Licenta - Ministerul Mediului

CAPITOLUL I: Ministerul Mediului – componentă a suportului
instituțional pentru managementul mediului natural
O parte importantă a legislației mediului este consacrată reglementării cadrului organizatoric

propriu al protecției mediului. În această reglementare juridică se porneste de la ideea că sistemul
organizatoric la care ne referim este chemat să actioneze, înainte de toate, în interes public și în
numele întregii societăți, înfățisat de stat în vederea realizării sarcinilor și atribuțiilor acestuia în
acest domeniu, chiar dacă nu este vorba de organe statale. Aceasta, deoarece protecția și
îmbunătățirea condițiilor constituie, înainte de toate, o problemă națională, dar care exprimă atât
interesul public, cât și cel privat pentru ca oamenii să trăiască în condiții bune de mediu și
civilizație.
1.1. Reglementarea statutului și funcționării Ministerului Mediului
Având în vedere aceste interese, structura internă a sistemului organizatoric național nu

poate să nu cuprindă toate subiectele interne ale dreptului mediului: statul și organele statale, cu
competență directă sau indirectă în domeniul protecției mediului, care acționează în primul rând
pentru satisfacerea interesului general al întregii societăți, exprimat sub forma interesului public;
persoanele juridice private care sunt potențiali agenți poluanți, dar și victime ale poluării exprimând
astfel înainte de toate interese particulare; persoane fizice care, existând și desfășurându-și
activitatea în mediul lor natural și artificial, sunt, în primul rând, victime ale poluării, dar pot fi și
poluatori, exprimând astfel unele interese private.1
Potrivit legislației mediului în vigoare, sistemul organizatoric național actual cuprinde:
- autoritățile publice;
- persoanele juridice, altele decât autoritățile publice;
- persoanele fizice.2
1 Cornel Boldeanu, Florica Iordache, , Curs de Drept al mediului, Ediția a-III-a, revăzută și adăugită, Ed. Dobrogea, Constața, 2005, p. 21-22.
2 Ernest Lupan, Dreptul mediului, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 89.
În cadrul autorității publice, în sistemul organizatoric național al protecției mediului, se au în
vedere acele autorități publice, organe ale statului de dept a căror activitate privește direct sau
indirect protecția mediului.
Astfel, autoritățile publice cuprinse în acest sistem organizatoric al protecției mediului sunt:
- puterea legislativă, care desfașoară o activitate de legiferare în cadrul Parlamentului României
privind relațiile sociale formate în legătură cu activitățile complexe de protecție a mediului;
- puterea executivă, care în persona Guvernului și a unor ministere elaborează unele reglementări sub
forma hotărârilor și ordinelor privitoare la relațiile de mediu, dar care în principal realizează
sarcinile practice ale protecției mediului în cadrul unor raporturi de subordonare, respectiv
supraordonare, inclusiv aplicarea, prin unitățile subordonate, a sanctiunilor legale contravenționale
pentru încălcarea normelor de protecție a mediului;
- puterea judecatorească - în cadrul atribuțiilor legale ce le revin instanțelor judecătorești, acestea
solutionează litigiile din domeniu și aplică sancțiunile penale pentru infracțiunile ecologice. 3
Fără ca prin aceasta să negăm rolul și importanța deosebită pe care le au organele puterii
legislative și judecătorești în domeniul combaterii poluării și al protecției mediului, în continuare ne
vom referi la locul și rolul anumitor organe ale puterii executive care au atribuții în acest domeniu.
La pct. 111 din Perspectivele de mediu până în anul 2000 și după aceea, adoptate în cadrul
Programului de mediu al Națiunilor Unite în anul 1989, în privința structurii organizatorice s-a
stabilit cerința ca la nivel național, pentru ministerele de resort și anumite organisme
neguvernamentale, să se stabilească răspunderea lor pentru dezvoltarea permanentă a condițiilor de
mediu și protectia mediului. Guvernele sunt chemate să înființeze ministere pentru protecția
mediului, iar dacă astfel de ministere există, ele trebuie întărite în vederea stimulării lor pentru
atingerea scopurilor pe care și le-au propus. Tot în acest Program s-a mai cerut introducerea în
categoria scopurilor fundamentale a următoarelor: evaluarea și planificarea stării mediului;
stimularea activităților corespunzatoare; organizarea consultațiilor juridice și a consultărilor în
privința adoptării normelor legale; formarea consțiintei de mediu; pregătirea specialiștilor;
stimularea cercetărilor în domeniu și a aplicării rezultatelor acestora potrivit acestui document;
ministerele de resort trebuie să asigure îndrumarea și coordonarea acțiunilor legate de problemele de
mediu. 4
3 Ernest Lupan, op. cit., p.122.

În conformitate cu spiritul acestui document internațional și pentru traducerea în viață a
recomandărilor cuprinse în el, după 1989 în România au fost luate in acest sens o serie de măsuri
atât pe plan legislativ, cât și pe plan organizatoric. Coordonarea întregii activități de protecție a
mediului cade în sarcina Guvernului și a organismelor sale specializate.
Ținând cont de faptul că în protecția mediului, dincolo de unele probleme de specialitate,
sunt mai multe organe centrale subordonate Guvernului, se justifică generalizarea răspunderilor și
atribuțiunilor sale în privinta stabilirii sarcinilor și realizării activităților corespunzătoare prioritatilor
programului guvernamental de protecție a mediului, precum și în privința coordonării efective a
activităților desfășurate pentru realizarea sarcinilor stabilite în acest domeniu. Sarcinile ministerului
de resort sunt realizate în prezent de Ministerul Mediului.
Acest minister, înființat inițial sub denumirea de Ministerul Mediului, a fost creat prin
Hotărârea Guvernului nr. 983/1990, find astăzi autoritatea centrală de stat care organizează cadrul
instituțional, dezvoltă, îndrumă și perfecționează activitatea de protecție a mediului la scară
națională. Până la înființarea acestui minister, coordonarea activității de protecție a fost realizată în
condițiile Legii 9/1973. Activitatea acestui minister se integrează în eforturile generale pe care le
depune societatea noastră pentru imbunătățirea calității vieții.
Înființarea Ministerului Mediului a produs un salt calitativ considerabil în privința
preocupărilor la nivel politic, superior deci nivelurilor neguvernamentale, referitoare la proțectia
naturii în ansamblul ei, prin posibilitatea de a iniția proiecte de legi și deci investirea cu forță
juridică a unor deziderate care aparțin dreptului natural. În vederea realizării sarcinilor sale legale,
ministerul amintit colaborează cu celelalte ministere și cu alte organe și instituții centrale ale
statului.
În conformitate cu art. 81 din O.U.nr. 195/2005 modificată și completată autoritatea publică
cu responsabilități în domeniile dezvoltării și prognozei au următoarele atribuții și responsabilități:
a) elaborează politicile de dezvoltare pe baza principiilor dezvoltării durabile, cu luarea în considerare
a posibilelor efecte asupra mediului;
b) integrează în politica proprie măsuri și acțiuni de refacere a zonelor afectate și măsuri de prevenire a
dezastrelor;
c) elaborează Planurile de dezvoltare regională și celelalte planuri și programe, conform legislației în
vigoare;
d) cooperează cu autoritățile competente pentru protecția mediului la elaborarea și aplicarea
strategiilor, a planurilor și programelor din domeniile lor specifice de activitate;
e) colaborează cu autoritățile competente la identificarea ți implementarea proiectelor prioritare
finanțate din surse externe.
Art. 75 din O.U. nr. 195/2005 modificată și completată, prevede autoritatea publică centrală
pentru protecția mediului, are următoarele atribuții și răspunderi:
a) reactualizează strategia protecției mediului, cu respectarea principiilor și elementelor strategice
prevăzute în prezenta ordonanță de urgență;
b) elaborează recomandările și acționează pentru integrarea politicilor de mediu în strategiile și
politicile sectoriale;
c) coordonează activitatea de instruire în domeniul protecției mediului;
d) corelează planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului și urbanism și stabilește măsuri de
reconstrucție ecologică;
e) creează sistemul de informare propriu și stabileste condițiile și termenii care permit accesul liber la
informațiile privind mediul și participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul;
f) stabilește infrastructura pentru informația spațială care servește scopurilor politicilor de mediu ți
politicilor sau activităților care pot avea un impact asupra mediulul;
g) inițiază proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementări și proceduri specifice;
h) avizează normele și reglementările referitoare la activități cu impact asupra mediului, elaborate de
alte autorități și controlează aplicarea acestora;
i) organizează sistemul național de monitorizare integrată a calității mediului, coordonează activitatea
acestuia și asigură informarea autorității centrale pentru sănătate privind rezultatele monitorizării
contaminării radioactive a mediului;
În Romînia, Ministerul Mediului este autonom, dar intervine, potrivit legii, în numeroase
domenii în acord cu alte ministere: cel al sănătății, al lucrărilor publice, transporturilor, agriculturii
etc.
Ministerul Mediului se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației
publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.
Potrivit legii (Hotărârea nr. 19/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului
Mediului), exercită, în condițiile legii, în domenile proprii de competență, următoarele funcții:
a) de strategie și planificare; constă în elaborarea strategiei de dezvoltare în domeniul mediului și
proiectarea instrumentelor financiare necesare;
b) de reglementare și avizare; materializată în elaborarea cadrului normativ și instituțional pentru
realizarea domeniului său de activitate;
c) de reprezentare; pe plan extern și intern, în domeniul sîu de activitate, în numele statului sau
Guvernului;
d) de autoritate de stat; prin care se asigură aplicarea și respectarea reglementărilor legale privind
organizarea și funcționarea instituțiilor care își desfașoară activitatea în subordinea, sub autoritate și
coordonarea sa;
e) de gestionare a fondurilor provenind din credite externe, din tranzacționarea surplusului cantității
atribuite României sub prevederile Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite
asupra schimbărilor climatice, ratificat prin Legea nr. 3/2001, denumit în continuare Protocolul de la
Kyoto, a veniturilor obținute din licitațiile certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și a altor
fonduri externe nerambursabile sau naționale, destinate finanțării programelor și proiectelor din
domeniile sale de competență, în condițiile legii;
f) de monitorizare, inspecție și control;
g) de informare și conștientizare a publicului în domenile sale de activitate;
h) de administrare, asigură administrarea proprietății publice și private a statului și gestionarea
servicilor pentru care statul este responsabil în domeniul mediului.
1.2. Relațiile Ministerului Mediului cu celelalte componente ale suportului instituțional

