Povestea lui Harap-Alb

“Povestea lui Harap-Alb” a aparut in revista “Convorbiri literare” in 1877 si este

ca specie literara un basm cult. Basmul cult s-a manifestat in literature culta in secolul al
XIX-lea in perioada de afirmare a esteticii romantice.
Basmul cult este o specie narativa ampla cu numeroase personaje purtatoare ale
unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul si supusa unei stereotopii sau
actiuni conventionale, care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou.
“Povestea lui Harap-Alb” se inscrie in aceasta specie deoarece intocmeste
trasaturile ei specifice.
Temelle operei le reprezinta triumful binelui asupra raului si maturizarea eroului.
O prima trasatura a basmului care se regaseste si in povestea lui Ion Creanga o reprezinta
conflictul dintre Bine si Rau care se termina intotdeauna cu Victoria binelui. Astfel
Harap-Alb care simbolizeaza fortele binelui intra in conflict cu Spanul si cu Imparatul
Ros care il supun unor probe.Spre deosebire de eroii basmelor populare, H-A nu are
puteri supranaturale, ci este un individ obisnuit care parcurge un traseu al initierii prin
supunerea la probe in urma carora isi dovedeste calitatile necesare unui imparat. Pe
parcursul acestui traseu, el capata experienta si se maturizeaza pt a fi un bun conducator.
Sfanta Duminica explica necesitatea acestei initieri “Cand vei fi mare si tare vei stii ce e
necazul si vei cunoaste viata oamenilor simpli”. Deoarece descrie procesul de maturizare
a eroului, basmul lui Creanga a fost considerat bildungsroman. Cel care in initiaza pe H-
A este spanul care ii schimba statutul social transformandu-l din print in sluga si care ii da
numele de Harap-Alb. Acesta putea fi omorat de cal de la inceput , dar este lasat in viata
pentru ca reprezinta un rau necesar.
In basmul lui Creanga eroul nu se mai lupta cu fortele raului, iar acestea nu mai
sunt reprezentate de zmei sau balauri, ci de oameni cu defecte fizice: Spanul si Imparatul
Ros. De asemenea eroul nu are nici puteri supranaturale la fel cum se intampla cu cei din
basmele populare si nici nu se transforma in altceva.
Ca in orice basm si in opera lui Creanga personajele se pot clasifica in: erou(HA),
antagonisti(spanul si imp.ros), donatori(sf.duminica, regina albinelor,furnicilor,tatal sau),
si ajutoare(calul, sf duminica, flamanzila,setila,pasari-lati-lungila,gerila, ochila). HA nu
mai reuseste datorita insusirilor sale supranaturale, ci datorita ajutoarelor si a obiectelor
magice (cele 2 aripioare,sabia si obrazarul lui statu-palma-barba-cot,apa vie,apa
moarta,smicelele).
Creanga preia din basmul popular tiparul discursului narativ astfel basmul sau are
in structura sa o situatie initiala de echilibru (craiul are 3 fii), intriga (imp verde nu are
mostenitori la tron), incercarea de refacere a echilibrului prin calatoria care o face H-A,
trecerea probelor si deznodamantul care cuprinde o infrangere a raului si recompensarea
eroului cu imparatia unchiului sau si calatoria cu fiica imp.ros.
HA nu mai este supus la 3 probe, ci la o serie de probe. Mai intai Spanul il pune
sa aduca salatile din gradina ursului, pielea batuta cu nestemate a cerbului sip e fiica
imp.ros, iar apoi Imp Ros ii cere lui si tovarasilor sai sa treca de alte probe..
Si in basmul lui Creanga apar cifre magice cum ar fi: 3( craiul are 3 fii, Imp ros
are 3 fete),12(12 ialovite, 12 harabule cu paine), 24(24 de butoaie cu vin) si motive
specifice basmului cum ar fi: superioritatea mezinului, supunerea prin viclesug, Imp fara
urmas, demascarea si pedepsirea raufacatorului.
Structura basmului lui Creanga cuprinde si clisee compozitionale specifice acestei
specii reprezentate de formulele magice: initiala “Amu cica era odata intr-o tara” care
fixeaza actiunea intr-un timp si spatiu nedeterminate; mediane “si mai merge el cat mai
merge si finala “si a tinut veselia ani intregi”
Desi preia tiparul narativ al basmului popular, Creanga aduce cateva elemente de
originalitate. In primul rand, originala este arta de a povesti a autorului. Daca in basmul
popular firul epic decurge doar din naratiune, in basmul lui Creanga, el se realizeaza si
prin schimbul de replica al personajelor. De aceea se poate vorbi despre dramatizarea
naratiunii in acest basm. In al II lea rand, personajele lui Creanga sunt individualizate fie
printr-o trasatura fizica, fie prin gesture sau prin mimica. De exemplu, Gerila se
individualizeaza prin doua buze mari si “dabalazate” un ape care si-o da peste cap, iar
alta care ii atarna pana la genunchi. Ochila are doar un ochi cu care nu vede ziua, dar care
il ajuta sa vada noaptea pana in fundul pamantului. De asemenea, personajele din acest
basm se comporta si vorbesc precum taranii humulesteni din “Amintiri din copilarie”.
Apar astfel in limbajul lor foarte multe regionalisme, elemente populare si elemente ale
oralitatii. Se poate vorbi astfel despre localizarea fantasticului la Creanga.
Umorul este o alta caracteristica a operei lui Creanga realizat prin diverse
modalitati: folosirea diminutivelor cu valoare augmentativa “buzisoare”, “bauturica”, a
ironiei: “Imp Ros vestit prin bunatate si milostivenie a exprimarii batjocoritoare: “Sa
traiasca trei zile cu cea de-alaltaieri” sau descrierea unor scene comice cum ar fi cea din
casa de arama inrosiita unde tovarasii lui HA se cearta enervandu-l pe Gerila.
-bogatia paremiologica (folosirea multor proverbe)
-oralitatea
-umanizarea fantasticului
In poezia lui HA naratiunea este facuta la pers aIIIa fiind realizata de un narrator
omniscient, darn u si obiectiv deoarece intervine adesea comentarii sau reflexii.
Prin toate aceste trasaturi, aceasta opera se incadreaza in specia literara a
basmului cult.