Drept Electoral230043hjg

CUPRINS
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1. INTRODUCERE ....................................... 3

1.1. OBIECTIVELE CURSULUI ............................................................................ 3
1.2. CONCEPŢIA CURRICULARĂ......................................................................... 3
1.3. SCOPUL UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE ............................................................ 3
1.4. TEMATICA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE ........................................................ 4
1.5. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ .......................................................................... 4
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2. SISTEMUL ELECTORAL ........................ 6
2.1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE ......................................................... 6
2.2. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND SISTEMUL ELECTORAL ................................... 6
2.3. SISTEMUL ELECTORAL POTRIVIT DISPOZIŢIILOR STATUTULUI DEZVOLTĂTOR
AL CONVENŢIEI DE LA PARIS (2 IULIE 1864) ..................................................... 7
2.4. SISTEMUL ELECTORAL ÎN LUMINA CONSTITUŢIEI ROMÂNE ADOPTATE LA 29
IUNIE 1866....................................................................................................... 9
2.5. REGIMUL DREPTURILOR ELECTORALE STATUAT DE CONSTITUŢIA DIN 1923
..................................................................................................................... 11
2.6. DREPTURILE POLITICE ÎN PERIOADA 1938-1947 ....................................... 11
2.7. SISTEMUL ELECTORAL ÎN VIRTUTEA CONSTITUŢIILOR SOCIALISTE DIN 1948,
1952, 1965 .................................................................................................... 13
2.8. SISTEMUL ELECTORAL ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE DECEMBRIE 1989- 8
DECEMBRIE 1991 ........................................................................................... 14
2.9. SISTEMUL ELECTORAL ÎN ACTUALA REGLEMENTARE CONSTITUŢIONALĂ ... 16
2.10. REZUMAT.............................................................................................. 17
2.11. LUCRARE DE VERIFICARE....................................................................... 19
2.12. BIBLIOGRAFIE ....................................................................................... 19
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3: DREPTURILE ELECTORALE ALE
CETĂŢENILOR ROMÂNI .......................................................................... 20
3.1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE ....................................................... 20
3.2. DREPTURILE ELECTORALE – DREPTURI FUNDAMENTALE ALE OMULUI ....... 20
3.3. DREPTUL DE VOT ..................................................................................... 23
3.4. SCURTE CONSIDERAŢII PRIVIND VOTUL ELECTRONIC ŞI VOTUL PRIN
CORESPONDENŢĂ ........................................................................................... 27
3.5. DREPTUL DE A FI ALES ............................................................................. 31
3.6. DREPTUL DE A ALEGE ŞI DREPTUL DE A FI ALES ÎN PARLAMENTUL
EUROPEAN ..................................................................................................... 34
3.6.1. Dreptul de a alege membrii Parlamentului European....................... 36
3.6.2. Dreptul de a fi ales în Parlamentul European ................................... 38
3.7. ALTE DREPTURI ELECTORALE .................................................................. 41
3. 8. REZUMAT ............................................................................................... 42
3.9. LUCRARE DE VERIFICARE......................................................................... 44
1
3.10. BIBLIOGRAFIE ....................................................................................... 44
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4: SCRUTINUL ............................................ 46
4.2. CONSIDERAŢII GENERALE ........................................................................ 46
4.3. SISTEMUL MAJORITAR ............................................................................. 47
4.4. SISTEMUL REPREZENTĂRII PROPORŢIONALE ............................................. 49
4.5. REZUMAT................................................................................................ 50
4.7. BIBLIOGRAFIE ......................................................................................... 51
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5: ALEGEREA MEMBRILOR
PARLAMENTULUI ROMÂNIEI ................................................................ 52
5.2. CONSIDERAŢII GENERALE ........................................................................ 52
5.3. CONDIŢII DE ELIGIBILITATE ..................................................................... 54
5.4. ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ALEGERILOR ........................................ 56
5.5. REZUMAT................................................................................................ 59
5.7. BIBLIOGRAFIE ......................................................................................... 60
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6: ALEGERILE PREZIDENŢIALE ........... 62
6.2. SEDIUL MATERIEI .................................................................................... 62
6.3. CONDIŢII DE ELIGIBILITATE ..................................................................... 63
6.4. ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ALEGERILOR ........................................ 65
6.5. REZUMAT................................................................................................ 68
6.7. BIBLIOGRAFIE ......................................................................................... 69
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7: ALEGERILE LOCALE .......................... 70
7.2. SCURTE CONSIDERAŢII PRIVIND ALEGERILE LOCALE ................................. 70
7.3. REZUMAT................................................................................................ 72
7.5. BIBLIOGRAFIE ......................................................................................... 73
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8: REFERENDUMUL .................................. 74
8.2. SEDIUL MATERIEI ŞI ROLUL REFERENDUMULUI ......................................... 74
8.3. REGIMUL JURIDIC AL REFERENDUMULUI .................................................. 76
8.4. REZUMAT................................................................................................ 77
8.6. BIBLIOGRAFIE ......................................................................................... 77
2
Unitatea de învăţare 1. INTRODUCERE
1.1. Obiectivele cursului................................................................................................... 3
1.2. Concepţia curriculară............................................................................................... 3
1.3. Scopul unităţilor de învăţare.................................................................................... 3
1.4. Tematica unităţilor de învăţare............................................................................... 4
1.5. Bibliografie generală................................................................................................. 4
1.1. Obiectivele cursului
Obiectivele cursului constau în formarea noţiunilor elementare de drept

electoral cât şi a conceptelor juridice de bază în această materie.Se doreşte ca
acest curs să ajute studenţii să cunoască şi să înţeleagă sistemul electoral
românesc.
1.2. Concepţia curriculară
Conform art. 2 alin. (1) din Constituţia României ”suveranitatea

naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale
reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi
prin referendum.”
Dreptul electoral este o ramură de drept desprinsă din ramura dreptului
constituţional. Normele juridice care formează această ramură de drept
reglementează relaţiile sociale care privesc, în primul rând, exercitarea
drepturilor exclusiv politice dar şi organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi
referendumului.
Astfel, studierea dreptului electoral prezintă un real interes datorită
importanţei alegerilor care asigură cadrul juridic pentru exercitarea
”suveranităţii naţionale”.
1.3. Scopul unităţilor de învăţare
Împărţirea cursului pe unităţi de învăţare a fost făcută cu scopul de a ajuta

studenţii să înţeleagă principalele noţiuni de drept electoral, să se obişnuiască cu
terminologia juridică şi mai apoi să dobândească o serie de cunoştiinţe legate de
drepturile electorale şi de organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi
referendumului.
Unităţile de învăţare sunt tratate şi structurate astfel încât studenţii să se
familiarizeze mai întâi cu noţiunile elementare şi cu istoricul sistemului electoral
românesc. Cunoaşterea sistemului electoral este foarte importantă pentru a putea
exercita în mod conştient şi corect ”suveranitatea naţională”.
3
1.4. Tematica unităţilor de învăţare
Unitatea de învăţare 1: Introducere

Unitatea de învăţare 2: Sistemul electoral
Unitatea de învăţare 3: Drepturile electorale ale cetăţenilor români
Unitatea de învăţare 4: Scrutinul
Unitatea de învăţare 5: Alegerea membrilor Parlamentului României
Unitatea de învăţare 6: Alegerile prezidenţiale
Unitatea de învăţare 7: Alegerile locale
Unitatea de învăţare 8:Referendumul
1.5. Bibliografie generală
Tratate, cursuri, monografii

1. Marius Andreescu, Andra Puran, Drept constituţional. Teoria generală şi
instituţii constituţionale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2016
2. Marius Andreescu, Andra Puran, Drept constituţional. Teoria generală a
statului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2016
3. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Vol. I, Ediţia 3, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2014
3. Emil Cernea, Emil Molcuţ, Istoria statului şi dreptului românesc, Casa de
Editură şi Presă „Şansa”- SRL, Bucureşti, 1996
4. Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru,
Florin Vasilescu, Ioan Vida, Constituţia României, Regia Autonomă
„Monitorul OIficial”, Bucureşti, 1992
5. Radu Florin Geamănu, Elemente de drept electoral. Infracţiuni electorale,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2015
6. Claudia Gilia, Sisteme şi proceduri electorale, Editura CH Beck, 2007
7. Ion Gîrleanu, Drept electoral. Curs pentru studenţii programului Frecvenţă
redusă, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2010
8. Gheorghe Iancu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2015
9. Gheorghe Iancu, Vlad Alexandru Iancu, Drept electoral, Editura Universul
10. Antonie Iorgovan, Drept constituţional şi instituţii politice. Teorie
generală, Editura Galeriile J. L. Calderon, Bucureşti, 1994
11. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsecu, Drept constituţional şi instituţii
politice, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2014
12. Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Constituţiile României, Texte, Note,
Prezentare comparativă, Editura Actami, Bucureşti, 2000
13. Coordonatori: Ioan Muraru şi Elena Simina Tanasescu; Autori: Dana
Apostol Tofan, Flavius Antoniu Baias, Viorel Mihai Ciobanu, Valerian Cioclei,
Ioan Condor, Anastasiu Crisu, Stefan Deaconu, Andrei Popescu, Sorin Popescu,
4
Bianca Selejan Guţan, Milena Tomescu, Verginia Vedinaş, Ioan Vida, Cristina
Zamşa, Constituţia României. Comentarii pe articole, Editura C.H. Beck,
Bucureşti 2008
14. Florin Negoiţă, Introducere în istoria dreptului, Editura TCM Print SRL,
Bucureşti, 2004
Legislaţie
1. Constituţia României
2. Legea Nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României republicată în
M.Of. nr. 650 din 12.9.2011
3. Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei
Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale
Permanente publicată în M. Of. nr. 553/24.07.2015
4. Legea nr. 33 din 16 ianuarie 2007 privind organizarea şi desfăşurarea
alegerilor pentru Parlamentul European, republicată în M. Of. nr.
627/31.08.2012
5. Legea nr.115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.
215/2001, precum si pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004
privind Statutul aleşilor locali, publicată în M. Of. nr. 349/20.05.2015
6. Legea nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea
referendumului, publicată în M. Of. nr. 84/24.02.2000
7. Legea nr.14 din 9 ianuarie 2003, Legea partidelor politice, republicată în M.
Of. nr. 408/10.06.2015
8. Legea nr. 288 din 19 noiembrie 2015 privind votul prin corespondenţă,
precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea
Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Electorale Permanente, publicată în M. Of. Nr. 866/19.11.2015
5
Unitatea de învăţare 2. Sistemul electoral
2.1. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................................. 6

2.2. Noţiuni generale privind sistemul electoral......................................................... 6
2.3. Sistemul electoral potrivit dispoziţiilor Statutului Dezvoltător al Convenţiei 7
de la Paris (2 iulie 1864)...............................................................................................
2.4. Sistemul electoral în lumina Constituţiei române adoptate la 29 iunie 1866.... 9
2.5. Regimul drepturilor electorale statuat de Constituţia din 1923........................ 11
2.6. Drepturile politice în perioada 1938-1947............................................................ 11
2.7. Sistemul electoral în virtutea Constituţiilor socialiste din 1948, 1952, 1965..... 13
2.8. Sistemul electoral în perioada de tranziţie decembrie 1989- 8 decembrie 14
1991.................................................................................................................................
2.9. Sistemul electoral în actuala reglementare constituţională................................ 16
2.10. Rezumat................................................................................................................. 17
2.11. Lucrare de verificare........................................................................................... 19
2.12. Bibliografie............................................................................................................ 19
2.1. Obiectivele unităţii de învăţare
- familiarizarea cursanţilor cu noţiunile generale privind sistemul electoral

- prezentarea şi însuşirea elementelor esenţiale privitoare la evoluţia sistemului
electoral în constituţiile româneşti
2.2. Noţiuni generale privind sistemul electoral
Sistemul electoral este format din totalitatea normelor juridice care

reglementează relaţiile sociale care privesc exercitarea dreptului de vot,
exercitarea dreptului de a fi ales dar şi organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi
referendumului. Astfel, normele electorale stabilesc sfera drepturilor electorale,
condiţiile ce trebuiesc îndeplinite de o persoană pentru a exercita aceste drepturi,
obligaţiile organelor statului cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerilor,
a referendumului, precum şi cu privire la stabilirea, centralizarea şi comunicarea
rezultatelor votării.
Normele electorale indică caracterul democratic sau nedemocratic al unui
sistem constituţional, fiind diferite de la stat la stat, în funcţie de sistemul
constituţional aplicabil.
În exeaminarea sistemului electoral românesc pornim de la dispoziţiile
constituţionale cuprinse îndeosebi în art. 36, art. 37, art. 38, art. 62, art. 81, art.
120 şi art. 122.
Actualele dispoziţii constituţionale enumerate se completează cu cele
cuprinse în legi speciale, anume: Legea Nr. 370/2004 pentru alegerea
Preşedintelui României republicată în M.Of. nr. 650 din 12.9.2011; Legea nr.
208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor,
precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
6
publicată în M. Of. nr. 553/24.07.2015; Legea nr. 33 din 16 ianuarie 2007
privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European,
republicată în M. Of. nr. 627/31.08.2012; Legea nr.115 din 19 mai 2015 pentru
alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii
administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum si pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în M.
Of. nr. 349/20.05.2015, Legea nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului, publicată în M. Of. nr. 84/24.02.2000; Legea nr.14
din 9 ianuarie 2003, Legea partidelor politice, republicată în M. Of. nr.
408/10.06.2015; Legea nr. 288 din 19 noiembrie 2015 privind votul prin
corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind
alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în M. Of. Nr.
866/19.11.2015; Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în
M. Of. nr. 123/20.02.2007; Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
publicată în M. Of. nr. 912/7.10.2004, Legea nr.334/2006 privind finanţarea
activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată în M. Of. nr.
446/23.06.2015.
TEST DE AUTOEVALUARE
Arătaţi ce presupune sistemul electoral. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a
formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________Răspunsul îl puteţi consulta la pagina 6
2.3. Sistemul electoral potrivit dispoziţiilor Statutului Dezvoltător al

Convenţiei de la Paris (2 iulie 1864)
Importanţa Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, publicat în

Jurnalul Oficial al Principatelor Unite Române nr.146 din 3/15 iulie 1864,
precum şi realizarea unei organizări naţionale ce reflecta şi răspundea realităţilor
româneşti de la acea vreme, au făcut ca acest act să fie considerat ca având
valoarea unei Constituţii în adevăratul sens al cuvântului.
Întâmpinând greutăţi în realizarea reformelor sale, prin lovitura de stat la
2 mai 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza desfiinţează Adunarea Electivă şi
supune plebiscitului “Statutul desvoltător al Convenţiei din 7/19 august 1858”,
cunoscut în istorie sub denumirea de “Statutul lui Cuza” şi legea electorală.
Statutul prevedea că puterea legiuitoare era exercitată de către domn
împreună cu cele două adunări ale Reprezentanţei Naţionale, Adunarea
Ponderatoare şi Adunarea Electivă, însă, iniţiativa legilor aparţinea
domnului.Acesta din urmă deţinea şi atribuţii executive.
7
În ce priveşte modalitatea de a alege şi de a fi ales, Statutul şi Legea
electorală menţin votul cenzitar, condiţionând exercitarea drepturilor de situaţia
financiară (de venit). Deputaţii Adunării Elective erau aleşi prin scrutin de două
grade de către alegători care votau direct, precum şi de cei care votau indirect.
Potrivit art. III din Legea electorală, „pot fi alegători direcţi, fie în oraşe,
fie în state, toţi Românii născuţi sau având naturalisaţiunea cea mare, care vor
avea un venit de una sută galbeni şi de orice natură. Acest venit se va putea
dovedi prin biletele de plata impositului şi prin orice alt chipu îndestulător... „.
Alegătorii direcţi erau numai aceia care dovedeau existenţa unui venit de 100 de
galbeni, plătind un impozit la stat de 4 galbeni. Această primă condiţie este
însoţită de cea care vizează vârsta alegătorilor de ambele grade ce nu poate fi
mai mică de 25 de ani. De la această regulă, Legea electorală scutea de cens, în
situaţia în care erau îndeplinite şi celelalte condiţii anumite categorii de
persoane, cum ar fi: preoţii parohiilor, profesorii academiilor şi ai colegiilor,
doctorii şi licenţiaţii anumitor facultăţi, avocaţii, inginerii şi arhitecţii care
deţineau diplome eliberate de către stat, institutorii primari ai şcolilor publice,
precum şi capii instituţiilor private de instrucţiune recunoscute de către Guvern.
A treia condiţie, de a deveni alegător direct, pe lângă dovada averii şi
îndeplinirea vârstei legale se referă la domiciliu alegătorului, acesta neputând fi
ales alegător decât în oraşul unde îşi are domiciliul real. Domiciliul fiecărui
român, era, potrivit legii, în circmscripţia electorală unde îşi are domiciliul real,
cu toate acestea, el îşi va putea transfera în orice altă circumscripţie unde ar plăti
o contribuţie directă, cu condiţia de a face această declaraţie cu 6 luni înaintea
întocmirii listelor electorale, atât la Prefectura districtului unde se află domiciliul
său real, cât şi acolo unde doreşte să îl mute (din Ioan Muraru, Gheorghe Iancu,
Constituţiile României, Texte, Note, Prezentare comparativă, Editura Actami,
Bucureşti, 2000, p.18-19).
În mod firesc, Legea enumeră şi acele categorii de persoane care nu pot
face parte din categoria alegătorilor direcţi, respectiv: persoanele supuse unei
protecţii străine; servitorii care primesc simbrie; interdicţii; faliţii nereabilitaţi şi
cei condamnaţi.
Cât priveşte condiţiile pentru a fi ales deputat, art.8 din lege reglementa
cumulativ următoarele condiţii:
- să fie român prin naştere sau să fi dobândit marea naturalizare;
- să aibă peste 30 de ani împliniţi;
- să fie alegător şi să plătească un cens de eligibilitate, care era stabilit la
200 de galbeni, cu excepţiile care îndepărtau de la acest cens anumite categorii
de peroane, cum ar fi cei care ocupau funcţi de stat, ofiţerii superiori în
retragere, profesorii şi toţi cei care exercitaseră profesiuni liberale.
Alegătorii indirecţi îşi exercitau dreptul la vot în colectiv, prin
desemnarea unui alegător direct.
Corpul Ponderator era constituit din mitropoliţi, episcopii eparhioţi,
întâiul Preşedinte al Curţii de Casaţie, cel mai vechi dintre generalii în activitate
8
şi alţi 64 de membrii numiţi de Domn, dintre care jumătate erau desemnaţi dintre
persoanele care au exercitat cele mai înalte funcţii în stat, ori care puteau
justifica un venit anual de 800 de galbeni, iar cealaltă jumătate proveneau dintre
consilierii judeţeni (Claudia Gilia, Sisteme şi proceduri electorale, Editura CH
Beck, 2007, p.103-104).
De asemenea, legea prevedea penalităţi în caz de fraudă electorală,
prevedea sancţiuni pentru săvârşirea fraudei electorale, acţiunea punându-se în
aceste situaţii în mişcare de către Ministerul Public.
În concluzie, sistemul electoral reglementat prin Statutul din 1864 şi prin
Legea electorală care l-a completat, este unul cenzitar, censul de avere, precum
şi cel de domiciliu impunând cetăţeanului restricţii importante pentru a a–şi
exercita dreptul la vot.
Arătaţi care erau condiţiile pentru a fi ales potrivit dispoziţiilor Statutului
Dezvoltător al Convenţiei de la Paris. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a
formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
____________________________Răspunsul îl puteţi consulta la pagina 8-9
2.4. Sistemul electoral în lumina Constituţiei române adoptate la 29 iunie

1866
Alexandru Ioan Cuza este obligat să abdice la 10/11 februarie 1866, dată
la care se instituie o locotenenţă domnească. Ulterior, este adus pe tronul ţării
principele străin Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său
complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-
Sigmaringen, care la 29 iunie 1866 adoptă o Constituţie a României, publicată în
Monitorul Jurnal Oficial al României nr.142 din 1/13 iunie 1866. Această
Constituţie a avut ca model Constituţia belgiană din 1831, considerată atunci a fi
cea mai modernă şi liberală constituţie.
Considerată în unanimitate prima Constituţie a statului român, aceasta a
promovat valorile liberalismului burghez, garantând, din această postură
drepturile omului precum şi principiul separaţiei puterilor în stat. Cu toate
acestea, în ceea ce priveşte sistemul electoral, acesta nu era nici pe departe unul
bazat pe votul direct şi egal, lucru care a favorizat implicit pe marii moşieri
conservatori şi burghezia liberală, datorită censului bazat pe avere foarte ridicat.
Doar prin legea de modificare a Constituţiei din data de 19/31 iulie 1917, s-a
introdus votul universal, obligatoriu, egal, direct şi secret exprimat pe baza
reprezentării proporţionale. Până în acest moment însă, sistemul electoral este
guvernat de cens.
9
Constituţia a păstrat sistemul bicameral al Parlamentului (Reprezentanţa
Naţională).Adunarea Deputaţilor se compunea din deputaţi aleşi, corpul
electoral fiind împărţit în fiecare judeţ în trei colegii. Pentru a fi eligibil, Legea
din 1866 prevedea întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- să fie român prin naştere sau să fi dobândit împământenirea;
- să se bucure de drepturile civile şi politice;
- să aibă vârsta de 25 de ani împliniţi;
- să aibă domiciliul în România.
Constituţia prevedea că Legea electorală va determina incapacităţile
electorale.
În ce priveşte Senatul, corpul electoral cuprindea două colegii în fiecare
judeţ. Ca şi în cazul adunării Deputaţilor, sunt reglementate condiţiile pentru a
putea fi ales, anume:
- a fi român din naştere sau naturalizare;
- să se bucure de drepturile civile şi politice;
- să aibă vârsta de 40 de ani împliniţi;
- Să aibă un venit de orice natură de 800 de galbeni, cu excepţiile
prevăzute de art.75 din Constituţie.
Sunt prevăzute şi excepţii de la aceste condiţii, astfel devin de drept
membri ai Senatului: moştenitorul tronului la vârsta de 18 ani (care va avea vot
deliberativ începând cu vârsta de 25 de ani), precum şi mitropoliţii şi episcopii
eparhioţi.
Constituţia din 1866 excludea dreptul domnului de a numi un număr de
senatori.
Legea electorală din 1917, publicată în Monitorul Oficial nr.98 din 20
iulie 1917, introduce pentru prima dată votul universal pentru toate categoriile
sociale, făcându-se astfel un salt deosebit de mare. Acesta este consfinţit printr-
un Decret – lege dat de Regele Ferdinand care stabileşte „Toţi cetăţenii români
majori vor alege prin vot obştesc obligatoriu, egal, direct şi secret şi pe baza
reprezentării proporţionale, un număr de deputaţi proporţional cu populaţia”.
Dreptul de vot era însă acordat bărbaţilor în vârstă de cel puţin 21 de ani pentru
Camera Deputaţilor şi de 40 de ani pentru Senat. Nu aveau drept de vot femeile,
militarii şi magistraţii.
Arătaţi care erau condiţiile pentru a fi ales deputat potrivit dispoziţiilor
Constituţiei din 1866. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
_____________________________Răspunsul îl puteţi consulta la pagina 10
10
2.5. Regimul drepturilor electorale statuat de Constituţia din 1923
Dezvoltarea societăţii româneşti precum şi contextul internaţional au

determinat adoptarea unei noi legi constituţionale care să consacre principii
fundamentale care nu se regăseau în fosta reglementare, anume: caracterul
naţional şi unitar al statului român, votul universal, principiul legalităţii,
diversificarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Constituţia din 1923,
publicată în Monitorul Oficial al României nr.282 din 29 martie 1923, este
inovatoare în ceea ce priveşte drepturile politice prevăzând în art.6 că „Legi
speciale adoptate cu o majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub
cari femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice”. De asemenea, se menţine
condiţionarea drepturilor politice de cetăţenia română, Constituţia prevăzând că
„numai naturalizarea aseamănă pe străin cu Românul pentru exercitarea
drepturilor politice”.
Ca şi fosta reglementare constituţională, în ceea ce priveşte structura
Parlamentului, se menţine organizarea bicamerală, acesta fiind format din
Adunarea Deputaţilor şi Senat. Prima se compunea din deputaţi aleşi de cetăţenii
români majori, prin vot universal, direct, obligatoriu şi secret, condiţiile de
eligibilitate fiind prevăzute cumulativ: cetăţenie română, exerciţiul deplin al
drepturilor civile şi politice; vârsta de 25 de ani împliniţi şi domiciliul în
România. Senatul se compunea din senatori aleşi şi senatori de drept. Doar
cetăţenii în vârstă de 40 de ani puteau alege senatorii. Pentru a fi eligibil în
Senat, candidatul trebuia să îndeplinească următoarele condiţii: cetăţenie
română, exerciţiul deplin al drepturilor civile şi politice; vârsta de 40 de ani
împliniţi şi domiciliul în România. Membri celor două camere erau aleşi pe o
perioadă de 4 ani.
Dispoziţiile Constituţiei din 1923 au fost completate din 1926 de
reglementările Legii electorale nr.1424 pentru Adunarea Deputaţilor şi Senat din
27 martie 1926, promulgată prin Decretul nr.1424 din 1926, publicat în
Monitorul Oficial al României nr.71 din 27 martie 1926.
Arătaţi care erau condiţiile pentru a fi ales potrivit dispoziţiilor Constituţiei
din 1923. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
2.6. Drepturile politice în perioada 1938-1947
În 1938 se instaurează în România dictatura personală a regelui Carol al

