Sunteți pe pagina 1din 9

Dintre tipurile de funiculare concepute şi realizate în ţara noastră

(FUC 401, FPU 500, FUMO 403, FP 2, FUC-MF-2005 etc.), se prezintă


în continuare câteva caracteristici constructive şi funcţionale pentru cele
cu utilizare mai frecventă în producţie.
Funicularul pasager FP 2, a cărui schemă funcţională este
prezentată simplificat în figura 10.48, are capacitatea maximă de
transport de 2 t şi este destinat pentru transportul gravitaţional şi
suspendat al materialului lemnos. Lungimea maximă a traseului este de
2000 m, pe pante cuprinse între 15% şi 100%. Acest tip de funicular
poate executa adunatul lateral pe distanţe până la 25 m. Poate fi montat,
în situaţii limită, şi pentru apropiatul în amonte prin tracţiune mecanică a
sarcinii.

Figura 10.48. Schema de montare a funicularului FP2

Căruciorul alergător este ansamblul care asigură deplasarea sarci-


nii pe cablul purtător, de la locul de încărcare la staţia de descărcare.
Caracteristica principală a căruciorului funicularului FP-2 constă în
posibilitatea de blocare automată pe cablul purtător în orice punct de pe
traseu. Aceasta se realizează prin manevre corespunzătoare transmise de
către mecanicul funicularist prin intermediul cablului trăgător.
Căruciorul de sarcină (figurile 10.49 şi 10.50) este format dintr-un
schelet metalic, două role alergătoare şi o rolă pentru cablul trăgător,
mecanism de blocare pe cablul purtător, aparat de comandă şi cârlig de
sarcină (figura 10.51) cu mecanism de cuplare.
Grupul de acţionare se compune din următoarele subansamble
principale: motor, şasiu-sanie, transmisie, tambur pentru înfăşurarea
cablului trăgător şi sistem de frânare.

200
Figura 10.49. Căruciorul de sarcină al funicularului FP2
(vedere generală, după Crinu et al., 1978)

Figura 10.50. Căruciorul de sarcină al funicularului pasager


FP-2 (părţi componente)
(1-cadru metalic de susţinere, 2-tren de rulare, 3-mecanism de blocare pe
cablul purtător, 4-aparat de comandă, 5- suport pendular cu mecanism de
cuplare a cârligului, 6-cârlig de sarcină, 7-siguranţe, 8-articulaţia suportului
pendular, 9-rolă de ghidare a cablului trăgător, 10-tijă scurtă, 11-tijă lungă)

201
1 - butuc
2 - plăci laterale
3 - cârlig
4 - ax ciupercă
5 - taler
6 - arc spiral
7 - piuliţă specială
8 - pană de fixare a cablului trăgător
9 - încuietoare cu siguranţă

Figura 10.51. Cârligul de sarcină al funicularului FP2


(după Crinu et al., 1978)
Grupul motor se montează în staţia de sus şi este autotractabil,
fixat pe un şasiu tip sanie, motorul fiind de tip D-115, cu o putere de 45
CP. Reglarea vitezei de coborâre a căruciorului încărcat se face prin
frânarea tamburului de pe care se desfăşoară cablul trăgător. Sistemul de
frânare este atât cu saboţi, cât şi aerodinamic.
Cablul purtător are lungimea de 1500 m şi diametrul de 26 mm,
iar cel trăgător are lungimea de 2000 m şi diametrul de 11 mm.
Caracteristicile tehnice ale funicularului FP-2 sunt următoarele:
- distanţa maximă de instalare: 2000 m; - diametrul rolelor: 200 mm;
- capacitatea de ridicare: 2000 kg; - distanţa dintre axele rolelor: 700 mm;
- lungimea deschiderii maxime: 300 m; - greutatea căruciorului fără cârlig: 175 kg;
- panta terenului: 15÷100 %; - troliul are un singur tambur;
- diametrul cablului purtător: 26 mm; - puterea motorului: 45 CP,
- diametrul cablului trăgător: 11 mm; - forţa de tracţiune maximă: 2500 kgf;
- diametrul cablului pentru palan: 11 mm; - lungimea utilă a tamburului: 650 mm;
- căruciorul este cu blocare automată pe cablul - capacitatea maximă de înfăşurare a tamburului
purtător; pentru cablul cu diametrul cu φ 11 mm: 2000 m.
- numărul rolelor alergătoare: 2;

Un ciclu de lucru în varianta gravitaţională este compus din


următoarele faze: tragerea căruciorului gol, blocarea acestuia pe cablul
purtător la locul de încărcare, decuplarea cârligului de sarcină, legarea
sarcinii, ridicarea acesteia la cărucior, deblocarea căruciorului, depla-
sarea în aval, blocarea căruciorului la locul de descărcare şi decuplarea
cârligului, iar în final, dezlegarea sarcinii.

