Testament

Tudor Arghezi s-a născut la București pe 21 mai 1880 și a decedat

pe 14 iulie 1967 în același oraș.A fost un scriitor român cunoscut pentru
contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența
baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate
exemplară,reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A
scris, între altele, teatru, proză,pamflete, precum și literatură pentru
copii . A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură
română. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română.
Ca specie, Testament este o arta poetica, poezie ce prezintă  idei
despre menirea poetului în univers, viziunea sa despre lume și  rolul artei
sale. În cazul nostru, poetul este un reprezentant social ce transpune în
poezie trăirile sufletești ale poporului său.

Testament este o artă poetica moderna prin ambiguitatea

limbajului („Ca să schimbăm acum întâia oară/ sapa-n condei și brazda-n
călimară”), prin existența unor metafore precum „slova de foc” și „slova
făurită”, simboluri ale efortului și inspirației. Tot modernă este și prozodia
prin măsura variabilă de 9-11 silabe și organizarea textului în cinci strofe
polimorfe. O altă idee modernă întâlnită este transfigurarea socialului în
estetic, în artă. Astfel realitatea necosmetizată a vieții, cu „zdrențe”,
„bube, mucegaiuri și noroi” este transfigurată în poezie prin estetica
urâtului, tehnică împrumutată de la scriitorul francez Charles Baudelaire.

Tema poeziei Testament o reprezintă creația literară, o moștenire

creată prin efort și inspirație, destinată unui fiu spiritual.

O secvență reprezentativă se găsește în prima strofă a poeziei unde

creația este văzută ca o treaptă, ca un pas al maturizării care îl va ajuta să
evolueze. Același drum inițiatic a fost parcurs și de generațiile precedente
(„ Prin râpi și gropi adânci/ suite de bătrânii mei pe brânci.”). O altă
secvență ce ilustrează tema poeziei este prezentă în a doua parte a
textului în care ni se descrie cum realitatea crudă este transformată în
artă („din bube mucegaiuri și noroi/ iscat -am frumuseți și prețuri noi”).
Aici, prin efortul autorului, grotescul existenței este transformat în
estetic, în frumos.

Titlul,in sens denotativ reprezintă un act juridic ce exprimă dorințele unei

persoane după moarte, în special cele legate de administrarea averii. Aici
cuvântul este folosit cu sens conotativ, poezia devenind o moștenire lăsată
urmașilor-cititori.

Lirismul este unul subiectiv, mărcile eu liric fiind pronume la  persoana

întâi („străbunii mei”, „cartea mea”) sau verbe la persoana întâi („nu-ți voi
lăsa”, „am ivit”, „am prefăcut”). Ipostaza eului liric este cea a poetului
responsabil, angajat social.

În prima parte a poeziei, cartea este văzută ca o moștenire lăsată de către

poet (părintele spiritual), cititorului (fiul). Ea capătă o formă
spiritualizată, „un nume adunat pe-o carte”. Opera creează o legătură
strânsă între generații, astfel că străbunii, poetul și fiul trebuie să urmeze
aceeași aceeași cale a maturizării. Poezia devine un element important al
inițierii („cartea mea fiule-i o treaptă”)  ce trebuie apreciat cu grijă
(„Așeaz-o cu credință căpătâi”).

Partea doua vorbește despre creația poetică. Aici poetul filtrează și

transformă realitatea, chiar urîtă și dureroasă, în poezie. Astfel munca
grea a înaintașilor, „sapa și brazda”, se schimbă într-un efort intelectual
„condei și călimară”, graiul necizelat „cu îndemnuri pentru vite” este
prefăcut în „cuvinte potrivite”, iar cuvintele sărăcăcioase capătă valoare și
strălucire: „făcui din zdrențe muguri și coroane”. Veninul urii se
preschimbă și el în dulceața mierii iar durerea neexprimată până atunci
este pusă în muzică. Reflexia socială a poetului asigură împlinirea misiunii
lui („din bube mucegaiuri și noroi/ iscat -am frumuseți și prețuri noi”).

Partea a treia descrie procesul creației. În poezie există o interferență

între inspirația divină – „slova de foc” și efortul propriu al autorului –
„slova făurită”. Metaforele „Robul” și „Domnul” asigură raportul corect
între poet și cititor, primul fiind cel care lucrează în supunere iar cel de-al
doilea cel care se bucură de rezultatul lui.
În concluzie ,poezia „Testament” este reprezentativă pentru particularitătile
liricii argheziene pentru că redă conceptia despre poezie ca produs atât al
talentului cât si al muncii. De asemenea poetul demonstreazăcă arta este
un mijloc de reflectare a aspectelor complexe ale realitătii si o modalitate
de a înnobila orice univers.