Bărbatul în familia de romi: social și ca element reprezentativ, beneficiază de autonomie,

autocrație și conducere;

Femeia în familia de romi: la nivelul sarcinilor domestice, autonomie sau diviziune sincretică a
rolurilor;

Tatăl – inflexibil, autoritar, decide cu privire la copii și are ultimul cuvânt mereu; mama –
impune norme și sancțiuni moștenite, decide asupra copilului și menține disciplina internă a
familiei;

Apărarea modelului identitar moștenit se face prin conservarea rolurilor conjugal-parentale; se

perpetuează relația văzută în familie („tatăl meu nu ar fi spus mamei niciodată asta”); dacă nu
funcționează aceste roluri, atrag sancțiunea internă, a familiei, dar și sancțiunea, mai gravă, a
comunității;

Granițele familie – comunitate sunt flexibile; mecanismul integrării în familie presupune oferirea
unui dar la primirea unuia și, adesea, oferirea unei fete pentru căsătoria cu fratele viitoarei
cumante („schimbul de mirese”); avunculatul este o relație privilegiată („o guglo kako” – unchiul
dulce, unchiul matern preia rolul patern, dar cu atributele unei mame masculine, la moartea
tatălui);

Căsătoria este endogamă dpdv cultural, dar exogamă dpdv al relațiilor sangvinice; mai mult
decât atât, adesea este realizată intragrup, se evită amestecarea grupurilor de romi (căldărari,
ursari, gabori, lovari etc.); respectul pe care individul îl poartă neamului este numit „pakiv”
(încredere, respect, credință);

Despărțirea fetei de familie crează un dezechilibru care se rezolvă ritualic prin păstrarea
normelor purității individuale și de neam prin încuscrire „pakiv” între „xanamik” (cuscri);

Independență individuală refuzată => individul este mânat de o dependență afectivă cutumiară
față de grup; familia extinsă locuiește împreună, adesea foarte aproape de alte rude; solitudinea
ar fi echivalentă cu extincția spirituală; fraternitate cu insiderii (romii) și libertate controlată cu
outsiderii (gajii);

Familia este extinsă față de familia nucleară de pattern gajikano; alcătuită din celule
interdependente în care relațiile sunt de egalitate sau de cooperare; fraternitatea ca strategie de
supraviețuire;

„Rromanipen” – legea neamului, ține loc de religie: orice rom este frate;

Din „chavo” (băiat) și „chaj” (fată), tinerii căsătoriți devin „rrom” și „rromni” (om de-al nostru,
femeie de-a noastră); celibatarii nu au dreptul de a-și construi o casă – în trecut, de a-și ridica
cortul;
Căsătoriile între veri primari până la a patra generație este strict interzisă, dar la unele familii de
căldărari, lovari și rromi turci este recunoscută doar rudenia paternă => e permisă căsătoria între
veri primari și secundari din partea mamei;

Familia de rezidență este patrilocală (soția se mută la casa tatălui soțului ei, la care se adaugă o
cameră la căsătoria celor doi tineri); referitor la zestrea cu care vin fetele, cea mai importantă
este salba de aur (simbol al inițierii premaritale), paharele (simbol al autorității) rămân băieților;
prin căsătorie femeia dobândește adesea un rang social mai înalt (hipergamie); primul născut este
botezat cu numele socrului mare, pentru a menține prestigiul neamului și a-i oferi respect
copilului; căsătoria unui rom cu o soție gajii => copilul este rom;

În cadrul căsătoriei, „sasuj” (soacra) poartă un rol mai important în viața fetei decât soțul ei;
dorințele soacrei devin porunci pentru toată lumea, este înzestrată cu puterea absolută în casă;

Atribuțiile băiatului nou-căsătorit: să aibă mulți copii, să aducă pâine copiilor săi, să le aducă
băieților neveste bune; cele două familii au obligația de a nu-și refuza reciproc nimic, sunt
înrudite pe viață;

„Prețul miresei” => suma de bani plătită familiei fetei de către familia băiatului este o plată a
viitorilor copii, care vor face parte din familia lui; în cazul unui divorț, familia fetei trebuie să
returneze o parte din acești bani familiei băiatului;

