Balada populara "Monastirea Argesului" este o creatie reprezentativa pentru
spiritualitatea romaneasca, fiind alcatuita din 5 tablouri, in care se manifesta mai multe motive populare. A fost publicata - alaturi de "Miorita", "Toma Alimos", "Dolca" - de Vasile Alecsandri in prima culegere de creatii populare romanesti din 1852, intitulata "Poezii poporale. Balade (Cantice batranesti) adunate si indreptate de Vasile Alecsandri". Valoarea artistica a acestor creatii folclorice a fost, probabil, motivul pentru care Alecsandri a asezat la inceputui culegerii de "nestemate" populare un motto devenit celebru: "Romanul e nascut poet". Balada populara "Monastirea Argesului" ilustreaza mitul estetic in literatura populara si are la baza credinta ca nimic durabil si unic prin frumusete nu se poate cladi fara sacrificiul de sine al creatorului. "Monastirea Argesului" are un statut aparte in ceea ce priveste incadrarea in specie, deoarece se situeaza la granita dintre balada si legenda: este o balada, intrucat ilustreaza mitul jertfei pentru creatie, o credinta straveche, conform careia artistul isi asuma sacrificiul de sine in realizarea unei creatii unice si compune un erou exceptional, stapanit de patima creatiei, careia nu i se poate impotrivi, savarsind fapte deosebite, iesite din comun; este o legenda, deoarece explica existenta reala a Manastirii Argesului, constructie unica in lume prin arhitectura cu totul aparte, monument de o frumusete deosebita, care se afla la Curtea de Arges. -"Monastire-nalta / Cum n-a mai fost alta". Manole este personajul principal al baladei populare "Monastirea Argesului", deoarece are o importanta decisiva in desfasurarea actiunii. Pentru a evidentia trasaturile personajului, autorul imbina armonios cele tret moduri de expunere: naratiunea scoate in evidenta calitatile morale ale eroului, descrierea pune in lumina comuniunea cu natura, iar dialogul evidentiaza starile sufletesti si gandurile eroului, precum si relatia lui cu celelalte personaje. Manole este totodata un simbol literar si un personaj mitic, intrucat simbolizeaza artistul genial, creatorul capabil de a realiza o opera perfecta si unica prin frumusetea si maretia ei. De aceea el ilustreaza mitul estetic in literatura populara, fiind un erou exceptional, inzestrat cu trasaturi iesite din comun, ca orice erou de balada, intrat, in acelasi timp, in legendele neamului romanesc. Manole simbolizeaza ideea ca o creatie unica prin frumusete si trainicie este totdeauna rodul
1 sacrificiului de sine, al jertfirii propriilor valori spirituale, in cazul sau, iubirea.
Manole este mesterul cel mai priceput, singurul capabil de o zidire mareata, "cum n- a mai fost alta", fiind de la inceput caracterizat direct de catre autorul anonim, prin detasarea de ceilalti mesteri: "Noua mesteri mari/ Calfe si zidari/ si Manoli, zece,/ Care-i si intrece". Inteligent si stapanit de patima creatiei, Manole sufera cumplit atunci cand zidurile se prabusesc, dar, fiind un om superior, nu poate munci in zadar: "Iar Manoli sta,/ Nici ca mai lucra".
Ales de destin sa-si implineasca menirea de a construi un lacas. unic prin frumusete si trainicie, Manole comunica - prin vis -cu Dumnezeu, autorul anonim inzestrandu- 1 cu puteri fantastice, fapt ce reiese in mod direct din propria marturie, atunci cand le povesteste celorlalti sfatul primit "aievea": "O soapta de sus/ Aievea mi-a spus".
Statutul de geniu este sugerat, indirect, de capacitatea lui de om superior de a-si
asuma destinul, intregul lui comportament, gandurile si faptele subordonandu-se nelinistii interioare de creator: "Pan-om hotari/ In zid de-a zidi/ Cea-ntai sotioara,/ Cea-ntai sorioara/ Care s-a ivi/ Mani in zori de zi/ Aducand bucate/ La sot ori la frate".
