datează de peste un sfert de secol (v. şi STUDIUL INTRODUCTIV şi ANEXELE),
în DOOM3 nu s-a mai insistat nici la verb asupra distincţiei dintre formele care se
scriu cu î şi cele care se scriu cu â.
8. Grupurile de cuvinte
• În DOOM3 au fost incluse şi un număr limitat de grupuri relativ stabile de
cuvinte, pentru a distinge de ele cuvintele compuse omofone.
• Caracterul de grupuri nu se menţionează expres, rezultând din descrierea
lor ca însumare de elemente din diverse clase lexico-gramaticale.
Grupurile se caracterizează:
• din punct de vedere ortografic, prin faptul că se scriu în cuvinte separate;
• din punctul de vedere al accentuării indicate în Dicţionar (spre deosebire de
cuvintele compuse), prin faptul că aceasta se face la toate componentele polisilabice;
• din punctul de vedere al informaţiilor din Dicţionar (spre deosebire de
cuvintele compuse şi de locuţiuni), prin faptul că nu se dau şi formele flexionare,
chiar dacă sunt posibile:
apă minerală s. f. + adj., dar: apă-oxigenată (peroxid de hidrogen)/apă
oxigenată s. f., g.-d. art. apei-oxigenate/apei oxigenate.
• Grupurile de cuvinte sunt însoţite, în general, în Dicţionar, de glosări şi,
uneori, de exemple:
arborele vieţii (schema evoluţiei omului) s. m. + s. f.; dar: arborele‑vieţii
(tuia) s. m.; bine cunoscut (ştiut bine) adv. + adj. (caz ~ de toţi); dar:
bine‑cunoscut (celebru) (scriitor ~) adj.; nici odată (nici odinioară) adv. +
adv. (Nu l-am crezut ~, nu-l cred nici acum.); nici o dată (nici o singură dată)
adv. + loc. adv. (Nu s-a dus acolo ~, nici de mai multe ori.), dar: niciodată (în
niciun moment) adv. (~ n-a cântat mai bine.).
9. Locuţiunile
• În DOOM3 au fost incluse foarte multe locuţiuni (dar relativ puţine locuţiuni
substantivale şi mai ales verbale).
• Locuţiunile care au pe primul loc o prepoziţie figurează sub cuvântul
principal (fără trimiteri):
absurd (prin ~) loc. adj., loc. adv. (reuşită ~, a reuşi ~); alese (pe ~) loc.
adv. [= pe alese].
• Fac excepţie cele cu de-a, plasate la litera D: de-a buşilea loc. adv.
Locuţiunile se caracterizează:
• din punct de vedere ortografic, prin faptul că se scriu mai ales în cuvinte
separate, dar unele apar scrise cu cratimă sau/şi cu virgulă:
altă dată2 „în altă împrejurare” loc. adv. (dar: altădată „odinioară”
adv.); cum-necum/cum, necum loc. adv.; feri, Doamne loc. interj.
Unele locuţiuni se scriu cu cratimă din motive fonetice – totdeauna
(locuţiunile adverbiale de tipul de-a berbeleacul) sau accidental (pentru a
reda rostirea lor în tempo rapid ori pentru că includ un cuvânt compus):
aşa şi aşa/(în tempo rapid) aşa şi-aşa loc. adv.; Adam-Babadam (de
(pe) când ~) loc. adv.
• din punctul de vedere al accentuării indicate în Dicţionar (spre deosebire
de cuvintele compuse), prin faptul că aceasta se marchează la toate componentele
polisilabice: bătaie de inimă loc. s. f.
• din punct de vedere morfologic, prin echivalenţa cu clasele lexico-
gramaticale corespunzătoare, prin care sunt glosate uneori.
• La locuţiuni se dau, unde este cazul (spre deosebire de grupurile de cuvinte),
şi formele flexionare:
aducere aminte (amintire), loc. s. f., g.-d. art. aducerii aminte; pl. aduceri
aminte, art. aducerile aminte.
• Unele locuţiuni sunt glosate sau/şi urmate de exemple:
cum-necum (de bine, de rău) loc. adv. (Până la urmă s-a descurcat ~.).
• Locuţiunile care sunt şi adjectivale, şi adverbiale sunt tratate în acelaşi
articol, cu exemple:
abrupto (ex ~) (lat.) loc. adj., loc. adv. (pauză ~, întrerupt ~).
• Locuţiunile adverbiale şi cele prepoziţionale formate de la aceleaşi elemente
se deosebesc prin caracterul formal „nearticulat”, respectiv „articulat”:
jur-împrejur loc. adv.; jur-împrejurul loc. prep. (~ lui/său).
• Multe locuţiuni substantivale şi verbale îşi corespund:
aducere aminte (amintire) loc. s. f.; aduce aminte (a-şi ~) (a-şi aminti)
loc. vb.
• Locuţiunile verbale figurează în DOOM3 numai selectiv (cu trimitere
pentru flexiune, dacă este cazul, la verbul de bază şi cu includerea formelor care
pun probleme specifice, mai ales în măsura în care implică un aspect ortografic, şi
anume scrierea cu cratimă la imperativ şi la gerunziu:
da seama (a-şi ~) (a se lămuri) loc. vb. refl., v. da2; imper. 2 sg. afirm. dă-ţi
seama; ger. dându-mi seama.
V. şi clasele lexico-gramaticale corespunzătoare.
10. Informaţii sintactice
• Informaţiile sintactice sunt minimale, limitându-se la câteva precizări
referitoare la topică, sprijinite şi de exemple:
acel adj. pr. antepus m. (~ om); acela pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~);
amândoi pr. m., adj. pr. m., f. amândouă, g.-d. (antepus) amânduror, (singur/
postpus) amândurora (Amândoi (elevii)/Elevii amândoi au promovat.)
• Alte precizări privesc anumite limitări:
păsa1 (a ~) imper. 2 sg. afirm. pasă/pas’ (numai: + să/de + vb.: Pas’ de pricepe/
să pricepi.).
11. Exemplele
• Între ( ) se dau, cu caractere italice, la sfârşitul articolelor, uneori şi în
interiorul lor, exemple prin care:
• se ilustrează condiţiile de utilizare:
standby1 adj. invar. (acorduri ~); standby2 s. n. (în: a fi/a rămâne în ~,
standbyul laptopului)
• se precizează folosirea unor cuvinte/forme/variante:
- în anumite contexte:
aerobic1 adj. m. (+ s. n.: exerciţiu ~), f. aerobică (gimnastică ~); candel1 adj.
invar. (zahăr ~)
- în expresii, după dar:
conj. prez. 3 să ardă (dar: Arză-l(-ar) focul.) s. v. arde1 (a ~); daiboj (reg.) s.
n., pl. daiboji (în: a fi-n ~, a umbla cu daibojul)
• se ilustrează apartenenţa la mai multe clase lexico-gramaticale:
absurd (prin ~) loc. adj., loc. adv. (reuşită ~, a reuşi ~); cash1 adj. invar.,
adv. (plăţi ~, a plăti ~.).
În exemple nu se indică accentul.
12. Abrevierile1
• Pe lângă abrevierile devenite şi substantive, care constituie cuvinte-titlu în
DOOM3, la sfârşitul unor articole (sau, rar, în interiorul lor) se consemnează, când
este cazul, după abr., abrevierile sau simbolurile unor cuvinte şi expresii – care
se folosesc în scris în anumite situaţii:
Alteţele Lor Regale abr. AALLRR; aluminiu simb. Al; anul curent abr. a.c.
s.v. an2; doamnă, art. doamna, abr. dna; g.-d. art. doamnei, abr. dnei; in‑octavo1
(lat.) abr. in-8o ; mai-mult-ca-perfect abr. m.m.c.p.
1
Sub acest termen se înţeleg abrevieri propriu-zise, acronime, unele coduri (la monede), semne grafice,
simboluri, trunchieri.
• În unele cazuri s-au recomandat abrevierile cele mai scurte, chiar dacă în uz
există şi altele:
pagină, pagini abr. p. [nu şi pag., pp.].
• În alte cazuri s-au păstrat şi variante tradiţionale sau/şi mai explicite de
abrevieri, frecvente în uz:
alineat abr. al./alin.; dumneavoastră abr. dv./dvs./d-voastră; feminin1 abr.
F, f., fem.; fortissimo (it.) abr. ff
• La unele cuvinte se dau atât abrevierea, cât şi simbolul:
decrescendo1 abr. decresc., simb. >; euro abr. EUR/Eur, simb. €; noiembrie
abr. nov.; simb. XI/.11./-11- ; World Wide Web abr. web, simb. www.
• Când cuvântul-titlu desemnează (şi) o literă mai specială, un semn grafic ş.a.,
se reproduce, de regulă, şi semnul respectiv:
acoladă (semne grafice) {, {}; alfa1 α, Α; balboa simb. B,฿
• Pentru unele monede se indică (şi) codul: dirham marocan cod MAD s.v.
dirham.
• Uneori abrevierea/simbolul diferă în funcţie de domeniul în care sunt folosite
sau/şi de sensul cuvântului:
metru simb. m (în domeniul cadastral: metru liniar simb. ml/m.l.; metru
pătrat simb. mp/m.p.); milă2 simb. (milă marină) Mm, (milă terestră) mi.
• Unele abrevieri şi simboluri sunt urmate de punct, altele nu, în condiţiile
prezentate în STUDIUL INTRODUCTIV.
• În cazul simbolurilor scrise cu majuscule se recomandă scrierea lor fără
punct final:
leu simb. (leu moldovenesc) MDL, (leu românesc [nou]) L (cod RON),
(leu românesc anterior) cod ROL
• Multe dintre aceste abrevieri, coduri, reprezentări grafice au fost fixate prin
standarde şi alte reglementări oficiale şi trebuie respectate întocmai, chiar dacă
uneori nu coincid cu normele academice ale limbii române.
• Sub menţiunea abr., în unele articole se include şi folosirea unor forme
trunchiate ale unor cuvinte, care păstrează, de cele mai multe ori, numai începutul
acestora (şi dintre care unele figurează şi în articole separate). Unele asemenea
„abrevieri” sui-generis sunt mai de mult în uz, iar altele reprezintă rezultatul unei
tendinţe în curs de extindere şi de depăşire a limitării la limbajul strict familiar,
fiind folosite şi în „jargonul” informatic, medical, publicitar etc.:
dirigintă abr. (fam.) dirigă; Emiratele Arabe Unite abr. (fam.) Emirate s.v.
emirat
13. Trimiterile
• Trimiterile se fac, prin v., astfel:
- variantele cuvintelor-titlu, când nu se află în DOOM3 în succesiune imediată,
sunt înregistrate şi la locul lor alfabetic, cu trimitere la varianta sub care sunt
tratate:
Acheron v. Aheron; bielorus v. belarus
- formele flexionare care diferă substanţial de cuvântul-titlu respectiv sunt

