Influența progresului tehnic asupra activității unui întreprinzător/producător

În cadrul economic actual, cerințele tot mai ridicate ale populației mondiale corelate cu
normele legale aplicabile în domeniul producției fac ca tehnologizarea proceselor de
manufacturare să atârne greu în balanța economico-finaciară a unei întreprinderi.
Începând cu marea revoluție industrială de la sfârșitul secolului XVIII, începutul secolului
XIX, tehnologia a devenit, treptat, indispensabilă atât marilor corporații cât și micilor
producători. Însâși definiția revoluției industriale ne spune că aceasta a fost un fenomen
complex și anevoios dar care a impulsionat dezvoltarea progresului și, de ce nu, a
tehnologiei.
Impactul apariției noilor tehnologii a impulsionat și continuă sa dezvolte imaginația
inventatorilor, a dezvoltat noi fabrici și uzine, a creat noi locuri de muncă.
Progresul tehnic are , în manualele de specialitate, mai multe definiții dar toate tind să
concluzioneze că , pornind de la cercetare, dezvoltare, inovație, proiectare ca și sumă de
activități și terminând cu introducerea lor în dezvoltarea producției , acesta reușește să
armonizeze, să dezvolte , să ușureze,devenind un factor decisiv din punct de vedere
financiar, eforturile depuse de o terță companie în menținerea calității dar și a cantității
produselor fabricate.
În vizorul progresului tehnic stă perfecționarea procesului de producție, modernizarea
acestuia din urmă în conformitate cu competitivitatea impusă de evoluția pieței , cu cererea
acesteia ori de realizarea targetelor impuse.
Raportul dintre rezultatele unei activități economice și eforturile făcute în acest scop poartă
denumirea de productivitate, randament sau eficiență. Prin urmare, eficiența economică
exprimă acea calitate a activității umane concretizată în efectele utile, atât din punctul de
vedere al producătorului cât și din cel al consumatorului, în raport cu eforturile depuse
pentru obținerea rezultatelor economice care satisfac trebuințele oamenilor.
Și dacă tot am adus vorba despre randament, acesta poate fi clasificat în două mari ramuri:
-randamente factoriale care au la bază ipoteza care vizează esența analizei funcției de
producție; Analiza combinării şi substituirii factorilor de producţie pe termen lung ne conduce
la luarea în considerare nu doar a randamentelor factoriale ,ci şi a randamentelor de scară ca
urmare a modificării dimensiunii întreprinderii ,a echipamentelor şi tehnologiilor de
fabricaţie.
- Randamente de scară, care pot fi :constante,crescătoare,descrescătoare.Randamentele de
scară crescătoare și descrescătoare se explică prin fenomenele interne ale scării – economii şi
pierderi interne ale scării.Randamentele de scară sunt constante atunci când modificarea
dimensiunii factorilor de producţie determină o modificare î n aceeaşi proporţie a volumului
producţiei; în această situaţie , o dublare a volumului producţiei necesită o dublare şi a
cantităţii factorilor utilizaţi.Randamentele de scară sunt crescătoare dacă creşterea factorilor
de producţie determină o creştere într-o proporţie superioară a volumului producţiei; în acest
caz,dublarea nivelului producţiei necesită creşterea într-o proporţie mai redusă a factorilor
de producţie.Invers, în cazul randamentelor descrescătoare,volumul producţiei creşte ntr-o
proporţie mai redusă decât creşterea factorilor utilizaţi;de exemplu,o dublare a volumului
producţiei implică o creştere mai mare( mai mult decât dublu) a cantităţii factorilor de
producţie. De reţinut faptul că ,randamentele de scară descrescătoare reprezintă o problemă
diferită de ipoteza randamentelor marginale descrescânde pe termen scurt.
Progresul științific și tehnic determină o revoluționare a capitalului tehnic, a resurselor
materiale și energetice. Se perfecționează tehnicile și tehnologiile de fabricație, se înlocuiesc
tehnicile vechi cu cele performante, se modifică structura forței de muncă și, prin toate
acestea, se realizează economisirea muncii pe ansamblul economic. În același timp, știința
potențează tot mai mult munca, asigurând condițiile pentru sporirea eficacității ei.
Perfecționarea proceselor tehnologice, fiind un element important al progresului tehnic, duce
și ea la creșterea productivității muncii, fie prin reducerea consumului de muncă pe unitatea
de produs, fie prin economisirea factorului material al producției.
Ca și o concluzie , randamentul factorilor de producție măsoară valoarea producției
obținute la o unitate de factori de producție utilizați și, în acest caz, sporirea eficienței
presupune maximizarea volumului rezultatelor cu un consum dat de factori, ceea ce este
posibil în economie atunci când cererea este în continuă expansiune sau capacitatea de
absorbție a pieței sau puterea de cumpărare este suficientă pentru ca întreprinderea să poată
mări oferta.
Ideea de bază a progresului tehnologic este , în linii mari, mult mai simplă decât o
trunchiere amănunțită și o prezentare detaliată a tuturor factorilor care influențează acest
proces: scăderea costurilor de producție, creșterea productivității și menținerea sau creșterea
calității produsului finit. Cea din urmă, însă, în zilele noastre , suferă din cauza materiei
prime tot mai scumpe, a majorării taxelor și impozitelor, a costurilor cu transportul.
Dezavantajele progresului tehnic vin la pachet cu avantajele dar sunt diferențiate prin
faptul că de unele beneficiază un producător iar de celelalte un altul. Mai concret, nu toți
producătorii au posibilitatea financiară să țină pasul cu modernizarea liniilor de producție.
Acest lucru poate atrage după sine falimentul datorită concurenței acerbe de pe piață sau a
imposibilății ralierii la noile norme impuse de către statul în care întreprinderea își desfășoară
activitatea sau de cel importator. Însă există soluții și pentru acest tip de dezavantaje:
combinarea factorilor de producție.

Raționalitatea impune o anumită modalitate de combinare și substituire a factorilor de

producție. Acesta nu este un fenomen nelimitat. În practică, producătorul dispune de un
număr limitat de posibilități de combinare a acestora, pentru a realiza în condiții de eficiență
acest proces. Astfel, se pot întâlni următoarele situații:

a) Dacă între factorii de producție există o singură combinație posibilă care poate fi
utilizată pentru obținerea unei anumite producții, între factorii respectivi există o strictă
complementaritate, orice suplimentare a disponibilului dintr-un anumit factor înseamnă o
subutilizare a acestui factor;

b) Realitatea arată că, în cazul folosirii conjugate a factorilor de producție, cantitatea

unui factor nu poate fi constant sporită, chiar și în condițiile în care cantitatea din celălalt
factor rămâne relativ fixă, fără a se diminua volumul de producție suplimentar realizat.
 Cel mai bun exemplu pe care îl putem da în modalitatea în care progresul tehnic
influențează o companie este legat de procesul de retehnologizare sau modernizare a unor
întreprinderi sau, de ce nu puncte de lucru.

Cele două mari procese-motor care domină şi (re)modelează societatea contemporană sunt
globalizarea şi progresul ştiinţific şi tehnologic accelerat. Schimbările majore aduse de
contribuţia sectorului tehnologiei informaţionale şi al comunicaţiilor avansate la creşterea
economică şi impactul lor asupra forţei de muncă şi a pieţei muncii, restructurarea/re-
ingineria companiilor şi a business-ului – îşi pun amprenta pe politicile economice şi sociale
guvernamentale şi pe cele de la nivelul firmelor.

Luăm ca și studiu de caz punctul de lucru al Coca-Cola Hellenic Botling Company cu

punctul de lucru de la Săcădat, Bihor. A fost deschisă în anul 1993 și a funcționat până în
2008. Cu peste 135 de angajați, compania locală producea, din rezultatul analizelor chimice
săptămânale, cel mai bun produs de pe piața românească comparativ cu celelalte punte de
lucru. Au fost folosite 3 linii de îmbuteliere diferite. În anul 1995, cu doar doi ani după
inaugurarea fabricii din Bihor, se deschide o fabrică la Timișoara cu tot atâtea linii de
îmbuteliere. Datorită infrastructurii dezvoltate a zonei, cea din Timișoara a fost
retehnologizată, modernizată. După modernizare, se produce cu o singură linie de producție
și cu un număr de angajați mult mai mic aceeași cantitate cu care fabrica bihoreană produce
cu două linii de îmbuteliere. Decizia de închidere a punctului de lucru din Bihor a fost luată
ca urmare a unui proces permanent de reevaluare a infrastructurii deținute de companie, a
pieței și a mediului socio-economic deosebit de dinamic, urmând a contribui la eforturile de
eficientizare a activităților companiei.

Pe scurt, investiția de modernizare nu merita realizată din mai multe puncte de vedere:
distanța mult mai mare față de centrul țării, infrastructura deficientă dar și faptul că punctul
de lucru de la Timișoara și-a mărit capacitatea de producție prin modernizare și reușea să
acopere cerea pieței.

Din punct de vedere economico-financiar, fabrica devine nerentabilă.

Concluzia acestei mici analize a studiului de caz ne arată impactul pe care progresul tehnic
coroborat cu studiul de piață dar și alte elemente logistice are și va avea un impact major
asupra activității unui producător.

Așadar inovația este rezultatul inovării, care presupune cheltuieli mari, de aceea vânzarea
unei inovații se face la prețuri mari. Inovația constituie obiectul unor reglementări juridice
naționale și internaționale, fiind protejată prin dreptul de proprietate industrială. Ea
transformă progresul tehnic, generat de inovare, în progres economic.

Ca și o scurtă concluzie, prin progresul tehnologic omul a fost în măsură să diversifice şi

să-şi lărgească orizonturile şi să atingă din ce în ce mai bine, mai eficient şi mai repede
scopurile. Astfel cunoştinţele practice şi tehnologia capătă dimensiunea de ”nou factor de
producţie” .
Reprezentând, în esență, cunoașterea aplicabilă în mod curent în activitatea de producție,
tehnologia face posibilă creșterea producţiei la niveluri ce nu au fost văzut niciodată înainte.

Informația și progresul tehnic reprezintă principalele forțe ale unei economii bazate pe
cunoaștere. Inteligenţa şi creativitatea umană, bunurile intangibile precum cunoştinţele şi
managementul informaţiei şi cunoaşterii devin factori de producție importanți în noua
economie.
Față de economia clasică, noii factori de producție în economia cunoașterii sunt abordați în
funcție de o serie de diferențe. Astfel, informațiile și cunoașterea cresc pe măsură ce sunt
multiplicate (în timp ce resursele clasice se consumă prin folosire), iar competențele
lucrătorilor devin o componentă-cheie a valorii.
Totodată comunicarea este considerată, din ce în ce mai mult, o necesitate fundamentală a
fluxurilor de cunoastere, iar produsele și serviciile care conțin mai multă cunoaștere conferă
avantaj competitiv.