Nevoia de a conserva mediul natural al țării și de a preveni poluarea acestuia, a dus la
împuternicirea prin lege a unor agenții, autorități etc. de a stabili reglementările necesare pentru
protecția mediului înconjurător.
În strânsă corelație cu dreptul mediului înconjurător, s-a creat un aparat administrativ
corespunzător: Ministerul si Agențiile/Inspectoratele de Mediu, cu subdiviziuni pe orizontală pentru
fiecare domeniu al naturii și pe verticală, pe subunități teritorial administrative.
Prin H.G. nr. 792/1992 și Legea nr. 137/1995, rolul de autoritate centrală pentru protecția
mediului revine Ministerului Mediului, ca organ al administrației publice centrale pe baze
moderne. Art. 64 stabileste competențele acestuia:
- elaborează și promovează strategia natională pentru dezvoltarea durabilă (armonizarea dezvoltării
economice cu acțiunile de protejare și conservare a naturii);
- asigură cunoașterea parametrilor calitativi ai factorilor de mediu;
- creează cadrul organizatoric pentru accesul la informații și participarea la decizile privind mediul,
pentru celelalte autorități publice centrale și locale, ONG-uri și populație;
- inițiază proiecte de legi, norme tehnice și reglementări privind conținutul admisibil de noxe în
mediul înconjurător;
- stabileste proceduri și directive, dar și avizează normele și reglementările elaborate de alte ministere,
cu privire la activităti cu impact negativ de mediu, pentru garantarea și menținerea echilibrului
ecologic;
- evaluează impactul acțiunilor economico-sociale și emit recomandări pentru strategii sectoriale și
politici de mediu;
- pregătește (în colaborare cu Ministerul de Finanțe) aplicarea noilor instrumente financiare care să
protejeze calitatea mediului, în conformitate cu standardele internaționale;
- organizează corpul de control Politia Ecologică și coordonează activitatea în rețeaua de arii
protejate, pentru conservarea biodiversității și menținerea echilibrelor ecologice.
Ministerul Mediului poate declara (cu informarea guvernului) zonele cu risc înalt de poluare
și elabora programe speciale pentru înlîturarea acestui risc. După eliminarea factorilor de risc înalt
de poluare, zona respectivă se declară reintrată în normalitate.
Informațiile Ministerului Mediului provin de la alte ministere, autorităti publice locale,
persoane juridice și fizice. În teritoriu, acesta este reprezentat prin Agențiile de Protecția Mediului
Regionale și Județene.
Prin legea nr. 137/1995 sunt stabilite atribuții pentru fiecare minister în parte: 5
Ministerul Sănătății:
- supraveghează evoluția stării de sănătate a populației, în raport cu calitatea mediului;
- controlează calitatea apei și a produselor alimentare;
- elaborează (împreună cu Ministerul Mediului) normele de igienă și controlează aplicarea acestora;
- raportează periodic despre starea de sănătate a populației, pentru stabilirea și aplicarea măsurilor de
ameliorare a calității vieții;

- colaborează cu ministerele care au rețea sanitară proprie, pentru cunoașterea stării de sănătate a
populației și protecția mediului în domeniile respective de activitate.
Ministerul Apărării Naționale:
- elaborează norme și instrucțiuni pentru protecția mediului, în domenile sale de activitate (în
concordanță cu legislația internă);
- supraveghează respectarea legislației de protecția mediului în domeniul militar.
Ministerul Educației și Cercetării:
- adaptează planurile și programele de invățământ la toate nivelurile, pentru ecologie și protecția
mediului (conștientizare, instruire și formare);
- promovează tematici și programe de cercetare care corespund priorităților stabilite de Ministerul
Mediului.
Ministerul Transporturilor și Ministerul de Interne:
- asigură (norme avizate de Ministerul Mediului) controlul gazelor de eșapament, a intensității
zgomotelor și vibrațiilor produse de autovehicule.
Ministerul Turismului și Ministerul Tineretului și Sportului:
- elaborează programe educaționale pentru formarea unui comportament responsabil față de mediul
ambiant.
Administratia publică locală (Consiliile județene, municipale, orășenești, comunale)
actionează pe baza autonomiei locale pentru refacerea mediului, creșterea calității vieții, protecția
parcurilor și rezervațiilor naturale (art. 20 (2) lit. p. din Legea nr. 69/1991, modificată prin Legea nr.
24/1996). În probleme de interes deosebit vor fi consultați cetățenii, prin referendum local. Sarcinile
specifice constau în:
- supravegherea aplicării planurilor de urbanism și amenajare a teritoriulul, în acord cu planificarea de
mediu;
- supravegherea agenților economici pentru prevenirea poluării accidentale și dezvoltarea sistemelor
de colectare a deșeurilor refolosibile;
- adoptarea de programe pentru dezvoltarea rețelelor de canalizare, colectare a apelor pluviale,
aprovizionare cu apă potabilă, pentru stații de epurare a apelor uzate, pentru transportul in comun;
- să colaboreze cu specialiștii în ecologie urbană și protecția mediului, în serviciile oferite
- să promoveze o atitudine responsabilă a comunității.
Conform H.G. nr. 568/1997, Ministerul Mediului reprezintă organul administrației publice
centrale de specialitate, care aplică strategia dezvoltării și politica Guvernului în domeniul
gospodăririi apelor, pădurilor, protecției mediului și controlului activităților nucleare (art. 1). Acest
minister se înființa conform Decretului 11 din 28 decembrie 1989 al CFSN, prin reorganizarea
Consiliului Național al Apelor, Ministerului Silviculturii și Consiliului Național pentru Protecția
Mediului Înconjurător, care se desființau.
Formal existau patru departamente, câte unul pentru fiecare domeniu: ape, păduri, protecția
mediului și siguranța nucleară (conduse de câte un secretar de stat) și două direcții independente,
subordonate direct ministerului.
Prin Legea nr. 16/1998 a fost trecută în subordinea Guvernului Comisia Națională pentru
Controlul Activităților Nucleare (CN-CAN), organizată conform H.G. nr. 249/1997. Ca organisme
cu funcții de control, activează Inspecțiile de Stat pentru ape și, respectiv, păduri și corpul de
Control Ecologic. În cadrul Direcției de vânătoare și salmonicultură, funcționează zece oficii
cinegetice teritoriale, fără personalitate juridică.
Agențiile teritoriale pentru protecția mediului actionează la nivelul județelor și municipiului
București. Au statut de servici publice descentralizate, cu dublă subordonare: pe verticală sunt
subordonate ministerului, iar pe orizontală prefectului, ca reprezentant al guvernului și șef al
serviciilor publice în teritoriu.
Auentile regionale și județene de protecția mediului (APMR și APMJ) îndeplinesc la nivel
teritorial atribuțiile și răspunderile autorității centrale pentru protecția mediului și fac raport cu
privire la activitățile desfășurate pe perioada anului financiar și aplicarea programelor de mediu,
rapoarte pe care le publică în presa locală.
APMR-urile emit permisele (acorduri și autorizații) de mediu pentru activitățile de interes
local; semnează bilanțul de mediu; efectuează inspecții, serviciul de monitoring și alte acțiuni legale.
APMJ-urile cuprind secțiile:
- "Inspecții", pentru controlul unităților economice (uzine, ferme agricole, lucrări publice etc.);
- "Reglementări'", pentru emiterea permiselor (acorduri și autorizații) de mediu, ca o aprobare finală,
după obținerea altor avize necesare solicitantului (circa 4 luni). Răspunde de conservarea mediului și
restaurarea ecologică;
- "Monitoring integrat", pentru raportarea la Direcția de Monitoring din Departamentul Protecției
Mediului a datelor necesare (calitatea aerului, apelor de suprafață și subterane, radioactivitatea);
- alte servicii (administrativ, personal, contabilitate, salarii, control financiar etc.). 6
Ordinul nr. 184/1997 al ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului pentru aprobarea
procedurii de realizare a bilanțului de mediu, publicat în Monitorul oficial din 6 noiembrie 1997.
Agenția de mediu este cea care semnează bilanțul. Ordinul de mai sus este foarte important,
introduce noi termeni de caracterizare a execuției bilanțului de mediu (impact de mediu, poluare
semnificativă, evaluare a riscului, obiective de mediu minimum acceptate, impactul potențial de
mediu, autoritate de mediu competentă).
Un document foarte important a cărui publicare întârzie este Hotărârea guvernamentală cu
normele privind conținutul obiectivelor de mediu minimum acceptate și clasificarea activităților cu
impact negativ asupra mediului.
Circumscripțiile ecologice sunt o tendintă a ultimilor ani în România. Acestea urmăresc
gestionarea și protecția anumitor factori de mediu, în mod unitar și se organizează teritorial și
structural independent de diviziunile administrativ teritoriale ale țării.
În prezent există:
- bazinele hidrografice, definite prin lege ca unități fizico - geografice ce înglobează rețeaua
hidrografică până la cumpana apelor;
- fondurile forestiere;
- fondurile de vânătoare;
- Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării".
Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" (A.R.B.D.D.)
Unele zone ale Deltei Dunării au fost declarate "Rezervații ale Biosferei" încă din 1976, fară
însă a se institui și organisme speciale de aplicare a regimului de conservare și protecție. Abia după
aderarea României (Decretul nr. 187/1990) la Convenția UNESCO privind patrimoniul mondial
cultural și natural (1972) s-a înființat Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării", ca
instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Mediului.
Prin H.G. nr. 264/1991, A.RB.D.D. a fost organizată, cu finantare de la bugetul
administrației de stat, având ca obiect de activitate:
- redresarea ecologică a Deltei Dunării și conservarea biodiversității și a ecofondului;
- cunoașterea capacității productive și dimensionarea exploatării resurselor din Deltă, în limitele
ecologice admisibile;
6 Alexandru Nedelcu, Ecologie și protecția mediului, Editura Universității „Transilvania”, Brașoc, 2011.
- coordonarea lucrărilor hidrotehnice, pentru asigurarea unei mai bune circulații a apei pe canale,
ghioluri și lacuri, cât și pentru combaterea eroziunii platformei continentale;
- cercetarea fenomenelor deltaice;
- stabilirea locurilor de vânătoare și de pescuit și a condițiilor de desfășurare a acestora;
- stabilirea modului de circulașie și de acces în Delta Dunării a ambarcațiunilor, vizitatorilor și a
cercetătorilor;
- stabilirea criterilor de dezvoltare a asezărilor umane și de dezvoltare a turismului;
- propuneri pentru penalități aplicate în cazul abaterilor de la regulile de desfășurare a activităților în
Delta Dunării.
Conducerea A..B.D.D. este asigurată de un "Consiliu stințific", cu rol deliberativ, aprobat de
Ministerul Mediului, al cărui președinte este guvernatorul rezervației.
1.3. Principalele atribuții ale Ministerului Mediului
Ministerul Mediului reprezintă una dintre cele mai uzitate forme organizatorice pentru
aplicarea politicilor ecologice. Preocuparea fundamentală a acestui minister este promovarea
problemelor de prevenire, conservare și dezvoltare a calității naturale a factorilor de mediu,
încercând să prevaleze preocuparile de protecție a mediului în raport cu alte interese. Rolul
ministerului este îndeosebi unul de coordonare și impulsionare, atribuțiile sale sunt doar o
importantă parte a competențelor administrativ-instituționale din domeniul mediului, o altă parte de
atribuții din domeniul mediului fiind dispersate în cadrul altor ministere și servicii ale acestora.
Acțiunea în domeniul mediului este preponderent una transversală, un domeniu al mediului
care să fie poziționat în cadrul unei competențe exclusive a unui singur organ al statului nu este
practic realizabil.
Atribuțiile privind mediul acoperă politici caracterizate de vastitate, precum amenajarea
teritoriului, urbanism, agricultură, sănătate, transporturi, fapt ce face imposibilă încredintarea tuturor
acestor atribuții unei singure entități, deoarece aceasta ar presupune absorbția majorității
competentelor guvernamentale.
Atribuțiile ministerului mediului nu pot fi decât o parte a competențelor administrativ-
institutionale cu relevanță în domeniul mediului, chiar dacă cea mai importantă parte, în timp ce
numeroase alte atribuții relevante în materie se regăsesc dispersate între alte ministere și servicii ale
acestora. 7
Principalele atribuții ale Ministerul Mediului, sunt:
- Ministerul Mediului își desfășoara activitatea în domenile: planificare strategică, dezvoltare
durabilă, infrastructura de mediu și gospodărirea apelor, meteorologie, hidrologie, hidrogeologie,
schimbări climatice, arii naturale protejate, gestionarea deșeurilor, gestionarea substanțelor și
preparatelor periculoase, conservarea biodiversității, biosecurității, gestionarea calității aerului și
zgomotului ambiental, administrarea managementului silvic.
- Ministerul Mediului realizează politica în domeniile mediului și gospodăririi apelor la nivel național,
elaborează strategia și reglementările specifice de dezvoltare și armonizare a acestor activități ăn
cadrul politicii generale a Guvernului, asigură și coordonează aplicarea strategiei Guvernului în
domeniile sale de competență, îndeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare,
inspecție și control în aceste domenii.
- Ministerul Mediului asigură coordonarea interministerială a procesului de elaborare a Strategiei
naționale de dezvoltare durabilă, propune adoptarea și urmărește implementarea acesteia.
- Ministerul Mediului coordonează activitatea de integrare a cerințelor privind protecția mediului în
celelalte politici sectoriale, în concordanță cu cerințele și standardele europene și internaționale.
Art.5 din HG 19/2017 enumeră atribuțiile Ministerului Mediului ca find:
a) organizează, împreună cu celelalte ministere și cu organele de specialitate ale administrației publice
centrale și locale și cu alte persoane juridice, după caz, promovarea acțiunilor derulate în domeniile
sale de activitate;
b) colaborează cu asociațiile profesionale și patronale din domeniile sale de activitate si asigură
dialogul permanent cu acestea, cu mass-media și cu societatea civilă în general, în scopul informării
reciproce și perfecționării cadrului legislativ existent;
c) participă la sprijinirea dezvoltării capacității administrative a structurilor implicate în programele din
domeniile sale de activitate, precum și la consolidarea și extinderea relațiilor de colaborare dintre
acestea;
d) participă, cu experți proprii desemnați, la întâlnirile grupurilor de lucru în cadrul cărora sunt
abordate subiecte în legătură cu domeniile sale de activitate;
7 Mircea Duțu, Tratat de Dreptul Mediului, ediția 3, Ed. CH Beck, București, 2007, p. 342.
e) participă la schimbul de informașii și experiență cu instituțiile și organismele naționale, europene și
internaționale cu privire la domeniile sale de activitate, in condițiile legii;
f) asigură, în funcție de necesități, finanțarea activității de reglementare din domeniile sale de
activitate;
g) finantează, în condițiile legii, versiunile în limba română ale standardelor și, după caz, ale anexelor
naționale din domeniile sale de activitate:
h) susține și promovează constituirea de parteneriate la nivel central și local în domeniile sale de
activitate;
i) inițiază, împreunî cu instituțiile de profil, programe menite să sprijine perfecționarea continuă a
funcționarilor publici și a personalului angajat, în domeniile sale de activitate;
j) realizează cercetări de opinie publică, cantitative și calitative, prin intermediul unor instituții
specializate, în vederea fundamentării documentelor strategice, a campanilor de comunicare și a
informari opinici publice în domeniile sale de activitate;
k) poate contracta servicii specializate în vederea obținerii documentelor, studiilor, colectării datelor și
informațiilor necesare realizării atribuțiilor sale, precum și servicii de consultanță, inclusiv servicii
de evaluare, prognoză și statistică;
l) editează, direct sau prin unitățile din subordinea, din coordonarea ori aflate sub autoritatea sa,
publicații de specialitate și de informare specifice domeniilor sale de activitate;
m) organizează și sprijină activități și manifestări pentru promovarea și susținerea proiectelor din
domenile sale de activitate, atât în țară, cât și în străinătate, prin expozitii, simpozioane, sesiuni de
comunicări, congrese, colocvii și alte asemenea activități;
n) monitorizează să evaluează politicile publice cu impact asupra domeniilor sale de activitate;
o) facilitează realizarea de schimburi de bune practici între structurile implicate în derularea
programelor din domeniile sale de activitate;
p) asigura derularea dialogului social și a relatiei cu partenerii sociali pentru problematica ce revine în
responsabilitatea sa;
q) primește și rezolvă sau, după caz, transmite spre soluționare celor în drept, potrivit competențelor,
sesizările persoanelor fizice și juridice, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.
27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 233/2002;
r) asigură protecția informațiilor clasificate, prevenirea și combaterea terorismului, implementarea
prevederilor legislației Uniunii Europene în domeniile sale de competență, prin activități specifice;
s) asigură accesul publicului la informațiile de mediu, consultarea și participarea acestuia la luarea
deciziilor privind mediul;
t) desfașoară activități de informare, publicitate și promovare programelor din domeniile sale de
activitate, potrivit legii;
u) poate contracta, în condițiile legii, servicii de specialitate, expertiză, consultanță și reprezentare
juridică internă și internațională, de traduceri, documentare și arhivare de documente;
CAPITOLUL II: Rolul Ministerului Mediului în elaborarea, aplicarea

