Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București

RECONECTAREA CULTURII ARHITECTURALE

ROMÂNEȘTI LA MATCA TRADIȚIONALĂ

TEZĂ DE DOCTORAT
REZUMAT

Coordonator științific:
Prof. Univ. Dr. Arh. Daniela Rădulescu Andronic

Doctorand:
Arh. Ionuț-Lucian Ionescu-Piatra

București
2022
Cuprins:

Capitolul 1 INTRODUCERE.......................................................................11
1.1 Cuvânt înainte.............................................................................................................................. 11
1.2 Traseul lucrării.............................................................................................................................. 13
1.3 Etape de lucru.............................................................................................................................. 18
1.3.1 Problema............................................................................................................................... 18
1.3.2 Sursa problemei.................................................................................................................... 18
1.3.3 Căile de abordare.................................................................................................................. 19
1.3.4 Teza...................................................................................................................................... 20
1.3.5 Definirea termenilor și a conceptelor.................................................................................... 21
1.3.6 Dualitățile............................................................................................................................. 23
1.3.7 Soluțiile................................................................................................................................. 24
1.3.8 Bibliografia............................................................................................................................ 25
1.4 „Metafora ca întrebare și soluție”................................................................................................. 26
Capitolul 2 CONSIDERAȚII METODOLOGICE...............................................31
2.1 Conceptele de arhitectură tradițională și arhitectură modernă.....................................................34
2.2 Diferențe între arhitectura tradițională și arhitectura modernă.....................................................40
2.3 Modelele de cercetare.................................................................................................................. 47
Capitolul 3 ARHITECTURA TRADIȚIONALĂ ȘI ARHITECTURA MODERNĂ.......55
3.1 Preambul...................................................................................................................................... 55
3.2 Constituirea conceptelor............................................................................................................... 59
3.3 Momente și cadre ale culturii........................................................................................................ 65
3.3.1 Teoria determinantelor formei............................................................................................. 79
3.4 Considerații sociologice................................................................................................................ 82
3.4.1 Lumea satului românesc....................................................................................................... 82
3.4.2 Perspective teoretice............................................................................................................ 89
Capitolul 4 DUALITĂȚI.............................................................................95
4.1 De unde provine realitatea........................................................................................................... 95
4.1.1 Modele filozofice de raportare și de explicare a lumii............................................................97
4.2 Problema dualității...................................................................................................................... 104
4.2.1 Modele duale...................................................................................................................... 104
4.2.2 Dualitatea și principiul ternar.............................................................................................. 106
4.2.3 Diferența, ruptura, antagonismul........................................................................................ 107
4.2.4 Problema continuității sau a discontinuității........................................................................ 108
4.2.5 Metaforele........................................................................................................................... 109
4.3 Dualități conexe.......................................................................................................................... 111
4.3.1 Dualitate teologică. Opoziție............................................................................................... 111
4.3.2 Chestiunea constantelor și a variabilelor............................................................................ 112
4.3.3 Obiectele sunt constanțe temporale................................................................................... 114
4.3.4 Produs și proces.................................................................................................................. 116
4.3.5 Funcțiune și formă.............................................................................................................. 118
4.4 Studii de caz............................................................................................................................... 122
4.4.1 Problema duală prin ochii postmodernității.........................................................................122

2
 4.4.2 Știința și mistica în raport dual. Taofizica............................................................................128
4.4.2.1 Implicații metodologice............................................................................................... 134
4.4.2.2 Integrare..................................................................................................................... 138
4.4.3 Dualitate arhitecturală în opera lui Vitruviu.........................................................................140
Capitolul 5 DETERMINANTELE MORFOLOGICE ALE ARHITECTURII
VERNACULARE.......................................................................................145
5.1 Morfologie arhitecturală și determinante.................................................................................... 145
5.1.1 Schema narativă a expunerii.............................................................................................. 147
5.2 Modelul Amos Rapoport.............................................................................................................. 148
5.2.1 Teorii implicate în argumentul lucrării................................................................................. 150
5.2.2 Dezasamblarea culturii (dismantling).................................................................................. 152
5.2.3 Determinante culturale....................................................................................................... 153
5.2.4 Constante și variabile......................................................................................................... 155
5.2.5 Determinantele formei construite....................................................................................... 156
5.3 Studiu de caz – Acoperirea casei tradiționale.............................................................................. 159
5.4 Studiu de caz: morfologie și determinare.................................................................................... 168
Capitolul 6 MODELE..............................................................................177
6.1 Modelul filosofic al lui Lucian Blaga privitor la stil ca determinant al formei................................177
6.2 Sacrul și profanul. Mircea Eliade................................................................................................. 182
6.3 Forma determină conținutul. Marshall McLuhan..........................................................................185
6.4 Argumentul lui Juhani Pallasmaa................................................................................................. 190
6.5 Bernard Rudofsky........................................................................................................................ 191
6.6 Constantin Joja............................................................................................................................ 194
6.7 Modelul unificator al formei și al conținutului..............................................................................208
6.7.1 Miturile............................................................................................................................... 209
6.7.2 Mitologie și psihologie......................................................................................................... 210
6.7.3 Evoluționismul modelului Peterson..................................................................................... 210
Capitolul 7 CONCLUZII / PERSPECTIVE....................................................217
7.1 Domeniul spiritual al cercetării................................................................................................... 220
7.2 Sinteza ideilor principale............................................................................................................. 224
7.3 Perspective................................................................................................................................. 229
7.3.1 Ieșirea din paradigma duală................................................................................................ 229
7.3.2 Antagonismele istorice în cultura occidentală..................................................................... 230
7.4 „Metafora ca întrebare și soluție”. Epilog.................................................................................... 234
BIBLIOGRAFIE........................................................................................237

