Riga Crypto si lapona Enigel – Ion Barbu

Matematicianul Dan Barbilian se transpune în lumea literară cu numele

Ion Barbu. Mărturisind că “pentru mine poezia e ca o prelungire a geometriei”,
poetul își controlează demersul liric modernismului cu tendințe ermetice. Alături
de Tudor Arghezi și de Lucian Blaga, Ion Barbu dă conceptului modern de
„liric” noi valori, impunând o viziune poetică originală.
Opera sa a fostanalizată de critici literari precum Tudor Vianu, marele său
prieten George Calinescu sau Felix Aderca. În 1927, opera lui Ion Barbu este
împărțită în patru mari etape de către Felix Aderca: parnasianistă, autopannescă,
expresionistă și șaradistă. Tudor Vianu reia în 1935 această clasificare, iar în
studiul “Introducere în poezia lui Ion Barbu “va fi identificată doar în 3 etape
esențiale: parnasiană, baladic-orientală și ermetică.
Prima etapă a poeziei barbiliene se caracterizează prin obiectivitate și
impersonalitate. Poezii precum Panteism, Munți, Banchizele și Lava surprind
peisaje împietrite, mineralizate, în care implicarea afectivă lipsește. Nevoia de
obiectivare duce la încercarea de a cultiva poeziile cu formă fixă.
A doua etapă are origine în poezia balcanică și baladele orientale sau
atohtone. Ca personaj esențial al etapei este conturat Nastratin Hogea, cel care
simbolizează dorința de cunoaștere totală. Baladele poetului descriu cetatea
Isarlâk, cetate turcită, pestriță în care oamenii își caută refugiul pentru a
dobândi cunoaștere. Gest unic în literatura română, Nastratin Hogea se oferă
hrană vie mulțimii pentru a o ajuta să evolueze. Dintre poeziile reprezentative
se remarcă Domnișoara Hus, Nastratin Hogea la Isarlâk, Riga Crypto și lapona
Enigel.
Ultima etapă de creație tinde către expresia încifrată, tinzând astfel către
ermetism. Metaforele sunt greoaie, dar semnificative, iar înțelesul lor se face
doar pe baza simbolisticii impuse de poet. Dintre poeziile semnificative în acest
sens pot fi numite Oul dogmatic, Ritmuri pentru nunțile necesare, Timbru, Din
ceas dedus (Joc secund).
Mărturisirea lui Ion Barbu ca poet și matematician: “Pentru mine, poezia
e o prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată
domeniul divin al geometriei”. Tudor Vianu, în ”Introducere în opera lui Ion
Barbu” afirma: “Intuiția matematică nu curpinde obiecte concrete, ci o lume de
esențe ideale pe care spiritul le găsește printre posibilitățile sale, fără sprijinul
niciunei experiențe. […] Lumea care i se relevează este resimțită de el ca pură”.
Publicată inițial în 1924, integrată apoi în ciclul UVEDENRODE din
volumul Joc secund (1930), Riga Crypto și lapona Enigel, prin problematică și
mijloace artistice, anunță dezvoltarea ulterioară a poeziei lui Barbu.
Riga Crypto și lapona Enigel este subintitulată “Baladă”, însă răstoarnă
conceptul tradițional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de
cunoaștere și poem alegoric, el sugerând calea simbolică a două personaje în
încercarea de a-și depăși evoluția spre atingerea idealului.
Modernismul poetului se realizează prin tendința către figurile
geometrice perfecte cu o semnificație aparte (sfera, cercul, semnificând
împlinirea unui ciclu existențial), metaforele în care apar simboluri precum
soarele (cunoașterea totală), nunta (incercarea de a depăși o condiție
existențială), culesul (nunta, oul, universul în care este înglobat pământul).