II-lea şi la 28 februarie intră în vigoare o nouă Constituţie, publicată în
11
Monitorul Oficial, Partea I, nr.48 din 27 martie 1938, aprobată prin plebiscitul
din 24 februarie 1938. Acest moment al adoptării marchează practic o involuţie
a sistemului constituţional românesc.
Constituţia concentrează puterea în mâna regelui, toate celelalte puteri în
stat fiindu-i subordonate.
Reprezentanţă Naţională este tot bicamerală, formată din Camera
Deputaţilor şi Senat. Camera deputaţilor este formată din deputaţi aleşi de către
cetăţenii români care aveau vârsta de 30 de ani împliniţi şi care practicau una
dintre următoarele ocupaţii: agricultura şi munca manuală, comerţul şi industria
şi ocupaţiile intelectuale.
Alegerea se facea prin vot secret, obligatoriu şi exprimat prin scrutin
uninominal, pe circumscripţii care să asigure reprezentarea felului de
îndeletnicire a alegătorilor. Mandatul deputaţilor este stabilit la 6 ani.
Prin aceste reglementări se exclude universalitatea votului, păstrându-se
censul de vârstă.De asemenea este pentru prima dată în evoluţia constituţională a
României când dreptul la vot este circumscris exercitării unei anumite
îndeletniciri, simţindu-se aici influenţa doctrinei corporatismului.
În ceea ce priveşte compunerea Senatului se discută de trei categorii de
senatori, respectiv: senatori de drept (art.64 enumera în această categorie:
moştenitorul tronului de la vârsta de 18 ani împliniţi; toţi principii familiei
regale majori; patriarhul şi mitropolitul ţării; episcopii eparhioţi ai bisericilor
ortodoxe române şi greco-catolice şi capii confesiunilor recunoscute de către
stat.), senatori aleşi şi senatorii numiţi. Apare categoria senatorilor numiţi de
rege, fără ca Legea electorală sau Constituţia să stabilească anumite criterii.
Numărul lor era de jumătate din numărul total. Intrau în această categorie toţi
principii familiei regale, regele creându-şi astfel un avantaj deosebit asupra
acestei Camere a Parlamentului. Numărul lor este de 88, adică egal cu cel al
senatorilor aleşi.
Legea electorală din 1939 prevedea că au drept de vot doar cetăţenii
români atât femei, cât şi bărbaţi, care aveau vârsta de cel puţin 30 de ani
împliniţi, erau ştiutori de carte şi practicau una dintre îndeletnicirile expres
prevăzute de lege. Ca urmare a acestei reglementări, Constituţia acordă drept de
vot şi femeilor, stabilind însă că „femeile sunt eligibile în Adunarea
Deputaţilor”.
La 15 iulie 1946 a fost adoptat Decretul nr.2218 privind exercitarea
puterii legislative, prin care se puneau bazele Parlamentului unicameral,
Reprezentanţa Naţională fiind formată dintr-un singur corp, respectiv Adunarea
Deputaţilor.
Alegerea deputaţilor se făcea prin vot universal, egal şi secret, pe baza
scrutinului de listă şi reprezentării proporţionale. Femeile îşi păstrau dreptul de
vot şi de a fi alese în adunarea Deputaţilor, în aceleaşi condiţii ca şi bărbaţii.
Pentru a fi eligibil se prevedeau de drept trei condiţii: vârsta de cel puţin 25 de
ani împliniţi, cetăţenia română şi domiciliul în România. Câştigă drept de vot:
12
militarii şi funcţionarii publici. În privinţa persoanelor care au dobândit cetăţenia
română prin naturalizare, aceştia aveau drept de vot doar după trecerea unui
termen de 6 ani de la data naturalizării, dispoziţie inserată în Decretul nr.2219
din 1946. Tot aici se prevedea o largă categorie de nedemni de a fi alegători sau
aleşi, precum şi dispoziţii referitoare la registrul electoral şi certificatele de
alegători dar şi la procedura alegerilor şi la sancţiunile aplicate în cazul
încălcării dispoziţiilor electorale prevăzute în Decret.
Arătaţi care erau categoriile de senatori potrivit dispoziţiilor Constituţiei din
1938. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
____________________________Răspunsul îl puteţi consulta la pagina 12
2.7. Sistemul electoral în virtutea Constituţiilor socialiste din 1948, 1952,

1965
Elaborarea Constituţiei din 1948 se realizează în condiţiile în care în urma

abolirii monarhiei se proclamase republica populară.În aceste condiţii istorice,
Adunarea Deputaţilor se autodizolvă prin efectul Legii nr. 32/24 februarie 1948
cu privire la autodizolvarea Adunării Deputaţilor şi reglementarea convocării
Marii Adunări Naţionale.
La 13 aprilie 1948 Marea Adunare Naţională, adoptă cu unanimitate de
voturi prima constituţie socialistă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.87
bis din 13 aprilie 1948, marcând începutul unei lungi perioade totalitariste.
Sediul materiei drepturilor electorale se regăseşte în art.18 din legea
fundamentală care, cuprinzător stabileşte atât categoria persoanelor care au
dreptul la vot, cât şi a celor cărora le este interzis acest lucru. Astfel, au dreptul
la vot „toţi cetăţenii, fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă, religie, grad de
cultură, profesiune, inclusiv militarii, magistraţii şi funcţionarii publici”. Dreptul
de a alege îl aveau toţi cetăţenii care au împlinit vârsta de 18 ani, iar dreptul de a
fi ales, cei care au împlinit vârsta de 23 de ani. Din categoria celor cărora nu le
este recunoscut acest drept fac parte „persoanele interzise, lipsite de drepturi
civile şi politice, nedemne, declarate ca atare de organele în drept, conform
legii”.
Constituţia din 1952, publicată în Buletinul Oficial al Marii Adunări
Naţionale a Republici Populare Române nr.1 din 27 septembrie 1952, a menţinut
acelaşi regim în ceea ce priveşte drepturile electorale, dar a înscris un nou
principiu, cel al rolului conducător al partidului unic.
Actualul act normativ păstrează dispoziţiile constituţiei anterioare în ce
priveşte dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales. În capitolul VIII al Constituţiei
este reglementat sistemul electoral, reglementându-se votul universal, egal,
13
direct şi secret. În art.101 se prevede că „fiecare deputat este obligat să dea
socoteală în faţa alegătorilor în activitatea sa şi de cea a organului ales din care
făcea parte”. În acest sens, deputatului i se poate retrage oricând mandatul, în
urma hotărârii majorităţii alegătorilor, luată în conformitate cu procedura fixată
de lege.
În 1965 este adoptată o nouă Constituţie socialistă (publicată în Buletinul
Oficial al Marii Adunări Naţionale a Republici Populare Române nr.1 din 21
august 1965, modificată prin Legea nr.1/1968; Legea nr.56/1968; Legea
nr.1/1969, Legea nr.26/1971, Legea nr.1/1972, Legea nr.1/1974, Legea
nr.66/1974 şi abrogată total şi expres în anul 1991) în care sistemul politic se
baza în continuare pe partidul politic unic, Marea Adunare Naţională rămânând
organul suprem al puterii de stat, cu prerogativa de unică putere legiuitoare. În
această calitate, MAN adoptă Legea electorală nr.67/1974.
Potrivit art. 25 din Constituţie, „cetăţenii Republicii Socialiste România
au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Marea Adunare Naţională şi în consiliile
populare”. Dreptul de a depune candidaturi aparţine „Frontului Democraţiei şi
Unităţii Socialiste, cel mai larg organism politic permanent, revoluţionar,
democratic, cu caracter reprezentativ, care constituie cadrul organizatoric de
unire, sub conducerea Partidului Comunist Roman...” Sunt menţinute de
asemenea incapacităţi de la exercitarea dreptului de a alege.
Caracteristica sistemului constituţional din perioada socialistă o reprezintă
revocarea deputaţilor. Acest drept era reglementat în Constituţie alături de cele
două drepturi electorale, putând fi astfel încadrat în categoria drepturilor
fundamentale cetăţeneşti.
Arătaţi care erau condiţiile pentru a vota potrivit dispoziţiilor Constituţiei din
1948. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
2.8. Sistemul electoral în perioada de tranziţie decembrie 1989- 8 decembrie

1991
Evenimentele din 1989 au produs schimbări nu numai la nivel socio-

economic, cât şi la nivel politic şi implicit legislativ. Toate aceste modificări
produse trebuiau reflectate prin noi acte normative. Legea fundamentală trebuia
să cuprindă principii aşezate pe baze democratice care să răspundă eforturilor de
întoarcere a României la statul de drept şi la recunoaşterea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale.
14
La nivel organizatoric, prin Decretul lege nr.2/1989 se crează Consiliul
Frontului Salvării Naţionale care deţine prerogative legislative, revenindu-i
inclusiv sarcina de a adopta o nouă lege electorală.
Prin Decretul nr.8 din 31 decembrie s-a pus bazele pluralismului politic şi
s-a afirmat libertatea constituirii partidelor politice, cu excluderea oricăror
îngrădiri pe motive de rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură, sex sau
convingeri politice.
Partidele politice se pot organiza pe baze teritoriale, la înregistrare
trebuind să prezinte statutele de organizare şi funcţionare, programul politic, să-
şi declare sediul şi mijloacele financiare de care dispun şi să facă dovada că au
cel puţin 251 de membrii. Sunt stabilite organele de stat competente a înregistra
partidele politice (Tribunalul Municipiului Bucureşti), regulile de procedură,
contestaţiile.
De asemenea acest act normativ prevedea şi interdicţii în sensul că din
partidele politice nu puteau face parte cadrele militare şi personalul civil din
Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne , judecătorii, procurorii şi
diplomaţii, precum şi personalul operativ al Radioteleviziunii Române Libere.
Prin Decretul-lege nr. 92/14 martie 1990 (publicat în Monitorul Oficial al
României. nr. 35/18 martie 1990), se stabileşte ca Parlamentul să aibă o
structură bicamerală, acesta fiind alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
Membrii celor două camere erau aleşi prin vot universal, liber exprimat, egal,
direct şi secret. Majoratul electoral este stabilit la 18 ani. Pentru a fi ales în
Camera Deputaţilor vârsta minimă era de 21 de ani, în timp ce pentru Senat se
cerea o vârstă de 30 de ani. Erau excluşi de la exerciţiul drepturilor electorale
alienaţii şi debilii mintali puşi sub interdicţie, precum şi persoanele lipsite de
drepturile electorale, pe durata stabilită prin hotărârea judecătorească de
condamnare.
Ca reflectare a noului regim politic, din categoria persoanelor care puteau
fi alese nu făceau parte: persoanele care au săvârşit abuzuri în funcţii politice,
juridice şi administrative, care au încălcat drepturile fundamentale ale omului,
precum şi persoanele care au organizat sau au fost instrumente ale represiunii în
cadrul organelor de securitate,
Vechea poliţie şi în miliţie. Interdicţia de a fi alese priveşte şi persoanele care,
potrivit legii, nu pot face parte din partide politice.
Adunarea Deputaţilor şi Senatul se constituiau de drept în Adunare
Constituantă pentru adoptarea noii Constituţii a statului român.
Dispoziţii importante din acest decret privesc şi şeful de stat, denumit
Preşedintele României. Acesta era ales prin vot universal, egal , direct şi liber
exprimat, în două tururi de scrutin. De asemenea se stabileau şi atribuţiile
Preşedintelui României, neprecizându-se însă durata mandatului datorită
caracterului tranzitoriu al decretului.
15
Arătaţi prin ce act normativ se stabileşte structura bicamerală a
Parlamentului. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
_____________________Răspunsul îl puteţi consulta la pagina 15
2.9. Sistemul electoral în actuala reglementare constituţională
În 1991 este adoptată prima Constituţie post-revoluţionară care a marcat

începutul unui nou ciclu constituţional, publicată în M.Of.nr.233/21 noiembrie
1991 şi republicată în urma revizuirii în Monitorul Oficial al României 767/31
octombrie 2003. Această lege fundamentală reglementează principii care stau la
baza statului de drept, marcând o nouă ordine constituţională. Astfel, sunt
reglementate următoarele principii: principiul separaţiei puterilor în stat,
principiul pluralismului politic, principiul suveranităţii, principiul
nediscriminării, principiul garantării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti,
asigurării bazelor legale de funcţionare a statului etc.
În privinţa drepturilor politice, ele îşi găsesc reglementare legală în art.36
şi art.37 din Constituţie. Sunt reglementate în această categorie: dreptul de vot şi
dreptul de a fi ales. Prin legea de revizuire a Constituţiei nr. 429/2003, apar două
noi drepturi electorale ale cetăţenilor români ca urmare a aderării Românie la
Uniunea Europeană: dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în Parlamentul
European reglementate de art. 38.
Legiuitorul constituant de la 1991 a ţinut cont la stabilirea majoratului
politic de necesitatea maturităţii politice a fiecărui cetăţean, stabilind ca aceştia
să aibă drept de vot începând cu vârsta de 18 ani.
Se exclud din categoria cetăţenilor români cu drept de vot, toate acele
persoane care nu se află în deplinătatea facultăţilor mintale, respectiv alienaţii şi
debilii mintali puşi sub interdicţie judecătorească, potrivit legii. Această
interdicţie a legiuitorului trebuie văzută ca o condiţie de protecţie a persoanelor
în cauză deoarece acestea nu au reprezentarea clară finalităţii şi însemnătăţii
actului pe care îl încheie. De asemenea, în acest context trebuie apreciat în egală
măsură şi interesul general al societăţii care trebuie să vizeze binele comun.
În privinţa dreptului de a fi ales, Constituţia din 1991, nerevizuită,
condiţiona acest drept de cetăţenia română exclusivă.
După revizuirea Constituţiei s-a introdus, alături de dreptul de a alege şi
dreptul de a fi ales, o nouă reglementare privitoare la dreptul de a fi ales în
Parlamentul european. Astfel, art. 38 din Constituţia revizuită prevede că „în
condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul
de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European”. Aceste drepturi trebuie
interpretate prin coroborare cu titlul VI din Constituţia revizuită în ce priveşte
integrarea euroatlantică. Constituţia României arată că actul juridic prin care
16
România aderă la Uniunea Europeană este un tratat internaţional. Din această
postură, în conformitate cu reglementările constituţionale române, „prevederile
tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile
contrare din legile interne”. În acest sens, se pronunţă şi Tratatul de aderare a
României (şi Bulgariei) la Uniunea Europeană (ratificat de Romania prin Legea
nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial al României nr.465 din 1 iunie
2005) care arată că de la data aderării României la UE, tratatele originale sunt
obligatorii şi se aplică în condiţiile stabilite prin tratate şi actul de aderare.
Din perspectiva drepturilor electorale, ca drepturi fundamentale, Tratatul
de aderare nu cuprinde prevederi noi şi nu reglementează în această categorie şi
alte drepturi electorale, însă precizează numărul mandatelor de care vor
beneficia în Parlamentul European reprezentanţii statului român.
Dacă la nivel intern importanţa drepturilor electorale, şi mai ales a
dreptului la vot se explică prin aceea că în felul acesta poporul este cel care
guvernează prin intermediul reprezentanţilor săi, voinţa lui făcându-se astfel
auzită, se poate spune că aceeaşi finalitate şi importanţă o are şi reglementarea
dreptului de a alege şi dreptului de a fi ales în Parlamentul European. Aşa cum s-
a afirmat: „aceste drepturi au semnificaţia unei reale participări a cetăţenilor
români la exercitarea puterii de stat române, în măsura în care sunt vizate
atribuţiile de suveranitate transferate instituţiilor comunitare, chiar dacă formal
această exercitare va fi realizată la un alt nivel decât cel propriu numai
instituţiilor statului român” (Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept
constituţional şi instituţii politice, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2005, p.88).
Arătaţi care erau drepturile electorale stabilite de Constituţia din 1991 înainte
de revizuire. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________Răspunsul îl puteţi consulta la pagina 16
2.10. Rezumat
Sistemul electoral este format din totalitatea normelor juridice care

reglementează relaţiile sociale care privesc exercitarea dreptului de vot,
exercitarea dreptului de a fi ales dar şi organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi
referendumului. Astfel, normele electorale stabilesc sfera drepturilor electorale,
condiţiile ce trebuiesc îndeplinite de o persoană pentru a exercita aceste drepturi,
obligaţiile organelor statului cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerilor,
a referendumului, precum şi cu privire la stabilirea, centralizarea şi comunicarea
rezultatelor votării.
Sistemul electoral potrivit dispoziţiilor Statutului Dezvoltător al Convenţiei de
la Paris (2 iulie 1864)
17
Statutul prevedea că puterea legiuitoare era exercitată de către domn
împreună cu cele două adunări ale Reprezentanţei Naţionale, Adunarea
Ponderatoare şi Adunarea Electivă, însă, iniţiativa legilor aparţinea
domnului.Acesta din urmă deţinea şi atribuţii executive. În ce priveşte
modalitatea de a alege şi de a fi ales, Statutul şi Legea electorală menţin votul
cenzitar, condiţionând exercitarea drepturilor de situaţia financiară (de venit)
Sistemul electoral în lumina Constituţiei române adoptate la 29 iunie 1866
Sistemul electoral, acesta nu era nici pe departe unul bazat pe votul direct
şi egal, lucru care a favorizat implicit pe marii moşieri conservatori şi burghezia
liberală, datorită censului bazat pe avere foarte ridicat.
Regimul drepturilor electorale statuat de Constituţia din 1923
Ca şi fosta reglementare constituţională, în ceea ce priveşte structura
Parlamentului, se menţine organizarea bicamerală, acesta fiind format din
Adunarea Deputaţilor şi Senat. Prima se compunea din deputaţi aleşi de cetăţenii
români majori, prin vot universal, direct, obligatoriu şi secret, condiţiile de
eligibilitate fiind prevăzute cumulativ: cetăţenie română, exerciţiul deplin al
drepturilor civile şi politice; vârsta de 25 de ani împliniţi şi domiciliul în
România. Senatul se compunea din senatori aleşi şi senatori de drept.
Drepturile politice în perioada 1938-1947
Constituţia concentrează puterea în mâna regelui, toate celelalte puteri în
stat fiindu-i subordonate. Prin aceste reglementări se exclude universalitatea
votului, păstrându-se censul de vârstă.
Sistemul electoral în virtutea Constituţiilor socialiste din 1948, 1952, 1965
Constituţia din 1952, publicată în Buletinul Oficial al Marii Adunări
Naţionale a Republici Populare Române nr.1 din 27 septembrie 1952, a menţinut
acelaşi regim în ceea ce priveşte drepturile electorale, dar a înscris un nou
principiu, cel al rolului conducător al partidului unic.
Sistemul electoral în perioada de tranziţie decembrie 1989- 8 decembrie 1991
Evenimentele din 1989 au produs schimbări nu numai la nivel socio-
economic, cât şi la nivel politic şi implicit legislativ. Toate aceste modificări
produse trebuiau reflectate prin noi acte normative. Legea fundamentală trebuia
să cuprindă principii aşezate pe baze democratice care să răspundă eforturilor de
întoarcere a României la statul de drept şi la recunoaşterea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale.
La nivel organizatoric, prin Decretul lege nr.2/1989 se crează Consiliul
Frontului Salvării Naţionale care deţine prerogative legislative, revenindu-i
inclusiv sarcina de a adopta o nouă lege electorală.
Prin Decretul nr.8 din 31 decembrie s-a pus bazele pluralismului politic şi
s-a afirmat libertatea constituirii partidelor politice, cu excluderea oricăror
îngrădiri pe motive de rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură, sex sau
convingeri politice.
Prin Decretul-lege nr. 92/14 martie 1990 (publicat în Monitorul Oficial al
României. nr. 35/18 martie 1990), se stabileşte ca Parlamentul să aibă o
18
structură bicamerală, acesta fiind alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
Membrii celor două camere erau aleşi prin vot universal, liber exprimat, egal,
direct şi secret. Majoratul electoral este stabilit la 18 ani.
Sistemul electoral în actuala reglementare constituţională
În 1991 este adoptată prima Constituţie post-revoluţionară care a marcat
începutul unui nou ciclu constituţional,
În privinţa drepturilor politice, ele îşi găsesc reglementare legală în art.36
şi art.37 din Constituţie. Sunt reglementate în această categorie: dreptul de vot şi
dreptul de a fi ales. Prin legea de revizuire a Constituţiei nr. 429/2003, apar două
noi drepturi electorale ale cetăţenilor români ca urmare a aderării Românie la
Uniunea Europeană: dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în Parlamentul
European reglementate de art. 38.
2.11. Lucrare de verificare
Analizaţi sistemul electoral prevăzut în Constituţia din 1866.