3
Traseul lucrării

Titlul acestei lucrări enunță un subiect de cercetare pe care l-am privit ca

pe o problemă de rezolvat. Am gândit astfel pentru că este o chestiune care
privește arhitectura, și credem, în spiritul acestei lucrări, că nu putem gândi
arhitectura doar ca pe un subiect de teorie, ci mai ales ca pe o practică.
Cu toate acestea, căile pe care a trebuit să mergem, fără a pierde din
vedere lumea materială în care se află obiectele arhitecturale, au fost cele ale
teoriei, singura care a părut a fi capabilă să furnizeze măcar răspunsuri
parțiale. Am cunoscut încă de la început faptul că este o întreprindere
complicată, pentru că dincolo de forma construită sunt cauze și explicații extra-
arhitecturale, pentru că avea surse multiple de pornire, și pentru că nu
cunoșteam nici măcar o soluție care să ne mulțumească deplin pentru
momentul temporal și spațial în care ne-am pus această problemă, dintre toate
faptele de arhitectură care răspundeau întrebării noastre pe parcursul istoriei.

Rezultatele întreprinderii noastre nu vor enunța seturi de reguli și nici

întrupări posibile ale obiectului de arhitectură, așa cum trebuie să mărturisesc
că am dorit la început. Însă cred că am aflat cel puțin de ce o asemenea
încercare, de a reuni lucruri care au fost cândva despărțite, este atât de dificilă,
și chiar ni se pare că putem spune și de ce dificultatea chestiunii este atât de
mare încât aceeași problemă trebuie pusă mereu, indiferent de soluțiile pe care
un timp istoric sau altul le găsesc potrivite momentului.

După cum se va vedea, principala dificultate constă chiar în dualitatea 1

fundamentală a concepțiilor și a reprezentărilor noastre despre lume. Credem
că primul lucru de făcut, și care s-a dovedit în cercetare dificil, este chiar a
recunoaște importanța dualității lumii și dificultatea de a trăi și a crea într-însa.

Al doilea enunț pe care îl facem este următorul: înclinăm a crede,

împreună cu Jordan Peterson2, cum că lumea poate fi conceptualizată dual ca

1 Capitolul 4, Dualități, tratează această problemă

2 Jordan B Peterson, Maps of Meaning. The Architecture of Belief (New York and London: ROUTLEDGE,
1999).

4
loc al obiectelor și simultan ca forum al acțiunii 3. Această idee pare să acopere
cel mai bine domeniul în care am căutat soluția pentru problema enunțată în
titlu.
Dacă ne plasăm în acest orizont dual (cu sublinierea dificultăților mari de a
accepta existența într-o tensiune permanentă), îndrăznim să plasăm practica
de arhitectură despre care vorbeam mai sus în paradigma lumii obiectuale.
Facem aceasta pentru că aici suntem obișnuiți să materializăm lucrurile de care
avem nevoie, și pentru că aici căutăm nevoile existenței pământești.

Însă termenul al doilea al binomului nostru, tradiția, credem că se

plasează în a doua paradigmă, cea a lumii ca forum și teatru al acțiunii. Tot aici
căutam sensul lucrurilor, motivațiile și explicațiile, și mai ales viața morală și
spiritualitatea, atât cea veche cât și pe cea modernă.
De aceea enunțăm următoarea idee: tradiția nu transmite în primul rând
obiecte, fie ele și arhitecturale. Tradiția transmite instrucțiuni de a face aceste
obiecte, împreună cu înțelesul lor (am folosit aici acest cuvânt în loc de sens,
semnificație, meaning din engleză). Aceasta în ceea ce privește arhitectura.
Tabloul complet este al transmisiei unei întregi lumi spirituale, cu valori, sens,
credințe, morală și etică.

Acesta este motivul pentru care al treilea element credem că se

desprinde din toate căutările omenești de a face față dualității fundamentale a
existenței, din care și problema noastră este un mic fragment.
Acesta este încercarea de a discerne între variabilele nesfârșite ale existenței și
ale lumii, constantele, fundamentele neschimbătoare 4. Se întâmplă aceasta sub
cer5, locul în care se află obiectul nostru de cercetare, unde obiectele au sens și
valoare, spre deosebire de lumea pe care o conceptualizăm ca sacru sau o
primim ca revelație.

Al patrulea element fundamental care participă la chimia intimă a

problemei noastre este binecunoscuta temă a formei și a conținutului. Am

3 Capitolul 4, Dualități
4 Capitolul 4, Dualități
5 Ecclesiastul, „Ecclesiastul”, în BIBLIA SAU SFANTA SCRIPTURA (Editura Institutului Biblic si de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Romane, 1995), http://www.bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/18/Ecclesiastul.

5
descoperit că epocile istorice, în funcție probabil de orientarea filosofică a lor,
înclină să admită un sens pentru această dualitate. Această orientare noi o
legăm fundamental de un principiu pe care îl enunțăm aici, al sursei realității în
conceptualizare, principiu care are o aceeași natură duală.
Iar acest sens, care are natura deterministă, arată fie dinspre fond ca
determinant al formei, idee care pare să prevaleze în pre-modernitate și în
modernitate, fie de la formă către fond, idee care are, după părerea noastră,
influență mai mare în lumea interpretării multiple a sensului sau chiar a negării
lui, aceea postmodernă. De aceea după „form follow function”, am trecut la
afirmația opusă, și uneori ne găsim în plină criză a sensului cu totul.
Ceea ce ni se pare iarăși important de remarcat este faptul că și aici
găsim aceeași natură duală a problemei.
Nu cred că putem trăi și crea în realitate decât dacă facem o opțiune, așa cum
suntem limitați de această realitate să facem atunci când creăm și construim
obiectele de arhitectură cu privirea ațintită spre sensul lor. Dar la fel de
importantă este viziunea paradoxală a lumii privită și din acest unghi dual, cu
care probabil trăiește mitologicul meșter Manole.