înregistrate şi la locul lor alfabetic, cu trimitere la cuvântul-titlu din care provin:
ai1 art. v. al; aibă v. avea2
- se fac trimiteri de la locuţiuni verbale la verbul de bază: aduce aminte (a ~)
v. aduce.
• Nu se fac trimiteri în cazul prepoziţiilor aflate pe primul loc în locuţiunile
plasate la locul alfabetic al cuvântului principal:
alese (pe ~) loc. adv. [= pe alese] (care figurează numai la A, nu şi la P).
DICŢIONARUL
Aa
!a1 (literă; sunet) s. m./s. n., pl. m. a/n. a-uri abazie (dispozitiv de apărare) s. f., art. abazia, g.-d. art.
a2/aa interj. abaziei; pl. abazii, art. abaziile (desp. -zi-i-)
a3 v. al1 abc [cit. abeče] s. n., art. abc-ul [cit. abečeul]
a4 v. ar1 abces s. n., pl. abcese
!a5 v. al2 abdica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abdic, 2 sg. abdici, 3 abdică;
a6 v. avea1 conj. prez. 1 sg. să abdic, 3 să abdice
a7 prep. (a arăta ~ cerşetor, a mirosi ~ ars, tezele ~ doi elevi, abdicare s. f., g.-d. art. abdicării; pl. abdicări
graţie ~ noi donaţii, votul ~ mulţi cetăţeni) abdomen s. n., pl. abdomene
aa v. a2 abdominal adj. m., pl. abdominali; f. abdominală, pl.
!aalenian1 [aa pron. a] (desp. aa-le-ni-an) adj. m., pl. abdominale
aalenieni (desp. -ni-eni); f. aaleniană, pl. aaleniene abdominalgie (desp. -mi-nal-/-min-al-) s. f., art.
!aalenian2 [aa pron. a] (desp. aa-le-ni-an) s. n. abdominalgia, g.-d. art. abdominalgiei; pl. abdominalgii,
aba1 (înv.) interj. art. abdominalgiile (desp. -gi-i-)
aba2 s. f., art. abaua, g.-d. art. abalei; (sorturi) pl. abale abductor adj. m., pl. abductori; f. sg. şi pl. abductoare
abac (numărătoare; tabel) s. n., pl. abace abducţie (îndepărtare a unui membru) (desp. -duc-ţi-e) s.
+abaca (cânepă de Manila) (cuv. filip.) s. f., pl. abaca f., art. abducţia (desp. -ţi-a), g.-d. abducţii, art. abducţiei;
abacă (parte a unui capitel) s. f., g.-d. art. abacei; pl. abace pl. abducţii, art. abducţiile (desp. -ţi-i-)
abager (reg.) s. m., pl. abageri abecedar s. n., pl. abecedare
abagerie s. f., art. abageria, g.-d. art. abageriei; (ateliere) pl. +abera (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. aberez, 3 aberează;
abagerii, art. abageriile (desp. -ri-i-) conj. prez. 1 sg. să aberez, 3 să abereze
abagiu s. m., art. abagiul; pl. abagii, art. abagiii (desp. -gi‑ii) aberant adj. m., pl. aberanţi; f. aberantă, pl. aberante
abajur s. n., pl. abajururi aberativ (rar) adj. m., pl. aberativi; f. aberativă, pl. aberative
abandon s. n., pl. abandonuri
aberaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aberaţia (desp. -ţi-a), g.-d.
abandona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abandonez, 3 abandonează; art. aberaţiei; pl. aberaţii, art. aberaţiile (desp. -ţi-i-)
conj. prez. 1 sg. să abandonez, 3 să abandoneze
aberoscop (desp. -ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. aberoscoape
abandonare s. f., g.-d. art. abandonării; pl. abandonări
+abhaz adj. m., s. m., pl. abhazi; adj. f., s. f. abhază, pl.
abanos s. m., (arbori) pl. abanoşi
abhaze
abataj s. n., (locuri) pl. abataje
+abhază (limbă) s. f., g.-d. art. abhazei
abate1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abat, 2 sg. abaţi, 3
abhora (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. abhorez, 3 abhorează;
sg. abate; conj. prez. 1 sg. să abat, 3 să abată; ger. abătând;
part. abătut conj. prez. 1 sg. să abhorez, 3 să abhoreze
abate2 s. m., pl. abaţi abia (desp. -bia) adv.
abatere s. f., g.-d. art. abaterii; pl. abateri +abia-abia (desp. -bia-) adv.
abatesă s. f., g.-d. art. abatesei; pl. abatese +abia ce (desp. -bia) (pop.) loc. conjcţ.
abatiză s. f., g.-d. art. abatizei; pl. abatize abia (de ~)/(în tempo rapid) de-abia (desp. -bia) loc. adv.
abator s. n., pl. abatoare abietacee (desp. -bi-e-) s. f., art. abietaceea, g.-d. art.
abaţie (mănăstire) s. f., art. abaţia, g.-d. art. abaţiei; pl. abietaceei; pl. abietacee
abaţii, art. abaţiile (desp. -ţi-i-) +abietin (substanţă) (desp. -bi-e-) s. n.
abietinee 216
abietinee (familie de conifere) (desp. -bi-e-) s. f., art. abnegare (rar) s. f., g.-d. art. abnegării
abietineea, g.-d. art. abietineei; pl. abietinee abnegaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. abnegaţia (desp. -ţi-a),
abil adj. m., pl. abili; f. abilă, pl. abile g.‑d. abnegaţii, art. abnegaţiei
abilita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abilitez, 3 abilitează; conj. abnorm (rar) adj. m., pl. abnormi; f. abnormă, pl. abnorme
prez. 1 sg. să abilitez, 3 să abiliteze abnormitate (rar) s. f., g.-d. art. abnormităţii; pl. abnormităţi
abilitare s. f., g.-d. art. abilitării; pl. abilitări aboli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abolesc, 3 sg.
abilitate s. f., g.-d. art. abilităţii; (deprinderi) pl. abilităţi aboleşte, imperf. 1 aboleam; conj. prez. 1 sg. să abolesc,
abiogen (desp. -bi-o-) adj. m., pl. abiogeni; f. abiogenă, pl. 3 să abolească
abiogene abolire s. f., g.-d. art. abolirii; pl. aboliri
abiogeneză (desp. -bi-o-) s. f., g.-d. art. abiogenezei aboliţionism (desp. -ţi-o-) s. n.
abiologie (desp. -bi-o-) s. f., art. abiologia, g.-d. abiologii, aboliţionist (desp. -ţi-o-) adj. m., s. m., pl. aboliţionişti;
art. abiologiei adj. f., s. f. aboliţionistă, pl. aboliţioniste
abiotic (desp. -bi-o-) adj. m., pl. abiotici; f. abiotică, pl. abiotice aboliţiune (înv.) (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. aboliţiunii;
abiotrofie (desp. -bi-o-tro-) s. f., art. abiotrofia, g.-d. pl. aboliţiuni
abiotrofii, art. abiotrofiei abolla (lat.) s. f.
abioză (desp. -bi-o-) s. f., g.-d. art. abiozei abominabil adj. m., pl. abominabili; f. abominabilă, pl.
abis s. n., pl. abisuri abominabile
abisal adj. m., pl. abisali; f. abisală, pl. abisale abona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abonez, 3 abonează; conj.
abisinian (desp. -ni-an) adj. m., s. m., pl. abisinieni (desp. prez. 1 sg. să abonez, 3 să aboneze
-ni-eni); adj. f., s. f. abisiniană, pl. abisiniene abonament s. n., pl. abonamente
abitaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. abitaţia (desp. -ţi-a), g.-d. abonare s. f., g.-d. art. abonării; pl. abonări
abitaţii, art. abitaţiei abonat adj. m., s. m., pl. abonaţi; adj. f., s. f. abonată, pl.
abitir (mai ~) (fam., reg.) loc. adv. abonate
abject adj. m., pl. abjecţi; f. abjectă, pl. abjecte +abord (med.) s. n., pl. aborduri
abjecţie (desp. -ţi-e) s. f., art. abjecţia (desp. -ţi-a), g.-d. aborda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abordez, 3 abordează; conj.
art. abjecţiei; pl. abjecţii, art. abjecţiile (desp. -ţi-i-) prez. 1 sg. să abordez, 3 să abordeze
abjudeca (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 1 sg. abjudec, 2 abordabil adj. m., pl. abordabili; f. abordabilă, pl. abordabile
sg. abjudeci, 3 abjudecă; conj. prez. 1 sg. să abjudec, 3 să
abordaj s. n., pl. abordaje
abjudece
abordare (studiere; acostare) s. f., g.-d. art. abordării; pl.
abjudecare (anulare) s. f., g.-d. art. abjudecării; pl.
abordări
abjudecări
aborigen adj. m., s. m., pl. aborigeni; adj. f., s. f. aborigenă,
abjura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abjur, 3 abjură; conj. prez.
pl. aborigene
1 sg. să abjur, 3 să abjure
abortiv1 adj. m., pl. abortivi; f. abortivă, pl. abortive
abjurare s. f., g.-d. art. abjurării; pl. abjurări
abortiv2 s. n., pl. abortive
ablactare (desp. a-blac-/ab-lac-) s. f., g.-d. art. ablactării
abracadabra (desp. a-bra-, -da-bra) interj.
ablactaţie (desp. a-blac-/ab-lac-, -ţi-e) s. f., art. ablactaţia
(desp. -ţi-a), g.-d. ablactaţii, art. ablactaţiei abracadabrant (desp. a-bra-, -da-brant) adj. m., pl.
abracadabranţi; f. abracadabrantă, pl. abracadabrante
ablativ (desp. a-bla-) s. n., (forme) pl. ablative
!ablaţie (astr.; med.) (desp. a-bla-ţi-e) s. f., art. ablaţia abraş (reg.) (desp. a-braş) adj. m., pl. abraşi; f. abraşă, art.
(desp. -ţi-a), g.-d. art. ablaţiei; pl. ablaţii, art. ablaţiile abraşa, pl. abraşe
(desp. -ţi-i-) abrazare (rar) (desp. a-bra-) s. f., g.-d. art. abrazării; pl.
!ablaţiune (geol.) (desp. a-bla-ţi-u-) s. f., art. ablaţiunea, abrazări
g.-d. art. ablaţiunii; pl. ablaţiuni, art. ablaţiunile abraziune (desp. a-bra-zi-u-) s. f., g.-d. art. abraziunii; pl.
ablaut (desp. a-blaut/ab-laut) s. n., pl. ablauturi abraziuni
ablefarie (desp. a-ble-) s. f., art. ablefaria, g.-d. art. abraziv1 (desp. a-bra-) adj. m., pl. abrazivi; f. abrazivă, pl.
ablefariei; pl. ablefarii, art. ablefariile (desp. -ri-i-) abrazive
ablegat (reg., înv.) (desp. a-ble-/ab-le-) s. m., pl. ablegaţi !abraziv2 (desp. a-bra-) s. m., pl. abrazivi
ablepsie (desp. a-blep-) s. f., art. ablepsia, g.-d. art. abrazor (desp. a-bra-) s. n., pl. abrazoare
ablepsiei; pl. ablepsii, art. ablepsiile (desp. -si-i-) abrevia (a ~) (desp. a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. abreviez
abluţiune (desp. a-blu-ţi-u-) s. f., g.-d. art. abluţiunii; pl. (desp. -vi-ez), 3 abreviază, 1 pl. abreviem; conj. prez. 1 sg.
abluţiuni să abreviez, 3 să abrevieze; ger. abreviind (desp. -vi-ind)
abnega (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. abneg, 2 sg. abnegi, abreviativ (rar) (desp. a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviativi; f.
3 abneagă; conj. prez. 1 sg. să abneg, 3 să abnege; imper. abreviativă, pl. abreviative
2 sg. afirm. abneagă abreviator (rar) (desp. a-bre-vi-a-) s. m., pl. abreviatori
217 absurditate
abreviaţie (înv.) (desp. a-bre-vi-a-ţi-e) s. f., art. abreviaţia absolutoriu2 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutorie (desp.
(desp. -ţi-a), g.-d. art. abreviaţiei; (prescurtări) pl. -ri-e); pl. m. şi f. absolutorii
abreviaţii, art. abreviaţiile (desp. -ţi-i-) absoluţiune (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. absoluţiunii; pl.
abreviere (desp. a-bre-vi-e-) s. f., g.-d. art. abrevierii; absoluţiuni
(prescurtări) pl. abrevieri absolvent s. m., pl. absolvenţi
abroga (a ~) (desp. a-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. abrog, 2 absolventă s. f., g.-d. art. absolventei; pl. absolvente
sg. abrogi, 3 abrogă; conj. prez. 1 sg. să abrog, 3 să abroge absolvenţă s. f., g.-d. art. absolvenţei; pl. absolvenţe
abrogare (desp. a-bro-) s. f., g.-d. art. abrogării; pl. abrogări absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învăţământ; a scuti de
abrogaţie (înv.) (desp. a-bro-, -ţi-e) s. f., art. abrogaţia pedeapsă) vb., ind. prez. 1 sg. absolv, 3 absolvă, imperf.
(desp. -ţi-a), g.-d. art. abrogaţiei; pl. abrogaţii, art. 1 absolveam; conj. prez. 1 sg. să absolv, 3 să absolve
abrogaţiile (desp. -ţi-i-) absolvire s. f., g.-d. art. absolvirii; pl. absolviri
abrudean (desp. a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudeni; adj. f. absorbant1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbanţi; f.
abrudeană, pl. abrudene absorbantă, pl. absorbante
abrudeanca (dans) (desp. a-bru-) s. f. art., neart. !absorbant2 (element care încorporează) s. n./(tehn.) s.
abrudeancă, g.-d. art. abrudencii; pl. abrudenci m., pl. n. absorbante/m. absorbanţi
abrudeancă (persoană) (desp. a-bru-) s. f., g.-d. art. absorbi (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl.
abrudencei; pl. abrudence absorb, 3 sg. absoarbe, imperf. 1 absorbeam; conj. prez. 1
abrupt1 (desp. a-brupt) adj. m., pl. abrupţi; f. abruptă, pl. sg. să absorb, 3 să absoarbă, imper. 2 sg. afirm. absoarbe
abrupte absorbire s. f., g.-d. art. absorbirii; pl. absorbiri
abrupt2 (desp. a-brupt) s. n., pl. abrupturi absorbit adj. m., pl. absorbiţi; f. absorbită, pl. absorbite
abrupto (ex ~) (lat.) (desp. a-brup-) loc. adj., loc. adv. absorbitor1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitori; f.
(pauză ~, întrerupt ~) sg. şi pl. absorbitoare
abrutiza (a ~) (desp. a-bru-) vb., ind. prez. 1 sg. abrutizez, absorbitor2 (element care încorporează) s. n., pl. absorbitoare
3 abrutizează; conj. prez. 1 sg. să abrutizez, 3 să abrutizeze absorbţie (încorporare) (desp. -sorb-ţi-e) s. f., art.
abrutizant (desp. a-bru-) adj. m., pl. abrutizanţi; f. absorbţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. absorbţiei; pl. absorbţii,
abrutizantă, pl. abrutizante art. absorbţiile (desp. -ţi-i-)
abrutizare (desp. a-bru-) s. f., g.-d. art. abrutizării; pl. abstenţionism (desp. -ţi-o-) s. n.
abrutizări abstenţionist (desp. -ţi-o-) adj. m., s. m., pl. abstenţionişti;
abscisă s. f., g.-d. art. abscisei; pl. abscise adj. f., s. f. abstenţionistă, pl. abstenţioniste
abscizie (desp. -zi-e) s. f., art. abscizia (desp. -zi-a), g.-d. abstenţiune (rar) (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. abstenţiunii;
art. absciziei; pl. abscizii, art. absciziile (desp. -zi-i-) pl. abstenţiuni
abscons adj. m., pl. absconşi; f. absconsă, pl. absconse abstinent s. m., pl. abstinenţi
absent adj. m., pl. absenţi; f. absentă, pl. absente abstinentă s. f., g.-d. art. abstinentei; pl. abstinente
absenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. absentez, 3 absentează; abstinenţă s. f., g.-d. art. abstinenţei; pl. abstinenţe
conj. prez. 1 sg. să absentez, 3 să absenteze abstract1 adj. m., pl. abstracţi; f. abstractă, pl. abstracte
absenteism s. n. abstract2 s. n., (elemente) pl. abstracte
absenteist adj. m., s. m., pl. absenteişti; adj. f., s. f. abstractiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abstractizez, 3
absenteistă, pl. absenteiste abstractizează; conj. prez. 1 sg. să abstractizez, 3 să
absenţă s. f., g.-d. art. absenţei; pl. absenţe abstractizeze
absidă (nişă) s. f., g.-d. art. absidei; pl. abside abstractizare s. f., g.-d. art. abstractizării; pl. abstractizări
absidial (desp. -di-al) adj. m., pl. absidiali; f. absidială, pl. abstracţie/abstracţiune (desp. -ţi-u-) s. f., art. abstracţia
absidiale (desp. -ţi-a)/abstracţiunea, g.-d. art. abstracţiei/
absidiolă (desp. -di-o-) s. f., g.-d. art. absidiolei; pl. absidiole abstracţiunii; pl. abstracţii/abstracţiuni, art. abstracţiile
absint s. n., (porţii) pl. absinturi (desp. -ţi-i-)/abstracţiunile (dar numai: a face abstracţie)
absolut1 adj. m., pl. absoluţi; f. absolută, pl. absolute abstracţionism s. n.
absolut2 s. n., pl. absoluturi abstrage (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abstrag, 3 sg.
absolutism s. n. abstrage, imperf. 1 abstrăgeam; conj. prez. 1 sg. să
abstrag, 3 să abstragă; ger. abstrăgând; part. abstras
absolutist adj. m., pl. absolutişti; f. absolutistă, pl. absolutiste
abstragere (rar) s. f., g.-d. art. abstragerii; pl. abstrageri
absolutiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. absolutizez, 3
absolutizează; conj. prez. 1 sg. să absolutizez, 3 să abstrus (rar) adj. m., pl. abstruşi; f. abstrusă, pl. abstruse
absolutizeze absurd1 adj. m., pl. absurzi; f. absurdă, pl. absurde
absolutizare s. f., g.-d. art. absolutizării; pl. absolutizări absurd2 s. n.
absolutoriu1 (înv.) [riu pron. rĭu] s. n., art. absolutoriul; pl. absurd (prin ~) loc. adj., loc. adv. (reuşită ~, a reuşi ~)
absolutorii, art. absolutoriile (desp. -ri-i-) absurditate s. f., g.-d. art. absurdităţii; pl. absurdităţi
abţibild 218
abţibild s. n., pl. abţibilduri acaju3 (culoare) s. n., art. acajuul
abţine (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abţin, 2 sg. te acalefă s. f., g.-d. art. acalefei; pl. acalefe
abţii, 3 sg. se abţine; conj. prez. 1 sg. să mă abţin, 3 să se acalmie s. f., art. acalmia, g.-d. acalmii, art. acalmiei
abţină; imper. 2 sg. afirm. abţine-te; ger. abţinându-mă; acantacee s. f., art. acantaceea, g.-d. art. acantaceei; pl.
part. abţinut acantacee
abţinere s. f., g.-d. art. abţinerii; pl. abţineri acantă s. f., g.-d. art. acantei; pl. acante
+Abu Dhabi [pron. abudabi] s. propriu n. acantocefal s. m., pl. acantocefali
+abule (arg.) interj. acantoză s. f., g.-d. art. acantozei; pl. acantoze
abulic adj. m., s. m., pl. abulici; adj. f., s. f. abulică, pl. acapara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acaparez, 3 acaparează;
abulice conj. prez. 1 sg. să acaparez, 3 să acapareze
abulie s. f., art. abulia, g.-d. art. abuliei; pl. abulii, art. acaparare s. f., g.-d. art. acaparării; pl. acaparări
abuliile (desp. -li-i-) acaparator adj. m., pl. acaparatori; f. sg. şi pl. acaparatoare
abunda (a ~) vb., ind. prez. 3 abundă, imperf. 3 pl. acar1 (obiect) (pop.) s. n., pl. acare
abundau; conj. prez. 3 să abunde
acar2 (persoană) s. m., pl. acari
abundent adj. m., pl. abundenţi; f. abundentă, pl. abundente
acaret s. n., pl. acareturi
abundenţă s. f., g.-d. art. abundenţei
acarian (desp. -ri-an) s. m., pl. acarieni (desp. -ri-eni)
+abundenţă (din ~) loc. adj., loc. adv. (marfă ~, a produce ~)
acaricid1 adj. m., pl. acaricizi; f. acaricidă, pl. acaricide
abur s. m., pl. aburi
acaricid2 s. n., pl. acaricide
aburca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. aburc, 2 sg. aburci,
acarinată s. f., g.-d. art. acarinatei; pl. acarinate
3 aburcă; conj. prez. 1 sg. să aburc, 3 să aburce
acarioză (desp. -ri-o-) s. f., g.-d. art. acariozei; pl. acarioze
abureală s. f., g.-d. art. aburelii; (mai ales (fam.) păcăliri)
pl. abureli acarniţă (reg.) s. f., g.-d. art. acarniţei; pl. acarniţe
aburi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aburesc, 3 sg. acasă adv.
abureşte, imperf. 1 abuream; conj. prez. 1 sg. să aburesc, acasă (pe ~)/(în tempo rapid) pe-acasă prep. + adv.
3 să aburească !acatafazie s. f., art. acatafazia, g.-d. art. acatafaziei
+aburind (rar) adj. m., pl. aburinzi; f. aburindă, pl. acatagrafie (desp. -ta-gra-) s. f., art. acatagrafia, g.-d. art.
aburinde acatagrafiei; pl. acatagrafii, art. acatagrafiile (desp. -fi-i-)
aburire s. f., g.-d. art. aburirii; pl. aburiri !acatalectic adj. m. (+ s. n.: vers ~), f. acatalectică (formă ~),
aburos (rar) adj. m., pl. aburoşi; f. aburoasă, pl. aburoase pl. acatalectice
abuz s. n., pl. abuzuri acatalepsie s. f., art. acatalepsia, g.-d. art. acatalepsiei; pl.
abuza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abuzez, 3 abuzează; conj. acatalepsii, art. acatalepsiile (desp. -si-i-)
prez. 1 sg. să abuzez, 3 să abuzeze !acatist s. n., pl. acatiste
+abuzator adj. m., s. m., pl. abuzatori; adj. f., s. f. sg. şi acaţ (reg.) s. m., pl. acaţi
pl. abuzatoare acaustobiolit (desp. -ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. acaustobiolite
abuziv adj. m., pl. abuzivi; f. abuzivă, pl. abuzive acăriţă (pop.) s. f., g.-d. art. acăriţei; pl. acăriţe
ac s. n., pl. ace acătării (mai ~) (pop., fam.) (desp. -rii) loc. adj. (lucruri
acacie (desp. -ci-e) s. f., art. acacia (desp. -ci-a), g.-d. art. ~, persoane ~)
acaciei; pl. acacii, art. acaciile (desp. -ci-i-) !accede (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. acced, 2 sg.
acadea s. f., art. acadeaua, g.-d. art. acadelei; pl. acadele accezi, 3 sg. accede, (rar) imperf. 1 accedeam; conj. prez.
academic adj. m., pl. academici; f. academică, pl. academice 1 sg. să acced, 3 să acceadă; (rar) ger. accedând; part. acces
academician (desp. -ci-an) s. m., pl. academicieni (desp. accedere s. f., g.-d. art. accederii
-ci-eni); abr. acad. accelera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accelerez, 3 accelerează;
academiciană (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. academicienei conj. prez. 1 sg. să accelerez, 3 să accelereze
(desp. -ci-e-); pl. academiciene; abr. acad. accelerando (it.) adv.; abr. accel.
academie s. f., art. academia, g.-d. art. academiei; pl. +accelerare s. f., g.-d. art. accelerării; pl. accelerări
academii, art. academiile (dar: Academia Română s. +accelerat1 adj. m., pl. acceleraţi; f. accelerată, pl. accelerate
propriu f.) +accelerat2 adv.
academism s. n. accelerat3 s. n., pl. accelerate
acadian1 (desp. -di-an) s. n. accelerator1 adj. m., pl. acceleratori; f. sg. şi pl. acceleratoare
acadian2 (referitor la Acadia/la acadian1) (desp. -di-an) !accelerator2 s. m./s. n., pl. m. acceleratori/n. acceleratoare
adj. m., s. m., pl. acadieni (desp. -di-eni); adj. f., s. f. acceleraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. acceleraţia (desp. -ţi-a),
acadiană, pl. acadiene g.‑d. art. acceleraţiei; pl. acceleraţii, art. acceleraţiile
acaju1 adj. invar. (unghii ~) (desp. -ţi-i-)
acaju2 (arbore) s. m., art. acajuul; pl. acaju accelerograf (desp. -ro-graf) s. n., pl. accelerografe
219 achiesare
accelerometru (desp. -me-tru) s. n., art. accelerometrul; pl. acefalie s. f., art. acefalia, g.-d. acefalii, art. acefaliei
accelerometre acel adj. pr. antepus m., g.-d. acelui, pl. acei; f. acea, g.-d.
accent s. n., pl. accente acelei, pl. acele; g.-d. pl. m. şi f. acelor (acel om)
accentua (a ~) (desp. -tu-a) vb., ind. prez. 1 sg. accentuez acela pr. m., adj. pr. postpus m., g.-d. aceluia, pl. aceia;
(desp. -tu-ez), 3 accentuează (desp. -tu-ea-), 1 pl. f. aceea, g.-d. aceleia, pl. acelea; g.-d. pl. m. şi f. acelora
accentuăm (desp. -tu-ăm); conj. prez. 1 sg. să accentuez, (omul acela)
3 să accentueze; ger. accentuând (desp. -tu-ând) acelaşi pr. m., adj. pr. m., g.-d. aceluiaşi, pl. aceiaşi; f.
accentuare (desp. -tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuării (desp. aceeaşi, g.-d. aceleiaşi, pl. aceleaşi (desp. -leaşi); g.-d. pl.
-tu-ă-); pl. accentuări m. şi f. aceloraşi (dar şi: unui acelaşi)
accept (acord) s. n. aceracee s. f., art. aceraceea, g.-d. art. aceraceei; pl. aceracee
accepta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accept, 2 sg. accepţi, 3 acerateriu [riu pron. rĭu] s. m., art. acerateriul
acceptă; conj. prez. 1 sg. să accept, 3 să accepte aceră (reg.) s. f., g.-d. art. acerei; pl. acere
acceptabil adj. m., pl. acceptabili; f. acceptabilă, pl. acerb adj. m., pl. acerbi; f. acerbă, pl. acerbe
acceptabile
acest adj. pr. antepus m., g.-d. acestui, pl. aceşti; f. această,
+acceptabilitate s. f., g.-d. art. acceptabilităţii
g.-d. acestei, pl. aceste; g.-d. pl. m. şi f. acestor (acest om)
acceptare s. f., g.-d. art. acceptării; pl. acceptări
acesta pr. m., adj. pr. postpus m., g.-d. acestuia, pl. aceştia
acceptor1 adj. m., pl. acceptori; f. sg. şi pl. acceptoare (desp. -tia); f. aceasta, g.-d. acesteia, pl. acestea; g.-d. pl.
acceptor2 s. m., pl. acceptori m. şi f. acestora (omul acesta)
accepţie (înţeles) (desp. -ţi-e) s. f., art. accepţia (desp. -ţi‑a), +acest chip (în ~) (astfel) loc. adv.
g.-d. art. accepţiei; pl. accepţii, art. accepţiile (desp. -ţi-i-) acetaldehidă (desp. -ce-tal-/-cet-al-) s. f., g.-d. art.
acces1 (atac, izbucnire) s. n., pl. accese acetaldehidei; pl. acetaldehide
acces2 (intrare) s. n., pl. accesuri acetamidă (desp. -ce-ta-/-cet-a-) s. f., g.-d. art. acetamidei;
accesa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accesez, 3 accesează; conj. pl. acetamide
prez. 1 sg. să accesez, 3 să acceseze acetat s. m., pl. acetaţi
accesibil adj. m., pl. accesibili; f. accesibilă, pl. accesibile acetazolamidă (desp. -ce-ta-zo-la-/-cet-a-zol-a-) s. f., g.-d.
accesibilitate s. f., g.-d. art. accesibilităţii art. acetazolamidei; pl. acetazolamide
accesiune (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. accesiunii; pl. acetic adj. m., pl. acetici; f. acetică, pl. acetice
accesiuni acetifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acetific, 2 sg. acetifici, 3
accesoriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. accesorie (desp. -ri-e); acetifică; conj. prez. prez. 1 sg. să acetific, 3 să acetifice
pl. m. şi f. accesorii
acetificare s. f., g.-d. art. acetificării
accesoriu2 [riu pron. rĭu] s. n., pl. accesorii, art. accesoriile
acetil s. m., pl. acetili
(desp. -ri-i-)
acetilare s. f., g.-d. art. acetilării; pl. acetilări
+accesoriza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accesorizez, 3
accesorizează; conj. prez. 1 sg. să accesorizez, 3 să acetilenă s. f., g.-d. art. acetilenei
accesorizeze acetilsalicilic adj. m. (acid ~)
accident1 (întâmplare) s. n., pl. accidente acetilură s. f., g.-d. art. acetilurii; pl. acetiluri
accident2 (semn muzical) s. m., pl. accidenţi acetobutirat s. m., pl. acetobutiraţi
accidenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accidentez, 3 acetofan s. n.
accidentează; conj. prez. 1 sg. să accidentez, 3 să acetofenonă s. f., g.-d. art. acetofenonei; pl. acetofenone
accidenteze acetonă s. f., g.-d. art. acetonei
accidental adj. m., pl. accidentali; f. accidentală, pl. accidentale acetonemie (desp. -to-ne-/-ton-e-) s. f., art. acetonemia,
accidentare s. f., g.-d. art. accidentării; pl. accidentări g.‑d. acetonemii, art. acetonemiei
accidenţar s. m., pl. accidenţari acetonurie (desp. -to-nu/-ton-u-) s. f., art. acetonuria, g.-d.
accidenţă s. f., g.-d. art. accidenţei; pl. accidenţe acetonurii, art. acetonuriei
acciza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accizez, 3 accizează; conj. achenă s. f., g.-d. art. achenei; pl. achene
prez. 1 sg. să accizez, 3 să accizeze Acheron v. Aheron
accizare s. f., g.-d. art. accizării; pl. accizări acheuleean1 [cheu pron. fr. şö] (desp. -cheu-) adj. m., pl.
acciză s. f., g.-d. art. accizei; pl. accize acheuleeni; f. acheuleeană, pl. acheuleene
ac-de-mare (peşte) s. n., pl. ace-de-mare acheuleean2 [cheu pron. fr. şö] (desp. -cheu-) s. n.
aceea (de ~) [pron. ačeĭa]/(în tempo rapid) de-aceea loc. achiesa (a ~) (livr.) (desp. -chi-e-) vb., ind. prez. 1 sg.
adv. achiesez, 3 achiesează; conj. prez. 1 sg. să achiesez, 3 să
+aceea (după ~) [pron. ačeĭa]/(în tempo rapid) dup‑aceea achieseze
loc. adv. achiesare (livr.) (desp. -chi-e-) s. f., g.-d. art. achiesării; pl.
acefal adj. m., pl. acefali; f. acefală, pl. acefale achiesări
achilie 220
achilie s. f., art. achilia, g.-d. art. achiliei; pl. achilii, art. acioaie (pop.) (desp. -ci-oa-) s. f., art. acioaia, g.-d. acioaie,
achiliile (desp. -li-i-) art. acioaiei
achinezie s. f., art. achinezia, g.-d. achinezii, art. achineziei acioală (reg.) (desp. -cioa-) s. f., g.-d. art. acioalei; pl. acioale
!achingiu (înv.) s. m., art. achingiul; pl. achingii, art. aciola (a se ~) (rar) (desp. -cio-) vb. refl., ind. prez. 1 sg.
achingiii (desp. -gi-ii) mă aciolez, 3 se aciolează; conj. prez. 1 sg. să mă aciolez,
achita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. achit, 2 sg. achiţi, 3 achită; 3 să se acioleze; imper. 2 sg. afirm. aciolează-te; ger.
conj. prez. 1 sg. să achit, 3 să achite aciolându-mă
achitare s. f., g.-d. art. achitării; pl. achitări acipensericultură s. f., g.-d. art. acipensericulturii
achiu1 (lovitură la biliard; tac) (înv.) s. n., art. achiul; pl. acipenserid s. m., pl. acipenserizi
achiuri acira (a ~) (reg., înv.) vb., ind. prez. 1 sg. acir, 3 aciră; conj.
achiu2 (ţelină) (înv.) [chiu pron. kʹu] s. m., art. achiul; pl. prez. 1 sg. să acir, 3 să acire
achii, art. achiii (desp. -chi-ii) aciua (a se ~) (pop.) (desp. -ciu-a) vb. refl., ind. prez. 1 sg.
achizitoare s. f., g.-d. art. achizitoarei; pl. achizitoare mă aciuez (desp. -ciu-ez), 3 se aciuează (desp. -ciu‑ea-),
achizitor s. m., pl. achizitori 1 pl. ne aciuăm (desp. -ciu-ăm); conj. prez. 1 sg. să mă
aciuez, 3 să se aciueze; imper. 2 sg. afirm. aciuează-te;
achiziţie (desp. -ţi-e) s. f., art. achiziţia (desp. -ţi-a), g.-d.
ger. aciuându-mă (desp. -ciu-ân-)
art. achiziţiei; pl. achiziţii, art. achiziţiile (desp. -ţi-i-)
aciuare (desp. -ciu-a-) s. f., g.-d. art. aciuării (desp. -ciu-ă-)
achiziţiona (a ~) (desp. -ţi-o-) vb., ind. prez. 1 sg.
achiziţionez, 3 achiziţionează; conj. prez. 1 sg. să aciuaş (reg.) (desp. -ciu-aş) s. n., pl. aciuaşe
achiziţionez, 3 să achiziţioneze aclama (a ~) (desp. a-cla-) vb., ind. prez. 1 sg. aclam, 3
achiziţionare (desp. -ţi-o-) s. f., g.-d. art. achiziţionării; pl. aclamă; conj. prez. 1 sg. să aclam, 3 să aclame
achiziţionări aclamare (desp. a-cla-) s. f., g.-d. art. aclamării; pl. aclamări
aci (pop.) adv. aclamaţie (desp. a-cla-, -ţi-e) s. f., art. aclamaţia (desp.
-ţi-a), g.-d. art. aclamaţiei; pl. aclamaţii, art. aclamaţiile
acianopsie (desp. -ci-a-nop-/-an-op-) s. f., art. acianopsia,
(desp. -ţi-i-)
g.-d. acianopsii, art. acianopsiei
aclimata (a ~) (înv.) (desp. a-cli-) vb., ind. prez. 1 sg.
aciclic (desp. -ci-clic) adj. m., pl. aciclici; f. aciclică, pl.
aclimatez, 3 aclimatează; conj. prez. 1 sg. să aclimatez, 3
aciclice
să aclimateze
acicul s. m., pl. aciculi
aclimatare (înv.) (desp. a-cli-) s. f., g.-d. art. aclimatării
acicular adj. m., pl. aciculari; f. aciculară, pl. aciculare
aclimatiza (a ~) (desp. a-cli-) vb., ind. prez. 1 sg.
acid1 adj. m., pl. acizi; f. acidă, pl. acide
aclimatizez, 3 aclimatizează; conj. prez. 1 sg. să
acid2 s. m., pl. acizi aclimatizez, 3 să aclimatizeze
acidamină (desp. -ci-da-/-cid-a-) s. f., g.-d. art. acidaminei; aclimatizare (desp. a-cli-) s. f., g.-d. art. aclimatizării; pl.
pl. acidamine aclimatizări
+acidifiant s. m., pl. acidifianţi aclinic (desp. a-cli-) adj. m., pl. aclinici; f. aclinică, pl. aclinice
acidifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acidific, 2 sg. acidifici, 3 acnee s. f., art. acneea, g.-d. acnee, art. acneei
acidifică; conj. prez. 1 sg. să acidific, 3 să acidifice acneiform (desp. -ne-i-) adj. m., pl. acneiformi; f.
acidificare s. f., g.-d. art. acidificării; pl. acidificări acneiformă, pl. acneiforme
acidimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. acidimetria, g.-d. acoi (pop.) s. n., pl. acoaie
art. acidimetriei; pl. acidimetrii, art. acidimetriile (desp. acoladă s. f., g.-d. art. acoladei; pl. acolade; (semne grafice)
-tri-i-) {, { }
acidimetru (desp. -me-tru) s. n., art. acidimetrul; pl. acolea (pe aici; prin apropiere) (pop.) adv.
acidimetre
acolie s. f., art. acolia, g.-d. acolii, art. acoliei
aciditate s. f., g.-d. art. acidităţii
acolisi (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă acolisesc,
acidofil adj. m., pl. acidofili; f. acidofilă, pl. acidofile 3 sg. se acoliseşte, imperf. 1 sg. mă acoliseam; conj. prez.
acidorezistenţă s. f., g.-d. art. acidorezistenţei 1 sg. să mă acolisesc, 3 să se acolisească; imper. 2 sg.
acidoză s. f., g.-d. art. acidozei afirm. acoliseşte-te; ger. acolisindu-mă
acidula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acidulez, 3 acidulează; acolit s. m., pl. acoliţi
conj. prez. 1 sg. să acidulez, 3 să aciduleze acolită s. f., g.-d. art. acolitei; pl. acolite
acidulare s. f., g.-d. art. acidulării; pl. acidulări acolo (în acel loc îndepărtat de vorbitor) adv.
acil s. m., pl. acili acolo (de ~/de pe ~/pe ~)/(în tempo rapid) de-acolo/de
acila (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acilez, 3 acilează; conj. prez. pe-acolo/pe-acolo prep. + adv.
1 sg. să acilez, 3 să acileze acolo (dintr-~/într-~) (pop.) prep. + adv.
acin s. n., pl. acine acomoda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă acomodez,
acinos adj. m., pl. acinoşi; f. acinoasă, pl. acinoase 3 se acomodează; conj. prez. 1 sg. să mă acomodez, 3 să
221 acrobată
se acomodeze; imper. 2 sg. afirm. acomodează-te; ger. acosta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acostez, 3 acostează; conj.
acomodându-mă prez. 1 sg. să acostez, 3 să acosteze
acomodabil adj. m., pl. acomodabili; f. acomodabilă, pl. acostament s. n., pl. acostamente
acomodabile acostare s. f., g.-d. art. acostării; pl. acostări
acomodare s. f., g.-d. art. acomodării; pl. acomodări acotiledon (înv.) adj. m., pl. acotiledoni; f. acotiledonă, pl.
acompania (a ~) (desp. -ni-a) vb., ind. prez. 1 sg. acompaniez acotiledone
(desp. -ni-ez), 3 acompaniază, 1 pl. acompaniem; conj. prez. acotiledonat adj. m., pl. acotiledonaţi; f. acotiledonată, pl.
1 sg. să acompaniez, 3 să acompanieze; ger. acompaniind acotiledonate
(desp. -ni-ind) acotiledonată s. f., g.-d. art. acotiledonatei; pl. acotiledonate
acompaniament (desp. -ni-a-) s. n., pl. acompaniamente acotiledonă (rar) s. f., g.-d. art. acotiledonei; pl. acotiledone
acompaniatoare (desp. -ni-a-) s. f., g.-d. art. acqua tofana (it.) [acqua pron. akŭa] (desp. ac-qua) s. f.
acompaniatoarei; pl. acompaniatoare acquis (drepturile şi obligaţiile statelor UE; actele
acompaniator (desp. -ni-a-) s. m., pl. acompaniatori normative respective) (fr.) [pron. aki] (desp. ac-quis) s.
acompaniere (desp. -ni-e-) s. f., g.-d. art. acompanierii; pl. n., art. acquis-ul [pron. akiul] (~ comunitar)
acompanieri acraniat (desp. a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniate
acondroplazie (desp. -dro-pla-) s. f., art. acondroplazia, acreală (desp. a-crea-) s. f., g.-d. art. acrelii; pl. acreli
g.‑d. acondroplazii, art. acondroplaziei acredita (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 1 sg. acreditez, 3
aconit s. m., pl. aconiţi acreditează; conj. prez. 1 sg. să acreditez, 3 să acrediteze
aconitină s. f., g.-d. art. aconitinei; pl. aconitine acreditare (desp. a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditării; pl.
!acont s. n., pl. aconturi acreditări
aconta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acontez, 3 acontează; conj. acreditiv (desp. a-cre-) s. n., pl. acreditive
prez. 1 sg. să acontez, 3 să aconteze acrescământ (desp. a-cres-) s. n., pl. acrescăminte
acontare s. f., g.-d. art. acontării; pl. acontări acrescent (desp. a-cres-) adj. m., pl. acrescenţi; f. acrescentă,
acoperământ s. n., pl. acoperăminte pl. acrescente
acoperi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acopăr, 3 acoperă, imperf. acri1 (a ~) (desp. a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. acresc,
1 acopeream; conj. prez. 1 sg. să acopăr, 3 să acopere 3 sg. acreşte, imperf. 1 acream; conj. prez. 1 sg. să acresc,
3 să acrească
acoperire s. f., g.-d. art. acoperirii; pl. acoperiri
+acri2 (a i se ~) (a se sătura) (fam.) (desp. a-cri) vb. refl.,
acoperiş s. n., pl. acoperişuri
ind. prez. 3 sg. mi (etc.) se acreşte, imperf. 3 sg. mi se
acoperitoare s. f., g.-d. art. acoperitorii; pl. acoperitori acrea; conj. prez. 3 sg. să mi se acrească; ger. acrindu‑mi‑se
acoperitor adj. m., pl. acoperitori; f. sg. şi pl. acoperitoare acribie (desp. a-cri-) s. f., art. acribia, g.-d. acribii, art.
acord s. n., pl. acorduri acribiei
acorda1 (a ~) (a da; a face acordul gramatical) vb., ind. acribologie (desp. a-cri-) s. f., art. acribologia, g.-d.
prez. 1 sg. acord, 2 sg. acorzi, 3 acordă; conj. prez. 1 sg. acribologii, art. acribologiei
să acord, 3 să acorde acricios (rar) (desp. a-cri-) adj. m., pl. acricioşi; f. acricioasă,
acorda2 (a ~) (a regla un instrument) vb., ind. prez. 1 pl. acricioase
sg. acordez, 3 acordează; conj. prez. 1 sg. să acordez, 3 acridă (desp. a-cri-) s. f., g.-d. art. acridei; pl. acride
să acordeze acridină (desp. a-cri-) s. f., g.-d. art. acridinei; pl. acridine
