REFERAT

REVOLUTIA FRANCEZA

Nume: Nitu Laurentiu Cristian

Clasa: a X-a F
Revoluția franceză (în franceză: Révolution française [) a fost o serie
de revolte sociale și politice radicale din Franța, în perioada
anilor 1789-1799, care a afectat profund istoria modernă a Franței,
marcând declinul puternic al monarhiei și bisericii și
apariția democrației și naționalismului.
Resentimentul popular față de privilegiile de care se bucurau clerul și
aristocrația a crescut în timpul unei crize financiare în urma a trei
războaie anglo-franceze costisitoare și a câtorva ani cu recolte
proaste. Cereri de schimbare și reforme au fost formulate după
idealuri iluministe, ceea ce a provocat convocarea Stărilor Generale în
mai 1789.
Primul an al Revoluției a văzut membrii celei de-a treia stări preluând
controlul, asaltul asupra Bastiliei în iulie, aprobarea Declarației
Drepturilor Omului și ale Cetățeanului în luna august și un marș al
femeilor către Versailles care a forțat curtea regală să plece la Paris,
în octombrie. Un eveniment central al primei etape a fost
desființarea feudalismului, taxelor, instanțelor și privilegiilor feudale
la 4 august 1789. Următoarea etapă a fost dominată de lupte pentru
aplicarea reformelor majore, între diverse grupări liberale și sprijinitori
de dreapta ai monarhiei. Insurecția de la 10 august 1792 a fost
decisivă pentru abolirea monarhiei, republica fiind proclamată la 21
septembrie 1792. Regele Ludovic al XVI-lea al Franței a fost executat
la 21 ianuarie 1793.
Amenințările externe s-au menținut îndeaproape pe parcursul
Revoluției. Începând din 1792, Războaiele revoluționare au adus
victorii franceze care au facilitat cucerirea peninsulei italiene, a Țărilor
de Jos și a mai multor teritorii la vest de Rin. Pe plan intern, agitația
populară a radicalizat Revoluția semnificativ, culminând cu
ascensiunea lui Maximilien de Robespierre și a iacobinilor. Dictatura
impusă de Comitetul Salvării Publice în timpul „Terorii”, din 1793 până
în 1794, a provocat până la 40.000 de decese în interiorul Franței, dar
a abolit sclavia în colonii și a asigurat granițele noii republici. Domnia
„Terorii” s-a încheiat cu executarea lui Robespierre și înlăturarea de la
conducere a iacobinilor.
Un consiliu executiv cunoscut sub numele de Directorat și-a asumat
atunci controlul asupra statului francez în 1795 și s-a menținut la
putere până în 1799. Datorită acuzațiilor de corupție, regimul s-a
prăbușit printr-o lovitură de stat condusă de Napoleon
Bonaparte în 1799, văzut ca ultimul an al Revoluției. Napoleon a
instituit apoi Consulatul și mai târziu Imperiul, stabilind scena pentru o
gamă mai largă de conflicte globale în cadrul războaielor
napoleoniene.
Societatea franceză a suferit o serie de transformări profunde.
Privilegiile feudale, aristocratice și religioase au dispărut, iar principiile
vechi despre tradiție și ierarhie au fost brusc răsturnate prin formula
sacră „Liberté, égalité, fraternité”. La nivel global, revoluția a accelerat
ascensiunea republicilor și instaurarea democrațiilor, răspândirea
liberalismului, naționalismului, socialismului și secularismului,
dezvoltarea ideologiilor moderne și conceptul de război total. Unele
dintre documentele sale importante, cum ar fi [[Declarația drepturilor
omului și ale cetățeanului], au lărgit sfera drepturilor omului, incluzând
femeile și sclavii, și a continuat să inspire mișcări pentru aboliționism
și votul universal în secolul următor.