Istoria vieții private

Ph. Aries & G. Duby

De la pîntecele matern la testament

Acceptat sau expus

Morala stoică are ca și caracteristică schimbarea modului de percepere a practicilor
anticoncepționale, a avortului , a expunerii copiilor din părinți liberi și a uciderii pruncilor de
sclavă, care erau considerate „obișnuite și perfect legale”
Acceptarea unui roman în societate este cauză a hotărârii capului de familie – „cetățeanul nu
„are” un fiu: îl „ia”, îl „ridică” de jos, din locul în care l-a lăsat moașa și îl ține în brațe, fapt
ce arată că îl recunoaște. Copilul pe care tatăl nu l-a ridicat va fi expus la intrarea în casă sau
într-un loc de descărcare a gunoaielor, pentru ca să poată fi luat de oricine dorește. Acesta era
expus și dacă tatăl absent cerea întocmai soției gravide.
Grecii expuneau mai multe fiice decât fii.
Romanii expuneau sau înecau copii cu malformații (Seneca consideră gestul sub
semnul rațiunii, nu al mâniei – „Se cuvine a despărți ce este bun de ceea ce nu poate folosi la
nimic.”)
În anumite condiții, expunerea este doar o simulare: mama dădea pruncul uor vecini
sau subalterni, fără știrea tatălui, astfel încât el devenea sclavul educatorilor săi. De
asemenea, există și excepții de copii ce reușeau să își „dovedească originea liberă” , de
exemplu, cazul soției împăratului Vespasian.
La Roma, „vocea sîngelui” era mai puțin importantă față de nume. Bastarzii luau
numele mamelor. Copiii adoptați luau numele de familie al noului părinte.

Natalitate și contracepție
Avortul și metodele contraceptive erau obișnuite în Roma Antică, chiar dacă mai
marii învățați le condamnau. Aceștia considerau că populația Romei trebuia să fie infinit mai
numeroasă dacă femeile și-ar fi păstrat roadele. Procedeul contraceptiv cel mai des întâlnit
era „spălătura după dragoste, obicei păgîn: un vas cu reliefuri descoperit la Lyon ne arată cum
un sclav alergînd cu o cană spre o pereche își face de lucru în pat”
Romanii consideră că mamele cu 3 copii și-au îndeplinit datoria și beneficiază de anumite
privilegii. După nașterea celui de-al doilea copil, părinții trebuie să se gândească la o noră sau
un ginere cu avere pentru acesta. Veacul de aur are ca persoană emblematică pe Cornelia,
„mama Grahilor și soție exemplară, (care) dăduse patriei doisprezece copii.”

Educația
Noul născut este dat în grija unei doici, care îl alăptează, oferă băieților educație până
la vârsta pubertății (cu ajutorul unui „pedagog”, denumit și „hrănitor” , ce trebuie să le ofere
o bună creștere. Copiii trăiesc și mănâncă cu ei. Pedagogul, doica și fratele de lapte sunt a
doua familie a copilului. Această familie locuiește la țară și se află sub îndrumarea directă a
unei rude.
Cina ocupă un loc foarte important, având rol de ceremonie, fapt ce este marcat prin
servirea ei împreună cu părinții și oaspeții acestora.
Mama și doica merg împreună la tânărul soț pentru a îi da sfaturi, înainte ca o fată să se
mărite.
Bunica din partea tatălui se arăta a fi severă, pe când, cea din partea mamei oferea
îngăduință.
„Temelia omului era puterea acestuia de rezistență.” – omul nu trebuia să cadă în
patima luxului.
Copilul se adresează părintelui utilizând termenul „domnule” (domine)

Adopțiunea
„Existau două feluri de a avea copii: zămislirea lor în căsătorie sau adopțiunea.”(27)
„Cel mai frumos caz de moștenire îmbinată cu adopțiune este cel al unui anume
Octavian, care, devenit fiu și moștenitor al lui Cezar, va fi astfel împăratul Octavian
Augustus” (28)
În familiile bune, doica avea origine greacă pentru ca cel mic să învețe limba culturii.