acordaj s. n., pl. acordaje acrilat (desp. a-cri-) s. m., pl. acrilaţi
acordant (rar) s. m., pl. acordanţi acrilic (desp. a-cri-) adj. m., pl. acrilici; f. acrilică, pl.
acordantă (rar) s. f., g.-d. art. acordantei; pl. acordante acrilice
acordare s. f., g.-d. art. acordării; pl. acordări acrilonitril (desp. a-cri-, -ni-tril) s. m.
acord-cadru (desp. -ca-dru) s. n., art. acordul-cadru, pl. acrime (rar) (desp. a-cri-) s. f., g.-d. art. acrimii
acorduri-cadru acrinie (desp. a-cri-) s. f., art. acrinia, g.-d. acrinii, art.
acordeon (desp. -de-on) s. n., pl. acordeoane acriniei
acordeonist (desp. -de-o-) s. m., pl. acordeonişti acrire (desp. a-cri-) s. f., g.-d. art. acririi; pl. acriri
acordeonistă (desp. -de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonistei; pl. acriş (reg.) (desp. a-criş) s. n.
acordeoniste acrişor (desp. a-cri-) adj. m., pl. acrişori; f. acrişoară, pl.
acordic adj. m., pl. acordici; f. acordică, pl. acordice acrişoare
acordică s. f., g.-d. art. acordicii acritură (desp. a-cri-) s. f., g.-d. art. acriturii; pl. acrituri
acordor1 (instrument) s. n., pl. acordoare acriu (rar) (desp. a-criu) adj. m., f. acrie; pl. m. şi f. acrii
acordor2 (persoană) s. m., pl. acordori acrobat (desp. a-cro-) s. m., pl. acrobaţi
acorie s. f., art. acoria, g.-d. acorii, art. acoriei acrobată (desp. a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobatei; pl. acrobate
acrobatic 222
acrobatic (desp. a-cro-) adj. m., pl. acrobatici; f. acrobatică, acru2 (gust) (desp. a-cru) s. n., art. acrul
pl. acrobatice acru3 (unitate de măsură) (desp. a-cru) s. m., art. acrul;
acrobatică (desp. a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobaticii pl. acri, art. acrii
acrobaţie (desp. a-cro-) s. f., art. acrobaţia, g.-d. art. acruţ (rar) (desp. a-cruţ) adj. m., pl. acruţi; f. acruţă, pl.
acrobaţiei; pl. acrobaţii, art. acrobaţiile (desp. -ţi-i-) acruţe
acrocefal (desp. a-cro-) adj. m., pl. acrocefali; f. acrocefală, act s. n., pl. acte
pl. acrocefale acta (lat.) s. n. pl.
acrocefalie (desp. a-cro-) s. f., art. acrocefalia, g.-d. actant s. m., pl. actanţi
acrocefalii, art. acrocefaliei acteonela (desp. -te-o-) s. f., g.-d. art. acteonelei; pl.
acrocianoză (desp. a-cro-ci-a-) s. f., g.-d. art. acrocianozei acteonele
acrofobie (desp. a-cro-) s. f., art. acrofobia, g.-d. acrofobii, ACTH [cit. ačetehaş] s. n., art. ACTH-ul [cit. ačetehaşul]
art. acrofobiei actinic adj. m., pl. actinici; f. actinică, pl. actinice
acroleină (desp. a-cro-) s. f., g.-d. art. acroleinei; pl. actinid s. n., pl. actinide
acroleine
actinie (desp. -ni-e) s. f., art. actinia (desp. -ni-a), g.-d. art.
acrolit (desp. a-cro-) s. n., pl. acrolite actiniei; pl. actinii, art. actiniile (desp. -ni-i-)
acromanie (rar) (desp. a-cro-) s. f., art. acromania, g.-d. actinism s. n.
acromanii, art. acromaniei
actiniu [niu pron. nĭu] s. n., art. actiniul; simb. Ac
acromat1 (desp. a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromaţi; adj. f., s.
actinodon s. m., pl. actinodoni
f. acromată, pl. acromate
actinograf (desp. -no-graf) s. n., pl. actinografe
acromat2 (desp. a-cro-) s. n., pl. acromate
actinografie (desp. -no-gra-) s. f., art. actinografia, g.-d.
acromatic (desp. a-cro-) adj. m., pl. acromatici; f.
actinografii, art. actinografiei
acromatică, pl. acromatice
actinometric (desp. -me-tric) adj. m., pl. actinometrici; f.
acromatism (desp. a-cro-) s. n.
actinometrică, pl. actinometrice
acromatiza (a ~) (desp. a-cro-) vb., ind. prez. 1 sg.
actinometrie (desp. -me-tri-) s. f., art. actinometria, g.-d.
acromatizez, 3 acromatizează; conj. prez. 1 sg. să
actinometrii, art. actinometriei
acromatizez, 3 să acromatizeze
actinometru (desp. -me-tru) s. n., art. actinometrul; pl.
acromatopsie (desp. a-cro-ma-top-/-mat-op-) s. f., art.
actinometre
acromatopsia, g.-d. acromatopsii, art. acromatopsiei
actinomicet s. n., pl. actinomicete
acromegalie (desp. a-cro-) s. f., art. acromegalia, g.-d.
actinomicoză s. f., g.-d. art. actinomicozei
acromegalii, art. acromegaliei
actinomorf adj. m., pl. actinomorfi; f. actinomorfă, pl.
acromicrie (desp. a-cro-mi-cri-) s. f., art. acromicria, g.-d.
actinomorfe
acromicrii, art. acromicriei
actinon (izotop) s. n.
acromie (desp. a-cro-) s. f., art. acromia, g.-d. acromii, art.
acromiei actinopterigian (desp. -nop-te-, gi-an/no-pte) s. m., pl.
actinopterigieni (desp. -gi-eni)
acromion (desp. a-cro-mi-on) s. n., pl. acromioane
actinot (silicat) s. m.
acronic (desp. a-cro-) adj. m., pl. acronici; f. acronică, pl.
acronice actinoterapie s. f., art. actinoterapia, g.-d. actinoterapii, art.
actinoterapiei
acronim (desp. a-cro-) s. n., pl. acronime
actinotropism (desp. -no-tro-) s. n.
acroparestezie (desp. a-cro-pa-res-/-par-es-) s. f., art.
acroparestezia, g.-d. acroparestezii, art. acroparesteziei activ1 adj. m., pl. activi; f. activă, pl. active
acropolă (citadelă) (desp. a-cro-) s. f., g.-d. art. acropolei; activ2 (grup de activişti) s. n., pl. activuri
pl. acropole activ3 (mijloc economic) s. n., pl. active
Acropole (colină din Grecia) (desp. A-cro-) s. propriu f., activa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. activez, 3 activează; conj.
g.‑d. Acropolei prez. 1 sg. să activez, 3 să activeze
acrospor (desp. a-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. acrospori activant1 adj. m., pl. activanţi; f. activantă, pl. activante
acrostih (desp. a-cros-tih/-cro-stih) s. n., pl. acrostihuri activant2 s. m., pl. activanţi
acrostol (desp. a-cros-tol/-cro-stol) s. n., pl. acrostoluri activare s. f., g.-d. art. activării; pl. activări
acroşa (a ~) (desp. a-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. acroşez, 3 activator1 adj. m., pl. activatori; f. sg. şi pl. activatoare
acroşează, 1 pl. acroşăm; conj. prez. 1 sg. să acroşez, 3 să activator2 s. n., pl. activatoare
acroşeze; ger. acroşând activist s. m., pl. activişti
acroşaj (desp. a-cro-) s. n., pl. acroşaje activistă s. f., g.-d. art. activistei; pl. activiste
acroşare (desp. a-cro-) s. f., g.-d. art. acroşării; pl. acroşări activitate s. f., g.-d. art. activităţii; pl. activităţi
acroteră (desp. a-cro-) s. f., g.-d. art. acroterei; pl. acrotere activiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. activizez, 3 activizează;
acru1 (desp. a-cru) adj. m., pl. acri; f. acră, pl. acre conj. prez. 1 sg. să activizez, 3 să activizeze
223 acvatubular
activizare s. f., g.-d. art. activizării; pl. activizări acumula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acumulez, 3 acumulează;
actor s. m., pl. actori conj. prez. 1 sg. să acumulez, 3 să acumuleze
actoraş s. m., pl. actoraşi acumulare s. f., g.-d. art. acumulării; pl. acumulări
actoricesc adj. m., f. actoricească; pl. m. şi f. actoriceşti acumulator1 (auto) s. m., pl. acumulatori
actorie s. f., art. actoria, g.-d. actorii, art. actoriei acumulator2 (în alte domenii) s. n., pl. acumulatoare
actoriţă (înv.) s. f., g.-d. art. actoriţei; pl. actoriţe acupla (a ~) (desp. -cu-pla) vb., ind. prez. 1 sg. acuplez, 3
actriţă s. f., g.-d. art. actriţei; pl. actriţe acuplează; conj. prez. 1 sg. să acuplez, 3 să acupleze
actual (desp. -tu-al) adj. m., pl. actuali; f. actuală, pl. acuplaj (desp. -cu-plaj) s. n., pl. acuplaje
actuale acuplare (desp. -cu-pla-) s. f., g.-d. art. acuplării
actualism (desp. -tu-a-) s. n. acupunctor (desp. -punc-tor) s. m., pl. acupunctori
actualitate (desp. -tu-a-) s. f., g.-d. art. actualităţii; acupunctură (desp. -punc-tu-) s. f., g.-d. art. acupuncturii
(evenimente, ştiri) pl. actualităţi acurat adj. m., pl. acuraţi; f. acurată, pl. acurate
actualiza (a ~) (desp. -tu-a-) vb., ind. prez. 1 sg. acurateţe s. f., art. acurateţea, g.-d. art. acurateţei
actualizez, 3 actualizează; conj. prez. 1 sg. să actualizez, acustic adj. m., pl. acustici; f. acustică, pl. acustice
3 să actualizeze
acustică s. f., g.-d. art. acusticii
actualizare (desp. -tu-a-) s. f., g.-d. art. actualizării; pl.
acustician (desp. -ci-an) s. m., pl. acusticieni (desp. -ci-eni)
actualizări
acusticiană (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. acusticienei (desp.
actualmente (desp. -tu-al-) adv.
-ci-e-); pl. acusticiene
actuar (desp. -tu-ar) s. m., pl. actuari
!acuşi (pop., fam.) adv.
actuariat (desp. -tu-a-ri-at) s. n.
acuşica (pop., fam.) adv.
acţiona (a ~) (desp. -ţi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. acţionez,
acuşor s. n., pl. acuşoare
3 acţionează; conj. prez. 1 sg. să acţionez, 3 să acţioneze
acut1 adj. m., pl. acuţi; f. acută, pl. acute
acţionar (desp. -ţi-o-) s. m., pl. acţionari
+acut2 adv. (bolnavă/bolnavi ~)
acţionară (desp. -ţi-o-) s. f., g.-d. art. acţionarei; pl.
acţionare acutiza (a ~) vb. refl., ind. prez. 3 acutizează, imperf. 3 pl.
acutizau; conj. prez. 3 să acutizeze
acţionare (desp. -ţi-o-) s. f., g.-d. art. acţionării; pl. acţionări
acuza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acuz, 3 acuză; conj. prez. 1
acţiune (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. acţiunii; pl. acţiuni
sg. să acuz, 3 să acuze
acuarelă (desp. -cua-) s. f., g.-d. art. acuarelei; pl. acuarele
acuzare s. f., g.-d. art. acuzării
acuarelist (desp. -cua-) s. m., pl. acuarelişti
acuzat s. m., pl. acuzaţi
acuarelistă (desp. -cua-) s. f., g.-d. art. acuarelistei; pl.
acuzată s. f., g.-d. art. acuzatei; pl. acuzate
acuareliste
acuzativ s. n., (forme) pl. acuzative
acuitate (desp. -cu-i-) s. f., g.-d. art. acuităţii
acuzator adj. m., s. m., pl. acuzatori; adj. f., s. f. sg. şi pl.
acul-doamnei (plantă) s. m. art.
acuzatoare
aculeat (desp. -le-at) adj. m., pl. aculeaţi; f. aculeată, pl.
acuzaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. acuzaţia (desp. -ţi-a), g.-d.
aculeate
art. acuzaţiei; pl. acuzaţii, art. acuzaţiile (desp. -ţi-i-)
aculeată (desp. -le-a-) s. f., g.-d. art. aculeatei; pl. aculeate
acuză s. f., g.-d. art. acuzei; pl. acuze
aculeiform (desp. -le-i-) adj. m., pl. aculeiformi; f.
acvaforte s. f., (gravuri) pl. acvaforte
aculeiformă, pl. aculeiforme
acvafortist (rar) s. m., pl. acvafortişti
aculeol (desp. -le-ol) s. m., pl. aculeoli
aculeu s. m., art. aculeul; pl. aculei, art. aculeii acvafortistă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortistei; pl. acvafortiste
acul-pământului (plantă) s. m. art. acvamarin s. n.
aculturaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aculturaţia (desp. -ţi-a), acvanaut s. m., pl. acvanauţi
g.-d. aculturaţii, art. aculturaţiei acvanaută (rar) s. f., g.-d. art. acvanautei; pl. acvanaute
acum/(pop.; fam.) acuma adv. acvaplan (desp. -va-plan) s. n.
!acumbent adj. m., pl. acumbenţi; f. acumbentă, pl. acvaplanare (desp. -va-pla-) s. f., g.-d. art. acvaplanării
acumbente acvaristică s. f., g.-d. art. acvaristicii
acum (de ~ )/(în tempo rapid) de-acum prep. + adv. acvariu [riu pron. rĭu] s. n., art. acvariul; pl. acvarii, art.
acum (înainte/încolo) (de ~)/(în tempo rapid) de-acum acvariile (desp. -ri-i-)
înainte/încolo) prep. + adv. acvatic adj. m., pl. acvatici; f. acvatică, pl. acvatice
acumetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. acumetria, g.-d. acvatintă s. f., g.-d. art. acvatintei; (gravuri) pl. acvatinte
acumetrii, art. acumetriei acvatipie s. f., art. acvatipia, g.-d. acvatipii, art. acvatipiei
acumetru (desp. me-tru) s. n., art. acumetrul; pl. acumetre acvatubular adj. m., pl. acvatubulari; f. acvatubulară, pl.
acuminat adj. m., pl. acuminaţi; f. acuminată, pl. acuminate acvatubulare
acvifer 224
acvifer adj. m., pl. acviferi; f. acviferă, pl. acvifere adăstare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. adăstării
acvilă s. f., g.-d. art. acvilei; pl. acvile adăuga (a ~) (desp. -dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adaug
acvilidă s. f., g.-d. art. acvilidei; pl. acvilide (desp. -da-ug), 2 sg. adaugi, 3 adaugă; conj. prez. 1 sg. să
acvilin adj. m., pl. acvilini; f. acvilină, pl. acviline adaug, 3 să adauge; imper. 2 sg. afirm. adaugă
acvilon s. n. adăugare (desp. -dă-u-) s. f., g.-d. art. adăugării; pl.
acvitanian1 (desp. -ni-an) s. n. adăugări
acvitanian2 (referitor la acvitanian1) (desp. -ni-an) adj. adăugit (desp. -dă-u-) adj. m. (+ s. n.: tiraj ~); f. adăugită
m., pl. acvitanieni (desp. -ni-eni); f. acvitaniană, pl. (ediţie ~), pl. adăugite
acvitaniene adânc1 adj. m., f. adâncă; pl. m. şi f. adânci
adactilie s. f., art. adactilia, g.-d. adactilii, art. adactiliei +adânc2 adv.
adagietto1 (muz.) (it.) (desp. -giet-) adv. adânc3 s. n., pl. adâncuri
+adagietto2 (muz.) (it.) (desp. -giet-) s. n., pl. adagiettouri adâncat (rar) adj. m., pl. adâncaţi; f. adâncată, pl. adâncate
+adagio1 (muz.) (desp. -gio) adv.; abr. Ado adânci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adâncesc, 3 sg.
adagio2 (muz.) (desp. -gio) s. n.; pl. adagiouri adânceşte, imperf. 1 adânceam; conj. prez. 1 sg. să
adâncesc, 3 să adâncească
adagiu (maximă) s. n., art. adagiul; pl. adagii, art. adagiile
(desp. -gi-i-) adâncime s. f., g.-d. art. adâncimii; pl. adâncimi
adamant (înv.) s. n., pl. adamante adâncire s. f., g.-d. art. adâncirii; pl. adânciri
adamantin adj. m., pl. adamantini; f. adamantină, pl. adâncitor s. n., pl. adâncitoare
adamantine adâncitură s. f., g.-d. art. adânciturii; pl. adâncituri
adamantină (smalţ dentar) s. f., g.-d. art. adamantinei adâncos (rar) adj. m., pl. adâncoşi; f. adâncoasă, pl.
adamască (reg.) s. f., g.-d. art. adamaştei adâncoase
Adam-Babadam (de (pe) când ~) (pop.) loc. adv. addenda v. adendă
adamism s. n. +adducţie (apropiere a unui membru) (desp. -duc-ţi-e) s.
adamit s. m., pl. adamiţi f., art. adducţia (desp. -ţi-a), g.-d. adducţii, art. adducţiei;
pl. adducţii, art. adducţiile (desp. -ţi-i-)
adamită (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamitei;
pl. adamite !adendă/(lat.) addenda (ansamblu de note adiţionale)
s. f., g.-d. art. adendei/addendei; pl. adende/addende; abr.
adamsită (gaz de luptă) s. f., g.-d. art. adamsitei
add.
adaos s. n., pl. adaosuri
addendum (act adiţional) (lat.) s. n.
adapta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adaptez, 3 adaptează; conj.
adecva (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adecvez, 3 adecvează; conj.
prez. 1 sg. să adaptez, 3 să adapteze
prez. 1 sg. să adecvez, 3 să adecveze
adaptabil adj. m., pl. adaptabili; f. adaptabilă, pl. adaptabile
adecvat1 adj. m., pl. adecvaţi; f. adecvată, pl. adecvate
adaptabilitate s. f., g.-d. art. adaptabilităţii
+adecvat2 adv.
adaptare s. f., g.-d. art. adaptării; pl. adaptări
ademeneală (pop.) s. f., g.-d. art. ademenelii; pl. ademeneli
+adaptativ adj. m., pl. adaptativi; f. adaptativă, pl.
adaptative ademeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ademenesc, 3
sg. ademeneşte, imperf. 1 ademeneam; conj. prez. 1 sg. să
adaptaţie (înv.) (desp. -ţi-e) s. f., art. adaptaţia (desp.
ademenesc, 3 să ademenească
-ţi-a), g.-d. art. adaptaţiei; pl. adaptaţii, art. adaptaţiile
(desp. -ţi-i-) ademenire s. f., g.-d. art. ademenirii; pl. ademeniri
adaptiv (rar) adj. m., pl. adaptivi; f. adaptivă, pl. adaptive ademenitor adj. m., pl. ademenitori; f. sg. şi pl. ademenitoare
adaptor s. n., pl. adaptoare adempţiune (rar) (desp. -demp-ţi-u-) s. f., g.-d. art.
adempţiunii
adăpa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adăp, 3 adapă; conj. prez. 1
sg. să adăp, 3 să adape; imper. 2 sg. afirm. adapă adenină s. f., g.-d. art. adeninei
adăpare s. f., g.-d. art. adăpării adenită s. f., g.-d. art. adenitei; pl. adenite
adăpat s. n. adenocarcinom s. n., pl. adenocarcinoame
adăpătoare s. f., g.-d. art. adăpătorii; pl. adăpători adenofibrom (desp. -fi-brom) s. n., pl. adenofibroame
adăpost s. n., pl. adăposturi adenohipofiză s. f., g.-d. art. adenohipofizei; pl.
adăposti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adăpostesc, 3 adenohipofize
sg. adăposteşte, imperf. 1 adăposteam; conj. prez. 1 sg. să adenoid adj. m., pl. adenoizi; f. adenoidă, pl. adenoide
adăpostesc, 3 să adăpostească adenoidită (desp. -no-i-) s. f., g.-d. art. adenoiditei; pl.
adăpostire s. f., g.-d. art. adăpostirii adenoidite
!adăsta (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adast, 2 sg. adenom s. n., pl. adenoame
adaşti, 3 adastă; conj. prez. 1 sg. să adast, 3 să adaste; !adenopatie s. f., art. adenopatia, g.-d. adenopatii, art.
imper. 2 sg. afirm. adastă adenopatiei; pl. adenopatii, art. adeopatiile (desp. -ti-i-)
225 administra
!adenotomie s. f., art. adenotomia, g.-d. art. adenotomiei; adipos adj. m., pl. adipoşi; f. adipoasă, pl. adipoase
pl. adenotomii, art. adenotomiile (desp. -mi-i-) adipozitate s. f., g.-d. art. adipozităţii
adept s. m., pl. adepţi adipsie s. f., art. adipsia, g.-d. adipsii, art. adipsiei
adeptă s. f., g.-d. art. adeptei; pl. adepte aditiv1 adj. m., pl. aditivi; f. aditivă, pl. aditive
adera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ader, 3 aderă; conj. prez. 1 aditiv2 s. m., pl. aditivi (aditiv alimentar aprobat în Europa
sg. să ader, 3 să adere abr. E)
aderare s. f., g.-d. art. aderării; pl. aderări aditivitate s. f., g.-d. art. aditivităţii
aderent adj. m., s. m., pl. aderenţi; adj. f., s. f. aderentă, !adiţie (desp. -ţi-e) s. f., art. adiţia (desp. -ţi-a), g.-d. art.
pl. aderente adiţiei; pl. adiţii, art. adiţiile (desp. -ţi-i-)
aderenţă s. f., g.-d. art. aderenţei; pl. aderenţe adiţiona (a ~) (desp. -ţi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. adiţionez,
adermină s. f., g.-d. art. aderminei 3 adiţionează; conj. prez. 1 sg. să adiţionez, 3 să adiţioneze
adesea adv. adiţional (desp. -ţi-o-) adj. m., pl. adiţionali; f. adiţională,
adeseori (desp. -se-ori) adv. pl. adiţionale
adevăr s. n., pl. adevăruri adiţională (convorbire) (desp. -ţi-o-) s. f., g.-d. art.
adevărat1 adj. m., pl. adevăraţi; f. adevărată, pl. adevărate adiţionalei; pl. adiţionale
+adevărat2 adv. adiţionare (desp. -ţi-o-) s. f., g.-d. art. adiţionării; pl.
adiţionări
adevăr (într-~) loc. adv.
adjectiv s. n., pl. adjective
adeveri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adeveresc, 3 sg.
adevereşte, imperf. 1 adeveream; conj. prez. 1 sg. să adjectiva (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. adjectivez, 3
adeveresc, 3 să adeverească adjectivează; conj. prez. 1 sg. să adjectivez, 3 să adjectiveze
adeverinţă s. f., g.-d. art. adeverinţei; pl. adeverinţe adjectival adj. m., pl. adjectivali; f. adjectivală, pl.
adjectivale
adeverire s. f., g.-d. art. adeveririi; pl. adeveriri
adjectivare (rar) s. f., g.-d. art. adjectivării; pl. adjectivări
adeveritor adj. m., pl. adeveritori; f. sg. şi pl. adeveritoare
adjectiviza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adjectivizez, 3
adeziune (desp. -zi-u-) s. f., g.-d. art. adeziunii; pl. adeziuni
adjectivizează; conj. prez. 1 sg. să adjectivizez, 3 să
adeziv1 adj. m., pl. adezivi; f. adezivă, pl. adezive adjectivizeze
adeziv2 s. m., pl. adezivi adjectivizare s. f., g.-d. art. adjectivizării; pl. adjectivizări
adezivitate s. f., g.-d. art. adezivităţii adjoncţiune (desp. -jonc-ţi-u-) s. f., g.-d. art. adjoncţiunii;
!ad-hoc (lat.) adj. invar., adv. (divanuri ~, a se reuni ~) pl. adjoncţiuni
adia (a ~) (desp. -di-a) vb., ind. prez. 3 adie, imperf. 3 pl. adjudeca (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 1 sg. adjudec, 2
adiau; conj. prez. 3 să adie; ger. adiind (desp. di-ind) sg. adjudeci, 3 adjudecă; conj. prez. 1 sg. să adjudec, 3 să
adiabată (desp. -di-a-) s. f., g.-d. art. adiabatei; pl. adiabate adjudece
adiabatic (desp. -di-a-) adj. m., pl. adiabatici; f. adiabatică, adjudecare (atribuire) s. f., g.-d. art. adjudecării; pl.
pl. adiabatice adjudecări
adiacent (desp. -di-a-) adj. m., pl. adiacenţi; f. adiacentă, adjudecatar s. m., pl. adjudecatari
pl. adiacente adjudecatară s. f., g.-d. art. adjudecatarei; pl. adjudecatare
adiator (desp. -di-a-) s. n., pl. adiatoare adjudecaţie (înv.) (desp. -ţi-e) s. f., art. adjudecaţia
adică adv. (desp. -ţi-a), g.-d. art. adjudecaţiei; pl. adjudecaţii, art.
+adică (la o ~) loc. adv. adjudecaţiile (desp. -ţi-i-)
adicălea (pop.) adv. adjudecătoare (rar) s. f., g.-d. art. adjudecătoarei; pl.
adicătelea (pop.) adv. adjudecătoare
adidas® (încălţăminte) s. m., pl. adidaşi adjudecător (rar) s. m., pl. adjudecători
!Adidas (firmă) s. propriu n. adjunct adj. m., s. m., pl. adjuncţi; adj. f., s. f. adjunctă
(desp. -junc-tă), pl. adjuncte; abr. adj. (şi: director
adiere (desp. -di-e-) s. f., g.-d. art. adierii; pl. adieri
adjunct)
adinamie s. f., art. adinamia, g.-d. adinamii, art. adinamiei
adjuraţie (livr.) (desp. -ţi-e) s. f., art. adjuraţia (desp. -ţi-a),
!adineauri/(înv.) adineaori (desp. -nea-uri/-nea-ori) adv. g.-d. art. adjuraţiei; pl. adjuraţii, art. adjuraţiile (desp.
adins (înv.) adv. -ţi‑i‑)
adins (dintr-~/într-~) (pop.) loc. adv. adjutant (grad militar) s. m., pl. adjutanţi; abr. adj.
!ad-interim (lat.) adj. invar., adv. (ambasadori ~, a numi ~ adjuvant1 adj. m., pl. adjuvanţi; f. adjuvantă, pl. adjuvante
ambasadori); abr. a.i./ad int. !adjuvant2 (medicament secundar) s. m., pl. adjuvanţi
adio1 interj. administra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. administrez, 3
adio2 s. n. (spectacol de ~, a-şi lua ~) administrează; conj. prez. 1 sg. să administrez, 3 să
adipic adj. m., pl. adipici; f. adipică, pl. adipice administreze
administrare 226
administrare s. f., g.-d. art. administrării; pl. administrări adnotaţie (înv.) (desp. -ţi-e) s. f., art. adnotaţia (desp.
administrat (rar) s. m., pl. administraţi -ţi-a), g.-d. art. adnotaţiei; pl. adnotaţii, art. adnotaţiile
administrativ adj. m., pl. administrativi; f. administrativă, (desp. -ţi-i-)
pl. administrative +a doua etc. oară loc. adv.
administratoare s. f., g.-d. art. administratoarei; pl. adogmatic adj. m., s. m., pl. adogmatici; adj. f., s. f.
administratoare adogmatică, pl. adogmatice
adogmatism s. n.
administrator s. m., pl. administratori
adolescent s. m., pl. adolescenţi
administraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. administraţia (desp.
-ţi-a), g.-d. art. administraţiei; pl. administraţii, art. adolescentă s. f., g.-d. art. adolescentei; pl. adolescente
administraţiile (desp. -ţi-i-) adolescentin adj. m., pl. adolescentini; f. adolescentină, pl.
adolescentine
admira (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. admir, 3 admiră; conj.
prez. 1 sg. să admir, 3 să admire adolescenţă s. f., g.-d. art. adolescenţei
!adonic adj. m. (+ s. n.: vers ~); f. adonică (formă ~), pl.
admirabil adj. m., pl. admirabili; f. admirabilă, pl.
adonice
admirabile
adonis (tânăr frumos; fluture) s. m., pl. adonişi
admirare (înv.) s. f., g.-d. art. admirării
Adonis (zeul frumuseţii masculine la greci) s. propriu
admirativ adj. m., pl. admirativi; f. admirativă, pl.
m.
admirative
adopta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adopt, 2 sg. adopţi, 3
admiratoare s. f., g.-d. art. admiratoarei; pl. admiratoare adoptă; conj. prez. 1 sg. să adopt, 3 să adopte
admirator s. m., pl. admiratori adoptare s. f., g.-d. art. adoptării; pl. adoptări
admiraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. admiraţia (desp. -ţi-a), g.-d. !adoptator (jur.) adj. m., s. m., pl. adoptatori; adj. f., s. f.
art. admiraţiei; pl. admiraţii, art. admiraţiile (desp. -ţi-i-) sg. şi pl. adoptatoare
admisibil adj. m., pl. admisibili; f. admisibilă, pl. admisibile adoptiv adj. m., pl. adoptivi; f. adoptivă, pl. adoptive
admisibilitate s. f., g.-d. art. admisibilităţii adopţie (desp. -ţi-e) s. f., art. adopţia (desp. -ţi-a), g.-d. art.
admisie (desp. -si-e) s. f., art. admisia (desp. -si-a), g.-d. adopţiei; pl. adopţii, art. adopţiile (desp. -ţi-i-)
art. admisiei; pl. admisii, art. admisiile (desp. -si-i-) adora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ador, 3 adoră; conj. prez. 1
admitanţă s. f., g.-d. art. admitanţei; pl. admitanţe sg. să ador, 3 să adore
admite (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. admit, 2 sg. admiţi, adorabil adj. m., pl. adorabili; f. adorabilă, pl. adorabile
3 sg. admite, perf. s. 1 sg. admisei, 1 pl. admiserăm, adorare s. f., g.-d. art. adorării
m.m.c.p. 1 pl. admiseserăm; conj. prez. 1 sg. să admit, 3 adoratoare s. f., g.-d. art. adoratoarei; pl. adoratoare
să admită; ger. admiţând; part. admis adorator s. m., pl. adoratori
admitere s. f., g.-d. art. admiterii; pl. admiteri adoraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. adoraţia (desp. -ţi-a), g.-d.
admonesta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. admonestez, 3 adoraţii, art. adoraţiei
admonestează; conj. prez. 1 sg. să admonestez, 3 să adormi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adorm, 3 sg.
admonesteze adoarme, imperf. 1 adormeam; conj. prez. 1 sg. să
admonestare s. f., g.-d. art. admonestării; pl. admonestări adorm, 3 să adoarmă; imper. 2 sg. afirm. adormi/( +
clitic) adoarme (Adormi repede! dar: Adoarme-l repede!
admonestaţie (înv.) (desp. -ţi-e) s. f., art. admonestaţia
Adoarme-i bănuielile!)
(desp. -ţi-a), g.-d. art. admonestaţiei; pl. admonestaţii,
adormire s. f., g.-d. art. adormirii
art. admonestaţiile (desp. -ţi-i-)
Adormirea Maicii Domnului (sărbătoare) s. propriu f.
admonitiv (livr.) adj. m., pl. admonitivi; f. admonitivă, pl.
art., g.-d. art. Adormirii Maicii Domnului
admonitive
adormitor adj. m., pl. adormitori; f. sg. şi pl. adormitoare
admoniţiune (rar) (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. admoniţiunii;
adormiţele s. f. pl.
pl. admoniţiuni
!adpres adj. m. (perişor ~), pl. adpreşi; f. adpresă (albăstriţă
ADN [cit. adene] s. n., art. ADN-ul [cit. adeneul]
~), pl. adprese
adnat adj. m., pl. adnaţi; f. adnată, pl. adnate adragant (desp. a-dra-) s. n.
+adnominal1 adj. m., pl. adnominali; f. adnominală, pl. adrenalină (desp. a-dre-) s. f., g.-d. art. adrenalinei
adnominale
adrenergic (desp. a-dre-) adj. m., pl. adrenergici; f.
+adnominal2 s. n., pl. adnominale adrenergică, pl. adrenergice
adnota (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adnotez, 3 adnotează; conj. adrenocrom (desp. a-dre-no-crom) s. m.
prez. 1 sg. să adnotez, 3 să adnoteze adresa (a ~) (desp. a-dre-) vb., ind. prez. 1 sg. adresez, 3
adnotare s. f., g.-d. art. adnotării; pl. adnotări adresează; conj. prez. 1 sg. să adresez, 3 să adreseze
adnotatoare s. f., g.-d. art. adnotatoarei; pl. adnotatoare adresa (la ~) loc. prep. (la adresa lui/sa)
adnotator s. m., pl. adnotatori +adresabilitate s. f., g.-d. adresabilităţi, art. adresabilităţii
227 aerator
adresant (înv.) (desp. a-dre-) s. m., pl. adresanţi !adumbri2 (a se ~) (a se adăposti la umbră) (rar) (desp.
adresantă (înv.) (desp. a-dre-) s. f., g.-d. art. adresantei; pl. a-dum-/ad-um-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă adumbresc,
adresante 3 sg. se adumbreşte, imperf. 1 sg. mă adumbream; conj.
adresă (desp. a-dre-) s. f., g.-d. art. adresei; pl. adrese prez. 1 sg. să mă adumbresc, 3 să se adumbrească; imper.
2 sg. afirm. adumbreşte-te; ger. adumbrindu-mă
adsorbant (corp pe care se fixează o substanţă) s. m., pl.
adsorbanţi aduna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adun, 3 adună; conj. prez.
1 sg. să adun, 3 să adune
adsorbat s. m., pl. adsorbaţi
adunare s. f., g.-d. art. adunării; pl. adunări
adsorbi (a ~) (a fixa pe suprafaţă) vb., ind. prez. 1 sg. şi
3 pl. adsorb, 3 sg. adsoarbe, imperf. 1 adsorbeam; conj. adunata (figură la căluş) (reg.) s. f. art., neart. adunată,
prez. 1 sg. să adsorb, 3 să adsoarbă; imper. 2 sg. afirm. g.‑d. art. adunatei; pl. adunate
adsoarbe !adunător1 adj. m., s. m., pl. adunători; adj. f., s. f. sg. şi
adsorbţie (fixare pe suprafaţă) (desp. -sorb-ţi-e) s. f., art. pl. adunătoare
adsorbţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. adsorbţiei adunător2 (maşină) s. n., pl. adunătoare
adstrat s. n., pl. adstraturi adunătură s. f., g.-d. art. adunăturii; pl. adunături
aducător adj. m., pl. aducători; f. sg. şi pl. aducătoare advecţie (desp. -ţi-e) s. f., art. advecţia (desp. -ţi-a), g.-d.
!aduce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aduc, 3 sg. aduce, art. advecţiei; pl. advecţii, art. advecţiile (desp. -ţi-i-)
perf. s. 1 sg. adusei, 1 pl. aduserăm, m.m.c.p. 1 pl. advent s. n., pl. adventuri
aduseserăm; conj. prez. 1 sg. să aduc, 3 să aducă; imper. 2 adventice s. f., art. adventicea, g.-d. art. adventicei
sg. afirm. adu /(fam.) adu; ger. aducând; part. adus adventism s. n.
aduce aminte (a ~) (a aminti) loc. vb. v. aduce adventist adj. m., s. m., pl. adventişti; adj. f., s. f. adventistă,
+aduce aminte (a-şi ~) (a-şi aminti) loc. vb. v. aduce; pl. adventiste
imper. 2 sg. afirm. adu-ţi/(fam.) adu-ţi aminte; ger. adventiv adj. m., pl. adventivi; f. adventivă, pl. adventive
aducându-mi aminte adverb s. n., pl. adverbe
aducere aminte/(în tempo rapid) aducere-aminte adverbial (desp. -bi-al) adj. m., pl. adverbiali; f. adverbială,
(amintire) loc. s. f., g.-d. art. aducerii aminte/aducerii- pl. adverbiale
aminte; pl. aduceri aminte/aduceri-aminte, art. aducerile
adverbializa (a ~) (desp. -bi-a-) vb., ind. prez. 1 sg.
aminte/aducerile-aminte
adverbializez, 3 adverbializează; conj. prez. 1 sg. să
!aduct s. n., pl. aducte adverbializez, 3 să adverbializeze
!aductor adj. m. (muşchi ~), pl. aductori; f. sg. şi pl. adverbializare (desp. -bi-a-) s. f., g.-d. art. adverbializării;
aductoare (funcţie ~) pl. adverbializări
!aducţie (anat.) (desp. -ţi-e) s. f., art. aducţia (desp. -ţi-a), advers adj. m., pl. adverşi; f. adversă, pl. adverse
g.-d. art. aducţiei; pl. aducţii, art. aducţiile (desp. -ţi-i-)
adversar s. m., pl. adversari
!aducţiune (tehn.) (desp. -ţi-u-) s. f., art. aducţiunea, g.-d.
adversară s. f., g.-d. art. adversarei; pl. adversare
art. aducţiunii; pl. aducţiuni, art. aducţiunile
adversativ adj. m., pl. adversativi; f. adversativă, pl.
adula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adulez, 3 adulează; conj.
adversative
prez. 1 sg. să adulez, 3 să aduleze
+adversativă (propoziţie) s. f., g.-d. art. adversativei; pl.
adulare s. f., g.-d. art. adulării; pl. adulări
adversative
adulator adj. m., s. m., pl. adulatori; adj. f., s. f. sg. şi pl.
adversitate s. f., g.-d. art. adversităţii; pl. adversităţi
adulatoare
!advertising (engl.) [pron. edvărtaĭzing] s. n., art.
adulaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. adulaţia (desp. -ţi-a), g.-d.
advertisingul [pron. edvărtaĭzingul]
art. adulaţiei; pl. adulaţii, art. adulaţiile (desp. -ţi-i-)
+advertorial (desp. -ri-al) s. n., pl. advertoriale
adulmeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adulmec, 2 sg. adulmeci,
3 adulmecă; conj. prez. 1 sg. să adulmec, 3 să adulmece !advon s. n., pl. advoane
adulmecare s. f., g.-d. art. adulmecării; pl. adulmecări aed s. m., pl. aezi
adulmecător (rar) adj. m., pl. adulmecători; f. sg. şi pl. +aequo (ex ~) (lat.) [pron. rom. eksekvo] (desp. ae-quo)
adulmecătoare loc. adj., loc. adv. (premii ~, premiaţi ~)
adult adj. m., s. m., pl. adulţi; adj. f., s. f. adultă, pl. adulte aer (amestec de gaze; aspect; atitudine; obiect de cult) s.
n., (atitudini; obiecte de cult) pl. aere (şi în: a-şi da aere )
adulter1 (infidel) adj. m., pl. adulteri; f. adulteră, pl.
adultere aera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aerez, 3 aerează; conj. prez. 1
sg. să aerez, 3 să aereze
adulter2 s. n., pl. adultere
aeraj s. n.
adulterin (legat de adulter2) adj. m., pl. adulterini; f.
adulterină, pl. adulterine aerare s. f., g.-d. art. aerării
!adumbri1 (a ~) (a ţine umbră) (rar) (desp. a-dum-/ad- aerarium (lat.) [ae pron. rom. e] (desp. ae-ra-ri-um) s. n.
um-) vb., ind. prez. 3 sg. adumbreşte, 3 pl. adumbresc, aerat adj. m., pl. aeraţi; f. aerată, pl. aerate
imperf. 3 sg. adumbrea; conj. prez. 3 să adumbrească aerator s. n., pl. aeratoare
aeraţie 228
aeraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aeraţia (desp. -ţi-a), g.-d. aerografie (desp. -ro-gra-) s. f., art. aerografia, g.-d.
aeraţii, art. aeraţiei aerografii, art. aerografiei
aerian (desp. -ri-an) adj. m., pl. aerieni (desp. -ri-eni); f. aerogramă (desp. -ro-gra-) s. f., g.-d. art. aerogramei; pl.
aeriană, pl. aeriene aerograme
aerifer adj. m., pl. aeriferi; f. aeriferă, pl. aerifere aerolit (înv.) s. n., pl. aerolite
aeriform adj. m., pl. aeriformi; f. aeriformă, pl. aeriforme aerologie s. f., art. aerologia, g.-d. aerologii, art. aerologiei
aeriseală (rar) s. f., g.-d. art. aeriselii; pl. aeriseli aeromecanică s. f., g.-d. art. aeromecanicii
aerisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aerisesc, 3 sg. aerometrie (desp. -me-tri-) s. f., art. aerometria, g.-d.
aeriseşte, imperf. 1 aeriseam; conj. prez. 1 sg. să aerisesc, aerometrii, art. aerometriei
3 să aerisească aerometru (desp. -me-tru) s. n., art. aerometrul; pl.
aerisire s. f., g.-d. art. aerisirii; pl. aerisiri aerometre
aerlift s. n. aeromobil1 adj. m., pl. aeromobili; f. aeromobilă, pl.
aeroambulanţă (desp. -ro-am-) s. f., g.-d. art. aeromobile
aeroambulanţei; pl. aeroambulanţe aeromobil2 s. n., pl. aeromobile
aerob adj. m., pl. aerobi; f. aerobă, pl. aerobe aeromodel s. n., pl. aeromodele
!aerobic1 adj. m. (+ s. n.: exerciţiu ~); f. aerobică, pl. aerobice aeromodelism s. n.
aerobic2 s. n. aeromodelist s. m., pl. aeromodelişti
aerobiotic (desp. -bi-o-) adj. m., pl. aerobiotici; f. aeromodelistă s. f., g.-d. art. aeromodelistei; pl. aeromodeliste
aerobiotică, pl. aerobiotice
aeromotor s. n., pl. aeromotoare
aerobioză (desp. -bi-o-) s. f., g.-d. art. aerobiozei
aeronaut s. m., pl. aeronauţi
aerobuz s. n., pl. aerobuze
aeronaută s. f., g.-d. art. aeronautei; pl. aeronaute
aerocartograf (desp. -to-graf) s. n., pl. aerocartografe
aeronautic adj. m., pl. aeronautici; f. aeronautică, pl.
aerocartografie (desp. -to-gra-) s. f., art. aerocartografia,
aeronautice
g.-d. aerocartografii, art. aerocartografiei
aeronautică s. f., g.-d. aeronautici, art. aeronauticii
aeroclub (desp. -ro-club) s. n., pl. aerocluburi
aeronaval adj. m., pl. aeronavali; f. aeronavală, pl. aeronavale
aerocolie s. f., art. aerocolia, g.-d. aerocolii, art. aerocoliei
aeronavă s. f., g.-d. art. aeronavei; pl. aeronave
aerodinam s. n., pl. aerodinamuri
aeroplan (desp. -ro-plan) s. n., pl. aeroplane
aerodinamic adj. m., pl. aerodinamici; f. aerodinamică, pl.
aerodinamice aeroplancton (desp. -ro-planc-ton) s. n.
aerodinamică s. f., g.-d. art. aerodinamicii aeroport s. n., pl. aeroporturi
aerodinamicitate s. f., g.-d. art. aerodinamicităţii aeroportuar (desp. -tu-ar) adj. m., pl. aeroportuari; f.