Credem că putem identifica o soluție la practica de arhitectură concretă

în simpla înșiruire a termenilor, necontradictorie, așa cum face un roman
pragmatic, Vitruviu6. Dar dacă acceptăm o ruptură a sensului cum procedăm cu
tradiționalul și vernacularul dinspre arhitectura cultă a modernității, intrăm în
plină judecată a valorii și a sensului, care este domeniul arhitecturii
contemporane, lumea în care ne aflăm și noi, și această lucrare a noastră.

În epoca modernă, am sesizat o mișcare de reevaluare a arhitecturii

vernaculare prin cercetarea determinantelor formei construite. Considerăm că
putem face o analogie cu fenomenul Renașterii de redescoperire a modelului
antic și instituirea sa ca determinant cultural al formei construite. Mișcarea
romantică repune apoi modelele trecutului în postura de inspirație pentru
prezent, însă noi ne putem referi mai ales la fenomenul postbelic. Zorii epocii
electrice anunțate de Marshall McLuhan 7 aduc instrumente noi care pun în fața
culturii dominante a satului planetar alte sfere culturale, lucru care se percepe

6 Marcus Pollio Vitruvius, Despre arhitectura, trad. Gheorghe Matei Cantacuzino, Traian Costa, și Grigore
Ionescu (Bucuresti: Editura Academiei, 1964).

6
imediat ca diferență. Ni se pare simbolic dualismul a două expoziții cu răsunet
puternic ținute la MOMA New York: „Architecture Without Architects” 8 a lui
Bernard Rudofsky și în anii ‘60 și „Deconstructivist Architecture” în anii ‘80.
Prima dintre ele redescoperea forma arhitecturii vernaculare și noi o vedem în
contextul efortului modern de integrare a culturilor tradiționale în sfera culturii
globale. Această nouă formă culturală credem că devine capabilă de aceasta
prin relativizarea sau anularea sensului, procedură conceptuală anunțată și de
această a doua expoziție, a postmodernismului.

Cercetarea determinantelor formei construite9 așa cum o face spre

exemplu Amos Rapoport pentru a construi „împreună cu cultura” în sens
extensiv istoric, adică împreună și cu culturile vernaculare, este un efort care
poate duce la descoperirea unui raport formă – conținut care se bazează pe
aceeași idee a constantelor.
Abordarea fenomenologică expusă prin modelul Eliade, trece prin
modelul stilistic, exemplificat aici prin Lucian Blaga și Constantin Joja, ajunge la
modelul determinist al lui Rapoport și în final la modelul mitologic al lui Jordan
Peterson10, construit pe fundament evoluționist și existențialist.

În fine, un al cincilea element determinant pentru lămurirea raporturilor

între arhitectura tradițională și modernă este puterea negației și a contradicției
pentru definirea dualităților. Istoria și teoria arhitecturii arată elementul de
opoziție al ideologiei și al stilurilor de arhitectură față de formele pe care tind
să le înlocuiască. Reacția modernismului față de stilurile academice sau
romantice anterioare, reacția postmodernismului față de autoritarismul
uniformizant al modernismului pot fi puse în paralel cu mutațiile Renașterii față
de lumea medievală din care se năștea.
În lumea ideilor, opoziția sacru – profan pe care își bazează modelul
teoretic Mircea Eliade este caracteristică pentru problema pusă de noi aici. Deși
Eliade sugerează o continuitate a sacrului camuflat în modernitate, modelul

7 Marshall McLuhan, Galaxia Gutenberg: omul si era tiparului, trad. Luiza Navodaru și Petre Navodaru
(Bucuresti: Editura Politica, 1975).
8 Bernard Rudofsky, Architecture without Architects: A Short Introduction to Non-Pedigreed Architecture,
ed. The Museum of Modern Art (New York: Doubleday & Company, 1964).
9 Capitolul 5: DETERMINANTELE MORFOLOGICE ALE ARHITECTURII VERNACULARE
10 Capitolul 6 MODELE

7
acesta profund polar este o piatră de încercare serioasă pentru ideea de
continuitate pe care o căutăm noi.
În siajul descoperirilor culturale de acest fel, ale psihologiei, ale
neuroștiințelor, construind pe o bază evoluționistă și existențialistă, Jordan
Peterson propune ca rezolvare a dualităților esențiale, care la el sunt formulate
sub inspirația mitologică, un model ternar, unde între haos și ordinea
îmbătrânită și moartă, mediază spiritul creator, Logosul, eroul civilizator.

Tradiția și modernitatea joacă aceeași piesă a ordinii devenită

insuficientă și anchilozată în fața noului iconoclast și perturbator, sau în fața
noilor unelte și instrumente inventate care nu mai pot cuprinde aceleași
conținuturi. Dacă ne plasăm în acest orizont, al treilea element, care nu poate
fi în cazul nostru particular decât creatorul de arhitectură, are menirea de a
recupera din tradiție miezul viu, rădăcinile trans-temporale și trans-spațiale, și
de a le re-institui în haina nouă, a formelor noi, restructurate critic. Această
conceptualizare care împrumută hainele mitologiei, este cu siguranță o cale de
reconectare a modernității la tradiție, verificată în timpul istoric, și care nu
încercă să uite dimensiunile spirituale ale sacrului fără de care primul termen
al dualității noastre, tradiția, încetează să mai existe.

