Sunt creştin

Jason Hood
Am douăzeci şi şapte de ani şi locuiesc în Memphis, Tennessee, S.U.A. Eu şi soţia mea, Emily, avem un băieţel de şase luni,
Noah. Facem parte dintr-o congregaţie presbiteriană evanghelică.
Am fost crescut ca un creştin, într-o familie care lua în serios credinţa. Până la paisprezece ani, am mers la o şcoală privată
creştină. Acasă, am fost învăţat să citesc zilnic Biblia. Îmi plăcea s-o citesc (mai ales Pildele şi Psalmii din Vechiul Testament) şi
am citit-o în întregime înainte de a împlini treisprezece ani. Eu şi sora mea am fost crescuţi cu istorisiri din Biblie şi învăţaţi să ne
comportăm corect şi să ne respectăm părinţii şi pe ceilalţi oameni. Mai mult, am fost încurajaţi să-l căutăm pe Dumnezeu pe cont
propriu. Părinţii mei ţineau la faptul la care ader şi eu acum, că orice credinţă trebuie să treacă prin inimă. O relaţie cu Dumnezeu
este personală şi trebuie să ţi-o asumi de bunăvoie. Deşi învăţătura şi exemplele m-au călăuzit în anii de formare, propria mea
profesiune de credinţă şi o rugăciune personală de abandonare, iertare şi acceptare par să fi marcat începutul vieţii mele
individuale de credincios. Atunci, ca şi acum, viaţa mea e bazată pe faptul că Dumnezeu este perfect, iar eu nu, şi Isus
compensează această diferenţă infinită.
Am încredere în relaţia mea personală cu Isus, despre care cred că este Domnul Dumnezeu şi încerc tot timpul să aşez fiecare
element al vieţii mele sub autoritatea lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă, cu ajutorul Duhului Sfânt, că lucrez continuu să înţeleg
Biblia şi să trăiesc după principiile acesteia, modelându-mi dorinţele pentru a împlini voia Domnului, care cred că se poate
desprinde din Biblie. Scopul meu este să duc o viaţă plină de recunoştinţă faţă de iubirea înţelegătoare (gracious love) pe care mi-
o arată Dumnezeu, trăind în pacea şi bucuria pe care mi le aduce cunoaşterea faptului că făcătorul meu mă iubeşte şi mă
acceptă. Uneori am mai încercat să trăiesc în virtutea unor idei contrare cu învăţăturile Bibliei, aşa cum le înţeleg eu şi spun
cinstit, s-a soldat cu rănirea mea şi a altor persoane.
Nu practic credinţa în mod foarte ritualic sau ceremonial. Pentru mine, credinţa înseamnă mai degrabă să practic ceea ce ne
învaţă Biblia. Cred că creştinismul reprezintă o relaţie cu Isus ca salvator personal, stăpân şi prieten. Unul dintre principiile mele
călăuzitoare este porunca lui Isus de a-i iubi pe alţii aşa cum ne-a iubit el pe noi. De exemplu, după colegiu am petrecut patru ani
de predare şi mentorat pentru tinerii din oraş. Locuim la părinţii soţiei mele, pentru ca ea să poată ajuta la îngrijirea mamei ei, care
este paralizată. Aceste experienţe ne-au învăţat câte dificultăţi generează o astfel de iubire şi un astfel de angajament. Faptul că-l
urmez pe Isus m-a ajutat, de asemenea, să-i respect pe ceilalţi, să învăţ de la ei şi să caut modalităţi de a le ameliora sănătatea şi
bunăstarea.
Exemplul lui Isus ne-a făcut pe mine şi pe soţia mea să cotizăm din veniturile noastre (împărţind lunar zece la sută din câştigurile
noastre cu Biserica şi cu alte persoane). Spunând asta, vreau să spun că noi considerăm 10 la sută un nivel minim şi încercăm să
dăruim mai mult. De exemplu, după ce am câştigat nişte bani la un joc televizat, ni s-a părut că trebuie neapărat să donăm
jumătate din sumă unui fond de ajutorare. Iubirea faţă de alţii înseamnă să mă asigur că orice fac în viaţă – inclusiv ocupaţia mea
şi toate celelalte activităţi – fac pentru slava lui Dumnezeu şi bunăstarea altora, nu în primul rând pentru câştigul meu, pentru
reputaţie sau satisfacţii personale.