aerodină s. f., g.-d. art. aerodinei; pl. aerodine aeroportuară, pl. aeroportuare
aerodrom (desp. -ro-drom) s. n., pl. aerodromuri aeropoştal adj. m., pl. aeropoştali; f. aeropoştală, pl.
aeropoştale
aeroduct s. n., pl. aeroducte
aeropurtat adj. m., pl. aeropurtaţi; f. aeropurtată, pl.
aeroelasticitate s. f., g.-d. art. aeroelasticităţii
aeropurtate
!aerofagie s. f., art. aerofagia, g.-d. art. aerofagiei; pl.
aerofagii, art. aerofagiile (desp. -gi-i-) aeroreactor (desp. -re-ac-) s. n., pl. aeroreactoare
aerofar (dispozitiv optic) s. n., pl. aerofaruri !aeros (înv.) adj. m., pl. aeroşi; f. aeroasă, pl. aeroase
!aerofobie s. f., art. aerofobia, g.-d. art. aerofobiei; pl. aeroscop (desp. -ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. aeroscoape
aerofobii, art. aerofobiile (desp. -bi-i-) aerosol s. m., pl. aerosoli
aerofor (aparat pentru scafandri) s. n., pl. aerofoare +aerosolizare s. f., g.-d. art. aerosolizării; pl. aerosolizări
aerofotografie (desp. -to-gra-) s. f., art. aerofotografia, g.-d. aerosoloterapie s. f., art. aerosoloterapia, g.-d.
art. aerofotografiei; pl. aerofotografii, art. aerofotografiile aerosoloterapii, art. aerosoloterapiei
(desp. -fi-i-) aerospaţial (desp. -ros-pa-ţi-al/-ro-spa-) adj. m., pl.
aerofotogrammetrie (desp. -to-gram-me-tri-) s. f., aerospaţiali; f. aerospaţială, pl. aerospaţiale
art. aerofotogrammetria, g.-d. aerofotogrammetrii, art. aerostat (desp. -ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. aerostate
aerofotogrammetriei aerostatic (desp. -ros-ta-/-ro-sta-) adj. m., pl. aerostatici; f.
aerogară s. f., g.-d. art. aerogării; pl. aerogări aerostatică, pl. aerostatice
aerogen adj. m., pl. aerogeni; f. aerogenă, pl. aerogene aerostatică (desp. -ros-ta-/-ro-sta-) s. f., g.-d. aerostatici,
aerogenerator s. n., pl. aerogeneratoare art. aerostaticii
aerogeologie (desp. -ge-o-) s. f., art. aerogeologia, g.-d. aerostaţie (desp. -ros-ta-ţi-e/-ro-sta-) s. f., art. aerostaţia
aerogeologii, art. aerogeologiei (desp. -ţi-a), g.-d. art. aerostaţiei; (staţii) pl. aerostaţii,
aerograf (desp. -ro-graf) s. n., pl. aerografe art. aerostaţiile (desp. -ţi-i-)
229 afişa
aerotaxaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aerotaxaţia (desp. -ţi-a), afeliu [liu pron. lĭu] s. n., art. afeliul
g.-d. aerotaxaţii, art. aerotaxaţiei afemeiat adj. m. (individ ~), s. m., pl. afemeiaţi
aerotehnică s. f., g.-d. art. aerotehnicii aferat adj. m., pl. aferaţi; f. aferată, pl. aferate
aeroterapie s. f., art. aeroterapia; g.-d. aeroterapii; art. aferent (dependent de ceva) adj. m., pl. aferenţi; f.
aeroterapiei aferentă, pl. aferente
aerotermă s. f., g.-d. art. aerotermei; pl. aeroterme aferentaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aferentaţia (desp. -ţi-a),
aerotopograf (desp. -po-graf) s. n., pl. aerotopografe g.-d. aferentaţii, art. aferentaţiei
aerotopografie (desp. -po-gra-) s. f., art. aerotopografia, afereză s. f., g.-d. art. aferezei; pl. afereze
g.‑d. aerotopografii, art. aerotopografiei aferim (înv.) interj.
aerotransport (desp. -ro-tran-sport/-trans-port) s. n., pl. afet s. n., pl. afeturi
aerotransporturi affettuoso (muz.) (it.) [s pron. z] (desp. -tuo-) adv.
aerovehicul s. n., pl. aerovehicule !afgan adj. m., s. m., pl. afgani; adj. f., s. f. afgană, pl. afgane
afabil adj. m., pl. afabili; f. afabilă, pl. afabile !afgană (limbă) s. f., g.-d. art. afganei
afabilitate s. f., g.-d. afabilităţi, art. afabilităţii !afid s. n., pl. afide
afabulaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. afabulaţia (desp. -ţi-a), afierosi (a ~) (înv.) (desp. -fi-e-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3
g.‑d. afabulaţii, art. afabulaţiei pl. afierosesc, 3 sg. afieroseşte, imperf. 1 sg. afieroseam;
afacere s. f., g.-d. art. afacerii; pl. afaceri conj. prez. 1 sg. să afierosesc, 3 să afierosească
afacerism s. n. afif (reg., înv.) adj. m., pl. afifi; f. afifă, pl. afife
afacerist s. m., pl. afacerişti afilia (a ~) (desp. -li-a) vb., ind. prez. 1 sg. afiliez (desp.
afaceristă s. f., g.-d. art. afaceristei; pl. afaceriste -li-ez), 3 afiliază, 1 pl. afiliem; conj. prez. 1 sg. să afiliez, 3
afagie s. f., art. afagia, g.-d. art. afagiei să afilieze; ger. afiliind (desp. -li-ind)
afara (din/în ~) loc. prep. (din/în afara lui/sa) afiliaţie (înv.) (desp. -li-a-ţi-e) s. f., art. afiliaţia (desp.
+afara- (din/în ~) loc. prep. (în afara-i) -ţi‑a), g.-d. art. afiliaţiei; pl. afiliaţii, art. afiliaţiile (desp.
afară adv. -ţi-i-)
afară că (fam.) loc. conjcţ. afiliere (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. afilierii; pl. afilieri
afară de loc. prep. afin1 (arbust) s. m., pl. afini
afară (de/din ~)/(în tempo rapid) de-afară prep. + adv. afin2 (rudă) s. m., pl. afini
(căldura de(-)afară, Vine de(-)/din afară.) afina (a ~) (a separa de impurităţi, a subţia firele) vb.,
afară (în ~) loc. adv. ind. prez. 1 sg. afinez, 3 afinează; conj. prez. 1 sg. să
afinez, 3 să afineze
+afară că (în ~) (fam.) loc. conjcţ.
afinaj s. n., pl. afinaje
afară de (în ~) loc. prep.
afinant s. m., pl. afinanţi
afară (pe ~)/(în tempo rapid) pe-afară prep. + adv.
afinare (afinaj) s. f., g.-d. art. afinării; pl. afinări
afazic adj. m., s. m., pl. afazici; adj. f., s. f. afazică, pl. afazice
afazie s. f., art. afazia, g.-d. art. afaziei; (forme, cazuri) pl. afinată s. f., g.-d. art. afinatei; pl. afinate
afazii, art. afaziile (desp. -zi-i-) afină1 (fruct) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine
afâna (a ~) (a face mai puţin compact) vb., ind. prez. 1 sg. afină2 (rudă) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine
afânez, 3 afânează; conj. prez. 1 sg. să afânez, 3 să afâneze afinet (rar) s. n., pl. afineturi
afânare (acţiunea de a afâna) s. f., g.-d. art. afânării; pl. afiniş s. n., pl. afinişuri
afânări afinitate s. f., g.-d. art. afinităţii; pl. afinităţi
afânător s. n., pl. afânătoare afinor s. m., pl. afinori
afebril (desp. -fe-bril) adj. m., pl. afebrili; f. afebrilă, pl. afion (desp. -fi-on) s. n.
afebrile afirma1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afirm. 3 afirmă; conj.
afect s. n., pl. afecte prez. 1 sg. să afirm. 3 să afirme
afecta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afectez, 3 afectează; conj. +afirma2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă afirm, 3 se
prez. 1 sg. să afectez, 3 să afecteze afirmă; conj. prez. 1 sg. să mă afirm, 3 să se afirme; imper.
afectare s. f., g.-d. art. afectării; pl. afectări 2 sg. afirm. afirmă-te; ger. afirmându-mă
afectiv adj. m., pl. afectivi; f. afectivă, pl. afective afirmare s. f., g.-d. art. afirmării; pl. afirmări
afectivitate s. f., g.-d. art. afectivităţii afirmativ adj. m., pl. afirmativi; f. afirmativă, pl. afirmative
afectuos (desp. -tu-os) adj. m., pl. afectuoşi; f. afectuoasă, afirmaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. afirmaţia (desp. -ţi-a), g.-d.
pl. afectuoase art. afirmaţiei; pl. afirmaţii, art. afirmaţiile (desp. -ţi-i-)
afectuozitate (desp. -tu-o-) s. f., g.-d. art. afectuozităţii afiş s. n., pl. afişe
afecţiune (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. afecţiunii; (boli) pl. afişa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afişez, 3 afişează, 1 pl. afişăm;
afecţiuni conj. prez. 1 sg. să afişez, 3 să afişeze; ger. afişând
afişaj 230
afişaj s. n., pl. afişaje +afrikaans1 (afr.) [pron. afrikans] (desp. a-fri-kaans) adj.
afişare s. f., g.-d. art. afişării; pl. afişări invar. (cuvinte ~)
afişier (desp. -şi-er) s. n., pl. afişiere !afrikaans2 (limbă) (afr.) [pron. afrikans] (desp.
afişoare s. f., g.-d. art. afişoarei; pl. afişoare a-fri‑kaans) s. n.
afişor1 (dispozitiv) s. n., pl. afişoare !afrikander (afr.) (desp. a-fri-kan-) s. m., pl. afrikanderi
afişor2 (persoană) s. m., pl. afişori afro (desp. a-fro) adj. invar., adv. (pieptănături ~, a se
pieptăna ~)
afix s. n., pl. afixe
+afro-american (african din America) (desp. a-fro-) adj.
afixal adj. m., pl. afixali; f. afixală, pl. afixale
m., s. m., pl. afro-americani; adj. f., s. f. afro-americană,
+afixoid s. n., pl. afixoide pl. afro-americane
afla (a ~) (desp. a-fla) vb., ind. prez. 1 sg. aflu, 3 află; conj. +afro-americancă (desp. a-fro-) s. f., g.-d. art.
prez. 1 sg. să aflu, 3 să afle afro‑americancei; pl. afro-americance
aflare (desp. a-fla-) s. f., g.-d. art. aflării afro-asiatic (desp. a-fro-a-si-a-) adj. m., pl. afro-asiatici; f.
aflător (desp. a-flă-) (rar) adj. m., pl. aflători; f. sg. şi pl. afro-asiatică, pl. afro-asiatice
aflătoare afrodiziac1 (desp. a-fro-, -zi-ac) adj. m., pl. afrodiziaci; f.
aflictiv (desp. a-flic-) adj. m., pl. aflictivi; f. aflictivă, pl. afrodiziacă, pl. afrodiziace
aflictive afrodiziac2 (desp. a-fro-, -zi-ac) s. n., pl. afrodiziace
aflicţiune (rar) (desp. a-flic-ţi-u-) s. f., g.-d. art. aflicţiunii; +afro-jazz [pron. afroğaz/engl. afrogez] s. n., art.
pl. aflicţiuni afro‑jazzul [pron. afroğazul/afrogezul]
afloriment (desp. a-flo-) s. n., pl. aflorimente afront (desp. a-front) s. n., pl. afronturi
afluent (desp. a-flu-ent) s. m., pl. afluenţi afronta (a ~) (desp. a-fron-) vb., ind. prez. 1 sg. afrontez,
afluenţă (desp. a-flu-en-) s. f., g.-d. art. afluenţei 3 afrontează; conj. prez. 1 sg. să afrontez, 3 să afronteze
aflui (a ~) (desp. -a-flu-) vb., ind. prez. 3 sg. afluieşte, 3 afrontare (desp. a-fron-) s. f., g.-d. art. afrontării
pl. afluiesc, imperf. 3 sg. afluia; conj. prez. 3 să afluiască aftă s. f., g.-d. art. aftei; pl. afte
afluire (desp. -a-flu-) s. f., g.-d. art. afluirii; pl. afluiri +afterschool (engl.) [pron. aftărskul] (desp. after-school) s.
aflux (desp. a-flux) s. n., pl. afluxuri n., pl. afterschooluri [pron. aftărskuluri]
afocal adj. m., pl. afocali; f. afocală, pl. afocale aftershave (engl.) [pron. aftărşeĭv] s. n., pl. aftershave-uri
afon adj. m., s. m., pl. afoni; adj. f., s. f. afonă, pl. afone [pron. aftărşeĭvuri]
afonie s. f., art. afonia, g.-d. afonii, art. afoniei aftos adj. m., pl. aftoşi; f. aftoasă, pl. aftoase
afoniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afonizez, 3 afonizează; afuiere s. f., g.-d. art. afuierii; pl. afuieri
conj. prez. 1 sg. să afonizez, 3 să afonizeze afum (rar) s. n.
afonizare s. f., g.-d. art. afonizării afuma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afum, 3 afumă; conj. prez.
aforism s. n., pl. aforisme 1 sg. să afum, 3 să afume
aforistic adj. m., pl. aforistici; f. aforistică, pl. aforistice afumare s. f., g.-d. art. afumării; pl. afumări
afreta (a ~) (desp. a-fre-) vb., ind. prez. 1 sg. afretez, 3 afumătoare s. f., g.-d. art. afumătorii; pl. afumători
afretează; conj. prez. 1 sg. să afretez, 3 să afreteze afumător (rar) adj. m., pl. afumători; f. sg. şi pl. afumătoare
african (desp. a-fri-) adj. m., s. m., pl. africani; adj. f., s. f. afumătorie (rar) s. f., art. afumătoria, g.-d. art. afumătoriei;
africană, pl. africane pl. afumătorii, art. afumătoriile (desp. -ri-i-)
africancă (desp. a-fri-) s. f., g.-d. art. africancei; pl. africance afumătură s. f., g.-d. art. afumăturii; pl. afumături
africanist (desp. a-fri-) s. m., pl. africanişti afund1 (rar) adj. m., pl. afunzi; f. afundă, pl. afunde
africanistă (desp. a-fri-) s. f., g.-d. art. africanistei; pl. afund2 (rar) s. n., pl. afunduri
africaniste afunda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afund, 2 sg. afunzi,
africanistică (desp. a-fri-) s. f., g.-d. art. africanisticii 3 afundă; conj. prez. 1 sg. să afund, 3 să afunde
africanoloagă v. africanologă afundătură (rar) s. f., g.-d. art. afundăturii; pl. afundături
africanolog (desp. a-fri-) s. m., pl. africanologi afundiş (rar) s. n., pl. afundişuri
!africanologă (livr.)/(colocv.) africanoloagă (desp. afunzime (rar) s. f., g.-d. art. afunzimii; pl. afunzimi
a-fri-) s. f., g.-d. art. africanologei/africanoloagei; pl. afurca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afurc, 2 sg. afurci, 3 afurcă;
africanologe/africanoloage conj. prez. 1 sg. să afurc, 3 să afurce
africanologie (desp. a-fri-) s. f., art. africanologia, g.-d. afurcare s. f., g.-d. art. afurcării; pl. afurcări
africanologii, art. africanologiei afurcă s. f., g.-d. art. afurcii; pl. afurci
!africat (desp. a-fri-) adj. m. (+ s. n: sunet ~); f. africată afurisenie (desp. -ni-e) s. f., art. afurisenia (desp. -ni-a),
(consoană ~), pl. africate g.-d. art. afuriseniei; pl. afurisenii, art. afuriseniile (desp.
africată (desp. a-fri-) s. f., g.-d. art. africatei; pl. africate -ni-i-)
231 aglutinant2
afurisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. afurisesc, 3 sg. agesti (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. agestesc, 3 sg.
afuriseşte, imperf. 1 afuriseam; conj. prez. 1 sg. să agesteşte, imperf. 1 agesteam; conj. prez. 1 sg. să agestesc,
afurisesc, 3 să afurisească 3 să agestească
afurisit adj. m., s. m., pl. afurisiţi; adj. f., s. f. afurisită, pl. agestru (con de dejecţie) s. n., art. agestrul; pl. agestre
afurisite +ageuzie (desp. -ge-u-) s. f., art. ageuzia, g.-d. ageuzii, art.
afuzali s. m., art. afuzaliul ageuziei
aga (comandant) (înv.) s. f., art. agaua, g.-d. art. agalei; agheasmatar s. n., pl. agheasmatare
pl. agale agheasmă s. f., g.-d. art. aghesmei
AGA (adunare a acţionarilor) s. f., pl. AGA aghesmui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aghesmuiesc, 3
agabaritic adj. m., pl. agabaritici; f. agabaritică, pl. sg. aghesmuieşte, imperf. 1 aghesmuiam; conj. prez. 1 sg.
agabaritice să aghesmuiesc, 3 să aghesmuiască
agalactie s. f., art. agalactia, g.-d. agalactii, art. agalactiei aghesmuire s. f., g.-d. art. aghesmuirii; pl. aghesmuiri
agale adv. aghios (înv.) (desp. -ghi-os) s. n., pl. aghioase (azi în: a
agapă s. f., g.-d. art. agapei; pl. agape trage la aghioase)
agar-agar s. n. aghiotant (desp. -ghio-) s. m., pl. aghiotanţi
agarean (desp. -rean) (înv.) s. m., pl. agareni +aghiuţă (omul dracului) (fam.) (desp. -ghi-u-) s. m.,
g.‑d. art. lui aghiuţă
agareancă (desp. -rean-) (înv.) s. f., g.-d. art. agarencei; pl.
agarence Aghiuţă (Dracul) (fam.) (desp. -ghi-u-) s. propriu m.
agaricacee s. f., art. agaricaceea, g.-d. art. agaricaceei, pl. agie s. f., art. agia, g.-d. art. agiei; pl. agii, art. agiile (desp. -gi-i-)
agaricacee agil adj. m., pl. agili; f. agilă, pl. agile
agasa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agasez, 3 agasează; conj. agilitate s. f., g.-d. art. agilităţii
prez. 1 sg. să agasez, 3 să agaseze agio (fin.) (desp. -gio) s. n., art. agioul; pl. agiouri
agasant adj. m., pl. agasanţi; f. agasantă, pl. agasante agiota (a ~) (desp. -gio-) vb., ind. prez. 1 sg. agiotez, 3
agat (piatră semipreţioasă) s. n., pl. agate agiotează; conj. prez. 1 sg. să agiotez, 3 să agioteze
agată (literă) s. f., g.-d. art. agatei, pl. agate agiotaj (desp. -gio-) s. n., pl. agiotaje
!agatârs adj. m., s. m., pl. agatârşi (desp. -târşi) agita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agit, 2 sg. agiţi, 3 agită; conj.
prez. 1 sg. să agit, 3 să agite
agavă s. f., g.-d. art. agavei; pl. agave
agitare s. f., g.-d. art. agitării; pl. agitări
agă (şeful agiei) s. m., art. aga, g.-d. art. agăi; pl. agi
agitatoare s. f., g.-d. art. agitatoarei; pl. agitatoare
agănăul (dans) (reg.) s. n. art., neart. agănău
agitator1 (dispozitiv) s. n., pl. agitatoare
agărlâc (înv.) s. n., pl. agărlâcuri
agitator2 (persoană) s. m., pl. agitatori
agăţa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăţ, 3 agaţă; conj. prez. 1
sg. să agăţ, 3 să agaţe, imper. 2 sg. afirm. agaţă agitatoric adj. m., pl. agitatorici; f. agitatorică, pl. agitatorice
agăţare s. f., g.-d. art. agăţării agitaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. agitaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art.
agitaţiei; pl. agitaţii, art. agitaţiile (desp. -ţi-i-)
agăţătoare1 (atârnătoare) s. f., g.-d. art. agăţătorii; pl.
agăţători aglică (desp. a-gli-) s. f., g.-d. art. aglicei; pl. aglice
agăţătoare2 (pasăre) s. f., g.-d. art. agăţătoarei; pl. aglomera (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 1 sg. aglomerez, 3
agăţătoare aglomerează; conj. prez. 1 sg. să aglomerez, 3 să aglomereze
agăţător adj. m., pl. agăţători; f. sg. şi pl. agăţătoare aglomerant (desp. a-glo-) s. m., pl. aglomeranţi
aglomerare (desp. a-glo-) s. f., g.-d. art. aglomerării; pl.
ageamiu (fam.) adj. m., s. m., pl. ageamii; adj. f., s. f.
aglomerări
ageamie; pl. ageamii
aglomerat1 (desp. a-glo-) adj. m., pl. aglomeraţi; f.
agendă s. f., g.-d. art. agendei; pl. agende
aglomerată, pl. aglomerate
agenezie s. f., art. agenezia, g.-d. agenezii, art. ageneziei
aglomerat2 (desp. a-glo-) s. n., pl. aglomerate
agent s. m., pl. agenţi
aglomeraţie (desp. a-glo-, -ţi-e) s. f., art. aglomeraţia
agentă s. f., g.-d. art. agentei; pl. agente (desp. -ţi-a), g.-d. art. aglomeraţiei; pl. aglomeraţii, art.
agentură s. f., g.-d. art. agenturii; pl. agenturi aglomeraţiile (desp. -ţi-i-)
agenţie s. f., art. agenţia, g.-d. art. agenţiei; pl. agenţii, art. aglosie (desp. a-glo-) s. f., art. aglosia, g.-d. aglosii, art.
agenţiile (desp. -ţi-i-) aglosiei
ager adj. m., pl. ageri; f. ageră, pl. agere aglutina (a se ~) (desp. a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se
ageri (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ageresc, 1 sg. aglutinează, imperf. 3 pl. se aglutinau; conj. prez. 3 să se
agereşte, imperf. 1 ageream; conj. prez. 1 sg. să ageresc, aglutineze; ger. aglutinându-se
3 să agerească aglutinant1 (anticorp) (desp. a-glu-) s. m., pl. aglutinanţi
agerime s. f., g.-d. art. agerimii aglutinant2 (desp. a-glu-) adj. m., pl. aglutinanţi; f.
!agest (îngrămădire de buşteni) (reg.) s. n., pl. agesturi aglutinantă, pl. aglutinante
aglutinant3 232
aglutinant3 (substanţă, material) (desp. a-glu-) s. n., pl. agravant (desp. a-gra-) adj. m., pl. agravanţi; f. agravantă,
aglutinante pl. agravante
aglutinare (desp. a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutinării; pl. agravare (desp. a-gra-) s. f., g.-d. art. agravării; pl. agravări
aglutinări agrăi (a ~) (reg.) (desp. a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl.
aglutinină (desp. a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutininei agrăiesc, 3 sg. agrăieşte, imperf. 1 agrăiam; conj. prez. 1
aglutinogen (desp. a-glu-) s. m. sg. să agrăiesc, 3 să agrăiască
agnat s. m., pl. agnaţi agrea (a ~) (desp. a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreez
agnată s. f., g.-d. art. agnatei; pl. agnate (desp. -gre-ez), 3 agreează (desp. -gre-ea-), 1 pl. agreăm
(desp. -gre-ăm); conj. prez. 1 sg. să agreez, 3 să agreeze;
agnaţiune (rar) (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. agnaţiunii
ger. agreând (desp. -gre-ând)
agneţ s. n., pl. agneţe
agreabil (desp. a-gre-a-) adj. m., pl. agreabili; f. agreabilă,
!agnomen (lat.) s. n., pl. agnomina pl. agreabile
agnostic (desp. ag-nos-/a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnostici; !agreement (engl.) [pron. ăgrimănt] s. n., pl. agreementuri
adj. f., s. f. agnostică, pl. agnostice [pron. ăgrimănturi]
agnosticism (desp. ag-nos-/a-gnos-) s. n. agrega (a se ~) (desp. a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se
agnozie (desp. ag-no-/a-gno-) s. f., g.-d. agnozii, art. agregă, imperf. 3 pl. se agregau; conj. prez. 3 să se agrege;
agnoziei ger. agregându-se
agogică s. f., g.-d. art. agogicii agregare (desp. a-gre-) s. f., g.-d. art. agregării; pl. agregări
agonal adj. m., pl. agonali; f. agonală, pl. agonale !agregat1 (desp. a-gre-) adj. m., s. m., pl. agregaţi; adj. f.
agonale s. f. pl. agregată, pl. agregate (profesor agregat)
agonă s. f., g.-d. art. agonei agregat2 (obiect) (desp. a-gre-) s. n., pl. agregate
agonic adj. m., pl. agonici; f. agonică, pl. agonice +agregator s. n., pl. agreatoare
agonie s. f., art. agonia, g.-d. art. agoniei; pl. agonii, art. agregaţie (desp. a-gre-, -ţi-e) s. f., art. agregaţia (desp.
agoniile (desp. -ni-i-) -ţi‑a), g.-d. agregaţii, art. agregaţiei
agoniseală (pop.) s. f., g.-d. art. agoniselii; pl. agoniseli !agrement (plăcere; consimţământ; acord) (desp. a-gre-)
agonisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. agonisesc, 3 sg. s. n., (documente) pl. agremente
agoniseşte, imperf. 1 agoniseam; conj. prez. 1 sg. să agrementa (a ~) (desp. a-gre-) vb., ind. prez. 1 sg.
agonisesc, 3 să agonisească agrementez, 3 agrementează; conj. prez. 1 sg. să
agonisire s. f., g.-d. art. agonisirii; pl. agonisiri agrementez, 3 să agrementeze
agonisită (pop.) s. f., g.-d. art. agonisitei; pl. agonisite agresiune (desp. a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. agresiunii; pl.
agresiuni
agonistic adj. m., pl. agonistici; f. agonistică, pl. agonistice
agresiv (desp. -gre-) adj. m., pl. agresivi; f. agresivă, pl.
agonistică s. f., g.-d. art. agonisticii
agresive
agoniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agonizez, 3 agonizează;
agresivitate (desp. a-gre-) s. f., g.-d. art. agresivităţii; pl.
conj. prez. 1 sg. să agonizez, 3 să agonizeze
agresivităţi
agonizant adj. m., pl. agonizanţi; f. agonizantă, pl. agresor (desp. a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresori; adj. f., s.
agonizante f. sg. şi pl. agresoare
agora (piaţă publică în Grecia antică) (gr.) s. f. agrest (rar) (desp. a-grest) adj. m., pl. agreşti; f. agrestă,
agorafobie s. f., art. agorafobia, g.-d. art. agorafobiei; pl. pl. agreste
agorafobii, art. agorafobiile (desp. -bi-i-) agricol (desp. a-gri-) adj. m., pl. agricoli; f. agricolă, pl.
agoră (spaţiu public) s. f., g.-d. art. agorei; pl. agore agricole
agrafă (desp. a-gra-) s. f., g.-d. art. agrafei; pl. agrafe agricultoare (desp. a-gri-) s. f., g.-d. art. agricultoarei; pl.
agrafie (desp. a-gra-) s. f., art. agrafia, g.-d. agrafii, art. agricultoare
agrafiei agricultor (desp. a-gri-) s. m., pl. agricultori
agramat (desp. a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramaţi; adj. f., s. agricultură (desp. a-gri-) s. f., g.-d. art. agriculturii; pl.
f. agramată, pl. agramate agriculturi
!agramatism (a-gra-) s. n., pl. agramatisme agrimensor (desp. a-gri-) s. m., pl. agrimensori
agranulocitoză (desp. a-gra-) s. f., g.-d. art. agranulocitozei agrimensură (desp. a-gri-) s. f., g.-d. art. agrimensurii
agrar (desp. a-grar) adj. m., pl. agrari; f. agrară, pl. agrare agriotimie (desp. a-gri-o-) s. f., art. agriotimia, g.-d. art.
agrarian (desp. a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrarieni agriotimiei; pl. agriotimii, art. agriotimiile (desp. -mi-i-)
(desp. -ri-eni); adj. f., s. f. agrariană, pl. agrariene agripnie (desp. a-grip-) s. f., art. agripnia, g.-d. art.
agrarianism (desp. a-gra-ri-a-) s. n. agripniei; pl. agripnii, art. agripniile (desp. -ni-i-)
agrava (a ~) (desp. a-gra-) vb., ind. prez. 1 sg. agravez, 3 !agriş (plantă) (desp. a-griş) s. m., pl. agrişi
agravează; conj. prez. 1 sg. să agravez, 3 să agraveze !agrişă (fruct) (desp. a-gri-) s. f., g.-d. art. agrişei; pl. agrişe
233 aici
agroalimentar (desp. a-gro-) adj. m., pl. agroalimentari; f. agrotehnică (desp. a-gro-) s. f., g.-d. art. agrotehnicii
agroalimentară, pl. agroalimentare agrotehnician (desp. a-gro-, -ci-an) s. m., pl. agrotehnicieni
agrobioloagă v. agrobiologă (desp. ci-eni)
agrobiolog (desp. a-gro-bi-o-) s. m., pl. agrobiologi agrotehniciană (desp. a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art.
!agrobiologă (livr.)/(colocv.) agrobioloagă (desp. agrotehnicienei (desp. -ci-e-); pl. agrotehniciene
a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiologei/agrobioloagei; pl. agroterasă (desp. a-gro-) s. f., g.-d. art. agroterasei; pl.
agrobiologe/agrobioloage agroterase
agrobiologic (desp. a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiologici; f. agroturism (desp. a-gro-) s. n.
agrobiologică, pl. agrobiologice agrozootehnic (desp. a-gro-) adj. m., pl. agrozootehnici; f.
agrobiologie (desp. a-gro-bi-o-) s. f., art. agrobiologia, g.-d. agrozootehnică, pl. agrozootehnice
agrobiologii, art. agrobiologiei agrozootehnică (desp. a-gro-) s. f., g.-d. art. agrozootehnicii
agrochimic (desp. a-gro-) adj. m., pl. agrochimici; f. agrozootehnician (desp. a-gro-, -ci-an) s. m., pl.
agrochimică, pl. agrochimice agrozootehnicieni (desp. -ci-eni)
agrochimie (desp. a-gro-) s. f., art. agrochimia, g.-d. agrozootehniciană (desp. a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art.
agrochimii, art. agrochimiei agrozootehnicienei (desp. -ci-e-); pl. agrozootehniciene
agrochimist (desp. a-gro-) s. m., pl. agrochimişti agrozootehnie (desp. a-gro-) s. f., art. agrozootehnia, g.-d.
agrochimistă (desp. a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimistei; agrozootehnii, art. agrozootehniei
pl. agrochimiste agud (reg.) s. m., pl. aguzi
+agroforestier (desp. a-gro-, -ti-er) adj. m., pl. agudă (reg.) s. f., g.-d. art. agudei; pl. agude
agroforestieri; f. agroforestieră, pl. agroforestiere
aguridă s. f., g.-d. art. aguridei; pl. aguride
agrogeoloagă v. agrogeologă
agurijoară s. f., g.-d. art. agurijoarei; pl. agurijoare
agrogeolog (desp. a-gro-ge-o-) s. m., pl. agrogeologi
ah1 interj.
!agrogeologă (livr.)/(colocv.) agrogeoloagă (desp.
ah2 s. n., pl. ahuri
a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeologei/agrogeoloagei; pl.
agrogeologe/agrogeoloage aha interj.
agrogeologie (desp. a-gro-ge-o-) s. f., art. agrogeologia, aheean (desp. -he-ean) adj. m., pl. aheeni (desp. -he-eni); f.
g.‑d. agrogeologii, art. agrogeologiei aheeană, pl. aheene
agroindustrial (desp. a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. !Aheron/(gr.) Acheron [ch pron. h] (desp. A-che-) s. propriu n.
agroindustriali; f. agroindustrială, pl. agroindustriale !aherontic (subpămânean) adj. m., pl. aherontici; f.
agrologie (desp. a-gro-) s. f., art. agrologia, g.-d. agrologii, aherontică, pl. aherontice
art. agrologiei aheu s. m., art. aheul; pl. ahei, art. aheii
agrometeoroloagă v. agrometeorologă aho interj
agrometeorolog (desp. a-gro-, -te-o-) s. m., pl. ahotnic (reg.) adj. m., pl. ahotnici; f. ahotnică, pl. ahotnice
agrometeorologi aht (reg., rar) s. n., pl. ahturi
!agrometeorologă (livr.)/(colocv.) agrometeoroloagă ahtia (a se ~) (rar) (desp. -ti-a) vb. refl., ind. prez. 1 sg.
(desp. a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorologei/ mă ahtiez (desp. -ti-ez), 3 se ahtiază, 1 pl. ne ahtiem; conj.
agrometeoroloagei; pl. agrometeorologe/agrometeoroloage prez. 1 sg. să mă ahtiez, 3 să se ahtieze; imper. 2 sg.
agrometeorologie (desp. a-gro-, -te-o-) s. f., art. afirm. ahtiază-te; ger. ahtiindu-mă (desp. -ti-in-)
agrometeorologia, g.-d. agrometeorologii, art. ahtiat1 (rar) (desp. -ti-at) s. n.
agrometeorologiei ahtiat2 (desp. -ti-at) adj. m., pl. ahtiaţi; f. ahtiată, pl. ahtiate
agrominim (înv.) (desp. a-gro-) s. n. ahtiere (rar) (desp. -ti-e-) s. f., g.-d. art. ahtierii; pl. ahtieri
!agronoamă (desp. a-gro-) s. f., g.-d. art. agronoamei; pl. ai1 v. al1
agronoame; abr. agr./agron.
ai2 v. al2
agronom (desp. a-gro-) s. m., pl. agronomi; abr. agr./agron.
ai3/ai-ai-ai interj.
agronomic (desp. desp. a-gro-) adj. m., pl. agronomici; f.
ai4 (usturoi; mamifer) (reg.) s. m., pl. ai, art. aii
agronomică, pl. agronomice
ai5 vb. v. avea1, avea2
agronomie (desp. a-gro-) s. f., art. agronomia, g.-d.
agronomii, art. agronomiei a-i prep. + pr. (în tempo rapid) (a-i da = a îi da)
+agropensiune (desp. a-gro-, -si-u-) s. f., g.-d. art. aia v. ăla
agropensiunii; pl. agropensiuni aia (de ~)/(în tempo rapid) de-aia (fam.) loc. adv.
agrosilvic (desp. a-gro-) adj. m., pl. agrosilvici; f. aibă v. avea2
agrosilvică, pl. agrosilvice aici adv.
agrotehnic (desp. a-gro-) adj. m., pl. agrotehnici; f. aici (de/pe ~)/(în tempo rapid) de-aici/pe-aici prep. +
agrotehnică, pl. agrotehnice adv.
aide-mémoire 234
aide-mémoire (fr.) [pron. edmemŭar] s. n., pl. aide- 1 sg. să mă ajung, 3 să se ajungă; imper. 2 sg. afirm.
mémoire-uri [pron. edmemŭaruri] ajunge-te; ger. ajungându-mă
!aidoma adj. invar., adv. (gemeni ~, îmbrăcaţi ~; ~ mie/ ajungere (rar) s. f., g.-d. art. ajungerii
cu mine) ajuns s. n.
aiepta (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. aiept, 2 sg. aiepţi, 3 ajuns (de ~)/(în tempo rapid) de-ajuns loc. adv.
aiaptă; conj. prez. 1 sg. să aiept, 3 să aiepte; imper. 2 sg. ajur s. n., pl. ajururi
afirm. aiaptă ajura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ajurez, 3 ajurează; conj.
!aiest (reg.) adj. pr. antepus m., g.-d. aiestui, pl. aieşti; f. prez. 1 sg. să ajurez, 3 să ajureze
aiastă, g.-d. aiestei, pl. aieste, g.-d. m. şi f. aiestor (aiest ajusta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ajustez, 3 ajustează; conj.
om) prez. 1 sg. să ajustez, 3 să ajusteze
!aiesta (reg.) pr. m., adj. pr. postpus m., g.-d. aiestuia, !ajustaj (ajustare; relaţie) s. n., pl. ajustaje
pl. aieştia (desp. -ti-a); f. aiasta, g.-d. aiesteia, pl. aiestea,
ajustare s. f., g.-d. art. ajustării; pl. ajustări
g.‑d. m. şi f. aiestora (omul aiesta)
ajustoare s. f., g.-d. art. ajustoarei; pl. ajustoare
!aievea adj. invar., adv. (apariţii ~, a apărea ~)
ajustor s. m., pl. ajustori
+aikido (cuv. jap.) [ai pron. aĭ/ai] (desp. ai-/a-i-) s. n.
ajuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ajut, 2 sg. ajuţi, 3 ajută;
airbag (engl.) [pron. erbeg] (desp. air-bag) s. n., pl. conj. prez. 1 sg. să ajut, 3 să ajute
airbaguri [pron. erbeguri]
ajutaj (tub, duză) s. n., pl. ajutaje
airbus® (tip de avion) (engl./fr.) [pron. erbas/erbüs]
ajutare s. f., g.-d. art. ajutării; pl. ajutări
(desp. air-bus) s. n., pl. airbusuri [pron. erbasuri/
ajutător adj. m., pl. ajutători; f. sg. şi pl. ajutătoare
erbüsuri]
ajutoare s. f., g.-d. art. ajutoarei; pl. ajutoare
Airbus (firmă producătoare) (engl./fr.) [pron. erbas/
erbüs] (desp. Air-bus) s. propriu n. ajutor1 (persoană) (rar) s. m., pl. ajutori
aisberg (desp. ais-) s. n., pl. aisberguri ajutor2 (sprijin; persoană) s. n., pl. ajutoare
+aisfild (desp. ais-) s. n., pl. aisfilduri ajutora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ajutorez, 3 ajutorează;
conj. prez. 1 sg. să ajutorez, 3 să ajutoreze
aişor (desp. a-i-) s. m., pl. aişori
ajutorare s. f., g.-d. art. ajutorării; pl. ajutorări
aiura (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 1 sg. aiurez, 3 aiurează;
conj. prez. 1 sg. să aiurez, 3 să aiureze ajutorinţă (înv.) s. f., g.-d. art. ajutorinţei; pl. ajutorinţe
aiurare s. f., g.-d. art. aiurării; pl. aiurări !akadian (referitor la Akad) (desp. -di-an) adj. m., s.
aiurea adv. m., pl. akadieni (desp. -di-eni); adj. f., s. f. akadiană, pl.
akadiene
aiurea (într-~) (pop.) loc. adv.
+akadiană (limbă) (desp. -di-a-) s. f., g.-d. art. akadienei
aiureală (fam.) s. f., g.-d. art. aiurelii; pl. aiureli
(desp. -di-e-)
aiuri (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl.
akân s. m., pl. akâni
aiuresc, 3 sg. aiureşte, imperf. 1 aiuream; conj. prez. 1 sg.
să aiuresc, 3 să aiurească al1 art.1 m., pl. ai; f. a, pl. ale; g.-d. pl. m. şi f. alor (alor lui/
aiurit adj. m., s. m., pl. aiuriţi; adj. f., s. f. aiurită, pl. aiurite săi, de-ai voştri, de-ale gurii)
ajun s. n., pl. ajunuri al2 pr.2 m., pl. ai; f. a, pl. ale; g.-d. pl. m. şi f. alor (prietenul
lui Ion şi al meu)
ajuna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ajunez, 3 ajunează; conj.
prez. 1 sg. să ajunez, 3 să ajuneze a-l prep. + pr. (în tempo rapid) (a-l da = a îl da)
+ajunge1 (a ~) (a fi suficient) vb., ind. prez. 3 sg. ajunge, à la (fr.) prep.
3 pl. ajung, perf. s. 3 sg. ajunse, m.m.c.p. 3 sg. ajunsese, ala-bala interj.
3 pl. ajunseseră; conj. prez. 3 să ajungă/ajungă(-ţi); ger. alabandină s. f., g.-d. art. alabandinei
ajungând; part. ajuns alabastru (ghips) s. n., art. alabastrul; (sorturi) pl.
ajunge2 (a ~) (a prinde din urmă; a sosi) vb., ind. prez. alabastruri
1 sg. şi 3 pl. ajung, 3 sg. ajunge, perf. s. 1 sg. ajunsei, alac s. n., (spice) pl. alace
1 pl. ajunserăm, m.m.c.p. 1 pl. ajunseserăm; conj. prez.
alagea (înv., reg.) s. f., art. alageaua, g.-d. art. alagelei; pl.
1 sg. să ajung, 3 să ajungă; imper. 2 sg. afirm. intranz.
alagele
ajungi/tranz. ajunge (Ajunge-l din urmă! Ajunge-i
maşina!); ger. ajungând alai s. n., pl. alaiuri
+ajunge3 (a se ~) (a parveni) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. alait s. n.
mă ajung, 3 sg. se ajunge, perf. s. 1 sg. mă ajunsei, 1 pl. alaltăieri (desp. -ieri) adv.
ne ajunserăm, m.m.c.p. 1 pl. ne ajunseserăm; conj. prez. alaltăieri-dimineaţă (desp. -ieri-) adv.
1
Considerat în GALR marcă a genitivului.
2
Considerat în GALR pr. semiindependent.
235 albiciune
alaltăieri după-amiază (desp. -ieri) adv. +alb-albaştri (fani/fotbalişti ai Universităţii Craiova)
alaltăieri după-masă (desp. -ieri) adv. (fam.) adj. m. pl., s. m. pl., art. alb-albaştrii
alaltăieri-noapte (desp. -ieri-) adv. !alba-neagra (joc de noroc) (desp. -nea-gra) s. f. art.
alaltăieri-seară (desp. -ieri-) adv. albanez adj. m., s. m., pl. albanezi; adj. f., s. f. albaneză,
alaltăseară (fam.) adv. pl. albaneze
alaman1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamani; adj. f., s. albaneză (limbă) s. f., art. albaneza, g.-d. art. albanezei
f. alamană, pl. alamane albanistică s. f., g.-d. art. albanisticii
alaman2 (unealtă de pescuit) (reg.) s. n., pl. alamane alb-argintiu (desp. alb-ar-) adj. m., f. alb-argintie; pl. m.
alamă s. f., g.-d. art. alamei; (obiecte) pl. alămuri şi f. alb-argintii
alambic s. n., pl. alambicuri albaspină (desp. -bas-pi-/ba-spi-) s. f., g.-d. art. albaspinei
alambica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alambichez, 3 alambichează; albastru1 adj. m., pl. albaştri, art. albaştrii; f. albastră, pl.
conj. prez. 1 sg. să alambichez, 3 să alambicheze albastre
alambicare s. f., g.-d. art. alambicării; pl. alambicări albastru2 s. n., art. albastrul
alamină s. f., g.-d. art. alaminei albastru-azuriu adj. m., f. albastru-azurie, m. şi f. pl.
alan adj. m., s. m., pl. alani; adj. f., s. f. alană, pl. alane albastru-azurii
alandala (fam.) adv. albatros (desp. -ba-tros) s. m., pl. albatroşi
alantoidă s. f., g.-d. art. alantoidei; pl. alantoide albă (cântec) s. f., g.-d. art. albei; pl. albe
alarma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alarmez, 3 alarmează; conj. albăstrea s. f., art. albăstreaua, g.-d. art. albăstrelei; pl.
prez. 1 sg. să alarmez, 3 să alarmeze albăstrele
alarmant adj. m., pl. alarmanţi; f. alarmantă, pl. alarmante albăstreală s. f., g.-d. art. albăstrelii; pl. albăstreli
alarmare s. f., g.-d. art. alarmării; pl. alarmări !albăstrel (rar) adj. m., pl. albăstrei; f. albăstrea, pl. albăstrele
