DLF Suport Curs 2020 PDF

Drept și legislație forestieră
Suport electronic de curs
Prof. univ. habil. dr. ing. Laura Bouriaud
Anul universitar 2019/2020

Cuprins
I. Introducere.......................................................................................................................... 7
II. Obiective generale ............................................................................................................. 7
III. Competențe generale conferite de modul .......................................................................... 7
IV. Cerințe preliminare........................................................................................................... 7
V. Resurse și mijloace de lucru............................................................................................. ..8
VI. Evaluare ........................................................................................................................... 8
VII. Conținutul suportului de curs ........................................................................................ 10
Unitatea de învățare 1: Noțiuni juridice de bază. Norma juridică, clasificarea normelor juridice.
Forţa de coerciție a statului ................................................................................................... 10
1.1. Introducere ................................................................................................................ 10
1.2. Obiective și competențe dobândite ............................................................................. 10
1.3. Noțiuni juridice de bază. Norma juridică, clasificarea normelor juridice. Forţa de
coerciție a statului............................................................................................................. 11
1.3.1. Obiectul dreptului ............................................................................................... 11
1.3.2. Drept subiectiv, drept obiectiv............................................................................. 12
1.3.3. Ramuri de drept .................................................................................................. 13
1.3.4. Norma juridică. Clasificarea normelor juridice .................................................... 14
1.3.5. Forţa de coerciție a statului ................................................................................. 16
1.4. Miniglosar ................................................................................................................. 18
1.5. Rezumat .................................................................................................................... 19
1.6. Test de autoevaluare .................................................................................................. 19
1.7. Bibliografie minimală ........................................................................................... .....20
Unitatea de învățare 2: Izvoare de drept. Clasificarea legilor. ............................................... 21
2.1. Introducere ................................................................................................................ 21
2.3. Izvoare de drept. Clasificarea legilor.......................................................................... 21
2.3.1. Separația puterilor în Stat .................................................................................... 21
2.3.2. Clasificarea legilor .............................................................................................. 23
2.4. Miniglosar ............................................................................................................... 255
2.5. Rezumat .................................................................................................................... 26
2
2.7. Bibliografie minimală ................................................................................................ 27
Unitatea de învățare 3: Administrație publică centrală şi locală ............................................ 28
3.1. Introducere ................................................................................................................ 28
3.3. Administraţie publică centrală şi locală..................................................................... 29
3.3.1. Noţiunile de administraţie publică şi drept administrativ ..................................... 29
3.3.2. Administraţia publică centrală şi locală. Administraţie silvică de specialitate. ..... 30
3.4. Miniglosar ............................................................................................................... 443
3.5. Rezumat .................................................................................................................... 44
Unitatea de învățare 4: Administrarea fondului forestier național ......................................... 46
4.1. Introducere ................................................................................................................ 46
4.3. Administrarea fondului forestier naţional ................................................................... 47
4.3.1. Situaţia administrării fondului forestier naţional .................................................. 47
4.3.2. Noţiunea de administrare a fondului forestier naţional......................................... 47
4.3.3. Sediul reglementării ............................................................................................ 49
4.3.4. Reglementări specifice ........................................................................................ 49
4.3.4.1 Principii aplicabile ........................................................................................ 49
4.3.4.2. Tipurile de ocoale silvice.............................................................................. 50
4.3.4.3. Funcţionarea ocoalelor silvice private în raport cu proprietarul ..................... 52
4.3.4.5. Constituirea ocoalelor silvice private ............................................................ 52
4.3.4.6. Contractul de administrare de păduri ............................................................ 53
4.4. Miniglosar ................................................................................................................. 56
4.5. Rezumat .................................................................................................................... 57
Unitatea de învățare 5: Dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere .......................... 59
5.1. Introducere ................................................................................................................ 60
5.3. Dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere .................................................... 61
3
5.3.1. Formele proprietăţii ............................................................................................ 61
5.3.2. Caracteristicile dreptului de proprietate privată ................................................... 63
5.3.3. Atributele dreptului de proprietate privată ........................................................... 63
5.3.4. Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate privată.................................... 665
5.3.5. Regimul juridic special al unor categorii de păduri .............................................. 68
5.4. Miniglosar ................................................................................................................. 69
5.5. Rezumat .................................................................................................................... 70
Unitatea de învățare 6: Elemente de drept penal. Infracțiunea. Contravenții silvice .............. 72
6.1. Introducere ................................................................................................................ 72
6.3. Elemente de drept penal. Infracțiunea. Contravenții silvice ........................................ 73
6.3.1. Principii generale de drept penal ......................................................................... 73
6.3.2. Infracțiunea ......................................................................................................... 76
6.3.2.1. Condiţiile existenţei infracţiunii ................................................................. 776
6.3.2.2. Elementele infracțiunii ................................................................................. 77
6.3.3. Infracţiunile silvice ............................................................................................. 78
6.3.3.1. Caractere generale ale infracţiunilor silvice .................................................. 78
6.3.3.2. Exemple de infracţiuni silvice ...................................................................... 79
6.3.3.3. Forme agravate ale infracţiunilor şi circumstanţe agravante .......................... 80
6.3.3.4. Descrierea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori .......................................... 82
6.3.3.5. Încadrarea faptei de tăiere ilegală de arbori, urmată de însuşirea - furtul arborilor
tăiaţi (calificarea faptei) ............................................................................................ 85
6.3.4. Contravenţiile silvice .......................................................................................... 87
6.3.4.1. Sediul reglementării ..................................................................................... 87
6.3.4.2. Clasificarea contravenţiilor........................................................................... 87
6.3.4.3. Calitatea de agent constatator ....................................................................... 90
6.3.4.4. Procesul verbal de constatare a contravenţiei ................................................ 92
6.4. Miniglosar ................................................................................................................. 95
6.5. Rezumat .................................................................................................................... 95
4
Unitatea de învățare 7: Drept forestier şi regim silvic .......................................................... 98
7.1. Introducere ................................................................................................................ 98
7.3. Drept forestier şi regim silvic..................................................................................... 99
7.3.1. Natura dreptului forestier. Locul dreptului forestier printre celelalte ştiinţe juridice
..................................................................................................................................... 99
7.3.1.1. Obiective ale dreptului forestier.................................................................... 99
7.3.1.2. Definirea dreptului forestier ....................................................................... 100
7.3.1.3. Legătura dreptului forestier cu celelalte ramuri de drept ............................. 101
7.3.1.4. Subiecte ale raporturilor juridice de drept forestier ..................................... 102
7.3.2. Metoda specifică de reglementare a dreptului forestier: regimul silvic ............... 103
7.3.2.1. Definiţia regimului silvic............................................................................ 103
7.3.2.2. Caracterizarea regimului silvic ................................................................... 104
7.4. Miniglosar ............................................................................................................... 106
7.5. Rezumat .................................................................................................................. 108
7.6. Test de autoevaluare ................................................................................................ 108
7.7. Bibliografie minimală .............................................................................................. 108
VII. Răspunsuri la testele de autoevaluare .......................................................................... 109
1. Test de autoevaluare UI 1 ........................................................................................... 109
VIII. Subiecte pentru verificarea legislației ......................................................................... 122
IX. Bibliografie recomandată ............................................................................................. 126
X. Lista figurilor și tabelelor din document......................................................................... 128
1. Lista figurilor din document ....................................................................................... 128
2. Lista tabelelor din document ....................................................................................... 128
5
6
I. Introducere
Cursul de Drept și legislație forestiera are drept obiectiv însușirea și valorificarea conceptelor
de baza din domeniul dreptului și legislaţiei silvice. Prin studiul disciplinei, studenții își
formează capacități de lectura și înțelegere a legilor și de aplicare a normelor silvice și capătă
deprinderi de utilizare a termenilor de specialitate, de analiza critica a implementării legilor și
de căutare și identificare a actelor normative care încadrează diversele situații juridice întâlnite
în practicarea profesiei de inginer.
Cursul cuprinde o parte generala, de familiarizare cu științele juridice; o parte de introducere în

normele și instituțiile fundamentale ale dreptului forestier și de definire a dreptului forestier și
a regimului silvic, ca metoda principala de reglementare a sa; și o parte speciala care tratează
reglementarea unor activități specifice în fondul forestier precum și urmărirea și secționarea
atingerilor aduse fondului forestier prin infracțiuni și contravenții silvice.
În cadrul aplicațiilor studenții vor învață să utilizeze sursele documentare disponibile pentru a
identifica actele legislative aplicabile unui anumit domeniu și vor realiza o sinteza a
reglementarilor existente cu privire la un domeniu de reglementare din sectorul silvic, în scopul
dobândirii de cunoștințe aprofundate cu privire la un anumit aspect al legislaţiei silvice.
II. Obiective generale
1. Cunoașterea și aprofundarea noțiunilor privitoare la drept și legislație forestieră

2. Cunoașterea și aprofundarea noțiunilor privind aplicarea normelor de drept în
activitatea profesională
3. Cunoașterea și aprofundarea noțiunilor privind procesele politice în sectorul forestier
III. Competențe generale conferite de modul
Controlul şi aplicarea prevederilor cadrului legal specific silviculturii: Descrierea cadrului

legal, definirea, clasificarea şi alegerea metodelor, tehnicilor şi procedurilor utilizate în
elaborarea strategiilor şi operaţiilor administrative, economice şi de marketing.
IV. Cerințe preliminare

Cunoștințe în utilizarea platformelor web și a motoarelor de căutare.
Deprinderea de a utiliza pachetul Office sau echivalent pentru redactare text, tabele, scheme de
reglementare.
7
V. Resurse și mijloace de lucru
Acces internet.
Laptop sau desktop pentru rezolvarea testelor grilă și efectuarea activităților de învățare
independentă sau seminar în sistem on-line.
VI. Evaluare
Criteriile generale de evaluare: completitudinea şi corectitudinea cunoştinţelor, coerenţa logică,

fluenţa de exprimare, forţa de argumentare.
Criterii specifice disciplinei: abilităţi, cunoştinţe certe şi profund argumentate despre legislația
silvică, legătura funcțională între actele normative, procesele politice și actul normativ ca
rezultat al proceselor politice.
Criterii ce vizează aspectele atitudinale şi motivaţionale ale activităţii studenţilor.
8
Figura 1. Semnificația pictogramelor utilizate în cadrul materialului de studiu
9
VII. Conținutul suportului de curs
Unitatea de învățare 1: Noțiuni juridice de bază. Norma juridică, clasificarea normelor juridice.
Forţa de coerciție a statului
Cuprins:
1.1. Introducere .................................................................. Error! Bookmark not defined.
1.2. Obiective și competențe dobândite ............................... Error! Bookmark not defined.
coerciție a statului............................................................... Error! Bookmark not defined.
1.3.1. Obiectul dreptului ................................................. Error! Bookmark not defined.
1.3.2. Drept subiectiv, drept obiectiv............................... Error! Bookmark not defined.
1.3.3. Ramuri de drept .................................................... Error! Bookmark not defined.
1.3.4. Norma juridică. Clasificarea normelor juridice ...... Error! Bookmark not defined.
1.3.5. Forţa de coerciție a statului ................................... Error! Bookmark not defined.
1.4. Miniglosar ................................................................... Error! Bookmark not defined.
1.5. Rezumat ...................................................................... Error! Bookmark not defined.
1.6. Test de autoevaluare .................................................... Error! Bookmark not defined.
1.7. Bibliografie minimală .................................................. Error! Bookmark not defined.
1.1. Introducere
Acest capitol are rol de familiarizare cu noțiuni de bază din științele juridice și de cu modul de
organizare a sistemului de drept precum și a modului de organizare a legilor.
1.2. Obiective și competențe dobândite
Însuşirea principalelor noţiuni teoretice despre drept și sistemul juridic.

Înțelegerea modului de încriere a dreptului forestier printre celelalte sisteme de drept.
Capacitatea de a înțelege unitatea de bază a legilor – norma juridică.
10
Durata de parcurgere: 2 ore.
Conținutul unității de învățare
coerciție a statului
1.3.1. Obiectul dreptului
Obiectul dreptului îl constituie reglementarea relaţiilor sociale. Nu însă toate relaţiile sociale se
regăsesc reglementate prin intermediul normelor juridice. Există relaţii sociale care sunt
sancţionate nu de normele de drept, ci de norme scrise sau nescrise ale moralei, ale familiei, sau
ale bisericii. Departajarea între norme de comportament sancţionate de drept şi norme de
comportament sancţionate de alte principii de organizare socială a evoluat de-a lungul timpului.
Astfel, în perioada în care dreptul canonic avea o mare influenţă în procesul legislativ, norme
de conduită ecleziastice (ale bisericii) erau sancţionate prin legea statului.
Dreptul şi teologia
Deşi diferite substanţial, dreptul şi teologia se găsesc într-o strânsă legătură:
există, este adevărat, o mulţime de reguli juridice ce nu au nici o legătură cu
normele de comportament înscrise în religie (de exemplu, dispoziţiile codului rutier), dar
există mii altele ce sunt transpunerea juridică a unor astfel de comandamente (să nu furi, să
nu ucizi etc.). Chiar atunci când preceptele religioase sunt transpuse în drept în aceeaşi
formulare există o deosebire substanţială: la nivelul sancţiunii preceptele religioase privesc
raporturile omului cu divinitatea, în timp ce preceptele juridice atrag o sancţiune din partea
grupului social. Uneori există o ruptură evidentă între norma juridică şi preceptul religios: de
exemplu, regula legitimei apărări şi „întoarcerea celuilalt obraz”.
Reglementarea anumitor relaţii sociale şi nereglementarea altora constituie un indicator al vieţii

sociale sub două aspecte:
Ø sistemul de drept reflectă o anumită structură socială, un anumit raport de forţe
între membrii societăţii;
Ø sistemul de drept promovează anumite valori, reprezentând ceea ce societatea
consideră la un moment dat drept conduită permisă, tolerată sau acceptabilă din
partea membrilor săi.
11
Ca expresie a condiţiilor vieţii materiale, normele de drept creează astfel terenul juridic
favorabil afirmării acelei tendinţe evolutive care este de dorit din punct de vedere social -
general1.
O relaţie socială reglementată juridic devine raport juridic. Participanţii la raporturile juridice
sunt acele persoane care sunt legate prin drepturi şi obligaţii.
Dreptul reprezintă ansamblul normelor instituite de către stat în vederea

dirijării conduitei umane, a căror obligativitate este asigurată, la nevoie, de
forţa de constrângere a statului2. Normele juridice sunt acele reguli de
conduită, generale şi impersonale, care stabilesc conduita subiecţilor de drept
în raporturile ce formează obiectul de reglementare al dreptului.
1.3.2. Drept subiectiv, drept obiectiv
Dreptul obiectiv este dreptul care există indiferent de existenţa participanţilor la raporturile
juridice, reprezentând tot ceea ce este prevăzut în legi şi acte normative. Dreptul subiectiv este
acel drept pe care îl deţine participantul la raportul juridic. El are latitudinea de a exercita sau
nu dreptul său. În momentul în care se decide să îl exercite, el nu o poate face decât respectând
condiţiile prezente în lege, adică ţinând cont de ceea ce dreptul obiectiv impune pentru
exercitarea oricărui drept subiectiv. Dreptul subiectiv este diferenţiat de la un titular la altul.
Astfel, în cazul dreptului procesual, prevederile legii cu privire la modalităţile de intentare ale
unei acţiuni în justiţie pentru tulburare de posesie constituie conţinutul dreptului obiectiv. Cel
al cărui posesie a fost tulburată are dreptul subiectiv de a face plângere în justiţie, drept a cărui
valorificare se află la latitudinea sa.
Actul juridic este manifestarea de voinţă în scopul de a produce, modifica sau stinge un raport
juridic (ex. contractul). Faptul juridic este un eveniment care se produce indiferent de voinţa
persoanei, dar care are proprietatea de a produce, modifica sau stinge un raport juridic (moartea
persoanei care deschide o succesiune, producerea unei calamităţi şi deschiderea dreptului la
despăgubire de către societatea de asigurări). Actul şi faptul juridic nu sunt izvoare formale de
drept, ele pot însă influenţa existenţa drepturilor subiective ale persoanei.
Dreptul nu trebuie să intervină decât dacă binele comun cere intervenţia sa.
Cu alte cuvinte normarea nu trebuie să intervină dacă indivizii îşi
conformează spontan conduitele finalităţii regulilor proiectate. "Legile
inutile slăbesc legile necesare"3. Trebuie deci evitat ca legiferarea să devină
1
Humă, I., Introducere în studiul dreptului, Ed. Chemarea Iaşi, 1993, pag. 15.
2
Răuschi, Ş., Drept civil - partea generală, persoana fizică, persoana juridică, Ed. Chemarea Iaşi, 1993, pag. 5.
3
Montesquieu, De l'ésprit des lois, livre XXIX, chap. XVI.
12
un spectacol politic. Legile trebuie să fie cerute de societate şi nu edictate pentru gloria
legiuitorilor.
Normarea trebuie să ţină seama de posibilităţile concrete de implementare a dreptului.
Activitatea de legiferare trebuie să fie fundamentată ştiinţific în sensul că mai întâi de toate
trebuie determinate necesitatea şi finalităţile normării.
Legea trebuie să reflecte o necesitate socială, ceea ce înseamnă că o bună politică
legislativă trebuie să pornească de la cercetarea atentă a realităţii sociale şi o proiectare
atentă a consecinţelor unor eventuale reglementări, de la admisibilitatea ei din punct de
vedere psihologic şi de la posibilitatea realizării ei efective în practică. La polul opus se
situează legiferarea folosită ca paravan pentru realizarea unor interese private sau de grup
- de ex. un act normativ pentru scutirea de TVA sau anularea datoriilor unei anumite
categorii de producatori de bere, cu beneficiu direct pentru un parlamentar sau rudele sale,
acționari ori patroni ai unor fabrici de bere (orice asemănare cu un caz real este o simplă
coincidență).
1.3.3. Ramuri de drept
În societate există o mare varietate de norme juridice. Dincolo însă de specificul lor, normele
au ceva în comun: în primul rând unitatea de voinţă, fiind vorba de voinţa unuia şi aceluiaşi
legiuitor, în al doilea rând ele se pot grupa în funcţie de anumite criterii, formând în ansamblu
sistemul dreptului.
Prima distincţie, care s-a realizat înăuntrul sistemului de drept, a fost aceea între dreptul public
şi cel privat. Ulpian numea “jus publicum” dreptul care se referă la interesele statului, iar “jus
privatum” dreptul care se referă la interesele diferitelor persoane. Grecii nu făceau această
distincţie, iar germanii vechi au confundat cele două ramuri. În decursul timpului s-a mai vorbit
despre un drept privat şi un drept al societăţii, de un grup de ramuri cu caracter mixt, iar Marx
şi Engels susţin că dreptul socialist nu poate fi împărţit în public şi privat, deoarece în societatea
socialistă nimic nu este privat.
În funcţie de metoda de reglementare, care se bazează pe egalitatea juridică a părţilor sau pe
poziţia de autoritate a statului, ramurile de drept se clasifică în ramuri de drept public şi ramuri
de drept privat. În cadrul dreptului public se definesc ca ramuri esenţiale: dreptul constituţional,
dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal etc. Ca ramuri principale de drept privat
există: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul internaţional privat, dreptul
transporturilor etc.
În doctrina românească se face distincţie între:
Ø ramurile de drept prin care se organizează raporturile dintre stat, organele statului şi
indivizi, raporturi orientate în direcţia apărării unor interese generale ale societăţii
(ramuri de drept public) ;
13
Ø ramurile de drept prin care se organizează raporturile dintre indivizi, dintre persoane
fizice, urmărindu-se asigurarea unui minim de securitate, condiţie a exerciţiului
libertăţii şi a intereselor personale în conformitate cu interesele generale (ramuri de
drept privat).
Ramura de drept este definită ca un ansamblu de norme juridice,

legate organic între ele, care reglementează relaţii sociale care au acelaşi
specific şi folosesc aceeaşi metodă de reglementare.
1.3.4. Norma juridică. Clasificarea normelor juridice
Normele juridice sunt o categorie a normelor sociale care reprezintă reguli de conduită instituite
sau recunoscute de către stat, obligatorii în raporturile dintre subiectele de drept, a căror aplicare
este asigurată prin conştiinţa juridică, iar la nevoie, prin forţa coercitivă a statului4. Normele
juridice sunt raporturi sociale reglementate juridic.
Principalul criteriu de clasificare este cel al forţei lor obligatorii, distingându-se astfel norme
imperative şi dispozitive.
Normele imperative, categorice, impun o anumită conduită părţilor participante la raportul
juridic, conduită de la care nu se pot abate5. Totodată, părţile nu pot stabili alte reguli pentru
raporturile ce se încheie între ele.
Normele imperative onerative sunt cele care prevăd obligaţia de a săvârşi anumite
acţiuni, care ordonă ceva: ex. "Donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea
nulităţii absolute. " (art. 1011 C. civ.), sau " Arborii destinați tăierii se inventariază și,
după caz, în funcție de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de
către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice" (art. 63, al. (1)
C. s.) sau art. 51, al. (1) C.s. „Proprietarii de păduri sunt obligați să asigure paza pădurii
împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a
pășunatului și a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier, în condițiile legii”.
Normele imperative prohibitive interzic săvârşirea unor anumite acţiuni:
- art. 35 C.s. „Reducerea suprafeței fondului forestier național este interzisă”;
- art. 53 C.s. „Se interzice pășunatul în fondul forestier, în perdelele forestiere de
protecție și în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare”;
- art. 68 C.s., al. (2): „Sunt interzise primirea spre încărcare și transportul cu orice
mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoțite de documentele de transport
prevăzute la al. (1)” (respectiv: documente specifice de transport, din care să rezulte cu
certitudine legalitatea provenienței acestora);
4
Gorun, A., 2007. http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/AdrianGorun/Cap4.htm
5
Răuschi, Ş., op. cit., pag. 18 şi următ.
14
- art. 122 C.s.: „La data intrării în vigoare a prezentului cod sunt interzise punerea
în valoare și autorizarea spre exploatare de masă lemnoasă din păduri pentru care nu sunt
asigurate serviciile silvice, în condițiile prezentului cod”.
Normele dispozitive sunt acele norme a căror aplicare este lăsată la dispoziţia (aprecierea)
părţilor participante la raportul juridic.
Normele dispozitive permisive (de împuternicire), nici nu impun, nici nu interzic
săvârşirea unei acţiuni, lăsând la latitudinea părţilor să aleagă conduita pe care o doresc
să o urmeze, din mai multe posibile pe care legea le indică. De exemplu, în dreptul
familiei, se precizează : "Viitorii soţi pot conveni să îşi păstreze numele dinaintea
căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soţ
poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor
reunite.=" (art. 282, C. civ.). Un alt exemplu : "Pentru fondul forestier proprietate privată
a persoanelor fizice şi juridice administrarea şi/sau serviciile silvice, după caz, se
realizează prin ocoale silvice private, care funcţionează similar asociaţiilor şi fundaţiilor,
sau pe bază de contract cu alte ocoale silvice. (art. 13 C.s.) ". În cazul acestei ultime
norme, se lasă la dispoziţia părţilor (respectiv persoanele fizice şi juridice deţinătoare de
păduri) să aleagă între administrarea prin ocoale silvice private proprii sau administrarea
pe bază de contract cu ocoale silvice de stat.
Normele dispozitive supletive permit ca, în anumite împrejurări, persoanele să-şi
aleagă singure conduita de urmat şi numai în situaţia în care nu şi-au manifestat singure
conduita, se aplică prevederile normei care va suplini lipsa de manifestare a voinţei lor.
De exemplu, în materia vânzării, conform art. 1352, C. civ., „vânzătorul este supus la
răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă din cauza acelora, lucrul nu
este bun de întrebuințat, dupa destinarea sa, sau întrebuințarea sa e atat de micșorată, încât
se poate presupune că cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce
a dat, de i-ar fi cunoscut viciile", ceea ce înseamnă că, faţă de dispoziţia textului,
vânzătorul se poate obliga să răspundă şi de viciile aparente, sau părţile pot conveni ca
vânzătorul să nu răspundă nici de viciile ascunse.
Un alt criteriu de clasificare îl constituie conţinutul şi întinderea domeniului de reglementare a

normelor juridice, după care acestea se împart în norme generale şi speciale. Pentru fiecare
ramură de drept, normele generale sunt cuprinse în legi cu caracter general şi stabilesc un cadru
legal prin care se reglementează instituţii şi principii generale de drept. De exemplu, în dreptul
penal, normele generale sunt cele referitoare la principiile de aplicare a legii penale în spaţiu şi
timp, definesc infracţiunea şi instituţiile legate de aceasta, precum şi alte instituţii de generală
aplicabilitate6. Normele speciale în dreptul penal, sunt acele norme care consacră infracţiuni
determinate şi pedepsele corespunzătoare lor şi care sunt cuprinse în partea specială a Codului
penal sau în legile speciale cu dispoziţii penale.
6
Zolyneak, M., Drept penal, partea generală, Ed. Chemarea Iaşi, 1992, pag. 76
15
Normele speciale se aplică tuturor cazurilor particulare, ori de câte ori se întrunesc condiţiile
legii. Normele speciale sunt de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că ele se aplică înaintea
normelor generale.
O aplicare a acestui principiu o putem regăsi în reglementarea regimului silvic. Normele
generale, sau de drept comun, autorizează pe proprietarul unui bun la libera utilizare a acestuia
„în condiţiile legii”. Pentru cazul în care bunul este un teren forestier, condiţiile legii sunt în
fapt prevederile legislaţiei silvice, care are caracter de normă specială faţă de dreptul comun,
reprezentat în cazul de faţă de dreptul civil. În consecinţă, deşi în materia proprietăţii dreptul
civil promovează posibilitatea proprietarului de a dispune în mod liber de bunul în proprietate,
prevederile legislaţiei silvice, care sunt de imediată aplicare, impun proprietarului forestier
anumite condiţii în cazul în care el vrea să exercite dreptul de dispoziţie (distrugere, modificare,
vânzare) asupra terenului forestier.
Un exemplu de aplicare a normelor speciale (legea silvică) în faţa celor generale (drept civil)
este dat de expunerea de motive a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 114 din 11 martie 2004
referitoare la încriminarea tăierii sau scoaterii din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau
lăstari, de către proprietarii terenurilor forestiere (Cadrul nr. 1).
Decizia Curţii Constituţionale arată deci că prevederile dreptului civil referitoare la proprietate
sunt completate de prevederile legii silvice care arată în ce condiţii se poate exercita proprietatea
asupra arborilor din fondul forestier proprietate privată.
1.3.5. Forţa de coerciție a statului
Aplicarea normelor de drept este garantată de forţa de coerciţie a statului. Forţa de constrângere
aparţine numai Statului, ca garant al ordinii de drept. Statul este titular al suveranităţii şi
personifică din punct de vedere juridic naţiunea. Din punct de vedere social statul este o
instituţie a societăţii, dar şi un instrument în conducerea socială.
În teoria politică, prin stat de drept se înţelege un stat bazat pe o ierarhie a normelor generatoare
de ordine juridică. În statul de drept, statul este garantul libertăţilor şi drepturilor individuale,
totodată, asigurând securitatea internă şi externă a cetăţenilor prin instituţii democratice. În baza
acestor prerogative, statul este cel care garantează aplicarea sancţiunilor în cazul nerespectării
conduitei impuse de normele juridice. În cazul ramurilor de drept public, precum dreptul penal,
manifestarea forţei de coerciţie este evidentă, de ex. prin posibilitatea de a trage la răspundere,
inclusiv prin privarea de libertate. În schimb, aplicarea forţei de coerciţie a statului în raporturi
de drept privat, cum sunt cele întâlnite în materia contractelor, este mai nuanţată. Astfel,
înţelegerea dintre părţi este protejată, respectată (contractul este lege între părţile implicate) şi
întărită prin posibilitatea de a apela la sistemul instanţelor judecătoreşti în caz de litigiu.
Cadrul nr. 1. Exemplificarea principiului de aplicare a legii speciale
16
Prin Încheierea din 12 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 668/2003,
Judecători Marghita a sesizat Curtea Constituțională cu excepţia de neconstituționalitate
a dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 75/2002 pentru modificarea și completarea
Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și
administrarea fondului forestier național. Excepţia a fost ridicata de K. M-K., inculpat în
dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că
dispozițiile criticate, ce incriminează tăierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de
arbori, puieți sau lăstari, de către proprietari, deținători sau de către oricare alta persoana,
sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (1) [in prezent art. 44 alin. (1)] din Constituție,
referitoare la garantarea dreptului de proprietate : "Dreptul de proprietate, precum și
creanțele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul și limitele acestor drepturi sunt
stabilite de lege." În acest sens arata ca a fost trimis în judecata în baza dispozițiilor art.
31 alin. (3) din Legea nr. 75/2002, deoarece a procedat la tăierea unui număr de arbori
de pe terenul aflat în proprietatea sa. Or, fapta de a tăia arbori din pădurea sa este un act
de dispoziție materiala asupra bunului pe care îl are în proprietate, aşa încât considerarea
acestui act de dispoziție ca fiind infracțiune ii limitează prerogativele dreptului de
proprietate.
Judecătoria Marghita considera ca excepţia de neconstituționalitate este
neîntemeiata, deoarece prin aceasta reglementare s-a avut în vedere ca exercitarea
prerogativelor ce decurg din dreptul de proprietate sa nu lezeze interesele generale ale
societății. De asemenea, instanța precizează ca prin art. 35 din Constituția republicata
statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat
ecologic, asigurând cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
Examinând excepţia de neconstituționalitate invocata, Curtea constata ca aceste
critici nu pot fi reținute, întrucât dispozițiile art. 32 alin. (1) și (3) din Ordonanța
Guvernului nr. 96/1998, modificata și completata prin Legea nr. 75/2002, republicata, nu
numai ca nu contravin prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituție, ci, dimpotrivă,
constituie o aplicare a acestora.
Astfel, potrivit textului constituțional invocat de însuși autorul excepției, dreptul
de proprietate poate fi limitat, conţinutul și limitele acestuia stabilindu-se prin lege.
Referitor la dreptul de proprietate asupra pădurilor, la conţinutul și limitele acestui drept,
Codul silvic (Legea nr. 26/1996) a introdus în titlul III, intitulat "Fondul forestier
proprietate privata", reguli stricte cu privire la obligațiile proprietarilor de păduri și de
alte terenuri din fondul forestier proprietate privata (care fac parte din fondul forestier
național), de gospodărire în conformitate cu regimul silvic și cu regulile privind protecția
mediului, de respectare a prevederilor amenajamentelor silvice și a permanentei pădurii,
de recoltare numai a arborilor marcați de personalul silvic și alte obligații. Rezulta ca
dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate privata nu poate fi
exercitat decât cu respectarea acestor dispoziții legale care îi determina conţinutul
și limitele.
Curtea observa ca obiectul de reglementare al Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998
are în vedere tocmai stabilirea unor asemenea obligații în sarcina proprietarilor de
17
terenuri acoperite cu vegetaţie forestiera, a căror nerespectare este sancționata de
dispozițiile ce fac obiectul criticii de neconstituționalitate. Respectarea riguroasa a
acestor norme este necesara pentru a preveni tăierile masive de arbori și despădurirea
terenurilor, care ar avea consecințe grave asupra mediului înconjurător și asupra sănătății
populației. Aceste interese majore impun incriminarea și sancționarea faptelor prevăzute
în textul de lege criticat, chiar daca acestea sunt săvârșite de proprietarii terenurilor
forestiere, limitarea în acest mod a dreptului de proprietate privata fiind în deplina
concordanta cu dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției de
neconstituționalitate.
Curtea mai retine ca limitarea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere,
prin incriminarea tăierii, fără drept, de către proprietari sau de către alte persoane, a
arborilor, puieților sau lăstarilor, este în acord și cu prevederile constituționale ale art.
35, referitoare la dreptul la un mediu sănătos, potrivit cărora: "(1) Statul recunoaște
dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic. (2)
Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice și
juridice au îndatorirea de a proteja și a ameliora mediul înconjurător."
Să ne reamintim
Dreptul reglementează relații sociale și impune norme de comportament.

