Consiliului Consultativ pentru Regionalizare CONREG

Disparități și fluxuri
în fundamentarea social-economică
a regionalizării administrative a României

București, aprilie 2013

Consiliului Consultativ pentru Regionalizare CONREG – grupul academic

Analizele și punctele de vedere prezentate în acest material aparțin exclusiv grupului CONREG.

Coordonator raport, prof. Dumitru Sandu.

Materialul integrează rezultate ale analizelor social-economice și demografice din CONREG folosind cadrul unui studiu
anterior publicat de către unul dintre membrii Consiliului (Sandu 2011). A fost convertită o analiză de date într-un
material de fundamentare a unor politici (policy paper), adecvat cititorilor interesați de fundamentele folosite de
CONREG în proiectarea configurației de regionalizare administrativă 2013, din România. Prin conținut, textul este
complementar analizelor din CONREG martie 2013 (Raport 1) cu focalizare pe aspecte urbanistice, geografice sau strict
regionale din primul Raport de Progres..

2
Sinteza .................................................................................................................................................................4
O metaforă utilă - regionalizarea ca joc de șah ...........................................................................................4
Dinamica disparităților................................................................................................................................5
Configurația disparităților de dezvoltare.....................................................................................................6
Regionalizare prin grupări de similitudine sau de funcționalitate? .............................................................7
Recunoașterea regiunilor funcționale..........................................................................................................9
Funcționalitatea social-economică a regiunilor istorice mici................................................................... 13
Rolul contextului în regionalizarea 2013 ................................................................................................. 15
Raportarea la modelul polonez................................................................................................................ 18
Obiectiv ........................................................................................................................................................ 20
Disparități și arii de dezvoltare socială ....................................................................................................... 21
Dinamica și explicarea disparităților............................................................................................................ 28
Efectul de județ versus efectul de regiune în dezvoltarea socială a localităților .......................................... 31
Testul fluxurilor de migrație internă în evaluarea diferitelor regionalizări.................................................. 34
Concluzii ...................................................................................................................................................... 38
Discuție: care este cea mai bună regionalizare administrativă/pentru dezvoltare ? ..................................... 40
Anexe ........................................................................................................................................................... 43
Anexa 1: Indicele dezvoltării sociale locale (IDSL) ................................................................................ 43
Anexa 2: Explicarea diferențelor de dezvoltare la nivel de localitate prin factori locali și regionali ...... 46
Anexa 3: Criterii generale de evaluare a potențialului regional pentru dezvoltare (cazul regiunilor
administrative de tip NUTS 2) ................................................................................................................. 48
Anexa 4: Date tehnice pentru evidențierea efectului de județ și de regiune asupra dezvoltării localităților
................................................................................................................................................................. 49
Anexa 6: Hărțile fluxurilor de migrație ca fundament al regionalizării 2013 .......................................... 51

3
Sinteza ” …nu poţi rămâne la o formă învechită, încremenită, numai de
dragul tradiţiei, din respect pentru tot ce e vechi. Păstrezi (în
reorganizarea administrative-teritorială – n.n.) din tradiţie tot ce
se poate păstra. Dar nici nu se cade să dărâmi doar de dragul
dărâmării; ci trebuie să procedezi, cu hotărâre şi curaj, la acele
schimbări care ţi se impun de către nevoile reale ale vieţii,
păstrând cumpănire şi prudenţă (Henri H. Stahl 1969).

Materialul prezintă fundamente social-economice și demografice ale regionalizării administrative a României

în varianta 2013. Alegerea variantei de regionalizare adecvată sistemului administrativ al țării se face în
funcție de patru premise legate de a) problemele majore care trebuie rezolvate prin noua reformă
administrativ-teritorială sub aspectul
Patru premise ale fundamentării social-economice a disparităților și coeziunii teritoriale, b)
REGIONALIZĂRII 2013:
grupările teritoriale de similitudine social-
• Natura și dinamica disparităților de dezvoltare,
economică și culturală, c) cunoașterea
• Grupările de județe similare și/sau complementare sub
aspect socio-economic și cultural, fluxurilor majore care structurează
• Fluxurile de persoane (de tip migrație internă, de configurațiile regionale și de d) cerințele
durată), indicative pentru configurațiile funcționale recunoscute la nivel european pentru o
existente în teritoriu, proiectare eficientă a regiunilor de rang 2
• Criterii de bună practică în evaluarea unei regionalizări (NUTS 2) cu statut administrativ.
optime pentru dezvoltare la nivel european.
Disparitățile care trebuie să devină ținta instituțiilor și
politicilor de dezvoltare regională sunt analizate în dinamică, pe

O metaforă utilă - regionalizarea ca joc de șah. Configurația spațială a regiunilor este echivalentul tablei
pe care sunt puse piesele de șah iar regulile de construcție instituțională pentru practica administrativă sunt
echivalentul celor de joc efectiv 1. Evident, nu trebuie să îți faci iluzia că dacă vei proiecta bine spațiile
regionale succesul este asigurat. Vor conta foarte mult și regulile de joc, respectiv instituțiile, și competențele
jucătorilor, socializarea lor în respectarea regulilor și în gândirea regională. Analogia nu trebuie luată
mecanic, însă. Tabla de șah, respectiv configurația regională, nu este la fel în toate țările. Ea trebuie
proiectată în raport cu reguli generale de bună practică (EC 2003, EUROSTAT 2010, Jordan 2003) dar și
funcție de context, de problemele legate de disparitățile regionale și de deficit de subsidiaritate. Nici tabla de
joc și nici regulile de aplicat pentru cazul dezvoltării regionale nu au șanse de a fi optime, de folosință
îndelungată, decât dacă sunt rezultat de proiectare și susținere multiplă – experți, populație, politicieni de
orientare democratică. Este fundamental ca regulile de pornire să includă și mecanisme de prevenire a
riscurilor 2. Configurația spațială a regiunilor administrative contează, semnificativ, pentru șansele
regionalizării 2013 din România sub aspectul șanselor de
funcționalitate, subsidiaritate și competitivitate regională. Disparitățile de dezvoltare s-au adâncit
Ținta ”jocului de șah” al regionalizării este realizarea în mai mare măsură sub aspect economic decât
coeziunii teritoriale, cu fațetele ei de reducere a social (fig. 6).
disparităților intra- și inter-regionale și de sporire a În ”relieful social” al Românei din
competitivității unităților teritoriale. Toate aceste trei ținte ultimul deceniu, disparitățile de dezvoltare s-au
depind de configurațiile spațiale și de proiectarea accentuat mai mult între segmentele urbane și
rurale ale județelor decât între județe ca atare.
instituțională pentru regionalizare optimă. Cât anume
condiționează proiectarea spațiilor regionale și cât matricea
lor instituțională de funcționare este greu de spus. Probabil că mai mult cântărește aspectul instituțional.

4

Accentuarea decalajelor interjudețene și între
medii rezidențiale nu susține, în niciun fel , teza că
”regiunile de dezvoltare instituite prin legea 151 din
1998 au fost greșit proiectate”. Fără statut administrativ
acestea nu aveau cum să ducă la coeziune teritorială.
Faptul menționat este semnificativ pentru incapacitatea
județelor de a contribui la reducerea decalajelor de
dezvoltare în absența descentralizării și a instituirii
regiunilor ca nivel administrativ intermediar între
structurile centrale și cele județene.
uman , social și cultural.
Ambele, însă, conturul de regiune și instituțiile
regionale, contează la modul semnificativ. Matricea
spațială a regionalizării trebuie astfel concepută încât
să faciliteze adoptarea unor strategii multiple pentru
dezvoltare – subsidiaritate, integrare și specializare
funcțională, promovarea mediilor inovative,
clusterelor (Shearmur, 2011) etc. Odată adoptată,
regionalizarea administrativă va fi tot atât de
eficientă pe cât de bune vor fi regulile jocului și cât
de bogați sau apți de îmbogățire vor fi principalii
actori ai procesului: instituțiile administrative,
firmele economice, populația, experții în capital

Dinamica disparităților. Două exemple sunt suficiente pentru a ilustra deficiențele sau, într-o evaluare și
mai severă, eșecul programelor de dezvoltare spațială
din România de după 1990. Este vorba de ce s-a
Redescoperirea, în practică nu în teorie, a
întâmplat cu decalajele de nivel de viață între urban și principiului subsidiarității este fundamentală
rural, pe termen lung, în ultimele două decenii, și cu pentru a stopa trendul accentuării disparităților de
persistența polilor de sărăcie în Botoșani-Vaslui și în dezvoltare.
sudul Munteniei: în pofida faptului că rata mortalității Este necesar ca politicile și instituțiile cu
infantile s-a redus considerabil după 1990, se menține funcții de dezvoltare să redevină sensibile la
relativ constantă diferența3 între rata sporită din rural contextul spațial, să practice efectiv modul de
și cea redusă din urban (Figura 7); decalajele gândire regional (bazat pe clustere economice,
interjudețene și rural-urbane legate de mortalitatea conjugarea diferitelor activități economice,
infantilă tind să crească (Figura 6); județele proiectare multinivel etc.). Regionalizarea în sine,
menționate din estul Moldovei și sudul Munteniei fără gândire regională, nu va rezolva problemele.
aveau ranguri minime de dezvoltare și în 1990
(Ramboll- Grupul de Consultanță, 1996, XII) și în 2008 (vezi figura 2 în acest text). În ultima perioadă, la
grupul respectiv de județe sărace s-a adăugat și sudul Olteniei. Disparitățile economice dintre județe s-au
accentuat mai mult decât cele sociale, în special după 1999 (Figura 6). Din cele anterior menționate s-ar
putea trage concluzia că decalajele de dezvoltare se mențin sau se accentuează numai în legătură cu
raporturile dintre județe și cu cele referitoare la mediile rezidențiale, urban și rural. În fapt, din acest tablou ,
corect altfel, lipsește un termen foarte important dat de intersecția între spațiul județean și cel al mediilor
rezidențiale. În fapt, relieful de nivelul de viață în România se diferențiază clar nu din perspectiva a 41
blocuri teritoriale (eliminând, pentru simplificare, Bucureștiul) date de județe ci de 82 unități
teritoriale definite de câte doua segmente rezidențiale, urban și rural, pentru fiecare județ (Figura 1).
Clujul, spre,exemplu, unul dintre județele cele mai dezvoltate ale țării sub aspect social (Figura 1A) , face
parte din categoria județelor cu nivel maxim de decalaj de dezvoltare între urban și rural, similar cu Iași,
Dolj, Vaslui, Vâlcea și Sălaj. Cea mai puternică accentuare a disparităților de dezvoltare poate fi constată
tocmai la nivelul blocurilor teritoriale date de segmentele urbane și rurale ale tuturor județelor.

Aspectele anterior menționate indică faptul că politica de dezvoltare a tuturor guvernelor României în
perioada post-decembristă, în faptă, nu în declarații de intenții, a fost una insensibilă la contextele
spațiale, departe de dezideratul european al unei politici de dezvoltare cu contextualizare spațială
(Barca, McCann et al. 2012). Lucrurile s-au întâmplat ca și cum de la centru nu s-au văzut disparitățile de
dezvoltare între unități regionale (de tip județ, regiune istorică, regiune de dezvoltare, arie culturală , arie
socială etc.) iar de la nivel de județ sau regiune de dezvoltare au lipsit mecanismele de corectare a decalajelor
inter-regionale.

5
Configurația disparităților de dezvoltare. O analiză întreprinsă asupra a aproape 90% dintre cele 3181 de
localități urbane și rurale (Tabel A 2) indică faptul că localitățile cele mai dezvoltate în România sunt orașe
mari, situate în apropierea unor căi de comunicație importante, cu puternică atracție a navetiștilor pentru
lucru , localizate în special în Banat, Transilvania sau Dobrogea, în județe cu pondere mare a ocupării
neagricole a populației. Detalierea respectivei analize separat pe comune și orașe a permis identificarea
principalelor axe de structurare a disparităților regionale din România. Există cinci tipuri de condiționară care
favorizează dezvoltarea sau sărăcia la nivel comunitar-regional. Acestea , sistematizate în figura de mai jos,
sunt legate de mediul rezidențial, densitatea populației, accesibilitatea la serviciile urbane și la infrastructura
de comunicare, sectorul economic de ocupare și la capitalul relațional al populației.

PRINCIPALELE DISPARITĂȚI REGIONALE ÎN DEZVOLTAREA SOCIALĂ DIN ROMÂNIA DE AZI

DEZVOLTĂRE SOCIALĂ: educație, sănătate, consum (public-privat, de

Axele majore de structurare a disparităților favorizare sărăcie favorizare dezvoltare

DOMENII ESENȚIALE DE MANIFESTARE A DISPARITĂȚILOR DE

sociale , la nivel regional în România socială

MEDIUL REZIDENȚIAL rural urban

bunuri și servicii), calitatea relațiilor sociale

CONCENTRARE REZIDENȚIALĂ redusă sporită
număr de locuitori, densitate

ACCESIBILITATE LA SERVICII ȘI INFRASTRUCTURA

distanța față de oraș/orașe mari redusă sporită
acces la drumuri europene, modernizate

SECTOR DE OCUPARE agricol neagricol

agricol/neagricol, cerealier/zootehnic

CAPITALUL RELAȚIONAL AL POPULAȚIEI

asociat cu diversitatea culturală, religioasă și
etnică redus sporit

Unități regionale relevante pentru disparitățile regionale: regiuni istorice, regiuni de dezvoltare, județe, rețele
de localități urbane sau rurale la nivel de județ, microregiuni

Sărăcia maximă tinde să fie localizată în regiunile rurale cu densitate redusă a populației, slabă conectare la
rețelele de comunicare urbană și națională sau internațională și populație care dispune de un capital relațional
redus. (Stocul de educație la nivelul populației din localitate sau din regiune nu apare în descrierea anterioară
ca predictor al dezvoltării pentru că este considerat a fi , efectiv, o componentă a dezvoltării estimată prin
indicele dezvoltării sociale , Anexa 1). Desigur, modelul de analiză statistică de la care am pornit (Anexa 2)
nu a dispus de o măsurare a tuturor factorilor care pot influența calitatea vieții. Nu am putut lua în
considerație impactul sentimentelor identitare (etnice, religioase, comunitare, regionale etc.) pentru că nu
dispunem de astfel de măsuri pentru fiecare dintre localitățile sau județele țării. Pentru această zona de
condiționare culturală a dezvoltării am dispus, însă, de estimări ale diversității culturale , etnice și religioase a
populației din localitate. Am constatat, pe această bază, că în orașele în care există o pondere mai mare de
persoane de religie minoritară (alta decât cea creștin-ortodoxă) nivelul de dezvoltare a localității tinde să fie
mai mare, ținând sub control factori determinanți de genul celor anterior menționați. Cu datele de care
dispunem în clipa de față, interpretăm această constatare ca relevantă pentru faptul că dinamica de
dezvoltare local-regională tinde să fie mai bună în condițiile în care populația dispune de un capital
relațional superior 4.

6
Axele de structurare a disparităților pentru cazul României sunt departe de a fi specifice. Un raport al Băncii
Mondiale din 2009 indica, la nivel global, trei provocări majore pentru dezvoltarea - distanța, densitatea și
divizarea (World Bank, 2009: XIX). Pentru cele trei provocări (3 D) sunt indicate trei tipuri de soluții (3 I) în
termeni de infrastructură pentru distanță, instituții pentru probleme asociate cu densitatea și integrarea
funcțională ca răspuns la separare. Este nevoie , pentru dezvoltarea spațială, de ”instituții care unifică,
infrastructură care conectează și intervenții focalizate” (World Bank, 2009: XIII). Cerințele pentru
infrastructură de comunicare, integrare funcțională la nivel regional și edificarea unei administrații
performante sunt puternic manifeste
și în cazul României.
Nivelul mediu de dezvoltare a satelor centrale și periferice
pe regiuni de dezvoltare, 2002 (valori medii ponderate ale indicelui de În context, ar fi de menționat că
dezvoltare a satului DEVSAT2002 ponderate cu populația satelor) disparitățile spațiale se manifestă în
100 78 80
România nu numai pe axa rural-
70 74 72
80 64 64 67
53 54 54 56 urban ci și pe o sub-axă a acesteia
46 48 47 50
60 legată de diferențele dintre satele
40
20
centru de comună (pe teritoriul
0 cărora se află sediile primăriilor
NORD-EST SUD-VEST SUD-EST ROMANIA NORD-VEST SUD VEST CENTRU rurale) și cele periferice. Se vorbește
(FĂRĂ foarte puțin în spațiul public despre
Sursa de date: Baza de date ILFOV)
ATRSsate, la http://goo.gl/Kujvm
faptul că în satele periferice nivelul
sate periferice sate centru de comună de viață este mult mai coborât decât
în satele centrale. Este un gen de
defavorizare socială de mare impact,
trecută sub tăcerea obișnuinței.

Regionalizare prin grupări de similitudine sau de funcționalitate? Reducerea disparităților

economice și sociale (sau, în formulare echivalentă , sporirea coeziunii teritoriale interne a țării) este un
obiectiv care se impune de la sine prin gravitatea problemelor de dezvoltare anterior menționate. Toată
dezbaterea referitoare la configurația viitoarelor regiuni administrative poate fi gestionată nu pornind de la
harți ci de la principii de regionalizare. Acestea , la rândul lor, decurg din natura problemelor de dezvoltare
semnalate în material și din normativele și bunele practici din
Uniunea Europeană în domeniu. Regiunile de dezvoltare
instituite în 1998 manifestă un grad
Propunerile de maximă circulație în spațiul public românesc în sporit de unitate funcțională, dovedită
legătură cu tipurile de decupare implicate în regionalizare variază în prin structura fluxurilor de migrație
funcție de a) mărime regiunilor/ numărul lor și b) criteriile de interjudețene. Niciun alt model de
delimitare a contururilor regionale și c) gradul de restructurare regionalizare dintre cele discutate în
simultană a diferitelor unități administrativ-teritoriale. material nu satisface în același grad
principiul respectiv de optim funcțional
potențial.
Din combinațiile asociate cu aceste criterii rezultă regionalizările:
A. Modelul regiunilor mari, determinate multicriterial (8 regiuni de dezvoltare instituite prin
regionalizarea 1998),
B. Modelul regiunilor mari, determinate pe un singur criteriu, cel cultural-istoric (8 regiuni istorice),
C. Modelul regiunilor mici, omogene (16 regiuni sau similar)
D. Modelul regiunilor mari, cu eliminarea județelor din sistemul administrativ
E. Modelul de reconfigurare administrativă totală a limitelor de județ , regiuni și comune.

7
 Am centrat analiza pe primele trei modele .
Principii majore în practica europeană a proiectării noilor regiuni Ultimele două presupun schimbări majore,
administrative pentru dezvoltare: probabilitate sporită ca noile simultane, în restructurarea administrativ-
regiuni să aibă a)unitate funcțională, b)competitivitate și c) teritorială, neconcordante cu recomandările
funcție de subsidiaritate. UE în vigoare (Commission 2003:L154/1) și
cu riscuri foarte mari de dezorganizare
Condițiile spațial-demografice de favorizare a realizării acestor administrativă prin aplicare.
principii sunt legate de d) regiuni mari în raport cu cele de tip
NUTS 3, pentru a reduce costurile administrative, e) regiuni de Alegerea unuia sau altuia dintre cele trei
mărime apropiată și f) formă spațială care să permită modele, cu posibile variații minore în cadrul
accesibilitatea sporită în cadrul regiunii.
tipului de referință, implica folosirea unui
set minimal de principii de identificare a
Cu cât populația regiunii este mai mare față de media de
regionalizării optime pentru dezvoltare.
populație pentru județele componente cu atât costurile
Discutarea criteriilor de detaliu pentru
administrative pe regiunea respectivă, raportate la numărul de
locuitori, vor fi mai reduse. (Indicele este semnificativ în special
proiectarea regiunilor administrative în cazul
pe total țară, pentru comparații internaționale.) României este făcută în cadrul altui material
COMREG.