alarmă s. f., g.-d. art. alarmei; pl. alarme albăstri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. albăstresc, 3 sg.
alarmist adj. m., s. m., pl. alarmişti; adj. f., s. f. alarmistă, albăstreşte, imperf. 1 albăstream; conj. prez. 1 sg. să
pl. alarmiste albăstresc, 3 să albăstrească
alaun s. n. albăstrime s. f., g.-d. art. albăstrimii; (ceruri) pl. albăstrimi
!ală s. f., g.-d. art. alei; pl. ale albăstrior (desp. -tri-or) adj. m., pl. albăstriori; f.
alămar s. m., pl. alămari albăstrioară, pl. albăstrioare
alămărie s. f., art. alămăria, g.-d. art. alămăriei; (ateliere, albăstrire s. f., g.-d. art. albăstririi; pl. albăstriri
obiecte) pl. alămării, art. alămăriile (desp. -ri-i-) albăstriţă s. f., g.-d. art. albăstriţei; pl. albăstriţe
alămâioară (reg.) s. f., g.-d. art. alămâioarei; pl. alămâioare albăstriu adj. m., f. albăstrie; pl. m. şi f. albăstrii, art. m.
alămi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alămesc, 3 sg. albăstriii (desp. -tri-ii), f. albăstriile (desp. -tri-i-)
alămeşte, imperf. 1 alămeam; conj. prez. 1 sg. să alămesc,
albăstrui adj. m., f. albăstruie; pl. m. şi f. albăstrui
3 să alămească
albeală (pop.) s. f., g.-d. art. albelii; (farduri) pl. albeli
alămire s. f., g.-d. art. alămirii
alămiu (rar) adj. m., f. alămie; pl. m. şi f. alămii albeaţă s. f., g.-d. art. albeţii
alăpta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alăptez, 3 alăptează; conj. albedo (fiz.) s. n., art. albedoul
prez. 1 sg. să alăptez, 3 să alăpteze albei s. m., art. albeiul
alăptare s. f., g.-d. art. alăptării; pl. alăptări albescenţă (rar) s. f., g.-d. art. albescenţei
alătura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alătur, 3 alătură; conj. albeţ1 (reg.) adj. m., pl. albeţi; f. albeaţă, pl. albeţe
prez. 1 sg. să alătur, 3 să alăture albeţ2 (reg.) s. n., pl. albeţe
alăturare s. f., g.-d. art. alăturării; pl. alăturări albgardist (desp. alb-gar-) s. m., pl. albgardişti
!alături adv.
albgardistă (desp. alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardistei, pl.
+alături de adv. + prep. (Locuieşte ~ mine.; dar: alăturea albgardiste
cu drumul)
alb-gălbui adj. m., f. alb-gălbuie; pl. m. şi f. alb-gălbui
alb1 adj. m., s. m., pl. albi; adj. f., s. f. albă, pl. albe
albi (a ~) (a deveni/face alb) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl.
alb2 s. n. (şi: semnat în ~, negru pe ~)
albesc, 3 sg. albeşte, imperf. 1 albeam; conj. prez. 1 sg. să
alba (zorile) s. f. art., g.-d. art. albei
albesc, 3 să albească
!Alba Iulia (oraş) (desp. -li-a) s. propriu f. art., g.-d. art.
albian1 (desp. -bi-an) adj. m., pl. albieni (desp. -bi-eni); f.
Albei Iulia
albiană, pl. albiene
albaiulian (desp. -li-an) adj. m., s. m., pl. albaiulieni
(desp. -li-eni); adj. f. albaiuliană, pl. albaiuliene albian2 (desp. -bi-an) s. n.
albaiuliancă (desp. -li-an-) s. f., g.-d. art. albaiuliencei albicios adj. m., pl. albicioşi; f. albicioasă, pl. albicioase
(desp. -li-en-); pl. albaiulience albiciune (fam.) s. f., g.-d. art. albiciunii
albie 236
albie (desp. -bi-e) s. f., art. albia (desp. -bi-a), g.-d. art. alboradă (compoziţie muzicală) s. f., g.-d. art. alboradei;
albiei; pl. albii, art. albiile (desp. -bi-i-) pl. alborade
albier (desp. -bi-er) s. m., pl. albieri +alb-roşii (fani/sportivi ai clubului Dinamo) (fam.) adj.
albigens adj. m., s. m., pl. albigensi; adj. f., s. f. albigensă, m. pl., s. m. pl., art. alb-roşiii (desp. -şi-ii)
pl. albigense albui (rar) adj. m., f. albuie; pl. m. şi f. albui
albii (a se ~) (a lua formă de albie) (rar) vb. refl., ind. albuleţ (reg.) s. n., pl. albuleţe
prez. 3 sg. se albieşte (desp. -bi-eş-), 3 pl. se albiesc, album s. n., pl. albume
imperf. 3 sg. se albia (desp. -bi-a); conj. prez. 3 să se albumeală s. f., g.-d. art. albumelei; pl. albumele
albiască; ger. albiindu-se (desp. bi-in-) albumen (ţesut) s. n.
albiliţă s. f., g.-d. art. albiliţei; pl. albiliţe albumină (substanţă) s. f., g.-d. art. albuminei; pl.
albime (rar) s. f., g.-d. art. albimii; pl. albimi albumine
albinar s. m., pl. albinari albuminoid1 adj. m., pl. albuminoizi; f. albuminoidă, pl.
albină s. f., g.-d. art. albinei; pl. albine albuminoide
albinărel s. m., pl. albinărei albuminoid2 s. n.
albinărie (rar) s. f., art. albinăria, g.-d. art. albinăriei; pl. albuminometru (desp. -me-tru) s. n., art. albuminometrul;
albinării, art. albinăriile (desp. -ri-i-) pl. albuminometre
albinărit s. n. albuminos adj. m., pl. albuminoşi; f. albuminoasă, pl.
albineală (rar) s. f., g.-d. art. albinelii albuminoase
albineţ1 (reg.) adj. m., pl. albineţi; f. albineaţă, pl. albineţe albuminurie (desp. -mi-nu-/-min-u-) s. f., art. albuminuria,
g.-d. albuminurii, art. albuminuriei
albineţ2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albumiţă s. f., g.-d. art. albumiţei; pl. albumiţe
albini (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. albinesc, 3 sg.
albineşte, imperf. 1 albineam; conj. prez. 1 sg. să albinesc, albumoză s. f., g.-d. art. albumozei
3 să albinească alburi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. albureşte, 3 pl.
albinioară (rar) (desp. -nioa-) s. f., g.-d. art. albinioarei; pl. alburesc, imperf. 3 sg. alburea; conj. prez. 3 să alburească
albinioare alburiu1 adj. m., f. alburie; pl. m. şi f. alburii
albinism s. n. alburiu2 s. n., art. alburiul
albiniţă s. f., g.-d. art. albiniţei; pl. albiniţe alburn s. n., pl. alburnuri
albinos adj. m., s. m., pl. albinoşi; adj. f., s. f. albinoasă, albuş s. n., pl. albuşuri
pl. albinoase albuţ (rar) adj. m., pl. albuţi; f. albuţă, pl. albuţe
albinuşă (rar) s. f., art. albinuşa, g.-d. art. albinuşei; pl. +alb-violeţi (fani/sportivi ai clubului ASU Poli) (fam.)
albinuşe (desp. vi-o-) adj. m. pl., s. m. pl., art. alb-violeţii
albinuţă s. f., g.-d. art. albinuţei; pl. albinuţe alcaic (desp. -ca-ic) adj. m., pl. alcaici; f. alcaică, pl. alcaice
albioară (desp. -bi-oa-) s. f., g.-d. art. albioarei; pl. albioare alcalde s. m., art. alcaldele; pl. alcalzi
Albion (desp. -bi-on) s. propriu n. alcaliceluloză s. f., g.-d. art. alcalicelulozei
albior (desp. -bi-or) adj. m., pl. albiori; f. albioară, pl. albioare alcalimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. alcalimetria, g.-d.
alcalimetrii, art. alcalimetriei
albire s. f., g.-d. art. albirii; pl. albiri
alcalimetru (desp. -me-tru) s. n., art. alcalimetrul; pl.
albişoară s. f., g.-d. art. albişoarei; pl. albişoare
alcalimetre
albişor1 adj. m., pl. albişori; f. albişoară, pl. albişoare
alcalin adj. m., pl. alcalini; f. alcalină, pl. alcaline
albişor2 s. m., pl. albişori
alcalinitate s. f., g.-d. art. alcalinităţii
albit s. n.
alcaliniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alcalinizez, 3 alcalinizează;
albitoare s. f., g.-d. art. albitoarei; pl. albitoare conj. prez. 1 sg. să alcalinizez, 3 să alcalinizeze
albitor s. m., pl. albitori alcalinizare s. f., g.-d. art. alcalinizării; pl. alcalinizări
albitorie s. f., art. albitoria, g.-d. art. albitoriei; pl. albitorii, !alcalino-pământos adj. m. (piroxen ~), pl. alcalino-
art. albitoriile (desp. -ri-i-) pământoşi; f. alcalino-pământoasă (sticlă ~), pl. alcalino-
albitură s. f., g.-d. art. albiturii; pl. albituri pământoase
albiţă s. f., g.-d. art. albiţei; pl. albiţe alcaliu [liu pron. lĭu] s. n., pl. alcalii, art. alcaliile (desp.
albiu (rar) adj. m., f. albie; pl. m. şi f. albii -li-i-)
albiuţă (desp. -bi-u-) s. f., g.-d. art. albiuţei; pl. albiuţe alcaloid s. m., pl. alcaloizi
alb-negru1 (desp. -ne-gru) adj. invar. (televizoare ~) alcaloză s. f., g.-d. art. alcalozei
+alb-negru2 (desp. -ne-gru) s. n., art. alb-negrul (filme în alcan s. m., pl. alcani
alb-negru, epoca alb-negrului) alcarazas (rar) s. n., pl. alcarazasuri
alboare (rar) s. f., g.-d. art. alborii alcazar s. n., pl. alcazare
237 alertă
alcătui1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alcătuiesc, alega2 (a se ~) (a se ţine de capul cuiva) (înv., pop.) vb.
3 sg. alcătuieşte, imperf. 1 alcătuiam; conj. prez. 1 sg. să refl., ind. prez. 1 sg. mă aleg, 2 sg. te alegi, 3 se aleagă;
alcătuiesc, 3 să alcătuiască conj. prez. 1 sg. să mă aleg, 3 să se alege; imper. 2 sg.
alcătui2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. afirm. aleagă-te; ger. alegându-mă
1 sg. mă alcătuiesc, 3 sg. se alcătuieşte, imperf. 1 sg. alegaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. alegaţia (desp. -ţi-a), g.-d.
mă alcătuiam; conj. prez. 1 sg. să mă alcătuiesc, 3 să art. alegaţiei; pl. alegaţii, art. alegaţiile (desp. -ţi-i-)
se alcătuiască; imper. 2 sg. afirm. alcătuieşte-te; ger. alegătoare s. f., g.-d. art. alegătoarei; pl. alegătoare
alcătuindu-mă alegător s. m., pl. alegători
alcătuială s. f., g.-d. art. alcătuielii; pl. alcătuieli alege (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aleg, 3 sg. alege, perf.
alcătuire s. f., g.-d. art. alcătuirii; pl. alcătuiri s. 1 sg. alesei, 1 pl. aleserăm, m.m.c.p. 1 pl. aleseserăm;
alcătuitor (desp. -tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitori; adj. f., conj. prez. 1 sg. să aleg, 3 să aleagă; ger. alegând; part. ales
s. f. sg. şi pl. alcătuitoare alegere s. f., g.-d. art. alegerii; pl. alegeri
alchenă s. f., g.-d. art. alchenei; pl. alchene alegoric adj. m., pl. alegorici; f. alegorică, pl. alegorice
alchidal s. m. alegorie s. f., art. alegoria, g.-d. art. alegoriei; pl. alegorii,
art. alegoriile (desp. -ri-i-)
alchil s. m., pl. alchili
alegorism s. n.
alchilare s. f., g.-d. art. alchilării
alegru (livr.) (desp. -le-gru) adj. m., pl. alegri; f. alegră, pl.
alchimie s. f., art. alchimia, g.-d. alchimii, art. alchimiei
alegre
alchimist s. m., pl. alchimişti
!alei (pop.) interj.
alchină s. f., g.-d. art. alchinei; pl. alchine alelism s. n.
alcool1 (compus chimic) s. m., pl. alcooli !alelopatie s. f., art. alelopatia, g.-d. art. alelopatiei; pl.
alcool2 (spirt; băutură) s. n., (băuturi) pl. alcooluri alelopatii, art. alelopatiile (desp. -ti-i-)
alcoolat s. m. aleluia interj.
!alcoolemie (desp. -o-le-/-ol-e-) s. f., art. alcoolemia, g.-d. art. alemandă s. f., g.-d. art. alemandei; pl. alemande
alcoolemiei; pl. alcoolemii, art. alcoolemiile (desp. -mi-i-) alemanic adj. m., s. m., pl. alemanici; adj. f., s. f. alemanică,
alcoolic adj. m., s. m., pl. alcoolici; adj. f., s. f. alcoolică, pl. alemanice
pl. alcoolice alenă (hidrocarbură) s. f., g.-d. art. alenei; pl. alene
alcoolism s. n. alene adv.
alcooliza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alcoolizez, 3 alcoolizează; alerga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alerg, 2 sg. alergi, 3 aleargă;
conj. prez. 1 sg. să alcoolizez, 3 să alcoolizeze conj. prez. 1 sg. să alerg, 3 să alerge; imper. 2 sg. afirm.
alcoolizare s. f., g.-d. art. alcoolizării aleargă
alcoolmetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. alcoolmetria, g.-d. alergare s. f., g.-d. art. alergării; pl. alergări (~ zilnice)
alcoolmetrii, art. alcoolmetriei alergătoare (cursă, parc, obiect) s. f., g.-d. art. alergătorii;
alcoolmetru (desp. -me-tru) s. n., art. alcoolmetrul; pl. pl. alergători
alcoolmetre alergător adj. m., s. m., pl. alergători; adj. f., (pasăre,
alcoolscop s. n., pl. alcoolscoape persoană) s. f. sg. şi pl. alergătoare
+alcooltest s. n., pl. alcoolteste alergătură s. f., g.-d. art. alergăturii; pl. alergături
alcov s. n., pl. alcovuri alergen1 adj. m., pl. alergeni; f. alergenă, pl. alergene
aldămaş s. n., pl. aldămaşuri !alergen2 s. m., pl. alergeni
alergic adj. m., pl. alergici; f. alergică, pl. alergice
alde (pop., fam.) adj. pr. invar. (~ Ion, ~ Ionescu)
alergie s. f., art. alergia, g.-d. art. alergiei; pl. alergii, art.
alde (de- ~) (pop., fam.) prep. + adj. pr. invar.
alergiile (desp. -gi-i-)
aldehidă s. f., g.-d. art. aldehidei; pl. aldehide
alergoloagă v. alergologă
aldin adj. m., pl. aldini; f. aldină, pl. aldine
alergolog s. m., pl. alergologi
aldină (literă) s. f., g.-d. art. aldinei; pl. aldine; abr. ald.
!alergologă (livr.)/(colocv.) alergoloagă s. f., g.-d. art.
Al Doilea Război Mondial v. Război Mondial alergologei/alergoloagei; pl. alergologe/alergoloage
aldosteron (desp. -dos-te-/-do-ste-) s. m. +alergologic adj. m., pl. alergologici; f. alergologică, pl.
alean (reg.) s. n., pl. aleanuri alergologice
aleatoriu [riu pron. rĭu] (desp. -le-a-) adj. m., f. aleatorie alergologie s. f., art. alergologia, g.-d. alergologii, art.
(desp. -ri-e); pl. m. şi f. aleatorii alergologiei
alee s. f., art. aleea, g.-d. art. aleii; pl. alei, art. aleile (desp. alert adj. m., pl. alerţi; f. alertă, pl. alerte
-le-i-) alerta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alertez, 3 alertează; conj.
alega1 (a ~) (a invoca) vb., ind. prez. 1 sg. aleghez, 3 prez. 1 sg. să alertez, 3 să alerteze
aleghează; conj. prez. 1 sg. să aleghez, 3 să alegheze alertă s. f., g.-d. art. alertei; pl. alerte
alerteţe 238
alerteţe (rar) s. f., art. alerteţea, g.-d. art. alerteţei algerian (desp. -ri-an) adj. m., s. m., pl. algerieni (desp.
ales1 adj. m., s. m., pl. aleşi; adj. f., s. f. aleasă, pl. alese -ri-eni); adj. f., s. f. algeriană, pl. algeriene
ales2 (alegere) s. n. algeriancă (desp. -ri-an-) s. f., g.-d. art. algeriencei (desp.
-ri-en-); pl. algerience
alesătură s. f., g.-d. art. alesăturii; pl. alesături
algezimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. algezimetria, g.-d.
alese (pe ~)/(în tempo rapid) pe-alese loc. adv.
algezimetrii, art. algezimetriei
alesidă (înv.) s. f., g.-d. art. alesidei; pl. aleside
algid adj. m., pl. algizi; f. algidă, pl. algide
+ales (mai ~) loc. adv.
algiditate s. f., g.-d. art. algidităţii
!alestâncă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. alestâncii
!algie s. f., art. algia, g.-d. art. algiei; pl. algii, art. algiile
aleurit (desp. -leu-) s. n., pl. aleurite (desp. -gi-i-)
aleuritic (desp. -leu-) adj. m., pl. aleuritici; f. aleuritică, pl. algină s. f., g.-d. art. alginei
aleuritice algogen adj. m., pl. algogeni; f. algogenă, pl. algogene
!aleurolit (desp. -leu-) s. n., pl. aleurolite algologie s. f., art. algologia, g.-d. algologii, art. algologiei
aleurometru (desp. -leu-, -me-tru) s. n., art. aleurometrul; algomanie s. f., art. algomania, g.-d. algomanii, art.
pl. aleurometre algomaniei
aleuronat (desp. -leu-) s. n. algonkian1 (eră geologică) (desp. -ki-an) s. n.
aleuronă (desp. -leu-) s. f., g.-d. art. aleuronei algonkian2 (referitor la algonkian1) (desp. -ki-an) adj. m.,
!aleuronic (desp. -leu-) adj. m., pl. aleuronici (corpi ~); f. pl. algonkieni (desp. -ki-eni); f. algonkiană, pl. algonkiene
aleuronică (natură ~), pl. aleuronice algonkin (nume etnic) adj. m., s. m., pl. algonkini; adj. f.,
alevin s. m., pl. alevini s. f. algonkină, pl. algonkine
alevinaj (rar) s. n. algonkină (limbă) s. f., g.-d. art. algonkinei
alexandrin1 (elenistic) adj. m., pl. alexandrini; f. algoritm s. m., pl. algoritmi
alexandrină, pl. alexandrine algoritmic adj. m., pl. algoritmici; f. algoritmică, pl.
alexandrin2 (vers) s. m., pl. alexandrini algoritmice
+algoritmică s. f., g.-d. art. algoritmicei
alexandrinism s. n.
algrafie s. f., art. algrafia, g.-d. algrafii, art. algrafiei
!alexăndrean (referitor la Alexandria) adj. m., s. m., pl.
alexăndreni; adj. f. alexăndreană, pl. alexăndrene !alguazil (desp. -gua-) s. m., pl. alguazili
!alexăndreancă s. f., g.-d. art. alexăndrencei; pl. alexăndrence alia1 (a ~) (desp. -li-a) vb., ind. prez. 1 sg. aliez (desp.
-li‑ez), 3 aliază, 1 pl. aliem; conj. prez. 1 sg. să aliez, 3 să
alexie s. f., art. alexia, g.-d. alexii, art. alexiei
alieze; ger. aliind (desp. -li-ind)
alexină s. f., g.-d. art. alexinei; pl. alexine +alia2 (a se ~) (desp. -li-a) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă
aleza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alezez, 3 alezează; conj. aliez (desp. -li-ez), 3 se aliază, 1 pl. ne aliem; conj. prez. 1
prez. 1 sg. să alezez, 3 să alezeze sg. să mă aliez, 3 să se alieze; imper. 2 sg. afirm. aliază-te;
alezaj s. n., pl. alezaje ger. aliindu-mă (desp. -li-in-)
alezare s. f., g.-d. art. alezării; pl. alezări aliaj (desp. -li-aj) s. n., pl. aliaje
aleză s. f., g.-d. art. alezei; pl. aleze alianţă (desp. -li-an-) s. f., g.-d. art. alianţei; pl. alianţe
alezie s. f., art. alezia, g.-d. alezii, art. aleziei alias (lat.) (desp. -li-as) adv.
alezor s. n., pl. alezoare aliat (desp. -li-at) adj. m., s. m., pl. aliaţi; adj. f., s. f. aliată,
pl. aliate
alfa1 (literă grecească) s. m., pl. alfa; , A
alibi s. n., pl. alibiuri
alfa2 (plantă) s. m.
!alică s. f., g.-d. art. alicei; pl. alice
alfabet s. n., pl. alfabete
alicărie s. f., art. alicăria, g.-d. alicării, art. alicăriei
alfabetar s. n., pl. alfabetare
alici (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alicesc, 3 sg.
alfabetic adj. m., pl. alfabetici; f. alfabetică, pl. alfabetice
aliceşte, imperf. 1 aliceam; conj. prez. 1 sg. să alicesc, 3
alfabetiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alfabetizez, 3 alfabetizează; să alicească
conj. prez. 1 sg. să alfabetizez, 3 să alfabetizeze +alicot s. m., pl. alicoţi
alfabetizare s. f., g.-d. art. alfabetizării alicotă adj. f. (parte ~), pl. alicote
alfanumeric adj. m., pl. alfanumerici; f. alfanumerică, pl. alicuantă (desp. -cuan-) adj. f. (parte ~), pl. alicuante
alfanumerice alidadă s. f., g.-d. art. alidadei; pl. alidade
alfatron (desp. -fa-tron) s. n., pl. alfatroane aliena (a ~) (desp. -li-e-) vb., ind. prez. 1 sg. alienez, 3
algă s. f., g.-d. art. algei; pl. alge alienează; conj. prez. 1 sg. să alienez, 3 să alieneze
algebră (desp. -ge-bră) s. f., g.-d. art. algebrei alienabil (desp. -li-e-) adj. m., pl. alienabili; f. alienabilă,
algebric (desp. -ge-bric) adj. m., pl. algebrici; f. algebrică, pl. alienabile
pl. algebrice alienabilitate (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. alienabilităţii
239 alocuţiune
alienare (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. alienării; pl. alienări alipi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alipesc, 3 sg. alipeşte,
alienat (desp. -li-e-) adj. m., s. m., pl. alienaţi; adj. f., s. f. imperf. 1 alipeam; conj. prez. 1 sg. să alipesc, 3 să
alienată, pl. alienate (alienaţi mintal) alipească
alienaţie (desp. -li-e-, -ţi-e) s. f., art. alienaţia (desp. -ţi-a), alipire s. f., g.-d. art. alipirii; pl. alipiri
g.-d. alienaţii, art. alienaţiei alismatacee s. f., art. alismataceea, g.-d. art. alismataceei;
alienist (desp. -li-e-) s. m., pl. alienişti pl. alismatacee
alienistă (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. alienistei; pl. alieniste alişveriş (reg.) s. n., pl. alişverişuri
alifatic adj. m., pl. alifatici; f. alifatică, pl. alifatice alit s. n.
alitare s. f., g.-d. art. alitării
alifie s. f., art. alifia, g.-d. art. alifiei; pl. alifii, art. alifiile
(desp. -fi-i-) aliteraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aliteraţia (desp. -ţi-a), g.-d.
art. aliteraţiei; pl. aliteraţii, art. aliteraţiile (desp. -ţi-i-)
alifios (desp. -fi-os) adj. m., pl. alifioşi; f. alifioasă, pl. alifioase
+aliturgic adj. m., pl. aliturgici; f. aliturgică, pl. aliturgice
aligator s. m., pl. aligatori
alivancă (turtă) (reg.) s. f., g.-d. art. alivencii; pl. alivenci
!aligote (viţă-de-vie; vin) s. n., art. aligoteul (desp. -te-ul);
alivanta (înv., rar) interj.
(porţii; sorturi) pl. aligoteuri
alivencile (dans) (reg.) s. f. pl. art., neart. alivenci
alimba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alimbez, 3 alimbează; conj.
prez. 1 sg. să alimbez, 3 să alimbeze alizarină s. f., g.-d. art. alizarinei
alimbare s. f., g.-d. art. alimbării; pl. alimbări alizeu s. n., art. alizeul; pl. alizee
allargando (muz.) (it.) adv.; abr. allarg.
aliment s. n., pl. alimente
allegretto1 (muz.) (it.) (desp. -le-gret-) adv.; abr. alltto
alimenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alimentez, 3 alimentează;
conj. prez. 1 sg. să alimentez, 3 să alimenteze +allegretto2 (muz.) (it.) (desp. -le-gret-) s. n., pl. allegrettouri
alimentar adj. m., pl. alimentari; f. alimentară, pl. allegro1 (muz.) (it.) (desp. -le-gro) adv.; abr. Allo
alimentare !allegro2 (muz.) (it.) (desp. -le-gro) s. n., pl. allegrouri
alimentară (magazin) (înv.) s. f., g.-d. art. alimentarei; pl. allegro assai (muz.) (it.) (desp. -le-gro, -sai) loc. adv.
alimentare allegro ma non troppo (muz.) (it.) (desp. -le-gro) loc. adv.
alimentare (hrănire) s. f., g.-d. art. alimentării; pl. alimentări +all-inclusive (engl.) [pron. olinklusiv] (desp. -in-clu-)
adj. invar. (vacanţe ~)
alimentator s. n., pl. alimentatoare
!all right1 (engl.) [pron. olraĭt] interj.
alimentaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. alimentaţia (desp. -ţi-a),
g.-d. art. alimentaţiei; pl. alimentaţii, art. alimentaţiile !all right2 (engl.) [pron. olraĭt] loc. adj., loc. adv.
(desp. -ţi-i-) (comportament ~, a se purta ~)
alin (rar) adv. Almageste (lucrări antice de astronomie) s. propriu n.
pl.
alina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alin, 3 alină; conj. prez. 1
!alma mater (lat.) loc. s. f., g.-d. almei mater
sg. să alin, 3 să aline
almanah s. n., pl. almanahuri
alinare s. f., g.-d. art. alinării; pl. alinări
almandin s. n.
alinător adj. m., pl. alinători; f. sg. şi pl. alinătoare
almar (reg.) s. n., pl. almare
alinătură (rar) s. f., g.-d. art. alinăturii; pl. alinături
almee s. f., art. almeea, g.-d. almee, art. almeei; pl. almee
alineat (desp. -ne-at) s. n., pl. alineate; abr. al./alin.
almicantarat (înv.) s. n., pl. almicantarate
alinia (a ~) (desp. -ni-a) vb., ind. prez. 1 sg. aliniez (desp.
alo1 (apel telefonic) s. n., art. aloul (desp. -lo-ul), pl. alouri
-ni-ez), 3 aliniază, 1 pl. aliniem; conj. prez. 1 sg. să aliniez,
!alo2 interj.
3 să alinieze; ger. aliniind (desp. -ni-ind)
alobrog (desp. lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrogi; adj. f., s.
aliniament (desp. -ni-a-) s. n., pl. aliniamente
f. alobrogă, pl. alobroge
aliniat (desp. -ni-at) adj. m., pl. aliniaţi; f. aliniată, pl.
aloca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aloc, 2 sg. aloci, 3 alocă; conj.
aliniate
prez. 1 sg. să aloc, 3 să aloce
aliniere (desp. -ni-e-) s. f., g.-d. art. alinierii; pl. alinieri
alocabil adj. m., pl. alocabili; f. alocabilă, pl. alocabile
alint s. n., pl. alinturi
alocare s. f., g.-d. art. alocării; pl. alocări
alinta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alint, 2 sg. alinţi, 3 alintă; alocaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. alocaţia (desp. -ţi-a), g.-d.
conj. prez. 1 sg. să alint, 3 să alinte art. alocaţiei; pl. alocaţii, art. alocaţiile (desp. -ţi-i-)
alintare s. f., g.-d. art. alintării; pl. alintări alocromatic (desp. -lo-cro-) adj. m., pl. alocromatici; f.
alintător adj. m., pl. alintători; f. sg. şi pl. alintătoare alocromatică, pl. alocromatice
alintătură s. f., g.-d. art. alintăturii; pl. alintături alocromatism (desp. -lo-cro-) s. n.
alior (desp. -li-or) s. m., pl. aliori !alocuri (pe ~)/(în tempo rapid) pe-alocuri loc. adv.
Aliotman (înv., rar) (desp. -li-ot-) s. propriu n., art. alocuţiune (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. alocuţiunii; pl.
Aliotmanul alocuţiuni
alodial 240
alodial (desp. -di-al) adj. m., pl. alodiali; f. alodială, pl. altcineva (desp. alt-ci-) pr., g.-d. altcuiva
alodiale altcum (desp. alt-cum) adv.
alodiu [diu pron. dĭu] s. n., art. alodiul; pl. alodii, art. altcumva (desp. alt-cum-) adv.
alodiile (desp. -di-i-) alte dăţi (în alte împrejurări) loc. adv.
aloe s. f., art. aloea, g.-d. aloe, art. aloei; pl. aloe alteori (desp. -te-ori) adv.
alofon s. n., pl. alofone altera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alterez, 3 alterează; conj.
alogam adj. m., pl. alogami; f. alogamă, pl. alogame prez. 1 sg. să alterez, 3 să altereze
alogamă s. f., g.-d. art. alogamei; pl. alogame alterabil adj. m., pl. alterabili; f. alterabilă, pl. alterabile
alogamie s. f., art. alogamia, g.-d. alogamii, art. alogamiei alterabilitate s. f., g.-d. art. alterabilităţii
alogen adj. m., pl. alogeni; f. alogenă, pl. alogene alterare s. f., g.-d. art. alterării; pl. alterări
alogenetic adj. m., pl. alogenetici; f. alogenetică, pl. alteraţie (muz.) (desp. -ţi-e) s. f., art. alteraţia (desp. -ţi‑a),
alogenetice g.-d. art. alteraţiei; pl. alteraţii, art. alteraţiile (desp. -ţi‑i-)
alogic adj. m., pl. alogici; f. alogică, pl. alogice altercaţie (dispută) (desp. -ţi-e) s. f., art. altercaţia (desp.
alogism s. n. -ţi-a), g.-d. art. altercaţiei; pl. altercaţii, art. altercaţiile
!alohton adj. m., pl. alohtoni; f. alohtonă, pl. alohtone (desp. -ţi-i-)
alomorf s. n., pl. alomorfe !alter ego (al doilea eu) (lat.) loc. s. n., (rar) pl. alter egouri
alonjă s. f., art. alonja, g.-d. art. alonjei; pl. alonje alteritate s. f., g.-d. art. alterităţii; pl. alterităţi
!alopat adj. m., s. m., pl. alopaţi; adj. f., s. f. alopată, pl. altern adj. m., pl. alterni; f. alternă, pl. alterne
alopate alterna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alternez, 3 alternează;
alopatic adj. m., pl. alopatici; f. alopatică, pl. alopatice conj. prez. 1 sg. să alternez, 3 să alterneze
!alopatie s. f., art. alopatia, g.-d. art. alopatiei; pl. alopatii, alternant adj. m., pl. alternanţi; f. alternantă, pl. alternante
art. alopatiile (desp. -ti-i-) alternanţă s. f., g.-d. art. alternanţei; pl. alternanţe
alopecie s. f., art. alopecia, g.-d. alopecii, art. alopeciei alternare s. f., g.-d. art. alternării; pl. alternări
alotropic (desp. -lo-tro-) adj. m., pl. alotropici; f. alotropică, alternativ adj. m., pl. alternativi; f. alternativă, pl.
pl. alotropice alternative
alotropie (desp. -lo-tro-) s. f., art. alotropia, g.-d. alotropii, alternativă s. f., g.-d. art. alternativei; pl. alternative
art. alotropiei alternator s. n., pl. alternatoare
aloxan s. n. Alteţa Sa [± Principesa/Principele [± prenume]] loc. pr.,
alozaur (desp. -za-ur) s. m., pl. alozauri g.-d. Alteţei Sale [± Principesei/Principelui...]; abr. AS
alozom s. m., pl. alozomi +Alteţa Sa Regală [± prenume] loc. pr. + adj., g.-d.
alpaca1 (aliaj) s. f., art. alpacaua, g.-d. art. alpacalei Alteţei Sale Regale; abr. ASR
!alpaca2 (animal; tip de lână; tip de stofă) s. f., art. +Alteţa Sa Regală [± Principesa/Principele [±
alpacaua, g.-d. art. alpacalei; (animale) pl. alpacale prenume]] loc. pr. + adj., g.-d. Alteţei Sale Regale [±
Principesei/Principelui...]
alpenştoc s. n., pl. alpenştocuri
Alteţa Voastră loc. pr., g.-d. Alteţei Voastre
alpestru adj. m., pl. alpeştri; f. alpestră, pl. alpestre
+Alteţa Voastră Regală loc. pr. + adj., g.-d. Alteţei
alpin adj. m., pl. alpini; f. alpină, pl. alpine
Voastre Regale
alpinism s. n.
alteţă (titlu) s. f., art. alteţa, g.-d. art. alteţei; pl. alteţe
alpinist s. m., pl. alpinişti
Alteţă (termen de adresare) s. f.
alpinistă s. f., g.-d. art. alpinistei; pl. alpiniste
+Alteţă Regală loc. pr., g.-d. Alteţei Regale; pl. Alteţele
!alsacian (desp. -ci-an) adj. m., s. m., pl. alsacieni (desp. Regale
-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciană, pl. alsaciene
!Alteţele Lor... [± prenume] loc. pr. pl.
!alsaciană (idiom) (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. alsacienei
+Alteţele Lor Regale [± prenume] loc. pr. pl. + adj.; abr.
alt adj. pr. m., g.-d. altui, pl. alţi; f. altă, g.-d. altei, pl. alte, AALLRR
g.-d. m. şi f. altor (dar şi: unui alt…)
+Alteţele Lor Regale [± Principesele/Principii [±
altaic (desp. -ta-ic) adj. m., pl. altaici; f. altaică, pl. altaice prenume]] loc. pr. pl. + adj. + s. f. pl./s. m. pl.
altar s. n., pl. altare !Alteţele Voastre loc. pr. pl.
altădată (odinioară) adv. +Alteţele Voastre Regale loc. pr. pl. + adj.
+altă dată1 (altă zi calendaristică) adj. pr. + s. f. !altfel (în alt mod; în caz contrar) (desp. alt-fel) adj.
altă dată2 (în altă împrejurare) loc. adv. invar., adv. (şcoala ~; A procedat ~ decât tine. Fă cum
altcareva (reg.) (desp. alt-ca-) pr., g.-d. altcăruiva spun, ~, mă supăr.)
altcândva (rar) (desp. alt-când-va) adv. altfel (de ~) (de altminteri) (desp. alt-fel) loc. adv.
altceva (alt-ce-) pr. invar. altfel de (diferit) (desp. alt-fel) loc. adj. (~ oameni)
241 alviţă
+alt fel de (fel diferit) adj. pr. + s. n. + prep. (A comandat alunar s. m., pl. alunari
(un) ~ mâncare.) alunaş (rar) s. m., pl. alunaşi
+alt fel (de ~ ) (de alt soi) prep. + adj. pr. + s. n. alună s. f., g.-d. art. alunei; pl. alune
althorn (desp. alt-horn) s. n., pl. althornuri aluneasca (dans) s. f. art., neart. alunească, g.-d. art.
altigraf (desp. -ti-graf) s. n., pl. altigrafe aluneştii
altimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. altimetria, g.-d. aluneca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alunec, 2 sg. aluneci, 3
altimetrii, art. altimetriei alunecă; conj. prez. 1 sg. să alunec, 3 să alunece
altimetru (desp. -me-tru) s. n., art. altimetrul; pl. altimetre alunecare s. f., g.-d. art. alunecării; pl. alunecări
altist s. m., pl. altişti alunecător1 adj. m., pl. alunecători; f. sg. şi pl. alunecătoare
altistă s. f., g.-d. art. altistei; pl. altiste alunecător2 s. n., pl. alunecătoare
altitelemetru (desp. -me-tru) s. n., art. altitelemetrul; pl. alunecătură s. f., g.-d. art. alunecăturii; pl. alunecături
altitelemetre
alunecos adj. m., pl. alunecoşi; f. alunecoasă, pl. alunecoase
altitudine s. f., g.-d. art. altitudinii; pl. altitudini
alunecuş s. n., pl. alunecuşuri
altiţă s. f., g.-d. art. altiţei; pl. altiţe
alunel (arbust) s. m., pl. alunei, art. aluneii
altîncotro (rar) (desp. al-tîn-co-tro/alt-în-) adv. (şi în: a nu
avea ~) alunele (plante) s. f. pl.
altminteri (desp. alt-min-teri) adv. alunelul (dans) s. n. art., neart. alunel
altminteri (de ~)/(în tempo rapid) de-altminteri (desp. alunet s. n., pl. aluneturi
alt-min-) loc. adv. alunga (a ~) (a izgoni) vb., ind. prez. 1 sg. alung, 2 sg.
alto1 adj. invar. (saxofoane ~) alungi, 3 alungă; conj. prez. 1 sg. să alung, 3 să alunge
!alto2 s. n. alungare s. f., g.-d. art. alungării; pl. alungări
!altocumulus s. m., pl. altocumuluşi alungător (rar) adj. m., pl. alungători; f. sg. şi pl.
altogravură (desp. -to-gra-) s. f., g.-d. art. altogravurii; pl. alungătoare
altogravuri alungi (a ~) (a întinde; a prelungi) vb., ind. prez. 1 sg. şi
altoi1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. altoiesc, 3 sg. 3 pl. alungesc, 3 sg. alungeşte, imperf. 1 alungeam; conj.
altoieşte, imperf. 1 altoiam; conj. prez. 1 sg. să altoiesc, prez. 1 sg. să alungesc, 3 să alungească
3 să altoiască alungire s. f., g.-d. art. alungirii; pl. alungiri
altoi2 s. n., pl. altoaie !alunică (rar) s. f., g.-d. art. alunelei; pl. alunele
altoială (rar) s. f., g.-d. art. altoielii; pl. altoieli aluniş s. n., pl. alunişuri
altoire s. f., g.-d. art. altoirii; pl. altoiri alunit s. n.
altoit s. n. aluniţă s. f., g.-d. art. aluniţei; pl. aluniţe
altorelief (desp. -li-ef) s. n., pl. altoreliefuri aluniu (rar) adj. m., f. alunie; pl. m. şi f. alunii
!altostratus (desp. -tos-tra-/-to-stra-) s. m., pl. altostratuşi aluniza (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. alunizez, 3
altruism s. n. alunizează; conj. prez. 1 sg. să alunizez, 3 să alunizeze
altruist adj. m., s. m., pl. altruişti; adj. f., s. f. altruistă, pl. alunizare (înv.) s. f., g.-d. art. alunizării; pl. alunizări
altruiste
alură [pron. după fr. alüră] s. f., g.-d. art. alurii [pron.
altul pr. m., g.-d. altuia, pl. alţii; f. alta, g.-d. alteia, pl. alüri]; pl. aluri [pron. alüri]
altele, g.-d. pl. m. şi f. altora
aluvial (desp. -vi-al) adj. m., pl. aluviali; f. aluvială, pl. aluviale
altundeva (desp. al-tun-/alt-un-) adv.
aluvionar (desp. -vi-o-) adj. m., pl. aluvionari; f. aluvionară,
aluat (desp. -lu-at) s. n., pl. aluaturi
pl. aluvionare
alumin (varietate de caolin) s. n.
aluvionare (desp. -vi-o-) s. f., g.-d. art. aluvionării
alumină (oxid de aluminiu) s. f., g.-d. art. aluminei
aluviu [viu pron. vĭu] s. n., art. aluviul
aluminiu (metal) [niu pron. nĭu] s. n., art. aluminiul;
aluviune (desp. -vi-u-) s. f., g.-d. art. aluviunii; pl. aluviuni
simb. Al
aluzie (desp. -zi-e) s. f., art. aluzia (desp. -zi-a), g.-d. art.
aluminiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aluminizez, 3
aluziei; pl. aluzii, art. aluziile (desp. -zi-i-)
aluminizează; conj. prez. 1 sg. să aluminizez, 3 să
aluminizeze aluziv adj. m., pl. aluzivi; f. aluzivă, pl. aluzive
aluminizare s. f., g.-d. art. aluminizării alveolar (desp. -ve-o-) adj. m., pl. alveolari; f. alveolară, pl.
aluminotermie s. f., art. aluminotermia, g.-d. alveolare
aluminotermii, art. aluminotermiei alveolă (desp. -ve-o-) s. f., g.-d. art. alveolei; pl. alveole
alumnat s. n., pl. alumnate alveolită (desp. -ve-o-) s. f., g.-d. art. alveolitei
alumosilicat s. m., pl. alumosilicaţi alviţar s. m., pl. alviţari
alun s. m., pl. aluni alviţă s. f., g.-d. art. alviţei; (porţii; sorturi) pl. alviţe
alzheimer 242
!alzheimer [pron. germ. alţhaĭmăr] s. n., art. alzheimerul/ amăgi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amăgesc, 3 sg.
boala (lui) Alzheimer loc. s. f., g.-d. art. bolii (lui) amăgeşte, imperf. 1 amăgeam; conj. prez. 1 sg. să
Alzheimer amăgesc, 3 să amăgească
+Alzheimer (medic german) [pron. alţhaĭmăr] s. propriu amăgire s. f., g.-d. art. amăgirii; pl. amăgiri
am vb. v. avea1, avea2 amăgitor adj. m., pl. amăgitori; f. sg. şi pl. amăgitoare
ama (reg., înv.) interj. amănunt s. n., pl. amănunte
amabil (prietenos) adj. m., pl. amabili; f. amabilă, pl. amănuntul (cu de-~) loc. adv.
amabile amănunţi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amănunţesc, 3
amabile (în mod graţios) (muz.) adv. sg. amănunţeşte, imperf. 1 amănunţeam; conj. prez. 1 sg.
amabilitate s. f., g.-d. art. amabilităţii; (cuvinte, fapte) pl. să amănunţesc, 3 să amănunţească
amabilităţi amănunţime (rar, înv.) s. f., g.-d. art. amănunţimii; pl.
amănunţimi (mai ales în expr.)
!amalgam s. n., pl. amalgamuri
amănunţire (rar) s. f., g.-d. art. amănunţirii; pl. amănunţiri
amalgama (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amalgamez, 3
amalgamează; conj. prez. 1 sg. să amalgamez, 3 să amănunţit1 adj. m., pl. amănunţiţi; f. amănunţită, pl.
amalgameze amănunţite
amănunţit2 (rar) s. n.
amalgamare s. f., g.-d. art. amalgamării; pl. amalgamări
amărăciune (mâhnire) s. f., g.-d. art. amărăciunii; pl.
Amalteea (animal mitologic) s. propriu f., g.-d. Amalteei
amărăciuni
amaltheus (amonit) s. m.
amărăluţă s. f., g.-d. art. amărăluţei; pl. amărăluţe