Normele juridice reprezintă o relație socială reglementată juridic.
Ramura de drept este un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţii sociale
care au acelaşi specific şi folosesc aceeaşi metodă de reglementare.
1.4. Miniglosar
Actul juridic - manifestarea de voinţă în scopul de a produce, modifica sau stinge un raport
juridic (ex. contractul)
Dispoziţia - poate fi materială sau juridică, respectiv posibilitatea de a hotărî asupra
(abutendi): existenţei materiale a bunului, în limitele legii, sau de a hotărî cu privire la
soarta juridică a bunului (să îl înstrăineze sau să creeze asupra lui alte bunuri
reale);
Faptul juridic - eveniment care se produce indiferent de voinţa persoanei, dar care are
proprietatea de a produce, modifica sau stinge un raport juridic (moartea
persoanei care deschide o succesiune, producerea unei calamităţi şi
deschiderea dreptului la despăgubire de către societatea de asigurări).
Raport - o relaţie socială reglementată juridic
juridic
18
1.5. Rezumat
Dreptul reprezintă ansamblul normelor instituite de către stat în vederea
dirijării conduitei umane, a căror obligativitate este asigurată, la nevoie, de
forţa de constrângere a statului. Normele juridice sunt acele reguli de conduită, generale şi
impersonale, care stabilesc conduita subiecţilor de drept în raporturile ce formează obiectul
de reglementare al dreptului. Aplicarea normelor de drept este garantată de forţa de coerciţie
a statului.
1.6. Test de autoevaluare
1. Ce este dreptul?
2. Ce sunt normele juridice?
3. Definiți actul juridic și faptul juridic.
4. Dați exemple de ramuri de drept public și de ramuri de drept privat.
5. De ce normele regimului silvic sunt de “imediata aplicare” în fata normelor de drept
civil referitoare la proprietate? Considerați exemplul dat în Cadrul nr. 1.
6. Cum se manifesta în fapt forţa de coerciție a statului?
Subiecte tip eseu:

1. Pe baza informațiilor dintr-un caz de încălcare a legislației silvice prezentat în mass-media,
și pe baza codului silvic și a legii contravențiilor silvice, arătați în ce constă și cum se manifestă
forța de coerciție a statului în vederea aplicării normelor de drept forestier.
Evaluare: se identifică structura care personifică forța de coerciție a statului, constrângerea
aplicată făptuitorului și baza sa legală (ce articole din cele două acte normative).
2. Identificați în Codul silvic norme de drept care au legătură cu alte ramuri de drept decât
dreptul forestier.
Evaluare: sunt identificate normele care sunt în strânsă legătură cu alte ramuri de drept,
precum dreptul civil, dreptul penal, dreptul administrativ, dreptul mediului, sau dreptul fiscal.
Se evidențiază prin menționarea lor (art, al., lit.) și o scurtă reproducere a conținutului.
19
1.7. Bibliografie minimală
Humă, I., 1993. Introducere în studiul dreptului. Iaşi, Editura Fundaţiei Chemarea.
Codul Silvic, Legea 46/2008: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/90768
Legea contravențiilor silvice nr. 171/2010:
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/120856
20
Unitatea de învățare 2: Izvoare de drept. Clasificarea legilor.
Cuprins:
2.3. Izvoare de drept. Clasificarea legilor............................ Error! Bookmark not defined.
2.3.1. Separația puterilor în Stat ...................................... Error! Bookmark not defined.
2.3.2. Clasificarea legilor ................................................ Error! Bookmark not defined.
2.1. Introducere
Unde putem găsi scrise regulile de comportament social consacrate juridic?
Cum funcționează organic aceste reguli de comportament, în funcție de tipul actului
normativ în care acestea sunt înscrise? O incursiune în clasificare legilor este necesară.

Recunoașterea categoriei de act normativ.
Înțelegerea consecințelor juridice ale separației puterilor în Stat.
2.3. Izvoare de drept. Clasificarea legilor.

2.3.1. Separația puterilor în Stat
21
Principiul separației puterilor în stat îşi găsește fundamentarea în lucrarea lui Montesquieu
“Spiritul legilor”. Separarea puterilor în stat constituie o garanție de democrație; acest principiu
izvorăște din experienţa medievală a monarhiilor absolutiste şi se confirmă prin evoluţia vieţii
politice în cadrul dictaturilor moderne şi contemporane.
Ø “Orice putere corupe; puterea absolută corupe în mod absolut”
Statul funcţionează prin intermediul a trei categorii de instituţii, dotate cu

atribuții legislative, executive sau judecătorești.
Puterea legislativă este deținută de Parlament, cu cele două camere ale sale, Camera
Deputaţilor şi Senatul. Rolul lor este de a elabora, aproba şi emite legi.
Puterea executivă este exercitată de guvern şi de preşedintele republicii. În mod restrictiv şi în
cazuri expres prevăzute, aceste organe executive pot avea o funcţie legislativă, însă sub
controlul parlamentului. Esenţa puterii executive consistă în crearea condiţiilor pentru aplicarea
legii.
Puterea judecătorească aparţine doar instanţelor judecătoreşti. Judecătorii nu pot decât aplica
legea; în dreptul romano - germanic, judecătorii nu creează dreptul. Puterea judecătorească este
astfel chemată să pună în aplicare legea.
! Pentru o sistematizare asupra instanțelor judecătorești din România și a rolului lor se poate
accesa Portalul Instanțelor de Judecată (http://portal.just.ro/SitePages/acasa.aspx).
Principiul separaţiei puterilor în stat nu este un principiu absolut. De la un stat la altul,
exercitarea prerogativelor legislative sau executive diferă în limite destul de largi, întâlnindu-
se republici prezidenţiale (SUA, Rusia, Franţa) sau parlamentare. Astfel, rolul instituţiei de
preşedinte al SUA este cu mult mai executiv decât în democraţiile clasice europene, unde şeful
de guvern este cel care deţine prerogative executive destul de largi. În unele state occidentale
(Anglia, Belgia) rolul şefului statului este redus la reprezentarea diplomatică în plan
internaţional şi la reglementarea unor conflicte între puterile legislative.
Preşedintele României, în exercitarea funcţiei sale diplomatice, semnează acte şi tratate
internaţionale, a căror introducere în legislaţia internă este condiţionată de ratificarea de către
parlament. Printre alte drepturi ale preşedintelui se enumeră desemnarea candidatului de prim
ministru, numirea guvernului, dreptul de graţiere, numirea în funcţii publice, funcţia de
comandant al forţelor armate, adresarea de mesaje parlamentului, dizolvarea parlamentului,
solicitarea referendumului, promulgare legilor prin decret prezidenţial, etc.
Guvernul “asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a
administraţiei publice” - deci este autoritate executivă. Pe lângă aceasta, prin iniţiativa
legislativă şi delegarea legislativă, guvernul are şi o funcţie legislativă, însă în limitele şi sub
controlul parlamentului.
22
Parlamentul este cel care emite legea. Parlamentul are de asemenea dreptul de a manifesta lipsa
de sprijin faţă de politica economică şi socială a guvernului prin intermediul moţiunii de
cenzură, precum şi dreptul de a interpela guvernul în legătură cu măsurile întreprinse (drept de
control asupra executivului). Prim-ministrul şi guvernul, în ansamblul său, răspund politic
numai în faţa parlamentului, atât pentru activitatea, cât şi pentru actele lor. Dacă la acestea
adăugăm şi posibilitatea parlamentului de a suspenda din funcţie pe preşedinte, regimul politic
din ţara noastră aşa cum reiese din prevederile Constituţiei este un regim semi-prezidenţial
atenuat sau parlamentarizat, apropriat de regimul parlamentar clasic.
2.3.2. Clasificarea legilor
Legea este actul normativ care provine de la organul legiuitor al ţării, elaborat în forme
prestabilite şi care se bucură de supremaţie faţă de toate celelalte izvoare ale dreptului.
Legile se clasifică în fundamentale sau constituţionale şi ordinare, în funcţie de conţinut, de
modalitatea de adoptare şi de cvorumul cerut (Tabelul 1).
În sistemul de drept naţional, legea are forţă juridică superioară tuturor celorlalte izvoare de
drept. Conform art. 72 al. 1 din Constituţie, Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi
organice şi legi ordinare.
Legile constituţionale sunt Constituţia (https://www.constitutia.ro;
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339) şi legile de modificare ale Constituţiei.
Constituţia este legea fundamentală a statului, căreia i se ordonează toate celelalte legi.
Principalele capitole ale Constituţiei sunt consacrate:
Ø stabilirii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor;
Ø reglementării funcţionării Parlamentului, Consiliului Legislativ, Preşedinţiei, Guvernului,
ministerelor şi altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, autorităţilor
administraţiei publice locale (consiliu local, primar, consiliu judeţean, prefect), instanţelor
judecătoreşti, ministerului public, Consiliului Superior al Magistraturii;
Ø economiei şi finanţelor publice;
Ø funcţionării Curţii Constituţionale.
Prima Constituţie a României a fost adoptată în 1866, după modelul belgian din 1831, fiind
urmată de Constituţiile din 1923, 1948, 1952, 1965 şi 1991, cea din urmă fiind adoptată prin
referendum naţional şi revizuită în 2003.
Legile organice sunt cele prin care se reglementează o categorie limitată şi

expresă de domenii, printre care, de exemplu în cazul dreptului civil, regimul
juridic general al proprietăţii şi al moștenirii. Legile ordinare sunt acte
23
normative obișnuite, curente, cu obiect limitat (de ex. Legea 18/1991 - legea fondului
funciar).
Alte izvoare ale dreptului sunt reprezentate de:

Ø decretele Preşedintelui României;
Ø hotărârile şi ordonanţele Guvernului. Hotărârile se emit pentru executarea legilor, iar
ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare votată de parlament;
Ø actele administraţiei publice centrale şi de specialitate ex. actele Ministerului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu valabilitate de domeniu.
Tabelul 1. Clasificarea legilor. Autorităţi investite cu putere legiuitoare

Tipul de relaţii sociale Autoritatea
Categoria de legi Cvorumul necesar
reglementate investită
relaţii sociale din toate domeniile
legi constituţionale:
vieţii social-politice şi economice cu vot nominal, 2/3 din
- Constituţia Adunarea
deosebită importanţă pentru numărul total de
- legi de modificare a Constituantă
exercitarea puterii de stat şi a membri
Constituţiei
conducerii politice a societăţii
legi organice relaţii sociale importante în
Camera jumătate plus unu din
ex. Legea de exercitarea puterii de stat, privind
Deputaţilor şi numărul total al
organizare organizarea şi funcţionarea unor
Senat deputaţilor
judecătorească organe de stat
majoritate simplă:
legi ordinare Camera jumătate plus unu din
raporturi sociale ordinare din diferite
ex. Legea fondului Deputaţilor şi numărul membrilor
domenii social - economice
funciar Senat prezenţi în fiecare
cameră
Camera
relaţii sociale dintr-un anumit
codurile Deputaţilor şi majoritate simplă
domeniu
Senat
Camera
acte şi hotărâri cu regulament de funcţionare a
Deputaţilor şi
caracter normativ camerelor Parlamentului
Senat
decrete, atunci când au un anume aspect al vieţii sociale, Preşedintele
caracter normativ politice sau economice României
Guvern, semnate
relaţii sociale dintr-un anumit de prim ministru,
hotărâri şi ordonanţe7
domeniu contrasemnate de
miniştrii de resort
Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
7
hotărârile de guvern se emit pentru executarea legilor; ordonanțele de guvern se pot emite numai pentru
domeniile legilor ordinare şi numai în baza unei legi speciale de abilitare emisă de către parlament, care
menționează domeniul şi data până la care se pot emite ordonanțe, eventual obligativitatea supunerii spre
aprobare către parlament a ordonanţelor emise de către guvern.
24
Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit în temeiul unei
legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se
contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul
Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care
au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
Organele locale ale administraţiei de stat (consiliul local, primarul, consiliul judeţean şi
prefectul) sunt abilitate să adopte acte normative cu aplicare limitată la unitatea administrativ –
teritorială. Acestea pot fi hotărâri normative ale consiliului local, hotărâri ale consiliului
judeţean, ordine ale prefectului, decizii ale delegaţiei permanente, ori dispoziţii emise de
primar.
În privinţa adoptării legilor, pentru legile ordinare, procedura impune formarea unei comisii de
specialişti care propun Parlamentului un proiect de lege. Acesta este supus dezbaterii în cele
două camere ale Parlamentului, suferind pe această cale o serie de modificări (amendamente).
Dacă forma finală adoptată de Camera Deputaţilor diferă de forma finală adoptată de Senat, se
formează o comisie de mediere, iar rezultatul medierii este din nou supus dezbaterii în
Parlament.
TO DO: Căutați pe site-ul cdep.ro (repertoriul legislativ – interogare)

informații despre Codul Silvic. Analizați Fișa actului și identificați
modificările apărute după luna august 2015, când Codul silvic a fost
republicat. Verificați în textul furnizat gratuit online dacă au fost introduse
modificările adoptate prin Legea 232/ 2016.
Să ne reamintim
Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit
în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
2.4. Miniglosar
Separarea - statul funcţionează prin intermediul a trei categorii de instituţii, dotate

puterilor în stat cu atribuţii legislative, executive sau judecătoreşti. Puterea legislativă este
deţinută de Parlament. Puterea executivă este exercitată de guvern şi de
preşedintele republicii. Puterea judecătorească aparţine doar instanţelor
judecătoreşti
25
2.5. Rezumat
Statul funcţionează prin intermediul a trei categorii de instituţii, dotate cu
atribuţii legislative, executive sau judecătoreşti. Puterea legislativă este
deţinută de Parlament, care emite legi. Puterea executivă este exercitată de guvern care emite
hotărâri și ordonanțe de guvern şi de preşedintele republicii. Puterea judecătorească aparţine
doar instanţelor judecătoreşti.
1. Care sunt atribuțiile Guvernului?

2. Care sunt principalele categorii de legi?
3. Care este diferenţa dintre legile organice și cele ordinare?
4. Care este diferenţa dintre hotărâri de guvern și ordonanțe de guvern?
Subiecte tip eseu:
1. Identificați pentru un anumit domeniu de reglementare din domeniul silvic succesiunea de

acte normative, de la lege până la ordin de ministru (sau chiar procedură).
Evaluare: sunt enumerate legi, ordonanțe de urgență, hotărâri de guvern, ordine de
minsitru și norme tehnice (proceduri) care reglementează un anumit domeniu de activități
silvice.
2. Găsiți unde sunt stabilite și care sunt atribuțiile Guvernului în materie de protecția
biodiversității.
Evaluare: se identifică actul normativ de funcționare a acelui minister răspunzător de
protecția biodiversității, și se evidențiază articolele care precizează atribuțiile Guvernului în
acest domeniu.
Bonus: se identifică și actele normative care reglementează structurile care se ocupă
de protecția biodiversității.
3. Identificați în Codul civil câteva articole care au legătură cu pădurea.

Evaluare: se enumeră articolele (art., al., lit.) și se reproduce conținutul pe scurt.
Bonus: se interpretează în ce măsură aceasta afectează activitatea sectorului sau
aplicarea regimului silvic.
26
4. Identificați care sunt articolele din Constituția României care au legătură directă cu sectorul
forestier.
Evaluare: se enumeră articolele (art., al., lit.) și se reproduce conținutul pe scurt.
Bonus: se interpretează în ce măsură aceasta afectează activitatea sectorului sau
aplicarea regimului silvic.
Constituția României, https://www.constitutia.ro

Humă, I., 1993. Introducere în studiul dreptului. Iaşi, Editura Fundaţiei „Chemarea.
27
Unitatea de învățare 3: Administrație publică centrală şi locală
Cuprins:
3.3. Administraţie publică centrală şi locală....................... Error! Bookmark not defined.
3.3.1. Noţiunile de administraţie publică şi drept administrativError! Bookmark not
defined.
3.3.2. Administraţia publică centrală şi locală. Administraţie silvică de specialitate.
....................................................................................... Error! Bookmark not defined.
3.1. Introducere
În acest capitol se introduce noțiunea de administrație publică, de act de
administrare, și de administrație publică silvică. Se argumentează faptul că
administrarea pădurilor nu este un simplu act de gestionare contabilă, nici de management
(managementul performanței economice), ci de implementare a legii silvice.

Familiarizarea cu noțiunea de administrație publică și cu cea de drept
administrativ.
Cunoașterea organizării ministerului și a Gărzilor Forestiere.
28
3.3. Administraţie publică centrală şi locală

3.3.1. Noţiunile de administraţie publică şi drept administrativ
Administraţia publică poate fi definită ca ansamblul activităţilor exercitate

de autorităţile publice (acte juridice şi operaţiuni materiale) pentru aducerea la
îndeplinire a legilor sau prin care se prestează servicii publice.
În vorbirea curentă, termenul de administraţie publică evocă mai degrabă structura instituţională
care exercită activităţi de aducere la îndeplinire a legilor şi de prestare a unor servicii publice.
Printre autorităţile care reprezintă administraţia publică se numără şi “instituţii bugetare, regii
autonome şi societăţi comerciale subordonate ministerelor”, categorie în care se încadrează:
Ø autoritatea publică pentru silvicultură (Minister);
Ø organele sale din teritoriu (inspectoratele silvice);
Ø structura de gestionare a domeniului forestier proprietate publică (Regia Naţională a
Pădurilor) sau privată (structuri silvice proprii).
Organele administrative sunt investite cu putere publică şi acţionează în interes public, în

condiţiile legii.
Într-o democraţie autentică, potrivit principiului autonomiei locale, nu numai statul este
persoană morală de drept public, ci şi unităţile sale administrativ teritoriale.
Creşterea sarcinilor administraţiei publice a dus la desprinderea unor instituţii ale dreptului
administrativ şi conturarea unor veritabile ramuri independente: drept financiar, drept rutier,
drept agrar, drept ecologic, drept forestier. Pentru toate acestea, dreptul administrativ are
caracter de drept comun, deoarece furnizează o serie de principii generale.
În comparaţie cu alte ramuri de drept, dreptul administrativ se caracterizează prin faptul că
normele sale apără valori sociale generale. În timp ce dreptul penal apără valori sociale
fundamentale (siguranţa Statului, viaţa, integritatea şi patrimoniul persoanei), dreptul
administrativ apără valori sociale mai generale, referitoare la organizarea societăţii. Prin
aceasta, dreptul administrativ facilitează aplicarea tuturor celorlalte norme de drept.
Într-o definiţie exhaustivă, dreptul administrativ poate fi considerat ca acea ramură de drept
public care reglementează relaţiile sociale din sfera administraţiei publice, precum şi pe cele de
natură conflictuală dintre autorităţile administraţiei publice sau alte autorităţi statale, pe de o
parte, şi cei vătămaţi în drepturile lor prin actele administrative ale acestor autorităţi, pe de altă
parte.
29
În baza acestei definiţii, normele de drept administrativ se pot clasifica în norme materiale (am
putea considera că normele materiale răspund la întrebarea „ce este”, definesc anumite
instituţii), norme de procedură (răspund la întrebarea „cum se procedează”), norme
contravenţionale (de sancţionare a unor abateri de la conduita de urmat) şi norme de contencios
administrativ. Contenciosul administrativ este definit ca fiind totalitatea litigiilor născute între
particulari şi administraţiile publice, cu ocazia organizării şi funcţionării serviciilor publice şi
în care sunt puse în cauză reguli, principii şi situaţii juridice aparţinând dreptului public (C.
Rarincescu, 19368). Este deci o modalitate de apărare a persoanelor fizice şi juridice contra unor
vătămări aduse drepturilor lor prin activitatea administraţiei publice.
3.3.2. Administraţia publică centrală şi locală. Administraţia publică de specialitate

silvică
Noţiunea de administraţie publică evocă următoarele autorităţi publice: Preşedintele României,
Guvernul, ministerele şi celelalte organe publice subordonate direct Guvernului, organe
centrale de specialitate autonome, instituţii subordonate ministerelor; prefectul; organe locale
de specialitate subordonate ministerelor şi conduse de prefect; organe autonome locale
(consiliul judeţean, consiliul local, primarul).
Administraţia publică centrală este alcătuită de:
Ø aparatul de lucru al Guvernului, incluzând aici Cancelaria Primului Ministru,
Secretariatul General al Guvernului şi câteva departamente specializate, printre care
Departamentul de Control al Guvernului;
Ø Ministerele, împreună cu agenţiile şi instituţiile aflate în coordonarea lor directă;
Ø Agenţii şi instituţii în coordonarea directă a Primului Ministru sau a unor ministere din
cadrul guvernului.
Conform Constituției, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia
locala in comune si in orase sunt consiliile locale alese si primarii alesi, in conditiile legii.
Consiliile locale si primarii functioneaza, in conditiile legii, ca autoritati administrative
autonome si rezolva treburile publice din comune si din orase.
Administraţia publică locală este alcătuită din:

Ø Consiliile locale şi primarii care funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi
administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe;
Ø Consiliul judeţean, ca autoritate a administraţiei publice pentru coordonarea activităţii
consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes
judeţean;
8
Citat de Riciu, 2012. Procedura contenciosului administrativ - Aspecte teoretice si repere jurisprudentiale.
Editura Hamangiu, 470 p.
30
Ø Prefectul, care este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile
publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice
centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Administraţia publică centrală de specialitate silvică face referire la ansamblul activităţilor