Pentru materialul de față ne limităm la un set redus de principii minimale, identificate în normativele UE și
în literatura de specialitate din domeniu (vezi și anexa 3):

Grilă de principii și criterii de evaluare a funcționalității structurilor regionale existente/proiectate

PRINCIPII CRITERII SUBCRITERII (mod de măsurare)
1.fluxurile principale de emigrare (internă, în spațiul național) să aibă,
întreg sub aspectul…
Regiunea să fie un

...pieței forței de muncă prioritar, destinații intraregionale

..interacțiunile socio-
2. interacțiunile să fie orientate mai mult intra- decât inter-regional
spațiale
3.structurat mono- sau policentric, nu spre un centru urban aflat în afara
...sistemului de așezări …
regiunii (nu regiune ”descentrată”)
Șanse de competitivitate

mărimea regiunilor 4. regiuni mari, de cel puțin 2 milioane de locuitori

5.evitarea situației de a avea regiuni preponderent rurale, cu populație

majoritar ocupată în agricultură, îmbătrânită
compoziție a populației
6. favorizarea configurațiilor regionale care asigură resurse suplimentare
favorabilă dezvoltării
de capital relațional (colectivitățile de mare diversitate etnică , religioasă,
ca experiență de migrație etc.) și uman
Subsidi-
aritate

7.specificitate a competențelor instituționale în raport cu nivelele județean și național (valențe de subsidiaritate)

8. menținerea județelor ca regiuni de tip NUT3, de maximă omogenitate socială, economică și culturală,
complementare regiunilor
relativă
Impor-
tanță

9.criteriile de funcționalitate să aibă prioritate în raport cu cele de similitudine socială, economică sau culturală în
determinarea și/sau evaluarea regiunilor
Grila adaptează și detaliază pentru analiza de funcționalitate social-economică idei cuprinse în Raportul de progres 1 elaborat în cadrul
CONREG, martie 2013.

8
 Evaluarea celor trei tipuri de regionalizări, din perspectiva criteriilor menționate anterior este prezentată
succint în tabelul de mai jos:

Avantaje și dezavantaje pe principalele tipuri de regionalizări

Tipuri de regionalizare Avantaje Dezavantaje

Tipul A : Constituie un spațiu identitar de Regiunile istorice sunt :

regiuni mari, largă acceptare la nivelul • foarte eterogene, dincolo de criteriul cultural-istoric
omogene pe populației, premisă pentru • cu inegalități demografice mari între ele,
criteriul mobilizarea voluntară a
• cu grad redus de accesibilitate de la periferie la centru
cultural- resurselor 5 .
istoric . (ex: Moldova, Muntenia).
Cazul • Singura regionalizare administrativă care a urmat parțial
regiunilor conturul regiunilor istorice, cea din 1929-1931, este
istorice. exemplu de eșec.
Tipul B: • Omogenitate multicriterială . Aparenta ”artificialitate” în viziunea unor segmente
regiuni mari; • Funcționalitate dovedită prin semnificative de populație. Susținerea unui astfel de punct
omogene configurația fluxurilor de de vedere poate fi semnificativ redusă prin:
multicriterial migrație. • Schimbarea denumirii lor (exemplu: Nord-Moldova,
cu menținerea județelor

(economic, • De mărime relativ egală. Dunărea de Jos 6, Sud-Muntenia, Oltenia, Vest-

social și • Grad sporit de accesibilitate de la Banat, Transilvania de Nord-Vest, Transilvania
cultural). periferie la centru. Centrală, București). O implicare directă a
• Pot valorifica nu numai reprezentanților regionali, după stabilirea
Cazul celor identitățile ci și diversitățile
8 regiuni de regiunilor, în alegerea denumirii lor, ar putea fi
regionale neconflictuale.
dezvoltare • Ca potențial economic sunt o soluție.
1998 superioare celor de tip A. • Evidențiere faptului că respectivele regiuni sunt mai
• Potențial de competivitate sporit omogene decât cele istorice, cu potențial de
în context european prin dezvoltare superior.
compoziție și mărime • Faptul că regiunea Sud-Muntenia are centrul
demografică. funcțional în afara ei, la București-Ilfov. Posibilă
soluție, contopirea celor doua regiuni, după
estimare costuri și beneficii ale reunirii.
Tipul C: Omogenitate maximă dată de • Aduc costuri administrative foarte mari pentru că
microregiuni proximitate practic dublează administrațiile județene.
de 2-3 județe • Competitivitate economică extrem de redusă în
context european.
• Unele sunt ”descentrate”, cu centru polarizator în
afara lor.
Tipul D: regiuni mari, cu eliminarea județelor din Varianta voluntaristă de regionalizare care ignoră faptul
că județele sunt principala matrice identitară în România
fără județe/cu
reconfigurare

sistemul administrativ
de azi. Reduce șansele de subsidiaritate.
integrală

Tipul E: reconfigurare administrativă totală a Blochează, practic , reorganizarea administrativă prin

limitelor de județ și regiune multiplicarea modificărilor teritoriale și administrative
necesare.

Recunoașterea regiunilor funcționale 7 prin configurația fluxurilor de migrație interjudețeană.

Principalul argument clar, oferit pentru ideea că regiunile de dezvoltare au un potențial foarte mare de unitate
funcțională este dat de harta fluxurilor de migrație între locul de naștere și cel de domiciliu (”migrație pe
durata vieții”). Importanța acestei cartografieri rezidă în faptul că fluxurile respective sunt semnificative

9
pentru piețele regionale ale forței de muncă dar și pentru grupările de județe între care există legături sociale
puternice prin fluxuri multiple de circulație a populației.

Simpla inspectare a harții de migrație de mai jos (vezi și alte variante de hărți ale migrației în anexa 6)
indică faptul că regiunile de dezvoltare au un potențial foarte mare de funcționalitate, mai mare decât
regiunile istorice sau grupări de 2-3 județe învecinate. O regiune este cu un potențial de funcționalitate cu
atât mai mare cu cât județele care o compun sunt legate prin mai multe fluxuri importante (de rang 1 și 2, în
special) și cu cât numărul fluxurilor care plecă din regiunea de referință în afara ei este mai mic. Paradoxal,
regiunea care satisface cel mai puțin aceste criterii este cea care din punct de vedere cultural este cea mai
omogenă - Sud-Vest (Oltenia). Mult-discutata regiune Sud-Est este departe de a fi nefuncțională. Legăturile
tari care o structurează sunt pe rețeaua Vrancea-Galați-Brăila și Tulcea-Constanța. Regiunea Vest (Vest-
Banat) este puternic structurată în interior prin gravitația județelor Arad, Caraș-Severin și Hunedoara spre
Timiș. Fiind o regiune puternic dezvoltată atrage, firesc, fluxuri și din afara ei.

Centrele regionale majore rezultă, de asemenea, din aceeași configurație a fluxurilor: Timiș pentru Vest, Cluj
pentru Nord-Vest, Brașov pentru Centru, Iași pentru Nord-Est, Galați-Brăila pentru Sud-Est, Dolj pentru
Sud-Vest. Pentru regiunea Sud, centrul evident este București. Este o întrebare dacă, din această perspectivă,
nu ar fi indicată reunirea celor două regiuni pentru a avea o singură unitate funcțională majoră în această
parte a țării. S-ar ajunge la o regiune foarte mare, de aproximativ cinci milioane de locuitori. Soluția se
practică, însă, pentru ariile metropolitane ale orașelor capitală (vezi, spre exemplu, cazul voievodatului
Mazowia, de peste 5 milioane locuitori, care încorporează Varșovia). Este foarte probabil că o regiunea care
ar reuni actuala regiune de dezvoltare Sud-Muntenia cu București Ilfov ar putea avea un real efect asupra
reducerii sărăciei din sudul Munteniei. O sursă a sărăciei din județele Câmpiei Române este și faptul că
, pe termen lung, Bucureștiul a acționat ca un magnet care a atras capitalul uman din zonele de câmpie
însă nu a dat nimic în schimb, nu
a contribuit în niciun fel la
Analiza principalelor fluxuri de migrație indică în mod clar
dezvoltarea infrastructurii rurale
principalele centre ale regiunilor funcționale. Decizia pentru locul de
plasare a centrelor administrative ale noilor regiuni nu decurge, însă,
din județele apropiate de unde și-
automat, din această constatare. Este necesară o abordare separată în
a atras forța de muncă. Formula
care să fie luate în seamă și alte criterii: centralitatea geografică a orașului de organizare sugerată ar putea
capitală în regiune, infrastructura care îl leagă de restul județelor, starea fi punctul de ruptură cu un astfel
infrastructurii locale pentru comunicare , spații publice pentru instituțiile de trecut. Resursele imense de
administrației etc. Oricum, în afara unei grile de criterii care să ducă la o competență în alcătuirea de
decizie întemeiată nu poate fi rezolvată problema localizării centrelor proiecte și de organizare ale
administrative ale regiunilor. O decizie strict politică pe această temă este capitalei ar putea fi un rezervor
puțin probabil să fie viabilă. important pentru obținerea unor
proiecte de dezvoltare care să
relanseze procesele de dezvoltare
din județele adiacente.

10
În estimarea gradului de funcționalitate al regiunilor de dezvoltare înainte de a fi instituționalizate ca regiuni
administrative este de luat în considerație și nivelul lor de urbanizare. Lăsând la o parte cazul București-
Ilfov, cu totul special, este de menționat că regiunile Vest și Centru, cu puternică structurare funcțională, sunt
și regiuni cu grad ridicat de urbanizare. Toate cele trei regiuni sudice care au și un grad mai redus de
structurare funcțională au și o rată scăzută de urbanizare. Regiunile cu grad redus de urbanizare vor fi
obligate să adopte, ca regiuni administrative, politici adecvate pentru reducerea deficitului de ocupare non-
agricolă a populației, de infrastructură de locuire modernă etc.

Segmentarea Transilvaniei (în sens larg), a zonelor de dincolo de Carpați, în trei regiuni de dezvoltare
(posibile regiuni administrative) devine pe deplin inteligibilă dacă luăm în seamă regiunile funcționale
relevate de fluxurile de migrație interjudețeană (figura 8 si anexa 6). Brașovul, Clujul și Timișul sunt centre
pentru trei regiuni funcționale puternic structurate. Județele care constituie regiunea Centru, spre exemplu,
sunt structurate pe rețele funcționale care leagă, în principal, Sibiu , Covasna și Harghita de Brașov, Harghita
de Mureș iar Mureș și Alba de Sibiu (fig. 8 B). În Nord-Vest, principalele rețele de structurare sunt de la
Bistrița-Năsăud , Sălaj și parțial de la Maramureș la Cluj, între Maramureș și Satu Mare . Bihor este un județ
orientat în afară, în special spre Timiș și Arad. În Vest, Timiș este centrul de atracție de maximă forță pentru
Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

Constatarea fundamentală care rezultă din analiza hărților fluxurilor de migrație (vezi și anexa 6) este că
singura regionalizare vehiculată în spațiul public și care satisface în foarte mare măsură criteriul
unității funcționale este cea a regiunilor de dezvoltare din 1998. O posibilă îmbunătățire a acesteia , pe
criteriul funcționalitate, este reunirea regiunilor Sud și București-Ilfov. În rest, regiunile istorice sunt
departe de a fi unități funcționale iar microregiunile de 2-3 județe sunt fie ineficiente din punct de vedere
administrativ, fie astfel concepute încât au centre de atracție urbană în afara lor (unități ”descentrate”).

11
 Pentru a clarifica în mai mare măsură raportul dintre regiunile funcționale și cele de similitudine, propunem
o comparație între harta de migrație (expresie de grupare funcțională a județelor) și harta referitoare la
nivelul de dezvoltare social-economică a județelor și cea ariilor culturale.

Harta județelor funcție de nivelul lor de dezvoltare socială și conturul regiunilor de dezvoltare

Harta ariilor culturale este relevantă pentru subregiunile culturale ale regiunilor istorice. Cele 18 arii culturale
sunt, cu argumentarea cantitativa și calitativa de rigoare (Sandu 2002), mult mai omogene decât regiunile
istorice. În Transilvania, spre exemplu, se disting patru astfel de arii sau subregiuni - Sibiu-Brașov, Covasna-
Harghita, Cluj-Mureș, Sălaj – Bistrița-Năsăud și Alba-Hunedoara. Moldova și Muntenia sunt constituite,
fiecare , din câte trei arii culturale iar Oltenia din două.
Pot fi constituite regiuni administrative din
regiuni de similaritate, de tipul grupărilor de județe cu Ariile culturale sunt veritabile matrice de sociabilitate,
nivel de dezvoltare apropiat sau din arii culturale. Ele se grupări de județe în care modelele de interacțiune
regăsesc în propunerile din spațiul public, orientate socială sunt similare. Cultura pe care ele o circumscriu
spre regiuni mici, omogene cultural sau social. Astfel de este o combinație între cea istorică, de lungă durată,
regionalizări ar încălca , însă, principiul subsidiarității specifică regiunilor istorice , și cea recentă dată de
(ar dubla , practic, rolul județelor) și ar fi ”descentrate”procese și realități mai apropiate de timpul prezent.
, cu poli de creștere în afara lor. Ariile sociale sunt semnificative pentru profilul de
educație, consum și infrastructură pentru județele
componente. Dacă s-ar dori construirea unor regiuni administrative care să fie conforme cu grupările de
județe asemănătoare sub aspectul dezvoltării sociale ar rezulta un număr mare de grupări. Varianta nu poate
fi luată, însă , în calcul din simplul motiv că ar fi încălcat principul subsidiarității – regiunile de 2-3 județe ar
dubla , în bună măsură, funcțiile județelor componente. În plus, multe dintre noile (micro)regiuni ar fi

12
”descentrate” cu poli de creștere situați în afara lor (Bacău , Neamț și Suceava, fără Iași, Caraș-Severin și
Hunedoara rupte de Timiș etc.).

Ariile culturale.

Pentru detalii
tehnice asupra
modului de
construire harții
vezi Figura 5

Funcționalitatea social-economică a
Înlocuirea regiunilor istorice mici cu regiuni administrative regiunilor istorice mici. Una dintre
mai mari, care le integrează pe cele istorice, duce la regiuni problemele majore în practica de
administrative mai eterogene cultural decât nucleele istorice pe care proiectare este cea a raportului dintre
le includ dar sporește eficiența funcțională pentru toate județele din criteriile de funcționalitate social-
cadrul regiunii administrative. Este ca și cum sporul de economică, dezvoltare socială și cele de
funcționalitate social-economică ar fi ”plătit” prin reducerea similitudine culturală, pentru cazul
omogenității culturale a ariei. În fapt o altă consecință a extinderii regiunilor tradiționale mici. Este cazul
ariei cultural-istorice mici este și sporirea diversității culturale în cu Dobrogea și Banat care au sub un
regiunea de dezvoltare. Bine gestionată, o astfel de diversitate milion de locuitori fiecare, conform
neconflictuală poate duce la dezvoltare ca și resursele identitare. datelor preliminare de la ultimul
recensământ din octombrie 2011.

Ambele regiuni istorice, formate din câte două județe, sunt integrate funcțional și cu omogenitate culturală
ridicată. Sub aspectul dezvoltării sociale acestea sunt foarte eterogene în interior: Constanța este mult mai
dezvoltată decât Tulcea și Timiș mult mai dezvoltat, comparativ cu Caraș-Severin (figura 2).

13
Regiune Regiune istorică
Populația stabilă, octombrie Populația stabilă, octombrie
2011 (date preliminare), mii 2011 (date preliminare), mii
Nord-Est 3149 Moldova 3980
Sud-Muntenia 3000 Muntenia 3737
Nord-Vest 2495 Crișana-Maramureș 1749
Sud_Est 2400 Dobrogea 832
Centru 2251 Transilvania 3803
Bucuresti_Ilfov 2042 Bucuresti_Ilfov 2042
Sud-Vest Oltenia 1978 Oltenia 1978
Vest 1730 Banat 924
Total 19045 19045
Populația medie pe regiune 2381 2381
abatere standard 493 1288
coeficient de variație* % 21 54

Sursa de date primare: INS. In cazul variantei cu 7 regiuni, prin unificarea Sud-Muntenia cu București-Ilfov, coeficientul de
variație devine 41% iar populația pentru noua regiune ajuge la 5 milioane. Media pe cele 7 regiuni ar fi de 2.7 milioane
locuitori, încadrabilă în intervalul 800 mii- 3 milioane prevazut de directiva CE 1059/2003. (Aceasta din urmă stabilește un
interval de variație pentru media națională, nu pentru valorile demografice ale fiecărei regiuni.). * Calcularea coeficientului
de variație: : (100*abaterea standard /populația medie pe regiune)

A construi regiuni administrative care să urmează conturul acestor regiuni istorice are multiple dezavantaje:
costurile administrației regionale ar fi foarte mari pentru că s-ar împărți la un număr mic de locuitori; județe
învecinate care efectiv gravitează către unul dintre cele două centre județene puternice – Timiș și Constanța –
ar rămâne în afara regiunii funcționale de care aparțin natural (cazul Hunedoarei și al Aradului orientate, spre
Timiș, sunt exemplare în acest sens; în sud-est, Tulcea este legată nu numai de Constanța ci și de Galați iar
Brăila gravitează nu numai în sfera economică a Galațiului ci și a Constanței – vezi anexa 6). Ceea ce se
realizează prin integrarea regiunilor istorice mici în regiuni mai largi (Dobrogea în Sud-Est și Banat în Vest)
este o sporire a ariei funcționale pe care regiunile administrative/de dezvoltare o acoperă în mod tradițional,
cu prețul unei reduceri a omogenității lor culturale.
În Sud-Est, în fapt, nu se produce atât o reducere a omogenității culturale ci conformarea la o altă regiune
tradițională, diferită de Moldova, respectiv, suprapunerea regiunii de dezvoltare (administrative) peste
regiune geo-culturală a Dunării de Jos. Este adevărat că acesta din urmă este mai puțin populară decât
Moldova dar este cu profil tradițional bine constituit.

Tot raționamentul anterior poate fi aplicat și pe cazul

Una dintre mărturiile cele mai avizate despre
legătura dintre Dobrogea (”Vorland”) și ținuturile de
la Cotul Carpaților (”Hinterland”) este dată de
Simion Mehedinți, omul de știință care a cunoscut
mai bine decât nimeni altul cum se leagă istoria ,
geografia și etnografia în spațiul românesc: ” laterală
și neînsemnată pentru Peninsula Balcanica (orientată
spre Mediterana), Dobrogea este frontală și deci de o
însemnătate decisivă pentru Cetatea Carpatică de care
se leagă in chip organic, potrivit legii ce impune
alipirea oricărui Vorland la Hinterlandul său firesc….
țărmul dobrogean este un adevărat Vorland față de
restul regatului legat de Carpați…Legăturile dintre
cele două regiuni sunt străvechi și felurite.”
unor microregiuni care sunt omogene sub aspect
cultural dar care, practic, își au centru de atracție sau
de convergență în afara lor: Botoșani-Suceava (cu cel
mai apropiat centru de atracție la Iași), Gorj-Vâlcea
(cu unul dintre principalele centre de convergență la
Dolj), Covasna-Harghita (centru major la Brașov),
Hunedoara-Alba (cu principalul centru pentru
Hunedoara la Timiș). Includerea regiunilor mici în
grupări de județe vecine care conțin și principalul
centru urban de atracție duce și la sporirea diversității
culturale, resursă care poate fi mobilizată pentru
dezvoltare.

14
Rolul contextului în regionalizarea 2013. În loc de ”concluzii la concluzii”, vom relua, pe scurt, cele
patru premise pe care le anunțam la începutul sintezei în legătură cu proiectul REGIONALIZAREA 2013 –
disparitățile, grupările de similitudine formate de județe, regiunile funcționale aproximate prin migrație și
bunele practici europene. Disparitățile care trebuie reduse în România sunt, în primul rând, cele dintre cele
41*2 blocurile teritoriale date județe-mediu rural și județe-mediu urban. Rădăcinile majore ale sărăciei
regionale în România sunt date de ocuparea agricolă și de izolarea (prin infrastructură săracă sau
distanță de rețelele de comunicare). Că așa stau lucrurile o dovedește , în formă simplă, graficul de mai jos:
nivelul de dezvoltare socială a județului este cu atât mai redus cu cât ponderea de populație ocupată în
agricultură este mai mare. Județele cele mai dezvoltate din punct de vedere social, în Vechiul Regat –
Prahova, Constanța și Ilfov – sunt și cele care au cea mai redusă ocupare a populației în agricultură. Relația
este de același tip și în regiunile de peste munți cu Brașov și Sibiu. Legătura dintre sărăcie și ocupare agricolă
este mai puternică în regiunile sudice sau estice decât în cele transilvănene. Disparitățile de ocupare agricolă
sunt mult mai mari în prima decât în cea de-a doua categorie de județe.