202
Unele variante constructive ale funicularului FP 2 au fost pre-
văzute cu un cărucior auxiliar folosit, împreună cu cel tipic, pentru
apropiatul materialului lemnos sub formă de arbori cu coroană sau
trunchiuri lungi.
Funicularul pasager universal FPU 500 (schematic prezentat în
figura 10.52) are capacitatea maximă de transport tot de 2 t şi este
destinat pentru apropiatul suspendat şi gravitaţional al materialului
lemnos pe trasee mai scurte (până la 500 m), cu pante între 15% şi 85%.
Permite adunatul lateral pe distanţe medii de 35 m. Acest tip de funicular
poate fi montat şi negravitaţional, atunci când condiţiile de teren permit
utilizarea în această variantă.
Fiecare dintre cele două cabluri se înfăşoară pe câte un tambur
acţionat de un troliu. În timpul ridicării sarcinii, tamburul cablului tră-
gător este frânat. Deplasarea sarcinii la apropiat se face în poziţie
suspendată, cu tamburul cablului ridicător frânat şi cu tamburul cablului
trăgător liber.
În felul acesta căruciorul poate fi oprit în vederea ridicării sau
coborârii sarcinii în orice punct de pe traseu fără a fi nevoie de aparate
de blocare montate pe cărucior. Sistemul de ridicare şi coborâre a
sarcinii nu necesită folosirea de dispozitive de decuplare şi cuplare a
cârligului de sarcină la cărucior. Acest fapt determină folosirea unor
cărucioare cu o construcţie simplificată, cu un grad ridicat de siguranţă
în exploatare.
Caracteristicile tehnice ale funicularului FPU 500 sunt urmă-
toarele:
- lungimea maximă a traseului: 500 m; - greutatea maximă a sarcinii utile: 2000 kg;
- distanţa de adunat lateral: 35 – 40 m; - grupul motor cu trolii cu doi tamburi;
- diametrul cablului purtător: 22 mm; - motorul de acţionare: tip S18;
- diametrul cablului trăgător: 9 mm; - numărul cărucioarelor: 1 sau 2;
- diametrul cablului de ridicare: 9 mm; - numărul rolelor la un cărucior cu palan: 2 bucăţi
- diametrul cablurilor auxiliare: 9 mm; pentru cablul purtător, d = 22 mm şi 3 bucăţi
- diametrul cablurilor transversale: 11mm sau pentru cablul ridicător, d = 9 mm;
15 mm; - numărul tamburilor: 2 bucăţi;
- deplasarea sarcinii: la adunat prin târâre şi - diametrul tamburilor: 216 mm;
semitârâre cu un singur cărucior, iar la - lungimea tamburilor: superior 459 mm şi
apropiat, suspendată pe două cărucioare; inferior 658 mm;
- greutatea căruciorului fără palan: 120 kg; - capacitatea de înfăşurare: tamburul superior 600
- greutatea palanului: 23 kg; m şi tamburul inferior 800 m

Cablul purtător este ancorat fix la ambele capete. Căruciorul de


sarcină (sau cele două cărucioare, în cazul sarcinilor mai lungi) este
compus din (figura 10.53):cadru, tren de rulare cu două role, două role
de conducere a cablului de sarcină şi palan de ridicare, rolă şi cârlig de
sarcină cu închizător. Palanul asigură dublarea forţei de tracţiune la
fiecare cărucior.