Trasaturile morale care-l definesc reies tot indirect, din propriile vorbe ori fapte si demonstreaza cinste, corectitudine si respectarea cuvantului dat. Manole le propune celorlalti mesteri sa faca un juramant prin care fiecare sa se angajeze ca respecta taina creatiei: "Noi sa ne-apucam/ Cu toti sa giuram/ Si sa ne legam/ Taina s-o pastram;". Atitudinea lui este evidential de verhele la persoana I plural, care formeaza si rima versurilor. Desi devorat de patima creatiei, slabiciunea umana il cuprinde numai din dragoste profunda pentru Ana, atunci cand invoca divinitatea sa dezlantuie stihiile naturii ca s-o opreasca din drum. Pasiunea creatiei il face darz si tenace si, desi este tulburat sufleteste, desi durerea este nimicitoare, el isi zideste sotia, hotarat sa-si implineasca menirea artistica. Atitudinea lui Manole este ilustrata de verbe sugestive pentru agitatia lui sufleteasca: "turba", "saruta", "ofta", "tacea", "zidea". Meşterul dovedeste ambitie, tenacitate, tărie de caracter şi stăpânire de sine, căci, deşi suferă cumplit, îşi îndeplineşte vocaţia creatoare. Văzând că destinul hotărâse alegerea Anei ca jertfă, el face ca împlinirea lui sa nu pară o condamnare şi, cu tandreţe, menajând sensibilitatea fiinţei iubite, o ia pe Ana, facând să pară zidirea ei doar o glumă, versurile următoare relevând
2 acest lucru.:“Mandra-şi săruta./În braţe-o lua, / Pe schele-o urca,/Pe zid o punea/Şi, glumind, zicea:/Stăi, mândruţa mea, /Nu te spăria/Că vrem sa glumim/Şi să te zidim!”.El isi asuma sacrificiul de sine, isi jertfeste iubirea, zidind-o in peretii manastirii, deoarece intelege ca acesta este pretul pe care trebuie sa-l plateasca pentru a desavarsi o creatie care sa dainuiasca in eternitate, el insusi intrand in nemurire prin opera sa unica si prin iubirea profunda pentru Ana, cu care se uneste pentru totdeauna prin moarte. Fantana din finalul baladei este un simbol al eternizarii artistului prin jertfa de sine, care este sfasietoare si dureroasa, stari sugerate, indirect, de apa sarata a lacrimilor. Cea mai mare parte a trasaturilor lui Manole sunt dezvaluite prin caracterizare indirecta, din propriile ganduri si fapte, sau prin dialogul cu profunde semnificatii in conturarea personalitatii exceptional a artistului, atunci cand acesta comunica prin vorbe cu mesterii, cu voda, cu Ana sau cu divinitatea. O alta modalitate de caracterizare o constituie antiteza, Manole fiind in opozitie subtila cu ceilaiti mesteri, de care se diferentiaza prin maiestrie - "care-i si intrece" si in contradictie cu Negru-voda, fata de care mesterul are o superioritate morala si spirituala - "noi stim/ Oricand sa zidim/ Alta monastire,/ Pentru pomenire,/ Mult mai luminoasa/ Si mult mai frumoasa!". Pentru trasaturile sale exceptional, Manole se bucura de simpatia si admiratia autorului anonim, sentimente ce reies mai ales din portretizarea directa realizata in finalul baladei: "Manea se perdea,/ Ochii-i se-nvelea/ [...] Mort bietul cadea!". PortretuI fizic lipseste, deoarece Manole este un simbol mitic, ilustrand credinta ca orice creatie desavarsita, care sa dainuie peste timp este rodul sacrificiului de sine, pe care artistul il face din patima mistuitoare care-l stapaneste si careia nu i se poate impotrivi. Caracterizarea indirecta a eroului popular se realizeaza si prin relatiile cu alte personaje: cu Ana este iubitor si tandru, mesterilor le impune respect si ascultare, prin priceperea si implicarea pana la sacrificiu in construirea manastirii. In antiteza cu Negru-voda, care intruchipeaza orgoliul nemasurat si cruzimea conducatorului infatuat, Manole se comporta cu sinceritate si demnitate, marturisindu-i ca oricand poate construi o alta manastire "mult 3 mai luminoasa" si "mult mai frumoasa".
Balada populara "Monastirea Argesului" este o creatie poetica de mare
profunzime a ideilor, construita cu un limbaj artistic ce se bazeaza pe imagini si simboluri, valoarea ei pentru cuitura romaneasca fiind confirmata de faptul ca mari autori ai literaturii culte, ca Lucian Blaga sau George Calinescu, au folosit-o ca izvor de inspiratie in operele lor.
Documente similare cu Mesterul Manole caracterizare