Propunerea de regionalizare pe care CONREG o susține este una puternic contextualizată, bazată pe
respectarea implicațiilor care decurg din constatări de tipul celei anterior menționate: modul în care sunt
structurate rețele urbane regionale este o
• Ipoteza de lucru care rezultă din toate aceste analize precondiție importantă a modului de ocupare
susține că regionalizarea 1998 ar putea fi un suport a populației. Acesta este unul dintre motivele
suport spațial pentru regionalizarea administrativă pentru care regiunile administrative cu
optimă din 2013. Cu două condiții: funcție de dezvoltare trebuie să fie astfel
• regiunile să își joace rolul lor în administrație și construite încât: a) să nu maximizeze
dezvoltare pe logică de subsidiaritate, cu județele, decalajele de urbanizare între regiuni ci să le
administrația centrală și formațiunile de asociere reducă și b) să nu fie descentrate în sensul de
teritorială (de tipul GAL-urilor și asociațiilor a avea centrul major de atracție urbană în
intercomunitare). afara spațiului regional. În special
• În plus,rămâne de evaluat varianta de soluție prin regionalizările care mizează pe regiuni mici,
care regiunea Sud-Muntenia să își aibă centrul ei de două sau trei județe sunt afectate negativ
funcțional în interior. de nerespectarea acestui principiu.

15
 90 84 83 84
79 81
80 74 74 74
71 72 70 71 70 70
68 69 69 69 68 68 67 67 66 67
70 65 65
62 61 62 64 61 60 64 64
58 59
60 55 54 55 53 55
53 50
50 47 48 49
43 43 43 44 45
39 40 41 37 37
40 35
32 33 34 31 31 33
34 34
30 27 28 29 29 29 27 28 29
21 21 23 21 22 22 22
20
13 15
10

0
Constant

Neamt
Vrancea

Alba
Mures

Bistrita_Nasaud
Arges

Calarasi
Botosani

Arad

Bihor
Harghita

Maramure
Satu Mare
Bacau

Tulcea

Mehed.

Olt

Caras-Severin
Prahova

Ilfov

Gorj

Brasov
Braila

Timis
Buzau

Suceava

Salaj
Ialomita

Vaslui

Huned.
Galati

Iasi
Valcea

Dolj

Cluj
Covasna
Dambov.

Giurgiu
Teleor.

Sibiu
Marea provocare a regionalizării: reducerea decalajelor de ocupare agricolă a populației;
dezvoltarea socială a județelor , invers proporțională cu ocuparea agricolă
Sursa de date: INS
% pop.ocup. In agricult. 2007 Indice dezvoltare socială 2008 (IDSL, medii județene)

La cele două surse ale sărăciei regionale anterior menționate – decalajele de ocupare agricolă/neagricolă ale
populației și de izolare – se adaugă și cvasi-absența structurilor de cooperare teritorială. Absența unui statut
administrativ pentru regiunile de dezvoltare proiectate în 1996-1997 a facilitat competiția și , destul de rar,
cooperarea interjudețeană pentru dezvoltare. Este de așteptat ca noile regiuni administrative să ducă la
cooperare reală între județele aceleiași regiuni. Modul în care vor fi distribuite competențele administrative
pe niveluri teritoriale și modul în care vor fi stabilite structurile de conducere regională sunt factori hotărâtori
în favorizarea acțiunilor de cooperare interjudețeană sau, mai exact, de cooperare teritorială. O excesivă
blocare pe ideea de județ în organizarea teritorială în defavoarea altor structuri teritoriale, mai mult sau mai
puțin formalizate , va fi contraproductivă. Este important ca populația să perceapă liderii regionali ca fiind ”ai
locului” și cât mai puțin dependenți de fluctuațiile politice de la centru.

Va fi probă de contextualizare de mare impact și stabilirea locurilor centrale din regiune sub aspectul
stabilirii centrelor administrative sau de localizare a diferitelor structuri regionale instituționale. Definirea
unei grile de decizie pe această temă, propusă de către experți si discutată cu decidenții politici, este esențială.
Altfel rezultatul va fi unul de viabilitate redusă.

Tot contextualizare înseamnă și gradualizarea procesului de regionalizare. Odată clar stabilite țintele și
algoritmul regionalizării administrative, etapele sale de realizare vor trebui delimitate. Desigur, fără
amânarea schimbărilor esențiale.

Cerința foarte importantă a asigurării cadrelor spațiale pentru menținerea și consolidarea identităților
culturale nu își poate găsi soluționarea decât prin aplicarea principiului de subsidiaritate, cu funcții care să fie
preluate de comunitățile locale, județe , regiuni administrative dar și de structuri asociative de tipul
Grupurilor pentru Acțiune Locală (GAL-uri), Asociațiile Intercomunale etc.

La urmă și cea mai importantă este contextualizarea prin promovarea subsidiarității. Nimic din ceea ce
trebuie fie rezolvat, fie promovat prin regionalizare nu se poate face numai prin localitate, județ , regiune sau
centru național, ci prin specializări și complementarități funcționale. Altfel spus prin subsidiaritate reală și
transparentă. Parte esențială a acestei transparențe este și informatizarea efectivă a instituțiilor și deschiderea
bazelor de date de la toate nivelurile pentru informare deschisă spațiului public.

16
Premisele culturale ale unei regionalizări viabile sunt date, în varianta susținută de prezentul material, și
prin modul în care sunt distribuite resursele identitare și de diversitate culturală pe regiuni. Din cele opt
regiuni de dezvoltare luate ca bază pentru regionalizarea administrativă, două coincid cu contururi istorice
clar definite (Sud-Vest – Oltenia, și București-Ilfov cu spațiul orașului capitală). Alte două regiuni, Nord-
Est și Sud-Muntenia sunt subregiuni care reprezintă, fiecare, mai mult de două treimi din câte o regiune
istorică. Transilvania în sens larg este diferențiată în trei regiuni de dezvoltare care au, fiecare, nuclee cu
identitate istorică marcată: Vest – Banat, Nord-Vest – Crișana și Maramureș iar Centru coincide în foarte
mare măsură cu vechea Transilvanie voievodală (fără Cluj și Bistrița-Năsăud, plasate din rațiuni de
funcționalitate în Nord-Vest). În fine , pentru regiunea Sud-Est aflăm - cu argumente actuale de
funcționalitate social-economică dar și cu ajutorul unor texte pe nedrept uitate (Mehedinți 1943) - că este o
regiune unitară, constituită pe un fond geo-cultural foarte puternic, cel al Dunării de Jos. Cu toate aceste
argumente este de gândit dacă nu e vremea să înlocuim denumirile geografice ale regiunilor de dezvoltare cu
denumiri geo-culturale care fac trimitere la spațiile istorice pe care acestea le reprezintă.

Regiunile de dezvoltare (marcate prin hașurare) si regiunile istorice (marcate prin

contur accentuat). Pentru regiunile de dezvoltare sunt notate, în paranteze, numele
oficiale iar cele sugerate, cu corp de literă mare.

Ancorate în contexte problematice si cultural-istorice, regiunile administrative propuse apar ca fiind pe deplin
consistente și cu cerințele expres formulate în materialele normative ale Comisiei Europene:
•cu potențial funcțional foarte ridicat (dovedit prin configurația fluxurilor de migrație, forma lor care
conferă accesibilitate sporită și includerea a cel puțin un pol major de atracție urbană în spațiul
propriu),
•determinate pe criterii multiple,
•luând în seamă configurații istorice și geografice existente,
•competitive (prin resursele demografice , de capital uman, material și social),
•în linie de continuitate cu unitățile de raportare statistică folosite în ultima perioadă.

17
Raportarea la modelul polonez
Construirea regionalizării din 2013 în România și prin raportare la modelul polonez statuat prin reforma din
1998 trebuie să aibă în vedre nu numai situațiile de similaritate ci și pe cele de diferențiere contextuală
între cele două țări. Tabelul de mai jos sintetizează principalele aspecte relevante pentru compararea celor
două țări sub aspectul regionalizării.

Similarități și diferențe între sistemul regional din Polonia și cel din România (în varianta
posibilă, bazată pe modelul regiunilor de dezvoltare)

Polonia* România

Structura 16 voievodate ,regiuni regiuni administrative mari (7/8 ) cu

administrativă și de administrative mari, cu statut statut NUTS II
raportare statistică NUTS II
66 subregiuni ne-administrative, cu 42 județe cu statut administrativ
statut de NUTS 3

314 ținuturi (powiats) și 65 orașe cu -

rang de powiats, cu statut de LAU 1

2173 comune (gminas, din care 601 2861 comune și 320 orașe cu statut
rural-urbane) cu statut administrativ , LAU 2
administrativ, LAU 2

Identități istorice în • Regiunile au o configurație • Suprapunere preponderentă pe

regionalizare suprapusă în mare parte, dar nu subregiuni istorice
exact, peste cea a regiunilor istorice • Trecere posibilă de la
• Includere de denumirilor desemnarea geografică la cea cu
istorice in titulatura actuală referințe istorice .

Mărimea Populație medie 2.4 milioane Populație medie 2.4 /2.7milioane loc.
regiunilor Patru regiuni cu peste 3 milioane de 2011 pentru varianta cu 8 sau 7 regiuni
locuitori O singura regiune cu peste 3.14 mil.
loc. (Nord-Est) in 2011.

Regiunea Mazowia cu peste 5 mil. loc. București+ Sud-Muntenia are avea 5

metropolitană a Restul Mazowiei, fără Varșovia – mil. loc, Sudul Munteniei, subregiune
capitalei regiune preponderent săracă foarte săracă

Grad de urbanizare 60% 55%

(2011)

Rata mortalității Urban 4.7‰ Urban 7.5‰

infantile (2011) Rural 4.8‰ Rural 11.8‰
**Sursa de date: Demographic Yearbook of Poland, Central Statistical Office, Warsaw, Poland, 2012.
LAU – local administrative units.

18
Dacă pentru România va fi adoptat un model de regionalizare bazat pe regiunile de dezvoltare din 1998,
atunci Similaritățile marcante vor fi date de numărul de regiuni, mărimea și forma acestora, construirea lor
prin suprapunere parțială cu regiunile sau subregiunile istorice.

Diferențele majore care sunt de avut în vedere pentru o evaluare corectă a raportului dintre cele două
regionalizări se referă la :
•Gradul mult mai mare de segmentare a sistemului teritorial-administrativ în România, cu comune foarte
mici (3.4 mii număr mediu de locuitori în 2011 ) comparativ cu cele din Polonia (mărime medie
gmina de aproximativ 7 mii de locuitori în 2011) și cu absența sistemului LAU 1 în România
(prezent în Polonia prin cele 379 ținuturi – powiat);
•Caracterul relativ artificial al celor 66 de subregiuni din Polonia, echivalent pentru NUTS3 , în contrast
cu caracterul puternic structurat istoric al județelor din România. Faptul că regiunile de dezvoltare se
suprapun parțial pe conturul de (sub)regiuni istorice iar nivelul teritorial imediat inferior al județelor
este unul puternic marcat de istorie trimite la constatarea că regionalizările de rang 2 și 3 din
România conferă un avantaj suplimentar. Împreună, așa cum trebuie considerate în bună logică de
subsidiaritate, ele asigură o foarte bună matrice de construcție identitară. A judeca proiectul de
regionalizare din România 2013 prin ignorarea acestui fapt fundamental duce la punerea în paranteze
a unei condiționări de bază a procesului respectiv.
•Disparitățile dintre urban și rural, fundamentale în România, sunt practic absente în Polonia . În primul
caz rata mortalității infantile a fost sistematic mai mare în rural comparativ cu urbanul pe când în
Polonia, cele două rate nu diferă, practic, pe medii rezidențiale.

În fine, faptul că multe din ținuturile din jurul Varșoviei din regiunea Mazowia sunt relativ sărace trimite la
similaritatea situației cu județele sudice din Muntenia , sărace și apropiate de București. Este încă un
parametru care va trebui luat în considerație în judecata de eventuală unificare a regiunilor București-Ilfov cu
Sud-Muntenia.

19
Obiectiv
Ce se poate învăța din dificultățile sau, probabil, eșecul României postdecembriste în reducerea disparităților
regionale? Probabil nimic, dacă nu estimăm corect mersul decalajelor de dezvoltare și nu identificăm corect
cauzele eșecului. A fost un eșec? În bună măsură, da.

Scopul acestui material este să reconstituie dinamica disparităților sociale regionale în România ultimului
deceniu , să identifice principalii factori explicativi și să evidențieze principalele implicații ale analizei pentru
proiectul de regionalizare 2013. O corectă identificare a axelor care structurează disparitățile regionale în
dinamica lor actuală poate oferi sugestii pentru alegerea tipului de regionalizare adecvat situației din
România de azi și de mâine. Este ceea ce încercăm să realizăm în continuare 8.

Particularitatea abordării de față rezidă în faptul că pune un diagnostic pe starea și dinamica disparităților
regionale nu numai în termeni economici (produs intern brut pe locuitor), la nivel de județ, ci și prin
agregarea regională a datelor de dezvoltare socială la nivel de localitate. O bună cunoaștere a decalajelor de
dezvoltare social-economică la nivel de localitate este baza optimă pentru a putea reconstitui disparitățile de
dezvoltare între județe sau grupări de județe pe regiuni istorice, regiuni de dezvoltare sau arii culturale.
Întreprinderea devine posibilă folosind unui indice al dezvoltării sociale locale (IDSL – anexa 1) astfel
construit încât să măsoare în baza aceluiași algoritm nivelul de dezvoltare atât pentru comune cât și pentru
orașe.

În condițiile unei societăți relativ sărace , accentul în discutarea decalajelor teritoriale de dezvoltare se pune
pe polul negativ al raportului, pe sărăcie. Care sunt, în linia acestui interes, regiunile cele mai sărace din
România? Întrebarea pare simplă și, de obicei, primește un răspuns în termeni de regiune istorică, de genul
”Moldova și Sudul Munteniei”. Este un răspuns bazat pe cunoaștere comună dar și pe o bună parte din
analizele de specialitate. Dacă cel care răspunde operează cu date economice precise precum produsul intern
brut pe locuitor, la nivel de județ , atunci referirea se va face la ”județele de pe granița de est și sud - Vaslui,
Botoșani, Călărași, Giurgiu, Teleorman” (Rotariu, 2009: 317). Temeiul pentru a atribui sărăcia maximă
acestor zone ar putea fi , în primul rând, știința de carte, stocul de educație: regiunile cele mai sărace sunt, pe
termen lung (Golopenția 1999), cele cu populația care are nivel scăzut de educație. De ce? Din simplu motiv
că educația redusă ”merge împreună” cu ocupare agricolă, venituri reduse, slabă cultură sanitară și
mortalitate infantilă mare etc.

Termenul de raportare pentru a înțelege sărăcia regională nu pot fi decât regiunile dezvoltate ale României
sau o medie relevantă de tip național/ european. Altfel spus, avem în vedere o sărăcie relativă la un context
național sau european, nu o sărăcie absolută. Raportarea va fi , în principal, națională , pentru că, pe
dimensiune socială, operaționalizările conceptului de dezvoltare sunt diferite. Desigur, se pot face comparații
referitoare la mortalitatea infantilă sau speranța de viață la naștere, indicatori demografici cu bogată
semnificație socială. Când rata mortalității infantile în România, la nivel național (9.4‰ în 20119) este dublă
față de cea medie pe UE 9, comparațiile regionale nu mai spun mare lucru. O singură regiune, Bucureștiul,
are o rată de mortalitate infantilă (6.4‰) ușor peste media din UE. În consecință, pentru a răspunde la
întrebarea referitoare la cele mai sărace regiuni ale României va trebui să adoptăm modelul analizei prin
disparități, prin decalaje de dezvoltare.

Care sunt decupajele regionale cele mai adecvate atunci când vorbim de disparități? În spațiul politic și media
din România se pune, din ce în ce mai mult, în perioada actuală, accentul pe tema regiunilor de dezvoltare.
Explicit sau implicit este adoptat un raționament de tipul ”în România există mari decalaje spațiale de nivel
de viață pentru că cele opt regiunile de dezvoltare nu funcționează cum trebuie”. În anii ‘90 s-a discutat mai
mult și despre funcționalitatea modului actual de împărțire administrativă pe județe. Evident, și acestea sunt

20
tot regiuni, dar de un alt tip, cu statut administrativ și cu profil social-economic mult mai bine delimitat decât
cel al regiunilor de dezvoltare10.

Prima secțiune, în continuare, va introduce o descriere a principalelor disparități sociale regionale – județene,
pe regiuni de dezvoltare și istorice . Noul indice al dezvoltării sociale a localităților (IDSL – vezi anexa 1
pentru detalii tehnice) permite estimarea nivelului de dezvoltare socială atât pentru comune cât și pentru
orașe. Cu datele acestui indice vom pune în evidență principale disparități sociale în dezvoltarea spațială a
țării. În cadrul secțiunii respective introducem noua hartă a disparităților sociale din România. Subcapitolul
următor este destinat dinamicii disparităților sociale și economice pentru ca în final, în partea de concluzii și
discuții să fie făcute referiri la politici și unități de dezvoltare regională, la implicațiile analizei pentru
regionalizarea administrativă a țării din 2013.

Disparități și arii de dezvoltare socială

Disparități. Cu datele IDSL putem identifica mai uşor principalele disparităţi în dezvoltarea socială a
României de azi. La nivel de regiune istorică, dezvoltarea socială
Sunt folosite în analiză regionalizări înregistrează valori minime şi egale pentru principalele trei regiuni
normative (județe și regiuni de extracarpatice - Moldova, Muntenia şi Oltenia (cu 64 valoare
dezvoltare) și analitice (regiuni istorice, medie IDSL în fiecare caz) și maxime pentru Transilvania (75),
arii de dezvoltare socială , arii culturale Banat (76) și București-Ilfov (97).
etc.) (EUROSTAT 2010: 5).
Imaginea publică de situare a polului sărăciei în Moldova este
corectată prin datele foarte puternice pe care este construit IDSL. Mai mult, dacă plasăm analiza cu un nivel
teritorial mai jos vom constata că cele mai sărace judeţe ale ţării sub aspect social (Figura 1 BError!
Reference source not found.) sunt nu în Moldova ci în sudul ţării, la Teleorman şi Giurgiu (cu valori
IDSL pe total județ de 50 și , respectiv, 53, comparativ cu Botoșani și Vaslui care au un indice de dezvoltare
socială de 55). Poate surprinde prezenţa unui judeţ din imediata apropiere a Bucureştiului în această listă a
sărăciei maxime. Fenomenul este de pus pe seama unui proces de lungă durată de atracţie a elitelor locale
către oraşul capitală, de sărăcire a comunelor din judeţe precum Giurgiu şi Teleorman în primul rând sub
aspectul capitalului uman prin emigrarea către Bucureşti a tineretului . În plus, declinul navetismului sat-oraş
a accentuat un astfel de proces. O situaţie similară în Transilvania o au localităţile din Sălaj, Bistriţa-Năsăud
şi Alba, judeţe relativ sărace din apropierea puternicului judeţ Cluj.

Județele cu nivel mediu-inferior de dezvoltare sunt situate, majoritar in zona vestică a Moldovei , în banda
care începe cu Suceava și merge continuu până la Vrancea, cu extindere în regiunile sudice prin Buzău,
Dâmbovița și Vâlcea. Maximul de dezvoltare socială se înregistrează, majoritar în Transilvania (Sibiu,
Brașov, Cluj), Banat (Timiș) și în zona sudică prin Ilfov-București. Liniile majore ale configurației teritoriale
de dezvoltare socială din 2008 sunt concordante, în bună măsură, cu cele ale hărții educaționale din 1992
(Sandu, 1999: 135).

