Sunt musulman

Mohammed A. Khan
Am luat primele lecții de religie islamică în poala mamei, învățând pe de rost câteva versete din Coran. Felul în care ea recita din
Coran la primele ore ale dimineții mi-a lăsat o impresie de neșters, parcă o aud și azi. Mi-am pierdut tatăl când abia împlinisem un
an și tinerei mele mame i-a fost foarte greu să crească toți cei șase copii ai familiei, drept care s-a refugiat în religie și rugăciuni și
a avut mare grijă ca și noi să primim o educație religioasă. Versetele pe care le memorase ea le repetăm și noi astăzi în
rugăciunile noastre zilnice.
În tinerețe și când lucram nu eram un musulman deosebit de credincios. Religia a devenit mult mai importantă pentru mine după
ce am ieșit la pensie. O parte din renașterea acestui interes se datorează, fără îndoială, influenței exercitate de alte persoane
musulmane din anturajul meu. Chiar și așa, nu m-aș numi un drept-credincios strict. Mă feresc de unele practici și învățături
puritane ale așa-zișilor „fundamentaliști”. Mă rog zilnic, dar nu mi-ar plăcea să fiu constrâns să particip la ritualuri religioase. Mai
degrabă, mă liniștește și mă alină să mă rog lui Allah în singurătate. Deși rugăciunea în mijlocul congregației poate să te inspire,
uneori mi se pare că e prea repetitivă și ritualistică.
Am o familie și doi copii mari, amândoi născuți în Occident. Faptul că au crescut în societatea occidentală a marcat puternic
educația lor. În comparație cu modul în care am crescut eu, ei au avut parte doar de o educație religioasă minimală. Acest lucru
mă preocupă, pentru că mă simt responsabil de faptul că i-am înstrăinat de credința lor (strămoșească). Sunt de părere, în
prezent, că educația religioasă este o parte esențială a modelării caracterului unei persoane, indiferent de religia pe care alege s-
o îmbrățș i eze. Aspectele morale și religioase ale vieții au devenit mai importante în lumea de astăzi, în care familiile se luptă să
rămână împreună și societățile par să treacă printr-o perioadă de mari răsturnări. Prin urmare, eu și soția mea suntem foarte
atenți cu nepoții noștri, să le asigurăm lecțiile de bază cu privire la religie și morală.
Acum câțiva ani, am fost în hagialâc cu familia mea, o experiență care mi-a lăsat o impresie de neșters. Pelerinajul anual al
musulmanilor este o ocazie unică pentru credincioși să se întâlnească și cu alți pelerini, din toate colțurile lumii. Deși condițiile
sunt mai bune astăzi, rămâne o experiență care-ți pune la încercare răbdarea, toleranța și rezistența fizică. De asemenea, mi-a
inspirat un sentiment de înfrățire cu ceilalți oameni.
Se presupune că o moschee este un loc unde te rogi și ai contacte sociale. Din nefericire, mi se pare că nu prea are rost să
vorbești cu unii și să întrebi despre alții. Singurele alternative de socializare cu alți musulmani sunt petrecerile private și nunțile.
Nu sunt decât puține cluburi și centre comunitare pentru minoritățile etnice și mă refer în special la minoritatea musulmană din
Marea Britanie.
Musulmanii au foarte puține festivaluri religioase, cele două mai importante fiind după Ramadan și Bakrid ( 'Id-al-Adha). Prin
urmare, la acestea două, tinerii și bătrânii, săracii și bogații se întrec să sărbătorească. Amintirile mele despre sărbătoarea 'Id
(Eid) din copilărie rețin bucuria și însuflețirea, precum și zilele în care se făceau pregătiri. Ne îmbrăcam toți în haine noi și ne
vizitam prietenii și rudele. Îmi aduc aminte că era din belșug mâncare delicioasă, care se pregătea și se dăruia cu această ocazie.
Pentru copii, cel mai plăcut era să strângă bani de la cei mari și apoi să meargă în grup la cinema. Toți se cunoșteau cu toată
lumea în oraș și era important să se viziteze unii pe alții și să aplaneze neînțelegerile. Era o perioadă a reînnoirii legăturilor și
prieteniilor. Din păcate, mi se pare că în această țară viața comunitară lasă de dorit. Probabil că acest sentiment de izolare ne
împinge spre religia noastră.
Deși religia nu este atât de importantă pentru mine, în vremuri de necaz îmi îndrept automat gândurile spre ea. Un sentiment de
neajutorare mă face să mă las în voia Dumnezeului Atotputernic.
Simt că religia mea este o problemă personală și nu-mi place să intervină o a treia persoană, dar îl consider cu adevărat pe
profetul Mohamed ca pe un model bun care ne-a lăsat exemple minunate de compasiune, milă, simplitate și onestitate. Nu există
nicio cărare a vieții pentru care să nu ne fi lăsat îndrumări. Deși mă rog zilnic, nu citesc decât ocazional din cartea sfântă.
Deoarece Coranul este scris în arabă, pe care o înțeleg foarte puțin, citesc traduceri și diferite interpretări și comentarii.
Mă reconfortează supunerea față de Allah și-I mulțumesc pentru generozitatea Lui, pentru sănătate, pentru aerul pe care-l
respirăm, apa pe care o bem, lumina soarelui și anotimpurile de care ne bucurăm fără să cerem și să plătim pentru asta. Dacă a
trăi într-o societate seculară înseamnă să nu recunoști aceste daruri ale Domnului, atunci nu vreau să trăiesc într-o astfel de
societate. Prefer, cu siguranță, să fiu o persoană religioasă.
Ca persoană religioasă, respect anumite reguli de alimentație. Islamul are precepte stricte referitoare la ce poți să mănânci și ce
nu. De exemplu, interzice consumarea băuturilor toxice. Port haine occidentale pentru a respecta conveniențele și clima, dar cred
că este dreptul fiecăruia să poarte (și să mănânce) ce dorește. Acestea fiind zise, cred că este bine ca oamenii să se îmbrace
într-un mod care să le reflecte cultura. Altfel, lumea aceasta devine un loc monoton și plictisitor pentru cei ce-și duc viața în ea.
Nu sunt un musulman drept-credincios strict, dar viața noastră de familie este mult influențată de credința noastră. Ne urmăm
religia în chestiuni ce țin de căsătorie, naștere și înmormântare. Soția mea se roagă de cinci ori pe zi și recită zilnic din Coran. Și
fiul meu vine la moschee o dată pe săptămână, dacă-i permite munca. Totuși, traiul într-o societate occidentală nu-i îngăduie
întotdeauna unui musulman să respecte cerința de a se ruga de cinci ori pe zi. De asemenea, festivalurile noastre nu au date fixe
(cum e, să spunem, 25 decembrie pentru creștini, când celebrează Crăciunul) și uneori cad în zile de lucru. Acest fapt poate crea
dificultăţi. De exemplu, în luna Ramadanului, un musulman ar trebui să ajuneze din zori până la apusul soarelui. În funcție de
anotimp, acest lucru poate însemna să nu mănânce timp de șaisprezece – șaptesprezece ore, ceea ce poate fi istovitor pentru un
om care lucrează. Așa că există și unele abateri de la respectarea strictă a preceptelor religiei noastre.

Partridge, Cristopher (General Editor) 2005 The New Lion Handbook, The World's Religions, Third Edition, revised and expanded (first edition
1982), Lion Hudson, Oxford, England, p.390, traducere din limba engleză de Ioana-Ruxandra Fruntelată