Capitolele lucrării noastre explorează deci cadrul rezumat aici:

Problema
Reconectarea arhitecturilor moderne cu cele tradiționale. Tema
presupune de la început o dualitate și enunță o relație: o conexiune. Punerea
problemei se face în termeni de cultură 11 arhitecturală în sensul cel mai larg, iar
binomul îl completăm cu particularitățile locului: matca 12 tradiției13.

Sursa problemei
• transmisă prin teoria de arhitectură
• transmisă ca problemă spirituală a culturii (în cazul de față în primul rând
a celei românești și în strânsă legătură a celei occidentale)

11 Amos Rapoport, Culture, Architecture, and Design (Chicago: Locke Science Publishing Co., Inc., 2005).
12 Lucian Blaga, Trilogia culturii (Bucuresti: Humanitas, 2011).
13 Lucian Blaga, Izvoade (Bucuresti: Humanitas, 2011), 25.

8
 • prin cunoaștere și experiență nemijlocită a profesiei, prin arhitecții
cunoscuți și din proprie experiență

ÎNTREBARE: Generațiile noi mai au problema dualității culturilor?

Dacă evoluția contemporană urmează tiparele preconizate de viziunea lui
McLuhan, pe care o socotim folositoare pentru modelarea pe care o realizăm,
este posibil ca această chestiune să se estompeze, așa cum pare să fie cazul și
din observația directă asupra preocupărilor actuale ale acestor generații. Pe de
altă parte, filozofia postmodernă la rândul său are alte paradigme de lucru, și ni
se pare că este preocupată mai mult de ștergerea cu totul a chestiunii14.

Scopul lucrării
Chestiunea raporturilor dintre arhitectura momentului, numită aici
„modernă”, și cea a trecutului, în cazul acesta fiind vorba de arhitectura
tradițională, reprezintă o constantă istorică, actualizată continuu și stimulată
de prefacerile culturii omenești, mai ales în momentele de cotitură, asemenea
celor petrecute în spațiul românesc odată cu sfârșitul celui de-al doilea război
mondial, după schimbarea politică a anului 1989, și acelora care se desfășoară
acum sub ochii noștri. Starea arhitecturii românești contemporane, după ieșirea
din epoca comunistă, în raport cu trecutul arhitectural autohton, și
generalizarea pentru situații culturale analoage, a determinat cercetarea de
față.
Pentru a ajunge la rezultatele finale, drumul parcurs, fie în cadrul
resurselor teoretice folosite (baza teoretică), fie de noi, este dublu, întâi de la
particular la general, apoi ideile esențiale după părerea noastră se reîntorc
asupra particularului.
Raporturile culturii române contemporane cu noua cultură globală pot fi
făcute și prin creșterea organică a culturii, nu doar prin simpla înlocuire, fie în
formă, fie în fond. Dacă este acceptată metafora organică, „reconectarea la
matca tradițională” înseamnă continuitate și integritate corporală a culturii, în
toate dimensiunile și ramificațiile sale.

14 Gilles Deleuze și Felix Guattari, Capitalism si schizofrenie 2: Mii de Platouri, trad. Bogdan Ghiu
(Bucuresti: Art, 2013).

9
Căile de abordare
Teoria de arhitectură o privim ca pe un instrument de a alcătui o „hartă”
a problemei, cu accentuarea punctelor de intensitate mare pe care credem că
le identificăm, pentru cercetarea căilor de lămurire a ei.
Disciplinele umaniste: etnografie, folclor, sociologie, antropologie,
geografie, studii culturale, sunt instrumente de lucru pentru acoperirea zonelor
largi ale „hărții”.
Disciplinele tehnice intervin în lămurirea determinantelor formei și a
formei de arhitectură în particular.
Practica de construcții și arhitectură, prin cunoaștere nemijlocită,
obținută prin transmitere și prin experiența proprie, sau codificată în norme,
reguli, legi, codexuri este inițiatoare și țintă a noastră.

Lucrarea de față este o lucrare teoretică, bazată pe cunoașterea implicită

a autorului ca ghidare și motor al lucrării, și pe documentarea de bibliotecă
pentru cercetarea a ceea ce poate ajuta constituirea unui cadru al teoriei ca
reper pentru cercetări viitoare.

Ipoteza propusă care generează tema de cercetare (Reconectarea

arhitecturii moderne la matca tradiției) este a naturii duale a termenilor; de
aceea o parte importanța a efortului conceptual stă în analiza acesteia.
În orizontul conturat mai sus, al determinantelor formei arhitecturale construite
de tip natural și cultural, vom accentua diferențele între conceptele de
arhitectură tradițională și arhitectură modernă.

În orizontul diferențierilor propunem o meditație asupra unui tip de

clasificare a „metaforelor” culturii. Astfel pot identifica trei metafore structurale
de a gândi cultura: metafora tradițională, metafora artistică și metafora
științifică. Toate trei intră în anumite forme de discurs asupra arhitecturii. Toate
trei sunt separate din motive metodologice care sunt și semințele germinative
ale domeniilor și devin apoi și determinante în dezvoltarea acestor domenii.

Definirea problemei și rezolvările pe care le propunem ne-au condus la

cercetarea următoarelor chestiuni:

10
 • VERNACULARUL – poarta de intrare pentru design-ul cultural15
• DETERMINANTELE CULTURALE ALE ARHITECTURII
• METAFORELE ARHITECTURII: metafora artistică, metafora științei,
metafora tradiției.
• DUALITĂȚILE: Rădăcina filosofică grecească și iudeo-creștină a culturii
occidentale, sursă a dualității; Cultura occidentală – formă culturală;
Știință și mitologie, două orientări necesare; Dualitatea sacru – profan
definește dualitatea tradițional – modern.
• ANALOGIILE: Organic, matematic (știința), viziuni și concepte ale culturii
occidentale.
• CRIZA (continuă) a arhitecturii moderne; Definirea prin opoziție.
• CHESTIUNEA FORMĂ – CONȚINUT: Principiul originii realității;
Determinantele formei arhitecturale legate de o problemă filozofică.
• MODELE: Blaga, Frobenius, școala sociologică românească, A. Rapoport,
C. Joja, Mircea Eliade, Marshall McLuhan, Frank Capra, Jordan Peterson.