Sărăcia, în special cea de tip rural, este, predominant, continuă sub aspect teritorial (Fig. 1B)., B) . Banda
majoră de sărăcie rurală este situată în sudul țării , în zonă de câmpie, și se desfășoară fără întrerupere de la
Brăila până la Mehedinți. Deși nu dispunem de date pe deplin comparabile, prin raportare la estimările din
1992 și 2002 (Sandu, 2005: 134-136) se poate aprecia că procesul dominant a fost cel de mutare a polului
sărăciei din estul Moldovei în sudul Munteniei și al Olteniei. În 2002, satele din Botoșani-Iași-Vaslui erau
mult mai sărace decât cele din județele sudice ale țării. În 2008, satele din Teleorman, Ialomița și Călărași au
un nivel de sărăcie relativ egal cu cel al județelor din estul Moldovei. În estul Moldovei este vorba mai mult
de pungi de sărăcie rurală prin Vaslui şi Botoşani decât de o bandă continuă de tipul celei din sud.

Fără a avea temei suficient pentru explicație, poate fi avansată ipoteza că factorii majori, responsabili pentru
o astfel de schimbare, sunt asociați cu dinamica plecărilor pentru lucru în străinătate, a remitențelor asociate
lor dar și a veniturilor din agricultură. Emigrările din Moldova, preponderent în Italia, realizate mai devreme

21
decât cele din localitățile sudice, de câmpie, au contribuit, foarte probabil, la reducere sărăciei din Moldova
(Sandu, 2010).

Banda de puternică dezvoltare rurală formată din Sibiu-Brașov-Prahova-Ilfov se menține la fel de pregnantă
în 2008 ca și în 2002.

O comparație între nivelul de dezvoltare socială a județelor așa cum decurge din agregarea valorilor IDSL și
profilul județelor ca unități regionale de rang 3 (Commission of The European Communities 2008 ) este
utilă. Din totalul de 23 județe preponderent rurale, conform clasificării OECD, 14 apar cu statutul de județe
sărace sau mediu-inferior dezvoltate. Faptul confirmă dependența sărăciei de statutul urban-rural al regiunii.
Relația nu este, însă, una foarte tare, la acest nivel , cu distanța față de oraș. Așteptarea ar fi fost ca județele
sărace să fie din categoria celor de tip preponderent rural, cu pondere mare de populație depărtată de oraș
(mai mult de 50% din populație să locuiască la mai mult de 45 de minute de o localitate care are o densitate
mai mare de 150 locuitori pe km2) . În realitate lucrurile stau diferit – numai două (Teleorman și Botoșani)
dintre cele opt județe sărace (vezi Figura 1A) sunt din categoria celor rurale depărtate de oraș. Explicația
rezidă în faptul că, în contextul României sunt situații în care apropierea de oraș, nedublată de o buna
infrastructură pentru transport duce la sărăcie, nu la dezvoltare, la emigrare definitivă , nu la navetism. Este
cazul județelor Giurgiu, Ialomița, Călărași și Vaslui care au statutul de județe rurale apropiate de oraș dar
nivel ridicat de sărăcie.

Sub aspectul disparităţilor intra-regionale, situaţia cea mai problematică o are Muntenia cu un decalaj de 24
de puncte între media IDSL din Prahova dezvoltată şi cea pentru Teleormanul sărac. Cu un astfel de raport
putem nota faptul că şi la nivel de regiuni de dezvoltare, cel mai mare decalaj se înregistrează în regiunea
Sud-Muntenia. Disparităţile minime sunt în Moldova cu o diferenţă de numai 14 puncte între Vaslui-
Botoşani şi Galaţi-Iaşi.

22
Figura 1. Nivelul de dezvoltare socială a județelor (A. urban și rural, B. rural), 2008

23
Disparităţile urban-rural intrajudeţene (Error! Reference source not found.) sunt maxime la Cluj, Iaşi şi
Dolj. În cazul acestor trei judeţe indicele dezvoltării sociale este mult mai mare (de 45 de puncte), în
urban comparativ cu ruralul. Cel puţin pentru Cluj este vorba de disparităţi în condiţii de dezvoltare
regională ridicată. Cu şi mai multe conotaţii negative apar decalajele de dezvoltare urban-rural pentru
judeţe sărace precum Vaslui sau relativ sărace precum Iaşi, Vâlcea şi Sălaj.

120
99
100 93 90 90 93 94 93 91
89
83 84 84
88 84 85 84 83 82 89
84 86 82 89 88
79 78 77 79 81 80 80 84 78 77 80 82 83
75 73 72 74
80 71
59 59 60 61
60 51 51 52 52 53 53 53 54 54 54 54 55 55 55 55 58
47 48 48 48 49 49 49 50 50
42 43 44 44 44 44 45
38 38 39 41
40

20

0
Olt

Alba
Suceava
Vrancea

Prahova
Hunedoara

Arad
Cluj
Arges
Mehedinti

Braila

Sibiu
Covasna

Mures
Tulcea

Maramures

Brasov
Teleorman

Salaj

Bacau

Gorj
Valcea

Caras Severin
Dolj

Buzau
Botosani

Ilfov
Giurgiu

Galati
Ialomita

Bihor
Iasi

Neamt

Harghita
Calarasi

Timis
Vaslui

Constanta

Dambovita
Satu Mare

Bistrita-Nasaud
rural urban Cifrele indică valorile medii ale IDSL pe judeţe şi medii. Sursa datelor primare: INS

Figura 2. Dezvoltarea socială a judeţelor pe medii rezidenţiale

Ariile de dezvoltare socială. Problemele de dezvoltare regională nu sunt legate numai de nivelul ci și de
structura de dezvoltare. Este posibil ca în proiectele și acțiunile de dezvoltare să fie utilă buna cunoaștere
a raporturilor de similaritate între județe sub aspectul profilelor lor de dezvoltare. În Fig. 5.A este
prezentată o harta a ariilor de dezvoltare socială ale țarii, bazată pe analiza cluster din Error! Reference
source not found.. Județele cu profil similar de dezvoltare socială, situate în proximitate teritorială
constituie o arie socială. Pe ansamblu, aceste arii sunt concordante , în bună măsură, cu ariile culturale
determinate pe cu totul alte date, diferite prin conținut și perioadă de referință (Sandu, 1999: 143-149).
Perspectiva dezvoltării sociale este , totuși, diferită de cea culturală. În primul caz, accentul se pune pe
fenomenele asociate cu educația, consumul de bunuri și interacțiunea socială . În cel de-al doilea caz,
esențiale sunt valorile, principiile care structurează clase de alegeri și comportamente similare. Datorită
asocierii dintre cultura și viața socială ariile culturale au un grad mare de suprapunere cu cele sociale.
Există însă și diferențieri rezultate din natura specifică a celor două categorii de fenomene.

Harta socială se suprapune cu cea culturală în Muntenia și în Oltenia în pofida faptului că datele de
estimare sunt foarte diferite nu numai prin conținut ci și în timp (începutul anilor 1990 pentru
cartografierea culturală și 2008 pentru cea socială). Diferențierea teritorială în Moldova are aceeași
configurație pentru județele estice. Județele vestice se grupează diferit pe cele două coordonate, culturală
(o singură grupare) și socială (trei grupări). Neamț și Bacău constituie o grupare distinctă, cu nivele de
dezvoltare în rural și în urban foarte apropiate de mediile naționale specifice. Județul Suceava se apropie,
din punct de vedere al profilului social , mai mult de Maramureșul de peste munți decât de județele
moldovene. Stocul de educație din satele sucevene, spre exemplu, este, în medie, mai mare decât pentru
orice alt județ din Moldova. Similar, speranța de viață la naștere din ruralul sucevean este mai mare decât
pentru oricare dintre celelalte segmente rurale din celelalte județe ale Moldovei. În genere, pe indicatori

24
multiplii, dezvoltarea socială din mediul rural al Sucevei este superioară comparativ cu cea din satele
oricărui alt județ moldovean. Așa se explică, în esență, situarea județelor Suceava și Maramureș în cadrul
aceleiași arii de dezvoltare socială.

Profilul fiecărui județ

a fost caracterizat
prin valorile a 21 de
indicatori: 8 referitori
la dezvoltarea
rurala+8 referitori la
dezvoltarea urbana+4
de localizarea pe
regiune istorică
(Moldova,
Transilvania,
Muntenia și Oltenia),
plus un indicator
economic – PIB pe
locuitor în 2007. Am
exclus din analiza
Bucureștiul și Ilfovul.
Variabilele de
dezvoltare sunt medii
ponderate cu
populația pentru
indicatorii specifici
folosiți în construcția
IDSL (cate 7
variabile pentru
urban și respectiv
rural). Am inclus si
agregările pentru
IDSL urban si IDSL
rural pe județ.
Analiza cluster cu
nearest neighbour,
distanțe euclidiene la
pătrat, variabile
standardizate cu
scorul z. Prin benzi
de umbrire am
marcat județe cu
profil similar situate
în continuitate.
O variantă de lucrau
acestei analize
cluster, neprezentată
grafic în studiu, a fost
realizată fără
folosirea celor patru
indicatori de
localizare regională.
Semnificația ei este
comentată în text.

Figura 3. Gradul de similitudine a județelor sub aspectul profilurilor de dezvoltare socială

25
Tot pe logică socială specifică se înregistrează și plasarea județului Caraș-Severin într-o grupare cu
județe din afara regiunii istorice de care aparține, respectiv cu Hunedoara și Alba din Transilvania, nu cu
Timișul din Banat. Graficul de mai jos (Fig. 4)) evidențiază clar faptul că profilul de dezvoltare pentru
Caraș-Severin este mult mai apropiat de cel al Hunedoarei decât de cel al Timișului. Constatarea este
valabilă în special pentru mediu urban unde superioritatea calității vieții în orașele din Timiș, comparativ
cu cele din Caraș-Severin și din Hunedoara, este evidentă.

90
80
70
60
50
40
30
20
10
0

IDSLRu
IDSLRr

GAZEu

VARSTAu
VARSTAr

GAZEr

LOCUIREu
LOCUIREr

PIB/LOCUIT.
SPER_VIATAu

EDUCATIEu
SPER_VIATAr

EDUCATIEr

AUTOTURISMEu
AUTOTURISMEr

Caras-Severin Hunedoara Timis

Figura 4. Comparație între profilurile de dezvoltare socială a trei județe învecinate din Banat și din
Transilvania
Profilurile de dezvoltare sunt date de valorile județene , standardizate, ale indicatorilor folosiți
pentru construirea IDSL (cu excepția mărimii medii a localităților). r – indicator pentru mediul rural
iar u –indicator pentru mediul urban.

În aceeași serie a județelor care se grupează în arii sociale care transcend granițele de regiune istorică este
și Satu Mare. Pe criteriu istoric acesta aparține de regiunea Crișana. Similitudinea sa maximă se
înregistrează nu în raport cu Maramureșul ci cu Sălajul.

Cele trei cazuri de județe care au similitudini maxime în afara regiunii istorice de apartenență – Suceava,
Caraș-Severin și Satu Mare - sunt relevante pentru faptul că regiunile istorice nu constituie granițe
sociale de netrecut. În plus, ierarhiile pe medii județene de dezvoltare nu sunt și ierarhii absolute:
Transilvania și Banatul sunt cele mai dezvoltare regiuni istorice ale țării, sub aspect social, iar minimul
de dezvoltare socială este înregistrat, după cum am menționat deja, în Muntenia , Moldova și Oltenia.
Acest fapt nu anulează însă o superioritate de dezvoltare socială la Iași, Galați, Prahova și Argeș, spre
exemplu, în raport cu județe transilvănene precum Sălaj, Bistrița-Năsăud, Covasna, Harghita.

Analizele de profil pe arii de dezvoltare socială permit identificare unor tipuri diferite de sărăcie în
perspectivă teritorială. Sărăcia din sudul Munteniei (TR GR IL CL) este în mai mare măsură decât cea
din estul Moldovei (BT VS) manifestă la nivel de capital uman: în primul față de cel de-al doilea caz,
stocul de educație școlară în urban este mai mic și speranța medie de viață din urban este, de asemenea
mai redus ( Tabel A 1).

26
 B. Ariile culturale

A. Ariile de dezvoltare socială

Harta este o transpunere a rezultatelor analizei cluster din figura 3.A. Din
totalul celor 16 arii (regiuni) de dezvoltare socială, 14 sunt formate din
județe învecinate, cu profil social similar. Gruparea Botoșani-Vaslui este Indicatorii utilizați în definirea profilului județelor se referă la
formată din două județe sărace ale Moldovei, foarte asemănătoare între ele, dezvoltarea urbană, dezvoltarea urbană , ponderea populației
dar separate de un alt județ. Singura grupare relativ artificială este cea ortodoxe, ponderea terenului arabil din total teren agricol, regiunea
constituită din Tulcea și Constanța. Cultural au similitudini semnificative istorică de apartenență. Pentru fundamentare vezi Sandu 1999 :146-
între ele dar social sunt foarte diferite. Tulcea se aseamănă mai mult cu 149. Datele de calcul provin din fișa localității (1994) și
județele din sudul Olteniei iar Constanța are un profil mai apropiat de cel al recensământul populației și locuințelor 1992 (INS).
județelor din Crișana. Județele foarte sărace sunt marcate , indiferent de aria
de care aparțin, prin banda neagră asociată numelui lor. Datele de calcul
sunt, predominant, cele din 2008.

Figura 5. Ariile de dezvoltare socială și ariile culturale ale României

27
Pe linie de capital vital, procesele de îmbătrânire demografică în mediul rural sunt mai accentuate în
Muntenia și Oltenia de sud comparativ cu Moldova de est. În schimb, sărăcia materială, la nivel de
dotare a gospodăriilor este mai mare în est decât în sud. O altă particularitate în comparația dintre cele
două zone de maximă sărăcie rezidă în faptul că sărăcia din est este mult mai mare la sat comparativ cu
orașul. În sud, cele două medii rezidențiale au niveluri apropiate de sărăcie.

La polul pozitiv, nivelul maxim de dezvoltare socială este înregistrat în aria Sibiu-Brașov , urmată de
Cluj-Mureș și aria vestică formată din Timiș-Arad și Bihor. O comparație între primele două arii relevă
faptul că în aria de influență culturală germană decalajul urban-rural de calitate a vieții este mult mai mic
decât în aria Cluj-Mureș. Satele din sudul Transilvaniei sunt semnificativ mai dezvoltate din punct de
vedere social decât cele din zona centrală a aceleiași regiuni. Faptul ar putea fi luat ca reper pentru ipoteza
unei durabilități sporite a dezvoltării sociale în aria Brașov-Sibiu. Deși nivelul de dezvoltare economică
al celor două arii, măsurat prin PIB pe locuitor, este relativ egal și nivelurile medii de dezvoltare socială
relativ apropiate (IDSL mediu în aria sudică egal cu 84 față de 79 în aria centrală) profilurile de
dezvoltare socială sunt puternic diferențiate: nivelul mediu de educație în satele din sud este mai mare
decât în centru; similar, locuințele sunt mai mari în prima comparativ cu cea de-a doua arie iar populația
rurală este mai tânără în prima comparativ cu cea de-a doua arie. Nota definitorie pentru cea de-a treia
arie în ierarhia de dezvoltare socială, formată din Timiș-Arad-Bihor este bogăția materială la nivel privat
(valori maxime pentru autoturisme la mia de locuitori și pentru suprafața medie de locuire în mediul
rural). Un astfel de profil este, foarte probabil, asociat, mai ales, cu efecte de localizare la granița de vest a
țării, pe importante axe de comunicare cu occidentul dar și cu tradiția de lungă durată de dezvoltare
industrială din zonă.

Dinamica și explicarea disparităților

Datele de care dispunem pentru a estima dinamica disparităților interjudețene , sub aspect economic și
social, sunt relativ sărace. Folosind produsul intern-brut pe locuitor este de notat , in perioada 1999-
2007, o clara tendință ascendentă. Momentele de creștere a decalajelor interjudețene par să coincidă cu
accelerarea creșterii. După ieșirea din recesiunea economică a anilor 1997-1999 are loc cea mai puternică
accentuare a decalajelor interjudețene de dezvoltare economică (Figura 6).). Ulterior, principalele
momente de sporire a decalajelor respective sunt în 2005 față de 2004 și în 2007 față de 2006. În plan
social, seriile de date relevante la nivel județean, de maximă relevanță, sunt cele referitoare la mortalitatea
infantilă și la speranța de viață la naștere. Speranța de viață la naștere are însă o variație redusă datorită
multitudinii de factori care o influențează 11. Din acest motiv vom folosi în principal rata mortalității
infantile pentru a estima evoluția disparităților interjudețene sub aspectul nivelului de dezvoltare socială.

Variațiile de nivel de viață în profil teritorial pot fi considerate în analiza regională prin raportare la
județe sau la rețelele rezidențiale de la nivelul acestora, rurale și urbane. Dat fiind amplitudinea sporită a
diferențelor de nivel de viață dintre rural și urban în România am optat pentru evaluarea disparităților
folosind ca unitate de analiză județul cu specificarea mediului rezidențial (41 de județe*2 medii
rezidențiale+București=83 unități de analiză a disparităților teritoriale).

Rata mortalității infantile se reduce, între 1990 și 2009 de la 27‰ la 10‰. Declinul este considerabil dar
nu suficient pentru a scoate România din poziția de maxim negativ la nivelul Uniunii Europene.
Decalajul dintre valorile urbane și cele rurale ale indicelui respectiv se mențin, constant, la aproximativ 4-
5 promile în toată această perioadă (Error! Reference source not found.A). Rezultă că, în pofida
evoluției condițiilor de viață, decalajul dintre sat și oraș se menține constant superior în favoarea orașului.
Într-o Europă în care decalajele respective se reduc, la nivelul României se mențin constante, pe termen
lung.

28
Figura 6. Coeficienții variației interjudețene a ratelor de mortalitate infantilă în România 1990-2009 și a
produsului intern brut pe locuitor (1999-2007), (%)
Sursa de date primare: INS. Disparitățile interjudețene ale ratelor de mortalitate infantilă sunt estimate prin
calcularea coeficientului de variație ponderat, CVP (weighted coefficient of variation, Williamson, 1965). Sunt
adoptate doua variante de calcul, prin considerarea județelor în întregime ca unitate de analiză și prin raportare la
județ-rural și județ-urban ca unități de analiză. Calculele la nivel de județ-mediu rezidențial operează cu 40 județe*2
medii rezidențiale=80 unități de analiză. Valorile pentru Ilfov și București au fost excluse din analiză datorită
situației speciale de regiune asociată orașului capitală. Comunele din interiorul unui județ formează o regiune în
sensul propriu al cuvântului. Orașele unui județ sunt, în majoritatea cazurilor, dispuse discontinuu și formează o
unitate de analiză prin faptul natura lor de rețea urbană aferentă aceleiași regiuni administrative.

Tendința se regăsește ca atare și la nivelul speranței de viață. Pentru bărbați aceasta este constant mai
mare, cu aproximativ doi ani în urban comparativ cu mediul rural la bărbați și cu aproximativ un an în
plus pentru femeile din urban comparativ cu cele din rural.

Deși semnalează o zonă problematică importantă, datele anterioare pot induce în eroare. Pot crea
impresia că disparitățile sociale din România de azi sunt legate numai sau , în principal, de diferențele
dintre sat și oraș. O analiză complexă (Tabel A 2), pe aproape toate localitățile țării, cu folosirea unor date
economice, demografice, sociale și culturale, de infrastructură și de compoziție a populației, duce la
concluzii diferite.

29
 29.7
35

27.2
26.4
25.8
25.7

25.6
30 RATA MORTALITĂȚII INFANTILE , 1990-201

23.9

23.3
25

21.5

20.9
20.8

19.9
19.8
25

19.4

17.9
17.1
20
24

14.1

12.6
14
20.8

20.1
19.7
19.6
15

18.5
18.5
18.2

17.3

16.1
15.6
15.2

14.5
10

14
13.7

12.4
11.2
10.2
5

8.5
8.1
0
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
Figura 7. Evoluția pe termen lung a mortalității infantile și a speranței de viață la naștere

Liniile de forță în structurarea disparităților sociale interjudețene sunt date de dezvoltarea economică,
urbanizare și de gradul mediu de izolare a comunelor din județ. Contează mai puțin nivelul de dezvoltare
economică a județului (dezvoltarea economică este estimată prin PIB pe locuitor la nivel de județ) și mai
mult sectorul de ocupare predominantă a populației. Dezvoltarea socială este minimă în județele cu
pondere mare a populației ocupate în agricultură. Toate județele de maximă sărăcie din estul și din sudul
țării au peste 40% populație ocupată în agricultură. Majoritar, acestea au și un grad de urbanizare redus .
În județe precum Tulcea, Vaslui,Mehedinți și Dolj, gradul sporit de izolare a comunelor este un factor
suplimentar de favorizare a sărăciei. Rezultă că reducerea disparităților sociale regionale din România nu
va putea fi realizată fără sporirea ocupării neagricole și a unei urbanizări viabile în județele sărace.
Dezvoltarea sectorului zootehnic în rural este, prin veniturile bănești și în natură pe care le aduce, un
factor de reducere a sărăciei. Navetismul sat-oraș este, de asemenea un factor important al nivelului de
viață. În comunele care au o rată mai mare de navetism veniturile sunt mai mari și, implicit, dezvoltarea
socială este superioară.