Instrucţiuni privind testul de evaluare:
În primul rând se va folosi cursul.Pentru a primi un punctaj mai mare e necesar
să se parcurgă bibliografia indicată.
Criteriile de evaluare sunt:
- identificarea elementelor de conţinut solicitate
- claritatea exprimării
- utilizarea bibliografiei specificate.
2.12. Bibliografie
Marius Andreescu, Andra Puran, Drept constituţional. Teoria generală şi

Emil Cernea, Emil Molcuţ, Istoria statului şi dreptului românesc, Casa de
Editură şi Presă „Şansa”- SRL, Bucureşti, 1996
Gheorghe Iancu, Vlad Alexandru Iancu, Drept electoral, Editura Universul
Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Constituţiile României, Texte, Note,
Prezentare comparativă, Editura Actami, Bucureşti, 2000
Florin Negoiţă, Introducere în istoria dreptului, Editura TCM Print SRL,
Bucureşti, 2004
Constituţia României
19
Unitatea de învăţare 3: Drepturile electorale ale cetăţenilor români
3.1. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................................. 20

3.2. Drepturile electorale – drepturi fundamentale ale omului................................. 20
3.3. Dreptul de vot......................................................................................................... 22
3.4. Scurte consideraţii privind votul electronic şi votul prin corespondenţă......... 27
3.5. Dreptul de a fi ales.................................................................................................. 31
3.6. Dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în Parlamentul European.................. 34
3.7. Alte drepturi electorale.......................................................................................... 41
3.8. Rezumat................................................................................................................. 42
3.9. Lucrare de verificare........................................................................................... 44
3.10. Bibliografie............................................................................................................ 44
- familiarizarea cursanţilor cu noţiunile generale privind drepturile electorale

- încadrarea drepturilor electorale în categoria drepturilor fundamentale
reglementate de normele constituţionale
- prezentarea şi însuşirea fiecărui drept electoral fundamental
3.2. Drepturile electorale – drepturi fundamentale ale omului
Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului sunt

rezultatul acţiunii societăţilor umane democratice. Recunoaşterea şi garantarea
lor reprezintă un domeniu important în preocupările fiecărui stat precum şi în ale
comunităţii umane internaţionale.
În ceea ce priveşte istoria conceptului de drepturi ale omului, originile
sale istorice şi filosofice au fost plasate de doctrina juridică fie în epoca antică
fie în epoca premergătoare Secolului Luminilor. Reglementările juridice prin
care se consacră şi se protejază drepturile omului apar însă mai târziu, după
adoptarea primelor constituţii scrise.
Transformarea drepturilor omului în autentice drepturi fundamentale a
făcut posibilă realizarea dezideratului de a le conferi eficienţă juridică.
Drepturile fundamentale consacră la nivel normativ acele drepturi pe care
guvernanţii doresc să le garanteze.
Pentru definirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului trebuie
să luăm în consideraţie următoarele aspecte (Ioan Muraru, Drept constituţional
şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti 1997, p.166):
A) drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ele fiind în ultimă
instanţă facultăţi ale subiectelor raportului juridic de a acţiona într-un anumit fel
sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o atitudine corespunzătoare şi de a
beneficia de protecţia şi sprijinul statului în realizarea pretenţiilor legitime;
20
B) drepturile fundamentale sunt drepturi esenţiale pentru cetăţeni. Aceasta
este cea mai importantă trăsătură care explică de ce din sfera drepturilor
subiective, numai un anumit număr de drepturi sunt fundamentale, înscrise ca
atare în Constituţie.
C) datorită importanţei lor drepturile fundamentale sunt înscrise în acte
normative deosebite cum ar fi declaraţii de drepturi, legi fundamentale.
Înscrierea în Constituţie a drepturilor fundamentale este urmarea caracteristicii
principale a acestora de a fi drepturi esenţiale.
În concluzie, am putea spune că drepturile fundamentale sunt acele
drepturi subiective, esenţiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea oamenilor,
indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane, drepturi stabilite
prin Constituţie şi garantate prin Constituţie şi legi.
Expresia “drepturile omului” evocă drepturile fiinţei umane, înzestrată cu
raţiune şi conştiinţă, şi căreia îi sunt recunoscute drepturile sale naturale ca
drepturi inalienabile şi imprescriptibile.
În literatura de specialitate, s-a arătat că instituţia drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului şi cetăţeanului este legată de interferenţele
“naţionalului” cu “internaţionalul” (Antonie Iorgovan, Drept constituţional şi
instituţii politice. Teorie generală, Editura Galeriile J. L. Calderon, Bucureşti,
1994, p.175).
Pe plan mondial preocupările pentru promovarea drepturilor omului s-au
concretizat în câteva documente de reală valoare, între care trebuie menţionate
îndeosebi: Declaraţia universală a drepturilor omului (10 decembrie 1948),
Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Actul final al
Conferinţei pentru securitate şi cooperare din Europa (Helsinki, 1975),
Documentul final al Reuniunii de la Viena a reprezentanţilor statelor
participante la Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa (1989), Carta
de la Paris (1990).
Dintre toate aceste documente Declaraţia universală a drepturilor omului a
reunit în cele 30 de articole ale sale drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului de pretutindeni, drepturi şi libertăţi ce trebuie respectate de toate statele
semnatare ale acestui document.
Reglementarea drepturilor electorale în Constituţia României este
rezultatul existenţei statului de drept, democratic şi social, care presupune ca
poporul să aibă prerogativa de a participa la guvernare prin intermediul
reprezentanţilor săi care să reflecte dorinţele sale. Baza legală sau fundamentul
acestui deziderat îl constituie art.2 din Constituţia României care afirmă că
„Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele
sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi
prin referendum”. De asemenea, în alin.2 se prevede că „nici un grup şi nici o
persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.
21
Reglementate în Capitolul II din Constituţie intitulat „Drepturile şi
libertăţile fundamentale”, drepturile electorale sunt clasificate în categoria
drepturilor exclusiv politice. Reglementarea fundamentală se referă în art.36,
art.37 şi art.38 la trei drepturi electorale, respectiv: dreptul de vot, dreptul de a fi
ales şi dreptul de a fi ales în Parlamentul European. Aceste dispoziţii constituie
practic reglementarea cadru în materie, urmând ca aceasta să fie completată cu
acele dispoziţii cuprinse în legi speciale şi care fac referire şi la alte drepturi ce
pot fi calificate prin natura lor în categoria drepturilor electorale, cum ar fi spre
exemplu: dreptul de a contesta, dreptul de a verifica înscrierea pe listele
electorale etc. Prin urmare, aşa cum era firesc, Constituţia nu reglementează
decât drepturile fundamentale ale cetăţenilor, celelalte fiind nominalizate de alte
legi. Având în vedere sfera restrânsă a drepturilor electorale nominalizate de
Constituţia României, şi ţinând cont de forţa juridică superioară a acestui act
normativ vis-a vis de celelalte legi speciale, care lărgesc această sferă, cele trei
drepturi electorale (dreptul de vot, dreptul de a fi ales şi dreptul dea alege şi a fi
ales în Parlamentul European) pot fi considerate a fi drepturi electorale
principale.
În literatura de specialitate (Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept
constituţional şi instituţii politice, Editura C.H. Beck, 2006, Ediţia 12, volumul
II, Bucureşti, p.83), drepturile electorale sunt clasificate în categoria drepturilor
exclusiv politice, acestea fiind considerate drepturi cetăţeneşti fundamentale.
Din această perspectivă, drepturile electorale prezintă două mari caracteristici
specifice: permite participarea la guvernare a poporului prin intermediul
reprezentanţilor aleşi, care se comportă în această postură ca „adevăraţi
mandatari” ai acestuia, iar în al doilea rând, ca o consecinţă a primei
caracteristici, aşa cum am afirmat, aceste drepturi aparţin exclusiv cetăţenilor
români. Deşi calificate drepturi fundamentale cetăţeneşti, drepturile electorale se
deosebesc de celelalte drepturi şi libertăţi social-politice care nu au aceeaşi
finalitate, dar care într-o oarecare măsură ajută la exercitarea inclusiv a
drepturilor electorale (spre exemplu: libertatea de exprimare sau dreptul de
asociere).
Constituţia României concordă în ce priveşte dispoziţiile de reglementare
a drepturilor electorale cu tratatele internaţionale, oferind în plus o serie de
garanţii necesare exercitării în concret a acestora.
Arătaţi care este natura juridică a drepturilor electorale fundamentale.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
22
3.3. Dreptul de vot
Constituţia României utilizează în art. 36 denumirea de drept de vot, însă

alte constituţii folosesc denumirea de drept de a alege. Între cele două denumiri
există însă diferenţe. Astfel termenul de alegere se foloseşte atunci când se aleg
membrii unei autorităţi publice, iar termenul de votare atunci când cetăţenii se
pronunţă pentru sau contra unei reguli sau hotărâri. Putem spune astfel că există
sinonimie între votare şi referendum.
Dreptul de vot este un drept fundamental exclusiv politic deoarece este
folosit pentru a permite participarea la guvernare a poporului prin intermediul
reprezentanţilor aleşi, iar în al doilea rând, acest drept aparţine, în conformitate
cu prevederile constituţionale, în exclusivitate cetăţenilor români care
îndeplinesc cerinţele legale. Dreptul de vot este un drept electoral complex,
deoarece acesta este reglementat atât de prevederile constituţionale, cât şi de
cele ale anumitor legi speciale, adunând deci în cuprinsul său atât elemente
constituţionale, cât şi elemente stabilite prin acte normative cu forţă juridică
inferioară Constituţiei.
S-a exprimat în literatura de specialitate că, „dreptul de vot este dreptul
recunoscut, în condiţiile legii, cetăţenilor unui stat de a-şi exprima în mod liber,
direct sau indirect, opţiunea electorală pentru un anumit partid politic sau un
candidat propus de o grupare politică sau un candidat independent” (Claudia
Gilia, Sisteme şi proceduri electorale, Editura CH Beck, 2007, p.29).
Constituţia României reglementează dreptul de vot, ca orice alt drept
recunoscut cetăţenilor români, în strânsă coroborare cu pactele şi tratatele
internaţionale la care satul român este parte, respectând astfel supremaţia
reglementărilor internaţionale şi principiul înscris în art. 20 din legea
fundamentală. În acest sens, se arată că „dispoziţiile constituţionale privind
drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la
care România este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi
legile interne, au prioritate reglementările internaţionale”.
Legea fundamentală face trimitere directă la Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, care în materia supusă analizei prevede în art. 21 că „voinţa
poporului trebuie să constituie baza puterii de stat. Această voinţă trebuie să fie
exprimată prin alegeri nefalsificate care să aibă loc în mod periodic prin sufragiu
universal, egal şi exprimat prin vot secret sau urmând o procedură echivalentă
care să asigure libertatea votului”. De altfel ca toate drepturile reglementate în
cuprinsul său, recunoaşterea voinţei poporului şi a dreptului de vot se află în
concordanţă cu scopul declarat de Declaraţie în preambulului său.
De asemenea, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice
prevede în art. 25 că „orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea, fără nici una
dintre discriminările la care se refera art. 2 şi fără restricţii nerezonabile: a) de a
23
lua parte la conducerea treburilor publice, fie direct, fie prin intermediul unor
reprezentanţi liber aleşi; b) de a alege şi de a fi ales, în cadrul unor alegeri
periodice, oneste, cu sufragiu universal şi egal şi cu scrutin secret, asigurând
exprimarea libera a voinţei alegătorilor; c) de a avea acces, în condiţii generale
de egalitate, la funcţiile publice din ţara sa”.
Convenţia europeană a drepturilor omului, ratificată de România la data
de 20 iunie 1994, prevede în primul Protocol adiţional la Convenţie semnat la
Paris la 20.03.1952 că „înaltele parti contractante se angajează să organizeze, la
intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera
exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”.
Legea fundamentală, adaugă recunoaşterii acestui drept şi dispoziţii care
privesc exercitarea lui în concret, ţinând cont în felul acesta de categorisirea
dreptului la vot ca drept fundamental exclusiv politic.
Pentru exercitarea dreptului de vot Constituţia României stabileşte în
articolul 36 anumite condiţii pe care trebuie să le îndeplinească cetăţenii pentru a
fi titularii acestui drept.
Prin urmare pot vota, aşa cum rezultă din art. 36 cetăţenii care au vârsta
de 18 ani împliniţi şi au cetăţenie română, indiferent de locul unde aceştia se
află, cu excepţia debililor şi alenaţilor mintali, puşi sub interdicţie şi a
persoanelor condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea
drepturilor electorale.
În România, dreptul de vot, inclusiv dreptul la consultare prin referendum
aparţine nu doar cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, ci şi cetăţenilor români
cu domiciliul în străinătate. Toate persoanele care îndeplinesc condiţiile legale
pentru exercitarea dreptului de vot formează corpul electoral.
Prezentarea sediului materiei şi a conţinutului dreptului la vot permite
sublinierea importanţei acestuia în ansamblul drepturilor şi libertăţilor
fundamentale recunoscute cetăţenilor români. Dacă poporul deţine puterea,
atunci dreptul la vot îi conferă cetăţeanului putere. Puterea de a decide cine şi
când va exercita funcţii statale; puterea de a sancţiona greşelile aleşilor săi şi de
a propulsa la guvernare un anumit partid politic a cărui doctrină să îi reflecte
aspiraţiile.
Ca orice drept fundamental, dreptul de vot prezintă unele caracteristici
specifice. Acestea rezultă atât din prevederile Constituţiei, cât şi din cele ale
legilor speciale în materie. Prin urmare, trăsăturile caracteristice ale votului în
România sunt următoarele:
A) Universalitate votului.
Caracterul universal al votului nu presupune în mod direct recunoaşterea
dreptului de vot tuturor cetăţenilor români încă de la naştere, deoarece acest
drept, aşa cum am afirmat, nu face parte din categoria drepturilor naturale. În ce
priveşte acest drept el este universal atunci când aparţine tuturor cetăţenilor,
dincolo de reglementarea legală a anumitor condiţii minimale, obiective şi
justificate, ce pot ţine de vârstă, de cetăţenie, de naţionalitate sau de exerciţiul
24
drepturilor civile şi cetăţeneşti. În acest sens, Constituţia României exclude de la
exercitarea acestui drept apatrizii, minorii, persoanele incapabile precum şi
persoanele care nu au aptitudinea morală de a vota, fiind decăzuţi din exerciţiul
drepturilor electorale urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive.
De precizat faptul, că nu sunt excluse de la exercitarea dreptului de vot
persoanele arestate preventiv, deoarece împotriva acestora nu funcţionează o
hotărâre judecătorească de condamnare pentru săvârşirea unei fapte de natură să
atragă şi pierderea drepturilor electorale. Mai mult de atât, este bine ştiut că,
aceste persoane, se bucură, potrivit dispoziţiilor constituţionale de prezumţia de
nevinovăţie.
Interesantă este discuţia care se poartă în doctrină cu privire la includerea
în categoria persoanelor ce nu pot exercita dreptul de vot a necunoscătorilor de
carte sau mai precis a analfabeţilor, argumentul adus în sprijinul acestei opinii
fiind justificat, pe de o parte de faptul că aceştia nu ştiu să scrie şi să citească,
putând fi astfel uşor de influenţat în momentul exercitării dreptului de vot, iar pe
de altă parte de lipsa de educaţie care i-ar influenţa negativ în exprimarea acestui
drept, cu consecinţe negative asupra întregii colectivităţi. Astăzi însă, atât
Constituţia, cât şi legile speciale electorale nu conţin nicio dispoziţie privitoare
la acest aspect.
Universalitatea ca trăsătură a dreptului de vot, a cunoscut o evoluţie
specifică, sistematizată pe tri etape şi anume:
-votul univerasl masculin;
-accesul femeilor la electorat;
-scăderea vârstei minime.
Se observă astfel că în anumite epoci, reglementările constituţionale şi
electorale prevedeau incapacităţi nejustificate pe criterii care puteau fi
considerate adevărate încălcări ale principiului nediscriminării şi caracterului
universal al votului, cum ar fi: excluderea de la vot a femeilor (în România este
eliminată această excludere în 1923) sau a persoanelor care nu deţineau o
anumită avere sau un anumit statut social ori nu aveau un anumit grad de
pregătire profesională ( Constituţia din 1938). Aceste incapacităţi nu puteau fi
justificate de nici un argument, fiind considerate pe drept cuvânt adevărate
limitări de la exerciţiul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
B) Egalitatea votului.
Constituţia stabileşte o a doua trăsătură caracteristică a dreptului de votn
respectiv egalitatea votului consacrând în art. 4 şi art.16, în acord cu
reglementările internaţionale, principiul deplinei egalităţi a cetăţenilor fără
deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex,
de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. Egalitatea
votului prezintă două laturi importante: pe de o parte faptul că un cetăţean nu
poate dispune de mai mult de un vot pentru alegerea aceleiaşi autorităţi statale,
iar pe de altă parte faptul că circumscripţiile de vot sunt împărţite proporţional
cu numărul de locuitori. Pentru ca circumscripţiile electorale să fie proporţionale
25
ca număr de populaţie şi să reflecte evoluţia demografică a unei societăţi este
necesară o analiză aprofundată în acest sens şi efectuarea unui recensământ
corect. Egalitatea votului presupune înlăturarea anumitor procedee menite să
altereze egalitatea acestuia, cum ar fi: geografia electorală (procedeul stabilirii
de circumscripţii electorale inegale ca număr de locuitori pentru alegerea
aceluiaşi organ de stat. Este un procedeu folosit pentru a dezavantaja oraşele
unde se află adversari ai partidului sau partidelor de guvernîmânt), votul
multiplu, prima electorală, colegiile electorale, votul plural. Egalitatea votului
presupune astfel, că este interzis ca un cetăţean să voteze de mai multe ori
pentru desemnarea aceleiaşi autorităţi statale şi, de asemenea este interzis să
introducă în urnă mai mult de un buletin de vot pentru fiecare autoritate publică.
De altfel, aceste acţiuni sunt considerate a fi infracţiuni şi sunt pedepsite ca
atare.
C) Caracterul direct al votului.
Cetăţenii români îşi exprimă direct şi personal, nu prin intermediari sau
reprezentanţi, opţiunea cu privire la candidaţii propuşi sau la actul normativ
supus referendumului. Cum votul reflectă opinia şi gândirea unei anumite
persoane, dobândind astfel un caracter personal, acesta nu poate fi exercitat prin
intermediul unui mandatar. Există de asemenea, şi votul indirect care presupune
că mai mulţi alegători desemnează mai mulţi reprezentanţi care, la rândul lor vor
alege o autoritate publică. De exemplu, Legea nr. 215/2001 privind administraţia
publică locală prevede că „viceprimarul este ales cu votul majorităţii
consilierilor locali în funcţie, din rândul membrilor acestuia”. De asemenea, art.
101 alin.1 din aceeaşi lege prevede că „Consiliul judeţean alege dintre membrii
săi un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi”. Votul nu se poate exercita prin procură
nici în cazul alegerii Preşedintelui României, chiar dacă în acest caz exprimarea
votului nu este condiţionată de o anume circumscripţie electorală. Cetăţenii se
pot prezenta în acest caz la vot, în mod direct, votând pe liste electorale speciale,
dacă nu se află la domiciliu. În acelaşi fel vor proceda şi persoanele aflate în
spital sau în detenţie care execută o pedeapsă ce nu antrenează o incapacitate
electorală.
D) Caracterul secret al votului exprimă acea posibilitate a cetăţenilor de
a-şi manifesta liber voinţa, fără ca această manifestare de voinţă să fie cunoscută
de alţii. De asemenea constituie o garanţie importantă a corectitudinii pentru
desemnarea reprezentanţilor, dar şi un aspect fundamental al unui stat de drept
democratic şi social.
Pentru a asigura secretul votului, legea electorală prevede o serie de
garanţii, cum ar fi: lipsa semnelor distinctive, motiv pentru care pe buletinele de
vot nu vor fi inscripţionate decât acele semne absolut necesare; dotarea secţiilor
de votare cu cabine care să permită confidenţialitatea votului exprimat şi unde
nu poate intra decât o singură persoană. Opus votului secret este votul public ce
prezintă dezavantajul faptului că, alegătorii pot fi foarte uşor influenţaţi să
voteze într-un anumit fel de către candidaţii ce doresc să ocupe un anumit loc.
26
E) Votul liber exprimat presupune posibilitatea cetăţeanului de a
participa sau nu la alegeri, iar în caz că participă consimţământul acestuia să nu
fie viciat, aşa încât să voteze altfel decât ar fi vrut să o facă.
În România, participarea la vot nu este obligatorie astfel că, orice
constrângere a unui cetăţean de a participa forţat la exercitarea votului,
constituie o viciere a consimţământului său. Legea electorală prevede ca şi
garanţie a prevenirii constrângerilor ce pot fi exercitate asupra consimţământului
unui alegător faptul că „în afară de membrii biroului electoral al secţiei de
votare, de candidaţi şi de delegaţii şi observatorii acreditaţi, nicio altă persoană
nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai
mult decât timpul necesar pentru vot. De asemenea, legea electorală prevede că
„alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului
electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în
cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din
rândul observatorilor sau membrilor biroului electoral al secţiei de votare”. Este
o garanţie justificată de faptul că, membrii secţiei de votare sunt reprezentanţi ai
unui partid politic, în felul acesta putând influenţa opţiunea alegătorului.
Există şi state în Europa unde participarea la vot este obligatorie, lucru
determinat de introducerea acestei acţiuni cetăţeneşti în categoria obligaţiilor
legale. Deşi, un vot obligatoriu face să crească responsabilitatea cetăţenilor,
totuşi acesta nu s-ar conforma principiilor unui stat democratic. În majoritatea
statelor europene, exercitarea dreptului de vot este considerată o datorie civică,
legea nereglementând sancţiuni pentru neîndeplinirea acesteia.
Arătaţi care sunt caracterele dreptului de vot. Folosiţi spaţiul de mai jos
pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
_________________________Răspunsul îl puteţi consulta la paginile 24-27
3.4. Scurte consideraţii privind votul electronic şi votul prin corespondenţă
Una dintre alternativele care ar putea fi promovate pentru a combate