Titlul demersului liric barbian dezvăluie cele două voci lirice cu
ajutprul cărora autorul cinstruiește un imaginar inedit prin expresivitate și
profunzime. În sens conotativ, el este o enumerație cu ajutorul căreia sunt
surprinși protagnoniștii unei povești de iubire imposibil de împlinit. Riga
Crypto, ființa inevoluată, simbol material al lumii vegetale, dorește să-și
depășească existența mediocră prin intermediul nunții, iar ființa alături de care
vrea să-și continue soarta este Lapona Enigel. Ființa superioară ce-și canalizează
destinul către un ideal, fata este surprinsă în drumul către soare, simbol al
aspirației și cunoașterii depline, în calea ei, Riga este un obstacol pe care
încearcă să-l evite, nu pentru a-l răni însă.
Se realizează antiteza între ființa inferioară și cea superioară, opera
devenind “Luceafăr întors” prin condiția celor doi.
Opera are ca tema calea simbolică spre atingerea idealului și depășirea
condiției. Subtema este reprezentată de iubire, povestirea cadru surprinzând o
iubire împlinită, iar povestirea propriu-zisă o iubire imposibilă ce are ca țintă
depășirea condiției.
Utilizând tehnica inserției autorul construiește o povestire în ramă ale
cărei secvențe sunt înlănțuite în ordine cronologică și logică.
Creația barbiană conține două secvențe epice în care se trece de la o
povestire mai restrânsă la una mai amplă. Secventa intai cuprinde primele patru
strofe si arata cadrul unei nunti reale, iar secventa a doua se intampla pana in
finalul operei si prezinta in mod alegoric povestea imposibila de iubire dintre o
fiinta vegetala si una umana. Secventele sunt unite intre ele prin simbol central
al nuntii cu semnificatia de evolutie si trecerea de la o secventa la alta se
realizeaza prin substantivul “camara”, spatiu inchis, umbros si racoros, din care
se ajunge la mediul de viata al ciupercii.
Prologul contureaza in puține imagini atmosfera de la spartul nuntii.
Primele patru strofe constituie rama nuntii povestite si reprezinta dialogul
menestrelului cu “nuntasul fruntas”. Menestrelul (un trubadur medieval, un bard,
caracteristic spatiului romantic apusean) e imbiat sa cante despre nunta ratata
dintre doi parteneri inegali, reprezentati a doua regnuri diferite “Enigel si riga
Crypto”. Portretul menestrelului – poet este fixat prin trei epitete: “trist”, “mai
aburit ca vinul vechi”, “mult indaratnic”, iar invocatia este repetata de trei ori,
ceea ce determina ruperea lui de lumea cotidiana, intrarea in starea de gratie
necesara zicerii acelui “cantec larg”.
 Poemul surprinde in incipit o adresare directa menestrelului, prin care este
rugat sa rosteasca un anumit cantec in timpul nuntii. Sunt folosite epitetul
“menestrel trist” si “mult indaratnic menestrel” pentru a sublinia starea de spirit
a starelui. Menestrelul este caracterizat de tristerea si indaratnicia specifice celui
care stie ca va strica petrecerea.
“Cantecul larg” defineste povestea de iubire imposibil de spus datorita
finalului trist la o nunta in care veselia trebuia sa predomine. In ciuda dorului
primit, menestrelul va rosti cantecul la finalul petrecerii cand atentia nu va fi atat
de canalizata asupra lui. Se remarca 2 moduri de zicere a cantecului “cu foc l-ai
zis acum o vara/ Azi, zi-mi-l stins, incetinel”.
A doua secventa surprinde in mod alegoric povestea imposibila de iubire
dintre fiinta vegetala si cea umana, ele fiind vazute prin calea instiatica de
atingere a idealului.
Secventa debuteaza cu definirea celor doua medii existentiale vazute
antitetic. Riga Crypto este regele buretilor sterp si incapabil sa-nfloreasca
datorita formarii sale doar in faza incipienta (increat). Vesnicul tron al umezelii
il caracterizeaza si este urat de supusi datorita lipsei fertilitatii.
In paralel, este surprinsa Enigel, fiinta umana dornica de a-si parasi locurile
dominate de gheata intr-un proces simbolic al transhumantei. Cei doi se
intalnesc pe mushciul padurii, simbol al lumii vegetative refuzate de fata. Cele
trei chemari ale lui Crypto pot fi asemanate cu ale fetei de imparat din
Luceafarul, poemul fiind numit in mod simbolic “Luceafar intors”.