Factorii cultural-istorici nu par să aibă o importanță covârșitoare în determinarea nivelului de dezvoltare

socială a localităților. În momentul în care analiza include simultan o multitudine de factori (Tabel A.5)),
regiunea istorică, etnia și apartenența religioasă pierd considerabil din semnificația lor pentru dezvoltarea
socială. Numai Banatul ,Transilvania și Dobrogea se mențin, în astfel de condiții, mai ales pentru mediul
rural, ca regiuni istorice de maxim impact pozitiv asupra dezvoltării sociale. Localitățile în care ponderea
de maghiari este mai mare tind să fie mai dezvoltate iar cele cu pondere mare de romi mai sărace. Deși
relațiile respective sunt vizibile în analiză, ele nu sunt puternice, semnificative în sens statistic. Similar,
30
localitățile cu pondere mare de persoane de altă religie decât cea creștin-ortodoxă tind să fie mai
dezvoltate dar nu în mod semnificativ. Factorul respectiv pare să favorizeze dezvoltarea socială mai mult
pentru orașe. Relevanța religiei pentru dezvoltarea socială poate fi legată de asocierea dintre apartenența
la un grup religios minoritar (de altă religie decât cea creștin-ortodoxă), pe de o parte și, pe de altă parte,
orientări valorice relevante pentru etica muncii/ a interacțiunii sociale și capitalul relațional. Această
ultimă fațetă a capitalului relațional poate fi identificată mai ușor. Cu date de sondaj cumulate din mai
multe valuri ale Barometrului de Opinie Publică (perioada 1998-2004) am constatat că stocul de relații
utile la nivel personal tinde să fie mai mare pentru femeile cu nivel ridicat de educație , stare materială
bună, consum mediatic ridicat, apartenență la unul dintre segmentele de religie minoritară, non-ortodoxă,
și cu rezidență în localități mici, mai ales din Crișana-Maramureș (etnia și vârsta , incluse în aceeași
ecuație de regresie pentru explicarea capitalului relațional, nu au înregistrat coeficienți de nivel
semnificativ).

Aflăm, poate pentru prima dată, cu suport empiric, faptul că apartenența regională are impact diferit
pentru dezvoltarea socială funcție de tipul de mediul rezidențial de referință. Dacă un oraș este localizat în
Moldova, probabilitatea de a fi sărac este semnificativ mai mare. Localizarea în Moldova favorizează și
sărăcia rurală dar cu o intensitate mult mai mică. În Banat situația este diferită. Aici șansele comunelor de
a fi bogate sunt semnificativ mai mari decât în restul țării dar pentru orașe relația respectivă este , pur și
simplu, nesemnificativă. În schimb, pentru Transilvania , Crișana-Maramureș și Oltenia tendința este ca
apartenența regională să aducă mai multă bogăție pentru comune și un nivel de dezvoltare socială mai
redus pentru orașe. Termenul de referință în toate aceste comparații, dat fiind algoritmul de calcul, este
localizarea în Muntenia. Rezultă că , strict vorbind, comunele din Transilvania, Crișana-Maramureș și
Oltenia tind să fie mai dezvoltate decât cele din Muntenia. Pentru orașele din Crișana-Maramureș
tendința este inversă. Localizarea unui oraș la nivelul acestei reduce șansele de dezvoltare comparativ cu
situația din sudul și sud-estul țării.

Pentru a compara efectul de regiune istorică în raport cu cel de regiune de dezvoltare am rulat același
model de regresie din tabelul A2 folosind ca predictori ultimul tip de regiuni (cu regiunea 3 luată ca
referință). Nu am mai inclus detalierile tehnice în text pentru a nu încărca și mai mult studiul cu cifre.
Rezultatul este asemănător în foarte mare măsură cu cel obținut în analiza care a inclus regiunile istorice.
Dezvoltarea socială a localităților tinde să fie mai mare pentru regiunile II Sud-Est, V Vest și VII Centru
și mai mică în cazul regiunii I Nord-Est. Constatarea susține ideea că regiunile de dezvoltare păstrează, în
bună măsură, caracteristici esențiale ale regiunilor istorice: profilul Moldovei se regăsește, în special , la
nivelul regiunii Nord-Est, cel la Munteniei în cazul regiunii Sud-Muntenia plus corespondențele strânse
Banat- Vest, Transilvania-Centru, Oltenia - Sud-Vest.

Efectul de județ versus efectul de regiune în dezvoltarea socială a localităților

Premisa de la care pornim, în continuare, în identificarea celei mai bune regionalizări, susține că modelul
regional cu potențial maxim de funcționalitate este cel care respectă, în mai mare măsură, configurațiile
existente care s-au dovedit relevante pentru dezvoltarea localităților, independent de efectul specific
apartenenței la un anume județ. Nivelul de dezvoltare al unei localități este funcție de o serie de factori
specifici acesteia (compoziția populației, istorie, cultură etc.) dar și de localizarea în cadrul județului și a
regiunii care grupează mai multe județe învecinate. Analizele statistice multivariate permit izolarea
efectului fiecăruia dintre categoriile de factori menționați. Pornind de la această premisă identificăm
efectul specific al diferitelor regionalizări asupra dezvoltării sociale locale.

Pentru măsurarea dezvoltării tuturor localităților din țară, comune și orașe , am folosit un indice al
dezvoltării sociale locale (IDSL – Sandu 2011) care pornește de la un set de indicatori extrem de bogați în
informație, calculați de către INS. Ulterior, nivelul de dezvoltare pe județe a fost obținut din agregarea
valorilor la nivel de localitate.

Detaliile tehnice ale analizelor parțiale efectuate până în acest moment sunt trecute în anexe destinate
specialiștilor (Anexa 4: Date tehnice pentru evidențierea efectului de județ și de regiune asupra dezvoltării
localităților). În text vom prelua numai constatările și interpretările aferente acestor analize.

31
1. La prima vedere și regiunile istorice și cele de dezvoltare au un efect specific, semnificativ statistic,
asupra nivelului de dezvoltare a localităților componente. În fapt, în momentul în care se ia în
considerație și efectul specific al județului pentru dezvoltarea localității (vezi anexa tehnică),
situația se schimbă.

2. Regiunile cele mai eterogene sunt Transilvania și Banat ca regiuni istorice și Sud-Muntenia și
Vest-Banat (Vest) ca regiuni de dezvoltare. În cazul lor, în momentul în care prin procedee
statistice se ia în considerație și efectul specific al configurației județelor componente, regiunea în
sine (fie că este istorică sau de dezvoltare) devine factor nerelevant pentru dezvoltarea
localităților componente. Constatarea permite următoarele interpretări:

a. pofida imaginii publice , Transilvania ca regiune istorică este extrem de eterogenă. În

consecință, regiunile de dezvoltare care subdivid Transilvania (în sensul restrâns sau larg
al termenului) - Transilvania Centrală sau cea Nord-Vestică - sunt matrice pentru
dezvoltare de mai mare relevanță decât regiunea istorică în sine. Desigur, marca
identitară este cristalizată în special pe Transilvania ca atare dar subdiviziunile date prin
regiunile de dezvoltare sunt mai eficiente pentru funcționalitatea regională.

b.Extinderea Banatului cu două județe învecinate (Arad și Hunedoara) în cadrul regiunii Vest
nu schimbă statutul acestuia de regiune foarte eterogenă. Eterogenitatea este dată nu de
extindere ci de faptul că județul Caraș-Severin este cu un nivel de dezvoltare socială
semnificativ sub cel al restului de județe din gruparea respectivă.

c. Regiunea Sud-Muntenia se regăsește și în aceste analize ca zonă foarte eterogenă.

d.Contrar imaginii publice care vede în regiunea Dunărea de Jos (Sud-Est) una dintre cele
mai eterogene arii, analiza statistică întreprinsă în tabelele din anexa tehnică indică un
profil consistent al acesteia. Faptul că o localitate se află în regiunea respectivă suportă o
influență specifică asupra dezvoltării locale, independent de cea județeană. Principalul
factor de eterogenitate în Dobrogea sau, în varianta extinsă la regiunea Dunărea de Jos
(Sud-Est) este decalajul de dezvoltare dintre Constanța și Tulcea. Scenariile de decupaj
teritorial care vizează o regiune de excepție formată numai din Constanța și Tulcea nu pot
fi susținute cu argumente științifice. Simpla unitate culturală dintre cele două județe
dobrogene nu este suficientă pentru a genera efecte de dezvoltare locală semnificative.
Extinderea regională cu includerea altor patru județe apropiate duce la conformarea
regiunii pe o arie culturală – cea a Dunării de Jos – care are un impact semnificativ
asupra dezvoltării locale.

e. Atât Banatul cât și Dobrogea sunt două regiuni istorice cu profil cultural bine determinat.
Ambele , însă, sunt extrem de eterogene sub aspectul dezvoltării social-economice
interne. Eterogenitatea și dimensiunea demografică redusă duc la ideea ca este de preferat
o formulă de regionalizare care le incorporează în arii învecinate mai largi.

3. Decupajele de tipul regiunilor de dezvoltare sunt, majoritar, ca și regiunile istorice, structuri

culturale cu efecte specifice asupra dezvoltării localităților chiar și după de se elimină (prin
procedee statistice adecvate) efectele apartenenței la anumite județe și condiționările economice
județene.

Dat fiind suprapunerile majore dintre regiunile de dezvoltare si sub-arii din regiunile
istorice este întemeiată o explorare a redenumirii primelor prin formulări care integrează,
unde este cazul, denumiri istorice și geografice 12:
Nord-Moldova - pentru Nord-Est
Dunărea de Jos - pentru Sud-Est
Sud-Muntenia - pentru Sud
32
 Oltenia - pentru Sud-Vest
Vest-Banat - pentru Vest
Transilvania de Nord-Vest - pentru Nord-Vest
Transilvania Centrală - pentru Centru
București - pentru București-Ilfov.
4. Transilvania Centrală (regiunea Centru) este subregiunea din Transilvania cu cel mai pronunțat
efect specific asupra dezvoltării sociale a localităților.

Atât Transilvania Centrală cât și regiunea Dunărea de Jos (Sud-Est) sunt caracterizate și prin
diversitate culturală (etnică , religioasă, de experiențe de migrație) care are un rol favorabil pentru
dezvoltare în special prin resursele de capital uman și relațional care îi sunt asociate. În context ar
fi de menționat că, în genere, atât identitățile local-regionale cât și diversitatea culturală
neconflictuală constituie importante resurse pentru dezvoltare.

33
Testul fluxurilor de migrație internă în evaluarea diferitelor regionalizări

Criteriul fundamental pe care trebuie să îl satisfacă regiunile administrative este cel al funcționalității
social-economice potențiale. Estimarea acestei funcționalități se face, desigur, prin criterii multiple legate
de: nivelul și complementaritatea resursele pe care le au, oportunitățile de comunicare internă date de
infrastructură și de forma pe care o are regiunea, resursele identitare etc. În afara acestor aspecte, însă, de
maximă importanță este structura fluxurilor social-economice existente, circulația de bunuri, servicii și
persoane în spațiul de referință. O regionalizare care ar ignora complet drumurile deja constituite, de lungă
durată, în circulația persoanelor pentru lucru, rezidență sau schimburi sociale ar fi complet contraindicată.
O astfel de decizie ar duce la regiuni artificiale sau, echivalent, la voluntarism in proiectarea de noi regiuni
administrative sau de dezvoltare. Una dintre puținele modalități de testare a funcționalității potențiale a
diferitelor modele de regionalizare este legată de confruntarea configurațiilor propuse pentru regionalizare
cu configurația regiunilor de migrație internă.

Regionalizarea administrativă se face cu actori multipli. Este normal ca persoane cu experiențe, cunoștințe
și interese diferite să facă propuneri diferite. Dominantă în spațiul public sau , cel puțin în sfera sectorului
civic, pare să fie opinia că de maximă importanță în definirea regiunilor administrative sunt criteriile
cultural-istorice 13. În același timp, chiar la nivel de segment civic de evaluatori, criteriile social-economice
par să fie, pe locul doi ca importanță. Este rostul abordărilor de specialitate să facă explicite ambele seturi
de criterii, de similaritate culturală și de funcționalitate social-economică în definirea regiunilor astfel încât
decidenții să poată alege în cunoștință de cauză. Este ceea ce încercăm în continuare prin relevarea
raportului dintre hărțile de migrație și cele ale regiunilor istorice și de dezvoltare.

Premisa de la care pornim este că șanse maxime de funcționalitate social-economică reală revin
regionalizării care este cea mai apropiată de configurația de durată a fluxurilor de migrație internă, în
interiorul României.

Cele două harți de mai jos (figura 8) prezintă configurația fluxurilor de migrație internă pentru o perioadă
determinată (2006-2008, înainte de criza financiar-economică) și pe durată mare de timp, la nivelul anului
2002 (migrație pe durata vieții ca diferență între locul de domiciliu la momentul înregistrării și locul de
naștere). Datele de pornire sunt două matrice de date de tipul 42 coloane * 42 de rânduri , date de județele
de plecare și, respectiv de cele de sosire. Evident, o reprezentare grafică a 1722 fluxuri nu ajută. În
consecința am selectat principalele trei fluxuri ca intensitate.

Pentru ca cititorului să îi fie clară semnificația reprezentării grafice vom porni cu un exemplu de lectură
din harta (B) cu date pe migrație pe durata vieții, referitoare la fluxurile în care sunt implicate județele din
regiunea Sud-Est (Dunărea de Jos, echivalentul natural de denumire a acesteia). O primă imagine a
conexiunilor interjudețene principale poate fi dată de fluxurile de rang 1 (marcate prin săgețile de maximă
grosime). Rețele tari de comunicare inter-regională sunt între Brăila și Galați , în ambele sensuri, și
Constanța-Tulcea, tot cu dublu sens. La nucleul Brăila-Galați se adaugă, tot pe flux de maxim volum, si
plecările de la Vrancea la Galați. Pe rețea de rangul doi de intensitate se leagă și Tulcea și Galați, prin
plecările tulcenilor la Galați. Dacă extindem vizualizarea la date mai noi, pentru perioada 2006-2008 (harta
A din fig. 8), vom constata că legăturile dintre județe din regiuni istorice diferite s-au multiplicat: apare un
flux semnificativ și de la Galați la Constanța și un altul de la Brăila la Constanța. Nici vorbă, deci, de o
regiune segmentată în care județele din sudul Moldovei nu comunică în niciun fel cu cele din nord-estul
Munteniei sau cu cele din Dobrogea. Dimpotrivă, constatăm că ceea ce spunea Simion Mehedinți despre
legătura puternică, de durată, dintre ținuturile de la Cotul Carpaților și Dobrogea, dintre regiunea de
Vorland-ul dobrogean și Hinterland-ul dinspre cotul Carpaților (Mehedinți, 1943: 166), se regăsește, cu
date complet diferite, și astăzi. Sigurul județ din sud-est care gravitează în afara regiunii este Buzău
(orientat mai mult spre Prahova și Brașov) și numai parțial în direcția Brăila.

34
Marcatorul grafic de disfuncționalitate la nivel de regiune este dat de numărul de fluxuri centrifuge, de
ieșire din spațiul regional. Regiunea cea mai problematică sub aspectul respectiv este Sud-Muntenia. Harta
pentru 2006-2008 indică faptul că toate cele șapte județe care compun regiunea gravitează în principal în
afară, spre regiunea București-Ilfov. Este cazul tipic al unei regiuni ”descentrate”, cu centrul de atracție în
altă regiune. Pe o măsurare și mai exactă, precum cea dată în tabelul 1, rezultă cu claritate că toate cele
patru județe de câmpie – Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași – au o pondere foarte mare de imigranți
care merg în afara regiunii, la București (peste 20% din totalul emigranților din fiecare regiune). O a doua
regiune cu potențial redus de funcționalitate social-economică este cea formată din județele Olteniei (Sud-
Vest): trei din cele cinci județe ale acestei regiuni au centrul de gravitație în într-o altă regiune (vezi figura
8 B). Surprinzător la nivel de simț comun, Sud-Vest, singura regiune de dezvoltare care se suprapune exact
peste conturul unei regiuni istorice, face parte dintre regiunile cu cel mai slab potențial de funcționalitate
pentru dezvoltare.

În regiunea Centru 14 , structurarea prin circulație migratorie – din rațiuni asociate cu piața forței de muncă
sau cu modele de lungă durată de mobilitate teritorială și comunicare culturală - se face în principal pe
axele Sibiu-Brașov-Covasna și Harghita-Mureș. Județul cu propensiunea cea mai ridicată din regiune de a
gravita spre un județ din altă regiune este Alba (orientat spre Cluj în primul rând și spre Hunedoara , în al
doilea rând). Brașovul este principalul pol socio-economic de atracție nu numai pentru județele din regiune
ci și pentru județe din Moldova (Bacău, în special) și nordul Munteniei (Buzău, mai ales). Fluxurile de
rang secundar, însă, indică relații semnificative și pe direcțiile Alba-Sibiu, Mureș-Sibiu, Harghita-Brașov.

Deficiențe de funcționalitate social-economică sunt de semnalat și în legătură cu regiunea Nord-Est (vezi

harta B din fig. 8): trei dintre cele șase județe ale regiunii au principalul centru de atracție în afară
(constanța pentru Iași, Timiș pentru Suceava și Brașov pentru Bacău.

Toate cele trei regiuni de dezvoltare menționate ca fiind cu maxim de deficiențe în funcționalitate sunt și
regiuni care înregistrează valori minime dintr-un punct de vedere complementar, cel al nivelului mediu de
dezvoltare socială (63 pentru Nord-est, 64 pentru Sud și tot 64 pentru Sud-Vest, vezi tabel A3 în anexă).
Tot la nivelul celor trei regiuni de dezvoltare menționate anterior se înregistrează și disparitățile interne de
dezvoltare cele mai puternice (coeficientul de variație între indicii de dezvoltare socială locală este, pentru
toate cele trei regiuni, mai mare de 30%. Valoare poate fi contrastată cu cea pentru cea mai omogenă
regiune, Centru, cu un indice de variație de numai 24%. Vezi tabel A3).