absenteismul electoral este votul electronic (e-voting), adică votul transmis la
distanţă. O altă alternativă este votul prin corespondenţă. Cele două modalităţi
diferă prin acţiunea prin care acestea se exercită. Prima presupune utilizarea
tehnologiei electronice, în vreme cea de a doua presupune utilizarea serviciilor
poştale.
Despre e-voting a început să se vorbească odată cu adoptarea de către
Comitetul de Miniştrii al Consiliului Europei a Recomandării Rec (2004) 11
care stabileşte standardele legale şi tehnice ce priveşte acest sistem. Trebuie
precizat că, deşi de puţină vreme reglementat, acest vot este folosit deja în
câteva state ca: Austria, Australia, Canada, Estonia, Franța, Germania, Japonia și
27
Elveția. În Uniunea Europeană a fost promovat în acest sens, un proiect care a
avut drept scop să demonstreze faptul că alegerile on–line îndeplinesc aceleaşi
trăsături caracteristice ca şi ale votului exprimat la urne, în cabinele de vot. Cu
toate acestea, oponenţii acestui sistem consideră că votul electronic nu prezintă
siguranţă.
În România nu există reglementare legală în privinţa votului electronic,
însă votul prin corespondenţă a fost reglementat prin Legea nr. 288/2015
publicată în M. Of. nr. 866/19.11.2015. La nivel internaţional nu există vreun
instrument juridic internaţional adoptat în domeniul votului prin corespondenţă.
Recomandarea (2004) 11 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului
Europei recomandă statelor următoarele:
A) sistemul electronic de votare trebuie să respecte toate principiile unor
alegeri democratice şi ale referendumului şi să fie la fel de sigur şi de încredere
ca şi cel care nu implică utilizarea unor mijloace electronice
B) trebuie să se ţină cont de legătura şi intercondiţionarea între aspectele
legale operaţionale şi tehnice ale sistemului electronic de vot
C) statele trebuie să îşi revizuiască legislaţia în conformitate cu
prevederile din Recomandare
D) nu se cere statelor să îşi schimbe sistemele lor proprii de vot care
existau la momentul adoptării acestor Recomandări, sisteme care pot fi păstrate
şi în momentul introducerii votului electronic, atâta timp cât sunt în conformitate
cu toate principiile alegerilor democratice şi ale referendumului
E) statele trebuie să îşi revizuiască politica şi experienţa lor cu privire la
votul electronic şi mai ales să implementeze prevederile Recomandării
F) statele trebuie să raporteze rezultatele acestor revizuiri Secretariatului
Consiliului European care le va transmite statelor membre.
În literatura de specialitate (Gheorghe Iancu, Drept constituţional şi
instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, pp. 336-337.), au fost
marcate principalele efecte ale votului electronic:
- Posibilitatea alegătorilor de a-şi exprima opţiunile politice şi a exercita
dreptul lor de vot dintr-un alt loc decât la o secţie de votare;
- Facilitarea exprimării votului de către alegători;
- Facilitarea participării la alegeri a cetăţenilor care locuiesc sau se află
temporal în străinătate;
- Facilitarea accesului la vot a celor care nu se pot deplasa la secţiile de
vot, inclusiv a persoanelor cu handicap;
- Reducerea absenteismului electoral prin reglementarea unor canale
adiţionale de vot;
- Modernizarea metodelor de votare ca medii de comunicare şi
angajament civic, în instaurarea sau dezvoltarea democraţiei;
- Reducerea în timp a costurilor alocate pentru organizarea şi desfăşurarea
alegerilor sau al referendumurilor;
28
- Stabilirea şi anunţarea mai rapidă şi mai sigură a rezultatelor alegerilor şi
a referendumurilor;
- Oferirea unor servicii mai bune alegătorilor printr-o varietate de canale
de utilizat în exprimarea opţiunilor politice.
Într-un raport de recomandare redactat de Consiliul Europei (2004) sunt
specificate cinci principii de bază ale unor alegeri şi referendumuri democratice.
Alegerile trebuie să fie universale, imparţiale, libere, secrete şi prin sufragiu
direct.
Aceste principii se aplică modului de vot tradiţional, precum şi noilor
metode de vot. În cazul votului electronic, votanţii trebuie să fie identificaţi de
sistem; programul de numărare trebuie sa fie capabil de a distinge voturile
depuse de votanţi valizi de cele depuse de votanţi non-eligibili. În acelaşi timp,
voturile trebuie să rămână anonime şi secrete. Nimeni nu ar trebui să fie în stare
să determine cum a votat un anumit individ, iar votanţii nu ar trebui să aibă
posibilitatea de a dovedi cum au votat deoarece acest lucru ar facilita vânzarea
de voturi sau manipularea. Votul electronic la distanţă creşte riscul de
manipulare a unui votant, de exemplu din partea unui soţ dominant, a
profesorului la şcoală sau a şefului la birou.
Recomandarea reglementează anumite principii care trebuie să guverneze
exercitarea votului electronic. În mare parte acestea sunt aceleaşi reglementate şi
pentru votul exprimat la urnele de vot. La acestea se adaugă însă, principiul
transparenţei. Cu toate acestea, principiile comune prezintă totuşi anumite
particularităţi determinate de specificul modalităţii de exprimare a opţiunilor
politice. Astfel, universalitatea votului electronic presupune pe lângă elementele
analizate anterior şi elemente de specificitate. Principiul universalităţii votului
electronic presupune ca toţi alegătorii să înţeleagă şi să poată folosi cu uşurinţă
această modalitate de exprimare a opţiunii politice. De asemenea, condiţiile de
îndeplinit pentru înregistrarea votului electronic nu trebuie să constituie
impedimente pentru participarea la alegeri. Votul electronic trebuie să asigure
accesul persoanelor cu probleme de sănătate la exprimarea opţiunilor politice.
Principiul egalităţii votului presupune ca alegătorii să nu aibă dreptul
decât la un singur vot, iar procedura de votare să nu permită votul de mai multe
ori. De asemenea, voturile trebuie să fie numărate o singură dată în cadrul
alegerilor sau referendumului.
Principiul votului liber exprimat presupune ca alegătorul să aibă
posibilitatea de a-şi exprima opţiunea fără nici un fel de influenţă, constrângere
sau presiune din partea oricărei alte persoane şi să aibă suficient timp pentru a
vota, fără ca după ce s-a încheiat procedura de votare să mai poată interveni
pentru modificarea preferinţei iniţiale. Sistemul electronic trebuie de asemenea
să indice la sfârşitul procedurii faptul că votul a fost corect exprimat iar
procedura s-a finalizat cu succes.
Un alt principiu este cel al votului secret, lucru care presupune asigurarea
confidenţialităţii, iar voturile transmise trebuie să rămână anonime. Informaţiile
29
şi datele privitoare la alegători trebuie să respecte regulile privind protecţia
datelor personale. În acest sens a fost adoptată Directiva CEE 46/95. În ţara
noastră această directivă a fost preluată de Legea nr.677/2001 privind protecţia
persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera
circulaţie a acestor date.
Principiul transparenţei este specific votului electronic. Acesta are în
vedere necesitatea ca alegătorii să înţeleagă şi să aibă încredere în votul
electronic. De aceea, toate informaţiile în legătură cu funcţionarea acestuia
trebuie să fie publice. Ca şi în cazul votului la urne, procedura votului electronic
trebuie supravegheată de observatori legali stabiliţi.
În ceea ce priveşte votul prin corespondenţă, acesta a fost reglementat
relativ recent, prin Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum
şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a
Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Electorale Permanente şi utilizat pentru prima dată la alegerile parlamentare din
decembrie 2016. Legea nr. 288/2015 statuează în art. 1 că ”reglementează
exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă la alegerile pentru Senat şi
Camera Deputaţilor”. Deci, această modalitate de votare poate fi folosită doar
pentru acest tip de alegeri şi doar de cetăţenii români cu drept de vot, având
domiciliul sau reşedinţa în străinătate, conform legii (conform definiţiei date
termenului de alegător de către art. 2 lit. a)).
Alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care doreşte să îşi
exercite dreptul de vot prin corespondenţă la alegerile generale pentru Senat şi
Camera Deputaţilor, trebuie să se înscrie în Registrul electoral cu opţiunea
pentru votul prin corespondenţă în baza unei cereri scrise, datate şi semnate,
depuse personal sau transmise prin poştă, inclusiv prin poştă electronică, către
misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reşedinţă,
la care anexează o copie a paşaportului cu menţionarea statului de domiciliu, în
cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului
de identitate şi o copie a documentului care dovedeşte dreptul de şedere,
eliberat de autorităţile străine, în cazul cetăţenilor români cu reşedinţa în
străinătate.
Alegătorul care alege această variantă de votare nu va mai figura pe listele
permanente pentru scrutinul respectiv.
Documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondenţă care
sunt transmise alegătorului sunt următoarele, conform art. 10 din Legea nr.
288/2015:
a) un plic exterior prevăzut cu elemente de siguranţă care să asigure
sigilarea acestuia, în care vor fi introduse plicul interior şi certificatul de
alegător;
b) un plic interior prevăzut cu elemente de siguranţă care să asigure
sigilarea acestuia, în care vor fi introduse opţiunea sau opţiunile de vot, după
caz. Plicul interior va conţine un autocolant cu menţiunea „VOTAT“, prevăzut
30
cu elemente de siguranţă stabilite prin hotărâre a Guvernului. Alegătorul lipeşte
autocolantul pe opţiunea acestuia din buletinul de vot prin corespondenţă;
c) certificatul de alegător;
d) instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot, în care se indică şi
termenul în care alegătorul trebuie să depună în cutia poştală sau la oficiul poştal
documentele necesare validării votului, astfel încât acestea să fie livrate biroului
electoral competent, în termenul prevăzut de lege;
e) buletinul de vot prin corespondenţă.
Compania Naţională „Poşta Română“ – S.A. asigură trimiterea acestor
documente către alegători până cel mai târziu cu 30 de zile înaintea datei
alegerilor.
Alegătorul completează documentele şi le trimite prin poştă astfel încât să
ajungă la biroul electoral pentru votul prin corespondenţă cu cel mult 3 zile
înainte de data votării. În ziua votării după ora 21,00, biroul electoral pentru
votul prin corespondenţă desigilează urnele de vot una câte una şi desigilează
plicurile interioare şi validează voturile care îndeplinesc condiţiile legale.
Conform Autorităţii electorale permanente, pentru alegerile parlamentare
din decembrie 2016 ”s-au înscris în Registrul electoral peste 9 mii de români din
2.209 localităţi din toate colţurile lumii. De exemplu Australia, de unde au venit
cereri pentru votul prin corespondenţă din 76 de localităţi, Statele Unite, cu 99
de localităţi sau Canada, cu 68 de localităţi. Au solicitat înscrierea în Registrul
electoral cetăţeni din ţări europene, dar şi din Africa de Sud, Coreea de Sud,
Tunisia, Mali, Noua Zeelandă, Vietnam, Cuba sau China.”
Arătaţi care sunt persoanele care pot exercita votul prin corespondenţă.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
3.5. Dreptul de a fi ales
Dreptul de a fi ales este reglementat de articolul 37 din Constituţie şi face

parte de asemenea, alături de dreptul de vot, din categoria drepturilor exclusiv
politice. Acesta presupune posibilitatea unei persoane de a fi aleasă în organele
reprezentative ale statului, dacă îndeplineşte cerinţele legale (Mihai
Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu,
Ioan Vida, Constituţia României, Regia Autonomă „Monitorul OIficial”,
Bucureşti, 1992, p.89).
Astfel, art.37 din Constituţie prevede că „au dreptul de a fi aleşi cetăţenii
cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3),
dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40
31
alineatul (3). Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv,
vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în
organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi
aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de
Preşedinte al României”.
Ca urmare a faptului că dreptul de a fi ales este un drept exclusiv politic,
acesta nu poate să aparţină decât cetăţenilor români care îndeplinesc cerinţele
legale pentru exercitarea lui, fiind excluşi deci, apatrizii şi cetăţenii străini.
Reglementările constituţionale româneşti au recunoscut dintotdeauna
dreptul de a fi ales doar cetăţenilor români, excluzând categoria apatrizilor şi a
cetăţenilor străini de la exercitarea acestui drept politic, în vreme ce vârsta
necesară pentru exercitarea unei anumite funcţii sau demnităţi publice a variat
de la o lege fundamentală la alta.
Din analiza dispoziţiilor constituţionale actuale rezultă că poate avea
dreptul de a fi ales orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute în
art.36, art.16 alin.3 şi art.40 alin.3 care privesc pe de o parte ocuparea funcţiilor
şi demnităţilor publice, iar pe de altă parte dreptul de asociere în partidele
politice. Art.16 alin.3 prevede că „funcţiile şi demnităţile publice, civile sau
militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia
română şi domiciliul în ţară”, în vreme ce art.40 alin.3 prevede că „nu pot face
parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului,
magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari
publici stabilite prin lege organică”. De asemenea, aceste dispoziţii
constituţionale trebuie coroborate şi cu alte reglementări cuprinse în diverse legi
speciale, cum ar fi: Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici sau
celelalte legi electorale.
Condiţiile legale exigente necesare pentru existenţa dreptului de a fi ales
sunt o garanţie pentru o bună exercitare a funcţiilor publice în interesul
colectivităţii şi interesul general. Impunerea acestor condiţii era necesară pentru
a propulsa în aceste funcţii numai persoane responsabile „cu un grad sporit de
maturitate civică şi politică” (Ioan Muraru şi Elena Simina Tanasescu; Autori:
Dana Apostol Tofan, Flavius Antoniu Baias, Viorel Mihai Ciobanu, Valerian
Cioclei, Ioan Condor, Anastasiu Crisu, Stefan Deaconu, Andrei Popescu, Sorin
Popescu, Bianca Selejan Guţan, Milena Tomescu, Verginia Vedinaş, Ioan Vida,
Cristina Zamşa, Constituţia României. Comentarii pe articole, Editura C.H.
Beck, Bucureşti 2008, p.344).
O condiţie necesară pentru exercitarea dreptului de a fi ales o constituie
existenţa şi exercitarea efectivă a dreptului de vot de către persoana respectivă.
Între cele două drepturi există simetrie, deoarece exercitarea dreptului de a alege
este condiţionată de dreptul de vot, nicio persoană fără drept de vot neputând
accede la o funcţie sau la o demnitate publică. Astfel, persoana care doreşte să
fie aleasă trebuie să îndeplinească mai întâi toate condiţiile prevăzute de art. 36
din Constituţie.
32
O a doua condiţie pentru a beneficia de dreptul de a fi ales este cetăţenia
română. Din dispoziţiile constituţionale rezultă că au dreptul de a fi aleşi numai
cetăţenii români. În atare condiţii sunt excluşi din această sferă străinii şi
apatrizii. Cu toate acestea, înainte de revizuirea Constituţiei în 2003, acelaşi
articol era mult mai rigid, textul legal cuprinzând termenul de „în exclusivitate”,
atunci când se referea la cetăţenia română, fiind deci excluşi nu numai cetăţenii
străini şi apatrizii, ci şi cetăţenii români care aveau dublă cetăţenie sau o
cetăţenie multiplă. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat în 2002 că
„aceste condiţii, ce privesc cetăţenia română exclusivă şi domiciliul în ţară, sunt
condiţii de eligibilitate a unei persoane într-o anumită funcţie sau demnitate
publică, iar nu condiţii de compatibilitate... Rezultă de aici că, că pe de o parte,
fiecare cetăţean are dreptul de a fi ales în organele de conducere a ţării sale, iar
pe de altă parte, acest drept poate fi supus anumitor restricţii rezonabile”
(Decizia Curţii Constituţionale nr.70/2002).
Aderarea României la Uniunea Europeană, a determinat eliminarea
exclusivităţii cetăţeniei române la ocuparea unei funcţii sau demnităţi publice, în
felul acesta permiţând accesul la exercitarea acestora, atât a cetăţenilor cu o
singură cetăţenie, cât şi a celor cu dublă sau multiplă cetăţenie.
O altă condiţie obligatorie pentru a beneficia de dreptul de a fi ales se
referă la domiciliul în ţară. Condiţia cu privire la cetăţenia română este
prevăzută cumulativ cu cea a domiciliului în ţară. Domiciliul persoanei fizice, în
vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta
declară că îşi are locuinţa principală (art. 87 din Codul civil).
Scopul acestei condiţii este acela de a înlătura efectele negative pe care le-
ar produce navetismul în funcţia publică sau în demnitatea publică, şi anume:
diminuarea capacităţii de muncă a funcţionarului/demnitarului public, a
eficienţei activităţii desfăşurate de acesta sau eliminarea riscurilor cu privire la
imposibilitatea acestuia de a se afla atunci când este necesar la serviciu, chiar şi
peste orele de program. Aşa cum s-a afirmat (Constituţia României. Comentarii
pe articole, op. cit.), condiţia domiciliului în România reprezintă „o garanţie a
ataşamentului persoanei alese faţă de ţară la guvernarea căreia participă în
calitate de demnitar sau funcţionar public”.
A patra condiţie constă în posibilitatea exercitării dreptului de asociere
în partidele politice. Astfel, conform art.40 din Constituţia României (care
reglementează şi garantează dreptul de asociere), nu pot face parte din partide
politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii,
membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici
stabilite prin lege organică. Evident, acestor categorii de persoane le este
interzisă asocierea în partidele politice numai pe perioada exercitării funcţiilor
respective. Totuşi, dacă una dintre aceste persoane doreşte să candideze pentru o
funcţie sau demnitate publică, acest lucru este posibil, numai dacă, în prealabil
demisionează din funcţia pe care o are, demisia fiind depusă cu ocazia depunerii
candidaturii.
33
Per a contrario, restul titularilor de funcţii care nu se încadrează în
categoriile avute în vedere de lege pot exercita fără nici o îngrădire dreptul al
asociere prevăzut de art.40 din legea fundamentală.
Restrângerea exerciţiului dreptului la asociere în cazul categoriilor de
persoane amintite anterior trebuie însă să se încadreze în dispoziţiile art.53 din
Constituţia României care prevede că “exerciţiul unor drepturi sau al unor
libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz
pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii, ori a drepturilor şi a
libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor
unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.” Restrângerea
trebuie să fie însă proporţională cu situaţia care a determinat-o.
La cele patru condiţii enumerate anterior Constituţia adaugă şi condiţii de
vârstă minimă.
Dacă vârsta minimă pentru exercitarea dreptului de vot este de 18 ani,
vârsta minimă prevăzută de lege pentru exercitarea dreptului de a fi ales este mai
mare pretutindeni în lume.Raţiunea acestor reglementări legale este cât se poate
de simplă: importanţa funcţiilor şi demnităţilor publice exercitate, evident în
scopul satisfacerii interesului public. Constituţia României stabileşte în art.37,
trei limite de vârstă, în funcţie de nivelul la care se exercită atribuţiile specifice
şi de complexitatea acestora. Astfel, se precizează că „Candidaţii trebuie să fi
împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi
aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta
de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani
pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României”. De remarcat că, legea
fundamentală nu stabileşte decât o vârstă minimă necesară pentru a candida şi a
fi ales, nu şi una maximă.
Fiind condiţii constituţionale de eligibilitate, acestea trebuie întrunite
obligatoriu cumulativ.
Arătaţi care sunt condiţiile pentru exercitarea dreptului de vot. Folosiţi
spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
3.6. Dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în Parlamentul European
Aderarea României la Uniunea Europeană, a atras după sine, cum era

firesc, inclusiv modificarea cadrului legislativ în materie electorală, fapt
determinat de participarea României, din calitatea sa de membră a Uniunii, la
constituirea unor organisme europene, cum ar fi de exemplu Parlamentul
European.
34
După revizuirea Constituţiei în 2003 a fost introdus, alături de dreptul de
vot şi dreptul de a fi ales, şi dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul
european. Astfel, art. 38 din Constituţia revizuită prevede că „în condiţiile
aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege
şi de a fi aleşi în Parlamentul European”. Această dispoziţie constituţională
trebuie interpretată prin coroborare cu titlul VI din Constituţia revizuită în ce
priveşte integrarea euroatlantică. Constituţia României arată că actul juridic prin
care România aderă la Uniunea Europeană este un tratat internaţional. Din
această postură, în conformitate cu reglementările constituţionale române,
„prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţă de
dispoziţiile contrare din legile interne”. În acest sens, se pronunţă şi Tratatul de
aderare a României (şi Bulgariei) la Uniunea Europeană care arată că de la data
aderării României la UE, tratatele originale sunt obligatorii şi se aplică în
condiţiile stabilite prin tratate şi actul de aderare.
Din perspectiva drepturilor electorale, ca drepturi fundamentale, Tratatul
de aderare nu cuprinde prevederi noi şi nu reglementează în această categorie şi
alte drepturi electorale, însă precizează numărul mandatelor de care vor
beneficia în Parlamentul European reprezentanţii statului român.
Cele două drepturi de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European sunt
drepturi fundamentale deoarece îndeplinesc toate trăsăturile drepturilor
fundamentale, anume: sunt drepturi subiective, adică prerogative recunoscute
subiectelor de drept de a acţiona într-un anumit fel; sunt drepturi esenţiale pentru
cetăţeni şi sunt reglementate în acte normative importante, cu o forţă juridică
mare.
La analiza dispoziţiilor cuprinse în art.38 din Constituţia României trebuie
avute în vedere şi alte acte normative, precum: Tratatul de aderare a României la
Uniunea Europeană, Legea nr.13/2008 privind ratificarea Tratatului de la
Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului
de instituire a Comunităţii Europene de la Lisabona, Legea nr.33/2007 privind
organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul european, republicată
în M. Of. nr. 627/31.08.2012, precum şi Actul privind alegerea membrilor
Parlamentului European prin vot universal şi direct (J.O.L 278 din 8 octombrie
1976), modificat prin Decizia Consiliului 2002/772/CE, Euratom (J.O.L 273 din
21 octombrie 2002).
România nu a organizat alegeri pentru Parlamentul European înainte de
data aderării la Uniunea Europeană (2007), făcând aplicarea unei derogări
cuprinse în Tratatul de aderare. Acesta dispune că, „prin derogare de la
dispoziţiile art.190 alin.1 din Tratatul CE şi ale art.108 alin.1 din Tratatul
CEEA, în cazul în care alegerile sunt organizate după data aderării, membrii
Parlamentului European care reprezintă România pot fi desemnaţi de
Parlamentul României în conformitate cu o procedură internă proprie pentru un
mandat care cuprinde perioada dintre data aderării şi data alegerilor”. Prin
urmare, până la data alegerilor europarlamentare, reprezentanţii români nu au
35
fost aleşi de către cetăţenii statului, ci au fost numiţi de Parlamentul României.
În noiembrie 2007 au fost aleşi primii parlamentari europeni din România.
Aşa cum precizează art.148 din Constituţie, aderarea României la Uniunea
Europeană se realizează în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile
comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a
competenţelor prevăzute în tratatele constitutive ale Uniunii Europene. Acest
transfer de atribuţii de la nivel naţional, la nivel supranaţional nu ar fi fost
posibil fără existenţa unui control democratic realizat de statul român în
colaborare cu celelalte state europene, evident prin intermediul unui organism
puternic european, şi anume Parlamentul European.
Noile drepturi electorale consfinţite prin Constituţie, conferă cetăţenilor
români posibilitatea de a-şi exprima preferinţele proprii în ceea ce priveşte
reprezentarea statului român în cadrul unei organizaţii supranaţionale, fără însă a
le conferi posibilitatea exercitării în concret a unei puteri de stat, aşa cum se
întâmplă în situaţia alegerii reprezentanţilor lor în cadrul organismelor naţionale.
Aceste noi drepturi, sunt la rândul lor drepturi exclusiv politice deoarece „permit
participarea la un proces electoral menit să desemneze un organ reprezentativ la
nivel european” (Constituţia României. Comentarii pe articole, op. cit., p. 351).
3.6.1. Dreptul de a alege membrii Parlamentului European
Conform Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European şi a

Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru
Parlamentul European se stabilesc următoarele reguli prin care urmează a fi
desemnaţi membrii Parlamentului European. Astfel, art.1 prevede că „membrii
din România în Parlamentul European sunt aleşi prin vot universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat”, în vreme ce art. 4 stabileşte că „membrii din România
în Parlamentul European se aleg pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului
reprezentării proporţionale, şi pe bază de candidaturi independente”. În acest
sens, pe teritoriul României se constituie o singură circumscripţie electorală.
Legea internă cu privire la alegerile pentru Parlamentul European prevede că
„cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, care au reşedinţa sau
domiciliul pe teritoriul României au dreptul de a alege şi de a fi aleşi ca membri
din România în Parlamentul European, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români,
sub rezerva îndeplinirii cerinţelor legale”. Prin urmare, condiţiile necesare
pentru exercitarea dreptului de vot în România se aplică, prin analogie şi cu
privire la dreptul de a alege în Parlamentul European, atât în privinţa cetăţenilor
români cât şi a cetăţenilor europeni cu domiciliul sau reşedinţa în România.
Astfel, cetăţenii români care au vârsta de 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor
inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European,
iar cetăţenii europeni care au domiciliul sau reşedinţa în România şi au împlinit
vârsta de 18 ani, pot alege membri din România în Parlamentul European dacă
îndeplinesc condiţiile prevăzute în lege. Legea prevede şi anumite interdicţii
36
privitoare la alegerea Parlamentului European, determinate de motive temeinic
justificate. Acestea sunt prevăzute în art. 5 alin. 6 „nu au drept de vot debilii şi
alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele care, în ziua de referinţă, sunt
condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor
electorale”.
Actul normativ defineşte o serie de termeni, precum:
- Alegător comunitar – orice cetăţean al unui stat membru al Uniunii
Europene, altul decât România, care are dreptul de a alege în România pentru
Parlamentul European, având domiciliul sau reşedinţa în România;
- Alegător resortisant - orice cetăţean al României, cu domiciliul sau
reşedinţa în ţară ori în străinătate, care are dreptul de a alege membrii din
România în Parlamentul European;
În privinţa dreptului de a alege în Parlamentul European, alegătorii
naţionali şi europeni, au un singur drept de vot, în acest fel asigurându-se
egalitatea votului. În plus, însă cetăţenii europeni, indiferent de statul membru al
Uniunii Europene unde îşi au domiciliul sau reşedinţa, pot participa o singură
dată la procesul electoral european pentru desemnarea aceleiaşi instituţii
europene. În acest sens, în cazul în care Autoritatea Electorală Permanentă este
informată de faptul că un cetăţean român, care are reşedinţa sau domiciliul în alt
stat membru al Uniunii Europene, este înscris pe listele electorale în vederea
exercitării dreptului de vot în acel stat, va proceda la verificările necesare şi va
înştiinţa primarul localităţii de domiciliu sau de reşedinţă, după caz. Ori
autoritatea competentă din acel stat, pentru ca cetăţeanul respectiv să îşi exercite
dreptul de vot o singură dată în cadrul alegerilor europene. Tot Autorităţii
Electorale Permanente îi revine obligaţia de a informa instituţiile cu
responsabilităţi similare din statul membru al Uniunii Europene al cărui cetăţean
a fost înscris pe listele electorale din România cu privire la posibilitatea acestuia
de a exercita dreptul de a alege membri în Parlamentul European din România.
Alegătorii sunt înscrişi pe listele electorale speciale şi permanente.
Alegătorii resortisanţi sunt înscrişi în listele electorale permanente. Alegătorii
comunitari care, în conformitate cu prevederile prezentei legi, au drept de vot
sunt înscrişi, la cerere, de către primarul unităţii administrativ-teritoriale în care
au reşedinţa sau domiciliul, într-o listă electorală specială. Cererea prevăzută de
lege, de înscriere se depune cu cel puţin 60 de zile înaintea alegerilor însoţită de
un document valabil de identitate sau de orice alt asemenea document care atestă
identitatea, precum şi de o declaraţie oficială, pe propria răspundere, care trebuie
să cuprindă următoarele precizări: cetăţenia şi adresa la care solicitantul
locuieşte pe teritoriul României; localitatea sau circumscripţia electorală, după
caz, din statul membru de origine, pe ale cărei liste electorale acesta este înscris;
menţiunea că îşi exercită dreptul de vot numai în România; menţiunea că nu este
lipsit, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, de dreptul de vot în statul
membru de origine. În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii, primarul
37
unităţii administrativ-teritoriale respective înaintează cererea, însoţită de
declaraţia pe propria răspundere, Autorităţii Electorale Permanente.
Alegătorul naţional care în ziua votării constată că nu este înscris la secţia
de votare unde este arondat, va fi înscris în lista electorală suplimentară de către
preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în baza documentului de
identitate. Acelaşi lucru se realizează şi în situaţia în care, în ziua votării se află
într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul obişnuit.
Alegătorii comunitari care nu mai îndeplinesc cerinţele legii se radiază din
listele electorale speciale de către primarul localităţii pe raza căreia îşi au
reşedinţa sau domiciliul, în baza comunicării scrise din partea Autorităţii
Electorale Permanente. Alegătorii comunitari care solicită radierea din listele
electorale speciale depun o cerere la primarul unităţii administrativ-teritoriale în
care îşi au reşedinţa sau domiciliul. În termen de 10 zile, primarul este obligat să
înştiinţeze Autoritatea Electorală Permanentă despre radierea efectuată. Copiile
listelor electorale permanente şi ale listelor electorale speciale se predau de către
primar, pe bază de proces-verbal, preşedintelui biroului electoral al fiecărei
secţii de votare, cu 3 zile înainte de ziua de referinţă.
3.6.2. Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
Cetăţenii români care au drept de vot şi au împlinit până în ziua alegerilor

vârsta de 23 de ani au dreptul de a fi aleşi în Parlamentul European. Prin
persoană eligibilă comunitar se înţelege orice cetăţean al unui stat membru al
Uniunii Europene care are dreptul de a fi ales pentru Parlamentul European,
având domiciliul sau reşedinţa în România.
Ca urmare a caracterului supranaţional al Parlamentului European, au
dreptul de a candida şi cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinţa în
străinătate şi beneficiază de drept de vot. Ca şi în dreptul intern, s-a stabilit că nu
pot candida la această funcţie cetăţenii români care fac parte din următoarele
categorii profesionale: judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului,
magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari
publici stabilite prin lege organică. De asemenea, persoanele care fac parte din
categorii similare celor prevăzute anterior, în statele ai căror cetăţeni sunt, nu pot
fi alese ca membri din România în Parlamentul European.
Pentru a-şi exercita dreptul de a fi ales ca membru din România în
Parlamentul European pe listele unui partid politic, ale unei organizaţii a
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, unei alianţe politice, alianţe
electorale ori ca independent, o persoană eligibilă comunitar este obligată ca, pe
lângă actele necesare candidaţilor care sunt cetăţeni români, să prezinte Biroului
Electoral Central documente valabile care să ateste identitatea, precum şi o
declaraţie oficială pe propria răspundere, care trebuie să cuprindă următoarele
precizări:
a) cetăţenia şi adresa la care solicitantul locuieşte pe teritoriul României;
38
b) localitatea sau circumscripţia electorală, după caz, în statul membru de
origine, pe ale cărei liste electorale este înscris;
c) menţiunea că nu candidează pentru obţinerea unui mandat de
parlamentar european în alt stat membru al Uniunii Europene.
Persoanele eligibile comunitar, care candidează în cadrul alegerii
membrilor din România în Parlamentul European, trebuie să prezinte, odată cu
propunerea de candidatură, un certificat în traducere oficială, eliberat de
autoritatea competentă din statul al cărui cetăţean este, care să ateste că nu a fost
lipsit de dreptul de a fi ales în acel stat printr-o hotărâre judecătorească
definitivă. În caz contrar, Biroul Electoral Central va respinge prin hotărâre, în
24 de ore de la depunere această candidatură. Propunerile de candidaturi pentru
alegerea membrilor din România în Parlamentul European se depun şi se
înregistrează la Biroul Electoral Central cel mai târziu cu 60 de zile înainte de
ziua de referinţă.
Listele de candidaţi pentru alegerea membrilor din România în
Parlamentul European trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea
ambelor sexe. Numărul de candidaţi de pe fiecare listă poate fi cu maximum 10
mai mare decât numărul mandatelor repartizate României în Parlamentul
European. Pentru a fi înregistrate la Biroul Electoral Central, listele de candidaţi
propuse de partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale, alianţele politice sau alianţele electorale trebuie însoţite de o listă
cuprinzând cel puţin 200.000 de alegători care susţin candidatura partidului
politic, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor
politice sau alianţei electorale respective pentru alegerea membrilor din
România în Parlamentul European. Fiecare partid politic, organizaţie a
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţă politică sau alianţă
electorală care participă la alegerile pentru Parlamentul European, în condiţiile
prezentei legi, poate depune numai o singură listă de candidaţi, la nivel naţional.
Candidatul independent poate participa la alegeri individual dacă este susţinut de
cel puţin 100.000 de alegători. În mod similar, susţinătorii candidatului
independent pot fi atât cetăţeni români, cât şi cetăţeni ai unui alt stat membru al
Uniunii Europene. Nu se pot depune liste de candidaţi independenţi. Nu se admit
candidaturi independente pe listele de candidaţi depuse de partidele politice,
alianţele politice sau alianţele electorale. Candidaturile depuse pe mai multe liste
de candidaţi sunt nule de drept. Nulitatea se constată prin hotărâre a Biroului
Electoral Central. Un alegător poate semna pe o singură listă de susţinători.
Până la împlinirea a 45 de zile înainte de ziua de referinţă alegătorii
resortisanţi, alegătorii comunitari, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale pot
contesta candidaturile. Contestaţiile alegătorilor resortisanţi, ale alegătorilor
comunitari, partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale privind înregistrarea sau
39
respingerea candidaturilor se soluţionează de Tribunalul Bucureşti în cel mult
două zile de la primirea contestaţiei.
Actul cu privire la alegerea membrilor Parlamentului European interzice
cumulul mandatului de parlamentar European cu cel de parlamentar naţional.
Prin urmare, un parlamentar European nu poate deţine în acelaşi timp şi această
calitate şi cea de de deputat, senator sau de membru în Guvernul României sau
orice altă funcţie de autoritate. Prin funcţii publice de autoritate se înţelege,
potrivit legii, următoarele categorii: funcţiile din administraţia publică asimilate
celor de ministru, funcţiile de secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile
asimilate celor de secretar de stat şi subsecretar de stat din cadrul organelor de
specialitate din subordinea Guvernului sau a ministerelor, funcţiile din
Administraţia Prezidenţială, din aparatul de lucru al Parlamentului şi al
Guvernului, funcţiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorităţi şi
instituţii publice, funcţiile de consilieri locali şi consilieri judeţeni, de prefecţi şi
subprefecţi şi celelalte funcţii de conducere din aparatul propriu al prefecturilor,
funcţiile de primar, viceprimar şi secretar ai unităţilor administrativ-teritoriale,
funcţiile de conducere şi execuţie din serviciile publice descentralizate ale
ministerelor şi celorlalte organe din unităţile administrativ-teritoriale şi din
aparatul propriu şi serviciile publice ale consiliilor judeţene şi consiliilor locale,
precum şi funcţiile care, potrivit legii, nu permit persoanelor care le deţin să
candideze în alegeri. De asemenea, calitatea de parlamentar European este
incompatibilă şi cu următoarele funcţii: a) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte,
director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie
sau cenzor la societăţile comerciale, inclusive băncile sau alte instituţii de credit,
societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice; b)
funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau
asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute mai sus; c) funcţia de reprezentant
al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute anterior; d)
funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor
autonome, companiilor şi societăţilor naţionale; e) calitatea de comerciant
persoană fizică; f) calitatea de membru al unui grup de interes economic; g) o
funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute
în acordurile sau tratatele internaţionale la care România este parte.
În termen de 30 de zile de la validarea rezultatului alegrilor pentru
Parlamentul European, persoanele aflate în situaţii de incompatibilitate trebuie
să aleagă între mandatul de parlamentar european şi funcţia care generează
incompatibilitatea. Pentru a nu se mai afla în această situaţie de
incompatibilitate, acesta trebuie să demisioneze din una dintre cele două calităţi.
Dacă nu are loc această opţiune, după expirarea termenului prevăzut anterior,
acesta se consideră demisionat din calitatea de parlamentar european. Ziua de
referinţă se stabileşte şi se aduce la cunoştinţă publică de către Guvern, prin
hotărâre, cu cel puţin 90 de zile înainte.
40
Arătaţi care sunt condiţiile pentru exercitarea dreptului de a fi ales în
Parlamentul european. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula
răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
3.7. Alte drepturi electorale
Aşa cum am precizat, Constituţia României nu face referire decât la cele

mai importante drepturi electorale. Explicaţia este simplă. Acestea sunt drepturi
electorale fundamentale, în vreme ce celelalte, prevăzute prin legile electorale
completează cadrul general al drepturilor politice. Se încadrează în această
ultimă categorie, spre exemplu: dreptul de a contesta, dreptul de a verifica
înscrierea pe listele electorale.
Reglementarea acestor drepturi în legile speciale electorale reprezintă o
garanţie în plus a caracterului democratic al procesului electoral. Dreptul de a
contesta recunoscut de lege poate viza înregistrarea sau respingerea
candidaturilor depuse sau întocmirea listelor electorale. Astfel, acesta poate fi
recunoscut, conform art. 20 din Legea nr. 33/2007 „alegătorilor resortisanţi,
alegătorilor comunitari, partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale”. Legea prevede
că, contestaţiile se se soluţionează de Tribunalul Bucureşti în cel mult două zile
de la primirea contestaţiei. Împotriva hotărârii se poate face apel, în termen de
24 de ore de la pronunţare, la Curtea de Apel Bucureşti. Apelul se soluţionează
în termen de două zile de la înregistrare. Hotărârea este definitivă.
Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei
Deputaţilor precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale
Permanente, respingerea de către biroul electoral de circumscripţie a unei
candidaturi poate fi contestată de către candidat sau de către competitorii
electorali care au propus candidatura respectivă, în termen de 48 de ore de la
data fişării deciziei de respingere. De asemenea, admiterea candidaturilor de
către biroul electoral de circumscripţie sau de către Biroul Electoral Central
poate fi contestată de către cetăţenii cu drept de vot, partidele politice, alianţele
politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale, în termen de cel mult 48 de ore de la data afişării deciziei de
acceptare. Contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se
soluţionează în termen de 48 de ore de la înregistrare, de către tribunalul în a
cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală. Contestaţiile înregistrate
la candidaturile pentru circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în
afara României se soluţionează de către Tribunalul Bucureşti. Hotărârea dată se
afişează, în mod vizibil, la sediul instanţei care a emis-o. Împotriva hotărârii
41
date în contestaţie se poate face apel în termen de 24 de ore de la pronunţare, la
instanţa ierarhic superioară. Apelul se soluţionează în termen de 24 de ore de la
înregistrare. Hotărârea pronunţată în apel este definitivă.
De asemenea, legea recunoaşte dreptul alegătorilor de a verifica înscrierea
în Registrul electoral. Întâmpinările împotriva omisiunilor, a înscrierilor greşite
şi a oricăror erori din Registrul electoral se depun la birourile judeţene sau la
filialele Autorităţii Electorale Permanente, aceasta fiind obligată să se pronunţe,
prin decizie, în cel mult 3 zile de la data înregistrării. Contestaţiile împotriva
deciziilor privind alegătorii cu domiciliul în străinătate se soluţionează, în cel
mult 3 zile de la data înregistrării, de către Judecătoria Sectorului 1 al
Municipiului Bucureşti, prin hotărâre definitivă.
De precizat că, în legile fundamentale ale altor state este încadrat în
categoria drepturilor electorale şi dreptul la revocare, spre exemplu, în art.77 din
Constituţia Chinei, unde, se prevede că unităţile electorale au dreptul de a revoca
membrii pe care i-au ales în Congresul Naţional al Poporului.
De asemenea, art. 95 din Constituţia României face referire la consultarea
cu caracter decizional-obligatoriu stabilind că „dacă propunerea de suspendare
din funcţie a Preşedintelui României este aprobată, în cel mult 30 de zile se
organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui”. Constituţia
consacră astfel, un alt drept electoral, respectiv dreptul de revocare al
Preşedintelui, drept ce aparţine poporului şi care poate fi exercitat prin
intermediul instrumentului juridic numit referendum.
Precizaţi ce alte drepturi electorale au cetăţenii români. Folosiţi spaţiul de
mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
3. 8. Rezumat
Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective, esenţiale pentru

viaţa, libertatea şi demnitatea oamenilor, indispensabile pentru libera dezvoltare
a personalităţii umane, drepturi stabilite prin Constituţie şi garantate prin
Constituţie şi legi.
Reglementarea drepturilor electorale în Constituţia României este
rezultatul existenţei statului de drept, democratic şi social, care presupune ca
poporul să aibă prerogativa de a participa la guvernare prin intermediul
reprezentanţilor săi care să reflecte dorinţele sale. Baza legală sau fundamentul
acestui deziderat îl constituie art. 2 din Constituţia României care afirmă că
„Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele
sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi
42
prin referendum”. De asemenea, în alin.2 se prevede că „nici un grup şi nici o
persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.
Reglementate în Capitolul II din Constituţie intitulat „Drepturile şi
libertăţile fundamentale”, drepturile electorale sunt clasificate în categoria
drepturilor exclusiv politice. Reglementarea fundamentală se referă în art.36,
art.37 şi art.38 la trei drepturi electorale, respectiv: dreptul de vot, dreptul de a fi
ales şi dreptul de a fi ales în Parlamentul European.
Prin urmare pot vota, aşa cum rezultă din art. 36 cetăţenii care au vârsta
de 18 ani împliniţi şi au cetăţenie română, indiferent de locul unde aceştia se
află, cu excepţia debililor şi alenaţilor mintali, puşi sub interdicţie şi a
persoanelor condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea
drepturilor electorale.
Ca orice drept fundamental, dreptul de vot prezintă unele caracteristici
specifice. Acestea rezultă atât din prevederile Constituţiei, cât şi din cele ale
legilor speciale în materie. Prin urmare, trăsăturile caracteristice ale votului în
România sunt următoarele:
A) Universalitate votului.
B) Egalitatea votului.
C) Caracterul direct al votului.
D) Caracterul secret al votului.
E) Votul liber exprimat.
Una dintre alternativele care ar putea fi promovate pentru a combate
absenteismul electoral este votul electronic (e-voting), adică votul transmis la
distanţă. O altă alternativă este votul prin corespondenţă. În România nu există
reglementare legală în privinţa votului electronic, însă votul prin corespondenţă
a fost reglementat prin Legea nr. 288/2015 publicată în M. Of. nr.
866/19.11.2015.
Dreptul de a fi ales este reglementat de articolul 37 din Constituţie şi face
parte de asemenea, alături de dreptul de vot, din categoria drepturilor exclusiv
politice. Acesta presupune posibilitatea unei persoane de a fi aleasă în organele
reprezentative ale statului, dacă îndeplineşte cerinţele legale. Astfel, art.37 din
Constituţie prevede că „au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care
îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este
interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel
puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele
administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în
Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al
României”.
După revizuirea Constituţiei în 2003 a fost introdus, alături de dreptul de
vot şi dreptul de a fi ales, şi dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul
european. Astfel, art. 38 din Constituţia revizuită prevede că „în condiţiile
43
aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege
şi de a fi aleşi în Parlamentul European”.
Aşa cum am precizat, Constituţia României nu face referire decât la cele
mai importante drepturi electorale, însă sunt prevăzute prin legile electorale alte
drepturi electorale care completează cadrul general al drepturilor politice. Se
încadrează în această ultimă categorie, spre exemplu: dreptul de a contesta,
dreptul de a verifica înscrierea pe listele electorale.
Analizaţi dreptul de vot.