Pentru că Dumnezeu iubeşte pe toată lumea şi pentru că cel mai mare bun al unei persoane constă în relaţia cu Isus, mă simt
obligat şi privilegiat că pot împărtăşi acest adevăr cu credincioşi şi necredincioşi deopotrivă (fiind mereu sensibil la drepturile şi la
nevoile celor din jur).
Faptul că şi eu şi soţia mea eram creştini a fost hotărâtor pentru decizia noastră de a ne căsători şi a fost foarte important şi
pentru familiile noastre. Cu toate acestea, nu a fost o căsătorie aranjată. Părinţii noştri nu au fost implicaţi în luarea deciziei.
Totuşi, am cerut formal mâna soţiei mele de la tatăl ei. După aceasta, am primit binecuvântarea şi încurajarea ambelor familii. Eu
şi soţia mea ne luăm foarte în serios relaţia de iubire unul cu celălalt şi faţă de Dumnezeu. Ne rugăm frecvent împreună, discutăm
Biblia şi vorbim onest ca partenerii unei călătorii împărtăşite, fără să luăm decizii majore înainte de a căuta să aflăm voinţa
Domnului.
Una dintre părţile cele mai importante ale credinţei în Isus este traiul în comunitatea creştină. Mă simt enorm de privilegiat şi
recunoscător că sunt parte din marea familie creştină globală – imperfectă, desigur, dar, cu toate acestea, o familie adevărată.
Adunarea principală a filialei noastre locale este slujba de duminică dimineaţa de la biserică, unde întotdeauna se aduc mulţumiri
pentru ceea ce ne-a dat Dumnezeu, se fac rugăciuni de cerere şi confesiuni, se cântă imnuri de mărire, se fac mărturisiri de
credinţă în legătură cu Dumnezeu şi mântuirea şi se ţine o predică/ o convorbire despre un pasaj din Biblie.
Duminica este o zi specială pentru noi, când sărbătorim ziua de odihnă şi rugăciune. Este Ziua Domnului, o zi a săptămânii care
ne aminteşte de învierea lui Isus. Alte sărbători importante sunt Crăciunul, când celebrăm evenimentul devenirii lui Dumnezeu om,
în persoana lui Isus şi Paştele, când ne amintim moartea lui Isus pe cruce pentru păcătoşi şi apoi victoria lui asupra morţii şi răului
prin învierea din morţi.
Pentru că biserica noastră este mare, ne împărţim în grupuri, pentru scopuri sociale şi educaţionale şi ne întâlnim duminicile sau
în timpul săptămânii. Grupul nostru constă în cupluri nou – formate şi în interiorul lui există grupuri mai mici, „de mentorat”, care se
întâlnesc pentru conversaţii intime, rugăciuni şi studiul Bibliei. În vreme ce grupurile mai mari sunt conduse de pastori, grupul mai
mic este condus de un cuplu mai în vârstă, cu mai multă înţelepciune şi experienţă de viaţă decât noi. Întotdeauna mă rog înainte
de a lua decizii importante şi cer sfatul de la conducătorii grupului meu, de la pastori şi de la semeni.
În cele din urmă, miezul religiei şi experienţei mele religioase poate fi rezumat în cuvântul „iubire”. Celebrez iubirea pe care
Dumnezeu mi-o arată mie şi altora şi-l iubesc, la rândul meu, pe Dumnezeu. Dorinţa mea cea mai adâncă este ca iubirea mea
pentru Isus şi iubirea lui pentru mine şi pentru ceilalţi oameni să fie prezente în viaţa mea în toate locurile şi momentele.
Partridge, Cristopher (General Editor) 2005 The New Lion Handbook, The World's Religions, Third Edition, revised and expanded (first edition
1982), Lion Hudson, Oxford, England, p.339, traducere din limba engleză de Ioana-Ruxandra Fruntelată