Definirea termenilor și a conceptelor

Termenii de arhitectura tradițională și modernă sunt rezultatul gândirii
categoriale logice. De aici rezidă dualitatea lor genetică, cu implicațiile de
rigoare pentru analiza noastră.
S-a ajuns la această identificare și clasare a unor tipuri în decursul istoriei
moderne a artei și arhitecturii, pe măsură ce distanța între culturile tradiționale
– vernaculare și cultura înaltă a occidentului, s-a mărit în decursul ultimelor
două secole. Dovada cea mai evidentă o aduc momentele în care cultura
majoră redescoperă cultura populară de lângă ea sau când se reîntoarce la
izvoarele sale. Curentele Revival din Anglia 16, arhitecturile naționale cum a fost
neoromânescul la noi17, expoziția lui Bernard Rudofsky de la New York 18, școala
monografică de la București și Muzeul satului19, sunt asemenea evenimente.
În planul teoretic, credem că această împărțire constituie o barieră
majoră pentru orice fel de gândire integratoare. A lua în considerare această
barieră este primul pas pentru viitoare soluții la problema noastră.
15 Conceptul lui Amos Rapoport
16 John Ruskin, Lectures on Art (Dodo Press, 2007).
17 Ruxandra Nemțeanu, Vila în stil neoromânesc: expresia căutărilor unui model autohton în locuința
individuală urbană (SIMETRIA, 2014).
18 Rudofsky, Architecture without Architects.

11
Arhitectura tradițională (vernaculară)
Este un concept modern20, cu o natură exterioară fenomenului organic al
culturilor tradiționale.
De aici rezultă natura contradictorie a sa și încercarea de schimbare în
sens incluziv21 a conceptului astăzi, similară în opinia noastră evoluției culturale
postbelice, cu accent spre latura socială; astfel sociologia și antropologia,
istoriografia, științele umaniste moderne în general se preocupă din ce în ce
mai mult de acest aspect.

Arhitectura modernă
O circumscriere a modernității poate fi făcută pe mai multe niveluri.
Istoria filosofiei, ca ramură științifică special interesată de clasificarea
conceptelor, marchează etapele acestui proces 22. Despre fenomenul modern
vorbesc și Matei Calinescu 23, Ernest Bernea24, Jurgen Habermas25, Marshall
McLuhan26.
Pentru scopul acestei lucrări, importante sunt conceptele în termeni de
comparație și de opoziție pentru definirea arhitecturii tradiționale, cu greutatea
care cade pe tradiție. O privire istorică asupra celor două idei și o încercare de

19 Dimitrie Gusti, Traian Herseni, și Henri H. Stahl, Monografia: teorie si metoda, Fondul Restitutio
(Bucuresti: Paideia, 1999).
20 Paul Oliver, ed., Encyclopedia of Vernacular Architecture of the World (Cambridge, New York, NY, USA:
Cambridge University Press, 1997); Rapoport, Culture, Architecture, and Design; Henry Glassie,
Vernacular architecture, Material culture (Philadelphia : Bloomington: Material Culture ; Indiana
University Press, 2000); Rudofsky, Architecture without Architects.
21 Glassie, Vernacular architecture.
22 Jeanne Hersch, Mirarea filozofica: istoria filozofiei europene, trad. Dragan Vasile (Bucuresti:
Humanitas, 1997); Mircea Florian, Îndrumare în filozofie (București: Editura Fundațiunei I. V. Socec,
1922); Nae Ionescu, Nae Ionescu: Opere: III, vol. III, XV vol. (Bucureşti: Editura MLR, 2017),
https://edituramnlr.ro/librarie/critica-literara/nae-ionescu-opere-volumul-ii/; Georg Wilhelm Friedrich
Hegel, Prelegeri de istorie a filozofiei, trad. Dumitru D Rosca (Bucuresti: Editura Academiei, 1963).
23 Matei Calinescu, Cinci feţe ale modernității: modernism, avangardă, decadenţă, kitsch,
postmodernism, trad. Tatiana Pătrulescu, Radu Țurcanu, și Mona Antohi (Iasi: Polirom, 2005).
24 Ernest Bernea, CRIZA LUMII MODERNE (Bucureşti: Predania, 2011).
25 Jurgen Habermas și Seyla Ben-Habib, „Modernity versus Postmodernity”, New German Critique, nr. 22
(1981): 13, https://doi.org/10.2307/487859; Jürgen Habermas, Frederick Lawrence, și Jürgen
Habermas, The Philosophical Discourse of Modernity: Twelve Lectures, Reprinted (Cambridge: Polity
Press, 2007).
26 McLuhan, Galaxia Gutenberg.

12
definire în tandem importantă cu accent pe separarea celor două o fac Nae
Ionescu27 și Marshall McLuhan28.
MODERNITATEA este o definire glisantă în timp, de la istoricii romani care
inventau deja termenul „modernus”, la Renaștere și până azi. Modernitatea 29 se
definește și prin CRIZA sa (continuă). Motivațiile se pot găsi în definirea prin
opoziție care îi este genetică.