În primul rând se va folosi cursul.Pentru a primi un punctaj mai mare e necesar
3.10. Bibliografie

Marius Andreescu, Andra Puran, Drept constituţional. Teoria generală a
Radu Florin Geamănu, Elemente de drept electoral. Infracţiuni electorale,
Claudia Gilia, Sisteme şi proceduri electorale, Editura CH Beck, 2007
Ion Gîrleanu, Drept electoral. Curs pentru studenţii programului Frecvenţă
Gheorghe Iancu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Universul
Coordonatori: Ioan Muraru şi Elena Simina Tanasescu; Autori: Dana
Apostol Tofan, Flavius Antoniu Baias, Viorel Mihai Ciobanu, Valerian Cioclei,
Ioan Condor, Anastasiu Crisu, Stefan Deaconu, Andrei Popescu, Sorin Popescu,
Bianca Selejan Guţan, Milena Tomescu, Verginia Vedinaş, Ioan Vida, Cristina
Zamşa, Constituţia României. Comentarii pe articole, Editura C.H. Beck,
Bucureşti 2008
44
Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei
Legea nr. 33 din 16 ianuarie 2007 privind organizarea şi desfăşurarea
alegerilor pentru Parlamentul European, republicată în M. Of. nr.
627/31.08.2012
Legea nr. 288 din 19 noiembrie 2015 privind votul prin corespondenţă, precum
şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a
Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Electorale Permanente, publicată în M. Of. Nr. 866/19.11.2015
45
Unitatea de învăţare 4: Scrutinul
4.1. Obiectivele unităţii de învăţare................................................................................ 46
4.2. Consideraţii generale................................................................................................ 46
4.3.Sistemul majoritar...................................................................................................... 47
4.4. Sistemul reprezentării proporţionale...................................................................... 49
4.5. Rezumat...................................................................................................................... 50
4.6. Lucrare de verificare................................................................................................ 51
4.7. Bibliografie................................................................................................................. 51
- familiarizarea cursanţilor cu noţiunile generale privind scrutinul

- prezentarea şi însuşirea elementelor esenţiale privitoare la tipurile de scrutin
folosite în alegerile din România
4.2. Consideraţii generale
Modul de scrutin este definit ca regula legislativă ce determină cine sunt

aleşii/alesul, cei sau cel care câştigă alegerile, plecând de la voturile exprimate
de către electorat (Claudia Gilia, Sisteme şi proceduri electorale, Editura CH
Beck, 2007, p.57). Sistemele electorale exprimă ansamblul regulilor prin care
alegătorii îşi exprimă preferinţele lor politice şi prin care este posibil ca voturile
lor să fie transformate în mandate parlamentare sau în posturi guvernamentale.
Modul de scrutin cuprinde totalitatea regulilor tehnice în funcţie de care
urmează a fi departajaţi candidaţii în cazul unei alegeri. Acestea se stabilesc în
funcţie de aspecte extrem de importante, cum ar fi: candidatul sau partidul
pentru care votează alegătorul, modalitatea de scrutin, organizarea
circumscripţiilor electorale.
În lume, se întâlnesc numeroase tipuri de scrutin sau variante ale acestora
(peste 200), însă, clasificarea doctrinară identifică patru tipuri de scrutin în
funcţie de conţinutul lor: sistemul majoritar, sistemul reprezentării
proporţionale, sistemul mixt şi scrutinul indirect (Gheorghe Iancu, Vlad
Alexandru Iancu, Drept electoral, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p.
43).
De asemenea, s-a propus şi o altă clasificare care grupează scrutinele în:
a) majoritar- uninominal;
- plurinominal;
- cu un tur de scrutin;
- cu două tururi;
- alternativ.
b) semiproporţional: - care utilizează votul unic netransferabil;
- mixt fără compensare.
c) proporţional: - scrutin de listă;
46
- scrutin mixt cu compensare;
- scrutin care utilizeză votul unic transferabil.
Definiti scrutinul. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
4.3. Sistemul majoritar
Scrutinul majoritar este cel mai vechi sistem electoral, fiind utilizat pentru
prima dată de către Simon de Montfort în 1265 pentru alegerea Parlamentului
englez. La sfârşitul secolului al XIX-lea, pentru desemnarea reprezentanţilor din
Camera Inferioară erau utilizate în principal două moduri de scrutin. În ţările
angIo-saxone (Imperiul Britanic, Statele Unite ale Americii), ţările Americii de
Sud, Suedia, Danemarca, Portugalia, Spania era utilizat scrutinul cu un singur
tur, în general uninominal (Claudia Gilia, Sisteme şi proceduri electorale,
Editura CH Beck, 2007).
Sistemul majoritar este sistemul în care sunt aleşi candidaţii care au
obţinut cel mai mare număr de voturi.
În funcţie de două subcriterii acesta cunoaşte două variante: în funcţie de
modalitatea de propunere a candidaţilor: scrutin de listă şi scrutin majoritar
uninominal şi, în funcţie de numărul de tururi de alegeri: scrutin majoritar
într-unul sau două tururi de scrutin. Acest sistem ar putea avantaja candidaţii
independenţi, dar aceştia ajunşi în Parlament ar fi lipsiţi de sprijin puternic din
partea colegilor lor pentru programul propus, şi fiecare din candidaţi ar încerca
să-şi impună propriul program pentru a creşte în ochii electoratului care l-a ales.
În aceste condiţii ar scădea rolul partidelor politice în viaţa politică a unui stat,
locul lor fiind luat de independenţi care ar face politica unor grupuri restrânse de
cetăţeni ai circumscripţiei de unde provine acel parlamentar (Claudia Gilia,
Sisteme şi proceduri electorale, Editura CH Beck, 2007, p.72).
Scrutinul majoritar uninominal este sistemul în care pentru fiecare
circumscripţie există singur mandat pus în joc şi fiecare alegător dispune de un
singur vot prin care alege, dintre mai mulţi candidaţi, un singur reprezentant. Cu
alte cuvinte, acest scrutin este practicat atunci când alegătorul doreşte să voteze
un singur candidat într-o circumscripţie electorală. El se transpune în practică în
ţara noastră, în ceea ce priveşte alegerea primarilor comunelor şi oraşelor,
alegerea preşedintelui României. Acest tip de scrutin are consecinţe importante
în ceea ce priveşte raporturile dintre alegători şi cel ales.
Scrutinul de listă este atunci când pentru fiecare circumscripţie există mai
multe mandate puse în joc şi fiecare alegător are atâtea voturi câte mandate sunt
puse în joc, dar nu poate acorda mai multe voturi aceluiaşi candidat; alegătorii
47
desemnează, dintre mai mulţi candidaţi, doi sau mai mulţi reprezentanţi, ori
dintre mai multe liste de candidaţi, o listă de reprezentanţi.
Cu alte cuvinte, fiecare partid stabileşte o listă naţională care cuprinde
atâtea candidaturi câte mandate sunt puse în joc. Este apreciat ca „un sistem de o
brutalitate extremă, deoarece permite unui partid ce are majoritate lipsită de
consistenţă să aibă monopolul locurilor din Parlament” (Ioan Muraru, Elena
Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2005, p.98.). Este deci, un sistem care favorizează un anumit partid
politic.
Scrutinul uninominal cu un singur tur (scrutin pluralitar) este cel mai
răspândit sistem, candidatul fiind declarat ales dacă, după prima votare, el a
întrunit majoritatea simplă sau relativă, adică cel mai mare număr de voturi,
indiferent câţi alegători s-au prezentat la urne. Acest sistem este specific
sistemului britanic.
Scrutinul uninominal cu două tururi (scrutin majoritar) intervine dacă,
după prima votare, candidatul nu a obţinut majoritatea absolută, pe care legea o
cere, adică cel puţin jumătate plus unu din totalul voturilor exprimate. În acest
caz, se procedează la organizarea alegerilor într-un al doilea tur de scrutin, în
care va fi ales candidatul care a obţinut o majoritate simplă.
Ambele modalităţi de scrutin prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.
În ce priveşte scrutinul de listă, acesta prezintă marele dezavantaj al
inexistenţei sau existenţei formale dintre ales şi alegătorii săi, aceştia votând nu
persoana care ar dori să îi reprezinte, ci un partid sau o formaţiune politică ce
promovează o anumită doctrină. De asemenea, scrutinul de listă condiţionează
repartizarea mandatelor în funcţie de un anumit prag electoral stabilit prin lege,
diferit pentru partidele politice şi pentru coaliţiile politice. Acest lucru
presupune că, neatingerea sau nerealizarea acestui prag electoral nu permite
accesarea nici unui mandat, dezavantajându-se astfel anumite personalităţi
marcante atât profesional, cât şi ca moralitate care ar fi putut îndeplini în mod
corespunzător sarcini de stat. Scrutinul de listă presupune ca propunerile de
candidaţi să fie făcute numai de partide şi formaţiuni politice. În literatura de
specialitate, s-a adăugat la aceste caracteristici ale scrutinului majoritar, şi faptul
că acesta este un mijloc de combatere a absenteismului electoral şi de asemenea,
avantajează partidele mari.
În ce priveşte scrutinul uninominal, procedura acestuia se caracterizează
prin simplitate, spre deosebire de scrutinul de listă şi creează o legătură strânsă
între alegători şi aleşi. Cu toate acestea, datorită numărului mare de
circumscripţii electorale, scrutinul uninominal implică mari cheltuieli cu
operaţiunile electorale şi structurile care organizează şi conduc aceste operaţiuni.
Alegătorii vor vota în deplină cunoştinţă de cauză cu persoana pe care au
perceput-o ca fiind cea mai competentă şi pregătită profesional şi care prezintă
garanţii morale suficiente pentru a deţine o parte din puterea publică. Acesta este
avantajul esenţial al scrutinului uninominal, în acest sens creându-se un corp de
48
elită capabil. În acelaşi timp, scrutinul uninominal nu este procedeul optim
pentru exprimarea pluralismului politic, fiind posibil ca partidul care are o
majoritate relativă a opţiunilor să deţină o majoritate absolută a mandatelor.
Precizaţi în ce constă sistemul majoritar. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a
formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
4.4. Sistemul reprezentării proporţionale
Sistemul reprezentării proporţionale este sistemul care asigură şi

reprezentarea minorităţilor politice în fiecare circumscripţie, atribuind numărul
de mandate proporţional cu voturile obţinute. Reprezentarea proporţională
presupune scrutin de listă şi un singur tur de scrutin care permite atribuirea
mandatelor atât majorităţii, cât şi minorităţii.
Scrutinul proporţional presupune întrunirea unui prag electoral. Pragul
electoral reprezintă un nivel minim de voturi valabil exprimate pe care trebuie
să-l obţină un partid politic, o alianţă politică sau o alianţă electorală pentru a
intra în procesul de distribuire a mandatelor.
În doctrină (Gheorghe Iancu, Alexandru Vlad Iancu, Drept electoral.
Ediţie revizuită şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015), se
clasifică pragul electoral în două categorii: prag electoral de facto şi prag
electoral de iure. Pragurile de facto presupun un anumit număr de locuri
câştigate sau un anumit număr de candidaţi care concurează în alegeri. Pragurile
de iure reprezintă, în general, procente din totalul voturilor valabil exprimate.
Pentru atribuirea mandatelor se parcurg o serie de etape: mai întâi se
calculează coeficientul electoral care rezultă din împărţirea numărului total de
voturi valabil exprimate (la nivel naţional sau la nivel de circumscripţie
electorală) la numărul total de mandate de repartizat; următorul pas este
repartizarea mandatelor prin împărţirea, pentru fiecare listă, a numărului de
voturi valabil exprimate obţinute de fiecare listă la coeficientului electoral.
Dacă după această împărţire rămâne un rest de voturi se impune o nouă
repartizare. Pentru repartizarea acestor resturi sunt folosite două sisteme:
sistemul celui mai mare rest şi sistemul celei mai mari medii.
La nivel internaţional există mai multe sisteme de reprezentare
proporţională: Sistemul coeficientului modificat Hagenbach-Bischoff; Sistemul
d’Hondt; Sistemul Sainte-Lägue care prezintă două variante.
Ca şi sistemul majoritar şi sistemul reprezentării proporţionale prezintă
avantaje şi dezavantaje (Gheorghe Iancu, Alexandru Vlad Iancu, Drept electoral.
Ediţie revizuită şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p.71).
49
Printe avantaje enumerăm: mandatele obţinute potrivit reprezentării
proporţionale corespund forţei politice a partidelor, alianţelor sau altor
formaţiuni politice; favorizează crearea de alianţe între partidele politice;
promovează opoziţia parlamentară; garantează parlamente formate din
reprezentanţi ai tuturor doctrinelor politice; creează condiţii pentru alegerea
femeilor pe listele partidelor politice, etc.
Dintre dezavantajele enunţate în doctrină amintim: întocmirea listelor de
candidaţi ca urmare a deciziilor conducerilor partidelor; ruperea legăturilor
dintre aleşi şi alegători având în vedere că alegătorii votează o listă în care pot fi
incluşi şi candidaţi pe care nu îi cunosc sau pe care nu doresc să-i voteze;
necesitatea urmării unui sistem matematic complicat pentru atribuirea
mandatelor; necesitatea creării unor alianţe sau coaliţii; etc.
Precizaţi în ce constă sistemul reprezentării proporţionale. Folosiţi spaţiul de
mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
4.5. Rezumat
Modul de scrutin este definit ca regula legislativă ce determină cine sunt

aleşii/alesul, cei sau cel care câştigă alegerile, plecând de la voturile exprimate
de către electorat (Claudia Gilia, Sisteme şi proceduri electorale, Editura CH
Beck, 2007, p.57).
Sistemul majoritar este sistemul în care sunt aleşi candidaţii care au
obţinut cel mai mare număr de voturi.
În funcţie de două subcriterii acesta cunoaşte două variante: în funcţie de
modalitatea de propunere a candidaţilor: scrutin de listă şi scrutin majoritar
uninominal şi, în funcţie de numărul de tururi de alegeri: scrutin majoritar
într-unul sau două tururi de scrutin.
Scrutinul majoritar uninominal este sistemul în care pentru fiecare
circumscripţie există singur mandat pus în joc şi fiecare alegător dispune de un
singur vot prin care alege, dintre mai mulţi candidaţi, un singur reprezentant.
Scrutinul de listă este atunci când pentru fiecare circumscripţie există mai
multe mandate puse în joc şi fiecare alegător are atâtea voturi câte mandate sunt
puse în joc, dar nu poate acorda mai multe voturi aceluiaşi candidat; alegătorii
desemnează, dintre mai mulţi candidaţi, doi sau mai mulţi reprezentanţi, ori
dintre mai multe liste de candidaţi, o listă de reprezentanţi.
Sistemul reprezentării proporţionale este sistemul care asigură şi
reprezentarea minorităţilor politice în fiecare circumscripţie, atribuind numărul
de mandate proporţional cu voturile obţinute. Reprezentarea proporţională
50
presupune scrutin de listă şi un singur tur de scrutin care permite atribuirea
mandatelor atât majorităţii, cât şi minorităţii.
Scrutinul proporţional presupune întrunirea unui prag electoral.
Pentru atribuirea mandatelor se parcurg o serie de etape: mai întâi se calculează
coeficientul electoral care rezultă din împărţirea numărului total de voturi valabil
exprimate (la nivel naţional sau la nivel de circumscripţie electorală) la numărul
total de mandate de repartizat; următorul pas este repartizarea mandatelor prin
împărţirea, pentru fiecare listă, a numărului de voturi valabil exprimate obţinute
de fiecare listă la coeficientului electoral. Dacă după această împărţire rămâne
un rest de voturi se impune o nouă repartizare. Pentru repartizarea acestor resturi
sunt folosite două sisteme: sistemul celui mai mare rest şi sistemul celei mai
mari medii.
Prezentaţi caracteristicile scrutinelor analizate şi indicaţi pentru ce alegeri din

sistemul nostru se foloseşte fiecare tip de scrutin.
În primul rând se va folosi cursul. Pentru a primi un punctaj mai mare e necesar
4.7. Bibliografie

51
Unitatea de învăţare 5: Alegerea membrilor Parlamentului României
5.2. Consideraţii generale................................................................................................ 52
5.3.Condiţii de eligibilitate............................................................................................... 54
5.4. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor................................................................... 56
5.5. Rezumat...................................................................................................................... 59
5.7. Bibliografie................................................................................................................. 60
- familiarizarea cursanţilor cu legislaţia în materie

- prezentarea şi însuşirea modalităţii de exercitare a dreptului de a fi ales în
Parlamentul României cât şi prezentarea regulilor privind organizarea şi
desfăşurarea alegerilor pentru organul legislativ.
5.2. Consideraţii generale
Este imposibil ca întreg poporul să se constituie într-o adunare care să

decidă şi să legifereze, de aceea, în societăţile organizate statal, a apărut
necesitatea politică şi juridică de exercitare a suveranităţii naţionale de către
popor în mod indirect – prin organe reprezentative.
Filozofii, juriştii şi politologii au rezolvat această problemă elaborând
teoria „delegării exerciţiului dreptului natural şi inalienabil al poporului de a
legifera” unor reprezentanţi ai săi, astfel desemnaţi încât să poată exprima
juridic voinţa acestuia.
În doctrină (Maurice Duverger) s-a afirmat că ”parlamentul apare ca o
instituţie politică şi juridică, formată din una sau mai multe camere, fiecare
alcătuită dintr-un număr de membrii (deputaţi şi senatori) dispunând de putere
de decizie şi a cărui principală funcţie este de a legifera”.
În teoria dreptului constituţional, dar şi în realitatea politică şi
parlamentară a statelor s-au impus două mari tipuri ale acestei structuri,
respectiv: unicameralismul şi bicameralismul.
Unicameralismul este situaţia când parlamentul este alcătuit dintr-o
singură cameră. Această formă de organizare parlamentară este specifică statelor
unitare, fără a fi însă exclusivă pentru acestea. Principalele avantaje ale structurii
parlamentare unicamerale constau în: se evită temporizarea procesului legislativ,
se evită disputa pentru preponderenţă între cele două camere, sunt considerabil
reduse costurile parlamentare.
Bicameralismul reprezintă regula în cazul statelor federative exprimând
structura acestora, respectiv a unităţilor statale membre ale federaţiei, cât şi
federaţia în ansamblul său. Bicameralismul este o structură parlamentară de
excepţie în cazul statelor unitare şi, în acest caz, îşi găseşte legitimitatea fie pe
52
tradiţiile constituţionale parlamentare, fie în atribuţiile speciale ale unei camere,
care se constituie într-un corp parlamentar ponderator, faţă de cealaltă cameră.
Bicameralismul constă din alcătuirea parlamentului în două camere, care au, de
regulă, atribuţii comune, dar şi atribuţii diferite, mai ales în situaţia când una
dintre camere este considerată superioară faţă de cealaltă.
Membrii Parlamentului poartă, de regulă, denumirea de deputaţi sau
senatori, după structura camerelor parlamentare şi sunt aleşi prin vot egal, direct,
secret, liber exprimat şi universal. În unele state există şi alte modalităţi de
desemnare a unor categorii de parlamentari, cum ar fi instituţia senatorilor de
drept, pentru persoanele care au o anumită calitate sau deţin o funcţie importantă
în stat. Acest sistem presupune şi o diferenţiere între camerele parlamentare, una
dintre acestea având un caracter conservator şi fiind considerată ca fiind camera
superioară.
În sistemul nostru constituţional, parlamentul este format din două
camere: Senatul şi Camera Deputaţilor, aflându-ne în prezenţa unui
bicameralism politic, camerele fiind alese de regulă după aceeaşi procedură
electorală şi având atribuţii relativ egale.
Membrii ambelor camere sunt aleşi prin vot universal, egal, secret, direct
şi liber exprimat, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării
proporţionale.
Mandatul parlamentar este o împuternicire de a reprezenta. Din punct de
vedere politic este o convenţie între alegători şi candidaţii la această demnitate,
având la bază o platformă electorală. Din punct de vedere juridic, el semnifică o
funcţie sau demnitate publică cu care titularul este învestit prin alegeri şi al cărui
conţinut este predeterminat de lege (Marius Andreescu, Andra Puran, Drept
constituţional. Teoria generală a statului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2016).
Potrivit dispoziţiilor art. 63 din Constituţie, durata mandatului este de patru ani.
În conformitate cu dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Constituţie, deputaţii şi
senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din
care fac parte, sub condiţia validării, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 70
alin. (2) din Constituţie, calitatea de parlamentar încetează la data întrunirii
legale a Camerelor nou alese sau în alte situaţii individuale.
Definiţi instituţia parlamentului. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula
răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
_________________________________Răspunsul îl puteţi consulta la
pagina 52
53
5.3. Condiţii de eligibilitate
Condiţiile de eligibilitate sunt prevăzute de art. 37 din Constituţia

României şi de Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei
Permanente. Astfel, putem distinge două mari categorii de condiţii: condiţii de
fond şi condiţii de formă.
Sunt condiţii de fond:
1. Candidatul trebuie să aibă drept de vot, adică să îndeplinească toate
acele condiţii prevăzute de art. 36 din Constituţia României.
2. Persoana care candidează să aibă cetăţenia română, condiţie care
reprezintă o constantă a reglementărilor în materie.
3. Candidatul trebuie să aibă domiciliul în ţară, fapt necesar pentru buna
desfăşurare şi cunoaştere a treburilor publice ce implică exerciţiul funcţiei sale.
4. Candidatul să fi împlinit până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de 23
de ani pentru Camera Deputaţilor şi vârsta de 33 de ani pentru Senat.
5. Persoanei care candidează să nu îi fie interzisă asocierea în partide
politice, adică să nu facă parte din următoarele categorii: judecători ai Curţii
Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei,
poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
6. Persoanei care candidează să nu i se fi interzis exercitarea dreptului de
a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, pe durata stabilită
prin hotărâre judecătorească definitivă sau prin lege.
În ceea ce priveşte condiţiile de formă, avem în vedere reglementările
legii electorale cu privire la candidaturi.
Astfel, candidaţii pentru cele două funcţii de demnitate publică trebuie să
fie propuşi de către partide politice sau alte formaţiuni politice, pe bază de liste
sau să îşi depună candidatura independent. În aceeaşi circumscripţie electorală,
un partid politic, o alianţă politică sau o alianţă electorală poate propune, pentru
fiecare dintre Camerele Parlamentului, numai o singură listă de candidaţi.
Partidele politice din alianţele politice sau alianţele electorale pot participa la
alegeri numai pe listele alianţei. Un partid nu poate face parte decât dintr-o
singură alianţă politică sau alianţă electorală.
Pentru respectare principiilor fundamentale de drept, listele de candidaţi
pentru alegerea senatorilor şi deputaţilor trebuie întocmite astfel încât să asigure
reprezentarea ambelor sexe.
Listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru Senat şi Camera
Deputaţilor se depun la birourile electorale de circumscripţie, până cel mai târziu
cu 45 de zile înaintea datei alegerilor.
Listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru Senat şi Camera
Deputaţilor în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau
reşedinţa în afara ţării se depun la biroul electoral pentru cetăţenii români cu
54
domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, până cel mai târziu cu 60 de zile înaintea
datei alegerilor.
Listele de candidaţi propuse de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale, conform art. 54
alin. (4), se depun la Biroul Electoral Central, până cel mai târziu cu 60 de zile
înaintea datei alegerilor.
O persoană nu poate candida şi pentru un mandat de senator şi pentru un
mandat de deputat şi nici în mai multe circumscripţii electorale.
De asemenea, propunerile de candidaţi trebuie să respecte anumite
condiţii de formă şi trebuie să fie însoţite de documentele cerute de lege. Astfel,
propunerile de candidaţi se fac în 4 exemplare, sub semnătura conducerii
partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale
care participă la alegeri sau a persoanelor desemnate pentru a le semna, iar în
cazul candidaţilor independenţi, pe baza declaraţiei de acceptare a candidaturii
semnate de aceştia. În cazul alianţelor politice sau electorale, propunerile de
candidaţi vor fi semnate de conducerile fiecărui partid din alianţă.
Propunerile de candidaţi trebuie să cuprindă circumscripţia electorală,
numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul, locul şi data naşterii,
ocupaţia, profesia, precum şi Camera Parlamentului pentru care aceştia
candidează, iar în cazul alianţelor politice sau electorale, partidul care i-a
propus.
Propunerile de candidaţi vor fi însoţite de declaraţiile de acceptare
a candidaturii, semnate şi datate de candidaţi, precum şi de declaraţia de avere şi
declaraţia de interese ale fiecărui candidat, iar candidaţii născuţi înainte de data
de 1 ianuarie 1976 vor da o declaraţie pe propria răspundere, potrivit legii
penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa la securitate ca poliţie politică.
De asemenea, liste de candidaţi trebuie să fie susţinute de minimum 1%
din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de
domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să
fie mai mic de 1.000 de alegători. Aceleaşi condiţii sunt prevăzute şi pentru
candidaţii independenţi.
Dacă listele sunt susţinute de cel puţin 1% din numărul total al
alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional, partidele politice,
alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale pot depune liste de candidaţi în toate circumscripţiile
electorale.
Precizaţi care sunt condiţiile de fond pentru a fi ales parlamentar. Folosiţi
spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
55
5.4. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
Pentru organizarea procesului electoral funcţionează în mod permanent

