Anca Mizumschi si cautarea eului pierdut in Carte de citire

Cartea de citire, volum bilingv (cu traducere in spaniola de Rafael Pisot si cu o minunata
ilustratie grafica de Nicolae Alexi), aprut la Editura Blumenthal, e chiar ca o carte de citire. A
anamnezei creatiei de pana acum a Ancai Mizumschi, a metamorfozei propriei fiinte in poezie.
Antologia cuprinde volumele Est(1993), Opera Capital (1995), Poze cu zimi (2008), Anca lui
Noe (2009), Versouri (2010) si In moalele cerului (2010) si reprezinta imaginea provizorie pe care
autoarea ar contempla-o la Judecata de Apoi a poetilor. E succesiunea cathartica a volumelor si
implicit a suferintelor poetesei de pana astazi.
Aparent lipsita de modestie, creatoarea se investeste cu titulatura de cel mai valoros apostol
al Dumnezeului poetilor, o iluminati ce poate rezista tentatiei de a spune. Insa versurile sale poarta
subcutanat morbul autoironiei unui om pentru care viata este un lung preambul al mortii, aceasta din
urma neinsemnand altceva decat un epilog al celei dintai. De altfel intreaga creatie de pana acum
emana aroma unui zambet trist provocat de o cinica autocritica a unui om constient de limita sa, a
unui om ce nu e condescendent cu sine insusi, ce se autoflageleaza prin fiecare cuvant transfigurat
in arta (sunt specialista in inceputuri). Dealtfel, autoarea marturiseste: Am proiecte poetice pe care
le-am nceput acum apte ani i nu pot nc s le dau drumul n lume, nu le simt rotunde. De altfel,
lupta mea permanent este s le termin totui; am senzaia cteodat c, dac nu mi le ia nimeni
din brae, le-a rescrie la nesfrit.
In optica poetesei care a obtinut Premiul revistei Tomis, premiul special al revistei Tribuna,
Premiul George Bacovia al revistei Ateneu si premiul ASB pentru poezie viata si moartea se
vietuiesc deopotriva si simultan de acut, exponentii speciei umane fiind incapabili de a avea date
exacte necesare definirii corecte a celor doua laturi ale existentei. De aceea, curgandu-le prin vene
sentimentul mortii, artistii devin dezinteresati de misterul acesteia ca si de acela al vietii si ajung sa
fie traiti, intr-un ritual ezoteric al ritului de petrecere in sensul etimologic si eliadesc al termenului.
Anca Mizumschi e pana la un punct echivalentul feminin al profesorului Gavrilescu din nuvela
eliadesca. Numai ca poetesa, desi se recomanda artista, constientizeaza agonic faptul ca pentru ea
poezia nu e un mod de a se salva de la esec. Acceptarea acestuia naste o scriitura aparent direct,
aproape alb, care trimite ctre o imagistic surprinztoare potentata cu fiecare vers de tensiunea
constant dintre polul tririst, chiar carnal-tririst, i cel aluziv-livresc si deopotriva de cea
deliberat ntreinut ntre feminitatea structural i, uneori, masculinitatea asumat. Acesta este un
semn c poeta tie foarte bine c, n cazul artitilor, e greu de trasat o grani ferm ntre animus i
anima, ceea ce o calific fr dubii n rndul artitilor autentici.
Antologia Ancai Mizumschi este o Evanghelie in care se subliniaza importanta creatiei si impactul
poeziei asupra existentei omenirii si a propriei vieti: i controlez pe ceilali/ cu feminitatea mea ca
un laser bont/ i nedureros care atinge n treact/ punctele vitale// mi administrez poeziile n doze
mici/ care las urme fine de ace,/ i m strduiesc s triesc dup publicare/ precum Iisus/ dup ce
scriau alii/ n Evanghelii.
Cartea este jurnalul de bord al unei calatorii in interiorul procesului de geneza a poeziei, o
evocare a seminiei poeilor, cu prieteni gazetari i sinceriti ulcerante, cu droguri de nelegalizat
vreodat i cu poezii tatuate pe bra, cu eroi de roman i eroi de cimitir, o istorie plin de
handicapai i aurolace, ameninri, vene tiate cu vrsare n mare i un Isus care citete din ziar.
Este jurnalul unei scriituri ce apartine unui spirit liber, ce isi asuma sfidarea de a ne vorbi dezarmant
despre sine i despre poezie. Este vorba despre unul dintre cei 27 de poei romni contemporani
care figureaz n antologia Om jag inte fr tala med ngon nu (Dac nu am cu cine
vorbi acum), publicat de editura suedez Tranan n colaborare cu ICR Stockholm, n 2011. Si
acesta este poetesa Anca Mizumschi. Intr-o lume golita de setea pentru mistere, vidata de poveti i
mituri, poetesa are sentimentul exilarii din propria viata si de aceea, spune ea, triesc n pielea
mea ca un travestit/ n pielea altcuiva i urc scrile/ inndu-m de mn cu anca mizumschi/ o
necunoscut pe care o ag n fiecare sear/ n alt bar (O necunoscut n bar) i: poezia m

caut ca un cuit,/ circulnd prin mine pn cnd/ cineva ntreab ct mai am/ de trit i m spune la
alii:/ nu prea/ mai putem face nimic pentru ea, are o boal/ care amenin viaa i o poezie/ care
amenin moartea (Ameninri cu poezia).
Desi departe de perfectiune, discursurile de un lirism acut din antolgia Ancai Mizumschi
ofera imaginea unei fiinte in cautare de sine insasi, care se apeleaza obsesiv prin repetarea
redundanta a pronumelui posesiv meu, mea, de autodefinire ca om si ca artist.
Cartea de citire este transfigurarea in scriitura a unui spectacol ezoteric si agonal, acela al
cautarii perfectiunii in arta a unei poetese constienta de neputinta ilimitarii carnalului.
Nicoleta Florean