Nora: sfioasă, cuminte, să își respecte soacra, care are obligația de a-și trata nora ca pe fetele ei
sau chiar mai bine; simbolic, nora refuză gesturile soacrei;

Căsătoria este ritualul de inițiere al romilor => trecerea de la statutul de copil la cel de membru al
comunității; a fi celibatar = handicap fizic, psihic sau economic; dacă nu se mărită fata = e
proastă, urâtă sau spurcată; dacă nu se însoară băiatul = e nebun, incapabil fizic sau sărac;

Tabu-uri și prescripții rituale de prevenție a celibatului: fetele să nu stea în colțul mesei

(considerat simbol falic), să nu se uite două fete în aceeași oglindă (își împart norocul), purtarea
tatuajului cu zaruri de către fete (3 sau 4 puncte în dosul palmei stângi), de Sf. Gheorghe (imp.
Pt. Căldărari și lovari) fetele coc plăcinte cu ierburi magice și rare (care au diferite puteri,
inclusiv de a lega de casă soții necredincioși);

Practici magice premonitorii: cititul unghiilor (pete albe pe degetele mari => căsătorie sau copil),
chiromanția, cititul în cărți;

„Juruirea copiilor” = oferirea copiilor spre căsătorie încă dinainte de a se naște; copii se întâlnesc
la aniversările lor, pentru a se putea împrieteni;

Stadii de îndeplinire a căsătoriei: ritul de prag/elaborarea – cuprinde cererea, pețitul și logodna;

ritul de separare/consacrarea comunitară – reprezentat de nuntă; ritul de agregare individuală –
jurământul din noaptea nunții; ritul de integrare definitivă – masa de celebrare a virginității
miresei; pețitul se face în două etape: deplasatul pețitorilor la casa fetei, pentru tatonarea
terenului și vizita părinților băiatului la părinții fetei (în cazul în care nu e refuzat la prima
vizită); cererea se face spre tatăl fetei sau fratele ei mai mare, dacă tatăl a murit, prin metafore,
indirect: mielul de aur, roata lipsă de la căruță, vaca necesară în gospodărie; schimbul de daruri
între familia băiatului și familia fetei continuă în timpul logodnei, la nuntă și la masa de pakiv;
fata se consideră logodită în momentul în care tatăl fetei acceptă să bea din plosca adusă de
părinții băiatului; prin logodnă, relația de frăție dintre cei doi tineri se transormă într-un
sentiment de rușine: ei nu trebuie să petreacă mult timp împreună, nu pot vorbi fără martori;

Nunta este singura sărbătoare la care femeile stau la aceeași masă cu bărbații; în comunitate nu
se primesc invitații la nuntă, deoarece a ști de nuntă și a nu veni este considerat semn de dispreț
și desconsiderare; doar gajii primesc invitații;

Rituri la nuntă: stropirea miresei (rit de fertilitate), femeile divorțate sau văduve nu au voie să
atingă mireasa, pentru a nu o contamina magic (rituri apotropaice), urări și rugăciuni (rituri
determinative); căsătoria ca sacrificiu al individului în folosul comunității => soții nu beau și nu
mănâncă la nuntă; căsătoria ca inițiere => privire în pământ, abținere de la dans, rușinea pt. Actul
nupțial care va urma; dacă mireasa a fost fecioară, soacra o spală pe fată din cap în picioare, îi dă
salba de aur și se joacă „rachia” (cearșaful pătat de sânge), bărbații nu participă, dar sunt invitați
să se spele pe mâini și să se așeze la pakiv;

Infidelitatea pe parcursul căsniciei se marca prin crestarea nasului, arderea obrazului cu fier
încins sau tăierea părului (femei) și ruperea brațului (bărbați); în prezent, pedepsele nu mai sunt
fizice, ci doar morale, individul fiind exclus din comunitate (fapt echivalent cu moartea);

Despărțirile (rare la romi) sunt adesea urmate de împăcări (în special de Sf. Gheorghe, prn
colacii magici – leac de dragoste); bărbatul trebuie să acorde o sumă de bani soției și copiilor,
indiferent dacă a fost vinovat de divorț sau nu;