exercitate de autorităţile publice de specialitate silvică (acte juridice şi operaţiuni materiale)
pentru aducerea la îndeplinire a legilor silvice sau prin care se prestează servicii publice cu
specific silvic la nivel central (cum ar fi, de exemplu, monitorizarea implementării unor acte
normative prin intermediul registrelor naționale cu caracter silvic sau a comisiilor de autorizare
sau avizare a unor anumite activități, de ex. Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură). În
sens restrâns, administraţia publică de specialitate silvică se referă strict la instituţiile publice
cu rol de coordonare/reglementare a activităţilor din domeniul silvic. Astfel, administraţia
publică de specialitate silvică desemnează ministerul, identificat în actele normative ca fiind
autoritatea publică centrală pentru silvicultură. După 1990, departamentul pădurilor a făcut
parte din Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, fiind transferat în ianuarie 2001
la Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. Denumirea acestuia din urmă s-a schimbat
succesiv. În decembrie 2009, Ministerul Mediului şi Pădurilor a preluat de la Ministerul
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale – personalul şi fondul de salarii aferente activităţii
privind pădurile şi structurilor specializate în acest domeniu, conform prevederilor Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul
administraţiei publice centrale. Din 2009, ministerul de specialitate a însemnat:
o Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, până în anul 2009
o Ministerul Mediului şi Pădurilor (HG 1635 din decembrie 2009 și apoi HG
544 din mai 2012)
o Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (HG 48 din februarie 2013)
o Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (HG 38 din ianuarie 2015)
o Ministerului Mediului (HG 19 din ianuarie 2017)
o Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (HG 43 din ianuarie 2020)
Articolul 1, al. (1) din HG 43/2020 specifică faptul că: „Ministerul Mediului, Apelor și
Pădurilor se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului”. Este deci instituție a
administrației publice centrale, și este organ de specialitate, cu competențe pe mediu, ape și
păduri.
Conform art. 4, HG 43/2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor exercită, în condițiile
legii, în domeniile proprii de competență, următoarele funcții:
Ø a) de strategie și planificare;
Ø b) de reglementare și avizare;
Ø c) de reprezentare;
31
Ø d) de autoritate de stat;
Ø e) de monitorizare, inspecție și control;
Ø f) de informare și conștientizare a publicului în domeniile sale de activitate;
Ø g) de administrare.
În domeniul planificării strategice, ministerul adoptă (art. 6, I, al. (1), lit. o) și p) din HG
43/2020): Strategia forestieră națională și Planul de acțiune în domeniul forestier; Strategia
națională și Planul de acțiune în domeniul silviculturii.
Atribuțiile ministerului în exercitarea funcției de autoritate de stat în domeniul silvic sunt
enumerate la art. 6, III, pct. 84-99, HG 43/2020:
84. organizează și coordonează activitatea de cercetare științifică și inginerie tehnologică în
domeniul silviculturii, sprijină dezvoltarea acestora și asigură folosirea rezultatelor obținute la
fundamentarea măsurilor de gospodărire durabilă a pădurilor;
85. elaborează strategii specifice diferitelor domenii ale sectorului forestier și cinegetic într-o
concepție unitară, prin corelarea acestora cu obiectivele Strategiei naționale pentru
gospodărirea durabilă a pădurilor;
86. exercită atribuțiile autorității de reglementare în domeniul silviculturii în activitățile de
formare profesională specifice acestui domeniu;
87. asigură evidența rapoartelor statistice din domeniul forestier;
88. exercită atribuțiile prevăzute de lege în vederea asigurării respectării regimului silvic în
fondul forestier național, potrivit Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, și în fondul cinegetic, potrivit Legii vânătorii și a protecției fondului
cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare;
89. coordonează și controlează activitatea de elaborare și avizare, în concepție unitară, a
amenajamentelor silvice, conform prevederilor art. 19 și 21 din Legea nr. 46/2008 - Codul
silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
90. aprobă solicitările de schimbare a categoriei de folosință silvică pentru terenurile forestiere,
conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
91. aprobă solicitările de modificare a prevederilor amenajamentelor silvice, conform
prevederilor art. 22 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
92. realizează continuu și actualizează periodic elaborarea inventarului forestier național,
conform prevederilor art. 89 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
93. aprobă sau avizează, după caz, solicitările de scoatere definitivă sau ocupare temporară din
circuitul silvic a unor terenuri, conform prevederilor art. 40 din Legea nr. 46/2008, republicată,
cu modificările și completările ulterioare;
32
94. atestă unitățile specializate pentru activitatea de amenajare a pădurilor, ocoalele silvice și
structurile de rang superior, conform prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 46/2008,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
95. atestă persoane juridice pentru lucrări de regenerare, întreținere a semințișurilor și
plantațiilor, lucrări de îngrijire a arboretelor;
96. autorizează confecționarea și modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat,
conform prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
97. coordonează tehnic acțiunile de realizare a Sistemului național al perdelelor forestiere de
protecție, conform prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 289/2002 privind perdelele
forestiere de protecție, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
98. elaborează Programul național de împădurire, conform prevederilor art. 88 alin. (2) din
Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
99. autorizează ocoalele silvice prin înscrierea în Registrul național al administratorilor de
păduri și al ocoalelor silvice, ținut la nivelul autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură, potrivit legii, conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 46/2008,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În cadrul ministerului, coordonarea activităţilor din fondul forestier se face prin intermediul:
v unui secretar de stat pentru păduri (Figura 1, 2009; Figura 2, 2020).
v a două direcții specializate pe Politici și strategii în silvicultură și pe Păduri și
dezvoltare forestieră, fiecare cu mai multe compartimente.
Conform Anexei 2 a HG HG 43/2020, avem unități care funcționează în subordinea, sub
autoritatea sau în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Unitățile care funcționează în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor se
clasifică în instituții publice cu personalitate juridică finanțate integral din bugetul de stat:
1. Agenția Națională pentru Protecția Mediului
2. Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării“
3. Garda Națională de Mediu
4. Gărzi forestiere : Numărul maxim de posturi finanțate de la bugetul de stat pentru
GF: 1.007 posturi.
și instituții publice cu personalitate juridică finanțate din venituri proprii și subvenții de la
bugetul de stat, cum este Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.
Unitățile care funcționează sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor sunt:
1. Administrația Națională de Meteorologie
2. Regia Națională a Pădurilor - Romsilva
33
Figura 2. Organigrama MMP, cu Direcţia Generală Păduri (dreapta jos) în 2010
34
Figura 3. Organigrama Ministerului Apelor, Pădurilor și Mediului, cf. OM 371/2.03.2020
35
Conform art. 9 din Codul Silvic, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură
înființează structuri teritoriale de specialitate. Denumirea și regulamentul de organizare și
funcționare a structurilor teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde
de silvicultură se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea acesteia. În vigoare în
prezent este HG 743 din 9 septembrie 2015 privind organizarea și funcționarea Gărzilor
Forestiere.
Numărul personalului tehnic de specialitate din structurile teritoriale de specialitate ale
autorității publice centrale care răspunde de silvicultură se dimensionează în raport cu suprafața
fondului forestier și cu numărul de proprietari. Astfel, pentru o suprafață de cel mult 12.000 ha
fond forestier, în cadrul structurilor teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care
răspunde de silvicultură trebuie încadrat un inginer silvic. Structurile teritoriale de specialitate
ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură se înființează pentru suprafața
minimă de fond forestier, după cum urmează:
a) 60.000 ha în zona de câmpie;
b) 120.000 ha în zona de deal;
c) 180.000 ha în zona de munte.
Comparativ cu suprafața minimă obligatorie de fond forestier ce revine unui ocol silvic, o Gardă
forestieră va acoperi în medie între 20 și 25 de ocoale silvice.
Începând cu anul 2015, în subordinea ministerului s-au înființat Gărzile Forestiere
(înlocuind fostele Inspectorate silvice – ITRSV-uri), ca instituții publice, funcționând în baza
OUG 32 din 30 iunie 2015 privind înființarea Gărzilor Forestiere și a HG 743 din 9 septembrie
2015 privind organizarea și funcționarea Gărzilor Forestiere.
Gărzile Forestiere, în număr de 9 (http://www.mmediu.ro/categorie/inspectii-si-control-
in-domeniul-silvic/216), implementează pe raza lor de competenţă teritorială politicile
autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură în activităţile de implementare; de
avizare; de reprezentare; de monitorizare, inspecţie şi control.
Principalele atribuții ale Gărzilor sunt următoarele:
a) monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier
național și în vegetația forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier național;
b) monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic
național;
c) monitorizarea și controlul trasabilității materialelor lemnoase, conform prevederilor legale
în vigoare.
d) raportarea operativă către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și
întocmirea raportului anual de activitate.
Personalul cu atribuţii de control din cadrul Gărzilor îndeplineşte atribuţiile agenţilor
constatatori prevăzute de lege, constată faptele care pot fi încadrate drept contravenţii în
36
domeniul silviculturii şi cinegetic şi aplică sancţiunile prevăzute de lege; ia măsurile care se
impun în vederea confiscării materialelor lemnoase care fac obiectul contravenţiei, în cazul în
care legea prevede o astfel de sancţiune; constată infracţiunile prevăzute de legislaţia din
domeniile silviculturii şi cinegetic şi sesizează organele de urmărire penală competente în
condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală (art. 9, HG 743 din 9 septembrie 2015
privind organizarea şi funcţionarea Gărzilor forestiere).
Funcţiile Gărzilor sunt precizate în art. 14 din HG 743/2015:
În exercitarea funcţiei de implementare, Gărzile:
a) asigură implementarea politicilor autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură în
domeniile silvic şi cinegetic, potrivit reglementărilor în vigoare;
b) elaborează studii, analize, planuri şi fundamentează programe proprii de sprijinire a
proprietarilor de păduri, de asigurare a administrării/serviciilor silvice prin ocoale silvice
autorizate ori de constituire a structurilor de administrare cu specific silvic, de amenajare a
fondului forestier, de includere în fondul forestier a păşunilor împădurite cu consistenţa mai
mare sau egală cu 0,4 şi de dezvoltare a conştiinţei forestiere;
c) colaborează în vederea efectuării studiilor, analizelor şi planurilor privind extinderea
fondului forestier prin împădurirea terenurilor improprii agriculturii şi privind crearea de
perdele forestiere de protecţie;
d) desfăşoară activitate de promovare şi monitorizare a investiţiilor în silvicultură;
e) acţionează, potrivit legii, în cadrul strategiilor pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea
durabilă a fondului forestier şi pentru gestionarea fondurilor cinegetice;
f) colaborează la realizarea şi îmbunătăţirea cercetărilor statistice SILV 1, 2, 3, 4 şi ulterior a
celor adoptate, precum şi a raportărilor statistice solicitate de Uniunea Europeană, în scopul
adaptării continue a statisticii la cerinţele naţionale şi al corelării cu datele statistice
internaţionale.
În exercitarea funcţiei de avizare, Gărzile:
a) emit/retrag avize, autorizaţii, acorduri specifice regimului silvic şi celui cinegetic şi
reglementărilor referitoare la trasabilitatea materialelor lemnoase, potrivit prevederilor legale;
b) emit/suspendă/retrag avizele de funcţionare a ocoalelor silvice, potrivit reglementărilor în
vigoare;
c) avizează lucrările de investiţii în silvicultură, potrivit reglementărilor specifice;
d) avizează planurile de protecţie împotriva incendiilor şi planurile de apărare împotriva
efectelor calamităţilor naturale elaborate de ocoalele silvice de regim.
În exercitarea funcţiei de reprezentare, Gărzile:
a) reprezintă autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură în cadrul acţiunilor
comune, desfăşurate conform protocoalelor de colaborare şi al programelor intersectoriale şi
potrivit competenţelor părţilor participante, stabilite de actele normative specifice;
37
b) reprezintă autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură în relaţiile cu instituţiile
de învăţământ, cultură, educaţie şi turism, cu organizaţiile economice, organizaţiile
neguvernamentale, precum şi cu autorităţile administraţiei publice locale, în limita mandatului
atribuit.
În exercitarea funcţiei de monitorizare, inspecţie şi control, Gărzile:
a) asigură controlul respectării legislaţiei specifice silviculturii şi vânătorii, propun sancţiuni
administrative, constată contravenţiile şi infracţiunile pentru nerespectarea acesteia, aplică
sancţiunile şi, după caz, sesizează organele de urmărire penală, potrivit prevederilor legale;
b) organizează periodic, în baza unui calendar şi a unei tematici actualizate permanent, acţiuni
de inspecţie şi control în fondul forestier naţional, indiferent de deţinător, precum şi în fondurile
cinegetice şi la acţiunile de vânătoare, stabilind măsurile ce se impun;
c) urmăreşte şi controlează trasabilitatea materialelor lemnoase;
d) utilizează pentru nevoi de control, cu acces atribuit de autoritatea publică centrală care
răspunde de silvicultură şi numai pentru operatori economici care au sediul sau puncte de lucru
pe raza de competenţă sau pentru operatori din afara razei de competenţă atunci când aceştia au
legătură cu entitatea controlată, sistemul informaţional integrat de urmărire a materialelor
lemnoase - SUMAL;
e) constituie structura de specialitate pentru îndeplinirea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
876/2011 privind desemnarea autorităţii competente responsabile de punerea în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 2.173/2005 al Consiliului din 20 decembrie 2005 privind instituirea
unui regim de licenţe FLEGT pentru importurile de lemn în Comunitatea Europeană, prin care
Gărzile exercită funcţia de autoritate competentă teritorial pentru punerea în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 2.173/2005 în cazul importurilor de lemn în Comunitatea Europeană;
f) constituie structura de specialitate pentru îndeplinirea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
668/2011 privind desemnarea autorităţii competente pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr.
995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a
obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, prin care
Gărzile exercită funcţia de autoritate competentă teritorial pentru aplicarea acestuia;
g) monitorizează şi controlează îndeplinirea cerinţelor europene pentru prevenirea incendiilor
în păduri şi pentru respectarea legislaţiei referitoare la materialele forestiere de reproducere;
h) colaborează, prin structura de control coordonatoare din cadrul autorităţii publice centrale
care răspunde de silvicultură, cu structurile implicate în activitatea de combatere a oricăror fapte
nelegale, împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;
i) exercită activităţi de audit intern şi control, atât la nivelul aparatului propriu, cât şi la nivelul
gărzilor forestiere judeţene.
Cadrul 2. Atribuţiile Gărzilor forestiere
38
Articolul 15, al. (2), HG 743/2015:
Gărzile au următoarele atribuţii principale:
a) asigură implementarea politicilor autorităţii publice centrale care răspunde de
silvicultură în domeniile silvic şi cinegetic, potrivit reglementărilor în vigoare;
b) execută controale complexe de fond, în conformitate cu un plan revizuit periodic,
urmând o procedură pe bază de riscuri, la toate structurile de administraţie silvică,
indiferent de forma de proprietate asupra terenurilor forestiere; controalele se pot
efectua pe baza unor informaţii, suspiciuni relevante privind încălcarea regimului
silvic, ori de câte ori este nevoie;
c) controlează modul de aplicare şi de respectare a regimului silvic de către toţi
deţinătorii de păduri şi/sau de terenuri cu vegetaţie forestieră din afara fondului
forestier;
d) verifică modul de întocmire a amenajamentelor silvice şi modul de aplicare a
prevederilor acestora, urmărind ca recoltarea masei lemnoase să se încadreze în
posibilitatea anuală sau decenală, precum şi modul de înregistrare în evidenţele
specifice a lucrărilor silvice efectuate în perioada de valabilitate a amenajamentului;
e) controlează aplicarea şi respectarea prevederilor legale privind măsurile de protecţie
a vegetaţiei forestiere împotriva bolilor şi dăunătorilor, precum şi a celor de prevenire
şi stingere a incendiilor de pădure;
f) controlează modul de aplicare a reglementărilor tehnice privind amplasarea, punerea
în valoare şi valorificarea masei lemnoase din fondul forestier naţional şi din vegetaţia
forestieră din afara acestuia, urmărind ca recoltarea masei lemnoase să se încadreze în
posibilitatea anuală;
g) controlează modul de aplicare şi de respectare a regulilor silvice de exploatare a
masei lemnoase din parchete, indiferent de deţinătorul acestora;
h) verifică şi controlează modul în care este respectată legalitatea provenienţei,
circulaţiei şi comercializării materialului lemnos şi execută controale la operatorii
economici/persoanele fizice în legătură cu acestea, conform legislaţiei în vigoare;
i) controlează realizarea evidenţei la zi cu privire la suprafeţele de pe care se recoltează
masa lemnoasă, precum şi modul în care se asigură regenerarea lor, indiferent de
natura proprietăţii asupra acestora, şi, de asemenea, dacă terenurile preluate în
condiţiile legii în fondul forestier se împăduresc potrivit legii;
j) controlează respectarea prevederilor normelor tehnice şi a celorlalte dispoziţii legale
privind recoltarea şi achiziţionarea produselor nelemnoase ale pădurii, prevăzute în
Legea nr. 46/2008, republicată;
k) verifică şi aprobă, după caz, solicitările de scoatere definitivă sau ocupare
temporară din fondul forestier naţional a terenurilor cu suprafeţe de până la 1,0 ha,
precum şi de defrişare a vegetaţiei forestiere aferente acestuia, în condiţiile legii;
39
l) verifică şi avizează, după caz, solicitările de scoatere definitivă sau ocupare
temporară din fondul forestier naţional a terenurilor cu suprafeţe de peste 1,0 ha;
m) avizează schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor forestiere conform
prevederilor legale;
n) constată infracţiunile prevăzute de legislaţia din domeniile silviculturii şi cinegetic
şi sesizează organele de urmărire penală competente în condiţiile prevăzute de Codul
de procedură penală;
o) constată, prin persoane împuternicite, faptele care pot fi încadrate drept contravenţii
în domeniul silviculturii şi cinegetic şi aplică sancţiunile prevăzute de lege şi ia
măsurile care se impun în vederea confiscării materialelor lemnoase care fac obiectul
contravenţiei, în cazul în care legea prevede o astfel de sancţiune;
p) dispune măsuri cu privire la confiscarea, în condiţiile legii, a bunurilor a căror
depozitare, transport sau comercializare este ilicită, precum şi de ridicare a
documentelor de însoţire şi evidenţă a materialului lemnos care pot servi la dovedirea
contravenţiilor sau, după caz, a infracţiunilor;
q) verifică documentaţiile tehnico-economice pentru instalarea şi întreţinerea
vegetaţiei forestiere până la realizarea stării de masiv şi gestionarea durabilă a
acestora, finanţate din fonduri publice sau cu garanţii guvernamentale;
r) verifică documentaţiile privind constituirea ocoalelor silvice şi le avizează în
vederea autorizării funcţionării;
s) aprobă programele de conformare elaborate de ocoalele silvice autorizate,
referitoare la bunurile pentru dotarea ocoalelor silvice şi la termenele de procurare a
acestora;
t) primesc, înregistrează, verifică şi soluţionează petiţiile, sesizările şi propunerile
privind legislaţia silvică şi cinegetică în vigoare, precum şi gestionarea fondului
forestier naţional şi a vegetaţiei forestiere din afara acestuia sau în legătură cu acestea,
precum şi gestionarea fondului cinegetic;
u) acordă consultanţă de specialitate la solicitarea deţinătorilor sau proprietarilor de
păduri;
v) participă, potrivit legii, la comandamentele judeţene de analiză a realizării
programului anual de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie;
w) avizează lucrările de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor în pădurile şi
pentru vegetaţia forestieră situată în afara fondului forestier şi dispun executarea
acestor lucrări;
x) avizează şi propun spre aprobare autorităţii publice centrale care răspunde de
silvicultură documentaţiile privind propunerile de înfiinţare a crescătoriilor de vânat
şi a complexurilor de vânătoare;
40
y) ţin evidenţa evoluţiei efectivelor de vânat, a dinamicii recoltelor şi statistica
trofeelor de vânat medaliabile;
z) avizează studiile de specialitate pentru gestionarea durabilă a vânatului;
aa) organizează şi desfăşoară cu efective proprii sau în colaborare cu Poliţia Română,
Jandarmeria Română sau alte instituţii acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor
penale şi contravenţionale la regimul silvic şi cinegetic;
bb) propun suplimentarea cotelor de recoltă la vânat, în vederea aprobării de către
autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, încheind în acest sens
documentele prevăzute de legislaţia în vigoare;
cc) urmăresc respectarea prevederilor legale în vigoare privind materialele forestiere
de reproducere;
dd) verifică provenienţa legală şi emit avize în vederea obţinerii de către producătorii
de energie electrică din surse regenerabile de energie a certificatelor de origine pentru
biomasa din silvicultură şi industriile conexe, în conformitate cu prevederile legislaţiei
elaborate în condiţiile art. 3 alin. (11) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea
sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
ee) efectuează controale pentru verificarea menţinerii condiţiilor iniţiale de
recunoaştere a grupurilor de producători pentru comercializarea produselor silvice
conform prevederilor legale;
ff) exercită la nivel local/teritorial atribuţiile autorităţii publice centrale care răspunde
de silvicultură de autoritate competentă responsabilă de punerea în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 2.173/2005, stabilite conform prevederilor Hotărârii
Guvernului. nr. 876/2011;
gg) exercită la nivel local/teritorial atribuţiile autorităţii publice centrale care răspunde
de silvicultură de autoritate competentă responsabilă de punerea în aplicare a
Regulamentului (UE) nr. 995/2010, stabilite conform prevederilor Hotărârii
Guvernului nr. 668/2011;
hh) organizează, împreună cu celelalte structuri de specialitate ale administraţiei
publice centrale şi locale şi cu alte persoane juridice, după caz, promovarea acţiunilor
de control derulate în domeniile sale de activitate;
ii) colaborează cu asociaţiile profesionale şi patronale din domeniile sale de activitate
şi asigură dialogul permanent cu acestea, cu mass-media şi cu societatea civilă, în
scopul informării reciproce şi perfecţionării cadrului legislativ existent;
jj) înaintează autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură propuneri pentru
dezvoltarea capacităţii administrative a Gărzilor, precum şi la consolidarea şi
extinderea parteneriatelor;
kk) participă, cu experţi desemnaţi, la întâlnirile grupurilor de lucru în legătură cu
domeniile sale de activitate;
41
ll) participă la schimbul de informaţii şi experienţă în relaţiile cu instituţiile şi
organismele naţionale şi internaţionale privitoare la domeniile sale de activitate, în
condiţiile legii;
mm) fundamentează necesarul de fonduri de la bugetul de stat, precum şi din alte surse
de finanţare legal constituite pentru domeniile sale de activitate;
nn) gestionează resursele financiare alocate autorităţii publice centrale care răspunde
de silvicultură de la bugetul de stat, precum şi din alte surse de finanţare legal
constituite pentru domeniile sale de activitate;
oo) iniţiază, împreună cu instituţiile de profil, programe menite să sprijine pregătirea
profesională a funcţionarilor publici şi a personalului angajat, în domeniile sale de
activitate;
pp) contractează, în condiţiile legii, servicii specializate în vederea obţinerii
documentelor, studiilor, colectării datelor şi informaţiilor necesare realizării
atribuţiilor sale, precum şi servicii de consultanţă;
qq) organizează şi sprijină, prin compartimentul cu atribuţii de comunicare şi relaţii
cu publicul, în condiţiile legii, activităţi şi manifestări pentru promovarea şi susţinerea
proiectelor din domeniile sale de activitate;
rr) asigură accesul publicului la informaţiile publice în domeniu, consultarea şi
participarea acestuia la luarea deciziilor privind domeniul silvic şi cinegetic;
ss) implementează sistemele de control managerial în baza prevederilor Ordinului
secretarului general al Guvernului nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului
intern/ managerial al entităţilor publice;
şş) asigură derularea dialogului social şi a relaţiei cu partenerii sociali din domeniul
său de competenţă;
tt) asigură protecţia informaţiilor clasificate, implementarea prevederilor legislaţiei
Uniunii Europene în domeniile sale de competenţă, prin activităţi specifice, în
condiţiile legii;
ţţ) controlează modul în care se realizează lucrările de împădurire şi regenerare a
pădurilor, inclusiv reconstrucţia ecologică;
uu) colaborează cu celelalte structuri din subordinea autorităţilor publice centrale, cu
autorităţi ale administraţiei publice locale, cu alte instituţii şi autorităţi, precum şi cu
orice alte persoane juridice;
vv) exercită orice alte atribuţii din domeniile sale de activitate, stabilite prin acte
normative.
Să ne reamintim
Ministerul este autoritatea publică centrală pentru silvicultură.
42
Începând cu anul 2015, în subordinea ministerului s-au înființat Gărzile Forestiere
ca instituții publice, funcționând în baza OUG 32 din 30 iunie 2015 privind înființarea
Gărzilor Forestiere și a HG 743 din 9 septembrie 2015 privind organizarea și
funcționarea Gărzilor Forestiere. Gărzile Forestiere, în număr de 9, implementează pe
raza lor de competenţă teritorială politicile autorităţii publice centrale care răspunde
de silvicultură în activităţile de implementare, de avizare, de reprezentare, de
monitorizare, inspecţie şi control.
3.4. Miniglosar
Act de punere - document tehnico-economic care conţine rezultatul evaluării cantitative,

în valoare calitative şi valorice a masei lemnoase destinate exploatării
(APV)
Administrarea - totalitatea activităților cu caracter tehnic, economic și juridic desfășurate
pădurilor de ocoalele silvice de regim și de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva
în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea
regimului silvic
Administraţia - ansamblul activităţilor exercitate de autorităţile publice (acte juridice şi
publică operaţiuni materiale) pentru aducerea la îndeplinire a legilor sau prin care
se prestează servicii publice.
Administraţia - instituţiile publice cu rol de coordonare/reglementare a activităţilor din
publică de domeniul silvic
specialitate
silvică
Amenajament - documentul de bază în gospodărirea pădurilor, cu conţinut tehnico
silvic organizatoric şi economic, fundamentat ecologic
Amenajarea - ansamblu de preocupări şi măsuri menite să asigure aducerea şi
pădurilor păstrarea pădurilor în starea cea mai corespunzătoare funcţiilor ecologice,
economice şi sociale pe care acestea le îndeplinesc
Regimul - sistemul unitar de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind
silvic amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza fondului forestier, în
scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor
Silvicultura - ansamblul de preocupări şi acţiuni privind cunoaşterea pădurii, crearea
şi îngrijirea acesteia, recoltarea şi valorificarea raţională a produselor
sale, prelucrarea primară a lemnului, precum şi organizarea şi conducerea
întregului proces de gestionare
Ster - unitate de măsură pentru lemnul stivuit, corespunzator unei figuri cu
dimensiunile de 1 m lungime, 1 m înălţime şi 1 m lăţime
43
3.5. Rezumat
Administraţia publică centrală de specialitate silvică face referire la
ansamblul activităţilor exercitate de autorităţile publice de specialitate
silvică (acte juridice şi operaţiuni materiale) pentru aducerea la îndeplinire a legilor silvice
sau prin care se prestează servicii publice cu specific silvic la nivel central (cum ar fi, de
exemplu, monitorizarea implementării unor acte normative prin intermediul registrelor
naționale cu caracter silvic sau a comisiilor de autorizare sau avizare a unor anumite
activități, de ex. Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură). În sens restrâns,
administraţia publică de specialitate silvică se referă strict la instituţiile publice cu rol de
coordonare/reglementare a activităţilor din domeniul silvic. Astfel, administraţia publică
de specialitate silvică desemnează ministerul, identificat în actele normative ca fiind
autoritatea publică centrală pentru silvicultură.
1. Ce este administrația publica?

2. Care sunt instituțiile administrației publice centrale?
3. Care sunt instituțiile administrației publice locale?
4. Care sunt instituțiile administrației publice de specialitate silvica?
5. Regia Națională a Pădurilor se afla coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea
Ministerului?
Subiecte tip eseu
1. Enumerați câte două atribuții ale Gărzilor forestiere (Cadrul 2) pentru fiecare din funcțiile
următoare a) de implementare; b) de avizare; c) de reprezentare; d) de monitorizare,
inspecţie şi control. Găsiți un exemplu din mass-media despre acțiuni ale Gărzii forestiere,
exemplu pe care să îl încadrați într-una dintre cele patru funcții de mai sus.
Evaluare: încadrare corectă; exemplu încadrat corect.
2. Desenați o organigramă a structurilor și instituțiilor existente în sectorul silvic. Încercați

să poziționați ministerul, Romsilva, dar și toate celelalte alte structuri menționate în codul
silvic.
44
Evaluare: organigramă cu minim patru instituții încadrate corect, cu indicarea
raporturilor de subordonare/coordonare.

Riciu, 2012. Procedura contenciosului administrativ, aspecte teoretice si repere
jurisprudentiale. https://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/procedura-contenciosului-
administrativ--aspecte-teoretice-si-repere-jurisprudentiale_extras.pdf
Informații oficiale privind starea pădurilor și autorizarea unor activități de către minister:
http://apepaduri.gov.ro/paduri/
Acte normative din domeniu:
Codul silvic: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/90768
HG de înființare a Gărzilor forestiere: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/171442
OG de funcționare a Gărzilor forestiere:
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/169258
45
Unitatea de învățare 4: Administrarea fondului forestier național
Cuprins:
4.3. Administrarea fondului forestier naţional ..................... Error! Bookmark not defined.
4.3.1. Situaţia administrării fondului forestier naţional .... Error! Bookmark not defined.
4.3.2. Noţiunea de administrare a fondului forestier naţionalError! Bookmark not
defined.
4.3.3. Sediul reglementării .............................................. Error! Bookmark not defined.
4.3.4. Reglementări specifice .......................................... Error! Bookmark not defined.
4.3.4.1 Principii aplicabile .......................................... Error! Bookmark not defined.
4.3.4.2. Tipurile de ocoale silvice................................ Error! Bookmark not defined.
4.3.4.3. Funcţionarea ocoalelor silvice private în raport cu proprietarul .............. Error!
Bookmark not defined.
4.3.4.5. Constituirea ocoalelor silvice private .............. Error! Bookmark not defined.
4.3.4.6. Contractul de administrare de păduri .............. Error! Bookmark not defined.
4.1. Introducere
Administrarea fondului forestier național este o noțiune de bază a dreptului
forestier. Ea implică structuri specializate, cu anumite competențe, și o gestionare
unitară indiferent de forma de proprietate.

Familiarizarea cu modul de organizare a sectorului forestier.
Competențe de analizare a legislației referitoare la funcționarea ocoalelor silvice.
Înțelegerea naturii serviciului silvic și a caracterului special al serviciilor silvice.
46
4.3. Administrarea fondului forestier naţional

4.3.1. Situaţia administrării fondului forestier naţional
Principiul administrării unitare a fondului forestier, indiferent de natura proprietăţii, decurge

din modalitatea de reglementare a regimului silvic. Unitatea de bază a administrării este
reprezentată de ocolul silvic, fie că ţine de Regia Naţională a Pădurilor, fie că ţine de structuri
silvice proprii înfiinţate de deţinătorii de păduri.
La 28 iulie 2008 existau 118 structuri private, autorizate pentru administrarea unei suprafeţe de
aproximativ 1,1 milioane ha de păduri proprietate privată şi publică locală. Situaţia ocoalelor
silvice private a putut fi vizualizată pe site-ul Ministerului agriculturii
(http://www.madr.ro/pages/paduri/OCOALE_SILVICE_PRIVATE.html) un anumit timp. În
acest moment (mai 2020), lista ocoalelor silvice private poate fi descărcată la adresa:
http://apepaduri.gov.ro/paduri/. În Raportul privind starea pădurilor din 20179 (ultimul
disponibil la acestă dată) se arată că la sfarşitul anului 2017 erau autorizate 467 ocoale silvice,
din care 316 ocoale din structura Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, 144 ocoale silvice de
regim, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură “ Marin Drăcea” cu 6 baze
experimentale și un ocol silvic al Regiei Autonome –Administrația Patrimoniului Protocolului
de Stat.
Re-autorizarea ocoalelor silvice private, care au început să se înfiinţeze din aprilie 2004 a fost
prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor
din România. Neclarităţile ivite în aplicarea legii au dus la întârzierea procesului de autorizare
(a se vedea şi textul din Cadrul 3).
Lista ocoalelor silvice care asigură la cerere, pe bază de contract, servicii silvice pentru
proprietarii de fond forestier persoane fizice şi juridice care nu şi-au constituit ocoale silvice de
regim este prevăzută în OM nr. 670 din 5 noiembrie 2008. Majoritatea ocoalelor silvice de
regim (cc 114) sunt membre ale Asociației Administratorilor de Păduri din România – AAP
(https://ocoalesilvice.ro). Ocoalele membre AAP administrează o suprafață de fond forestier de
1,4 milioane ha, respectiv 22% din suprafața fondului forestier național (AAP, online).
4.3.2. Noţiunea de administrare a fondului forestier naţional
Trebuie făcută distincţia între administraţia publică de specialitate, reprezentată de Minister și

Gărzile forestiere, şi administrarea fondului forestier.
9
Raport privind starea padurilor, 2017: http://apepaduri.gov.ro/wp-content/uploads/2014/07/Starea-pădurilor-în-
anul-2017.pdf
47
Ø Administraţia publică de specialitate face referire la instituţiile publice de coordonare
a activităţii în domeniul silvic. În dreptul francez, administraţia forestieră reprezintă
ansamblul persoanelor juridice de drept public care asigură îndeplinirea interesului
general cu privire la păduri10. Organele administraţiei publice centrale, locale şi de
specialitate au fost descrise în capitolul anterior.
Ø Administrarea fondului forestier face referire la suma de acte de administrare generale
(constatarea modului de aplicare a legii silvice) şi cu specific tehnic (ex: marcarea
arborilor) executate de personalul silvic.
Tabelul 2. Comparaţie între administraţia publică de specialitate şi structurile de

administrare ale fondului forestier
Administraţia publică de
Administrarea fondului forestier
specialitate
Autoritatea publică centrală
Regia Naţională a Pădurilor
Structuri: pentru silvicultură (Minister)
Structuri silvice proprii (ocoale silvice de regim)
Gărzile forestiere
Funcţie de gestionare a fondului forestier proprietate
Funcţie principală: Funcţie de decizie şi control publică şi privată și de asigurare a administrării
fondului forestier și a prestării de servicii silvice
Emiterea de Ordine de
ministrul şi de regulamente Prestarea serviiciilor silvice de pază, marcare și
emitere de documente de proveniență
Atribuţii de formulare de
Manifestare a politici şi strategii în domeniul Constatarea atingerilor aduse fondului forestier
atribuţiilor forestier (calitate de agent constatator)
administrative
Atribuţii de control a Aplicarea sancţiunilor în cazul contravenţiilor
implementării legii
Atribuții de monitorizare
Conform noului Cod silvic, administrarea pădurilor reprezintă totalitatea

activităţilor cu caracter tehnic, economic şi juridic desfăşurate de ocoalele
silvice, de structurile de rang superior sau de Regia Naţională a Pădurilor -
Romsilva în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea
regimului silvic.
Conform art. 10, al. (1) C.s. este obligatorie administrarea sau, după caz, asigurarea serviciilor
silvice pentru întregul fond forestier național, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale
silvice.
10
Liagre, 1997. La forêt et le droit. Droit forestier et droit général applicables à tous bois et forêts. Ed. La Baule,
746 pag., p. 91
48
Ocolul silvic este unitatea constituită în scopul administrării pădurilor şi/sau asigurării
serviciilor silvice, indiferent de forma de proprietate asupra fondului forestier, având suprafaţa
minimă de constituire după cum urmează:
a) în regiunea de câmpie - 3.000 ha fond forestier;
b) în regiunea de deal - 5.000 ha fond forestier;
c) în regiunea de munte - 7.000 ha fond forestier
Noţiunea de structură silvică de rang superior a fost introdusă prin Cod silvic din 2008 în
ideea că o parte, dacă nu toate ocoalele silvice private, se vor organiza la un moment dat într-o
structură centralizată similară celei reprezentate de Romsilva. Ar trebui să fie o structură
efectivă de gestionare, cu personalitate juridică, diferită de ceea ce reprezintă actual Asociaţia
Administratorilor de Păduri din România. Structurile silvice de rang superior dobândesc
personalitate juridică din momentul înscrierii acestora în Registrul naţional al administratorilor
de păduri şi al ocoalelor silvice. Pentru moment, această creați juridică nu s-a materializat și în
practică.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în municipiul
Bucureşti și este regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin
autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, exercitând şi atribuţii de serviciu
public cu specific silvic. Regia Nationala a Padurilor - Romsilva administrează 3,13 milioane
hectare păduri proprietate publică a statului, ceea ce înseamnă 48% din totalitatea suprafeței cu
păduri de la nivel național (http://www.rosilva.ro). Funcționarea RNP se face în baza HG nr.
229 din 4 martie 2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și
aprobarea regulamentului de organizare și funcționare.
4.3.3. Sediul reglementării

Administrarea fondului forestier naţional este reglementată în Titlul II al Codului silvic (Legea
46/2008). Reglementările specifice constituirii ocoalelor silvice sunt cuprinse în OM nr. 1112
din 2018 pentru aprobarea conţinutului registrului naţional al administratorilor de păduri şi al
ocoalelor silvice, a modelului documentelor de constituire, organizare şi funcţionare, a
procedurii de constituire şi autorizare pentru toate ocoalele silvice şi a atribuţiilor acestora.
4.3.4. Reglementări specifice
4.3.4.1 Principii aplicabile
49
Ø principiul administrării unitare: Sunt obligatorii administrarea, precum şi asigurarea
serviciilor silvice, după caz, la toate pădurile, indiferent de forma de proprietate, prin
ocoale silvice;
Ø principiul administrării obligatorii: Sunt obligatorii administrarea, precum şi
asigurarea serviciilor silvice, după caz, la toate pădurile, indiferent de forma de
proprietate, prin ocoale silvice;
Ø principiul teritorialităţii: Administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se
asigură cu respectarea principiului teritorialităţii. În formula codului silvic de dinainte
de modificare, ocolul silvic care deţinea suprafaţa majoritară în cadrul unei localităţi
era obligat, la cerere, să asigure, pe bază de contract, serviciile silvice pentru toţi
proprietarii de fond forestier din localitatea respectivă care nu şi-au constituit ocol
silvic privat.
Legea contravenţiilor 171/2010 introduce sintagma „ocol silvic nominalizat” - ocolul
silvic care deţine suprafaţa forestieră majoritară în cadrul unei localităţi şi care are
obligaţia de a asigura, pe bază de contract, serviciile silvice/administrarea la cererea
proprietarilor din localitatea respectivă, conform arondării teritoriale aprobate de
autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
În formularea actuală a Codului silvic (art. 16, al. (2), (3) și (4)), ocolul silvic se
constituie, funcționează și asigură administrarea și/sau serviciile silvice pentru
suprafețe de fond forestier aflate în limitele teritoriale ale județului în care acesta
are sediul social și în județele limitrofe acestuia, cu respectarea principiului
teritorialității. Face excepție de la această regulă de cantonare în jurul unui județ
proprietarul unic care are în proprietate fond forestier și în alte județe decât județul în
care ocolul silvic își are sediul social, care poate constitui un ocol silvic de regim.
Pentru suprafețele de fond forestier de maximum 30 ha inclusiv, aparținând
persoanelor fizice și juridice, la cererea deținătorului, ocolul silvic nominalizat are
obligația să asigure serviciile silvice, pe bază de contract.
4.3.4.2. Tipurile de ocoale silvice
Ø ocoale silvice de stat - din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și din
structura Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat",
care administrează fond forestier proprietate publică a statului și care sunt
înființate de acestea; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură
"Marin Drăcea", poate asigura administrarea prin cele 6 baze experimentale, care
se asimilează ocoalelor silvice de stat, dar numai pentru fondul forestier
proprietate publică a statului pentru care are calitatea de administrator, potrivit
legii;
50
Ø ocoale silvice de regim, care sunt înființate, în condițiile legii, de unitățile
administrativ-teritoriale, de persoanele fizice ori de persoanele juridice care au în
proprietate fond forestier ori de asociații constituite de către acestea.
Ocoalele silvice de regim (denumirea anterioară era de ocoale silvice private) sunt de interes
public şi pot administra sau asigura servicii silvice, după caz, şi pentru alte proprietăţi, pe bază
de contracte. Ocoalele silvice de regim funcționează similar asociațiilor și fundațiilor sau ca
societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, ori pe bază de contract cu alte ocoale silvice. Ele se pot constitui atât
de proprietari, cât și de asociații ale acestora și pot funcționa în subordinea unor structuri silvice
de rang superior (art. 13, Cs).
v Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia

Naţională a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes naţional, aflată sub
autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Fondul forestier proprietate publică a statului se mai poate administra şi de institute
publice de cercetare sau de instituţii de învăţământ de stat cu profil silvic.
v Fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se
administrează prin ocoale silvice de regim, care funcționează ca regii autonome de
interes local, sau pe bază de contracte cu ocoale silvice de stat.
v Pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice
administrarea şi/sau serviciile silvice, după caz, se realizează prin ocoale silvice de
regim, care funcţionează similar asociaţiilor şi fundaţiilor, sau pe bază de contract
cu alte ocoale silvice. (art. 13, al. 1 CS: Pentru fondul forestier proprietate privată
a persoanelor fizice și juridice, administrarea și/sau serviciile silvice se realizează
prin ocoale silvice de regim, care funcționează similar asociațiilor și fundațiilor sau
ca societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, ori pe bază de contract cu alte ocoale
silvice.).
Se conturează aşadar un statut diferenţiat al funcţionării ocoalelor silvice:

Ø ca regii autonome de interes local. Fiecare cuvânt din această sintagmă are propria
semnificaţie, de ex. regie decurge din faptul că se gestionează fond forestier în forma
de proprietate publică, se gestionează aşadar un bun public; autonome – beneficiază
de autonomie de decizie şi financiară. În fomularea anterioară se mai preciza și regii
cu „specific exclusiv silvic” care elimina posibilitatea ca la un moment dat angajaţilor
ocolului silvic să li se poată impune prestarea unor servicii în interesul comunei de altă
natură decât silvică. Considerăm că fomularea anterioară era mai completă.
Ø ca asociaţii şi fundaţii, ceea ce creează limite în privința activităților orientate spre
profit;
51
Ø ca societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările
și completările ulterioare
Ø ca ocoale silvice de stat ce țin de RNP-Romsilva.
Înafara statutului de bază, o altă diferenţă esenţială între ocoalele silvice de regim şi cele
aparţinând RNP-Romsilva vine din faptul că primele au personalitate juridică, în timp ce
ocoalele RNP-Romsilva nu dispun de personalitate juridică.
Ocoalele silvice de regim au personalitate juridică, întocmesc balanţă, bilanţ contabil propriu,
au buget anual de venituri şi cheltuieli distinct, de care dispun. Bugetul anual de venituri şi
cheltuieli se aprobă de proprietarul unic, de consiliul local sau de adunarea generală, după caz,
la propunerea ocolului silvic.
Conducerea şi reprezentarea legală a ocolului silvic
Conducerea și reprezentarea legală a ocolului silvic de regim sunt asigurate de

șeful ocolului silvic, numit de proprietarul unic, consiliul local, consiliul de administrație
ori de adunarea generală, după caz, cu avizul favorabil al autorității publice centrale
care răspunde de silvicultură.
Conducerea ocolului silvic de stat este asigurată de către șeful de ocol, care este numit în
funcție prin concurs, de către conducerea unității Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva sau
de conducerea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, după caz,
iar conducerea bazei experimentale este asigurată de către șeful bazei experimentale, care
este numit în funcție prin concurs, de către conducerea Institutului Național de Cercetare-
Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea».
Revocarea șefului ocolului silvic de regim se face cu avizul favorabil al autorității publice
centrale care răspunde de silvicultură.
4.3.4.5. Constituirea ocoalelor silvice private

Ocoalele silvice de stat sau de regim se autorizează prin înscriere în Registrul naţional al
administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, ţinut la nivelul autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură.
Ocoalele silvice private sunt de utilitate publică şi dobândesc personalitate juridică din
momentul înscrierii acestora în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor
silvice.
Pentru dobândirea personalităţii juridice, ocoalele silvice private încheie în prealabil actul
constitutiv şi statutul în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Conținutul Registrului național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice, modelul
documentelor de constituire, organizare și funcționare, procedura de constituire și autorizare
52
pentru toate ocoalele silvice și atribuțiile acestora se aprobă prin ordin al conducătorului
autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. În prezent, ordinul în vigoare este OM
1112/2018.
4.3.4.6. Contractul de administrare de păduri