203
Figura 10.52. Schema de montare a funicularului FPU 500
(după Crinu et al., 1978)

Figura 10.53. Căruciorul de sarcină al funicularului FPU 500

Cablul purtător are lungimea de 600 m şi diametrul de 22 mm,


iar cablurile ridicător şi trăgător au diametrul de 9 mm şi lungimea de
800 m şi, respectiv, 600 m. Cele două cărucioare se leagă cu un cablu de
10 m şi diametrul de 11 mm.
Troliul funicularului are doi tamburi antrenaţi de un motor cu
benzină tip S-18 (cu puterea de 18 CP) prin intermediul ambreiajului,
cutiei de viteze, inversorului, transmisiilor cu lanţ Gall şi a unui arbore
204
intermediar. Sistemul de frânare este de tip bandă şi cu ferodou. Aceste
subansamble sunt montate pe un şasiu-sanie de construcţie sudată. Întreg
ansamblul se poate autotracta.
Folosirea eficientă a funicularului FPU 500 necesită adunarea
materialului lemnos cu alte mijloace în apropierea liniei pentru că trasul
lateral este dificil de realizat datorită masei mari a palanului (≈ 23 kg) şi
a modului de dirijare a cablului de sarcină la cărucior.
În vederea obţinerii unei mobilităţi mai mari şi a unei durate de
montare şi demontare reduse, se observă pe plan mondial o tot mai largă
utilizare a instalaţiilor cu cablu cu pilon articulat rabatabil (figura
10.54), înălţimea acestuia depăşind în unele cazuri 10 m. Aceste
instalaţii sunt destinate colectării mai ales pe terenuri mlăştinoase şi în
cazul doborâturilor de vânt cu volume mici la hectar şi pe fir, având
posibilitatea de deplasare a lemnului atât în aval cât şi în amonte.
Grupurile motoare pot fi montate, în acest caz, fie pe cadre sub
formă de sănii, fie pe vehicule cu pneuri (mai ales pentru instalaţii cu
cablu folosite pe distanţă mică).

Figura 10.54. Tractoare funicular

Aceste instalaţii nu necesită, în general, alte elemente


intermediare de susţinere a cablului purtător. Dintre tipurile constructive
cu parametri moderni, menţionăm funicularul HESPAMAT 500 cu pilon
montat pe un camion tip STEYR 1491, funicularul TF 2000, funicularul
cu cărucior SAVALL şi troliul montat pe un tractor STEYR 970 (după
Ionaşcu et al., 1999).
La noi în ţară a fost realizată varianta TF 401, care este un trac-
tor-funicular cu distanţa de montare de maxim 400 m şi posibilitatea
deplasării unei sarcini de până la o tonă.

205
Folosirea instalaţiilor de transport cu cablu în sfera colectării
lemnului, cu toate avantajele menţionate, s-a restrâns în ţara noastră din
următoarele motive:
ƒ dispersia masei lemnoase exploatate pe suprafeţe mari sau
fărâmiţarea acesteia prin extinderea proprietăţii private asupra
pădurilor, în ambele situaţii instalarea funicularelor de orice tip
fiind nejustificată economic (în literatura de specialitate străină
se consideră rentabilă o instalaţie cu cablu dacă se transportă mai
mult de 0,5 m3/m instalaţie);
ƒ costurile de exploatare încă destul de mari;
ƒ exploatarea mai dificilă a instalaţiei în condiţii atmosferice
nefavorabile;
ƒ necesitatea unei pregătiri profesionale deosebite a personalului
de deservire;
ƒ densitatea redusă a reţelei permanente de transport, ceea ce
presupune montarea unor instalaţii cu cablu pe trasee lungi (peste
1500 m).
În perspectivă, însă, prin acumulare de capital este posibilă
asigurarea condiţiilor optime de folosire a instalaţiilor cu cablu şi se va
reuşi dotarea cu asemenea mijloace moderne de mare randament şi
foarte eficiente în procesul de colectare a lemnului.
Măsuri de protecţie a muncii la montarea, demontarea şi
exploatarea instalaţiilor cu cablu
Lucrările specifice de instalare şi demontare a funicularelor
trebuie să fie efectuate numai de muncitori calificaţi (funicularişti). Pen-
tru executarea unor operaţii auxiliare (săpături, transport de materiale,
cioplire a scărilor de acces etc.) pot fi utilizaţi şi muncitori necalificaţi.
Pentru instalaţiile cu cablu noi, firmele producătoare trebuie să
elibereze certificate de calitate atât pentru subansamble, cât şi pentru
cabluri. Dacă instalaţia respectivă nu este la prima montare, se va
verifica fiecare subansamblu luându-se măsuri pentru înlocuirea pieselor
uzate sau deteriorate. În ceea ce priveşte starea cablurilor, mai ales a
celor purtătoare, se verifică dacă nu există toroane rupte, porţiuni
strivite, cârcei etc. şi se scot din uz cele care nu îndeplinesc condiţiile
prevăzute de normativele specifice în vigoare.
În cazul în care, datorită condiţiilor de teren, nu poate fi evitată
traversarea traseului funicularului de către poteca de acces, aceste
intersecţii se semnalizează prin tăbliţe de avertizare montate la 5 m de
culoarul funicularului. Dacă în aceste zone nu este posibilă observarea