Propunem o schemă de evoluție în tandem care credem că evidențiază

transformările care se petrec chiar în acest moment în cultura lumii:

CULTURA OCCIDENTALĂ, devenire în SUPRA-CULTURĂ

CULTURILE TRADIȚIONALE, devenire în VERNACULAR (în
înțelesul american, larg)

Dualitățile
Rădăcina filosofică grecească și religioasă creștină a culturii occidentale
este una din sursele definitorii ale dualității pe care o cercetăm aici. Cultura
occidentală poate fi conceptualizată, în opinia noastră, ca o formă culturală în
sine30. În acest context, printre formele duale care au avut un impact
semnificativ asupra lucrării noastre, pentru că nu poate fi ignorată și pentru că
definește această dialectică a tradiției cu modernitatea, este dualitatea sacru –
profan31, întrucât sacrul definește culturile tradiționale iar modernitatea se
poate caracteriza și prin evoluția centrifugă fată de acesta.

27 Nae Ionescu, Nae Ionescu: Opere: IV, vol. IV, XV vol. (Bucureşti: Editura MLR, 2017),
https://edituramnlr.ro/librarie/critica-literara/nae-ionescu-opere-volumul-ii/.
28 McLuhan, Galaxia Gutenberg.
29 Calinescu, Cinci fete ale modernitatii.
30 Lucian Boia, Occidentul, o interpretare istorica, trad. Emanoil Marcu (Humanitas, 2007); Constantin
Noica, Modelul cultural european (Bucuresti: Humanitas, 1993); Johann Wolfgang von Goethe, Faust:
partea I şi partea II, trad. Ştefan Augustin Doinaş (Bucureşti: Univers, 1982); KARL JASPERS, „KARL
JASPERS Conférence du 13 septembre 1946”, în L’ Esprit européen textes in-extenso des conférences
et des entretiens organisés par les Rencontres internat. de Genève, 1946, trad. Mlle J. Hersch,
Rencontres internationales de Genève (Neuchâtel: Éd. de la Baconnière, 1947), 291–324.
31 Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, trad. Brânduşa. Prelipceanu, Ediţia a 3-a (Bucureşti: Humanitas,
2005); Mircea Eliade, „The Sacred in the Secular World”, Cultural Hermeneutics 1, nr. 1 (aprilie 1973):
101–13, https://doi.org/10.1177/019145377300100105.

13
 Putem considera că dualitatea arhitectură tradițională, arhitectură
modernă are și o asemenea explicație ca derivare din gândirea categorială.
Născută din motive metodologice și explicative, dacă este privită obiectual,
acestă dualitate are o tendință de excludere și insolvabilitate.
Una din dificultățile esențiale ale cercetării a fost exact aplicarea sa asupra
acestei forme duale; în acest moment, consider că formularea în formă polară,
în opoziție, trebuie în primul rând arătată ca atare, împreună cu sursa genezei
sale identificată aici.
Apoi, dacă cercetez căi de continuitate sau incluziune (idee
contemporană) culturală, abordarea polară nu cred că poate fi depășită decât
prin alegere; privind în istorie, cel puțin după înțelegerea modelului cultural
curent, reîntoarcerile și conservarea culturilor de la influența dominantă sunt
imposibile, oricât de atrăgătoare sau dorită ar fi o asemenea viziune.
Pe de altă parte, viziunea duală poate servi unui alt scop: reliefarea
diferențelor în vederea protecției și mai ales a continuității culturale.

Cu alte cuvinte, folosirea virtuților explicative și de cunoaștere născute

din clasarea aceasta este inestimabilă și folosul său major. Taxonomia duală
luată ca obiect în sine, mai ales contradictoriu, poate fi o nepotrivire
metodologică, în schimb reliefarea tipologiei născute din explorarea faptică a
istoriei arhitecturii are foloase deosebite.

Analogia organică
O ipoteză care stă la baza argumentației noastre privește organicitatea
conținuturilor culturale care stau la baza formelor de arhitectură. De aici
consider că poate fi utilă meditația sub forma diferenței de natură a unor
corpuri culturale organice, cum încerc să definesc aici arhitecturile tradiționale
și arhitecturile moderne.
Operațiunile de dezasamblare posedă utilități conceptuale și practice
însemnate; pe de altă parte organicitatea corpurilor, fie fizice, fie culturale
poate fi surprinsă cu alte mijloace sau instrumente.
În plus, modelul organic al culturii arhitecturale permite explorarea a două
ipoteze propuse în această lucrare:

14
 Reconectarea formelor culturale sau a sub-componentelor ca mijloc de
restabilire a continuității, privită ca analogie biologică aproape, și nu ca puzzle
cultural.
Ecologia protectivă și restauratoare a culturilor și formelor culturale, în
speță a arhitecturilor amenințate cu dispariția sau dizolvarea, prin analogie cu
preocupările ecologiei naturale contemporane.

Analogia științei
Sub forma design-ului cultural (proiectare culturală ar fi terminologia
normală, dar optez aici pentru păstrarea termenului englez pentru simplificare,
întrucât nu urmărim acum și asimilarea conceptelor în teoria românească, ci
doar cercetarea și expunerea lor cât mai directă). Studiu de caz : teoria lui
Amos Rapoport
Chestiunea asimilării conceptelor poate face obiectul unei (unor) lucrări
separate, care să pună și problema formei alături de substanța conceptuală, ca
și chestiunea organicității culturale. Alte concepte care pot fi lămurite pe larg
sunt cele de vernacular și tradițional, cu aplicare la cultura română.

Determinantele formei
Punerea problemei o exemplificam cu problema determinantelor formei,
în legătură și cu sensul acestei determinări în dualitate (Marshall McLuhan).
În clipa în care se pune problema explicării considerăm că apare gândirea
cauzală, gândire care duce la chestiunea determinării. Problema explicării
apare astfel din nevoia de a controla realitatea. În teoria lui George Frazer
asupra ideilor religioase, magia e definită ca activă în influențarea forțelor
magice în folosul omului. Știința modernă este explicativă și operațională.