și controlul strategiei și politicii de mediu
Menținerea unui cadru legislativ simplu și ușor de înțeles ar putea contribui în mare măsură
la eficiența și eficacitatea implementării legislației de mediu. Actele cheie juridice de mediu din
România au trecut prin numeroase modificări în ultimele două decenii, creând un mozaic de legi,
OUG și alte acte juridice, făcând cadrul legal de mediu să fie complicat, lipsit de claritate și
coerență. România a recunoscut necesitatea simplificării legislației prin Strategia pentru o mai bună
reglementare 2014–2020, dar, în decembrie 2019, rezultatele tangibile nu sunt evidente.
2.1. Îmbunătățirea legislației privind conservarea mediului natural (aer, apă, biodiversitate..)
Cadrul juridic de mediu este predispus la schimbări frecvente din cauza necesității de a-l
armoniza cu legislația Uniunii Europene de mediu în continuă creștere și ca urmare a utilizării
excesive a procedurilor de urgență prin OUG. Procedurile de urgență legate de mediu reprezintă o
mare parte a legiferării în România, nerespectând astfel dreptul cetățenilor de a participa la luarea
deciziilor în probleme de mediu. 8
Protecția aerului
Concentrația de poluanți atmosferici, evaluată pe baza datelor disponibile pentru perioada
2009–2018, arată o tendință descendentă, deși rămân unele probleme de îngrijorare, cum ar fi
concentrațiile de particule (PM) și de NO2, fiind peste valorile limită anuale din unele orașe.
8 Cornel Boldeanu, Florica Iordache, , Curs de Drept al mediului, Ediția a-III-a, revăzută și adăugită, Ed. Dobrogea, Constața, 2005, p. 47.
Arderea staționară rezidențială este o sursă cheie de emisie pentru toți poluanții majori, reprezentând
o proporție dominantă din emisiile naționale de particule în suspensie (PM), monoxid de carbon,
cadmiu, zinc, hidrocarburi aromatice policiclice (HAP), dioxine și furani. 9
Stabilirea unui cadru strategic funcțional pentru îmbunătățirea calității aerului este o
prioritate pentru România. O politică națională cu măsuri de reducere a concentrațiilor de particule
în suspensie (PM) în toată țara și un program național de control al poluării aerului sunt încă de
dezvoltat. Nici politica de sănătate publică nu detaliază această problemă. Doar Bucureștiului, unde
este concentrată aproximativ 10% din populația totală a țării, i s-a solicitat elaborarea unui plan de
calitate a aerului cu măsuri de reducere a concentrațiilor de PM2,5. Ministerul Mediului, Apelor și
Pădurilor a emis o metodologie pentru elaborarea planurilor de calitate a aerului, a planurilor de
acțiune pe termen scurt și a planurilor de menținere a calității aerului.
Măsuri recomandate pentru îmbunătățărea calității aerului:
- adoptarea unui cadru strategic cuprinzător pentru îmbunătățirea calității aerului, asigurând ținte și
indicatori măsurabili, un nivel ridicat de coerență cu planurile locale de calitate a aerului și
raportarea periodică a efectelor implementării;
- îmbunătățirea mecanismelor de management al calității aerului la nivel local prin promovarea
planurilor comune de calitate a aerului și oferirea de îndrumări clare cu privire la măsurile de
întreținere și îmbunătățire a calității aerului în cadrul strategic național pentru îmbunătățirea calității
aerului;
- optimizarea în fiecare zonă sau aglomerație numărului minim necesar de stații de calitate a aerului și
monitorizarea tuturor parametrilor;
- creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la impactul negativ al poluării aerului
asupra sănătății umane și asupra mediului.
Protecția apei
România a făcut progrese în managementul apei. România actualizează în mod regulat
legislația relevantă pentru apă pe baza evoluțiilor Uniunii Europene. La nivel de politică, lipsește o
strategie privind apa care să reunească toate aspectele managementului apei. Cererea de apă a scăzut
și apoi a rămas stabilă datorită modernizării industriale și contorizării consumului de apă menajer.
Investițiile în curs în dezvoltarea infrastructurii de apă nu acoperă extinderea rețelelor de alimentare
9 UNITED NATIONS, 2021, Environmental Performance Review, [online] disponibil la: https://unece.org/sites/default/files/2022-01/ECE.CEP_.189%20Romania
%20Synopsis.pdf, Data accesării: 24 Martie 2022.
cu apă și de canalizare, nici renovarea barajelor. Un dialog care să implice toate grupurile de părți
interesate guvernamentale și neguvernamentale nu a fost încă stabilit. 10
Un nou cadru instituțional în care municipalitățile au delegat serviciile de alimentare cu apă
și canalizare către noi companii publice regionale de operare a permis înlocuirea operatorilor
municipali cu operatori publici regionali și mari operatori privați. La nivel guvernamental, în 2019,
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a devenit responsabil pentru elaborarea legislației
referitoare la apă și coordonarea preocupărilor legate de apă.
Măsuri recomandate pentru îmbunătățărea calității apei:
- guvernul ar trebui să elaboreze și să adopte o strategie cuprinzătoare de gestionare a apei, abordând
toate problemele relevante pentru apă într-o abordare pe termen lung, implicând toate grupurile și
organizațiile relevante pentru a beneficia de informații despre situația în curs și de sugestii pentru
viitor;
- investirea în infrastructura de apă și revizuirea cerințelor din documentele tehnice normative privind
evacuările de ape uzate industriale;
- revizuirea, adoptarea și implementarea strategiei de gestionare a nămolurilor de epurare având în
vedere noile tendințe în acest domeniu.
Biodiversitate și zone protejate
România are o biodiversitate bogată și numeroase ecosisteme naturale intacte. Aproape
jumătate din suprafața țării este acoperită cu ecosisteme naturale și seminaturale. România deține
cele mai mari suprafețe de păduri virgine din Uniunea Europeană, nederanjate de activitățile umane.
În prezent, 23,4% din teritoriul total al țării se află sub sistemul de arii protejate. Directivele
Uniunii Europene privind habitatele și păsările sunt transpuse integral în România. Înființarea de noi
arii protejate și extinderea limitelor ariilor protejate existente, inclusiv prin desemnarea a 606 situri
în cadrul rețelei Natura 2000, sunt în curs de realizare.
În ciuda tendințelor pozitive, biodiversitatea din România este amenințată de suprapășunat,
urbanizare extinsă, deșertificare, supraexploatarea resurselor naturale, exploatarea forestieră ilegală
și impactul schimbărilor climatice și al evenimentelor extreme.
Măsuri recomandate pentru păstrarea și îmbunătățărea biodiversității: 11
- evaluarea rezultatelor implementării Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea
biodiversității pentru 2014–2020 și elaborarea unei noi strategii naționale și a planului de acțiune
pentru conservarea biodiversității pentru perioada următoare;
- elaborarea unei metodologii pentru desemnarea coridoarelor ecologice;
- elaborarea unui buget dedicat managementului ariilor protejate.
Gestionarea deșeurilor și a substanțelor chimice
Sectorul gestionării deșeurilor și al produselor chimice a obținut acces la o politică avansată
de mediu și un cadru legal. Pentru a-și îndeplini angajamentele la nivel internațional, România a
susținut politici eficiente la nivel municipal. Performanța scăzută în gestionarea unor fluxuri de
deșeuri (de exemplu, deșeuri biodegradabile, construcții și demolări deșeuri și deșeuri din sectorul
energetic) este atribuită reglementărilor care nu acoperă întregul ciclu de viață al deșeurilor și lipsei
standardelor de calitate pentru produsele din deșeuri (de exemplu compost). Din reglementări
lipsesc, de asemenea, prevederi de abilitare și facilitare (de exemplu, o listă a codurilor de deșeuri
care se referă la deșeurile biodegradabile).
Măsuri recomandate pentru îmbunătățirea gestionării eficiente a deșeurilor:
- completarea și implementarea reglementărilor legate de deșeuri care sunt supuse evaluării
impactului reglementărilor;
- elaborarea implementarea unor programe de remediere a contaminării cauzate de stat înainte de
privatizarea întreprinderilor și care nu sunt abordate în contractele de privatizare și să acționeze
pentru reabilitarea locuri contaminate;
- introducerea undei taxe extensive depozitelor de gunoi;
2.2. Finanțarea programelor și proiectelor de mediu

