Chesca Vicentiu

An II
Engleza-Japoneza

Conspect DOOM

Cuvintele din limba română au o anumită grafie, pronunţare sau flexiune. Există reguli care
sunt obligatorii sau facultative.
Ortografia înseamnă scrierea corectă a unui cuvânt (în sens retrans) şi în sens larg include
şi scrierea corectă cu punctuaţie.
Scrierea limbii române utilizează două sisteme de elemente grafice – literele + semnele
ortografice şi un set de reguli de redare în scris a cuvintelor .

1. Semnele grafice
1.1 Literele
1.1.1. Alfabetul limbii române ;
Limba română modernă se scrie cu alfabetul latin. Pana in 1860, s-a folosit alfabetul
chirilic, iar pana in 1989, s-a scris cu alfabetul rusesc modern.
Alfabetul actual al limbii romane are 31 de litere (toate literele sunt perechi). Cinci litere pot
fi insotite de semne diacritice : caciula, circumflexul si virgulita.

1.1.2. Valorile literelor si ale combinatiilor de litere

Exista 19 litere monovalente… (au un singur tip de sunet) iar celelalte 12 litere (..) sunt
plurivalente (au mai multe valori fonetice)

1.2 Semnele ortografice sunt semne auxiliare folosite in scris, la nivelul cuvantului. Acestea
sunt: apostroful, bara oblica, blancul, cratima, linia de pauza, punctul, virgula.
1.2.1. Apostroful (‘)
Semn exclusiv ortografic; marcheaza: absenta accidental a primei sau a primelor 2
cifre ex: ‘918, ‘79
Substantive comune neadaptate : five o’clock
Nume proprii straine : D’Artagnan, O’Neill)
Nume de firme straine : Mc Donald’s
Apostroful noteaza caderea accidentala: - a unui sunet – consoana (al’fel; dom’; da’ pentru
altfel, domn, dar)
-vocala (altadat’, far’, numa’ pentru altadata, fara, numai)
A mai multor sunete sau silabe (dom’le, ‘neata pentru domnule si buna dimineata)
La inceputul unor cuvinte (‘nceput)
La sfarsitul unor cuvinte (domnu’, scoal’ pentru domnul si scoala)
• Cand se produce caderea vocalei finale a unui cuvant si urmeaza un cuvant care incepe
cu o vocala se foloseste cratima, NU apostroful: ex. D-ale carnavalului, las-o, pan-acasa
pentru De-ale carnavalului, lasa +o, pana acasa.

1.2.2. Bara oblică este folosită ca semn ortografic în unele unităţi de măsură (ex. km/h) şi
în abrevieri (ex. c/val = contravaloare). Nu este precedată, nici urmată de blanc.
 1.2.3. Blancul este acum şi un semn de punctuaţie. Nu era recunoscut ca semn ortografic,
unii îl considerau “marcă ortografică”. Este numit şi pauză, spaţiu, practic este absenţa
oricărui semn iar funcţia principală este aceea de a delimita şi separa cuvintele sau
elementele componente ale unor cuvinte compuse ( ex. Anul Nou, câte unu, douăzeci şi
unu, Evul Mediu, Unirea Principatelor), ale locuţiunilor (ex. altă dată “în altă împrejurare).
Blancul diferenţiază secvenţe identice ca sunete, care desparţite prin blanc reprezintă un
grup de cuvinte (nici un – conjuncţie + numeral) iar scrise legat, alcătuiesc un singur
cuvânt (niciun – adjectiv pronominal). Blancul poate compensa absenţa punctului între
iniţialele majuscule ale unei abrevieri: I D E B pentru Întreprinderea de Distribuţie a
Electricităţii; acum se preferă însă şi suprimarea blancurilor : IDEB.

1.2.4. Cratima este semnul ortografic cu cele mai multe funcţii. Are caracter permanent (
dă-l, de-a dreptul, las-o, s-a dus, ţi-l dă) iar in altele caracter accidental (de-abia sau de
abia, n-am sau nu am). Cratima redă pronunţarea legată (ex. : a luat-o, dându-le-o, face-li-
se-va, aducere-aminte, ducându-l, ducându-se) si reda rostirea in tempo rapid (ex.: ne-
mpăcat, ne-ncetat, a re-ncălzi, a re-mpărţi). Cratima serveşte la ataşarea anumitor prefixe
sau sufixe (ex-ministru, poe-esc), uneşte mama-ta/mă-ta, soră-ta/sor-ta, stăpână-sa, taică-
su/ta-su. Poate lega unele cuvinte care se repetă identic ( doar-doar, foarte-foarte,mai-
mai, prea-prea) sau cu unele modificări (singur-singurel, încet-încetişor).

1.2.5. Linia de pauză (este mai lungă decât cratima) este folosită in scrierea unor cuvinte
compuse complexe care curpind cel puţin un cuvânt compus scris cu cratimă : Americano
̶ sud-coreean, nord ̶ nord-vest.

1.2.7. Virgula se foloseşte uneori cu o funcţie asemănătoare cu a cratimei (cu chiu, cu vai;
de bine,de rău; boc,boc; cioc,cioc; mac,mac; nani, nani; doar,doar; încet, încetişor).

2. Reguli de scriere şi de pronunţare literară

2.1. Vocale si semivocale
2.1.1
După ş şi j: a,e,i sau ea,ă,â
În rădăcina cuvântului se scrie şi se pronunţă a,e,i (nu ea,ă,â) : aşază, deşartă, înşală,
muşama, şade, şapcă, şase, jale, jar, tânjală, aşeza, înşela, şerpoaică, şes, jeli, maşină,
şir, jilţ, jir.

În verbele de conjugarea I cu tema terminată în ş, j se scriu şi se pronunţă cu : “a” la

infinitiv şi în formele şi cuvintele provenite de la acesta (lucra, lucram, lucrat, lucrare;
înfăţişa, înfăţişam, înfăţişat, înfăţişare, angaja, angajam, angajat, angajare); se pronunţă
cu “–ează” la indicativ prezent persoana a III-a: înfăţişează, angajează. De aceea,
înfăţisează şi aşază se scriu diferit.

e şi ie
Se pronunţă [e] şi se scrie e, la început de cuvânt şi de silabă după vocală: ecran, elev,
epocă, examen, aed, aerodrom, alee, coexistenţă, poem, agreez, creez, efectuez.
Se pronunţă [ie] dar se scrie e în pronumele personale şi în formele verbului “a fi”: eu,
ei,el, ele, eşti, este,e, eram, erai, eraţi, erau.
 Se pronunţă [ie] şi se scrie [ie]: ied, ieftin,iepure, ieşi, baie, cheie, femeie, voie, atribuie,
constituie, bruiez, deraiez, hematopoieză, proiect.

ea şi ia
După t,d,s,z,ţ,l,n,r se scrie şi se pronunţă totdeauna ea: deal, neam, leac, vinerea,
seară, teapă, zeamă.
Se scrie si se pronunţă [ia] când alternează cu [ie]: (iadă/ied, iarnă/ierni, baia/baie,
băiat/băieţi, femeia/femeie, tăia/taie, trebuia/trebuie, trăiască/trăieşte, vasluian/vasluieni)
După p,b,f,v, m se scrie şi se pronunţă: ea când alternează cu e (beată/beţi,
stropeală/stropeli, meargă/merge, bârfească/bârfeşte, veac/vecie) si ia când alternează cu
ie (biată/biet, piatră/pietre, amiază/amiezi, fiare/fier, viaţă/vieţi)

2.2.1.
Inainte de p şi b: m (nu n) : ambulanţă, combate, complăcea, emblemă, emplastru,
imbatabil, improviza, îmbolnăvi, împărat, umbla. Excepţie: Istanbul.

S şi ş; x; z
Se scrie şi se pronunţă ş în împrumuturi din germane (strand) dar s în împrumuturi din
alte limbi: spray, stat, stofă,strangula.
Se scrie şi se pronunţă [ex] numai când acesta este prefix: excava, excrescenţă; dar
[es] in cuvinte în care face parte din rădăcină: escalada, escroc.
Înainte de p,t,c,ş,f,h se scrie şi se pronunţă s: despacheta, destăinui, tusşase,
desfigura, deshuma; inaintea consoanelor b,d,g,j,v se scrie şi se pronunţă z: zbor,
dezbate, zdup, brazdă, zgomot, izgoni, dezjuga, zvânta, azvârli, răzjudeca.

2.3.1. Vocale duble (două sunete identice şi se pronunţă amândouă în silabe diferite):
contra|amiral, lice|e, para|aldehidă, re|examina, fi|ind, şti|inţă, alco|ol, co|opta. Cu o
singură vocală prerie, proroc.

2.3.2. Consoane duble (două sunete-consoane care se pronunţă amândouă) : ohmmetru,

Sânnicolaul Mare, înnoda, înnopta, interregional, transsiberian,posttotalitar, accent,
occipital,succes, vaccina.

3. Scrierea cu literă mica sau mare

3.1. Se scriu cu litere mici substantive comune, celelalte părţi de vorbire, anumite abrevieri şi
simboluri.
Substantive comune care desemnează : tipuri omenesti (un don juan, un apolo, un mitică),
fiinţe mitice ( iele, elf, !gigant, nimfă, satir, trol, !titan, !sirenă), funcţii şi calităţi (avocat,
preşedinte, primar, principe, rege, prim-ministru, prefect, paşă,sultan, şah, vodă), sisteme
economico-sociale (capitalism, feudalism), epoci geologice (mezozoic), perioade istorice
relativ slab individualizate (epoca modern, paleolitic), varietăţi de plante şi de animale, soiuri
de vin, produse alimentare (aligote, angora, astrahan, cabernet, camembert, caniş, spancă,
ionatan, ţigaie, merinos), puncte cardinale. Celelalte părţi de vorbire : pronume de politeţe
(dumneata, dumneavostră), articolul sau particulele din unele nume de persoane româneşti
sau străine : Ludovic al XIV-lea, Ad al-Rahman, Ştefan cel Mare, Andrea del Sarto, Leonardo
da Vinci), articolele, prepoziţiile, conjuncţiile din nume de aştri, de entităţi geografice şi
administrativ-teritoriale (America de Nord, Oceanul Îngheţat de Nord, Statele Unite ale
 Americii), instituţii (Consiliul de Miniştri al…, Adunarea Naţională a Republicii Franceze),
sărbători (Ziua Internaţională a Femeii). Abrevierile cuvintelor scrise cu literă mică : a.c. –
anul curent, acad. – academician, d-ta = dumneata, l = lăţime, m = metro. Se mai scriu cu
literă mică substantivele comune care denumesc popoare, zilele săptămânii, lunile anului şi
disciplinele de învăţământ.

3.2. Scrierea cu literă mare

Se scriu cu literă mare la iniţială: primul cuvânt dintr-o comunicare, numele proprii
(persoane – Elvira Popescu, Nababul, Delavrancea, Păstorel, Vlad Ţepeş, Vincent Van
Gogh, Vittorio De Sica; personaje religioase,mitologice.folclorice, literare, - Don Juan, Făt-
Frumos, Sfânta Fecioară, Venus, Zeus, Cenuşăreasa; animale – Azor, Bubico, Grivei, Zefir;
marile epoci istorice si evenimentele istorice majore - !Antichitatea, Evul Mediu, Renaşterea,
Unirea Principatelor, Războiul celor Două Roze, Războiul de Independenţă, Războiul de 100
de Ani, Războiul de Treizeci de Ani, Conferinţa Naţională a Partidului X; sărbători laice sau
religioase – 1 Decembrie, Înălţarea, Anul Nou, Ramadan; instituţii – Administraţia
Prezidenţială, Avocatul Poporului, Institutul de Lingvistică, Facultatea de Litere, Guvernul
României, Uniunea Artiştilor Plastici; ordine de stat româneşti sau străine – Legiunea de
Onoare, Ordinul Naţional “Pentru Merit” dar medaliile sau premiile se scriu cu literă mica –
doctor honoris causa,doctor în filologie), anumite abrevieri (GMT = Greenwich Mean Time,
MS = Maiestatea Sa, P.S.S. = Preasfinţia Sa; noţiuni de specialitate – A= arie, VSH = viteza
de sedimentare a hematiilor,L = lungime), locuţiuni pronominale de politeţe, primul cuvânt al
fiecărui vers în poezia de tip clasic.

4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuţiunilor şi grupurilor de cuvinte

Derivatele se scriu într-un cuvânt, compusele in 3 moduri posibile: într-un cuvânt, cu
cratimă sau în cuvinte separate, locuţiunile se scriu în general în cuvinte separate, mai rar cu
virgulă sau cu cratimă; grupurile relative stabile de cuvinte se scriu în cuvinte separate.
4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor şi sufixelor
4.1.1. Prefixe si derivate cu prefixe
Se scriu într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu prefixe: antemeridian, antipersonal, a
circumscrie, a dezvinovăţi, interregional, a juxtapune, nonviolenţă, a răsciti. Cu cratimă se
scriu derivatele cu prefixul “ex-“ : ex-preşedinte; cele cu prefixe superlative “ultra-“ : ultra-
progresist; derivate supraprefixate cu acelaşi prefix : extra-extrafin, post-post-scriptum,
răs-răscitat.

4.1.2. Sufixe şi derivate din sufixe

Se scriu într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu sufixe : târgujian, albaiulian,
negruvodean, camilpetrescian, cincisutist, costarican, newyorkez, sanmarinez, sătmărean.
Se scriu cu cratimă derivatele cu sufixe de la abrevieri literare : R.A.T.B.- ist.

4.2. Scrierea cuvintelor compuse

4.2.1. Adjective
Adjectivele calificative compuse se scriu într-un cuvânt: adjectivele sudate (rozalb,
pursânge, binecuvântat, binefăcător, binemeritat, binevoitor, clarvăzător, preafericit,
atoateştiutor, atotputernic,cuminte, deplin, răufăcător, răuvoitor,cumsecade.
Se scriu cu cratimă adjectivele compuse nesudate : instructiv-educativ, literar-artistic,
bun-platnic, (mere) dulci-acrişoare, (globuri) albe-argintii , (televizoare) alb-negru,
 (bluză/bluze) galben-închis, roşu-deschis; greco-catolic, economico-financiar, româno-
american, medico-legal, burghezo-democratic.

4.2.2. Adverbe
Adverbe compuse scrise într-un cuvânt (sudate) : altădată, altfel, astăzi, astfel, bunăoară,
deseori, rareori, uneori,bineînţeles, câteodată, numai, niciodată, numaidecât, totuna,
totodată,aşadar, cândva, iarăşi, totuşi,nemaipomenit, odată, oricând, fiecum, oare(şi)cum,
oricum, adesea, arar, deasupra, decât, degeaba, demult,deplin, desigur, dinadins,
,dinăuntru, îndelung, întocmai, dedesubt, laolaltă, acasă, anume, aseară,defel,
degrabă,deloc, departe, devreme, dimpotrivă, împrejur, încontinuu.
Se scriu cu cratimă adverbele compuse: azi-noapte, mâine-dimineaţă, harcea-parcea,
după-masă, după-amiaza, după-amiază.

5. Despărţirea în silabe şi la capăt de rând

Nu se despart la sfârşit de rând abrevierile, numele proprii de persoane, numeralele ordinale.
Se recomandă să se treacă împreună pe rândul următor prenumele si numele de familie,
notaţiile care includ abrevieri (10 km, art.3.).