Sunteți pe pagina 1din 4

Mesterul Manole

- personaj principal de balada populara -


- personaj popular mitic -

"Monastirea Argesului"
- balada populara -

Balada populara "Monastirea Argesului" este o creatie reprezentativa pentru


spiritualitatea romaneasca, fiind alcatuita din 5 tablouri, in care se manifesta mai
multe motive populare. A fost publicata - alaturi de "Miorita", "Toma Alimos",
"Dolca" - de Vasile Alecsandri in prima culegere de creatii populare romanesti din
1852, intitulata "Poezii poporale. Balade (Cantice batranesti) adunate si indreptate
de Vasile Alecsandri". Valoarea artistica a acestor creatii folclorice a fost, probabil,
motivul pentru care Alecsandri a asezat la inceputui culegerii de "nestemate"
populare un motto devenit celebru: "Romanul e nascut poet".
Balada populara "Monastirea Argesului" ilustreaza mitul estetic in literatura
populara si are la baza credinta ca nimic durabil si unic prin frumusete nu se poate
cladi fara sacrificiul de sine al creatorului.
"Monastirea Argesului" are un statut aparte in ceea ce priveste incadrarea in
specie, deoarece se situeaza la granita dintre balada si legenda: este o balada,
intrucat ilustreaza mitul jertfei pentru creatie, o credinta straveche, conform careia
artistul isi asuma sacrificiul de sine in realizarea unei creatii unice si compune un
erou exceptional, stapanit de patima creatiei, careia nu i se poate impotrivi,
savarsind fapte deosebite, iesite din comun; este o legenda, deoarece explica
existenta reala a Manastirii Argesului, constructie unica in lume prin arhitectura cu
totul aparte, monument de o frumusete deosebita, care se afla la Curtea de Arges.
-"Monastire-nalta / Cum n-a mai fost alta".
Manole este personajul principal al baladei populare "Monastirea Argesului",
deoarece are o importanta decisiva in desfasurarea actiunii.
Pentru a evidentia trasaturile personajului, autorul imbina armonios cele tret
moduri de expunere: naratiunea scoate in evidenta calitatile morale ale eroului,
descrierea pune in lumina comuniunea cu natura, iar dialogul evidentiaza starile
sufletesti si gandurile eroului, precum si relatia lui cu celelalte personaje.
Manole este totodata un simbol literar si un personaj mitic, intrucat
simbolizeaza artistul genial, creatorul capabil de a realiza o opera perfecta si unica
prin frumusetea si maretia ei. De aceea el ilustreaza mitul estetic in literatura
populara, fiind un erou exceptional, inzestrat cu trasaturi iesite din comun, ca orice
erou de balada, intrat, in acelasi timp, in legendele neamului romanesc. Manole
simbolizeaza ideea ca o creatie unica prin frumusete si trainicie este totdeauna rodul

1
sacrificiului de sine, al jertfirii propriilor valori spirituale, in cazul sau, iubirea.

Manole este mesterul cel mai priceput, singurul capabil de o zidire mareata, "cum n-
a mai fost alta", fiind de la inceput caracterizat direct de catre autorul anonim, prin
detasarea de ceilalti mesteri: "Noua mesteri mari/ Calfe si zidari/ si Manoli, zece,/
Care-i si intrece". Inteligent si stapanit de patima creatiei, Manole sufera cumplit
atunci cand zidurile se prabusesc, dar, fiind un om superior, nu poate munci in
zadar: "Iar Manoli sta,/ Nici ca mai lucra".

Ales de destin sa-si implineasca menirea de a construi un lacas. unic prin frumusete
si trainicie, Manole comunica - prin vis -cu Dumnezeu, autorul anonim inzestrandu-
1 cu puteri fantastice, fapt ce reiese in mod direct din propria marturie, atunci cand
le povesteste celorlalti sfatul primit "aievea": "O soapta de sus/ Aievea mi-a spus".

Statutul de geniu este sugerat, indirect, de capacitatea lui de om superior de a-si


asuma destinul, intregul lui comportament, gandurile si faptele subordonandu-se
nelinistii interioare de creator: "Pan-om hotari/ In zid de-a zidi/ Cea-ntai sotioara,/
Cea-ntai sorioara/ Care s-a ivi/ Mani in zori de zi/ Aducand bucate/ La sot ori la
frate".