Strategiile de dezvoltare a politicii naționale de mediu sunt conturate în funcție de prioritățile
aderării la Uniunea Europeană și de necesitățile naționale, având la bază prioritățile naționale.
Astfel, în România există extensii ale programelor comunitare dar și initiative naționale, precum și
inițiative conforme strategiilor internaționale de protecția mediului.
Strategiile naționale de mediu din 1992 si 1996, reprezintă documentele pe baza cărora a fost
structurată politica națională de mediu până în anul 1999, când s-a adoptat Programul Național de
Aderare la Uniunea Europeană. În perioada care urmeazî, strategia națională de mediu este
completată de o serie de documente precum: Raportul privind starea mediului în România, Planul
Național de gestionare a Deșeurilor și Substanțelor periculoase.
Inițiativele comunitare active în domeniul politicii naționale de mediu sunt reprezentate de
instrumentele de pre-aderare Phare, ISPA și LIFE; conformitatea cu strategiile internaționale este
dată de Agenda 21 si Facilitatea Globală pentru Mediu (GEF).
Asistența financiară din partea Uniunii Europene oferită României poate fi imparțită în trei
categorii:
A. Fonduri - accesul la acestea presupune următorii pași:
- lansarea publică a apelurilor de propuneri de proiecte în cadrul câreia sunt definite: grupurile țintă
eligibile pentru finanțare (ONG, IMM, autorități locale etc.); termen limită și locul unde se depun
propunerile de proiecte; documente necesare (formulare, alte documente adiționale, precum: plan de
afaceri - pentru programele care sprijină dezvoltarea afacerilor, statut - pentru ONG etc.);
- evaluarea proiectelor depuse - în funcție de criteriile publicate o dată cu lansarea apelurilor de
propuneri (expertiza organizației respective într-un domeniu anume, relevantă proiectului pentru
sectorul respectiv, analiza financiară etc.);
- selecția celor mai bune proiecte;
- anunțarea publică a proiectelor selectate;
- semnarea contractelor de finanțare.
B. Investiții publice - categorie care include, în cea mai mare parte, proiecte mari de infrastructura
pentru transport și mediul înconjurător. Prioritățile de finanțare sunt stabilite împreună cu Guvernul
României, iar proiectele sunt propuse de câtre autoritățile locale / centrale, regiile autonome etc. din
acest sector. Accesul la fondurile locate pentru aceste proiecte constă în contractarea de servicii /
lucrări necesare pentru implementarea proiectelor și implică următorii pași:
- anunțarea licitației publice (in presa natională și pe Internet);
- evaluarea ofertelor pentru lucrări publice / servicii;
- selecția celei mai bune oferte, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar;
- semnarea contractului pentru lucrări publice / servicii cu câstigătorul licitatiei.
C. Sprijin institutional direct - prioritățile de finanțare sunt stabilite în urma unui proces de
negociere între Guvernul României și Comisia Europeană. Sprijinul constă de obicei în asistență
tehnică și echipamente oferite instituțiilor publice beneficiare (ministere, agenții etc.), iar
contractarea acestor activități urmează aceiași pași mentionati la punctul B.
Dintre programele Uniunii Europene, în România s-au derulat următoarele:
Programul Phare
Programul PHARE (Poland Hungary Aid for Reconstruction of the Economy - Polonia
Ungaria Ajutor pentru Reconstructia Economiei) este unul dintre cele trei instrumente de pre-
aderare finanțate de câtre Uniunea Europeană.
Creat inițial în 1989 pentru a asista Polonia și Ungaria, programul PHARE acoperă
numeroase țări. El asistă cele opt state membre noi: Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia,
Lituania, Polonia, Slovacia și Slovenia, precum și Bulgaria si România într-o perioadă de
restructurare economică și schimbare politică masivă.
Programul ISPA
ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare) este unul dintre cele trei
instrumente de finanțare nerambursabilp (impreună cu Phare și Sapard), creat în 1999 și funcțional
din 2000, premergator Fondului de Coeziune și concentrându-se pe finanțarea proiectelor de
infrastructura în domeniile mediului și transportului. Pentru proiectele de mediu, ISPA are doua
direcții de acțiune (din cele trei existente):
- familiarizarea cu politicile și procedurile Uniunii Europene;
- alinierea la standardele de mediu comunitare.
În România, infrastructura de mediu constituie o prioritate a politicii naționale în domeniu, în
special în ceea ce privește infrastructura apelor și gestionarea deșeurilor (precum și poluarea
aerului).
Prioritățile naționale de mediu ale programului ISPA sunt:
- alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate;
- gestionarea deșeurilor urbane - în special prin depozitarea pe rampe ecologice;
- sisteme de colectare selectivă și prin reciclarea deșeurilor;
- îmbunătășirea calității aerului, prin folosirea de tehnologii ecologice de încălzire a locuințelor
urbane.
Programul LIFE
În 1992, după ce au fost adoptate cele două directive comunitare importante (79/209/EEC
Directiva Pasări și 92/43/EEC Directiva Habitate), a fost, de asemenea, creat un instrument financiar
numit LIFE (Regulamentul EEC 1973). Scopul acestui instrument este să contribuie la nivel
european la elaborarea și implementarea politicilor comunitare în domeniile legate de mediu și
legislatia de mediu. Programul LIFE este singura formã de finanțare la nivel comunitar care este
dedicată exclusiv conservării mediului, prin care au fost realizate peste 1000 de proiecte în cadrul a
trei programe diferite: LIFE I din 1992 in 1995, LIFE II din 1995 in 2000 si LIFE III din 2000 in
2006.
În iulie 2007 a fost lansat programul LIFE+ care are un buget de 2413 milioane de EURO
pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2013. Acest program conține trei direct de acțiune:
- LIFE Natura si Biodiversitate: urmărește implementarea politicilor și a legislației comunitare în
domeniile legate de natură și biodiversitate, în mod particular a Directivelor 79/409/EEC și
92/43/EEC, precum și să susțină dezvoltarea și implementarea adecvată a Retelei Natura 2000;
- LIFE Informare și Comunicare: oferă finanțare pentru proiectele care distribuie informația despre
aspectele legate de mediu, printre care menționăm schimbările climatice și conservarea. De
asemenea, sunt finanțate proiectele care contribuie la campaniile de informare legate de prevenirea
incendiilor în ecosistemele forestiere și campanile de training;
- LIFE Politici de Mediu și Guvernare: susșine proiectele tehnologice care oferă beneficii de mediu
semnificative, ca de exemplu procesele care urmăresc îmbunătățirea eficienței. De asemenea, sunt
susținute financiar proiectele care ajută la îmbunătățirea implementării legislației de mediu a Uniunii
Europene, cele care crează baza de cunosținte legate de politicile de mediu și care dezvoltă sursele
de informare legate de mediu prin activități de monitoring (inclusiv monitoring forester).
Agenda 21
Agenda 21 este o strategie globală de acțiune a Organizației Națiunilor Unite (ONU),
adoptată în 1992 pentru diminuarea efectelor impactului uman asupra mediului și pentru
implementarea principiilor dezvoltării durabile la nivel local și semnată de 178 de state, între care și
România. Agenda 21 prin Declarația de la Rio privind mediul și dezvoltarea, precum și Declarația
privind principiile pentru gestionarea durabilă a pădurilor a fost adoptată la Conferința Națiunilor
Unite pentru Mediu și Dezvoltare (UNCED), care a avut loc la Rio de Janerio, Brazilia, în 1992.
Comisia pentru Dezvoltare Durabilă (CSD) a fost creată în Decembrie 1992, pentru a asigura
urmărirea eficace de către UNCED, pentru monitorizarea și raportarea privind punerea în aplicare a
acordurilor la nivel local, național, regional și internațional. Reexaminare a celor cinci ani de
progres s-au făcut la Summit-ul Pamântului în 1997 de câtre Organizația Națiunilor Unite în sesiune
specială a Adunarii Generale.
Punerea integral în aplicare a Agendei 21, Programul pentru continuarea punerii în aplicare a
Agendei 21 și Angajamentele la Principiile Rio, au fost puternic reafirmate la Summit-ul mondial
privind dezvoltarea durabilă (SMDD), care a avut loc la Johannesburg, Africa de Sud în perioada 26
august - 4 septembrie 2002.
2.3. Evaluarea periodică a strategiei și politicii de mediu