aman1 (înv.) interj.
amărătăciune (plantă) s. f., g.-d. art. amărătăciunii; pl.
!aman2 (la ~) (înv.) loc. adj., loc. adv. (în: a fi/a ajunge/a amărătăciuni
lăsa la aman)
amărâre (rar) s. f., g.-d. art. amărârii; pl. amărâri
amandea (reg., înv.) interj.
amărât adj. m., s. m., pl. amărâţi; adj. f., s. f. amărâtă, pl.
amandină s. f., g.-d. art. amandinei; pl. amandine amărâte
!amanet s. n., (obiecte) pl. amanete amăreală s. f., g.-d. art. amărelii; pl. amăreli
amaneta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amanetez, 3 amanetează; amăriu (rar) adj. m., f. amărie; pl. m. şi f. amării
conj. prez. 1 sg. să amanetez, 3 să amaneteze amărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amărăsc, 3 sg.
amanetare s. f., g.-d. art. amanetării; pl. amanetări amărăşte, imperf. 1 amăram; conj. prez. 1 sg. să amărăsc,
amant s. m., pl. amanţi 3 să amărască
amantă s. f., g.-d. art. amantei; pl. amante amărui adj. m., f. amăruie; pl. m. şi f. amărui
+amantlâc (fam.) (desp. -man-tlâc/-mant-lâc) s. n., pl. amâna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amân, 3 amână; conj. prez.
amantlâcuri 1 sg. să amân, 3 să amâne
amar1 adj. m., pl. amari; f. amară, pl. amare amânare s. f., g.-d. art. amânării; pl. amânări
+amar2 interj. (Vai şi-~ de el!) !amândoi pr. m., adj. pr. m., f. amândouă, g.-d. (antepus)
+amar3 (rar) adv. (Suferă ~.) amânduror, (singur/postpus) amândurora (Amândoi
(elevii)/Elevii amândoi au promovat.)
amar4 s. n., pl. amaruri (atâta amar de vreme)
ambala (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ambalez, 3 ambalează;
amara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amarez, 3 amarează; conj.
conj. prez. 1 sg. să ambalez, 3 să ambaleze
prez. 1 sg. să amarez, 3 să amareze
ambalaj s. n., pl. ambalaje
amarantacee s. f., art. amarantaceea, g.-d. art. amarantaceei;
ambalare s. f., g.-d. art. ambalării; pl. ambalări
pl. amarantacee
ambarcader s. n., pl. ambarcadere
amară (parâmă) s. f., g.-d. art. amarei; pl. amare
ambarcaţiune (desp. -ţi-u-) s. f., art. ambarcaţiunea, g.-d.
amarilidacee s. f., art. amarilidaceea, g.-d. art. amarilidaceei;
art. ambarcaţiunii; pl. ambarcaţiuni
pl. amarilidacee
ambarda (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardează, imperf. 3 pl.
amarnic adj. m., pl. amarnici; f. amarnică, pl. amarnice ambardau; conj. prez. 3 să ambardeze
amator adj. m., s. m., pl. amatori; adj. f., s. f. sg. şi pl. ambardee s. f., art. ambardeea, g.-d. art. ambardeei; pl.
amatoare ambardee
!amatorism s. n., (fam.) pl. amatorisme ambasadă s. f., g.-d. art. ambasadei; pl. ambasade
amauroză (desp. -ma-u-) s. f., g.-d. art. amaurozei ambasadoare s. f., g.-d. art. ambasadoarei; pl. ambasadoare
amazoană s. f., g.-d. art. amazoanei; pl. amazoane ambasador s. m., pl. ambasadori
amazonit s. n. ambeta (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. ambetez, 3
+amazonian (desp. -ni-an) adj. m., pl. amazonieni (desp. ambetează; conj. prez. 1 sg. să ambetez, 3 să ambeteze
-ni-eni); f. amazoniană, pl. amazoniene ambetant (înv.) adj. m., pl. ambetanţi; f. ambetantă, pl.
amăgeală s. f., g.-d. art. amăgelii; pl. amăgeli ambetante
243 amendă
ambiant (desp. -bi-ant) adj. m., pl. ambianţi; f. ambiantă, ambroziac (livr.) (desp. -zi-ac) adj. m., pl. ambroziaci; f.
pl. ambiante ambroziacă, pl. ambroziace
ambianţă (desp. -bi-an-) s. f., g.-d. art. ambianţei; pl. ambrozie (băutură; plantă) (desp. -zi-e) s. f., art. ambrozia
ambianţe (desp. -zi-a), g.-d. ambrozii, art. ambroziei; (plante) pl.
ambidextrie s. f., art. ambidextria, g.-d. ambidextrii, art. ambrozii, art. ambroziile (desp. -zi-i-)
ambidextriei ambulacrar (desp. -la-crar) adj. m., pl. ambulacrari; f.
ambidextru adj. m., s. m., pl. ambidextri; adj. f., s. f. ambulacrară, pl. ambulacrare
ambidextră, pl. ambidextre ambulacru (desp. -la-cru) s. n., art. ambulacrul; pl.
ambielaj (desp. -bi-e-) s. n., pl. ambielaje ambulacre
ambient (desp. -bi-ent) s. n., pl. ambienturi ambulant adj. m., pl. ambulanţi; f. ambulantă, pl. ambulante
ambiental (desp. -bi-en-) adj. m., pl. ambientali; f. ambulanţă s. f., g.-d. art. ambulanţei; pl. ambulanţe
ambientală, pl. ambientale +ambulanţier (desp. -ţi-er) adj. m., s. m., pl. ambulanţieri;
ambigen1 adj. m., pl. ambigeni; f. ambigenă, pl. ambigene adj. f., s. f. ambulanţieră, pl. ambulanţiere
ambigen2 s. n. ambulatoriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. ambulatorie (desp.
ambiguitate (desp. -gu-i-) s. f., g.-d. art. ambiguităţii; -ri-e); pl. m. şi f. ambulatorii
(exprimări) pl. ambiguităţi ambulatoriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatoriul; pl.
ambiguiza (a ~) (desp. -gu-i-) vb., ind. prez. 1 sg. ambulatorii, art. ambulatoriile (desp. -ri-i-)
ambiguizez, 3 ambiguizează; conj. prez. 1 sg. să ambuscadă s. f., g.-d. art. ambuscadei; pl. ambuscade
ambiguizez, 3 să ambiguizeze ambuşură s. f., g.-d. art. ambuşurii; pl. ambuşuri
!ambiguu [guu pron. guŭ] (desp. -guu)/ambiguu [guu
ambuteiaj (desp. -te-iaj) s. n., pl. ambuteiaje
pron. guu] (desp. -gu-u) adj. m., pl. ambigui (desp.
ambutisa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ambutisez, 3 ambutisează;
-gui); f. ambiguă (desp. -gu-ă), pl. ambigue (desp. -gu-e)
conj. prez. 1 sg. să ambutisez, 3 să ambutiseze
!ambii pr. m. pl., adj. pr. m. pl., g.-d. ambilor; f. ambele,
g.-d. ambelor (Ambii (elevi) au promovat.) ambutisare s. f., g.-d. art. ambutisării
ambitus s. n. ameliora (a ~) (desp. -li-o-) vb., ind. prez. 1 sg. ameliorez, 3
ameliorează; conj. prez. 1 sg. să ameliorez, 3 să amelioreze
ambiţie (desp. -ţi-e) s. f., art. ambiţia (desp. -ţi-a), g.-d. art.
ambiţiei; pl. ambiţii, art. ambiţiile (desp. -ţi-i-) ameliorabil (desp. -li-o-) adj. m., pl. ameliorabili; f.
ameliorabilă, pl. ameliorabile
ambiţiona (a ~) (desp. -ţi-o-) vb., ind. prez. 1 sg.
ambiţionez, 3 ambiţionează; conj. prez. 1 sg. să ambiţionez, ameliorant (desp. -li-o-) adj. m., pl. amelioranţi; f.
3 să ambiţioneze ameliorantă, pl. ameliorante
ambiţios (desp. -ţi-os) adj. m., s. m., pl. ambiţioşi; adj. f., s. ameliorare (desp. -li-o-) s. f., g.-d. art. ameliorării; pl.
f. ambiţioasă, pl. ambiţioase ameliorări
ambivalent adj. m., pl. ambivalenţi; f. ambivalentă, pl. ameliorator1 (desp. -li-o-) adj. m., pl. amelioratori; f. sg. şi
ambivalente pl. amelioratoare
ambivalenţă s. f., g.-d. art. ambivalenţei; pl. ambivalenţe +ameliorator2 (desp. -li-o-) s. m., pl. amelioratori
ambliop (desp. -bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliopi; adj. f., amelioraţie (desp. -li-o-, -ţi-e) s. f., art. amelioraţia
s. f. amblioapă, pl. amblioape (desp. -ţi-a), g.-d. art. amelioraţiei; pl. amelioraţii, art.
ambliopie (desp. -bli-o-) s. f., art. ambliopia, g.-d. ambliopii, amelioraţiile (desp. -ţi-i-)
art. ambliopiei amenaja (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amenajez, 3 amenajează,
amblipod s. n., pl. amblipode 1 pl. amenajăm; conj. prez. 1 sg. să amenajez, 3 să
amblistomă (desp. -blis-to-/-bli-sto-) s. f., g.-d. art. amenajeze, ger. amenajând
amblistomei; pl. amblistome amenajabil adj. m., pl. amenajabili; f. amenajabilă, pl.
ambosa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ambosez, 3 ambosează; amenajabile
conj. prez. 1 sg. să ambosez, 3 să amboseze amenajament s. n., pl. amenajamente
ambranşament s. n., pl. ambranşamente amenajare s. f., g.-d. art. amenajării; pl. amenajări
ambrasă (rar) s. f., g.-d. art. ambrasei; pl. ambrase amenda (a ~) (a da o amendă) vb., ind. prez. 1 sg.
ambrazură s. f., g.-d. art. ambrazurii; pl. ambrazuri amendez, 3 amendează; conj. prez. 1 sg. să amendez, 3 să
ambră s. f., g.-d. art. ambrei amendeze
ambreia (a ~) (desp. -bre-ia-) vb., ind. prez. 1 sg. ambreiez, amendabil adj. m., pl. amendabili; f. amendabilă, pl.
3 ambreiază, 1 pl. ambreiem; conj. prez. 1 sg. să ambreiez, amendabile
3 să ambreieze; ger. ambreind amendament s. n., pl. amendamente
ambreiaj (desp. am-bre-) s. n., pl. ambreiaje amendare (acţiunea de a amenda) s. f., g.-d. art.
ambreiere (desp. -bre-ie-) s. f., g.-d. art. ambreierii; pl. amendării; pl. amendări
ambreieri amendă s. f., g.-d. art. amenzii; pl. amenzi
ameninţa 244
ameninţa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ameninţ, 3 ameninţă; ametrop (desp. -me-trop) adj. m., s. m., pl. ametropi; adj.
conj. prez. 1 sg. să ameninţ, 3 să ameninţe f., s. f. ametropă, pl. ametrope
ameninţare s. f., g.-d. art. ameninţării; pl. ameninţări ametropie (desp. -me-tro-) s. f., art. ametropia, g.-d.
ameninţător adj. m., pl. ameninţători; f. sg. şi pl. ametropii, art. ametropiei
ameninţătoare ameţeală s. f., g.-d. art. ameţelii; pl. ameţeli
amenitate (livr.) s. f., g.-d. art. amenităţii ameţi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ameţesc, 3 sg.
amenoree s. f., art. amenoreea, g.-d. amenoree, art. ameţeşte, imperf. 1 ameţeam; conj. prez. 1 sg. să ameţesc,
amenoreei 3 să ameţească
ament s. m., pl. amenţi ameţitor adj. m., pl. ameţitori; f. sg. şi pl. ameţitoare
amentacee s. f., art. amentaceea, g.-d. art. amentaceei; pl. !amfetamină s. f., g.-d. art. amfetaminei; pl. amfetamine
amentacee !amfiartroză (articulaţie) (desp. -fi-ar-) s. f., g.-d. art.
America (continent) s. propriu f., g.-d. Americii; pl. amfiartrozei; pl. amfiartroze
Americi amfibian (batracian) (desp. -bi-an) s. m., pl. amfibieni
american adj. m., s. m., pl. americani; adj. f. americană, pl. (desp. -bi-eni)
americane amfibiu1 [biu pron. bĭu] adj. m., f. amfibie; pl. m. şi f.
americancă s. f., g.-d. art. americancei; pl. americance amfibii
americanism s. n., pl. americanisme amfibiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfibiul; pl. amfibii, art.
amfibiile (desp. -bi-i-)
americanist s. m., pl. americanişti
amfibol s. m., pl. amfiboli
americanistă s. f., g.-d. art. americanistei; pl. americaniste
!amfibolie (livr.) s. f., art. amfibolia, g.-d. amfibolii, art.
americanistică s. f., g.-d. art. americanisticii amfiboliei; (exprimări) pl. amfibolii, art. amfiboliile
americaniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. americanizez, 3 (desp. -li-i-)
americanizează; conj. prez. 1 sg. să americanizez, 3 să amfibologic (livr.) adj. m., pl. amfibologici; f. amfibologică,
americanizeze pl. amfibologice
americanizare s. f., g.-d. art. americanizării; pl. amfibologie s. f., art. amfibologia, g.-d. art. amfibologiei;
americanizări pl. amfibologii, art. amfibologiile (desp. -gi-i-)
+americano – nord-coreean adj. m., pl. americano – nord- amfibrah (desp. -fi-brah) s. m., pl. amfibrahi
coreeni; f. americano – nord-coreeană, pl. americano – amficţion (desp. -ţi-on) s. m., pl. amficţioni
nord-coreene (relaţiile ~) amficţionie (desp. -ţi-o-) s. f., art. amficţionia, g.-d.
americă (pânză) s. f., g.-d. art. americii; (sorturi) pl. amficţionii, art. amficţioniei
americi !amfidromic (desp. -fi-dro-) adj. m. (+ s. n.: punct ~); f.
americănesc (fam.) adj. m., f. americănească; pl. m. şi f. amfidromică (regiune ~), pl. amfidromice
americăneşti amfigonie s. f., art. amfigonia, g.-d. amfigonii, art.
americăneşte (fam.) adv. amfigoniei
americiu s. m., art. americiul; simb. Am amfiguric (livr.) adj. m., pl. amfigurici; f. amfigurică, pl.
amfigurice
amerindian (desp. -me-rin-di-an/-mer-in-) adj. m., s. m.,
pl. amerindieni (desp. -di-eni); adj. f., s. f. amerindiană, amfimacru (desp. -ma-cru) s. m., art. amfimacrul; pl.
pl. amerindiene amfimacri, art. amfimacrii
amfimixie s. f., art. amfimixia, g.-d. amfimixii, art.
+amerindiancă (desp. -me-rin-di-an/-mer-in-) s. f., g.-d.
amfimixiei
art. amerindiencei; pl. amerindience
amfineurian (desp. -ne-u-ri-an) s. m., pl. amfineurieni
ameriza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amerizez, 3 amerizează;
(desp. -ri-eni)
conj. prez. 1 sg. să amerizez, 3 să amerizeze
amfiox (desp. -fi-ox) s. m., pl. amfiocşi
amerizaj (rar) s. n., pl. amerizaje
amfipod s. n., pl. amfipode
amerizare s. f., g.-d. art. amerizării; pl. amerizări
!amfiprostil (templu cu colonade) s. n., pl. amfiprostiluri
amerizor s. n., pl. amerizoare
amfiteatru (desp. -tea-tru) s. n., art. amfiteatrul; pl.
amestec s. n., pl. amestecuri amfiteatre
amesteca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amestec, 2 sg. amesteci, amfiteriu [riu pron. rĭu] s. m., art. amfiteriul; pl. amfiterii,
3 amestecă; conj. prez. 1 sg. să amestec, 3 să amestece art. amfiteriii (desp. -ri-ii)
amestecare s. f., g.-d. art. amestecării; pl. amestecări amfitrioană (desp. -fi-tri-oa-) s. f., g.-d. art. amfitrioanei;
amestecător s. n., pl. amestecătoare pl. amfitrioane
amestecătură s. f., g.-d. art. amestecăturii; pl. amestecături amfitrion (gazdă) (desp. -fi-tri-on) s. m., pl. amfitrioni
ametabolă adj. f. (insectă ~), pl. ametabole !Amfitrion (erou mitic)/(gr.) Amphitryon [ph pron. f] s.
ametist s. n., pl. ametiste propriu m.
245 Amor
amforă s. f., g.-d. art. amforei; pl. amfore amino (radical monovalent) s. n.
amfoter adj. m., pl. amfoteri; f. amfoteră, pl. amfotere aminoacid (desp. -no-a-) s. m., pl. aminoacizi
amfotonie s. f., art. amfotonia, g.-d. amfotonii, art. aminobenzen s. m.
amfotoniei !aminobenzoic (desp. -zo-ic) adj. m. (acid ~), pl.
amhar adj. m., s. m., pl. amhari; adj. f., s. f. amhară, pl. aminobenzoici; f. aminobenzoică (structură ~), pl.
amhare aminobenzoice
!amharică (limbă) s. f., g.-d. art. amharicei aminoplast (desp. -no-plast) s. n., pl. aminoplaste
amiabil (desp. -mi-a-) adj. m., pl. amiabili; f. amiabilă, pl. aminozahar s. n., pl. aminozaharuri
amiabile aminte adv. (în expr.)
amiant (rar) (desp. -mi-ant) s. n. aminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amintesc, 3 sg.
amiază (desp. -mia-) s. f., g.-d. art. amiezii (desp. -mie-); aminteşte, imperf. 1 aminteam; conj. prez. 1 sg. să
pl. amiezi amintesc, 3 să amintească
amibă s. f., g.-d. art. amibei; pl. amibe amintire s. f., g.-d. art. amintirii; pl. amintiri
amic s. m., pl. amici !amiotrofie (desp. -mi-o-tro-) s. f., art. amiotrofia, g.-d. art.
amical1 adj. m., pl. amicali; f. amicală, pl. amicale amiotrofiei; pl. amiotrofii, art. amiotrofiile (desp. -fi-i-)
amical2 s. n., pl. amicale amiral s. m., pl. amirali
amică s. f., g.-d. art. amicei; pl. amice amiralitate s. f., g.-d. art. amiralităţii; pl. amiralităţi
amiciţie (desp. -ţi-e) s. f., art. amiciţia (desp. -ţi-a), g.-d. amitoză s. f., g.-d. art. amitozei
art. amiciţiei; pl. amiciţii, art. amiciţiile (desp. -ţi-i-) amnar s. n., pl. amnare
amidază s. f., g.-d. art. amidazei; pl. amidaze amnăruş (reg.) s. n., pl. amnăruşe
amidă s. f., g.-d. art. amidei; pl. amide amnezic (desp. am-ne-/a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnezici;
amidină s. f., g.-d. art. amidinei; pl. amidine adj. f., s. f. amnezică, pl. amnezice
amidol (developator) s. n. amnezie (desp. am-ne-/a-mne-) s. f., art. amnezia, g.-d. art.
amidon (feculă) s. n. amneziei; pl. amnezii, art. amneziile (desp. -zi-i-)
amidopirină s. f., g.-d. art. amidopirinei amnios (desp. -ni-os) s. n., pl. amniosuri
amidură s. f., g.-d. art. amidurii; pl. amiduri amniotă (desp. -ni-o-) s. f., g.-d. art. amniotei; pl. amniote
amielinic (desp. -mi-e-) adj. m., pl. amielinici; f. amielinică, !amniotic (desp. -ni-o-) adj. m. (sac ~), pl. amniotici; f.
pl. amielinice amniotică (membrană ~), pl. amniotice
amiezită (desp. -mi-e-) s. f., g.-d. art. amiezitei amnistia (a ~) (desp. -ti-a) vb., ind. prez. 1 sg. amnistiez
amigdală (glandă) s. f., g.-d. art. amigdalei; pl. amigdale (desp. -ti-ez), 3 amnistiază, 1 pl. amnistiem; conj. prez.
amigdalectomie (operaţie) (desp. -da-lec-/-dal-ec-) s. 1 sg. să amnistiez, 3 să amnistieze; ger. amnistiind (desp.
f., art. amigdalectomia, g.-d. art. amigdalectomiei; pl. -ti‑ind)
amigdalectomii, art. amigdalectomiile (desp. -mi-i-) amnistiabil (desp. -ti-a-) adj. m., pl. amnistiabili; f.
amigdalită (boală) s. f., g.-d. art. amigdalitei; pl. amigdalite amnistiabilă, pl. amnistiabile
amigdaloid adj. m., pl. amigdaloizi; f. amigdaloidă, pl. amnistie s. f., art. amnistia, g.-d. art. amnistiei; pl. amnistii,
amigdaloide art. amnistiile (desp. -ti-i-)
amil s. m., pl. amili amnistiere (desp. -ti-e-) s. f., g.-d. art. amnistierii; pl.
amilaceu adj. m., pl. amilacei; f. sg. şi pl. amilacee amnistieri
amilază (produs al pancreasului) s. f., g.-d. art. amilazei; amoc s. n., pl. amocuri
pl. amilaze amofos s. n.
!amilic adj. m. (alcool ~), pl. amilici; f. amilică (substanţă amoniac (desp. -ni-ac) s. n.
~), pl. amilice amoniacal (desp. -ni-a-) adj. m., pl. amoniacali; f.
amilodextrină s. f., g.-d. art. amilodextrinei amoniacală, pl. amoniacale
amilograf (desp. -lo-graf) s. n., pl. amilografe amoniat (desp. -ni-at) s. m., pl. amoniaţi
amiloidoză (desp. -lo-i-) s. f., g.-d. art. amiloidozei amonificare s. f., g.-d. art. amonificării
amilopectină s. f., g.-d. art. amilopectinei; pl. amilopectine amonit s. m., pl. amoniţi
amiloză (constituent al amidonului) s. f., g.-d. art. amoniu [niu pron. nĭu] s. n., art. amoniul
amilozei; pl. amiloze amoniurie (desp. -ni-u-) s. f., art. amoniuria, g.-d.
amimie s. f., art. amimia, g.-d. amimii, art. amimiei amoniurii, art. amoniuriei
amin1 interj. amonoliză s. f., g.-d. art. amonolizei
amin2 (pop.) s. n. (în: cât(u-i) ~ul, până la ~, nici la ~) amonte s. n., art. amontele
aminare s. f., g.-d. art. aminării amor s. n., pl. amoruri
amină (substanţă) s. f., g.-d. art. aminei; pl. amine +Amor (zeul iubirii la romani) s. propriu m.
amoral 246
amoral adj. m., pl. amorali; f. amorală, pl. amorale amplasament s. n., pl. amplasamente
amoralism s. n. amplasare s. f., g.-d. art. amplasării; pl. amplasări
amoralitate s. f., g.-d. art. amoralităţii amplectiv adj. m., pl. amplectivi; f. amplectivă, pl.
amoraş s. m., pl. amoraşi amplective
amorez (înv.) s. m., pl. amorezi amplexicaul (desp. -caul) adj. m., pl. amplexicauli; f.
amoreza (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă amplexicaulă, pl. amplexicaule
amorezez, 3 se amorezează; conj. prez. 1 sg. să mă amorezez, amplexiflor (desp. -xi-flor) adj. m., pl. amplexiflori; f.
3 să se amorezeze; imper. 2 sg. afirm. amorezează-te; ger. amplexifloră, pl. amplexiflore
amorezându-mă amplexiune (rar) (desp. -xi-u-) s. f., g.-d. art. amplexiunii;
amoreză (înv.) s. f., g.-d. art. amorezei; pl. amoreze pl. amplexiuni
amorf adj. m., pl. amorfi; f. amorfă, pl. amorfe amplidină s. f., g.-d. art. amplidinei; pl. amplidine
amoros (referitor la amor) adj. m., pl. amoroşi; f. amoroasă, amplifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amplific, 2 sg. amplifici,
pl. amoroase 3 amplifică; conj. prez. 1 sg. să amplific, 3 să amplifice
amor-propriu [priu pron. prĭu] s. n., art. amorul-propriu, amplificare s. f., g.-d. art. amplificării; pl. amplificări
g.-d. art. amorului-propriu amplificator1 adj. m., pl. amplificatori; f. sg. şi pl.
amorsa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amorsez, 3 amorsează; amplificatoare
conj. prez. 1 sg. să amorsez, 3 să amorseze
amplificator2 s. n., pl. amplificatoare
amorsare s. f., g.-d. art. amorsării; pl. amorsări
amplitudine s. f., g.-d. art. amplitudinii; pl. amplitudini
amorsă s. f., g.-d. art. amorsei; pl. amorse
amploare s. f., g.-d. art. amplorii
amortibil adj. m., pl. amortibili; f. amortibilă, pl. amortibile
!amploaiat (înv.) s. m., pl. amploaiaţi
amortisment s. n., pl. amortismente
!amploaiată (înv.) s. f., g.-d. art. amploaiatei; pl. amploaiate
amortiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amortizez, 3 amortizează;
amplu adj. m., pl. ampli; f. amplă, pl. ample
conj. prez. 1 sg. să amortizez, 3 să amortizeze
amortizabil adj. m., pl. amortizabili; f. amortizabilă, pl. +amprenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amprentez, 3
amortizabile amprentează; conj. prez. 1 sg. să amprentez, 3 să
amprenteze
amortizare s. f., g.-d. art. amortizării; pl. amortizări
amprentă s. f., g.-d. art. amprentei; pl. amprente
amortizor s. n., pl. amortizoare
amprentologie s. f., art. amprentologia, g.-d. amprentologii,
amorţeală s. f., g.-d. art. amorţelii; pl. amorţeli
art. amprentologiei
amorţi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amorţesc, 3 sg.
amorţeşte, imperf. 1 amorţeam; conj. prez. 1 sg. să ampriză s. f., g.-d. art. amprizei; pl. amprize
amorţesc, 3 să amorţească ampulă s. f., g.-d. art. ampulei; pl. ampule
amorţire s. f., g.-d. art. amorţirii; pl. amorţiri amputa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amputez, 3 amputează;
amovibil adj. m., pl. amovibili; f. amovibilă, pl. amovibile conj. prez. 1 sg. să amputez, 3 să amputeze
amovibilitate s. f., g.-d. art. amovibilităţii amputare s. f., g.-d. art. amputării; pl. amputări
ampatament s. n., pl. ampatamente amputaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. amputaţia (desp. -ţi-a),
ampelidacee s. f., art. ampelidaceea, g.-d. art. ampelidaceei; g.‑d. art. amputaţiei; pl. amputaţii, art. amputaţiile (desp.
pl. ampelidacee -ţi-i-)
ampelografie (desp. -lo-gra-) s. f., art. ampelografia, g.-d. amu (pop., înv.) adv.
ampelografii, art. ampelografiei amuletă s. f., g.-d. art. amuletei; pl. amulete
ampenaj s. n., pl. ampenaje amurg s. n., pl. amurguri
amper (unitate de măsură) s. m., pl. amperi; simb. A amurgi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgeşte, imperf. 3 sg.
amperaj s. n., pl. amperaje amurgea; conj. prez. 3 să amurgească
Ampère (fizician francez) [pron. ãper] s. propriu amurgit (pop.) s. n.
ampermetru (desp. -me-tru) s. n., art. ampermetrul; pl. amurgite (pe ~) (pop.) loc. adv.
ampermetre amuş (reg.) s. n., pl. amuşe
amper-oră s. m., pl. amperi-oră; simb. Ah/A·h amuşi1 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amuşesc,
amperormetru (desp. -pe-ror-me-tru/-per-or-) s. n., art. 3 sg. amuşeşte, imperf. 1 amuşeam; conj. prez. 1 sg. să
amperormetrul; pl. amperormetre amuşesc, 3 să amuşească
amper-spiră (înv.) s. m., pl. amperi-spiră; simb. Asp/A·sp amuşi2 (reg.) adv.
ampex s. n. amuşina (a ~) vb., ind. prez. 3 amuşină, imperf. 3 pl.
Amphitryon v. Amfitrion amuşinau; conj. prez. 3 să amuşine
amplasa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amplasez, 3 amplasează; amuţa (a ~) (a asmuţi) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amuţ, 3
conj. prez. 1 sg. să amplasez, 3 să amplaseze amuţă; conj. prez. 1 sg. să amuţ, 3 să amuţe
247 analitic
amuţi (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. anaforeză s. f., g.-d. art. anaforezei; pl. anaforeze
amuţesc, 3 sg. amuţeşte, imperf. 1 amuţeam; conj. prez. 1 anaforic adj. m., pl. anaforici; f. anaforică, pl. anaforice
sg. să amuţesc, 3 să amuţească anaforniţă s. f., g.-d. art. anaforniţei; pl. anaforniţe
amuţire s. f., g.-d. art. amuţirii; pl. amuţiri anafrodiziac1 (desp. a-na-fro-, -zi-ac/an-a-) adj. m., s. m.,
amuza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amuz, 3 amuză; conj. prez. pl. anafrodiziaci; adj. f., s. f. anafrodiziacă, pl. anafrodiziace
1 sg. să amuz, 3 să amuze anafrodiziac2 (desp. a-na-fro-, -zi-ac/an-a-) s. n., pl.
amuzament s. n., pl. amuzamente anafrodiziace
amuzant adj. m., pl. amuzanţi; f. amuzantă, pl. amuzante anafrodizie (desp. a-na-fro-/an-a-) s. f., art. anafrodizia,
amuzie s. f., art. amuzia, g.-d. amuzii, art. amuziei g.‑d. anafrodizii, art. anafrodiziei
amvon s. n., pl. amvoane anafură (pâine sfinţită) s. f., g.-d. art. anafurei
an1 (pop.) adv. (şi: mai an) anageneză s. f., g.-d. art. anagenezei
an2 s. m., pl. ani (şi în: an de an, de ani buni, de ani şi ani, la anaglifă (desp. -na-gli-) s. f., g.-d. art. anaglifei; pl. anaglife
anu՚); anul curent abr. a.c. anagliptic (desp. -na-glip-) adj. m., pl. anagliptici; f.
ana (frânghie) s. f., art. anaua, g.-d. art. analei; pl. anale anagliptică, pl. anagliptice
anabaptism s. n. anagnost (înv.) (a-nag-nost/-na-gnost) s. m., pl. anagnoşti
anabaptist adj. m., s. m., pl. anabaptişti; adj. f., s. f. anagogic adj. m., pl. anagogici; f. anagogică, pl. anagogice
anabaptistă, pl. anabaptiste anagogie s. f., art. anagogia, g.-d. anagogii, art. anagogiei
anabatic adj. m., pl. anabatici; f. anabatică, pl. anabatice anagrama (a ~) (desp. -na-gra-) vb., ind. prez. 1 sg.
anabioză (desp. -bi-o-) s. f., g.-d. art. anabiozei anagramez, 3 anagramează; conj. prez. 1 sg. să anagramez,
anabolism s. n. 3 să anagrameze
anacard s. n., pl. anacarde anagramatic (desp. -na-gra-) adj. m., pl. anagramatici; f.
anacardier (desp. -di-er) s. m., pl. anacardieri anagramatică, pl. anagramatice
anaciclic (desp. -ci-clic) adj. m., pl. anaciclici; f. anaciclică, anagramatiza (a ~) (rar) (desp. -na-gra-) vb., ind. prez. 1
pl. anaciclice sg. anagramatizez, 3 anagramatizează; conj. prez. 1 sg. să
anagramatizez, 3 să anagramatizeze
anaclorhidrie (desp. -na-clor-hi-dri-) s. f., art. anaclorhidria,
g.-d. anaclorhidrii, art. anaclorhidriei anagramă (desp. -na-gra-) s. f., g.-d. art. anagramei; pl.
anagrame
anacolut s. n., pl. anacoluturi
anahoret s. m., pl. anahoreţi
anaconda s. f., g.-d. art. anacondei; pl. anaconde
anahoretă s. f., g.-d. art. anahoretei; pl. anahorete
anacreontic (desp. -na-cre-on-) adj. m., pl. anacreontici; f.
anacreontică, pl. anacreontice anahoretic (rar) adj. m., pl. anahoretici; f. anahoretică, pl.
anahoretice
anacronic (desp. -na-cro-) adj. m., pl. anacronici; f.
anacronică, pl. anacronice anal adj. m., pl. anali; f. anală, pl. anale
anacronism (desp. -na-cro-) s. n., pl. anacronisme analcid (înv.) s. n.
anacronistic (rar) (desp. -na-cro-) adj. m., pl. anacronistici; anale s. f. pl.
f. anacronistică, pl. anacronistice analecte s. f. pl.
anacruză (desp. -na-cru-) s. f., g.-d. art. anacruzei; pl. analepsie s. f., art. analepsia, g.-d. analepsii, art. analepsiei
anacruze analeptic1 adj. m., pl. analeptici; f. analeptică, pl. analeptice
anadiploză (desp. di-plo-) s. f., g.-d. art. anadiplozei; pl. analeptic2 s. n., pl. analeptice
anadiploze analfabet (desp. a-nal-/an-al-) adj. m., s. m., pl. analfabeţi;
anadipsie s. f., art. anadipsia, g.-d. anadipsii, art. anadipsiei adj. f., s. f. analfabetă, pl. analfabete
anaerob (desp. a-na-e-/an-a-) adj. m., pl. anaerobi; f. analfabetism (desp. a-nal-/an-al-) s. n.
anaerobă, pl. anaerobe analgezic1 (desp. a-nal-/an-al-) adj. m., pl. analgezici; f.
anaerobiotic (desp. a-na-e-, -bi-o-/an-a-) adj. m., pl. analgezică, pl. analgezice
anaerobiotici; f. anaerobiotică, pl. anaerobiotice analgezic2 (desp. a-nal-/an-al-) s. n., pl. analgezice
anaerobioză (desp. a-na-e-, -bi-o-/an-a-) s. f., g.-d. art. analgezie (desp. a-nal-/an-al-) s. f., art. analgezia, g.-d.
anaerobiozei analgezii, art. analgeziei
anafilactic adj. m., pl. anafilactici; f. anafilactică, pl. analgezină (desp. a-nal-/an-al-) s. f., g.-d. art. analgezinei;
anafilactice pl. analgezine
anafilaxie s. f., art. anafilaxia, g.-d. anafilaxii, art. anafilaxiei +analgosedare (desp. a-nal-/an-al-) s. f., g.-d. art.
anafor (vârtej) (reg., înv.) s. n., pl. anafoare analgosedării; pl. analgosedări
anafora (raport) (înv.) s. f., art. anaforaua, g.-d. art. analist s. m., pl. analişti
anaforalei; pl. anaforale analistă s. f., g.-d. art. analistei; pl. analiste
!anaforă (figură de stil) s. f., g.-d. art. anaforei; pl. anafore analitic adj. m., pl. analitici; f. analitică, pl. analitice
analitism 248
analitism s. n. anason s. m.
analiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. analizez, 3 analizează; anastaltic1 (astringent) (desp. -nas-tal/-na-stal-) adj. m.,
conj. prez. 1 sg. să analizez, 3 să analizeze pl. anastaltici; f. anastaltică, pl. anastaltice
analizabil adj. m., pl. analizabili; f. analizabilă, pl. anastaltic2 (desp. -nas-tal/-na-stal-) s. n., pl. anastaltice
analizabile anastatic (imprimat, gravat) (desp. -nas-ta/-na-sta-) adj.
analizare s. f., g.-d. art. analizării; pl. analizări m., pl. anastatici; f. anastatică, pl. anastatice
analizator s. n., pl. analizatoare anastigmat (rar) (desp. a-nas-tig-/an-a-stig-) adj. m., pl.
analiză s. f., g.-d. art. analizei; pl. analize anastigmaţi; f. anastigmată, pl. anastigmate
analizor s. n., pl. analizoare anastigmatic (desp. a-nas-tig-/an-a-stig-) adj. m., pl.
!analog1 adj. m., pl. analogi; f. analoagă, pl. analoage anastigmatici; f. anastigmatică, pl. anastigmatice
analog2 s. n., pl. analoguri anastigmatism (desp. a-nas-tig-/an-a-stig-) s. n.
analogic adj. m., pl. analogici; f. analogică, pl. analogice anastomotic (desp. -nas-to-/-na-sto-) adj. m., pl.
anastomotici; f. anastomotică, pl. anastomotice
analogie s. f., art. analogia, g.-d. art. analogiei; pl. analogii,
art. analogiile (desp. -gi-i-) anastomoza (a ~) (desp. -nas-to-/-na-sto-) vb., ind. prez.
1 sg. anastomozez, 3 anastomozează; conj. prez. 1 sg. să
analogism s. n.
anastomozez, 3 să anastomozeze
+Anamaria/Ana-Maria/Ana Maria s. propriu f., g.-d.
anastomoză (desp. -nas-to-/-na-sto-) s. f., g.-d. art.
Anamariei/Anei-Maria/Anei Maria
anastomozei; pl. anastomoze
!anamneză (desp. -nam-ne/-na-mne-) s. f., g.-d. art.
!anastrofă (desp. -nas-tro-) s. f., g.-d. art. anastrofei; pl.
anamnezei; pl. anamneze
anastrofe
anamniotă (desp. -ni-o-) s. f., g.-d. art. anamniotei; pl.
anatemă s. f., g.-d. art. anatemei; pl. anateme
anamniote
anatemiza (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. anatemizez,
anamorfozare s. f., g.-d. art. anamorfozării
3 anatemizează; conj. prez. 1 sg. să anatemizez, 3 să
anamorfozat adj. m., pl. anamorfozaţi; f. anamorfozată, pl. anatemizeze
anamorfozate
anatemizare (rar) s. f., g.-d. art. anatemizării; pl.
anamorfoză s. f., g.-d. art. anamorfozei, pl. anamorfoze anatemizări
ananas s. m., pl. ananaşi anatexie s. f., art. anatexia, g.-d. anatexii, art. anatexiei
ananghie (reg., fam.) (desp. -ghi-e-) s. f., art. ananghia anatocism (rar) s. n., pl. anatocisme
(desp. -ghi-a), g.-d. ananghii, art. ananghiei
anatomic adj. m., pl. anatomici; f. anatomică, pl. anatomice
anapest s. m., pl. anapeşti
anatomie s. f., art. anatomia, g.-d. anatomii, art. anatomiei
anapestic adj. m., pl. anapestici; f. anapestică, pl. anapestice
anatomist s. m., pl. anatomişti
anaplastic (desp. -na-plas-) adj. m., pl. anaplastici; f.
anatomistă s. f., g.-d. art. anatomistei; pl. anatomiste
anaplastică, pl. anaplastice
anatomofiziologic (desp. -zi-o-) adj. m., pl.
anaplastie (desp. -na-plas-) s. f., art. anaplastia, g.-d. art. anatomofiziologici; f. anatomofiziologică, pl.
anaplastiei; pl. anaplastii, art. anaplastiile (desp. -ti-i-) anatomofiziologice
anaplazie (desp. -na-pla-) s. f., art. anaplazia, g.-d. anatomopatoloagă v. anatomopatologă
anaplazii, art. anaplaziei
anatomopatolog s. m., pl. anatomopatologi
anapoda adv.
!anatomopatologă (livr.)/(colocv.) anatomopatoloagă
anaptixă s. f., g.-d. art. anaptixei; pl. anaptixe s. f., g.-d. art. anatomopatologei/anatomopatoloagei; pl.
anarhic adj. m., pl. anarhici; f. anarhică, pl. anarhice anatomopatologe/anatomopatoloage
anarhie s. f., art. anarhia, g.-d. anarhii, art. anarhiei anatomopatologic adj. m., pl. anatomopatologici; f.
anarhism s. n. anatomopatologică, pl. anatomopatologice
anarhist s. m., pl. anarhişti anatoxină s. f., g.-d. art. anatoxinei; pl. anatoxine
anarhistă s. f., g.-d. art. anarhistei; pl. anarhiste +anavirus s. n., pl. anavirusuri
anarhoindividualism (desp. -du-a-) s. n. ancablură (desp. -ca-blu-) s. f., g.-d. art. ancablurii; pl.
anarhosindicalism s. n. ancabluri
anarhosindicalist s. m., pl. anarhosindicalişti ancadrament (desp. -ca-dra-) s. n., pl. ancadramente
anarhosindicalistă s. f., g.-d. art. anarhosindicalistei; pl. ancastrament s. n., pl. ancastramente
anarhosindicaliste anceps s. n.
anartrie (desp. a-nar-/an-ar-) s. f., art. anartria, g.-d. ancestral adj. m., pl. ancestrali; f. ancestrală, pl. ancestrale
anartrii, art. anartriei ancheta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anchetez, 3 anchetează;
!anart s. m., pl. anarţi (desp. a-narţi) conj. prez. 1 sg. să anchetez, 3 să ancheteze
anasarcă s. f., g.-d. art. anasarcei anchetare s. f., g.-d. art. anchetării
anasâna (cu ~) (reg., înv.) loc. adv. anchetatoare s. f., g.-d. art. anchetatoarei; pl. anchetatoare
249 anemografie
anchetator s. m., pl. anchetatori andosare s. f., g.-d. art. andosării; pl. andosări
anchetă s. f., g.-d. art. anchetei; pl. anchete andrea1 (ac de tricotat) s. f., art. andreaua, g.-d. art.
anchilostom (desp. -los-tom/-lo-stom) s. m., pl. anchilostomi andrelei; pl. andrele
anchilostomiază (desp. -los-to-mi-a-/-lo-sto-) s. f., g.-d. +andrea2 (decembrie) (pop., înv.) s. m., g.-d. art. lui
art. anchilostomiazei; pl. anchilostomiaze andrea (luna ~ )
anchiloza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anchilozez, 3 +androcentrism s. n.
anchilozează; conj. prez. 1 sg. să anchilozez, 3 să androceu s. n., art. androceul; pl. androcee
anchilozeze androfobie s. f., art. androfobia, g.-d. androfobii, art.
anchilozare s. f., g.-d. art. anchilozării; pl. anchilozări androfobiei
anchilozat adj. m., pl. anchilozaţi; f. anchilozată, pl. androgen (referitor la caracterele sexuale masculine)
anchilozate adj. m., pl. androgeni; f. androgenă, pl. androgene
anchiloză s. f., g.-d. art. anchilozei; pl. anchiloze androgin (hermafrodit) adj. m., s. m., pl. androgini; adj.
ancie (desp. -ci-e) s. f., art. ancia (desp. -ci-a), g.-d. art. f., s. f. androgină, pl. androgine
anciei; pl. ancii, art. anciile (desp. -ci-i-) androginie s. f., art. androginia, g.-d. androginii, art.
+ancilar (livr.) adj. m., pl. ancilari; f. ancilară, pl. ancilare androginiei
anclanşa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anclanşez, 3 anclanşează, android s. m., pl. androizi
1 pl. anclanşăm; conj. prez. 1 sg. să anclanşez, 3 să andrologie s. f., art. andrologia, g.-d. andrologii, art.
anclanşeze; ger. anclanşând andrologiei
anclanşare s. f., g.-d. art. anclanşării andromedidă s. f., g.-d. art. andromedidei; pl. andromedide
ancola (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. ancolez, 3 ancolează; andropauză (desp. -pa-u-) s. f., g.-d. art. andropauzei; pl.
conj. prez. 1 sg. să ancolez, 3 să ancoleze andropauze
ancolare (rar) s. f., g.-d. art. ancolării; pl. ancolări androsteron (desp. -dros-te-/-dro-ste-) s. m.
ancombrament s. n., pl. ancombramente andruc s. n., pl. andrucuri
ancora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ancorez, 3 ancorează; conj. +anduranţă s. f., g. -d. art. anduranţei
prez. 1 sg. să ancorez, 3 să ancoreze
aneantiza (a ~) (livr.) (desp. -ne-an-) vb., ind. prez. 1 sg.
ancoraj s. n., pl. ancoraje aneantizez, 3 aneantizează; conj. prez. 1 sg. să aneantizez,
ancorare s. f., g.-d. art. ancorării; pl. ancorări 3 să aneantizeze