Este un contract de tip nenumit, consensual (se încheie prin act de voinţă) şi sinalagmatic
(generează drepturi și obligaţii pentru ambii participanţi la contract).
Este similar unui contract de prestări servicii şi trebuie să menţioneze în mod obligatoriu:
Ø drepturile materiale ale proprietarului de pădure rezultate din valorificarea resurselor
lemnoase sau nelemnoase ale pădurii;
Ø obligaţiile RNP sau ale unităţilor specializate de asigurare a pazei pădurilor, de
executare a lucrărilor tehnice necesare, de punere în valoare a masei lemnoase, de
exploatare şi regenerare;
Ø modalităţile financiare prin care se stabileşte cine va suporta costurile de întocmire a
amenajamentului, de administrare, de pază, îngrijire, protecţie contra dăunătorilor,
exploatare şi regenerare.
Prin contract, ocolul silvic va răspunde de faptele contravenţionale şi infracţionale comise în
pădurile care fac obiectul contractului. El va datora despăgubiri materiale proprietarilor pentru
daunele materiale produse.
Este de reamintit aici că, potrivit legislaţiei încă în vigoare, proprietarul de păduri care nu ia
toate măsurile necesare pentru paza pădurilor este supus răspunderii contravenţionale în cazul
în care sunt sustraşi ilegal arbori din pădurea pe care o deţine.
Părţile contractului sunt proprietarul de păduri şi prestatorul de servicii (unităţile teritoriale ale
RNP sau alte structuri specializate autorizate de minister).
Rezilierea contractelor de administrare din vina uneia din părţi (desfacerea contractelor pe
viitor, înainte deci ca termenul legal al contractului să se fi împlinit) se face potrivit regulilor
dreptului civil. Contractele de administrare se încheie pe o durată minimă egală cu perioada de
aplicare a amenajamentului silvic.
Cadrul 3. Text suplimentar: Administrația pădurilor private la răscruce,

11/12/2006, autor Cătălin Tobescu. După 15 ani de la aparitia proprietatii
private asupra padurilor și trei valuri de retrocedare (Legea 18/1991, Legea
1/2000, Legea 247/2005) și la 4 ani de la aparitia structurilor silvice private
de administrare a padurilor, realitatile administrarii padurilor din Romania s-au schimbat atit
de mult incit actualul cadru legal și concepte pe baza carora functioneaza administarea
padurilor private si-au atins limitele de evolutie, simtindu-se nevoia unor salturi conceptuale
care sa ofere un nou orizont administrarii padurilor. Aparitia ocoalelor private incepind cu
anul 2002 nu a fost un proces organizat desfasurat intr-un cadru bine definit. Pur și simplu a
fost o descatusare a dorintei proprietarilor de paduri (inhibate de multi ani postdecembristi)
53
de a simti deplin dreptul lor de proprietate, optind pentru structuri proprii de administrare a
padurilor chiar daca pentru aceasta au avut nevoie sa-si constituie ocoale silvice, sa se
asocieze și sa plateasca costurile initiale pentru dezvoltarea ocolului silvic (dotari,
amenajarea padurilor, piedici birocratice, etc). Elanul și entuziasmul acestei dorinte a
proprietarilor de paduri nu este consumat nici astazi, chiar daca s-a mai temperat odata cu
descoperirea beneficiilor reale care vin din administrarea padurilor (destul de modeste,
pentru majoritatea proprietarilor).
Marele succes al ocoalelor silvice private (in primul rind al personalului silvic care a avut
curajul sa faca acest pas) a fost acela de a se impune proprietarilor de padure ca un partener
indispensabil pentru punerea economica în valoare a padurilor. Chiar daca aceasta relatie
ocol silvic-proprietar de padure nu este deloc idilica (adesea chiar conflictuala), aceasta a
devenit dintr-o relatie de autoritate de stat-proprietar o relatie de tip parteneriat.
Formele juridice fara un statut clar în care au functionat ocoalele silvice si-au atins insa
limitele, pentru ca nu mai pot sa raspunda urmatoarelor puncte sensibile:
Ø cum poate statul sa le acorde statut de servicii silvice publice pe baza de
teritorialitate (OUG 120-2004).
Ø cum pot fi reglementate raporturile intre proprietarii de paduri și ocol, astfel incit
acesta sa devina mai stabil institutional și sa fie respectate drepturile personalului
silvic(ocolul silvic sa aiba personalitate juridica OUG 139-2005).
Ø cum poate personalul silvic sa isi pastreze un nivel de autoritate de stat (el fiind
acum un personal angajat al proprietarului) în relatia cu proprietarul, astfel incit
personalul silvic sa fie protejat (statutul personalului silvic).
Ø o piata a lemnului mai organizata (în prezent extrem de farimitata, grevata de o
incilcitura de interese informale locale).
OUG 139-2005 impune reautorizarea ocoalelor private astfel incit sa respecte criterii minime
de suprafata și sa aiba personalitate juridica. Amindoua criteriile sunt greu de indeplinit de
multe ocoale private. Primul criteriu pentru ca se iau în considerare numai suprafetele proprii
ale asociatiei care constituie ocolul (nu și suprafetele care administrate de baza de contract).
Al doilea criteriu pentru ca:
Ø padurile unitatilor administrativ teritoriale nu se pot administra decit prin regii
publice sau institutii (Constitutia Romaniei), deci toate formele de ocoale care
administreaza paduri comunale fara a fi regii nu pot fi reautorizate (multe ocoale
private sunt în aceasta situatie).
Ø societatile comerciale (SRL-uri) nu pot fi investite cu caracter de serviciu public (sa
constate contraventii, sa dea autorizatii de exploatare, etc).
Ø asociatii, pe legea asociatiilor, pentru ca la acestea activitatile economice au numai
un caracter accesoriu în realizarea obiectivului principal al asociatiei, altfel trebuie
organizate în societati comerciale. Ori, activitatile economice sunt chiar obiectivul
principal al ocoalelor organizate ca filiale ale unor asociatii.
Practic, singurele ocoale viabile în actualul cadru legislativ sunt ocoalele care functioneaza
ca regii publice locale și au suprafetele minime prevazute de lege.
54
Din toate aceste considerente, este evident ca este necesar un salt evolutiv pentru ca ocoalele
silvice private sa poata raspunde provocarilor mentionate anterior. Acest salt evolutiv ar
putea fi:
Ø ocoalele silvice private sa fie reautorizate ca sucursale (cu patrimoniu distinct,
autonomie organizationala și financiara, avind actionari asociatii de proprietari de
padure) ale unei regii sau companii nationale pentru administrarea padurilor private.
Ø ocoale silvice în traditia Ardealului, institutii finantate bugetar și extrabugetar, în
care centrala sa fie finantata de catre stat iar structurile la nivel de canton și district
sa fie structuri silvice proprii ale proprietarilor.
Ø ocoale silvice de regim, dupa modelul german.
Ø minimizarea structurilor silvice, responsabilitatile urmind sa revina proprietarilor de
paduri care au obligatia de a angaja personal silvic (normat la 1000/5000 ha) ;
controlul revine exclusiv statului (modelul austriac).
Este evident ca în acest moment nu exista un concept de structura-ocol silvic-care sa
corespunda tuturor cerintelor. Din aceasta cauza, este imperios necesar ca termenul pentru
reautorizarea ocoalelor private (aprilie 2007, termen extrem de scurt tinind cont de amploarea
demersurilor pentru redefinirea statutului unui ocol silvic) sa fie prelungit, astfel incit un un
concept de ocol silvic potrivit realitatilor administratiei padurilor din Romania sa fie inventat.
Să ne reamintim
Conform Codului silvic, este obligatorie administrarea sau, după caz,
asigurarea serviciilor silvice pentru întregul fond forestier național,
indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice.
Administrarea, precum și serviciile silvice, după caz, se asigură prin ocoale silvice
autorizate, denumite în continuare ocoale silvice, care sunt de două tipuri: ocoale silvice
de stat și ocoale silvice de regim.
Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Națională a
Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului,
prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, Institutul de Cercetări și
Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare
în Silvicultură "Marin Drăcea" și de Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului
Protocolului de Stat", prin ocolul silvic propriu constituit în condițiile legii.
Fondul forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale se
administrează prin ocoale silvice de regim, care funcționează ca regii autonome de interes
local, sau pe bază de contracte cu ocoale silvice de stat.
Pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice,
administrarea și/sau serviciile silvice se realizează prin ocoale silvice de regim, care
funcționează similar asociațiilor și fundațiilor sau ca societăți reglementate de Legea
55
societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori pe bază
de contract cu alte ocoale silvice.
4.4. Miniglosar
Control de - totalitatea acţiunilor efectuate în păduri, în condiţiile legii, de către

fond personalul care asigură administrarea pădurilor şi/sau servicii silvice în
scopul: verificării stării limitelor şi bornelor amenajistice; verificării
suprafeţei de pădure în scopul identificării, inventarierii şi evaluării valorice
a arborilor tăiaţi în delict, a seminţişurilor utilizabile distruse sau vătămate,
a oricăror altor pagube aduse pădurii, precum şi stabilirea cauzelor care le-
au produs; verificării oportunităţii şi calităţii lucrărilor silvice executate;
identificării lucrărilor silvice necesare; verificării stării bunurilor mobile şi
imobile aferente pădurii respective; inventarierii stocurilor de produse ale
pădurii existente pe suprafaţa acesteia; stabilirii pagubelor şi /sau a daunelor
aduse pădurii, precum şi propuneri de recuperare a acestora
Fond - totalitatea pădurilor, terenurilor destinate împăduririi a celor care servesc
forestier nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor
pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductivă pentru care
erau întocmite amenajamente silvice la data de 01.01.1991 sau incluse în
acestea ulterior, în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a Codului
silvic
Inspecţie - acţiune pe care o realizează reprezentanţii autorităţii statului în domeniul
silvică silviculturii pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile
care reglementează regimul silvic
Masa - totalitatea arborilor pe picior şi/sau doborâţi întregi sau părţi din aceştia,
lemnoasă inclusiv cei aflaţi în diferite stadii de transformare şi mişcare în cadrul
procesului de exploatare forestieră
Material - material biologic vegetal prin care se realizează reproducerea arborilor din
forestier de speciile şi hibrizii artificiali, importanţi pentru scopuri de reproducere
reproducere forestiere, aceste specii şi hibrizi fiind stabiliţi prin lege specială
Materiale - lemnul rotund sau despicat de lucru și lemnul de foc, cheresteaua,
lemnoase flancurile, traversele, lemnul ecarisat - cu secțiune dreptunghiulară sau
pătrată, precum și lemnul cioplit. Această categorie cuprinde și arbori și
arbuști ornamentali, pomi de Crăciun, răchită și puieți; materialele lemnoase
nu sunt bunuri divizibile.
Ocol silvic - unitatea constituită în scopul administrării pădurilor şi/sau asigurării
serviciilor silvice, indiferent de forma de proprietate asupra fondului
forestier, având suprafaţa minimă de constituire
56
Parchet - suprafaţa de pădure în care se efectuează recoltări de masă lemnoasă în
scopul realizării unei tăieri de îngrijire sau a unui anumit tratament; suprafaţa
pe care se execută o tăiere rasă
Posibilitate - volumul de lemn ce poate fi recoltat dintr-o pădure, în baza
amenajamentului, pe perioada de aplicare a acestuia, fără ca prin aceasta
fondul lemnos de producţie al pădurii să se diminueze
Posibilitate - volumul de lemn ce poate fi recoltat dintr-o pădure, rezultat ca raport dintre
anuală posibilitate şi perioada de valabilitate a amenajamentului silvic
Principiul - ocolul silvic care deţine suprafaţa majoritară în cadrul unei localităţi este
teritorialităţii obligat, la cerere, să asigure, pe bază de contract, serviciile silvice pentru toţi
proprietarii de fond forestier din localitatea respectivă care nu şi-au
constituit ocol silvic privat.
Provenienţa - sursa localizată de unde au fost obţinute materialele lemnoase respectiv:
materialelor păduri de folosinţă forestieră sau silvo-pastorală, vegetaţie forestieră din
lemnoase afara pădurii, centre de sortare şi prelucrare a lemnului, depozite de
materiale lemnoase, pieţe, târguri, oboare şi altele asemenea autorizate
pentru comercializarea materialelor lemnoase sau din import
Servicii - totalitatea activităţilor cu caracter tehnic care se execută de către ocolul
silvice silvic în scopul aplicării regimului silvic
4.5. Rezumat
Conform Codului silvic, este obligatorie administrarea sau, după caz,
asigurarea serviciilor silvice pentru întregul fond forestier național,
indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice.
Administrarea, precum și serviciile silvice, după caz, se asigură prin ocoale silvice
autorizate, denumite în continuare ocoale silvice, care sunt de două tipuri: ocoale silvice
de stat și ocoale silvice de regim.
Ocoalele silvice RNP-Romsilva nu au personalitate juridică.
Ocoalele silvice de regim au personalitate juridică, întocmesc balanță, bilanț contabil
propriu, au buget anual de venituri și cheltuieli distinct, de care dispun. Bugetul anual de
venituri și cheltuieli se aprobă de proprietarul unic, de consiliul local sau de adunarea
generală, după caz, la propunerea ocolului silvic.
57
1. Arătați ce înseamnă administrarea unitara a fondului forestier național.
2. Definiți administrarea fondului forestier și comparați cu administratia publica de
specialitate.
3. Ce este ocolul silvic?
4. Ce anume desemnează sintagma „structura silvica de rang superior”?
5. Arătați ce înseamnă principiul teritorialității în administrarea fondului forestier.
6. Statutul funcționarii ocoalelor silvice.
7. Ce conține contractul de administrare de păduri.
Subiecte tip eseu
1. Căutați în Codul silvic și în legislația cu privire la constituirea și autorizarea ocoalelor

silvice de regim (OM 1112/2018) cum funcționează ocoalele silvice private în raport cu
proprietarul
Evaluare: se arată în ce norme se stabilește cum se desfășoară relația dintre proprietari
și ocol silvic în privința aplicării legii, folosirii dispozitivelor de marcat, răspunderii pentru
pagube, etc.
2. Arătați ce înseamnă principiul teritorialității, cum era el reglementat în Codurile silvice

anterioare, și de ce era nevoie de a se stabili un astfel de principiu.
Evaluare: se compară reglementarea principiului teritorialității în Codul silvic din
1996, în varianta Codului silvic adoptată în 2008 și în varianta în vigoare a Codului silvic.
Se identifică articolele respective și se interpretează de ce era nevoie, și care ar putea fi
motivele modificărilor intervenite în timp.

Codul silvic din 2008: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/90768
OM nr. 1112 din 2018 pentru aprobarea conţinutului registrului naţional al administratorilor de
păduri şi al ocoalelor silvice, a modelului documentelor de constituire, organizare şi
funcţionare, a procedurii de constituire şi autorizare pentru toate ocoalele silvice şi a atribuţiilor
acestora, http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/208649
Codul silvic din 1996: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/69018
58
Unitatea de învățare 5: Dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere
Cuprins:
5.3. Dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere ...... Error! Bookmark not defined.
5.3.1. Formele proprietăţii .............................................. Error! Bookmark not defined.
5.3.2. Caracteristicile dreptului de proprietate privată ..... Error! Bookmark not defined.
5.3.3. Atributele dreptului de proprietate privată ............. Error! Bookmark not defined.
5.3.4. Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate privatăError! Bookmark not
defined.
5.3.5. Regimul juridic special al unor categorii de păduri Error! Bookmark not defined.
5.1. Introducere
Fondul forestier al Românie este deținut majoritar de alte categorii de deținător decât Statul.
Cu toate acestea, forma de proprietate publică râmâne dominantă. Cum este posibilă această
situație? În cele ce urmează, vom face o distincție între formele de proprietate și categoriile
de deținători, plecând de la caracteristicile dreptului de proprietate.
59
Structura fondului forestier, e f e de ie a e la fâ i l a l i 2017
48,6%
PROPRIETATE PUBLIC A STATULUI
15,9%
PROPRIETATE PUBLIC A UNITA I
LOR ADMINISTRATIV TERITORIALE
34,1%
PROPRIETATE PRIVATA A
PERSOANELOR FIZICE I JURIDICE
1,4%
PROPRIETATE PRIVAT A UNITA I
LOR ADMINISTRATIV TERITORIALE
FONDUL FORESTIER AL ROMANIEI 6565 MII HA

Sursa:INS
Figura 4. Structura fondului

1.1.S afa a f forestier
d l i f edupă
ie categorii
ie a e de
blicăproprietari,
a a l i conform Institutului
național de statistică. Preluat din Raport privind starea pădurilor, 2017, MMAP.
Confo m apo ă ilo a i ice an mi e de di ec iile il ice la da a de
fond l fo e ie p op ie a e p blică a a l i afla în admini a ea Regiei Na i ale
a Păd il - Romsilva oc pa o p afa ă de ha
Fa ă de i a ia e i en ă la fâ i l an l i e în egi ea ă o dimin a e c
ha a p afe ei fond l i fo e ie p op ie a e p blică a a l i
Dimin a ea fond l i fo e ie p op ie a e p blică a a l i în c l an l i
a fo de e mina ă de
- p ne5.2.
ile înObiective
po e ie efec șiacompetențe dobândite
e ca ma e a aplică ii legilo fond l i f ncia
- co ec iile de p afe e ope a e c oca ia l c ă ilo de eamenaja e a no ocoale
il ice efec a ea de idică i în plan chimba ea ba ei ca og afice e o i de
planime a e co ec ii de limi e în ma conf n ă ii plan ilo de ba ă c OCPI
Cunoașterea de eformelor
mina ea pde afe proprietate
elo prin tehnicașiGIS);
a categoriilor de deținători asupra terenurilor
forestiere. - coa e ea defini i ă din fond fo e ie a no e en i
- ece ea no d m i fo e ie e din domeni l p blic al a l i i din admini a ea
ÎnțelegereaRegiei
particularităților
Na ionale a Păddeilo gestionăre
ROMSILVA a pădurii
în domeni private dealmici
l p blic no dimensiuni.
ni ă i
administrativ e i o iale i în admini a ea con iliilo locale ale ace o a
Familiarizarea cu unor
- corectarea aspectele de drept
erori de raportare civil aplicabile proprietății asupra terenurilor
anterioare.
forestiere.
60
5.3. Dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere
5.3.1. Formele proprietăţii
Proprietatea este publică sau privată (art. 136 Constituţie). Statul şi unităţile sale administrativ
teritoriale pot deţine terenuri şi în proprietate privată, astfel încât proprietatea de stat poate fi la
rândul ei proprietate publică sau privată (art. 6 Legea fondului funciar).
Conform art. 136 din Constituție, proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și
aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale. Bogățiile de interes public ale
subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national,
plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental,
precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii
publice. Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii organice, ele pot
fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori
inchiriate; de asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publică.
Concesionarea fondului forestier proprietate publică a statului este prevăzută ca excepție,
în articolul 11 din Codul silvic. Astfel fondul forestier proprietate publică nu poate fi
concesionat, excepția terenurile aferente activelor care se vând, în condițiile legii, de Regia
Națională a Pădurilor - Romsilva, pe durata existenței construcțiilor, dar nu mai mult de 49
de ani de la data încheierii contractului de concesiune.
Dreptul de proprietate publică se caracterizează prin inalienabilitate şi imprescriptibilitate.

Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile
(art. 5, al. (2), Legea 18/1991 a fondului funciar). Articolul 5 din Legea nr. 18/1991, al. (1)
precizează că aparţin domeniului public:
- terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețele
stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi;
- terenurile cu destinație forestieră;
- albiile râurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime
interioare și al marii teritoriale, țărmurile Mării Negre, inclusiv plajele;
- terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile
arheologice și istorice, monumentele naturii;
- terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul
public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.
În condiţiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrarea regiilor autonome ori
instituţiilor publice (art. 135, al. 5 Constituţie). “În exercitarea atribuţiilor sale, regia autonomă
posedă, foloseşte şi dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu, sau le
culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită (art. 5,
61
Legea 15/1990)”. O astfel de definiţie conferă regiei autonome calitatea unui adevărat
proprietar, atâta vreme cât aceasta acţionează conform scopului în vederea căruia a fost creată.
Printre modalităţile specifice de dobândire a proprietăţii publice, pe lângă cele generale expuse
în paragraful următor, sunt: exproprierea pentru cauză de utilitate publică; rechiziţia;
confiscarea bunurile fără stăpân şi cele abandonate; comoara; succesiunile vacante; amenzile;
impozitele şi taxele de timbru.
Dreptul de proprietate privată este acel drept în virtutea căruia titularii

exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra unor bunuri, mobile sau
imobile, care se află în circuitul civil în condiţiile stabilite de lege.
v circuit civil: există bunuri care sunt excluse din circuitul civil (ex. bunurile publice,
materiale radioactive), sau care sunt supuse unui regim special de circulaţie: arme
şi muniţii, bunuri care fac parte din patrimoniul naţional cultural, chiar dacă sunt
proprietate privată;
v titulari: persoane fizice particulare, persoane juridice (fundaţii, societăţi, asociaţii),

dar şi unităţi administrativ teritoriale ale statului, care pot avea în proprietate privată
terenuri sau construcţii.
Proprietatea asupra bunurilor imobile se exercită în general în baza unui titlu de proprietate, în
timp ce în cazul bunurilor mobile, simpla posesie constituie prezumţie de proprietate.
Importanța distincției dintre bunurile mobile și imobile:

1. Înstrăinarea bunurilor imobile este supusa publicității imobiliare, pe când
cea a bunurilor mobile se realizează prin simpla lor transmitere.
2. Imobilele pot fi ipotecate;
Mobilele pot fi gajate.
3. Posesia în materie imobiliara poate duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra
bunului altuia, prin trecerea timpului.
În materie de mobile, posesia prezumă proprietatea (nu e nevoie de un act translativ de
proprietate).
4. Cu privire la instanța competentă:
imobile: instanța de la locul situării bunului;
mobile: instanța domiciliului paratului.
5. Procedura executării silite este diferita după cum bunul este mobil sau imobil.
6. Cu privire la capacitate: dispozițiile legale sunt mai severe în materie imobiliara.
62
7. Bunurile soților au regim diferit după cum este vorba de bunuri mobile sau imobile.
Înstrăinarea bunurilor imobile se poate face doar cu consimțământul ambilor soți.
(Gh. Beleiu, 2007. Drept civil roman : Introducere în dreptul civil - Subiectele dreptului civil
- Editia a XI-a, Ed. Universul Juridic, 600 p., ISBN: 978-973-8929-97-5)
5.3.2. Caracteristicile dreptului de proprietate privată

Ø este un drept absolut, opozabil tuturor: subiecții de drept sunt proprietarul, și “toți
ceilalți”;
Ø este prescriptibil, în sensul că bunurile imobile proprietate privată pot fi dobândite în
proprietate de către persoanele care au posesia utilă asupra lor în tot timpul prevăzut de
lege;
Ø este sesizabil: spre deosebire de bunurile proprietate publică, bunurile proprietate
privată pot fi urmărite de creditorii proprietarului datornic;
Ø este alienabil, bunurile proprietate privată putând face obiectul oricărui act de transfer
de proprietate autorizat de lege. Legea 18/1991 precizează: “terenurile proprietate
privată, indiferent de titularul lor, sunt şi rămân în circuitul civil. Ele pot fi dobândite şi
înstrăinate prin oricare din modurile prevăzute de legislaţia civilă, cu respectarea
dispoziţiilor din prezenta lege”.
5.3.3. Atributele dreptului de proprietate privată

Posesia (utendi): exerciţiul unei stăpâniri efective a bunului în materialitatea sa, din punct de
vedere fizic sau economic, direct sau mijlocit, la locul aşezării bunului sau în oricare altă parte.
v Exemple de acte de posesie: delimitarea limitelor, întreţinerea bornelor şi a altor
semne de hotar, a drumurilor şi potecilor, amenajarea pădurilor;
Folosinţa (fruendi): posibilitatea de a utiliza economic un bun, în conformitate cu destinaţia sa

economică şi de a-şi însuşi fructele şi veniturile pe care bunul le produce;
v Exemple de acte de folosinţă: recoltarea de lemn mort, închirierea dreptului de a
culege fructe de pădure şi ciuperci, vânzarea de arbori;
Dispoziţia (abutendi): poate fi materială sau juridică, respectiv posibilitatea de a hotărî asupra
existenţei materiale a bunului, în limitele legii, sau de a hotărî cu privire la soarta juridică a
bunului (să îl înstrăineze sau să creeze asupra lui alte bunuri reale);
v Exemple de acte de dispoziţie: distrugerea bunului, defrişarea, vânzarea terenului
şi/sau a arborilor pe picior, donaţia, ipotecarea.
63
Pentru a distinge între exercitarea folosinţei şi exercitarea dispoziţiei atunci când este vorba de
recoltarea arborilor, considerăm că trebuie luat în considerare criteriul alterării substanţei
bunului. Un act efectuat asupra unui bun este un act de dispoziţie dacă se afectează substanţa
(esenţa) bunului. Esenţa categoriei de ”teren forestier” este destinaţia sa forestieră, adică acea
calitate de a fi în stare împădurită sau de a fi pe cale de împădurire. Avem deci de a face cu un
drept de dispoziţie şi nu cu un drept de posesie atunci când prin actele sale deţinătorul pădurii
schimbă destinaţia forestieră a terenului sau determină întreruperea stării de masiv, fără a
respecta prevederile amenajamentului. Reamintim că şi în dreptul forestier ca şi în dreptul
mediului, respectarea amenajamentului aprobat de autoritatea publică centrală pentru
silvicultură (sau existenţa autorizaţiei de mediu) constituie prezumţie de conduită legală.
Dreptul de proprietate se poate exercita în integralitatea lui de către proprietar, sau acesta poate
decide separarea unor atribute ale proprietăţii. El poate alege să rămână doar cu dreptul de
dispoziţie, celelalte atribute fiind exercitate, contra plată, sau gratuit, în baza unui contract sau
nu, de alţi utilizatori.
Astfel poate lua naştere un drept de uzufruct sau un drept de uz, ca dezmembrăminte ale
dreptului de proprietate.
Dreptul de uzufruct: în temeiul acestui drept, uzufructuarul este îndreptăţit să uzeze de un bun
neconsumptibil care este proprietatea altuia şi să-şi însuşească fructele şi veniturile, potrivit cu
destinaţia bunului, fiind obligat să-i conserve substanţa.
Ø subiecte: nudul proprietar şi uzufructuarul;
Ø obligaţii reciproce: conservarea substanţei bunului; asigurarea folosinţei şi percepţiei
fructelor;
Ø durata: drept temporar, cel mult viager;
Ø modalităţi de constituire: contract, testament, uzucapiune11.
Dreptul de uz: în temeiul acestui drept, titularul este îndreptăţit să uzeze de bunul ce constituie
obiectul dreptului său, şi să-şi însuşească o parte din fructele sau veniturile bunului, însă numai
atât cât este necesar pentru acoperirea nevoilor lui şi ale familiei. Art.764 Cod civil spune ca
uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia şi de a-i culege fructele naturale şi
industriale numai pentru nevoile proprii şi ale familiei sale.
Cadrul 4. Uzufructul pădurilor conform Codului civil din 2009

Exploatarea pădurilor tinere: Art.734 - (1) Dacă uzufructul cuprinde
păduri tinere destinate de proprietarul lor unor tăieri periodice,
uzufructuarul este dator să păstreze ordinea şi câtimea tăierii, potrivit regulilor stabilite
11
Posesia dreptului de uzufruct duce la dobândirea dreptului, aşa cum posesia unui bun imobil un timp
determinat duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra acelui imobil.
64
de lege, proprietar sau obiceiul locului, fără ca uzufructuarul să poată pretinde vreo
despăgubire pentru părţile lăsate netăiate în timpul uzufructului.
(2) Arborii care se scot din pepiniere fără degradarea acestora nu fac parte din
uzufruct, decât cu obligaţia uzufructuarului de a se conforma dispoziţiilor legale şi
obiceiului locului în ce priveşte înlocuirea lor.
Exploatarea pădurilor înalte: Art.735 - (1) Uzufructuarul poate, conformându-se
dispoziţiilor legale şi folosinţei obişnuite a proprietarului, să exploateze părţile de păduri
înalte care au fost destinate tăierii regulate, fie că aceste tăieri se fac periodic pe o
întindere de pământ determinată, fie că se fac numai pentru un număr de arbori aleşi pe
toată suprafaţa fondului.
(2) În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate tăia arborii înalţi; va putea însă
întrebuinţa, pentru a face reparaţiile la care este obligat, arbori căzuţi accidental; în acest
scop poate chiar să taie arborii trebuincioşi, cu îndatorirea însă de a constata, în prezenţa
nudului proprietar, aceasta trebuinţă.
Alte drepturi ale uzufructuarului asupra pădurilor ce fac obiectul uzufructului:
Art.736 - Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii; poate, de asemenea, lua
produsele anuale sau periodice ale arborilor, cu respectarea obiceiului locului şi a
folosinţei obişnuite a proprietarului.
Dreptul asupra pomilor fructiferi: Art.737 - Pomii ce se usucă şi cei căzuţi
accidental se cuvin uzufructuarului cu îndatorirea de a-i înlocui cu alţii.
5.3.4. Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate privată