Politicile de mediu pot fi definite drept ansamblul strategiilor de implementare a măsurilor
privind inversarea procesului de deteriorare ambientală. Dreptul mediului nu este altceva decât
expresia, formalizată juridic, a unei politici noi, afirmate în anii 1960.
În cadrul statelor industrializate s-a conștientizat caracterul limitat al resurselor naturale și
efectele nocive ale poluării rezultate din producția de bunuri și consumul acestora. S-au formulat
politici speciale la nivel național și internațional pentru propunerea unei acțiuni publice coordonate,
de prevenire și combatere a poluării sau de utilizare rațională a resurselor. Rezultatul aplicării
acestor politici a constat în principal în scăderea ratei deteriorării, dar nu în prevenirea și inversarea
procesului. 12
De la prăbușirea regimului comunist, multe aspecte ale agendelor politice legate de protecția
mediului în statele Europei Centrale si de Est au fost influențate de dorința de a accede la Uninnea
Europeană. Între anii 1994 și 1996, câteva state au solicitat intrarea în Uniunea Europeană, iar în
1998, negocierile de aderare au fost declanșate pentru Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Polonia și
Slovenia. Ulterior, au început negocierile și cu Bulgaria, Lituania, România și Slovacia, astfel încât
10 state din Europa Centrală și de Est s-au angajat oficial în negocierile pentru aderarea la Uniunea
Europeană. După cum s-au stipulat în așa numitele Criterii de la Copenhaga, aderarea la Uniunea
Europeană impunea adoptarea, implementarea și întărirea acquis-ului comunitar - corpusul de legi și
norme ale Uniunii Europene. Transpunerea în practică a capitolului privind protecția mediului din
cadrul acquis-ului impune statelor candidate să adopte o legislație-cadru, să accepte prevederile
convențiilor internaționale, să protejeze biodiversitatea, să adopte standardele privind produsele și să
ia măsuri care să asigure reducerea poluării la nivel național, transfrontalier și global.13
Ca în multe alte tări din Europa Centrală și de Est, și în România regimul comunist a lăsat o
moștenire grea cu probleme grave de mediu, cauzate de politica industrială bazată pe o
productivitate ridicată, care nu a ținut cont de impactul asupra mediului și sănătății oamenilor, cu
12 Mircea Nicoară, Legislatie, institutii si politici de mediu, Ed. Tehnopress, 2009, p. 151.
13
JoAnn Carmin, Stacy D. VanDeveer, Extinderea UE si protectia mediului. Schimiri institutionale si politici de mediu in Europa Centralà si de Est, Ed. ARC, 2009, p. 3.
instituții birocratice bine înrădăcinate și ineficiente. Cele mai grave probleme se întalnesc în
următoarele sectoare: calitatea apei, gestionarea deșeurilor și poluarea aerului și a solului.
În România, protecția mediului a apărut ca un domeniu de sine stătător al politicilor
naționale în anul 1990, când a fost inființat pentru prima dată fostul Minister al Mediului; în 1992 a
fost elaborat primul document oficial ce stabilește obiectivele naționale în domeniu - „Strategia
Națională de Protecția Mediului”, reactualizată in 1996 și în 2002.
În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România trebuie să includă între prioritățile
sale alinierea la standardele Uniunii Europene de protecție a mediului. Acest proces reprezintă una
dintre cele mai mari provocări și implică mari eforturi și după aderare, în două direcții prioritare:
armonizarea legislației românești cu acquis-ul Uniunii Europene în acest sector; reforma
instituțională care necesită dezvoltarea unui mecanism instituțional capabil să aplice și să
monitorizeze punerea în aplicare a legislației adoptate.
Capitolul "Protecția mediului înconjurător" a fost deschis pentru negocieri pe 21 mai 2002,
iar negocierile s-au incheiat în 2004. Romînia a acceptat acquis-ul în vigoare de la data de 31
decembrie 2000, dar a solicitat 11 măsuri de tranziție legate de principalele directive din următoarele
domenii: caliatea aerului, gestionarea deșeurilor, calitatea apei, controlul poluării industriale și
managementul riscurilor.
Inițial, România a înregistrat mici progrese în direcția armonizării legislative în domeniul
protecției mediului. Primul progres important a fost marcat în decembrie 1995, prin adoptarea Legii
cadru pentru protecția mediului, care a introdus principii importante în ceea ce privește legislația și
politica de protecție a mediului, ca de exemplu principiul "poluatorul plătește".
În următorii ani, s-au înregistrat progrese importante în domeniul legislativ prin: adoptarea
legislației referitoare la evaluarea impactului asupra mediului înconjurător al anumitor programe cu
efecte transfrontaliere, a legislației privind deșeurile periculoase, gropile de gunoi pentru deșeuri,
deșeurile rezultate din ambalaje, transportul deșeurilor, apa potabilă, apa menajeră, poluarea cauzată
de substanțele periculoase, identificarea spațiilor și a domeniilor care necesită protecție specială,
controlul poluării industriale, măsuri pentru siguranța câmpurilor nucleare etc.
O încercare de clasificare a politicilor de mediu aplicate prin instituțiile administrative
românești, relevă următoarele.14
Politica de reglementare cumulează:
14 Mircea Nicoară, op. cit., p. 154