Trasaturile morale care-l definesc reies tot indirect, din propriile vorbe ori fapte si
demonstreaza cinste, corectitudine si respectarea cuvantului dat. Manole le propune
celorlalti mesteri sa faca un juramant prin care fiecare sa se angajeze ca respecta
taina creatiei: "Noi sa ne-apucam/ Cu toti sa giuram/ Si sa ne legam/ Taina s-o
pastram;". Atitudinea lui este evidential de verhele la persoana I plural, care
formeaza si rima versurilor.
Desi devorat de patima creatiei, slabiciunea umana il cuprinde numai din
dragoste profunda pentru Ana, atunci cand invoca divinitatea sa dezlantuie stihiile
naturii ca s-o opreasca din drum. Pasiunea creatiei il face darz si tenace si, desi este
tulburat sufleteste, desi durerea este nimicitoare, el isi zideste sotia, hotarat sa-si
implineasca menirea artistica. Atitudinea lui Manole este ilustrata de verbe
sugestive pentru agitatia lui sufleteasca: "turba", "saruta", "ofta", "tacea", "zidea".
Meşterul dovedeste ambitie, tenacitate, tărie de caracter şi stăpânire de
sine, căci, deşi suferă cumplit, îşi îndeplineşte vocaţia creatoare. Văzând că
destinul hotărâse alegerea Anei ca jertfă, el face ca împlinirea lui sa nu pară o
condamnare şi, cu tandreţe, menajând sensibilitatea fiinţei iubite, o ia pe
Ana, facând să pară zidirea ei doar o glumă, versurile următoare relevând

2
acest lucru.:“Mandra-şi săruta./În braţe-o lua, / Pe schele-o urca,/Pe zid o
punea/Şi, glumind, zicea:/Stăi, mândruţa mea, /Nu te spăria/Că vrem sa
glumim/Şi să te zidim!”.El isi asuma sacrificiul de sine, isi jertfeste iubirea,
zidind-o in peretii manastirii, deoarece intelege ca acesta este pretul pe care
trebuie sa-l plateasca pentru a desavarsi o creatie care sa dainuiasca in
eternitate, el insusi intrand in nemurire prin opera sa unica si prin iubirea
profunda pentru Ana, cu care se uneste pentru totdeauna prin moarte.
Fantana din finalul baladei este un simbol al eternizarii artistului prin jertfa
de sine, care este sfasietoare si dureroasa, stari sugerate, indirect, de apa
sarata a lacrimilor.
Cea mai mare parte a trasaturilor lui Manole sunt dezvaluite prin
caracterizare indirecta, din propriile ganduri si fapte, sau prin dialogul cu
profunde semnificatii in conturarea personalitatii exceptional a artistului,
atunci cand acesta comunica prin vorbe cu mesterii, cu voda, cu Ana sau cu
divinitatea.
O alta modalitate de caracterizare o constituie antiteza, Manole fiind
in opozitie subtila cu ceilaiti mesteri, de care se diferentiaza prin maiestrie -
"care-i si intrece" si in contradictie cu Negru-voda, fata de care mesterul are
o superioritate morala si spirituala - "noi stim/ Oricand sa zidim/ Alta
monastire,/ Pentru pomenire,/ Mult mai luminoasa/ Si mult mai frumoasa!".
Pentru trasaturile sale exceptional, Manole se bucura de simpatia si
admiratia autorului anonim, sentimente ce reies mai ales din portretizarea
directa realizata in finalul baladei: "Manea se perdea,/ Ochii-i se-nvelea/ [...]
Mort bietul cadea!".
PortretuI fizic lipseste, deoarece Manole este un simbol mitic,
ilustrand credinta ca orice creatie desavarsita, care sa dainuie
peste timp este rodul sacrificiului de sine, pe care artistul il face din patima
mistuitoare care-l stapaneste si careia nu i se poate
impotrivi.
Caracterizarea indirecta a eroului popular se realizeaza si prin relatiile
cu alte personaje: cu Ana este iubitor si tandru, mesterilor le impune respect
si ascultare, prin priceperea si implicarea pana la sacrificiu in construirea
manastirii. In antiteza cu Negru-voda, care intruchipeaza orgoliul nemasurat
si cruzimea conducatorului infatuat, Manole se comporta cu sinceritate si
demnitate, marturisindu-i ca oricand poate construi o alta manastire "mult
3
mai luminoasa" si "mult mai frumoasa".

Balada populara "Monastirea Argesului" este o creatie poetica de mare


profunzime a ideilor, construita cu un limbaj artistic ce se bazeaza pe imagini
si simboluri, valoarea ei pentru cuitura romaneasca fiind confirmata de faptul
ca mari autori ai literaturii culte, ca Lucian Blaga sau George Calinescu, au
folosit-o ca izvor de inspiratie in operele lor.