35
 A

Figura 8.Principalele fluxuri de migrație interjudețeană în perioada 2006-2008 (A) și între locul de naștere și cel
de domiciliu la recensământul din 2002 (B)

36
 Regiune de dezvoltare de sosire Reg. Regiune istorică de sosire
Reg. de in reg. istorica
dezvoltare de Județ de în acceași regiune de în altă regiune de Bucur.- de în acceași regiune în altă regiune în Buc..-
plecare plecare dezvoltare dezvoltare Ilfov plecare Județ de plecare istorică istorică Ilfov
Suceava 80 16 4 Suceava 81 15 4
Moldova de Nord

Iasi 79 17 5 Neamt 80 13 6
79 15 6 80 15 5
(NE)

Neamt Iasi

Moldova
Bacau 73 20 7 Bacau 78 16 7
Botosani 71 24 6 Vrancea 75 17 8
Vaslui 62 28 10 Botosani 72 22 6
Braila 79 12 9 Galati 71 21 9
Gurile Dunării

Buzau 74 18 8 Vaslui 69 21 10
74 8 71 20 9

Dobr.
Constanta 18 Tulcea
(SE)

Galati 69 22 9 Constanta 70 22 8
Tulcea 69 17 14 Dâmbovita 78 7 15
Vrancea 69 18 13 Arges 77 12 11
Dâmbovita 77 8 15 Prahova 76 11 13
15

Muntenia
Arges 77 13 11 Buzau 71 14
Sud Muntenia

Prahova 73 14 13 Ialomita 65 14 21
Ialomita 60 18 21 Teleorman 60 10 29
Teleorman 60 11 29 Calarasi 60 12 28
Calarasi 59 13 28 Braila 59 28 13
Giurgiu 56 9 35 Giurgiu 57 8 35
Dolj 84 11 6 Dolj 84 11 6
Oltenia (SV)

Gorj 81 14 5 Gorj 81 14 5

Oltenia
Vâlcea 74 19 7 Vâlcea 74 19 7
Mehedinti 71 25 4 Mehedinti 71 25 4
Olt 70 19 11 Olt 70 19 11
80 1 76 23 1
Crisana Maram. Banat

Arad 20 Caras_Sever
Vest-Banat

Timis 80 20 2 Timis 74 24 2
(Vest)

79 1 86 1
Caras_Sever Bihor
21 13
Hunedoara 63 37 3 Satu_Mare 83 16 1
Salaj 88 12 1 Arad 76 23 1
Nord-Vest (NV)
Transilvania de

Satu_Mare 88 12 1 Maramures 72 26 2
Bihor 87 13 1 Mures 89 9 2
Cluj 83 17 2 Cluj 87 10 2
Maramures 79 21 2 Covasna 86 12 2
Bistrita_N 78 22 2 Harghita 85 14 1
Transilvania

83 2 84 14 2
Centrală (CENTRU)

Covasna 15 Alba
Harghita 81 18 1 Bistrita_N 83 16 2
Transilvania

Mures 81 18 2 Sibiu 82 16 3
Sibiu 77 20 3 Salaj 76 23 1
Alba 69 29 2 Brasov 70 25 5
Brasov 67 28 5 Hunedoara 62 35 3
Bucuresti 71 29 Bucuresti 71 29
Buc.

Buc.

Ilfov 64 36 Ilfov 64 36

Tabel 1. Structura fluxurilor de migrație funcție de județul de plecare și regiunea de sosire (istorică sau de
dezvoltare), 2006 – 2011 (%)
Sursa de date : INS. Exemplu de mod de citire date: 83% dintre plecările din localități ale județului Covasna s-au făcut, în
perioada 2006-2011, tot în localități ale aceleiași regiuni,respectiv Centru, 2% în București și 15% în alte regiuni. Județele
cu nume marcate prin chenar sunt centre de imigrare multiplă. Pentru acestea procentul celor care pleacă în cadrul aceleiași
regiuni este mai puțin relevant dat fiind faptul că primesc masiv imigranți din alte zone.

37
Concluzii

Şansele de viaţă sunt puternic diferenţiate în România de azi funcţie de locul unde trăieşti. Există o
veritabilă stratificare socială funcţie de profilul spaţiului de locuire. Această stratificare
(discriminare, uneori) se manifestă nu numai în calitatea locuirii ci chiar în şansele de a trăi.

Dimensiunile majore de structurare sau de condiționare a disparităților regionale sunt puternic definite pe
patru axe de locuire urban-rurală, concentrare rezidențială, accesibilitate la servicii și infrastructură și
sector de ocupare. O a cincea axă, cu relevanță limitată în special pentru spațiul urban, se referă la
capitalul relațional al populației asociat cu diversitatea culturală. Conținutul propriu-zis al disparităților
sociale este înregistrat pe calitatea educației, stării de sănătate, consumului și relațiilor sociale. Cele cinci
axe menționate (urban-rural, concentrare rezidențială, accesibilitate servicii, ocupare și capital relațional)
împreună cu cele patru domenii (educație, sănătate, consum și relații sociale) constituie componentele de
bază ale spațiului inegalităților de dezvoltare socială manifeste la nivel regional.

Prima mare axa de diferențiere este cea rezidenţială dintre rural şi urban. Mortalitatea infantilă a
cunoscut în ultimii 20 de ani un declin continuu, de la aproximativ 27‰ în 1990 la aproximativ 10‰ în
2009. În pofida acestei tendinţe, decalajul dintre ratele de mortalitate infantilă s-au menţinut constant mai
mari în mediul rural faţă de cel urban. Este un decalaj de cel puţin 4-5 promile care a rămas constant.
Acelaşi fenomen îl constatăm şi cu un indicator mult mai bogat în informaţie, speranţa de viaţă la naştere.
Şi aceasta se menţine constant mai mare, cu unul sau doi ani în urban faţă de rural. Rezultă ca , la
propriu, şansele de viaţă biologică sunt constant mult mai mari în urban faţă de rural. Cu atât mai grav
acest lucru cu cât un decalaj similar la nivelul ţărilor din UE nu mai poate fi întâlnit.
Stratificarea/discriminarea şanselor de viaţă între cele două medii rezidenţiale se manifestă nu numai la
nivelul mortalităţii diferenţiale ci şi sub aspectul calităţii locuirii. Aceasta este sistematic mai bună în
mediul urban decât în cel rural pentru toate judeţele ţării. Deosebit de problematice sunt disparităţile de
dezvoltare socială (calitate a locuirii) manifeste la un nivel ridicat în interiorul unor zone sărace sau
relativ sărace precum Vaslui, Iaşi, Vâlcea sau Sălaj.

A doua axă majoră de manifestare a disparităţilor socioteritoriale este cea asociată cu şansele de
accesibilitate. Este veche constatarea că „drumul face viaţa socială”15. Din păcate, în România de azi
accesibilitatea dată în comunicarea rural-urban, în circulaţia cu costuri reduse pe drumuri naţionale şi
internaţionale, este puternic diferenţiată de la o regiune la alta, de la o localitate la alta. Dezvoltarea
socială tinde să fie mai ridicată la comunele apropiate de oraş decât la cele depărtate, în localităţile aflate
la drum european comparativ cu cele care au acces numai la drumuri comunale, judeţene sau naţionale.
Comunicarea în sensul social-economic, în spațiul rezidențial, implică și navetismul. Comunele care au
rate reduse de navetism spre oraș tind să fie dezavantajate prin faptul că nivelul mediu al veniturilor este
mai redus.

Cea de-a treia axă de generare a disparităţilor acţionează în special în interiorul lumii rurale în legătură cu
ocuparea agricolă dominantă a populaţiei, condiţionată prin forma de relief specifică satului. În
comunele de câmpie predomină activităţile agricole, cele de cultivare a cerealelor în mod particular,
asociate cu un nivel redus al veniturilor. Aceluiaşi tip de situare geografică îi sunt specifice - tendenţial
vorbind, şi nu pe un caz sau altul – locuinţe proaste, condiţii sanogene firave. De aici tendinţa de a
înregistra şi valori relativ reduse în comunele de câmpie , comparativ cu cele de deal-munte, pentru
speranţa de viaţă la naştere şi, în genere, pentru calitatea locuirii. Nu agricultura în sine este sursă de

38
venituri reduse ci , mai ales, agricultura cerealieră. Zonele în care sectorul zootehnic este dezvoltat, rurale
sau urbane, tind să aibă un nivel superior de dezvoltare socială.

Cea de-a patra dimensiune majoră în structurarea şanselor de viaţă este mărimea localităţii dată de
numărul de locuitori. Toate celelalte condiţii fiind egale, ratele de mortalitate specifice pe grupe de vârstă
tind să fie mai mari în comunele mici. La nivelul acestora sursele de venituri publice tind să fie mai mici,
serviciile pentru populaţie de o mai proastă calitate şi, în consecinţă, condiţiile de locuire de nivel
calitativ-redus. Mărimea demografică sporită a localităţii favorizează un nivel ridicat al speranţei de viaţă
mai ales în rural, la nivelul comunelor nu şi în urban16.

In ultimii 10 ani de zile numărul de comune în România a sporit cu peste 220 prin separare, redefinire
administrativă a unor vechi comune. Fenomenul este legat ,între altele, de faptul că satele centru de
comună au fost şi sunt sistematic favorizate în dezvoltare în raport cu cele periferice (pe al căror teritoriu
nu se află primăria comunei) 17. În consecinţă unele sate periferice cu lideri dinamici au încercat să
găsească o soluţie la problemă prin separare. Fenomenul a fost favorizat , se pare, şi prin interesul unor
politicieni de a ajunge la aranjamente teritoriale favorabile intereselor electorale pe care le au. Din păcate,
toate aceste procese, plus cele de emigrare şi scădere a natalităţii, au accentuat reducerea dimensiunii
localităţilor rurale cu corolarul firesc al reducerii capacităţii financiare a primăriilor. Trendul european de
lungă durată de asociere a comunelor pare să fie necunoscut în România iar dezbaterea publică ignoră
tema cu desăvârşire.

Cea de-a cincea dimensiune de favorizare a disparităților regionale este dată de capitalul relațional al
populației asociat cu diversitatea culturală, religioasă și etnică, în special. O astfel de diversitate
favorizează un mediu social dinamic de îmbogățire a capitalului social atât sub aspect relațional cât și ca
deschidere la cooperare. Procesele de dezvoltare, la rândul lor, sunt favorizate în zonele în care capitalul
social este îmbogățit prin diversitate culturală. În analizele la nivelul tuturor localităților țării nu am
dispus decât de măsuri bazate pe apartenență religioasă și etnică. Evidențele empirice disponibile susțin
ca la nivelul localităților în care este mai mare diversitatea culturală, cea religioasă în special, și implicit,
capitalul relațional este mai dezvoltat, nivelul general de dezvoltare social tinde să fie superior (Tabel
A2).).

Sub aspectul conținutului dezvoltării sociale stocul de educaţie, de numărul mediu de ani de şcoală pe
care i-a absolvit populaţia din localitate este o dimensiune esențială. Independent de toţi ceilalţi factori
menţionaţi, stocul de educaţie şcolară de nivel ridicat favorizează o speranţă de viaţă sporită. Constatarea
este valabilă şi pentru urban şi pentru rural. Comentariul care cred ca trebuie adăugat imediat la această
constatare susţine că investiţia în educaţie, în sine, nu duce la dezvoltare local-regională de nivel ridicat.
Pentru a atinge un astfel de rezultat este necesar, în plus, să fie asigurate şi condiţiile de ocupare şi , în
genere, de locuire, care să stimuleze stabilitatea sau circularitatea de scurtă ciclicitate pentru cei care au
nivel sporit de educaţie. Altfel, a investi in educaţie, în medici care pleacă masiv din ţară, spre exemplu –
dat fiind condiţiile mediocre care le sunt asigurate în ţară pentru practicarea meseriei – nu duce la
rezolvarea problemelor de dezvoltare.

Potențialul de dezvoltare al unei regiuni este dat de intensitatea relațiilor funcționale de circulație a
bunurilor, serviciilor și persoanelor la nivelul ei. Fluxurile de migrație interjudețeană dau o bună
aproximare a regiunilor funcționale de pe teritoriul României. Acestea coincid, în mare , cu regiunile de
dezvoltare propuse în 1998 . Singurul punct în care analiza actuală asupra regiunilor funcționale infirmă
regionalizarea din 1998 este legat de raportul între regiunile Sud-Muntenia și București-Ilfov. Datele de
migrație indică faptul că cele două regiuni constituie un tot – Bucureștiul este centrul major de atracție
pentru toate cele șapte județe din Sud-Muntenia. În rest, analiza fluxurilor de migrație confirmă:
• Caracterul funcțional al regiunii Sud-Est , suspectată în dezbaterea publică de lipsă de relevanță;

39
 • Oportunitatea plasării județului Hunedoara din Transilvania în gruparea Timiș - Caraș-Severin –
Arad;
• Forța de atracție ridicată a regiunii Vest, inclusiv pentru județe din afara ei;
• Gradul ridicat de structurare al rețelelor funcționale din regiunea Centru, orientate preponderent
spre Brașov;
• Existența unui centru de atracție puternic , plasat în interiorul fiecărei regiuni de dezvoltare (cu
excepția Sud-Muntenia).

Discuție: care este cea mai bună regionalizare administrativă/pentru dezvoltare ?

Întrebarea se pune frecvent în condițiile în care regiunile de dezvoltare din România sunt relativ noi , pe
de o parte, iar, pe de alta, eficiența lor de funcționare nu a fost efectiv evaluată. Conturul lor a fost
fundamentat în perioada 1996-1997 prin Carta Verde a Dezvoltării Regionale și instituționalizat în 1998
prin legea 151 referitoare la dezvoltarea regională (modificată ulterior prin legea 315/2004). Dezbaterea
asupra conturului actual al acestor regiuni, așa cum apare în spațiul public (inclusiv în legătură cu
eventualele modificări ale legii 315) este marcată de câteva teme dominante, exprimate sau nu explicit
dar, evident, prezente în textura discuției:

•cu sau fără adoptarea unui statut administrativ,

•mai multe și de dimensiune mai mică sau mai mari și mai puține, eventual grupate în macroregiuni,

•urmând sau nu , în mai mare măsură, conturul regiunilor istorice sau al teritorializărilor etnice.

Altfel spus, accentul se pune pe tematica administrativă, demografică sau cultural-etnică .Fără îndoială că
toate acestea sunt aspecte importante. Nu ne-am propus, în acest cadru, să răspundem la astfel de întrebări
ci numai să marcăm câteva puncte de referință derivate din analiza desfășurată.

Referitor la acordarea unui statut administrativ pentru regiunile de dezvoltare și la numărul lor ar fi de
menționat faptul că decizia nu poate fi luată decât în corelare cu cea referitoare la județe ( unități de
rangul III , NUTS 3, în sistemul de clasificare a unităților teritoriale din UE). Este vorba de o perspectivă
de gândire care să vizeze, în primul rând, complementaritatea funcțională dintre cele două categorii de
unități de dezvoltare regională de tip NUTS III (județele ) și NUTS II (regiunile de dezvoltare). Judecarea
independentă a reorganizării pe cele două tipuri de unități teritoriale ar duce la incongruențe și
improvizații care pot aduce costuri sociale greu de estimat pe termen lung. O eventuală lipsă de strategie
de genul “decidem acum regiunile de dezvoltare/administrative” iar cu județele ”mai vedem” poate duce,
ulterior la incongruențe a căror corectare costă.

La nivelul Uniunii Europene tendința este de a avea două dintre cele trei nivele de unități teritoriale
statistice cu statut administrativ ,fie I și III ca în Germania , fie II și III ca în Spania sau Franța
(EUROSTAT 2010) . În cazul României numai nivelul trei, cel al județelor, este structurat administrativ.
Este probabil că, în perspectivă,modelul francez (regiuni-departamente), cu acordare a unui statut
administrativ la nivel de NUTS II și III, este adecvat și pentru România, cu condiția ca funcțiile și
personalul administrativ de la județe , regiuni și de la nivelul central să fie regândite pe criterii aferente
principului subsidiarității. Argumentul de bază în favoarea acestei opțiuni rezidă în faptul că disparitățile
regionale majore în România nu sunt între macroregiuni (așa cum frecvent se vehiculează în spațiul
mediatic), gen regiuni istorice, ci la niveluri inferioare, de subregiuni de dezvoltare, arii sociale, arii
culturale, județe și microregiuni. Formularea este clar susținută prin analizele întreprinse asupra variației

40
PIB pe locuitor între toate aceste tipuri de regionalizări: PIBul pe locuitor, la nivelul anului 2007, nu este
semnificativ asociat cu regiunea istorică sau regiunea de dezvoltare ci cu subregiunile de dezvoltare așa
cum au fost definite prin Carta Verde, cu ariile de dezvoltare socială (figura 4A) și cu cele culturale
(figura 4B) 18. Plasarea unui nivel de organizare administrativă imediat la nivelul superior acestor tipuri de
unități, respectiv la scara regiunilor de dezvoltare, ar putea favoriza efectiv acțiunile de reducere a
disparităților intra- și interregionale.

Actualele regiuni de dezvoltare au fost explicit concepute pe principiul complementarității care să

reunească, în aceeași regiune, județe relativ apropiate ca nivel de dezvoltare (harta din figura 1A
confirmă faptul că și la peste 10 ani de la proiectare regiunile respective satisfac acest criteriu, cu excepția
regiunii Sud-Muntenia) dar care se pot ajuta reciproc în procesul de dezvoltare (agricol cu non-agricol,
cu deficit versus exces de forță de muncă etc.). Documentul fondator al noii dezvoltări regionale din
România postcomunistă menționa clar acest lucru:

“Din perspectiva dezvoltării, ar fi mai eficient dacă ţara ar fi structurată într-un număr mai mic
de regiuni de dezvoltare, formate prin regruparea judeţelor cu niveluri/profiluri complementare
de dezvoltare. Aceasta ar putea conduce la o scădere a numărului de regiuni de la 42 (numărul
de judeţe) la 8, ceea ce ar simplifica procesul de implementare a unor politici de dezvoltare
regională.” (Carta Verde a Dezvoltării Regionale…, 2007: 30).

Sporirea numărului de regiuni de dezvoltare poate asigura, fără probleme considerabile, formațiuni
teritoriale relativ omogene de câte 2-3 județe. Acestea, însă, vor avea dimensiuni care nu mai justifică
prezența județelor. Eventuala re-proiectare a județelor trebuie făcută în primul rând după logica NUTS3
și nu ca regiuni de dezvoltare. Renunțarea la județe este o soluție viabilă în condițiile în care ele nu sunt
simple unități administrative ci unități administrative care au și profil social specific constituit pe istorie
lungă, în pofida reorganizărilor care le-au afectat. Este un fapt că, în prezent, cele mai structurate regiuni
în România, sub aspect de omogenitate a localităților componente dar și funcțional, sunt județele. În plus,
ideea de a avea regiuni de dezvoltare/administrative construite strict pe principul similarității ( regiuni
sărace-mediu dezvoltate-dezvoltate) poate pune probleme care sunt de luat în considerație: în regiunile
foarte sărace, cu stoc redus de capital uman apar probleme de asigurare a potențialului pentru câștigare de
proiecte prin competiție deoarece logica alocării centralizate de fonduri pentru regiunile sărace este din
ce în ce mai puțin adoptată și poate fi asociată cu încurajarea unor comportamente de pasivitate, de
alocare asistențială. Cazul regiunilor miniere, din perioada subvențiilor multiple, poate fi relevant și
pentru tema în discuție. Procesul de proiectare a regiunilor de dezvoltare în perioada 1996-1997 a pornit
de la identificarea unor regiuni de similaritate (formate din județe cu profil asemănător) care ulterior au
fost regrupare, de la 15 la 8, în regiuni de dezvoltare cu potențial de integrare funcțională (Carta Verde…,
1997: 30-31. Cazul Agenției de Dezvoltare Midlands din Scoția este un exemplu relevant în contextul
discuției, evocat explicit în fundamentarea din Carta Verde… la pag. 30).

Regiunile cele mai eterogene în interior sub aspectul dezvoltării sociale locale sunt Sud-Vest Oltenia ,
Sud-Muntenia și Nord-Est iar cele mai omogene sunt Centru și Vest (Tabelul A3). Este o întrebare dacă
regiunea Sud-Muntenia nu ar trebui unificată cu București-Ilfov pentru a realiza o unitate funcțională.
Formula actuală de plasare a Bucureștiului ca centru funcțional al regiunii Sud-Muntenia în afara acestei
regiuni este discutabilă.

După cum a rezultat din analiza întreprinsă, o axă importantă de structurare a disparităților este dată de
diferențele de nivel de viață dintre sat și oraș. Din acest punct de vedere este necesar ca la tematica
regionalizării să fie conectată și cea legată de grupurile de acțiune locală (GAL) care sunt deja în curs de
constituire conform programului LEADER (PNDR, 2010). Aceste sunt menite să integreze comunități

41
rurale și orașe mici în structuri de dezvoltare microregională. O bună parte din disparitățile intraregionale
ar putea fi soluționate prin acțiunea lor.

Macroregiunile, ca grupări de regiuni de dezvoltare, nu au fost prevăzute în proiectarea inițială din 1997.
În forma actuală, cele patru macroregiuni au fost propuse și adoptate de către Institutul Național de
Statistică pentru conformare la practica din UE. Rolul lor, în prezent, este strict statistic. Este adevărat că
identificarea lor pune probleme deosebite în condițiile în care diversitatea regională este foarte mare în
România. Principiul de soluționare în acest caz cred ca este acela de a respecta, pe cat se poate, marile
blocuri teritoriale ale regiunilor istorice. A pune Oltenia si regiunea Vest în aceeași grupare încalcă un
astfel de principiu. Analizele sociologice și demografice de care dispunem argumentează mai mult pentru
o grupare a regiunilor sudice împreuna. Oltenia este mult mai apropiată de Sud-Muntenia decât de Banat
și Arad-Hunedoara.