Arhitectura sub forma materializată, construită, privită sub aspectul

formei arhitecturii, se naște sub „constelații” de determinante ale formei, pe
care le pot împărți în determinante naturale și determinante culturale. (Amos
Rapoport)
Științele clasice (tehnice) ale construirii au ca domeniu de cercetare și
aplicație determinantele naturale ale formei construite.
Întrebarea pe care o preiau de la Amos Rapoport este dacă și cum pot „folosi
cultura” în procesul de naștere a formei arhitecturale.
15
Soluția propusă de el este „dezasamblarea culturii” adică a conceptului sau
conceptelor de cultură în componente semnificative și „utilizabile”.

Argumentul nostru – concluzii asupra determinantelor formei construite:

Determinanta fundamentală – cultura. (model Rapoport); Componenta
spre care se îndreaptă argumentul nostru – spiritualitatea umană în sensul
credințelor, fie metafizice fie religioase; Componenta ideilor și credințelor
religioase, exemplificată la Mircea Eliade; Componenta metafizică exemplificată
în modelul filosofic al lui Lucian Blaga, cu „matricea spirituală” ca determinant
al formei construite; Structura narativă spre care se îndreaptă exemplificarea
acumulării determinantelor cred că evită (cel puțin la nivelul actual de
teoretizare) dificultatea pe care o sesizez în teoriile moderne, printre care cele
exemplificate mai sus, care nu integrează modele explicative bazate pe idei
metafizice.
Intenția noastră este de a propune utilizarea determinantelor culturale,
cel puțin ca etapă, sub formă narativă. Gândesc aceasta pe de o parte ca
tablou narativ, cu o utilitate directă la îndemâna celor antrenați în construire, și
pe de altă parte prin analogie cu una din formele caracteristice de transmitere
a înțelepciunii, constructive în acest caz, la societățile tradiționale.

Perspective

Ieșirea din paradigma duală

Istoria culturală a omenirii furnizează felurite moduri de a trata percepția
și conceptualizarea dualității lumii. Câteva dintre acestea, pe care le-am socotit
a avea o legătură directă cu narațiunea acestei lucrări, le-am amintit și noi aici.
Pe lângă rezolvările clasice, credem că o atenție specială merită reevaluarea în
contextul prezentului a ideii ternare.
Având rădăcini în cele mai vechi narațiuni ale lumii, cu mult mai vechi
decât orice gândire filosofică, fie ea și din sferele gândirii egiptene, a Asiei
antice sau a Greciei antice (care ne trimit cu câteva mii de ani înainte de Era
noastră), ideea mitologică a medierii dinamice și active între lumi, fie ele privite
ca Haos și Ordine (Civilizație în conceptualizarea modernă), fie ca Tradiție și

16
Modernitate, este probabil cea dinspre care înclinăm a crede că pot veni cele
mai vii și autentice sugestii.

În arhitectură, modul de întrupare a acestei idei credem că ține de

domeniul lumii ca forum al acțiunii, iar actorul este chiar arhitectul; el face
sinteza finală, și duce în formă lumea nevăzută încă a culturii căreia îi aparține.
El va face reconectarea organică între tradiție și modernitate, după puterile
sale cele mai bune și în cadrele continuității de tradiție pe care o simte acut.
Formele urmează după aceea.

Antagonismele istorice în cultura occidentală

Propunem un model având o natura tripartită, inspirată de modelul
McLuhan32 și de modelul Jordan B. Peterson 33. (mediatorul are tendința de a
înlocui agentul!)
• OPOZIȚIA NATURĂ – CULTURĂ34 /TRECUT(CLASICĂ)
mediată prin AGENTUL TEHNICA
NATURA CUCERITĂ ÎNLOCUITĂ DE TEHNICĂ35
• OPOZIȚIA TEHNICĂ – CULTURĂ36 /AZI(MODERNITATE)
mediată prin AGENTUL VIRTUALIZARE/IDEOLOGII (ECOLOGIA poate fi
exemplu pentru arhitectură)
• OPOZIȚIA (VIRTUALIZARE37, IDEOLOGII, ECOLOGIE) – CULTURĂ
/VIITOR (POSIBILITATE, PREVIZIUNEA NOASTRĂ)
mediată prin AGENTUL SPIRITUALITATE/CREDINȚĂ (Blaga spre
exemplu credea asta)

32 McLuhan, Galaxia Gutenberg.

33 Jordan B. Peterson, Hartile sensului. Arhitectura credintei, trad. Raluca Hurduc (Trei, 2022).
34 Leo Frobenius, Paideuma: schiţă a unei filosofii a culturii : (aspecte ale culturii şi civilizaţiei africane),
trad. Ion Roman, Biblioteca de artă.Arte şi civilizaţii (Bucureşti: Meridiane, 1985).
35 Carlo Vezzoli și Ezio Manzini, Design for Environmental Sustainability (London: Springer London, 2008),
https://doi.org/10.1007/978-1-84800-163-3; Françoise Choay, Alegoria patrimoniului ; Şapte propoziţii
despre conceptul de autenticitate şi folosirea acestuia în practică patrimoniului istoric, trad. Kázmér
Kovács (Bucureşti: Simetria, 1998).
36 Ruskin, Lectures on Art.
37 Marshall McLuhan, Understanding Media The Extensions of Man (The MIT Press Cambridge,
Massachusetts London, England, 1964).

