Mesterul Manole este fiecare creator de arta si de actiune, fiecare za-mislitor si intemeietor, care trebuie sa

ingroape in efortul lui ce are mai scump; nu se poate viata noua fara jertfa". (Tudor ArghezI)
Manole este personajul principal al baladei populare"Monastirea Argesului", deoarece are o importanta decisiva
in desfasurarea actiunii. Manole este totodata un simbol literar, deoarece el semnifica artistul genial, creatorul capabil de
a" realiza o opera perfecta si unica prin frumusetea si maretia ei. De aceea el ilustreaza mitul estetic in literatura
populara, fiind un erou exceptional.
Manole simbolizeaza ideea ca o creatie unica prin frumusete si trainicie este totdeauna rodul sacrificiului de sine,
al jertfirii i propriilor valori spirituale, in cazul sau iubirea.Manole este mesterul cel mai priceput, singurul capabil de o"
zidire mareata, "cum n-a mai fost alta", fiind de Ia inceput caracterizat direct de catre autorul anonim, prin detasarea de
ceilalti mesteri:"Noua mesteri mari / Calfe si zidari / Si Manoli, zece, / Care-i si intrece". Inteligent si stapanit de patima
creatiei, Manole sufera cumplit atunci cand zidurile se prabusesc, dar, fiind un om superior, nu poate munci in zadar: "Iar
Manoli sta, / Nici ca mai lucra".Ales de destin sa-si implineasca menirea de a construi un lacas unic prin frumusete si
trainic, Manole comunica - prin vis - cu Dumnezeu, autorul anonim inzestrandu-1 cu puteri fantastice, fapt ce reiese
indirect, atunci cand le povesteste celorlalti sfatul primit "aievea": "O soapta de sus / Aievea mi-a spus".Statutul de geniu
este sugerat de capacitatea lui de om superior de a-si asuma destinul, intregul lui comportament, gandurile si faptele
subordonandu-se nelinistii interioare de creator: "Pan-om hotari / in zid de-a zidi / Cea-ntai sotioara, / Cea-ntai sorioara /
Care s-a ivi / Mani in zori de zi / Aducand bucate / La soti ori la frate".
Trasaturile morale care-1 definesc reies tot indirect, din propriile vorbe si fapte si demonstreaza cinste,
corectitudine si respectarea cuvantului dat. Manole le propune celorlalti mesteri sa faca un juramant prin care fiecare sa se
angajeze ca respecta taina creatiei: "Noi sa ne-apucam / Cu toti sa giuram / Si sa ne legam / Taina s-o pastram:". Desi
animat de patima creatiei, slabiciunea umana il cuprinde numai din dragoste profunda pentru Ana, atunci cand invoca
divinitatea sa dezlantuie stihiile naturii ca s-o opreasca din drum. Patima pentru creatie il face darz si tenace si, desi este
tulburat sufleteste, desi durerea este nimicitoare, el isi zideste sotia, hotarat sa-si implineasca menirea artistica. Atitudinea
lui Manole este ilustrata de verbe sugestive pentru starea lui sufleteasca: "turba", "saruta", "ofta", "tacea", "zidea". El isi
asuma sacrificiul de sine, isi jertfeste iubirea, zidind-o in peretii manastirii, deoarece intelege ca acesta este pretul pe care
trebuie sa-1 plateasca pentru a desavarsi o creatie care sa dainuiasca in eternitate, el insusi intrand in nemurire prin opera
sa unica si prin iubirea profunda pentru Ana, cu care se uneste pentru totdeauna prin moarte. Fantana din-finalul baladei
este un simbol al eternizarii artistului prin jertfa de sine, care este sfasietoare si dureroasa, stari sugerate de apa sarata a
lacrimilor.Cea mai mare parte a trasaturilor lui Manole sunt dezvaluite prin caracterizare indirecta, din propriile ganduri si
fapte, sau prin dialogul cu profunde semnificatii in conturarea personalitatii exceptionale a artistului, atunci cand acesta
comunica prin vorbe cu mesterii, cu voda, cu Ana sau cu divinitatea.O alta modalitate de caracterizare o constituie
antiteza, Manole fiind in opozitie subtila cu ceilalti mesteri, de care se diferentiaza prin maiestrie - "care-i si intrece" si in
contradictie cu Negru-voda, fata de care mesterul are o superioritate morala si spirituala - "noi stim / Oricand sa zidim /
Alta monastire, / Pentru pomenire, / Mult mai luminoasa / Si mult mai frumoasa!".Pentru trasaturile sale exceptionale,
Manole se bucura de simpatia si admiratia autorului anonim, care reies mai ales portretizarea directa din finalul baladei:
"Manea se perdea, / Ochii-i se-nvelea / [] Mort bietul cadea!".Portretul fizic lipseste, deoarece Manole este un simbol mitic,
ilustrand credinta ca orice creatie unica prin frumusete si care sa dainuie peste timp este rodul sacrificiului de sine, pe care
artistul il face din patima mistuitoare care-1 stapaneste.
Ana este personaj secundar, deoarece apare numai in tablourile al treilea si al patrulea. Ea are aceeasi tinuta
morala superioara ca a lui Manole, iubirea lor fiind cu totul aparte prin daruire totala si devotament, situandu-se la
inaltimea creatiei unice si trainice. Ea reprezinta motivul femeii destinate sacrificiului, fiind aleasa pentru loialitatea si
increderea nemarginite fata de Manole. Ana reuseste sa invinga toate obstacolele, asemenea unui personaj de basm, fiind
inzestrata cu trasaturi exceptionale pentru a reusi sa treaca pyin ploaia si vantul dezlantuite de divinitate, din iubirea
arzatoare pentru sotul ei: "Mandra n-o oprea,/ Ci ea tot venea / Si s-apropia".
Portretul fizic lipseste, dar autorul anonim sugereaza in mod direct frumusetea si gingasia Anei prin metafora
"Sotioara lui, / Floarea campului!".Inocenta, sincera si increzatoare in sotul ei, Ana traieste dureros iluzia jocului, singura ei
jeluire se refera la copilul ce urma sa se nasca, sugerand anticipat o puternica dragoste materna. Suferinta Anei si
simpatia autorului anonim sunt exprimate prin repetitia impresionanta a versurilor: "Iar ea, vai de ea! /Nici ca mai radea,/()
Dar ea, vai de ea, / Tot mereu plangea".
In plan metaforic, Ana devine co-autor al constructiei unice, gestul ei de a se lasa zidita simbolizand dragoste
profunda pentru Manole, iar faptul ca reuseste sa treaca probele stihiilor o defineste ca o fiinta, capabila sa implineasca,
impreuna cu sotul ei, creatia mareata.