42
Anexe
Anexa 1: Indicele dezvoltării sociale locale (IDSL)

Orice indice este un instrument de măsură cu valențe definite , în esență, de scopul pentru care a fost
construit ,modul în care a fost proiectat și realizat și de validitatea constatată pentru măsura respectivă.

Indicele dezvoltării sociale locale pe care îl introduc în continuare este destinat analizelor comparative
ale dezvoltării sociale a orașelor și comunelor ca unități teritorial-administrative de bază ale țării. Indicii
de dezvoltare locală în circulație în perioada actuală, referitori la România, sunt specializați pe tip de
așezare umana - cu variante la nivel de sat (DEVSAT02xix, Sandu 2005:131-141) comuna (IDC
20
) sau oraș 21.

Deși, evident, comunele și orașele au nu numai statut administrativ diferit dar și situații sociale,
economice și culturale puternic diferențiate , dezvoltarea lor socială poate fi analizată din perspectiva
unor dimensiuni comune. Unități administrative cu statut rezidențial diferit pot fi comparate din
perspectiva stocurilor de capital material, uman și vital disponibile. Ipoteza de măsurare de la care
pornesc este că o localitate cu statut administrativ, comună sau oraș, este cu atât mai dezvoltată, în
condițiile actuale din România, cu cât :

•nivelul mediu de educație al locuitorilor săi este mai ridicat,

•starea medie de sănătate este mai ridicată,
•vârsta medie a populației este mai redusă,
•starea materială a gospodăriilor componente este mai bună,
•consumul public pentru o bună locuire este mai ridicat.

Altfel spus, cu cât stocurile de capital comunitar (Emery, Flora, 2006) , relevante pentru bunăstarea
socială, sunt mai mari, în termeni relativi la populație, cu atât dezvoltarea socială a acesteia este mai
accentuată. Indicatorii folosiți efectiv pentru calcularea indicelui sunt cei prezentați mai jos:

Indicatori relevanţi şi disponibili pentru capitalul comunitar al localităţii

Capital uman 1.stoc de educaţie la nivel de comunitate, 2002. (0.295)*
Capital vital 2.vârsta medie a persoanelor de peste 14 ani , 2008 (-0.237)
3.speranţa de viaţă la naştere 2006-2008 22 (0.093)
Capital Nivel privat 4.autoturisme la 1000 loc., 2007 (transformare ln) (0.218)
material 5.suprafaţa medie pe locuinţă 2008 (0.201)
Nivel public 6.consumul de gaze pe locuitor, mc (0.245)
Indice cu semnificaţie 7.categorie de mărime-rezidenţă a localităţii, 2008. Indicele are 10 categorii,
pentru componente multiple patru pentru comune (sub 2500 locuitori, 2500- 3499, 3500-4999, peste 5000)şi (0.266)
ale capitalului comunitar şase pentru oraşe (sub 30 de mii, 30 de mii-sub 100 de mii, 100 mii- sub 200
mii, 200 – sub 300 mii, 300 mii- sub 400 de mii, peste 400 de mii).
* Indicele dezvoltării sociale locale (IDSL ) este calculat prin agregarea celor șapte indicatori primari în baza unui
scor factorial. Cifrele în paranteze indică ponderile cu care au intrat în calcularea indicelui fiecare dintre indicatorii
componenți, egale cu valorile scorului factorial. Cei șapte indicatori se grupează unifactorial în cadrul unei variabile
latente care are o valoare proprie de 39%. Indicele KMO este de 0.727. Numărul total de cazuri pe care a fost aplicată
analiza de tip PFA este de 3166 comune și orașe. Sursa de date: INS 23, calcule proprii.

Primii șase indicatori pot fi asociați unor forme diferite de capital comunitar. Cele de-al șaptelea este cu
semnificație multiplă, pentru agregări de forme de capital comunitar. Indicatorul respective are 10
categorii date de intersectarea între tipul rezidențial , rural sau urban și categoria de mărime demografică
a localității. Este de așteptat, pe număr mare de cazuri, ca dezvoltarea socială să fie, tendențial vorbind,

43
minimă în localitățile rurale mici, de sub 2500 locuitori și maximă în orașele foarte mari, de peste 400
mii de locuitori.

IDSL este o construcție validă, cu sens, atât din punct de vedere sociologic cât și statistic. Fără a intra
acum în detalii tehnice 24, menționez că, pentru comune, tendința este ca indicele să aibă valori mai
ridicate dacă acestea sunt mai apropiate de oraş şi de un drum european şi situate în regiuni de deal sau
munte din Transilvania 25. Constatarea este consistentă cu multe dintre regularitățile înregistrate în
domeniu, în literatura de specialitate. Sărăcia rurală este, în continuare, semnificativ favorizată de
accesibilitatea redusă spre centrele urbane, de calitatea proastă a infrastructurii de acces și de ocuparea
preponderent agricolă a populației. Independent de acești factori, localizarea regională în estul sau în
sudul țării are efecte similare de favorizare a sărăciei rurale. O variantă a IDSL bazată pe numai șase
dintre indicatorii menționați (IDSL6, cum am numit-o, nu cuprinde categoria de mărime-rezidență a
localității) este folosită în cadrul unui model explicativ complex (Error! Reference source not found.).
Aceasta va fi comentată în secțiunea premergătoare concluziilor și indică, de asemenea, un grad ridicat
de validitate a indicelui dezvoltării sociale a localităților.

Ilustrativ în sensul regularităţilor anterior menţionate este faptul că 11 dintre cele 20 de localităţi de
maximă dezvoltare, oraşe sau comune, sunt localizate în Transilvania sau în regiunile vestice iar cinci
aparţin de aria capitalei. În schimb, din seria ultimelor 20 de localităţi ca rang de dezvoltare socială, 15
pot fi localizate în judeţele din sudul ţării, din sudul Munteniei şi al Olteniei. Tendințele se regăsesc și în
lista scurtă a primelor și ultimelor 10 localități în ierarhia dezvoltării sociale.

Localităţile cu maximă dezvoltare socială Localităţile cu dezvoltare socială minimă

Localitate Judeţ IDSL Localitate Judeţ IDSL
DUMBRAVITA Timis 125 SALCUTA Dolj 19
ORAS VOLUNTARI Ilfov 113 TOPORU Giurgiu 19
CORBEANCA Ilfov 112 DELENI Vaslui 19
ORAS PREDEAL Brasov 112 GOGOSU Dolj 18
MUN. CLUJ-NAPOCA Cluj 105 DANICEI Valcea 18
ORAS BUSTENI Prahova 104 SCHITU Giurgiu 17
MUN. SIBIU Sibiu 103 SEACA DE PADURE Dolj 17
ORAS SINAIA Prahova 103 COROIESTI Vaslui 17
MUN. BUCURESTI Bucureşti 100 RASUCENI Giurgiu 17
MUN. TIMISOARA Timis 99 NECSESTI Teleorman 12
Sursa de dte primare: INS

Mărimea localității și statutul ei rezidențial nu asigură un loc de top în ierarhia dezvoltării sociale locale.
Cea mai dezvoltată localitate sub aspect social nu este un oraș mare. Pe primele trei locuri în această
ierarhie sunt comuna Dumbrăvița din apropiere (la un kilometru) de Timișoara, comuna Corbeanca (la 15
km de București, cunoscută prin zonele rezidențiale deosebite pe care le are) și orașul Voluntari situat în
imediata proximitate a capitalei. În aceeași serie de top 10, se află, din categoria orașelor mari, Cluj-
Napoca, Sibiu , Timișoara și București iar din gruparea orașelor mici (sub 20 de mii de locuitori)
stațiunile Sinaia, Predeal și Bușteni. Lista menționată indică, în afara știutelor situații de bună locuire din
orașele mari de peste munți, o nouă categorie de localități cu situație de locuire foarte bună, apropiate de
orașe mari , puternic dezvoltate, precum București și Timișoara.

44
Tabel A 1. Profilul ariilor de dezvoltare socială
Arie de dezvoltare socială
TR GR IL MH DJ SJ BN CS HD DB PH GL VR TM AD CJ
CL VS BT OT SM CT TL, AB SV MM BL BZ CV HG BC NT AG IS GJ VL BH MS SB BV
stoc educatie R 2002 29 30 44 50 49 63 51 40 59 47 65 38 71 57 54 67
stoc educatie U 2002 29 33 58 48 45 44 37 45 50 52 64 62 58 60 69 65
speranța de viață R 43 43 37 36 28 57 67 55 55 51 63 54 72 42 55 52
speranța de viață U 38 56 47 39 45 40 43 57 51 51 61 67 58 48 62 59
autoturisme la 1000 loc.R 2007 44 23 47 52 47 68 45 44 61 35 60 35 48 70 57 57
autoturisme la 1000 loc.U 2007 38 23 59 59 50 46 31 49 52 42 64 43 50 68 64 57
varsta medie adulti R 65 55 71 39 27 61 37 63 42 42 48 40 58 43 54 31
varsta medie adulti U 55 36 41 35 58 62 42 68 51 54 58 39 34 58 59 59
supraf.medie pe locuință R 35 28 43 61 62 54 56 46 51 45 48 54 27 68 50 66
supraf.medie pe locuință U 46 32 54 73 53 45 58 39 55 37 54 36 37 60 54 60
consum gaze pe loc. R 31 36 36 53 40 58 53 50 51 49 61 47 52 58 75 70
consum gaze pe loc. U 37 44 37 65 32 58 46 51 57 57 58 42 48 42 70 72
marime medie comune 49 52 39 48 56 27 60 53 48 73 69 65 43 45 51 44
marime medie orașe 41 33 48 63 37 56 78 49 56 59 49 42 48 34 48 63
IDSLR _R 30 27 37 54 56 52 55 41 57 49 62 46 49 63 61 78
IDSLR_U 28 39 51 61 41 40 40 50 52 52 61 59 54 56 70 70
PIB pe locuitor 2007 31 43 44 50 62 59 42 44 53 42 58 46 39 69 66 69

Sursa de date primare: INS. Daca nu este specificat altfel, datele se referă la anul 2008. Valorile din tabel
sunt medii pe arie socială pornind de la cifrele județene. Anterior, variabilele au fost standardizate cu scorul
Hull=50+14*scorul z, astfel încât să aibă o variației între 0 și 100. U – mediu urban și R – mediu rural, în
cadrul județului. Separat, am calculat coeficientul de corelație Pearson între aria socială, ca variabilă fictivă,
și variabila de pe rând. Am marcat prin umbrire celulele în care apar relații statistic semnificative (în negru și
cifre albe situațiile de maximă sărăcie și în umbrire mai slab accentuată cu cifre negre situațiile de maximă
dezvoltare. Exemplu de mod de citire a datelor: valoarea medie a stocului de educație pentru aria Botoșani-
Vaslui este de 30 ( medie județeană a valorilor standardizate Hull). Între variabila respectivă și apartenența la
unul dintre cele două județe este o corelație negativă ,statistic semnificativă (p=0.05).

Cifrele sunt, strict vorbind, comparabile între ele în cadrul aceluiași rând. Astfel , se poate afirma că
dezvoltarea rurală este mai mare la SB BV (78) decât la CJ MS (61) dar nu că în aria BV SB dezvoltarea
rurală (78) este mai mare decât cea urbană (70). Normalizările au fost făcute separat pe urban și pe rural chiar
pentru aceeași variabilă.

45
Anexa 2: Explicarea diferențelor de dezvoltare la nivel de localitate prin factori locali și regionali

Tabel A 2.Predictori ai dezvoltării sociale la nivel de localitate

Predictori pentru indicele dezvoltarii sociale calculat fară variabila comune și orașe comune orașe
rezidențială (IDSL6) Coef. P>t Coef. P>t Coef. P>t
urban 2008* 10.12 0.00
populația localit 2008 (transformare ln) 6.50 0.00 6.10 0.00 5.90 0.00
PIB pe locuitor județ 2004 -0.50 0.10 -0.39 0.28 -0.98 0.00
pondere populație ocupata în agricultura 2007, județ -0.25 0.00 -0.22 0.03 -0.39 0.00
dezvoltare sector zootehnic (UVM la hectar,2008), județ 10.29 0.05 9.49 0.10 16.93 0.00
rata navetismului , localitate 2002 0.07 0.00 0.07 0.00 0.02 0.19
situare la drum european* 2.29 0.00 1.95 0.00 4.21 0.00
distanța până la cel mai apropiat oraș (0 pentru orașe) -0.14 0.00 -0.13 0.00 -0.30 0.00
pondere maghiari, localitate, 2002 (transformare ln) 0.23 0.45 0.27 0.41 1.01 0.12
pondere romi localitate, 2002 (transformare ln) -0.22 0.47 -0.06 0.86 -1.27 0.11
pondere populație de religie non-ortodoxă, 2002 (transformare ln) 0.91 0.42 0.57 0.64 2.39 0.06
Banat* 11.17 0.00 12.62 0.00 -3.76 0.18
Crisana-Maramureș* 4.43 0.13 6.07 0.06 -9.24 0.00
Transilvania* 5.60 0.02 6.68 0.02 -5.10 0.15
Oltenia* 2.00 0.10 2.36 0.07 -2.03 0.22
Moldova* -2.96 0.15 -1.58 0.47 -10.81 0.00
Dobrogea 5.73 0.01 8.22 0.00 -9.16 0.00
constanta -3.54 0.57 -3.10 0.71 26.51 0.03
R2 0.68 0.57 0.62
N 2844 2538 306

Sursa de date : INS, cu excepția celor referitoare la distanțe și plasarea față de drumurile europene, rezultate din
studii anterioare (Sandu, 1999:186). *variabile fictive. Categoria de referință pentru regiunea istorică este Muntenia.

Ambele modele de regresie liniară au ca variabilă dependentă o varianta redusă a IDSL, cea care face abstracție de
unul dintre indicatorii constitutivi, respectiv indicele de rezidență și mărime a localității. Pentru că valoarea sa este
determinată numai prin șase, nu șapte indicatori , l-am denumit IDSL6. Este o măsură a dezvoltării sociale care face
abstracție de statutul rezidențial și demografic al localității. Firesc, corelația între IDSL și IDSL6 este foarte mare
(r=0.97), justificând folosirea lor alternativă, funcție de cerințele contextului de analiză). Varianta derivata, cu numai
șase indicatori componenți este un gen de măsură a dezvoltării sociale ”pure” a localității, fără a apela la variabila
mărime-status rezidențial. Din cele 3180 localități existente în 2008 au fost omise din calcul 336, comune nou
înființate după 2002, localități pentru care nu am dispus de informația de măsurare necesară și localitățile din
regiunea de dezvoltare București-Ilfov datorită nivelului foarte ridicat de dezvoltare economică pe care majoritatea
dintre ele îl au (evitare cazuri extreme sub aspect statistic). Deoarece o parte dintre predictori sunt măsurați la nivel
de localitate iar alții au ca referință județul am rulat modelele în STATA cu folosirea opțiunii cluster (cod județ)
indicată în abordările multinivel.

O rulare a modelului pe total localități, urbane și rurale, cu predictori derivați din regiunile de dezvoltare duce la un
model foarte asemănător cu cel din tabel. R2 este egal tot cu 0.68. Am considerat regiunea 3 (Sud-Muntenia) drept
categorie de referință și a rezultat că regiunile II (care include Dobrogea și Vrancea-Galați plus Buzău-Brăila), V
(Banat plus Hunedoara și Arad) și VII (Transilvania centrală și sudică) tind să aibă rate de dezvoltare semnificativ
mai mari decât Regiunea II. Pentru Regiunea I se înregistrează o rată semnificativ mai mică. Și în acest model de
analiză etnicitate nu este asociată cu predictori semnificativi ai dezvoltării sociale . În schimb, ponderea populației
non-ortodoxe din localitate apare pozitiv asociată cu nivelul de dezvoltare socială. PIBul se menține ca predictor
nesemnificativ . Surprinzător, ponderea populației ocupate în agricultură are un coeficient statistic nesemnificativ.

46
Tabel A 3. Disparități și nivel mediu de dezvoltare socială pe regiuni de dezvoltare
Disparități intraregionale de dezvoltare socială Nivelul mediu de
rural urban total dezvoltare socială
Sud-Vest 21.2 13.6 34.7 64
Nord-Est 20.8 13.3 32.8 63
Muntenia_Sud 25.6 12.2 32.3 64
Nord-Vest 18.3 14.3 30.2 72
Sud-Est 19.6 9.9 27.7 67
Vest 20.3 13.3 24.7 74
Centru 18.5 10.5 24.3 76
Bucuresti-Ilfov 97
21.9 3.9 9.8
22.9 13.1 30.8 71

Disparitățile sunt estimate prin coeficientul de variație ponderat, pornind de la valorile IDSL la nivel
de localitate. Pe ultima coloană sunt date valorile medii ponderate cu populația pentru același indice

47
 Anexa 3: Criterii generale de evaluare a potențialului regional pentru dezvoltare
(cazul regiunilor administrative de tip NUTS 2)
Criterii Principii Criterii
1. Competitivitate Configurația regiunii să asigure
un potențial de competitivitate
economică prin..
2. Subsidiaritate Regiunile să fie astfel
delimitate teritorial și
organizate instituțional încât să
contribuie în cât mai mare
măsură la asigurarea
Funcționale
subsidiarității în administrația
publică.
3. Unitate Regiunea să fie un întreg sub
funcțională aspect funcțional prin..
4. Mărimea Cu cat raportul dintre mărimea
relativă a
Spațial-demografice (condiționări demo-geografice
medie a regiunii (de tip
regiunii NUTS2) versus mărimea medie
a unității administrative de
rang inferior (de tip NUTS3)
este mai mare, la nivel național,
cu atât costurile administrative
ale funcționalității)
vor fi mai mici.
5. Variație redusă Volumele de populație pentru
a dimensiunii regiuni să fie cât mai apropiate,
regiunilor: în spațiul național, în condițiile
respectării celorlalte criterii de
optim.
6. Accesibilitate Prin forma pe care o are și
plasarea ”locurilor centrale ”
din regiune (reședință, poli de
creștere etc.) să fie asigurată
reducerea costurilor de
accesibilitate pentru populație
Notă: pentru specificarea unor criterii de acest gen în cazul României vezi planșa elaborată de Ion Ianoș și Gabriel Pascariu
Criterii de identificare şi delimitare a regiunilor administrative de tip NUTS II în România, CONREG, martie 2013.
* Directiva 1059/2003 sugerează , la articolul 3.5 , drept criterii de omogenitate, aspecte geografice, socio-economice, cultural-
istorice și de mediu.
48
Specificare criterii
..diversitate de resurse materiale, capital
uman, resurse identitare și diversitate
socio-culturală neconflictuală, configurația
rețelei de localități etc.
Reducere costuri pe total administrație ,
adăugând un nou nivel regional și
respectând subsidiaritatea
.. existența unor sisteme de localități
.. piață unitară a forței de muncă
.. fluxuri de migrație interne, integrate
într-un sistem regional
.. clustere de unități sau activități
economice care funcționează în
proximitate și în interacțiune.
Omogenitatea internă este un criteriu
esențial pentru regiunile de tip NUTS 3*
iar unitatea funcțională pentru cele de tip
NUTS 2 (Gorzelak and Smętkowski 2010: 39).
Pe total UE raportul respectiv este apropiat
de 5 (regiunea medie de tip NUTS2 este de
aproape cinci ori mai mare decât regiunea
medie de tip NUTS3) (date de calcul din
Comission 2010, p. 7).
Cerința este legată în primul rând de
exigențe statistice (”problema unităților
spațiale modificabile” Comission 2010:7)
dar poate avea și semnificații economice
legate de alocarea resurselor etc.
Localizarea reședinței administrative a
regiunii cat mai aproape de centrul
geometric al regiunii
Anexa 4: Date tehnice pentru evidențierea efectului de județ și de regiune asupra dezvoltării
localităților
Tabel A 4. Predicție nivelului de dezvoltare a localităților prin raportare la regiunile de tip A (”de
dezvoltare”)
Model cu ținerea Model fără ținerea Model cu ținerea Model fără ținerea
sub control a sub control a sub control a sub control a
efectului de județ efectului de județ efectului de județ efectului de județ
IDSL6 Coef. P>t Coef. P>t Coef. P>t Coef. P>t

Localitate urbană* 7.069 0.000 7.069 0.000

Populația localității 2008
(transformare ln) 8.335 0.000 8.335 0.000
Local. apropiat drum
european* 3.695 0.000 3.695 0.000
PIB pe loc. la nivel de
județ 2004 1.049 0.001 1.049 0.000
Nord-Moldova (NE) -6.520 0.008 -6.520 0.000 -7.600 0.007 -7.600 0.000
Dunărea de Jos (SE) -5.387 0.002 -5.387 0.000 -5.473 0.002 -5.473 0.000
Sud-Muntenia (Sud) -4.314 0.116 -4.314 0.000 -5.315 0.110 -5.315 0.000
Oltenia (SV) -4.288 0.048 -4.288 0.000 -6.967 0.002 -6.967 0.000
Vest-Banat (Vest) 2.692 0.146 2.692 0.000 3.767 0.021 3.767 0.000
Centru 6.234 0.001 6.234 0.000 6.742 0.000 6.742 0.000
- 52.40
_cons -28.100 0.000 28.100 0.000 52.402 0.000 2 0.000
R2 ajustat 0.55 0.55 0.14 0.14
n 2908 2908 3133 3133

Sursa de date: INS. IDSL6 indicele dezvoltării sociale a localității (Sandu 2011), construit din numai 6
indicatori (Sandu, 2011, p.5), prin renunțare la indicatorul categoriei de mărime-rezidență pentru
localitate. Regiunea Nord-Est este folosită ca termen de referință. * Variabile dihotomice codificate cu 1
și 0 ( fictive). Modele de regresie liniară multiplă rulate in STATA. Ținerea sub control a efectului de
județ se face prin ajustarea erorilor standard cu ajutorul opțiunii cluster.