Școala
Conform papirusurilor egiptene, există trei categori: neștiutori, care erau ajutați de cei
care știau să scrie și să citească, oameni de rând cu carte, „texte literare, clasice în cele mai
modeste târguri (iată acea „cultură” de care se mândrea atât de mult lumea antică” (28)
„Școala este o instituție recunoscută, calendarul religios fixa perioada vacanțelor
școlare, orele de dimineață ale copiilor. ” (29)
 Școlile erau mixte, până la vârsta de doisprezece ani, când cele două genuri se depart.
Băieții își contiua studiile (autori clasici și mitologie) dacă proveneau dintr-o familie înstărită.
Fetele erau date în căsătorie, fiind considerate adulte la vârsta de 14 ani. Existau mici excepții
în care tatăl le lua un profesor pentru a studia literatura clasică. Ocupațiile acestora erau:
torsul, dansul, cântatul, atât din gură, cât și la un instrument.
„La Roma, mintea bărbaților era înfrumusețată cu retorica.” (31)

Grecii Romanii
Școala face parte din viața publică Școala – produs de import, este despărțită de stradă, de
politică și de religie
Școală consacrată pe sport (materiile literare erau
predate într-un colț al gimnaziului – a doua piață Se axează pe literatură
publică sau al palestrei)
Învățământ care dura până la șaisprezece ani Învățământ care dura până la paisprezece ani
Nu învățau latina Învățau greaca

Adolescența
Băieții romani:
 12 ani - încheie studiile elementare
 14 ani – devine tânăr
 16/17 ani – poate alege o carieră militară sau publică
„Cicero, care nu era fiu de oligarh, se va bucura de marea cinste de a fi primit în Senat
fiindcă strălucirea sa de orator nu putea decît să înalțe prestigiul acestei adunări.” (33)

Tinerețea trece
„pentru băieți, pubertatea și inițierea sexuală sînt sinonime, virginitatea fetelor rămînînd
sacrosantă” (34)
„Timp de cinci sau zece ani, tînărul se ducea în crailic, avea o amantă; împreună cu o
bandă de adolescenți, spărgea ușa unei femei ușoare pentru un viol colectiv.” (35)
Tinerii sunt organizați ca o instituție deosebită ce poartă numele de „asociație”. Dacă la
eleni, principalele activități erau sportul, scrima și vânătoarea, la romani, lucrurile stăteau
diferit. Tinerii erau obișnuiți cu răsfățul, așa că străbăteau străzile în timpul nopții, devastau
prăvăli, pipăiau femei și erau public la luptele cu gladiatori. Însă, odată cu căsătoria, aceste
„plăceri” sunt interzise.

Uciderea tatălui
 Vărsta majoratului – „Trecerea la vîrsta virilă nu va mai fi un fapt fizic recunoscut de
dreptul cutumiar, ci o ficțiune juridică: impuberul devine minor legal.” (37)
Un copil în vârstă de paisprezece ani, pentru a își satisface plăcerile, va lua bani cu
camătă.
Indiferent de statusul pe care îl dobândea în societate și indiferent de starea civilă, un
băiat nu devenea „pater familias” complet și nu ieșea de sub autoritatea părintească până ce
tatăl său nu murea.
Nu exista dreptul de primogenitură, în schimb, mezinii trebuiau să arate respect fraților
mai mari.

Testament
Decesul tatălui anunța devenirea fiilor adulți și a fiicelor, în cazul în care starea civilă era
de „necăsătorite” deveneau moștenitoare și libere să se mărite după bunul plac.
„Citirea publică a testamentului devenea un eveniment public” (41)
Dacă moștenitorul principal refuza moștenirea, aceasta se împărțea la moștenitori
substituiți, care erau adăugați sau tăiați în funcție de preferințele testatorului.