Târgul de fete: are loc de Moși sau de Rusalii (7-8 iunie), de Sânziene (24 iunie) sau la târguri de
primăvară sau de vară; au loc probe inițiatice premaritale: cea mai frumoasă fustă, cel mai lung și
frumos păr, îndemânarea la dans, spălarea rituală în râu; la alegerea unei fete, socrul mare îi
leagă fetei o eșarfă la mijloc (simbol al centurii de castitate), iar soacra mare îi pune o brățară la
picior, care se schimbă anual până la nuntă (simbol al reînnoirii înțelegerii); și viitorul mire are
probe de inițiere: stâlpul puterii, înhămatul cailor, alergarea cailor, trânta;

În cazuri mai rare, nerecomandate ritualic, băiatul este mai sărac decât fata și trebuie să fie argat
la socru cinci ani, pentru plata fetei. Dacă fata este mai bogată, își poate alege singură mirele,
care vine să locuiască la ea, cu statut inferior decât dacă ar fi dus el acasă o noră;

În cazul în care amândoi soții sunt săraci, are log fuga, urmată de revenire, după consumarea
actului nupțial, la familia fetei – pentru iertare și la familia băiatului – pentru încheierea
încuscririi;
Practici pentru spargerea ghinionului: spargerea unui vas cu apă în timpul jurământului
(fertilitate), la nașterea primului copil, un bătrân sparge un vas cu apă (idea împlinirii căsniciei,
unirea veșnică prin nașterea copilului);

Practici în cazul în care fata nu este virgină: sacrificiu reparatoriu (tăierea unui porumbel – magie
prin similitudine) însoțit de umilirea publică a mamei fetei (ungerea ei cu funingine, cântecul
cucuvelei), alungarea fetei, returnarea ei la familia de proveniență (de Sf. Ilie 20 iulie sau Sf.
Pantelimon 27 iulie – dacă se verifică la logodnă; de Sf. Dumitru 26 octombrie – dacă se verifică
la nuntă), restituirea banilor familiei băiatului; fetei i se dau să mănânce ardei iuți, i se dă de băut
rachiu în care soacra a pus cenușă;

Opoziția „uzo” (pur) vs. „maxrime” (impur) => puritate = conformarea la model, impuritate =
devierea de la model => ruperea echilibrului intracomunitar; partea de sus a corpului este
considerată pură, iar partea de jos impură, de aceea se poartă haine care să delimiteze aceste două
părți (mai puțin copiii, cărora le e permis să nu respecte această dihotomie); capul este considerat
sediul norocului și împreună cu pălăria aparțin sacrului; dacă o femeie trece peste pălăria unui
bărbat, aceasta este aruncată; cămășile se spală separat de fuste și pantaloni; spălatul trupului se
face în secret, în afara casei; genunchii și gleznele sunt cea mai rușinoasă parte a corpului
omenesc; femeile pot umbla cu pieptul dezgolit și își pot alăpta copiii în public; femeia e impură
deoarece reprezintă granița dintre două lumi; nu face mâncare și nu își servește soțul în timpul
menstruației, când e însărcinată și după ce naște, o perioadă; tot în aceste perioade trebuie să
poarte șorț, care este îmbrăcăminte magică; mătura și papucii sunt impure prin contactul cu
pământul;

Sărutul pe gură între membrii aceluiași sex sau în familie e gest de încredere și fraternitate;
sărutul pe ochi simbolizează mare considerație sau preluare a puterii;

Tabu-uri alimentare: animale pure (sălbatice, cai, iepuri, oi), animale spurcate (pui, porci,
capre), animale necomestibile pure (câini, pisici, crescute de comunitate), animale necomestibile
spurcate (șerpi, șopârle, broaște, țipari), intestinele sunt spurcate; nu se mănâncă animalele
domestice crescute în șatră (considerate sacre); preferință pentru a nu ucide animalul care
urmează să fie mâncat, ci ca acesta să fie ucis de voința divină;

Copilul este cel mai important membru al familiei de romi. Femeia infertilă e privită cu milă și
dispreț, considerându-se că înainte de nuntă a avut relații intime cu strigoii.