49
Tabel A 5. Predicție nivelului de dezvoltare a localităților prin raportare la regiunile de tip B ( istorice)
Model cu ținerea Model fără ținerea Model cu ținerea sub Model fără ținerea
sub control a sub control a control a efectului sub control a
efectului de județ efectului de județ de județ efectului de județ
IDSL6 Coef. P>t Coef. P>t Coef. P>t Coef. P>t

Localitate urbană* 7.360 0.000 7.360 0.000

Populația localității 2008
(transformare ln) 8.287 0.000 8.287 0.000
Local. apropiat drum
european* 3.606 0.000 3.606 0.000
PIB pe loc. la nivel de
județ 2004 1.121 0.006 1.121 0.000
Moldova -6.537 0.005 -6.537 0.000 -6.668 0.007 -6.668 0.000
Muntenia -5.271 0.029 -5.271 0.000 -5.780 0.053 -5.780 0.000
Oltenia -4.828 0.026 -4.828 0.000 -6.765 0.006 -6.765 0.000
Transilvania 3.104 0.099 3.104 0.000 4.085 0.040 4.085 0.000
Dobrogea -5.789 0.019 -5.789 0.000 -1.872 0.412 -1.872 0.162
Banat 2.716 0.092 2.716 0.004 4.527 0.098 4.527 0.000
_cons -27.857 0.000 -27.857 0.000 52.200 0.000 52.20 0.000
R2 ajustat 0.540 0.540 0.12 0.12
n 2908 2908 3133 3133

Sursa de date: INS. IDSL6 indicele dezvoltării sociale a localității (Sandu 2011), construit din numai 6
indicatori (Sandu, 2011, p.5), prin renunțare la indicatorul categoriei de mărime-rezidență pentru
localitate. Regiunea Crișana-Maramureș este folosită ca termen de referință. * Variabile dihotomice
codificate cu 1 și 0 ( fictive). Modele de regresie liniară multiplă rulate in STATA. Ținerea sub control a
efectului de județ se face prin ajustarea erorilor standard cu ajutorul opțiunii cluster.

50
Anexa 6: Hărțile fluxurilor de migrație ca fundament al regionalizării 2013

51
52
Note

1
În termeni diferiți, dar cu semnificație similară, metafora jocului de șah pentru înțelegerea complexității
problemelor de regionalizare este folosită de Stahl, 1969: 18.

Nu este lipsit de interes să menționăm și metafora casei pentru analiza de față: decupajele regionale pot fi
comparate cu structura de rezistență și spațiile de circulație ale clădirii iar instituțiile regionale cu
echipamentele edilitare sau liantul pentru materialele de construcție. Aspectele identitare au funcția
asigurării sentimentelor de acasă și decorativ pentru propria locuință.
2
Un exemplu de astfel de regulă ar fi cea care ar putea să prevadă o sporire a personalului care va lucra în
structurile regionale în strictă corelare cu reducerea de fonduri pentru administrație la nivel central și
județean.
3
Decalajul între rata mortalității infantile între rural și urban era în 1990 de 30‰ în primul caz și de
24‰ în cel de-al doilea caz pentru ca în 2011 cifrele corespunzătoare să fie de 12‰ pentru rural și 8‰
pentru urban. Pe total țară , în intervalul respective ratele se reduc foarte mult, de la27‰ la 9‰.
Diferențele între cele două medii rezidențiale, însă, se mențin relative constante de 4-5 promile între 1992
și 2011. Ca și cum nu ar fi existat niciun gen de politică socială de relevantă în domeniu, orientată spațial
(Barca, 2012), capabilă să ia în seamă diferențele dintre rural și urban.
4
Testarea ipotezei referitoare la capitalul relațional superior pentru persoanele de religie minoritară am
făcut-o separat folosind date de sondaj la nivel individual din Barometrul de Opinie al Fundației Soros
din toamna anului 2007. A fost construit un indice al capitalului relațional funcție de numărul de instituții
la care persoana intervievată are relații utile (minim 0 , maxim 9). Ecuația de regresie multiplă folosind
acest indice ca variabilă dependentă este:
indice bunuri studii fost migrant religie non- locuieste in
(Constant) barbat varsta venit (ln) studii super.
in gospod. primare strainatate ortodoxa urban
Beta -.014 -.013 .120 .214 -.022 .180 .089 .071 -.013
p .000 .542 .606 .000 .000 .385 .000 .000 .002 .606
R2 0.18
N 1581
Rezultă că, la nivelul României anului 2007, capitalul relațional era de maximă concentrare la persoane
înstărite , cu studii superioare, cu experiență de migrație în străinătate și de religie non-ortodoxă.
5
Este necesară o cercetare pentru a vedea, însă, dacă județul nu este o matrice identitară de relevanță
similară sau superioară regiunii istorice. Ideea că numai tradiția contează, conferă unitate , funcționalitate
și eficiență administrativă este implicită în opțiunea de construire a regiunilor administrative pe modelul
regiunilor istorice.
6
Există multe argumente pentru a susține faptul că cele două județe din sudul Moldovei, Vrancea și
Galați funcționează efectiv și au mărci identitare legate în mai mare măsură de Muntenia sau de Dunărea
de Jos decât de Moldova: legăturile funcționale între Galați-Brăila-Tulcea, existența unor formațiuni de
regionalizare religioasă (vezi, spre , exemplu, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Istorie bisericească, misiune
creştină şi viaţă culturală de la începuturi până în secolul al XIX-lea, Editura Arhiepiscopiei
Dunării de Jos, Galaţi, 2009 ), județele Putna, Covurlui și Râmnicu Sărat erau incluse în regionalizarea
din 1929-1931 în Directoratul București, nu în Directoratul Iași, zona Carpaților de Curbură are asociată o
microregiune culturală puternic structurată (vezi, spre exemplu Simion Mehedinți ,Vadul moldo-muntean
,în Milcovia, II ,1931, vol. I.
7
O regiune funcțională este ”caracterizată printr-o interacțiune economică intensă… și rezidă în noduri,
de tipul municipalităților, conectată prin rețele economice și prin rețele de infrastructură” (Andersson și
Karlsson, 2006: 59). În analiza pe care o dezvoltăm interacțiunile sunt aproximate prin fluxurile de
migrație iar nodurile de rețea prin județe. Evident, în spatele acestora se află segmentele urbane si rurale
ale județelor pentru noduri și fluxurile de forță de muncă pentru rețele.

53
8
Analiza regiunilor structurate pe principiul complementarității funcționale este realizată într-un material
distinct , Sandu 2013.
9
Demographic data basis, Eurostat:
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database
10
Vag începe să fie conturată și o altă dimensiune a discuției legată de grupurile de acțiune locală (GAL-
uri), în curs de constituire, în legătură cu programul LEADER, venit pe linie UE (MADR-PNDR 2010).
Noile structuri de tip GAL sunt, în fapt, microregiuni rural-urbane care vor putea juca un rol foarte
important în reducerea decalajelor microregionale dintre sat și oraș. În plus există regiuni care au
semnificație importantă pentru dezvoltarea socială dar care nu sunt definite formal în nici un fel.
11
Coeficientul de variație ponderat (CVP) scade la de 2.3% în 1997 la 1.7% în 2008 pentru variația
speranței de viață la naștere între județe-medii rezidențiale (83 de unități de analiză date de cele 41
județe* două medii rezidențiale plus municipiul București). Calculul CVP este făcut după formula lui
Wiliamson, 1965.
12
Desigur, denumirile de regiuni adoptate în final, la nivel instituțional, vor trebui stabilite prin
consultarea reprezentanților respectivelor regiuni.
13
Exercițiul extrem de util și interesant realizat de Academia de Advocacy din Timișoara, într-o primă
etapă în noiembrie 2012, a dus la constatarea că cei peste 250 susținători de puncte de vedere (depozanți)
”au menționat necesitatea unui mix al criteriilor de regionalizare. Totuși, prin prisma frecvenței, cel mai
des au fost amintite criteriile legate de istorie, cultură și valori comune. Acestea sunt urmate, îndeaproape,
de criteriile socio-economice și de resurse, inclusiv prin prisma complementarității resurselor, nu numai
prin prisma existenței sau nu a lor în regiune. Aproape la fel de importante sunt și criteriile demografice și
teritoriale. Minoritar, mai sunt menționate criterii de mediu, funcționale, de infrastructură, administrative,
educaționale.” ( Asociația Academia de Advocacy, 2012: 9). Nu știm care este punctul de vedere
dominant pe total societate românească. Cei 251 de depozanți nu sunt un eșantion reprezentativ dar ei
sunt un segment consistent, autoselectat, din societatea civilă. La nivelul acestui segment criteriile istorice
și culturale sunt clar preferate .
14
Toate cele șase județe ale regiunii de dezvoltare Centru au o puternică marcă identitară dată de
apartenența la fostul Voievodat al Transilvaniei (lipsesc din această grupare istorică numai teritoriile
Clujului și Bistriței-Năsăud). În fapt, toate regiunile de dezvoltare au suprapuneri puternice cu regiunile
istorice, Nord-Est – Moldova, Sud-Est – Dunărea de Jos, Sud-Muntenia este Muntenia fără Buzău și
Brăila, Sud-Vest este Oltenia, Vest – Banat, Nord-Vest - Crișana și Maramureș. În fapt, situația în
România sub aspectul regiunilor de rang II (NUTS II) este similară cu cea din Polonia în sensul că
regiunile de dezvoltare coincid fie cu regiunile istorice fie cu subregiuni istorice (Jordan, 2003, p. 143).
15
Edmond Demolins, Les Grandes Routes des Peuples. Essai de Géographie sociale. Comment la route
crée le type social. Paris, 1901-1903
16
Constatare bazată pe rezultate ale analizei de regresie neincluse în prezentare.
17
Pentru detalieri de argumentare vezi Traian Rotariu (2009).
18
Formulările din paragraful respectiv sunt bazate pe rezultate ale analizei variației PIB pe locuitor în
2007 prin ANOVA . Am considerat ca variabilă dependentă PIB/locuitor și ca variabile independente
diferitele tipuri de regionalizări. Valorile eta pătrat corespunzătoare sunt nesemnificative, la 5%, pentru
regiune istorică (0.08), regiune de dezvoltare (0.06), dar semnificative la nivelul de 10% pentru arie
culturală (0.56) și de 1% pentru subregiune de dezvoltare (0.61) și de arie socială (0.61).
xix
Baza de date aferenta DEVSAT02 este disponibilă la
http://sites.google.com/site/dumitrusandu/ATSRsate.zip?attredirects=0.
20
Baza de date pentru IDC (Sandu et al. 2009) este disponibilă la
http://dumitru.sandu.googlepages.com/Valori_IndiceDezvoltareComuna2007_20.xls.
21
Indicele de europenitate a orașelor construit la Grupul de Economie Aplicată, Liviu Voinea, Laura
Simionescu, Monitorizarea performanțelor autorităților locale: Indicele de mărime demografică a
localității., GEA, București, Februarie 2005.
22
Logica de construire a unui indice de dezvoltare socială prin agregare de indicatori strict demografici
(speranţa de viaţă la naştere, vârsta medie, mărimea localităţii sub aspectul numărului de locuitori) cu

54
indicatori sociodemografici (stocul de educaţie) şi de consum comunitar (autoturisme la mia de locuitori,
suprafaţă locuibilă pe locuinţă, consum de gaze pe locuitor) este în linie cu abordarea propusă de către
Wolfgang Lutz de la IIASA pentru indicele Literate Life Expectancy (Lutz, W. 1995. Literate Life
Expectancy. POPNET 26 (Winter), pp. 1-5. Laxenburg, Austria: International Institute for Applied
Systems Analysis).
23
Mulțumesc colegilor de la Institutul National de Statistica pentru munca laborioasă de calculare a
indicatorilor de intrare în algoritmul de calcul. O parte din date mi-au parvenit în cadrul colaborării cu
INS pentru calcularea indicelui dezvoltării comunelor (IDC), anterior menționat, iar o alta este legată de
colaborarea mea la Comisia Prezidențială pentru Analiza Riscurilor Sociale.
24
Corelatia , la nivel de comune intre noul indice IDSL si măsura specifica numai pentru comune, IDC,
este de 0.75.
25
IDSL= 0.17*localizare comună lângă drum european - 0.28*distanţa comună_oraş
- 0.08*pondere arabil din total teren agricol – 0.28*localizare în regiunile sudice ale ţării
-0.24* localizare în Moldova . Toţii coeficienţii de regresie parţială standardizată sunt semnificativ
diferiţi de 0 pentru p=0.01. Cei cinci predictori explică împreună 21% din variaţia IDSL.

Referințe bibliografice

Academia de Advocacy. 2012. Regionalizarea României – de ce? . Sinteza audierii publice ,

http://goo.gl/q6JPY (consultat martie 2013).
Andersson, M. and C. Karlsson .2006. "Regional innovation systems in small and medium-sized
regions." The Emerging Digital Economy: 55-81.
Barca, F., et al. (2012). The case for regional development intervention: place‐based versus place‐neutral
approaches." Journal of regional science 52(1): 134-152.
Comisia Comunităților Europene. 2008. Carta Verde privind Coeziunea Teritorială. Transformarea
diversității teritoriale într-un element forte. Bruxelles.
http://ec.europa.eu/regional_policy/consultation/terco/paper_terco_ro.pdf
Commission of the European Communities. 2008. Classifications of NUTS3 regions, Annex to Green
Paper on Territorial Cohesion Turning territorial diversity into strength
http://ec.europa.eu/regional_policy/consultation/terco/terr_classifications_nuts3_2009.xls
CONREG. 2013. Fundamentele regionalizării în România. Martie 2013.
Demolins, E. Les Grandes Routes des Peuples. Essai de Géographie sociale. Comment la route crée le
type social. 1902. Revue internationale de l'enseignement. Vol. 43.
European Comission (EC). (2003). "Regulation (EC) No 1059/2003 of the European Parliament and of
the Council of 26 May 2003 on the establishment of a common classification of territorial units
for statistics (NUTS)." Official Journal of the European Union 21: 2003.
EUROSTAT. 2010. European Regional and Urban Statistics. Reference Guide. European Commission
Guvernul României, Comisia Europeană. 1997. Carta Verde a Dezvoltării Regionale disponibil la
http://sites.google.com/site/dumitrusandu/CartaVerde_VarRomana.pdf?attredirects=0
Emery, M., Flora , C. 2006. Spiraling-Up: Mapping Community Transformation with Community
Capitals Framework. Community Development. Vol 37 (1): 19-35.
Golopenția, A. [1939] (1999) Gradul de modernizare al regiunilor rurale ale României , în Sociologie
Românească 1939, 4-6:209-217, republicat în Anton Golopenția, Opere Complete. Vol. II.
Statistică, Demografie și Geopolitică. București: Editura Enciclopedică, Editura Univers
Enciclopedic.
Gorzelak, G. and M. Smętkowski (2010). Regional development dynamics in Central and Eastern
European countries. Regional Development in Central and Eastern Europe: Development

55
 Processes and Policy Challenges, in . G. Gorzelak, J. Bachtler and M. Smętkowski (eds.). New
York, Routledge: 34-58.
Jordan, P. (2003). Major problems of administrative regionalisation and decentralisation in Central and
Southeast Europe. Acta Universitatis Carolinae, Geographica, 38(1), 141-155.
Lutz, W. 1995. Literate Life Expectancy. POPNET 26 (Winter), pp. 1-5. Laxenburg, Austria:
International Institute for Applied Systems Analysis.
Mehedinți, S. (1943). Opere complete. Vol. I. Geographica. Partea a doua. București, Fundația Regală
pentru Literatură și Artă.
Ministerul Agriuculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 2010. Programul National de Dezvoltare Rurala ,
2007-2013, http://www.madr.ro/pages/dezvoltare_rurala/pndr-versiune-iunie2010-romana.pdf,
consultat noiembrie 2010.
Perben, D., Courtois , J-P. 2009. Rapport de synthese des travaux des parlementaires de la majorite sur
la reforme des collectivites locales. Assemblee Nationale. Senat
http://www.lioneltardy.org/archive/2009/01/31/rapport-de-synthese-des-travaux-parlementaires-de-la-
majorit.html (consultat martie 2011).
Ramboll - Grupul_de_consultanță (1996). Disparități regionale în România. 1990-1994. Ramboll.
București, Programul Phare- Politici regionale.
Rotariu, T. 2009. Disparitățile teritoriale, în Marian Preda (coord.) Riscuri și inechități sociale în
România. Iași: Polirom.
Sandu, D. 1999. Spațiul social al tranziției. Iași: Polirom
Sandu, D. 2002. Ariile culturale ca matrice de sociabilitate , Sociologie Româneasca (3-4): 77-92.
Sandu, D. 2005. Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie. Iași: Polirom.
Sandu, D. , Voineagu, V. , Panduru, F. 2009. Dezvoltarea comunelor din România. INS, FSAS-UB,
Bucuresti , disponibil la
http://sites.google.com/site/dumitrusandu/DezvoltareaComunelorDinRomania2008a.pdf?attredire
cts=0 (consultat septembrie 2010).
Sandu, D. 2010. Modernising Romanian Society Through Temporary Work Abroad, in Richard
Black, Godfried Engbersen, Marek Okólski and Cristina Pantiru (eds.) , A Continent Moving
West? EU enlargement and labour migration from Central and Eastern Europe, Amsterdam
University Press.
Sandu, D. 2011. Disparități sociale în dezvoltarea și în politica regională din România. International
Review of Social Research I(1): 1-30.
Sandu, D. 2012. In cautarea regionalizarii optime pentru dezvoltare. Urbanismul (11): 110-113.

Sandu, D. 2013. Regiuni de complementaritate funcțională identificate prin fluxuri de migrație.

CONREG (manuscris).
Shearmur, R. (2011). "Innovation, regions and proximity: from neo-regionalism to spatial
analysis." Regional Studies 45(9): 1225-1243.
Stahl, H. H. (1969). Organizarea administrativ‐teritorială. Comentarii sociologice. București, Editura
Științifică.

Williamson, J. 1965. Regional inequality and the process of national development: a description of the
patterns , în Economic Development and Culture Change, vol. XIII, no. 4, July, pp. 3-84.
World Bank. 2009. World Development Report 2009: Reshaping Economic Geography. Washington, DC:
World Bank

56