- Legislația mediului (inclusiv domenii conexe): Constituție, Legi, Decrete-Legi, Decrete, Hotărâri ale
Guvernului, Ordine, Decizii, Standarde, Norme și Limite, Concentratții maxime admise, Restricții,
Hotărâri ale Consiliilor Locale Județene;
- Rezultatele și concluziile studiilor de impact asupra mediului;
- Legea de planificare fizică și amenajare a teritoriului (inclusiv regulamentul general de urbanism);
- Legea autorizării, a eliberării licențelor.
Baza legislativă a politicii de mediu în România o constituie, în principal, implementarea
acquis-ului de mediu, adică a legislației orizontale și sectoriale care reglementează politica de mediu
a Uniunii Europene. Acquis-ul sectorial de mediu este structurat pe următoarele domenii: calitatea
aerului, gestionarea deșeurilor, calitatea apei, protecția naturii, controlul poluării industriale și
managementul riscului, substanțe chimice și organisme modificate genetic, poluarea sonoră,
protecția civilă și siguranța nucleară. Un aspect particular al transpunerii legislației sectoriale îl
reprezintă solicitarea, de către România, a 11 perioade de tranziție, cu durate intre 3 și 15 ani și
necesare ca urmare a evaluării costurilor ridicate pe care le presupune, după cum urmează: o
perioadă de tranziție în domeniul calității aerului, 3 referitoare la gestionarea deșeurilor, 4 privind
calitatea apei și 3 în domeniul poluării industriale și al managementului riscului.
Politica reglementărilor specifice se referă la:
- Responsabilități (produse periculoase);
- Responsabilitatea riscului;
- Dreptul de a fi informat.
Politicile de convingere cuprind:
- Sisteme de siguranță;
- Angajamentul;
- Legi administrative sau private, convenții - cadru și/sau întelegeri voluntare, precum și prin
transparența deciziilor:
- Promovarea produselor ecologice, a tehnologiilor curate și a echipamentelor eficiente energetic;
- Legi proprii economiei de piață, spre exemplu despre necesitatea unei politici a produsului.
Politica transferului de informații vizează:
- Creșterea informării prin mass-media, referitor la problemele de mediu;
- Stimularea constientizării publice și educarea unui segment cât mai larg al populatiei;
- Publicitatea politicii de mediu;
- Relatii publice.
Instrumentele de comunicare socială (politicile de convingere și politica transferului de
informații) sunt eficiente când întăresc celelalte instrumente, usurează elaborarea măsurilor pe
termen lung și sunt eficiente în auto-conducerea spre dezvoltarea durabilă.
Politici de stimulare financiară și economică pot fi:
- Reducerea/scutirea de impozite/taxe. Impozitele/taxele pentru poluare încurajează instalarea
echipamentelor de reducere sau control al poluării. Se presupune că poluatorul se adaptează la
impozitul pe poluare prin modificarea nivelului activității generatoare de poluare (ex., taxe mai mari
pentru benzina cu plumb);
- Acordarea de credite. Ele influentează comportamentul, ajută la substituirea produselor sau
încheierea ciclului produsului;
- Acordarea de subvenții/subsidii. Poluatorii instalează echipamente de reducere a poluării, după care
primesc o subvenție în functie de nivelul de poluare care a fost redus.
Cu alte cuvinte, componentele politic de mediu vizează sfera reglementărilor (generale și
specifice), dar și modificarea comportamentului producătorilor și consumatorilor, a societătii civile
în ansamblul sau, inclusiv prin mijloace financiare și economice, la toate acestea adăugându-se
problema transferului de informație, a comunicării în domeniul mediului.
Politica de mediu în România este orientată spre dezvoltarea durabilă, cu obiective
strategice: dezvoltarea, conservarea și valorificarea capitalului natural sub capacitatea de suport a
ecosistemelor; restructurarea și extinderea capitalului fizic (industrie, căi de comunicație,
construcții, așezări umane, monumente istorice) în acord cu condițiile de mediu, cu etapa economică
(tranziția spre economia de piață) și sănătatea populației; dezvoltarea capitalului uman prin
îmbunătățirea condițiilor de viată, informare și educație, valorificarea creativității naționale,
adoptarea realizărilor mondiale în toate domeniile. 15
Planul Național de Acțiune pentru Proțectia Mediului cuprinde o serie de strategii
sectoriale: gospodărirea durabilă a resurselor de apă, acțiuni strategice privind atmosfera și
schimbările climatice, conservarea naturii, calitatea solului, calitatea pădurilor, dezvoltarea
agriculturii, acțiuni strategice privind industria, transporturile, gestiunea deșeurilor, centrele
populate, precum și problemele specifice regiunilor de frontieră/zonelor transfrontaliere.
15 Ibidem, p.242
În conformitate cu legislația privind protecția mediului, Autoritatea centrală pentru protecția
mediului, Agenția Natională pentru Protecția Mediului și agențiile regionale și locale de protecție a
mediului sunt responsabile de dezvoltarea cadrului necesar asigurării accesului la informația
privitoare la mediu; Agenția Natională pentru Protecția Mediului și agențiile regionale de protecție a
mediului publică rapoarte anuale în vederea creșterii gradului de conștientizare la nivelul opiniei
publice.
În documentele naționale se mentionează gradul de conștientizare a necesității protecției
mediului la nivelul opiniei publice în următoarele documente:
1. Ordonanța de Guvern nr. 195/2005 cu privire la protecția mediului:16
- art. 4. lit. p). Modalitățile de implementare a principiilor și elementelor strategice vor fi
următoarele: educația și conștientizarea publicului, precum și participarea acestuia în procesul de
elaborare și aplicare a deciziilor privind mediul;
- art. 20. Autoritatea competentă pentru protecția mediului, împreună cu celelalte autorități ale
administrației publice centrale și locale, după caz, asigură informarea, participarea publicului la
deciziile privind activități specifice și accesul la justiție, în conformitate cu prevederile Convenției
privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în
probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificatî prin Legea nr. 86/2000. 17 Art. 2.
se referă la informarea publicului în cadrul procedurilor de reglementare pentru planuri, programe,
proiecte și activități se realizează conform legislației specifice în vigoare, iar art. 4. la modalitățile
de realizare a participarii publicului la elaborarea noilor planuri și programe specifice în legatură cu
mediul se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru
protecția mediului, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență.
În acest sens, un rol major în promovarea protecției mediului pentru toți partenerii îl joacă
Agenția Națională pentru Protecția Mediului prin raportul anual cu privire la starea mediului,
acțiunile intreprinse și rezultatele României în domeniul protecției mediului.
Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă, Orizont 2013 – 2020 – 2030 conține un
capitol special dedicat formării educaționale și profesionale. În ceea ce privește aspectele de
dezvoltare durabilă, strategia are o serie de obiective și aspecte care ar trebui luate în considerare ca
find acțiuni strategice de viitor. Așadar, principiile și obiectivele dezvoltării durabile sunt tratate ca
16 Mircea Nicoară, op. cit., p. 154
17 http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org
fiind elemente integrate ale procesului de cunoaștere, esential educației. În acest context, educația
pentru dezvoltare durabilă ar trebui să fie un concept cheie în luarea deciziilor la nivel economic,
social și de mediu, necesitând sprijin nemijlocit din partea tuturor partenerilor (autoritățile naționale
și locale, sistemul educațional, comunitatea locală, mediul de afaceri etc.).
Toate instituțiile care se află sub autoritatea, în coordonarea sau în subordinea Ministerului
Mediului, Apelor și Pădurilor informează publicul țintă la un nivel aprofundat cu privire la protecția
mediului și dezvoltarea durabilă, prin acțiunile, programele, proiectele și rapoartele lor. 18
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu are fonduri bugetare special destinate educației
pentru dezvoltare durabilă, dar prin activitățile și proiectele desfășurate participă intra-sistemic la
creșterea gradului de conștientizare a publicului. În acest context menționăm
"Marea Debarasare" în zona managementului deșeurilor, prin stimularea modificării de
comportment a populației privind echipamentele electrice și electronice, programul „Rabla" de
înnoire a parcului național auto, programul „Flipper", adresat copiilor, pe tema protecției resurselor
de apă etc.
Programul guvernamental "Casa Verde", încurajează folosirea surselor alternative de
energie. Cei care cumpără panouri solare, pompe de căldură sau instalații de producere a energiei
termice pe bază de biomasă primesc din partea statului subvenții. Programul, constă în acordarea
unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru mediu, în functie de tipul instalației.
Ministerul Educației și autoritățile locale finanțează numeroase activități și proiecte la nivel
național/regional/local în ceea ce privește identificarea, conștientizarea, formarea și utilizarea
elementelor dezvoltării durabile.
18 Format pentru raportarea implementarea strategiei unice privind educația pentru dezvolatare durabilă ,
http://www.mmediu.ro/protectia_mediului/dezvoltare_durabila/Raportari.pdf
CAPITOLUL III: Studiu de caz. Eficiența activității Ministerului Mediului,
Apelor și Pădurilor privind reducerea emisiei de
gaze cu efect de seră în România
În România, variabilitatea climei va avea efecte directe asupra anumitor sectoare precum
agricultură, silvicultură, gospodărirea apelor, rezidențiale și infrastructură, va duce la modificări ale
ciclului vegetației și la deplasarea liniilor de demarcație între păduri și pajisti, va determina creșterea
și intensitatea evenimentelor meteorologice extreme (furtuni, inundații, secete). Schimbările din
regimul climatic din România sunt încadrate în contextul global, având în vedere condițiile
regionale: creșterea temperaturii va fi mai accentuată în timpul verii, în timp ce în nord-vestul
Europei cea mai pronunțată creștere a temperaturii este așteptată iarna. În România se preconizează
o creștere a temperaturii medii anuale față de anii 1980-1990 similar cu cea specifică întreaga
Europă, cu mici diferențe între modele rezultate față de primele decenii ale secolului XXI, și cu
diferențe mai mari față de sfârșitul aceluiași secol: între 0.5°C și 1.5°C, pentru 2020-2029 și între
2.0°C și 5.0°C, pentru 2090-2099. 19
3.1. Considerații generale privind efectul de seră
Mulți compuși chimici din atmosferă acționează ca gaze cu efect de seră. Aceste gaze permit
luminii solare (radiația cu unde scurte) să treacă liber prin atmosfera Pământului și să încălzească
pământul și oceanele. Pământul încălzit eliberează această căldură sub formă de lumină infraroșie
(radiație cu undă lungă), invizibilă pentru ochii oamenilor. O parte din lumina infraroșie eliberată de
Pământ trece prin atmosferă înapoi în spațiu. Cu toate acestea, gazele cu efect de seră nu vor lăsa
toată lumina infraroșie să treacă prin atmosferă, ele absorb o parte și o radiază înapoi jos la pamant.
Acest fenomen, numit efect de seră, are loc în mod natural și menține suprafața Pământului caldă.
19 UNITED NATIONS, Climate Change, 2022, Status Report on the annual inventory of Romania, [online] disponibil la: https://unfccc.int/documents, Data accesării: 27
Aprilie 2022.
Este vital pentru supraviețuirea noastră pe Pământ. Fără efectul de seră, temperatura medie a
suprafeței Pământului ar fi cu aproximativ 15° Celsius mai rece, iar modul nostru actual de viață ar
fi imposibil.
Gazele cu efect de seră apar în mod natural și ne permit să supraviețuim pe Pământ prin
încălzirea aerului de lângă suprafața Pământului. Activitățile umane cresc acum cantitatea de gaze
cu efect de seră din atmosferă, ceea ce duce la schimbări ale climei. Aceste schimbări afectează
multe activități umane, inclusiv agricultura.
România a semnat Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice
(UNFCCC) în 1992, și a ratificat-o în 1994 prin Legea 24. România a semnat Protocolul de la Kyoto
în 1999 și l-a ratificat în ianuarie 2001. România s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de
seră (GES) cu 8% comparativ cu nivelurile din 1989 (an de bază) în prima perioadă de angajament
2008-2012. În contextul Deciziei nr. 1/CMP. 8, pentru a doua perioadă de angajament, 2013-2020,
România s-a angajat la o reducere a emisiilor de GES cu 20% față de anul de referință, 1990, ca
parte a unei îndepliniri comune cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, în baza prevederilor
din Articolul 4 din Protocolul de la Kyoto. Estimarea impactului schimbărilor climatice în România
a fost realizată prin elaborarea unui studiu, de către Academia Română; în acest sens, au fost
selectate Modele de Circulație Generală de diferite atmosfere, modele care reflectă cele mai bune
condiții românești. În conformitate cu rezultatele generate de aceste modele, presupunând că
concentrația de CO2 atmosferică s-ar dubla, este de așteptat pentru următoarele decenii ca
temperatura medie globală să crească cu 2,4-7,40°C.
Cunoaștem faptul că mai multe gaze din atmosferă pot absorbi căldură. Aceste gaze cu efect
de seră sunt produse atât prin procese naturale, cât și prin activități umane. Cele primare sunt:
 Dioxid de carbon (CO2);
 Metan (CH4);
 Protoxid de azot (N2O);
 Hidrofluorocarburi (HFCs);
 Perfluorocarburi (PFCs);
 Hexafluorura de sulf (SF6);
 Trifluorura de azot (NF3).
Cel mai mare contributor la emisiile totale de gaz cu efect de seră este CO2, urmat de CH4 și
N2O. În anul de bază, ponderile emisiilor de GES au fost: 68,71% CO2, 21,33% CH4, 8,51% N2O,
1,45% PFC. În 2020, ponderile emisiilor de GES au fost: 67,44% CO2, 20,70% CH4, 9,97% N2O,
0,0032% PFC. 20
3.2. Politici și măsuri pentru reducerea gazelor cu efect de seră
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor realizează politica națională în domeniile protecției