17
 Întrucât am clasificat materia cercetării în paradigme culturale, numite
după natura lor logică: paradigma categorială, a analogiilor și a metaforelor,
propunerile se grupează după acestea:

Dacă ne plasăm în paradigma categorială, duală, cred că pot identifica

câteva răspunsuri:
• Renașterea
• Conservarea
• Restaurarea
Dacă ne plasăm în domeniul analogiilor culturale (organică și
matematică, așa cum au fost identificate în altă parte),
• Reconectarea
• Ecologie și dezvoltare durabilă a culturii
Dacă ne plasăm în paradigma metaforelor culturale (artistică, științifică,
tradițională):
• Arta – modelul tradițional al artei populare
• Știința – modelul lui Rapoport, al designului cultural cu vernacularul
privit ca poartă de intrare în câmpul teoriei și practicii de
arhitectură.

Modelul organic al culturii arhitecturale ne permite explorarea a două

ipoteze propuse în această lucrare:
RECONECTAREA formelor culturale sau a sub-componentelor ca mijloc de
restabilire a continuității, privită ca analogie biologică aproape, și nu ca puzzle
cultural.
ECOLOGIA PROTECTIVĂ ȘI RESTAURATOARE A CULTURILOR ȘI FORMELOR
CULTURALE, în speță a arhitecturilor amenințate cu dispariția sau dizolvarea,
prin analogie cu preocupările ecologiei naturale contemporane.

În TRADIȚIE, lumea este simbolică, motivele sunt magice, mitologice sau

religioase, modelele sunt arhetipale. Atunci credem că ne putem exprima
sintetic astfel:
ÎNTREBARE: mai supraviețuiesc obiceiuri tradiționale?
Dacă da, răspunsul este CONTINUITATEA.

18
ÎNTREBARE: mai este posibilă reintrarea omului contemporan în lumea
spirituală tradițională?
Dacă da, răspunsul este RECONECTAREA.
ÎNTREBARE: genealogia, istoria mai sunt valori ?
Dacă da, răspunsul este REAMINTIREA
ÎNTREBARE: forma construită mai este o chestiune de alegere într-un orizont
spiritual propriu?
Dacă da, răspunsul este SELECȚIA CRITICĂ.

Efortul s-a concentrat pe direcțiile logice de definire a chestiunii. Așa am

putut identifica natura dificultății din afirmația prezentă în titlu. Faptul că am
identificat natura termenilor ca fiind deja urmarea unui proces categorial ne
pune în situația de a înțelege că deja s-a operat o analiză asupra unui domeniu,
fenomenologic, analiză care are rol genetic pentru definirea termenilor.
Operațiile posibile sunt deci grefate de dificultatea aceasta.
Avansând în domeniului teoretic, lucrarea de fată încearcă să stabilească
câteva linii directoare de orientare în cercetarea ulterioară a domeniului; într-un
anume fel, explorarea pe care am întreprins-o, modelele întâlnite, relațiile
identificate, ne-au condus spre constituirea, la rândul nostru, a unei „hărți a
sensului”.
Sugerând orientarea către operații de analogie, identificate în studiu ca
având natura viului, reconectarea devine posibilă. Desigur, istoria ne învață că
asemenea posibilități apar atunci când cultura societății în cadrul temporal-
istoric permite acest lucru. S-a întâmplat în Renaștere, în epoca Romantică,
prelungită și la noi cu afirmarea culturii naționale. Se întâmplă astăzi în Coreea
de sud spre exemplu, unde afirmarea specificului național, mai ales sub
presiunea politică a Nordului și a regiunii, dublată de interesul comercial global,
devine esențială. În situația noastră, credem că un proces de recuperare și
revitalizare a valorilor culturale și spirituale ale tradiției ar arunca o punte peste
perioada postbelică și a tranziției democratice și ar putea să polarizeze
energiile naționale care drenează constant spre exterior. Identificarea ideii unui
sens comun al arhitecturii tradiționale și a celei moderne înseamnă în același
timp și ancorarea în universalitatea valorilor perene ale culturii, occidentale în
primul rând (pentru legăturile noastre istorice), și universale apoi, pentru că
lumea a devenit deja un mare „sat global”.
19
Bibliografia

Deși a fost nevoie de o extindere continua a ariei de cercetare, lucrarea

se bazează explicit pe cercetarea de bibliotecă, practica de arhitectura fiind
prezentă în substratul profund.
Semnificative pentru coagularea ideilor generale s-au dovedit a fi
lucrările de sinteză din domenii foarte variate. Pentru ca am dorit să facem o
schiță de înțelegere, o hartă, au fost folositoare judecățile de gradul doi asupra
materialului faptic al culturii.
Astfel, au fost de folos, alături de multe altele nepomenite aici, sinteze de
filosofie ca istoriile scrise de Mircea Florian, Jeanne Hersch, Nae Ionescu, de
Istoria comunicării a lui Paul Dobrescu șcl., lucrările de teorie, metoda și
practică sociologică ale lui Dimitrie Gusti, Traian Herseni, Henri.H. Stahl, Paul
Stahl și Mircea Vulcănescu, sintezele de istorie și arhitectură populară ale lui
Grigore Ionescu, Nicolae Iorga ori „Locuința sătească din România”, sintezele
etnografice ale lui Ernest Bernea, Atlasul etnografic român împreuna cu
sintezele de arhitectură vernaculară ale lui Paul Oliver, Henry Glassie, ori teoria
etnografică expusă de Paideiuma lui Leo Frobenius, teoria generală desprinsă
din lucrările aflate sub înrâurirea EBS, designului cultural și vernacularului
arhitectural din opera lui Amos Rapoport, istoria ideilor și credințelor religioase
din opera lui Mircea Eliade, teoria generala de arhitectura sintetizată în
compendii de editorii Kate Nesbitt, Christopher Tilley scl., C. Greig Crysler scl.,
K. Michael Hays, A. Krista sykes, Neil Leach, împreună cu lucrări de arhitectură
vernaculară și modernă, teorie și istorie, filosofie și studii culturale românești
și străine.

20