Basmul este o specie a genului epic, popular sau cult, în care se prezintă o serie de

întâplări cu caracter fantastic.

Printre particularitatile basmului popular se numara aparitia personajelor cu puteri
supranaturale grupate in doua categorii: binele si raul, punandu-se accentul pe
conflictul dintre cele doua forte, în final rezultand triumful binelui.
Întâlnim, de asemenea, formule specifice initiale (,,A fost odata ca niciodată..."),
formule mediane (care au rolul de a lega secventele narative intre ele, amplificand in
acelasi timp tensiunea narativa) si formule finale precum ,,Si-am incalecat pe o sa si v-
am spus povestea asa" (avand rolul de a readuce cititorul in lumea reala).
Alte elemente întalnite in basmul popular sunt: fenomenul trificarii, motive specifice,
cifre si obiecte magice, personaje adjuvante, structura stereotipa si categoria estetica
specifica, mai exact fantasticul de tip fabulos.
Cu toate ca se aseamana in anumite aspecte cu basmul popular, in contrast cu acesta,
basmul cult are un autor cunoscut care surprinde lumea printr-o maniera originala.
Acest fapt este vizibil si în basmul ,,Povestea lui Harap-Alb" scris de Ion Creangă.
Opera a fost publicata pe 1 august 1877 în revista ,,Convorbiri literare", urmând o a
doua pulblicare, in acelasi an, in ziarul ,,Timpul". Dimensiunea realista a acestui basm
este evidenta, deoarece in spatele mastii lui Harap-Alb ne putem imagina un
adolescent plecat in calatoriile lui formatoare.
Tema principală a operei este lupta dintre bine si rau, totusi este prezenta si tema
maturizarii.
În ceea ce privește titlul basmului, nu este ales întâmplător, ci are un înțeles
simbolic. ,,Harap" semnifica ,,sluga", iar ,,Alb" reprezinta ,,prinț". Astfel cei doi
termeni aflați în opoziție dezvaluie numele pe care protagonistul îl va dobândi
ulterior, simbolizand binele și răul, dar si identitatea sa.
Totodată opera lui Creangă se diferentiaza de basmul popular printr-o usoara
modificare a formulelor specifice: ,,Amu cică era odată...", ,,Si mai merge el cat mai
merge", ,,Si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua". Astfel, formula
finala ,,Si a tinut veselia ani întregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si
mananca, iar cine nu, se uită și rabda" își indeplineste scopul de a-l readuce pe cititor
in lumea reala, amintindu-i ca viata nu este ca in povesti,ci este cruda si nedreapta. În
plus, în acest mod ni se dezvaluie si obsesia lui Creanga fata de saracie.
În ,,Povestea lui Harap-Alb" se regasesc trasaturi ale basmului cult la nivel structural,
stilistic, precum si al elementelor de compozitie. Textul respecta structura stereotipa.
Astfel, observam o stare initiala de echilibru, reprezentata de existenta craiului
impreuna cu cei trei feciori ai sai. Ceea ce contribuie la tulburarea armoniei este
scrisoarea primita de crai de la împaratul Verde prin care îi solicita un mostenitor, dat
fiind ca acesta avea doar fete. Secventa este urmata de actiunile eroului în încercarea
de a restabili echilibrul, fiind supus la o serie de probe în călătoriile sale. In final,
balanta realitatii este echilibrata prin ruperea juramantului, iar eroul este raplatit,
casatorindu-se cu fata imparatului Ros si mostenind imparatia unchiului său.
În ceea ce privesc personajele, Harap-Alb este protagonistul, dar, în acelasi timp, si un
anti erou, deoarece nu poseda puteri supranaturale, ci este un simplu om care are
atat calitati cat si defecte, fiind un personaj atipic pentru lumea basmului.
Confruntarea între bine și rău difera în basmul lui Creanga, fiindcă raul este
întruchipat de un muritor obisnuit, Spânul, reprezentand raul necesar in evolutia
fiului de crai.
În călătoriile sale, tânarul a reusit sa depaseasca provocarile cu ajutorul personajelor
adjuvante intruchipate ca fiinte himerice: calul, Sf. Duminica, Craiasa albinelori,
craiasa furnicilor și cei 5 tovarasi ,,monștri" (Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Gerilă, Păsări-
Lăți-Lungilă).
Elementele stilistice fac referire la stilul original al lui Creanga, caracterizat prin
oralitate si umor, dand impresia cititorului ca intamplarile sunt povestite. Prezenta
digresiunii ne pregătește pentru furtul identității și ne aduce la cunoștință existența
naratarului.(,,Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator sa spun povestea și vă rog să ascultați.")
Oralitatea și umorul sunt vizibile în folosirea de regionalisme, expresii populare și
limbajul paremiologic:,,vorba ceea", ,,vorba unei babe". De asemenea, întâmplările
pe care Ion Creanga le povestește stârnesc râsul. În ,,Povestea lui Harap-Alb" umorul
este dat de caracterizarea unor personaje, dar și de expresii sau întâmplări hazlii.
Aceste aspecte conferă autenticitate operei și vin în ajutorul concretizării viziunii
naratorului asupra lumii basmului, dar și a valorilor pe care intenționează sa le
evidențieze prin intermediul personajelor.
Cu privire la tema operei, regăsim în text scene relevante pentru conturarea acesteia.
Una dintre ele este coborârea în fântână.
Odată ajunși la o fântână cu apa rece care nu avea nici roata, nici cumpănă, ci doar o
scara pana la apa, Spânul îl convinge pe tânăr ,cu vorbe mieroase pline de viclenie, sa
coboare în fântână pentru a se racori. Băiatul naiv are încredere în el și accepta sa
coboare în fântână. Cat timp fiul de crai se răcorește înăuntru, Spânul îl trădează,
afirmand ca daca nu va realizeaza schimbul de identitate, fiul de crai își va pierde
viata închis în fântână. Tânărul accepta propunerea spanului, îi jura credinta noului
sau stapan pe ascutisul sabiei si devine, astfel, Harap-Alb.
Coborarea tânărului in fântână simbolizeaza coborarea in infern, trecerea in alt plan
al existentei, dezvaluindu-i inceputul sclaviei si nevoia de a lupta pentru a-si regastiga
identitatea. În acest moment crucial, Spânul devine pentru erou un pedagog,
contribuind la formarea acestuia ca om, dar si avand un impact semnificativ in ceea
ce priveste parcursul acestuia.
O alta scena relevanta pentru tema este tăierea capului lui Harap-Alb.
Când tânarul se intoarce in imparatia Imparatului Verde impreuna cu fata imparatului
Ros fata dezvăluie tuturor identitatea baiatului. Faptul ca juramantul a fost incalcat il
maniaza pe span si il determina sa-i taie capul lui Harap Alb, ucigandu-l. Dupa cele
intamplate, calul îi curma viata Spanului, iar fata de imparat îi ataseaza baiatului capul
inapoi pe umeri. Iar apoi folosind apa moarta, apa vie si smicele de mar dulce ii reda
viata fiului de crai si astfel invie.

Prin moartea spanului  dar si prin invierea baiatului juramantul este rupt, iar acesta isi
recapata identitatea, reprezentand pasul final al evolutiei fiului de crai in acelasi timp
restabilind echilibrul. Spanul si-a incheiat misiunea formatoare și din acest motiv a
trebuit sa dispara.