Modalităţile juridice ale dreptului de proprietate privată cuprind:
Ø proprietatea privată a persoanelor fizice, care întruneşte toate caracterele unui drept
real (opozabil tuturor, exclusiv, sesizabil, alienabil şi prescriptibil);
Ø proprietatea privată a unor persoane juridice, care se referă la terenurile forestiere

aparţinând unităţilor de cult, instituţiilor de învăţământ sau altor persoane juridice;
Ø proprietatea privată indiviză (forme asociative, devălmăşie, coproprietate

forţată). Aceasta din urmă se referă la pădurile ce au fost restituite conform Legii
1/2000 foştilor composesori, moşneni, răzeşi sau moştenitorilor acestora şi care
îndeplineşte condiţiile unei coproprietăţi forţate sau a unei devălmăşii. Astfel,
solicitanţilor de terenuri forestiere din această categorie li se eliberează un singur titlu
de proprietate cu menţiunea la titular “composesorat”, “obşte de moşneni”, “obşte de
răzeşi”, “păduri grănicereşti” şi cu denumirea localităţii respective (art. 26, al 1, Legea
1/2000). Gospodărirea pădurilor se va realiza în acest caz conform statutelor asociaţiei
de dinaintea naţionalizării.
65
Indiviziunea are un caracter legal (este prevăzută de lege, şi nu este rezultatul vreunei
convenţii), perpetuu (legea nu prevede vreun termen pentru acest tip de proprietate şi nici nu
permite ieşirea din indiviziune într-o modalitate sau alta) şi forţat.
Caracterul forţat rezultă din prevederile legii 1/2000 de restituire a terenurilor forestiere şi
agricole: pentru restituirea fostelor proprietăţi, moşnenii, răzeşii, composesorii sau moştenitorii
acestora au obligaţia de a se constitui în asociaţii cu personalitate juridică, respectând forma
asociativă iniţială de composesorat, pădure grănicerească, devălmăşie de moşneni sau obşti
nedivizate de răzeşi. Asociaţiile trebuiesc autorizate de instanţele judecătoreşti (OG 102/2001).
De remarcat că legea vorbeşte de “forme asociative de exploatare în comun a pădurilor” (ceea
ce le apropie considerabil de tipul de societate agricolă) constituite cu “respectarea regimului
silvic” (art. 28, al. 4, Legea 1/2000).
Suprafaţa restituită formelor asociative se compune din cota-parte indiviză a membrilor
asociaţi, dar nu mai mult de 20 de ha de fiecare titular deposedat.
Diferenţele cele mai importante între modalitatea juridică a proprietăţii în indiviziune şi a
proprietăţii private în forma sa simplă apar însă în privinţa modului de transmitere.
Astfel, la transmiterea de terenuri forestiere în cazul formelor asociative (devălmăşie):
Ø membrii formelor asociative nu pot înstrăina cotele-părţi deţinute între ei sau unor
persoane din afara formei asociative,
Ø nu pot transmite drepturile prin testament sau donaţie ci doar prin moştenire legală,
Ø cotele-părţi ale acelor membri pentru care nu există moştenitori legali revin în
proprietatea statului şi în folosinţa consiliului local.
Aceste particularităţi caracterizează dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere în
devălmăşie ca fiind legat de calitatea persoanei de moşnean, răzeş, composesor etc. sau
moştenitor al acestora. Faptul că membrii asociaţiilor nu pot înstrăina dreptul la pădure pe care
îl au nici unei alte persoane arată că ne aflăm în faţa unui drept personal (intuitu personae).
Prin consacrarea proprietăţii indivize şi prin extinderea imposibilităţii de a înstrăina cote-părţi
la toate formele asociative, OG 102/2001 vine în reconstituirea unei realităţi istorice, greşit
interpretată cu ocazia introducerii Codului silvic din 1910. Acest cod îşi propunea să desfiinţeze
starea de “indiviziune forţată” în care se găseau pădurile moşneneşti şi răzeşeşti, confundând în
fapt indiviziunea cu devălmăşia (Cadrul 5).
Cadrul 5. Text suplimentar: Codul silvic din 1910 şi regimul pădurilor în

devălmăşie
(extrase din lucrarea Bouriaud, 2008:
http://www.silvic.usv.ro/anale/as_2008_2/as_bouriaud_2008_2.pdf și din Stahl, 1954)
Aspectul cel mai discutabil al Codului silvic din 1910 rămâne cel al intervenţiei sale în
materia stabilirii drepturilor de proprietate ale moşnenilor şi răzeşilor. Stăpânirea în
devălmăşie a terenurilor forestiere, ca particularitate a obştilor săteşti, conferea fiecărui
66
obştean dreptul de a tăia din pădurea comună întreaga cantitate de lemne care îi era necesară
gospodăriei şi să defrişeze porţiunile de teren de care avea nevoie pentru culturi agricole.
De la satisfacerea cerinţelor locale, lemnul cunoaşte din ce în ce mai mult destinaţia
vânzării, iar dreptul egal de tăiere “după putere şi nevoi” începe a se inegaliza, “puterile”
unor îmbogăţiţi ai satului crescând în paralel cu nevoile nelimitate ale pieţii. În special în
anumite zone (Vrancea, Câmpulung Moldovenesc), regulile de funcţionare ale obştii sunt
depăşite, punctul culminant constituindu-l imixtiunea în pădurea obştească a societăţilor
de exploatări forestiere. Până la acel moment, posibilitatea de cumpărare aparţinea doar
moşnenilor şi, eventual, statului. Odată cu codul silvic apare o contradicţie între obiceiul
pământului sub forma devălmăşiei absolute şi o întreagă aparatură administrativă şi
economică bazată pe Codul civil de influenţă franceză. Supunându-se presiunilor venite
din această direcţie, în intenţia de a ocroti pădurile moşneneşti aflate practic fără
acoperire juridică, dar fără a lua în considerare cealaltă posibilitate - a favorizării
societăţilor anonime de exploatări forestiere, Codul silvic din 1910 păcătuieşte prin cel
puţin două scăderi:
- problema proprietăţii moşnenilor este atacată pentru prima dată într-un cod silvic şi nu
într-o lege civilă cum ar fi fost normal, ceea ce a dus la o reglementare incompletă,
deoarece devălmăşia moşnenilor nu cuprindea în patrimoniul său doar pădurile, ci şi alte
imobile;
- raportarea la codul civil se face în mod forţat, socotindu-se devălmăşia o formă de
indiviziune, apreciere pe care constatarea realităţilor faptice ar fi infirmat-o cu uşurinţă.
Chiar în dezbaterile legii s-a arătat că “indiviziunea, aşa cum o cunoaştem noi, nu se
potriveşte tocmai bine cu devălmăşia pe care o reprezintă moşnenii şi răzeşii”. Se admite
că indiviziunea nu poate fi desfăcută prin voinţa părţilor, regulă întărită şi de Legea
modificatoare a Codului silvic din 1920 care precizează că starea de indiviziune continuă
mai departe chiar în urma unei împărţeli făcute conform Codului silvic.
Recunoaşterea facultăţii moşneanului de a dispune de dreptul său favorizează vinderea
cotei părţi din proprietatea indiviză celor dispuşi să o cumpere, în speţă societăţile
anonime de exploatări forestiere, lucru cu atât mai posibil cu cât stadiul în care se aflau
majoritatea pădurilor era cel al unei evoluţii naturale, în structură grădinărită, oricând
susceptibile de a fi exploatate. Imposibilitatea de determinare exactă a drepturilor
deţinute de moşneni sau răzeşi reiese şi din modul în care se face “împărţeala”: se remarcă
înscrierea în registre a menţiunii că respectivul posedă “un drept” sau “două drepturi”, în
loc de suprafaţa ce ar fi revenit fiecăruia din pădurea deţinută în comun.
Pe de altă parte, obştii i se acordă statutul de societate anonimă, cu adunare generală,
cenzori, administratori, ceea ce uşurează pătrunderea societăţilor străine de exploatări
forestiere, fiind suficient ca acestea să deţină jumătate plus unu din voturi pentru a domina
în adunările generale. Astfel a putut avea loc cea mai impresionantă din despăduriri, cea
a munţilor Vrancei; puşi dintr-o dată în posesia unui drept imperceptibil material, dar
evaluabil în bani, moşnenii au înstrăinat repede averea pe care o deţineau. Un martor al
vremii spune “cunosc cazuri când moşnenii şi-au vândut dreptul lor pe o sticlă de rachiu;
cunosc iarăşi cazuri când au fost constrânşi să vândă înadins, fie de un perceptor, fie de
67
vreun creditor al lor, fie de vreun boier vecin cu care aveau de-a face” (Henri Stahl,
Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, 3 vols., 1950-1965).
5.3.5. Regimul juridic special al unor categorii de păduri

Composesorate. Au apărut în virtutea “dreptului primului ocupant” – sunt păduri acordate de
regii unguri unor grupuri restrânse de coproprietari în indiviziune, oameni liberi, păduri care se
transmit prin moşteniri succesive. Astfel diploma regelui Andrei din 1223 conferă saxonilor
“posesia pădurilor valahilor şi pecenegilor cu folosinţa apelor”. În gospodărirea pădurilor
composesorale, o parte era liberă tăierii, o altă parte era rezervată şi prohibită oricărei atingeri,
într-un sistem de rotaţie permiţând regenerarea pădurii. Definitivarea statutului pădurilor
composesorale se face printr-o lege din 1871, prin care se constituie “composesorate urbariale”
reprezentând păduri defalcate pentru uzul ţăranilor. Administrarea lor a rămas a se face sub
supravegherea şi controlul organelor silvice ale statului.
Păduri grănicereşti. Joseph al II-lea, în mai 1783, acordă regimentului de Şicule folosinţa
asupra pădurilor Ciucului. Apar astfel pădurile grănicereşti, în suprafaţă de circa 280 mii ha.
Folosinţa lor este acordată satelor româneşti care furnizau personalul pentru paza graniţelor
Imperiului austro-ungarm personal organizat în trei regimente: Ciuc, Năsăud şi Orlat.
Păduri urbariale. Sunt pădurile ce aparţineau nobililor, dar asupra cărora iobagii aveau o serie
de drepturi, cu excepţia arborilor de stejar, de brad, a ghindei şi a lemnului uscat care aparţineau
nobilului şi nu puteau fi cedate decât în schimbul unei dijme. Patenta imperială din 1854
delimitează pădurile seniorului, negrevate de servituţi, de pădurile atribuite iobagilor pentru
satisfacerea nevoilor de lemn - păduri ce se vor numi comunale.
Păduri moşneneşti. Este o formă de stăpânire a pădurilor de către locuitorii unei obşti de
oameni liberi, cunoscuţi sub numele de răzeşi sau moşneni, în care fiecare persoană aparţinând
de obşte avea “un drept la pădure” concretizat în folosinţa acesteia după nevoi, în comun. Codul
silvic din 1910 practic desfiinţează această formă de stăpânire străveche şi specific românească
a pădurilor, dând proprietăţii forestiere a obştii statutul unui patrimoniu de societate anonimă.
Se face astfel trecerea de la transmiterea ereditară a unui drept personal care este dreptul la
pădure al celui aparţinând obştii, la posibilitatea de transmitere prin vânzare a acestui drept la
pădure, cu consecinţă în cumpărarea pădurilor moşneneşti de către societăţile de exploatare cu
capital străin sau românesc.
Să ne reamintim
Proprietatea poate fi publică sau privată.
68
Statul și unitățile adminsitrativ teritoriale pot deține terenuri forestiere în forma de
proprietate publică (majoritar), dar și în forma de proprietate privată (excepție).
Forma de proprietate publică este inalienabilă, imprescriptibilă și insesizabilă.
Terenurile forestiere în proprietare publică nu se pot concesiona, decât cu o singură
excepție, și pe o perioadă maximă de 49 de ani.
Pădurile în devălmășie sunt inalienabile.
Pădurile proprietate privaă se pot înstrăina, dreptul de prorpietate asupra lor se poate
prescrie prin uzucapiune și pot fi urmărite de creditori (sunt sesizabile).
5.4. Miniglosar
Defrişare - acţiune de înlăturare completă a vegetaţiei forestiere fără a fi urmată de

regenerarea acesteia, incluzând scoaterea şi îndepărtarea cioatelor, arborilor
şi arbuştilor, cu schimbarea folosinţei şi/sau a destinaţiei terenului
Dreptul de - acel drept în virtutea căruia titularii exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia
proprietate asupra unor bunuri, mobile sau imobile, care se află în circuitul civil în
privată condiţiile stabilite de lege.
Dreptul de uz - în temeiul acestui drept, titularul este îndreptăţit să uzeze de bunul ce
constituie obiectul dreptului său, şi să-şi însuşească o parte din fructele sau
veniturile bunului, însă numai atât cât este necesar pentru acoperirea
nevoilor lui şi ale familiei.
Dreptul de - uzufructuarul este îndreptăţit să uzeze de un bun neconsumptibil care este
uzufruct proprietatea altuia şi să-şi însuşească fructele şi veniturile, potrivit cu
destinaţia bunului, fiind obligat să-i conserve substanţa.
Folosinţa - posibilitatea de a utiliza economic un bun, în conformitate cu destinaţia sa
(fruendi): economică şi de a-şi însuşi fructele şi veniturile pe care bunul le produce
Posesia - exerciţiul unei stăpâniri efective a bunului în materialitatea sa, din punct
(utendi): de vedere fizic sau economic, direct sau mijlocit, la locul aşezării bunului
sau în oricare altă parte
Uzucapiune - posesia unui bun imobil un timp determinat duce la dobândirea dreptului
de proprietate asupra acelui imobil.
- prescriptie achizitiva Un mod de dobandire a dreptului de proprietate sau a
altui drept real asupra unui bun imobil (ex: uzufruct) prin posedarea acelui
bun de catre o persoana in conditiile si termenele prevazute de lege.
69
5.5. Rezumat
Proprietatea asupra terenurilor forestiere este publică sau privată.
Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii
organice, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot
fi concesionate ori inchiriate; de asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor
de utilitate publică. Fondul forestier proprietate publică nu poate fi concesionat, excepția
terenurile aferente activelor care se vând, în condițiile legii, de Regia Națională a
Pădurilor - Romsilva, pe durata existenței construcțiilor, dar nu mai mult de 49 de ani de
la data încheierii contractului de concesiune.
Dreptul de proprietate privată asupra terenurilor forestiere este acel drept în virtutea
căruia titularii exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra terenurilor forestiere aflate
în circuitul civil.
Proprietatea asupra bunurilor imobile se exercită în general în baza unui titlu de proprietate,
în timp ce în cazul bunurilor mobile, simpla posesie constituie prezumţie de proprietate.
Dreptul de proprietate se poate exercita în integralitatea lui de către proprietar, sau acesta
poate decide separarea unor atribute ale proprietăţii. El poate alege să rămână doar cu dreptul
de dispoziţie, celelalte atribute (posesia, folosința) fiind exercitate, contra plată, sau gratuit,
în baza unui contract sau nu, de alţi utilizatori.
1. proprietatea privată a persoanelor fizice
2. proprietatea privată a unor persoane juridice
3. proprietatea privată indiviză (a formelor asociative, devălmăşie, coproprietate forţată).
1. Care sunt cele doua forme ale proprietății și prin ce se diferențiază?

2. Posesia, folosinta și dispozitia ca atribute ale dreptului de proprietate privată
3. Dreptul de uz și de uzufruct – prin ce anume se diferențiază?
4. Care sunt cele trei modalitati juridice ale dreptului de proprietate privată asupra
pădurilor?
5. Caracterizați proprietatea privată indiviză (în devălmășie) asupra padurilor.
6. Cum este reglementat modul de transmitere a proprietatii indivize (în devălmășie)?
70
Subiecte tip eseu
1. Pe baza definiției dreptului de dispoziție din curs, căutați în Constituție și în Codul silvic
care sunt argumentele juridice în baza cărora este justificată îngrădirea (restricționarea)
dreptului de dispoziție al proprietarului asupra terenului forestier.
Evaluare: se definește dreptul de dispoziție, se identifică în Constituție unde se prevede că

dreptul de proprietate poate fi limitat și pentru ce motive, se argumentează de ce regimul silvic
prevede restricții justificate sau nu la adresa dreptului de dispoziție.
Codul silvic.
Codul civil (Noul cod civil din 2009).
Bouriaud, L., 2008. Proprietatea şi dreptul de proprietate asupra pădurilor între reconstituire şi
re-compunere. http://www.silvic.usv.ro/anale/as_2008_2/as_bouriaud_2008_2.pdf
71
Unitatea de învățare 6: Elemente de drept penal. Infracțiunea. Contravenții silvice
Cuprins:
6.3. Elemente de drept penal. Infracțiunea. Contravenții silviceError! Bookmark not
defined.
6.3.1. Principii generale de drept penal ........................... Error! Bookmark not defined.
6.3.2. Infracțiunea ........................................................... Error! Bookmark not defined.
6.3.2.1. Condiţiile existenţei infracţiunii ..................... Error! Bookmark not defined.
6.3.2.2. Elementele infracțiunii ................................... Error! Bookmark not defined.
6.3.3. Infracţiunile silvice ............................................... Error! Bookmark not defined.
6.3.3.1. Caractere generale ale infracţiunilor silvice .... Error! Bookmark not defined.
6.3.3.2. Exemple de infracţiuni silvice ........................ Error! Bookmark not defined.
6.3.3.3. Forme agravate ale infracţiunilor şi circumstanţe agravanteError! Bookmark
not defined.
6.3.3.4. Descrierea infracțiunii de tăiere ilegală de arboriError! Bookmark not
defined.
tăiaţi (calificarea faptei) .............................................. Error! Bookmark not defined.
6.3.4. Contravenţiile silvice ............................................ Error! Bookmark not defined.
6.3.4.1. Sediul reglementării ....................................... Error! Bookmark not defined.
6.3.4.2. Clasificarea contravenţiilor............................. Error! Bookmark not defined.
6.3.4.3. Calitatea de agent constatator ......................... Error! Bookmark not defined.
6.3.4.4. Procesul verbal de constatare a contravenţiei .. Error! Bookmark not defined.
72
6.1. Introducere
Încălcarea legislației silvice presupune aplicarea unor sancțiuni cu valoare disuasivă (de
descurajare) a unui astfel de comportament. Efortul de control depus de personalul silvic de la
nivelul ocoalelor silvice și al gărzilor forestiere este deosebit de intens, însă rezultatele concretizate
în sancțiuni aplicate nu este întotdeauna satisfăcător: “în general, pedepsele cu închisoarea stabilite
și aplicate de către instanțele de judecată sunt orientate spre minimul special prevăzut de lege,
executarea celor mai multe fiind suspendată condiționat sau sub supraveghere, situațiile de
excepție în care au fost stabilite pedepse cu executare efectivă fiind consecința existenței
antecedentelor penale ale inculpaților sau a săvârșirii faptelor în stare de recidivă ori de către
inculpați care exercitau funcții publice în administrația publică locală (Lazăr și Hosu, 2016). In
ceea ce priveste pedepsele, “s-a constatat ca majoritatea sunt cu suspendarea executarii sau cu
amenda penala. Uneori, chiar si amenda a fost suspendata” (Danileț, 2014).
O problemă cu care se confruntă organele judiciare o reprezintă “modul de stabilire a prejudiciilor
create în urma marcărilor, tăierilor și exploatărilor de arbori în condiții nelegale - evaluări
contestate în instanță” (Lazăr și Hosu, 2016). Pe de altă parte, “adevărata criminalitate de mediu,
în materie silvică, este realizată la nivel organizat.” (Vernea, 2018).
- cunoașterea diferenței între contravenții și infracțiuni;

- cunoașterea infracțiunilor silvice și a modului lor de concretizare 9latura subiectivă, latura
obiectivă) și a regimului de sancționare;
- familiarizarea cu noțiuni de drept penal.
6.3. Elemente de drept penal. Infracțiunea. Contravenții silvice
6.3.1. Principii generale de drept penal
Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept, reprezintă un ansamblu de norme juridice

care reglementează relațiile sociale ce iau naştere în acţiunea de prevenire şi combatere a
73
infracționalității, norme ce determină faptele ce constituie infracțiuni,
sancțiunile corespunzătoare lor, precum şi condițiile de aplicare şi executare
a acestora.
Obiectul dreptului penal îl constituie relaţiile de conformare, de adeziune la normele de

comportare socială apărate prin dreptul penal, dar şi relaţiile de conflict, ivite prin săvârşirea de
infracţiuni. Conţinutul raporturilor juridice de drept penal constă în dreptul statului de a pretinde
o anumită conduită din partea membrilor societăţii şi obligaţia acestora de a se supune
dispoziţiilor cuprinse în normele penale. Se pot identifica aşadar două subiecte ale raporturilor
de drept penal: pe de o parte statul, pe de altă parte toţi membrii societăţii.
Principiile fundamentale ale dreptului penal condiţionează întreaga reglementare a acestei
categorii de raporturi juridice:
Ø Principiul legalităţii incriminării, cunoscut în formularea clasică “nullum crimen sine
lege” acreditează ideea că pentru ca o faptă să fie infracţiune, ea trebuie să fie prevăzută
în legea penală. Este un principiu cu valoare absolută, de la care nu există nici o
derogare: nimeni nu poate fi condamnat pentru o faptă care nu este incriminată prin
lege.
Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de
legea penală la data când a fost săvârşită (al. 2, art. 1, Legea 286/2009 Codul Penal).
Ø Principiul legalităţii sancţiunilor de drept penal. Legea penală prevede pedepsele

aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit
infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au
comis fapte prevăzute de legea penală.
Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de
siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită
(art. 2, Legea 286/2009 Codul Penal).
Ø Alte principii: caracterul personal al răspunderii penale, individualizarea de la caz

la caz a sancţiunilor, instituirea unui regim de sancţionare special pentru minorii
infractori.
O serie de termeni ai Codului penal au incidenţă asupra desfăşurării activităţii de constatare a

infracţiunilor silvice de către personalul autorizat (Cadrul 6).
Cadrul 6. Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală
74
Dispoziţii generale Art. 172. – Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie
din cele arătate în prezentul titlu, înţelesul acestora este cel prevăzut în articolele următoare,
afară de cazul când lgea penală dispune altfel.
Legea penală Art. 173. – Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal
cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării
lor aveau putere de lege.
Săvârşirea unei infracţiuni Art. 174. – Prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei
infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca
infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate
de coautor, instigator sau complice.
Funcţionar public Art. 175. – (1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana
care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării
prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome,
al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau
majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate
publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care
exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau
care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului
serviciu public.
Public Art. 176. – Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice,
instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile
proprietate publică.
Membru de familie Art. 177. – (1) Prin membru de familie se înţelege:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi
persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre
părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.
(2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în
alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia
în raport cu rudele fireşti.
Informaţii secrete de stat şi înscrisuri oficiale Art. 178. – (1) Informaţii secrete de stat sunt
informaţiile clasificate astfel, potrivit legii. (2) Înscris oficial este orice înscris care emană de
la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art.
175 alin. (2) sau care aparţine unor asemenea persoane.
75
Arme Art. 179. – (1) Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin
dispoziţii legale. (2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca
arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac.
Instrument de plată electronică Art. 180. – Prin instrument de plată electronică se înţelege
un instrument care permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea şi
descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi transferuri de fonduri, altele
decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare.
Sistem informatic şi date informatice Art. 181. – (1) Prin sistem informatic se înţelege
orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională,
dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui
program informatic. (2) Prin date informatice se înţelege orice reprezentare a unor fapte,
informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.
6.3.2. Infracțiunea
Potrivit Codului penal, infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală,

săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o
(art. 15 C. pen.).
Codul Penal anterior definea infracţiunea prin prisma pericolului social întrucât vatămă sau
pune în pericol valorile sociale de importanţă deosebită pentru existenţa societăţii12. Din acest
punct de vedere, tăierea ilegală de arbori prezintă pericolul social de a distruge în timp
pădurea, și de a aduce astfel atingere dreptului omului la un mediu sănătos prevăzut în
Constituția României. Infracţiunea prezintă pericol social deoarece vatămă valori sociale
protejate de lege: siguranţa statului, viaţa persoanei, sănătatea şi integritatea sa fizică, libertatea
persoanei, patrimoniul său etc. De asemeni mai sunt incriminate ca infracţiuni fapte care aduc
atingere desfăşurării relaţiilor sociale în legătură cu serviciul, înfăptuirii justiţiei etc.
6.3.2.1. Condiţiile existenţei infracţiunii

Săvârşirea cu vinovăţie a infracţiunii. Potrivit articolului 16 Cod penal, fapta constituie
infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală. Vinovăţie
există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.
Fapta este săvârșită cu intenție când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui.
12
M. Zolyneak, op. cit., pag. 141.
76
Fapta este săvârșită din culpă, când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.
Există intenție depășită când fapta constând într-o acțiune sau inacțiune intenționată produce
un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
Fapta constând într-o acțiune sau inacțiune constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție.
Fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când legea o prevede în mod expres.
Dacă manifestarea intenţiei nu pune probleme din punct de vedere al caracterizării unei fapte
periculoase social drept infracţiune, problema culpei ridică dificultăţi în calificarea drept
infracţiuni a unor fapte ce aduc atingere relaţiilor sociale ocrotite de lege.
Prevederea în legea penală. Necesitatea ca fapta să fie prevăzută de legea penală are
consecinţe în planul determinării acţiunii legii penale în timp. Fapta este infracţiune dacă ea
este prevăzută ca atare în legea penală: Cod penal, legi penale cu caracter special, dispoziţii cu
caracter penal din legi speciale. Prin urmare, legea de dezincriminare acţionează asupra tuturor
faptelor ce erau prevăzute ca infracţiune, indiferent dacă ele au fost judecate sau nu, şi de timpul
săvârşirii lor.
6.3.2.2. Elementele infracțiunii

Infracțiunea prezintă o latură obiectivă şi o latură subiectivă.
Latura obiectivă sau elementul material caracterizează fapta sub aspectul actelor materiale ce
formează conţinutul infracţiunii (acţiune, inacţiune, mijloace de săvârşire, circumstanţe,
condiţii speciale – ex. în timpul nopţii, prin mijloace ce prezintă pericol public, de către o
persoană înarmată, în exerciţiul funcţiunii, etc.). De asemeni, în latura obiectivă este cuprinsă
urmarea periculoasă şi raportul de cauzalitate dintre acţiunea făptuitorului şi producerea
urmării periculoase (ex. raportul de cauzalitate între loviturile date victimei şi decesul care a
survenit la un anumit interval de timp de la aplicarea acestor lovituri).
Din punctul de vedere al producerii rezultatului periculos, infracţiunile pot fi materiale sau
formale. Pentru existenţa infracţiunilor materiale, este necesară şi producerea rezultatului
periculos, altfel fapta rămâne în stadiul de tentativă (ex. se urmăreşte omorârea unei persoane
prin împuşcare, dar victima este salvată; rezultatul periculos al infracţiunii de omor nu s-a
produs, deci fapta va fi calificată drept tentativă). Infracţiunile materiale se consumă în
momentul producerii rezultatului.
În cazul infracţiunilor formale, legea prevede acţiunea incriminată, pe care, de regulă o descrie
fără să includă expres şi rezultatul (ex. mărturia mincinoasă). Aceste infracţiuni se consumă în
momentul realizării acţiunii, şi nu al producerii rezultatului13.
13
M. Zolyneak, op. cit., pag. 255
77
Latura subiectivă caracterizează poziţia subiectivă a autorului faptei cu privire la consecinţele
periculoase ale actului său, descriind atitudinea de intenţie directă sau indirectă ori de culpă,
atunci când legea sancţionează fapta respectivă chiar fiind săvârşită din culpă.
6.3.3. Infracţiunile silvice

6.3.3.1. Caractere generale ale infracţiunilor silvice
Infracţiunile silvice apără relaţii sociale diverse: săvârşirea faptei incriminate ca infracţiune
silvică pune în pericol:
Ø relaţii sociale cu privire la protejarea pădurilor,
Ø relaţii sociale cu privire la patrimoniul forestier,
Ø relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în autoritatea instrumentelor de
autentificare sau de marcare.
Astfel, din punctul de vedere al relaţiilor sociale ce sunt vătămate prin săvârşirea infracţiunii,
avem:
Ø infracţiuni silvice contra patrimoniului care pot fi, la rândul lor:
v infracţiuni săvârşite prin sustragere (furtul, tâlhăria, tăinuirea);
v infracţiuni săvârşite prin samavolnicie (distrugerea şi tulburarea de posesie).
Ø infracţiuni de fals, care sunt falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare
şi folosirea instrumentelor oficiale false.
Infracţiunile silvice prevăzute în codul silvic şi în legea mediului sunt infracţiuni cu execuţie
promptă deoarece rezultatul periculos, şi anume, paguba creată fondului forestier, se produce
odată cu săvârşirea faptei.
Rezultatul periculos este însă condiţionat de o anumită valoare a pagubei. De valoarea pagubei
depinde nu numai existenţa infracţiunii, ci şi regimul de sancţionare al ei, care devine cu atât
mai aspru cu cât paguba produsă este mai mare.
Valoarea pagubei condiţionează existenţa infracţiunii astfel:
1. valoarea prejudiciului produs este inferioară valorii de 5 ori preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei, dar fapta a fost
săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a
prejudiciului produs depășește limita prevăzută;
2. valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută (adică cel
puţin 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
constatării faptei).
Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, fapta constituie infracţiune. Dacă doar una dintre
condiţii nu este îndeplinită, fapta constituie contravenţie.
78
Confrom art. 105 Cod silvic, valoarea prejudiciului produs prin fapte care constituie infracțiuni
sau contravenții se stabilește prin însumarea valorii pagubei produse pădurii cu valoarea
funcțiilor pădurii nerealizate.
Ø Valoarea pagubei produse pădurii se calculează conform OUG 85 din 2006 cu privire
la evalurea pagubelor produse pădurii și vegetației forestiere din afara fondului forestier
național;
Ø Valoarea funcțiilor pădurii nerealizate se calculează după cum urmează:
a) pentru pădurile încadrate în tipurile funcționale T V și T VI: prin aplicarea factorului
0,5 la valoarea pagubei produse pădurii;
b) pentru pădurile încadrate în tipurile funcționale T III și T IV: prin aplicarea factorului
0,7 la valoarea pagubei produse pădurii;
c) pentru pădurile încadrate în tipul funcțional T II: prin aplicarea factorului 1,0 la
valoarea pagubei produse pădurii;
d) pentru pădurile încadrate în tipul funcțional T I: prin aplicarea factorului 1,5 la
valoarea pagubei produse pădurii;
e) pentru fondul forestier pentru care nu există obligativitatea întocmirii
amenajamentului silvic: prin aplicarea factorului 0,5 la valoarea pagubei produse
pădurii.
Principalele disfuncţionalităţi ale noii reglementări de calcul ale pagubelor din Codul
silvic pornesc de la faptul că “o clasificare a pădurilor în tipuri funcţionale cuprinse între
I şi VI nu este realizată în Codul silvic şi nici nu există o prevedere de natură a trimite
la un alt act normativ conţinând această clasificare.” (Vernea, 2018) – cu excepția
referirii la amenajamentul silvic.
Cea mai mare parte din infracţiunile silvice sunt infracţiuni de pericol. Atingerile aduse
fondului forestier îmbracă adesea forma unei multiplicităţi de acte care prin ele însele nu
constituie o ameninţare gravă pentru existenţa pădurii, dar care, prin cumulare, pot duce la
dispariţia pădurii prin defrişare lentă, secuire de arbori, păşunat, brăcuire etc. De aceea legea
nu pedepseşte numai fapta consumată, în înţelesul faptei care a dus la distrugerea, degradarea,
dispariţia pădurii, ci şi acele acte care creează o stare de pericol pentru existenţa pădurii. Astfel
legea pedepseşte un fapt care nu constituie pericol prin sine însuşi, care nu antrenează o pagubă
imediată, dar care este de natură să ducă, mai devreme sau mai târziu, la declinul pădurii14. Prin
aceasta, infracţiunile silvice au caracter preventiv.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşesc infracţiunile silvice este cea a intenţiei în cele mai
multe cazuri. Aceasta rezultă din modalitatea de descriere a laturii obiective a infracţiunii,
constând în acţiuni pe care legea le presupune a fi aproape întotdeauna efectuate cu intenţie.
Forma de vinovăţie a culpei este posibilă în cazul infracţiunii de distrugere din culpă.
14
Lagarde, op. cit., pag. 470
79
6.3.3.2. Exemple de infracţiuni silvice
Codul silvic (Legea 46/2008) sancționează următoarele infracţiuni:

Articolul 106. Reducerea suprafeței fondului forestier național fără respectarea dispozițiilor
art. 36 și 37 şi schimbarea destinației obiectivului;
Articolul 107. Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept,
de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara
acestuia, indiferent de forma de proprietate;
Articolul 107^1. Folosirea dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63 fără drept sau
cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare;
Articolul 108. Pășunatul în pădurile sau în suprafețele de pădure în care acesta este interzis.
Articolul 109. Furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau
lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din
terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră
din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului
forestier național;
Articolul 110. Nerespectarea obligației prevăzute la art. 30 alin. (1) (obligația de regenerare a
pădurii).
O enumerare mai uşor de reţinut ar fi aceasta:

v 106: reducerea suprafeței fondului forestier național
v 107 : tăierea ilegală de arbori;
v 107^1: folosirea ilegală a ciocanului silvic de marcat;
v 108: pășunatul ilegal
v 109: furtul de arbori
v 110: neregenerarea pădurii.
6.3.3.3. Forme agravate ale infracţiunilor şi circumstanţe agravante
Formele agravate ale infracţiunilor silvice sunt date de valoarea pagubei şi

de calitatea persoanei care săvârşeşte infracţiunea.
De exemplu, fapta de tăiere ilegală, fapta de pășunat ilegal și de furt sunt mai grave dacă
valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 (sau 50) de ori mai mare decât prețul mediu
al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei.
80
Cu privire la forma agravată dată de calitatea persoanei (personal silvic), în Codul silvic din
1996, erau încadrate ca fapte agravate doar faptele săvârşite de de personalul cu atribuţii de
constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor. În reglementarea codului silvic din 2008, în cazul
în care infracțiunea era săvârșită cu știrea personalului silvic, nivelul minim valoric al
prejudiciului pentru calificarea faptei ca infracţiune silvică era stabilit la o valoare de 2,5 ori
mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării
faptei. Cu alte cuvinte, se cobora pragul de la care fapta devinea infracţiune.
În reglementarea prezentă, potrivit articolului 107 al. (2) și 108, al. (2) C.s., infracţiunea de
tăiere ilegală de arbori (sau cea furt de arbori) este sancţionată mai drastic atunci când este
săvârşită de personalul silvic, respectiv limitele speciale ale pedepselor prevăzute în definiția
infracțiunii se majorează cu jumătate.
Circumstanţele agravante sunt date de anumite condiții în care se săvârșește

fapta, respectiv, limitele speciale ale pedepselor prevăzute se majorează cu
jumătate în cazul în care faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică ori paralizantă;

b) în timpul nopții;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes național;
Explicația acestor agravante:

Ø de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă. Prin
persoană înarmată înţelegem persoana care în momentul comiterii faptei are asupra sa
un instrument, piesă sau dispozitiv declarat armă prin normele legale sau care, în
momentul săvârşirii faptei are asupra sa un obiect de natură a fi folosit ca armă şi pe
care îl întrebuinţează la atac15. Deţinerea unei arme este de natură să dea mai multă
siguranţă infractorului, indiferent dacă el face sau nu uz de ea. În mod similar, deţinerea
unei substanţe chimice de genul narcoticelor, a substanţelor paralizante sau
lacrimogene, atestă o periculozitate socială sporită a infractorului care a pregătit cu
minuţiozitate actul ilegal, prevăzând şi eventualitatea de a-şi favoriza scăparea prin
utilizarea substanţelor amintite. Ca şi la furtul prevăzut în codul penal, pentru existenţa
agravantei este necesar ca făptuitorul să aibă asupra sa arma sau substanţa narcotică,
deoarece dacă va proceda la întrebuinţarea lor, infracţiunea comisă nu mai este cea de
furt, ci de tâlhărie16 (art. 233 noul C. penal);
15
Loghin, O., Toader, T., op. cit., pag. 129
16
Potrivit art. 233 Cod penal, infracţiunea de tâlhărie constă în: Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe
sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul
81
Ø în timpul nopţii. Furtul săvârşit în timpul nopţii a fost considerat mai grav deoarece
noaptea oferă condiţii deosebit de favorabile comiterii faptei, datorită întunericului şi a
scăderii vigilenţei oamenilor, aflaţi într-un moment de odihnă. Pentru delimitarea
nopţii, ca împrejurare a săvârşirii infracţiunii, se recurge la aceeaşi interpretare ca şi în
codul penal. Întrucât legiuitorul a folosit această expresie în sensul pe care îl are în
vorbirea obişnuită, se consideră că săvârşirea faptei în timpul nopţii înseamnă
săvârşirea faptei în ambianţa creată de lăsarea întunericului şi până când se luminează17.
Agravanta se aplică şi atunci când numai o parte din actele de executare au fost săvârşite
în timpul nopţii, de ex. dacă făptuitorul a tăiat materialul lemnos spre seară, dar s-a
servit de căderea nopţii pentru a-l transporta;
Ø în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional. De această dată nu mai
există dispoziţii similare în codul penal care să permită explicarea acestei agravante. Ea
apare pe fondul creeării unei protecţii speciale pădurilor incluse în reţeaua de arii
protejate. Considerând clasificarea ariilor protejate din OG 57/2007, agravanta se aplică
doar în ariile protejate de interes naţional (rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale,
monumente ale naturii, rezervaţii naturale, parcuri naturale), nu şi în cele de interes
local sau comunitar.
6.3.3.4. Descrierea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori
A. Sediul reglementării: Tăierea ilegală de arbori (art. 107, al. (1)-(3) C.S., legea 46/2008)
Articolul 107
(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia,
indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum
urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este
de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior
la data comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs nu
depășește limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval
de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depășește limita prevăzută la lit. a);
urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor
infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi.
17
Loghin, O., Toader, T., op. cit., pag. 129
82
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20
de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
comiterii faptei;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 50 de ori
mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii
faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate, în cazul în
care faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică ori paralizantă;
d) de personal silvic.
(3) Tentativa se pedepsește.
B. Relaţii sociale vătămate

Incriminarea faptei de tăiere de arbori fără drept urmăreşte în primul rând protejarea vegetaţiei
forestiere din fondul forestier naţional sau din afara acestuia şi în al doilea rând protejarea
pădurilor publice sau private contra furtului. Relaţiile sociale care sunt vătămate prin săvârşirea
faptei sunt aşadar relaţii sociale de protejare a vegetaţiei forestiere şi relaţii sociale de
proprietate. Tăierea ilegală de arbori se deosebeşte de furtul prevăzut la art. 228 Cod penal,
care urmăreşte doar protejarea relaţiilor sociale de proprietate18.
Relaţiile sociale vătămate prin săvârşirea infracţiunii constituie obiectul juridic special al
infracţiunii.
C. Obiect juridic material

Infracţiunea de tăiere de arbori are ca obiect juridic material bunul reprezentat de arbori, puieţi
sau lăstari asupra cărora se exercită acţiunea de tăiere. Formularea legii specifică din fondul
forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia,
indiferent de forma de proprietate. Se înţelege că fapta de tăiere de arbori priveşte numai arborii
de pe aceste terenuri, nu şi pomii din livezi, de exemplu. De altfel, în conţinutul infracţiunii se
precizează că este vorba de arbori din „fondul forestier național”, adică, în sensul codului silvic
(art. 1, al. (1) C.s.): Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc
nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor
18
Definiția furtului în articolul 228 noul Cod Penal: (1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia,
fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă. (2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în
momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
83
terenuri cu destinație forestieră, inclusiv cele neproductive, cuprinse în amenajamente silvice
la data de 1 ianuarie 1990.
Nu se precizează dacă este vorba de arbori pe picior, în stare bună de vegetaţie sau pe cale de
uscare, deci faptul că este vorba despre un arbore uscat pe picior nu are nici o importanţă. Dacă
însă este vorba de arbori doborâţi din diverse cauze, nu se va mai realiza conţinutul infracţiunii
de tăiere sau scoatere din rădăcini, ci cel al infracţiunii de furt, conform art. 109 C.s.
D. Subiectul
Infracţiunea de tăiere de arbori poate fi săvârşită de orice persoane, inclusiv de către proprietarii
sau deţinătorii cu orice titlu ai terenului forestier.
Fapta poate fi săvârşită şi de două sau mai multe persoane, caz în care se aplică regulile generale
ale participației (autor, complice, instigator). Calitatea persoanei nu influenţează din punctul de
vedere al existenţei faptei, însă constituie formă agravată tăierea ilegală de arbori care a fost
săvârşită de personalul silvic, când limitele speciale ale pedepselor prevăzute se majorează cu
jumătate.
E. Latura obiectivă
Infracţiunea de la art. 107 C.s. se realizează din punct de vedere obiectiv în mai multe
modalităţi:
Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept:
Ø prin acţiunea de tăiere, fără drept;
Ø prin acţiunea de rupere, fără drept ;
Ø prin acţiunile de distrugere sau degradare, fără drept;
Ø prin acţiunea de scoatere din rădăcini, fără drept.
Se înţelege că tăierea sau scoaterea de arbori din rădăcini executate în cadrul actelor legale de
exploatare nu întrunesc fapta incriminată la art. 107. Nu interesează mijloacele cu care se face
tăierea sau scoaterea din rădăcini: cu instrumente manuale, cu motofierăstraie sau ajutându-se
de un utilaj la scoaterea din rădăcini fără drept a arborilor.
În prezent, caracterul penal al faptei este condiţionat de valoarea pagubei.
F. Latura subiectivă
84
Forma de vinovăţie a acţiunii de tăiere şi scoatere din rădăcini fără drept este întotdeauna
intenţia directă: făptuitorul îşi dă seama că este pe cale să taie sau să scoată din rădăcini un
arbore, şi urmăreşte acest lucru. În latura subiectivă a infracţiunii se include şi cerinţa „fără
drept”. Făptuitorului îi va fi foarte greu să probeze că a tăiat arborele convins fiind că „are
drept” să îl taie, atâta vreme cât acest arbore este nemarcat.
În cea de a doua modalitate, fapta poate fi săvârşită şi cu intenţie indirectă, atunci când scoaterea
din rădăcini este rezultat al exploatării unui alt arbore, care prin cădere a antrenat şi scos din
rădăcini un alt arbore. Încadrarea faptei este în acest caz după legalitatea actului producător al
scoaterii din rădăcină. Opinăm că, dacă este vorba de acte de exploatare legale, scoaterea din
rădăcini fără intenţie directă a unor alţi arbori decât cei marcaţi se soluţionează conform
regulilor de responsabilitate civilă prefigurate de contractele de exploatare. În caz contrar,
scoaterea din rădăcini poate figura fie ca act component al infracţiunii descrise la art. 107, sau
ca și contravenție.
G. Tentativa şi consumarea
Tentativa la infracţiunea de tăiere sau scoatere din rădăcini fără drept se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care arborele este tăiat sau scos din rădăcini.
Dacă este doar parţial dezrădăcinat, fapta poate fi eventual interpretată ca tentativă la
infracţiunea de la art. 107 – deși este posibil ca dezrădăcinarea chiar parțială să fie echivalentul
unei distrugeri, deci a infracțiunii consumate.
H. Sancţiunea
Fapta de tăiere ilegală de arbori se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
J. Forme agravate
Fapta prevăzută la art. 107 este mai gravă dacă:
Ø a avut ca urmare extragerea unui volum de peste 20 metri cubi;
Ø a avut ca urmare extragerea unui volum de peste 50 de metri cubi.
În Codul prezent, s-a revenit la pedepsele sensibil mai mici prevăzute de codul silvic anterior
(1996), respectiv închisoarea de la 1 la 5 ani şi, respectiv, închisoarea de la 2 la 7 ani. În varianta
de Cod silvic adoptată în martie 2008, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 6 ani şi, respectiv,
de la 4 la 16 ani.
85
tăiaţi (calificarea faptei)
Furtul de arbori (art. 110 C.s. legea 46/2008): (1) Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de
fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini,
din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin
lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum
şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional constituie infracţiune.
Codul silvic sancţionează tăierea de arbori ori scoaterea lor din rădăcini, fără drept, ca
infracţiune distinctă de infracţiunea de furt, deşi în conţinutul infracţiunii de furt intră implicit
şi această activitate de tăiere ilegală. Din formularea furtului, la art. 110, ca operându-se asupra
unor arbori “arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care
au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini”, se deduce faptul că legiuitorul nu a inclus tăierea ilegală de
arbori în conţinutul infracţiunii de furt, ca modalitate a acesteia, caz în care ar fi trebuit să
precizeze “furtul de arbori prin tăiere sau scoatere din rădăcini, cu sau fără drept”. Prin urmare,
tăierea unui arbore şi apoi însuşirea lui ar trebui să constituie un concurs de infracţiuni, deoarece
făptuitorul săvârşeşte două infracţiuni distincte.
O problemă ce s-ar putea ridica datorită acestui mod de reglementare priveşte următoarea
situaţie: tăierea ilegală a unui arbore care nu a fost urmată de însuşirea arborelui din diverse
motive – făptuitorul a fost surprins, s-a desistat, fapta sa a fost descoperită etc., trebuie încadrată
ca infracţiune consumată de tăiere ilegală şi tentativă la infracţiunea de furt în concurs ideal sau
numai ca tentativă la infracţiunea de furt? Persistând în a considera cele două activităţi
infracţionale ca laturi obiective aparţinând a două infracţiuni diferite, în această situaţie fapta
ar trebui să fie calificată drept concurs de infracţiuni între tentativă de furt şi infracţiune
consumată de tăiere ilegală de arbori. O opinie similară este exprimată cu privire la concursul
real dintre infracţiunea de distrugere prin tăiere ilegală de arbori şi infracţiunea de furt19.
Într-o speţă din 1998, s-a apreciat deasemeni:
Ø legea nu face distincție în raport de împrejurarea dacă arborii însușiți au fost
tăiați de autorul acestei infractiuni sau de o alta persoana. De aceea, tinandu-
se seama ca taierea fara drept de arbori și insusirea arborilor taiati fara drept
sunt fapte incriminate separat, se impune a se constata ca persoana care, pe
langa ca taie fara drept arbori din fondul forestier national sau de pe terenurile
cu vegetatie forestiera prevazute de lege, isi insuseste arborii taiati, savarseste
infractiunile prevazute de art. 97 (tăiere fără drept) și de art. 98 (furt) din
Codul silvic, în concurs real. (n.n. respectiv tăiere ilegală de arbori în concurs
real cu furtul de arbori) (http://spete.avocatura.com/speta.php?pid=3553).
În ceea ce priveşte infracţiunea de furt, deoarece ea se realizează în două etape, deposedarea

deţinătorului legal şi luarea în stăpânire de către făptuitor, considerăm conform expunerii din
19
Revista Dreptul, sept. 1995
86
literatura de domeniu20 că furtul există în formă consumată ori de câte ori s-a realizat intrarea
făptuitorului în stăpânirea de fapt a bunului prin încărcarea sa în mijlocul de transport sau prin
luarea pe umeri în vederea transportului. Dacă făptuitorul nu a reuşit decât tăierea arborelui
fiind surprins înainte de a-l deplasa, considerăm că încadrarea corectă a faptei este cea de
tentativă la infracţiunea de furt combinată cu infracţiune consumată de tăiere de arbori.
6.3.4. Contravenţiile silvice

Contravenţiile silvice sunt fapte care nu întrunesc condiţiile de existenţă ale infracţiunii.
Definiţia adusă de Legea 171/2010 specifică două condiţii: fapta să fie săvârşită cu vinovăţie,
şi fapta să fie stabilită şi sancţionată prin lege.
6.3.4.1. Sediul reglementării

Marea majoritate a actelor normative din domeniul silvic conțin nome de comportament a căror
nerespectare este sancționată ca şi contravenţie. Actul normativ de bază este însă Legea
contravenţiilor silvice care vine să înlocuiască legea anterioară, respectiv Legea 31/2000.
Prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările şi completările ulterioare, în sensul în care actele de constatare a contravenţiilor
silvice trebuie să respecte regimul juridic general de constatare a contravenţiilor (a se vedea şi
Cadrul 7).
6.3.4.2. Clasificarea contravenţiilor
Legea contravenţiilor silvice 171/2010 care se găsește la acest link:

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/120856, identifică o serie de fapte
contravenţionale pe care le clasifică după domeniul la care se referă. Astfel clasificarea
contravenţiilor nu mai este făcută în funcţie de gravitate sau de cuantumul amenzii, ca în
cazul legii anterioare, ci după activitatea reglementată, ceea ce simplifică mult punerea în
aplicare a legii silvice. Legea 171/2010 enumeră contravenţii referitoare la:
Ø administrarea fondului forestier;

Ø amenajarea pădurilor;
Ø integritatea fondului forestier, paza şi protecţia pădurilor;
Ø Regenerarea pădurilor şi punerea în valoare a masei lemnoase;
Ø Exploatarea masei lemnoase şi recoltarea produselor nelemnoase;
20
Sintetizată de Loghin şi Toader, op. cit., 1994, p. 223-225
87
Ø Controlul aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase, al depozitelor şi
instalațiilor de prelucrare a lemnului.
Cadrul 7. Despre procesul verbal de contravenție și prezumția sa de

legalitate (Andreea Dumitrescu, Baroul Argeş).
Sursa: 29 Octombrie 2009, http://www.juridice.ro/89172/despre-procesul-verbal-de-
contraventie-si-prezumtia-sa-de-legalitate.html
1. În următoarele rânduri ne-am propus să tratam câteva aspecte aparținând materiei

legislaţiei contravenționale, aspecte care, în ultimii ani, ridica anumite probleme atât
instanțelor de judecata, cât și justițiabililor. Este vorba despre procesul verbal de
contravenție, privit prin prisma prezumției sale de legalitate.
Pentru început, consideram necesara o raportare la temeiul legal care reglementează acest
domeniu. Actul normativ care reglementează materia contravențiilor îl constituie
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor [1].
Pornind de la prevederile acesteia, am putea defini procesul verbal de contraventie, ca
fiind acel act juridic, emis de autoritatile competente, care sta la baza aplicarii unei
sanctiuni, în urma savarsirii unei contraventii (acea fapta care are un grad de pericol
social mai scazut decat infractiunea și care este pedepsita ca atare). Persoana care
intocmeste procesul verbal de contraventie poarta denumirea de “agent constatator”, iar
persoana care a savarsit contraventia – “contravenient”.
2. Procedura intocmirii unui proces verbal de contraventie, continutul sau și modalitatea
în care acesta poate fi contestat sunt aspecte prevazute în mod foarte clar, tot de O.G. nr.
2/2001.
Pentru ca procesul verbal sa fie legal intocmit, continutul acestuia trebuie sa cuprinda
anumite date și mentiuni (expres prevazute în art. 16 din ordonanta [2]), în caz contrar
acesta fiind anulabil. În unele situatii, nulitatea procesului verbal poate fi constatata și
din oficiu (art. 17 din ordonanta).
În situatia în care contravenientul este nemultumit de amenda care i-a fost aplicata, acesta
poate exercita caile de atac impotriva procesului verbal de contraventie.
Conform O.G. nr. 2/1001, plangerea impotriva procesului verbal de constatare a
contraventiei și de aplicare a sanctiunii trebuie facuta în termen de 15 zile de la data
inmanarii sau comunicarii acestuia și se depune la organul din care face parte agentul
constatator [3]. Plangerea urmeaza a fi trimisa judecatoriei în raza careia a fost savarsita
contraventia.
3. În tara noastra se inregistreaza un numar mare de plangeri impotriva proceselor
verbale de constatare a contraventiei și de aplicare a sanctiunii contraventionale. Uneori
procesele verbale sunt contestate în mod justificat, fiind reclamate anumite abuzuri din
partea agentului constatator. Alteori, contestarea unui proces verbal de contraventie
constituie doar un tertip juridic prin care contravenientul obtine o “amanare” a executarii
88
sanctiunii care i-a fost aplicata, speculandu-se faptul ca O.G. nr. 2/2001 prevede în mod
expres, în art. 32 alin. (3), ca “plangerea suspenda executarea”.
Odată ce un proces verbal de contraventie a fost contestat, instanta de judecata are rolul
de a verifica legalitatea și temeinicia intocmirii acestuia.
De multe ori instantele de judecata admit plangerile introduse, dispunand anularea
proceselor verbale contestate, pentru simplu motiv ca acestea nu au fost intocmite
conform O.G. nr. 2/1001. În aceste situatii, instanta de judecata nici nu mai ajunge sa
analizeze fondul problemei, fiind obligata sa constate, de exemplu, ca actul nu cuprinde
una dintre mentiunile obligatorii prevazute la art. 16 din ordonanta, dispunand anularea
acestuia.
Acestea sunt aspectele care privesc forma procesului verbal de contraventie și sunt cele
mai intalnite.
4. Daca insa se constata ca procesul verbal contestat a fost intocmit cu respectarea O.G.
nr. 2/2001, instanta de judecata trece la analizarea fondului cauzei, cu alte cuvinte, la
analizarea faptelor care s-au petrecut, în final formandu-si o opinie care duce fie la
admiterea plangerii formulate și deci la anularea procesului verbal contestat, fie la
respingerea plangerii.
5. Un rol important în formarea aprecierilor instantei de judecata, il constituie probatoriul
administrat pe parcursul procesului. Pana recent, instantele de judecata considerau ca în
materie contraventionala sarcina probei revine contravenientului. Cu alte cuvinte, cel
care contesta un proces verbal de contraventie, trebuia sa vina cu dovezi în sprijinul
sustinerilor sale. Rationamentul instantelor de judecata avea la baza prevederile Codului
civil, care statueaza, în art. 1169, ca “cel ce face o propunere în faţa instanţei de judecată
trebuie să o dovedească”.
Pe cale de consecinta, procesul verbal de contraventie se bucura de o “prezumtie de
legalitate”, aceasta putand fi rasturnata doar de catre contravenient prin probele propuse.
Recurgandu-se insa la acest stereotip (“cel ce face o propunere în faţa instanţei de
judecată trebuie să o dovedească”), consideram ca s-au creat și situatii în care instantele
de judecata si-au “autodiminuat” rolul lor activ, atributie care le permite efectuarea de
cercetari cu privire la cauza respectiva în scopul aflarii adevarului și pronuntarii unei
hotarari corecte.
6. De curand, aceasta problematica, a prezumtiei de legalitate a procesului verbal de
contraventie, a fost supusa atentiei Curtii Europene a Drepturilor Omului. Este vorba de
cauza Anghel contra Romaniei [4], cauza în carte Curtea, prin hotararea din data de 4
octombrie 2007, isi exprima în mod foarte clar punctul de vedere cu privire la acest
aspect.
In speta mentionata, Curtea considera ca prezumtia de legalitate și de adevar a procesului
verbal de contraventie este o prezumtie “lipsita de rezonabilitate” și ca, astfel, ea violeaza
art. 6 al Conventiei, respectiv dreptul la un proces echitabil. În opinia Curtii, modul în
care prezumtia de legalitate în materie contraventionala este perceputa de unele instante
89
de judecata din tarile europene, printre care și cele din Romania, echivaleaza cu o
nerespectare a prezumtiei de nevinovatie.
Se apreciaza ca “nerespectarea garantiilor fundamentale – printre care prezumtia de
nevinovatie – care protejeaza indivizii în fata posibilelor abuzuri ale autoritatilor, impune
în privinţa aceasta o problema pe baza art. 6 din Conventie”, incalcand dispozitiile
acestuia. Curtea mai constata faptul ca finalitatea art. 6 din Conventie nu este de a inlatura
prezumtiile, ca cea de legalitate, din materie contraventionala, ci de a determina statele
”sa includa aceste prezumtii în limite rezonabile luand în calcul gravitatea mizei și
pastrand dreptul la aparare”.
7. Aceste concluzii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, corect justificate în opinia
noastra, sunt intr-o oarecare contradictie cu rationamentul juridic bazat pe prezumtia de
legalitate a procesului verbal de contraventie, practicat de catre instantele romane. Insa,
intrucat este vorba despre o hotarare a Curtii Europene a Drepturilor Omului, instantele
de judecata din Romania sunt nevoite sa tina cont de prevederile sale și sa le puna în
aplicare.
8. Astfel, în condtiile în care chiar Curtea Europeana a Drepturilor Omului pune sub
semnul intrebarii prezumtia de legalitate a procesului verbal de contraventie, teoretic,
anularea acestor acte în instanta devine mult mai usor de obtinut de catre contravenient.
Practica judiciara în domeniu din ultimul an confirma acest lucru.
Este de dorit ca rationamentul Curtii Europene a Drepturilor Omului sa fie luat în
considerare de catre instantele de judecata și sa fie interpretat de acestea cu scopul
pronuntarii unor hotarari legale și corecte, acest lucru fiind, în primul rand, în interesul
justitiabilului.
______________________________________
[1] publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001[2] În
continuare, ori de cate ori vom folosi cuvantul ordonanta, fara nicio alta mentiune, se va
intelege ca ne referim la O.G. nr. 2/2001.
[3] Prin Decizia nr. 953/2006, publicata în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.
53 din 23 ianuarie 2007, Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea
dispozitiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, care stabilesc obligatia contravenientului
de a depune plangerea la organul din care face parte agentul constatator. Curtea a retinut
ca acest text ingradeste accesul direct la justitie atata timp cat nu prevede ca alternativa
și posibilitatea ca plangerea sa poata fi depusa și la instanta de judecata.
[4] CEDO, cauza Anghel impotriva Romaniei, cererea nr. 28183/03, hotararea din 4
octombrie 2007, definitiva la 31 martie 2008
[5] Doctrina este constanta în a afirma caracterul obligatoriu al jurisprudentei Curtii
Europene a Drepturilor Omului. A se vedea, spre exemplu, R. Chirita, Conventia
europeana a drepturilor omului. Comentarii și explicatii, Editia a 2-a, Editura C.H. Beck,
Bucuresti, 2008, p. 35 şi urm., C. Birsan, Conventia europeana a drepturilor omului.
90
Comentariu pe articole, Vol. II. Procedura în fata Curtii. Executarea hotararilor, Editura
C.H. Beck, Bucuresti, 2006, p. 597 și urm.
6.3.4.3. Calitatea de agent constatator
Au obligația și dreptul să efectueze controlul, să constate contravențiile silvice și să aplice

sancțiunile prevăzute în prezenta lege următorii agenți constatatori (art. 24, al. (1) Legea
171/2010):
a) personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al
structurilor sale teritoriale cu specific silvic, împuternicit în acest scop;
b) personalul silvic din cadrul administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului
- pentru contravențiile silvice săvârșite în fondul forestier pe care îl administrează/ prestează
servicii silvice sau pe care îl preia în vederea administrării/asigurării serviciilor silvice, precum
și pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase;
c) personalul silvic din cadrul structurilor de rang superior și al ocoalelor de regim - pentru
contravențiile silvice săvârșite în fondul forestier pe care îl administrează/prestează servicii
silvice, precum și pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulația
materialelor lemnoase;
d) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române - pentru constatarea contravențiilor și
aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. a) și b), art. 5^1 lit. b), art. 6
lit. c) și d), art. 7 alin. (1) lit. a)-c) și e), art. 8, art. 9, art. 11, art. 12, art. 15 alin. (1) lit. f), art.
16 alin. (1) lit. a), b) și e), art. 17 lit. c) și d), art. 19 alin. (1)-(3), alin. (4) lit. a), g), l) și m) și
art. 21;
d^1) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române - pentru constatarea
contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 8 alin. (1) și (2), art. 9
lit. b), art. 11 lit. d), art. 12 lit. f) și h), art. 19 alin. (1)-(3) și art. 21;
e) ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române - pentru constatarea contravențiilor și
aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. e), art. 8 alin. (1) și (2), art.
9, art. 11, art. 12, art. 17 lit. c), art. 19 alin. (1)-(3) și art. 21;
f) personalul silvic din cadrul structurilor de administrare a parcurilor naționale și a parcurilor
naturale, împuternicit în acest scop - pentru contravențiile silvice săvârșite în parcul pe care îl
administrează, precum și pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulația
materialelor lemnoase;
g) ofițerii și subofițerii din cadrul serviciilor profesioniste - pentru situații de urgență, pentru
constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 9 lit. b) și
art. 10 lit. a).
91
Agenţii constatatori prevăzuţi mai sus la literele a)-c) şi f) îndeplinesc o funcţie care implică
exerciţiul autorităţii de stat şi primesc o legitimaţie de control de la instituţia din care fac parte.
Agentul constatator care aplică sancțiunea dispune și reținerea/confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din contravențiile silvice, în condițiile legii. În toate situațiile agentul
constatator descrie în procesul-verbal de constatare a contravenției silvice bunurile supuse
confiscării și ia în privința lor măsurile de conservare sau de valorificare, făcând mențiunile
corespunzătoare în procesul-verbal.
Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și,
dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor
menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele
pentru care identificarea nu a fost posibilă.
6.3.4.4. Procesul verbal de constatare a contravenţiei

Contravenţiile silvice se constată de agenţii constatatori prin procese-verbale de constatare a
contravenţiei silvice, încheiate în 3 exemplare pe formulare tipizate cu regim special, care
circulă astfel:
Ø exemplarul 1 la contravenient;
Ø exemplarul 2 la organul fiscal teritorial competent în vederea executării silite, dacă nu
au fost achitate în termen amenda şi eventualele despăgubiri;
Ø iar exemplarul 3 rămâne la instituţia din care face parte agentul constatator.
Obiecţiunile contravenientului se consemnează distinct în procesul-verbal de constatare a

contravenţiei silvice la rubrica "Obiecţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei silvice se semnează pe fiecare pagină de agentul
constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu este de faţă, refuză sau nu
poate să semneze, agentul constatator face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să
fie confirmate de cel puţin un martor, sub semnătură.
În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea
procesului-verbal de constatare a contravenţiei silvice în acest mod.
Procesul-verbal de constatare a contravenției silvice se înmânează sau se comunică în copie
contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate.
Să ne reamintim
Constituie contravenție silvică fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și
sancționată prin Legea 171/2010, pentru încălcarea obligațiilor stabilite
prin actele normative din domeniul silvic.
92
Sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea contravențiilor silvice sunt:
a) sancțiunea contravențională principală - amenda;
b) sancțiunea contravențională complementară - confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției silvice și/sau retragerea/suspendarea,
după caz, a autorizației/atestatului/acordului.
Contravenția silvică se constată printr-un proces-verbal încheiat de agentul
constatator.
Contravențiile silvice se constată de agenții constatatori prin procese-verbale de
constatare a contravenției silvice, încheiate în 3 exemplare pe formulare tipizate cu regim
special, care circulă astfel: exemplarul 1 la instituția din care face parte agentul
constatator, exemplarul 2 la contravenient, iar exemplarul 3 rămâne la instituția din care
face parte agentul constatator. Instituția din care face parte agentul constatator transmite
exemplarul 1 al procesului-verbal de constatare a contravenției silvice organului fiscal
central competent, în situația neachitării în termenul legal a amenzii.
6.4. Miniglosar
Arie naturală - zona terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetrul legal stabilit şi
protejată având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de
plante şi animale salbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice,
peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu
valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită
Circulaţia - acţiunea de transport a materialelor lemnoase între două locaţii folosind
materialelor în acest scop orice mijloc de transport şi/sau transmiterea proprietăţii
lemnoase asupra materialelor lemnoase
Circumstanţele (2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) art. 107 –
agravante tăiere ilegală și la alin. (1) art. 109 – furtul de arbori, se majorează cu
jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârșite în următoarele
împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică ori
paralizantă;
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1), art. 108
(pășunat ilegal) se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au
fost săvârșite în următoarele împrejurări:
93
a) în timpul nopții;
b) în fondul forestier național situat în arii naturale protejate de interes
național.
Consistenţa - exprimă o stare a desimii arboretelui respectiv, a gradului de apropiere a
coroanelor arborilor componenţi, sau gradul de închidere a masivului; se
exprimă prin indici de la 1,0 la 0,1; gradul de spaţiere a arborilor în cadrul
arboretului.
Drept penal - un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale ce iau
naştere în acţiunea de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, norme ce
determină faptele ce constituie infracţiuni, sancţiunile corespunzătoare lor,
precum şi condiţiile de aplicare şi executare a acestora.
Formele - sunt date de valoarea pagubei şi de calitatea persoanei care săvârşeşte
agravate ale infracţiunea.
infracţiunilor
silvice
Gater - maşină-unealtă, utilizată pentru debitarea buştenilor în piese de
cherestea, cu ajutorul unor pânze fixate într-un cadru rigid, acţionat în
mişcare rectilinie alternativă, de către un mecanism bielă-manivelă.
Infracţiunea - infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu
vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o (art. 15
C. pen.).
94
6.5. Rezumat
Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie,
nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracțiunile silvice
sunt infracțiuni de pericol, și apără relațiile sociale de protecția mediului precum și relațiile
sociale de proprietate.
Infracțiunile silvice sunt următoarele:
106: reducerea suprafeței fondului forestier național
107 : tăierea ilegală de arbori;
107^1: folosirea ilegală a ciocanului silvic de marcat;
108: pășunatul ilegal
109: furtul de arbori
110: neregenerarea pădurii.
Circumstanțele agravante ale infracțiunilor silvice de tăiere ielgală și de furt sunt
săvârșirea faptei de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică ori
paralizantă; săvârșirea faptei în timpul nopții sau în pădurea situată în arii naturale
protejate de interes național.
Formele agravate fac referire la calitatea făptuitorului (personal silvic) și la valaorea
pagubei.
Constituie contravenție silvică fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin
Legea 171/2010, pentru încălcarea obligațiilor stabilite prin actele normative din
domeniul silvic.
Sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea contravențiilor silvice sunt:
a) sancțiunea contravențională principală - amenda;
b) sancțiunea contravențională complementară - confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției silvice și/sau retragerea/suspendarea,
după caz, a autorizației/atestatului/acordului.
Contravenția silvică se constată printr-un proces-verbal încheiat de agentul
constatator.
Contravențiile silvice se constată de agenții constatatori, care pot fi reprezentați de
personal silvic sau de personal din cadrul Poliției Române, a Poliției de Frontieră, a
jandarmeriei sau din cadrul altor structuri specializate.
1. Ce este dreptul penal?