Practici magice de fertilizare: să mănânce când e lună crescătoare iarbă de pe mormântul unei
femei care a murit însărcinată, să bea apă în care bărbatul a aruncat cărbuni și a lăsat salivă;

Rituri de protecție ale copilului: pentru protecție, nou-născutul primește o pungă roșie cu un ban
de argint, un fir de busuioc și o bucată de zahăr, legată la gât; sub pernă i se pune o foarfecă sau
un cuțit pentru a fi apărat de duhurile nopții; este descântat de deochi; în jurul încheieturii mâinii
stângi, în dreptul inimii, i se leagă ață roșie (noroc și fertilitate);
Copilul este legat de lumea spiritelor nenăscute => se acoperă oglinzile pentru a nu lăsa spiritul
copilului să fie ispitit să se întoarcă în lumea de dincolo; orice femeie în afara mamei, dacă intră
în cameră când copilul doarme, trebuie să ia ceva de pe pătuțul lui, pentru a nu-i deranja liniștea
și somnul;

Botezul se poate realiza de mai multe ori, la al doilea botez neparticipând preotul, aducător de
ghinion, explicația fiind că primul botez, cel creștin, nu a funcționat sau nu a fost bun; botezul de
pământ și botezul de foc;

Familia ideală are un număr egal de fete și de băieți; adopția este un fapt obișnuit la romi;

Evită să vorbească despre moarte, cred în noroc și nenoroc („baxt” vs. „bibaxt”); au diferite
denumiri pentru moarte (bătrâna, urâta, diabolica => mereu cu chip de femeie, necurata), pentru
a nu pronunța numele ei;

Rostirea numelui unei persoane moarte poate invoca strigoiul acesteia, care va lua pe cineva din
familie;

Credințe referitoare la moarte: dacă iei o floare de pe un mormânt/ dacă treci peste o statuie
funerară => moarte, dacă miroși o floare => pierderea simțului, dacă scuipi în poc => moarte în
familie, dacă ucizi un cal și îl mănânci => blesteme pentru nouă generații referitoare la moarte
infantilă;

Pe ochii mortului sunt așezate două monede, pentru a-și putea achita călătoria către lumea de
dincolo, dar și pentru protecția de lumina soarelui, ca să nu devină strigoi;

Obiceiuri și sărbători rome

În dimineața de Ajun, băieții pornesc colindatul dimineața devreme, ca să nu intre femeile în

casă înaintea bărbaților. Bărbatul din capătul satului pleacă la vecinul său sau la o rudă apropiată
pentru urări. Prima porție de mâncare se dă unui străin (simbolizează o ofrandă adusă lui
Dumnezeu). Mâncarea tradițională e sângeretele (să nu cadă pe pământ sângele, pentru a nu se
spurca). La fiecare casă colindată se alătură grupului de colindători cel mai tânăr băiat din casă.

În prima zi a Anului Nou se face capra țigănească, rit al tinerilor necăsătoriți => scop
premarital; regina balului; Căldărarii pun în apa de băut monede de argint și aur; În Ajun, înainte
de 12 noaptea, bărbații merg să ia „apă nouă” de la fântână, pentru diverse ritualuri din anul nou;
cu această apă și un ou se va face un ritual magic de premoniție. Vasilica, colindul Vasilicăi =>
sens purificator. Lăsatul de sec de brânză (se viziteaza rudele, se iartă greșelile, se mănâncă
plăcintă cu brânză, aripa de găină).

Paștele e singura sărbătoare a viilor și a morților. După cântatul cocoșului, copiii sunt scoși cu
picioarele goale pe iarbă, ca să fie iuți tot anul. Tatăl își lovește ușor copiii cu o pungă cu bani în
cap. Se merge cu lăutari în cimitir, se mănâncă și se bea toată ziua. Femeile rostesc descântece
când gătesc mielul. Capul familiei de căldărari ia o bucată de pământ cu iarbă („pască”) și înfige
un topor în ea pentru a tăia răul. În serile de Paște se face jocul țigănesc al Paștelui (ritual
premarital), joc, mâncare, băutură. În a doua zi de Paște se organizează un bal, la care se face
jocul fecioresc (similar horei). Se fură fetele pe care băieții le vor de neveste.

De Sf. Gheorghe (23 aprilie), la căldărari, se practică răpirea fetelor și căsătoria prin răpire (după
o lună revin tinerii) și, de către fecioare, mai ales la căldărari, ritual de dragoste (prepararea
colacilor vrăjiți). În Moldova se aranjează căsătorii odată cu această sărbătoare. În fața casei se
pune o bucată de pământ cu iarbă și o creangă de salcie (fertilitate, reînnoire).