ancorator s. n., pl. ancoratoare aneantizare (livr.) (desp. -ne-an-) s. f., g.-d. art.
ancoră s. f., g.-d. art. ancorei; pl. ancore aneantizării; pl. aneantizări
ancorot s. n., pl. ancorote anecdotă s. f., g.-d. art. anecdotei; pl. anecdote
ancrasa (a ~) vb., ind. prez. 3 ancrasează, imperf. 3 pl. anecdotic adj. m., pl. anecdotici; f. anecdotică, pl. anecdotice
ancrasau; conj. prez. 3 să ancraseze anecdotică s. f., g.-d. art. anecdoticii
ancrasare s. f., g.-d. art. ancrasării; pl. ancrasări anecoid (desp. a-ne-/an-e-) adj. m., pl. anecoizi; f. anecoidă,
andabat s. m., pl. andabaţi pl. anecoide
andaluz adj. m., s. m., pl. andaluzi; adj. f., s. f. andaluză, anelid s. n., pl. anelide
pl. andaluze anemia (a ~) (desp. -mi-a) vb., ind. prez. 1 sg. anemiez
andaluzit s. n. (desp. -mi-ez), 3 anemiază, 1 pl. anemiem; conj. prez. 1 sg.
andante1 (muz.) adv.; abr. And. să anemiez, 3 să anemieze; ger. anemiind (desp. -mi‑ind)
!andante2 (muz.) s. n., art. andantele anemic adj. m., s. m., pl. anemici; adj. f., s. f. anemică, pl.
andantino1 (muz.) adv.; abr. Andino anemice
+andantino2 (muz.) s. n., art. andantinoul; pl. andantinouri anemie s. f., art. anemia, g.-d. art. anemiei; pl. anemii, art.
andezin (mineral) s. n. anemiile (desp. -mi-i-)
andezit (rocă) s. n., pl. andezite anemiere (desp. -mi-e-) s. f., g.-d. art. anemierii; pl. anemieri
andin adj. m., pl. andini; f. andină, pl. andine anemocor adj. m., pl. anemocori; f. anemocoră, pl. anemocore
andivă s. f., g.-d. art. andivei; pl. andive anemocoră s. f., g.-d. art. anemocorei; pl. anemocore
+andoca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. andochez, 3 andochează; anemocord s. n., pl. anemocorduri
conj. prez. 1 sg. să andochez, 3 să andocheze anemofil adj. m., pl. anemofili; f. anemofilă, pl. anemofile
andorran adj. m., s. m., pl. andorrani; adj. f., s. f. andorrană, anemofilă s. f., g.-d. art. anemofilei; pl. anemofile
pl. andorrane anemofilie s. f., art. anemofilia, g.-d. anemofilii, art.
andosa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. andosez, 3 andosează; anemofiliei
conj. prez. 1 sg. să andosez, 3 să andoseze anemograf (desp. -mo-graf) s. n., pl. anemografe
andosant s. m., pl. andosanţi anemografie (desp. -mo-gra-) s. f., art. anemografia, g.-d.
andosantă s. f., g.-d. art. andosantei; pl. andosante anemografii, art. anemografiei
anemogramă 250
anemogramă (desp. -mo-gra-) s. f., g.-d. art. anemogramei; anexionism (desp. -xi-o-) s. n.
pl. anemograme anexionist (desp. -xi-o-) adj. m., s. m., pl. anexionişti; adj.
anemometric (desp. -me-tric) adj. m., pl. anemometrici; f. f., s. f. anexionistă, pl. anexioniste
anemometrică, pl. anemometrice anexită s. f., g.-d. art. anexitei; pl. anexite
anemometrie (desp. -me-tri-) s. f., art. anemometria, g.-d. anexiune (desp. -xi-u-) s. f., g.-d. art. anexiunii; pl.
anemometrii, art. anemometriei anexiuni
anemometru (desp. -me-tru) s. n., art. anemometrul; pl. anfiladă s. f., g.-d. art. anfiladei; pl. anfilade
anemometre angaja (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. angajez, 3 angajează, 1 pl.
anemonă (plantă) s. f., g.-d. art. anemonei; pl. anemone angajăm; conj. prez. 1 sg. să angajez, 3 să angajeze; ger.
anemonă-de-mare (animal) s. f., g.-d. art. anemonei-de- angajând
mare; pl. anemone-de-mare angajament s. n., pl. angajamente
anemoscop (desp. -mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. anemoscoape angajant adj. m., pl. angajanţi; f. angajantă, pl. angajante
anemostat (desp. -mos-tat/-mo-stat) s. n., pl. anemostate angajare s. f., g.-d. art. angajării; pl. angajări
anemotrop (desp. -mo-trop) s. n., pl. anemotroape angajat adj. m., s. m., pl. angajaţi; adj. f., s. f. angajată, pl.
anencefalie (desp. a-nen-/an-en-) s. f., art. anencefalia, angajate
g.‑d. anencefalii, art. anencefaliei +angajator adj. m. (rar), s. m., pl. angajatori; adj. f., s. f.
anergie (desp. a-ner-/an-er-) s. f., art. anergia, g.-d. anergii, (rar) sg. şi pl. angajatoare
art. anergiei angara (înv., fam.) s. f., art. angaraua, g.-d. art. angaralei;
!aneroid adj. m. (+ s. n.: barometru ~); f. aneroidă (capsulă pl. angarale
~), pl. aneroide angarie s. f., art. angaria, g.-d. angarii, art. angariei
anestezia (a ~) (desp. -zi-a) vb., ind. prez. 1 sg. anesteziez angeită s. f., g.-d. art. angeitei; pl. angeite
(desp. -zi-ez), 3 anesteziază, 1 pl. anesteziem; conj. prez. angelic adj. m., pl. angelici; f. angelică, pl. angelice
1 sg. să anesteziez, 3 să anestezieze; ger. anesteziind angelină s. f., g.-d. art. angelinei
(desp. -zi-ind)
angelolatrie (desp. -la-tri-) s. f., art. angelolatria, g.-d.
anesteziant1 (desp. -zi-ant) adj. m., pl. anestezianţi; f. angelolatrii, art. angelolatriei
anesteziantă, pl. anesteziante
angelolatru (desp. -la-tru-) adj. m., s. m., pl. angelolatri;
anesteziant2 (rar) (desp. zi-ant) s. n., pl. anesteziante adj. f., s. f. angelolatră, pl. angelolatre
anestezic1 adj. m., pl. anestezici; f. anestezică, pl. anestezice angelologie s. f., art. angelologia, g.-d. angelologii, art.
anestezic2 s. n., pl. anestezice angelologiei
!anestezie s. f., art. anestezia, g.-d. art. anesteziei; pl. angelus s. n.
anestezii, art. anesteziile (desp. -zi-i-) !anghelică s. f., g.-d. art. anghelicii
anesteziere (desp. -zi-e-) s. f., g.-d. art. anestezierii; pl. anghemaht s. n., pl. anghemahturi
anestezieri
anghilă s. f., g.-d. art. anghilei; pl. anghile
anestezist s. m., pl. anestezişti
anghinare s. f., g.-d. art. anghinarei; pl. anghinare
anestezistă s. f., g.-d. art. anestezistei; pl. anesteziste
angină s. f., g.-d. art. anginei; pl. angine
aneurie (desp. -ne-u-) s. f., art. aneuria, g.-d. aneurii, art.
+anginos adj. m., pl. anginoşi; f. anginoasă, pl. anginoase
aneuriei
!angiocolită (desp. -gi-o-) s. f., g.-d. art. angiocolitei;
aneurină (desp. -ne-u-) s. f., g.-d. art. aneurinei; pl.
(cazuri; forme) pl. angiocolite
aneurine
angiogenie (desp. -gi-o-) s. f., art. angiogenia, g.-d.
aneuroză (desp. -ne-u-) s. f., g.-d. art. aneurozei
angiogenii, art. angiogeniei
anevoie adv.
angiografie (desp. -gi-o-gra-) s. f., art. angiografia, g.-d.
anevoinţă (înv.) s. f., g.-d. art. anevoinţei; pl. anevoinţe angiografii, art. angiografiei; (investigaţii) pl. angiografii,
(mai ales în expr.) art. angiografiile (desp. -fi-i-)
anevoios adj. m., pl. anevoioşi; f. anevoioasă, pl. anevoioase angiologie (desp. -gi-o-) s. f., art. angiologia, g.-d.
anevrism (desp. -ne-vrism) s. n., pl. anevrisme angiologii, art. angiologiei
anevrismal (desp. -ne-vris-) adj. m., pl. anevrismali; f. angiom (desp. -gi-om) s. n., pl. angioame
anevrismală, pl. anevrismale angiopatie (desp. -gi-o-) s. f., art. angiopatia, g.-d. art.
anevrismatic (desp. -ne-vris-) adj. m., pl. anevrismatici; f. angiopatiei; pl. angiopatii, art. angiopatiile (desp. -ti-i-)
anevrismatică, pl. anevrismatice angiospasm (desp. -gi-os-pasm/-o-spasm) s. n., pl.
anex adj. m., pl. anecşi; f. anexă, pl. anexe angiospasme
anexa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anexez, 3 anexează; conj. angiosperm (desp. -gi-os-perm/-o-sperm) adj. m., pl.
prez. 1 sg. să anexez, 3 să anexeze angiospermi; f. angiospermă, pl. angiosperme
anexare s. f., g.-d. art. anexării; pl. anexări angiospermă (desp. -gi-os-per-/-o-sper-) s. f., g.-d. art.
anexă s. f., g.-d. art. anexei; pl. anexe angiospermei; pl. angiosperme
251 anion
anglaise (fr.) [pron. ãglez] (desp. -glai-) s. f., pl. anglaise angular (livr.) adj. m., pl. angulari; f. angulară, pl. angulare
angli s. m. pl., art. anglii anhidridă (desp. -hi-dri-) s. f., g.-d. art. anhidridei; pl.
anglican adj. m., s. m., pl. anglicani; adj. f., s. f. anglicană, anhidride
pl. anglicane anhidrit (mineral) (desp. -hi-drit) s. m., pl. anhidriţi
anglicanism s. n. anhidroză (desp. -hi-dro-) s. f., g.-d. art. anhidrozei
anglicism s. n., pl. anglicisme anhidru (desp. -hi-dru) adj. m., pl. anhidri; f. anhidră, pl.
anglicist (înv.) s. m., pl. anglicişti anhidre
anglicistă (înv.) s. f., g.-d. art. anglicistei; pl. angliciste +an-iarnă (iarna trecută) (pop.) adv.
angliciza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anglicizez, 3 anglicizează; aniconic (desp. a-ni-/an-i-) adj. m., pl. aniconici; f.
conj. prez. 1 sg. să anglicizez, 3 să anglicizeze aniconică, pl. aniconice
anglie (înv., pop.) s. f., art. anglia, g.-d. anglii, art. angliei anihila (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anihilez, 3 anihilează;
anglist s. m., pl. anglişti conj. prez. 1 sg. să anihilez, 3 să anihileze
anglistă s. f., g.-d. art. anglistei; pl. angliste anihilare s. f., g.-d. art. anihilării; pl. anihilări
anglistică s. f., g.-d. art. anglisticii anihilator adj. m., pl. anihilatori; f. sg. şi pl. anihilatoare
anglo-american adj. m., s. m., pl. anglo-americani; f. anil s. n.
anglo-americană, pl. anglo-americane anilină s. f., g.-d. art. anilinei
anglo-americanism s. n., pl. anglo-americanisme anilism s. n.
anglofil adj. m., s. m., pl. anglofili; adj. f., s. f. anglofilă, anima1 (a ~) (a însufleţi) vb., ind. prez. 1 sg. anim, 3
pl. anglofile animă; conj. prez. 1 sg. să anim, 3 să anime
anglofilie s. f., art. anglofilia, g.-d. anglofilii, art. anglofiliei +anima2 (a ~) (a sugera mişcarea prin desen) vb., ind.
anglofob adj. m., s. m., pl. anglofobi; adj. f., s. f. anglofobă, prez. 1 sg. animez, 3 animează; conj. prez. 1 sg. să
pl. anglofobe animez, 3 să animeze
anglofobie s. f., art. anglofobia, g.-d. anglofobii, art. animal1 adj. m., pl. animali; f. animală, pl. animale
anglofobiei animal2 s. n., pl. animale
anglo-francez adj. m., pl. anglo-francezi; f. anglo-franceză, animalcul (înv.) s. m., pl. animalculi
pl. anglo-franceze
animalculist s. m., pl. animalculişti
angloman adj. m., s. m., pl. anglomani; adj. f., s. f.
animalic adj. m., pl. animalici; f. animalică, pl. animalice
anglomană, pl. anglomane
animalier (desp. -li-er) adj. m., pl. animalieri; f. animalieră,
anglomanie s. f., art. anglomania, g.-d. anglomanii, art.
pl. animaliere
anglomaniei
animalitate s. f., g.-d. art. animalităţii
anglo-normand adj. m., s. m., pl. anglo-normanzi; adj. f.,
s. f. anglo-normandă, pl. anglo-normande animaliza (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. animalizez,
3 animalizează; conj. prez. 1 sg. să animalizez, 3 să
anglo-saxon adj. m., s. m., pl. anglo-saxoni; adj. f., s. f.
animalizeze
anglo-saxonă, pl. anglo-saxone
animalizare (rar) s. f., g.-d. art. animalizării
angoasa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. angoasez, 3 angoasează;
conj. prez. 1 sg. să angoasez, 3 să angoaseze animare s. f., g.-d. art. animării
angoasă s. f., g.-d. art. angoasei; pl. angoase +animat1 adj. m., pl. animaţi; f. animată, pl. animate
angolez adj. m., s. m., pl. angolezi; adj. f., s. f. angoleză, +animat2 (categorie) s. n., (exemplare) pl. animate
pl. angoleze animato (muz.) adv.
angor (lat.) s. f. animator adj. m., s. m., pl. animatori; adj. f., s. f. sg. şi pl.
angora (lână) s. f., g.-d. art. angorei animatoare
!angor pectoris (lat.) loc. s. f. animaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. animaţia (desp. -ţi-a), g.-d.
angrena (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. angrenez, 3 angrenează; animaţii, art. animaţiei
conj. prez. 1 sg. să angrenez, 3 să angreneze animism s. n.
angrenaj s. n., pl. angrenaje animist adj. m., s. m., pl. animişti; adj. f., s. f. animistă,
angrenare s. f., g.-d. art. angrenării; pl. angrenări pl. animiste
angro1 adj. invar., adv. (comerţ ~, a vinde ~) animozitate s. f., g.-d. art. animozităţii; pl. animozităţi
angro2 s. n., art. angroul; pl. angrouri anina (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. anin, 3 anină; conj.
angrosist adj. m., s. m., pl. angrosişti; adj. f., s. f. angrosistă, prez. 1 sg. să anin, 3 să anine
pl. angrosiste +Anina (oraş) s. propriu f., g.-d. Aninei
!angstrom/ångström (unitate de măsură) [å pron. sued. aninare (pop.) s. f., g.-d. art. aninării
o] (înv.) s. m., pl. angstromi/ångströmi; simb. Å aninătoare (pop.) s. f., g.-d. art. aninătorii; pl. aninători
Ångström (fizician suedez) [Å pron. o] s. propriu anion (desp. a-ni-on/an-i-) s. m., pl. anioni
anionactiv 252
anionactiv (desp. a-ni-o-nac-/an-i-on-ac-) adj. m., pl. +anorexic (desp. a-no-/an-o-) adj. m., s. m., pl. anorexici;
anionactivi; f. anionactivă, pl. anionactive adj. f., s. f. anorexică, pl. anorexice
anionit (desp. a-ni-o-/an-i-) s. m., pl. anioniţi !anorexie (desp. a-no-/an-o-) s. f., art. anorexia, g.-d. art.
anisian1 (desp. -si-an) adj. m., pl. anisieni (desp. -si-eni); f. anorexiei; pl. anorexii, art. anorexiile (desp. -xi-i-)
anisiană, pl. anisiene anorganic (desp. a-nor-/an-or-) adj. m., pl. anorganici; f.
anisian2 (desp. -si-an) s. n. anorganică, pl. anorganice
anisol s. m. anorhidie (desp. a-nor-/an-or-) s. f., art. anorhidia, g.-d.
anistoric (desp. a-nis-/an-is-) adj. m., pl. anistorici; f. anorhidii, art. anorhidiei
anistorică, pl. anistorice anormal (neobişnuit) adj. m., pl. anormali; f. anormală, pl.
anistorism (desp. a-nis/an-is-) s. n. anormale
anişor s. m., pl. anişori anormalitate s. f., g.-d. art. anormalităţii
aniversa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aniversez, 3 aniversează; anortit s. n., pl. anortite
conj. prez. 1 sg. să aniversez, 3 să aniverseze anosmie (desp. a-nos-/an-os-) s. f., art. anosmia, g.-d.
aniversar adj. m., pl. aniversari; f. aniversară, pl. aniversare anosmii, art. anosmiei
aniversare s. f., g.-d. art. aniversării; pl. aniversări !anost adj. m., pl. anoşti; f. anostă, pl. anoste
anizocitoză (desp. a-ni-/an-i-) s. f., g.-d. art. anizocitozei anosteală (rar) s. f., g.-d. art. anostelii; pl. anosteli
anizogamie (desp. a-ni-/an-i-) s. f., art. anizogamia, g.-d. anosti (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. anostesc, 3
anizogamii, art. anizogamiei sg. anosteşte, imperf. 1 anosteam; conj. prez. 1 sg. să
anizometropie (desp. a-ni-, -me-tro-/an-i-) s. f., art. anostesc, 3 să anostească
anizometropia, g.-d. anizometropii, art. anizometropiei anostie (rar) s. f., art. anostia, g.-d. anostii, art. anostiei
anizotrop (desp. a-ni-zo-trop/an-i-) adj. m., pl. anizotropi; anotimp s. n., pl. anotimpuri
f. anizotropă, pl. anizotrope anovarie (desp. a-no-/an-o-) s. f., art. anovaria, g.-d.
anizotropie (desp. a-ni-zo-tro-/an-i-) s. f., art. anizotropia, anovarii, art. anovariei
g.-d. anizotropii, art. anizotropiei anoxemie (desp. a-no-/an-o-) s. f., art. anoxemia, g.-d.
+Ankara (tc.) s. propriu f., g.-d. Ankarei anoxemii, art. anoxemiei
an-lumină s. m., pl. ani-lumină; abr. a.l. anoxibioză (desp. a-no-, -bi-o-/an-o-) s. f., g.-d. art.
anluminură s. f., g.-d. art. anluminurii; pl. anluminuri anoxibiozei
+anno Domini (de la naşterea lui Isus) (lat.) loc. adv.; anoxie (desp. a-no-/an-o-) s. f., art. anoxia, g.-d. anoxii, art.
abr. a.D. (în 145 a.D.) anoxiei
anod s. m., pl. anozi anrobare s. f., g.-d. art. anrobării
anodic adj. m., pl. anodici; f. anodică, pl. anodice anrocament s. n., pl. anrocamente
anodin adj. m., pl. anodini; f. anodină, pl. anodine ansamblu s. n., art. ansamblul; pl. ansambluri/(tehn.)
ansamble
anodontă s. f., g.-d. art. anodontei; pl. anodonte
!anofel adj. m. (ţânţar ~), pl. anofeli; f. anofelă (specie ~), ansă s. f., g.-d. art. ansei; pl. anse
pl. anofele anseriformă s. f., g.-d. art. anseriformei; pl. anseriforme
anofelism s. n. ansilaj s. n., pl. ansilaje
anofelogen adj. m., pl. anofelogeni; f. anofelogenă, pl. anşoa1 (pastă de peşte) (desp. -şoa) s. n., art. anşoaul;
anofelogene (sorturi) pl. anşoauri
anoftalmie (desp. a-nof-/an-of-) s. f., art. anoftalmia, g.-d. anşoa2 (peşte) (desp. -şoa) s. m., art. anşoaul; pl. anşoa
anoftalmii, art. anoftalmiei antablament (desp. -ta-bla-) s. n., pl. antablamente
anomal (neregulat) (livr.) adj. m., pl. anomali; f. anomală, antagonic (opus) adj. m., pl. antagonici; f. antagonică, pl.
pl. anomale antagonice
anomalie s. f., art. anomalia, g.-d. art. anomaliei; pl. antagonism s. n., pl. antagonisme
anomalii, art. anomaliile (desp. -li-i-) antagonist adj. m., pl. antagonişti; f. antagonistă, pl.
anomie s. f., art. anomia, g.-d. anomii, art. anomiei antagoniste
anonim (fără nume) (desp. a-no-/an-o-) adj. m., s. m., pl. antal (reg.) s. n., pl. antale
anonimi; adj. f., s. f. anonimă, pl. anonime antalgic1 (desp. an-tal-/ant-al-) adj. m., pl. antalgici; f.
anonimat (desp. a-no-/an-o-) s. n. antalgică, pl. antalgice
+anonimiza (a ~) (desp. a-no-/an-o-) vb., ind. prez. 1 antalgic2 (desp. an-tal-/ant-al-) s. n., pl. antalgice
sg. anonimizez, 3 anonimizează; conj. prez. 1 sg. să +antama (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. antamez, 3
anonimizez, 3 să anonimizeze antamează; conj. prez. 1 sg. să antamez, 3 să antameze
Anonymus (autor anonim) (lat.) (desp. A-no-/An-o-) s. m. antanaclază (desp. an-ta-na-cla-/ant-a-) s. f., g.-d. art.
+anorectal adj. m., pl. anorectali; f. anorectală, pl. anorectale antanaclazei; pl. antanaclaze
253 antiamerican
antanagogă (desp. an-ta-/ant-a-) s. f., g.-d. art. antanagogei; +antepreşcolar (desp. -te-preş-co-/-pre-şco-) adj. m., s. m.,
pl. antanagoge pl. antepreşcolari; adj. f. antpreşcolară, pl. antepreşcolare
!Antanta (Tripla Înţelegere) s. propriu f. art., neart. anteproiect (desp. -pro-iect) s. n., pl. anteproiecte
Antantă (disensiunile din ~), g.-d. art. Antantei +antepronunţa (a se ~) (desp. -pro-) vb. refl, ind. prez.
antantă s. f., g.-d. art. antantei; pl. antante 1 sg. mă antepronunţ, 3 se antepronunţă; conj. prez. 1
antapex (desp. an-ta-/ant-a-) s. n., pl. antapexuri sg. să mă antepronunţ, 3 să se antepronunţe; imper. 2 sg.
antarctic (desp. an-tarc-tic/ant-arc-) adj. m., pl. antarctici; afirm. antepronunţă-te; ger. antepronunţându-mă
f. antarctică, pl. antarctice antepune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. antepun, 2
!Antarctica (regiune a Pământului) (desp. An-tarc-ti-/ sg. antepui, 3 sg. antepune, perf. s. 1 sg. antepusei, 1 pl.
Ant-arc-) s. propriu f. art., g.-d. art. Antarcticei antepuserăm, m.m.c.p. 1 pl. antepuseserăm; conj. prez.
antă s. f., g.-d. art. antei; pl. ante 1 sg. să antepun, 3 să antepună; ger. antepunând; part.
antepus
antebelic adj. m., pl. antebelici; f. antebelică, pl. antebelice
apune (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apune, 3 pl. apun, perf. s.
antebraţ (desp. -te-braţ) s. n., pl. antebraţe
3 sg. apuse, m.m.c.p. 3 sg. apusese, 3 pl. apuseseră; conj.
antecalcul s. n., pl. antecalcule prez. 3 să apună; ger. apunând; part. apus
antecalculaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. antecalculaţia (desp.
anteră s. f., g.-d. art. anterei; pl. antere
-ţi-a), g.-d. art. antecalculaţiei; pl. antecalculaţii, art.
anteridie (desp. -di-e) s. f., art. anteridia (desp. -di-a), g.-d.
antecalculaţiile (desp. -ţi-i-)
art. anteridiei; pl. anteridii, art. anteridiile (desp. -di-i-)
antecameră (tehn.) s. f., g.-d. art. antecamerei; pl. antecamere
anterior1 (desp. -ri-or) adj. m., pl. anteriori; f. anterioară,
antecedent1 adj. m., pl. antecedenţi; f. antecedentă, pl.
pl. anterioare (anterior pandemiei)
antecedente
+anterior2 (desp. -ri-or) adv.
antecedent2 s. n., pl. antecedente
anterioritate (desp. -ri-o-) s. f., g.-d. art. anteriorităţii
antecedenţă s. f., g.-d. art. antecedenţei; pl. antecedenţe
anteriu s. n., art. anteriul; pl. anterie, art. anteriele
antecesoare s. f., g.-d. art. antecesoarei; pl. antecesoare
anteroposterior (desp. -ri-or) adj. m., pl. anteroposteriori;
antecesor s. m., pl. antecesori
f. anteroposterioară (desp. -ri-oa-), pl. anteroposterioare
antecliză (desp. -te-cli-) s. f., g.-d. art. anteclizei; pl.
anterozoid s. m., pl. anterozoizi
anteclize
antestepă (desp. -tes-te-/-te-ste-) s. f., g.-d. art. antestepei;
antedata (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. antedatez, 3 antedatează;
pl. antestepe
conj. prez. 1 sg. să antedatez, 3 să antedateze
!antet s. n., pl. anteturi
antedată s. f., g.-d. art. antedatei; pl. antedate
antetitlu (desp. -ti-tlu) s. n., art. antetitlul; pl. antetitluri
antedeviz s. n., pl. antedevize
antetren (desp. -te-tren) s. n., pl. antetrenuri
antediluvian (desp. -vi-an) adj. m., pl. antediluvieni
(desp. -vi-eni); f. antediluviană, pl. antediluviene antetrupiţă (desp. -te-tru-) s. f., g.-d. art. antetrupiţei; pl.
antetrupiţe
antefix s. n., pl. antefixe
antevorbitoare s. f., g.-d. art. antevorbitoarei; pl. antevorbitoare
antegardă (rar) s. f., g.-d. art. antegărzii; pl. antegărzi
antevorbitor s. m., pl. antevorbitori
antemăsurătoare s. f., g.-d. art. antemăsurătorii; pl.
antemăsurători +anti1 adj. invar., adv. (voturi ~, a vota ~)
+antemergător1 adj. m., s. m. (persoană), pl. antemergători; +anti2 prep. (a vota ~ democraţie, pretexte ~ vaccin)
adj. f., s. f. sg. şi pl. antemergătoare +antiacid adj. m., pl. antiacizi; f. antiacidă, pl. antiacide
+antemergător2 (obiect) s. n., pl. antemergătoare antiaerian (desp. -ti-a-e-ri-an) adj. m., pl. antiaerieni
antemeridian1 (dinainte de amiază) (livr.) (desp. -di-an) (desp. -ri-eni); f. antiaeriană, pl. antiaeriene
adj. m., f. antemeridiană, pl. antemeridiane; abr. a.m. antiaeriană (artilerie) (desp. -ti-a-e-ri-a-) s. f., g.-d. art.
(rutina antemeridiană, orele 8 antemeridiane) antiaerienei
antemeridian2 (dimineaţa) (livr.) (desp. -di-an) adv.; abr. antialcoolic (desp. -ti-al-) adj. m., s. m., pl. antialcoolici;
a.m. (ora/orele 8 ~) adj. f., s. f. antialcoolică, pl. antialcoolice
+ante-mortem (lat.) adj. invar., adv. (examen medical ~, antialcoolism (desp. -ti-al-) s. n.
a examina ~) antialergic1 (desp. -ti-a-) adj. m., pl. antialergici; f.
antenă s. f., g.-d. art. antenei; pl. antene antialergică, pl. antialergice
antenupţial (desp. -ţi-al) adj. m., pl. antenupţiali; f. antialergic2 (desp. -ti-a-) s. n., pl. antialergice
antenupţială, pl. antenupţiale +antialgic1 (desp. -ti-al-) adj. m., pl. antialgici; f. antialgică,
antepat s. n., pl. antepaturi pl. antialgice
antepenultim (desp. -pe-nul-/-pen-ul-) adj. m., pl. +antialgic2 (desp. -ti-al-) s. n., pl. antialgice
antepenultimi; f. antepenultimă, pl. antepenultime +antiamerican adj. m., s. m., pl. antiamericani; adj. f., s. f.
anteport s. n., pl. anteporturi antiamericană, pl. antiamericane
antiapoplectic1 254
antiapoplectic1 (desp. -ti-a-po-plec-) adj. m., pl. +anticeauşism (desp. -cea-u-) s. n.
antiapoplectici; f. antiapoplectică, pl. antiapoplectice +anticeauşist (desp. -cea-u-) adj. m., s. m., pl. anticeauşişti;
antiapoplectic2 (desp. -ti-a-po-plec-) s. n., pl. antiapoplectice adj. f., s. f. anticeauşistă, pl. anticeauşiste
antiartă (desp. -ti-ar-) s. f., g.-d. art. antiartei +anticelulitic adj. m., pl. anticelulitici; f. anticelulitică, pl.
antiartistic (desp. -ti-ar-) adj. m., pl. antiartistici; f. anticelulitice
antiartistică, pl. antiartistice anticentru s. n., art. anticentrul; pl. anticentre
antiastmatic1 (desp. -ti-ast-ma-) adj. m., pl. antiastmatici; antichimic adj. m., pl. antichimici; f. antichimică, pl.
f. antiastmatică, pl. antiastmatice antichimice
antiastmatic2 (desp. -ti-ast-ma-) s. n., pl. antiastmatice antichitate (obiect) s. f., g.-d. art. antichităţii; pl. antichităţi
antiatom (desp. -ti-a-) s. m., pl. antiatomi !Antichitatea (epocă istorică) s. propriu f. art., neart.
antiatomic (desp. -ti-a-) adj. m., pl. antiatomici; f. Antichitate (în ~), g.-d. art. Antichităţii
antiatomică, pl. antiatomice !antici s. m. pl., art. anticii
+antiavort (desp. -ti-a-) adj. invar. (legi ~) anticiclon (desp. -ci-clon) s. n., pl. anticicloane
antibacterian (desp. -ri-an) adj. m., pl. antibacterieni !anticipa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anticipez, 3 anticipează;
(desp. -ri-eni); f. antibacteriană, pl. antibacteriene conj. prez. 1 sg. să anticipez, 3 să anticipeze
antibiogramă (desp. -bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. anticipare s. f., g.-d. art. anticipării; pl. anticipări
antibiogramei; pl. antibiograme +anticipat adj. m., pl. anticipaţi; f. anticipată, pl. anticipate
antibiotic1 (desp. -bi-o-) adj. m., pl. antibiotici; f. +anticipate s. f. pl.
antibiotică, pl. antibiotice anticipativ adj. m., pl. anticipativi; f. anticipativă, pl.
antibiotic2 (desp. -bi-o-) s. n., pl. antibiotice anticipative
+antibioticoterapie (desp. -bi-o-) s. f., art. antibioticoterapia, anticipaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. anticipaţia (desp. -ţi-a),
g.-d. antibioticoterapii, art. antibioticoterapiei g.‑d. art. anticipaţiei; pl. anticipaţii, art. anticipaţiile
(desp. -ţi-i-)
antibioză (desp. -bi-o-) s. f., g.-d. art. antibiozei; pl.
antibioze anticivilizator adj. m., pl. anticivilizatori; f. sg. şi pl.
anticivilizatoare
+antiblocare (desp. -ti-blo-) adj. invar. (sistem ~)
anticlerical (desp. -ti-cle-) adj. m., pl. anticlericali; f.
antibronşitic1 (desp. -ti-bron-) adj. m., pl. antibronşitici; f.
anticlericală, pl. anticlericale
antibronşitică, pl. antibronşitice
anticlericalism (desp. -ti-cle-) s. n.
antibronşitic2 (desp. -ti-bron-) s. n., pl. antibronşitice
anticlinal (desp. -ti-cli-) s. n., pl. anticlinale
+antibullying1 (desp. -ly-ing) adj. invar. (măsuri ~)
anticlinoriu1 [riu pron. rĭu] (desp. -ti-cli-) adj. m., f.
+antibullying2 (desp. -ly-ing) s. n., art. antibullyingul
anticlinorie (desp. -ri-e); pl. m. şi f. anticlinorii
!antic adj. m., pl. antici; f. antică, pl. antice
anticlinoriu2 [riu pron. rĭu] (desp. -ti-cli-) s. n., art.
+anticalcar adj. invar. (produse ~) anticlinoriul; pl. anticlinorii, art. anticlinoriile (desp. -ri‑i-)
anticameră (cameră de aşteptare) s. f., g.-d. art. anticlor (desp. -ti-clor) s. n.
anticamerei; pl. anticamere anticoagulant1 (desp. -co-a-) adj. m., pl. anticoagulanţi; f.
anticanceros adj. m., pl. anticanceroşi; f. anticanceroasă, pl. anticoagulantă, pl. anticoagulante
anticanceroase anticoagulant2 (desp. -co-a-) s. n., pl. anticoagulante
anticanonic adj. m., pl. anticanonici; f. anticanonică, pl. anticolonialism (desp. -ni-a-) s. n.
anticanonice
anticomunism s. n.
anticapitalist adj. m., pl. anticapitalişti; f. anticapitalistă,
anticomunist adj. m., s. m., pl. anticomunişti; adj. f., s. f.
pl. anticapitaliste anticomunistă, pl. anticomuniste
anticar1 (antitanc) (înv.) adj. invar. (arme ~) anticoncepţional1 (desp. -ţi-o-) adj. m., pl. anticoncepţionali;
anticar2 (persoană) s. m., pl. anticari f. anticoncepţională, pl. anticoncepţionale
anticariat (desp. -ri-at) s. n., pl. anticariate anticoncepţional2 (desp. -ţi-o-) s. n., pl. anticoncepţionale
anticataliză s. f., g.-d. art. anticatalizei; pl. anticatalize anticongelant1 adj. m., pl. anticongelanţi; f. anticongelantă,
anticataral1 adj. m., pl. anticatarali; f. anticatarală, pl. pl. anticongelante
anticatarale anticongelant2 s. m., pl. anticongelanţi
anticataral2 s. n., pl. anticatarale anticonstituţional (desp. -ţi-o-) adj. m., pl. anticonstituţionali;
anticatod s. m., pl. anticatozi f. anticonstituţională, pl. anticonstituţionale
anticărbunos adj. m., pl. anticărbunoşi; f. anticărbunoasă, +anticoronavirus adj. invar. (medicamente ~)
pl. anticărbunoase anticoroziv1 adj. m., pl. anticorozivi; f. anticorozivă, pl.
anticărie (înv.) s. f., art. anticăria, g.-d. art. anticăriei; pl. anticorozive
anticării, art. anticăriile (desp. -ri-i-) anticoroziv2 s. n., pl. anticorozive
+anticearcăn adj. invar. (creme ~), s. n., pl. anticearcăne anticorp s. m., pl. anticorpi
255 antihitlerist
anticorupţie1 (desp. -ţi-e) adj. invar. (măsuri ~) antifascist adj. m., s. m., pl. antifascişti; adj. f., s. f.
+anticorupţie2 (desp. -ţi-e) s. f., art. anticorupţia (desp. antifascistă, pl. antifasciste
-ţi‑a), g.-d. art. anticorupţiei antifebril1 (desp. -fe-bril) adj. m., pl. antifebrili; f.
anticreştin (desp. -ti-creş-) adj. m., pl. anticreştini; f. antifebrilă, pl. antifebrile
anticreştină, pl. anticreştine antifebril2 (desp. -fe-bril) s. n., pl. antifebrile
anticriptogamic1 (desp. -ti-crip-) adj. m., pl. antifebrină (desp. -fe-bri-) s. f., g.-d. art. antifebrinei; pl.
anticriptogamici; f. anticriptogamică, pl. anticriptogamice antifebrine
anticriptogamic2 (desp. -ti-crip-) s. n., pl. anticriptogamice antiferment s. m., pl. antifermenţi
anticristianism (rar) (desp. -ti-cris-ti-a-) s. n. !antifilozofic/(livr.) antifilosofic adj. m., pl. antifilozofici/
anticritică (desp. -ti-cri-) s. f., g.-d. art. anticriticii; (critici) antifilosofici; f. antifilozofică/antifilosofică, pl.
pl. anticritici antifilozofice/antifilosofice
anticriză (desp. -ti-cri-) adj. invar. (măsuri ~) antifon s. n., pl. antifoane
anticultural adj. m., pl. anticulturali; f. anticulturală, pl. antifonar s. n., pl. antifonare
anticulturale
antifonic adj. m., pl. antifonici; f. antifonică, pl. antifonice
!anticvă s. f., g.-d. art. anticvei; pl. anticve
antifonie s. f., art. antifonia, g.-d. antifonii, art. antifoniei
antideflagrant (desp. -de-fla-grant) adj. m., pl.
+antifraudă (desp. -fra-u-) adj. invar. (inspectori ~)
antideflagranţi; f. antideflagrantă, pl. antideflagrante
antifrază (desp. -ti-fra-) s. f., g.-d. art. antifrazei; pl.
antidemocratic (desp. -mo-cra-) adj. m., pl. antidemocratici;
antifraze
f. antidemocratică, pl. antidemocratice
antidepresiv1 (desp. -de-pre-) adj. m., pl. antidepresivi; f. antifricţiune (desp. -ti-fric-ţi-u-) s. f., g.-d. art. antifricţiunii
antidepresivă, pl. antidepresive +antifumat adj. invar. (produse ~)
antidepresiv2 (desp. -de-pre-) s. n., pl. antidepresive +antifungic adj. m., pl. antifungici; f. antifungică, pl.
antiderapant adj. m., pl. antiderapanţi; f. antiderapantă, pl. antifungice
antiderapante antifurt1 adj. invar. (dispozitive ~)
!antidetonant s. m., pl. antidetonanţi antifurt2 s. n., pl. antifurturi
antidetonanţă s. f., g.-d. art. antidetonanţei antigel s. n.
antidiabetic1 adj. m., pl. antidiabetici; f. antidiabetică, pl. !antigen s. n., pl. antigene
antidiabetice antiglonţ (desp. -ti-glonţ) adj. invar. (veste ~)
antidiabetic2 s. n., pl. antidiabetice antigraf (desp. -ti-graf) s. n., pl. antigrafuri
antidifteric adj. m., pl. antidifterici; f. antidifterică, pl. antigripal1 (desp. -ti-gri-) adj. m., pl. antigripali; f.
antidifterice antigripală, pl. antigripale
antidinastic adj. m., pl. antidinastici; f. antidinastică, pl. antigripal2 s. n., pl. antigripale
antidinastice
antigrizutos (desp. -ti-gri-) adj. m., pl. antigrizutoşi; f.
+antidogmatic adj. m., s. m., pl. antidogmatici; adj. f., s. f. antigrizutoasă, pl. antigrizutoase
antidogmatică, pl. antidogmatice
antiguan (desp. -gu-an) adj. m., s. m., pl. antiguani; adj. f.,
antidoping adj. invar. (reglementări ~)
s. f. antiguană, pl. antiguane
antidot s. n., pl. antidoturi
antiguvernamental adj. m., pl. antiguvernamentali; f.
antidrog adj. invar. (campanii ~) antiguvernamentală, pl. antiguvernamentale
antidumping1 (engl.) [pron. antidamping] adj. invar. !antihalou s. n., art. antihaloul; pl. antihalouri
(politici ~)
antihelmintic1 adj. m., pl. antihelmintici; f. antihelmintică,
+antidumping2 (engl.) [pron. antidamping] s. n., art.
pl. antihelmintice
antidumpingul [pron. antidampingul]
antihelmintic2 s. n., pl. antihelmintice
antielectron (desp. -ti-e-) s. m., pl. antielectroni
antihemoragic1 adj. m., pl. antihemoragici; f.
antienzimă (desp. -ti-en-) s. f., g.-d. art. antienzimei; pl.
antihemoragică, pl. antihemoragice
antienzime
antihemoragic2 s. n., pl. antihemoragice
antiepidemic (desp. -ti-e-) adj. m., pl. antiepidemici; f.
antiepidemică, pl. antiepidemice +antihipertensiv1 adj. m., pl. antihipertensivi; f.
antiestetic (desp. -ti-es-) adj. m., pl. antiestetici; f. antihipertensivă, pl. antihipertensive
antiestetică, pl. antiestetice +antihipertensiv2 s. n., pl. antihipertensive
+antieuropean (desp. -ti-e-u-, -pean) adj. m., s. m., pl. antihistaminic1 adj. m., pl. antihistaminici; f.
antieuropeni; adj. f., s. f. antieuropeană, pl. antieuropene antihistaminică, pl. antihistaminice
+antievreiesc (desp. -ti-e-vre-) adj. m., f. antievreiască; pl. antihistaminic2 s. n., pl. antihistaminice
m. şi f. antievreieşti antihitlerist (desp. -hi-tle-) adj. m., s. m., pl. antihitlerişti;
antifading (engl.) [pron. antifeĭding] adj. invar. (instalaţii ~) adj. f., s. f. antihitleristă, pl. antihitleriste
antiholeric1 256
antiholeric1 adj. m., pl. antiholerici; f. antiholerică, pl. antimefitic1 adj. m., pl. antimefitici; f. antimefitică, pl.
antiholerice antimefitice
antiholeric2 s. n., pl. antiholerice antimefitic2 s. n., pl. antimefitice
antihormon s. m., pl. antihormoni antimemorii s. n. pl., art. antimemoriile (desp. -ri-i-)
antihreză (desp. -ti-hre-) s. f., g.-d. art. antihrezei; pl. +antimeridian (meridian opus) (desp. -di-an) s. n., pl.
antihreze antimeridiane
antihrist (eretic, nemernic) (desp. -ti-hrist) s. m., pl. antimetabolă (rar) s. f., g.-d. art. antimetabolei; pl.
antihrişti antimetabole
!Antihrist (întruchipare a răului) (desp. -ti-hrist) s. +antimicotic1 adj. m., pl. antimicotici; f. antimicotică, pl.
propriu m., g.-d. art. Antihristului/lui Antihrist antimicotice
+antiimigraţie (desp. -ti-i-, -ţi-e) adj. invar. (măsuri ~) +antimicotic2 s. n., pl. antimicotice
antiimperialism (desp. -ti-im-, -ri-a-) s. n. +antimigraţie adj. invar. (politici ~)
antiimperialist (desp. -ti-im-, -ri-a-) adj. m., pl. antimilitarism s. n.
antiimperialişti; f. antiimperialistă, pl. antiimperialiste
antimilitarist adj. m., pl. antimilitarişti; f. antimilitaristă,
+antiincendiu [diu pron. dĭu] adj. invar. (echipamente ~) pl. antimilitariste
antiinfecţios (desp. -ti-in-, -ţi-os) adj. m., pl. antiinfecţioşi;
antimitotic1 adj. m., pl. antimitotici; f. antimitotică, pl.
f. antiinfecţioasă, pl. antiinfecţioase
antimitotice
antiinflamator1 (desp. -ti-in-) adj. m., pl. antiinflamatori;
antimitotic2 s. n., pl. antimitotice
f. sg. şi pl. antiinflamatoare
antimonarhic adj. m., pl. antimonarhici; f. antimonarhică,
antiinflamator2 (desp. -ti-in-) s. n., pl. antiinflamatoare
pl. antimonarhice
antiinflaţionist (desp. -ti-in-, -ţi-o-) adj. m., pl.
antimonarhist adj. m., s. m., pl. antimonarhişti; adj. f., s. f.
antiinflaţionişti; f. antiinflaţionistă, pl. antiinflaţioniste
antimonarhistă, pl. antimonarhiste
antiintelectualism (desp. -ti-in-, -tu-a-) s. n.
antimoniat (desp. -ni-at) s. m., pl. antimoniaţi
antiintelectualist (desp. -ti-in-, -tu-a-) adj. m., s. m.,
pl. antiintelectualişti; adj. f., s. f. antiintelectualistă, pl. !antimonic (chim.) adj. m. (acid ~); f. antimonică (iodură ~),
antiintelectualiste pl. antimonice
antiistorism (desp. -ti-is-) s. n.