95
2. Cum defineste Codul penal infractiunea, și care sutn conditiile existentei infractiunii?
3. Exemple de infractiuni silvice
4. Forme agravate ale infractiunilor silvice
5. Circumstante agravante ale infractiunilor silvice
6. Relatii sociale vatamate în cazul infractiunii de taiere ilegala de arbori
Subiecte tip eseu:

1. Argumentați care sunt relațiile sociale vatamate în cazul infractiunii de pășunat fără drept.
2. Prin analogie cu latura obiectivă a infractiunii de tăiere ilegală, descrieți în ce constă latura
obiectiva a infractiunii de furt (art. 109)
3. Prin analogie cu latura subiectivă a infractiunii de tăiere ilegală, descrieți în ce constă latura
subiectiva a infractiunii de furt (109).
4. Cum argumentați faptul că săvârșirea faptelor prevăzute de art. 107, 108, 109 în arii protejate
de interes național constituie circumstanță agravantă?
5. Prin analogie cu latura obiectivă a infractiunii de tăiere ilegală, descrieți latura obiectivă a
infracțiunii prevăzute la art. 107 indice 1 (folosirea dispozitivelor de marcat fără drept).
6. Pe baza Legii contravențiilor silvice, identificați categoriile de fapte pentru care au calitatea
de agenți constatatori ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române.
de agenți constatatori ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române.
de agenți constatatori ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române.
9. Pe baza Legii contravențiilor silvice, arătați cine și în ce condiții poate exercita acțiunea de
oprire a autovehicolelor ce transportă masă lemnoasă.
1. Codul silvic, http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/170527;

2. OUG 85 din 2006 cu privire la evalurea pagubelor
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/76819;
3. Legea nr. 265 of 2017 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9 of 2017 privind
prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2016
pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea
contravențiilor silvice, https://lege5.ro/Gratuit/gi3dimzygq3q/legea-nr-265-2017-pentru-
aprobarea-ordonantei-guvernului-nr-9-2017-privind-prorogarea-termenului-prevazut-la-art-iv-
din-ordonanta-de-urgenta-a-guvernului-nr-51-2016-pentru-modificarea-si-completarea-l;
96
4. Legea contravențiilor silvice nr. 171/2010,
5. Instrucțiuni de exploatare, OM 1540/2011,
6. Raport privind starea pădurilor, http://apepaduri.gov.ro/wp-
content/uploads/2014/07/Starea-pădurilor-în-anul-2017.pdf;
7. Greenpeace Romania, 2018. Illegal logging in Romania's forests 2018 report.
https://storage.googleapis.com/planet4-romania-stateless/2019/11/5cbe6848-greenpeace-
illegal-logging-report-2018.pdf
8. Vernea, 2018:
http://www.nos.iem.ro/bitstream/handle/11748/1386/71.Vernea%20Andreea.pdf?sequence=1
&isAllowed=y"
97
Unitatea de învățare 7: Drept forestier şi regim silvic
Cuprins:
7.3. Drept forestier şi regim silvic....................................... Error! Bookmark not defined.
....................................................................................... Error! Bookmark not defined.
7.3.1.1. Obiective ale dreptului forestier...................... Error! Bookmark not defined.
7.3.1.2. Definirea dreptului forestier ........................... Error! Bookmark not defined.
7.3.1.3. Legătura dreptului forestier cu celelalte ramuri de dreptError! Bookmark not
defined.
7.3.1.4. Subiecte ale raporturilor juridice de drept forestierError! Bookmark not
defined.
7.3.2. Metoda specifică de reglementare a dreptului forestier: regimul silvic .......... Error!
Bookmark not defined.
7.3.2.1. Definiţia regimului silvic................................ Error! Bookmark not defined.
7.3.2.2. Caracterizarea regimului silvic ....................... Error! Bookmark not defined.
7.1. Introducere
Literatura antebelică tratează problema legislaţiei forestiere în cadrul economiei forestiere, ca

aspect de reglementare a activităţilor silvice. Noţiunea de drept forestier este cvasinecunoscută,
termenul folosit fiind cel de legislaţie forestieră. În perioada de după naţionalizare, dată fiind
forma de proprietate socialistă asupra terenurilor forestiere şi dat fiind caracterul centralizat al
economiei, nu s-a simţit nevoia conturării dreptului forestier ca ramură juridică aparte.
Reapariţia categoriei de proprietate forestieră privată redă domeniului de reglementare al
legislaţiei cu privire la păduri complexitatea sa juridică tradiţională. Raporturile juridice cu
privire la păduri se diversifică. Terenul proprietate forestieră privată poate face obiectul unei
transmisiuni sau cedări totale sau parţiale a dreptului de proprietate. Poziţia juridică a părţilor
98
implicate în relaţii sociale cu privire la păduri se nuanţează în funcţie de calitatea de proprietar
sau uzager/beneficiar. Atribuţiile organelor specializate ale statului de control al aplicării legii
silvice capătă o justificare în planul dreptului. Noţiunea de regim silvic se completează cu
norme derogatorii pentru pădurea proprietate privată, infracţiunile silvice pot fi completate în
cadrul exercitării acţiunii penale de acţiunea civilă în vederea obţinerii de daune-interese pentru
proprietarul vătămat într-un drept al său etc. Prin urmare, raporturile juridice de drept forestier
sunt complexe, complexitate generată în fapt de multitudinea de utilizări posibile ale
beneficiilor pădurii.

- înțelegerea raporturilor juridice de drept forestier
- înțelegerea caracterului special al regimului silvic
- înțelegerea locului dreptului printre celelalte ramuri de drept.
7.3. Drept forestier şi regim silvic
7.3.1.1. Obiective ale dreptului forestier
Istoric vorbind, intervenţia legislativă în domeniul pădurilor nu a fost întotdeauna motivată de
interesul protecţiei resursei forestiere.
Astfel, într-o primă etapă, dreptul forestier a fost instrumentul de protejare a proprietăţii
nobiliare contra încălcărilor de tot felul şi mai cu seamă împotriva înmulţirii peste măsură a
servituţilor de care erau grevate aceste păduri, concomitent cu diminuarea suprafeţei împădurite
şi fragilizarea ei. Într-o a doua etapă, dreptul forestier s-a constituit în instrument al intervenţiei
de stat pentru impunerea unor interese generale, cum ar fi cel strategic, al asigurării cu lemn
pentru construirea şi repararea flotei militare (Ordonanţa lui Colbert, 1669), ori cel economic,
al asigurării cu lemn al unor exploatări miniere. Este momentul în care politica forestieră începe
să se contureze, şi ea apelează din plin la mijloacele de constrângere şi de represiune ale
dreptului.
99
În etapa actuală, rolul dreptului nu este doar cel de represiune a atingerilor aduse resursei
forestiere, ci şi cel de asigurare a cadrului legislativ necesar pentru protecţia, conservarea şi
dezvoltarea pădurilor. Obiectivul dreptului forestier a evoluat aşadar de la represiunea delictelor
şi contravenţiilor la asigurarea unui cadru legislativ şi instrumental pentru gestionarea durabilă
a pădurilor, de la protecţia unui interes strict privat, cel al proprietăţii, la protecţia unui interes
public, cel al conservării resursei forestiere naţionale.
7.3.1.2. Definirea dreptului forestier
Dreptul forestier are ca obiect reglementarea relaţiilor sociale cu privire la

pădure, în general, şi cu privire la vegetaţia lemnoasă, în special. Dreptul
forestier se poate defini ca fiind totalitatea normelor juridice care
reglementează relaţiile sociale cu privire la păduri.
Faţă de legislaţia forestieră, înţeleasă ca un summum de legi şi norme juridice ce guvernează

activităţile din domeniul forestier, dreptul forestier se caracterizează printr-o unitate de
concepţie dată în principal de metoda specifică de reglementare.
Dreptul forestier prezintă particularitatea de a îmbina două metode de reglementare:
Ø în ceea ce priveşte relaţiile sociale cu privire la păduri ca bun imobil proprietate privată
(vânzare de teren, vânzarea arborilor pe picior, schimb, donaţie etc.), părţile se află în
poziţie de egalitate, iar statul intervine în mod indirect, ca garant al exercitării legale a
drepturilor fiecăruia. Metoda de reglementare este deci bazată pe poziţia de egalitate
juridică a părţilor, care îşi asumă în mod direct drepturi şi obligaţii, cel mai adesea
derivate din legea civilă;
Ø în ceea ce priveşte protecţia şi conservarea pădurilor, prin instituţia regimului silvic,
Statul intervine ca parte directă activă în raportul juridic, impunând subiecţilor pasivi,
proprietarilor forestieri, administraţiei forestiere, tuturor deţinătorilor de păduri, să
efectueze imperativ anumite acţiuni, să se abţină de la săvârşirea unor acţiuni, sau să le
efectueze conform unor anumite reguli. Statul impune astfel o anumită conduită de
urmat de către toţi participanţii la raporturile juridice cu privire la păduri. Regimul silvic
constituie metoda de reglementare specifică dreptului forestier.
Dreptul forestier se află la limita dintre ramuri de drept public, în care statul are întotdeauna o
poziţie de autoritate, şi ramuri de drept privat, în care părţile se află în poziţie de egalitate
juridică. Astfel, în transferul proprietăţii private asupra terenurilor forestiere, părţile
(cumpărător şi vânzător) se află în poziţie de egalitate juridică. Actul de transfer de proprietate
asupra terenurilor forestiere este însă supus unor proceduri prealabile, de exemplu exercitarea
dreptului de preemţiune, care conferă transmiterii terenurilor forestiere un regim particular faţă
de transmiterea altor categorii de terenuri.
100
Tocmai din acest motiv s-au conturat două opinii cu privire la natura dreptului forestier. Pe de
o parte, s-a susţinut că dreptul forestier este un drept public, de natură administrativă21, deoarece
se bazează pe poziţia de autoritate a statului care, prin intermediul regimului silvic, impune o
anumită conduită celorlalţi subiecţi de drept. Pe de altă parte, o lucrare mai recentă22 susţine
ideea unui drept mixt, în care normele de drept privat (civil) se îmbină cu normele de drept
public (administrativ), idee ce traduce o evoluţie a atitudinii sociale în privinţa pădurilor.
Politica forestieră actuală din România, esenţialmente represivă23, conturează prin
reglementarea regimului silvic apartenenţa dreptului forestier la familia ramurilor de drept
public. Această modalitate de legiferare încearcă să răspundă unei stări de fapt sociale,
caracterizată prin frecvenţa atingerilor aduse integrităţii fondului forestier.
Deşi impune o serie de reguli şi norme ca şi dreptul forestier, regimul silvic nu se confundă cu
acesta. Principala diferenţă constă în faptul că regimul silvic se aplică unor categorii specifice
de terenuri forestiere (cele supuse regimului silvic) şi conţine norme cu caracter preponderent
tehnic, în timp ce dreptul forestier are ca obiect juridic totalitatea suprafeţelor ocupate cu pădure
şi poate cuprinde şi reguli de drept civil, ca de exemplu în materia vânzărilor de terenuri
forestiere. Instituţia regimului silvic depăşeşte nivelul reglementărilor legislative, deoarece
antrenează o serie de consecinţe în domenii fundamentale de drept, cum ar fi regimul
proprietăţii, capacitatea persoanelor, nulitatea contractelor, calificarea infracţiunilor şi a
recidivei, procedură penală.
7.3.1.3. Legătura dreptului forestier cu celelalte ramuri de drept
Prin influenţa exercitată de natura proprietăţii asupra normelor de drept forestier, acesta are
puternice legături cu dreptul civil. Reconstituirea dreptului de proprietate forestieră, transferul
proprietăţii prin donaţie, moştenire, contract, modalităţile de înstrăinare ale unor atribute ale
dreptului de proprietate prin uz, uzufruct, servitute, modalităţile de apărare juridică a dreptului
de proprietate forestieră îşi găsesc originea în normele dreptului civil, în codul civil, codul de
procedură civilă şi întreaga legislaţie civilă. Tot de natura dreptului civil vor ţine şi normele
aplicabile asocierii forestiere, tipul de asociere, modalităţi de administraţie şi gestionare,
răspundere civilă etc.
Dreptul forestier cuprinde şi o serie de infracţiuni silvice, care prin regimul lor nu se deosebesc
cu nimic de infracţiunile definite în Codul penal. Cu toate acestea, infracţiunile silvice ajung
mai rar să fie considerate ca atare de instanţe, mai ales atunci când infracţiunea sau contravenţia
are ca făptuitor chiar pe proprietarul forestier.
21
Lagarde, Un droit domanial spécial, le régime forestier. Contributions à la théorie du domaine, Thèse pour le
doctorat d'Etat en Droit, tome I-II, 1984, Université des Sciences Sociales du Toulouse, pag. 15
22
Liagre, La forêt et le droit- droit forestier et droit général applicables à tous bois et forêts, ED. La Baule,
1997, 746 pag.
23
Aceeaşi calificare este atribuită politicii forestiere româneşti de către I. Barbu, în lucrarea sa Obiective ale
politicii forestiere pentru menţinerea echilibrului ecologic (Bucovina Forestieră, nr. 1, 1997), care spune printre
altele că politica forestieră coercitivă este specifică ţărilor cu o proporţie redusă a fondului forestier proprietate
privată.
101
Evaluarea terenurilor forestiere şi impozitarea lor, plata drepturilor de succesiune şi de donaţie
va dezvolta în viitor legăturile dreptului forestier cu dreptul financiar. Având atribuţii de
control al aplicării legilor silvice, activitatea organelor administraţiei forestiere interferează în
desfăşurarea activităţii cu normele dreptului administrativ. Luăm ca exemplu cazul ipotetic în
care administraţia silvică ar vrea să supună la regim silvic o plantaţie silvică făcută pe
proprietate particulară teren agricol. În condiţiile în care legislaţia actuală prevede că plantaţiile
înfiinţate de proprietarii particulari pe terenurile agricole ce le aparţin nu sunt supuse regimului
silvic, decizia administraţiei silvice va putea fi atacată pe calea contenciosului administrativ.
Prin scopul declarat al regimului silvic, dreptul forestier evoluează spre o strânsă învecinare de
finalitate cu dreptul mediului. Dreptul mediului reglementează relaţiile sociale cu privire la
protecţia mediului. Protecţia ecosistemelor forestiere este parte integrantă a dreptului mediului.
Cea mai mare parte dintre infracţiunile şi contravenţiile silvice (defrişarea, incendierea,
distrugerea etc.) urmăresc protecţia resursei forestiere dintr-o perspectivă de protejare –
conservare a resursei forestiere, identică cu cea promovată de dreptul mediului.
7.3.1.4. Subiecte ale raporturilor juridice de drept forestier
Ca subiecte de drept forestier, titulare de drepturi şi obligaţii, intervin:

Ø statul, având o dublă poziţie: cea de proprietar public, cu propriile sale interese, şi cea
de autoritate publică, garant al respectării drepturilor şi obligaţiilor cu privire la păduri.
Intervenţia statului în reglementarea problemelor de drept forestier de pe o poziţie de
autoritate se explică prin aceea că pădurile reprezintă o resursă naţională de interes
general, de lungă durată. În viziunea intervenţionistă, rolul Statului este de a
contrabalansa interesul economic imediat care primează în cazul proprietăţii private. În
viziune liberală, dubla poziţie a statului de proprietar şi de autoritate publică pune
probleme. Legitimitatea Statului de a impune normele juridice de regim silvic este
controversată, atâta vreme cât el însuşi este proprietar de păduri (majoritar) şi, în plus,
are şi monopolul asupra controlului modalităţii de aplicare a regimului silvic;
Ø proprietarii forestieri, persoane fizice sau juridice. Legea prevede o serie de drepturi şi
mai cu seamă de obligaţii pentru proprietarii forestieri, condiţionate de respectarea
regimului silvic. Ca proprietari persoane juridice au apărut în urma aplicării Legii
1/2000 unităţile administrativ teritoriale (comune, oraşe, municipii), instituţiile de cult
(parohii, schituri, mănăstiri), composesoratele, obştile de răzeşi şi moşneni.
Ø uzageri (beneficiari, consumatori, utilizatori) ai bunurilor şi serviciilor pădurii,
reprezentaţi de cei care execută lucrări de exploatări forestiere, de vânători, de turişti,
de asociaţii pentru protecţia naturii etc. Aceste persoane fizice sau juridice devin
subiecte de drept forestier în momentul exercitării oricărei activităţi care are legătură
cu pădurea sau care este reglementată de legea silvică.
102
7.3.2. Metoda specifică de reglementare a dreptului forestier: regimul silvic
7.3.2.1. Definiţia regimului silvic
Una din primele definiţii a fost dată de Miche şi Lelong, în 1901: regimul silvic este un
ansamblu de reguli speciale la care sunt supuse toate pădurile care aparţin statului şi cea mai
mare parte a pădurilor aparţinând departamentelor, comunelor şi instituţiilor publice, reguli
relative la administrarea, conservarea şi utilizarea lemnului şi exercitarea servituţilor care
grevează aceste păduri. În cursul de drept forestier din 1908, Guyot sesizează caracterul de
instrument de politică forestieră al regimului silvic, definit ca o adevărată putere de tutelă a
agenţilor administraţiei asupra pădurilor supuse regimului silvic, în scopul de a asigura mai
eficient conservarea proprietăţii forestiere.
Tendinţa de a caracteriza regimul silvic prin prisma finalităţii sale se regăseşte în majoritatea
definiţiilor prezente în tratate de drept forestier ale şcolii franceze. Astfel, Meyer24 face referire
la regimul silvic ca fiind un ansamblu de reguli speciale de ordin public derogatorii de la dreptul
comun şi determinate prin codul forestier, în scopul asigurării conservării şi punerii în valoare
a pădurilor la care se aplică, în interesul superior al naţiunii. De remarcat faptul că finalitatea
"de punere în valoare a pădurii" asociată regimului silvic este expresia transformărilor din
administraţia forestieră franceză din 1964, când se creează Office National des Forets,
"etablissement public national à caractère industriel et commercial, principalement chargé de
la mise en oeuvre du régime forestier" – instituţie publică cu caracter industrial şi comercial, a
cărei principală atribuţie este punerea în aplicare a regimului silvic.
Codul silvic român defineşte regimul silvic ca fiind sistemul unitar de

norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura,
exploatarea, protecţia şi paza fondului forestier, în scopul asigurării
gestionării durabile a pădurilor.
Faţă de celelalte definiţii enunţate mai sus, cea din Codul silvic român prezintă următoarele
particularităţi :
Ø are sferă de aplicare mai largă, deoarece regimul silvic depăşeşte semnificaţia unor
norme tehnice, integrând şi aspecte economice şi juridice ale gestionării pădurilor.
Astfel, Codul silvic menţionează categoriile de venituri ce pot fi obţinute din pădurile
proprietate publică sau privată, şi autorizează posibilitatea încasării contravalorii
efectelor funcţiilor de protecţie ale pădurilor. Aspectul economic se regăseşte de
asemeni în reglementările cu privire la obligaţiile financiare ce revin proprietarilor de
păduri în gestionarea pădurilor, precum şi cu privire la modalităţile de finanţare.
În plan juridic, Codul :
v instituie o procedură pentru constrângerea la regenerarea pădurilor proprietate
privată (art. 32), prin care devizul lucrărilor de împădurire devine titlu executoriu şi
24
Meyer, Législation et politique forestières, Paris, 1968, ED. Berger-Levraut, p. 38
103
temei juridic al executării silite. Devizul lucrărilor de împădurire, acceptat în mod
expres sau tacit prin necontestare de proprietar, în termen de 30 de zile calendaristice
de la data comunicării, constituie titlu executoriu, fiind temei pentru executarea
lucrărilor de regenerare. Contravaloarea lucrărilor de regenerare efectuate și
recepționate în conformitate cu devizul aprobat este suportată de la bugetul de stat,
până la recuperarea creanței de la proprietar. Creanța (datoria) se recuperează prin
executare silită, potrivit procedurii de recuperare a creanțelor bugetare, cu prioritate
asupra terenului regenerat.
v respectarea dreptului de preempţiune a statului la vânzările de terenuri forestiere
constituie încă o prevedere a regimului silvic ce ilustrează dimensiunea sa juridică:
În situația în care terenul ce urmează a fi vândut este limitrof cu fondul forestier
proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, exercitarea
dreptului de preempțiune al statului ori al unităților administrativ-teritoriale
prevalează în raport cu dreptul de preempțiune al vecinilor așa cum estre prevăzut
în Codul civil (art. 45, al. (9))25.
v instituie obligativitatea nedivizării proprietăţilor forestiere sub un hectar:
Proprietatea forestieră nu poate fi divizată sub limita de 1 ha. În cazul în care prin
deschiderea unei succesiuni, din cauza numărului de moştenitori apare posibilitatea
divizării, se constituie moştenirea în favoarea unui/unor moştenitor/moştenitori, la
nivelul minim prevăzut în cod, cu plata de sultă26 de către cel/cei în favoarea
căruia/cărora s-a constituit moştenirea.
Ø nu face distincţie între păduri supuse regimului forestier şi păduri nesupuse regimului
forestier, deoarece se aplică întregului fond forestier, indiferent de natura proprietăţii;
Ø finalitatea aplicării regimului silvic este gestionarea durabilă a ecosistemelor forestiere.
Noţiune încă dificil de definit legal sau de cuantificat cu indicatori obiectivi, gestionarea
durabilă a pădurilor presupune respectarea a cel puţin două principii pe care legea
română le-a consacrat deja prin Legea 2/1987: conservarea şi dezvoltarea fondului
forestier. În contextul diferenţierii gospodăririi pădurilor pe forme de proprietate,
regimul silvic intervine pentru conservarea şi dezvoltarea resursei forestiere naţionale,
indiferent de forma de proprietate.
7.3.2.2. Caracterizarea regimului silvic
Definiţiile evocate sugerează câteva caractere ale regimului silvic:
25
În forma inițial adoptată, Codul silvic din 2008 instituia obligativitatea nedivizării proprietăţilor forestiere sub
un hectar: Proprietatea forestieră nu poate fi divizată sub limita de 1 ha. În cazul în care prin deschiderea unei
succesiuni, din cauza numărului de moştenitori apare posibilitatea divizării, se constituia moştenirea în favoarea
unui/unor moştenitor/moştenitori, la nivelul minim prevăzut în cod, cu plata de sultă (despăgubire) de către
cel/cei în favoarea căruia/cărora s-a constituit moştenirea. Această regulă derogatorie de la dreptul civil a fost
eliminată la scurtă vreme după adoptarea codului.
104
Ø este o instituţie juridică derogatorie de la dreptul comun, deoarece aduce restricţii
importante în dreptul de dispoziţie al proprietarului forestier asupra terenurilor deţinute;
Ø sediul reglementării sale îl constituie Codul silvic (sau legea silvică);
Ø are caracter de ordine publică, deoarece de esenţa regimului forestier este aplicabilitatea
la toate pădurile, indiferent de proprietate, de către un corp silvic investit cu autoritate
publică. În cazul domeniului forestier francez, din care noțiunea a fost împrumutată în
România cu ocazia primului cod (1887), regimul silvic se aplică altor păduri decât
publice numai ca excepție, şi în prezenţa anumitor condiţii restrictive. În Franța,
reglementarea modului de gestionare a proprietăţii forestiere private se face în paralel
cu reglementarea regimului silvic, care este definit doar pentru pădurile publice;
Ø legitimitatea regimului silvic este dată de finalitatea sa, care constă în apărarea unui
interes general al societăţii.
În dreptul forestier francez, regimul forestier este un act juridic generator de un nou statut pentru
pădurile la care se aplică. Supunerea la regim silvic constituie deci un act-condiţie a schimbării
de statut a terenului forestier27.
Pentru dreptul forestier român, supunerea la regim silvic intervine din oficiu şi nu are caracter
de act juridic de schimbare de statut.
Aplicându-se la întreg fondul forestier naţional, indiferent de natura proprietăţii, regimul silvic
iese din tiparele unei modalităţi specifice de gestionare a pădurilor proprietate publică. Astfel,
regimul forestier devine în fapt regimul juridic aplicabil fondului forestier naţional.
Singura excepţie prezentă de la regimul silvic este vegetaţia forestieră din afara fondului
forestier naţional. Vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier naţional este
supusă doar normelor tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase şi reglementărilor
privind circulaţia materialului lemnos. În codul silvic anterior (1996), recoltarea şi valorificarea
lemnului din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier naţional erau la
latitudinea proprietarilor, cu respectarea prevederilor normelor tehnice. În prezent, proprietarii
terenurilor cu vegetație forestieră din afara fondului forestier național trebuie să respecte o serie
de restricții, prevăzute la art. 18 C. silvic (să respecte normele tehnice silvice privind evaluarea
masei lemnoase și reglementările privind circulația materialelor lemnoase; și să asigure
îngrijirea și protecția vegetației forestiere, precum și combaterea dăunătorilor acesteia).
Terenurile care nu fac parte din fondul forestier naţional nu sunt supuse regimului silvic, chiar
dacă este vorba despre păduri, până nu există un act de includere în fondul forestier național.
Prin urmare, ceea ce determină aplicabilitatea regimului silvic la un anumit teren împădurit nu
este importanţa pădurii sau necesitatea protejării ei, ci statutul juridic al terenului. Prin aceasta,
regimul silvic are caracter legal.
Aşa cum este definit în legea silvică, regimul silvic întruneşte următoarele trăsături juridice:
27
Mayer, op. cit., pag. 38
105
Ø este obligatoriu: întreg fondul forestier este supus gospodăririi în regim silvic în mod
obligatoriu, deoarece legea nu prevede nicăieri posibilitatea unei opţiuni sau a unei
derogări unilaterale din partea proprietarului de păduri;
Ø este legal: obiectul şi conţinutul regimului silvic sunt definite prin lege şi numai prin
lege, astfel încât părţile nu pot accepta, refuza sau modifica ceva prin convenţie ori
contract;
Ø este indivizibil şi unitar: nici autoritatea forestieră, nici proprietarul de păduri, nici
administraţia publică nu pot aduce modificări conţinutului regimului silvic, care trebuie
acceptat în integralitatea lui şi fără condiţii;
Ø este public: conţinutul său este determinat într-un cadru legal, de către structuri publice,
investite prin lege cu puterea de a decide asupra normelor regimului silvic. În al doilea
rând, aplicarea şi mai ales controlul aplicării regimului silvic ţin de atribuţiile unei
autorităţi publice. În al treilea rând, regimul silvic are drept finalitate asigurarea unor
servicii publice, cum ar fi, de exemplu, asigurarea efectelor protective ale pădurii,
indiferent de natura proprietăţii ori categoria juridică a terenului.
Să ne reamintim
Codul silvic român defineşte regimul silvic ca fiind sistemul unitar de
norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura,
exploatarea, protecţia şi paza fondului forestier, în scopul asigurării gestionării durabile a
pădurilor.
Regimul silvic est legal, indivizibil, unitar, public, obligatoriu.
Regimul silvic reprezintă metoda de reglementare a dreptului forestier, respectiv
superioritatea juridică a Statului în raporturile de drept forestier.
7.4. Miniglosar
Drept - totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale cu privire

forestier la păduri.
Ecosistem - unitate functională a biosferei constituită din biocenoză, în care rolul
forestier predominant îl are populaţia de arbori şi staţiunea pe care o ocupă aceasta.
Exploatare - procesul de producţie prin care se extrage în păduri lemnul brut în
forestieră condiţiile impuse de regimul silvic şi de regulile pentru protecţia mediului
natural.
106
Fenomen - reprezintă, pe de o parte, lupta pentru putere şi pentru ocuparea de funcţii
politic de autoritate (politics), şi, pe de altă parte, acţiunea puterii publice în cadrul
societăţii pentru a răspunde nevoilor acesteia (policy).
Gestionarea - administrarea şi utilizarea pădurilor astfel încât să îşi menţină şi să îşi
durabilă a amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenarare,
pădurilor vitalitatea, sănătatea şi în aşa fel încât să asigure, în prezent şi în viitor,
capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale
permanente la nivel local, regional, naţional şi global, fără a crea prejudicii
altor ecosisteme.
Normele - reguli de conduită, generale şi impersonale, care stabilesc conduita
juridice subiecţilor de drept în raporturile ce formează obiectul de reglementare al
dreptului.
Politica - totalitatea măsurilor administrative şi legislative luate de autorităţile
forestieră publice pentru a organiza gestionarea resursei forestiere şi a activităţilor
legate de aceasta (formularea politicii forestiere).
- modul în care statul, autorităţile publice, proprietarii forestieri, beneficiarii
produselor şi serviciilor pădurii, alte grupuri şi organizaţii care depind de
utilizarea produselor şi serviciilor pădurii influențează procesul decizional
cu privire la gestionarea pădurii (formarea politicii forestiere).
107
7.5. Rezumat
Totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale cu privire la
păduri și care se bazează pe metoda de reglementare a regimului silvic
constituie dreptul forestier.
Gestionarea durabilă a pădurilor face referire la administrarea şi utilizarea pădurilor astfel
încât să îşi menţină şi să îşi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de
regenarare, vitalitatea, sănătatea şi în aşa fel încât să asigure, în prezent şi în viitor,
capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale permanente la
nivel local, regional, naţional şi global, fără a crea prejudicii altor ecosisteme.
Codul silvic român defineşte regimul silvic ca fiind sistemul unitar de norme tehnice
silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza
fondului forestier, în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor. Regimul silvic est
legal, indivizibil, unitar, public, obligatoriu. Regimul silvic reprezintă metoda de
reglementare a dreptului forestier, respectiv superioritatea juridică a Statului în
raporturile de drept forestier.
Pentru dreptul forestier român, supunerea la regim silvic intervine din oficiu şi nu are caracter
de act juridic de schimbare de statut. Aplicându-se la întreg fondul forestier naţional,
indiferent de natura proprietăţii, regimul silvic iese din tiparele unei modalităţi specifice de
gestionare a pădurilor proprietate publică. Astfel, regimul forestier devine în fapt regimul
juridic aplicabil fondului forestier naţional.

1) Definiția dreptului forestier
2) Definiți regimul silvic
3) Subiectele raporturilor juridice de drept forestier
4) Caracterele regimului silvic

Codul silvic, 2008. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/90768
Dogaru, L., 2002. Regimul juridic al pădurilor. Editura Universităţii „Petru Maior”, Târgu
Mureş, 282 p.
108
VII. Răspunsuri la testele de autoevaluare
1. Test de autoevaluare UI 1
1) Ce este dreptul ?
Dreptul reprezintă ansamblul normelor instituite de către stat în vederea dirijării conduitei
umane, a căror obligativitate este asigurată, la nevoie, de forţa de constrângere a statului.
2) Ce sunt normele juridice ?
Normele juridice sunt acele reguli de conduită, generale şi impersonale, care stabilesc conduita
subiecţilor de drept în raporturile ce formează obiectul de reglementare al dreptului.
3) Definiți actul juridic și faptul juridic.
Actul juridic este manifestarea de voinţă în scopul de a produce, modifica sau stinge un raport
juridic (ex. contractul). Faptul juridic este un eveniment care se produce indiferent de voinţa
persoanei, dar care are proprietatea de a produce, modifica sau stinge un raport juridic (moartea
persoanei care deschide o succesiune, producerea unei calamităţi şi deschiderea dreptului la
despăgubire de către societatea de asigurări). Actul şi faptul juridic nu sunt izvoare formale de
drept, ele pot însă influenţa existenţa drepturilor subiective ale persoanei.
4) Dați exemple de ramuri de drept public și de ramuri de drept privat.
În cadrul dreptului public se definesc ca ramuri esenţiale: dreptul constituţional, dreptul

administrativ, dreptul financiar, dreptul penal etc. Ca ramuri principale de drept privat există:
dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul internaţional privat, dreptul
transporturilor etc.
5) De ce normele regimului silvic sunt de “imediata aplicare” în fata normelor de drept civil
referitoare la proprietate? Considerați exemplul dat în Cadrul nr. 1.
Normele generale, sau de drept comun, autorizează pe proprietarul unui bun la libera utilizare
a acestuia „în condiţiile legii”. Pentru cazul în care bunul este un teren forestier, condiţiile legii
109
sunt în fapt prevederile legislaţiei silvice, care are caracter de normă specială faţă de dreptul
comun, reprezentat în cazul de faţă de dreptul civil. În consecinţă, deşi în materia proprietăţii
dreptul civil promovează posibilitatea proprietarului de a dispune în mod liber de bunul în
proprietate, prevederile legislaţiei silvice, care sunt de imediată aplicare, impun proprietarului
forestier anumite condiţii în cazul în care el vrea să exercite dreptul de dispoziţie (distrugere,
modificare, vânzare) asupra terenului forestier. Dreptul de proprietate asupra fondului forestier
proprietate privata nu poate fi exercitat decât cu respectarea acestor dispoziții legale care ii
determina conţinutul și limitele.
6) Cum se manifesta în fapt forţa de coerciție a statului?
Statul este cel care garantează aplicarea sancţiunilor în cazul nerespectării conduitei impuse de
normele juridice. În cazul ramurilor de drept public, precum dreptul penal, manifestarea forţei
de coerciţie este evidentă, de ex. prin posibilitatea de a trage la răspundere, inclusiv prin
privarea de libertate, în ramuri de drept privat. În schimb, aplicarea forţei de coerciţie a statului
în raporturi de drept privat, cum sunt cele întâlnite în materia contractelor, este mai nuanţată.
Astfel, înţelegerea dintre părţi este protejată, respectată (contractul este lege între părţile
implicate) şi întărită prin posibilitatea de a apela la sistemul instanţelor judecătoreşti în caz de
litigiu.
1) Care sunt atribuțiile Guvernului?
Guvernul “asigură realizarea politicii interne şi externe a tarii şi exercită conducerea generală a
administrației publice” - deci este autoritate executivă. Pe lângă aceasta, prin inițiativa
legislativă şi delegarea legislativă, guvernul are şi o funcţie legislativă, însă în limitele şi sub
controlul parlamentului.
2) Care sunt principalele categorii de legi?
Conform art. 72 al. 1 din Constituție, Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice şi
legi ordinare.
3) Care este diferenţa dintre legile organice și cele ordinare?
110
Legile organice sunt cele prin care se reglementează o categorie limitată şi expresă de domenii,
printre care, de exemplu în cazul dreptului civil, regimul juridic general al proprietăţii şi al
moștenirii. Legile ordinare sunt acte normative obișnuite, curente, cu obiect limitat (de ex.
Legea 18/1991 - legea fondului funciar).
4) Care este diferenţa dintre hotărâri de guvern și ordonanțe de guvern?
Hotărârile se emit pentru executarea legilor, iar ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale
de abilitare votată de parlament.
1) Ce este administrația publica?
Administrația publică poate fi definită ca ansamblul activităților exercitate de autorităţile

publice (acte juridice şi operațiuni materiale) pentru aducerea la îndeplinire a legilor sau prin
care se prestează servicii publice.
2) Care sunt instituțiile administrației publice centrale?
Administrația publică centrală este alcătuită de:

Ø aparatul de lucru al Guvernului, incluzând aici Cancelaria Primului Ministru,
Secretariatul General al Guvernului şi câteva departamente specializate, printre care
Departamentul de Control al Guvernului;
Ø Ministerele, împreună cu agențiile şi instituţiile aflate în coordonarea lor directă;
Ø Agenții şi instituţii în coordonarea directă a Primului Ministru.
3) Care sunt instituțiile administrației publice locale?
Administrația publică locală este alcătuită din:

Ø Consiliile locale şi primarii care funcţionează, în condiţiile legii, ca autorități
administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din orașe;
Ø Consiliul județean, ca autoritate a administrației publice pentru coordonarea activității
consiliilor comunale şi orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes
județean;
111
Ø Prefectul, care este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice
deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administrației publice centrale
din unitățile administrativ-teritoriale.
4) Care sunt instituțiile administrației publice de specialitate silvica?
Administrația publică de specialitate silvică desemnează:

Ø Ministerul de specialitate, identificat de asemenea în actele normative ca autoritatea
publică centrală pentru silvicultură.
Ø Gărziel forestiere, instituţii cu personalitate juridică în subordinea ministerului, care
coordonează, supraveghează şi efectuează activitățile de implementare şi control al
regimului silvic şi vânătoare din județele arondate.
5) Regia Naționala a Pădurilor se afla coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea

Ministerului?
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva funcţionează sub autoritatea Ministerul Agriculturii şi

Dezvoltării Rurale.
1) Arătați ce înseamnă administrarea unitara a fondului forestier național.
Principiul administrării unitare a fondului forestier, indiferent de natura proprietăţii, decurge

din modalitatea de reglementare a regimului silvic. Unitatea de bază a administrării este
reprezentată de ocolul silvic, fie că tine de Regia Națională a Pădurilor, fie că tine de structuri
silvice proprii înființate de deținătorii de păduri.
Art. 10 C.s. : Sunt obligatorii administrarea, precum şi asigurarea serviciilor silvice, după caz,
la toate pădurile, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice.
2) Definiți administrarea fondului forestier și comparați cu administrația publica de

specialitate.
112
Administrarea pădurilor reprezintă totalitatea activităților cu caracter tehnic, economic şi juridic
desfășurate de ocoalele silvice, de structurile de rang superior sau de Regia Națională a
Pădurilor - Romsilva în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea
regimului silvic.
Comparație cu administrația publică de specialitate silvică: a se vedea tabelul 2.
3) Ce este ocolul silvic?
Ocolul silvic este unitatea constituită în scopul administrării pădurilor şi/sau asigurării
serviciilor silvice, indiferent de forma de proprietate asupra fondului forestier, având o suprafaţă
minimă de constituire.
4) Ce anume desemnează sintagma „structura silvica de rang superior”?
Noțiunea de structură silvică de rang superior a fost introdusă prin noul cod silvic, în ideea că
o parte, dacă nu toate ocoalele silvice private, se vor organiza la un moment dat într-o structură
centralizată, similară celei reprezentate de Romsilva.
5) Arătați ce înseamnă principiul teritorialității în administrarea fondului forestier.
Administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se asigură cu respectarea principiului

teritorialității. În formularea actuală a Codului silvic (art. 16, al. (2), (3) și (4)), ocolul silvic se
constituie, funcționează și asigură administrarea și/sau serviciile silvice pentru suprafețe de
fond forestier aflate în limitele teritoriale ale județului în care acesta are sediul social și în
județele limitrofe acestuia, cu respectarea principiului teritorialității. Face excepție de la această
regulă de cantonare în jurul unui județ proprietarul unic care are în proprietate fond forestier și
în alte județe decât județul în care ocolul silvic își are sediul social, care poate constitui un ocol
silvic de regim.
6) Statutul funcționarii ocoalelor silvice.
Ø ca regii autonome de interes local.