206
cărucioarelor în deplasarea lor pe cablu, vizibilitatea va fi mărită prin
extragerea arborilor din preajma intersecţiei.
Tobele pe care sunt înfăşurate cablurile nu se descarcă din mij-
loacele de transport prin răsturnare, ci se folosesc instalaţii mecanice de
descărcare, iar, în lipsa acestora, tobele susţinute cu frânghii se vor ros-
togoli pe balănci.
Secţionarea cablurilor se face numai în stare netensionată prin
folosirea ciocanului şi a dălţii (cu mâner sau dalta lată montată în
suport). Obligatoriu, muncitorii care execută secţionarea trebuie să fie
echipaţi cu palmare şi ochelari de protecţie, iar cablul se înfăşoară de o
parte şi de alta a locului de secţionare cu sârmă moale rotită spiră lângă
spiră.
La urcarea pe piloni sau pe cablul purtător, muncitorii, pregătiţi
şi verificaţi pentru lucrul la înălţime, vor folosi obligatoriu centură de
siguranţă şi frânghie ajutătoare.
Montarea bridelor pentru fixarea definitivă a cablurilor de
ancorare se face după ce s-au efectuat 2÷3 treceri în jurul arborelui în
spire una lângă alta; se vor folosi bride standardizate corespunzătoare
diametrului cablului, numărul acestora determinându-se în funcţie de
efortul din cablu (dar în nici un caz mai puţin de două).
Autotractarea grupului motor se execută în reprize de maxim 100
m fiecare, iar amplasarea acestuia se va face la minim 5 m în lateral faţă
de cablul purtător, locul ales asigurând o bună vizibilitate de-a lungul
traseului.
Întinderea cablului purtător se face folosind numai grupurile de
acţionare ale instalaţiilor respective sau troliile tractoarelor forestiere.
Ancorarea acestui cablu se face numai cu cleme, locul de fixare a
acestora fiind curăţat în prealabil de grăsime sau impurităţi şi învelit într-
un strat de cânepă. În faţa clemelor de ancorare se fixează prin înfăşurare
repere din sârmă sau sfoară pentru a putea observa zilnic dacă s-a produs
alunecarea cablului purtător prin clemă.
Lungimea cablului trăgător al unui funicular se va stabili astfel
încât după ce s-a ajuns la cel mai îndepărtat punct de lucru, pe tambur să
mai rămână înfăşurate minim 5 spire de cablu.
În zona de lucru a instalaţiei cu cablu se vor delimita porţiunile
periculoase în care este interzis accesul muncitorilor în timpul
funcţionării şi se vor amplasa plăcuţe avertizoare.
În timpul lucrului instalaţiilor cu cablu este interzis:
ƒ să se dea drumul căruciorului cu viteză excesivă la vale;

207
ƒ să se schimbe viteza în mers sau să se cupleze frâna
aerodinamică fără să se frâneze tamburul;
ƒ să se depăşească capacitatea maximă de încărcare a căruciorului;
ƒ să se lucreze cu funicularul fără să se respecte perioadele de
întreţinere (gresare) prevăzute în cartea tehnică.
Se interzice lucrul cu instalaţiile cu cablu de orice tip atunci când
temperatura scade sub -20°C, vizibilitatea este redusă, pe timpul fur-
tunilor sau al descărcărilor electrice (cu toate că, obligatoriu, cablul pur-
tător al funicularului este legat la pământ).
La rampa de încărcare, la cea de descărcare, la staţia de acţionare
şi în întreaga zonă de acţiune a instalaţiei cu cablu se vor monta placarde
avertizoare.
Zilnic, revizorii de funiculare trebuie să verifice dacă s-au produs
defecţiuni la siguranţe, cărucior, suporţi, ancore sau cablu purtător,
oprind funcţionarea instalaţiei până la remedierea acestora.
În timpul lucrului, muncitorii trebuie să poarte echipamentul de
protecţie. Este interzis să se pună în mişcare căruciorul fără o comandă
vizuală sau auditivă (telefonică) din partea muncitorilor care execută
legarea sau dezlegarea sarcinii.

208

S-ar putea să vă placă și