Revolutia Franceza:

Revoluția franceză (în franceză Révolution française) a fost o serie de revolte

sociale și politice radicale din Franța, în perioada anilor 1789-1799, care a afectat
profund istoria modernă a Franței, marcând declinul puternic al monarhiei și
bisericii și apariția democrației și naționalismului.

Resentimentul popular față de privilegiile de care se bucurau clerul și aristocrația a

crescut în timpul unei crize financiare în urma a trei războaie anglo-franceze
costisitoare și a câtorva ani cu recolte proaste. Cereri de schimbare și reforme au
fost formulate după idealuri iluministe, ceea ce a provocat convocarea Stărilor
Generale în mai 1789.

Primul an al Revoluției a văzut membrii celei de-a treia stări preluând controlul,
asaltul asupra Bastiliei în iulie, aprobarea Declarației drepturilor omului și ale
cetățeanului în luna august și un marș al femeilor către Versailles care a forțat
curtea regală să plece la Paris, în octombrie. Un eveniment central al primei etape a
fost desființarea feudalismului, taxelor, instanțelor și privilegiilor feudale la 4
august 1789. Următoarea etapă a fost dominată de lupte pentru aplicarea
reformelor majore, între diverse grupări liberale și sprijinitori de dreapta ai
monarhiei. Insurecția de la 10 august 1792 a fost decisivă pentru abolirea
monarhiei, republica fiind proclamată la 21 septembrie 1792. Regele Ludovic al
XVI-lea al Franței a fost executat la 21 ianuarie 1793.

Amenințările externe s-au menținut îndeaproape pe parcursul Revoluției. Începând

din 1792, Războaiele revoluționare au adus victorii franceze care au facilitat
cucerirea peninsulei italiene, a Țărilor de Jos și a mai multor teritorii la vest de Rin.
Pe plan intern, agitația populară a radicalizat Revoluția semnificativ, culminând cu
ascensiunea lui Maximilien de Robespierre și a iacobinilor. Dictatura impusă de
Comitetul Salvării Publice în timpul „Terorii”, din 1793 până în 1794, a provocat
până la 40.000 de decese în interiorul Franței, dar a abolit sclavia în colonii și a
asigurat granițele noii republici. Domnia „Terorii” s-a încheiat cu executarea lui
Robespierre și înlăturarea de la conducere a iacobinilor.
Revolutia industriala:

Revoluția industrială a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele

decenii ale secolului al XIX-lea mai întâi în Anglia, care a reușit să se mențină ca
prima putere industrială a lumii până la sfârșitul secolului al XIX-lea. În Franța,
revoluția industrială a evoluat lent, începuturile ei datând din jurul anilor 1830.
Industrializarea Germaniei a fost marcată de fărâmițarea sa politică, condițiile
favorabile declanșării revoluției în acest domeniu fiind create prin anii 1840-1850.
Dezvoltarea industrială a SUA a debutat la mijlocul secolului al XIX-lea prin
aplicarea unei multitudini de invenții și inovații. Sosirea masivă de emigranți după
1865 a antrenat o puternică dezvoltare a economiei americane și astfel în jurul
anului 1900 SUA a devenit prima țară industrială din lume. Descoperirile din
domeniul științific au impulsionat apariția unor tehnici și invenții moderne:

1698 Denis Papin a inventat cazanul cu aburi sub presiune.

1712 Thomas Newcomen a construit un motor cu aburi prevăzut cu piston și
cilindru, însă abia în anul 1776 când James Watt a produs motorul cu aburi
perfecționat se consideră că a început revoluția industrială.
Aceasta s-a manifestat cu precădere în domeniul textil, la început. Astfel John Kay
inventează suveica zburătoare care permitea realizarea de țesături mult mai late
decât până la acel moment. Apoi la 1765 James Hargreaves inventează mașina de
tors și la 1789 Edmund Cartwright războiul de țesut. În acest moment Anglia
primește numele de "atelierul lumii".
Importante descoperiri se fac și în alte domenii, precum în metalurgie : Abraham
Darby inventează fonta pe bază de cocs, Wilkinson laminarea oțelului.
Aceste progrese au impulsionat fenomenul de „revoluție industrială”.

Revoluția industrială a fost un proces tehnic complex prin care munca manuală a
fost înlocuită cu mașinismul. În acest proces mecanizat muncitorului îi revine rolul
de supraveghere, reglare și alimentare a mașinii și control al calității. Revoluția
industrială a avut ca efect creșterea producției, dezvoltarea orașelor și a științei.

Formarea statelor nationale:

mperiul german (în germană: Deutsches Kaiserreich) a fost un stat național creat la
18 ianuarie 1871 și desființat la 9 noiembrie 1918, odată cu abdicarea împăratului
Wilhelm al II-lea.

În istoriografia germană se folosește destul termenul mai precis de „Al Doilea

Reich”, considerând că Sfântul Imperiu Roman a fost Primul Reich, iar Germania
nazistă a fost Al Treilea Reich. Primul care a folosit această enumerare a fost
Arthur Moeller van Den Bruck, care, în 1923, făcea apologia unui al treilea
Imperiu German idealizat. Ideile sale au fost preluate de propaganda nazistă. După
„războiul cel mare” (cunoscut mai apoi ca Primul Război Mondial), denumirea
Drittes Reich (tradus Al treilea Imperiu, dar de cele mai multe ori desemnat ca Al
Treilea Reich) a devenit numele folosit în toate situațiile pentru Germania nazistă,
fiind folosit chiar și de reprezentanții regimului lui Hitler.

„Imperiul German” (Deutsches Reich) a fost numele oficial al statului atât în

perioada de domnie a kaizerilor (1871-1918), cât și în timpul republicii de la
Weimar și a Germaniei naziste, de aceea următoarele trei articole ale seriei Istoriei
Germaniei acoperă denumirea oficială de Deutsches Reich.

Sub masca idealismului, naționalismul german s-a îndepărtat rapid de caracterul

său liberal de la 1848, pentru a ajunge la autoritara Realpolitik a primului-ministru
prusac Otto von Bismarck. Bismarck dorea să înfăptuiască unificarea germanilor
într-un stat conservator dominat de Prusia. Scopul său a fost atins prin trei succese
militare:

La început s-a aliat cu Austria pentru a învinge Danemarca într-un război scurt (Al
doilea război pentru Schleswig) din 1864, reușind să cucerească astfel Schleswig-
Holstein.
În 1866, cu participarea Italiei, el a făcut să izbucnească războiul austro-prusac.
Austriecii au fost învinși în bătălia de la Königgrätz. Bismarck a reușit să excludă
vechii rivali austrieci de la formarea Confederației Germane Nordice, confederație
compusă din statele germane care sprijiniseră Prusia în război. Această
Confederație Germană avea să fie precursorul Imperiului din 1871.
În sfârșit, Franța a fost învinsă în războiul franco-prusac (1870–1871).
Confederația a fost transformată în Imperiu prin proclamarea regelui Prusiei
Wilhelm I ca împărat german într-o ceremonie din Palatul Versailles, un gest de
umilire a Franței.