Ø ca asociaţii şi fundaţii, ceea ce creează limite în privința activităților orientate spre
profit;
113
Ø ca societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările
și completările ulterioare
Ø ca ocoale silvice de stat ce țin de RNP-Romsilva.
7) Ce conține contractul de administrare de păduri.
Este similar unui contract de prestări servicii şi trebuie să menționeze în mod obligatoriu:
Ø drepturile materiale ale proprietarului de pădure rezultate din valorificarea resurselor
lemnoase sau nelemnoase ale pădurii;
Ø obligațiile RNP sau ale unităților specializate de asigurare a pazei pădurilor, de
executare a lucrărilor tehnice necesare, de punere în valoare a masei lemnoase, de
Ø modalităţile financiare prin care se stabilește cine va suporta costurile de întocmire a
amenajamentului, de administrare, de pază, îngrijire, protecţie contra dăunătorilor,
Prin contract, ocolul silvic va răspunde de faptele contravenționale şi infracționale comise în
pădurile care fac obiectul contractului. El va datora despăgubiri materiale proprietarilor pentru
daunele materiale produse.
1) Care sunt cele doua forme ale proprietății și prin ce se diferențiază?
Proprietatea este publică sau privată (art. 135 Constituție). Proprietatea publică este
inalienabilă, imprescriptibilă şi insesizabilă. Proprietatea privată este alienabilă, prescriptibilă
şi sesizabilă.
Ø este prescriptibil, în sensul că bunurile imobile proprietate privată pot fi dobândite în
proprietate de către persoanele care au posesia utilă asupra lor în tot timpul prevăzut de
lege;
Ø este sesizabil: spre deosebire de bunurile proprietate publică, bunurile proprietate privată
pot fi urmărite de creditorii proprietarului datornic;
Ø este alienabil, bunurile proprietate privată putând face obiectul oricărui act de transfer de
proprietate autorizat de lege.
2) Posesia, folosința și dispoziția ca atribute ale dreptului de proprietate privata
114
Posesia (utendi): exercițiul unei stăpâniri efective a bunului în materialitatea sa, din punct de
vedere fizic sau economic, direct sau mijlocit, la locul așezării bunului sau în oricare altă parte.
v Exemple de acte de posesie: delimitarea limitelor, întreținerea bornelor şi a altor semne
de hotar, a drumurilor şi potecilor, amenajarea pădurilor;
Folosința (fruendi): posibilitatea de a utiliza economic un bun, în conformitate cu destinația sa

economică şi de a-şi însuși fructele şi veniturile pe care bunul le produce;
v Exemple de acte de folosință: recoltarea de lemn mort, închirierea dreptului de a culege
fructe de pădure şi ciuperci, vânzarea de arbori;
Dispoziţia (abutendi): poate fi materială sau juridică, respectiv posibilitatea de a hotărî asupra
existenței materiale a bunului, în limitele legii, sau de a hotărî cu privire la soarta juridică a
bunului (să îl înstrăineze sau să creeze asupra lui alte bunuri reale);
v Exemple de acte de dispoziţie: distrugerea bunului, defrișarea, vânzarea terenului şi/sau
a arborilor pe picior, donația, ipotecarea.
3) Dreptul de uz și de uzufruct – prin ce anume se diferențiază?
Dreptul de uzufruct: în temeiul acestui drept, uzufructuarul este îndreptățit să uzeze de un bun
neconsumptibil care este proprietatea altuia şi să-şi însușească fructele şi veniturile, potrivit cu
destinația bunului, fiind obligat să-i conserve substanţă.
Dreptul de uz: în temeiul acestui drept, titularul este îndreptățit să uzeze de bunul ce constituie
obiectul dreptului său, şi să-şi însușească o parte din fructele sau veniturile bunului, însă numai
atât cât este necesar pentru acoperirea nevoilor lui şi ale familiei.
4) Care sunt cele trei modalități juridice ale dreptului de proprietate privata asupra
pădurilor?

Ø proprietatea privată a persoanelor fizice, care întrunește toate caracterele unui drept real
(opozabil tuturor, exclusiv, sesizabil, alienabil şi prescriptibil);
Ø proprietatea privată a unor persoane juridice, care se referă la terenurile forestiere
aparținând unităților de cult, instituțiilor de învățământ sau altor persoane juridice;
Ø proprietatea privată indiviză. Aceasta din urmă se referă la pădurile ce au fost restituite
conform Legii 1/2000 foștilor composesori, moşneni, răzeşi sau moştenitorilor acestora
şi care îndeplineşte condiţiile unei coproprietăţi forţate sau a unei devălmăşii.
115
5) Caracterizati proprietatea privata indiviza asupra padurilor.
Solicitanţilor de terenuri forestiere din această categorie li se eliberează un singur titlu de

proprietate cu menţiunea la titular “composesorat”, “obşte de moşneni”, “obşte de răzeşi”,
“păduri grănicereşti” şi cu denumirea localităţii respective (art. 26, al 1, Legea 1/2000).
Gospodărirea pădurilor se va realiza în acest caz conform statutelor asociaţiei de dinaintea
naţionalizării.
Indiviziunea are un caracter legal (este prevăzută de lege, şi nu este rezultatul vreunei
convenţii), perpetuu (legea nu prevede vreun termen pentru acest tip de proprietate şi nici nu
permite ieşirea din indiviziune într-o modalitate sau alta) şi forţat.
Caracterul forţat rezultă din prevederile legii 1/2000 de restituire a terenurilor forestiere şi
agricole: pentru restituirea fostelor proprietăţi, moşnenii, răzeşii, composesorii sau moştenitorii
acestora au obligaţia de a se constitui în asociaţii cu personalitate juridică, respectând forma
asociativă iniţială de composesorat, pădure grănicerească, devălmăşie de moşneni sau obşti
nedivizate de răzeşi.
6) Cum este reglementat modul de transmitere a proprietății indivize (în devălmăşie)?
La transmiterea de terenuri forestiere în cazul formelor asociative:

Ø membrii formelor asociative nu pot înstrăina cotele-părţi deținute între ei sau unor persoane
din afara formei asociative,
Ø nu pot transmite drepturile prin testament sau donaţie ci prin moştenire legală,
Ø cotele-părţi ale acelor membri pentru care nu există moştenitori legali revin în proprietatea
statului şi în folosinţa consiliului local.
Aceste particularităţi caracterizează dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere în

devălmăşie ca fiind legat de calitatea persoanei de moşnean, răzeş, composesor etc. sau
moştenitor al acestora. Faptul că membrii asociaţiilor nu pot înstrăina dreptul la pădure pe care
îl au nici unei alte persoane arată că ne aflăm în faţa unui drept personal (intuitu personae).
Prin consacrarea proprietăţii indivize şi prin extinderea imposibilităţii de a înstrăina cote-părţi
la toate formele asociative, OG 102/2001 vine în reconstituirea unei realităţi istorice, greşit
interpretată cu ocazia introducerii Codului silvic din 1910.
1) Ce este dreptul penal ?
116
Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept, reprezintă un ansamblu de norme juridice care
reglementează relaţiile sociale ce iau naştere în acţiunea de prevenire şi combatere a
infracţionalităţii, norme ce determină faptele ce constituie infracţiuni, sancţiunile
corespunzătoare lor, precum şi condiţiile de aplicare şi executare a acestora.
2) Cum definește Codul penal infracțiunea, și care sunt condițiile existentei infracțiunii?
Potrivit Codului penal, infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu
vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o (art. 15 C. pen.).
3) Exemple de infracțiuni silvice
v 106: reducerea suprafeței fondului forestier național

v 107 : tăierea ilegală de arbori;
v 107^1: folosirea ilegală a ciocanului silvic de marcat;
v 108: pășunatul ilegal
v 109: furtul de arbori
v 110: neregenerarea pădurii.
4) Forme agravate ale infracțiunilor silvice
Formele agravate ale infracţiunilor silvice sunt date de valoarea pagubei şi de calitatea
persoanei care săvârşeşte infracţiunea.
5) Circumstanțe agravante ale infracțiunilor silvice
Circumstanţele agravante erau prevăzute la art. 97, al. 4 C.s. şi în OG 96/1998 modificată28 prin
legea 141/1999 la art. 322. Aceleaşi circumstanţe agravante sunt reluate şi în Codul silvic în
vigoare astfel :
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;

b) în timpul nopţii;
28
Această lege reia de fapt în art. 322 prevederile codului silvic de la art. 97, cu menţiunea că pagubele sunt
exprimate direct în metri cubi, şi nu valoric, în preţ mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. În rest,
legea păstrează pedepsele fixate de codul silvic.
117
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.
În cazul infracțiunii de păşunat ilegal, circumstanțele agravante se aplică la săvârșirea faptei:
a) în timpul nopţii;
b) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.
6) Relații sociale vătămate în cazul infracțiunii de taiere ilegala de arbori
Incriminarea faptei de tăiere de arbori fără drept urmăreşte în primul rând protejarea vegetaţiei
forestiere din fondul forestier naţional sau din afara acestuia şi în al doilea rând protejarea
pădurilor publice sau private contra furtului. Relaţiile sociale care sunt vătămate prin săvârşirea
faptei sunt aşadar relaţii sociale de protejare a vegetaţiei forestiere şi relaţii sociale de
proprietate. Tăierea ilegală de arbori se deosebeşte de furtul prevăzut la art. 208 Cod penal, care
urmăreşte doar protejarea relaţiilor sociale de proprietate.
7) Relații sociale vătămate în cazul infracțiunii de furt de arbori
Relaţiile sociale care sunt vătămate prin săvârşirea faptei sunt relaţiile sociale de proprietate
asupra arborilor şi terenurilor forestiere.
8) Latura obiectiva a infracțiunii de taiere ilegala de arbori
Infracţiunea de la art. 107 C.s. se realizează din punct de vedere obiectiv în mai multe
modalităţi:
Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept,
- prin acţiunea de tăiere, fără drept;
- prin acţiunea de rupere, fără drept ;
- prin acţiunile de distrugere sau degradare, fără drept;
- prin acţiunea de scoatere din rădăcini, fără drept.
Se înţelege că tăierea sau scoaterea de arbori din rădăcini executate în cadrul actelor legale de
exploatare nu întrunesc fapta incriminată la art. 107. Nu interesează mijloacele cu care se face
tăierea sau scoaterea din rădăcini: cu instrumente manuale, cu motofierăstraie sau ajutându-se
de un tractor la scoaterea din rădăcini fără drept a arborilor. Materialele care au ajutat la
săvârşirea faptei sunt supuse confiscării.
Caracterul penal al faptei este condiţionat de valoarea pagubei.
118
9) Latura subiectiva a infracțiunii de taiere ilegala de arbori
Forma de vinovăţie a acţiunii de tăiere şi scoatere din rădăcini fără drept este întotdeauna
intenţia directă: făptuitorul îşi dă seama că este pe cale să taie sau să scoată din rădăcini un
arbore, şi urmăreşte acest lucru. În latura subiectivă a infracţiunii se include şi cerinţa „fără
drept”. Făptuitorului îi va fi foarte greu să probeze că a tăiat arborele convins fiind că „are
drept” să îl taie, atâta vreme cât acest arbore este nemarcat.
În cea de a doua modalitate, fapta poate fi săvârşită şi cu intenţie indirectă, atunci când scoaterea
din rădăcini este rezultat al exploatării unui alt arbore, care prin cădere a antrenat şi scos din
rădăcini un alt arbore.
1) Definiția dreptului forestier
Dreptul forestier are ca obiect reglementarea relaţiilor sociale cu privire la pădure, în general,
şi cu privire la vegetaţia lemnoasă, în special. Dreptul forestier se poate defini ca fiind totalitatea
normelor juridice care reglementează relaţiile sociale cu privire la păduri.
2) Definiți regimul silvic
Codul silvic român defineşte regimul silvic ca fiind sistemul unitar de norme tehnice silvice,
economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza fondului
forestier, în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor.
3) Subiectele raporturilor juridice de drept forestier
Ca subiecte de drept forestier, titulare de drepturi şi obligaţii, intervin:

Ø statul, având o dublă poziţie: cea de proprietar public, cu propriile sale interese, şi cea
de autoritate publică, garant al respectării drepturilor şi obligaţiilor cu privire la păduri;
Ø proprietarii forestieri, persoane fizice sau juridice. Legea prevede o serie de drepturi şi
mai cu seamă de obligaţii pentru proprietarii forestieri, condiţionate de respectarea
regimului silvic. Ca proprietari persoane juridice au apărut în urma aplicării Legii
1/2000 unităţile administrativ teritoriale (comune, oraşe, municipii), instituţiile de cult
(parohii, schituri, mănăstiri), composesoratele, obştile de răzeşi şi moşneni.
119
Ø uzageri (beneficiari, consumatori, utilizatori) ai bunurilor şi serviciilor pădurii,
reprezentaţi de cei care execută lucrări de exploatări forestiere, de vânători, de turişti,
de asociaţii pentru protecţia naturii etc. Aceste persoane fizice sau juridice devin
subiecte de drept forestier în momentul exercitării oricărei activităţi care are legătură
cu pădurea sau care este reglementată de legea silvică.
4) Caracterele regimului silvic
v este o instituţie juridică derogatorie de la dreptul comun, deoarece aduce

restricţii importante în dreptul de dispoziţie al proprietarului forestier asupra
terenurilor deţinute;
v sediul reglementării sale îl constituie Codul silvic (sau legea silvică);
v are caracter de ordine publică, deoarece de esenţa regimului forestier este
aplicabilitatea la toate pădurile, indiferent de proprietate, de către un corp silvic
investit cu autoritate publică. În cazul domeniului forestier francez, regimul
silvic se aplică altor păduri decât publice numai prin derogare, şi în prezenţa
anumitor condiţii restrictive. Reglementarea modului de gestionare a proprietăţii
forestiere private se face în paralel cu reglementarea regimului silvic;
v legitimitatea regimului silvic este dată de finalitatea sa, care constă în apărarea
unui interes general al societăţii.
120
121
VIII. Subiecte pentru verificarea legislației
1. Ce este fondul forestier?

2. Definitia padurii in sensul Codului silvic
3. În vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier national sunt obligatorii:
1. normele tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase
2. reglementările privind circulaţia materialului lemnos
3. reglementarile privind amenajarea pădurilor
4. normele tehnice silvice privind marcarea arborilor
5. normele tehnice privind îngrijirea şi protecţia vegetaţiei forestiere
6. normele tehnice privind combaterea dăunătorilor vegetației forestiere
4. Care sunt formele de proprietate asupra fondului forestier național?

5. În pădurile proprietate private a persoanelor fizice sunt obligatorii:
1. Administrarea prin ocoale silvice autorizate
2. Asigurarea serviciilor silvice
3. Exploatarea masei lemnoase și efectuarea lucrărilor silvotehnice doar cu agenți
economici atestați
4. Administrarea prin ocoale silvice de stat
6. Care sunt obligațiile proprietarilor de fond forestier cu privire la aplicarea regimului silvic?
7. Care este regimul legal admis pentru regenerarea pădurilor? Unde este admis regimul
crângului?
8. Tăierile rase se pot efectua pentru regenerarea
1. Tuturor pădurilor, atunci când arboretul o cere
2. Tuturor arboretelor în cazul substituirii sau refacerii lor
3. Zăvoaielor
4. Arboretelelor de amestec cu dominarea rășinoaselor
5. Arboretele de molid si pin
6. Arboretelor de salcâm, plop, salcie
9. Termenul de executare a reîmpăduririi și completării regenerării naturale este de:
1. Cel mult un sezon de vegetație de la tăierea unică sau definitivă
2. Cel mult două sezoane de vegetație de la tăierea unică sau definitivă
3. Cel mult două sezoane de vegetație de la predarea parchetului tăiat definitiv
4. Cel mult trei ani de la predarea parchetului tăiat definitiv
122
10. În ce condiții pot fi scoase definitiv terenuri din fondul forestier național?
11. Cine are drept de preempțiune la cumpărarea de terenuri din fondul forestier proprietate
privată?
12. Cine efectuează controlul circulației materialelor lemnoase?
13. Materialele lemnoase găsite în circulaţie fără documentele specifice de transport:
1. Se confiscă
2. Se dau în custodie în vederea stabiliriii provenienței
3. Se inventariază și se depozitează sub pază la cel mai apropiat ocol silvic
4. Se valorifică potrivit legii
5. Se restituie proprietarilor dacă aceştia sunt identificaţi şi nu sunt autorii faptelor ilegale
care au condus la aplicarea sancţiunii de confiscare
14. Ce este precomptarea?
15. Materialele lemnoase însoţite de documente specifice de transport care nu sunt completate
corespunzător:
1. Se confiscă
2. Se rețin și se predau în custodie în vederea stabiliriii provenienței
3. Se inventariază și se depozitează sub pază obligatoriu la cel mai apropiat ocol silvic
4. Se valorifică potrivit legii
5. Se restituie după reținerea documentelor aferente mijlocului de transport.
16. Proprietatea formelor asociative (obști, composesorate, păduri granicerești, păduri
urbariale, comune politice) este:
1. indivizibilă și alienabilă
2. indivizibilă şi inalienabilă
3. divizibilă și alienabilă
17. În ce situații valoarea prejudiciului se stabilește prin multiplicarea de două ori a valorii
obținute potrivit legii?
18. Care din următoarele fapte constituie infracțiuni conform codului silvic?
1. Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art. 36 şi
37
2. Ocuparea fără drept, în întregime sau în parte, a unor suprafeţe din fondul forestier
national
3. Scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, dacă faptele au fost săvârşite cu ştirea sau
cu acordul personalului silvic
4. Scoaterea din rădăcini, fără drept, de puieţi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri
din afara fondului forestier național, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin
123
5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
constatării faptei
5. Distrugerea prin tăiere a pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a vegetaţiei
forestiere din terenurile degradate ameliorate prin împăduriri, a jnepenişurilor şi a
vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional, de către proprietari, deţinători,
administratori sau de orice altă persoană
19. Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere este
infracțiune:
1. Dacă a produs un prejudiciu de este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
2. Indiferent de valoarea prejudiciului;
3. Dacă a avut a avut ca urmare producerea unui dezastru;
20. Cum se exprimă consistența conform Codului silvic?
21. Ce este controlul de fond?
22. Care sunt materialele lemnoase în înțelesul Codului silvic?
23. Care este suprafața minimă a unui ocol silvic?
24. Care sunt atribuțiile șefilor de district sau brigadierilor silvici în ceea ce privește paza
pădurilor?
25. Când se organizează controlul de fond?
1. Ori de câte ori este nevoie
2. Când este necesară predarea cantonului către o altă persoană
3. Când se preia o suprafață de fond forestier în vederea încheierii unui contract de
administrare
4. Când se înregistrează un prejudiciu sau în baza unei sesizări sau a semnalării unor tăieri
ilegale
26. Care este definiția contravenției silvice conform Legii 171/2010?
27. Sancţiunile aplicabile pentru săvârşirea contravenţiilor silvice prevăzute în Legea 171/2010
sunt:
1. sancţiunea contravenţională principală - amenda;
2. reţinerea sau confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea
contravenţiei silvice
3. retragerea autorizaţiei/atestatului, după caz
4. închisoarea contravențională
5. prestarea unei munci în folosul comunității
124
28. Enumerați două contravenții în legătură cu exploatarea masei lemnoase conform Legii
171/2010
29. Enumerați două contravenții în legătură cu administrarea pădurilor conform Legii 171/2010.
30. Enunțați textul contravenției referitoare la tăierea fără drept conform Legii 171/2010
31. Cum se aplică sancțiunea amenzii contravenționale persoanelor juridice?
32. Cine pot fi titularii autorizaților de exploatare (Ordinul 1540/2011)?
33. Cum se face predarea spre exploatare a parchetelor (Ordinul 1540/2011)?
34. Cum se efectuează controlul respectării regulilor silvice de exploatare a masei lemnoase?
35. Ce este cazierul tehnic de exploatare și cum se completează?
36. Ce sunt tipurile de habitate de interes comunitar?
37. Ce este rețeaua ecologică Natura 2000?
38. Prin ce acte normative se instituie regimul de arie naturală protejată?
39. Care este zonarea internă a parcurilor naționale și naturale?
40. Enumerați trei activități care sunt permise în zonele de protecție integrală, in afara
perimetrelor rezervatiilor stiintifice.
41. Ce sunt rezervațiile naturale și care este regimul de management al rezervațiilor naturale?
125
126
IX. Bibliografie recomandată
Belinsky, G.D. – Pădurile moşneneşti din Vrancea, Revista Pădurilor nr.XXXIV din 1922
Bouriaud, L., 2002. Drept forestier. Legislaţie silvică. Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”
Suceava, 150 p.
Boţoc, Ion, Metodica cercetării infracţiunilor silvice, în Curs de criminalistică, Anexă, Ed.
Academiei de Poliţie, A.I. Cuza, Bucureşti, 1985, 302p.
Ciuncan, D., 2000. Noua reglementare a regimului silvic, Revista Pro Lege nr.1/2000
Ciuncan, D., 1999. Infracţiuni silvice. Criteriul valoric, în Revista de Drept Penal nr.1/1999
Ciuncan, D., 1997. Câteva probleme legate de infracţiunile silvice, Revista Dreptul nr.11/1997
Conea, N., 1997. Consideraţii teoretice în legătură cu infracţiunile silvice prevăzute de Legea
26/1996, în Revistra Dreptul nr.2/1997
Conea, N., 2002. Diferenţieri între furt şi unele infracţiuni silvice, în Revista de Drept Penal
nr.2/2002
Dogaru, L., 2002. Regimul juridic al pădurilor. Editura Universităţii „Petru Maior”, Târgu
Mureş, 282 p.
Dumitru, I., 2002. Încadrarea juridică a faptelor de tăiere de arbori din pădurile proprietate
privată a unor persoane fizice şi de însuşire pe nedrept a acestora, în Revista Dreptul nr.8/2002
Dumitru, I., 1998. Posibilitatea săvârşirii infracţiunii prev. în art.97 şi 96 din Codul silvic, în
concurs real, în Revista Dreptul nr.9/1998
Dumitru, I., 2000. Modificări ale Codului silvic, revista Dreptul nr.3/2000
Durac, G., Bouriaud, L., 2004. Protecţia juridică a fondului forestier, Analele Universităţii Petre
Andrei, Iaşi
Humă, I., 1993. Introducere în studiul dreptului. Ed. Chemarea, Iaşi
Machedon, I.; Vlădescu Dumitru, 2005. Programul comun al RNP-Romsilva şi al IGP - privind
prevenirea şi combaterea faptelor ilegale îndreptate împotriva pădurii şi personalului silvic, în
scopul menţinerii integrităţii fondului forestier, Revista Pădurea şi Viaţa nr.1/2005
Machedon, Ion.; Androne, Stelian; Enăşescu, Ştefan; Popa, Adrian, 2000. O.G. 96/1998 - Text
comentat şi adnotat, Ed. Tridona, Olteniţa, 2000
Paicu, Al., 2002. Infracţiuni privind regimul silvic şi administrarea fondului forestier naţional,
Revista Dreptul nr.1/2002
Paicu, Al., 1999. Cu privire la formele calificate ale infracţiunilor silvice, Revista Dreptul
nr.1/1999
Vlad, C., Ene, C., 2006. Infractiunile silvice. Teorie și practica juridica. Ed. C.H. Beck,
Bucuresti, 859 p.
127
Ţuculeanu, Alexandru, 2000. Actele de constatare în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea
nr.26/1996 - Codul silvic şi în O.G. 96/1998-privind reglementarea regimului silvic, în Revista
Pro Lege nr.3/2000
Editoriale online Forestry.ro:
http://www.forestry.ro/pageTB.jsp?pg=agendaEditorials&right=rightEditorials
Legislaţie generală şi silvică: www.cdep.ro, Repertoriul legislativ
Catinean, Sorin., 2007. Elemente metodologice ale investigarii infractiunilor la regimul silvic.
Teza de doctorat, Universitatea din Bucuresti, disponibil online la adresa
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2007/index.php?path=Catinean+Sorin+ELEMENTE+
METODOLOGICE+ALE+INVESTIGARII+INFRACTIUNILOR+LA+REGIMUL+SILVIC/
128
X. Lista figurilor și tabelelor din document
1. Lista figurilor din document
Figura 1. Semnificația pictogramelor utilizate în cadrul materialului de studiu..... ................9

Figura 2. Organigrama MMP, cu Direcţia Generală Păduri (dreapta jos) în 2010.. ..............34
Figura 3. Organigrama Ministerului Apelor, Pădurilor și Mediului, cf. OM
371/2.03.2020..........................................................................................................................35
Figura 4. Structura fondului forestier după categorii de proprietari, conform Institutului
național de statistică. Preluat din Raport privind starea pădurilor, 2017, MMAP. .................60
2. Lista tabelelor din document
Tabelul 1. Clasificarea legilor. Autorităţi investite cu putere legiuitoare ............................... 24

Tabelul 2. Comparaţie între administraţia publică de specialitate şi structurile de administrare
ale fondului forestier ............................................................................................................ 48
129

DLF Suport Curs 2020 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DLF Suport Curs 2020 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept și legislație forestieră

Suport electronic de curs

Prof. univ. habil. dr. ing. Laura Bouriaud

Anul universitar 2019/2020

Cursul cuprinde o parte generala, de familiarizare cu științele juridice; o parte de introducere în

II. Obiective generale

1. Cunoașterea și aprofundarea noțiunilor privitoare la drept și legislație forestieră

III. Competențe generale conferite de modul

Controlul şi aplicarea prevederilor cadrului legal specific silviculturii: Descrierea cadrului

IV. Cerințe preliminare

Criteriile generale de evaluare: completitudinea şi corectitudinea cunoştinţelor, coerenţa logică,

1.2. Obiective și competențe dobândite

Însuşirea principalelor noţiuni teoretice despre drept și sistemul juridic.

Conținutul unității de învățare

Reglementarea anumitor relaţii sociale şi nereglementarea altora constituie un indicator al vieţii

Dreptul reprezintă ansamblul normelor instituite de către stat în vederea

1.3.2. Drept subiectiv, drept obiectiv

1.3.3. Ramuri de drept

Ramura de drept este definită ca un ansamblu de norme juridice,

1.3.4. Norma juridică. Clasificarea normelor juridice

Un alt criteriu de clasificare îl constituie conţinutul şi întinderea domeniului de reglementare a

1.3.5. Forţa de coerciție a statului

Cadrul nr. 1. Exemplificarea principiului de aplicare a legii speciale

Dreptul reglementează relații sociale și impune norme de comportament.

1.6. Test de autoevaluare

Subiecte tip eseu:

2.2. Obiective și competențe dobândite

Durata de parcurgere: 2 ore.

Conținutul unității de învățare

2.3. Izvoare de drept. Clasificarea legilor.

Statul funcţionează prin intermediul a trei categorii de instituţii, dotate cu

2.3.2. Clasificarea legilor

Legile organice sunt cele prin care se reglementează o categorie limitată şi

Alte izvoare ale dreptului sunt reprezentate de:

Tabelul 1. Clasificarea legilor. Autorităţi investite cu putere legiuitoare

Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.

TO DO: Căutați pe site-ul cdep.ro (repertoriul legislativ – interogare)

Separarea - statul funcţionează prin intermediul a trei categorii de instituţii, dotate

2.6. Test de autoevaluare

1. Care sunt atribuțiile Guvernului?

Subiecte tip eseu:

1. Identificați pentru un anumit domeniu de reglementare din domeniul silvic succesiunea de

3. Identificați în Codul civil câteva articole care au legătură cu pădurea.

2.7. Bibliografie minimală

Constituția României, https://www.constitutia.ro

3.2. Obiective și competențe dobândite

Durata de parcurgere: 2 ore.

3.3. Administraţie publică centrală şi locală

Administraţia publică poate fi definită ca ansamblul activităţilor exercitate

Organele administrative sunt investite cu putere publică şi acţionează în interes public, în

3.3.2. Administraţia publică centrală şi locală. Administraţia publică de specialitate

Administraţia publică locală este alcătuită din:

Administraţia publică centrală de specialitate silvică face referire la ansamblul activităţilor

Cadrul 2. Atribuţiile Gărzilor forestiere

Act de punere - document tehnico-economic care conţine rezultatul evaluării cantitative,

3.6. Test de autoevaluare

1. Ce este administrația publica?

Subiecte tip eseu

Evaluare: încadrare corectă; exemplu încadrat corect.

2. Desenați o organigramă a structurilor și instituțiilor existente în sectorul silvic. Încercați

3.7. Bibliografie minimală

4.2. Obiective și competențe dobândite

Durata de parcurgere: 2 ore.