DOOM Ed III - 2021 Tipar

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DOOM Ed III - 2021 Tipar

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DICȚIONARUL ORTOGRAFIC,

Coperta: Silviu IORDACHE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Toate drepturile sunt rezervate Editurii UNIVERS ENCICLOPEDIC GOLD.

București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2021

Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, 2005 (DOOM2)

Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, 2021 (DOOM3)

Ediţie aprobată de Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române

Dicţionarul a fost avizat de Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică

NOTĂ ASUPRA PREZENTEI EDIŢII . ............................................................................... 9

1.2. Semnele ortografice.

4.1.2. Adverbe . ............................................................................................................ 128

1.1.2. Substantivele provenite din abrevieri ........................................................... 179

NOTĂ ASUPRA PREZENTEI EDIŢII1

• În DOOM3 s-au păstrat, în general, corpusul DOOM2 şi majoritatea

• Diferenţele faţă de DOOM2 – care nu reprezintă o reformă ortografică – sunt

mai importante modificări operate în DOOM3 în raport cu DOOM2 sunt prezentate

(informatică, medicală etc.), care au dobândit în ultima vreme o circulaţie tot

Includerea în DOOM3 a unor asemenea cuvinte şi expresii nu echivalează cu

flexionare sau a unor variante, modificarea reprezentării accentului la compuse

2.1. Tratamentul variantelor

2.1.1. Reducerea variantelor

• Aceasta nu înseamnă însă că folosirea variantelor care nu se regăsesc în

• În DOOM3 se recomandă câte una singură dintre mai multe variante:

- dintre variantele cu -a (considerate populare) şi cele fără -a (socotite literare)

• În ce priveşte despărţirea la capăt de rând a cuvintelor (semi)analizabile,

2.1.2. Schimbarea ordinii unor variante

2.1.3. Adăugarea unor variante

2.2. Modificarea altor norme

2.2.1. generalizarea ataşării fără cratimă a articolului -(u)l şi a desinenţei de

2.3. Completarea unor paradigme

2.4. Alte modificări

s. propriu n. art., neart. Ev Mediu (întunecatul ~). Cu observaţia că numele proprii

3. Intervenţii care nu afectează norma

- adăugarea unor abrevieri/coduri de monede/simboluri la sfârşitul unor

4. Îmbunătăţirea organizării informaţiei

II. CE S-A PĂSTRAT ÎN DOOM3 DIN DOOM2

10. s-au păstrat, la despărţirea la capăt de rând a cuvintelor (semi)analizabile,

III. ELABORAREA DOOM3

Exprimăm tuturor colegilor recunoştinţa noastră pentru osteneală şi pentru

accent pronunţare mai intensă a unei silabe↑/a unui cuvânt

colocvial element specific conversaţiei

element de compunere↑ element asemănător cu prefixele↑ sau cu sufixele↑, dar cu

procliză ataşare a unui element la termenul următor, cu care se

sonoritate trăsătură, atât a vocalelor↑, cât şi a unor consoane↑,

abr. abreviat; abreviere des. desinenţă

it. italian(ă); din italiană pop. popular

ASRO Asociaţia de Standardizare din România

Fulvia Ciobanu, Finuţa Hasan, vol. I: Compunerea, 1970; Mioara Avram,

Semnul Denumire/poziţie Valoare Exemple2

Folosite în Dicţionar şi/sau în STUDIUL INTRODUCTIV.

Se reproduce numai partea din exemplu semnificativă pentru aspectul ilustrat.

() paranteze rotunde încadrează

nazalizarea acesteia sẽbernar], [pron. sovinʹõ]

Pentru norma morfologică, detaliată în GALR I, a se vedea acum, într-o formă

• În anumite situaţii există reglementări parţial diferite de normele generale,

Tab. 1. Alfabetul limbii române

• Patru litere, k, q, w şi y, se utilizează în împrumuturi (provenite, direct sau

1.1.2. Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere

• Unele dintre combinaţiile de litere-vocale pot avea în cuvinte împrumutate din

Tab. 2. Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere1