Flexiunea substantivului – se realizează prin desinențe specifice de caz:

1. Desinența de genitiv-dativ e, la substantivele feminine: cartea acestei case; Scriu

acestei fete.
2. Desinențe de vocativ, diferențiate în funcție de genul subst, în variație liberă cu afixele
de nominativ:
a) -e, la substantivele masculine la singular, cu varianta -ule, la substantivele
masculine și neutre la singular.
b) o , la substantivele feminine singular
c) lor, la substantivele masculine, feminine și neutre la plural.

Substantivele masculine și cele neutre prezintă următoarele omonimii nespecifice ale

formelor flexionare de nr. și caz:
 (N=Ac=G=D) singular: băiat, lup, codru (masculine); drum, star, teatru (neutre)
 (N=Ac=G=D) plural: băieți, lupi, codri, frați (masculine); drumuri, staruri, teatre
(neutre).
 (N=Ac=G=D) sg = (N=Ac=G=D) pl: unchi, pui, arici (masculine), nume, condice
(neutre)
Substantivele feminine prezintă:
 Omonimii specifice:
a) (N=Ac) sg: fată, masă, curte
b) (G=D) sg = (N=Ac=G=D) pl: fete, mese, curți.
 Omonimii nespecifice:
(N=Ac=G=D) sg = (N=Ac=G=D) pl: învățătoare, tanti, luni (această omonime este
specifică și pentru masculine și neutre)

Realizarea categoriei cazului prin mijloace analitice:

a) Afixul pe – marchează cazul acuzativ cu funcția de complement direct al subst
comune animate personale
b) Morfemul lui, proclitic, care marchează cazul G-D realizat de substantivele comune,
asemănate numelor proprii, care denumesc persoane individualizate (lui tata, lui tanti),
lunile anului (zilele lui august), sau anii (iarna lui 89), forme substantivale de
metalimbaj (scrierea lui „pe”)
c) Morfemul al, a, ai, ale – care marchează genitivul substantivelor comune și proprii în
raport cu formele de dativ omonime, în anumite condiții sintactice: nearticularea sau
articularea nedefinită a substantivului regent, fața de care este postpus (un caiet al
elevului) sau antepus (al elevului caiet), articularea definită a substantivului regent,
dacă se intercalează cu alt determinativ (părul blond al mamei)

Realizarea categoriei gramaticale a determinării se exprimă atât sintetic, prin afixe

enclitice (formele art. definit sau hotărât), cât și analitic, prin afixe proclitice (formele
art. nedefinit/ nehotărât):

a) Afixele proclitice cunosc următoarele realizări:

1. Două forme de gen la numărul singular: una masculin/neutru, la N-Ac: un – un
copil, un scaun, și alta de feminin: o – o fată.

1
 2. O singură formă de gen la numărul plural, pentru masculin, feminin și neutru, la
N-Ac: niște
3. Două forme de G-D, la numărul singular, una de masculin/ neutru: unui, și una de
feminin: unei.
4. O formă de G-D, la numărul plural, pentru masculin, feminin și neutru: unor.

b) Afixele enclitice cunosc următoarele realizări:

1. Două forme de gen la numărul singular pentru masculin/neutru, la N-Ac:
- -(u)l: copilul, codrul, puiul, scaunul
- -le (la subst. cu terminație vocalică e): fratele, peștele
- -a (pentru feminine): fata, casa, masa și pentru masculinele cu terminație
vocalică ă sau e: tata, popa
2. Două forme de gen la numărul plural, una de masculin la N-Ac: -i și una de
feminin/neutru -le
3. Două forme de G-D la numărul singular, una de masculin/neutru – lui, și alta de
feminin -i: fetei, curții.
4. O formă de G-D la numărul plural pentru masculin, feminin și neutru -lor

Afixele enclitice ale determinării au funcția suplimentară de indice al categoriilor de

număr și caz. Comportamentul lor de desinența are în vedere posibilitatea marcării exclusive a
categoriilor gramaticale ale substantivelor invariabile sub raportul realizării numărului și/sau
cazului: N-Ac: fratele, G-D: fratelui sau a marcării redundante a categoriei de caz: G-D: fetei.
Caracterul variabil al afixelor determinării permite rezolvarea unor omonimii
substantivale creatoare de ambiguitate: o vrăjitoare/ niște vrăjitoare, vrăjitoarea/ vrăjitoarele.

Soluționarea omonimiilor:
Masculin/neutru – se soluționează prin folosirea afixelor proclitice și enclitice ale
determinării: N-Ac-G-D om, N-Ac un om, omul, G-D unui om, omului.
Feminine:
a) Singular G-D – acestei, unei
b) Plural N-AC-G-D – niște, unor, acestor, unor
c) Singular G-D: morii, cărții
d) Plural N-Ac: morile, cărțile, G-D: morilor, cărților
În cazul subst invariabile:
a) Singular N-Ac-G-D: ardei/un ardei, G-D: unui ardei, ardeiului
b) Plural: N-Ac-G-D: ardei/niște ardei/ ardeii, G-D unor ardei, ardeilor

Clasificarea în declinări a substantivului:

1. Substantivele invariabile – masculine terminate în i (ardei), consoană palatală (ochi),
feminine în e (învățătoare), -i (luni), sau i semivocalic (joi), și neutre terminate în e
(nume, condice)
2. Subst variabile – care prezintă implicit mai multe forme
a) Cu două forme distincte (omonimii N=Ac)
b) Cu trei forme

Clase flexionare

2
 1. Clasa adjectivelor flexionare cu patru forme: o formă pentru m. sg (toate cazurile) – marcat
prin 0/u, una pentru f. sg N=Ac – marcat prin -ă, una pentru m. pl (toate cazurile) – marcat
prin -i (asilabic: buni, silabic: acri, semivocalic: continui) și una pentru f. sg G-D și pl
(toate cazurile), marcat prin -e.
Situații atipice: - unele adjective terminate în -u semivocalic – greu, rău – grei, răi; se
comportă la feminin după modelul substantivelor terminate -ea; unele adjective formate cu
sufixul diminutival -el la masculin: frumușel, curățel, care la feminin singular prezintă
variantele cu sufixele -ică, -ea.
2. Clasele adjectivelor cu trei forme flexionare:
-adjectivele care nu disting genul la plural, multe cu rădăcină terminată în consoanele -c
(inclusiv cele formate cu sufixul -esc) și -g (excepție sărac – pentru că are 4 forme);
-adjectivele care nu disting numărul la feminin, cum sunt derivatele în -tor, și -au;
-adjectivul atipic june, cu o singură formă m. sg. N-Ac, f. sg. G-D și f pl. june, f. sg N-ac
jună;
-adjectivele care nu disting genul: dulce, limpede, mare;
-adjectivele care nu disting numărul: m. sg și pl. gălbui, rotofei, greoi și f. sg. și pl. gălbuie,
greoaie, rotofeie
-adjectivele care nu disting genul, iar la feminin nici numărul: sagace, tenace
-adjective cu o singură formă pentru m. sg și pl și f. sg G-D și pl: vechi, veche.

3. Adjectivele defective:
-adjective numai cu o formă de m/n sg. (determină subst masive): lapte covăsit, zahăr farin,
hidrogen sulfurat
-adjective numai cu forme de m.sg și pl: țânțar anofel/ țânțari anofeli, an bisect/ani bisecți
-adjective numai cu forme de f.sg și pl: urnă cinerară/ urne cinerare, liră sterlină/ lire sterline
-adjective numai cu forme de neutru sg. și pl: barometru aneroid/ barometre aneroide, foc bengal/
focuri bengale

4. Formele de vocativ
-cea mai frecventă este formă de vocativ a adjectivelor omonimă cu N-Ac, nearticulat pentru
toate genurile și numerele.
-adjectivul este articulat enclitic (antepoziție)
-flective specifice de vocativ: -e, -ule, -o, -lor

Flexiunea Pronumelui Personal Propriu-zis

Paradigma:
caz Forme Persoana I Persoana A II-a Persoana a III-a
nr. sg pl sg Pl sg pl

3
gen m=f m=f m=f m=f m, f m, f
N eu noi tu voi el, ea ei, ele
G - - - - lui, ei lor
accentuate Mie nouă ție vouă lui, ei lor
D neacc (clitice) (î)mi ne, ni (î)ți v(ă), vi Î(i) le, li
accentuate Mine noi tine voi el, ea ei, ele
Ac neacc (clitice) m(ă) ne te v(ă) Î(l), o î(i), le
V - - tu! voi! -

Dânsul are paradigmă completă, marcând opozițiile de gen, număr și caz. Omonimiile sunt
comune cu cele ale substantivului articulat enclitic: N=Ac, G=D. Structură morfematică este:
radical + (desinența de gen, număr și caz) + forma de articol hotărât

Exprimarea categoriilor gramaticale:

1. Persoană și număr – solidar prin forme pronominale distincte. Persoana și numărul
pronumelui subiect impun persoana și numărul verbului la forme verbale personale.
2. Categoria gramaticală a genului nu este marcată în întreaga paradigmă: persoana 1 și a
2-a nu cunosc opoziția de gen, genul se manifestă prin acordul cu elemente din
structură. Categoria genului se manifestă doar la persoana a 3-a.
3. Categoria gramaticală a cazului – se manifestă prin cinci termeni: nominativ, genitiv,
dativ, acuzativ și vocativ. Persoana I, și a II-a au paradigmă defectivă de genitiv, în
timp ce la persoana a III-a paradigma este completă, doar persoana a II-a este
compatibilă cu vocativul. La cazurile dativ și acuzativ, pronumele prezintă două serii
de forme: accentuate, nonclitice și neaccentuate clitice.
Forma Radical Flectiv
eu, tu e-, t- -u
el, ea, ei, ele e-, t- -l/-a/-i/-le
noi, voi n-, v- -oi
mine, tine m-, t- -ine
mă, m-, vă, v- m-, v- -ă/-0
ne, te n-, t- -e
(î)l, o, (î)i, le (î)l-, o-, (Î)i-, l- -0/-e
lui, ei, lor l-, e-, l- -ui/-i/-or
mi, ți m-, ț- -i
mie, ție m-, ț- -ie
nouă, vouă n-, v- -ouă
(î)mi, (î)ți (î)m-, (î)ț -i
ne/ni, vă/vi/v, le/li n-, v-, l- -e/-ă, -i
Formele accentuate, nonclitice – apar în următoarele situații sintactice:
a. Impuse de prepoziții (despre mine, pentru tine, datorită ție), de adjective (utilă nouă),
de adverbe (asemenea nouă, aidoma ție), de forme de participiu (acordate nouă) și
supin (de adus lor), de undele interjecții (bravo ție)
b. Ca atribute pronominale în structuri învechite (cumnat nouă) sau actuale (acordarea de
medalii vouă)
c. În structuri sintactice cu anumite particularități:
-ca apoziții (a dat plicul câștigătorului, adică ție)
-în structuri eliptice, în vecinătatea unui substantiv (cinste lor!)

4
 -în structuri sintactice cu două forme cauzale distincte (una de dativ, alta de acuzativ),
cliticul de dativ fiind înlocuit cu forma accentuată (mă prezintă lor, ne prezintă ție)
-în structuri emfatice cu două clitice, pentru emfaza complementului indirect (mi te
prezintă – te prezintă mie) sau în structuri emfatice bazate pe coordonare, unde
pronumele marchează contrastul discursiv (l-am iertat pe el, dar am pedepsit-o pe ea/
*L-am iertat, dar am pedepsit-o)
-în structuri sintactice în care pronumele coordonează cu un grup nominal (vreau să-ți
propun asta ție și prietenei tale)
-în dialog, ca răspunsuri eliptice la întrebări

Formele neaccentuate clitice – apar în următoarele poziții sintactice:

-în relație cu un verb, în poziția sintactică de complement indirect – cliticele de dativ (îi spun),
respectiv poziția sintactică de complement direct – cliticele de acuzativ (îl cunosc)
-în relație c-un substantiv, cliticele de dativ în poziția de atribut, grupate fie cu substantivul
(cartea-ți), fie cu adjectivul (frumoasa-ți carte)
-în relație cu un substantiv și cu un verb, simultan, în poziția sintactică de complemente
posesive (Ți-am văzut cartea)

Poziția cliticelor în raport cu termenul regent:

a) Antepus verbului (și auxiliarelor) : îl aștept
b) Între morfemul mobil – altul decât auxiliarul și verb (să-i spun)
c) După verb, când verbul este la imperativ sau gerunziu
d) Postpus verbului apare cliticul de feminin o în combinație cu perfectul compus
sau cu forma de condiționat pentru eufonie (am văzut-o)
Cliticele pot fi separate de verb doar de un număr limitat de semiadverbe (mai, tot, și, cam)

Cliticele cunosc mai multe variante, rezultate în urma unor fenomene fonetice de acomodare
la vecinătăți: clitice libere și conjuncte.
Caz Clitice libere Clitice conjuncte
D mi/îmi, ți/îți, i/îi, ne/ni, vă/vi, le/li mi, ți, i, ne, v, le
Ac mă, te, îl o, ne, vă, îi, le m, te, l, o, ne, v, i, le

Cliticele conjuncte sunt neaccentuate, nu au statut silabic, se grupează c-un cuvânt suport
formând silabă alături de acesta. Cliticele conjuncte pot fi la stânga (auzindu-l), la dreapta (l-
am întrebat), la stânga și la dreapta dublu conjuncte (auzitu-m-ați)
Cliticele conjuncte se grupează uneori cu suportul sintactic, alteori c-un alt cuvânt devenit
suport fonetic, diferit de suportul sintactic. Pot funcționa ca suport sintactic: verbe lexicale
(auzind-o), verbe auxiliare (l-am auzit), interjecții cu valoare verbală (na-ți-o), substantive
(cartea-ți), unele propoziții (contra-mi). Pot funcționa ca suport fonetic pentru clitice:
adjective (frumoasa-i carte), pronume (care-l, cine-l?), numerale (limitat: primu-i copil),
adverbe (unde-l), morfemul infinitiv (a-l ajuta), conjuncții (s-o cred)

Reguli de grupare obligatorii:

5
 1. Atunci când unul dintre termenii vecini este un auxiliar care începe c-o vocală,
cliticul se grupează, obligatoriu cu auxiliarul
2. Atunci când cliticul este postpus verbului
3. În succesiuni de două clitice, unul de dativ, altul de acuzativ (mi-l aduce)

Selecția variantelor clitice este guvernată de reguli fonetice, morfologice, lexicale, precum și
de preferințe de registru.
Cliticele libere sunt selectate:
a. Când nu este satisfăcută condiția de grupare cu suportul sintactic/fonetic nici la
stânga, nici la dreapta – îmi place, îți spune
b. În registrul solemn, chiar dacă este satisfăcut contextul fonetic de cliticizare (nu
îmi spune)

Cliticele conjuncte sunt selectate când cliticul se grupează, obligatoriu sau

facultativ, cu un suport sintactic sau fonetic. Selecția cliticelor conjuncte produce
următoarele fenomene fonetice:
1. Reducerea numărului de silabe prin elidarea unei vocale
2. Evitarea hiatului prin transformarea lui într-un diftong

Combinațiile de două clitice sunt guvernate de reguli sintactico-fonetice, pe de o parte, de

reguli semantico-referențiale, pe de altă parte.

Reguli sintactico-fonetice:
1. Cliticul de dativ precedă cliticul de acuzativ
2. La combinarea a două clitice participă pentru dativ seria: mi, ți, i, ni, vi, li; atunci când
cliticul de acuzativ este o, pentru dativ plural sunt selectate formele ne, v, le (ne-o
cere)
3. Cele două clitice se grupează obligatoriu formând o singură silabă când este
satisfăcută condiția de cliticizare
Reguli semantico referențiale:
a. Este exclusă o succesiune de două clitice de aceeași persoană, coreferențiale sau în
raport de incluziune: *mi mă, *ți te....
b. Un clitic de dativ nu poate apărea înaintea cliticului de acuzativ de persoanele I
singular, I plural, II plural. În aceste condiții dativul este deplasat după verb și realizat
ca formă accentuată: vă recomandă mie, mă recomandă ție

Cliticele intră în câteva structuri sintactice speciale:

A. Dublarea clitică – adică dubla exprimare a complementului direct și a complementului
indirect: L-am văzut pe Ion. Dublarea clitică se realizează în două variante, în funcție
de poziția cliticului față de nominalul dublat: reluare și anticipare.
B. Cliticele de dativ și acuzativ intră în două structuri sintactice cu semnificație
posesivă: structurile verbale cu dativ posesiv sunt structuri sintactice care conțin un
clitic de dativ cu semnificație posesivă, actualizată prin intermediul unei anafore
asociative de tip posesiv între cliticul de dativ și un nominal din structură de cele mai
multe ori substantiv, rar pronume. Cliticul de dativ posesiv apare fie antepus/postpus

6
 verbului. Structurile cu acuzativ posesiv sunt structuri sintactice care conțin un clitic
de acuzativ cu semnificație posesivă, actualizată prin intermediul unei anafore
asociative de tip posesiv: Mă mănâncă urechea.
C. Ipostaza de expletive: sunt asintactice și nonanaforice. Au doar rol stilistic sau
pragmatic:
-Dativul etic – Mi-l ia odată și mi-l aruncă
-Dativul cu valoare neutră: Dă-i cu bere, dă-i cu vin
-Acuzativul cu valoare neutră: A luat-o la sănătoasa, a pus-o de mămăligă.

Flexiunea pronumelui de politețe

Paradigma:
Persoana Persoana Persoana a II-a Persoana a II-a
I sg I pl sg pl Pers III sg Pers III pl
Caz m=f m=f m=f m=f m, f m, f
dumneata,
N=A dumneavoastră dumnealui
c - - dumneavoastră , dumneaei dumnealor
dumitale,
G=D - - dumneavoastră - -

dumneata! dumneavoastră
V - - dumneavoastră! ! - -

Variante regionale: mata, matale, mătăluță, mătălică, Domnia Voastră, Domniile Voastre
Opoziția de persoană este marcată prin elementul pronominal din structura compusului:
dumneata/ dumneaei; dumneavoastră/ dumnealor
Opoziția de gen marcată doar la persoana a III-a.
Ca și pronumele personal propriu-zis- prezintă două serii de forme la Ac și D – accentuate,
nonclitice/ neaccentuate, clitice. Formele clitice sunt omonime cu formele clitice ale
pronumelui personal, cu excepția persoanei a II-a singular, unde singular de dativ-acuzativ are
forma de vă, vi, v- și este omonim cu pluralul.

Grade de politețe: Pronumele personal propriu-zis (gradul zero de politețe), gradul minim de
politețe: dumneata, dânsul, dânsa; gradul maxim de politețe: dumneavoastră,
dumnealui/dumneaei, Dumneavoastră, Dumnealor.
Flexiunea formelor de întărire
Paradigma:
N-Ac-G-D – Persoana I singular: masculin: însumi
N-Ac – Persoana I feminin: însămi; G-D: însemi
N-Ac-G-D: Persoana I pl masculin: înșine
N-Ac-G-D: Persoana I pl feminin: însene
N-Ac-G-D: Persoana a II-a sg masculin: însuți
N-Ac: Pers. II sg feminin – însăți
G-D: Pers II sg. f: înseți
N-Ac-G-D pers II m pl: înșivă

7
N-Ac-G-D pers II f pl: însevă
N-Ac-G-D pers III m sg: însuși
N-Ac pers III f sg: însăși
G-D pers III m pl: înseși
N-Ac-G-D pers III m pl: înșiși
N-Ac-G-D pers III f pl: înseși, însele

Topică fixă când apare după termenul pe care îl accentuează.

Topică liberă când intră în relație cu un substantiv, oricare dintre cei doi termeni echivalenți
poate purta accentul semantic.

Morfologia pronumelui reflexiv

Pronumele reflexive apar în contexte reflexive, pe când pronumele personale în contexte
nonreflexive.
Paradigma:
Caz Forme Persoana I Persoana A II-a Persoana a III-a
nr. sg pl sg pl sg pl
gen m=f m=f m=f m=f m, f m, f

accentuate mie nouă ție vouă lui, ei lor

D neacc (clitice) (î)mi ne, ni (î)ți v(ă), vi Î(i) le, li
accentuate mine noi tine voi el, ea ei, ele
Ac neacc (clitice) m(ă) ne te v(ă) Î(l), o î(i), le

Formele accentuate, nonclitice – se folosesc pentru:

1. Dublarea facultativă a cliticului reflexiv, în structuri emfatice
2. După o prepoziție, în contexte în care poate apărea și pronumele personal. Uneori
formele reflexive accentuate se folosesc în locul pronumelor personale, cu o
semnificație apropiată de a pronumelui de întărire (pe el însuși= pe sine)

Formele clitice, neaccentuate – apar exclusiv pe lângă verb, nu și pe lângă subst, adjectiv,
prepoziție. Pe lângă verb, cliticele reflexive se folosesc în cele două ipostaze de clitic reflexiv
sintactic și de clitic reflexiv asintactic:
-s- se actualizează în fața unui auxiliar cu inițiala vocalică (s-ar duce)
-se se actualizează în toate celelalte situații, atât antepus, cât și postpus verbului; colocvial,
atunci când verbul începe cu vocala a, se actualizează forma s- (s-aude)
- alomorfele își, și sunt selectate după aceleași reguli cu alomorfele cliticelor personale (î)mi,
(î)ți

Reflexivul poate apărea în diverse poziții sintactice:

CD: Nu se cunoaște pe sine
CI: Nu are încredere în sine
Complement posesiv: Ea își respectă prietenii.

8
Fără FS: S-a anunțat începerea competiției./ Se pare că vor câștiga și anul acesta./ Se
luminează cerul.

Structuri cu posesivul:
Posesivul cunoaște trei realizări distincte:
a. Cartea mea e nouă. = Se actualizează atunci când ambii termeni din cadrul relației de
posesie sunt prezenți în discurs, iar posesivul este adiacent unui nominal articulat
hotărât.
b. Cartea aceasta a mea este nouă. = Se actualizează atunci când ambii termeni din
cadrul relației de posesie sunt prezenți în discurs, dar posesivul nu este adiacent unui
nominal articulat hotărât.
c. A mea este nouă. = Se actualizează atunci când doar posesorul este evocat în discurs,
iar obiectul posedat este recuperat din contextul lingvistic prin mecanism anaforic sau
din contextul situațional printr-un mecanism deicitc.

Statutul unității a
A , pe de o parte, trăsături relaționale comune cu prepoziția, pe de altă parte, trăsături
semantice comune cu pronumele demonstrativ și articolul hotărât.
În contextele de tip b – predomină trăsăturile relaționale ale elementului al/a; se acordă în gen
și număr cu numele care desemnează obiectul posedat, nu primește morfeme de caz.
În contextele de tip c – predomină trăsăturile de individualizare/ demonstrative ale
elementului al/a. Al copiază de la nominal evocat mărcile de gen și număr, ca modalitate de
marcare formală a funcției semantico-referențiale și marchează prin caz raporturile sintactice
stabilite în cadrul prepoziției. (Îi cunosc pe prietenii tăi – Îi cunosc pe ai tăi)
!Al va fi interpretat ca morfem suplimentar de marcare a relației de posesie

Statutul lexemului posesiv

Ca trăsătură tipic adjectivală, posesivul a păstrat acordul în gen, număr și caz cu nominalul
determinat.
În română posesivul este coocurent cu un substantiv articulat hotărât sau nehotărât – copilul
meu, un copil al meu. (excepție fac termenii de rudenie care apar nearticulați: nevastă-mea,
soră-mea)
Posesivele se deosebesc de adjectivele pronominale prin topica în raport cu nominalul centru
al grupului sintactic: în topica standard este post pus nominalului.
Posesivul poate fi interpretat ca formă de genitiv a pronumelui personal.

Flexiunea posesivului
Posesivul cunoaște un număr relativ mare de forme, rezultate din intersecția categoriilor
gramaticale specifice pronumelui personal la care se raportează posesorul (persoană, număr,
gen) cu specificul comportamentului adjectival al formei posesive față de substantivul-obiect
posedat pe care îl determină.
Categoriile gramaticale sunt marcate prin desinențe comune cu ale adjectivului.
Paradigma posesivului este incompletă: nu are forme pentru persoana a III-a plural – se
folosesc formele de genitiv plural al pronumelui personal – lor.

9
La persoana a III-a singular, paralel cu formele posesive (său, sa, săi, sale) se folosesc și cele
de genitiv (lui, ei)

Flexiunea pronumelui și a adjectivului pronominal demonstrativ

Pronumele și adjectivul demonstrativ de apropiere:

1. Masculin: N-Ac – acesta, G-D: acestuia; N-Ac pl: aceștia, G-D: acestora
2. Feminin N-Ac- acesta, G-D: acesteia, N-Ac pl: acesteia, G-D: acestora
Au flexiunea în raport cu genul, numărul și cazul.
Opoziția de gen se marchează prin alternanțe vocalice (acesta vs. aceasta), prin desinențe
însoțite de alternanțe fonetice (aceștia vs. aceasta), numai prin desinențe (acestuia vs.
acesteia) sau sunt neutralizate la genitiv-dativ plural: acestora.

Formele etimologice simple sunt paralele cu cele compuse: ăsta, ăstuia, ăștia, ăstora, asta,
ăsteia, astea, ăstora.
Atunci când este așezat în fața substantivului determinat adjectivul suferă mici modificări în
raport cu pronumele corespunzător: acest, acești, această, aceste, acestui, acestor, acestei,
acestor, ăst, ăști, astă, aste, ăstui, ăstor, ăstei, ăstor. Atunci când sunt așezate după au forma
corespunzătoare.

Pronumele și adjectivul demonstrativ de depărtare.

Formele etimologice sunt: N-Ac: acela, aceia, aceea, acelea, G-D: aceluia, acelora, aceleia,
acelora.
Au flexiune în raport cu genul, numărul și cazul, analog cu pronumele de apropiere.
Formele etimologice simple sunt paralele cu cele compuse: ăla, ăia, aia, alea, ăluia, ălora,
ăleia, ălora.

Pronumele semiindependente (cel, al)

1. CEL
Este obligatoriu coocurent cu adjunct cu funcție de atribut:
-cel + adjectiv – cel nou
- cel + adverb/ numeral ordinal precedat de propoziția de (cel de acolo)
-cel+ substantiv/ pronume în genitiv/posesiv (cel al copilului)
-cel + subst/ pronume cu prepoziție (cel de la mama)
-cel + propoziție relativa (cel care te caută)

Cel preia informațiile gramaticale de gen și număr de la substantivele pe care îl evocă

în discurs, iar forma cauzală este impusă de relațiile sintactice în care intră în cadrul
enunțului.
În sintagme de patru termeni (substantiv + articol hot + cel + adjunct) – cel are rol
emfatic, fiind o marcă suplimentară de individualizare, ca și sinonimul său adjectival
neaferezat.
Cu rol de individualizator și emfatic – cel intră în structura fixă a unor nume proprii:
Ștefan cel Mare.

10
Pronumele semiindependent cel are flexiune asemănătoare cu demonstrativul acel(a): cel, cei,
celui, celor, cea, cele, celei, celor.
!poate fi folosit și ca formant în structura superlativului relativ (cel mai frumos)

2. AL
-apare drept centru de grup sintactic în urma elipsei unui nominal, pe care îl evocă în
discurs. Ocurența sa este condiționată de coprezența unui genitiv/ posesiv: al, ai, a, ale,
alor.
-ca formant în structura genitivului/posesivului, al apare atunci când
posesivul/genitivul nu este adiacent unui nominal articulat hotărât (o carte a
studentului)

Pronumele și adjectivul demonstrativ de identitate

Pronumele și adjectivul demonstrativ de identitate este compus din pronumele
demonstrativ de depărtare acela + și invariabil: același, aceiași, aceeași, aceleași, aceluiași,
acelorași, aceleiași, acelorași.
În ipostaza de adjectiv pronominal, demonstrativul de identitate apare doar antepus
nominalului determinat, cu forme omonime cu pronumele corespunzător (Același a venit și
azi. Același student a venit și azi).

Pronumele și adjectivul demonstrativ de diferențiere: celălalt, ceilalți, cealaltă, celelalte,

celuilalt, celorlalți, celeilalte, celorlalte.
În ipostaza de adjectiv pronominal, poate apărea atât în fața nominalului determinat, cât și
după acesta.

Flexiunea pronumelui și adjectivului pronominal nehotărât

Tipul 1 Tipul 2 Tipul 3 Tipul 4 Tipul 5 Tipul 6 Tipul 7 Tipul 8
Unul Cineva Altcineva Oricine Fiecine Oarecine Tot cutare
Vreunul Ceva Altceva Orice Fiece Oarece Mult
altul Careva Altcareva Oricare Fiecare Oarecare Puțin
?câtva ? oricât ?fiecât ?oarecât atât
altcândva

Paradigma flexionare din tipul flexionar 1 este următoarea:

Masculin singular: unul, altul, vreunul; unuia, altuia; vreunuia
Masculin plural: unii, alții, vreunii; unora, altora, vreunora
Feminin singular: una, alta, vreuna; uneia, alteia, vreuneia
Feminin plural: unele, altele, vreunele; unora, altora, vreunora

Au desinențe de G-D specifice flexiunii pronominale (-ui, -ei, -or). Prezintă omonimie tipică
N=Ac, G=D.

11
Structura morfematică este următoarea: rădăcină (un/alt/vreun) + desinență de gen, număr, caz
(-0, ă, i, e, ui, ei, or) + „articol hotărât” la cazurile nominativ și acuzativ (-ul, -a, -i, -le)/
particula invariabila -a la cazurile genitiv, dativ.

Adjectivele pronominale nehot au următoarea flexiune:

N=Ac: un, alt vreun; o, altă, vreo; unii, alții, vreunii; unele, altele, vreunele.
G=D: unui, altui, vreunui; unei, altei, vreunei; unor, altora, vreunora; unor, altor, vreunora.

Paradigma flexionară a termenilor de tipul 7 struct este următoarea:

N=Ac: tot, mult, puțin, atât(a) – masculin – toți, mulți, puțini, atâția
Toată, multă, puțină, atâta – feminin – toate, multe, puține, atâtea
G=D plural: tuturor(a), multora, puținora, atâtora.

Paradigma flexionară a termenului cutare:

N=Ac: cutare, cutare
G=D: cutăruia/ lui cutare, cutăreia
Paradigma este defectivă de plural.

Flexiunea pronumelui și adjectivului pronominal negativ

caz singular plural
masculin feminin masculin feminin
N=Ac Niciunul niciuna Niciunii Niciunele
G=D Niciunuia Niciuneia Niciunora

Adjectivul pronominal negativ este întotdeauna înaintea substantivului pe care îl

determină, are rol de integrator enunțiativ.

Caz Context unic de singular

masculin
N=Ac Nimeni
G=D nimănui

Nimeni – este invariabil, actualizat în context unic de masculin singular Nominativ –

Acuzativ.

Pronumele negativ apare, de obicei, singur în enunț, fără determinări. Impune verbului forma
negativă, indiferent de poziția sintactica pe care o ocupă în enunț.

Flexiunea pronumelui și a adjectivului pronominal interogativ

singular plural
masculin feminin masculin Feminin
N=Ac Care
G=D Cărui(a) Cărei(a) cărora

12
Este marcată prin desinențe comune cu ale altor pronume – ui, -ei, -or. În structuri de genitiv
dativ, particula a este postpusă subst determinat.

Formă unică
N=AC Cine
G=D cui

Cine – apare în contexte de singular masculin, poate anticipa însă un nominal la singular sau
plural masculin sau feminin. Opoziția de caz o marchează desinența -ui.

Ce – nu distinge genul și numărul și nu se folosește în contexte de genitiv și dativ.

Cât
N=Ac cât câtă câți Câte
G=D Câtor(a)
Are patru forme flexionare.

Al câtelea, A câta – sunt vizate pentru întrebări care vizează un constituent actualizat prin
numeral ordinal.
Ce fel de – locuțiune adjectivală interogativă, invariabilă – se folosește când se așteaptă un
răspuns cu termen calificativ (adjectiv/ subst cu prepoziție). Structuri sinonime: ce tip de,
cărui tip de.
Adjectivele pronominale interogative apar întotdeauna antepuse nominalului pe care îl
determină, nominalul fiind obligatoriu nearticulat.

Flexiunea pronumelui și a adjectivului pronominal relativ

Pronumele relative: care, cine, ce, cât/ al câtelea au aceeași morfologie cu pronumele
interogative omonime. În ciuda omonimiei formelor interogative și relative la nivelul
sistemului, la nivelul uzului există diferențe de frecvență: care este puțin frecvent ca pronume
interogativ, dar foarte frecvent ca relativ; cine – pronume interogativ, puțin frecvent ca relativ.
Ceea ce – invariabil și apare doar în contexte de masculin singular.
De – este invariabil și apare atât în contexte de masculin singular + plural, cât și în
contexte de feminin singular + plural (Băiatul de a fost lovit/ Fata de a fost lovită)
Flexiunea adj. pronominale relative este aceeași cu cea a adj pronominale interogative.

13