Autoritatea Electorală Permanentă constituită conform Legii 208/2015.
Pentru organizarea alegerilor se constituie circumscripţii electorale la
nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi
o circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării.
Numărul total al circumscripţiilor electorale este de 43.
Aşa cum am arătat, senatorii şi deputaţii se aleg prin scrutin de listă,
potrivit principiului reprezentării proporţionale.
Componenţa numerică a fiecărui corp legislativ se stabileşte potrivit
normei de reprezentare. Astfel, art.5 din Legea nr.208/2015 stabileşte că norma
de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 73.000
de locuitori, iar norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un
senator la 168.000 de locuitori. Numărul locuitorilor care se ia în calcul este cel
publicat de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului
precedent anului în care au loc alegeri la termen.
Numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor se
determină prin raportarea numărului de locuitori al fiecărei circumscripţii
electorale la normele de reprezentare, la care se adaugă un mandat de senator,
respectiv de deputat, pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare,
fără ca numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripţie electorală să fie
mai mic de 2, iar cel de deputat, mai mic de 4.
Data alegerilor se stabileşte şi se aduce la cunoştinţă publică de către
Guvern cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării, alegerile desfăşurându-se
într-o singură zi, care poate fi numai duminica.
Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de ziua votării şi se
încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării.
Pentru buna desfăşurare a alegerilor se formează Biroul Electoral Central,
birouri electorale de circumscripţie la nivel judeţean, al municipiului Bucureşti,
oficii electorale de sector, în cazul municipiului Bucureşti, şi un birou electoral
de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara
ţării, precum şi birouri electorale ale secţiilor de votare.
Pentru evidenţa persoanelor cu drept de vot, la nivel naţional, s-a creat
Registrul electoral care este un sistem informatic de înregistrare şi actualizare a
datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor
privind arondarea acestora la secţiile de votare. Registrul electoral este structurat
pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau
reşedinţa în ţară, iar pentru cei cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pe state
şi localităţi.
Alegătorii sunt înscriși pe liste electorale. Listele electorale au rolul de a
prezenta o evidenţă precisă şi clară a corpului electoral, dând în acest mod
posibilitatea fiecărui cetăţean de a-şi exercita democratic dreptul la vot. Cu alte
56
cuvinte, listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot înscrişi în Registrul
electoral. Acestea pot fi permanente sau suplimentare. Listele suplimentare vor
fi întocmite doar în situaţiile strict prevăzute de art. 51 din Legea nr. 208/2015.
În ce priveşte rezultatele alegerilor, interesează două aspecte principale:
constatarea rezultatelor alegerilor şi publicarea acestora.
Într-o primă fază, Biroul Electoral Central stabileşte partidele politice,
alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale care îndeplinesc pragul electoral, separat pentru Camera
Deputaţilor şi pentru Senat. Pragul electoral reprezintă numărul minim necesar
de voturi valabil exprimate pentru reprezentarea parlamentară, calculat după
cum urmează: 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional sau
20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin 4 circumscripţii
electorale pentru toţi competitorii electorali; în cazul alianţelor politice şi
alianţelor electorale, la pragul de 5% se adaugă, pentru al doilea membru al
alianţei, 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară şi, pentru fiecare
membru al alianţei, începând cu al treilea, câte un singur procent din voturile
valabil exprimate în toate circumscripţiile electorale, fără a se putea depăşi 10%
din aceste voturi.
După stabilirea partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi
organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care îndeplinesc
pragul electoral dar şi a candidaţilor independenţi care au obţinut un număr de
voturi cel puţin egal cu coeficientul electoral al circumscripţiei în care au
candidat, biroul electoral de circumscripţie trece la atribuirea mandatelor.
Repartizarea şi atribuirea mandatelor de deputat şi de senator se fac în
două etape: la nivelul fiecărei circumscripţii electorale şi la nivel naţional.
La nivelul circumscripţiei electorale, biroul electoral stabileşte, separat
pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor, coeficientul electoral al
circumscripţiei, prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate
pentru toate listele de candidaţi ale partidelor politice, alianţelor politice,
alianţelor electorale şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale ce întrunesc pragul electoral şi pentru candidaţii independenţi la
numărul de deputaţi, respectiv de senatori, ce urmează să fie aleşi în acea
circumscripţie, coeficientul electoral fiind numărul întreg, fără zecimale,
nerotunjit, rezultat din această împărţire. Fiecărei liste i se repartizează atâtea
mandate de câte ori coeficientul electoral al circumscripţiei electorale se include
în voturile valabil exprimate pentru acea listă. Atribuirea mandatelor se face în
ordinea înscrierii candidaţilor pe listă.
Pentru candidaţii independenţi se atribuie fiecăruia câte un mandat, dacă
a obţinut un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientul
electoral pentru deputaţi sau pentru senatori, după caz, participând la
repartizarea mandatelor doar la nivelul circumscripţiei.
După atribuirea mandatelor la nivel de circumscripţie, voturile rămase se
vor însuma la nivel naţional şi se trece la etapa a doua de repartizare a
57
mandatelor conform următoarelor procedee: numărul voturilor astfel obţinute de
fiecare partid politic, alianţă politică şi alianţă electorală se împarte la 1, 2, 3, 4
etc., făcându-se atâtea operaţii de împărţire câte mandate nu au putut fi atribuite
la nivelul circumscripţiilor electorale; valoarea zecimală a câtului obţinut din
aceste împărţiri se va trunchia după a 15-a zecimală, fără rotunjire; câturile
rezultate din împărţire, indiferent de lista din care provin, se clasifică în ordine
descrescătoare, până la concurenţa numărului de mandate neatribuite; cel mai
mic dintre aceste câturi constituie coeficientul electoral naţional, pentru senatori
şi, separat, pentru deputaţi; fiecărui partid politic, fiecărei alianţe politice sau
alianţe electorale i se repartizează atâtea mandate de deputaţi sau, după caz, de
senatori, de câte ori coeficientul electoral naţional se cuprinde în numărul total
al voturilor valabil exprimate pentru partidul politic, alianţa politică sau alianţa
electorală respectivă, rezultat din însumarea naţională a voturilor neutilizate şi
a celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie.
Pentru distribuirea mandatelor astfel obţinute pe fiecare circumscripţie se
va proceda în următorul mod: se împarte numărul voturilor neutilizate şi al celor
inferioare coeficientului electoral de circumscripţie, din fiecare circumscripţie
electorală, la numărul total al voturilor valabil exprimate pentru acel partid
politic, acea alianţă politică sau alianţă electorală avut în vedere la repartizarea
mandatelor naţionale; rezultatul astfel obţinut pentru fiecare circumscripţie se
înmulţeşte cu numărul de mandate cuvenite partidului, alianţei politice, alianţei
electorale sau organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale; datele
obţinute se ordonează descrescător la nivelul ţării şi, separat, descrescător în
cadrul fiecărei circumscripţii; în circumscripţiile în care două sau mai multe
partide politice, alianţe politice, alianţe electorale, organizaţii ale cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale, în urma calculelor făcute, nu pot fi
departajate în vederea determinării repartitorului circumscripţiei respective,
departajarea pentru ordonarea descrescătoare se va face având în vedere întâi
numărul voturilor rămase neutilizate în respectiva circumscripţie, apoi numărul
de voturi valabil exprimate în cadrul circumscripţiei, apoi numărul voturilor
valabil exprimate la nivel naţional, iar, în final, dacă niciunul din criteriile
anterioare nu duce la departajare, prin tragere la sorţi, organizată de Biroul
Electoral Central; pentru fiecare circumscripţie se iau în calcul primele partide
politice, alianţe politice, alianţe electorale sau organizaţii ale cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale, în limita mandatelor ce au rămas de repartizat
în circumscripţia respectivă; ultimul număr din această operaţiune reprezintă
repartitorul acelei circumscripţii; în continuare, se procedează la repartizarea
mandatelor pe circumscripţii în ordinea partidelor politice, alianţelor politice,
alianţelor electorale, precum şi a circumscripţiilor din lista ordonată pe ţară,
astfel: primul număr din lista ordonată la nivel naţional se împarte la repartitorul
circumscripţiei de la care provine, rezultând numărul de mandate ce îi revin în
circumscripţia respectivă; în continuare se procedează identic cu numerele
următoare din lista ordonată la nivel naţional; în situaţia în care s-a epuizat
58
numărul de mandate cuvenite unui partid politic, unei alianţe politice, unei
alianţe electorale sau unei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale ori dintr-o circumscripţie electorală, operaţiunea se continuă fără
acestea; dacă numărul din lista ordonată la nivel naţional este mai mic decât
repartitorul de circumscripţie, se acordă un mandat.
Dacă nu este posibilă acordarea mandatelor în această ordine, Biroul
Electoral Central are în vedere circumscripţia electorală în care partidul politic,
alianţa politică, alianţa electorală sau organizaţia cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale are cel mai mare număr de candidaţi sau un candidat,
cărora nu li s-au atribuit mandate, iar dacă şi astfel au rămas mandate
neindividualizate pe circumscripţii, circumscripţia electorală în care partidul
politic, alianţa politică, alianţa electorală sau organizaţia cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale are cele mai multe voturi neutilizate ori cele mai multe
voturi inferioare coeficientului electoral de circumscripţie.
Mandatele desfăşurate pe listele de candidaţi se atribuie candidaţilor de
biroul electoral de circumscripţie, în ordinea înscrierii acestora pe listă.
Biroul electoral de circumscripţie eliberează certificatul doveditor al
alegerii senatorilor şi deputaţilor cărora li s-au atribuit mandate, în termen de 24
de ore de la încheierea fiecărei operaţiuni de atribuire.
Biroul Electoral Central publică rezultatele alegerilor în Monitorul Oficial
al României, Partea I, în termen util, pentru ca Parlamentul nou ales să se poată
întruni, la convocarea Preşedintelui României, în maxim 20 de zile de la alegeri.
Precizaţi ce este pragul electoral. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula
răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
5.5. Rezumat
În sistemul nostru constituţional, parlamentul este format din două

camere: Senatul şi Camera Deputaţilor, aflându-ne în prezenţa unui
bicameralism politic, camerele fiind alese de regulă după aceeaşi procedură
electorală şi având atribuţii relativ egale.
Membrii ambelor camere sunt aleşi prin vot universal, egal, secret, direct
şi liber exprimat, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării
proporţionale.
Condiţiile de eligibilitate sunt prevăzute de art. 37 din Constituţia
României şi de Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei
Permanente.
59
Pentru organizarea procesului electoral funcţionează în mod permanent
Autoritatea Electorală Permanentă constituită conform Legii 208/2015.
Pentru organizarea alegerilor se constituie circumscripţii electorale la
nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi
o circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării.
Numărul total al circumscripţiilor electorale este de 43.
Aşa cum am arătat, senatorii şi deputaţii se aleg prin scrutin de listă,
potrivit principiului reprezentării proporţionale.
Componenţa numerică a fiecărui corp legislativ se stabileşte potrivit
normei de reprezentare. Astfel, art.5 din Legea nr.208/2015 stabileşte că norma
de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 73.000
de locuitori, iar norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un
senator la 168.000 de locuitori.
Numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor se
determină prin raportarea numărului de locuitori al fiecărei circumscripţii
electorale la normele de reprezentare, la care se adaugă un mandat de senator,
respectiv de deputat, pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare,
fără ca numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripţie electorală să fie
mai mic de 2, iar cel de deputat, mai mic de 4.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor precum şi satbilirea rezultatelor
sunt detaliat reglementate de dispoziţiile Legii nr. 208/2015.
Analizaţi modalitate de atribuire a mandatelor la nivel de circumscripţie

electorală.
5.7. Bibliografie

60
61
Unitatea de învăţare 6: Alegerile prezidenţiale
6.2. Sediul materiei........................................................................................................... 62
6.3.Condiţii de eligibilitate............................................................................................... 63
6.4. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor................................................................... 65
6.5. Rezumat...................................................................................................................... 68
6.7. Bibliografie................................................................................................................. 69

- prezentarea şi însuşirea modalităţii de exercitare a dreptului de a fi ales
Preşedinte al României cât şi prezentarea regulilor privind organizarea şi
desfăşurarea alegerilor pentru instituţia şefului statului.
6.2. Sediul materiei
Instituţia şefului de stat a fost reglementată în toate prevederile

constituţionale ale statului nostru sub diferite denumiri. Statutul Dezvoltător al
Convenţiei de la Paris prevede că, puterile publice sunt încredinţate domnului,
unei adunări ponderatrice şi unei adunări elective. Acelaşi termen de „domn”
este folosit şi ulterior, în Constituţia de la 1866, când se specifică faptul că
puterea legislativă se exercită colectiv de către domn şi Reprezentanţa
Naţională. În 1923, legea fundamentală vorbeşte de rege, care exercită puterea
legislativă împreună cu Reprezentanţa Naţională. Denumirea de rege este
menţinută şi de Constituţia din 1938. Legea nr.363/1947 încredinţează atribuţiile
specifice şefului de stat Prezidiului Republicii care devine şef de stat colegial. În
1948 Constituţia încredinţează aceste atribuţii Prezidiului Marii Adunări
Naţionale, în vreme ce în 1952 instituţia este înlocuită cu Consiliul de stat.
Revoluţia din 1989 a determinat modificări la nivel legislativ şi implicit la
nivel instituţional. Decretul lege nr.2 din 27 decembrie 1989 cu privire la
constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale
crează funcţia de Preşedinte al Consiliului. Prin Decretul lege nr.92/1990 privind
alegerea Parlamentului şi Preşedintelui României, această funcţie este
încredinţată Preşedintelui României ales prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat. În Adunarea Constituantă s-au exprimat două opinii: prima viza
alegerea Preşedintelui României de către Parlament şi a doua viza alegerea sa
prin sufragiu universal, direct de către corpul electoral.
Constituţia din 1991 tranşează problema, stabilind un regim
semiprezidenţial caracterizat prin alegerea directă de către electorat a şefului de
stat. Ulterior, legea electorală nr.69/1992 privind alegerea Preşedintelui
României, a completat cadrul legislativ în această materie. Motivat de obiectivul
62
integrării României în Uniunea Europeană, statul român revizuieşte Constituţia
prin Legea nr.429/2003, aprobată prin referendumul naţional din octombrie
2003. Aceste modificări constituţionale au determinat implicit şi modificări la
nivelul legislaţiei electorale. În acest sens, a fost adoptată Legea nr.370/2004
privind alegerea Preşedintelui României, republicată în M. Of. nr.
650/12.09.2011. În principiu, mai multe operaţiuni electorale privind alegerile
prezidenţiale sunt similare celor care vizează alegerea Camerei Deputaţilor şi a
Senatului. Prin urmare, dacă legea cadru nu reglementează reguli speciale ale
procesului electoral, se vor aplica prevederile Legii nr. 208/2015. Trebuie
precizat că, prelungirea mandatului de preşedinte al României, prin Constituţia
revizuită face ca alegerile parlamentare să nu se mai desfăşoare concomitent cu
cele prezidenţiale.
Art. 81 din Constituţia României stabileşte cadrul legislativ în privinţa
modalităţii de scrutin. Astfel, se prevede că: „Preşedintele României este ales
prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Este declarat ales
candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale
alegătorilor înscrişi în listele electorale. În cazul în care nici unul dintre
candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin,
între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în
primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de
voturi”.
Prin urmare, alegerea Preşedintelui României se face prin scrutin
uninominal majoritar, cu două tururi de scrutin. În primul tur este declarat ales
candidatul care a întrunit majoritatea absolută, adică cel puţi jumătate plus unu
din voturile alegătorilor înscrişi pe listele electorale.
Guvern cu cel puţin 45 de zile înainte de ziua votării şi până la împlinirea a 5
zile de la data expirării mandatului Preşedintelui în funcţie sau, după caz de
vacanţă a funcţiei, de la data când începe să curgă termenul de 3 luni prevăzut în
art.97 alin.2 din Constituţie.
Precizaţi ce tip de scrutin se foloseşte la alegerea Preşedintelui României.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
6.3. Condiţii de eligibilitate
Condiţiile de eligibilitate sunt prevăzute de Constituţia României şi de

legea nr. 370/2004, republicată în M. Of. nr. 650/12.09.2011. Acestea pot fi
împărţite în două mari categorii: condiţii de fond şi condiţii de formă. Cele de
63
fond vizează şi urmăresc capacitatea de exerciţiu, vârsta, domiciliu, dreptul de
asociere în partidele politice etc. Condiţiile de formă sunt prevăzute în legea
electorală şi vizează anumite dovezi pe care candidatul trebuie să le facă odată
cu depunerea candidaturii sale.
Sunt condiţii de fond:
1. Candidatul trebuie să aibă drept de vot, adică să îndeplinească toate
acele condiţii prevăzute de reglementările constituţionale.
2. Persoana care candidează să aibă cetăţenia română, condiţie care
reprezintă o constantă a reglementărilor în materie.
3. Candidatul trebuie să aibă domiciliul în ţară, fapt necesar pentru buna
desfăşurare şi cunoaştere a treburilor publice ce implică exerciţiul funcţiei sale.
4. Candidatul să fi împlinit până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de 35
de ani. Se observă că, pentru funcţia de preşedinte al României, legea solicită o
vârstă mai mare, decât pentru celelalte demnităţi publice. Acest lucru se justifică
prin importanţa şi rolul central pe care îl are această instituţie în ansamblul
autorităţilor publice.
5. Persoanei care candidează să nu îi fie interzisă asocierea în partide
politice, adică să nu facă parte din următoarele categorii: judecători ai Curţii
Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei,
poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
6. Să nu fi îndeplinit deja de două ori funcţia de Preşedinte al României,
indiferent dacă cele două mandate au fost succesive sau nu. Această condiţie de
fond era reglementată de la data intrării în vigoare a Constituţiei din 1991.
Potrivit Constituţiei revizuite, mandatul Preşedintelui este de 5 ani.
Potrivit legii electorale, sunt considerate condiţii de formă:
1. Candidaţii trebuie să fie propuşi de partide politice sau alianţe politice,
constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, precum şi candidaţi
independenţi. Partidele şi alianţele politice pot propune numai câte un singur
candidat. Partidele membre ale unei alianţe politice care propune un candidat nu
pot propune şi candidaţi în mod separat.
2. Candidaturile propuse de partidele şi de alianţele politice, precum şi
candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin
200.000 de alegători individualizaţi prin nume, prenume, data naşterii, adresă,
denumirea, seria şi numărul actului de identitate, precum şi semnătura acestora.
3. Propunerea de candidatură trebuie să fie însoţită de declaraţia de
acceptare a candidaturii, scrisă, semnată şi datată de către candidat
4. Propunerea de candidatură trebuie de asemenea însoţită de următoarele
declaraţii: declaraţia de avere, declaraţia autentică, pe propria răspundere privind
apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de
securitate, ca poliţie politică.
Deşi aceste condiţii nu sunt condiţii de fond, şi nici nu sunt prevăzute de
reglementările constituţionale, datorită importanţei funcţiei pentru care se depun
candidaturile, este absolut necesar să se realizeze o minuţioasă verificare a
64
îndeplinirii acestora. De altfel, în literatura de specialitate, importanţa acestor
condiţii de formă a fost concis exprimată, astfel „aceste condiţii sunt necesare
pentru conservarea sensului real al alegrilor care nu este un simplu pretext de
comunicare a opiniilor, ci un mijloc de desemnare în funcţiile elective. Numai
astfel pot fi prevenite candidaturile numeroase sau fanteziste, precum şi
pericolul denaturării sau devalorizării campaniei preşedinţiale” (Mihai
Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu,
Ioan Vida, Constituţia României, Regia Autonomă „Monitorul OIficial”,
Bucureşti, 1992, p.118).
Precizaţi care sunt condiţiile de fond pentru a putea candida la funcţia de
Preşedinte al României. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula
răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
6.4. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
Organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Preşedintele României sunt

reglementate prin Legea nr. 370/2004, însă art. 81 din Constituţia României
stabileşte cadrul legislativ în privinţa modalităţii de scrutin. Astfel, se prevede
că: „Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat. Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de
scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. În
cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se
organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea
numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a
obţinut cel mai mare număr de voturi”.
uninominal majoritar, cu două tururi de scrutin. În primul tur este declarat ales
candidatul care a întrunit majoritatea absolută, adică cel puţin jumătate plus unu
din voturile alegătorilor înscrişi pe listele electorale. Dacă la primul tur nici unul
din candidaţi nu întruneşte numărul de voturi pentru a fi ales preşedinte, se
organizează un al doilea tur de scrutin, la care participă doar primii doi candidaţi
în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Dacă la primul tur de
scrutin se cere manjoritatea absolută pentru a fi ales, la cel de-al doilea este
suficientă majoritatea relativă.
Guvern cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua votării. Conform art. 5 din Legea
nr. 370/2004, ziua alegerilor este duminica, în luna anterioară lunii în care
ajunge la termen mandatul de preşedinte.
65
Propunerea de candidatură se depune şi se înregistrează la Biroul
Electoral Central în 4 exemplare, un exemplar original şi 3 copii. Exemplarul
original şi o copie se păstrează la Biroul Electoral Central, un altul se înaintează
la Curtea Constituţională, iar al patrulea, certificat de preşedintele Biroului
Electoral Central, se restituie depunătorului.
Propunerile de candidaţi pentru alegerea Preşedintelui României se depun
la Biroul Electoral Central, cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor.
Propunerile se fac în scris şi vor fi primite numai dacă:
A) sunt semnate de conducerea partidului sau a alianţei politice ori de
conducerile acestora, care au propus candidatul sau, după caz, de candidatul
independent;
B) cuprind prenumele şi numele, locul şi data naşterii, starea civilă,
domiciliul, studiile, ocupaţia şi profesia candidatului şi precizarea că
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida;
C) sunt însoţite de declaraţia de acceptare a candidaturii, scrisă, semnată
şi datată de candidat, de declaraţia de avere, de o declaraţie autentică, pe propria
răspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent
ori colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, precum şi de lista
sau listele susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de
alegători.
Lista susţinătorilor este un act public. Lista sau listele susţinătorilor
trebuie să cuprindă data alegerilor, prenumele şi numele candidatului, precum şi
prenumele şi numele, data naşterii, adresa, denumirea, seria şi numărul actului
de identitate şi semnătura alegătorilor care susţin candidatura. În finalul listei
persoana care a întocmit-o este obligată să facă o declaraţie pe propria
răspundere prin care să ateste veridicitatea semnăturilor susţinătorilor.
Biroul Electoral Central aduce la cunoştinţă publică, prin presă, şi
afişează, la sediul său, propunerile de candidaţi pe care le-a primit, în termen de
24 de ore de la înregistrare.
Înscrierea candidaţilor pe buletinul de vot se face în ordinea depunerii
candidaturilor.
Preşedintele în funcţie poate participa la campania prezidenţială a
partidului politic sau a alianţei politice care l-a propus sau îi susţine candidatura.
Orarul pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă
pentru accesul egal şi gratuit al candidaţilor la serviciile publice de radio şi
televiziune se fac, după încheierea perioadei de depunere a candidaturilor, de
birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, împreună
cu reprezentanţii serviciilor publice de radio şi televiziune şi cu participarea
candidaţilor.
Alegătorii sunt înscriși pe liste electorale. Listele electorale au rolul de a
prezenta o evidenţă precisă şi clară a corpului electoral, dând în acest mod
posibilitatea fiecărui cetăţean de a-şi exercita democratic dreptul la vot. Cu alte
66
cuvinte, listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot înscrişi în Registrul
electoral.
Listele electorale permanente pentru subdiviziunile administrativ-
teritoriale de pe teritoriul naţional se întocmesc, în cel mult 15 zile de la data
intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor, de
către primarul comunei, oraşului sau municipiului ori al sectorului municipiului
Bucureşti, după caz, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul
electoral şi comunicate primarului de către biroul teritorial al Autorităţii
Electorale Permanente care funcţionează la nivelul judeţului pe teritoriul căruia
se află localitatea. Listele electorale permanente ce cuprind cetăţenii români cu
domiciliul sau reşedinţa în străinătate se întocmesc de către Autoritatea
Electorală Permanentă şi vor sta la baza delimitării secţiilor de votare ce vor fi
organizate în străinătate.
În lista electorală suplimentară vor fi trecute, de către preşedintele
biroului electoral al secţiei de votare, persoanele care se prezintă la vot şi fac
dovada că domiciliază pe raza secţiei de votare respective, însă au fost omise din
listă. Persoanele respective pot vota numai în baza actului de identitate şi a
cărţii de alegător. De asemenea, alegătorii care votează cu ajutorul urnei
speciale, vor fi înscriși pe liste speciale.
Operațiunile electorale se desfășoară în secții de votare organizate pe
teritoriul țării și, pentru alegătorii care se află în străinătate la data alegerilor, se
organizează una sau mai multe secţii de votare pe lângă misiunile diplomatice şi
oficiile consulare ale României. Pot fi organizate, cu acordul guvernului din ţara
respectivă, secţii de votare şi în alte localităţi decât cele în care îşi au sediul
misiunile diplomatice sau oficiile consulare.
Pentru organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor specifice perioadei
electorale se constituie Biroul Electoral Central, birourile electorale judeţene,
birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral
pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor de
votare.
Fiecare local al secţiilor de votare trebuie să posede un număr suficient de
urne de vot, cabine, ştampile cu menţiunea "VOTAT", proporţional cu numărul
alegătorilor înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente şi cu numărul
estimat al alegătorilor care vor fi înscrişi în tabelele prevăzute la art. 9, precum
şi o urnă de vot specială.
Curtea Constituţională publică rezultatul alegerilor în presă şi în
Monitorul Oficial pentru fiecare tur de scrutin şi validează rezultatul alegerilor
pentru preşedintele ales.
Al doilea tur de scrutin are loc în condiţiile prevăzute la art.81alin.3 din
Constituţia României, la două săptămâni de la primul tur de scrutin, în aceleaşi
secţii de votare şi circumscripţii electorale, sub conducerea operaţiunilor
electorale de către aceleaşi birouri electorale şi pe baza aceloraşi liste de
alegători de la primul tur.
67
În al doilea tur de scrutin participă primii 2 candidaţi care au obţinut cel
mai mare număr de voturi, valabil exprimate pe întreaga ţară la primul tur.
Confirmarea acestui număr se face de Curtea Constituţională în termen de 24 de
ore de la primirea proceselor-verbale prin aducerea la cunoştinţa publicului a
numelui şi prenumelui celor doi candidaţi calificaţi şi a zilei votării.
În al doilea tur de scrutin va fi declarat ales, candidatul care a obţinut cel
mai mare număr de voturi. Procesul verbal încheiat de Biroul Electoral Central
pentru fiecare tur de scrutin se va înainta Curţii Constituţionale, care publică
rezultatele alegerilor.
Potrivit art.146 lit. f) din Constituţie, Curtea Constituţională veghează la
respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă
rezultatele sufragiului, veghează la respectarea procedurii pentru alegerea
Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului. Potrivit legii
fundamentale, mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la
data depunerii jurământului.
Precizaţi care este modalitate de desemnare a câştigătorului alegerilor.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
6.5. Rezumat
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al