La Rusalii are loc târgul de fete, descris mai sus. Fetele mari ard buchete de noroc din sânziene
la răscruce de drumuri.

De Sf. Petru și Pavel, pe 27 iulie, are loc sărbătoarea patronilor lăutarilor.

De Sf. Andrei, 30 noiembrie, are loc sărbătoarea patronului ursarilor.

Ocupații tradiționale ale romilor: prelucrarea metalelor (fier, aramă, cositor, argint, aur),
prelucrarea lemnului, cărămidăritul, prelucrarea osului și a cornului, confecționarea obiectelor
din nuiele, prelucrarea pieilor de animale, confecționarea pensulelor și periilor, confecționarea
florilor artificiale.

Meșteșuguri: potcovăria, caretăria, feroneria, aramăritul, prelucrarea fierului, prelucrarea

metalelor prețioase, cositorirea.

Prelucrarea fierului:

- Rezultatul = cuțite, ciocane, dălți, topoare, cazmale, furci, chei, lacăte, cuie, piroane,
piepteni de lână, sape, seceri, coase, greble, lanțuri, pluguri;
- Atelierele așezate departe de spațiul de locuit;
- Prelucrare la cald sau prelucrare la rece a fierului;
- Obiectele obținute sunt legate de aspectele practice ale vieții;

Prelucrarea aramei:

- Arămărăritul/căldărăritul;
- Născut din necesitate în zonele sărace în lemn și cu calitate scăzută a lutului;
- Considerat metal prețios;
- Rezultatul: vaze, cazane, găleți de apă, căni, oale, ibrice, obiecte ritualice – cazan de
botez, cazan de aghiasmă, vadra de mireasă;

Prelucrarea metalelor prețioase:

- Inițial realizată de către romii rudari, care extrăgeau aurul din nisipurile aurifere; apoi s-
au ocupat zlătarii de el, în prezent se ocupă argintarii;
 - Rezultatul: obiecte de podoabă – inele, cercei, salbe, lanțuri, brățări, arme – săbii, nasturi,
tăvi, solnițe, linguri, cești, potire, cădelnițe, sfeșnice, candele, lingurițe;
- Încrustare de ornamente, încrustarea cu pietre prețioase;

Prelucrarea lemnului:

- Reconversia rudarilor, care inițial s-au ocupat de prelucrarea aurului;

- Din rudăritul propriu-zis au apărut: butnarii (obiecte casnice din lemn: blide, scafe),
covătarii, lingurarii, fusarii, lădarii, corfarii (coșuri din răchită, alun, salcie);
- Executarea ornamentală e de obicei simplă sau crestată/incizată;

Lăutăria:

- A început să prindă contur în sec. XV-XVI, la curțile domnești și boierești; pe lângă

cimpoi și bucium, se cânta la lăută (proveniență arabă);
- Lăutarii erau cumpărați împreună cu instrumentele, care trebuiau să fie bune;
- Prezența lăutarilor la curtea boierească era semn de bogăție => se alcătuia taraf (oameni
legați de interese comune);
- Din 1866, de la abolirea breslelor, lăutarii se organizează în grupuri liber-profesioniste,
numite tarafuri;
- Caracteristici: a. Meserie moștenită;

b. Practicată în grup, la diverse evenimente;

c. interpretarea se face după ureche;

d. instrumente utilizate: vioara, viola, lăuta, țambalul, acordeonul, basul,

cobza, chitara, cimpoiul, fluierul de lemn de salcie, țamburina, surla,
clarinetul;

e. arie de interpretare originală, spontană, cu multe variațiuni;

- Cel mai devreme supuși asimilării culturale;

Ocupații dispărute în prezent: prelucrarea pieilor de animale, prelucrarea părului de animale,

umblatul cu ursul, florăritul (care nu a dispărut, dar nu mai aparține exclusiv romilor);

Costumul tradițional al femeii rome: baticul, cămașa, vesta (laibărul), jerseul, fusta (cu poale),
șurțul, încălțămintea, cerceii, salba, brățările;

Costumul tradițional al bărbatului rom: pălăria, cămașa, vesta, sacoul, pantalonii, încălțămintea;