mediului, economiei verzi, biodiversității, ariilor naturale protejate, schimbărilor climatice pe toate
sectoarele și subsectoarele pe care le gestionează, elaborează strategia și reglementările specifice
pentru dezvoltarea și armonizarea acestor activități în cadrul politicii generale a Guvernului, asigură
și coordonează implementarea strategiei Guvernului în domeniile sale de competență, îndeplinind
rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare, reglementare, monitorizare, inspecție și control în
aceste domenii.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are următoarele responsabilități în domeniul
schimbărilor climatice:
 asigură coordonarea interministerială a procesului de elaborare, revizuire, implementare și
monitorizare a Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă, prin crearea cadrului instituțional de
monitorizare a obiectivelor și raportare privind dezvoltarea durabilă, în conformitate cu normele
europene și internaționale relevante; inițiative;
 coordonează activitatea de integrare a cerințelor schimbărilor climatice în celelalte politici
sectoriale în concordanță cu cerințele și standardele internaționale și europene;
 elaborează Strategia Națională și Planul Național privind contribuția României la atingerea
targetului Uniunii Europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050;
 asigurarea dezvoltării unui sistem național de proiecție a emisiilor de gaze cu efect de seră, în
conformitate cu prevederile europene în domeniu;
 elaborează și actualizează, conform principiilor europene, politica națională de adaptare la
efectele schimbărilor climatice și asigură coordonarea implementării acesteia la nivel național,
precum și raportarea rezultatelor conform cerințelor europene și internaționale;
Aprilie 2022.
În România există un cadru legal în domeniul schimbărilor climatice care permite o aplicare
coerentă a UNFCCC și a Protocolului de la Kyoto: 21
 Legislația primară, inclusiv actele specifice privind schimbările climatice;
 Reglementări generale de mediu, inclusiv aspecte legate de schimbările climatice;
 Legislația specifică sectoarelor de energie, transport, agricultură și silvicultură și
managementul deșeurilor.
În anul 2016 Guvernul României a aprobat prin HG nr.739/2016 „Strategia națională privind
schimbările climatice și creșterea economică bazată pe emisii reduse de carbon pentru perioada
2016-2020” și „Planul național de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale privind
Schimbările climatice și creșterea economică bazate pe emisii scăzute de carbon pentru perioada
2016-2020”.
Obiectivul principal al „Strategiei naționale pentru schimbări climatice și economie cu emisii
reduse de carbon” este de a mobiliza și de a permite actorilor privați și publici să reducă emisiile de
gaz de efect de seră din activități economice în conformitate cu obiectivele Uniunii Europene și să
se adapteze la impactul schimbărilor climatice, atât actuale, cât și viitor. În ceea ce privește procesul
de reducere a emisiilor de gaz cu efect de seră, această strategie adoptă obiective cuantificabile în
conformitate cu angajamentele Uniunii Europene pentru 2030. În ceea ce privește adaptarea la
schimbările climatice, scopul este de a sprijini și promova protecția mediului, a oamenilor și a
mediului. Strategia va ghida acțiunile României în domeniul schimbărilor climatice și al dezvoltării
cu emisii reduse de carbon până în 2030, reprezentând o actualizare și extindere a „Strategiei
naționale privind schimbările climatice 2013-2020”.
Politicile naționale și planurile de acțiune pentru reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră
sunt un element cheie în limitarea efectelor schimbărilor climatice asupra mediului, economiei și
societății. Pentru a sprijini creșterea verde pentru reducerea emisiilor de carbon, Uniunea Europeană
a introdus obiective ambițioase în materie de climă și energie până în 2020, fiind prima regiune care
a adoptat o legislație obligatorie pentru a se asigura că acestea sunt atinse. Obligațiile României în
calitate de stat membru al Uniunii Europene includ participarea la Mecanismul Uniunii Europene de
restricții și comercializare sau la Schema de comercializare a certificatelor de emisii EU ETS pentru
toate instalațiile consumatoare de energie. În plus, emisiile din activități economice din afara EU
ETS sunt reglementate prin Decizia nr. 406/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23
21 Comisia Europeană, 2020, Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030, [online] disponibil la:
https://ec.europa.eu/energy/sites/ener/files/documents/ro_final_necp_main_ro.pdf , Data accesării: 03 Mai 2022.
aprilie 2009 privind efortul statelor membre de a-și reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru a
îndeplini angajamentele comunitare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020; în
conformitate cu obiectivul stabilit, emisiile de gaze cu efect de seră pot crește cu 19% în 2020 față
de 2005.
Pentru fiecare sector prioritar, pe baza obiectivelor strategiei sectoriale, se întreprind acțiuni
de susținere a fiecărui obiectiv. Aceste acțiuni sunt: politice, de investiții, de consolidare a
capacităților instituționale etc. Planul de acțiuni privind schimbările climatice include selecția
acțiunilor pentru fiecare sector și obiectiv, împreună cu detalii complete despre termenele aferente,
organismele responsabile, sursele de finanțare, valorile de finanțare și rezultatele.
Sectorul Energetic
Guvernul României are un obiectiv strategic ca sectorul energetic să satisfacă cererea de
energie, atât acum, cât și pe termen mediu și lung la un preț mai mic, adecvat unei economii de piață
moderne și unui nivel de trai civilizat, siguranța alimentară, respectând principiile dezvoltării
durabile. Având în vedere rolul energiei pentru economie și societate, dezvoltarea acestui sector se
realizează sub supravegherea statului, prin elaborarea și implementarea unei strategii sectoriale, iar
pe termen scurt prin implementarea unei politici legate de domeniul strategic. 22
Măsurile de economisire a energiei primare privind producerea de energie electrică și
încălzire sunt următoarele:
 Retragerea din exploatare a unităților generatoare a căror durată de viață a fost depășită și
care au devenit învechite și înlocuirea acestora cu unități moderne cu eficiențe superioare;
 Realimentarea unităților de 330 MW care funcționează pe centrale electrice pe bază de lignit;
 Continuarea lucrărilor de modernizare a sistemelor de alimentare cu termoficare, respectiv a
unităților generatoare de fluid termic, a rețelei de transport a fluidului termic primar (apă
caldă), a centralelor termice și a modulelor de încălzire, a rețelei de distribuție a apei calde și
a fluidului termic;
 Producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie.
Energia este utilizată în toate activitățile economice și sociale. Din acest motiv, este
importantă utilizarea energiei în mod eficient, cu impact pozitiv asupra emisiilor de gaz cu efect de
seră.
22 UNITED NATIONS, Climate Change, 2020, Romania – Fourth Biennial Reporting, [online] disponibil la: https://unfccc.int/documents, Data accesării: 29 Aprilie 2022.
Planul Național de Acțiune privind Eficiența Energetică prevede măsuri de creștere a
eficienței energetice în sistemul de alimentare cu energie și consumatorii finali de energie (din
industrie, construcții, servicii, agricultură și sectorul rezidențial). În acest scop sunt promovate
următoarele programe: 23
 îmbunătățirea performanței termice a clădirilor (în sectoarele de servicii și rezidențiale);
 modernizarea infrastructurii de transport și distribuție a căldurii în sistem centralizat
(„Programul național de încălzire 2006-2015 – căldură și confort”, prelungit până în 2020);
 programul de incurajare a consumatorilor pentru achizitia de bunuri electrice cu eficiență
energetica ridicată;
 îmbunătățirea sistemelor de alimentare cu apă pentru a reduce consumul de energie și apă;
 Îmbunătățirea iluminatului public și a clădirilor prin utilizarea tehnologiei LED;
 Îmbunătățirea sistemului de transport de mărfuri și pasageri;
 Îmbunătățirea sistemelor de irigare pentru creșterea eficienței energetice etc.
Măsurile pentru creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de poluanți în sectorul
transporturilor sunt următoarele:
 Utilizarea sistemelor inteligente de transport;
 Reducerea transportului rutier;
 Programul de reînnoire a Parcului Naţional, finanţat din bugetul Fondului pentru Mediu;
 Măsuri aplicate de agenții economici, unitățile administrației publice locale și centrale, care
dețin peste 25 de vehicule, pentru monitorizarea și gestionarea combustibililor în vederea
reducerii consumului de combustibil;
 Îmbunătățirea transportului feroviar de mărfuri și pasageri prin procurarea de material rulant
cu eficiență energetică ridicată;
 Promovarea „autoturismelor curate” și stimularea producției acestora. Pentru a încuraja
achiziția unor astfel de autovehicule de pasageri, Ordonanța de Urgență nr. 40/2011 privind
promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere
energetic, modificată prin Ordonanța de urgență nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru
autovehiculul de pasageri, prevede acordarea unui nou bilet de mediu pentru fiecare
autovehicul electric de pasageri;
Sectorul proceselor industriale și utilizării produselor
Politica industrială urmărește implementarea celor mai bune tehnologii pentru creșterea
eficienței energetice și furnizarea de produse de calitate la prețuri competitive, în conformitate cu
autorizațiile de mediu. Rezultatul este că procesele industriale necesită operațiuni de reproiectare și
utilizarea de noi tehnologii pentru prelucrarea eficientă a materiilor prime și resurselor energetice,
conducând la reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră.
Regulamentul nr. 517/2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră (gaze F) care abrogă
Regulamentul nr. 842/2006 se aplică de la 1 ianuarie 2015 și urmărește reducerea acestor emisii cu
două treimi până în 2030 față de nivelurile din 2015.
Regulamentul stabilește următoarele obligații: 24
 interzice eliberarea deliberată a gazelor F dacă nu este necesară din punct de vedere tehnic
pentru utilizarea prevăzută a unui produs; producătorii trebuie să depună eforturi pentru a
limita emisiile în timpul producției, transportului și depozitării gazului F;
 operatorii echipamentelor care conțin gaze F trebuie să ia toate măsurile de precauție posibile
pentru a preveni orice scurgere și trebuie să se asigure că echipamentele sunt verificate
periodic pentru scurgeri; cerințele variază în funcție de impactul potențial asupra climei sau
de cât de închise ermetic sunt;
 autoritățile naționale sunt responsabile pentru stabilirea programelor de formare și certificare
pentru întreprinderile și persoanele implicate în instalare, furnizarea de servicii, întreținere,
reparare sau dezafectare a echipamentelor care conțin gaze F și recuperare;
 din 2015 până în 2025, se interzice treptat vânzarea de articole noi, cum ar fi anumite tipuri
de frigidere și congelatoare, sisteme de aer condiționat, spume și aerosoli care conțin gaze F,
acolo unde există alternative mai sigure și mai puțin poluante;
Sectorul agriculturii
Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă a României - Orizontul 2013 – 2020 - 2030 (HG
nr. 1460/2008) pune accent, în domeniul agriculturii şi producţiei alimentare, pe asigurarea
siguranţei în aprovizionare şi a siguranţei alimentelor. Agricultura continuă să joace un rol important
în asigurarea veniturilor unei părți semnificative a populației active. 25
În cadrul Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă a României pentru agricultură și
silvicultură sunt avute în vedere următoarele obiective naționale:
 Programul Orizont 2020 - Consolidarea structurilor din domeniul agroalimentar si silvic, cu
dezvoltarea economică și socială a zonelor rurale pentru reducerea continua a decalajelor si
pentru a atinge nivelul mediu de performanță actual al statelor membre ale Uniunii
Europene; Afirmarea României ca element de stabilitate pentru securitatea alimentară în
Europa de Sud-Est;
 Programul Orizont 2030 - Adoptarea deplină a politicilor și practicilor comunitare în
domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului; finalizarea restructurarii si modernizarii
unor astfel de sectoare si a spatiului rural.
Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 a fost aprobat conform Deciziei de
Implementare a Comisiei Europene nr. C (2015) 3508 din 26 mai 2015, cu modificările ulterioare.
Acest program continuă eforturile necesare dezvoltării zonei rurale realizate prin programul anterior
(2007-2013) prin abordarea strategică a următoarelor obiective:
 Creșterea fezabilității, modernizarea și restructurarea proprietaților agricole, în special a
proprietăților mici și mijlocii, întinerirea populației de fermieri, dezvoltarea sectorului de
prelucrare și consolidarea poziției pe piață a producătorilor agricoli;
 Managementul durabil al resurselor naturale și acțiuni împotriva schimbărilor climatice;
 Diversificarea activităților economice, crearea de locuri de muncă, îmbunătățirea
infrastructurii și a serviciilor pentru îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale.
Aceste obiective sunt în conformitate cu politica agricolă comună și cu Strategia Europa
2020. Aceste obiective sunt îndeplinite în perioada 2014-2020 prin cele șase priorități ale UE
stabilite în Regulamentul de dezvoltare rurală (1305/2013):
 încurajarea transferului de cunoștințe și a inovației în agricultură și silvicultură și în zonele
rurale;
 creșterea fezabilității și a competitivității tuturor tipurilor de agricultură în toate regiunile și
promovarea tehnologiilor agricole inovatoare și a managementului durabil al pădurilor;
 Promovarea organizării lanțului alimentar, inclusiv a procesării și comercializarii produselor
agricole, a bunăstării animalelor și a managementului riscurilor agricole;
 Restaurarea, conservarea și consolidarea ecosistemelor legate de agricultură și silvicultură;
 Promovarea utilizării eficiente a resurselor și sprijinirea tranziției către o economie cu emisii
scăzute de carbon, care este rezistentă la schimbările climatice în sectoarele agricol,
alimentar și forestier;
 Promovarea incluziunii sociale, reducerea sărăciei și dezvoltarea economică în zonele rurale.
Utilizarea terenului, schimbarea utilizării terenului și pădurile (UTCUTP)
Strategia de dezvoltare a sectorului silvic din România are ca obiectiv principal creșterea
contribuției acestuia la creșterea nivelului calității vieții, pe baza managementului durabil al
paduri.
Managementul durabil al padurilor este definit de legislatia română cu rolul de a asigura, în
prezent și în viitor, capacitatea de a exercita multiple functii ecologice, economice și sociale
permanente la nivel local, regional, nașional și global, fără a prejudicia alte ecosisteme. Această
formulare oferă o definiție generală a problemei climatice sau a contribuției potențiale la dezvoltarea
economică prin reducerea sau compensarea emisiilor din alte sectoare economice. 26
Următoarele sunt necesare pentru a îndeplini scopul principal:
 actualizarea cadrului instituțional în vederea realizării implementării unitare și susținute a
strategiei de dezvoltare a sectorului silvic;
 actualizarea legislației silvice și de dezvoltare rurală conform cerințelor stabilite de
managementul durabil al fondului forestier național;
 armonizarea legislației naționale cu legislația specifică Uniunii Europene, convențiile și
acordurile internaționale;
 revizuirea și promovarea actelor normative privind administrarea silvică a fondului silvic
național prin ocoale silvice, indiferent de natura proprietății;
 adaptarea cadrului de reglementare specific operațiunilor de exploatare și prelucrare a
lemnului, la cerințele și condițiile de protecție și conservare a mediului;
Sectorul deșeurilor
Managementul deșeurilor este una dintre problemele actuale ale României. Abordarea
integrată în managementul deșeurilor (colectarea, transportul, tratarea, reutilizarea și activitățile de
eliminare a deșeurilor), include construcția de instalații de eliminare a deșeurilor, împreună cu
măsuri de prevenire a generării deșeurilor și a reciclării deșeurilor, în conformitate cu următoarele
principii: prevenirea generării deșeurilor și impactul negativ al acestora, recuperarea deșeurilor prin
reciclare, reutilizare și eliminarea în siguranță a deșeurilor, atunci când recuperarea nu mai este
posibilă.
Conform Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României (2013 – 2020 –
2030), direcţiile strategice legate de managementul deşeurilor sunt: 27
 corelarea rațională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor de investiții, cu
capacitatea de susținere a capitalului natural;
 Utilizarea celor mai bune tehnologii economice și ecologice disponibile, în deciziile de
investiții ale fondurilor publice; introducerea fermă a criteriilor de ecoeficiență în toate
activitățile de producție sau de servicii;
 Prognoza efectelor schimbărilor climatice și elaborarea atât de soluții de adaptare pe termen
lung, cât și de măsuri de urgență intersectoriale, inclusiv portofolii de soluții alternative
pentru situații de criză generate de procese naturale și antropice.
Următoarele măsuri sunt stabilite la nivelul Uniunii Europene și la nivel național pentru a
reduce depozitele de deșeuri:
 prioritizarea eforturilor în domeniul managementului deșeurilor în conformitate cu ierarhia
deșeurilor;
 creșterea ratei de reciclare și îmbunătățirea calității materialelor reciclate, colaborarea strânsă
cu sectorul de afaceri și cu companiile cu au activitate principală valorificarea deșeurilor;
3.3. Informații despre emisiile și tendințele de gaz cu efect de seră
Acest subcapitol rezumă informații despre emisiile de gaze cu efect de seră (GES) ale
României în perioada 1989 - 2020. Datele privind emisiile de GES prezentate în această sunt în
concordanță cu emisiile de GES raportate de România în 2020 în conformitate cu Convenția către
secretariatul UNFCCC și corespund cu totalurile din tabelele CRF conform Convenției. 28
Datele
prezentate acoperă toate sectoarele și toate gazele directe în perioada 1989-2020 și sunt complete în
ceea ce privește acoperirea geografică.
Aprilie 2022.
Tendința emisiilor de gaz cu efect de seră reflectă principalele tendințe în dezvoltarea
economică a țării. În ultimul deceniu al secolului XX, emisiile de gaz cu efect de seră au scăzut cu
peste 50% din cauza tranziției României la o economie de piață, inclusiv a restructurării economiei,
a dispariției industriilor ineficiente și a pornirii primului reactor de la centrala nucleară de la
Cernavodă. În perioada 2000–2008, emisiile de GES au crescut ușor și s-au stabilizat ulterior ca
urmare a revitalizării economice. Din cauza crizei financiare și economice globale, emisiile de GES
au scăzut din nou în perioada 2009-2012 și s-au stabilizat în perioada 2013-2016. În 2017-2018,
emisiile de GES au crescut lent ca urmare a nivelului activităților economice.
Evoluția emisiilor totale de GES este prezentată în tabelul de mai jos. Tendința emisiilor de
GES reflectă principalele tendințe în dezvoltarea economică a țării.
GES 1989 (%) 2020 (%) Ponderea medie 1989 – 2020
(%)
CO₂ 68.71% 67.44% 68.20%
CH₄ 21.23% 20.70% 21.85%
N₂O 8.52% 9.97% 8.84%
NFCₛ 0.00% 0.02% 0.55%
PFCₛ 1.45% 0.00% 0.53%
SF₆ 0.00% 0.00074% 0.02%
NF₃ 0.00% 0.00% 0.00%
Tabel 1: Ponderea fiecărei GES directe în emisiile totale în 1989 și, respectiv 2020,
și ponderea medie a fiecărei GES directe în emisiile totale pentru perioada 1989-2020
Sursa: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Emisiile au început să crească după anul 2000 ca urmare a revitalizării economiei; în 2009,
emisiile au scăzut semnificativ față de nivelul din 2008, în timp ce în 2010 au continuat să scadă, din
cauza crizei economice. În 2011, emisiile au început să crească din nou, în timp ce în 2012-2013 au
scăzut; în 2014-2015 au crescut lent, în 2016 au scăzut lent, în 2017-2018 au crescut și în 2020 au
scăzut lent, urmărind nivelul activităților economice. Cel mai mare contributor la emisiile naționale
totale de GES este CO2, urmat de CH4 și N2O. 29
Emisiile totale de gaz cu efect de seră în 2020 s-au ridicat la 109.934,33 kt echivalent CO2.
Conform prevederilor Protocolului de la Kyoto, România s-a angajat să reducă emisiile de GES cu
Aprilie 2022.
8% în perioada 2008-2012 având în vedere nivelurile din anul de bază (1989). Totalul GES emisiile
au scăzut cu 64,20% în 2020 față de 1989, în timp ce emisiile/absorbțiile nete de GES (ținând cont
de eliminările de CO2) au scăzut cu 73,02%.
Cel mai mare contributor la emisiile totale de gaz cu efect de seră este CO2, urmat de CH4 și
N2O. Tabelul următor prezintă tendința emisiilor agregate, împărțite pe gaz.
CO2 (fără UTCUTP) CO2 (cu UTCUTP) CH4 (fără UTCUTP) N2O (fără UTCUTP)
HFCs PFCs SF6
500000
400000
300000
200000
100000
0
1989 1990 1995 2000 2005 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020
Figura 1: Tendința emisiilor de gaz cu efect de seră