In prima chemare cuprinde referiri la bogatiile din lumea vegetala “uite
fragi tie dragi”. Raspunsul fetei face referiri la continuarea drumului spre soare,
simbol al absolutului si al cunoasterii “eu ma duc sa culeg fragi fragezi mai la
vale”.
A doua chemare face referire la depasirea conditiei, Riga Crypto dorind sa
fie cules ca simbol al nuntirii. Prin nunta s-ar putea realiza depasirea conditiei
parcurgandu-se drumul de initiere de la vegetal la uman. Fata il refuza si aceasta
data, considerandu-l umed si plapand “Stai asteapta de te coace”.
Prin ultima chemare, drumurile celor doi se despart definitiv deoarece
Riga Crypto vede in soare un cosmar existential “visuri sute de macel, ma
despart e rosu mare”, “pete are fel de fel”, iar fata vede in soare cel ami de pret
pentru pamanteni “ma-nchin la soarele intelept ca sufletu-i fantana-n piept si
roate mare mi-e stapana ce zace-n sufletul fantana”. Apar aici doua simboluri
incifrate ce acorda nuanta ermetica modernismului barbilian: roata – simbol al
cercului, al ciclului inscris, fantana – simbol al cunoasterii de sine in aspiratia
catre absolut.
Datorita refuzului fetei, Riga este supus luminii solare, cea care il omoara,
simbolic devenind din ciuperca plapanda o ciuperca otravitoare. Riga va nunti ca
o ciuperca otravitoare, asemeni lui nereusind sa-si depaseasca statutul si
conditia.
 Trei mituri fundamentale de origine greaca sunt valorificate in opera
poetului: al soarelui (absolutul), al nuntii si al oglinzii. Drumul spre sud al
laponei are semnificatia unui drum initiatic, iar popasul in tinutul rigai est eo
proba, trecuta prin respingerea nuntii pe o treaba inferioara. Impactul dintre
ratiune (Enigel) si instict (Crypto), configurat prin cele doua simboluri “fiara
batrana” si “faptura mai firava”, se soldeaza cu victoria ratiunii asupra
instinctului.
Finalul este trist deoarece Riga Crypto se transofrma intr-o ciuperca
otravitoare, obligat sa nunteasca cu ipostaze degradate ale propriului regn,
incercarea fiintei inferioare de a-si depasi limtele este pedepsita cu nebunia.
Limbajul artistic este foarte conturat, prezenta inversiunilor “mult-
indaratnic”, “zice-l-as” si a vocativelor in prima parte a baladei evidentiaza
oralitatea textului. Menestrelul este portretizat prin intermediul unei comparatii
“mai aburit ca vinul”, dublata de un epitet “vinul vechi”, care sugereaza starea
de gratie necesara rostirii poetice. Enumeratia “pungi, panglici, beteli cu funta”
simbolizeaza valoarea estetica a textului. Pentru portretizarea celor doua
personaje ale baladei se foloseste epitetul: Crypto este “sterp si naravas”, lapona
fiind “mica”, “linistita” si “prea-cuminte”. Dialogul dintre riga Crypto si lapona
se desfasoara in regim liric si prin repetitii: “Eu ma duc sa culeg/ Fragi fragezi
mai la vale”. Limbajul dintre cei doi se realizeaza pe baza antitezelor,
conturandu-se drama rigai Crypto: soare/ umbra, intuneric/ lumina, uscat/ umed,
somn/ veghe. Se observa abundenta metaforelor “Ca sufletul nu e fantana/ Decat
la om, fiara batrana/ Iar la faptura mai firava/ Pahar e gandul cu otrava.”
Urmarind toate caracteristicile mentionate anterior, prin intermediul
operei Riga Crypto si lapona Enigel, Barbu neaga o intreaga traditie literara,
inlocuind ideea impusa ca dragostea este un miracol, poetul prezinta legea
nemiloasa a iubirii (supravietuieste cel puternic, iar cel slab este sacrificat).