României sunt reglementate de Legea nr. 370/2004 privind alegerea
Preşedintelui României, republicată în M. Of. nr. 650/12.09.2011.Principiile
generale sunt însă trasate de normele constituţionale.
Art. 81 din Constituţia României stabileşte cadrul legislativ în privinţa
modalităţii de scrutin. Astfel, se prevede că: „Preşedintele României este ales
prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Este declarat ales
candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale
alegătorilor înscrişi în listele electorale. În cazul în care nici unul dintre
candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin,
între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în
primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de
voturi”.
uninominal majoritar, cu două tururi de scrutin.
Condiţiile de eligibilitate sunt prevăzute de Constituţia României şi de
legea nr. 370/2004, republicată în M. Of. nr. 650/12.09.2011. Acestea pot fi
împărţite în două mari categorii: condiţii de fond şi condiţii de formă. Cele de
68
fond vizează şi urmăresc capacitatea de exerciţiu, vârsta, domiciliu, dreptul de
asociere în partidele politice etc. Condiţiile de formă sunt prevăzute în legea
electorală şi vizează anumite dovezi pe care candidatul trebuie să le facă odată
cu depunerea candidaturii sale.
Analizaţi modalitate de desemnare a câştigătorului alegerilor prezidenţiale.

6.7. Bibliografie

Legea Nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României republicată în
M.Of. nr. 650 din 12.9.2011
69
Unitatea de învăţare 7: Alegerile locale
7.2. Scurte consideraţii privind alegerile locale............................................................. 70
7.3. Rezumat...................................................................................................................... 72
7.5. Bibliografie................................................................................................................. 73

- prezentarea şi însuşirea modalităţii de exercitare a dreptului de a fi ales în
administraţia publică locală cât şi prezentarea regulilor privind organizarea şi
desfăşurarea alegerilor.
7.2. Scurte consideraţii privind alegerile locale
Alegerile locale sunt reglementate de un nou act normativ, Legea

115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru
modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
publicată în M. Of. nr. 349/20.05.2015.
Actul normativ prevede tipuri de scrutin diferite, astfel:
Consiliile locale și consiliile județene se aleg pe circumscripții electorale,
pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale.
Primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului
București și primarul general al municipiului București se aleg pe circumscripții
electorale, prin scrutin uninominal.
Președinții și vicepreședinții consiliilor județene, precum și viceprimarii
se aleg prin vot indirect, de catre consiliile județene, respectiv consiliile locale.
Alegerea autorităţilor administrative locale se face cu respectarea
condiţiilor privitoare la exercitarea dreptului de vot înscrise în art. 36 din
Constituţia României. De asemenea, actul normativ condiţionează exercitarea
dreptului de vot de domiciliul alegătorului, stabilind că „dreptul de vot se
exercită numai în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-
teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul sau reședința, după
caz”.
În privinţa condiţiilor de eligibilitate, legea stabileşte că au dreptul de a fi
aleşi consilieri sau primari cetăţenii cu drept de vot care au împlinit, până în ziua
alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani, dacă nu le este interzisă
asocierea în partide politice, potrivit art. 40 alin. (3) din Constituţia României.
De asemenea, pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul
unităţii administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese. La sectoarele
70
municipiului Bucureşti pot candida şi pot fi alese persoanele care au domiciliul
în municipiul Bucureşti, indiferent de sector.
Candidații pot fi propuși și susținuți de de partidele politice, de alianţele
politice, de către alianţele electorale sau de către organizaţiile cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale. De asemenea, pot exista și candidaturi
independente.
Având în vedere calitatea de stat membru al Uniunii Europene a statului
român, cetățenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reședința în România
au dreptul de a alege și de a fi aleși în aceleași condiții ca și cetățenii români.
Pentru respectarea principiilor constituționale aplicabile drepturilor
fundamentale, legea prevede ca listele de candidați pentru alegerea consiliilor
locale și a consiliilor județene să fie întocmite astfel încât să asigure
reprezentarea ambelor sexe, cu excepția acelora care conțin un singur candidat.
Numărul consilierilor pentru consiliile locale și pentru consiliile județene se
stabilește prin ordin al prefectului.
Pentru fiecare candidat la funcția de primar și lista de candidați pentru
consiliul local și pentru consiliul județean, partidele politice, alianțele politice,
alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale
trebuie să prezinte o listă de susținători, care trebuie sa cuprinda minimum 1%
din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral și în listele
electorale complementare din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai
puțin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităților urbane de rangul II
și III și de 1.000 în cazul județelor, municipiului București, sectoarelor
municipiului București și localităților urbane de rangul I.
Candidatii independenti pentru functia de consilier trebuie sa fie sustinuti
de minimum 1% din numarul total al alegatorilor inscrisi in Registrul electoral si
in listele electorale complementare din circumscriptia pentru care candideaza,
dar nu mai putin de 100 in cazul comunelor, de 500 in cazul localitatilor urbane
de rangul II si III si de 1.000 in cazul judetelor, municipiului Bucuresti,
sectoarelor municipiului Bucuresti si localitatilor urbane de rangul I.
Pentru funcţia de primar, candidaţii independenţi trebuie să prezinte o
listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al
alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare
din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul
comunelor, 500 în cazul oraşelor, şi 1.000 în cazul municipiilor, sectoarelor
municipiului Bucureşti, precum şi în cazul municipiului Bucureşti.
Pentru funcţia de consilier local sau judeţen nu se admit liste de candidaţi
independenţi.
Guvernul stabilește data alegerilor cu cel puțin 75 de zile înainte votării,
acestea putându-se desfășura numai duminica.
Pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor, fiecare comună, oraș,
municipiu și subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului constituie o
circumscripție electorală, în timp ce pentru alegerea consiliilor județene și a
71
Consiliului General al Municipiului București, fiecare județ, respectiv
municipiul București, constituie o circumscripție electorală.
Pentru repartizarea mandatelor de consilier, biroul electoral de
circumscripție stabilește pragul electoral al circumscriptiei, reprezentând 5% din
numărul total al voturilor valabil exprimate în circumscripția respectivă. În cazul
alianțelor politice sau alianțelor electorale, la pragul de 5% se adaugă pentru al
doilea membru al alianței 2%. Pentru alianțele cu cel putin 3 membri, pragul
electoral este de 8%.
Repartizarea mandatelor se face avându-se în vedere numai partidele
politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele
politice și alianțele electorale care au întrunit pragul electoral și candidații
independenți care au întrunit coeficientul electoral.
Pentru funcția de primar, centralizarea voturilor se face de biroul electoral
de circumscripție, fiind declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai
mare număr de voturi valabil exprimate. În caz de balotaj se va organiza un nou
tur de scrutin la doua saptamani de la primul tur, la care vor participă doar
candidații care se află în această situație.
În ceea ce privește alegerea președintelui Consiliului județean cât și a
celor 2 vicepreședinți, aceștia sunt aleși de consilierii locali, din rândul lor, cu
votul secret al majorității consilierilor județeni în funcție. Aceeași procedură se
va aplica și în cazul alegerii viceprimarilor.
Legea nr. 115/2015 a adus o modificare importantă în privința alegerii
președintelui Consiliului județean. Până la intrarea în vigoare a acestui act
normativ, președintele Consiliului județean era ales prin vot direct, în aceleași
condiții ca și primarul și consilerii.
Precizaţi care este modalitate de desemnare a preşedintelui Consiliului
judeţean. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
7.3. Rezumat
Alegerile locale sunt reglementate de Legea 115/2015 pentru alegerea

autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii
administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în M.
Of. nr. 349/20.05.2015.
Actul normativ prevede tipuri de scrutin diferite, astfel:
Consiliile locale și consiliile județene se aleg pe circumscripții electorale,
pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale.
72
Primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului
București și primarul general al municipiului București se aleg pe circumscripții
electorale, prin scrutin uninominal.
Președinții și vicepreședinții consiliilor județene, precum și viceprimarii
se aleg prin vot indirect, de catre consiliile județene, respectiv consiliile locale.
Analizaţi modalitate de alegere a consilierilor locali şi judeţeni.

7.5. Bibliografie

Legea nr.115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei
73
Unitatea de învăţare 8: Referendumul
8.2. Sediul materiei şi rolul referendumului.................................................................. 74
8.3. Regimul juridic al referendumului.......................................................................... 76
8.4. Rezumat...................................................................................................................... 77
8.6. Bibliografie................................................................................................................. 77

- prezentarea şi însuşirea regulilor privind organizarea şi desfăşurarea
referendumului.
8.2. Sediul materiei şi rolul referendumului
Exercitarea dreptului de vot presupune ca poporul să aibă prerogativa de a

participa la guvernare prin intermediul reprezentanţilor săi care să le reprezinte
interesele. Scrutinul uninominal dă posibilitatea alegătorilor de a-şi exprima
preferinţele politice în deplină cunoştinţă a persoanelor aflate în cursa electorală.
Cu toate acestea, alegătorii nu sunt feriţi de surprizele neplăcute ale unei proaste
guvernări din partea reprezentanţilor lor aleşi. De aceea, este firesc, ca pe
parcursul guvernării corpul electoral să poată controla activitatea guvernaţilor şi
în acelaşi timp să poată sancţiona exercitarea de către aceştia a puterii în nume
propriu. Este motivul pentru care legea reglementează ca instrument de control
şi consultare a cetăţenilor referendumul, calificat în doctrină ca „modalitate de
facilitare a participării directe a poporului la exercitarea puterii de stat” (Ioan
Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2005, p.133). Această reglementare este o
prelungire a principiului constituţional prevăzut în art.1 din legea fundamentală,
potrivit căruia, România este stat de drept, democratic şi social.
Referendumul poate fi definit ca o modalitate de consultare democratică a
populaţiei cu privire la probleme ce vizează gestionarea intereselor publice şi
bunul mers al puterii de stat. Această consultare poate fi iniţiată de autorităţile
statale sau de către populaţie. Ea poate avea un caracter informativ sau un
caracter decizional, caz în care voinţa poporului trebuie să se impună
autorităţilor statale.
Aşa cum s-a afirmat, ca urmare a scopului referendumului, acesta este un
mod de exercitare directă a puterii de stat.
Corpul electoral este format din persoanele care la data stabilirii
referendumului au împlinită vârsta de 18 ani, au cetăţenie română şi nu şi-au
pierdut exerciţiul drepturilor electorale.
74
Dispoziţii privitoare la referendum se regăsesc atât în Constituţia
României, cât şi în legi speciale. Astfel, Constituţia României face referire la
acest instrument, în art.2, art.90 şi art.151. De asemenea, Legea nr.215/2001
privind administraţia publică locală face referire la referendumul local. La aceste
dispoziţii se adaugă cele cuprinse în Legea nr.3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 84
din 24 februarie 2000.
În art.2 din Constituţie se prevede că „suveranitatea naţională aparţine
poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite
prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”. Prin
urmare, legea enumeră instrumentele juridice prin intermediul cărora se
realizează puterea de stat, fără a da o importanţă mai mare sau mai mică
vreuneia dintre acestea. Reglementările constituţionale stabilesc două tipuri de
consultări populare: una cu caracter consultativ şi alta decizional. Având în
vedere specificul lor, prima are un caracter facultativ, iar cea de-a doua are un
caracter obligatoriu. Art.90 din Constituţie vorbeşte despre consultarea cu
caracter consultativ-facultativ, stabilind că „Preşedintele României, după
consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum,
voinţa cu privire la probleme de interes naţional”. Art.95 şi art.151 fac referire la
consultarea cu caracter decizional-obligatoriu stabilind că „dacă propunerea de
suspendare din funcţie a Preşedintelui României este aprobată, în cel mult 30 de
zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui” şi „revizuirea
Constituţiei este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel
mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire”.
Prin urmare, art.90 consacră un referendum de tip consultativ care vizează
probleme de interes naţional pentru care se cere doar părerea poporului şi nu
adoptarea de către popor a unei decizii, aceasta rămânând pe mai departe
apanajul autorităţilor statele. În art.95 din Constituţie este consacrat un
referendum obligatoriu, de natură decizională care vizează amendarea unei
anumite instituţii statale. În acest sens, de precizat că, după 1989, primul
referendum organizat în acest sens este cel din noiembrie 2007, când populaţia a
fost chemată să se prezinte la urne pentru a se pronunţa pro sau contra demiterii
din funcţie a Preşedintelui României.
Art.151 din Constituţia României consacră tot un referendum de tip
obligatoriu, dar de data aceasta normativ, nu instituţional. Acesta vizează
revizuirea celui mai important act normativ din ansamblul normativ românesc,
anume Constituţia României. Acest tip de referendum a fost utilizat de două ori
după 1989, respectiv odată cu adoptarea Constituţiei în 1991 şi a doua oară în
2003, cu prilejul revizuirii acesteia.
Art.2 din Legea nr.3/2000 arată că referendumul naţional constituie forma
şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului
român cu privire la: revizuirea Constituţiei, demiterea Preşedintelui României şi
probleme de interes naţional. Acest act normativ identifică astfel sfera
75
problemelor care determină organizarea unui referendum, identificând cele două
tipuri de referendum: facultativ şi decizional. De asemenea, legea identifică atât
referendumul naţional, cât şi pe cel local organizat pentru rezolvarea unor
probleme de interes deosebit pentru unităţile administrativ-teritoriale.
Precizaţi care este actul normativ care reglementează organizarea şi
desfăşurarea referendumului. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru a formula
răspunsul.
______________________________________________________________
8.3. Regimul juridic al referendumului
Legea defineşte referendumul ca forma şi mijlocul de consultare directă şi

de exprimare a voinţei suverane a poporului român cu privire la anumite
probleme enumerate în mod expres de lege.
Referendumul nu se confundă cu iniţiativa populară şi nici cu plebiscitul.
Iniţiativa populară reprezintă o modalitate prin care populaţia unui stat iniţiază
un proces decizional care se poate finaliza fie cu un referendum, fie cu o decizie
adoptată de autorităţile statale. Prin urmare, doar referendumul este o modalitate
de exercitare a puterii de stat.
Legea nr.3/2000 stabileşte în mod detaliat modul de organizare şi
desfăşurare al referendumurilor naţionale, dar şi a celor organizate cu privire la
anumite probleme de interes deosebit pentru unităţile administrativ-teritoriale.
Legea reproduce cele trei situaţii în care se poate organiza referendum naţional,
potrivit Constituţiei şi stabileşte de asemenea şi componenţa corpului electoral.
Operaţiunile pentru desfăşurarea referendumului se organizează în conformitate
cu legea alegerilor parlamentare, pentru referendumul naţional şi respectiv în
conformitate cu legea alegerilor locale pentru cel local.
Legea stabileşte că la referendum pot participa doar cetăţenii cu drept de
vot. Articolul 5 stabileşte că cvorumul de participare obligatoriu a fi atins pentru
ca referendumul să fie considerat valabil, anume majoritatea absolută a
persoanelor înscrise în listele electorale. De asemenea legea stabileşte ca dată de
desfăşurare a alegerilor tot ziua de duminică. Autoritatea care exercită controlul
cu privire la modul de desfăşurare a referendumului este Curtea Constituţională.
Precizaţi care este natura juridică a referendumului. Folosiţi spaţiul de mai
jos pentru a formula răspunsul.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
76
8.4. Rezumat
Referendumul poate fi definit ca o modalitate de consultare democratică a

populaţiei cu privire la probleme ce vizează gestionarea intereselor publice şi
bunul mers al puterii de stat. Această consultare poate fi iniţiată de autorităţile
statale sau de către populaţie. Ea poate avea un caracter informativ sau un
caracter decizional, caz în care voinţa poporului trebuie să se impună
autorităţilor statale.
Dispoziţii privitoare la referendum se regăsesc atât în Constituţia
României, cât şi în legi speciale. Astfel, Constituţia României face referire la
acest instrument, în art.2, art.90 şi art.151. De asemenea, Legea nr.215/2001
privind administraţia publică locală face referire la referendumul local. La aceste
dispoziţii se adaugă cele cuprinse în Legea nr.3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 84
din 24 februarie 2000.
Legea defineşte referendumul ca forma şi mijlocul de consultare directă şi
de exprimare a voinţei suverane a poporului român cu privire la anumite
probleme enumerate în mod expres de lege.
Analizaţi referendumul naţional..

8.6. Bibliografie

77
Legea nr.115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei
78

Drept Electoral230043hjg

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Electoral230043hjg

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1. INTRODUCERE ....................................... 3

1.1. Obiectivele cursului

Obiectivele cursului constau în formarea noţiunilor elementare de drept

1.2. Concepţia curriculară

Conform art. 2 alin. (1) din Constituţia României ”suveranitatea

1.3. Scopul unităţilor de învăţare

Împărţirea cursului pe unităţi de învăţare a fost făcută cu scopul de a ajuta

Unitatea de învăţare 1: Introducere

1.5. Bibliografie generală

Tratate, cursuri, monografii

2.1. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................................. 6

2.1. Obiectivele unităţii de învăţare

- familiarizarea cursanţilor cu noţiunile generale privind sistemul electoral

2.2. Noţiuni generale privind sistemul electoral

Sistemul electoral este format din totalitatea normelor juridice care

2.3. Sistemul electoral potrivit dispoziţiilor Statutului Dezvoltător al

Importanţa Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, publicat în

2.4. Sistemul electoral în lumina Constituţiei române adoptate la 29 iunie

Dezvoltarea societăţii româneşti precum şi contextul internaţional au

2.6. Drepturile politice în perioada 1938-1947

În 1938 se instaurează în România dictatura personală a regelui Carol al

2.7. Sistemul electoral în virtutea Constituţiilor socialiste din 1948, 1952,

Elaborarea Constituţiei din 1948 se realizează în condiţiile în care în urma

2.8. Sistemul electoral în perioada de tranziţie decembrie 1989- 8 decembrie

Evenimentele din 1989 au produs schimbări nu numai la nivel socio-

2.9. Sistemul electoral în actuala reglementare constituţională

În 1991 este adoptată prima Constituţie post-revoluţionară care a marcat

Sistemul electoral este format din totalitatea normelor juridice care

2.11. Lucrare de verificare

Analizaţi sistemul electoral prevăzut în Constituţia din 1866.

Marius Andreescu, Andra Puran, Drept constituţional. Teoria generală şi

3.1. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................................. 20

3.1. Obiectivele unităţii de învăţare

- familiarizarea cursanţilor cu noţiunile generale privind drepturile electorale

3.2. Drepturile electorale – drepturi fundamentale ale omului

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului sunt

Constituţia României utilizează în art. 36 denumirea de drept de vot, însă

3.4. Scurte consideraţii privind votul electronic şi votul prin corespondenţă

Una dintre alternativele care ar putea fi promovate pentru a combate

3.5. Dreptul de a fi ales

Dreptul de a fi ales este reglementat de articolul 37 din Constituţie şi face

3.6. Dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în Parlamentul European

Aderarea României la Uniunea Europeană, a atras după sine, cum era

3.6.1. Dreptul de a alege membrii Parlamentului European

Conform Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European şi a

3.6.2. Dreptul de a fi ales în Parlamentul European

Cetăţenii români care au drept de vot şi au împlinit până în ziua alegerilor

3.7. Alte drepturi electorale

Aşa cum am precizat, Constituţia României nu face referire decât la cele

Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective, esenţiale pentru

3.9. Lucrare de verificare

Analizaţi dreptul de vot.

Marius Andreescu, Andra Puran, Drept constituţional. Teoria generală şi

4.1. Obiectivele unităţii de învăţare

- familiarizarea cursanţilor cu noţiunile generale privind scrutinul

4.2. Consideraţii generale

Modul de scrutin este definit ca regula legislativă ce determină cine sunt

4.3. Sistemul majoritar

4.4. Sistemul reprezentării proporţionale

Sistemul reprezentării proporţionale este sistemul care asigură şi

Modul de scrutin este definit ca regula legislativă ce determină cine sunt

4.6. Lucrare de verificare

Prezentaţi caracteristicile scrutinelor analizate şi indicaţi pentru ce alegeri din