Sursa: UNITED NATIONS, Climate Change
Dioxid de carbon (CO2) – cel mai important gaz antropogen cu efect de seră este dioxidul
de carbon. Scăderea emisiilor de CO2 (de la 210.970,96 kt în 1989 la 74.138,01 kt în 2020) este
cauzată de scăderea cantității de combustibili fosili arși în sectorul energetic (în special în producția
publică de energie electrică și termică, precum și în industriile prelucrătoare) și construcții, ca o
consecință a declinului activității.
Metan (CH4) – emisiile de metan, legate în principal de emisiile din extracția și distribuția
combustibililor fosili și de creșterea animalelor, au scăzut în 2020 cu 65,25% față de nivelul din
1989. Scăderea emisiilor de CH4 în agricultură se datorează scăderii nivelului efectivelor de
animale.
Protoxid de azot (N2O) – emisiile de N2O sunt generate în principal în cadrul activităților
solurilor agricole din sectorul Agricultură și în cadrul activităților industriei chimice din sectorul
proceselor industriale. Scăderea acestor activități (scăderea efectivelor de animale, scăderea
cantităților de îngrășăminte sintetice N aplicate pe sol, scăderea nivelului producțiilor agricole) se
reflectă în tendința emisiilor de N2O. Emisiile de N2O în 2020 au scăzut cu 58,06% în comparație
cu nivelul din anul de bază.
Fluorocarburi și SF6 (HFC, PFC, SF6) – Emisiile de fluorocarburi au înregistrat o scădere
puternică (99,92% în 2020 față de nivelul din 1989) a emisiilor de PFC din producția primară de
aluminiu și o creștere a emisiilor de HFC și SF6.
Figura de mai jos arată tendințele emisiilor de gaz cu efect de seră pe fiecare sector. Cel mai
important sector din Romînia este sectorul Energie, a reprezentat 66,25% din totalul emisiilor
naționale de gaz cu efect de seră în 2020. Emisiile de gaz cu efect de seră rezultate din sectorul
Energie au scăzut cu 66,50% față de anul de bază. 30
Emisii sectoriale de GES în 2020 [%]
11.71% Energie
5.38% Agricultură
Deșeuri
16.66%
Procese industriale
66.25%
Figura 2: Emisii sectoriale de GES în 2020 (%)

Sursa: UNITED NATIONS, Climate Change
Procese industriale și utilizarea produselor - contribuie la emisiile totale de gaz cu efect
de seră cu 11,71% în 2020. Emisiile directe de GES raportate în acest sector sunt asociate cu CO2,
CH4, N2O, HFC, PFC, SF6 și NF3. În 2020, industria minerală, industria metalelor și industria
chimică au cea mai mare pondere a emisiilor de GES din sectorul procese industriale și utilizarea
produselor, 36,67%, 29,87% și, respectiv, 13,13%. Comparativ cu 1989, emisiile de gaz cu efect de
seră din acest sector în 2020 au scăzut cu 72,06%, în principal din cauza scăderii producției
industriale.
Agricultura - emisiile de gaz cu efect de seră au scăzut și în acest sector. Emisiile de gaz cu
efect de seră în 2020 sunt cu 52,25% mai mici în comparație cu emisiile din 1989 datorită:
Aprilie 2022.
 declinului efectivelor de animale;
 scăderea suprafeţei cultivate cu orez;
 scăderea nivelului producţiilor agricole;
 scăderea cantităţilor de îngrăşământ sintetic N aplicate.
Sectorul deșeurilor - emisiile au crescut în 2020 cu 13,82% față de nivelul din 1989.
Contribuția sectorului deșeurilor la totalul emisiilor de gaz cu efect de seră în 2020 este de 5,38%.

Licenta - Ministerul Mediului

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta - Ministerul Mediului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAPITOLUL I: Ministerul Mediului – componentă a suportului

instituțional pentru managementul mediului natural

O parte importantă a legislației mediului este consacrată reglementării cadrului organizatoric

1.1. Reglementarea statutului și funcționării Ministerului Mediului

Având în vedere aceste interese, structura internă a sistemului organizatoric național nu

3 Ernest Lupan, op. cit., p.122.

1.2. Relațiile Ministerului Mediului cu celelalte componente ale suportului instituțional

5 Ernest Lupan, op. cit., p.93.

1.3. Principalele atribuții ale Ministerului Mediului

CAPITOLUL II: Rolul Ministerului Mediului în elaborarea, aplicarea

2.2. Finanțarea programelor și proiectelor de mediu

2.3. Evaluarea periodică a strategiei și politicii de mediu

14 Mircea Nicoară, op. cit., p. 154

3.1. Considerații generale privind efectul de seră

3.2. Politici și măsuri pentru reducerea gazelor cu efect de seră

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor realizează politica națională în domeniile protecției

3.3. Informații despre emisiile și tendințele de gaz cu efect de seră

Figura 1: Tendința emisiilor de gaz cu efect de seră

Emisii sectoriale de GES în 2020 [%]

Figura 2: Emisii sectoriale de GES în 2020 (%)

S-ar putea să vă placă și